CONTRACT-CADRU din 6 februarie 2012

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 28 februarie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 9REFERIRE LAORDIN 1204 26/03/2010
ART. 9REFERIRE LANORMA 26/03/2010
ART. 9REFERIRE LALEGE 274 04/07/2006
ART. 9REFERIRE LAOUG 19 22/02/2006
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 801 06/02/2012
ActulCONTINUT DEORDIN 801 06/02/2012

de închiriere a plajei Mării Negre



I. Părţile contractanteAdministraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, în calitate de locator, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 127, judeţul Constanţa, cod poştal 900592, 0241/673036, 0241/672089, fax 0241/673025, cont virament nr. RO 62 TREZ 2315025XXX010151, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, cod unic de înregistrare fiscală RO 23877359, reprezentată prin ………………………… – director,şi…………………., în calitate de locatar, cu sediul în ……………., str. ………………. nr. ….., judeţul ………….., telefon ………….., fax ……………., cont virament nr. ……………………….., număr de înregistrare la registrul comerţului …………….., cod unic de înregistrare …………………., reprezentată prin …………………….., în calitate de …………………. .II. Obiectul contractului + 
Articolul 11.1. Obiectul contractului îl reprezintă transmiterea dreptului de folosinţă asupra sectorului de plajă …………………, situat în staţiunea …………….., funcţia ………………., în scopul exploatării acestuia în condiţiile prezentului contract, precum şi în conformitate cu prevederile legale specifice în vigoare.1.2. Dreptul de folosinţă care face obiectul prezentului contract nu este transmisibil şi se va exercita în mod nemijlocit de locatar.
 + 
Articolul 22.1. Suprafaţa totală închiriată este de …………… mý, conform schiţei anexate prezentului contract şi care face parte integrantă din acesta.2.2. Sectorul de plajă închiriat se delimitează astfel:la nord – ……………………….;la est – ………………………..;la sud – ………………………..;la vest – ……………………… .
III. Durata de închiriere + 
Articolul 33.1. Perioada de derulare a contractului de închiriere este de …………, începând cu data semnării acestuia şi până la data de ………….. .3.2. Contractul se poate prelungi cu acordul părţilor, succesiv pentru câte un an, prin act adiţional, pe o durată totală care nu poate depăşi perioada pentru care a fost încheiat.3.3. Intenţia de prelungire a contractului de către locatar va fi notificată cu cel puţin 40 de zile înainte de data încetării contractului.
IV. Valoarea chiriei, condiţii şi termene de plată + 
Articolul 44.1. Locatarul datorează locatorului o chirie anuală care va fi actualizată prin indexare cu indicele de inflaţie aferent anului precedent (pentru sectoarele de plajă închiriate pentru mai multe sezoane estivale).4.2. Chiria este de ……….. lei, la care se adaugă TVA-ul legal.
 + 
Articolul 5Chiria se achită anual, în 3 tranşe, după cum urmează:a) în cazul contractelor de închiriere cu o durată de un sezon estival:– 30% din chiria anuală, stabilită la art. 4, în termen de 10 zile de la data semnării contractului;– 30% din chiria anuală, stabilită la art. 4, până la data de 15 iulie a anului în curs;– 40% din chiria anuală, stabilită la art. 4, până la data de 30 septembrie a anului în curs;b) în cazul contractelor de închiriere cu o durată de mai multe sezoane estivale:– 30% din chiria anuală, stabilită la art. 4, până la data de 1 martie a anului în curs, cu excepţia primului an, când se va achita în termen de 10 zile de la data semnării contractului;– 30% din chiria anuală, stabilită la art. 4, până la data de 15 iulie a anului în curs;– 40% din chiria anuală, stabilită la art. 4, până la data de 30 septembrie a anului în curs.
 + 
Articolul 6În cazul neexecutării obligaţiei de plată prevăzute la art. 4 şi 5 se percep dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, cu decontarea prioritară a facturilor de penalităţi pentru sumele scadente, indiferent de instrucţiunile de pe ordinul de plată.
