DECIZIA nr. 1.462 din 13 martie 2024

Dosar nr. 5.468/2/2022

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinței nr. 690 din 10 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.La apelul nominal lipsesc părțile, respectiv recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne și intimatul-reclamant X. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent învederând faptul că recursul este timbrat, declarat și motivat în termen, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că intimatul-reclamant, prin întâmpinare, a invocat excepția netimbrării recursului.Analizând excepția de netimbrare, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte o respinge, reținând că recurentul a timbrat recursul, conform dovezii existente la fila 33 din dosar. Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Înalta Curte, cu aplicarea art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile publice închise și reține recursul spre soluționare.
ÎNALTA CURTE,asupra recursului de față,

din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:1.Cererea de chemare în judecatăPrin acțiunea formulată reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat anularea art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2, secțiunea a 4-a a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2.09.2016 și anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 298/23.12.2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor.  … 2.Soluția instanței de fondCurtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 690 din 10 aprilie 2023, a respins excepțiile netimbrării, inadmisibilității și rămânerii fără obiect invocate de pârât prin întâmpinare, a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 140/2016 formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată, a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 298/2011 și a anulat Ordinul MAI nr. 298/2011. … 3.Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă.În motivarea recursului se arată că instanța de fond a eludat cu desăvârșire dispozițiile Legii nr. 554/2004 unde legiuitorul a înțeles să stabilească, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligația de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanței cu soluționarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea întocmai a acestei obligații fiind una dintre condițiile sine qua non ale admisibilității în principiu a acțiunii. De asemenea, au fost eludate și dispozițiile articolului 193 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.Faptul că reclamantul a adresat Ministerului Afacerilor Interne în temeiul Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, o cerere privind comunicarea unor informații privind încadrarea în structurile M.A.I. a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu echivalează cu îndeplinirea obligației formulării plângerii prealabile în condițiile Legii nr. 554/2004.În opinia recurentului, instanța avea obligația de a reține că intimatul-reclamant nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor legale imperative, prin aceea că a învestit instanța de judecată cu soluționarea prezentei cauze fără a fi îndeplinit procedura prealabilă, fapt pentru care demersul reclamantului în justiție e profund viciat ab initio și, pe cale de consecință, neavenit sub aspectul admisibilității.Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul consideră că, în ceea ce privește obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar și după modificările aduse dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepția reglementată prin alineatul nou-introdus vizând actele administrative cu caracter individual. Legiuitorul, completând dispozițiile art. 7 cu alin. (5), nu a înlăturat din ordinea juridică obiectivă dispozițiile alin. (11) al acestui articol care relevă tocmai obligativitatea de a fi îndeplinită procedura prealabilă, oricând, atunci când un act normativ este deferit analizei judecătorului specializat de contencios administrativ.În aceste împrejurări, având în vedere faptul că reclamantul nu face dovada parcurgerii procedurii prealabile, iar excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție de fond, absolută, iar prin efectul pe care îl produce este o excepție peremptorie, dirimantă, singura soluție posibilă în prezenta cauză este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, fapt care face, totodată, inutilă cercetarea în fond a pricinii.În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și implicit a lipsei de interes, instanța de fond a făcut de asemenea o greșită aplicare a legii, ignorând, pe de o parte, că actul normativ a cărui anulare se solicită și-a încetat aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 și, pe de altă parte, că anularea sa în raport cu motivele invocate nu este întemeiată.Recurentul mai susține că, odată abrogat, actul administrativ cu caracter normativ nu mai poate face obiectul controlului de legalitate, întrucât nu mai îndeplinește condițiile cerute de lege de a produce efecte juridice, adică de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, condiții esențiale pentru ca un înscris juridic să fie calificat ca act administrativ și să poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiect al acțiunii în contencios administrativ îl poate forma numai un act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (12) lit. c) din același act normativ act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.Întrucât, Ordinul M.A.I. nr. 298/2011 nu mai întrunește condițiile pentru a fi considerat un act administrativ, acesta nu mai poate face obiectul unei acțiuni în anulare, reglementată de prevederile Legii contenciosului administrativ și fiscal nr. 554/2004.Raportat strict la obiectul prezentei cauze, recurentul apreciază că solicitarea reclamantului de a obține pe calea unei hotărâri judecătorești încă o dată abrogarea Ordinului nr. 289/2011 este evident lipsită de obiect, instanța neputând dispune anularea unui ordin oricum inexistent.Astfel că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ menționat lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant având ca obiect anularea unui ordin oricum inexistent.Pentru toate aceste considerente, recurentul apreciază că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.De asemenea, solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea excepțiilor astfel cum au fost formulate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului.În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii, precum și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.  … 4.Apărările formulate în cauzăIntimatul X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.Intimatul susține că, în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, legiuitorul a prevăzut la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cazurile în care nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.În literatura de specialitate se apreciază că momentul de la care actul administrativ intră în vigoare și produce efecte juridice este cel al publicării actelor normative și, respectiv, al comunicării actelor individuale.De asemenea, conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, efectele unui act normativ se produc de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.Prin urmare, recursul administrativ nu mai trebuie asumat în cazul unui act administrativ normativ, dacă acesta a intrat în vigoare și a produs efecte juridice. Fiind vorba de un act administrativ normativ, Ordinul MAI nr. 298/2011 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 929 din 28.12.2011, astfel că nu se poate interpreta art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 decât în sensul că un astfel de act intră în circuitul civil și începe să producă efectele pentru care a fost emis, de la data publicării sale, astfel că plângerea prealabilă pe care ar putea-o promova cel interesat în desființarea unui asemenea act nu mai este obligatorie, întrucât nu mai sunt posibile revocarea actului și, deci, atingerea scopului efectuării procedurii prealabile, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a acțiunii ca urmare a abrogării Ordinului MAI nr. 298/2011 și a lipsei de interes invocate de recurentul-pârât, intimatul susține faptul că instanța de fond a respins în mod corect această excepție, deoarece s-a solicitat verificarea condițiilor de legalitate pentru emiterea acestui act administrativ normativ, act care continuă să producă efecte juridice, deoarece în temeiul acestui ordin a fost emisă Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov nr. 59/28.01.2015, prin care a fost suspendat din funcția ocupată în cadrul IPJ Ilfov, dispoziția mai sus menționată fiind contestată în prezent pe rolul Tribunalului Ilfov în Dosarul civil nr. 1.577/93/2022, aceasta fiindu-i comunicată la data de 2.05.2022.Intimatul mai arată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 244/2016, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului a fost declarat neconstituțional, rezultând astfel că Ordinul MAI nr. 298/2011 este lipsit de temeiul legal, nemaiputând produce efecte juridice după declararea neconstituționalității dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis.Decizia Curții Constituționale nr. 244/2016 este aplicabilă cauzei de față, întrucât efectul viitor și general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale implică aplicarea acestora situațiilor juridice pendinte, cum este cea din prezenta cauză, aspecte reținute în mod corect de instanța de fond. … 5.Soluția instanței de recursAnalizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei“)Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.“Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.Aceasta deoarece din analiza considerentelor sentinței recurate rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul, dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material“)În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins-o, reținând faptul că actele administrative cu privire la care se solicită anularea au intrat în circuitul civil și produc efecte juridice, fiind incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe sau al acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.“Așadar, Înalta Curte apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată, având în vedere că modificarea adusă Legii nr. 554/2004, prin introducerea textului de lege sus-citat, se referă exclusiv la ipoteza actelor administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și, implicit, a lipsei de interes, Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că reclamantul solicită verificarea condițiilor de legalitate pentru emiterea actelor administrative contestate, astfel că cererea de chemare în judecată are obiect, iar reclamantul justifică interesul în formularea acțiunii.Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din Codul de procedură civilă, una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Prin urmare, intimatul-reclamant are interes în cauză.În ceea ce privește susținerea recurentului conform căreia odată abrogat actul administrativ cu caracter normativ nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată și nu poate fi primită.Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că actul administrativ normativ a fost emis de ministrul administrației și internelor având în vedere prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 244/2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.Prin urmare, Ordinul MAI nr. 298/2011 emis în executarea prevederilor art. 78 din Legea nr. 360/2002 nu mai poate produce efecte după ce au fost declarate neconstituționale chiar dispozițiile Legii nr. 360/2002, în temeiul cărora a fost emis.În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. … 6.Temeiul legal al soluției instanței de recursPentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. … 
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii,
DECIDE:Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinței nr. 690 din 10 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Judecător,
X
Judecător,
X
Judecător,
X
Magistrat-asistent,
X

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește