între Republica Socialistă România şi Republica Cuba privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală
Republica Socialistă România şi Republica Cuba, calauzite de dorinţa de a dezvolta relaţiile fratesti dintre cele doua state, pe baza respectării principiilor independentei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc,dorind sa perfecţioneze cooperarea în domeniul asistenţei juridice în materie civilă, familială şi penală, au hotărît sa încheie prezente convenţie, în care scop şi-au desemnat împuterniciţii lor:din partea Republicii Socialiste România – Ştefan Andrei, ministrul afacerilor externe;din partea Republicii Cuba – Isidoro Malmierca Peoli, ministrul relaţiilor externe,care au convenit asupra celor ce urmează: +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 11. Cetăţenii fiecărei părţi contractante se bucura pe teritoriul celeilalte părţi contractante, în ceea ce priveşte drepturile lor personale şi patrimoniale, de aceeaşi ocrotire juridică ca şi cetăţenii proprii.2. Cetăţenii fiecărei părţi contractante au dreptul să se adreseze liber instanţelor judecătoreşti, organelor procuraturii şi altor instituţii (denumite în continuare instituţii judiciare) ale celeilalte părţi contractante competente să soluţioneze cauzele civile, familiale şi penale şi să se prezinte în faţa acestora, să facă reclamaţii şi sa formuleze cereri, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acestei părţi contractante.3. Dispoziţiile prezentei convenţii se aplică atît persoanelor fizice, cît şi persoanelor juridice înfiinţate conform legilor părţii contractante pe al carei teritoriu îşi au sediul. +
Articolul 2Cetăţenii fiecărei părţi contractante care se adresează instanţelor judecătoreşti ale celeilalte părţi contractante în calitate de reclamanţi sau intervenienţi, dacă au domiciliul, reşedinţa sau sediul pe teritoriul uneia dintre părţile contractante, nu pot fi obligaţi să depună nici cauţiune, nici depozit, oricare le-ar fi denumirea, pentru motivul ca sînt străini sau că nu au domiciliul, reşedinţa ori sediul pe teritoriul părţii contractante căreia îi aparţine instanţa solicitată. +
Articolul 3Pentru îndeplinirea prevederilor prezentei convenţii şi în măsura în care aceasta nu prevede altfel, instituţiile judiciare ale celor părţi contractante comunică între ele prin intermediul ministerelor de justiţie. +
Articolul 41. Cererile pentru acordarea asistenţei juridice, precum şi actele anexate la acestea, se trimit în limba părţii solicitante şi sînt însoţite de traduceri. Cererile trebuie să fie semnate şi sa poarte ştampila oficială.2. Certificarea traducerii se face de către un traducător autorizat de autoritatea de la care emana actul sau de către misiunea diplomatică sau de oficiul consular al uneia dintre părţile contractante. +
Articolul 5Actele întocmite sau certificate pe teritoriul unei părţi contractante de către un organ de stat al acesteia sau de către o persoană autorizata în acest scop, în limitele competentei lor în forma stabilită de lege şi prevăzute cu sigiliul oficial, sînt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără vreo alta certificare. De asemenea, sînt valabile semnăturile legalizate în conformitate cu legile legile contractante pe teritoriul căreia se întocmeşte documentul. +
Articolul 6Ministerele de justiţie şi procuraturile generale ale părţilor contractante îşi comunică reciproc, la cerere, informaţii cu privire la dispoziţiile legale care sînt sau au fost în vigoare în statul lor în materia dreptului civil, familial şi penal şi a dreptului procesual penal şi civil. +
Capitolul 2Asistenţa juridică +
Articolul 71. Cetăţenii unei părţi contractante beneficiază în faţa instituţiilor judiciare ale celeilalte părţi contractante de asistenţa judiciară gratuita, de scutiri şi reduceri de taxe în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acesteia.2. Înlesnirile prevăzute la pct. 1 din prezentul articol, acordate unei părţi într-o acţiune intentată la o instituţie judiciară a uneia dintre părţile contractante, se extind şi la îndeplinirea comisiilor rogatorii şi la inminarea de acte în aceeaşi cauza, efectuate pe teritoriul celeilalte părţi contractante. +
