privind salvarea, adoptată la Londra la 28 aprilie 1989*)
Statele părţi la prezenta convenţie,recunoscând dorinţa de stabilire, de comun acord, de reguli internaţionale uniforme privind operaţiunile de salvare, luând nota ca dezvoltarile substanţiale, în special preocuparea crescanda pentru protecţia mediului înconjurător, au demonstrat necesitatea revizuirii regulilor internaţionale care sunt conţinute în prezent de Convenţia pentru unificarea anumitor reguli ale dreptului privind asistenţa şi salvarea pe mare, încheiată la Bruxelles la 23 septembrie 1910,constiente de contribuţia majoră pe care operaţiunile de salvare eficiente şi rapide le pot aduce siguranţei navelor şi altor bunuri aflate în pericol, precum şi protecţiei mediului înconjurător,convinse de nevoia de a asigura ca stimulente adecvate sunt disponibile pentru persoanele care efectuează operaţiuni de salvare referitoare la nave şi alte bunuri aflate în pericol,au convenit următoarele:––––Notă …
*) Traducere. +
Capitolul 1Prevederi generale +
Articolul 1DefiniţiiÎn sensul prezentei convenţii:a) operaţiune de salvare desemnează orice act sau activitate întreprinsă în scopul acordării de asistenţa unei nave sau oricăror alte bunuri aflate în pericol în apele navigabile sau în orice alte ape, oricare ar fi acestea; … b) nava desemnează orice nava ori ambarcatiune sau orice structura capabilă sa navigheze; … c) bunuri desemnează orice bunuri care nu sunt în mod permanent sau intentionat anexate ţărmului şi include mărfuri supuse riscului; … d) dăuna produsă mediului înconjurător desemnează deteriorarea fizica substantiala produsă sănătăţii umane sau vieţii marine ori resurselor din apele de coasta sau interioare sau în zonele adiacente acestora, cauzată prin poluare, contaminare, incendiu, explozie sau alte incidente majore similare; … e) plata desemnează orice recompensa, remunerare sau compensaţie în conformitate cu prevederile prezentei convenţii; … f) Organizaţie desemnează Organizaţia Maritima Internationala; … g) secretar general desemnează secretarul general al Organizaţiei. … +
Articolul 2Aplicarea convenţieiPrezenta convenţie se va aplica ori de câte ori într-un stat parte apar proceduri judiciare sau de arbitraj privitoare la aspecte reglementate de prezenta convenţie. +
Articolul 3Platformele şi unităţile de foraj marinPrezenta convenţie nu se va aplica platformelor fixe sau plutitoare ori unităţilor mobile de foraj marin, când asemenea platforme sau unităţi se afla pe locuri angajate în explorarea, exploatarea sau extractia de resurse minerale de pe fundul marii. +
Articolul 4Navele proprietate de stat1. Fără a aduce atingere prevederilor art. 5, prezenta convenţie nu se va aplica navelor de război sau altor nave necomerciale deţinute sau operate de un stat şi care au dreptul, în momentul efectuării operaţiunilor de salvare, la imunitate suverana, în conformitate cu principiile general recunoscute ale dreptului internaţional, numai dacă respectivul stat nu decide altfel.2. Atunci când un stat parte decide să aplice prezenta convenţie şi navelor sale de război sau altor nave descrise la alin. 1, acesta trebuie să notifice secretarului general în legătură cu aceasta decizie, specificand termenii şi condiţiile unei asemenea aplicari. +
Articolul 5Operaţiunile de salvare controlate de autorităţile publice1. Prezenta convenţie nu va afecta nici o prevedere a legislaţiei naţionale sau a oricărei convenţii internaţionale privitoare la operaţiunile de salvare efectuate de către sau sub controlul autorităţilor publice.2. Cu toate acestea, salvatorii care efectuează astfel de operaţiuni de salvare vor fi îndreptăţiţi sa beneficieze de drepturile şi compensaţiile prevăzute de prezenta convenţie cu privire la operaţiunile de salvare.3. Gradul în care o autoritate publică având obligaţia de a efectua operaţiuni de salvare poate beneficia ea însăşi de drepturile şi compensaţiile prevăzute de prezenta convenţie va fi determinat de legea statului în care este situata aceasta autoritate. +
