pentru combaterea desertificarii în tarile afectate grav de seceta şi/sau de desertificare, în special în Africa*)
–––––Notă …
*) Traducere.Părţile la prezenta convenţie,afirmand ca fiintele umane din zonele afectate sau amenintate se afla în centrul preocuparilor pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei,facandu-se ecoul preocuparii staruitoare a comunităţii internationale, incluzând state şi organizaţii internationale, faţă de efectele negative ale desertificarii şi secetei,constiente ca zonele aride, semiaride şi uscat-subumede, împreună, o parte semnificativa din suprafaţa uscatului Pamantului şi sunt locul de viaţa şi sursa mijloacelor de existenta pentru o mare parte a populatiei sale,recunoscand ca desertificarea şi seceta sunt probleme de dimensiune globală, prin aceea ca ele afectează toate regiunile globului, şi ca este necesară actiunea unita a comunităţii internationale pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei,constatand numărul ridicat al tarilor în curs de dezvoltare, în special al tarilor mai puţin dezvoltate, printre cele care sunt grav afectate de seceta şi/sau de desertificare şi consecintele deosebit de tragice ale acestor fenomene în Africa,constatand, de asemenea, ca desertificarea este cauzata de interactiunile complexe dintre factorii fizici, biologici, politici, sociali, culturali şi economici,luand în considerare impactul comerţului şi aspectele relevante ale relatiilor economice internationale asupra capacităţii tarilor afectate de a combate desertificarea în mod corespunzător,constiente ca o crestere economica durabila, dezvoltarea sociala şi eradicarea saraciei constituie prioritati ale tarilor în curs de dezvoltare afectate, în special în Africa, şi sunt esentiale pentru satisfacerea obiectivelor durabilitatii,preocupate de faptul ca desertificarea şi seceta afectează dezvoltarea durabila, prin interrelaţiile lor cu probleme sociale importante, cum sunt: saracia, situaţia precara a sănătăţii şi hranei, lipsa securitatii alimentare şi cele ce decurg din migrarea, stramutarea persoanelor şi dinamica demografica,apreciind importanţa eforturilor anterioare şi experienta statelor şi a organizaţiilor internationale în combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei, în special în realizarea Planului de actiune pentru combaterea desertificarii, care a fost adoptat de Conferinta Natiunilor Unite asupra desertificarii în anul 1977,constiente ca, cu toate eforturile din trecut, progresul în combaterea desertificarii şi în reducerea efectelor secetei nu a fost pe măsura asteptarilor şi ca este necesară o abordare noua şi mai eficienta, la toate nivelurile, în contextul dezvoltării durabile,recunoscand valabilitatea şi oportunitatea deciziilor adoptate de Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării, în special ale prevederilor Agendei 21 şi ale cap. 12 al acesteia, care prevede o baza pentru combaterea desertificarii,reafirmand, în aceasta lumina, angajamentele tarilor dezvoltate, care sunt cuprinse în paragraful 13 al cap. 33 din Agenda 21,reamintind Rezolutia 47/188 a Adunarii Generale, în special prioritatea stabilita în acest document pentru Africa, şi toate celelalte rezolutii, decizii şi programe ale Natiunilor Unite asupra desertificarii şi secetei, precum şi declaratiile relevante ale tarilor africane şi ale celor din alte regiuni,reafirmand Declaratia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării, care, în Principiul 2, statueaza ca, în concordanta cu Carta Natiunilor Unite şi cu principiile dreptului international, statele au dreptul suveran de a exploata propriile lor resurse în conformitate cu propriile politici de mediu şi de dezvoltare, precum şi responsabilitatea de a asigura ca activităţile aflate sub jurisdictia sau controlul lor sa nu prejudicieze mediul altor state sau al zonelor aflate dincolo de limitele jurisdictiei naţionale,recunoscand ca guvernele naţionale joaca un rol decisiv în combaterea desertificarii şi în reducerea efectelor secetei şi ca progresul în aceasta privinta depinde de aplicarea locala a programelor de actiune în zonele afectate,recunoscand, de asemenea, importanţa şi necesitatea cooperarii internationale şi parteneriatului în combaterea desertificarii şi în reducerea efectelor secetei,recunoscand, în plus, importanţa asigurarii pentru tarile în curs de dezvoltare afectate, în special din Africa, a mijloacelor eficiente, inter alia, a resurselor financiare substantiale, incluzând finanţare noua şi suplimentara, precum şi a accesului la tehnologie, fără de care le-ar fi dificil să îşi indeplineasca angajamentele din aceasta convenţie,exprimand ingrijorarea asupra impactului desertificarii şi al secetei în tarile afectate din Asia Centrala şi Transcaucazia,insistand asupra rolului important jucat de femei în regiunile afectate de desertificare şi/sau de seceta, în special în zonele rurale ale tarilor în curs de dezvoltare, precum şi asupra importantei asigurarii participării depline atât a barbatilor, cat şi a femeilor, la toate nivelurile, la programele pentru combaterea desertificarii şi pentru reducerea efectelor secetei,subliniind rolul special al organizaţiilor neguvernamentale şi al altor grupuri majore în programele pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei,ţinând seama de relaţia dintre desertificare şi alte probleme de mediu de dimensiune globală, cu care se confrunta comunitatile internationale şi naţionale,ţinând, de asemenea, seama de contribuţia pe care combaterea desertificarii o poate avea pentru realizarea obiectivelor Convenţiei-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, ale Convenţiei asupra diversitatii biologice şi ale altor conventii din domeniul mediului,apreciind ca strategiile pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei vor fi de cea mai mare eficienta, dacă se bazeaza pe examinarea sistematica, profunda, şi pe cunoasterea stiintifica, riguroasa, şi dacă sunt reevaluate continuu,recunoscand nevoia urgenta de imbunatatire a eficientei şi a coordonarii cooperarii internationale pentru facilitarea punerii în aplicare a planurilor şi a prioritatilor naţionale,hotarate sa actioneze corespunzător pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei, spre binele generatiilor prezente şi viitoare,au convenit după cum urmeaza: +
Partea IIntroducere +
Articolul 1Folosirea termenilorPentru scopurile prezentei conventii:a) desertificare înseamnă degradarea terenului în zone aride, semiaride şi uscat-subumede, cauzata de diversi factori, incluzând variatiile climatice şi activităţile umane; … b) combaterea desertificarii include activităţi care sunt parte a exploatarii integrate a teritoriului în zonele aride, semiaride, uscat-subumede pentru dezvoltarea durabila şi care au ca scop: … (i) prevenirea şi/sau reducerea degradării terenului;(îi) reabilitarea terenului parţial degradat; şi(iii) amenajarea terenului desertificat;c) seceta înseamnă fenomenul natural care apare când precipitatiile au fost semnificativ inferioare nivelurilor înregistrate normal, cauzand serioase dezechilibre hidrologice care afectează negativ sistemele de producere a resurselor terestre; … d) reducerea efectelor secetei înseamnă activităţi legate de prognoza secetei şi care au ca scop atenuarea vulnerabilitatii societatii şi a sistemelor naturale faţă de seceta, în cadrul luptei împotriva desertificarii; … e) teren înseamnă sistemul terestru bioproductiv, care cuprinde solul, vegetatia, alte forme de viaţa şi procesele ecologice şi hidrologice care au loc în interiorul sistemului; … f) degradarea terenului înseamnă reducerea sau pierderea, în zonele aride, semiaride şi uscat-subumede, a productivitatii biologice sau economice şi a complexităţii terenurilor de cultura neirigate, a terenurilor de cultura irigate ori a pajiştilor, pasunilor, pădurilor şi terenurilor impadurite, determinata de utilizarea terenurilor sau de un proces ori de o combinaţie de procese, incluzând procese generate de activităţi umane şi de moduri de locuire, ca de exemplu: … (i) eroziunea solului, cauzata de vant şi/sau de apa;(îi) deteriorarea proprietăţilor fizice, chimice şi biologice sau economice ale solului; şi(iii) dispariţia pe termen lung a vegetatiei naturale;g) zone aride, semiaride şi uscat-subumede înseamnă zonele, altele decat cele din regiunile polare şi subpolare, în care raportul dintre precipitatiile anuale şi evapotranspiratia potentiala se situeaza între limitele 0,05-0,65; … h) zone afectate înseamnă zone aride, semiaride şi/sau uscat-subumede, afectate sau amenintate de desertificare; … i) tari afectate înseamnă tarile ale caror suprafete includ, în intregime sau parţial, zone afectate; … j) organizaţie de integrare economica regionala înseamnă o organizaţie constituita din state suverane dintr-o regiune data, care are competenţa în problemele reglementate de prezenta convenţie şi care a fost pe deplin autorizata, în conformitate cu prevederile sale interne, să semneze, sa ratifice, sa accepte, sa aprobe sau sa adere la prezenta convenţie; … k) părţi-tari dezvoltate înseamnă părţi-tari dezvoltate şi organizaţii de integrare economica regionala constituite din tari dezvoltate. … +
Articolul 2Obiectivul convenţiei1. Obiectivul prezentei conventii este combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei în tarile care se confrunta cu seceta grava şi/sau cu desertificare, în special în Africa, prin acţiuni eficiente la toate nivelurile, sprijinite de înţelegeri de cooperare internationala şi parteneriat în cadrul unei abordari integrate, în acord cu prevederile Agendei 21, în scopul de a contribui la realizarea unei dezvoltari durabile în zonele afectate.2. Realizarea acestui obiectiv va implica strategii integrate, pe termen lung, care să se concentreze simultan, în zonele afectate, pe ameliorarea productivitatii terenurilor şi pe refacerea, conservarea şi managementul durabil al resurselor de pamant şi de apa, conducand la condiţii de viaţa ameliorate, în special la nivelul comunităţii. +
Articolul 3PrincipiiPentru realizarea obiectivului prezentei conventii şi pentru aplicarea dispoziţiilor sale, părţile se vor conduce, inter alia, după urmatoarele principii:a) părţile trebuie să se asigure ca deciziile privind conceperea şi aplicarea programelor pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei sunt luate cu participarea populatiei şi a comunitatilor locale şi ca, la cele mai inalte niveluri, este creat un cadru favorabil pentru a facilita actiunea la nivel naţional şi local; … b) părţile trebuie, într-un spirit de solidaritate internationala şi parteneriat, sa imbunatateasca cooperarea şi coordonarea la nivel subregional, regional şi international şi sa concentreze mai bine resursele financiare, umane, organizatorice şi tehnice, acolo unde sunt necesare; … c) părţile trebuie să dezvolte, într-un spirit de parteneriat, cooperarea între toate nivelurile guvernamentale, comunitatile, organizaţiile neguvernamentale şi detinatorii de terenuri, pentru a ajunge la o mai buna înţelegere a naturii şi valorii solului şi a resurselor de apa sarace în zonele afectate şi pentru a actiona în directia utilizarii lor durabile; şi … d) părţile trebuie să tina pe deplin seama de nevoile speciale şi situaţiile părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în special ale celor mai puţin dezvoltate dintre acestea. … +
Partea a II-aDispozitii generale +
Articolul 4Obligaţii generale1. Părţile îşi vor îndeplini oblibaţiile impuse de prezenta convenţie, individual sau împreună, fie prin înţelegerile bilaterale şi multilaterale existente sau viitoare, fie printr-o combinare a acestora, după caz, subliniind necesitatea coordonarii eforturilor şi a dezvoltării unei strategii coerente pe termen lung, la toate nivelurile.2. În indeplinirea obiectivului prezentei conventii, părţile:a) vor adopta o conceptie integrată în abordarea aspectelor fizice, biologice şi socioeconomice ale proceselor desertificarii şi secetei; … b) vor acorda atenţia cuvenita, în cadrul organismelor internationale regionale şi globale competente, situaţiei părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în privinta comerţului international, înţelegerilor comerciale şi contractarii de datorii, în scopul crearii unui mediu economic international favorabil, care să conduca la promovarea unei dezvoltari durabile; … c) vor integra strategiile pentru eradicarea saraciei în eforturile pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei; … d) vor promova cooperarea între tarile-părţi afectate, în domeniile protectiei mediului şi ale conservarii solului şi resurselor de apa, în măsura în care ele au legătură cu desertificarea şi seceta; … e) vor consolida cooperarea subregionala, regionala şi internationala; … f) vor coopera în cadrul organizaţiilor interguvernamentale competente; … g) vor stabili mecanisme instituţionale, după caz, acordând atenţie necesităţii evitarii paralelismelor; şi … h) vor incuraja utilizarea mecanismelor şi a înţelegerilor financiare bilaterale şi multilaterale existente, care mobilizeaza şi canalizeaza resurse financiare substantiale spre părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. … 3. Părţile-tari în curs de dezvoltare afectate pot primi asistenţa, în scopul aplicarii prezentei conventii. +
Articolul 5Obligaţii ale părţilor afectatePe lângă oblibaţiile ce le revin potrivit art. 4, părţile-tari afectate se angajează:a) sa acorde prioritatea cuvenita combaterii desertificarii şi reducerii efectelor secetei şi sa aloce resursele adecvate, potrivit situaţiilor şi posibilitatilor lor; … b) sa stabileasca strategii şi prioritati în cadrul planurilor şi/sau al politicilor de dezvoltare durabila, pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei; … c) sa abordeze cauzele profunde ale desertificarii şi sa acorde atenţie speciala factorilor socioeconomici care contribuie la procesele de desertificare; … d) sa stimuleze formarea constiintei publice şi sa faciliteze participarea populatiilor locale, mai ales a femeilor şi a tinerilor, cu sprijinul organizaţiilor neguvernamentale, la eforturile pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei; şi … e) sa creeze un cadru favorabil prin consolidarea, după caz, a legislaţiei pertinente existente şi, acolo unde aceasta legislatie nu exista, prin adoptarea de noi legi şi stabilirea politicilor pe termen lung şi a programelor de actiune. … +
Articolul 6Obligaţii ale părţilor-tari dezvoltatePe lângă oblibaţiile generale ce le revin potrivit art. 4, părţile-tari dezvoltate se angajează:a) sa sprijine activ, după cum au convenit, individual sau împreună, eforturile părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în special ale celor din Africa şi ale tarilor cel mai puţin dezvoltate, pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei; … b) sa furnizeze resurse financiare substantiale şi alte forme de sprijin pentru susţinerea concreta a părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în special a celor din Africa, în elaborarea şi aplicarea propriilor lor planuri şi strategii pe termen lung, pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei; … c) sa favorizeze mobilizarea de fonduri noi şi suplimentare în conformitate cu art. 20 paragraful 2 b); … d) sa încurajeze mobilizarea de fonduri din sectorul privat şi alte surse neguvernamentale; şi … e) sa promoveze şi sa faciliteze accesul părţilor-tari afectate, în special al părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, la tehnologiile, cunoştinţele şi know-how corespunzătoare. … +
Articolul 7Prioritati pentru AfricaÎn aplicarea prezentei conventii, părţile vor acordă prioritate părţilor-tari africane afectate, având în vedere situaţia speciala din aceasta regiune, fără ca neglijeze părţile-tari în curs de dezvoltare din alte regiuni. +
Articolul 8Relatii cu alte conventii1. Părţile vor incuraja coordonarea activităţilor care se realizează în virtutea prezentei conventii şi a altor acorduri internationale relevante, în special Convenţia-cadru a Natiunilor Unite privind schimbările climatice şi Convenţia asupra diversitatii biologice, dacă ele sunt părţi la acestea, pentru a obtine maximum de beneficiu din activităţile ce se desfăşoară în virtutea fiecarui acord, evitandu-se, în acelasi timp, dublarea eforturilor. Părţile vor incuraja realizarea de programe comune, în special în domeniile: cercetare, invatamant, observare sistematica, strangerea şi schimbul de informaţii, în măsura în care astfel de activităţi pot contribui la indeplinirea obiectivelor respectivelor acorduri.2. Dispozitiile prezentei conventii nu vor afecta drepturile şi oblibaţiile unei părţi, care decurg dintr-un acord bilateral, regional sau international, incheiat de aceasta inaintea intrarii în vigoare a prezentei conventii. +
Partea a III-aPrograme de actiune, cooperare stiintifica şi tehnica şi măsuri de sustinere +
Secţiunea 1Programe de actiune +
Articolul 9Abordare generală1. În indeplinirea obligaţiilor lor, potrivit art. 5, părţile-tari în curs de dezvoltare afectate şi oricare altă parte-tara afectată, în cadrul anexei sale de implementare regionala sau în alt mod, care au notificat în scris Secretariatului permanent despre intentia lor de a elabora un program naţional de actiune, vor elabora, vor face publice şi vor aplica, după caz, programe naţionale de actiune, care folosesc şi se structureaza, în măsura în care este posibil, pe planurile şi pe programele relevante existente, care s-au bucurat de succes, şi pe programele de actiune subregionale şi regionale, ca element central al strategiei pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. Astfel de programe vor fi actualizate printr-un proces participativ permanent, pe baza invatamintelor din actiunile de teren, precum şi pe baza rezultatelor cercetării. Elaborarea programelor naţionale de actiune va fi strans interconectata cu alte eforturi, în directia formulării politicilor naţionale pentru dezvoltare durabila.2. La furnizarea diferitelor forme de asistenţa de către părţile-tari dezvoltate, în virtutea prevederilor art. 6, se va acordă prioritate sprijinirii, după cum s-a convenit, a programelor de actiune naţionale, subregionale şi regionale ale părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în special celor din Africa, fie direct, fie prin intermediul organizaţiilor multilaterale competente sau în ambele moduri.3. Părţile vor incuraja organismele, fondurile şi programele din sistemul Organizaţiei Natiunilor Unite şi alte organizaţii interguvernamentale competente, instituţiile academice, comunitatea stiintifica şi organizaţiile neguvernamentale, dispuse sa coopereze, conform mandatului şi capacităţilor lor, şi sa sprijine elaborarea, aplicarea şi supravegherea programelor de actiune. +
Articolul 10Programe naţionale de actiune1. Scopul programelor naţionale de actiune este de a identifica factorii care contribuie la desertificare şi masurile practice necesare pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei.2. Programele naţionale de actiune vor preciza atribuţiile ce revin guvernului, comunitatilor locale şi utilizatorilor de teren, precum şi resursele disponibile şi necesare. Inter alia, programele naţionale:a) vor incorpora strategiile pe termen lung pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei, vor pune accentul pe aplicarea lor şi vor fi integrate cu politicile naţionale pentru dezvoltare durabila; … b) vor permite efectuarea de modificari, ca răspuns la schimbarea situaţiilor, şi vor fi suficient de flexibile, la nivel local, pentru a se adapta la diferite condiţii socioeconomice, biologice şi geofizice; … c) vor acorda atenţie speciala aplicarii masurilor preventive pentru terenurile care nu sunt inca degradate sau care sunt doar usor degradate; … d) vor consolida capacitatile naţionale climatologice, meteorologice şi hidrologice şi mijloacele pentru a asigura avertizarea, din timp, asupra secetei; … e) vor promova politici şi vor consolida structurile instituţionale care dezvolta cooperarea şi coordonarea, într-un spirit de parteneriat, între comunitatea donorilor, guverne, la toate nivelurile, populatii locale şi grupuri comunitare, şi vor facilita accesul populatiilor locale la informaţiile şi tehnologia corespunzătoare; … f) vor prevedea participarea efectiva, la nivel local, naţional şi regional, a organizaţiilor neguvernamentale şi a populatiei locale, atât femei, cat şi barbati, în special a utilizatorilor de resurse, incluzând fermierii, pastorii şi organizaţiile lor reprezentative, la politica de planificare, la elaborarea deciziilor, precum şi la aplicarea şi analiza programelor naţionale de actiune; şi … g) vor cere analiza periodica şi prezentarea de rapoarte asupra progreselor realizate în aplicarea lor. … 3. Pentru prevenirea şi reducerea efectelor secetei, programele naţionale de actiune pot include, inter alia, toate sau o parte dintre urmatoarele măsuri:a) instituirea şi/sau consolidarea, după caz, a sistemelor de avertizare din timp, incluzând facilităţi locale şi naţionale şi sisteme comune, la nivel subregional şi regional, precum şi mecanisme pentru sprijinirea persoanelor care au migrat din cauza condiţiilor de mediu; … b) consolidarea masurilor de prevenire şi de gestionare a situaţiilor de seceta, incluzând planuri de interventie în caz de seceta, la nivel local, naţional, subregional şi regional, care iau în considerare prognozele climatice sezoniere şi anuale; … c) crearea şi/sau consolidarea, după caz, a sistemelor de securitate alimentara, incluzând facilităţi de stocare şi comercializare, în special în zonele rurale; … d) stabilirea de proiecte pentru mijloace de existenta alternative care ar putea asigura venituri în zonele vulnerabile la seceta; şi … e) dezvoltarea de programe durabile de irigatie atât pentru culturi, cat şi pentru zootehnie. … 4. Luand în considerare condiţiile şi cerinţele specifice pentru fiecare parte-tara afectată, programele naţionale de actiune includ, după caz, inter alia, în parte sau în totalitate, măsuri din urmatoarele domenii prioritare, dacă au legătură cu combaterea desertificarii şi cu reducerea efectelor secetei în zonele afectate şi cu populatiile lor: promovarea mijloacelor de existenta alternative şi ameliorarea mediilor economice naţionale, în vederea consolidării programelor ce vizeaza eradicarea saraciei şi asigurarea securitatii alimentare; dinamica demografica; managementul durabil al resurselor naturale; practicile agriculturii durabile; exploatarea şi utilizarea eficienta a diverselor surse de energie; cadrul juridic şi instituţional; consolidarea capacităţilor pentru evaluarea şi observarea sistematica, incluzând servicii hidrologice şi meteorologice, precum şi construirea capacităţii, educarea şi sensibilizarea publicului. +
Articolul 11Programe de actiune subregionale şi regionalePărţile-tari afectate se vor consulta şi vor coopera pentru elaborarea, după caz, în conformitate cu anexele de implementare regionale pertinente, a programelor de actiune subregionale şi/sau regionale pentru a armoniza, a completa şi a mari eficienta programelor naţionale. Dispozitiile art. 10 se vor aplica, mutatis mutandis, la programele subregionale şi regionale. Aceasta cooperare poate include programe convenite de comun acord pentru managementul durabil al resurselor naturale transfrontiere, pentru cooperarea stiintifica şi tehnica şi pentru consolidarea instituţiilor competente. +
Articolul 12Cooperarea internationalaPărţile-tari afectate, în colaborare cu alte părţi şi cu comunitatea internationala, vor coopera pentru asigurarea promovarii unui mediu international care să permită aplicarea convenţiei. Aceasta cooperare va acoperi, de asemenea, domenii ale transferului de tehnologie, precum şi cercetarea şi dezvoltarea stiintifica, colectarea şi diseminarea informatiei şi resursele financiare. +
Articolul 13Sprijinul pentru elaborarea şi aplicarea programelor de actiune1. Masurile pentru sprijinirea programelor de actiune, potrivit art. 9, includ, inter alia:a) cooperare financiară, pentru a asigura programelor de actiune o previzibilitate de natura să permită planificarea necesară pe termen lung; … b) elaborarea şi utilizarea mecanismelor de cooperare, care să consolideze sprijinul la nivel local, incluzând acţiuni ale organizaţiilor neguvernamentale, pentru promovarea transpunerii, acolo unde este cazul, a activităţilor incununate de succes din programele-pilot; … c) flexibilitate crescuta în conceperea, finantarea şi aplicarea proiectelor, în conformitate cu abordarea experimentala, iterativa, indicată pentru o actiune participativa la nivelul comunitatilor locale; şi … d) după caz, proceduri administrative şi financiare, care să mareasca eficienta cooperarii şi a programelor de sprijin. … 2. În situaţia în care se prevede un astfel de sprijin pentru părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, se va acordă prioritate părţilor-tari africane şi părţilor-tari cel mai puţin dezvoltate. +
Articolul 14Coordonarea în procesul de elaborare şi de aplicare a programelor de actiune1. În procesul de elaborare şi de aplicare a programelor de actiune, părţile vor lucra strans împreună, direct şi prin intermediul organizaţiilor interguvernamentale competente.2. Părţile vor dezvolta mecanisme operationale, în mod deosebit la nivel naţional şi regional, pentru a asigura o coordonare cat mai deplin posibila între părţile-tari dezvoltate, părţile-tari în curs de dezvoltare şi organizaţiile interguvernamentale şi neguvernamentale competente, în scopul de a evita paralelismele, de a armoniza interventiile şi demersurile şi de a maximiza efectele asistentei. În cadrul părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate se va acordă prioritate coordonarii activităţilor care privesc cooperarea internationala, în scopul utilizarii eficiente, la maximum, a resurselor, asigurarii unei asistente adecvate şi al facilitarii realizării programelor naţionale de actiune şi a prioritatilor, conform prezentei conventii. +
Articolul 15Anexe privind aplicarea regionalaElementele ce vor fi incorporate în programele de actiune vor fi selectionate şi adaptate în functie de factorii socioeconomici, geografici şi climatici, caracteristici părţilor-tari sau regiunilor afectate, precum şi în functie de nivelul lor de dezvoltare. Liniile directoare pentru pregătirea programelor de actiune, precizand orientarea şi conţinutul lor pentru diferite regiuni şi subregiuni, sunt formulate în anexele privind aplicarea regionala. +
Secţiunea a 2-aCooperarea stiintifica şi tehnica +
Articolul 16Colectarea, analiza şi schimbul de informaţiiPărţile convin, potrivit capacităţilor lor proprii, sa integreze şi sa coordoneze colectarea, analiza şi schimbul de date şi informaţii relevante, pe termen scurt şi pe termen lung, pentru a asigura tinerea sub observatie sistematica a degradării terenurilor în zonele afectate şi pentru a înţelege mai bine şi a evalua procesele şi efectele secetei şi ale desertificarii. Aceasta ar putea ajuta la realizarea, inter alia, a avertizarii timpurii şi planificarii prealabile pentru perioadele cu variatii climatice adverse, intr-o formă corespunzătoare pentru aplicarea practica de către utilizatori, la toate nivelurile, incluzând, în special, populatiile locale. În acest scop, după caz, părţile:a) vor facilita şi vor consolida functionarea retelei globale de institutii şi inlesniri pentru colectarea, analiza şi schimbul de informaţii, precum şi pentru observarea sistematica, la toate nivelurile, care, inter alia: … (i) va urmări sa utilizeze standarde şi sisteme compatibile;(îi) va include date şi locuri relevante, inclusiv din zone izolate;(iii) va utiliza şi va disemina tehnologia moderna, pentru colectarea şi transmiterea datelor, ca şi pentru evaluarea degradării terenurilor; şi(iv) va lega mai strans centrele naţionale, subregionale şi regionale de date şi informaţii cu sursele globale de informaţii;b) vor asigura ca strangerea, analiza şi schimbul de informaţii să se faca în interesul comunitatilor locale şi al celor care elaboreaza deciziile, în scopul solutionarii problemelor specifice, şi ca în aceste activităţi să fie implicate comunitatile locale; … c) vor sprijini şi vor dezvolta, în continuare, programe şi proiecte bilaterale şi multilaterale, care vizeaza definirea, realizarea, evaluarea şi finantarea colectarii, analizei şi schimbului de date şi informaţii, incluzând, inter alia, seturi integrate de indicatori fizici, biologici, sociali şi economici; … d) vor face uz deplin de capacitatea de expertiza a organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale competente, în special pentru a disemina informaţiile şi experientele relevante în cadrul grupurilor interesate din diferite regiuni; … e) vor acorda deplina importanţa colectarii, analizei şi schimbului de date socioeconomice şi integrarii lor cu datele fizice şi biologice; … f) vor schimba şi vor face disponibile, intr-o maniera completa, deschisa şi prompta, informaţiile ce provin din toate sursele publice disponibile, care sunt relevante pentru combaterea desertificarii şi pentru reducerea efectelor secetei; şi … g) vor supune legislaţiei şi/sau politicilor lor naţionale respective schimbul de informaţii cu privire la cunoştinţele locale şi traditionale, asigurand protectia lor adecvata şi prevazand revenirea unei părţi corespunzătoare din beneficiile rezultate din acestea populatiilor locale interesate, pe baze echitabile şi în condiţiile convenite de comun acord. … +
Articolul 17Cercetare dezvoltare1. Părţile se angajează, în conformitate cu capacitatile lor, sa promoveze cooperarea stiintifica şi tehnica în domeniile combaterii desertificarii şi reducerii efectelor secetei, prin intermediul instituţiilor corespunzătoare, naţionale, subregionale, regionale şi internationale. În acest scop ele vor sprijini activităţile de cercetare, care:a) contribuie la cunoasterea mai ampla a proceselor ce determina desertificarea şi seceta, a impactului şi diferentierii factorilor cauzali, atât naturali, cat şi umani, în scopul combaterii desertificarii, reducerii efectelor secetei şi realizării unei productivitati ameliorate, precum şi în scopul unui management şi al unei utilizari durabile a resurselor; … b) raspund unor obiective bine stabilite, abordeaza nevoile specifice ale populatiilor locale şi conduc la identificarea şi aplicarea solutiilor care imbunatatesc standardele de viaţa ale oamenilor din zonele afectate; … c) ocrotesc, integreaza, intaresc şi valideaza cunoştinţele, experienta şi practicile locale şi traditionale, asigurand, în conformitate cu legislatia şi/sau cu politicile lor naţionale respective, ca posesorii acestor cunoştinţe vor beneficia direct, pe o baza echitabila şi în condiţii convenite de comun acord, de orice utilizare comerciala a acestor cunoştinţe sau de orice dezvoltare tehnologica derivata din aceste cunoştinţe; … d) dezvolta şi consolideaza capacitatile de cercetare naţionale, subregionale şi regionale în cadrul părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, mai ales din Africa, incluzând dezvoltarea competentelor locale şi consolidarea capacităţilor corespunzătoare, în special în tarile cu o slaba baza de cercetare, acordând o atenţie deosebită cercetării socioeconomice multidisciplinare şi participative; … e) iau în considerare, acolo unde este relevant, relaţia dintre saracie şi migratie, cauzate de factorii de mediu, şi desertificare; … f) promovează realizarea de programe de cercetare în comun, cu participarea organizaţiilor de cercetare naţionale, subregionale, regionale şi internationale, atât din sectoarele publice, cat şi din cele private, pentru dezvoltarea tehnologiilor îmbunătăţite, necostisitoare şi accesibile, în vederea dezvoltării durabile, prin participarea efectiva a populatiilor şi a comunitatilor locale; şi … g) maresc disponibilitatea resurselor de apa în zonele afectate, inter alia, prin mijloace de însămânţare a norilor. … 2. Prioritatile de cercetare pentru regiuni şi subregiuni particulare, care reflecta condiţii locale diferite, trebuie să fie incluse în programele de actiune. Conferinta părţilor va analiza, periodic, prioritatile de cercetare, pe baza avizului Comitetului pentru Stiinta şi Tehnologie. +
