Notă …
*) Aprobate prin ORDINUL nr. 664 din 14 mai 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 341 din 19 mai 2012. +
Partea IDispoziții generale +
Capitolul IDefiniții +
Articolul 1În înțelesul prezentului ordin, se folosesc următoarele definiții:1.prin procesul de autorizare și atribuire a codurilor statistice de către Ministerul Finanțelor Publice se înțelege:a)emiterea autorizației pentru activități de schimb valutar desfășurate de entitățile prevăzute la art. 2; … b)atribuirea codului statistic în baza căruia entitățile prevăzute la art. 2 pot efectua activități de schimb valutar pe teritoriul României; … … 2.prin înregistrare se înțelege atribuirea unui cod statistic unic pentru fiecare punct de schimb valutar. Scrisoarea de atribuire a codului statistic reprezintă autorizație pentru punctele de schimb valutar; … 3.prin autorizație se înțelege documentul nominal în baza căruia entitățile prevăzute la art. 2 au dreptul să desfășoare în mod direct activități de schimb valutar; … 4.prin punct de schimb valutar se înțelege spațiul cu acces public direct, delimitat prin pereți de oricare alte activități, unde se desfășoară efectiv numai activitățile prevăzute de prezentul ordin.(la 15-11-2017,
Punctul 4. din Articolul 1 , Capitolul I , Partea I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
… +
Capitolul IIEntități care pot fi autorizate și/sau înregistrate să desfășoare activități de schimb valutar +
Articolul 2(1)Activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României pot fi efectuate cu îndeplinirea condițiilor legale aplicabile numai de următoarele categorii de entități:a)case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca principal obiect de activitate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 – Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare – activități ale birourilor de schimb valutar. Activitățile secundare nu pot fi altele decât cele incluse în cod CAEN 6619 – Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și coduri de pensii – remiterea de bani. … b)persoane juridice și alte entități care beneficiază de prevederi legale exprese și au stipulate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice în actele constitutive care le reglementează înființarea și funcționarea; … c)entități care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valute (cotate și necotate) sub formă de numerar și substitute de numerar; … (2)Entitățile prevăzute la lit. b) pot efectua operațiuni de schimb valutar, altele decât cele pentru persoane fizice.(3)Entitățile care intenționează să desfășoare activități de schimb valutar după intrarea în vigoare a prezentului ordin trebuie să obțină autorizație anterior începerii activității de schimb valutar în conformitate cu prevederile prezentului ordin. +
Articolul 3De la data intrării în vigoare a prezentului ordin se interzice efectuarea activității de schimb valutar prin intermediul automatelor de schimb valutar de către entitățile prevăzute la art. 2. +
Articolul 4(1)Comisia de autorizare a activității de schimb valutar, denumită în continuare Comisie, poate acorda dreptul de organizare și desfășurare a activității de schimb valutar în condițiile prezentului ordin, pe bază de autorizație.(2)Autorizația și scrisoarea de atribuire a codului statistic sunt valabile de la data acordării și se emit pentru entitățile prevăzute la art. 2. Prin data acordării se înțelege data de întâi a lunii următoare celei în care s-a analizat și s-a avizat favorabil documentația depusă de entitatea care solicită autorizarea/înregistrarea.(3)Pentru entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), Comisia va acorda un singur cod statistic pentru întreaga activitate de schimb valutar desfășurată de entitatea în cauză. +
Capitolul IIICondiții privind autorizarea entităților care desfășoară activități de schimb valutar +
Articolul 5(1)Pentru a solicita autorizarea, în înțelesul prezentului ordin, entitățile prevăzute la art. 2 trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a)în cazul entităților prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a): … a.1.existența ca obiect principal de activitate a schimbului valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 – Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare – activități ale birourilor de schimb valutar. Activitățile secundare nu pot fi altele decât cele incluse în cod CAEN 6619 – Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și coduri de pensii – remiterea de bani; … a.2.existența de disponibilități bănești în monedă națională și/sau valute cotate în echivalent de minimum 75.000 euro atât la înființare, cât și pe parcursul desfășurării activității de schimb valutar. Dovada se face printr-un extras de cont bancar în original, eliberat cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii solicitării de autorizare. La stabilirea nivelului disponibilităților bănești în echivalent euro vor fi utilizate cursurile de schimb ale pieței valutare comunicate de Banca Națională a României în fiecare zi de joi. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare pentru stabilirea nivelului disponibilităților bănești în echivalent euro în cursul acelei săptămâni.