CONVENȚIE din 5 iulie 2016

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: ACT INTERNATIONAL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 20 decembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 6REFERIRE LACARTA 26/06/1945
ART. 7REFERIRE LACONVENTIE 13/01/1993
ART. 7REFERIRE LACONVENTIE 10/04/1972
ART. 7REFERIRE LATRATAT 01/07/1968
ART. 24REFERIRE LAPROTOCOL 24/02/1988
ART. 24REFERIRE LACONVENTIE 23/09/1971
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORDIN 1495 09/08/2018
ActulCONTINUT DELEGE 251 13/12/2017
ActulRATIFICAT DELEGE 251 13/12/2017
ActulREFERIT DELEGE 251 13/12/2017
ActulREFERIT DEDECRET 1166 12/12/2017





Statele părți la prezenta convenție,profund preocupate de faptul că actele de intervenție ilicită îndreptate împotriva aviației civile internaționale pun în pericol siguranța și securitatea persoanelor și bunurilor, afectează în mod serios activitatea serviciilor aeriene, aeroporturile și navigația aeriană și subminează încrederea popoarelor lumii în desfășurarea sigură și organizată a aviației civile pentru toate statele,recunoscând că noi tipuri de amenințări împotriva aviației civile necesită noi eforturi și politici concertate de cooperare din partea statelor,fiind convinse că, pentru a face față mai bine acestor amenințări, exista o necesitate urgentă să se întărească cadrul juridic de cooperare internațională pentru a preveni și reprima actele de intervenție ilicită îndreptate împotriva aviației civile internaționale,au convenit după cum urmează: + 
Articolul 11.Comite o infracțiune oricare persoană care în mod ilicit și intenționat:(a)săvârșește un act de violență împotriva unei persoane aflate la bordul unei aeronave aflate în zbor, dacă există posibilitatea ca acest act să pună în pericol siguranța acestei aeronave; sau(b)distruge o aeronavă în serviciu sau provoacă pagube unei astfel de aeronave ca urmare a cărora aceasta devine inaptă pentru zbor sau care sunt de natură să pună în pericol siguranța acesteia în zbor; sau(c)plasează sau facilitează plasarea într-o aeronavă în serviciu, prin oricare mijloace existente, a unui dispozitiv sau a unei substanțe care poate distruge aeronava respectivă sau poate să îi provoace daune care o fac inaptă pentru zbor sau care provoacă pagube care pot să pună în pericol siguranța aeronavei aflate în zbor; sau(d)distruge sau provoacă pagube mijloacelor de navigație aeriană sau interferează cu funcționarea acestora, în cazul în care oricare din aceste acte poate să pună în pericol siguranța aeronavei aflate în zbor; sau(e)comunică informații despre care acea persoană știe că sunt false, punând astfel în pericol siguranța unei aeronave aflate în zbor; sau(f)utilizează o aeronavă în serviciu cu scopul de a provoca moartea, de a cauza vătămări corporale grave sau de a aduce daune grave bunurilor sau mediului înconjurător; sau(g)eliberează sau detonează de la bordul unei aeronave în serviciu oricare armă BCN sau substanțe explozive, radioactive sau similare de o manieră care să cauzeze sau care este susceptibilă să cauzeze moartea sau vătămări corporale grave sau daune grave bunurilor sau mediului înconjurător; sau(h)utilizează, împotriva sau la bordul unei aeronave în serviciu, o armă BCN sau substanțe explozive, radioactive sau similare de o manieră care să cauzeze sau care este susceptibilă să cauzeze moartea sau vătămări corporale grave sau daune grave bunurilor sau mediului înconjurător; sau(i)transportă, solicită transportul sau facilitează transportul, la bordul unei aeronave, pentru:(1)oricare material explozibil sau radioactiv, cunoscând că acesta urmează a fi folosit pentru a produce sau a amenința cu producerea, cu sau fără existența unei condiționalități, așa cum este prevăzut în legislația națională, morții sau de vătămări corporale grave sau daune grave cu scopul de a intimida o populație sau de a forță un guvern sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la a îndeplini oricare acțiune; sau(2)oricare fel de armă BCN, cunoscând