Articolul 18Transferul, achizitia, adaptarea şi dezvoltarea tehnologiei1. Părţile se angajează, în măsura în care convin de comun acord şi în conformitate cu legislatia şi/sau cu politicile lor naţionale, sa promoveze, sa finanteze şi/sau sa faciliteze finantarea transferului, achizitiei, adaptarii şi dezvoltării tehnologiilor sanatoase ecologic, viabile economic şi acceptabile social, care sunt importante pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei, în scopul de a contribui la realizarea dezvoltării durabile în zonele afectate. O astfel de cooperare se va realiza bilateral sau multilateral, după caz, facandu-se uz deplin de capacitatea de expertiza a organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale. În mod deosebit, părţile:a) vor utiliza, din plin, sistemele şi centrele de schimb de informaţii competente, existente la nivel naţional, subregional, regional şi international, pentru diseminarea informaţiilor despre tehnologiile disponibile, sursele lor, riscurile pentru mediul înconjurător şi despre condiţiile generale în care ele pot fi achiziţionate; … b) vor facilita accesul, mai ales al părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în condiţii favorabile, incluzând condiţii concesionale şi preferenţiale, după cum s-a convenit de comun acord, luand în considerare nevoia de a proteja drepturile de proprietate intelectuala, la tehnologiile cele mai potrivite pentru aplicarea lor practica la cerinţele specifice ale populatiilor locale, acordând o atenţie speciala impactului social, cultural, economic şi ecologic al unor astfel de tehnologii; … c) vor facilita cooperarea tehnologica între părţile-tari afectate, prin asistenţa financiară şi alte mijloace corespunzătoare; … d) vor extinde cooperarea tehnologica cu părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, incluzând, acolo unde este relevant, acţiuni comune, în special în sectoarele care ofera mijloace de asistenţa alternative; şi … e) vor lua măsuri corespunzătoare pentru crearea condiţiilor pieţei interne şi a instrumentelor stimulative, fiscale şi de alta natura, în măsura sa favorizeze dezvoltarea, transferul, achizitia şi adaptarea tehnologiei corespunzătoare, a cunoştinţelor, experientei şi practicilor, incluzând măsuri pentru asigurarea protectiei adecvate şi efective a drepturilor de proprietate intelectuala. … 2. În conformitate cu capacitatile lor proprii, cu legislatia şi/sau cu politicile lor naţionale respective, părţile vor proteja, vor promova şi vor utiliza, în special, tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici relevante, traditionale sau locale, şi, în acest scop, ele se angajează:a) sa inventarieze astfel de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici şi utilizarile lor potentiale, cu participarea populatiilor locale, şi sa disemineze astfel de informaţii, după caz, în cooperare cu organizaţiile interguvernamentale şi neguvernamentale competente; … b) să asigure ca astfel de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici sunt protejate adecvat şi ca populatiile locale beneficiaza direct, pe baze echitabile şi după cum au convenit de comun acord, de orice utilizare comerciala a acestora sau de orice dezvoltare tehnologica derivata din acestea; … c) sa încurajeze şi sa sprijine activ îmbunătăţirea şi diseminarea unor asemenea tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici sau dezvoltarea de noi tehnologii bazate pe acestea; şi … d) sa faciliteze, după caz, adaptarea unor asemenea tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici pentru utilizare larga şi, după caz, să le integreze cu tehnologia moderna. … +
Secţiunea a 3-aMăsuri de sustinere +
Articolul 19Construirea capacităţii, educatia şi constientizarea publicului1. Părţile recunosc importanţa construirii capacităţii – prin aceasta înţelegandu-se formarea instituţiilor, pregătirea şi dezvoltarea capacităţilor competente, naţionale şi locale – în eforturile pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. Ele vor promova construirea capacităţii, după caz, prin:a) participarea larga, la toate nivelurile, a populatiei locale, mai ales la nivel local, în special a femeilor şi a tinerilor, în cooperare cu organizaţiile neguvernamentale şi locale; … b) consolidarea pregatirii şi capacităţii de cercetare, la nivel naţional, în domeniul desertificarii şi secetei; … c) stabilirea şi/sau consolidarea sprijinului şi extinderea serviciilor menite sa disemineze metode tehnologice relevante şi tehnici mai eficiente şi prin pregătirea agentilor de teren şi a membrilor organizaţiilor rurale în abordarile participative, pentru conservarea şi utilizarea durabila a resurselor naturale; … d) incurajarea utilizarii şi diseminarii cunoştinţelor, know-how şi practicilor populatiilor locale în programele de cooperare tehnica, oriunde este posibil; … e) adaptarea, acolo unde este necesar, a tehnologiei sanatoase ecologic, relevanta, şi a metodelor traditionale de agricultura şi pastorit la condiţiile socioeconomice moderne; … f) asigurarea unei pregatiri şi tehnologii corespunzătoare în utilizarea surselor de energie alternativa, mai ales a resurselor regenerabile de energie, urmarindu-se, în mod deosebit, reducerea dependentei faţă de lemnul pentru foc; … g) cooperare, după cum s-a convenit de comun acord, pentru consolidarea capacităţii părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în vederea elaborarii şi aplicarii programelor în domeniul colectarii, analizei şi schimbului de informaţii, potrivit art. 16; … h) metode inovative de promovare a mijloacelor de viaţa alternative, incluzând pregătirea pentru noi calificari; … i) pregătirea celor care iau deciziile, a managerilor şi a persoanelor care sunt responsabile cu strangerea şi analiza datelor, diseminarea şi utilizarea informaţiilor, avertizarea din timp asupra condiţiilor de seceta şi cu producţia alimentara; … j) o mai eficienta functionare a instituţiilor naţionale existente şi a sistemelor juridice şi, acolo unde este necesar, crearea unora noi, concomitent cu consolidarea planificarii strategice şi a managementului; şi … k) prin intermediul programelor de schimb de personal pentru cresterea capacităţii de educatie în părţile-tari afectate, printr-un proces interactiv de lunga durata pentru invatamant şi studiu. … 2. Părţile-tari în curs de dezvoltare afectate vor realiza, în cooperare cu alte părţi şi cu organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale competente, după caz, o analiza interdisciplinara a capacităţii disponibile şi a facilitatilor, la nivel local şi naţional, precum şi a potentialului pentru consolidarea acestora.3. Părţile vor coopera reciproc şi prin intermediul organizaţiilor interguvernamentale competente, precum şi prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale, în realizarea şi sprijinirea programelor educationale şi de constientizare publică, atât în părţile-tari afectate, cat şi, acolo unde este relevant, în părţile-tari neafectate, pentru facilitarea înţelegerii cauzelor şi a efectelor desertificarii şi ale secetei şi a importantei atingerii obiectivelor prezentei conventii. În acest scop, părţile:a) vor organiza campanii de constientizare pentru publicul larg; … b) vor promova, permanent, accesul publicului la informaţiile relevante şi participarea larga a acestuia la activităţile de educatie şi constientizare; … c) vor incuraja înfiinţarea asociaţiilor care contribuie la constientizarea publică; … d) vor elabora şi vor face schimb de materiale educationale şi de constientizare publică, unde este posibil în limitele locale, vor face schimb şi vor detasa experti pentru instruirea personalului din părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, pentru realizarea programelor relevante de educatie şi de constientizare şi utilizarea deplina a materialelor educationale relevante, puse la dispoziţie de organismele internationale competente; … e) vor evalua nevoile educationale din zonele afectate, vor elabora planuri de invatamant corespunzătoare şi vor extinde, după necesităţi, programele educationale şi de instruire a adulţilor, precum şi facilitatile pentru toţi, mai ales pentru fete şi femei, cu privire la identificarea, conservarea, utilizarea durabila şi la managementul resurselor naturale din zonele afectate; şi … f) vor elabora programe interdisciplinare participative, care integreaza constientizarea asupra desertificarii şi secetei în sisteme educationale şi în programe neoficiale de educare practica, la distanta, a adulţilor. … 4. Conferinta părţilor va înfiinţa şi/sau va consolida retelele centrelor regionale de educare şi pregatire pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. Aceste retele vor fi coordonate de o institutie creata sau desemnata în acest scop pentru a pregati personalul ştiinţific, tehnic şi administrativ şi pentru a consolida instituţiile existente, responsabile de educare şi pregatire în părţile-tari afectate şi, după caz, în scopul armonizării programelor şi al organizarii schimburilor de experienta între acestea. Aceste retele vor coopera strans cu organizaţiile interguvernamentale şi neguvernamentale competente, pentru evitarea dublarii eforturilor. +
Articolul 20Resurse financiare1. Data fiind importanţa esenţială a finantarii pentru realizarea obiectivelor convenţiei, părţile, luand în considerare capacitatile lor, vor depune orice efort pentru a asigura ca resursele financiare adecvate sunt disponibile pentru programele destinate combaterii desertificarii şi reducerii efectelor secetei.2. În aceasta privinta, părţile-tari dezvoltate, acordând prioritate părţilor-tari africane afectate, fără a neglija părţile-tari în curs de dezvoltare afectate din alte regiuni, în conformitate cu art. 7, se angajează:a) sa mobilizeze resurse financiare substantiale, incluzând donatii şi împrumuturi concesionale, pentru a sprijini aplicarea programelor de combatere a desertificarii şi de reducere a efectelor secetei; … b) sa promoveze mobilizarea resurselor financiare adecvate, la timp şi previzibile, incluzând finanţare noua şi suplimentara din partea Fondului pentru Mediul Înconjurător Global, destinata cheltuielilor suplimentare convenite pentru activităţile care privesc desertificarea şi care se referă la cele patru domenii principale de actiune, în conformitate cu dispozitiile pertinente ale Instrumentului de înfiinţare a Fondului pentru Mediul Înconjurător Global; … c) sa faciliteze, prin cooperare internationala, transferul de tehnologie, de cunoştinţe şi de know-how; şi … d) sa exploreze, în cooperare cu părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, metode inovative şi mijloace stimulative pentru mobilizarea şi canalizarea resurselor, inclusiv pe cele ale fundatiilor, organizaţiilor neguvernamentale şi ale altor entităţi din sectorul privat, în special conversii de datorie şi alte mijloace inovative, care să mareasca capacitatea de finanţare prin reducerea poverii datoriei externe a părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, în special a celor din Africa. … 3. Părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, luand în considerare capacitatile lor, se angajează sa mobilizeze resurse financiare adecvate pentru aplicarea programelor lor naţionale de actiune.4. În mobilizarea resurselor financiare, părţile vor urmări utilizarea pe deplin şi continuarea ameliorarii calitative a tuturor surselor şi mecanismelor de finanţare naţionale, bilaterale şi multilaterale, folosind consortii, programe comune şi paralele de finanţare, şi implicarea surselor şi mecanismelor de finanţare din sectorul privat, inclusiv cele ale organizaţiilor neguvernamentale. În acest scop părţile vor utiliza plenar mecanismele operationale dezvoltate, potrivit art. 14.5. Pentru mobilizarea resurselor financiare necesare părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate în vederea combaterii desertificarii şi reducerii efectelor secetei, părţile:a) vor rationaliza şi vor consolida managementul resurselor deja alocate pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei, prin utilizarea lor mai eficienta şi, acolo unde este necesar, reorientarea programelor în lumina abordarii integrate pe termen lung, adoptata potrivit prezentei conventii; … b) vor acorda prioritatea şi atenţia cuvenite la nivelul organelor de administrare al instituţiilor, dispozitivelor şi fondurilor financiare multilaterale, inclusiv ale băncilor şi fondurilor regionale de dezvoltare, pentru sprijinirea părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, mai ales a celor din Africa, în activităţile care promovează aplicarea convenţiei, în mod special a programelor de actiune pe care le desfăşoară în cadrul anexelor de implementare regionala; şi … c) vor examina modalitatile în care cooperarea regionala şi subregionala poate fi consolidata pentru susţinerea eforturilor angajate la nivel naţional. … 6. Alte părţi sunt incurajate sa furnizeze, pe baza voluntara, cunoştinţe, know-how şi tehnici, care privesc desertificarea, şi/sau resurse financiare pentru părţile-tari în curs de dezvoltare afectate.7. Realizarea deplina de către părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, în special de către cele din Africa, a obligaţiilor lor conform convenţiei va fi sprijinita, în mare măsura, prin indeplinirea de către părţile-tari dezvoltate a obligaţiilor lor conform convenţiei, incluzând, mai ales, pe cele referitoare la resursele financiare şi la transferul de tehnologie. În indeplinirea obligaţiilor lor, părţile-tari dezvoltate vor lua pe deplin în considerare ca dezvoltarea economica şi sociala şi eradicarea saraciei sunt primele prioritati ale părţilor-tari în curs de dezvoltare afectate, mai ales ale celor din Africa. +