–––-Lit. a.2. a alin. (1) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.659 din 7 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. … b)în cazul entităților prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b): … b.1.existența activității de schimb valutar ca obiect de activitate în actul constitutiv care le reglementează înființarea și funcționarea sau în cel care le reglementează funcționarea, după caz, în vigoare la data depunerii cererii. Apartenența la această categorie se face prin menționarea actelor normative prin care beneficiază de prevederi legale exprese, precum și prin depunerea de documente care dovedesc acest fapt, eliberate de autoritățile competente; … b.2.existența unui regulament care să prevadă următoarele: … b.2.1. categoriile de activități de schimb valutar, mecanismul de desfășurare al acestora, precum și documentele care stau la baza efectuării unor astfel de activități;b.2.2. relațiile cu clienții, în special cele cu privire la modalitățile de comunicare, confirmare și decontare a operațiunilor;b.2.3. criteriile și procedurile interne privind măsurile de identificare a clienților, păstrarea evidențelor secundare și a referințelor de identificare ale clienților, precum și raportarea operațiunilor potrivit dispozițiilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare;b.2.4. elementele de identificare a operațiunii de schimb valutar, potrivit necesităților de control și raportare;b.2.5. scopul cumpărării/vânzării de valută (inclusiv documentele justificative anexate, dacă este cazul) – numai în legătură cu activitățile conform obiectului de activitate stabilit prin actele normative care le reglementează înființarea și funcționarea, precum și prin actele constitutive;b.2.6. sistemul de evidență contabilă a operațiunilor;b.2.7. desfășurarea operațiunilor de schimb valutar – numai cu acordul de voință al părților;c)în cazul entităților prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) – existența activităților de cumpărare de valute cotate și necotate ca obiect de activitate. Apartenența la această categorie se face prin depunerea, în copie, a certificatului de clasificare și a brevetului de turism pentru persoana fizică ce asigură conducerea structurii de primire turistice, emise de autoritatea competentă, pentru locația în care solicitantul intenționează să desfășoare activitatea de schimb valutar; … d)să facă dovada avizului organelor de poliție acordat tuturor administratorilor, acționarilor semnificativi sau asociaților care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, ai entității care solicită autorizarea. În cazul în care administratorii, acționarii semnificativi ori asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, sunt persoane juridice, este necesar avizul acordat tuturor persoanelor fizice care controlează sau dețin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct ori indirect. În situația în care administrarea entității se realizează de către un organ colectiv, se va prezenta avizul acordat fiecărui membru din componența acestuia. În situația în care administrarea entității se realizează de către o persoană juridică se va prezenta avizul acordat tuturor administratorilor sau reprezentanților legali ai acestui operator. Atunci când operatorul care asigură managementul entității este administrat la rândul său de către un organ colectiv, se va prezenta avizul acordat fiecărui membru din componența acestuia. Avizul se eliberează conform procedurii interne stabilite de Inspectoratul General al Poliției Române;––––Lit. d) a alin. (1) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. … e)administratorul/administratorii entității să depună o/câte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că: … e.1.entitatea nu a fost condamnată printr-o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea; … e.2.nu se află într-o stare de incompatibilitate conform prevederilor legale în vigoare;(la 15-11-2017,
Subpunctul e.2. din Litera e), Alineatul (1), Articolul 5, Capitolul III, Partea I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
… e.3.cunoaște prevederile legale aplicabile în materie; … e.4.sunt respectate toate prevederile legale aplicabile activității de schimb valutar pentru persoane fizice în punctele de schimb valutar la momentul depunerii cererii și propuse în vederea înregistrării; … e^1)acționarii semnificativi/asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, precum și administratorii sau reprezentanții legali ai entității au obligația să depună câte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au deținut/dețin calitatea de acționari/asociați, precum și de administratori ori reprezentanți legali la entități care au desfășurat/desfășoară activitate de schimb valutar fără autorizație de schimb valutar/cod statistic în ultimii 5 ani anteriori datei depunerii cererii de autorizare;––––Lit. e^1) a alin. (1) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost introdusă de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015. … f)declarația pe propria răspundere a tuturor reprezentanților legali, care să identifice punctual administratorii, acționarii semnificativi sau asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ conform legislației în vigoare, ai entității care solicită autorizarea. În cazul în care administratorii, acționarii semnificativi sau asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, sunt persoane juridice, este necesară identificarea inclusiv a persoanelor fizice care controlează ori dețin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect;Lit. f) a alin. (1) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. … g)dovada prin care se atestă faptul că entitatea poate derula și operațiuni cu cecuri de călătorie (după caz). … h)declarația notarială pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de funcționalitate a spațiului.Lit. h) a alin. (1) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. … (2)Nu se acordă autorizație de schimb valutar în cazul în care:a)entitățile înregistrează obligații de plată restante la bugetul general consolidat, conform certificatului de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent; … b)împotriva reprezentanților legali, acționarilor semnificativi sau asociaților entității care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, la care a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea și pentru care nu a intervenit reabilitarea în România ori într-un stat străin; … c)administratorii, acționarii semnificativi sau asociații entității care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, au fost condamnați pentru spălare de bani, terorism ori finanțarea terorismului, atât pe plan intern, cât și internațional. În cazul în care administratorii, acționarii semnificativi sau asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, sunt persoane juridice, se va lua în considerare inclusiv situația în care persoanele