Articolul 81. Adeverinta cu privire la situaţia materială, necesară pentru obţinerea înlesnirilor prevăzute la art. 7, va fi eliberata de autoritatea competentă a părţii contractante pe teritoriul căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana care a făcut cererea.2. Dacă petiţionarul are domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul unui al treilea stat, este suficienta adeverinta eliberata de misiunea diplomatică sau de oficiul consular al părţii contractante al carei cetăţean este petiţionarul, competente la locul unde acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa. +
Articolul 9Instituţia judiciară căreia i s-a adresat cererea pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite şi a înlesnirilor prevăzute la art. 7 hotărăşte în conformitate cu legea statului sau, putind cere, la nevoie, date suplimentare. +
Articolul 101. Dacă un cetăţean al unei părţi contractante, avînd domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul uneia dintre părţile contractante, vrea sa beneficieze în faţa unei instituţii judiciare a celeilalte părţi contractante de înlesnirile prevăzute la art. 7, el poate face cerere în acest sens, în scris sau verbal, la instituţia judiciară competenţa de la domiciliul sau reşedinţa sa, potrivit legii statului acesteia.De traducerea cererii, a adeverintei prevăzute la art. 8 şi a eventualelor anexe trebuie să se îngrijească instituţia judiciară căreia i s-a prezentat cererea de către petitionar.2. Instituţia judiciară care, potrivit pct. 1 al prezentului articol, a primit cererea o va trimite, împreună cu adeverinta prevăzută la art. 8 şi eventualele anexe, instituţiei judiciare competente a celeilalte părţi contractante. +
Capitolul 3Inminarea actelor judiciare şi extrajudiciare, efectuarea comisiilor rogatorii +
Articolul 111. Instituţiile judiciare ale părţilor contractante efectuează transmiteri de acte şi de comisii rogatorii în materia dreptului civil, familial şi penal, prin intermediul ministerelor de justiţie, dacă prin prezenta convenţie nu se dispune altfel.2. Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu exclud posibilitatea ca părţile contractante sa inmineze direct, prin intermediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, toate actele judiciare sau extrajudiciare destinate propriilor lor cetăţeni, dacă aceştia accepta primirea. +
Articolul 12Cererea de asistenţa juridică trebuie să cuprindă:a) obiectul cererii; … b) numele şi prenumele părţilor, calitatea, ocupaţia, domiciliul sau reşedinţa lor, iar la persoanele juridice, denumirea şi sediul lor; … c) numele, prenumele şi adresa reprezentanţilor părţilor, dacă este cazul; … d) datele necesare pentru îndeplinirea cererii. În cazul inminarilor de acte se va indica îndeosebi adresa destinatarului, iar în cazul comisiilor rogatorii referitoare la administrarea unei probe, împrejurările în legătură cu care trebuie să se realizeze aceasta şi, eventual, întrebările care trebuie să fie puse persoanelor ce urmează a fi audiate; … e) în materie penală, calificarea faptei comise. … +
Articolul 13Instituţia judiciară solicitată inmineaza destinatarului actele primite în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul sau, dacă aceste acte au fost redactate în limba sa, ori sînt însoţite de o traducere certificată. În caz contrar, instituţia judiciară solicitată inmineaza destinatarului actele, dacă acesta accepta primirea lor. +
Articolul 141. Dacă adresa persoanei care urmează să fie audiată ori sa i se inmineze un act nu este indicată precis sau nu este exactă, instituţia judiciară solicitată va incerca, în măsura posibilităţilor sale, sa afle adresa exactă a acesteia.2. Dacă instituţia judiciară solicitată nu este competenţa sa îndeplinească cererea, o va transmite, din oficiu, instituţiei competente şi va informa despre aceasta instituţia judiciară solicitanta. +