Articolul 21Mecanisme financiare1. Conferinta părţilor va promova disponibilizarea mecanismelor financiare, incurajandu-le disponibilitatea de a finanta la maximum părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, mai ales cele din Africa, pentru aplicarea convenţiei. În acest scop, Conferinta părţilor va acorda atenţie, în vederea adoptarii, inter alia, demersurilor şi politicilor, care:a) faciliteaza asigurarea finantarii necesare, la nivel naţional, subregional, regional şi global, pentru activităţi conforme dispoziţiilor pertinente ale convenţiei; … b) promovează demersurile, mecanismele şi înţelegerile de finanţare din surse multiple, precum şi evaluarea lor, potrivit art. 20; … c) asigura, cu regularitate, părţilor interesate şi organizaţiilor lor interguvernamentale şi neguvernamentale competente informaţii privind fondurile şi sursele disponibile, precum şi modalitatile de finanţare, în scopul facilitarii coordonarii dintre ele; … d) faciliteaza instituirea, după caz, de mecanisme, cum ar fi fondurile naţionale pentru combaterea desertificarii, incluzând pe cele care implica participarea organizaţiilor neguvernamentale, pentru a dirija resursele financiare, rapid şi eficient, la nivel local, în părţile-tari în curs de dezvoltare afectate; şi … e) consolideaza fondurile şi mecanismele financiare existente, la nivel subregional şi regional, în special în Africa, pentru susţinerea mai eficienta a aplicarii convenţiei. … 2. Conferinta părţilor va incuraja, de asemenea, furnizarea, prin intermediul diferitelor mecanisme din sistemul Organizaţiei Natiunilor Unite şi al instituţiilor financiare multilaterale, a sprijinului necesar la nivel naţional, subregional şi regional pentru activităţile care consolideaza capacitatea părţilor-tari în curs de dezvoltare de a-şi îndeplini oblibaţiile conform convenţiei.3. Părţile-tari în curs de dezvoltare afectate vor utiliza şi, acolo unde este necesar, vor stabili şi/sau vor consolida mecanismele naţionale de coordonare, integrate în programele naţionale de dezvoltare, care vor asigura utilizarea eficienta a tuturor resurselor financiare disponibile. Ele vor folosi, de asemenea, procesele participative, care implica organizaţiile neguvernamentale, grupurile locale şi sectorul privat, în cresterea fondurilor, în elaborarea şi în aplicarea programelor, precum şi în asigurarea accesului la finanţare a grupurilor de la nivel local. Aceste acţiuni pot fi consolidate printr-o coordonare îmbunătăţită şi printr-o planificare flexibila din partea celor care furnizeaza asistenţa.4. Pentru cresterea eficientei mecanismelor financiare existente, prin prezenta convenţie se infiinteaza un Mecanism Global, menit sa promoveze actiunile care conduc la mobilizarea şi canalizarea de resurse financiare substantiale, inclusiv pentru transferul de tehnologie, sub forma de donatii şi/sau în condiţii concesionale sau în alte condiţii, pentru părţile-tari în curs de dezvoltare afectate. Acest Mecanism Global va functiona sub autoritatea şi conducerea Conferintei părţilor şi va fi răspunzător în faţa acesteia.5. Conferinta părţilor va identifica, la prima sa sesiune ordinara, o organizaţie pentru gazduirea Mecanismului Global. Conferinta părţilor şi organizaţia pe care a identificat-o vor conveni asupra modalitatilor prin care acest Mecanism Global să asigure, inter alia, ca:a) identifica şi elaboreaza un inventar al programelor de cooperare bilaterale şi multilaterale relevante, care sunt disponibile pentru aplicarea convenţiei; … b) asigura părţilor, la cerere, consultaţii cu privire la metodele inovative de finanţare şi la sursele de asistenţa financiară, precum şi cu privire la îmbunătăţirea coordonarii activităţilor de cooperare la nivel naţional; … c) asigura părţilor interesate şi organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale informaţii asupra surselor şi fondurilor disponibile, precum şi asupra modalitatilor de finanţare pentru a facilita coordonarea dintre ele; şi … d) raporteaza Conferintei părţilor despre activităţile sale, începând cu a doua sesiune ordinara a acesteia. … 6. Conferinta părţilor, la prima ei sesiune, va conveni, împreună cu organizaţia pe care a identificat-o pentru gazduirea Mecanismului Global, reglementarile corespunzătoare pentru operaţiunile administrative ale unui astfel de mecanism, apelandu-se, în măsura în care este posibil, la resursele bugetare şi umane existente.7. Conferinta părţilor, la cea de-a treia sa sesiune ordinara, va analiza politicile, modalitatile de functionare şi activităţile Mecanismului Global, care este răspunzător în faţa acesteia potrivit paragrafului 4, luand în considerare dispozitiile art. 7. În baza acestei analize, acesta va examina şi va intreprinde actiunile corespunzătoare. +
Partea a IV-aInstitutii +
Articolul 22Conferinta părţilor1. Prin prezenta convenţie se instituie o conferinta a părţilor.2. Conferinta părţilor este organul suprem al convenţiei. În limitele mandatului ei, aceasta va adopta deciziile necesare pentru promovarea aplicarii eficiente a convenţiei. În special, Conferinta părţilor:a) va analiza, periodic, aplicarea convenţiei şi functionarea structurilor sale instituţionale, în lumina experientei dobandite la nivel naţional, subregional, regional şi international şi pe baza evolutiei cunoasterii stiintifice şi tehnologice; … b) va promova şi va facilita schimbul de informaţii asupra masurilor adoptate de părţi şi va stabili modul şi calendarul pentru transmiterea informaţiilor ce urmeaza a fi comunicate potrivit art. 26; va analiza rapoartele şi va face recomandari asupra acestora; … c) va stabili organele subsidiare, în măsura în care acestea sunt considerate necesare pentru aplicarea convenţiei; … d) va analiza rapoartele transmise de organele sale subsidiare şi va asigura coordonarea acestora; … e) va conveni şi va adopta, prin consens, reguli de procedura şi reguli financiare pentru sine şi pentru oricare dintre organele sale subsidiare; … f) va adopta amendamente la convenţie, potrivit art. 30 şi 31; … g) va adopta programul şi bugetul pentru activităţile sale, incluzând pe cele ale organelor sale subsidiare, şi va intreprinde masurile necesare pentru finantarea lor; … h) va solicita, după caz, cooperarea cu organismele şi agentiile competente, naţionale sau internationale, interguvernamentale sau neguvernamentale, şi va utiliza serviciile şi informaţiile furnizate de acestea; … i) va promova şi va consolida relatiile cu alte conventii relevante pentru evitarea dublarii eforturilor; şi … j) va exercita alte asemenea functii, după cum ar putea fi necesar, pentru atingerea obiectivului convenţiei. … 3. La prima sa sesiune, Conferinta părţilor va adopta, prin consens, propriile reguli de procedura, care vor include procedurile de luare a deciziilor în problemele ce nu sunt deja acoperite de procedurile de luare a deciziilor, stipulate în convenţie. Asemenea proceduri pot include precizarea majorităţii necesare pentru adoptarea deciziilor speciale.4. Prima sesiune a Conferintei părţilor va fi convocata de către secretariatul interimar, prevăzut la art. 35, şi va avea loc nu mai tarziu de un an de la data intrarii în vigoare a convenţiei. Dacă nu se decide altfel de către Conferinta părţilor, a doua, a treia şi a patra sesiune ordinara vor fi tinute anual, iar după acestea, sesiunile ordinare vor fi tinute la fiecare 2 ani.5. Sesiunile extraordinare ale Conferintei părţilor vor fi tinute la oricare alte date, după cum ar putea să se decida fie la Conferinta părţilor, în sesiune ordinara, fie la cererea scrisa a oricarei părţi, cu condiţia ca aceasta cerere să fie sustinuta de cel puţin o treime din numărul părţilor în intervalul a 3 luni din momentul în care cererea a fost comunicata părţilor de către Secretariatul permanent.6. La fiecare sesiune ordinara, Conferinta părţilor va alege un birou. Structura şi functiile biroului vor fi stabilite în regulile de procedura. La desemnarea biroului se va acorda atenţia cuvenita necesităţii de a asigura distributia geografica echitabila şi reprezentarea corespunzătoare a părţilor-tari afectate, în special a celor din Africa.7. Natiunile Unite, instituţiile sale specializate şi oricare stat membru al acestora sau observator la acestea, care nu sunt parte la convenţie, pot fi reprezentati, în calitate de observatori, la sesiunile Conferintei părţilor. Oricare organ sau agentie, naţionala sau internationala, guvernamentala sau neguvernamentala, care este competenţa în problemele vizate de convenţie şi care a informat Secretariatul permanent despre dorinţa ei de a fi reprezentata la o sesiune a Conferintei părţilor, în calitate de observator, poate fi admisa în aceasta calitate, în afară de cazul în care cel puţin o treime din numărul părţilor prezente se opune. Admiterea şi participarea observatorilor vor fi supuse regulilor de procedura adoptate de Conferinta părţilor.8. Conferinta părţilor poate solicita organizaţiilor competente naţionale şi internationale, care au o experienta importanţa, să-i furnizeze informaţii în legătură cu art. 16 paragraful g), art. 17 paragraful 1 c) şi art. 18 paragraful 2 b). +
Articolul 23Secretariatul permanent1. Prin prezenta convenţie este instituit un secretariat permanent.2. Functiile Secretariatului permanent vor fi urmatoarele:a) sa pregateasca sesiunile Conferintei părţilor şi ale organelor sale subsidiare, instituite în temeiul convenţiei, şi să le asigure serviciile necesare; … b) sa faca sinteza rapoartelor ce i-au fost prezentate şi să le transmita; … c) sa faciliteze, la cerere, asistenţa pentru părţile-tari în curs de dezvoltare afectate, în special a celor din Africa, prin sintetizarea şi comunicarea informaţiilor cerute în temeiul convenţiei; … d) sa coordoneze activităţile sale cu cele ale secretariatelor altor organisme şi conventii internationale pertinente; … e) sa incheie, în conformitate cu directivele Conferintei părţilor, înţelegeri administrative şi contractuale care pot fi necesare pentru indeplinirea eficienta a functiilor sale; … f) sa pregateasca rapoarte asupra indeplinirii functiilor sale, în virtutea prezentei conventii, şi să le prezinte Conferintei părţilor; şi … g) sa exercite alte asemenea functii de secretariat, după cum va fi stabilit de Conferinta părţilor. … 3. La prima sa sesiune, Conferinta părţilor va desemna un secretariat permanent şi va reglementa functionarea sa. +
Articolul 24Comitetul pentru Stiinta şi Tehnologie1. Prin prezenta convenţie se infiinteaza un comitet pentru stiinta şi tehnologie, ca organ subsidiar al Conferintei părţilor, pentru a-i furniza informaţii şi asistenţa stiintifica cu privire la problemele stiintifice şi tehnologice care au legătură cu combaterea desertificarii şi cu reducerea efectelor secetei. Comitetul se va intruni concomitent cu sesiunile ordinare ale Conferintei părţilor şi va fi multidisciplinar şi deschis participării tuturor părţilor. Comitetul se va compune din reprezentanti guvernamentali competenti în domenii relevante de expertiza. Conferinta părţilor va decide, la prima sa sesiune, asupra mandatului Comitetului.2. Conferinta părţilor va stabili şi va tine la zi o lista de experti independenti, care au pregatire de specialitate şi experienta în domenii ce prezinta interes. Lista va fi bazata pe nominalizarile primite, în scris, de la părţi, ţinându-se seama de necesitatea abordarii multidisciplinare şi a reprezentarii geografice largi.3. Conferinta părţilor poate, când este necesar, sa desemneze grupuri speciale ad-hoc pentru a-i furniza, prin intermediul Comitetului, informaţii şi asistenţa stiintifica asupra unor probleme specifice privind stadiul cunoasterii în domenii ale stiintei şi tehnologiei, relevante pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. Aceste grupuri de lucru vor fi compuse din experti, ale caror nume sunt luate din lista, ţinându-se seama de necesitatea unei abordari multidisciplinare şi a unei largi reprezentari geografice. Acesti experti trebuie să aibă pregatire stiintifica temeinica şi experienta practica şi vor fi numiti de Conferinta părţilor, la recomandarea Comitetului. Conferinta părţilor va decide asupra mandatului şi modalitatilor de functionare a acestor grupe de lucru. +
Articolul 25Constituirea unei retele de lucru din institutii, agentii şi organisme existente1. Comitetul pentru Stiinta şi Tehnologie, sub coordonarea Conferintei părţilor, va lua măsuri pentru intreprinderea unui studiu şi a unei evaluari asupra retelelor de lucru, instituţiilor, agentiilor şi organismelor competente existente, care vor sa devina unităţi componente ale unei retele de lucru. O astfel de retea de lucru va sprijini aplicarea convenţiei.2. Pe baza rezultatelor studiului şi ale evaluării la care se face referire în paragraful 1, Comitetul pentru Stiinta şi Tehnologie va face recomandari Conferintei părţilor cu privire la caile şi mijloacele pentru facilitarea şi consolidarea asocierii unităţilor în reteaua de lucru la nivel local, naţional şi la alte niveluri, în scopul de a asigura ca necesitatile tematice prevăzute la art. 16-19 sunt abrogate.3. Luand în considerare aceste recomandari, Conferinta părţilor:a) va identifica unitatile naţionale, subregionale, regionale şi internationale care se preteaza cel mai bine la o asociere intr-o retea de lucru şi va recomanda procedurile operationale şi un interval de timp pentru aceasta; şi … b) va identifica unitatile cele mai potrivite pentru facilitarea constituirii şi consolidarea unei astfel de retele de lucru la toate nivelurile. … +
Partea a V-aProceduri +
Articolul 26Comunicarea informaţiilor1. Fiecare parte va comunică Conferintei părţilor, prin intermediul Secretariatului permanent, pentru examinare în sesiunile ordinare, raportate asupra masurilor care au fost luate pentru aplicarea convenţiei. Conferinta părţilor va stabili calendarul transmiterii şi modul de prezentare a acestor rapoarte.2. Părţile-tari afectate vor prezenta o descriere a strategiilor stabilite potrivit art. 5 şi a oricarei informaţii relevante cu privire la aplicarea lor.3. Părţile-tari afectate, care aplica programe de actiune în conformitate cu art. 9-15, vor prezenta o descriere detaliata a programelor şi a aplicarii lor.4. Orice grup de părţi-tari afectate poate face o comunicare comuna asupra masurilor luate la nivel subregional şi/sau regional în cadrul programelor de actiune.5. Părţile-tari dezvoltate vor raporta asupra masurilor luate, pentru a sprijini pregătirea şi aplicarea programelor de actiune, incluzând informaţii cu privire la resursele financiare pe care le-au furnizat sau care sunt furnizate în temeiul convenţiei.6. Informaţiile comunicate potrivit paragrafelor 1-4 vor fi transmise prin Secretariatul permanent, cat mai curand posibil, Conferintei părţilor şi oricărui organ subsidiar competent.7. Conferinta părţilor va facilita, la cerere, furnizarea către tarile în curs de dezvoltare afectate, în special către cele din Africa, a ajutorului tehnic şi financiar pentru sintetizarea şi comunicarea informaţiilor, în conformitate cu acest articol, precum şi identificarea nevoilor tehnice şi financiare legate de programele de actiune. +
Articolul 27Măsuri pentru solutionarea problemelor care privesc aplicarea convenţieiConferinta părţilor va examina şi va adopta procedurile şi mecanismele instituţionale pentru solutionarea problemelor care pot aparea în legătură cu aplicarea convenţiei. +
Articolul 28Aplanarea diferendelor1. Părţile vor aplana orice diferend dintre ele referitor la interpretarea sau la aplicarea convenţiei, prin negociere sau prin alte mijloace pasnice, la propria lor alegere.2. Când ratifica, accepta, aproba sau adera la convenţie ori în orice moment după aceea, o parte care nu este o organizaţie de integrare economica regionala poate declara printr-un instrument scris, transmis depozitarului, ca, în privinta oricărui diferend referitor la interpretarea sau la aplicarea convenţiei, ea recunoaste unul sau ambele dintre urmatoarele mijloace de aplanare a diferendului ca fiind obligatorii în raport cu orice parte care accepta aceeasi obligaţie:a) arbitrajul, în conformitate cu procedurile adoptate, cat mai curand posibil, printr-o anexa, de către Conferinta părţilor; … b) supunerea diferendului Curtii Internationale de Justiţie. … 3. O parte care este o organizaţie de integrare economica regionala poate face o declaratie analoaga referitoare la arbitraj, în conformitate cu procedura la care se face referire în paragraful 2 a).4. O declaratie facuta în conformitate cu paragraful 2 va rămâne în vigoare până la expirare, în conformitate cu clauzele ei, sau timp de cel mult 3 luni după ce notificarea scrisa a revocarii ei a fost depusa la depozitar.5. Expirarea unei declaratii, o notificare de revocare sau o noua declaratie nu va afecta în nici un fel procesele aflate în curs în faţa unui tribunal de arbitraj sau a Curtii Internationale de Justiţie, în afară de cazul în care părţile în diferend convin altfel.6. Dacă părţile în diferend nu au acceptat aceeasi procedura sau nici o procedură în conformitate cu paragraful 2 şi dacă ele nu au putut sa aplaneze diferendul într-un interval de 12 luni de la notificarea de către o parte celeilalte a faptului ca între ele exista un diferend, diferendul va fi supus concilierii, la cererea oricarei părţi aflate în diferend, în conformitate cu procedurile adoptate cat mai curand posibil, printr-o anexa, de către Conferinta părţilor. +
