DECIZIA nr. 10 din 18 ianuarie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Daniel Pitcovici în Dosarul nr. 2.794/3/2017 (nr. 2.794/3/2017/a3, nr. 2.794/3/2017/a4) al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.639D/2017. … 2.La apelul nominal se prezintă autorul excepției. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Depune la dosar un memoriu prin care solicită ca instanța de control constituțional să dispună îndreptarea legii și punerea ei în concordanță cu litera și spiritul prevederilor Constituției, în vederea respectării libertăților individuale ale persoanei. … 4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că sintagma „indicii temeinice“ nu are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. În acest sens reține că legiuitorul a prevăzut alternativ existența, în art. 202 din Codul de procedură penală, unor „indicii temeinice“ sau a unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, însă sintagma referitoare la „indicii temeinice“ este incidentă exclusiv în ipoteza dispunerii măsurii preventive a reținerii. Pentru toate celelalte măsuri preventive restrictive sau privative de libertate este necesară existența unor probe. Aceasta în condițiile în care, în concepția noului Cod de procedură penală, măsurile restrictive, respectiv privative de libertate se pot dispune exclusiv față de inculpat. Or, pentru a se dobândi calitatea de inculpat, trebuie pusă în mișcare acțiunea penală, iar, din dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 309 din Codul de procedură penală, rezultă că acest demers poate avea loc exclusiv atunci când există probe și nu doar „indicii temeinice“ cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Chiar art. 218-223 din Codul de procedură penală, care reglementează arestul la domiciliu și care fac referire la art. 223 din Codul de procedură penală, folosesc exclusiv noțiunea de inculpat, ceea ce presupune punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv existența probelor și nu a „indiciilor temeinice“. Cât privește sintagma „suspiciune rezonabilă“ reține că aceasta nu este definită de Codul de procedură penală, însă a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate și, în acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 21 martie 2017. Reține că jurisprudența și doctrina au arătat că pentru lămurirea acestei sintagme trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Așadar, rezultă că, pe calea unei jurisprudențe prolifice, a instanței europene și a instanței naționale de control constituțional, s-a lămurit înțelesul acestei sintagme, respectiv existența unor probe din care să rezulte date/informații menite să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit o infracțiune. Aceste probe, însă, nu trebuie să aibă aceeași valoare probantă ca aceea cerută pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. Standardul probei în această materie este diferit, dar acest lucru nu permite lipsa unei verificări factuale realizată de către judecător din care să rezulte probabilitatea ca persoana să fi săvârșit o infracțiune. Aceasta nu are semnificația unei antepronunțări a judecătorului ori a încălcării prezumției de nevinovăție, atât timp cât judecătorul de drepturi și libertăți nu poate fi judecător în cauză. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 28 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.794/3/2017 (nr. 2.794/3/2017/a3, nr. 2.794/3/2017/a4), Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Petru Daniel Pitcovici în soluționarea cauzei penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului. În cauză, autorul excepției a formulat cerere de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că sintagmele „indicii temeinice“ și „suspiciune rezonabilă“, din cuprinsul art. 202 din Codul de procedură penală, contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu sunt definite de legea penală, prin aceasta fiind adusă atingere și prezumției de nevinovăție. … 7.Tribunalul București – Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile art. 202 din Codul de procedură penală nefiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în condițiile în care sintagmele „indicii temeinice“ și „suspiciune rezonabilă“ îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, având în vedere și faptul că măsurile preventive au ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, nefiind necesar ca, la momentul dispunerii sau menținerii acestora, să existe probe certe de vinovăție. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestei soluții reține că autorul critică lipsa de claritate a sintagmelor „indicii temeinice“ și „suspiciune rezonabilă“, ce se regăsesc în primul alineat al art. 202 din Codul de procedură penală. În aceste condiții apreciază că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Reține că sintagmele criticate pentru neconstituționalitate nu pot fi interpretate izolat una de cealaltă, ci numai împreună și circumstanțiat contextului în care sunt folosite. Sintagma „indicii temeinice“ nu constituie o noutate în legea procesual penală română, fiind folosită în art. 143 din Codul de procedură penală din 1968, în reglementarea condițiilor reținerii, fiind chiar definită în alin. (3), anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 356/2006, după cum urmează „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta“. De asemenea arată că în doctrina de specialitate indiciul a fost explicat ca reprezentând „o faptă, împrejurare, situație care, luată