Articolul 15Pentru confirmarea inminarii actelor, instituţia judiciară solicitată va întocmi o dovadă în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul sau.În aceasta dovada se vor indica întotdeauna data şi locul inminarii, precum şi identitatea persoanei căreia i-au fost inminate actele. +
Articolul 161. Instituţia judiciară căreia i-a fost adresată o cerere de comisie rogatorie o va efectua folosind aceleaşi mijloace legate ca şi la efectuarea de comisii rogatorii cerute de către instituţiile statului sau.2. La cererea instituţiei judiciare solicitante, instituţia judiciară solicitată va incunostinta, în timp oportun, instituţia judiciară solicitanta sau părţile despre locul şi data la care urmează să fie efectuată comisia rogatorie. +
Articolul 17În cazul în care cererea de asistenţa juridică nu a putut fi satisfacuta, se restituie actele, comunicindu-se motivele pentru care ea nu a fost îndeplinită sau a fost refuzată. +
Articolul 181. Cheltuielile ocazionate de îndeplinirea cererilor nu vor fi rambursate între părţile contractante, cu excepţia celor pentru remunerarea experţilor şi a celor necesare pentru efectuarea expertizelor.2. Cuantumul şi natura cheltuielilor făcute vor fi comunicate instituţiei solicitante. +
Articolul 19Asistenţa juridică poate fi refuzată dacă partea contractantă solicitată considera ca, prin satisfacerea cererii, s-ar putea aduce atingere principiilor fundamentale ale legislaţiei sale, suveranităţii, securităţii sau ordinii publice. +
Capitolul 4Protecţia martorilor şi experţilor +
Articolul 20Martorul sau expertul care s-a prezentat pe baza citaţiei în faţa instituţiei judiciare a celeilalte părţi contractante nu poate, oricare ar fi cetăţenia sa, să fie urmărit, arestat sau obligat să execute o pedeapsă penală, pe teritoriul acesteia, pentru infracţiunea ce formează obiectul procesului pentru care a fost citat, pentru o alta infracţiune săvîrşită înainte de plecarea sa de pe teritoriul părţii solicitate, sau pentru depozitia facuta în acel proces. +
Articolul 21Dispoziţiile art. 20 din prezenta convenţie nu sînt aplicabile dacă martorul sau expertul nu a părăsit teritoriul părţii contractante solicitante în termen de 15 zile de la data la cale instituţia judiciară care l-a citat îi face cunoscut ca prezenta lui nu mai este necesară. În acest termen nu se include perioada în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul acestei părţi contractante din motive independente de voinţa sa. +
Capitolul 5Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoreşti şi arbitrale +
Articolul 221. Fiecare parte contractantă va recunoaşte şi va incuviinta să se execute pe teritoriul sau următoarele hotărîri judecătoreşti pronunţate pe teritoriul celeilalte părţi contractante:a) hotărîrile definitive şi executorii date de instanţele judiciare în cauzele civile şi comerciale; … b) hotărîrile definitive şi executorii date în cauzele penale privind repararea pagubelor şi restituirea lucrurilor; … c) tranzacţiile încheiate în faţa instanţelor judiciare în cauzele civile şi comerciale. … 2. Sînt considerate hotărîri judecătoreşti, în sensul pct. 1 din prezentul articol, şi hotărîrile date în materie succesorală de către organele unei părţi contractante care, potrivit legii acesteia, sînt competente sa dezbata cauze succesorale. +
Articolul 23Hotărîrile judecătoreşti la care se referă articolul precedent vor fi recunoscute şi se va incuviinta executarea lor în următoarele condiţii:a) dacă instanţa judiciară a părţii contractante pe teritoriul căreia a fost pronunţată hotărîrea este competenţa potrivit legislaţiei părţii contractante pe teritoriul căreia se cere recunoaşterea sau executarea hotărîrii; … b) dacă hotărîrea judecătorească este definitivă şi executorie potrivit legii părţii contractante pe teritoriul căreia a fost pronunţată; … c) dacă recunoaşterea sau executarea hotărîrii judecătoreşti nu aduce atingere principiilor fundamentale ale legislaţiei sau ordinii publice a părţii contractante pe teritoriul căreia urmează să fie recunoscută sau executată hotărîrea; … d) dacă în aceeaşi cauza nu s-a dat anterior o hotărîre definitivă între aceleaşi părţi, avînd acelaşi obiect şi pentru acelaşi temei, de către o instanţa competenţa a părţii contractante pe teritoriul căreia urmează să fie recunoscută hotărîrea sau efectuată executarea; … e) dacă persoana care nu a participat la proces şi împotriva căreia s-a dat hotărîrea sau reprezentantul sau a primit la timp citaţia sau copia de pe acţiune şi actele anexate, în conformitate cu legea părţii contractante pe teritoriul căreia s-a pronunţat hotărîrea. Aceasta dispoziţie nu se aplică dacă citarea a fost facuta prin afişare. … +
Articolul 241. Cererea de încuviinţare a executării poate fi depusa de partea interesată direct la instanţa competenţa a părţii contractante pe teritoriul căreia urmează să fie efectuată executarea sau la organul judecătoresc care s-a pronunţat în prima instanţa în cauza respectiva.2. La cererea de încuviinţare a executării se va anexa:a) copia certificată a hotărîrii judecătoreşti sau a tranzacţiei judiciare, precum şi o adeverinta care să ateste ca hotărîrea este definitivă şi executorie, dacă aceasta nu rezultă din hotărîre; … b) o adeverinta care să ateste ca partea care nu a participat la proces şi împotriva căreia s-a dat hotărîrea a fost citata la timp şi în conformitate cu legea părţii contractante pe teritoriul căreia a fost pronunţată hotărîrea; … c) traducerea certificată a actelor indicate la lit. a) şi b) ale prezentului paragraf, precum şi traducerea cererii, dacă nu a fost întocmită în limba părţii contractante pe teritoriul căreia urmează să se recunoască sau să se execute hotărîrea. … 3. Odată cu cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării poate fi cerută şi executarea hotărîrii. +
Articolul 251. Instanţele părţii contractante pe teritoriul căreia urmează să se execute hotărîrea vor decide, în conformitate cu legile lor, cu privire la încuviinţarea executării, la obiecţiile prezentate şi la executarea hotărîrii, dacă prin prezenta convenţie nu se prevede altfel.2. Instanţa chemată să se pronunţe cu privire la cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării se va limita sa stabilească existenta condiţiilor prevăzute la art. 23 şi, dacă aceste condiţii exista, va incuviinta executarea. +
Articolul 26Hotărîrile judecătoreşti definitive ale unei părţi contractante referitoare la statutul personal al propriilor săi cetăţeni produc efecte pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără nici o procedură de recunoaştere. +
Articolul 271. Dacă una dintre părţile în proces, scutită de garanţie procesuala, este obligată printr-o hotărîre judecătorească definitivă sa plătească celeilalte părţi cheltuieli de judecată, hotărîrea se va executa gratuit, la cererea acesteia, pe teritoriul celeilalte părţi contractante.2. În ce priveşte urmărirea cheltuielilor de judecată avansate de stat şi a taxelor de care a fost scutită partea, instanţa părţii contractante pe al carei teritoriu s-a născut obligaţia de plată va cere instanţei competente a celeilalte părţi contractante sa urmărească încasarea acestor cheltuieli. Suma încasată se va pune la dispoziţia misiunii diplomatice sau oficiului consular al celeilalte părţi contractante.3. La cererile la care se referă paragraful 1 al prezentului articol vor trebui anexate o copie certificată a acelei părţi din hotărîre care se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, o adeverinta care să ateste ca hotărîrea este definitivă şi o traducere certificată a acestor acte.4. Instanţa care încuviinţează executarea hotărîrilor prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol va verifica numai dacă hotărîrea este definitivă şi executorie. +
Articolul 28Fiecare parte contractantă va recunoaşte şi va incuviinta să se execute pe teritoriul sau hotărîrile arbitrale în materie comercială, pronunţate pe teritoriul celeilalte părţi contractante, potrivit Convenţiei pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New York la 10 iunie 1958.Hotărîrile arbitrale în materie civilă pronunţate pe teritoriul uneia dintre părţile contractante vor fi recunoscute şi vor putea fi executate pe teritoriul celeilalte părţi contractante în condiţiile art. 23 şi 24 ale prezentei convenţii, în măsura în care aceste condiţii sînt aplicabile hotărîrilor arbitrale. +