că aceasta este o armă BCN așa cum este definită de articolul 2; sau(3)oricare material-sursă, material special fisionabil sau echipament sau material special conceput sau pregătit pentru tratarea, utilizarea sau producerea de material special fisionabil, cunoscând că acesta urmează a fi utilizat într-o activitate de explozie nucleară sau în oricare altă activitate nucleară nesupusă unor garanții în baza unui acord de garanții cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică; sau(4)oricare echipament, materiale sau programe software sau tehnologii conexe ce contribuie de o manieră semnificativă la conceperea, fabricarea sau livrarea unei arme BCN fără autorizația legală și cu intenția de a fi utilizată pentru un astfel de scop, cu condiția că nu constituie infracțiune, în sensul subpunctelor (3) și (4), activitățile ce implică un stat parte, inclusiv cele întreprinse de către o persoană fizică sau juridică autorizată de un stat parte, dacă transportul unor astfel de bunuri sau materiale este în conformitate cu sau destinat unei utilizări sau activități care respectă drepturile, responsabilitățile și obligațiile care îi revin acestuia în conformitate cu tratatul multilateral de neproliferare aplicabil la care este parte, incluzând cele la care se face referire la articolul 7.2.Comite o infracțiune oricare persoană care în mod ilicit și intenționat, cu ajutorul unui dispozitiv, unor substanțe sau arme:(a)săvârșește un act de violență împotriva unei persoane într-un aeroport care deservește aviația civilă internațională, ceea ce cauzează sau poate să cauzeze vătămări grave sau moartea; sau(b)distruge sau provoacă daune grave infrastructurii unui aeroport ce deservește aviația civilă internațională sau unei aeronave care nu este în serviciu și care se află pe aeroport sau perturbă serviciile aeroportului,dacă un asemenea act pune în pericol sau poate pune în pericol siguranța pe acel aeroport.3.De asemenea comite o infracțiune oricare persoană care:(a)amenință că va comite oricare din infracțiunile prevăzute la subparagrafele (a), (b), (c), (d), (f), (g) și (h) de la paragraful 1 sau paragraful 2 al acestui articol; sau(b)în mod ilicit și intenționat determină oricare persoană să primească o astfel de amenințare, în împrejurări care indică faptul că amenințarea este credibilă.4.De asemenea comite o infracțiune oricare persoană care:a)încearcă să comită oricare din infracțiunile prevăzute la paragraful 1 sau paragraful 2 din prezentul articol; saub)organizează sau îi instigă pe alții la comiterea uneia din infracțiunile prevăzute la paragrafele 1, 2, 3 sau 4(a) din prezentul articol; sauc)este complice la una din infracțiunile prevăzute laparagrafele 1, 2, 3 sau 4(a) din prezentul articol; saud)în mod ilicit și intenționat ajută o altă persoană să se sustragă investigării, urmăririi penale sau executării sentinței, cunoscând faptul că acea persoană a comis o faptă ce constituie infracțiune potrivit paragrafelor 1, 2, 3, 4(a), 4(b) sau 4(c) din prezentul articol sau că acea persoană este urmărită penal de organele de drept pentru comiterea unei astfel de infracțiuni sau a fost condamnată pentru o astfel de infracțiune.5.Fiecare stat parte va stabili, de asemenea, ca fiind infracțiuni, atunci când sunt comise intenționat, fie una, fie amândouă dintre următoarele fapte, indiferent dacă vreuna din infracțiunile prevăzute la paragrafele 1, 2 sau 3 din prezentul articol este efectiv comisă sau este tentativă:a)înțelegerea cu una sau mai multe persoane în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la paragrafele 1, 2 sau 3 din prezentul articol și, dacă legislația națională prevede astfel, implicarea unui act întreprins de unul din participanți în scopul realizării înțelegerii; saub)colaborarea, în oricare mod, la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute la paragrafele 1, 2 sau 3 din prezentul articol de către un grup de persoane care acționează cu un scop comun, iar această colaborare:(i)fie se efectuează cu scopul de a promova activitatea sau scopul infracțional general al grupului, atunci când o astfel de activitate sau scop implică comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute la paragrafele 1, 2 sau 3 din prezentul articol; sau(ii)fie se efectuează cunoscându-se intenția grupului de a comite o infracțiune dintre cele prevăzute la pct. 1, 2 sau 3 ale prezentului articol; + 