Articolul 6Contractele de salvare1. Prezenta convenţie se va aplica oricărei operaţiuni de salvare, în măsura în care nu exista un contract care prevede altfel în mod expres sau implicit.2. Comandantul va avea autoritatea de a încheia contracte pentru operaţiuni de salvare în numele proprietarului navei. Comandantul sau proprietarul navei va avea autoritatea de a încheia asemenea contracte în numele proprietarului bunurilor aflate la bordul navei.3. Nici una dintre prevederile prezentului articol nu va afecta aplicarea art. 7 şi nici obligaţiile de a preveni sau de a reduce la minimum daunele produse mediului înconjurător. +
Articolul 7Anularea şi modificarea contractelorUn contract sau orice clauze ale acestuia pot fi anulate sau modificate dacă:a) contractul a fost încheiat sub influenţa dolului sau a pericolului şi clauzele sale sunt neechitabile; sau … b) plata ce trebuie facuta în baza contractului este în mod excesiv prea mare sau prea mica în raport cu serviciile efectiv efectuate. … +
Capitolul 2Efectuarea operaţiunilor de salvare +
Articolul 8Obligaţiile salvatorului, ale proprietarului şi ale comandantului1. Salvatorul va fi obligat faţă de proprietarul navei sau al altor bunuri aflate în pericol:a) să execute operaţiunile de salvare cu grija corespunzătoare; … b) atunci când îndeplineşte obligaţiile prevăzute la lit. a), sa acorde grija corespunzătoare pentru a preveni sau a reduce la minimum daunele produse mediului înconjurător; … c) să solicite asistenţa de la alţi salvatori ori de câte ori circumstanţe rezonabile impun aceasta; şi … d) sa accepte intervenţia altor salvatori atunci când, în mod rezonabil, comandantul sau proprietarul navei sau al altor bunuri aflate în pericol cer acest lucru, cu condiţia totuşi ca suma prevăzută ca recompensa pentru salvator sa nu fie afectată dacă se dovedeşte ca o asemenea cerere a fost nerezonabila. … 2. Proprietarul şi comandantul navei sau proprietarul altor bunuri aflate în pericol vor fi obligaţi faţă de salvator:a) sa coopereze pe deplin cu acesta în timpul operaţiunilor de salvare; … b) făcând aceasta, sa manifeste grija corespunzătoare pentru a preveni sau a reduce la minimum daunele produse mediului înconjurător; şi … c) atunci când nava sau alte bunuri sunt aduse într-un loc sigur, sa accepte repredarea acestora la cererea rezonabila a salvatorului. … +
Articolul 9Drepturile statelor riveraneNici una dintre prevederile prezentei convenţii nu va afecta dreptul respectivului stat riveran de a lua măsuri în conformitate cu principiile general recunoscute ale dreptului internaţional, pentru a-şi proteja litoralul sau interesele conexe de poluare ori ameninţarea cu poluarea, ca urmare a unui accident maritim sau a unor acţiuni legate de un asemenea accident care, în mod rezonabil, indreptatesc să se traga concluzia ca se vor produce consecinţe dăunătoare, inclusiv dreptul unui stat riveran de a da dispoziţii în legătură cu operaţiunile de salvare. +
Articolul 10Obligaţia de a acorda asistenţa1. Fiecare comandant este obligat, în măsura în care poate să facă aceasta fără a pune în pericol propria nava şi persoanele aflate la bordul acesteia, sa acorde asistenţa oricărei persoane aflate în pericol de a se pierde pe mare.2. Statele părţi vor adopta măsurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. 1.3. Proprietarul navei nu va fi ţinut responsabil de încălcarea unei obligaţii a comandantului conform prevederilor alin. 1. +
Articolul 11CooperareaDe fiecare data când reglementează sau decide asupra problemelor legate de operaţiunile de salvare, cum este admiterea în porturi a navelor în pericol sau prevederea de facilităţi pentru salvatori, un stat parte va lua în considerare necesitatea cooperării între salvatori, alte părţi interesate şi autorităţile publice, în vederea asigurării efectuării operaţiunilor de salvare în mod eficient şi performant, în scopul salvării vietilor omeneşti sau a bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru prevenirea daunelor produse mediului înconjurător în general. +
Capitolul 3Drepturile salvatorilor +
Articolul 12Condiţiile pentru recompensa1. Operaţiunile de salvare care au avut un rezultat util dau dreptul la recompensa.2. Exceptând cazurile în care se prevede altfel, nici o plata nu va fi datorată în temeiul prezentei convenţii dacă operaţiunile de salvare nu au avut un rezultat util.3. Acest capitol se va aplica indiferent dacă atât nava salvata, cat şi nava care a efectuat operaţiunile de salvare aparţin aceluiaşi proprietar. +