fizice care controlează ori dețin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect, au fost condamnate pentru infracțiunile menționate anterior; … d)acționarii semnificativi/asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, precum și administratorii sau reprezentanții legali ai entității au deținut/dețin calitatea de acționari/asociați, precum și de administratori ori reprezentanți legali ai unei entități a cărei autorizație de schimb valutar a fost anulată sau revocată de Comisie în ultimii 5 ani. Termenul de 5 ani începe să curgă de la data la care decizia/deciziile de anulare/revocare a/au rămas definitivă/definitive în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătorești definitive; … e)entitatea, asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, acționarii semnificativi și reprezentanții legali ai acestora au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale, precum și de cele care privesc disciplina financiară, fapte care se regăsesc în cazierul fiscal; … f)acționarii semnificativi/asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, precum și administratorii sau reprezentanții legali ai entității au deținut/dețin calitatea de acționari/asociați, precum și de administratori ori reprezentanți legali la entități care au desfășurat/desfășoară activitate de schimb valutar fără autorizație de schimb valutar/cod statistic potrivit constatărilor făcute de organele de control competente în ultimii 5 ani anteriori datei soluționării cererii de autorizare. … ––––Alin. (2) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015.(3)În sensul alin. (2) lit. a) nu se consideră obligații de plată restante dacă:a)operatorul economic are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare și/sau cereri de restituire, iar suma obligațiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit; … b)în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent operatorul economic are înscrise obligații de plată, iar conform certificatului acestea sunt mai mici sau egale cu sumele certe, lichide și exigibile pe care acesta le are de încasat de la autoritățile contractante; … c)în certificatul de atestare fiscală sau alt document emis de organul fiscal competent operatorul economic nu are înscrise obligații de plată, dar are înscrise mențiuni cum ar fi eșalonare/amânare/plan de reorganizare, aprobat, în curs de derulare; … d)obligațiile sunt stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; … e)obligațiile sunt cuprinse în titluri executorii pentru care s-a dispus suspendarea executării silite potrivit legii. … ––––Alin. (3) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015.(3^1)În vederea verificării îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) lit. a), certificatul de atestare fiscală al operatorului economic, din care să rezulte că nu înregistrează obligații fiscale restante existente în evidențele fiscale, se solicită organului fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală de către direcția de specialitate. Solicitarea eliberării certificatului de atestare fiscală, precum și transmiterea acestuia se pot efectua și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform procedurii prevăzute în anexa nr. 9 la ordin.Alin. (3^1) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015.(3^2)Verificarea îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) lit. e) se face de către persoana desemnată din cadrul direcției de specialitate în baza accesului direct la informațiile privind cazierul fiscal al entității, asociaților care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, acționarilor semnificativi și reprezentanților legali ai entității care solicită autorizarea, cuprinse în cazierul fiscal național gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.696/2011 privind aprobarea modelului și conținutului formularisticii necesare pentru solicitarea și comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal, modul de organizare, gestionare și acces la informațiile din cazierul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.––––Alin. (3^2) al art. 5 de la cap. III din criterii a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015.(4)Cererea de acordare a avizului organelor de poliție pentru administratorii sau reprezentanții legali ai entității se adresează structurilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române în a căror zonă de competență este situat sediul social al entității care solicită acordarea autorizației. +
Capitolul IVCondiții privind înregistrarea punctelor de schimb valutar pentru entitățile care desfășoară activități de schimb valutar +
Articolul 6Pentru a solicita înregistrarea punctului de schimb valutar, în înțelesul prezentului ordin, entitățile trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor de funcționalitate a spațiului printr-o declarație notarială pe propria răspundere, din care să rezulte că spațiul îndeplinește condițiile de funcționalitate, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7 la ordin.Art. 6 din criterii a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. +
Capitolul VLocul unde se pot desfășura activități de schimb valutar +
Articolul 7Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) pot desfășura activități de schimb valutar pentru persoane fizice numai prin intermediul și în incinta punctelor de schimb valutar.––––Art. 7 de la cap. V din criterii a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015. +
Articolul 8Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) pot desfășura activități de schimb valutar prin intermediul punctelor de schimb valutar înființate în incinta tuturor sediilor proprii (centrale, sucursale și/sau agenții), cu respectarea prezentului ordin și a celorlalte prevederi legale aplicabile. +
Articolul 9Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) pot desfășura activități de schimb valutar pentru persoane fizice la recepția structurii de primire turistică, care, prin excepție de la prevederile art. 1 pct. 4, este considerată în accepțiunea prezentului ordin punct de schimb valutar.(la 15-11-2017,