în sine, nu are valoare probatorie, constituind numai temeiul unor bănuieli susceptibile de a orienta activitatea judiciară, dar care, atunci când se încadrează într-un sistem de elemente în perfectă concordanță între ele, precum și în raport cu probele existente în cauză, poate servi la cunoașterea adevărului într-o cauză penală“. Apreciază că, deși sintagma „suspiciune rezonabilă“ nu este definită de Codul de procedură penală, sensul său se determină prin raportare la înțelesul comun al cuvintelor ce o compun, fiind acela de „presupunere, bănuială bazată pe rațiune, pe judecată“. Totodată, reține că instanța de la Strasbourg, în jurisprudența sa, a reținut că prin „existența unei suspiciuni rezonabile“ se înțelege „existența unor date sau informații de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune“. Invocă Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32. În același mod, instanța europeană a reținut că este atribuția judecătorului să stabilească gradul de rezonabilitate al suspiciunii, în funcție de circumstanțele cauzei și că nu se poate pune în discuție o simplă suspiciune sau o suspiciune bazată exclusiv pe buna-credință, ci o suspiciune rezonabilă ce presupune un test obiectiv (Hotărârea din 19 mai 2004, pronunțată în Cauza Gusinskiy împotriva Rusiei, paragraful 53). … 10.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 202 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 489 din 30 iunie 2016 și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la materia clarității și previzibilității unui text de lege. Reține că toate condițiile prevăzute de art. 202 din Codul de procedură penală sunt apreciate de către organele judiciare competente, în funcție de probatoriul existent, iar împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive pot fi exercitate căile de atac, în conformitate cu art. 204 din Codul de procedură penală. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului și Guvernului, memoriul depus la dosar, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 202 din Codul de procedură penală. Examinând susținerile autorului excepției, cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul conținut: „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.“ … 14.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în acord cu deciziile Curții Constituționale nr. 185 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, paragraful 19, și nr. 381 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2016, că nu există o definiție legală a noțiunii de „suspiciune rezonabilă“. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat, în jurisprudența sa, la care face trimitere și jurisprudența Curții Constituționale a României, sensul sintagmei criticate, care, de altfel, este analizată și explicată și în doctrina românească. … 16.Astfel, prin Hotărârea din 22 mai 2014, pronunțată în Cauza Ilgar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, paragraful 88, și Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că existența unor „suspiciuni rezonabile“ că a fost comisă o infracțiune presupune fapte sau informații capabile să convingă un observator obiectiv că persoana urmărită sau judecată penal poate să fi comis infracțiunea, dar că ceea ce poate fi considerat „rezonabil“ depinde de aspectele cauzei. Această abordare constituie, de fapt, o aplicare a dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, care admit că o persoană poate fi privată de libertate atunci când există motive verosimile că aceasta a săvârșit o infracțiune. … 17.Referitor la semnificația sintagmei criticate, Curtea Constituțională a constatat, totodată, în Decizia nr. 185 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 5 iulie 2017, paragrafele 19, 20, că noțiunea de „suspiciune rezonabilă“ trebuie analizată în strânsă corelație cu cea de „bănuială rezonabilă“, întrucât măsurile preventive, mai puțin reținerea, pot fi dispuse numai față de suspect sau față de inculpat. În acest sens, conform dispozițiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, dobândirea calității de suspect este condiționată de normele procesual penale, de un anumit nivel al probațiunii, acela al existenței unei bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârșit fapta care face obiectul urmăririi penale. De asemenea, dobândirea calității de inculpat este condiționată, conform art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, de existența unor probe din care să rezulte că infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală a fost săvârșită de respectiva persoană.În mod evident, bănuiala rezonabilă formată pe baza unor astfel de probe nu trebuie să aibă aceeași forță cu cea care determină condamnarea. Spre deosebire de probele care stau la baza unei condamnări, care trebuie să fie de necombătut și din care trebuie să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia săvârșirii de către inculpat a infracțiunii pentru care este judecat, standardul de probațiune necesar dobândirii calităților procesuale mai sus menționate și dispunerii măsurilor preventive este cel al capacității de a determina formarea unei bănuieli sau a unei „suspiciuni“. Aceasta din urmă trebuie să fie însă „rezonabilă“. Cum noțiunea de „rezonabil“ nu beneficiază de o definiție specifică dreptului penal sau celui procesual penal, Curtea a reținut că legiuitorul a avut în vedere sensul comun, propriu al termenului. Prin urmare, sensul sintagmei „suspiciune rezonabilă“ semnifică existența unor probe pe baza cărora, recurgând la un raționament echilibrat, firesc, lipsit de exagerări, să poată fi desprinsă concluzia plauzibilă că suspectul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune. … 18.Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că atât destinatarii legii procesual penale, cât și organele chemate să o aplice pot determina sensul noțiunii de „suspiciune rezonabilă“, sintagmă al cărei conținut concret va fi stabilit, conform celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze. … 19.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că expresia criticată îndeplinește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate specifice standardului calității legii, impus de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Referitor la respectarea exigențelor prevederilor constituționale anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragrafele 17 și 18). Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii. … 20.Așadar, deși Codul de procedură penală nu definește noțiunile de „suspiciune rezonabilă“, respectiv „indicii temeinice“, acestea semnifică o puternică credință a organului judiciar că suspectul sau inculpatul a săvârșit faptele ce fac obiectul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. … 21.De altfel, Codul de procedură penală din 1968 definea, în art. 68^1, noțiunea de „indicii temeinice“ astfel: „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.“ Totodată, potrivit art. 143 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, „Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.“ Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, dezvoltată cu privire la dispozițiile precitate, că termenul „indicii temeinice“ are semnificația de simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare, că indicii temeinice există atunci când din examinarea unor date existente în cauză se desprinde presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta pentru care este urmărită și că măsura reținerii se ia în condițiile prevăzute în art. 143. Curtea a constatat că termenul de „indicii temeinice“ semnifică faptul că din datele existente s-ar putea presupune că persoana în cauză a săvârșit cu adevărat fapta. … 22.Referitor la invocarea prezumției de nevinovăție, potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată“, iar, potrivit art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită“. Din economia celor două texte rezultă că principiul prezumției de nevinovăție presupune că, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Astfel, principiul prezumției de nevinovăție tinde a proteja o persoană învinuită de săvârșirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal, scopul esențial al prezumției fiind acela de a împiedica orice autoritate națională în emiterea unor opinii conform cărora reclamantul ar fi vinovat înainte ca acesta să fie condamnat potrivit legii (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunțată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franței, paragraful 35; Hotărârea din 4 martie 2008, pronunțată în Cauza Samoilă și Cionca împotriva României, paragraful 91). … 23.Cu toate acestea, instanța de control constituțional a apreciat în Decizia nr. 185 din 29 martie 2016, precitată, paragrafele 21, 22 – considerente preluate și în Decizia nr. 381 din 7 iunie 2016, precitată, paragrafele 23, 24 – că prezumția de nevinovăție nu înseamnă că pe parcursul procesului penal nu ar putea fi luate măsuri procesuale împotriva celui cercetat, inclusiv măsuri privative de libertate. În acest sens, pronunțându-se asupra constituționalității unor dispoziții din Codul de procedură penală din 1968, instanța de contencios constituțional a statuat că, reglementând cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârșirea infracțiunii – lucru ce nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, esențialmente diferite de privarea de libertate în executarea unei pedepse definitiv aplicate. Măsura arestării preventive constituie o restrângere provizorie a libertății persoanei, permisă de Constituție, prin art. 53, în scopul bunei desfășurări a instrucției penale, iar condiția ca fapta să fie prevăzută de legea penală reprezintă tocmai o garanție împotriva luării arbitrare a acestor măsuri. … 24.Totodată, Curtea Constituțională a reținut că motivarea pentru luarea măsurilor preventive trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu lase de înțeles persoanei vizate sau unui terț că judecătorul are certitudinea vinovăției celui aflat încă în cursul procesului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că trebuie făcută o distincție între hotărârile care reflectă sentimentul vinovăției persoanei acuzate și cele care se limitează să descrie o stare de suspiciune. Primele încalcă prezumția de vinovăție, în timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art. 6 din Convenție (Hotărârea din 26 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Gerard Bernard împotriva Franței, paragraful 51). De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica o influență asupra deciziei finale, ceea ce interesează fiind ca această apreciere finală să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45). … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Daniel Pitcovici în Dosarul nr. 2.794/3/2017 (nr. 2.794/3/2017/a3, nr. 2.794/3/2017/a4) al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 ianuarie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof.univ.dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește