privind colaborarea în domeniul turismului între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia
CONVENŢIEGuvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia,în dorinţa de a asigura popoarelor celor două tari cele mai bune condiţii pentru a cunoaşte realizarile construcţiei socialiste, monumentele istorice, culturale şi naturale din cele doua tari, în scopul intaririi şi largirii colaborării turistice româno-iugoslave; în conformitate cu recomandările Conferintei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind turismul şi călătoriile internaţionale (Roma,1963),au hotărît sa încheie prezenta convenţie şi în acest scop au desemnat drept împuterniciţi: Guvernul Republicii Socialiste România, pe Alexandru Sobaru, preşedintele Oficiului Naţional de Turism al Republicii Socialiste România, Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, pe Dusan Nejkov, adjunctul secretarului federal pentru economie din Republica Socialistă, Federativă Iugoslavia. +
Articolul 1Părţile vor acorda toată atenţia necesară şi vor facilita dezvoltarea colaborării dintre organismele oficiale de turism ale celor două tari, precum şi dintre alte organizaţii şi instituţii interesate în promovarea turismului. +
Articolul 2Părţile vor incuraja şi facilita călătoriile în grup şi individuale dintr-o ţara în alta, în scopul vizitarii obiectivelor turistice şi istorice, precum şi cu prilejul unor manifestări culturale, sportive şi distractive. Agenţiile turistice vor efectua contacte periodice şi se vor consulta reciproc în vederea creşterii continue a volumului schimburilor turistice între cele doua tari. +
Articolul 3Părţile vor sprijini, prin măsuri corespunzătoare, dezvoltarea turismului automobilistic, turismului de tineret, vizitele la rude, acţiunile turistice speciale, turismul în tranzit etc. +
Articolul 4Părţile vor analiza posibilitatea îmbunătăţirii folosirii în scopuri turistice a drumurilor internaţionale ce trec prin cele doua tari. Totodată, părţile vor sprijini dezvoltarea şi modernizarea în continuare a legăturilor pe cai ferate, rutiere, fluviale şi aeriene dintre cele doua tari. +
Articolul 5În scopul atragerii unui număr sporit de turişti din terţe tari, părţile vor sprijini, prin măsuri corespunzătoare, organizarea de itinerarii şi alte acţiuni turistice prin agenţiile de turism şi alte organizaţii, în scopul vizitarii de obiective turistice din Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. +
Articolul 6Părţile vor incuraja agenţiile de turism şi alte organizaţii sa organizeze, prin măsuri corespunzătoare, excursii în grup şi individuale dintr-o ţara în alta, pentru turistii din terţe tari care se găsesc în Republica Socialistă România sau în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. +
Articolul 7Părţile vor lua măsuri ca agenţiile lor de turism sa folosească potenţialul turistic al Dunării, prin sporirea numărului de vizitatori din cele doua tari, precum şi din terţe tari. +
Articolul 8Părţile vor recomanda organelor şi organizaţiilor de turism şi asociaţiilor automobilistice din cele doua tari sa pună la dispoziţia turistilor români şi iugoslavi materiale de informaţii şi propaganda turistica pentru cunoaşterea celor două tari. +
Articolul 9În scopul unei cît mai exacte informări a turistilor din terţe tari doritori sa viziteze atît Republica Socialistă România, cît şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, părţile vor recomanda organelor şi organizaţiilor turistice, agentiilor de turism şi asociaţiilor automobilistice din ţările lor să facă schimb de materiale de propaganda şi informare turistica asupra condiţiilor de călătorie şi de şedere oferite turistilor străini în cele doua tari. +
Articolul 10Părţile vor recomanda organelor şi organizaţiilor turistice din ţările lor să facă schimb de experienta şi informaţii în domeniul construcţiilor şi amenajărilor turistice, al calificării profesionale a cadrelor şi în domeniul activităţii unităţilor economice turistice. +
Articolul 11În scopul realizării prevederilor prezentei convenţii se va înfiinţa o comisie mixtă, care se va întruni la propunerea uneia dintre părţile contractante. Întrunirile comisiei vor avea loc alternativ în fiecare dintre cele doua tari, la datele pe care părţile le vor stabili de comun acord. +
Articolul 12Prezenta convenţie va fi supusă aprobării, conform dispoziţiilor legale din cele doua tari. Părţile îşi vor notifica reciproc, în scris, pe cale diplomatică, aprobarea ei. Convenţia va intra în vigoare la data ultimei notificări şi va rămîne valabilă pe o perioadă de 5 ani. Dacă nici una dintre părţi nu va denunta convenţia cu 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, aceasta se prelungeşte automat, de fiecare data, pe perioade de cîte 5 ani. Încheiată la Bucureşti la 21 iulie 1969, în doua exemplare originale, în limba română şi limba sirbo-croată, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate. ────────────