Articolul 2Pentru aplicarea prezentei convenții:(a)o aeronavă este considerată a fi în zbor în oricare moment ulterior momentului în care toate ușile sale exterioare au fost închise în urma îmbarcării complete, până la momentul în care oricare dintre aceste uși este deschisă pentru debarcare; în cazul unei aterizări forțate, se presupune că zborul continuă până în momentul la care autoritățile competente preiau răspunderea asupra aeronavei și a persoanelor și bunurilor aflate la bord;(b)o aeronavă este considerată a fi în serviciu din momentul în care personalul aflat la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor până la expirarea unei perioade de douăzeci și patru de ore ulterioare oricărei aterizări; perioada de serviciu va fi, în oricare caz, extinsă la întreaga perioadă în care aeronava se află în zbor așa cum se definește la paragraful (a) din prezentului articol;(c)„mijloacele de navigație aeriană“ includ semnalele, datele, informațiile sau sistemele necesare navigării unei aeronave;(d)„produsele chimice toxice“ reprezintă oricare produs chimic, care, prin acțiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate provoca oamenilor sau animalelor moartea, o incapacitate temporară sau vătămări permanente. Acestea includ toate produsele chimice de acest fel, indiferent de originea lor sau de metoda de producere și indiferent dacă acestea sunt produse în instalații, arsenale sau în alte părți;(e)„materialele radioactive“ reprezintă materialele nucleare sau alte substanțe radioactive ce conțin izotopi care se dezintegrează spontan (un proces însoțit de emisia unuia sau mai multor tipuri de radiație ionizantă, cum ar fi raze alfa, beta sau gama, sau de particule de neutroni) și care pot, prin natura proprietăților radiologice sau fisionabile, să cauzeze moartea, vătămări corporale grave sau pagube grave bunurilor sau mediului înconjurător;(f)„materialele nucleare“ reprezintă plutoniu, exceptându-l pe acela cu o concentrație izotopică care depășește 80% în plutoniul-238; uraniu 233; uraniu îmbogățit cu izotop 235 sau 233; uraniu care conține mixtură de izotopi după cum se găsește în natură, altfel decât în formă minerală sau de reziduuri minerale, sau oricare alte materiale care conțin unul sau mai multe din elementele sus-menționate;(g)„uraniul îmbogățit cu izotop 235 sau 233“ reprezintă uraniu care conține izotopul 235 sau 233 sau ambele într-o cantitate în care raportul dintre conținutul izotopic al însumării acestor doi izotopi și izotopul 238 este superior raportului dintre izotopul 235 și izotopul 238 aflat în stare naturală;(h)„armă BCN“ înseamnă:(a)„arme biologice“, care sunt:(i)agenți microbiologici sau alți agenți biologici sau toxine, indiferent de originea lor sau de metoda de producere, de tipul și în cantități care nu au justificare în scopuri profilactice, de protecție sau alte scopuri pacifiste; sau(ii)arme, echipamente sau mijloace de livrare destinate utilizării unor astfel de agenți sau toxine cu scopuri ostile sau într-un conflict armat;(b)„armele chimice“ care sunt, luate împreună/asamblate sau separat:(i)produse chimice toxice sau precursorii acestora, cu excepția celor care sunt destinate a fi utilizate:(A)în scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri pacifiste; sau(B)în scopuri de protecție, și anume acele scopuri direct legate de protecția împotriva produselor chimice toxice și protecția împotriva armelor chimice; sau(C)în scopuri militare nelegate de utilizarea armelor chimice și care nu sunt dependente de utilizarea proprietăților toxice ale produselor chimice ca mijloc de război; sau(D)în scopuri de aplicare a