DECIZIA nr. 100 din 7 martie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 532 din 7 iulie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 0REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 568
ART. 0REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 567
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 4REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 6REFERIRE LALEGE 85 25/06/2014
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 9REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 10REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 12REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 15REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 16REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 461
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 483
ART. 20REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 541
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 21REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 488
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 25REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 2
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 3
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 29
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 10
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 2
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 29REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 29REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 30REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 608
ART. 30REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 31REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 31REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 32REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 541
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 919 16/09/2008
ART. 34REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 608
ART. 35REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 129
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 694 12/12/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 550 07/07/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 354 16/06/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 356 23/05/2019
ActulREFERIT DEDECIZIE 862 18/12/2018





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vlad Mihai în Dosarul nr. 770/44/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 201D/2016.2.La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Societatea Chourus Marketing Distribution – S.R.L. din Galați a depus note scrise prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.4.Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 545D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 2.233D/2016 și nr. 2.542D/2016 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă în dosarele nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 și nr. 5.363/2/2015 ale acestei instanțe. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 417D/2016, nr. 1.323D/2016 și nr. 1.331D/2016 având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Societatea L D Construct Serv – S.R.L. din București, Societatea Euroconstruct – S.A. din Chișoda, județul Timiș, prin lichidator judiciar Casa de insolvență Transilvania Filiala Timiș S.P.R.L. din Timișoara și de Societatea Construcții Unu – S.A. din Iași în dosarele nr. 5.114/2/2014, nr. 5.105/2/2014 și nr. 4.982/2/2014 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă. De asemenea, președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 2.541D/2016 și nr. 3.083D/2016 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Iamsat Muntenia – S.A. din București, respectiv Comuna Biharia, județul Bihor, în dosarele nr. 2.764/2/2015 și nr. 282/35/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă.5.La apelul nominal în Dosarul nr. 417D/2016 se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Ovidiu Bulai din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, iar în Dosarul nr. 2.541D/2016 se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Elena Zainea din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, și pentru partea Societatea Rotary Construcții – S.R.L. din București domnul avocat Răzvan Cioromela din Baroul București, cu delegație depusă la dosar. De asemenea, în Dosarul nr. 2.542D/2016, se prezintă, pentru partea Societatea Beton Rohrbau C.F. Thymian GMBH CO. KG din Germania, doamnele avocat Cristina Ioana Florescu și Zaira Andra Bamberger din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, iar pentru partea Societatea Rotary Construcții – S.R.L. din București domnul avocat Răzvan Cioromela din Baroul București, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.6.Magistratul-asistent menționează că, în Dosarul nr. 417D/2016, Societatea Kriterion IPURL din Voluntari, județul Ilfov, a comunicat faptul că a fost numită prin Sentința civilă nr. 5.198 din 9 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a civilă, administrator judiciar al autoarei excepției de neconstituționalitate care se află în procedura generală de insolvență, conform Legii nr. 85/2014, și precizează că își însușește excepția de neconstituționalitate și solicită admiterea acesteia. Totodată solicită judecarea în lipsă și anexează extras din Buletinul procedurilor de insolvență.7.Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016, nr. 2.541D/2016, nr. 2.542D/2016 și nr. 3.083D/2016 la Dosarul nr. 201D/2016.8.Reprezentanții părților prezente, precum și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016, nr. 2.541D/2016, nr. 2.542D/2016 și nr. 3.083D/2016 la Dosarul nr. 201D/2016, care este primul înregistrat.9.