Articolul 9 din Capitolul V , Partea I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
+
Articolul 10(1)Nu pot fi înființate puncte de schimb valutar amplasate în garaje, chioșcuri, containere, alte construcții similare, în locuri izolate, la etajele sau subsolurile clădirilor cu destinație de locuință și nici în spații fără acces public direct. În situația în care punctul de schimb valutar propus urmează a fi organizat în spații situate în cadrul imobilelor cu destinația de locuință, spațiul propus trebuie să fie situat la parterul acestora și să îndeplinească cerințele prevăzute de legislația în vigoare pentru organizarea activităților cu scop comercial în cadrul imobilelor cu destinația de locuință.(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), pot fi înființate puncte de schimb valutar amplasate în chioșcuri, containere sau alte construcții similare, în punctele de trecere a frontierei.(la 15-11-2017,
Articolul 10 din Capitolul V , Partea I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
+
Articolul 11(1)În situația în care entitățile înființează mai multe puncte de schimb valutar la aceeași adresă, cererea de înregistrare a codului statistic se face pentru fiecare punct de schimb valutar în parte, cu specificarea amplasării acestuia față de anumite repere fixe existente la adresa la care se solicită autorizarea punctului de schimb valutar.(2)În spațiul punctului de schimb valutar pot funcționa mai multe ghișee ale aceleiași entități.(3)În cazul caselor de schimb valutar, în spațiul punctului de schimb valutar nu poate funcționa mai mult de o entitate și nu pot fi desfășurate alte activități, cu excepția celor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), nici de către entitatea autorizată și nici de către alte persoane fizice ori juridice.(la 15-11-2017,
Articolul 11 din Capitolul V , Partea I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
+
Capitolul VICondiții de funcționare a entităților care desfășoară activități de schimb valutar +
Articolul 12Entitățile prevăzute la art. 2 pot începe activitățile de schimb valutar dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a)au primit autorizația emisă de Ministerul Finanțelor Publice; … b)li s-a atribuit codul statistic de către Ministerul Finanțelor Publice pentru fiecare punct de schimb valutar; … c)au înscris codul statistic pe ștampila punctului de schimb valutar. … +
Articolul 13Operațiunile de vânzare/cumpărare de valută pentru persoane fizice se realizează în mod exclusiv pe bază de document de identitate legal valabil. Se interzice înscrierea în documentul de identitate a unor mențiuni privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar. +
Articolul 14Entitățile stabilesc în mod liber cursurile de schimb valutar, atât cele de cumpărare, cât și cele de vânzare. +
Articolul 15Listele cursurilor de schimb valutar de vânzare/cumpărare pentru valutele (cotate și necotate), semnate de persoanele împuternicite de conducerea entităților, purtând ștampila acestora, vor fi afișate la loc vizibil, pe perioada programului zilnic de lucru, urmând ca la sfârșitul zilei de lucru să fie anexate la registrul tranzacțiilor. +
Articolul 16(1)Entitățile prevăzute la art. 2 emit bonuri fiscale (pentru schimb valutar), potrivit prevederilor legale aplicabile.(2)Pe perioada când aparatele de marcat electronice fiscale nu funcționează din cauze obiective, entitățile prevăzute la art. 2 vor emite buletine de schimb valutar, în condițiile prevăzute de prezentul ordin, prin oricare alte mijloace de editare. La remedierea defecțiunii, aceste buletine de schimb valutar vor fi preluate în memoria aparatelor de marcat electronice fiscale, cu efectuarea mențiunii „preluat în baza de date” pe buletinele de schimb valutar respective.(3)Buletinele de schimb valutar, documente cu regim intern de tipărire și numerotare, se întocmesc în două exemplare, un exemplar fiind înmânat clientului, al doilea exemplar fiind atașat la registrul tranzacțiilor.(4)Entitățile prevăzute la art. 2 vor aplica proceduri proprii de stabilire și/sau alocare de numere aferente buletinelor de schimb valutar emise, prin care se va menționa, pentru fiecare exercițiu financiar, numărul de la care se emite primul buletin de schimb valutar.(5)Buletinele de schimb valutar nu sunt formulare tipizate, fiecare entitate prevăzută la art. 2 poate să își stabilească regimul de tipărire sau editare, după caz, precum și modelul acestora, cu respectarea conținutului minim de informații prevăzut la alin. (2), (4) și (6), după caz.(6)Pentru fiecare tranzacție se vor întocmi bonuri fiscale specifice activității de schimb valutar sau buletine de schimb valutar, după caz, care trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente: data, ora și minutul emiterii bonului fiscal/buletinului de schimb valutar, numărul de ordine al acestuia, la nivelul zilei de lucru; denumirea emitentului; adresa emitentului; codul statistic al punctului de schimb valutar; datele de identificare a clientului, respectiv numele, prenumele, țara, actul de identitate: tipul, seria, numărul; rezident/nerezident; suma încasată de la client; cursul de schimb valutar; comisionul practicat și nivelul cotei de taxă pe valoarea adăugată; suma plătită clientului; valoarea taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cotă a acesteia; semnătura casierului; ștampila punctului de schimb valutar.(7)La solicitarea clientului, entitățile prevăzute la art. 2 vor înscrie pe versoul bonului fiscal specific activității de schimb valutar sau al buletinului de schimb valutar, după caz, seriile și numerele bancnotelor vândute acestuia. +