 + 
Articolul 7Cuantumul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere în decontarea debitelor restante va putea depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
V. Drepturi şi obligaţii contractuale + 
Articolul 8Drepturile locataruluiLocatarul are următoarele drepturi:8.1. să folosească bunul închiriat în conformitate cu obligaţiile stabilite prin prezentul contract;8.2. să delimiteze, cu acordul locatorului, suprafaţa de plajă ce face obiectul prezentului contract, astfel încât să asigure şi să permită accesul şi circulaţia liberă a persoanelor pe plajă;8.3. să organizeze servicii de plajă, activităţi sportive şi de agrement nautic pe plajă şi pe suprafeţele de apă aferente ei, în condiţiile prevăzute de lege, de normele şi regulamentele adoptate de autorităţile cu atribuţii în domeniu, numai conform funcţiei stabilite prin prezentul contract;8.4. să amplaseze pe bunul închiriat, cu acordul locatorului, numai construcţii provizorii şi dotări prevăzute de documentaţia de urbanism şi care să nu afecteze integritatea suprafeţei de plajă.
 + 
Articolul 9Obligaţiile locataruluiLocatarul are următoarele obligaţii:9.1. să achite locatorului chiria datorată în condiţiile şi la termenele stabilite în contractul de închiriere;9.2. să nu împiedice în niciun fel accesul pe plajă şi să nu perceapă taxe de acces;9.3. să nu subînchirieze total sau parţial bunul ce face obiectul contractului de închiriere şi să nu cesioneze în tot sau în parte dreptul de folosinţă asupra sectorului/subsectorului de plajă;9.4. să nu execute construcţii şi dotări ilegale pe suprafaţa închiriată şi să nu desfăşoare alte activităţi care să modifice calitatea şi cantitatea fâşiei de plajă sau care pot afecta mediul natural;9.5. să solicite şi să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare desfăşurării activităţilor pe suprafaţa de plajă ce face obiectul prezentului contract;9.6. să pună la dispoziţie suprafaţa de plajă necesară organizării şi desfăşurării serviciului public de salvare acvatică SALVAMAR şi a posturilor de prim ajutor, conform prevederilor actelor normative care le reglementează;9.7. să permită accesul locatorului sau al autorităţilor competente pe plajă, cu mijloace şi materiale specifice, în situaţii de poluări accidentale sau în alte situaţii specifice;9.8. să întreţină şi să igienizeze zilnic suprafaţa de plajă care face obiectul prezentului contract prin:a) dotarea cu recipiente adecvate pentru colectarea selectivă a deşeurilor, în conformitate cu prevederile legale;b) îndepărtarea corpurilor ascuţite şi dure – cioburi, sticle sparte, sârmă, pietre, lemn, bucăţi de metal – de pe plajă şi din zona de îmbăiere; c) colectarea şi transportul la gropile de gunoi ale corpurilor străine (scoici vii, gunoaie, mortalităţi piscicole, produse petroliere etc.);d) colectarea depunerilor de alge şi strângerea în grămezi a acestora de pe sectorul de plajă închiriat, în situaţia manifestării minore a acestui fenomen;e) executarea zilnică şi, după caz, periodică a lucrărilor de nivelare şi afânare a patului de nisip;9.9. să participe la păstrarea ordinii publice pe plajă, în colaborare cu organele abilitate;9.10. să asigure accesul organelor de control şi al reprezentanţilor autorizaţi ai locatorului, punându-le la dispoziţie documente şi informaţii legate de executarea obligaţiilor, conform contractului de închiriere;9.11. să anunţe imediat locatorul în caz de poluare accidentală pe suprafaţa de plajă închiriată şi în cazul unor evenimente deosebite – mortalitate piscicolă – şi să intervină în cel mai scurt timp pentru limitarea sau înlăturarea efectelor generate de acestea;9.12. să nu utilizeze fără acordul scris al locatorului informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului în alt scop decât acela de aşi îndeplini obligaţiile contractuale;9.13. să nu deterioreze şi să nu schimbe destinaţia construcţiilor hidrotehnice şi a bornelor amplasate pe suprafaţa de plajă închiriată;9.14. să preia anual, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii;9.15. să predea anual locatorului, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii, în intervalul 1-15 octombrie, în condiţii de igienizare corespunzătoare şi fără construcţii