între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare Polone privind colaborarea în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare Polone,în scopul împiedicării patrunderii şi răspîndirii pe teritoriile ambelor state a dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, precum şi în vederea facilitării schimburilor de plante şi produse de origine vegetala între cele doua părţi,au hotărît sa încheie prezenta convenţie.În acest scop au numit pe împuterniciţii lor: guvernul Republicii Socialiste România – pe Petru Moldovan, prim-vicepreşedinte al Consiliului Superior al Agriculturii, guvernul Republicii Populare Polone – pe Andrzej Kacala, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, care, după schimbul deplinelor puteri, găsite în buna şi cuvenită forma, au căzut de acord asupra celor ce urmează: +
Articolul 11. Părţile contractante, în dorinţa împiedicării patrunderii şi răspîndirii dăunătorilor, bolilor şi buruienilor (în cele ce urmează – "daunatorii plantelor"), de pe teritoriul uneia dintre părţi pe teritoriul celeilalte părţi, se obliga:a) sa ia pe teritoriul lor măsurile necesare pentru combaterea şi, în măsura posibilului, – lichidarea dăunătorilor plantelor, prevăzuţi în anexa I la prezenta convenţie; … b) toate incarcaturile de plante şi produse de origine vegetala (în cele ce urmează – "incarcaturi"), destinate a fi exportate pe teritoriul celeilalte părţi contractante, să fie însoţite de un certificat fitosanitar, conform modelului din anexa II la prezenta convenţie. … Certificatul fitosanitar va fi eliberat de organele competente de carantina şi protecţia plantelor ale tarii exportatoare şi trebuie să ateste ca incarcatura este libera de daunatorii plantelor şi îndeplineşte condiţiile fitosanitare suplimentare ale tarii importatoare.2. Prezenta certificatului fitosanitar prevăzut la punctul 1 litera b nu exclude efectuarea controlului fitosanitar al încărcăturii de către partea importatoare şi luarea măsurilor pe care le considera necesare. +
Articolul 2Prevederile articolului 1 vor fi aplicate de părţile contractante şi asupra incarcaturilor care urmează a fi tranzitate pe teritoriul celeilalte părţi contractante. +
Articolul 3Părţile contractante se obliga ca la exportul reciproc al incarcaturilor:a) sa folosească, pe cît posibil, ca materiale pentru ambalare rumegus, aschii de lemn şi alte materiale cu care daunatorii plantelor pot fi vehiculati numai intimplator; … b) sa nu folosească ca material de ambalare paie, fin, pleava, frunze şi alte materiale vegetale, decît dacă prin certificatul fitosanitar se atesta ca acestea au fost dezinfectate; … c) incarcaturile să fie curatate de pămînt, cît mai minutios; … d) mijloacele folosite pentru transportul incarcaturilor să fie controlate şi, în caz de nevoie, să fie dezinfectate. … +
Articolul 4Fiecare parte contractantă îşi stabileşte punctele de frontieră unde se executa controlul fitosanitar al incarcaturilor. +
Articolul 51. Organele competente ale părţilor contractante vor efectua controlul fitosanitar asupra incarcaturilor importate de pe teritoriul celeilalte părţi contractante la punctele de trecere a frontierei prin care este admis importul.2. La incarcaturile tranzitate pe teritoriul celor două părţi contractante controlul fitosanitar se va efectua conform legislaţiei de carantina şi protecţia plantelor în vigoare pe teritoriul părţii pe care o tranziteaza.3. Dacă în urma controlului fitosanitar importul sau tranzitul unei incarcaturi nu va fi admis pe teritoriul uneia dintre părţile contractante, organele competente ale părţii care efectuează controlul se obliga sa anunţe imediat după constatare organele competente ale celeilalte părţi contractante.4. Pentru efectuarea analizelor fitosanitare, precum şi pentru dezinfectia şi dezinsectia incarcaturilor, fiecare parte contractantă va utiliza metodele proprii. +