Articolul 29Statutul anexelor1. Anexele sunt parte integrantă a convenţiei şi, în afară de cazul în care este prevăzut expres altfel, o referire la convenţie constituie, în egala măsura, o referire la anexele sale.2. Părţile vor interpreta dispozitiile anexelor intr-o maniera care este în conformitate cu drepturile şi oblibaţiile lor, în virtutea articolelor din aceasta convenţie. +
Articolul 30Amendamente la convenţie1. Orice parte poate propune amendamente la convenţie.2. Amendamentele la convenţie vor fi adoptate la o sesiune ordinara a Conferintei părţilor. Textul oricărui amendament propus va fi comunicat părţilor de către Secretariatul permanent, cu cel puţin 6 luni inaintea reuniunii la care acest amendament este propus pentru adoptare. De asemenea, Secretariatul permanent va comunică amendamentele propuse şi semnatarilor convenţiei.3. Părţile vor depune toate eforturile pentru a realiza, prin consens, acordul asupra oricărui amendament propus la convenţie. Dacă toate eforturile pentru consens au fost epuizate şi nu s-a realizat acordul, amendamentul va fi adoptat, ca un ultim recurs, printr-un vot majoritar de două treimi din numărul părţilor prezente la reuniune şi care voteaza. Amendamentul adoptat va fi comunicat de Secretariatul permanent depozitarului, care îl va transmite tuturor părţilor pentru ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.4. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, în privinta unui amendament, vor fi depuse la depozitar. Un amendament adoptat în conformitate cu paragraful 3 va intra în vigoare pentru acele părţi care l-au acceptat, în a 90-a zi de la data primirii de către depozitar a unui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare de la cel puţin două treimi din numărul părţilor la convenţie, care erau părţi la data adoptarii amendamentului.5. Pentru orice altă parte a amendamentului va intra în vigoare în a 90-a zi de la data la care acea parte depune la depozitar instrumentul sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la respectivul amendament.6. Pentru scopurile acestui articol şi ale art. 31, părţi prezente şi care voteaza înseamnă părţile prezente şi care dau un vot afirmativ sau negativ. +
Articolul 31Adoptarea şi amendarea anexelor1. Orice anexa aditionala la convenţie şi orice amendament la o anexa vor fi propuse şi adoptate în conformitate cu procedura de amendare a convenţiei, prezentată la art. 30, cu condiţia ca, la adoptarea unei anexe aditionale de aplicare regionala sau a unui amendament la orice anexa de aplicare regionala, majoritatea stipulata în acel articol va include o majoritate de două treimi din voturile părţilor prezente şi care voteaza din regiunea respectiva.2. O anexa, alta decat o anexa aditionala de aplicare regionala, sau un amendament la o anexa, altul decat un amendament la orice anexa de aplicare regionala, care au fost adoptate în conformitate cu paragraful 1, va intra în vigoare, pentru toate părţile la convenţie, la 6 luni de la data înştiinţării acestor părţi, de către depozitar, asupra adoptarii unei asemenea anexe sau a unui asemenea amendament, cu excepţia acelor părţi care au notificat, în scris, depozitarului, în limitele acestei perioade, asupra neacceptarii de către ele a unei astfel de anexe sau amendament. Pentru părţile care îşi retrag notificarea de neacceptare, o astfel de anexa sau amendament va intra în vigoare în a 90-a zi de la data la care retragerea unei asemenea notificari a fost primita de către depozitar.3. O anexa aditionala de aplicare regionala sau un amendament la orice anexa de aplicare regionala, care au fost adoptate în conformitate cu paragraful 1, va intra în vigoare, pentru toate părţile la convenţie, la 6 luni de la data înştiinţării acestor părţi, de către depozitar, asupra adoptarii unei astfel de anexe sau amendament, cu excepţia:a) oricarei părţi care a notificat în scris depozitarului, în limitele acestei perioade de 6 luni, despre neacceptarea de către ea a acelei anexe aditionale de aplicare regionala sau a amendamentului la anexa de aplicare regionala, în care caz o astfel de anexa sau un astfel de amendament va intra în vigoare, pentru părţile care îşi retrag notificarea de neacceptare, în a 90-a zi de la data la care depozitarul a primit o astfel de notificare; şi … b) oricarei părţi care a facut o declaratie cu privire la anexele aditionale de aplicare regionala sau la amendamentele la anexele de aplicare regionala, în conformitate cu art. 34 paragraful 4, în care caz oricare asemenea anexa sau amendament va intra în vigoare, pentru o astfel de parte, în a 90-a zi de la data depunerii la depozitar a instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la o astfel de anexa sau la un astfel de amendament. … 4. Dacă adoptarea unei anexe sau a unui amendament la o anexa implica un amendament la convenţie, acea anexa sau acel amendament la o anexa nu va intra în vigoare până la data la care amendamentul la convenţie intră în vigoare. +
Articolul 32Dreptul la vot1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2, fiecare parte la convenţie va avea un vot.2. În problemele care sunt de competenţa lor, organizaţiile de integrare economica regionala îşi vor exercita dreptul la vot cu un numar de voturi egal cu numărul statelor lor membre care sunt părţi la convenţie. O asemenea organizaţie nu îşi va exercita dreptul la vot, dacă oricare dintre statele ei membre îşi exercită dreptul şi viceversa. +
Partea a VI-aDispozitii finale +
Articolul 33SemnarePrezenta convenţie va fi deschisa pentru semnare la Paris, la 14-15 octombrie 1994, de către statele membre ale Organizaţiei Natiunilor Unite sau ale oricarei institutii specializate a Natiunilor Unite ori de cele care sunt părţi la Statutul Curtii Internationale de Justiţie şi la organizaţii de integrare economica regionala. După această dată, convenţia va rămâne deschisa pentru semnare, la sediul Organizaţiei Natiunilor Unite din New York, până la data de 13 octombrie 1995. +
Articolul 34Ratificare, acceptare, aprobare şi aderare1. Convenţia va fi supusă procedurilor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare de către state sau de către organizaţii de integrare economica regionala. Ea va fi deschisa pentru aderare începând cu ziua urmatoare datei la care convenţia este inchisa pentru semnare. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare vor fi depuse la depozitar.2. Orice organizaţie de integrare economica regionala care devine parte la convenţie, fără ca vreunul dintre statele ei membre să fie parte la convenţie, va fi legata prin toate oblibaţiile care decurg din convenţie. Dacă unul sau mai multe state membre ale unei astfel de organizaţii sunt şi parte la convenţie, organizaţia şi statele ei membre vor decide asupra responsabilitatilor ce le revin pentru indeplinirea obligaţiilor lor, în conformitate cu dispozitiile convenţiei. În astfel de cazuri, organizaţia şi statele ei membre nu vor avea dreptul să-şi exercite concomitent drepturile care decurg din convenţie.3. În instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, organizaţiile de integrare economica regionala îşi vor declara gradul de competenţa în privinta problemelor reglementate de convenţie. De asemenea, ele vor informa cu promptitudine depozitarul, care, la randul sau, va informa părţile asupra oricarei modificari importante a gradului lor de competenţa.4. În instrumentul sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, orice parte poate declara ca, în ceea ce o priveste, orice anexa aditionala de aplicare regionala sau orice amendament la orice anexa de aplicare regionala va intra în vigoare numai la depunerea instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare cu privire la acestea. +
Articolul 35Dispozitii provizoriiFunctiile Secretariatului permanent, la care se face referire la art. 23, vor fi indeplinite, cu titlu provizoriu, de către secretariatul stabilit de Adunarea generală a Natiunilor Unite prin Rezolutia nr. 47/188 din 22 decembrie 1992, până la incheierea primei sesiuni a Conferintei părţilor. +
Articolul 36Intrarea în vigoare1. Convenţia va intra în vigoare în a 90-a zi de la data depunerii celui de al 50-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.2. Pentru fiecare stat sau organizaţie de integrare economica regionala, care ratifica, accepta, aproba sau adera la convenţie după depunerea celui de-al 50-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a 90-a zi de la data depunerii de către un astfel de stat sau organizaţie de integrare economica regionala a instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.3. Pentru scopurile paragrafelor 1 şi 2, orice instrument depus de către o organizaţie de integrare economica regionala nu va fi considerat aditional la cele depuse de către statele membre ale organizaţiei. +
Articolul 37RezerveNici o rezervă nu poate fi facuta la prezenta convenţie. +
Articolul 38Denuntare1. În orice moment după expirarea a 3 ani de la data la care convenţia a intrat în vigoare pentru o parte, acea parte poate denunta convenţia printr-o notificare scrisa, adresata depozitarului.2. Orice asemenea denuntare va avea efect la expirarea unui an de la data primirii de către depozitar a notificarii de denuntare sau la o altă dată ulterioară, după cum se poate preciza în notificarea de denuntare. +
Articolul 39DepozitarulSecretarul general al Organizaţiei Natiunilor Unite va fi depozitarul convenţiei. +
Articolul 40Texte autenticeOriginalul prezentei conventii, ale carei texte în limbile araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola sunt egal autentice, va fi depus la Secretariatul General al Organizaţiei Natiunilor Unite.Pentru conformitate, subsemnatul, fiind pe deplin imputernicit în acest scop, a semnat prezenta convenţie.Incheiata la Paris la 17 iunie 1994. +
Anexa 1 +
Anexa DE APLICARE REGIONALA PENTRU AFRICA +
Articolul 1Aria de aplicarePrezenta anexa se aplică pentru Africa, în raport cu fiecare parte şi în conformitate cu convenţia, în special cu art. 7 al acesteia, în scopul combaterii desertificarii şi/sau al reducerii efectelor secetei în zonele sale aride, semiaride şi uscat-subumede. +
Articolul 2Scopul prezentei anexe, aplicabila la nivel naţional, subregional şi regional în Africa, şi ţinând seama de condiţiile specifice acestei regiuni, este:a) de a stabili masurile şi procedurile, incluzând natura şi modalitatile de asigurare a sprijinului furnizat de părţile-tari dezvoltate, în conformitate cu dispozitiile pertinente ale convenţiei; … b) de a lua măsuri pentru aplicarea eficienta şi practica a convenţiei, ţinându-se seama de condiţiile specifice Africii; şi … c) de a promova procedeele şi activităţile care privesc combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei în zonele aride, semiaride şi uscat-subumede din Africa. … +
Articolul 3Condiţii specifice regiunii africaneÎn indeplinirea obligaţiilor lor, în virtutea convenţiei, pentru aplicarea prezentei anexe părţile vor adopta o abordare de principiu, care să ia în considerare urmatoarele condiţii particulare din Africa:a) proportia ridicata a zonelor aride, semiaride şi uscat-subumede; … b) numărul mare de tari şi de populatii, afectate negativ de desertificare şi de revenirea frecventa a secetei grave; … c) numărul mare de tari afectate, care sunt fără litoral; … d) saracia larg raspandita, predominanta în cele mai afectate tari, între acestea aflandu-se un numar mare de tari dintre cele mai puţin dezvoltate, şi nevoia lor pentru sume importante de ajutor extern, sub forma de donatii şi împrumuturi, în condiţii avantajoase, în scopul continuarii obiectivelor lor de dezvoltare; … e) condiţiile socioeconomice dificile, agravate de deteriorarea şi de fluctuatia condiţiilor comerciale, indatorarea externa şi instabilitatea politica, care determina migratii interne, regionale şi internationale; … f) puternica dependenta a populatiilor faţă de resursele naturale pentru a-şi asigura subzistenta, care, combinata cu influentele tendintelor şi ale factorilor demografici, cu o slaba baza tehnologica şi cu practici de productie nedurabile, contribuie la degradarea serioasa a resurselor; … g) sisteme juridice şi instituţionale insuficiente, o slaba baza infrastructurala şi o capacitate stiintifica, tehnica şi educationala insuficienta, care conduc la cerinţe substantiale pentru construirea capacităţii; şi … h) rolul central al acţiunilor pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei printre prioritatile de dezvoltare naţionala a tarilor africane afectate. … +
Articolul 4Angajamente şi obligaţii ale părţilor-tari africane1. În acord cu capacitatile lor proprii, părţile-tari africane se angajează:a) sa faca din lupta pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei o strategie esenţială în eforturile lor pentru eradicarea saraciei; … b) sa promoveze cooperarea şi integrarea regionala în programele şi activităţile pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei, într-un spirit de solidaritate şi parteneriat, bazat pe interesul reciproc; … c) sa rationalizeze şi sa consolideze instituţiile existente interesate de desertificare şi de seceta şi sa implice alte institutii existente, după caz, pentru a le face mai eficace şi pentru a asigura utilizarea mai eficienta a resurselor; … d) sa promoveze schimbul de informaţii între şi printre ele cu privire la tehnologiile, cunoştinţele, know-how şi la practicile corespunzătoare; şi … e) sa puna în aplicare planuri de urgenta pentru reducerea efectelor secetei în zonele degradate prin desertificare şi/sau seceta. … 2. În conformitate cu oblibaţiile generale şi specifice, stabilite la art. 4 şi 5 din convenţie, părţile-tari africane afectate se vor stradui:a) să asigure alocatii financiare corespunzătoare din bugetele lor naţionale, potrivit condiţiilor şi capacităţilor naţionale, şi care să reflecte noua prioritate pe care Africa o acorda fenomenului desertificarii şi/sau al secetei; … b) sa sustina şi sa consolideze reformele în curs de desfăşurare în directia unei mai mari descentralizari şi a ameliorarii regimului de exploatare a resurselor, sa consolideze participarea populatiilor şi a comunitatilor locale; şi … c) sa identifice şi sa mobilizeze resurse financiare naţionale, noi şi suplimentare, şi sa dezvolte, ca o problemă prioritara, capacitatile şi facilitatile naţionale existente pentru mobilizarea resurselor financiare interne. … +
Articolul 5Angajamente şi obligaţii ale părţilor-tari dezvoltate1. În indeplinirea obligaţiilor lor, în virtutea art. 4, 6 şi 7 din convenţie, părţile-tari dezvoltate vor acordă prioritate părţilor-tari africane afectate şi, în acest context:a) le vor ajuta în lupta pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei, inter alia, prin furnizarea şi/sau facilitarea accesului la resurse financiare şi/sau la alte resurse, precum şi prin promovarea, finantarea şi/sau facilitarea finantarii transferului, adaptarii şi accesului la tehnologii corespunzătoare din punct de vedere ecologic şi la know-how, după cum s-a convenit de comun acord şi în conformitate cu politicile naţionale, luand în considerare asumarea de către ele a eradicarii saraciei ca o strategie esenţială; … b) vor continua sa aloce resurse importante şi/sau resurse sporite pentru combaterea şi/sau reducerea efectelor secetei; şi … c) le vor ajuta în consolidarea competentelor pentru a le face apte să îşi imbunatateasca structurile instituţionale, precum şi capacitatile lor stiintifice şi tehnice, de colectare şi analiza a informaţiilor, de cercetare şi dezvoltare, în scopul desertificarii şi/sau al reducerii efectelor secetei. … 2. Alte părţi-tari pot furniza părţilor-tari africane afectate, cu titlu voluntar, tehnologie, cunoştinţe şi know-how, în legătură cu desertificarea, şi/sau resurse financiare. Transferul unor astfel de cunoştinţe, know-how şi tehnici este facilitat de cooperarea internationala. +