Articolul 13Criterii pentru stabilirea recompensei1. Recompensa va fi stabilită în asa fel încât să se încurajeze operaţiunile de salvare, luându-se în considerare următoarele criterii, indiferent de ordinea în care sunt prezentate mai jos:a) valoarea salvata a navei şi a altor bunuri; … b) calificarea şi eforturile depuse de salvatori pentru prevenirea sau reducerea la minimum a daunelor produse mediului înconjurător; … c) măsura în care operaţiunile de salvare au reuşit; … d) natura şi gradul pericolului; … e) calificarea şi eforturile depuse de salvatori pentru salvarea navei, a altor bunuri, precum şi pentru salvarea vietilor omeneşti; … f) timpul folosit, cheltuielile şi pierderile suferite de salvatori; … g) riscul de responsabilitate sau alte riscuri asumate de salvatori şi de echipamentele acestora; … h) promptitudinea serviciilor acordate; … i) disponibilitatea şi utilizarea de nave sau alte echipamente destinate operaţiunilor de salvare; … j) gradul de pregătire şi eficienta a echipamentelor salvatorului, precum şi valoarea acestora. … 2. Plata unei recompense stabilite în conformitate cu prevederile alin. 1 va fi facuta de toţi cei interesaţi de nava şi de alte bunuri, proporţional cu respectivele valori salvate ale fiecăruia. Cu toate acestea, un stat parte poate să prevadă în legislaţia sa naţionala ca plata recompensei să fie facuta de unul dintre cei interesaţi, condiţionat de existenta unui drept de recurs al acestuia împotriva celorlalţi interesaţi pentru părţile din recompensa ce trebuie plătite de fiecare. Nici o prevedere a prezentului articol nu va interzice dreptul la apărare.3. Recompensele, fără includerea dobânzilor şi a costurilor legale recuperabile ce ar putea fi plătite suplimentar, nu vor putea depăşi valoarea salvata a navei şi a celorlalte bunuri. +
Articolul 14Compensaţii speciale1. Dacă salvatorul a efectuat operaţiuni de salvare a unei nave care, prin ea însăşi sau datorită încărcăturii sale, prezenta un pericol pentru mediul înconjurător, şi nu a reuşit să obţină o recompensa, în conformitate cu prevederile art. 13, cel puţin echivalenta cu compensaţia specială evaluată în conformitate cu acest articol, acesta va avea dreptul să obţină o compensaţie specială de la proprietarul navei, care să acopere cel puţin cheltuielile sale, asa cum este definit mai jos.2. Dacă, în circumstanţele prezentate la alin. 1, salvatorul, prin operaţiunile de salvare efectuate, a prevenit sau a redus la minimum daunele produse mediului înconjurător, compensaţia specială ce trebuie plătită de proprietar salvatorului în conformitate cu alin. 1 va putea fi majorată cu maximum 30% din cheltuielile suportate de salvator. Cu toate acestea, tribunalul, dacă apreciază ca este corect şi just să facă aceasta şi luând în considerare criteriile relevante stabilite la art. 13 alin. 1, va putea în continuare sa majoreze aceasta compensaţie specială, însă în nici un caz majorarea totală nu va putea depăşi 100% din cheltuielile suportate de salvator.3. Cheltuielile salvatorului, în sensul alin. 1 şi 2, desemnează cheltuielile proprii suportate în mod rezonabil de salvator în cursul operaţiunilor de salvare şi o valoare echitabila pentru echipamentul şi personalul utilizate efectiv şi rezonabil în operaţiunile de salvare, luându-se în considerare criteriile stabilite la art. 13 alin. 1 lit. h), i) şi j).4. Compensaţia specială totală prevăzută de prezentul articol va fi plătită numai dacă şi în măsura în care o asemenea compensaţie este mai mare decât orice recompensa ce ar putea fi recuperată de salvator în temeiul art. 13.5. Dacă salvatorul a fost neglijent şi astfel a dat gres în încercarea de a preveni sau a reduce la minimum daunele produse mediului înconjurător, el va putea fi privat, în totalitate sau în parte, de orice compensaţie specială datorată în temeiul prezentului articol.6. Nici o prevedere a prezentului articol nu va afecta dreptul la recurs din partea proprietarului navei. +
Articolul 15Împărţirea între salvatori1. Împărţirea recompensei plătite în temeiul art. 13 între salvatori va fi facuta pe baza criteriilor conţinute de respectivul articol.2. Împărţirea între proprietar, comandant şi alte persoane aflate în serviciul fiecărei nave de salvare se va face în conformitate cu legea pavilionului fiecărei nave. Dacă salvarea nu a fost efectuată de o nava, împărţirea va fi facuta conform legii care guvernează contractul dintre salvator şi cei aflaţi în serviciul sau. +
