CRITERII din 10 decembrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 30 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PECRITERII 10/12/2008
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
*) Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.680 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 897 din 30 decembrie 2008.
I.Acordarea ajutorului de stat regional pentru investiția inițială1.Ajutorul de stat prevăzut în prezenta schemă se acordă numai întreprinderii care realizează investiții care pot fi considerate investiții inițiale în sensul Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat regional 2007-2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C54/03.2006, și al Regulamentului Comisiei Europene nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 214/2008.2.Sunt considerate eligibile costurile asociate unei investiții inițiale realizate în același perimetru referitoare:a)fie la imobilizările corporale și/sau necorporale referitoare la înființarea unei noi unități, la extinderea unei unități existente, la diversificarea producției unei unități pe noi piețe de produse sau la o schimbare fundamentală a ansamblului procesului de producție a unei unități existente;b)fie la achiziția activelor fixe legate direct de o unitate, atunci când unitatea s-a închis sau s-ar fi închis fără această achiziție, iar activele sunt cumpărate de un investitor independent. Simpla achiziție a acțiunilor unei întreprinderi nu se consideră investiție.–––Pct. 2 de la Cap. I din anexa 2 a fost modificat de lit. a) a pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 400 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 29 aprilie 2011.2.1.Prin active corporale se înțelege activele constând în: construcții industriale, turistice și medicale; echipamente.Subpct. 2.1, pct. 2, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de litera a) a pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 29 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 27 octombrie 2010.2.2.Prin active necorporale se înțelege activele constând în transfer de tehnologie prin achiziționarea de drepturi referitoare la brevete, licențe, know-how sau cunoștințe tehnice nebrevetate.2.3.Activele necorporale trebuie să satisfacă următoarele condiții:a)să fie exploatate exclusiv în întreprinderea beneficiară de ajutor regional;b)să reprezinte elemente de activ amortizabile, conform legislației în vigoare;c)să fie achiziționate de la un terț în condițiile pieței, fără ca achizitorul să fie în măsură să își exercite controlul asupra vânzătorului sau viceversa;d)să figureze în activele firmei și să rămână în patrimoniul întreprinderii beneficiare de ajutor regional pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la finalizarea investiției.2.4.Înlocuirea este acceptată în analiza respectării criteriului de menținere a investiției dacă aceasta are în vedere active care s-au uzat moral în această perioadă datorită schimbărilor tehnologice rapide.3.Prin proiect mare de investiții se înțelege o investiție inițială, așa cum este definită la pct. 2, ale cărei costuri eligibile depășesc echivalentul în lei a 50 de milioane euro.3.1.Echivalentul în lei al costurilor eligibile se calculează la prețurile și cursul de schimb în vigoare la data acordării ajutorului.3.2.Pentru a împiedica divizarea în mod artificial a unui proiect mare de investiții în mai multe subproiecte, un proiect mare de investiții este considerat a fi un singur proiect de investiții atunci când investiția inițială se realizează în cursul unei perioade de 3 ani de aceeași întreprindere sau de aceleași întreprinderi și este constituit dintr-o combinație de elemente de capital fix indivizibilă din punct de vedere economic.4.Ajutorul de stat se acordă în cadrul prezentei scheme dacă beneficiarul a prezentat o cerere de finanțare în acest scop, însoțită de documentația prevăzută la anexa nr. 3, cap. V, pct. 1.2, și autoritatea responsabilă de administrarea schemei a confirmat ulterior în scris că, sub rezerva unor verificări mai detaliate, proiectul îndeplinește în principiu condițiile de eligibilitate stabilite în schemă înaintea începerii lucrărilor. Dacă lucrările încep anterior îndeplinirii acestei condiții, întregul proiect nu va mai fi eligibil pentru ajutor.–––––Pct. 4, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 776 din 8 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 6 august 2009.5.Ajutorul regional pentru investiții este calculat prin referire fie la costurile investițiilor în active corporale și necorporale rezultate din proiectul de investiție inițială, fie la costurile salariale estimate pentru locurile de muncă direct create prin proiectul de investiție, luându-se în calcul valoarea cea mai ridicată a costurilor eligibile.6.În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor cu investițiile, costurile eligibile sunt cele prevăzute în continuare:6.1.