Informatii Document
Emitent: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
Publicat în:
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete-cadou şi de tichete de creşă(actualizate la data de 17 august 2015*)
–––-În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările ulterioare, unităţile emitente de tichete-cadou şi de tichete de creşă sunt obligate să solicite autorizaţie de funcţionare, care se acordă de Ministerul Finanţelor Publice, avându-se în vedere următoarele criterii:1. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare trebuie să dovedească faptul că funcţionează legal pe teritoriul României şi că în actul de înfiinţare au prevăzut la obiectul de activitate operaţiuni privind emiterea şi gestionarea biletelor de valoare.2. Capitalul social subscris şi vărsat de către unităţile emitente de tichete-cadou şi de tichete de creşă la data solicitării autorizaţiei de funcţionare trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 1 milion euro, luându-se în calcul cursul de schimb la data înfiinţării societăţii, data depunerii capitalului social în situaţia majorării de capital, înregistrată la registrul comerţului.3. Pentru unităţile solicitante care deţin autorizaţie pentru emiterea de tichete de masă, condiţia de existenţă a unei valori minime a capitalului social subscris şi vărsat la data solicitării se aplică cumulativ cu nivelul minim prevăzut pentru unităţile emitente de tichete de masă.4. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcţionare a sistemului de tichete-cadou şi tichete de creşă sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:–––-Partea introductivă a pct. 4 din criterii a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.a) asigurarea cu personal de specialitate şi dotarea cu echipamente şi cu mijloace fixe necesare executării tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă, prevăzute cu elementele obligatorii menţionate la pct. 5 lit. a)-h) din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2006; … b) abrogată; … –––-Lit. b) a pct. 4 din criterii a fost abrogată de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.c) utilizarea de suport tehnic special (hârtie pentru imprimat) cu particularităţi distincte care să nu permită falsificarea tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă (grafică de securitate care să conţină elemente ce nu pot fi reproduse prin fotocopiere şi cel puţin un element de securitate realizat cu o cerneală specială, cum ar fi: cerneală fluorescentă, cerneală invizibilă, cerneală termică, cerneală iridiscentă, cerneală metalică sau bandă cu reflexe variabile), codul de bare al unităţii emitente, care conţine cel puţin următoarele elemente: seria bonului valoric, anul de valabilitate şi valoarea nominală a acestuia; … d) existenţa spaţiilor distincte, necesare producerii, depozitării, ambalării, rambursării şi distrugerii tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă. Activitatea în aceste spaţii trebuie să se desfăşoare de către personal autorizat, în condiţii de siguranţă prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv mijloace tehnice de supraveghere a spaţiilor de producţie şi de depozitare, mijloace tehnice de siguranţă, sisteme de alarmă; … e) conducerea evidenţei tehnico-operative şi contabile a tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă distinct de a celorlalte valori materiale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile formularelor tipizate cu regim special; … f) mijloace tehnice necesare (reţea de calculatoare) şi personal specializat care să permită urmărirea informatizată a fiecărui tichet (bon)-cadou şi tichet de creşă pe tot circuitul său (execuţie, păstrare, eliberare şi utilizare), inclusiv a celor ce urmează a fi distruse, astfel încât să se poată evita sustragerea şi utilizarea frauduloasă a acestora; … g) mijloace de transport speciale utilizate pentru transportul biletelor de valoare şi asigurarea protecţiei transportului; … h) asigurarea transportului tichetelor-cadou şi a tichetelor de creşă neutilizate, în condiţii, de securitate. … 5. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare ca unităţi emitente de tichete-cadou şi de tichete de creşă nu pot fi autorizate în situaţia în care înregistrează obligaţii restante la bugetul general consolidat. În înţelesul prezentului ordin nu se consideră obligaţii restante:a) unitatea are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opţiune de rambursare şi/sau cereri de restituire, iar suma obligaţiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit; … b) în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent unitatea are înscrise obligaţii de plată, iar conform certificatului acestea sunt mai mici sau egale cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care acesta le are de încasat de la autorităţile contractante; … c) în certificatul de atestare fiscală sau alt document emis de organul fiscal competent unitatea nu are înscrise obligaţii de plată, dar are înscrise menţiuni cum ar fi eşalonare/ amânare/plan de reorganizare, aprobat, în curs de derulare; … d) obligaţiile sunt stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; … e) obligaţiile sunt cuprinse în titluri executorii pentru care s-a dispus suspendarea executării silite potrivit legii. … –––-Pct. 5 din criterii a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.6. Abrogat.––––Pct. 6 a fost abrogat de pct. 16 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.7. Abrogat.