provizorii;9.16. să amenajeze suprafaţa de plajă, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la data deschiderii oficiale a sezonului estival, şi în conformitate cu Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1.204/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic;9.17. să respecte legislaţia din domeniul utilizării plajelor;9.18. să respecte schema amplasării pe plajă a dotărilor specifice;9.19. să solicite şi să obţină autorizaţia turistică pentru suprafaţa de plajă care face obiectul contractului de închiriere;9.20. să asigure condiţiile sanitare şi de protecţie a mediului în zonele de îmbăiere şi pe plajă;9.21. să monteze panouri cu instrucţiuni de utilizare a plajei, a zonei şi a apei de îmbăiere;9.22. să menţină în bună stare de funcţionare dotările de pe plajă, inclusiv pe cele de agrement;9.23. să sesizeze locatorul în cazul prezenţei în apa mării a unor substanţe poluante;9.24. să asigure racordarea la utilităţile publice în vederea exploatării sectorului/subsectorului de plajă închiriat;9.25. să încheie un contract privind preluarea deşeurilor cu o unitate specializată, care operează în zonă;9.26. să semneze actele adiţionale de actualizare a chiriei anuale, ca urmare a indexării cu indicele de inflaţie;9.27. să semneze actele adiţionale, în cazul în care se va proceda la remăsurarea sectorului de plajă.
 + 
Articolul 10Drepturile locatoruluiLocatorul are următoarele drepturi:10.1. să primească chiria în condiţiile şi termenele stabilite la art. 4 şi 5;10.2. să controleze executarea obligaţiilor locatarului şi respectarea condiţiilor închirierii;10.3. să verifice şi să constate starea integrităţii plajei ce face obiectul închirierii.
 + 
Articolul 11Obligaţiile locatoruluiLocatorul are următoarele obligaţii:11.1. să predea anual locatarului, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea sezonului estival;11.2. să execute lucrările necesare de conservare a plajelor în perioada de extrasezon, în funcţie de configuraţia plajelor şi amploarea fenomenului de eroziune marină;11.3. să execute lucrări de pregătire a plajei pentru sezonul estival;11.4. să execute lucrări de evacuare şi transport al algelor la gropile de gunoi, numai în caz de înflorire algală masivă;11.5. să întreprindă, cu ajutorul organelor competente, acţiuni de prevenire şi/sau înlăturare a construcţiilor ilegale de pe suprafaţa de plajă ce face obiectul contractului;11.6. să nu îl împiedice pe locatar să îşi realizeze drepturile legate de închiriere decât în condiţiile reglementate de legislaţia în vigoare şi de prezentul contract.
VI. Garanţii pentru executarea contractului de închiriere + 
Articolul 1212.1. În scopul garantării îndeplinirii întocmai a obligaţiei de plată a chiriei, precum şi a obligaţiei de reparare a oricărui prejudiciu suferit de locator prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă de către locatar a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, locatarul se obligă să constituie în termen de 5 zile de la încheierea prezentului contract o garanţie de bună execuţie.12.2. Garanţia de bună execuţie se poate constitui atât prin depunerea sumei în contul de garanţii al locatorului, cât şi prin scrisoare de garanţie bancară.
 + 
Articolul 13Locatorul poate executa garanţia de bună execuţie fără nicio formalitate prealabilă, în cazul în care locatarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. În cazul executării garanţiei de bună execuţie, locatarul are obligaţia reconstituirii acesteia la valoarea iniţială în termen de 15 zile de la data executării, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată. Toate comisioanele şi spezele bancare, precum şi alte cheltuieli necesare executării garanţiei de bună execuţie se suportă de către locatar.
 + 
Articolul 1414.1. Pentru anul ……….., garanţia de bună execuţie este de ……….. lei, reprezentând 40% din valoarea cu TVA a contractului, şi se pune la dispoziţia locatorului în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de închiriere.14.2. Pentru fiecare dintre anii următori, garanţia este de 40% din chiria aferentă anului precedent şi se pune la dispoziţia locatorului până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se constituie garanţia.