Articolul 6Cadrul de planificare strategica pentru o dezvoltare durabila1. Programele naţionale de actiune vor constitui o parte integrantă şi esenţială a unui proces mai larg de elaborare a politicilor naţionale pentru dezvoltarea durabila a părţilor-tari africane afectate.2. Un proces consultativ şi participativ, implicand autoritatea guvernamentala la esaloane corespunzătoare, populatiile locale, comunitatile şi organizaţiile neguvernamentale, va fi intreprins pentru a asigura orientarea spre o strategie cu planificare flexibila, pentru a permite maximum de participare din partea populatiilor şi a comunitatilor locale. După caz, agentiile de asistenţa, bilaterale sau multilaterale, se pot implica în acest proces, la solicitarea unei părţi-tari africane afectate. +
Articolul 7Calendarul pentru elaborarea programelor de actiunePână la intrarea în vigoare a prezentei conventii, părţile-tari africane, în cooperare cu alti membri ai comunităţii internationale, după caz, vor aplica, cu titlu provizoriu, în măsura în care este posibil, acele dispozitii ale convenţiei, referitoare la elaborarea programelor de actiune naţionale, subregionale şi internationale. +
Articolul 8Conţinutul programelor de actiune naţionale1. Potrivit art. 10 din convenţie, strategia generală a programelor naţionale de actiune pentru zonele afectate va pune accentul pe programele integrate de dezvoltare locala, bazate pe mecanisme participative şi pe integrarea strategiilor pentru eradicarea saraciei în eforturile pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. Programele vor urmări consolidarea capacităţii autorităţilor locale şi asigurarea implicarii active a populatiilor, comunitatilor şi a grupurilor locale, cu accent pe educatie şi instruire, mobilizarea organizaţiilor neguvernamentale cu expertiza atestata şi consolidarea structurilor guvernamentale descentralizate.2. Programele naţionale de actiune vor include, după caz, urmatoarele aspecte generale:a) valorificarea, în elaborarea şi aplicarea programelor naţionale de actiune, a experientei anterioare în combaterea desertificarii şi/sau în reducerea efectelor secetei, luand în considerare condiţiile sociale, economice şi ecologice; … b) identificarea factorilor care contribuie la desertificarea şi/sau la seceta, a resurselor şi capacităţilor disponibile şi necesare, precum şi stabilirea de politici corespunzătoare, de măsuri şi de alte solutii instituţionale necesare pentru combaterea acelor fenomene şi/sau reducerea efectelor lor; şi … c) cresterea participării populatiilor şi a comunitatilor locale, incluzând femei, fermieri şi pastori, şi delegarea unei mai mari responsabilităţii de management acestora. … 3. Programele de actiune naţionale vor include, de asemenea, după caz, urmatoarele:a) măsuri pentru ameliorarea mediului economic, în scopul eradicarii saraciei: … (i) cresterea veniturilor şi a posibilitatilor de angajare, în special pentru cei mai saraci membri ai comunităţii, prin:– dezvoltarea pietelor pentru produsele agricole şi animaliere;– crearea instrumentelor financiare adaptate nevoilor locale;– incurajarea diversificarii în agricultura şi înfiinţarea de întreprinderi agricole; şi– dezvoltarea activităţilor economice de tipul celor paraagricole sau nonagricole;(îi) îmbunătăţirea pe termen lung a perspectivelor economiilor rurale, prin crearea de:– stimulente pentru investitii productive şi acces la mijloacele de productie; şi– politici de preţuri şi taxe, precum şi practici comerciale care incurajeaza dezvoltarea;(iii) stabilirea şi aplicarea unor politici în materie de populatie şi migrari, pentru reducerea presiunii populatiei asupra terenurilor; şi(iv) incurajarea cultivarii plantelor rezistente la seceta şi aplicarea sistemelor integrate de agricultura, specifice terenurilor uscate, pentru asigurarea securitatii alimentare;b) măsuri pentru conservarea resurselor naturale: … (i) asigurarea unui management integrat şi durabil al resurselor naturale, incluzând:– terenurile pentru culturi agricole şi pentru pasuni;– covorul vegetal şi fauna sălbatică;– padurile;– resursele de apa; şi– diversitatea biologica;(îi) instruirea şi intensificarea campaniilor pentru constientizarea publicului şi educatie ecologica, precum şi diseminarea cunoştinţelor şi a tehnicilor ce privesc managementul resurselor naturale; şi(iii) asigurarea dezvoltării şi folosirii eficiente a diverselor surse de energie, promovarea surselor alternative de energie, în special de energie solara, energie eoliana şi biogaz, precum şi înţelegeri specifice pentru transferul, achizitia şi adaptarea de tehnologii relevante pentru atenuarea presiunii asupra resurselor naturale fragile;c) măsuri pentru îmbunătăţirea organizarii instituţionale: … (i) stabilirea atribuţiilor şi a responsabilitatilor autorităţilor guvernamentale centrale şi ale autorităţilor locale în cadrul politicii de planificare şi de utilizare a teritoriului;(îi) incurajarea unei politici de descentralizare activa, transferarea responsabilitatii pentru management şi pentru luarea deciziilor către autorităţile locale, incurajarea initiativelor şi a asumării responsabilitatii de către comunitatile locale şi constituirea de structuri locale; şi(iii) ajustarea, după caz, a cadrului instituţional şi legislativ pentru managementul resurselor naturale, pentru a garanta dreptul de proprietate al populatiilor locale asupra terenurilor;d) măsuri pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor despre desertificare: … (i) promovarea cercetării şi colectarea, prelucrarea şi schimbul de informaţii cu privire la aspectele stiintifice, tehnice şi socioeconomice ale desertificarii;(îi) ameliorarea capacităţilor naţionale în cercetare şi în colectarea, prelucrarea, schimbul şi analiza de informaţii, astfel încât sa creasca gradul de înţelegere, iar rezultatele să fie transferate din domeniul analizei în condiţii operationale; şi(iii) incurajarea studiilor pe termen mediu şi lung, privind:– tendintele socioeconomice şi culturale în zonele afectate;– tendintele calitative şi cantitative în starea resurselor naturale; şi– interactiunea dintre clima şi desertificare;e) măsuri pentru monitorizarea şi evaluarea efectelor secetei: … (i) elaborarea strategiilor pentru evaluarea influentelor variatiilor naturale ale climei asupra secetei şi desertificarii regionale şi/sau pentru utilizarea prognozelor privind variatiile climatice de la scari de timp sezoniere la cele interanuale, în eforturile de reducere a efectelor secetei;(îi) perfectionarea capacităţii de alerta timpurie şi de interventie, administrarea eficienta a asistentei de urgenta şi a ajutorului alimentar, ameliorarea sistemelor de stocare şi de distribuire a alimentelor, a sistemelor de protecţie a vitelor şi a infrastructurilor publice, precum şi a mijloacelor de existenta alternative în zonele predispuse la seceta; şi(iii) monitorizarea şi evaluarea degradării ecologice, pentru a furniza, la timp, informaţii exacte asupra procesului şi dinamicii degradării resurselor, în scopul facilitarii unor politici şi măsuri de interventie îmbunătăţite. +
Articolul 9Elaborarea şi aplicarea programelor de actiune naţionale şi indicatori de evaluareFiecare parte-tara africana afectată va desemna un organ naţional de coordonare corespunzător, care să actioneze ca un catalizator în elaborarea, punerea în aplicare şi evaluarea programului sau naţional de actiune. În baza art. 3 şi, după caz, acest organ de coordonare:a) va intreprinde o identificare şi o analiza a acţiunilor, începând cu un proces de consultare angajat la nivel local, implicand populatii şi comunitati locale, în cooperare cu autorităţile administrative locale, părţi-tari dezvoltate şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale, pe baza unor consultari initiale, cu cei interesati la nivel naţional; … b) va identifica şi va analiza constrangerile, nevoile şi lipsurile care afectează dezvoltarea şi utilizarea durabila a terenurilor, va recomanda măsuri practice pentru evitarea paralelismului şi valorificarea deplina a eforturilor relevante, în curs de desfăşurare, şi va promova punerea în aplicare a rezultatelor; … c) va facilita, va proiecta şi va concepe proiecte de activităţi, bazate pe abordari flexibile şi interactive, pentru a asigura participarea activa a populatiei din zonele afectate, pentru a minimiza impactul negativ al unor activităţi şi pentru a identifica şi a acordă prioritate cerințelor de asistenţa financiară şi de cooperare tehnica; … d) va stabili indicatorii potriviti, masurabili şi usor verificabili, pentru a asigura evaluarea şi aprecierea programelor de actiune naţionale, care cuprind acţiuni pe termene scurte, medii şi lungi, precum şi punerea în aplicare a unor astfel de programe; şi … e) va elabora rapoarte periodice cu privire la punerea în aplicare a programelor de actiune naţionale. … +
Articolul 10Cadrul organizatoric al programelor de actiune subregionale1. În conformitate cu art. 4 din convenţie, părţile-tari africane vor coopera la elaborarea şi punerea în aplicare a unor programe de actiune subregionale pentru Africa Centrala, Africa de Est, Africa de Nord, Africa de Sud şi Africa de Vest şi, în aceasta privinta, pot transfera urmatoarele responsabilităţii organizaţiilor interguvernamentale subregionale competente:a) sa actioneze ca puncte focale pentru activităţi pregatitoare şi sa coordoneze punerea în aplicare a programelor de actiune subregionale; … b) sa sprijine elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de actiune naţionale; … c) sa faciliteze schimbul de informaţii, experienta şi know-how şi să asigure consultanţă în analiza legislaţiei naţionale; şi … d) orice alte responsabilităţii în legătură cu punerea în aplicare a programelor de actiune subregionale. … 2. Instituţiile subregionale specializate pot furniza sprijin, la cerere, şi/sau pot primi responsabilităţii de coordonare a activităţilor din domeniile lor de competenţa. +
Articolul 11Conţinutul şi elaborarea programelor de actiune subregionaleProgramele de actiune subregionale se vor concentra asupra problemelor care sunt mai bine abordate la nivel subregional. Ele vor stabili, acolo unde este necesar, mecanisme pentru managementul resurselor naturale în comun. Astfel de mecanisme vor trata efectiv problemele transfrontiera, asociate cu desertificarea şi/sau seceta, şi vor asigura sprijin pentru aplicarea armonioasa a programelor de actiune naţionale. Domeniile prioritare ale programelor de actiune subregionale se vor concentra, după caz, pe:a) programe comune pentru managementul durabil al resurselor naturale transfrontiera, prin mecanisme bilaterale şi multilaterale, după caz; … b) coordonarea programelor pentru dezvoltarea surselor alternative de energie; … c) cooperarea în managementul şi controlul daunatorilor, precum şi al bolilor la plante şi animale; … d) activităţi de construire a capacităţii, de educatie şi constientizare a publicului, care sunt mai bine realizate sau sprijinite la nivel subregional; … e) cooperarea stiintifica şi tehnica, în special în domeniile climatologiei, meteorologiei şi hidrologiei, incluzând reteaua pentru colectarea şi evaluarea datelor, diseminarea informaţiilor şi monitorizarea proiectelor, coordonarea şi acordarea priorităţii activităţilor de cercetare şi dezvoltare; … f) sisteme de alertare timpurie şi planificare comuna pentru reducerea efectelor secetei, incluzând măsuri pentru abordarea problemelor care rezultă din migrarile determinate de starea mediului; … g) explorarea modalitatilor de impartasire a experientei, în special cu privire la participarea populatiilor şi a comunitatilor locale, şi crearea mediului favorabil unui management îmbunătăţit de utilizare a teritoriului şi utilizarii tehnologiilor corespunzătoare; … h) consolidarea capacităţii organizaţiilor subregionale pentru coordonarea şi furnizarea de servicii tehnice, precum şi înfiinţarea, reorientarea şi intarirea centrelor şi instituţiilor subregionale; şi … i) dezvoltarea de politici în domenii, ca de exemplu comertul, care au impact asupra zonelor şi populatiilor afectate, incluzând măsuri pentru coordonarea regimurilor de piaţa regionale şi pentru infrastructura comuna. … +
Articolul 12Cadrul organizatoric al programului de actiune regional1. În conformitate cu art. 11 din convenţie, părţile-tari africane vor stabili împreună procedurile pentru elaborarea şi punerea în aplicare a programului de actiune regional.2. Părţile pot furniza sprijin corespunzător instituţiilor şi organizaţiilor regionale africane competente sa ajute părţile-tari africane în indeplinirea responsabilitatilor ce le revin în virtutea convenţiei. +
Articolul 13Conţinutul programului de actiune regionalProgramul de actiune regional include măsuri care privesc combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei din urmatoarele domenii prioritare, după caz:a) dezvoltarea cooperarii regionale şi coordonarea programelor de actiune subregionale pentru realizarea consensului regional asupra principalelor domenii de actiune, inclusiv prin consultari periodice cu organizaţiile subregionale; … b) promovarea construirii capacităţii pentru activităţi care sunt mai bine puse în aplicare la nivel regional; … c) cautarea de solutii, împreună cu comunitatea internationala, la probleme economice şi sociale globale, care au impact asupra zonelor afectate, luand în considerare art. 4 paragraful 2 b) din convenţie; … d) promovarea între părţile-tari afectate din Africa şi subregiunile sale, precum şi cu alte regiuni afectate, a schimbului de informaţii şi tehnici corespunzătoare, de know-how tehnic şi experienta relevanta; promovarea cooperarii stiintifice şi tehnologice, în special în domeniile climatologiei, meteorologiei, hidrologiei, dezvoltării resurselor de apa şi a surselor alternative de energie; coordonarea activităţilor de cercetare subregionale şi regionale şi identificarea prioritatilor regionale pentru cercetare şi dezvoltare; … e) coordonarea retelei de supraveghere, evaluare sistematica şi schimb de informaţii, precum şi integrarea acesteia în reteaua mondiala; şi … f) coordonarea şi consolidarea sistemelor regionale şi subregionale de alerta timpurie şi a planurilor de urgenta în caz de seceta. … +
Articolul 14Resurse financiare1. În conformitate cu art. 4 paragraful 2 şi cu art. 20 din convenţie, părţile-tari africane afectate se vor stradui să asigure un cadru macroeconomic care să contribuie la mobilizarea de resurse financiare, vor elabora politici şi vor stabili proceduri pentru canalizarea mai eficienta a resurselor spre programe locale de dezvoltare, inclusiv prin organizaţii neguvernamentale, după caz.2. În conformitate cu art. 21 paragrafele 4 şi 5 din convenţie, părţile convin sa stabileasca un inventar al surselor de finanţare la nivel naţional, subregional, regional şi international, pentru a asigura folosirea rationala a resurselor existente şi pentru a identifica lipsurile în alocarea resurselor, în scopul facilitarii punerii în aplicare a programelor de actiune. Acest inventar va fi revazut şi actualizat periodic.3. Potrivit art. 7 din convenţie, părţile-tari dezvoltate vor continua sa aloce resurse importante şi/sau resurse sporite, precum şi alte forme de asistenţa pentru părţile-tari africane afectate, pe bază de acorduri şi înţelegeri de parteneriat, prevăzute la art. 18, acordând atenţia cuvenita, inter alia, problemelor referitoare la credite, comert international şi la înţelegerile comerciale, în conformitate cu art. 4 paragraful 2 b) din convenţie. +