legislației, inclusiv în scopuri de controlare a revoltelor locale, atât timp cât tipurile și cantitățile corespund acestor scopuri;(ii)de tip muniție și dispozitive create special pentru a cauza moartea sau alte vătămări prin acțiunea toxică a produselor chimice toxice definite la subparagraful (b)(i), care pot fi eliberate ca un rezultat al utilizării unor asemenea muniții sau dispozitive;(iii)oricare echipament destinat în mod expres a fi utilizat direct în legătură cu folosirea munițiilor și dispozitivelor specificate în subparagraful (b)(i).;(c)arme nucleare și alte dispozitive explozive nucleare;(i)„precursor“ înseamnă oricare reactiv chimic care ia parte, în oricare etapă, la fabricarea unui produs chimic toxic, indiferent de metodă. Include oricare componentă-cheie a unui sistem chimic binar sau cu componenți multipli;(j)termenii „material-sursă“ și „material special fisionabil“ au același înțeles ca cel dat acestor termeni în Statutul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, stabilit la New York la data de 26 octombrie 1956. + 
Articolul 3Fiecare stat parte se obligă ca infracțiunile prevăzute la articolul 1 să fie sancționate cu pedepse severe. + 
Articolul 41.Fiecare stat parte, în conformitate cu principiile de drept intern, poate lua măsurile necesare pentru a stabili răspunderea unei persoane juridice având sediul pe teritoriul său sau constituită conform legislației proprii atunci când o persoană responsabilă de managementul sau controlul acelei persoane juridice comite, în această calitate, o infracțiune prevăzută la articolul 1. Această răspundere poate fi penală, civilă sau administrativă.2.O asemenea răspundere este atrasă fără a aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice ce au comis infracțiunile.3.Dacă un stat parte ia măsurile necesare pentru a atrage răspunderea unei persoane juridice conform paragraful 1 al prezentului articol, acesta se va asigura că sancțiunile penale, civile sau administrative aplicabile sunt efective, proporționate și descurajatoare. Aceste sancțiuni pot include și sancțiuni pecuniare. + 
Articolul 51.Prezenta convenție nu se aplică aeronavelor utilizate în scopuri militare, de vamă sau de poliție.2.În cazurile prevăzute la subparagrafele (a), (b), (c), (e), (f), (g), (h) și (i) de la paragraful 1 al art. 1, prezenta convenție se aplică indiferent dacă se face referire la o aeronavă aflată în zbor internațional sau național, doar dacă:(a)locul prevăzut sau efectiv de decolare sau de aterizare a aeronavei este situat în afara teritoriului statului de înmatriculare a acestei aeronave; sau(b)infracțiunea este comisă pe teritoriul unui stat, altul decât statul de înmatriculare a aeronavei.3.Fără a ține cont de prevederile de la paragraful 2 al prezentului articol, în cazurile prevăzute la subparagrafele (a), (b), (c), (e), (f), (g), (h) și (i) ale paragrafului 1 din articolul 1, prezenta convenție se aplică, de asemenea, dacă autorul sau autorul presupus al infracțiunii este descoperit pe teritoriul unui stat, altul decât statul de înmatriculare a aeronavei.4.În ceea ce privește statele părți menționate la art. 15 și în cazurile prevăzute la subparagrafele (a), (b), (c), (e), (f), (g), (h) și (i) de la paragraful 1 din art. 1, prezenta convenție nu se aplică în cazul în care locurile la care se face referire la subparagraful (a) de la paragraful 2 al prezentului articol sunt situate pe teritoriul aceluiași stat unde acel stat este unul dintre cele la care se face referire în art. 15, exceptând cazul în care infracțiunea este comisă sau autorul sau presupusul autor este descoperit pe teritoriul unui stat, altul decât acel stat.5.În cazurile prevăzute de subparagraful (d) de la paragraful 1 al articolului 1, prezenta convenție se aplică doar dacă instalațiile de navigație aeriană sunt utilizate pentru navigația aeriană internațională.6.Prevederile incluse în paragrafele 2, 3, 4 și 5 ale prezentului articol se aplică și în cazurile prevăzute la paragraful 4 al articolului 1.