Articolul 16Salvarea de persoane1. Nici o remuneraţie nu este datorată de persoanele ale căror vieţi au fost salvate, dar nici o prevedere a prezentului articol nu va afecta dispoziţiile legislaţiei naţionale privitoare la acest subiect.2. Un salvator al vieţii umane, care a luat parte la serviciile acordate cu ocazia accidentului care a determinat salvarea, este îndreptăţit la o cota-parte echitabila din plata acordată salvatorului pentru salvarea navei sau a altor bunuri ori pentru prevenirea sau reducerea la minimum a daunelor produse mediului înconjurător. +
Articolul 17Serviciile acordate în temeiul contractelor existenteNici o plata nu este datorată în temeiul prevederilor prezentei convenţii, în afară cazului în care serviciile acordate depăşesc ceea ce este considerat în mod rezonabil ca o prestaţie datorată în temeiul contractului încheiat înainte de apariţia pericolului. +
Articolul 18Efectul neglijentei salvatoruluiUn salvator va putea fi privat, în totalitate sau parţial, de plată datorată în temeiul prezentei convenţii, în măsura în care operaţiunile de salvare au devenit necesare sau mai dificile din cauza greselii sau neglijentei salvatorului sau dacă salvatorul a fost găsit vinovat de frauda ori de alte practici necinstite. +
Articolul 19Interdicţia operaţiunilor de salvareServiciile acordate fără a lua în considerare interdicţia expresă şi rezonabila a proprietarului sau comandantului navei ori a proprietarului altor bunuri în pericol, care nu sunt şi nici nu au fost la bordul navei, nu vor da dreptul la plata în temeiul prezentei convenţii. +
Capitolul 4Pretenţii şi acţiuni +
Articolul 20Privilegiul maritim1. Nici o prevedere a prezentei convenţii nu va afecta privilegiul maritim al salvatorului deţinut în temeiul oricărei alte convenţii internaţionale sau al legislaţiei naţionale.2. Salvatorul nu va putea beneficia de privilegiul sau maritim atunci când o garanţie satisfăcătoare pentru pretenţiile sale, incluzând dobânzile şi cheltuielile, a fost în mod corespunzător oferită sau depusa. +
Articolul 21Obligaţia de a depune garanţii1. La cererea salvatorului, o persoană responsabilă pentru plata datorată în temeiul prezentei convenţii va depune o garanţie satisfăcătoare pentru pretenţii, incluzând dobânzile şi cheltuielile suportate de salvator.2. Fără a prejudicia prevederile alin. 1, proprietarul navei salvate va depune toate eforturile pentru a se asigura ca proprietarii încărcăturii au depus garanţii satisfăcătoare pentru pretenţiile formulate împotriva lor, care includ dobânzile şi cheltuielile până la eliberarea încărcăturii.3. Nava şi alte bunuri salvate nu vor putea fi mutate fără consimţământul salvatorului din portul sau locul unde au ajuns pentru prima oara după finalizarea operaţiunilor de salvare, până când garanţia satisfăcătoare nu a fost depusa pentru pretenţiile salvatorului cu privire la respectiva nava sau la bunuri. +
Articolul 22Plăţile provizorii1. Instanţa judecătorească competenţa să se pronunţe asupra pretenţiilor salvatorului va putea sa dispună, prin decizie provizorie, plata unei asemenea sume în favoarea salvatorului, a carei valoare apare a fi corecta şi justa, în condiţii care să includă prevederi privind garanţii corespunzătoare, atunci când este necesar, atât cat poate fi corect şi just în conformitate cu circumstanţele cazului.2. În eventualitatea unei plati provizorii făcute în temeiul prezentului articol, garanţia depusa în temeiul art. 21 va fi redusă în mod corespunzător. +
Articolul 23Limitarea acţiunilor1. Orice acţiune privitoare la plăţile făcute în temeiul prezentei convenţii va fi prescrisă, dacă nu au fost instituite proceduri judecătoreşti sau de arbitraj, într-o perioadă de 2 ani. Termenul prescripţiei începe să curgă din ziua în care operaţiunile de salvare au luat sfârşit.2. Persoana împotriva căreia s-au formulat pretenţii va putea oricând înăuntrul termenului de prescripţie sa extindă acest termen printr-o declaraţie adresată pretendentului. Acest termen, la rândul lui, va putea fi extins prin aceeaşi procedura.3. O acţiune în despăgubire împotriva unei persoane responsabile va putea fi formulată chiar şi după expirarea termenului de prescripţie prevăzut la alineatele precedente, dacă s-a introdus în termenul prevăzut de legea statului în care au fost instituite procedurile. +
