CONDIŢII ŞI PROCEDURI din 8 iulie 2002

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 21 august 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 451 05/07/2006
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 1REFERIRE LALEGE 266 15/05/2002
ANEXA 2REFERIRE LALEGE 266 15/05/2002
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 451 05/07/2006
ActulREFERIT DEORDIN 451 05/07/2006
ActulREFERIT DEORDIN 1366 29/12/2005
ActulREFERIT DEORDIN 564 29/08/2003
ActulREFERIT DEREGULI 29/08/2003
ActulAPROBAT DEORDIN 283 08/07/2002
ActulCONTINUT DEORDIN 283 08/07/2002
ActulREFERIT DEORDIN 506 01/11/2002
ActulREFERIT DECOND+PROC 01/11/2002

privind acreditarea persoanelor pentru a ridica probe de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator



 + 
Capitolul 1Domeniul de aplicare + 
Articolul 1(1) Prezentele condiţii şi proceduri se aplică pentru acreditarea unor persoane angajate ale agenţilor economici înregistraţi pentru producerea şi/sau prelucrarea seminţelor şi a materialului săditor, în scopul stabilirii competentei de a efectua ridicari de probe reprezentative din loturile de seminţe, recunoscute de autoritatea oficială, în vederea efectuării testelor de calitate şi fitosanitare.(2) Acreditarea unor persoane angajate ale agenţilor economici înregistraţi, pentru a ridica probe de seminţe destinate testarii în laborator, se efectuează de către autoritatea oficială desemnată de Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, respectiv Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor (INCS) din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, prin unităţile teritoriale ale acesteia, respectiv Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS) sau inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor (ITCSMS), după caz.(3) Ridicarea probelor din loturile de seminţe de către persoane acreditate se efectuează, cu titlu de aplicare pe perioada de experiment sau permanent, numai din următoarele specii sau grupe de specii: cereale, oleaginoase şi textile, plante furajere şi sfecla. INCS poate extinde aplicarea prezentelor condiţii şi proceduri şi la alte specii şi grupe de specii cu titlu de experiment. Pe perioada experimentului probele ridicate de persoanele acreditate vor fi considerate probe asimilate probelor ridicate oficial.(4) Ridicarea probelor din loturile de seminţe, închiderea şi etichetarea ambalajelor sunt activităţi strâns legate şi vor face obiectul aceleiaşi proceduri de acreditare.(5) Eliberarea certificatului de acreditare de către autoritatea oficială atesta ca persoana fizica acreditata poate să efectueze ridicari de probe din loturile de seminţe pentru care a fost acordată acreditarea.
 + 
Capitolul 2Definirea termenilor + 
Articolul 2(1) Acreditare – delegarea de responsabilitate care permite unei persoane fizice sau juridice să execute o anumită activitate în numele organismului responsabil pentru respectiva activitate.(2) Acreditor – organism oficial de acreditare cu competenţa recunoscută pentru procedura de acreditare.(3) Acţiune corectiva – acţiune întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei neconformităţi, în scopul de a preveni repetarea acestora.(4) Autoritate oficială – autoritatea desemnată oficial pentru acreditarea unor persoane fizice sau juridice pentru desfăşurarea de activităţi specifice, la cererea acestora.(5) Audit – examinare sistematica şi independenta în scopul determinării dacă activităţile de calitate şi rezultatele aferente sunt conforme cu sistemele planificate.(6) Candidat la acreditare – persoana fizica sau juridică ce doreşte să obţină de la autoritatea desemnată un certificat de acreditare.(7) Certificat de acreditare – document eliberat de autoritatea oficială, care atesta ca persoana fizica acreditata poate să efectueze ridicari de probe din loturile de seminţe şi care dovedeşte ca persoana acreditata poseda cunoştinţele tehnice necesare pentru realizarea obiectivelor propuse la solicitarea acreditării.(8) Conformitate – satisfacerea exigenţelor specifice unei activităţi.(9) Neconformitate majoră – activitate ce influenţează în mod negativ serviciul prestat de persoana acreditata şi care trebuie corectată imediat.(10) Neconformitate minora – activitate ce nu influenţează direct serviciul prestat şi care trebuie corectată într-un anumit interval de timp.(11) Ridicare (prelevare) de probe – toate etapele prevăzute de regulile şi normele în vigoare, ce trebuie respectate pentru a obţine o proba de seminţe reprezentativa pentru un lot, în vederea efectuării analizelor de laborator.(12) Sondator acreditat – persoana fizica sau juridică, dar nu un angajat al unui organism acreditor, acreditata pentru efectuarea de ridicari de probe din loturile de seminţe.(13) Supraveghere oficială – procedura prin care autoritatea oficială urmăreşte şi verifica activitatea specifică a unei persoane fizice sau juridice acreditate de autoritatea oficială sa desfăşoare o anumită activitate în numele sau.