Articolul 15Mecanisme financiare1. Potrivit art. 7 din convenţie, care subliniaza prioritatea pentru părţile-tari africane afectate şi ia în considerare situaţia deosebită care domina în aceasta regiune, părţile vor acorda atenţie speciala punerii în aplicare, în Africa, a dispoziţiilor art. 21 paragraful 1 d) şi e) din convenţie, mai ales prin:a) facilitarea stabilirii de mecanisme, ca de exemplu fonduri naţionale pentru combaterea desertificarii, în scopul canalizarii resurselor financiare la nivel local; şi … b) consolidarea fondurilor şi a mecanismelor financiare existente la niveluri subregionale şi regionale. … 2. Potrivit art. 20 şi 21 din convenţie, părţile care sunt şi membre ale organelor de administrare ale instituţiilor financiare regionale şi subregionale relevante, inclusiv ale Băncii Africane pentru Dezvoltare şi ale Fondului African pentru Dezvoltare, vor incuraja eforturile pentru a acorda prioritatea şi atenţia cuvenite activităţilor acelor institutii care fac progrese în aplicarea prevederilor prezentei anexe.3. Părţile vor rationaliza, în măsura în care este posibil, procedurile pentru canalizarea fondurilor spre părţile-tari africane afectate. +
Articolul 16Asistenţa tehnica şi cooperarePărţile se angajează, potrivit capacităţilor lor, sa rationalizeze asistenţa tehnica pentru şi în cooperare cu părţile-tari africane, în scopul cresterii eficientei proiectelor şi programelor, inter alia, prin:a) limitarea costurilor masurilor de sprijin şi a celor generale, mai ales a cheltuielilor de întreţinere; în orice caz, asemenea cheltuieli vor reprezenta doar un procentaj corespunzător redus din costul total al proiectului, astfel încât eficienta proiectului sa creasca la maximum; … b) folosirea, de preferinta, a expertilor naţionali competenti sau, acolo unde este necesar, a expertilor competenti din subregiune şi/sau regiune, pentru cooperarea, elaborarea şi aplicarea proiectelor şi crearea expertizei locale, acolo unde nu exista; şi … c) administrarea şi coordonarea eficace, precum şi utilizarea eficienta a asistentei tehnice ce urmeaza a fi furnizata. … +
Articolul 17Transferul, achizitia, adaptarea şi accesul la tehnologii sanatoase din punct de vedere ecologicÎn aplicarea prevederilor art. 18 din convenţie, referitoare la transferul, achizitia, adaptarea şi dezvoltarea tehnologiei, părţile se angajează sa acorde prioritare părţilor-tari africane şi, după cum este necesar, sa elaboreze cu acestea noi modele de parteneriat şi cooperare pentru intarirea formarii capacităţii în domeniile cercetării stiintifice şi dezvoltării, colectarii şi diseminarii informaţiilor, pentru a le face capabile să aplice strategiile lor de combatere a desertificarii şi de reducere a efectelor secetei. +
Articolul 18Acorduri de coordonare şi parteneriat1. Părţile-tari africane vor coordona elaborarea, negocierea şi aplicarea programelor de actiune naţionale, subregionale şi regionale. În acest proces, ele pot implica, după caz, alte părţi şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale competente.2. Obiectivele unei asemenea coordonari sunt garantarea cooperarii financiare şi tehnice, în conformitate cu prevederile convenţiei, şi asigurarea continuitatii necesare în folosirea şi administrarea resurselor.3. Părţile-tari africane vor organiza procese consultative la nivel naţional, subregional şi regional. Aceste procese consultative:a) pot servi ca un forum pentru negocierea şi incheierea acordurilor de parteneriat, bazate pe programele de actiune naţionale, subregionale şi regionale; şi … b) pot preciza contribuţia părţilor-tari africane şi a altor membri ai grupurilor consultative la programe şi pot identifica prioritati şi acorduri asupra indicatorilor de aplicare şi evaluare, precum şi aranjamente de finanţare pentru aplicare. … 4. Secretariatul permanent, la cererea părţilor-tari africane, potrivit art. 23 din convenţie, poate facilita convocarea unor asemenea procese consultative, prin:a) oferirea de sugestii pentru organizarea de aranjamente consultative eficace, rezultate din experienta organizarii altor asemenea aranjamente; … b) furnizarea de informaţii agentiilor bilaterale şi multilaterale competente, referitoare la procesele şi reuniunile consultative şi incurajarea implicarii lor active; şi … c) furnizarea altor informaţii care pot fi relevante pentru stabilirea sau îmbunătăţirea aranjamentelor consultative. … 5. Organele de coordonare subregionala şi regionala, inter alia:a) vor recomanda ajustarile corespunzătoare pentru acordurile de parteneriat; … b) vor monitoriza, vor evalua şi vor raporta asupra aplicarii programelor subregionale şi regionale convenite; şi … c) vor urmări asigurarea comunicarii şi cooperarii eficiente între părţile-tari africane. … 6. Participarea la grupurile consultative va fi deschisa, după caz, guvernelor, grupurilor şi donorilor interesati, organelor, fondurilor şi programelor relevante din sistemul Organizaţiei Natiunilor Unite, organizaţiilor subregionale şi regionale competente, reprezentantilor organizaţiilor neguvernamentale relevante. Participantii la fiecare grup consultativ vor stabili modalitatile de organizare şi de functionare a acestuia.7. În conformitate cu art. 14 din convenţie, părţile-tari dezvoltate sunt incurajate sa dezvolte, din proprie iniţiativă, un proces informal de consultare şi coordonare între ele, la nivel naţional, subregional şi regional şi, la solicitarea unei părţi-tari africane afectate sau a unei organizaţii subregionale ori regionale competente, sa participe la un proces consultativ la nivel naţional, subregional sau regional, care ar putea evalua şi raspunde nevoilor de asistenţa pentru facilitarea aplicarii. +
Articolul 19Măsuri de supraveghereSupravegherea aplicarii prezentei anexe va fi realizata de părţile-tari africane, în acord cu convenţia, după cum urmeaza:a) la nivel naţional, printr-un mecanism a cărui structura va fi stabilita de fiecare parte-tara africana afectată şi care va include reprezentati ai comunitatilor locale şi va functiona sub supravegherea organului naţional coordonator prevăzut la art. 9; … b) la nivel subregional, printr-un comitet consultativ multidisciplinar, ştiinţific şi tehnic, ale cărui componenta şi modalităţi de functionare vor fi stabilite de părţile-tari africane ale respectivei subregiuni; şi … c) la nivel regional, printr-un mecanism stabilit în acord cu dispozitiile pertinente ale Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Africane şi prin Comitetul Consultativ African Ştiinţific şi Tehnic. … +
Anexa 2 +
Anexa DE APLICARE REGIONALA PENTRU ASIA +
Articolul 1ScopulScopul prezentei anexe este de a stabili liniile directoare şi masurile pentru aplicarea efectiva a convenţiei în părţile-tari afectate din Asia, luandu-se în considerare condiţiile sale specifice. +
Articolul 2Condiţii specifice regiunii AsiaÎn realizarea obligaţiilor lor, în virtutea convenţiei, părţile vor lua în considerare, după caz, urmatoarele condiţii specifice, care se aplică în diverse grade părţilor-tari afectate din aceasta regiune:a) proportia ridicata a zonelor afectate de sau vulnerabile la desertificare şi seceta, în teritoriile lor, precum şi marea diversitate a acestor zone în privinta climei, topografiei, utilizarii terenurilor şi a sistemelor socioeconomice; … b) presiunea puternica asupra resurselor naturale pentru asigurarea mijloacelor de existenta; … c) existenta de sisteme de productie legate direct de saracia larg raspandita, care determina degradarea terenurilor şi o presiune asupra resurselor sarace de apa; … d) consecintele importante ale condiţiilor din economia mondiala şi problemele sociale, cum sunt: saracia, situaţia precara a sănătăţii şi hranei, lipsa securitatii alimentare şi cele ce decurg din migrarea, stramutarea persoanelor şi dinamica demografica; … e) capacitate şi structuri instituţionale în extindere, dar însă insuficiente pentru a face faţa problemelor naţionale de desertificare şi de seceta; şi … f) nevoia lor de cooperare internationala, pentru a se ocupa de obiectivele dezvoltării durabile, referitoare la combaterea desertificarii şi la reducerea efectelor secetei. … +
Articolul 3Cadrul pentru programe de actiune naţionale1. Programele de actiune naţionale vor constitui parte integrantă a politicilor naţionale mai largi, pentru dezvoltarea durabila a părţilor-tari afectate din aceasta regiune.2. Părţile-tari afectate vor elabora, după caz, programe de actiune naţionale, în conformitate cu art. 9 şi 10 din convenţie, acordând atenţie speciala prevederilor art. 10 paragraful 2 f). După caz, agentiile de cooperare bilaterala şi multilaterala pot fi implicate în acest proces, la cererea părţilor-tari afectate interesate. +
Articolul 4Programe de actiune naţionale1. În elaborarea şi aplicarea programelor de actiune naţionale, părţile-tari afectate din aceasta regiune pot, inter alia, potrivit situaţiilor şi politicilor proprii, după caz:a) sa desemneze organe corespunzătoare, responsabile cu elaborarea, coordonarea şi aplicarea programelor lor de actiune; … b) sa implice populatiile afectate, inclusiv comunitatile locale, în elaborarea, coordonarea şi aplicarea programelor de actiune, printr-un proces consultativ organizat local, cu cooperarea autorităţilor locale şi a organizaţiilor naţionale relevante şi a celor neguvernamentale; … c) sa supravegheze starea mediului în zonele afectate, pentru evaluarea cauzelor şi a consecintelor desertificarii şi pentru a stabili domeniile prioritare pentru actiune; … d) sa evalueze, cu participarea populatiilor afectate, programele anterioare şi în curs pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei, în scopul conceperii unei strategii şi precizarii activităţilor din programele lor de actiune; … e) sa elaboreze programe tehnice şi financiare, fundamentate pe informaţii rezultate din activităţile prevăzute în subparagrafele a)-d); … f) sa elaboreze şi sa utilizeze proceduri şi criterii pentru evaluarea aplicarii programelor lor de actiune; … g) sa promoveze managementul integrat al bazinelor hidrografice, conservarea resurselor solului, precum şi intensificarea utilizarii eficiente a resurselor de apa; … h) sa consolideze şi/sau sa stabileasca sisteme de informare, evaluare, de supraveghere şi de alertare timpurie în regiuni predispuse la desertificare şi la seceta, ţinând seama de factorii climatici, meteorologici, hidrologici, biologici şi de alti factori relevanti; şi … e) acolo unde este angajata cooperarea internationala, incluzând resurse financiare şi tehnice, sa conceapa, într-un spirit de parteneriat, acorduri corespunzătoare care să sprijine programele lor de actiune. … 2. Potrivit art. 10 din convenţie, strategia generală a programelor de actiune naţionale va acorda importanţa programelor integrate de dezvoltare locala pentru zonele afectate, bazate pe mecanisme participative şi pe integrarea strategiilor pentru eradicarea saraciei, în eforturile pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei. În programele de actiune, masurile sectoriale vor fi grupate pe domenii prioritare, care vor tine seama de marea diversitate a zonelor afectate din regiune, la care s-a referit art. 2 a). +
Articolul 5Programe de actiune subregionale şi comune1. În conformitate cu art. 11 din convenţie, părţile-tari afectate din Asia pot conveni, mutual, să se consulte şi sa coopereze cu alte părţi, după caz, pentru a elabora şi a aplica programe de actiune subregionale sau comune, după caz, în scopul de a completa programele de actiune naţionale şi de a le mari eficacitatea în aplicarea lor. În fiecare caz, părţile interesate pot conveni, de comun acord, sa incredinteze organizaţiilor subregionale, incluzând pe cele bilaterale sau naţionale, ori instituţiilor specializate responsabilitatile referitoare la elaborarea, coordonarea şi la aplicarea programelor. Asemenea organizaţii ori institutii pot actiona, de asemenea, ca puncte focale pentru promovarea şi coordonarea acţiunilor, în conformitate cu art. 16 şi 18 din convenţie.2. În elaborarea şi aplicarea programelor de actiune subregionale sau comune, părţile-tari afectate din regiune, inter alia, după caz:a) vor identifica, în cooperare cu instituţiile naţionale, prioritatile în materie de combatere a desertificarii şi de reducere a efectelor secetei, care pot fi mai bine abordate prin astfel de programe, precum şi activităţile care ar putea fi realizate efectiv prin acestea; … b) vor evalua capacitatile operationale şi activităţile instituţiilor naţionale, subregionale şi regionale competente; … c) vor analiza programele existente, referitoare la desertificare şi seceta, la care participa toate sau cateva părţi din regiune sau subregiune, şi raporturile lor cu programele de actiune naţionale; şi … d) acolo unde este angajata cooperarea internationala, incluzând resurse financiare şi tehnice, vor concepe, într-un spirit de parteneriat, acorduri bilaterale şi/sau multilaterale corespunzătoare, care să sprijine programele. … 3. Programele de actiune subregionale sau comune pot include programe convenite în comun pentru managementul durabil al resurselor naturale transfrontiera, care sunt în legătură cu desertificarea, prioritati pentru coordonare şi alte activităţi din domeniile construirii capacităţii, cooperarii stiintifice şi tehnice, sistemelor speciale de alertare din timp la seceta şi distribuirii informaţiilor, precum şi mijloacele de consolidare a organizaţiilor subregionale competente şi a altor organizaţii şi institutii. +
Articolul 6Activităţi regionaleActivităţile regionale vizand consolidarea programelor de actiune subregionale sau comune pot include, inter alia, măsuri pentru consolidarea instituţiilor şi a mecanismelor de coordonare şi cooperare la nivel naţional, subregional şi regional şi pentru promovarea aplicarii dispoziţiilor art. 16-19 din convenţie. Aceste activităţi pot include, de asemenea:a) promovarea şi consolidarea retelelor de cooperare tehnica; … b) elaborarea inventarelor de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici, precum şi de tehnologii şi know-how traditionale şi locale şi incurajarea diseminarii şi utilizarii lor; … c) evaluarea necesitatilor de transfer de tehnologie şi incurajarea adaptarii şi utilizarii unor astfel de tehnologii; şi … d) incurajarea programelor de constientizare a publicului şi promovarea construirii capacităţii, la toate nivelurile, consolidarea instruirii, a cercetării şi dezvoltării şi edificarea sistemelor pentru punerea în valoare a resurselor umane. … +
Articolul 7Resurse şi mecanisme financiare1. Părţile, având în vedere importanţa combaterii desertificarii şi a reducerii efectelor secetei în regiunea Asia, vor incuraja mobilizarea de resurse financiare substantiale şi disponibilitatea mecanismelor financiare, în conformitate cu art. 20 şi 21 din convenţie.2. În conformitate cu prevederile convenţiei şi pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 8 şi în acord cu politicile lor naţionale de dezvoltare, părţile-tari afectate din regiune, individual sau în comun:a) vor adopta măsuri pentru rationalizarea şi consolidarea mecanismelor de alocare a fondurilor prin investitii publice şi private, în scopul obtinerii rezultatelor concrete în actiunea de combatere a desertificarii şi de reducere a efectelor secetei; … b) vor identifica necesitatile de cooperare internationala pentru sprijinirea eforturilor naţionale, în special financiare, tehnice şi tehnologice; şi … c) vor incuraja participarea la instituţiile de cooperare financiară bilaterala şi/sau multilaterala, în scopul de a asigura aplicarea convenţiei. … 3. Părţile vor rationaliza, în măsura în care este posibil, procedurile pentru canalizarea fondurilor spre părţile-tari afectate din aceasta regiune. +