 + 
Articolul 61.Nicio prevedere din această convenție nu va aduce atingere altor drepturi, obligații și responsabilități ale statelor și persoanelor fizice în conformitate cu dreptul internațional, în special scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite, Convenției privind aviația civilă internațională și dreptul internațional umanitar.2.Activitățile forțelor militare în timpul unui conflict armat, așa cum aceste noțiuni sunt înțelese în conformitate cu dreptul internațional umanitar, care sunt guvernate de aceste norme de drept, nu sunt guvernate de această convenție, iar acțiunile forțelor militare ale unui stat în exercitarea atribuțiilor sale oficiale, atât timp cât sunt guvernate de alte norme de drept internațional, nu sunt guvernate de această convenție.3.Prevederile de la paragraful 2 al prezentului articol nu vor fi interpretate ca o tolerare sau legalizare a actelor ilicite, nici ca o împiedicare a desfășurării urmăririi penale prevăzute de alte norme de drept. + 
Articolul 7Nicio prevedere din această convenție nu va afecta drepturile, obligațiile și responsabilitățile statelor părți în conformitate cu Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, semnat la Londra, Moscova și Washington la data de 1 iulie 1968, prevăzute de Convenția privind interzicerea perfecționării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și a toxinelor și a distrugerii lor, semnată la Londra, Moscova și Washington la data de 10 aprilie 1972, sau prevăzute de Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, semnată la Paris la data de 13 ianuarie 1993. + 
Articolul 81.Fiecare stat parte trebuie să ia măsurile necesare pentru a stabili competența sa jurisdicțională în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 1 în următoarele cazuri:(a)atunci când infracțiunea este săvârșită pe teritoriul acelui stat;(b)dacă infracțiunea este săvârșită împotriva sau la bordul unei aeronave înmatriculate în acest stat;(c)dacă aeronava la bordul căreia s-a săvârșit infracțiunea aterizează pe teritoriul său, având încă la bord pe autorul prezumat al infracțiunii;(d)dacă infracțiunea este săvârșită împotriva sau la bordul unei aeronave închiriate fără echipaj unei persoane care își are sediul principal de afaceri sau, în lipsă, reședința sa permanentă în acest stat;(e)când infracțiunea este săvârșită de un cetățean al statului respectiv.2.Fiecare stat parte își poate stabili competența sa jurisdicțională asupra oricăror astfel de infracțiuni în următoarele cazuri:(a)când infracțiunea a fost comisă împotriva unui cetățean al statului respectiv;(b)când infracțiunea este comisă de un apatrid care își are reședința pe teritoriul statului respectiv.3.De asemenea, fiecare stat parte va lua măsurile pe care le poate considera necesare pentru a-și stabili competența sa jurisdicțională în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 1, în cazul în care autorul prezumat al infracțiunii se găsește pe teritoriul său și când statul respectiv nu îl extrădează conform art. 12 care niciunul din statele părți care și-au stabilit jurisdicția în conformitate cu paragrafele aplicabile ale prezentului articol în ceea ce privește acele infracțiuni.4.Prezenta convenție nu înlătură nicio competență penală exercitată conform legilor naționale. + 