În cazul investiției inițiale, astfel cum aceasta este definită la pct. 2 lit. a), costurile aferente activelor corporale cuprind acele costuri legate de: realizarea de construcții industriale, turistice și medicale; achiziționarea de echipamente.Subpct. 6.1, pct. 6, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de litera b) a pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 400 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 29 aprilie 2011.6.1.1.Costurile aferente achiziționării de echipamente prin intermediul unei operațiuni de leasing pot fi considerate eligibile doar în situația în care îmbracă forma leasingului financiar și conțin menționate expres obligația beneficiarului de a achiziționa activele la expirarea termenului contractului de leasing.–––––Subpct. 6.1.1., pct. 6, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de litera c) a pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 400 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 29 aprilie 2011.6.1.2.Cu excepția prevederilor pct. 2 lit. b), activele achiziționate trebuie să fie noi.Subpct. 6.1.2., pct. 6, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de litera c) a pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 400 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 29 aprilie 2011.6.1^1.În cazul investiției inițiale, astfel cum aceasta este definită la pct. 2 lit. b), sunt considerate eligibile numai costurile de achiziție a activelor de la terți, cu condiția ca achiziția să se realizeze în condițiile pieței, fără a depăși valorile stabilite în urma unei expertize efectuate în condițiile legii. Activele pentru a căror achiziție s-a acordat deja un ajutor înainte de cumpărare nu sunt considerate eligibile.––––-Subpct. 6.1^1., pct. 6, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de litera d) a pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 400 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 29 aprilie 2011.6.1^2.În sectorul transporturilor, costurile legate de achiziționarea mijloacelor de transport și a echipamentelor de transport nu sunt costuri eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat.Subpct. 6.1^2., pct. 6, Cap. I din anexa 2 a fost modificat de litera d) a pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 400 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 29 aprilie 2011.6.2.Costurile aferente investițiilor în active necorporale cuprind acele costuri legate de transferul de tehnologie sub forma achiziționării de brevete, licențe sau cunoștințe brevetate și cunoștințe tehnice nebrevetate. Aceste costuri nu pot să depășească 50% din totalul costurilor totale eligibile ale proiectului de investiție, în cazul în care beneficiarul de ajutor de stat este o întreprindere mare.7.În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor rezultate din crearea de locuri de muncă în urma realizării proiectului de investiție inițială, costurile eligibile sunt considerate a fi costurile salariale cu personalul nou-angajat, calculate pe o perioadă de 2 ani.7.1.Costurile salariale includ salariul brut și contribuțiile la asigurările sociale obligatorii.7.2.Prin crearea de locuri de muncă se înțelege creșterea netă a numărului de salariați angajați direct de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat, în raport cu media celor 12 luni precedente. Locurile de muncă pierdute în cursul acestei perioade de 12 luni trebuie deduse din numărul aparent al locurilor de muncă create în cursul aceleiași perioade.8.Acordarea ajutorului de stat pentru investiția inițială este condiționată de menținerea acesteia pentru o perioadă minimă de 5 ani de la data punerii în funcțiune a investiției. Această condiție nu împiedică înlocuirea echipamentului care a devenit învechit în decursul perioadei de 5 ani, datorită schimbării tehnologice rapide.8.1.În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor salariale, trebuie îndeplinite următoarele condiții:a)locurile de muncă sunt create direct de proiectul de investiții;b)locurile de muncă trebuie să fie create în 3 ani de la finalizarea lucrărilor și trebuie menținute pe o perioadă de minimum 5 ani de la data la care au fost ocupate.8.2.La solicitarea întreprinderii se poate prelungi perioada minimă obligatorie de menținere prevăzută la pct. 8 cu până la maximum 2 ani, stabilită după analiza și aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a planului de recuperare a decalajului determinat exclusiv de pandemia de COVID-19, transmis de întreprindere.(la 01-10-2020,
Punctul I. a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 783 din 24 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 01 octombrie 2020
)
8.3.În decursul perioadei de menținere a investiției prevăzute la pct. 8.2, echipamentele care devin învechite datorită schimbării tehnologice rapide pot fi înlocuite.(la 01-10-2020,
Punctul I. a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 783 din 24 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 01 octombrie 2020
)