Articolul 6Cele doua părţi contractante îşi vor acorda în caz de necesitate şi în măsura posibilităţilor ajutor tehnic şi de specialitate în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, în condiţiile stabilite în prealabil de organele competente. +
Articolul 7Organele competente ale părţilor contractante vor putea efectua în cazuri justificate din punct de vedere economic controale fitosanitare comune asupra incarcaturilor. Condiţiile şi locurile de pe teritoriul celor două părţi unde se va efectua controlul vor fi stabilite în prealabil de comun acord. +
Articolul 8Părţile contractante au convenit:a) să-şi comunice în fiecare an, pînă la 1 aprilie, o informare cu privire la apariţia şi raspindirea dăunătorilor plantelor, precum şi asupra măsurilor aplicate pentru combaterea acestora. În cazul apariţiei unor focare de daunatori ai plantelor, care nu au fost constatati anterior pe teritoriul uneia dintre părţi, comunicarea se va face în cel mai scurt timp posibil; … b) sa trimită imediat după publicare legislaţia în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, care reglementează importul, exportul şi tranzitul incarcaturilor; … c) să-şi transmită cărţi, reviste şi alte publicaţii din domeniul carantinei şi protecţiei plantelor. … +
Articolul 9Părţile contractante au convenit:a) sa trimită în funcţie de necesitaţi, pe teritoriul celeilalte părţi contractante, specialişti în scopul studierii metodelor de carantina şi protecţia plantelor, al schimbului de experienta şi cunoaşterii rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu; … b) să ofere posibilitatea specializării în instituţiile lor a cadrelor celeilalte părţi contractante, care lucrează în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare; … c) acţiunile prevăzute la literele a şi b din prezentul articol să fie realizate în condiţii de reciprocitate, stabilite în prealabil de organele competente ale celor două părţi contractante. … +
Articolul 10Părţile contractante au convenit sa convoace după necesitaţi, dar cel puţin o dată la 3 ani, consfatuiri comune ale specialiştilor celor două părţi, care să examineze şi sa rezolve diferite probleme practice şi ştiinţifice, precum şi pentru schimb de experienta în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare.Consfatuirile se vor tine alternativ pe teritoriul fiecărei părţi contractante.Data, locul şi programul consfatuirii vor fi stabilite de comun acord de organele competente ale părţilor contractante. +
Articolul 111. Cheltuielile legate de organizarea consfatuirilor comune prevăzute la articolul 10 din prezenta convenţie vor fi suportate de ţara gazda;2. Cheltuielile de transport şi întreţinere a specialiştilor delegaţi la consfatuire vor fi suportate de ţara trimitatoare. +
Articolul 12Cele doua părţi contractante au convenit ca problemele referitoare la aplicarea şi interpretarea prevederilor prezentei convenţii să fie rezolvate pe calea discuţiilor directe între organele centrale competente. +
Articolul 131. Organele centrale competente de carantina şi protecţia plantelor ale părţilor contractante pot completa sau înlocui lista proprie a dăunătorilor plantelor.Completările sau inlocuirile vor fi aduse la cunoştinţa celeilalte părţi contractante şi vor intra în vigoare în a saizecea zi de la primirea comunicării.2. Organele centrale competente de carantina şi protecţia plantelor pot schimba de comun acord tipul de certificat fitosanitar. Noul tip de certificat fitosanitar va intra în vigoare după un an de la data acordului intervenit. +