 + 
Capitolul 3Condiţii pentru sondatori + 
Secţiunea 1Condiţii pentru acreditare + 
Articolul 3(1) Ridicarea de probe poate fi efectuată de sondatori angajaţi ai agenţilor economici înregistraţi pentru producerea şi/sau prelucrarea seminţelor, acreditaţi în acest scop de autoritatea oficială.(2) Sondatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a putea fi acreditaţi:a) să fie independenţi în activitatea de sondare;b) sa nu aibă interese personale în luarea măsurilor ce se impun;c) sa nu obţină nici un profit personal din ridicarea de probe;d) să aibă experienta şi pregătirea corespunzătoare (cel puţin studii medii);e) sa lucreze în concordanta cu regulile şi normele în vigoare;f) sa posede echipament adecvat de sondare;g) să îşi demonstreze competenţa în:(i) înţelegerea termenului lot de seminţe şi a factorilor care afectează uniformitatea lotului;(îi) înţelegerea importantei preciziei operaţiunii de ridicare a probelor;(iii) capacitatea de ridicare a probelor, folosind tehnici, proceduri şi echipamente corecte;(iv) întocmirea corecta a documentului oficial de ridicare şi însoţire a probelor (proces-verbal).(3) Agentul economic înregistrat trebuie să depună la ITCSMS sau LCCSMS în a cărui zona teritorială îşi desfăşoară activitatea specifică o cerere-tip împreună cu toate documentele prevăzute, în doua exemplare, conform modelului prezentat în anexa nr. 1 la prezentele condiţii şi proceduri, prin care să solicite acreditarea sondatorului. Înscrierea la acreditare va fi acceptată numai după verificarea şi acceptarea documentaţiei depuse.(4) Documentele solicitate la înscrierea pentru acreditare sunt:a) copie xerox de pe autorizaţia de producere şi/sau de prelucrare a seminţelor, vizata pentru anul în curs;b) copie xerox de pe statutul agentului economic înregistrat, cu specificarea obiectului de activitate;c) copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie;d) copie xerox de pe codul fiscal;e) dosarul de prezentare a personalului angajat care urmează să se ocupe de ridicarea de probe în vederea efectuării testelor de laborator, care va cuprinde:(i) copie de pe diploma de studii;(îi) curriculum vitae;(iii) copie de pe carnetul de muncă sau contractul de colaborare.(5) Contravaloarea prestaţiei de acreditare va fi achitată de agentul economic înregistrat, la acceptarea cererii şi înregistrarea acesteia.
 + 
Secţiunea a 2-aNatura sondatorului + 
Articolul 4(1) Sondatorul acreditat este o persoană angajata de persoane fizice sau juridice ale căror activităţi implica condiţionarea, formarea loturilor şi/sau ambalarea, închiderea, etichetarea şi sigilarea ambalajelor.(2) Angajatorul va asigura autoritatea oficială ca sondatorul acreditat este liber de orice presiune în desfăşurarea activităţii de sondare şi va achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare prestate, precum şi a celor de supraveghere şi monitorizare a activităţii de ridicare a probelor.(3) Sondatorul acreditat poate realiza ridicari de probe din loturi de samanta proprietate a angajatorului sau, ambalate, închise, etichetate şi sigilate, în afară cazului în care exista un alt acord între angajatorul sau, solicitantul de certificare a seminţelor şi autoritatea oficială.
 + 
Secţiunea a 3-aCunoştinţe şi aptitudini + 
Articolul 5(1) Sondatorii care candidează la acreditare vor avea calificarea tehnica necesară, obţinută în cadrul instruirilor organizate în condiţiile aplicate sondatorilor de seminţe oficiali, confirmati prin examinare oficială, şi vor efectua ridicarea probelor în concordanta cu metodele internaţionale în vigoare.(2) Autoritatea oficială va verifica cunoştinţele candidaţilor la acreditare, prin:a) testare scrisă şi interviu privind cunoaşterea regulilor şi a normelor tehnice în vigoare, la care candidatul trebuie să obţină minimum nota 8 la fiecare proba;b) proba practica privind sondarea loturilor de seminţe consta în ridicarea a cel puţin 20 de probe. Aceste probe sunt ridicate atât de candidat, cat şi de sondatorul oficial, din aceleaşi loturi de seminţe, în termen cat mai apropiat posibil, iar rezultatele analizelor oficiale ale probelor din acelaşi lot se compara pentru a se stabili încadrarea în toleranta. Candidatul se considera admis la proba practica dacă rezultatele comparate se încadrează în limitele de toleranta la minimum 90% din probe.