Articolul 29Prin aplicarea prevederilor referitoare la executarea hotărîrilor judecătoreşti şi arbitrale, precum şi a tranzacţiilor judiciare, nu se poate aduce atingere dispoziţiilor legale ale părţilor contractante privind transferul de sume de bani sau transmiterea obiectelor, obţinute prin executare. +
Capitolul 6Extrădarea +
Articolul 30Părţile contractante se angajează să-şi predea reciproc, potrivit regulilor şi condiţiilor prevăzute în prezentul capitol, în vederea urmăririi penale, judecării sau executării pedepsei, persoanele care se găsesc pe teritoriul uneia dintre cele doua părţi contractante.Extrădarea se admite numai dacă fapta pentru care este invinuita sau pentru care a fost condamnata persoana a carei extrădare se cere este prevăzută ca infracţiune de legea ambelor părţi contractante.Extrădarea în vederea urmăririi sau judecării se admite numai dacă, potrivit legii ambelor părţi contractante, fapta atrage o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani sau alta mai grea, iar dacă extrădarea este cerută în vederea executării pedepsei, numai dacă pedeapsa aplicată este mai mare de un an sau o pedeapsă mai grava. +
Articolul 31Nu pot fi extrădate:a) persoanele care, la data primirii cererii de extrădare, sînt cetăţeni ai părţii contractante solicitate; … b) persoanele fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul părţii solicitate; … c) persoanele a căror extrădare nu este admisă de legea părţii solicitate. … +
Articolul 32Extrădarea nu se admite:a) dacă fapta a fost săvîrşită pe teritoriul părţii solicitate; … b) dacă infracţiunea pentru care se cere extrădarea a fost comisă în afară teritoriului părţii solicitante şi legile părţii solicitate nu prevăd urmărirea în cazul în care infracţiunea care se imputa a fost comisă în afară teritoriului sau, ori nu admite extrădarea pentru infracţiunile care fac obiectul cererii; … c) dacă, în conformitate cu legile ambelor părţi contractante, acţiunea penală se poate pune în mişcare numai prin plîngerea sau denunţul prealabil al persoanelor autorizate de lege; … d) dacă, potrivit legii uneia dintre părţile contractante, acţiunea penală privind fapta pentru care se cere extrădarea este prescrisă sau fapta a fost amnistiată, ori dacă exista o alta cauza legală care împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau executarea pedepsei; … e) dacă, faţă de persoana şi fapta pentru care se cere extrădarea, organele judiciare ale părţii solicitate au pronunţat o hotărîre definitivă sau au pus capăt procesului penal. … +
Articolul 33Extrădarea poate fi amînată dacă persoana a carei extrădare se cere este invinuita sau inculpata într-un proces penal, ori are de executat o pedeapsă privativă de libertate pronunţată de o instanţa a părţii solicitate.În caz de amînare, extrădarea se poate face numai după ce procesul penal a luat sfîrşit, iar cînd s-a pronunţat o hotărîre de condamnare, numai după ce pedeapsa a fost executată.În cazul în care amînarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a acţiunii sau ar putea crea mari greutăţi pentru stabilirea faptelor, partea solicitată poate admite extrădarea temporară sub condiţia expresă ca persoana a carei extrădare se cere va fi înapoiată după efectuarea actelor procesuale ale cauzei pentru care s-a admis extrădarea. +
Articolul 34Persoana extrădată nu poate fi urmărită sau judecata pentru alta infracţiune decît aceea care a condus la obţinerea extrădării, nu poate fi supusă la executarea altei pedepse decît aceea care a determinat extrădarea şi nici nu poate fi extrădată unui stat terţ, decît în cazurile următoare:a) dacă exista acordul prealabil al părţii solicitate; … b) dacă, avînd posibilitatea, nu a părăsit teritoriul părţii solicitante în termen de o luna de la sfîrşitul procesului penal ori de la executarea pedepsei sau, dacă părăsind acest teritoriu, a revenit ulterior. … +