Articolul 14Prezenta convenţie este supusă aprobării guvernelor şi va intra în vigoare în a treizecea zi de la schimbul de note care confirma aceasta aprobare. Schimbul de note se va face pe cale diplomatică.Prezenta convenţie se încheie pe o perioadă de 5 ani. Convenţia se va prelungi automat pe noi perioade de cîte 5 ani dacă nici una dintre părţile contractante nu o va denunta cu un an înainte de expirarea fiecăreia din aceste perioade.Încheiată la Bucureşti la 10 februarie 1969, în doua exemplare, fiecare în limba română şi limba polona, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate. +
Anexa 1 +
LISTAdăunătorilor, agenţilor fitopatogeni şi buruienilor plantelor şi produselor de origine vegetala supuşi măsurilor de carantina fitosanitara în Republica Socialistă RomâniaDaunatori1. Acanthoscelides obsoletus Say (A. obtectus Say)2. Anarsia lineatella Zell.3. Aphelenchoides fragariae. (Ritzema Bos) Christie4. Bruchidius incarnatus Boh.5. Callosobruchus chinensis L.6. Callosobruchus quadrimaculatus F. (C. maculatus F.)7. Caulophilus latinasus Say8. Ceratitis capitata Wied.9. Eriosoma lanigerum Hausm.10. Gilletteella cooleyi Gill.11. Heterodera rostochensis Woll.12. Heterodera schachti Schmidt13. Hyphantria cunea Drury14. Laspeyresia molesta Busk (Grapholithia molesta Busk)15. Meloidogyne sp.16. Phtorimaea operculella Zell. (Ghorimoschema operculella Zell.)17. Platyedra gossypiella Saund (Pectinophora gossypiella Saund.)18. Popillia japonica Newm. (Aserica japonica Newm.)19. Pseudococcus gahani Green20. Quadraspidiotus perniciosus Comst.21. Tarsonemus fragariae Zimm.22. Trogoderma grariarium Everts23. Xylosandrus germanus Blandf.Agenţi fitopatogeni1. Annulus cerasi Hildebrand2. Annulus pruni Christoff3. Annulus pyri Christoff4. Chalara quercina Henry5. Corynebacterium michiganense (E. F. Smith) Jensen6. Cronartium ribicola (Lasch.) Fischer de Waldh.7. Diplodia zeae (Schw.) Lav.8. Endothia parasitica (Murr.) P. J. et H. W. Anderson9. Erwinia amylovora (Burrill) Winsl. et al.10. Hypoxylon pruinatum (Klotz.) Cooke11. Marmor lineopticum Cation.12. Marmor mali Holmes.13. Marssonina populina Schnabl.14. Marssonina populi-nigrae Kleb.15. Mycosphaerella laricina Hart.16. Phoma lingam (Tode) Desm.17. Peronospora tabacina Adam18. Physalospora cydoniae Arn. (f.c. Sphaeropsis malorum Peck)19. Plasmopora halstedii (Farl.) Berl. et de Toni (= P. helianthi Novot.)20. Pseudomonas marginata (Mc. Culloch) Stapp.21. Pseudomonas mori (Boyer et Lambert) Stevens22. Rhabdocline pseudotsugae Syd.23. Rosellinia necatrix (Hart.) Berl.24. Septoria linicola (Speg.) Garassini25. Septotis populiperda Waterm@n et CasPi.26. Strawberry virus I, Prentice + Strawberry virus 2, Prentice27. Strawberry virus 1, Prentice + Strawberry virus 3, Prentice.28. Synchytrium endobioticum (Schilb.) Perc.29. Tilletia horrida Taka.30. Venturia populina (Vuill.) Fabr.31. Virusul bolii Stecklenberg a visinului32. Virus simillis (virusul mozaicului frunzelor de plop)33. Xanthomonas hyacinthi (Wakker) Dowson34. Xanthornonas juglandis (Pierce) Dowson35. Xanthomonas stewarti (Erw. Smith) DowsonBuruieni1. Acroptilon picris (Pall) Fisch. et Mey.2. Ambrosia artemisiaefolia L.3. Ambrosia psilostachia DC.4. Ambrosia tritida L.5. Cenchrus tribuloides L.6. Cuscuta spp.7. Helianthus spp.1)8. Orobanche spp.9. Solanum rostratum Dunnal.10. Sorghum halepense Pers.2) +