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentanților părților prezente. Domnul avocat Ovidiu Bulai solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând, în esență, că prin posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, doar la situația în care curtea de apel s-a pronunțat în conformitate cu art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile Legii fundamentale. Astfel, se încalcă principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție, prin aceea că una dintre părțile din proces este privată de exercitarea unei căi de atac. De asemenea, apreciază că este încălcat și accesul liber la justiție, precum și principiul potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. În acest sens arată că, potrivit art. 124 și 126 din Constituție, justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin instanțele judecătorești, și nu prin alte forme jurisdicționale, cum ar fi arbitrajul, care este o formă jurisdicțională privată. Prin urmare, apreciază că arbitrajul excedează cadrului constituțional de înfăptuire a justiției, iar părțile din procedura arbitrală apelează pentru prima oară la justiție prin promovarea unei acțiuni în anulare. Întrucât dispozițiile legale criticate limitează exercitarea căii de atac numai împotriva hotărârilor de admitere a acțiunii în anulare și, având în vedere dispozițiile art. 21 și art. 129 din Constituție, precum și pe cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, susține că fiecare parte trebuie să aibă dreptul la o cale de atac efectivă, care trebuie exercitată în cadrul aceluiași sistem, respectiv sistemul de înfăptuire a justiției, astfel cum acesta este definit de Constituție.10.Doamna avocat Elena Zainea precizează că achiesează la cele anterior susținute și solicită, de asemenea, admiterea excepției de neconstituționalitate și constatarea contrarietății dispozițiilor legale criticate cu prevederile art. 16, 21 și 24 din Constituție. Depune concluzii scrise.11.Domnul avocat Răzvan Cioromela, în Dosarul nr. 2.542D/2016, precizează, cu titlu preliminar, că, pentru reprezentarea în fața Curții, a fost încheiat contractul de asistență juridică în ziua prezentului termen, însă are cunoștință de excepția de neconstituționalitate invocată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, de la dosarul de fond. În continuare, pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care limitează accesul la justiție în cazul respingerii acțiunii în anulare.12.Doamna avocat Cristina Ioana Florescu subliniază, față de cele anterior susținute, faptul că legiuitorul nu a dorit crearea unui regim diferit pentru părțile din proces în funcție de soluția pronunțată de instanță. Mai arată că, în punctul de vedere al Guvernului cu privire la excepția de neconstituționalitate, se precizează că există în dezbatere un proiect de lege de modificare a Codului de procedură civilă care cuprinde soluția legislativă în conformitate cu care hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare, indiferent de soluție, este supusă recursului. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.13.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției de neconstituționalitate. Argumentele invocate nu relevă o limitare a exercitării căii de atac sau o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și nici nu se poate considera că se aduce o limitare a dreptului părții de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Mai arată că instanța constituțională a statuat în jurisprudența sa că este atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa căile de atac și modalitatea de exercitare în concret a acestora.14.După închiderea dezbaterilor, în Dosarul nr. 2.233D/2016, partea Societatea Suceava Shopping City – S.R.L. din București a depus împuternicire avocațială, precum și concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:15.Prin încheierile din 9 și 23 februarie 2016, 30 martie 2016 și 29 iunie 2016, pronunțate în dosarele nr. 770/44/2014, nr. 4.982/2/2014, nr. 5.114/2/2014 și nr. 5.105/2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vlad Mihai, Societatea L D Construct Serv – S.R.L. din București, Societatea Euroconstruct – S.A. din Chișoda, județul Timiș, prin lichidator judiciar Casa de insolvență Transilvania Filiala Timiș S.P.R.L. din Timișoara, și Societatea Construcții Unu – S.A. din Iași, în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor formulate împotriva sentințelor curților de apel prin care au fost respinse acțiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale.16.Prin încheierile din 19 octombrie 2016 și 9 noiembrie 2016 pronunțate în dosarele nr. 2.764/2/2015 și nr. 282/35/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Iamsat Muntenia – S.A. din București, respectiv Comuna Biharia, județul Bihor, în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor formulate împotriva sentințelor curților de apel prin care au fost respinse acțiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale.17.Prin încheierile din 14 aprilie 2016, 30 iunie 2016, 6 și 20 octombrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 și nr. 5.363/2/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor formulate împotriva sentințelor curților de apel prin care au fost respinse acțiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale.18.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie o discriminare în ce privește o parte din procesul civil, respectiv partea potrivnică celei căreia i s-a admis acțiunea în anulare. Astfel, în cazul respingerii, partea care a formulat acțiunea în anulare nu poate uza de dreptul fundamental de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Or, dispoziția legală prin care se prevede că doar una dintre părți are deschisă o cale de atac, iar alta nu, doar în funcție de soluția pronunțată de instanță, constituie o încălcare a principiului egalității de tratament între subiectele de drept, soluția pronunțată de instanță nefiind un criteriu obiectiv și rațional, în sine, care să justifice diferența de tratament. Prin suprimarea căii de atac a recursului, în mod discriminatoriu pentru una dintre părțile din proces, se încalcă și accesul liber la justiție.19.De altfel, interpretarea dispozițiilor legale criticate, în sensul că ar permite exercitarea recursului doar în cazul admiterii acțiunii în anulare, contravine și unor dispoziții cu caracter de principiu din Codul de procedură civilă, respectiv art. 461 alin. (1), potrivit căruia calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii, sau art. 483 alin. (1), care reglementează obiectul și scopul recursului, întrucât, potrivit dispozițiilor legale menționate, nu are importanță care este soluția cuprinsă în dispozitiv, oricare