Articolul 8Mecanisme de cooperare şi coordonare1. Părţile-tari afectate, prin organele corespunzătoare desemnate în conformitate cu art. 4 paragraful 1a), precum şi alte părţi din regiune pot, după caz, institui un mecanism pentru, inter alia, urmatoarele scopuri:a) schimb de informaţii, experienta, cunoştinţe şi know-how; … b) cooperare şi coordonarea acţiunilor, incluzând acorduri bilaterale şi multilaterale, la nivel subregional şi regional; … c) incurajarea cooperarii stiintifice, tehnice, tehnologice şi financiare, în conformitate cu art. 5-7; … d) identificarea necesitatilor de cooperare externe; şi … e) supravegherea şi evaluarea aplicarii programelor de actiune. … 2. Părţile-tari afectate, prin organismele corespunzătoare desemnate în conformitate cu art. 4 paragraful 1a), precum şi alte tari din regiune se pot, de asemenea, consulta şi îşi pot coordona programele de actiune naţionale, subregionale şi comune, după caz. Ele pot antrena în acest proces, după caz, alte părţi şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale competente. O astfel de coordonare va urmări să asigure, inter alia, acordul asupra oportunitatilor pentru cooperare internationala, în conformitate cu art. 20 şi 21 din convenţie, consolidarea cooperarii tehnice şi canalizarea resurselor, astfel încât să fie utilizate în mod eficient.3. Părţile-tari afectate din regiune vor organiza, periodic, reuniuni de coordonare, iar Secretariatul permanent poate, la solicitarea lor, în conformitate cu art. 23 din convenţie, sa faciliteze convocarea unor astfel de reuniuni de coordonare, prin:a) oferirea de sugestii asupra organizarii aranjamentelor eficiente de coordonare, rezultate din experienta organizarii altor asemenea aranjamente; … b) furnizarea de informaţii agentiilor bilaterale şi multilaterale competente cu privire la reuniunile de coordonare şi incurajarea implicarii lor active; şi … c) furnizarea altor informaţii care pot fi relevante pentru stabilirea sau îmbunătăţirea proceselor de coordonare. … +
Anexa 3 +
Anexa DE APLICARE REGIONALA PENTRU AMERICA LATINA ŞI CARAIBE +
Articolul 1ScopulScopul prezentei anexe este de a stabili liniile generale directoare pentru aplicarea efectiva a convenţiei în regiunea Americii Latine şi Caraibe, luand în considerare condiţiile sale specifice. +
Articolul 2Condiţii specifice regiunii America Latina şi CaraibeÎn acord cu dispozitiile convenţiei, părţile vor lua în considerare urmatoarele condiţii specifice regiunii:a) existenta de mari intinderi de pamant, care sunt vulnerabile şi care au fost grav afectate de desertificare şi/sau de seceta şi în care pot fi observate diverse caracteristici, în functie de zona în care apar; acest proces cumulativ şi în curs de intensificare are efecte sociale, culturale, economice şi ecologice negative, care sunt cu atât mai grave prin aceea ca regiunea include una dintre cele mai mari resurse de diversitate biologica din lume; … b) utilizarea frecventa de practici de dezvoltare nedurabila în zonele afectate, ca rezultat al interactiunilor complexe dintre factorii fizici, biologici, politici, sociali, culturali şi economici, incluzând factori economici internationali, de exemplu, datoria externa, deteriorarea condiţiilor pieţei şi practici comerciale care afectează pieţele pentru produsele agricole, piscicole şi forestiere; şi … c) scaderea brusca a productivitatii ecosistemelor, care este principala consecinţa a desertificarii şi secetei, constand într-un declin al productiei agricole, animaliere şi forestiere şi intr-o pierdere de diversitate biologica; din punct de vedere social, rezultatele sunt saracirea, migrarea, deplasari interne ale populatiei şi deteriorarea calităţii vietii; în consecinţa, regiunea va trebui sa adopte o abordare integrată a problemelor desertificarii şi secetei, prin promovarea modelelor de dezvoltare durabila, care sunt în concordanta cu situaţia mediului, cu situaţia economica şi sociala din fiecare tara. … +
Articolul 3Programe de actiune1. În conformitate cu convenţia, în special cu art. 9-11, şi în acord cu politicile lor de dezvoltare naţionala, părţile-tari afectate din regiune vor elabora şi vor aplica, după caz, programe de actiune naţionale pentru combaterea desertificarii şi reducerea efectelor secetei, ca parte integrantă a politicilor lor naţionale pentru dezvoltare durabila. Programe subregionale şi regionale pot fi elaborate şi aplicate în acord cu necesitatile regiunii.2. În elaborarea programelor lor de actiune naţionale, părţile-tari afectate din regiune vor acorda atenţie speciala prevederilor art. 10 paragraful 2 f) din convenţie. +
Articolul 4Conţinutul programelor de actiune naţionaleLa elaborarea strategiilor lor naţionale de actiune pentru combaterea desertificarii şi/sau reducerea efectelor secetei, în conformitate cu art. 5 din convenţie, părţile-tari afectate din regiune, corespunzător situaţiilor lor proprii, pot lua în considerare, inter alia, urmatoarele probleme tematice:a) cresterea capacităţilor, educatia şi constientizarea publicului, cooperarea tehnica, stiintifica şi tehnologica, resursele şi mecanismele financiare; … b) eradicarea saraciei şi ameliorarea calităţii vietii umane; … c) realizarea securitatii alimentare, dezvoltarea durabila şi managementul activităţilor agricole, de crestere a animalelor, forestiere şi intersectoriale; … d) managementul durabil al resurselor naturale, în special managementul rational al bazinelor hidrografice; … e) managementul durabil al resurselor naturale din zone de înaltă altitudine; … f) managementul rational şi conservarea resurselor solului, exploatarea şi utilizarea eficienta a resurselor de apa; … g) conceperea şi aplicarea de planuri de urgenta pentru reducerea efectelor secetei; … h) consolidarea şi/sau instituirea sistemelor de informare, evaluare, supraveghere şi alertare timpurie în zonele predispuse la desertificare şi la seceta, luand în considerare factorii climatici, meteorologici, hidrologici, biologici, de sol, economici şi sociali; … i) dezvoltarea, administrarea şi utilizarea eficienta a diverselor surse de energie, incluzând promovarea surselor alternative; … j) conservarea şi utilizarea durabila a diversitatii biologice, în acord cu dispozitiile Convenţiei asupra diversitatii biologice; … k) luarea în considerare a aspectelor demografice, care au legătură cu desertificarea şi cu seceta; şi … l) stabilirea sau consolidarea cadrului legislativ şi instituţional, care să permită aplicarea convenţiei şi sa vizeze, inter alia, descentralizarea structurilor şi functiilor administrative care au legătură cu combaterea desertificarii şi a secetei, cu participarea comunitatilor afectate şi a societatii, în general. … +
Articolul 5Cooperarea tehnica, stiintifica şi tehnologicaÎn conformitate cu prevederile convenţiei, în special cu art. 16-18, şi pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 7, părţile-tari afectate din regiune pot, individual sau în comun:a) sa promoveze consolidarea retelelor de cooperare tehnica şi a sistemelor de informare naţionale, subregionale şi regionale, precum şi, după caz, integrarea lor în sursele internationale de informaţii; … b) sa elaboreze un inventar de tehnologii disponibile şi know-how şi sa promoveze diseminarea şi utilizarea lor; … c) sa încurajeze utilizarea tehnologiei, cunoştinţelor, know-how şi practicilor traditionale, în conformitate cu art. 18 paragraful 2 b) din convenţie; … d) sa identifice necesitatile de transfer de tehnologie; şi … e) sa promoveze dezvoltarea, adaptarea, adoptarea şi transferul de tehnologii relevante, existente şi noi, sanatoase din punct de vedere ecologic. … +
Articolul 6Resurse şi mecanisme financiareÎn conformitate cu prevederile convenţiei, în special cu art. 20 şi 21, pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 7 şi în acord cu politicile lor naţionale de dezvoltare, părţile-tari afectate din regiune, individual sau în comun:a) vor adopta măsuri pentru rationalizarea şi consolidarea mecanismelor de asigurare a fondurilor, prin investitii publice şi private, în scopul obtinerii de rezultate concrete în actiunea de combatere a desertificarii şi de reducere a efectelor secetei; … b) vor identifica necesitatile de cooperare internationala pentru sprijinirea eforturilor naţionale; şi … c) vor incuraja participarea la institutii de cooperare financiară bilaterala şi/sau multilaterala, în scopul asigurarii aplicarii convenţiei. … +
Articolul 7Cadrul instituţional1. Pentru a aduce la indeplinire prevederile prezentei anexe, părţile-tari afectate din regiune:a) vor stabili şi/sau vor consolida punctele focale naţionale pentru a coordona actiunile de combatere a desertificarii şi/sau de reducere a efectelor secetei; şi … b) vor institui un mecanism pentru coordonarea punctelor focale naţionale, în urmatoarele scopuri: … (i) schimburi de informaţii şi de experienta;(îi) coordonarea activităţilor la nivel subregional şi regional;(iii) incurajarea cooperarii tehnice, stiintifice, tehnologice şi financiare;(iv) identificarea necesitatilor de cooperare externa; şi(v) supravegherea şi evaluarea aplicarii programelor de actiune.2. Părţile-tari afectate din regiune vor organiza reuniuni periodice de coordonare, iar Secretariatul permanent poate, la solicitarea lor, în conformitate cu art. 23 din convenţie, sa faciliteze convocarea unor astfel de reuniuni de coordonare, prin:a) oferirea de sugestii privind organizarea aranjamentelor eficiente de coordonare, rezultate din experienta organizarii altor asemenea aranjamente; … b) furnizarea de informaţii agentiilor bilaterale sau multilaterale competente, cu privire la reuniunile de coordonare, şi incurajarea implicarii lor active; şi … c) furnizarea altor informaţii care pot fi relevante pentru instituirea sau îmbunătăţirea proceselor de coordonare. … +
Anexa 4 +
Anexa DE APLICARE PENTRU REGIUNEA NORD-MEDITERANEANA +
Articolul 1ScopulScopul prezentei anexe este de a stabili liniile directoare şi masurile necesare pentru aplicarea eficace a convenţiei în cadrul părţilor-tari afectate din regiunea nord-mediteraneana, ţinând seama de particularitatile sale. +
Articolul 2Particularitatile regiunii nord-mediteraneeneParticularitatile regiunii nord-mediteraneene, la care se referă art. 1, sunt, în principal, urmatoarele:a) condiţii climatice semiaride, care afectează zone largi; secete sezoniere; variatia foarte mare a regimului pluviometric; averse de mare intensitate; … b) soluri sarace şi foarte vulnerabile la eroziune, predispuse la formarea crustei de suprafaţa; … c) relief accidentat, cu plante abrupte şi peisaje foarte diversificate; … d) pierderi importante de vegetatie forestiera, datorate incendiilor violente frecvente; … e) criza agriculturii traditionale, asociata cu abandonarea terenurilor şi deteriorarea structurilor de conservare a solului şi a apei; … f) exploatarea nedurabila a resurselor de apa, cauzand grave prejudicii ecologice, inclusiv poluarea chimica, salinizarea şi epuizarea apelor subterane; şi … g) concentrarea activităţii economice în zone de tarm, ca rezultat al dezvoltării urbane, activităţilor industriale, turismului şi agriculturii în condiţii de irigatie. … +
Articolul 3Cadrul de planificare strategica pentru dezvoltarea durabila1. Programele de actiune naţionale vor constitui o componenta integrantă şi centrala a cadrului de planificare strategica pentru dezvoltarea durabila a părţilor-tari afectate din regiunea nord-mediteraneana.2. Un proces consultativ şi participativ, antrenand autoritatea guvernamentala la niveluri corespunzătoare, comunitati locale şi organizaţii neguvernamentale, va fi intreprins pentru a asigura indrumarea în conceperea unei strategii cu planificare flexibila, care să permită o participare locala maxima, în conformitate cu art. 10 paragraful 2 f) din convenţie. +
Articolul 4Obligaţia elaborarii programelor de actiune naţionale şi calendarulPărţile-tari afectate din regiunea nord-mediteraneana vor elabora programe de actiune naţionale şi, după caz, programe de actiune subregionale, regionale sau comune. Elaborarea unor astfel de programe va fi finalizata cat mai curand posibil. +
Articolul 5Elaborarea şi aplicarea programelor naţionale de actiuneÎn elaborarea şi aplicarea programelor de actiune naţionale, în conformitate cu art. 9 şi 10 din convenţie, fiecare parte-tara afectată din regiune, după caz:a) va desemna organele competente responsabile cu elaborarea, coordonarea şi aplicarea programului sau; … b) va antrena populatiile afectate, incluzând comunitatile locale, la elaborarea, coordonarea şi aplicarea programului, printr-un proces consultativ organizat local, cu cooperarea autorităţilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale relevante; … c) va supraveghea starea mediului din zonele afectate, în scopul analizarii cauzelor şi a consecintelor desertificarii şi pentru a stabili domeniile prioritare de actiune; … d) va evalua, cu participarea populatiilor afectate, programele anterioare şi pe cele în curs de desfăşurare, în scopul de a concepe o strategie şi de a pregati activităţile pentru programul de actiune; … e) va pregati programe tehnice şi financiare, bazate pe informaţiile obtinute din activităţile prevăzute în subparagrafele a)-d); şi … f) va elabora şi va utiliza proceduri şi indicatori pentru monitorizarea şi evaluarea aplicarii programului. … +
Articolul 6Conţinutul programelor de actiune naţionalePărţile-tari afectate din regiune pot include în programele lor naţionale de actiune măsuri privind:a) domeniile legislative, instituţionale şi administrative; … b) modurile de utilizare a terenurilor, managementul resurselor de apa, conservarea solurilor, silvicultura, activităţile agricole, pastoritul şi amenajarea teritoriului; … c) managementul şi conservarea vietii salbatice şi a altor forme de diversitate biologica; … d) protectia pădurilor împotriva incendiilor; … e) promovarea mijloacelor de existenta alternative; … f) cercetarea, instruirea şi constientizarea publicului. … +
Articolul 7Programe subregionale, regionale şi comune de actiune1. Părţile-tari afectate din regiune pot elabora şi pot aplica programe de actiune subregionale şi/sau regionale, în acord cu art. 11 din convenţie, pentru a completa şi a creşte eficienta programelor de actiune naţionale. Doua sau mai multe părţi-tari afectate din regiune pot conveni, într-un mod similar, elaborarea programelor de actiune comune.2. Dispozitiile art. 5 şi 6 se vor aplica mutatis mutandis şi la elaborarea şi aplicarea programelor de actiune subregionale, regionale şi comune. În plus, astfel de programe pot include realizarea de activităţi de cercetare şi dezvoltare, care privesc anumite ecosisteme din zonele afectate.3. În elaborarea şi aplicarea programelor de actiune subregionale, regionale sau comune, părţile-tari afectate din regiune, după caz:a) vor identifica, în cooperare cu instituţiile naţionale, obiectivele naţionale în materie de combatere a desertificarii, care pot fi mai bine abordate prin astfel de programe, precum şi activităţile relevante care ar putea fi realizate eficient prin aceste programe; … b) vor evalua capacitatile operationale şi activităţile instituţiilor regionale, subregionale şi naţionale competente; şi … c) vor analiza programele existente între părţile din regiune, în materie de combatere a desertificarii, şi raporturile dintre acestea şi programele de actiune naţionale. … +
Articolul 8Coordonarea programelor de actiune subregionale, regionale şi comunePărţile-tari afectate, care elaboreaza un program de actiune subregional, regional sau comun, pot înfiinţa un comitet de coordonare, compus din reprezentanti din fiecare parte-tara afectată, insarcinat sa analizeze progresele în combaterea desertificarii, sa armonizeze programele de actiune naţionale, sa faca recomandari în diverse etape de elaborare şi de aplicare a programelor de actiune subregionale, regionale sau comune şi sa actioneze ca un punct focal pentru promovarea şi coordonarea cooperarii tehnice, în conformitate cu art. 16-19 din convenţie. +
Articolul 9Noneligibilitatea pentru asistenţa financiarăÎn aplicarea programelor de actiune naţionale, subregionale, regionale şi comune, părţile-tari dezvoltate afectate din regiune nu pot primi asistenţa financiară în virtutea prezentei conventii. +
Articolul 10Coordonarea cu alte subregiuni şi regiuniProgramele de actiune subregionale, regionale şi comune din regiunea nord-mediteraneana pot fi elaborate şi aplicate în corelare cu cele ale altor subregiuni şi regiuni, în special cu cele din subregiunea nord-africana.–––