Articolul 35În problemele extrădării, cele doua părţi contractante comunică între ele prin intermediul ministerelor afacerilor externe. +
Articolul 361. La cererea de extrădare care se adresează părţii solicitate vor fi anexate:a) copia certificată a mandatului de arestare, iar cînd extrădarea se cere pentru executarea pedepsei, copia certificată a hotărîrii rămase definitivă. În cazul în care în mandatul de arestare nu este menţionată fapta cu indicarea locului şi timpului în care a fost comisă şi nici calificarea ei juridică, aceste date vor trebui certificate într-o anexa; … b) copia dispoziţiilor legale aplicabile în cauza respectiva; … c) datele privind durata părţii neexecutate din pedeapsa aplicată, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa; … d) orice date care ar putea servi pentru identificarea persoanei a carei extrădare se cere. … 2. Partea solicitată poate cere date suplimentare, dacă indicaţiile date potrivit paragrafului 1 al prezentului articol sînt incomplete. Cealaltă parte trebuie să dea curs acestei cereri în cel mult 2 luni. Aceasta durata poate fi prelungită cu încă 15 zile, de către părţile contractante, pentru motive temeinice.Dacă partea solicitanta nu prezintă în termenul stabilit datele suplimentare, partea solicitată poate dispune punerea în libertate a persoanei arestate. +
Articolul 37Dacă cererea de extrădare îndeplineşte condiţiile de forma prevăzute de prezenta convenţie, partea solicitată va lua neîntîrziat măsuri pentru arestarea persoanei a carei extrădare se cere, cu excepţia cazurilor în care extrădarea nu ar putea fi acceptată. +
Articolul 38Arestarea unei persoane poate avea loc şi înainte de primirea cererii de extrădare, dacă partea contractantă solicitanta cere aceasta. În acest caz, se va menţiona mandatul de arestare sau hotărîrea definitivă data împotriva acelei persoane, specificîndu-se ca cererea de extrădare va fi trimisa ulterior. Cererea de arestare, înainte de primirea cererii de extrădare, poate fi facuta prin posta, telegraf, telefon sau radio.Cealaltă parte contractantă va fi instiintata imediat despre arestarea facuta în conformitate cu prevederile acestui articol.Arestarea preventivă facuta în conformitate cu prevederile acestui articol nu poate depăşi o luna, dar poate fi prelungită cu încă 15 zile, la cererea justificată a părţii solicitante. +
Articolul 39Partea solicitată va face cunoscut părţii solicitante hotărîrea sa asupra extrădării.În cazul în care cererea de extrădare este admisă, partea solicitată este obligată sa comunice părţii solicitante locul şi data predării persoanei.Dacă reprezentantul părţii solicitante nu se prezintă la data şi locul indicat pentru a prelua persoana a carei extrădare a fost admisă şi nici nu s-a solicitat o amînare, persoana arestata va fi pusă în libertate. În acest caz, dacă se repeta cererea de extrădare, ea poate fi refuzată. Amînarea prevăzută în prezentul articol nu poate depăşi 15 zile. +
Articolul 40Dacă extrădarea aceleiaşi persoane este cerută de mai multe state, partea solicitată va hotărî cărui stat i se va face extrădarea. +
Articolul 41Persoana extrădată care se sustrage de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei ori nu se prezintă la judecata şi se întoarce pe teritoriul părţii solicitate poate fi extrădată din nou. În acest caz nu mai este necesar ca la cerere să se anexeze actele prevăzute la art. 36 al prezentei convenţii. +
Articolul 42La cererea părţii solicitante, partea solicitată va transmite:a) obiectele care pot servi ca mijloc de proba în procesul penal; aceste obiecte se transmit şi în cazul cînd extrădarea nu poate avea loc din cauza morţii, sustragerii sau din alte împrejurări; … b) obiectele care provin din infracţiune ori au servit la săvîrşirea acesteia. … Predarea obiectelor se face sub luare de dovada.Dacă obiectele cerute sînt necesare părţii solicitate într-o cauza penală, ele pot fi reţinute provizoriu sau predate cu condiţia de a fi înapoiate. Drepturile părţii solicitate sau ale terţilor asupra acestor obiecte sînt rezervate. Obiectele asupra cărora exista asemenea drepturi vor fi restituite părţii solicitate, cît mai curînd posibil.Predarea sumelor de bani sau a altor bunuri se va face cu respectarea legilor părţii solicitate. +