Articolul 17Entitățile, în funcție de specificul activității, au următoarele obligații:a)să țină un registru zilnic al tranzacțiilor, în care vor fi evidențiate cumpărările și vânzările de valute (cotate și necotate), pe feluri de valute (cotate și necotate), și sumele plătite/încasate sau, după caz, transferate; … b)să dețină, să întrețină și să utilizeze aparatele de marcat electronice fiscale specifice activității de schimb valutar și aparatele de verificare a autenticității bancnotelor în condiții legale și tehnice corespunzătoare, în scopul menținerii normelor și parametrilor de funcționare prevăzuți în verificările tehnice; … c)să prezinte toate documentele financiar-contabile, regulamentele de organizare, verificările tehnice ale aparatelor de marcat electronice fiscale specifice activității de schimb valutar și ale aparatelor de verificare a autenticității bancnotelor sau alte documente solicitate de către organele de control prevăzute de lege; … d)să ia măsurile care se impun pentru organizarea activității, inclusiv prin pregătirea personalului care desfășoară activitățile de schimb valutar; … e)să țină un registru unic de control, numerotat, șnuruit și ștampilat conform prevederilor legale în vigoare; … f)să ia măsurile care se impun în vederea respectării programului de funcționare, care va fi afișat vizibil; … g)să ia măsurile necesare pentru ca fiecare angajat din punctul de schimb valutar să fie dotat cu un ecuson pe care să fie înscrise numele și prenumele persoanei respective, precum și funcția deținută; … h)să respecte și să își desfășoare activitatea privind schimbul valutar în conformitate cu prevederile și obligațiile cuprinse în Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare; … i)să asigure la nivelul fiecărui punct de schimb valutar existența unui registru în care se înregistrează zilnic, pe bază de semnătură, banii personali pe care fiecare angajat care are acces în cadrul punctului de schimb valutar îi deține asupra sa la intrarea în incintă, conform regulamentului de ordine interioară; … j)să asigure supravegherea și înregistrarea activității în fiecare punct de schimb valutar în sistem digital, permanent, în regim non-stop. Înregistrările video respective se realizează pe zile și vor fi păstrate, în condiții de securitate, cel puțin 20 de zile calendaristice. Înregistrările trebuie să cuprindă data și ora fiecărei operațiuni de schimb valutar, astfel încât să nu obstrucționeze vizibilitatea înregistrării. Incidentele sau evenimentele deosebite se vor consemna într-un registru special ținut de personalul care își desfășoară activitatea în cadrul punctului de schimb valutar, iar pentru cazurile întemeiate vor fi înștiințate imediat organele de poliție. Înregistrările video făcute în aceste cazuri vor fi păstrate până la clarificarea acestor situații, prin exceptare de la termenul prevăzut anterior. Înregistrările video pot fi controlate sau ridicate de către organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și unităților sale subordonate, precum și ale Ministerului Administrației și Internelor, în vederea efectuării unor verificări. Camerele de luat vederi vor fi amplasate astfel încât să se asigure recepționarea unor imagini clare și utile privind fizionomia clientului, bancnotele și monedele utilizate etc.; … k)să anunțe Comisia cu privire la orice modificări intervenite în cazul schimbării administratorilor, acționarilor semnificativi sau asociaților entității autorizate care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare. În cazul în care administratorii, acționarii semnificativi sau asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, sunt persoane juridice, este obligatorie anunțarea Comisiei, inclusiv în legătură cu modificările legate de persoanele fizice care controlează sau dețin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect. Termenul de comunicare este de 10 zile lucrătoare de la data la care au intervenit modificările, urmând a se solicita în termen de 10 zile calendaristice de la comunicare avizele organelor de poliție, conform art. 5 alin. (1) lit. d).(la 15-11-2017,
Litera k) din Articolul 17 , Capitolul VI , Partea I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
… +
Articolul 18(1)Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) pot întrerupe temporar, în mod voluntar, activitatea de schimb valutar la unul sau mai multe puncte de schimb valutar organizate de către acestea, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un interval de 12 luni consecutive, cu condiția de a comunica acest fapt direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de data întreruperii activității.(2)În cazul în care entitatea dorește să reia activitatea înainte de data comunicată în acest sens direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, trebuie să notifice cu 5 zile calendaristice înainte de începerea activității.––––Art. 18 din criterii a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. +
Articolul 19(1)Entitățile pot decide încetarea definitivă a activității de schimb valutar la unul, mai multe sau la toate punctele de schimb valutar organizate de către acestea.(2)În situația în care o entitate decide încetarea definitivă a activității de schimb valutar, în toate punctele de schimb valutar organizate, depune la registratura Ministerului Finanțelor Publice, în atenția direcției de specialitate, cererea de renunțare, însoțită de motivarea acestei decizii, cu identificarea expresă a tuturor punctelor de schimb valutar care fac obiectul cererii de renunțare, codurile statistice și autorizația emisă în favoarea acesteia, în original. Decizia Comisiei referitoare la revocarea la cerere a autorizației de schimb valutar se comunică entității solicitante, iar originalul autorizației care face obiectul deciziei, purtând mențiunea «Revocat la cerere începând cu data comunicării», se păstrează la sediul Ministerului Finanțelor Publice, la direcția de specialitate. La data comunicării deciziei devin invalide și codurile statistice aferente punctelor de schimb valutar în cauză.(3)În situația în care o entitate decide încetarea definitivă a activității de schimb valutar în unul sau mai multe puncte de schimb valutar, dar nu în toate punctele de schimb valutar organizate, aceasta depune la registratura Ministerului Finanțelor Publice, în atenția direcției de specialitate, o notificare, însoțită de motivarea deciziei, cu identificarea expresă a punctelor de schimb valutar care fac obiectul notificării, precum și codurile statistice aferente, în original. Se consideră că data încetării activității în punctele de schimb valutar este data înregistrării notificării la registratura Ministerului Finanțelor Publice.(4)În situația în care o entitate autorizată să desfășoare activitate de schimb valutar deține un singur punct de schimb valutar și decide încetarea definitivă a activității de schimb valutar în cadrul acestuia, depune la registratura Ministerului Finanțelor Publice, alături de cererea de renunțare, motivată, și de codul statistic, și originalul autorizației de schimb valutar.(la 15-11-2017,
Articolul 19 din Capitolul VI , Partea I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 2.780 din 13 octombrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
)
+
Articolul 20Prin desfășurarea activității de schimb valutar în mod direct de către o entitate, se înțelege că derularea activității (cumpărarea sau vânzarea de valute cotate și necotate, după caz, evidențierea încasărilor și plăților și completarea documentelor aferente activității curente, precum și altele asemenea) se realizează numai de personalul propriu angajat al entității, în condițiile legii. Pentru realizarea activităților conexe, respectiv organizarea activității financiar-contabile, de pază, de transport valori și altele asemenea, precum și pentru obținerea dreptului de folosință a spațiului în care se organizează schimbul valutar, entitățile pot încheia contracte cu persoane fizice sau cu persoane juridice, în condițiile legii. +
Articolul 21Entitățile sunt obligate să afișeze scrisoarea de atribuire a codului statistic unic pentru fiecare punct de schimb valutar, în original, într-un loc vizibil, în cadrul fiecărei locații organizate ca punct de schimb valutar. O copie a fiecărei scrisori de atribuire a codului statistic unic pentru fiecare punct de schimb valutar în parte se păstrează prin grija entității, la domiciliul fiscal declarat, și vor fi prezentate organelor de control abilitate conform legii, la solicitarea acestora. +
Articolul 22Dispozițiile prezentului ordin privind afișarea cursurilor de schimb valutar, programului de funcționare, condițiile de siguranță și altele asemenea se completează cu orice alte dispoziții legale în materie. +
Capitolul VIIOperațiuni de schimb valutar care pot fi efectuate de entitățile prevăzute la art. 2 +
Articolul 23(1)Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) și b) pot efectua:a)cumpărare de valute (cotate și necotate) de la persoane fizice; … b)vânzare de valute (cotate și necotate) persoanelor fizice. … (2)Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) pot efectua cumpărare de valute (cotate și necotate) de la persoane fizice, clienți ai structurii de primire turistică.(3)Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) pot efectua și acele operațiuni de schimb valutar prevăzute în regulamentul definit la art. 5 alin. (1) lit. b.2 cu îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 5. +
Capitolul VIIICondiții de suspendare, revocare sau anulare a autorizației +
Articolul 24(1)Comisia poate dispune anularea autorizației de schimb valutar emise în favoarea unei entități și a tuturor codurilor statistice atribuite acesteia atunci când se constată că la data acordării acestora solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea autorizației sau codurilor statistice, după caz.(2)Comisia poate dispune măsura revocării autorizației emise în favoarea unei entități ori a unuia sau mai multor coduri statistice atribuite acesteia, în una dintre următoarele situații:a)neîndeplinirea de către entitatea în cauză a obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii sau de la termenul de plată prevăzut de lege; … b)entitatea prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) nu mai are ca obiect principal de activitate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 – Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare – activități ale birourilor de schimb valutar, iar activitățile secundare nu pot fi altele decât cele incluse în cod CAEN 6619 – Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și coduri de pensii – remiterea de bani; … c)după retragerea avizului organelor de poliție acordat conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d); … d)împotriva entității s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea sau împotriva acesteia s-a declanșat procedura falimentului; … e)administratorii, acționarii semnificativi sau asociații entității care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, se află într-o stare de incompatibilitate față de condițiile inițiale de la momentul autorizării, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile de la data la care a intervenit această situație. În cazul în care administratorii, acționarii semnificativi sau asociații care dețin părți sociale cel puțin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, conform legislației în vigoare, sunt persoane juridice, starea de incompatibilitate și termenul menționat anterior sunt opozabile inclusiv persoanelor fizice care controlează sau dețin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect;Lit. e) a alin. (2) al art. 24 din criterii a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. … f)nerespectarea oricăreia dintre condițiile avute în vedere la autorizare, inclusiv a celor declarate prin declarația notarială pe propria răspundere, din care rezultă că spațiul punctului de schimb valutar îndeplinește condițiile de funcționalitate;––––Lit. f) a alin. (2) al art. 24 din criterii a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014. … g)la cererea entității care desfășoară activități de schimb valutar în cadrul punctului de schimb valutar respectiv; … h)neutilizarea ștampilei punctului de schimb valutar care are înscris codul statistic al punctului de schimb valutar pe oricare dintre documentele care reflectă o operație de schimb valutar în cadrul respectivului punct de schimb valutar; … i)efectuarea de operațiuni de schimb valutar în cadrul punctului de schimb valutar de către alte persoane decât cele angajate în condițiile legii de către entitatea în cauză pentru desfășurarea acestui gen de activități în cadrul punctului de schimb valutar; … j)aplicarea măsurii de suspendare a activității din punctul de schimb valutar pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare de cel puțin două ori într-un interval de 12 luni consecutive, inclusiv a măsurilor de suspendare a activității în punctul de lucru dispuse în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;––––Lit. j) a alin. (2) al art. 24 din criterii a fost modificată de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015. … k)neanunțarea în cel mult 10 zile lucrătoare a modificării datelor avute în vedere inițial la autorizare și/sau nedepunerea documentelor aferente modificărilor intervenite, corespunzător prevederilor prezentului ordin, la direcția de specialitate care asigură secretariatul Comisiei; … l)entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) nu dispun de disponibilitățile bănești în monedă națională și/sau valute cotate în echivalent de minimum 75.000 euro la cursurile de schimb ale pieței valutare comunicate de Banca Națională a României în fiecare zi de joi;––––Lit. l) a alin. (2) al art. 24 de la cap. VIII din criterii a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.659 din 7 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. … m)neafișarea și/sau nerespectarea programului de funcționare a punctului de schimb valutar sau a perioadelor de întrerupere temporară anunțate; … n)efectuarea de operațiuni de schimb valutar în intervalul anunțat de entitatea în cauză conform prevederilor art. 18 ca fiind un interval de întrerupere voluntară a activității în cadrul punctului de schimb valutar respectiv. … o)desfășurarea activității de schimb valutar pentru persoane fizice în afara incintei punctelor de schimb valutar;Lit. o) a alin. (2) al art. 24 din criterii a fost introdusă de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015. … (2^1)Comisia poate dispune revocarea autorizației de schimb valutar emise în favoarea unei entități și a tuturor codurilor statistice atribuite acesteia, în situația în care entitatea în cauză este sancționată prin revocarea/suspendarea codului statistic al unui punct de schimb valutar și continuă să desfășoare activitate de schimb valutar după data comunicării deciziei de revocare/suspendare a codului statistic al punctului de schimb valutar pentru care s-a dispus una dintre aceste măsuri.––––Alin. (2^1) al art. 24 din criterii a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015.(3)Comisia poate dispune măsura suspendării codurilor statistice atribuite punctelor de schimb valutar, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, la propunerea organelor cu atribuții de control ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau a Inspectoratului General al Poliției Române. Pe perioada suspendării nu se poate desfășura activitate de schimb valutar în punctul de schimb valutar al cărui cod statistic a fost suspendat. Măsura suspendării poate fi dispusă în următoarele situații:a)nerespectarea regulamentului stabilit de către entitatea în cauză pentru schimburile valutare; … b)nerespectarea prevederilor art. 12, 13, 15-17 și 20; … c)neanunțarea întreruperii temporare a activității, conform prevederilor art. 18. … ––––Alin. (3) al art. 24 din criterii a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014.(4)Comisia poate dispune măsura revocării sau anulării, după caz, la solicitarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, pentru nerespectarea prevederilor legislației privind spălarea banilor și finanțarea actelor de terorism.(5)În vederea dispunerii măsurilor prevăzute la alin. (1)-(3), Comisia se poate sesiza din oficiu sau ca urmare a sesizării efectuate de către organele cu atribuții de control aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Inspectoratului General al Poliției Române și Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.––––Alin. (5) al art. 24 din criterii a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014.(6)În situația în care se constată că, după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (3), se mențin motivele care au stat la baza deciziei de suspendare, perioada de suspendare se prelungește până la remedierea neregulilor care au atras dispunerea măsurii de suspendare.(7)În vederea dispunerii măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. a), organele fiscale competente în administrarea obligațiilor fiscale ale entităților prevăzute la art. 2 vor informa Comisia despre neîndeplinirea obligațiilor de plată la bugetul general consolidat, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la termenul prevăzut la alin. (2) lit. a). +
Articolul 25(1)Anularea sau revocarea autorizației de schimb valutar/codurilor statistice emise în favoarea unei entități atrage încetarea activității de schimb valutar.(2)O entitate ale cărei autorizații/coduri statistice au fost anulate, respectiv revocate în totalitate poate formula o nouă solicitare în vederea acordării autorizației/codului statistic pentru cel puțin un punct de schimb valutar în termen de 5 ani în cazul anulării acestora și de 6 luni în cazul revocării, de la data de la care decizia/deciziile Comisiei a/au rămas definitivă/definitive în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.(3)Pentru acordarea autorizației și codului statistic pentru cel puțin un punct de schimb valutar, entitatea în cauză este obligată să facă dovada îndeplinirii condițiilor și să depună cererea și documentele aferente astfel cum se prevede în prezenta anexă.(4)Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), care au fost sancționate prin dispunerea măsurii de revocare a codurilor statistice aferente activității pentru cel puțin două puncte de schimb valutar, își pierd dreptul de a înființa și, implicit, de a solicita înregistrarea unor noi puncte de schimb valutar pe perioada următoarelor 6 luni de la data deciziei de revocare. În înțelesul prezentului alineat, prin data deciziei de revocare se înțelege data comunicării deciziei care privește revocarea a cel puțin două coduri statistice sau data la care se comunică decizia prin care s-a dispus revocarea codului statistic al unui punct de schimb valutar, în condițiile în care entitatea care organizează respectivele puncte de schimb valutar a făcut anterior obiectul unei decizii similare pentru un alt punct de schimb valutar. Perioada de interdicție se prelungește în mod automat cu încă 3 luni calendaristice în situația în care în perioada menționată anterior entitatea în cauză a făcut obiectul unei noi decizii de revocare. Nu intră sub incidența prezentului alineat măsurile dispuse în condițiile prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. g).(5)Entitățile deținătoare ale autorizației/codurilor statistice nu mai pot desfășura activități de schimb valutar în cadrul punctelor de schimb valutar ale căror autorizații/coduri statistice au făcut obiectul unor decizii de anulare sau revocare, de la data comunicării respectivelor decizii, după caz.(6)Direcția de specialitate solicită ori de câte ori este necesar Inspectoratului General al Poliției Române și Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor rezultatele acțiunilor de control întreprinse la entitățile care desfășoară activitate de schimb valutar, cu privire la situațiile în care au fost constatate fapte care reprezintă încălcări ale prevederilor prezentului ordin.––––Alin. (6) al art. 25 din criterii a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015.(7)Organele cu atribuții în ceea ce privește controlul funcționării și utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, constatarea contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor, potrivit legii, au obligația de a înștiința Comisia cu privire la suspendarea activității în punctele de lucru ale entităților autorizate să desfășoare activități de schimb valutar, dispusă în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.Alin. (7) al art. 25 din criterii a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 564 din 12 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 19 mai 2015. +
Partea a II-aDispoziții tranzitorii +
Articolul 26(1)Entitățile prevăzute la art. 2 sunt obligate să se conformeze prevederilor prezentului ordin și să depună documentele necesare pentru obținerea autorizației de schimb valutar la direcția de specialitate care asigură secretariatul Comisiei, în termen de 360 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia.Alin. (1) al art. 26 din criterii a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.330 din 9 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 16 octombrie 2012.(2)Entitățile care fac obiectul prezentului ordin, autorizate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin de către Banca Națională a României și care respectă prevederile alin. (1) pot efectua operațiuni de schimb valutar până la data soluționării cererii. Autorizația și codurile statistice emise de Banca Națională a României care își pierd valabilitatea trebuie depuse în original la direcția de specialitate.(3)Autorizațiile acordate și codurile statistice atribuite de către Banca Națională a României, până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, își pierd valabilitatea dacă în termenul prevăzut la alin. (1) entitățile prevăzute la art. 2 nu au depus documentele necesare pentru obținerea autorizației de schimb valutar potrivit prezentului ordin la direcția de specialitate.(4)Nerespectarea prevederilor alin. (1) referitoare la depunerea documentației în vederea obținerii unei noi autorizații de către entitățile care desfășoară activități de schimb valutar în temeiul autorizației emise de Banca Națională a României va duce la încetarea activității de schimb valutar de către entitățile în cauză. Controlul încetării activității de schimb valutar de către aceste entități se realizează de către organele cu atribuții de control ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală și de către structurile teritoriale competente ale Poliției Române.––––Alin. (4) al art. 26 din criterii a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 86 din 23 ianuarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 28 ianuarie 2014.(5)În situația în care entitatea a obținut o nouă autorizație înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), autorizația și codurile statistice emise de Banca Națională a României își pierd valabilitatea la data autorizării, iar originalul acestora trebuie depus la Ministerul Finanțelor Publice.În acest caz scrisorile de atribuire a codurilor statistice, emise de Banca Națională a României pentru punctele de schimb valutar deținute de entitate înainte de data intrării în vigoare a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea și/sau înregistrarea entităților care desfășoară activități de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare, își încetează valabilitatea, entitatea fiind obligată să solicite coduri statistice pentru vechile puncte de lucru în noile condiții.Teza a doua a alin. (5) al art. 26 din criterii a fost introdusă de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.659 din 7 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012.(6)După intrarea în vigoare a prezentului ordin, înregistrarea de noi puncte de schimb valutar este condiționată de obținerea autorizației de schimb valutar emise de Ministerul Finanțelor Publice.(7)Până la atribuirea de către Comisie a noului cod statistic, entitățile care fac obiectul prezentului ordin vor continua să raporteze lunar Băncii Naționale a României operațiunile de schimb valutar, potrivit prevederilor Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 31/2011 privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României. După atribuirea de către Comisie a noului cod statistic, entitățile care fac obiectul prezentului ordin vor utiliza noul cod statistic pentru raportarea lunară a operațiunilor de schimb valutar la Banca Națională a României, în baza Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 31/2011.–––