–––-Pct. 7 din criterii a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.8. Pe baza prezentelor criterii, autorizaţia de funcţionare se eliberează pe o perioadă de doi ani. Unităţile emitente de tichete-cadou şi de tichete de creşă vor solicita reautorizarea cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizaţiei de funcţionare.–––-Pct. 8 din criterii a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.8^1. În situaţia în care un operator economic deţine autorizaţie de funcţionare pentru o locaţie şi solicită, în cadrul termenului de valabilitate a autorizaţiei, completarea acesteia cu alte locaţii, va depune la organul emitent o cerere de autorizare suplimentară, însoţită de documentele prevăzute la pct. 14 şi cu îndeplinirea ansamblului de măsuri de securitate prevăzute la pct. 4.––––Pct. 8^1 a fost introdus de pct. 17 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.8^2. În situaţia menţionată la pct. 8^1, comisia va emite o autorizaţie de completare care va avea acelaşi termen de valabilitate cu autorizaţia iniţială şi pe care se va înscrie, sub sintagma «Autorizaţie de funcţionare», cuvântul «completare».––––Pct. 8^2 a fost introdus de pct. 17 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.8^3. Operatorii economici care îşi schimbă sediul social sau denumirea ori renunţă la un punct de lucru au obligaţia de a solicita modificarea autorizaţiei de funcţionare în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării. Comisia va emite o nouă autorizaţie de funcţionare care va avea acelaşi termen de valabilitate cu autorizaţia iniţială şi pe care se va înscrie, sub sintagma «Autorizaţie de funcţionare», cuvântul «modificare».––––Pct. 8^3 a fost introdus de pct. 17 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.9. În cazul în care în activitatea desfăşurată de unităţile emitente se constată abateri de la prevederile legale în vigoare referitoare la tichetele-cadou şi tichetele de creşă, comisia poate dispune suspendarea autorizaţiei de funcţionare pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 6 luni sau retragerea acesteia.––––Pct. 9 a fost modificat de pct. 18 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.10. Constatarea abaterilor se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, prin organele cu atribuţii de control, sau de către echipa de specialişti prevăzută la pct. 14 lit. g), care vor dispune măsuri de oprire a activităţii, informând totodată comisia în vederea suspendării autorizaţiei de funcţionare sau retragerii acesteia.––––Pct. 10 a fost modificat de pct. 19 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.11. Abrogat.––––Pct. 11 a fost abrogat de pct. 20 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.12. Comisia poate dispune ridicarea sancţiunii de suspendare a activităţii, dacă unitatea emitentă în cauză face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancţiunii. Constatarea remedierii se efectuează de către echipa de specialişti prevăzută la pct. 14 lit. g).13. În situaţia în care, la data expirării termenului de suspendare, unitatea emitentă nu face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancţiunii, Comisia dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare. Retragerea autorizaţiei de funcţionare îşi produce efectele de la data comunicării deciziei.14. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare vor depune la direcţia de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice un dosar cu următorul conţinut:a) cererea de autorizare; … b) un certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte capitalul social subscris şi vărsat, asociaţii, obiectul de activitate (operaţiuni care privesc emiterea şi gestionarea biletelor de valoare – cod CAEN 181 şi cod CAEN 6612), administratorii, însoţit de copia certificatului de înregistrare eliberat potrivit reglementărilor legale în vigoare; … c) abrogată; … –––-Lit. c) a pct. 14 din criterii a fost abrogată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.d) adeverinţa emisă de unitatea bancară, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis un cont sau un subcont bancar distinct prin care se vor derula încasările şi plăţile aferente valorilor nominale ale tichetelor-cadou şi tichetelor de creşă; … e) angajamentul unităţii emitente, din care să rezulte că prin contul sau subcontul bancar distinct, constituit în condiţiile legii, se vor derula încasările şi plăţile aferente valorilor nominale ale tichetelor-cadou şi tichetelor de creşă doar prin virament bancar; … f) cazierul judiciar al administratorului/administratorilor şi al directorului economic şi/sau financiar, însoţit de declaraţia pe propria răspundere a acestora că ocupă această funcţie în cadrul societăţii; … g) nota de constatare, care conţine propunerea de acordare sau neacordare a autorizaţiei de funcţionare din perspectiva respectării cerinţelor prevăzute la pct. 1-4 întocmită de o echipă de specialişti, compusă din: … – un reprezentant al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;– un reprezentant al Direcţiei de legislaţie şi reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;– un reprezentant al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;– un reprezentant al Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;– un reprezentant al Direcţiei generale coordonare inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;– un reprezentant al organului fiscal competent cu administrarea contribuabilului;– un reprezentant al Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" – S.A.Nota de constatare va fi semnată de ambele părţi.–––-Lit. g) a pct. 14 din criterii a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 11 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 17 august 2015.–––