dintre părți putând ataca soluția respectivă, iar calea de atac a recursului, atunci când este deschisă, poate fi exercitată de oricare dintre părțile din proces.20.Se mai susține că arbitrajul este o jurisdicție alternativă având caracter privat, potrivit art. 541 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel încât nu face parte din categoria activităților reglementate de art. 124 din Constituție, iar tribunalul arbitral nu face parte din categoria instanțelor judecătorești definite de art. 126 din Constituție. Prin urmare, acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale este un prim act de justiție înfăptuit de către o instanță judecătorească, respectiv de curtea de apel în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță. Limitarea dreptului de a exercita calea de atac a recursului strict numai împotriva hotărârilor de admitere a acțiunii în anulare încalcă principiul constituțional prevăzut de art. 129 care garantează exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, precum și al egalității în fața legii și liberul acces la justiție.21.Așadar, indiferent de soluția pronunțată, hotărârea judecătorească trebuie să aibă o cale de atac expres reglementată, unică, în funcție de etapa procesuală și neechivocă. Principiul legalității căii de atac vine să confirme egalitatea în fața legii a părților procesuale și să înlăture arbitrariul rezultat din aceea că o hotărâre ar putea fi supusă unor căi de atac diferite, în funcție de soluția pronunțată. Totodată, chiar dacă hotărârea recurată intră sub incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, în caz de respingere a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, eventualele încălcări ale legii nu mai pot fi corectate de către o instanță de control judiciar.22.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarele nr. 201D/2016, nr. 417D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 2.541D/2016 și nr. 3.083D/2016, opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate.23.Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.331D/2016, în opinie majoritară, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.24.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.25.Guvernul apreciază că limitarea, pe cale de interpretare – literală, inflexibilă, fără a se avea, însă, în atenție și o interpretare teologică, în acord cu intenția normativă reală – a domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă la hotărârile prin care curtea de apel admite acțiunea în anulare și anulează hotărârea arbitrală, constituie o chestiune de interpretare și aplicare a normelor juridice în cauză despre care se poate afirma că excedează controlului de constituționalitate. În subsidiar, opinează că dispozițiile legale criticate, în interpretarea conform căreia este supusă recursului hotărârea prin care curtea de apel soluționează acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, indiferent dacă admite/respinge această acțiune, sunt constituționale.26.Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 201D/2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât prin critica formulată se urmărește în realitate modificarea dispoziției legale criticate; or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.27.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentanților părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:28.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) dinConstituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.29.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare în dosarele nr. 201D/2016, nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016 și nr. 2.542D/2016, îl reprezintă dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În dosarele nr. 2.541D/2016 și nr. 3.083D/2016, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Dispozițiile art. 613, având titlul marginal Judecarea acțiunii în anulare, au următorul cuprins:(1)Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță. (2)Întâmpinarea este obligatorie. Dispozițiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.(3)Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și:a)în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii;b)în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate.(4)Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului.30.Dispozițiile art. 608 alin. (1) la care face trimitere art. 613 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:a)litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;b)tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;c)tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;d)partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;e)hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);f)tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;g)hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri;h)hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;i)dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o 31.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparțial și egal al justiției, art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.32.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicție alternativă, cu caracter privat. Referitor la arbitraj, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acesta constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. În cazul în care părțile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 919 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008).33.În continuare, Curtea observă că hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie, putând fi desființată prin acțiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenția arbitrală, părțile nu pot renunța la acțiunea în anulare decât după pronunțarea hotărârii arbitrale. Judecarea acțiunii în anulare este de competența curții de apel care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță.34.Acțiunea arbitrală constituie opțiunea părților, iar nu o obligație, prin care acestea decid asupra modalității de soluționare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse și administrate probele apreciate utile și concludente, arbitrajul fiind organizat și desfășurându-se cu respectarea convenției arbitrale încheiate în baza principiului libertății de voință. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii se limitează părților accesul la jurisdicția statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele și se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părților de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acțiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, și nu temeinicia acesteia. Instanțele judecătorești învestite cu soluționarea acțiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în fața tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei.35.Curtea reține că dispozițiile legale criticate în prezenta cauză reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curtea de apel în soluționarea acțiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunțate potrivit alin. (3) alart. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acțiunea în anulare. Această opțiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acțiunii în anulare are ca efect apariția unei noi situații juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acțiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală și, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunță în fond, în limitele convenției arbitrale. Prin admiterea acțiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanța superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situație.36.În schimb, Curtea constată că, în cazul respingerii acțiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curții de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunțată de instanța arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curții de apel ar însemna că părțile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința lor, pronunțată de o instanță judecătorească, și nu de o instanță arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curții de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părțile au beneficiat de toate garanțiile oferite de aceasta. Așadar, incidența dispozițiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voință intervenit între părți, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluționarea litigiilor de către o instanță arbitrală, părțile trebuind să recunoască consecințele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituții, inclusiv dispozițiile procedurale care reglementează condițiile desființării hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalități de soluționare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă, în care părțile pot fi apărate și pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiții, Curtea reține că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituție, atât timp cât părțile sunt cele care decid prin convenția arbitrală cu privire la modalitatea de soluționare a litigiului.37.În continuare, Curtea reține că normele legale criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrale. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanță de judecată prin promovarea unei acțiuni în anulare, iar în situația respingerii acesteia niciuna dintre părți nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă, admiterea acțiunii în anulare plasează părțile pe o poziție inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândește un avantaj prin admiterea acțiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.38.Totodată, Curtea mai reține că legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații, în exercitarea mandatului său constituțional conferit de dispozițiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege“, și ale art. 129, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Așadar, în considerarea anumitor particularități, legiuitorul este îndreptățit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. Accesul liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, nu poate avea semnificația că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vlad Mihai, Societatea L D Construct Serv – S.R.L. din București, Societatea Euroconstruct – S.A. din Chișoda, județul Timiș, prin lichidator judiciar Casa de insolvență Transilvania Filiala Timiș S.P.R.L. din Timișoara, Societatea Construcții Unu – S.A. din Iași, Societatea Iamsat Muntenia – S.A. din București și Comuna Biharia, județul Bihor, în dosarele nr. 770/44/2014, nr. 5.114/2/2014, nr. 5.105/2/2014, nr. 4.982/2/2014, nr. 2.764/2/2015 și nr. 282/35/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, precum și de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, din oficiu, în dosarele acestei instanțe nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 și nr. 5.363/2/2015, și constată că dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
 + 
 + 
OPINIE SEPARATĂ1.În dezacord cu soluția adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, considerăm că dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum sunt redactate, sunt contrare art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 129 din Constituție.2.Potrivit textului legal criticat, numai hotărârea curții de apel prin care se admite acțiunea în anulare este supusă recursului. Rezultă că hotărârea prin care se respinge acțiunea în anulare, menținându-se, așadar, hotărârea arbitrală, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului. În opinia majoritară a Curții Constituționale s-a avut în vedere, pentru soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, faptul că respingerea acțiunii în anulare nu determină apariția unei situații juridice noi, distinctă de hotărârea arbitrală. Cu alte cuvinte, cauza respectivă rămâne guvernată de prevederile convenției arbitrale, iar prin respingerea acțiunii în anulare se confirmă că hotărârea arbitrală nu contravine regulilor de ordine publică enunțate de art. 608 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, recursul se judecă doar în ipoteza admiterii acțiunii în anulare, pentru că apare o situație juridică nouă, litigiul urmând a nu mai fi guvernat, în principiu, de convenția arbitrală [cu circumstanțierea prevăzută de art. 613 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură civilă].3.Decizia este construită în jurul tezei de menținere sau nu a litigiului în cadrul convenției arbitrale, aspect cu privire la