 + 
Capitolul 4Responsabilităţile sondatorilor acreditaţi şi ale autorităţii oficiale pentru acreditarea sondatorilor + 
Secţiunea 1Responsabilităţile sondatorilor acreditaţi + 
Articolul 6(1) În ceea ce priveşte responsabilităţile faţă de autoritatea oficială, sondatorii acreditaţi vor fi asimilaţi cu sondatorii oficiali.(2) Sondatorii acreditaţi efectuează sondarea în următoarele condiţii obligatorii:a) primeşte comanda scrisă de sondare în care vor fi menţionate cel puţin:(i) specia;(îi) soiul;(iii) categoria biologica;(iv) anul recoltei;(v) numărul lotului;(vi) greutatea lotului;(vii) numărul de ambalaje;(viii) analizele solicitate;b) verifica cel puţin:(i) identitatea lotului conform comenzii de sondare;(îi) dacă lotul corespunde din punct de vedere al depozitarii, identităţii, accesibilitatii, marcarii, etichetarii şi sigilarii;c) utilizează echipament standardizat, adecvat pentru sondare;d) respecta intensitatea de sondare prevăzută în regulile şi normele tehnice în vigoare;e) lotul trebuie să fie omogen;f) preleveaza probe numai în prezenta responsabilului cu calitatea sau a unui alt reprezentant al deţinătorului de seminţe.
 + 
Articolul 7Sondatorul acreditat are autoritatea sa refuze sondarea dacă lotul:a) nu este omogen;b) nu are asigurata accesibilitatea de sondare;c) nu se stabileşte clar identitatea lotului de seminţe;d) nu este asistat de un delegat al deţinătorului de seminţe.
 + 
Articolul 8(1) Proba de laborator obţinută prin omogenizarea şi divizarea probei compuse va fi ambalata şi sigilată astfel încât sa nu fie afectată integritatea ei. Datele de pe eticheta probei de laborator trebuie să asigure corespondenta dintre lot şi proba.(2) Proba va fi însoţită la laboratorul de testare a seminţelor de un document oficial de sondare (proces-verbal) care va cuprinde cel puţin datele următoare:a) specia;b) soiul;c) categoria biologica;d) anul recoltei;e) numărul lotului;f) greutatea lotului;g) numărul de ambalaje;h) analizele solicitate;i) data sondarii;j) tratat, netratat, eventual substanţa de tratare;k) numele, semnatura şi ştampila sondatorului acreditat;l) alte menţiuni.
 + 
Articolul 9Sondatorul acreditat răspunde de integritatea probelor sondate şi de trimiterea acestora în timp util la laboratorul de testare, dar nu mai târziu de 48 de ore de la ridicarea probelor, în cazul în care se efectuează şi determinarea umiditatii.
 + 
Articolul 10(1) Persoanele acreditate nu au competenţa sa ridice probe din loturile de seminţe menţionate mai jos:a) loturile de seminţe care nu sunt proprietatea angajatorului sau, cu excepţia prevederii art. 4 alin. (3);b) loturile de seminţe care fac obiectul unui litigiu;c) loturile de seminţe aflate în stoc mai mult de un an, la care se efectuează testul la rece (cold-test);d) loturile de seminţe din categoriile biologice prebaza şi baza;e) loturile de seminţe destinate exportului.(2) Probele ridicate de persoanele acreditate nu pot fi destinate:a) verificării oficiale în pre- şi postcontrol;b) pentru analize speciale;c) supravegherii şi monitorizarii.(3) Persoanele acreditate ale căror rezultate au fost corespunzătoare în urma supravegherii şi monitorizarii, în măsura în care autoritatea oficială decide, pot fi împuternicite sa ridice probe din loturile de seminţe prevăzute la alin. (1) lit. c), d), e) şi în situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b).