Articolul 91.Oricare stat parte pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracțiunii, dacă apreciază că împrejurările justifică acest lucru, va asigura detenția acestei persoane sau va lua oricare alte măsuri necesare pentru a asigura prezența acesteia. Detenția și celelalte măsuri trebuie să fie în conformitate cu legislația acelui stat; ele nu pot fi menținute decât pe durata necesară începerii urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.2.Statul respectiv va proceda imediat la o anchetă preliminară în vederea stabilirii faptelor.3.Oricărei persoane deținute în temeiul paragrafului 1 al prezentului articol i se asigură comunicarea imediată cu cel mai apropiat reprezentant oficial al statului a cărui naționalitate o are.4.Atunci când un stat parte a luat în custodie o persoană conform prevederilor prezentului articol, el înștiințează imediat statele părți care și-au stabilit competența jurisdicțională în temeiul paragrafului 1 de la art. 8 și stabilește competența și notifică depozitarul în temeiul subparagrafului a) de la paragraful 4 din art. 21 și, în cazul în care consideră oportun, oricare alte state interesate în legătură cu faptul că acea persoană este luată în custodie, precum și împrejurările care justifică luarea în custodie. Statul parte care procedează la ancheta preliminară menționată la paragraful 2 al prezentului articol va comunica, prompt, concluziile sale către statele părți menționate și le va informa dacă intenționează să își exercite competența sa jurisdicțională.
 + 
Articolul 10Statul parte pe teritoriul căruia este descoperit autorul prezumat al infracțiunii, dacă nu îl extrădează, este obligat să supună cauza, fără nicio excepție și indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu săvârșită pe teritoriul său, către autoritățile sale competente pentru exercițiul acțiunii penale. Aceste autorități vor hotărî în aceleași condiții ca pentru oricare altă infracțiune de drept comun cu caracter grav, conform legilor acelui stat. + 
Articolul 11Oricărei persoane luate în custodie sau împotriva căreia este luată oricare altă măsură ori procedură în conformitate cu prezenta convenție i se garantează un tratament echitabil și toate drepturile și garanțiile, conform legislației statului pe teritoriul căruia se găsește și prevederilor din dreptul internațional aplicabile, inclusiv cele referitoare la drepturile omului. + 
Articolul 121.Infracțiunile prevăzute la art. 1 sunt considerate a fi incluse drept infracțiuni extrădabile în toate tratatele de extrădare încheiate între statele părți. Statele părți se obligă să includă infracțiunile drept infracțiuni extrădabile în oricare tratat de extrădare care urmează a se încheia între ele.2.Dacă un stat parte, care condiționează extrădarea de existența unui tratat, este sesizat cu o cerere de extrădare din partea unui alt stat parte cu care nu a semnat un tratat de extrădare, el are latitudinea de a considera prezenta convenție ca fiind baza juridică a extrădării în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 1. Extrădarea este sub incidența celorlalte condiții prevăzute de legislația statului căruia i s-a adresat solicitarea.3.Statele părți, care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat, vor considera infracțiunile prevăzute la art. 1 ca fiind infracțiuni extrădabile între ele, sub rezerva condițiilor stipulate de legislația statului căruia i s-a adresat solicitarea.4.În scopul extrădării între statele părți, fiecare infracțiune va fi considerată ca și cum ar fi fost comisă nu numai pe locul săvârșirii ei, ci și pe teritoriul statelor părți care trebuie să își stabilească competența jurisdicțională în conformitate cu subparagrafele (b), (c), (d) și (e) de la paragraful 1 din art. 8 și care și-au stabilit competența jurisdicțională în conformitate cu paragraful 2 de la art. 8.5.În scopul extrădării între statele părți, infracțiunile stabilite la subparagrafele (a) și (b) de la paragraful 5 din art. 1 vor fi considerate ca fiind echivalente. + 
