de acreditare a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocuparii forţei de muncă(actualizate până la data de 26 mai 2004*)
––––*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 3 aprilie 2002. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 26 mai 2004, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 790 din 19 mai 2004. +
Articolul 1Prezentele criterii de acreditare a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, denumite în continuare criterii de acreditare, reglementează punerea în aplicare a prevederilor art. 129 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, denumita în continuare lege. +
Articolul 2(1) Serviciile specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, denumite în continuare servicii de ocupare, constau în: … a) servicii de informare şi consiliere; … b) servicii de mediere a muncii pe piaţa interna. … (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt furnizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii, denumiţi în continuare furnizori, acreditaţi în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre. … (3) Furnizorii pot fi persoane juridice din sectorul public sau privat ori persoane fizice autorizate sa desfăşoare o activitate independenta, conform legii. … +
Articolul 3În vederea acreditării furnizorii prevăzuţi la art. 2 alin. (2) trebuie să îndeplinească următoarele criterii:A. să aibă prevăzut ca obiect de activitate serviciul pentru care se solicita acreditarea;B. sa deţină baze de date, după caz, privind:a) persoanele în căutarea unui loc de muncă şi, respectiv, cererea de forta de muncă din partea angajatorilor, astfel încât să poată evalua tendintele de pe piaţa muncii locală; … b) potenţialul existent în domeniul formării profesionale pentru a corela cererea cu oferta de pe piaţa muncii; … C. sa dispună de baza materială, după caz, pentru:a) evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea orientarii profesionale; … b) efectuarea de teste de aptitudini, dezvoltarea abilitatii şi încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; … c) instruire în tehnici şi metode de căutare a unui loc de muncă şi de prezentare la interviuri în vederea ocupării; … d) mediere electronică; … D. cel puţin 25% din personalul cu atribuţii în prestarea serviciilor de ocupare să aibă studii superioare în una dintre specialităţile: psihologie, pedagogie, drept, consiliere, precum şi experienţă de minimum 3 ani în domeniul serviciului pentru care se solicită acreditarea.–––-Lit. D. a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 790 din 19 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 26 mai 2004. +
Articolul 4(1) Acreditarea furnizorilor în condiţiile prezentei hotărâri se face de către Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi au sediul sau, după caz, domiciliul. … (2) Filialele şi sucursalele furnizorilor, persoane juridice, sunt considerate unităţi distincte şi se supun separat procedurii de acreditare. … +
Articolul 5În vederea obţinerii acreditării furnizorii vor depune la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, o cerere însoţită de următoarele:A. documente care dovedesc înregistrarea:a) autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi independente, în original şi în copie; … b) certificatul de înmatriculare emis de oficiul registrului comerţului sau, după caz, de înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în original şi în copie; … B. actul constitutiv din care să rezulte ca obiectul de activitate cuprinde serviciul pentru care solicită acreditarea;C. documente care atesta eligibilitatea:a) acte din care să rezulte că nu s-au operat cereri privind înscrierea de menţiuni referitoare la existenta unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară, punerea sub interdicţie, instituirea curatelei, declararea stării de faliment ori lichidării, cedarea contractului în favoarea altei persoane juridice sau existenta unei hotărâri judecătoreşti definitive în defavoarea sa privind litigii contractuale; … b) dovada privind bonitatea, eliberata de banca la care furnizorul are deschis contul; … c) certificate constatatoare privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, inclusiv către bugetele locale, precum şi a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la Fondul asigurărilor sociale de sănătate; … D. documente care dovedesc capacitatea tehnica şi managerială:a) documente care atesta situaţia juridică a spaţiului în care prestează serviciul pentru care solicită acreditarea; … b) declaraţie care conţine informaţii privind dotările specifice, echipamentul tehnic şi alte mijloace fixe pe care se angajează să le utilizeze pentru realizarea serviciului pentru care solicită acreditarea; … c) declaraţie care conţine informaţii privind descrierea serviciului oferit, respectiv modul de organizare şi obiectivele stabilite, grupurile-ţinta, asigurarea cu personal de specialitate; … d) prezentarea activităţii desfăşurate până la solicitarea acreditării, a proiectelor la care au participat, a rezultatelor obţinute şi a unei recomandări din partea beneficiarilor sau clienţilor; … e) documente care atesta studiile de specialitate efectuate – diploma de studii; … f) documente care atesta experienţa în domeniul serviciului pentru care se solicita acreditarea – curriculum vitae şi, după caz, recomandare de la ultimul loc de muncă; … E. dovada achitării taxei de acreditare. +