 + 
Articolul 11(1) Sondatorii acreditaţi trebuie să îşi menţină un nivel ridicat de pregătire teoretică şi practica, prin următoarele:a) sondarea sa reprezinte o activitate permanenta, fără întreruperi de lungă durata, iar în cazul unei întreruperi justificate pe o perioadă mai mare de 6 luni se va face retestarea persoanei acreditate;b) sa participe periodic la instruiri;c) să fie la curent cu modificările apărute în regulile şi nomele tehnice în vigoare privind ridicarea de probe din loturile de seminţe.(2) Sondatorul acreditat trebuie să fie instruit, testat sau retestat prin cursuri de pregătire similare celor pentru personalul oficial şi trebuie atestat prin examinari oficiale.
 + 
Secţiunea a 2-aResponsabilităţile autorităţii oficiale pentru acreditarea sondatorilor + 
Articolul 12(1) Autoritatea oficială trebuie să dispună de personal specializat, echipamente şi alte facilităţi necesare pentru a realiza expertize tehnice privind supravegherea şi acreditarea sondatorilor loturilor de seminţe.(2) Autoritatea oficială trebuie să se asigure ca persoana acreditata:a) este libera de orice presiune ce poate afecta negativ calitatea muncii desfăşurate;b) este independenta în luarea deciziilor;c) este impartiala când efectuează ridicari de probe;d) nu obţine nici un profit personal din ridicarea de probe.(3) Autoritatea oficială va comunică acordul pentru înscriere sau motivele pentru care înscrierea nu poate fi acceptată în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării de acreditare şi a întregii documentaţii solicitate.(4) Autoritatea oficială va asigura accesul la informaţii, documentaţie şi va îndrumă sondatorul înainte şi după acreditare.(5) Autoritatea oficială trebuie:a) sa furnizeze celor interesaţi detalii cu privire la sistemul de acreditare a sondatorilor;b) sa furnizeze celor interesaţi proceduri relevante pentru sigilarea, etichetarea şi sondarea loturilor de seminţe;c) sa organizeze instruiri şi aplicaţii practice pe probleme de sondare;d) sa testeze persoana care a solicitat acreditarea şi sa retesteze anual sondatorul acreditat;e) sa aducă la cunoştinţa candidatului la acreditare rezultatul testarii în termen de 24 de ore de la obţinerea rezultatelor verificării de la proba scrisă;f) sa încheie un contract de acreditare cu angajatorul şi sondatorul care a trecut probele de verificare în vederea acreditării şi sa elibereze certificatul de acreditare pentru persoana acreditata;g) sa organizeze audituri şi monitorizarea activităţii de sondare, etichetare şi sigilare;h) sa verifice dacă echipamentele de sondare folosite de sondatorii acreditaţi sunt cele prevăzute de regulile şi normele în vigoare;i) sa initieze acţiuni corective sau sa retragă acreditarea dacă acţiunile corective nu sunt întreprinse sau nu sunt eficiente;j) să asigure identificarea sondatorului acreditat printr-un număr unic şi o ştampila personală.(6) Pe tot parcursul activităţii de acreditare se va menţine confidenţialitatea informaţiilor obţinute la toate nivelurile.
 + 
Secţiunea a 3-aDocumentele de acreditare + 
Articolul 13Contractul de acreditare prezentat ca model în anexa nr. 2 la prezentele condiţii şi proceduri va avea puterea legală a unui contract între autoritatea oficială, sondatorul acreditat şi agentul economic angajator.
 + 
Articolul 14Certificatul de acreditare prezentat ca model în anexa nr. 3 la prezentele condiţii şi proceduri reprezintă documentul tipizat eliberat de autoritatea oficială în urma îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în prezentele condiţii şi proceduri, are termen de valabilitate de 3 ani şi este vizat anual în urma verificării prin supraveghere şi monitorizare a activităţii şi retestarii sondatorului acreditat.
 + 
Capitolul 5Supravegherea şi monitorizarea sondatorilor acreditaţi + 
Secţiunea 1Auditul sondatorilor acreditaţi + 
Articolul 15(1) Autoritatea oficială trebuie să aibă certitudinea ca sondatorul acreditat respecta în totalitate regulile şi normele în vigoare, iar activitatea pe care o desfăşoară acesta este adecvată şi eficienta pentru scopul propus. Aceasta certitudine poate fi obţinută în mod obiectiv prin intermediul unui audit.(2) Auditorul sau auditorii care efectuează auditul sondatorilor vor fi din rândul auditorilor LCCSMS sau ITCSMS, recunoscuţi de INCS. Auditorii vor fi instruiti anual de către LCCSMS sau de alte autorităţi similare din statele membre ale Comunităţii Europene şi vor primi un certificat de auditor.(3) În cazul în care este necesar se pot utiliza persoane specializate din afară autorităţii oficiale. Dacă evaluarea, controlul şi supravegherea sunt efectuate de personal din afară autorităţii oficiale, aceasta trebuie să se asigure ca personalul respectiv corespunde cerinţelor impuse, încheindu-se un contract care va cuprinde condiţiile ce se impun a fi respectate, inclusiv clauze de confidenţialitate.(4) Auditul trebuie efectuat o dată la 3 ani pentru prelungirea acreditării, la cererea agentului economic, iar în cazul în care s-au identificat neconformităţi, frecventa auditurilor va fi sporită. Perioada de 3 ani începe de la data acreditării.