Articolul 43Cheltuielile de extrădare efectuate pînă în momentul predării persoanei extrădate se suporta de partea contractantă pe teritoriul căreia s-au efectuat. +
Articolul 44Fiecare parte contractantă autoriza, la cerere, tranzitul pe teritoriul sau al persoanelor extrădate celeilalte părţi contractante de către un al treilea stat.Cererea pentru autorizarea unui astfel de tranzit se înaintează şi se rezolva în conformitate cu procedura privitoare la extrădare prevăzută de prezenta convenţie.Părţile contractante nu sînt obligate sa autorize tranzitarea persoanelor a căror extrădare nu poate avea loc potrivit prezentei convenţii.Cheltuielile de tranzit se suporta de partea solicitanta. +
Articolul 45Părţile contractante îşi comunică reciproc informaţii cu privire la rezultatul procesului penal pornit împotriva persoanelor extrădate. Dacă împotriva acestor persoane a fost pronunţată o sentinta definitivă, se va transmite şi copia sentinţei. +
Articolul 461. Fiecare parte contractantă se obliga ca, la cererea celeilalte părţi contractante, sa pornească, în conformitate cu propria sa lege, acţiunea penală împotriva unui cetăţean al său, atunci cînd exista date suficiente ca a savirsit pe teritoriul celeilalte părţi contractante o infracţiune care atrage după sine extrădarea.2. La cerere se anexează o informare cuprinzînd datele referitoare la identitatea persoanei invinuite şi la împrejurările, locul şi timpul săvîrşirii infracţiunii, precum şi un extras cu textele din legea penală aplicabilă infracţiunii.Totodată, se vor anexa probele existente cu privire la săvîrşirea infracţiunii.Actele prevăzute în alineatul precedent vor fi însoţite de traduceri certificate, în limba părţii contractante solicitate.3. În cazul în care conţinutul actelor menţionate la paragraful 2 nu da posibilitatea de a se stabili situaţia de fapt exactă şi vinovăţia persoanei invinuite, partea contractantă solicitată poate cere orice alte acte utile în acest scop.4. Partea contractantă solicitată este obligată sa înştiinţeze partea contractantă solicitanta despre rezultatul procesului penal.5. În aplicarea prevederilor prezentului articol, părţile contractante comunică între ele prin intermediul procuraturilor generale. +
Capitolul 7Schimbul de informaţii în materie penală +
Articolul 47Fiecare parte contractantă va comunică celeilalte părţi contractante date privind hotărîrile definitive pronunţate de instanţele unei părţi contractante împotriva cetăţenilor celeilalte părţi contractante, transmiţînd, totodată, amprentele digitale existente ale condamnaţilor. +
Articolul 48La cererea instanţelor judecătoreşti sau a organelor de urmărire penală ale celeilalte părţi contractante, se vor transmite, gratuit, informaţii asupra antecedentelor penale ale persoanelor urmărite sau supuse judecaţii pe teritoriul acelei părţi contractante. Comunicarea se va face conform art. 3 al prezentei convenţii. +
Capitolul 8Dispoziţii finale +
Articolul 491. Prezenta convenţie va fi supusă ratificării. Schimbul instrumentelor de ratificare se va efectua la Havana, cît mai curând posibil.2. Convenţia intră în vigoare în a saizecea zi după schimbul instrumentelor de ratificare.3. Prezenta convenţie se încheie pe o durată nelimitată.Fiecare dintre cele doua părţi contractante poate s-o denunţe printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi contractante, care va produce efecte după un an de la data primirii comunicării.Încheiată la Bucureşti la 23 iunie 1980, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba spaniola, ambele texte avînd aceeaşi valoare.Drept care împuterniciţii celor două părţi contractante au semnat prezenta convenţie şi au aplicat sigiliile lor.PentruRepublica Socialistă România,Ştefan AndreiPentruRepublica Cuba,Isidoro Malmierca Peoli––