8.4.Solicitarea prevăzută la pct. 8.2 se poate transmite la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 31 decembrie 2021.(la 01-10-2020,
Punctul I. a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 783 din 24 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 01 octombrie 2020
)
9.În vederea garantării unui nivel viabil și eficient al investițiilor care beneficiază de ajutor, aportul beneficiarului destinat finanțării lor trebuie să fie de cel puțin 50% din costurile eligibile, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.10.Data finalizării investiției reprezintă data de 31 decembrie a anului de finalizare a achiziției tuturor activelor eligibile și neeligibile aferente acesteia.(la 04-10-2017,
Punctul I. a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 702 din 27 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 04 octombrie 2017
)
II.Intensitatea ajutorului de stat1.Pentru investițiile ale căror costuri eligibile sunt mai mici de 50 milioane euro, intensitatea brută a ajutorului de stat regional nu poate depăși 50% din costurile aferente investiției inițiale sau din costurile salariale pe o perioadă de 2 ani cu personalul nou-angajat. Pentru investițiile sau locurile de muncă realizate în regiunea de dezvoltare 8 București-Ilfov, intensitatea maximă a ajutorului de stat este de 40%.2.Pentru proiectele mari de investiții – ale căror costuri eligibile depășesc echivalentul în lei a 50 milioane euro – intensitatea brută se calculează ajustându-se plafonul regional, în funcție de valoarea costurilor eligibile, după cum urmează:– pentru costurile eligibile cu valoarea în lei sub echivalentul a 50 milioane euro, se aplică plafonul regional;– pentru tranșe din costurile eligibile cu valoare cuprinsă între echivalentul în lei a 50 milioane euro și echivalentul în lei a 100 milioane euro, se aplică 50% din plafonul regional;– pentru tranșe din costurile eligibile a căror valoare depășește echivalentul în lei a 100 milioane euro, se aplică 34% din plafonul regional.Astfel, suma admisibilă ca ajutor de stat pentru un proiect care depășește echivalentul în lei a 50 milioane euro se calculează conform formulei:A=Rx(50+0,50B+0,34C), unde:– A reprezintă suma maximă a ajutorului de stat;– R reprezintă plafonul regional neajustat prevăzut în Liniile directoare privind ajutorul de stat regional 2007-2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C54/2006, care este de 50% pentru toate regiunile de dezvoltare, mai puțin regiunea de dezvoltare 8 București-Ilfov, și de 40% pentru regiunea de dezvoltare 8 București-Ilfov.– B reprezintă costuri eligibile între echivalentul în lei a 50 milioane euro și echivalentul în lei a 100 milioane euro;– C reprezintă costurile eligibile peste echivalentul în lei a 100 milioane euro.3.Pentru investițiile al căror echivalent în lei este mai mare de 50 milioane euro, suma totală a ajutorului de stat din toate sursele nu trebuie să depășească 75% din suma maximă a ajutorului de stat care s-ar putea primi pentru o investiție cu costuri eligibile al căror echivalent în lei este 100 milioane euro, respectiv suma prevăzută la art. 10 din hotărâre.4.Pentru întreprinderile din sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole și care au mai puțin de 750 de angajați și/sau o cifră de afaceri mai mică de 200 de milioane euro*), intensitatea maximă este de 25% din costurile eligibile aferente investiției inițiale.Notă
*) Cifra de afaceri calculată conform anexei nr. I la Regulamentul Comisiei Europene nr. 800/2008 .
5.Intensitatea ajutorului de stat reprezintă raportul dintre valoarea brută actualizată a ajutorului și valoarea actualizată a costurilor eligibile. Costurile eligibile sunt actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului. Ajutoarele plătibile în mai multe tranșe sunt actualizate la valoarea de la data acordării lor.6.Plafonul intensității ajutorului de stat se aplică la totalul ajutorului în cazul ajutoarelor acordate concomitent în cadrul mai multor scheme regionale sau acordate în combinație cu un ajutor ad-hoc, indiferent dacă fondurile provin din surse locale, regionale, naționale sau comunitare.6.1.În cazul în care ajutorul de stat calculat pe baza costurilor investițiilor în active corporale sau necorporale este combinat cu un ajutor calculat pe baza costurilor salariale, trebuie respectat plafonul intensității stabilit pentru regiunea respectivă.6.2.În cazul în care costurile eligibile pentru ajutoare regionale sunt total sau parțial eligibile pentru ajutoare în alte scopuri, partea comună trebuie să respecte plafonul cel mai favorabil care rezultă din regulile aplicabile.6.3.Ajutoarele regionale pentru investiții nu se pot cumula cu ajutoare de minimis privind aceleași costuri eligibile pentru a se sustrage intensităților maxime ale ajutorului stabilite prin prezenta schemă.Ajutoarele de minimis sunt ajutoarele care nu depășesc într-o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi echivalentul în lei a 200 mii euro.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x