Articolul 6Pe baza documentelor depuse şi a constatărilor de la sediul furnizorului agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, va evalua îndeplinirea criteriilor de acreditare prevăzute la art. 3 şi va soluţiona cererea în termen de 30 de zile de la data înregistrării. +
Articolul 7(1) Acreditarea furnizorilor care îndeplinesc criteriile de acreditare se face prin eliberarea unui certificat de acreditare, conform anexei nr. 1. … (2) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor comunică Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 15 zile de la eliberare, o copie de pe certificatul de acreditare. … (3) Pentru înregistrarea furnizorilor acreditaţi Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă înfiinţează Registrul naţional al furnizorilor de servicii servicii de ocupare acreditaţi, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2. … (4) Modul de ţinere a registrului prevăzut la alin. (3) precum şi de efectuare a înregistrărilor se stabileşte prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. … (5) Lista cuprinzând furnizorii acreditaţi şi pe cei cărora li s-a suspendat, respectiv li s-a retras, acreditarea se publică în cursul fiecărei luni în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. … +
Articolul 8Furnizorii acreditaţi în condiţiile prezentei hotărâri au următoarele obligaţii:a) sa presteze serviciile de ocupare în condiţiile prevăzute de lege; … b) sa trateze clienţii fără discriminare pe criterii de sex, vârsta, religie, rasa, opinii politice, origine socială, origine etnică, statut familial şi să respecte principiul egalităţii sanselor; … c) să asigure confidenţialitatea datelor şi informaţiilor despre clienţi şi să permită accesul acestora la datele personale; … d) să se asigure ca încadrarea în munca a persoanelor mediate s-a făcut cu respectarea condiţiilor legale; … e) să permită accesul personalului cu atribuţii de control al agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru verificarea îndeplinirii şi respectării criteriilor de acreditare şi a obligaţiilor prevăzute în prezenta hotărâre; … f) sa comunice lunar agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorială îşi au sediul, date privind numărul şomerilor mediati şi încadraţi în munca, conform anexei nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002. … +
Articolul 9În cazul în care furnizorul nu îndeplineşte criteriile de acreditare prevăzute la art. 3 sau documentaţia depusa este incompleta, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, va respinge cererea de acreditare prin dispoziţie de respingere, pe care o va comunică furnizorului, însoţită de motivele pentru care s-a dispus în acest sens, restituindu-i, totodată, documentaţia depusa. +
Articolul 10(1) Acreditarea se acordă pentru o perioadă de un an, putând fi prelungită cu perioade de câte un an, la solicitarea furnizorului, adresată agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, cu 3 luni înainte de expirarea perioadei pentru care i s-a acordat acreditarea. … (2) Furnizorii care şi-au desfăşurat activitatea pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi se pot adresa agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru a obţine acreditarea pe termen nelimitat. … ––––Art. 10 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 790 din 19 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 26 mai 2004. +
Articolul 11(1) Acreditarea furnizorilor, acordată în condiţiile prezentei hotărâri poate fi suspendată de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, dacă se constata de către organele de control ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ale Inspecţiei Muncii şi ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă următoarele: … a) nu mai sunt îndeplinite criteriile de acreditare prevăzute la art. 3; … b) nu s-au respectat obligaţiile prevăzute la art. 8; … c) s-au înregistrat reclamaţii şi sesizări din partea beneficiarilor serviciilor de ocupare şi s-a constatat de către personalul cu atribuţii de control din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă temeinicia acestora. … (2) Dispoziţia privind suspendarea acreditării se comunică în scris furnizorilor, în termen de 15 zile de la data constatării abaterilor prevăzute la alin. (1). … (3) În perioada de suspendare furnizorii nu mai pot presta serviciile pentru care au fost acreditaţi. … (4) Suspendarea acreditării încetează dacă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, furnizorii dovedesc înlăturarea cauzelor care au stat la baza luării acestei măsuri. … +
Articolul 12(1) Acreditarea poate fi retrasă dacă furnizorii nu fac dovada inlaturarii cauzelor pentru care s-a dispus suspendarea, în termenul prevăzut la art. 11 alin. (4). … (2) Furnizorii cărora li s-a retras acreditarea pot solicita o noua acreditare, în condiţiile prezentei hotărâri, numai după un an de la data comunicării măsurii de retragere. … (3) Furnizorii cărora li s-a retras de doua ori acreditarea acordată pentru realizarea unui anumit serviciu de ocupare pierd dreptul de a mai fi acreditaţi pentru respectivul serviciu. … +
Articolul 13Împotriva dispoziţiei de respingere, de suspendare sau, după caz, a dispoziţiei de retragere a acreditării furnizorul poate înainta contestaţie, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care este obligată sa o soluţioneze în termen de 30 de zile de la înregistrare. +
Articolul 14Sub sancţiunea decăderii furnizorul poate introduce acţiune, conform legii, la instanţa de contencios administrativ, în cel mult 30 de zile de la data primirii rezoluţiei motivate privind contestaţia sau, în cazul în care nu primeşte răspuns, de la data expirării perioadei de soluţionare a contestaţiei. +
Articolul 15Furnizorii acreditaţi în condiţiile prezentei hotărâri pot sa presteze servicii de ocupare, finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe bază de contracte încheiate cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit art. 32 din normele metodologice de aplicare a legii, ca urmare a selecţiei, conform procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice. +
Articolul 16Furnizorii acreditaţi în condiţiile prezentei hotărâri pot fi selectaţi de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei în vigoare, în vederea realizării serviciilor de preconcediere prevăzute la art. 51 din lege. +
Articolul 17Avizele provizorii eliberate furnizorilor de către Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează valabilitatea după 90 de zile de la această dată. +
Articolul 18Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din Criteriile de acreditare a furnizorilor de serviciile specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă. +
Anexa 1 ––––-la criteriile de acreditare–––––––––- Agenţia pentru MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ocuparea AGENŢIA NAŢIONALA PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ forţei de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă munca ───────────────────── ……… CERTIFICAT DE ACREDITARE Furnizorul de servicii ………………………….. cu sediul/domiciliul în …………………….. înregistrat Nr. …….. la oficiul registrului comerţului sub numărul de ordine … Seria …… …….., cod fiscal ………, cod unic de înregistrare Data ……. (C.U.I.) ………, se acreditează pentru a păstra, în condiţiile legii,: ………………………………………………….. ………………………………………………….. Semnătura ………………………………………………….. ………. DIRECTOR EXECUTIV Semnătura Seria …… număr ……. ………………. de primire Data ……. Semnătura şi ştampila ………. Falsificarea acestui document este ilegala şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare. +
Anexa 2 –––la criteriile de acreditare––––––––– REGISTRUL NAŢIONAL al furnizorilor de servicii de ocupare acreditaţi Judeţul ………..┌────┬─────────┬──────┬──────┬─────────┬─────┬───────┬──────────┬─────────────┐│ │ │ │ │ │Codul│Numărul│Serviciile│ Numărul, ││Nr. │Denumirea│Adresa│ Codul│Atributul│unic │de te- │de ocupare│seria şi data││crt.│furnizo- │ │fiscal│ fiscal │ de │ lefon,│acreditate│ eliberării ││ │ rului │ │ │ │inre-│ fax │ │ certifica- ││ │ │ │ │ │gis- │ │ │ tului de ││ │ │ │ │ │trare│ │ │ acreditare │├────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼──────────┼─────────────┤│ 1. │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼──────────┼─────────────┤│ 2. │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼──────────┼─────────────┤│ 3. │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼──────────┼─────────────┤│ . │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼──────────┼─────────────┤│ . │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼──────────┼─────────────┤│ . │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴──────┴──────┴─────────┴─────┴───────┴──────────┴─────────────┘––––