LISTAbolilor, dăunătorilor şi buruienilor plantelor supuse măsurilor de carantina fitosanitara în Republica Populara PolonaBoli1. Synchytrium endobiotirum (Schilb.) Perc.2. Corynebacterium sepedonicum (Spieck. et Kotth.) Skapt. et Burkh.3. Pseudomonas solanacearum E. F. Smith4. Corynebacterium michiganense (E. F. Smith) Jensen5. Tilletia controversa Kuhn.6. Diplodia zeae (Schw.) Lev.7. Xanthomonas stewarti, (E. F. Smith) Dowson8. Septoria linicola. (Speg.) Gar.9. Peronospora tabacina Adam10. Erwinia amylovora (Burr.) Winsl.11. Virozele pomilor şi arbustilor fructiferi12. Virozele capsunului13. Phytophthora fragariae Hickman14. Ascochyta chrysanthemi Stev.15. Puccinia horriana Henn.16. Xanthomonas hyacinthi (Wakker) Dowson17. Pseudamonas rimaefaciens Koning (Aplanobacterium populi Ride)18. Chondroplea populea (Sacc.) Kleb.l9. Cytospora chrysosperma (Pers.) Fr.20. Glomerella miyabeana (Fuck.) v. Arx21. Rhabdocline pseudotsugae Sydow22. Lophodermium pinastri (Schrad.) Chevall.Daunatori1. Heterodera rostochensis Woll.2. Ditylenchus destructor Thorne3. Phthorimaea operculella Zell.4. Phthorimaea ocellatella Boyd.5. Ditylenchus dipsaci (Kuhn.) Filipjev6. Popillia japonica Newm.7. Hyphantria cunea Drury8. Quadraspidiotus perniciosus Comst.9. Laspeyresia molesta Busk10. Anarsia lineatella Zell.11. Rhagoletis pomonella Walsh.12. Ceratitis capitata Wied.13. Viteus vitifolii (Fitch) Shim.14. Aphelenchoides fragariae (Ritzema Bos) Christie15. Diarthronomya chrysanthemi Ahlb.16. Prodenia litura F.17. Sitophilus granarius L.18. Sitophilus oryzae L.19. Calandra zea-mays Morsch.20. Rhizopertha dominica F.21. Trogoderma granarium Ev.22. Tribolium sp. div.23. Oryzaephilus sp. div.24. Sitotroga cerealella Oliv.25. Tinea granella L.26. Ephestia sp. div.27. Acanthoscelides obsoletus Say28. Callosobruchus quadrimaculatus F.29. Balaninus glandium Msch.30. Platypus cylindrus Fabr.31. Bostrychus capucinus L.32. Xylosandrus germanus Blandf.33. Lyctus sp.34. Laspeyresia strobilella L.35. Gilletteella cooleyi Gill.36. Megastigmus sp.37. Paratetranychus ununguis JacobiBuruieni1. Cuscuta sp.div.2. Orobanche sp. div. +
Anexa 2CERTIFICAT FITOSANITAR nr. _________________Se certifica prin prezentul ca plantele, părţile de plante sau produse vegetale descrise mai jos au fost examinate atent, în totalitate sau pe baza unei probe reprezentative, în ziua de ______ 19__ de _______ delegatul special al Inspectoratului de Stat pentru Protecţia Plantelor din Republica Socialistă România şi sînt socotite, potrivit cunoştinţelor sale, practic indemne de boli şi daunatori periculosi pentru culturi; şi ca acest transport este considerat corespunzător regulamentelor fitosanitare acum în vigoare în ţara importatoare, asa cum s-a precizat în declaraţia suplimentară anexată sau altfel __________________________________________________Data fumigarii sau dezinfectiei _____ Tratamentul _____ Durata _____ Produse chimice şi concentraţia __________________________Declaraţie suplimentară _________________________________________DESCRIEREA TRANSPORTULUINumele şi adresa expeditorului: _______________________________________Numele şi adresa destinatarului: ______________________________________Numărul şi felul pachetelor: __________________________________________Marca pachetelor: _____________________________________________Originea: _____________________________________________Mijlocul de transport: ______ Punctul de intrare: ____________________Cantitatea şi felul produselor: ______________________________________________________________________________________________________________Denumirea botanica: _____________________________________________Localitatea _________ Data ____________ 19_______Inspector de carantina fitosanitara,––––