între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia pentru cooperare în domeniul veterinar
Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia, denumite în continuare părţi contractante,având ca obiectiv promovarea cooperării în domeniul veterinar şiavând în vedere prevenirea difuzării bolilor la animale şi a celor transmisibile de la animale la om pentru asigurarea unei protecţii corespunzătoare şi echivalente a stării de sănătate a animalelor şi a oamenilor,au decis următoarele: +
Articolul 1În scopul prevenirii difuzării bolilor la animale şi a celor transmisibile de la animale la oameni şi/sau a riscului pentru sănătatea oamenilor pe teritoriile statelor lor, părţile contractante vor coopera pentru monitorizarea exportului, importului şi tranzitului de animale, produselor de origine animala şi altor produse supuse controlului veterinar. +
Articolul 2Autorităţile veterinare ale părţilor contractante, competente în domeniul aplicării prezentei convenţii, sunt următoarele:1. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara;2. Ministerul Agriculturii, Silviculturii şi Alimentaţiei, Administraţia Veterinara a Republicii Slovenia. +
Articolul 3Autorităţile veterinare competente ale părţilor contractante vor schimba informaţii asupra condiţiilor stabilite privind exportul, importul şi tranzitul de animale, produselor de origine animala şi altor produse supuse în mod obligatoriu controlului veterinar. +
Articolul 41. Autorităţile veterinare competente ale părţilor contractante se vor informa reciproc privind:a) fiecare aparitie a oricărei boli pe teritoriul lor, înregistrată în Lista A a Codului de boli al Oficiului Internaţional de Epizootii şi în legătură cu bolile care au apărut pe teritoriile statelor respective pentru prima data sau bolile care au reaparut după cativa ani de absenta; … b) informaţiile legate de apariţia bolilor mai sus menţionate vor conţine date privind speciile şi numărul de animale infectate, localizarea geografică a apariţiei bolii, metoda de diagnostic folosită şi măsurile de menţinere a apariţiei bolii sub control. În cazurile de febra aftoasa se va raporta tipul de virus izolat, în completarea celorlalte informaţii; … c) asigurarea continua a informaţiilor reciproce prin rapoarte, până când apariţia bolii este adusă sub control; … d) informarea reciprocă, la solicitarea unei părţi contractante, privind bolile înregistrate în Lista B a Codului de boli al Oficiului Internaţional de Epizootii. … 2. În cazul oricărei boli menţionate la lit. a) a paragrafului 1, aparuta pe teritoriul unei părţi contractante, ambele părţi vor asigura sprijin reciproc în diagnosticarea unei astfel de boli şi, la cerere, vor asigura asistenţa pentru izolarea cazului.3. Autorităţile veterinare competente ale părţilor contractante vor schimba lunar date privind bolile animalelor, a căror aparitie pe teritoriul celor două state trebuie să fie raportată.4. Autorităţile veterinare competente ale părţilor contractante vor schimba permanent certificate indicând condiţiile pentru importul de animale, produse de origine animala şi alte produse supuse controlului veterinar şi vor asigura informaţii reciproce privind eventualele schimbări şi modificări ale certificatelor. Certificatele veterinare sunt eliberate în limba tarii exportatoare şi importatoare şi, de asemenea, în limba engleza. +
Articolul 5Autorităţile veterinare competente ale părţilor contractante vor coopera în domeniul veterinar prin:a) schimb de cunoştinţe şi experienta la nivel universitar sau postuniversitar; … b) cooperare între laboratoarele de diagnostic veterinare, instituţii de cercetare şi alte instituţii veterinare; … c) vizite de studii efectuate de experţi şi cercetători; … d) schimb de publicaţii şi reviste în domeniul medicinei veterinare; … e) asigurarea de informaţii reciproce privind organizarea serviciilor veterinare în ambele tari şi informaţii privind emiterea reglementărilor şi instrucţiunilor privind serviciile veterinare; … f) schimbul de informaţii reciproce privind noile realizari şi aplicarea cunoştinţelor veterinare în domeniul medicinei veterinare, în scopul prevenirii apariţiei bolilor infectioase, parazitare şi a altor boli ale animalelor; … g) crearea condiţiilor favorabile şi încurajarea comerţului cu medicamente, vaccinuri, preparate de diagnostic şi alte produse de uz veterinar. … +
Articolul 6Autorităţile veterinare ale părţilor contractante vor furniza lista unităţilor aprobate pentru exportul de produse de origine animala şi vor admite efectuarea de către reprezentanţii lor de controale reciproce în întreprinderile şi unităţile care exporta animale, produse de origine animala şi alte produse supuse controlului veterinar. +
Articolul 7Cheltuielile ocazionate de aplicarea prevederilor prezentei convenţii vor fi suportate de fiecare parte contractantă, cu respectarea legislaţiei sale naţionale. +
Articolul 81. Schimbul de date, reviste şi publicaţii între autorităţile veterinare ale părţilor contractante se va efectua gratis.2. Reprezentanţii autorităţilor veterinare competente ale părţilor contractante se vor intalni ori de câte ori este necesar, într-un loc şi o perioadă convenite reciproc. +
Articolul 9Prezenta convenţie nu afectează drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, care rezultă din alte acorduri internaţionale încheiate de părţile contractante în domeniul veterinar. +
Articolul 10Orice diferend între părţile contractante privind implementarea prezentei convenţii va fi rezolvat prin discuţii între autorităţile veterinare competente, care vor adopta măsurile necesare.În cazul în care nu se ajunge la o înţelegere, diferendele dintre părţile contractante legate de punerea în aplicare a prezentei convenţii vor fi examinate de către o comisie mixtă compusa din 3 membri pentru fiecare parte contractantă.Comisia mixtă se va întruni la cererea uneia dintre părţile contractante, în termen de 30 de zile de la data solicitării unei asemenea reuniuni de către una dintre părţile contractante, pe teritoriul statului respectiv. +
Articolul 11Prezenta convenţie va intra în vigoare în a 30-a zi de la data ultimei notificări prin care părţile contractante se vor informa reciproc asupra îndeplinirii tuturor procedurilor interne legale necesare intrării în vigoare. +
Articolul 12Prezenta convenţie se va încheia pe o perioadă nedeterminată. Fiecare parte contractantă poate denunta în scris acordul, prin canale diplomatice. În acest caz prezenta convenţie va expira la 6 luni de la data primirii notificării de încetare a acordului. +
Articolul 13La data intrării în vigoare a prezentei convenţii Convenţia sanitară veterinara dintre Republica Populara Română şi Republica Populara Federativă Iugoslavia, semnată la Belgrad la 4 august 1956, îşi încetează valabilitatea în relaţiile dintre România şi Republica Slovenia.Semnată la Bucureşti la 8 iulie 2002, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, slovena şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenta de interpretare, textul în limba engleza va prevala.Pentru Guvernul României,Mircea GeoanaPentru Guvernul Republicii Slovenia,Dimitrij Rupel––––