Articolul 13În scopul extrădării sau asistenței judiciare mutuale, niciuna dintre infracțiunile prevăzute la articolul 1 nu va fi considerată drept o infracțiune politică sau drept o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau drept o infracțiune inspirată din motive politice. În consecință, o cerere de extrădare sau de asistență judiciară mutuală fondată pe o asemenea infracțiune nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că vizează o infracțiune politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau o infracțiune având motive politice. + 
Articolul 14Niciuna din prevederile prezentei convenții nu va fi interpretată ca impunând o obligație de extrădare sau de acordare a asistenței judiciare mutuale dacă statul parte căruia i se solicită acest lucru are motive temeinice să considere că cererea de extrădare pentru infracțiunile prevăzute la art. 1 sau pentru asistență juridică mutuală pentru astfel de infracțiuni a fost făcută cu scopul de a urmări penal sau a pedepsi o persoană pentru motive precum: rasa, religia, naționalitatea, apartenența etnică, opinia politică sau sexul acelei persoane sau pentru a considera că o corespondență cu acea solicitare ar aduce prejudicii poziției persoanei respective pentru oricare din motivele arătate mai sus. + 
Articolul 15Statele părți care înființează pentru transportul aerian organizații de operare în comun sau organisme internaționale de operare și care operează aeronave care fac obiectul unei înmatriculări comune sau internaționale vor desemna pentru fiecare aeronavă, prin modalități corespunzătoare, acel stat dintre ele care va exercita competența jurisdicțională și care va avea atribuțiile statului de înmatriculare în sensul prezentei convenții și va înștiința despre această desemnare secretarul general al Organizației Internaționale a Aviației Civile, care va informa toate statele părți la prezenta convenție. + 
Articolul 161.Statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare, în conformitate cu dreptul internațional și dreptul intern, cu scopul de a preveni săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1.2.Atunci când, ca urmare a comiterii uneia din infracțiunile prevăzute la art. 1, un zbor este întârziat sau întrerupt, oricare stat parte pe teritoriul căruia se află aeronava sau pasagerii sau echipajul va înlesni, pentru pasageri și echipaj, continuarea călătoriei lor cât mai grabnic posibil și va restitui, fără întârziere, aeronava și încărcătura sa celor care au dreptul să le dețină.
 + 
Articolul 171.Statele părți își vor acorda reciproc cel mai ridicat nivel posibil de asistență judiciară în legătură cu procedurile penale referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 1. Legislația statului cărui i s-a adresat solicitarea va fi aplicată în toate cazurile.2.Prevederile de la paragraful 1 al prezentului articol nu afectează obligațiile ce decurg din prevederile oricărui alt tratat bilateral sau multilateral care reglementează sau care va reglementa, total sau parțial, domeniul asistenței judiciare reciproce în materie penală.
 + 
Articolul 18Oricare stat parte care are motive să considere că oricare din infracțiunile prevăzute la art. 1 va fi comisă trebuie să furnizeze, în conformitate cu legislația națională, oricare informație relevantă pe care o deține către acele state părți care, în opinia sa, pot fi statele prevăzute la paragrafele 1 și 2 de la art. 8. + 
Articolul 19Oricare stat parte va comunica, fără întârziere, Consiliului Organizației Internaționale a Aviației Civile, în conformitate cu prevederile legislației sale naționale, oricare informații relevante pe care le posedă în legătură cu:a)împrejurările infracțiunii;b)măsurile luate în conformitate cu paragraful 2 din art. 16;c)măsurile luate cu privire la autorul sau autorul prezumat al infracțiunii și, în special, la rezultatul oricărei proceduri de extrădare sau a oricărei alte proceduri judiciare.