care nu putem decât să observăm că, în ipoteza art. 613 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură civilă [practic pentru toate motivele care pot face obiectul acțiunii în anulare, cu excepția următoarelor: (1) litigiul nu era susceptibil să fie soluționat pe calea arbitrajului, (2) nu a existat o convenție arbitrală sau ea este nulă/inoperantă, și (3) hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului de arbitraj], cauza se poate judeca din nou în fața tribunalului arbitrar. Prin urmare, teza antereferită nu este determinantă în cauză, ceea ce înseamnă că întregul raționament dezvoltat a plecat de la o premisă inexactă.4.Consecutiv acestei constatări, observăm că instanța constituțională nu analizează dacă hotărârea de soluționare a acțiunii în anulare a fost pronunțată cu respectarea legii, ci rămâne tributară exclusiv criteriului referitor la menținerea situației juridice deduse judecății în interiorul sau exteriorul convenției arbitrale. Astfel, Curtea justifică, prin raționamentul său, caracterul definitiv al hotărârii de respingere a acțiunii în anulare prin faptul că se confirmă hotărârea arbitrală astfel pronunțată, iar caracterul nedefinitiv al hotărârii de admitere prin faptul că se infirmă hotărârea arbitrală, fără a ieși din această paradigmă care nu ia în considerare însăși legalitatea hotărârii pronunțate de către instanța judecătorească.5.Astfel, ceea ce aducem în discuție nu sunt chestiuni care țin de procedura arbitrală în sine, ci de respectarea de către instanța care judecă acțiunea în anulare a normelor de ordine publică subsumate motivelor de casare a hotărârii; prin urmare, criteriul în privința reglementării căii de atac nu poate fi cel referitor la soluția dată acțiunii în anulare, astfel cum se acreditează în decizia Curții Constituționale, ci cel referitor la existența unei hotărâri prin care se soluționează acțiunea în anulare. Așadar, prin acceptarea criteriului referitor la soluția dată prin hotărâre, motivele de nelegalitate a hotărârii prin care se respinge acțiunea în anulare rămân necercetate, din moment ce recursul în această ipoteză este inadmisibil.6.Practic, în logica deciziei se refuză orice remediu juridic împotriva încălcărilor realizate de către instanța care judecă acțiunea în anulare ce fac obiectul motivelor de casare a unei hotărâri judecătorești. Or, apreciem că din moment ce legiuitorul a recunoscut aplicarea motivelor de casare, astfel cum sunt redactate în art. 488 din Codul de procedură civilă, în privința hotărârilor de admitere a acțiunii în anulare, nu există niciun motiv pentru care să nu le recunoască în privința hotărârilor de respingere a acesteia.7.Incontestabil, legiuitorul avea îndreptățirea constituțională în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, să nu reglementeze calea de atac a recursului în privința litigiilor soluționate prin procedura arbitrajului, însă, din moment ce a recunoscut această cale de atac, nu o poate limita printr-un criteriu care ține de caracterul întemeiat/neîntemeiat al acțiunii în anulare, criteriu pe care îl apreciem ca fiind unul artificial. Indiferent de soluția pronunțată, hotărârea judecătorească în cauză poate suferi de aceleași probleme de legalitate. Este de neconceput faptul că doar hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii în anulare ar putea încălca motivele de legalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Ne întrebăm dacă nu cumva este o presiune suplimentară pusă asupra judecătorului care „îndrăznește“ să admită o acțiune în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale și prin această soluție legislativă, de fapt, să se încurajeze respingerea unei asemenea acțiuni din moment ce hotărârea astfel pronunțată este pusă la adăpost de orice control judiciar, ceea ce este inadmisibil.8.Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, reținem că are loc o discriminare între justițiabili cu privire la accesul la calea de atac extraordinară a recursului, aceasta putând fi exercitată numai de aceia care critică pe motive de nelegalitate hotărârea de admitere a acțiunii în anulare, nu și de justițiabilii care invocă aceleași motive de nelegalitate cu privire la o hotărâre de respingere a acțiunii în anulare. Menționăm că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), iar situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, care, la rândul său, trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea și Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Or, în cauza de față justițiabilii sunt în aceeași situație juridică – existența unei hotărâri judecătorești date asupra acțiunii în anulare -, dar tratamentul juridic aplicat acestora este diferit din moment ce hotărârea judecătorească este supusă recursului numai dacă este una de admitere a acțiunii, criteriu care este unul arbitrar.9.De asemenea constatăm o încălcare a art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție motivat de refuzul accesului la justiție al unei categorii de justițiabili [accesul la calea de atac extraordinară a recursului fiind considerată în jurisprudența Curții Constituționale o fațetă a accesului la justiție, a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragrafele 27 și 29, sau Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 22], precum și de încălcarea dreptului la un proces echitabil al acestora din moment ce se acceptă, în mod implicit, de către legiuitor posibilitatea instanței care judecă și respinge acțiunea în anulare să încalce normele privitoare la motivele de legalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Din cele de mai sus decurge și încălcarea art. 129 din Constituție referitor la folosirea căilor de atac, întrucât, deși reglementată calea de atac, părțile interesate nu o pot folosi având în vedere textul legal criticat care condiționează accesul la aceasta de o anumită soluție pronunțată de instanța judecătorească.10.Pentru considerentele mai sus expuse, apreciem că sintagma „pronunțate potrivit alin. (3)“ din cuprinsul dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neconstituțională, iar excepția de neconstituționalitate ar fi trebuit admisă.
Judecător,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x