Articolul 24DobândaDreptul salvatorului la dobânda aferentă oricărei plati datorate în temeiul prezentei convenţii va fi determinat în conformitate cu legea statului în care este situata instanţa judecătorească competenţa care a fost sesizată asupra cazului. +
Articolul 25Mărfuri proprietate de statExceptând cazul în care statul proprietar consimte altfel, nici o prevedere a prezentei convenţii nu va putea fi invocată ca temei pentru sechestrul, arestul sau detenţia, prin nici un proces legal şi prin nici o alta procedura în rem, a mărfurilor necomerciale aparţinând unui stat şi care au dreptul, la momentul operaţiunii de salvare, la imunitate suverana în temeiul principiilor general recunoscute ale dreptului internaţional. +
Articolul 26Mărfuri umanitareNici o prevedere a prezentei convenţii nu va putea fi invocată ca temei pentru sechestrul, arestul sau detenţia mărfurilor umanitare donate de un stat, dacă acest stat a fost de acord sa plătească pentru serviciile de salvare acordate acelor mărfuri umanitare. +
Articolul 27Publicarea deciziilor de arbitrajStatele părţi vor incuraja, în măsura posibilului şi cu consimţământul părţilor, publicarea deciziilor de arbitraj pronunţate în cazurile de salvare. +
Capitolul 5Dispoziţii finale +
Articolul 28Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea1. Prezenta convenţie va rămâne deschisă pentru semnare la sediul Organizaţiei, de la 1 iulie 1989 până la 30 iunie 1990, data după care va rămâne deschisă pentru aderare.2. Statele îşi pot exprima consimţământul de a deveni parte la prezenta convenţie prin:a) semnare fără rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau … b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare ori aprobare; sau … c) aderare. … 3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea vor fi efectuate prin depunerea unui instrument în acest scop la secretarul general. +
Articolul 29Intrarea în vigoare1. Prezenta convenţie va intra în vigoare la un an de la data la care 15 state şi-au exprimat consimţământul de a deveni parte la aceasta.2. Pentru un stat care îşi exprima consimţământul de a deveni parte la prezenta convenţie după ce condiţiile de intrare în vigoare au fost îndeplinite, acest consimţământ va produce efecte la un an de la exprimarea lui. +
Articolul 30Rezerve1. Orice stat va putea, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să îşi rezerve dreptul de a nu aplica prevederile prezentei convenţii:a) atunci când operaţiunile de salvare au loc în apele interioare şi toate navele implicate sunt de navigaţie interioară; … b) atunci când operaţiunile de salvare au loc în apele interioare şi nici o nava nu este implicata; … c) atunci când toate părţile interesate sunt cetăţeni ai acelui stat; … d) atunci când bunurile implicate sunt proprietate cultural-maritima de interes preistoric, arheologic sau istoric şi sunt situate pe fundul marii. … 2. Rezervele făcute la momentul semnării sunt supuse confirmării în urma ratificării, acceptării sau aprobării.3. Orice stat care a făcut o rezervă la prezenta convenţie o va putea retrage în orice moment prin intermediul unei notificări adresate secretarului general. Aceasta retragere va produce efecte de la data primirii notificării. Dacă notificarea stipulează ca respectiva retragere a unei rezerve va produce efecte de la o dată specificată în aceasta, iar această dată este ulterioară datei primirii notificării de către secretarul general, retragerea va produce efecte de la această dată ulterioară. +
Articolul 31Denunţarea1. Prezenta convenţie poate fi denunţată de orice stat parte în orice moment după expirarea unui an de la data la care prezenta convenţie intră în vigoare pentru statul respectiv.2. Denunţarea se va efectua prin depunerea unui instrument de denunţare la secretarul general.3. O denunţare va produce efecte la un an de la primirea instrumentului de denunţare de către secretarul general sau după o perioadă mai lungă care poate fi specificată în instrumentul de denunţare. +