 + 
Articolul 201.Oricare dispută între două sau mai multe state părți privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, dispută care nu poate fi soluționată prin negociere, va fi supusă arbitrajului, la cererea uneia dintre ele. Dacă în decurs de 6 luni de la data solicitării de arbitraj părțile nu reușesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate aduce dispută în fața Curții Internaționale de Justiție, depunând o cerere în conformitate cu Statutul Curții.2.Fiecare stat parte poate, la data semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenții sau aderării la aceasta, să declare că nu se consideră obligat de prevederile paragrafului precedent. Celelalte state părți nu vor fi obligate de prevederile menționate mai sus, față de oricare stat parte care a formulat o astfel de abordare reticentă.3.Oricare stat parte care va adopta o astfel de abordate reticentă în conformitate cu prevederile de la paragraful precedent va putea, în oricare moment, să renunțe la această atitudine reticentă printr-o notificare adresată depozitarului. + 
Articolul 211.Prezenta convenție este deschisă semnării la Beijing, în data de 10 septembrie 2010, de către statele participante la Conferința diplomatică în domeniul securității aviației desfășurată în Beijing, în perioada 30 august-10 septembrie 2010. După 27 septembrie 2010, prezenta convenție va fi deschisă semnării tuturor statelor la sediul Organizației Internaționale pentru Aviația Civilă din Montreal până la intrarea acesteia în vigoare în conformitate cu articolul 22.2.Prezenta convenție face subiectul ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi transmise secretarului general al Organizației Internaționale pentru Aviația Civilă, care este desemnat prin prezenta drept depozitar.3.Oricare stat care nu ratifică, acceptă sau aprobă prezenta convenție, în conformitate cu paragraful 2 din prezentul articol, poate adera la aceasta în oricare moment. Instrumentele de aderare vor fi transmise depozitarului.4.Fiecare stat parte, la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenție:(a)va informa depozitarul cu privire la competența sa jurisdicțională stabilită în baza dreptului sau intern în conformitate cu paragraful 2 din art. 8 și va notifica imediat depozitarul în legătură cu oricare modificare;(b)va putea declara că va aplica dispozițiile de la subparagraful (d) de la paragraful 4 din art. 1, în conformitate cu principiile dreptului penal național, cu privire la excepțiile de la răspundere pentru motive familiale.
 + 
Articolul 221.Prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care va urma datei de depunere a celui de-al douăzeci și doilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.2.Pentru fiecare stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezenta convenție după depunerea celui de-al douăzeci și doilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care va urma datei de depunere de către statul respectiv a instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.3.Imediat ce prezenta convenție va intra în vigoare, aceasta va fi înregistrată de către depozitar la Secretariatul Națiunilor Unite. + 
Articolul 231.Oricare stat parte poate denunța prezenta convenție prin notificare în scris adresată depozitarului.2.O astfel de denunțare va produce efecte în termen de un an de la data primirii acesteia de către depozitar.
 + 
Articolul 24La fel ca între statele părți, prezenta convenție va avea prioritate față de următoarele instrumente:(a)Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva siguranței aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971; și(b)Protocolul cu privire la reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile destinate aviației civile internaționale, suplimentar la Convenția pentru suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței aviației civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971, adoptat la Montreal la 24 februarie 1988. + 
Articolul 25Depozitarul va informa prompt toate statele părți ale prezentei convenții, precum și toate statele semnatare sau aderente la prezenta convenție cu privire la data fiecărei semnări, la data depunerii fiecărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, la data de intrare în vigoare a prezentei convenții, precum și cu referire la alte informații relevante.Drept care subsemnații plenipotențiari, împuterniciți în mod corespunzător, au semnat prezenta convenție.Adoptată la Beijing, în cea de-a zecea zi a lunii septembrie a anului două mii zece, în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă și spaniolă, toate textele fiind în măsură egală autentice, această autenticitate urmând să producă efecte după verificarea de către secretariatul Conferinței, sub autoritatea președintelui Conferinței, în termen de nouăzeci de zile ce vor urma acestei date, pentru a se asigura conformitatea între versiunile lingvistice ale convenției. Prezenta convenție va rămâne depozitată în arhivele Organizației Internaționale pentru Aviația Civilă, iar depozitarul va transmite copii certificate tuturor statelor contractante la prezenta convenție.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x