VII. Răspunderea contractuală + 
Articolul 1515.1. Prezentul contract se reziliază de plin drept, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată, în cazul în care oricare dintre părţile contractante nu îşi execută obligaţiile contractuale.15.2. Rezilierea nu va avea niciun efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.15.3. La încetarea contractului prin ajungere la termen sau din cauza rezilierii, în condiţiile pct. 15.1, locatorul nu datorează despăgubiri locatarului pentru îmbunătăţirile executate pe sectorul de plajă închiriat.15.4. Niciun litigiu născut anterior ori după încheierea contractului în legătură cu sectorul/subsectorul de plajă ce face obiectul contractului şi care face imposibilă utilizarea totală sau parţială a plajei pe toată durata contractului ori numai pe o anumită perioadă nu atrage răspunderea locatorului, acest risc fiind în sarcina locatarului.
VIII. Încetarea contractului + 
Articolul 16Prezentul contract încetează:a) la expirarea termenului pentru care a fost încheiat;b) cu acordul părţilor;c) când locatarul nu face dovada constituirii garanţiei de bună execuţie conform art. 12;d) prin reziliere, ca urmare a neîndeplinirii oricărei obligaţii contractuale;e) la data intrării în vigoare a unui act normativ care modifică obligaţiile oricăreia dintre părţi, în asemenea măsură încât prevederile prezentului contract ar deveni, în cea mai mare parte, vădit nefavorabile locatorului sau locatarului, ori dacă una dintre părţi nu este de acord cu încheierea unui act adiţional prin care să se modifice în mod corespunzător prezentul contract.
IX. Modificarea contractului + 
Articolul 17Contractul se modifică pe bază de acte adiţionale, în următoarele cazuri:a) actualizarea chiriei anuale, ca urmare a indexării cu indicele de inflaţie;b) apariţia unor împrejurări sau acte normative care modifică în mod esenţial obligaţiile părţilor ori care impun obligaţii noi;c) remăsurarea sectoarelor de plajă – în cazul în care există obiecţiuni, formulate în cadrul procesului-verbal de preluare a sectorului de plajă de către locatar, cu privire la suprafaţa sectorului de plajă, se va proceda la remăsurarea sectorului de plajă numai în perioada iulie-august în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi contractante, măsurătoare ce va fi însuşită de către părţi. În cazul în care locatarul, deşi a formulat obiecţiuni, nu se prezintă la remăsurarea sectorului de plajă, se consideră că şi-a însuşit rezultatul măsurătorii.
X. Forţa majoră + 
Articolul 1818.1. Părţile convin să fie exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, atunci când această neîndeplinire apare ca urmare a intervenţiei unui caz de forţă majoră.18.2. Forţa majoră invocată va fi comunicată celeilalte părţi în scris, în termen de 5 zile de la apariţie, de către partea interesată şi este opozabilă numai dacă este atestată de o autoritate competentă în raport cu natura evenimentului.18.3. Locatarul este obligat să accepte planurile de măsuri stabilite de către organele competente, neavând dreptul la despăgubiri.
XI. Litigii + 
Articolul 19Eventualele litigii în legătură cu modul de derulare a prezentului contract vor fi soluţionate pe cale amiabilă, iar în caz contrar, de către instanţele judecătoreşti competente.
XII. Dispoziţii finale + 
Articolul 20În înţelesul prezentului contract, orice notificare, cerere, comunicare sau informare va fi făcută în scris, prin orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
 + 
Articolul 2121.1. Toate documentele acestui contract, precum şi cele legate de executarea lui se vor întocmi în limba română.21.2. Prezentul contract s-a încheiat la sediul locatorului din municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 127, în două exemplare egal autentice, din care unul pentru locatar şi unul pentru locator; actele adiţionale la contract se încheie în acelaşi număr de exemplare şi fac parte integrantă din prezentul contract.

Administraţia Bazinală de Apă
Dobrogea-Litoral
Locatar

……………………………..

–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x