Articolul 32Revizuirea şi amendarea1. Organizaţia va putea convoca o conferinţa în scopul revizuirii sau amendării prezentei convenţii.2. Secretarul general va convoca o conferinţa a statelor părţi la prezenta convenţie, în scopul revizuirii sau amendării convenţiei, la cererea a 8 state părţi sau a unei pătrimi din numărul statelor părţi, oricare din aceste cifre este mai mare.3. Orice consimţământ de a deveni parte la prezenta convenţie, exprimat după data intrării în vigoare a unui amendament la prezenta convenţie, va fi considerat ca aplicându-se convenţiei asa cum este amendata. +
Articolul 33Depozitarul1. Prezenta convenţie va fi depusa la secretarul general.2. Secretarul general:a) va informa toate statele părţi care au semnat prezenta convenţie sau au aderat la aceasta şi toţi membrii organizaţiei despre: … (i) fiecare noua semnare sau depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, precum şi data acesteia;(îi) data intrării în vigoare a prezentei convenţii;(iii) depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentei convenţii şi data la care s-a primit aceasta, precum şi data la care denunţarea produce efecte;(iv) orice amendare adoptată în conformitate cu art. 32;(v) primirea oricărei rezerve, declaraţii sau notificări făcute în temeiul prezentei convenţii;b) va transmite copii certificate conforme de pe prezenta convenţie tuturor statelor care au semnat prezenta convenţie sau au aderat la aceasta. … 3. De îndată ce prezenta convenţie intră în vigoare, o copie certificată conformă de pe aceasta va fi transmisă de către depozitar secretarului general al Naţiunilor Unite, pentru a fi înregistrată şi publicată în conformitate cu prevederile art. 102 din Carta Naţiunilor Unite. +
Articolul 34LimbiPrezenta convenţie este întocmită într-un singur exemplar original, în limbile arabă, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola, toate textele fiind egal autentice.Drept care, subsemnaţii, împuterniciţi legal în acest scop de Guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.Adoptată la Londra la 28 aprilie 1989. +
Anexa 1Înţelegerea comuna privind art. 13 şi 14 dinConvenţia internationala SALVAGE, 1989Este în spiritul înţelegerii comune ca, în fixarea recompensei pe baza art. 13 şi acordarea compensatiei speciale pe baza art. 14 din Convenţia internationala SALVAGE, 1989, tribunalul nu este competent sa fixeze o recompensa pe baza art. 13 mai mult decât valoarea navei sau a bunurilor salvate înainte de acordarea compensatiei speciale care va fi plătită în baza art. 14. +
Anexa 2Rezoluţia care cere amendarea Regulilor YORK-ANVERS, 1974Conferinţa internationala SALVAGE, 1989,a adoptat Convenţia Internationala SALVAGE, denumita în continuare convenţie,considerând ca plăţile făcute în conformitate cu art. 14 nu sunt dorite a fi admise ca avarie comuna,cerând secretarului general al Organizaţiei Maritime Internaţionale sa ia măsurile necesare în vederea amendării Regulilor YORK-ANVERS, 1974, respectiv să se asigure ca compensaţia specială plătită în baza art. 14 nu este subiect al avariei comune. +
Anexa 3Rezoluţia asupra cooperării internaţionalepentru implementarea Convenţiei internaţionale SALVAGE, 1989Conferinţa internationala SALVAGE, 1989,în adoptarea Convenţiei internaţionale SALVAGE, 1989, denumita în continuare convenţie,considerând voinţa multor state sa devină părţi la convenţie,recunoscând ca intrarea în vigoare a convenţiei va reprezenta un important factor adiţional pentru protecţia mediului marin,considerând ca publicitatea internationala şi larga implementare a convenţiei este de cea mai mare importanţa pentru atingerea acestor obiective propuse,I. Recomanda:a) ca Organizaţia sa promoveze o politica de publicitate publică a convenţiei prin organizarea de seminare, cursuri sau simpozioane; … b) ca instituţiile de pregătire create sub auspiciile Organizaţiei sa includă studiul convenţiei în tabla lor de materii; … II. Cere:a) statelor membre sa transmită Organizaţiei textele legilor, ordinelor, decretelor, hotărârilor sau ale altor instrumente prin care ele au promulgat variate chestiuni legate de aplicarea şi scopul convenţiei; … b) statelor membre, consultând Organizaţia, sa promoveze acordarea ajutorului acelor state care cer asistenţa tehnica pentru întocmirea legilor, ordinelor, decretelor, hotărârilor sau a altor instrumente necesare pentru implementarea convenţiei; şi … c) Organizaţiei sa anunţe statele membre despre orice comunicare primită în baza alin. II lit. a). … ––––-