Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 6 mai 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru desemnarea organismelor notificate şi a organizaţiilor de terta parte
1. Organismul, directorul acestuia şi personalul responsabil cu efectuarea operaţiunilor de evaluare şi verificare, trebuie să fie alţii decât proiectantul, producătorul, furnizorul, instalatorul sau utilizatorul echipamentului sub presiune sau a ansamblurilor pe care organismul le inspectează şi decât reprezentantul autorizat al acestora. Aceştia nu pot să fie implicaţi direct în activităţi de proiectare, construcţie, comercializare sau întreţinere a echipamentului sub presiune sau a ansamblurilor şi nici nu pot reprezenta părţile angajate în astfel de activităţi. Aceasta nu exclude posibilitatea schimburilor de informaţii tehnice între producătorul de echipament sub presiune sau ansambluri şi organismul notificat.2. Organismul şi personalul acestuia trebuie să efectueze operaţiunile de evaluare şi verificare cu cel mai înalt grad de integritate profesională şi competenţă tehnică şi trebuie să fie independenţi de orice presiuni şi stimulente, îndeosebi de cele de natură financiară, care ar putea influenţa evaluarea sau rezultatele inspecţiilor, în mod special din partea unor persoane sau grupuri de persoane care au interes în rezultatele verificărilor.3. Organismul trebuie să aibă la dispoziţie personalul necesar şi să deţină dotările necesare care să îi permită îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor sale administrative şi tehnice legate de operaţiunile de inspecţie şi supraveghere; de asemenea, trebuie să aibă acces la echipamentul necesar pentru efectuarea verificărilor speciale.4. Personalul responsabil cu efectuarea inspecţiilor trebuie să aibă:a) pregătire tehnică şi profesională temeinică; … b) cunoştinţe satisfăcătoare referitoare la cerinţele inspecţiilor ce trebuie efectuate şi experienţa adecvată pentru astfel de operaţii; … c) abilitatea necesară pentru a întocmi certificate, înregistrări şi rapoarte care să demonstreze că inspecţiile au fost efectuate. … 5. Imparţialitatea personalului trebuie garantată. Remunerarea personalului nu trebuie să fie dependentă de numărul inspecţiilor efectuate şi nici de rezultatele acestora.6. Organismul trebuie să încheie o asigurare de răspundere civilă, pentru încercările efectuate, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu, dacă răspunderea civilă nu revine prin lege statului.7. Personalul organismului este obligat să păstreze secretul profesional cu privire la informaţiile dobândite în exercitarea sarcinilor sale ce decurg din respectarea prevederilor prezentei hotărâri sau a altor reglementări naţionale, cu excepţia situaţiei în care informaţiile sunt solicitate de autorităţile competente ale statului.––-