 + 
Articolul 16Autoritatea oficială va lua în calcul:a) un sistem de control al întregii documentaţii referitoare la activitatea sondatorilor;b) reactualizarea documentaţiei necesare;c) asigurarea ca amendamentele sau schimbările aduse unor documente sunt autorizate, procesate şi implementate într-o maniera eficienta şi rapida;d) reexaminarea cunoştinţelor sondatorilor în ceea ce priveşte toate schimbările publicate în documentaţia de specialitate;e) rezultatele supravegherii şi monitorizarii sondatorului acreditat şi a loturilor sondate de acesta.
 + 
Articolul 17(1) În urma auditului auditorul va întocmi un raport de audit în 3 exemplare, dintre care un exemplar rămâne la autoritatea oficială, un exemplar va fi înmânat agentului economic angajator şi un exemplar sondatorului acreditat verificat.(2) În urma auditului, dacă raportul de audit este favorabil, se eliberează un nou certificat de acreditare.
 + 
Secţiunea a 2-aSupravegherea sondatorilor acreditaţi + 
Articolul 18(1) Supravegherea sondatorilor acreditaţi va fi efectuată anual de autoritatea oficială, prin sondare şi testare oficială a probelor, astfel:a) prin sondarea şi testarea, în primul an de la acreditare, a cel puţin 10% din numărul total de probe din loturile sondate de sondatorul acreditat;b) începând cu al doilea an, dacă rezultatele au fost conforme, fiind respectate regulile şi normele în vigoare, prin sondarea şi testarea a 5% din loturile sondate de sondatorul acreditat;c) în cazul în care numărul loturilor agentului economic este sub 100, vor fi sondate şi testate oficial minimum 10 loturi în primul an şi 5 loturi în următorii ani;d) dacă numărul loturilor agentului economic depăşeşte 400, vor fi sondate şi testate maximum 40 de loturi în primul an şi maximum 20 de loturi în următorii ani;e) probele de verificare se ridica de un sondator oficial, prin alegerea randomizata a loturilor.(2) Rezultatele obţinute în urma determinarilor efectuate pe probele de seminţe ridicate oficial vor fi comparate cu rezultatele obţinute pe probele de seminţe ridicate din acelaşi lot de samanta de către sondatorul acreditat. Se va verifica totodată şi încadrarea în toleranta a rezultatelor obţinute.(3) Încadrarea în toleranta este obligatorie pentru toate probele prelevate. Atunci când diferenţa depăşeşte toleranta maxima admisă, autoritatea oficială va stabili unele măsuri corective. În urma aplicării măsurilor corective rezultatele obţinute vor fi transmise autorităţii oficiale. Dacă nici în urma acţiunilor corective rezultatele nu se încadrează în toleranta, acreditarea sondatorului este retrasă.(4) După încheierea determinarilor autoritatea oficială întocmeşte un raport în 3 exemplare. Un exemplar va rămâne la autoritatea oficială, un exemplar va fi înmânat agentului economic angajator şi un exemplar sondatorului acreditat verificat.(5) Loturile de seminţe din care s-au ridicat probe de către un sondator acreditat vor fi monitorizate prin atribuirea oficială a numerelor de lot care să permită identificarea acestora.(6) Minimum 5% din probele ridicate de sondatorul acreditat vor fi verificate în încercări comparative în postcontrol.
 + 
Capitolul 6Măsuri luate de autoritatea oficială privind sondatorii acreditaţi + 
Articolul 19(1) Certificatul de acreditare poate fi suspendat sau retras, după caz, în următoarele situaţii:a) când cererea de acreditare conţine informaţii false sau eronate;b) când documentul oficial de ridicare de probe conţine informaţii false sau eronate;c) nerespectarea procedurii de lucru şi a regulilor şi normelor în vigoare, în timpul ridicării de probe;d) datele din activitatea de supraveghere şi audit demonstreaza ca sondatorul acreditat nu îndeplineşte standardele de competenţa ce se impun în activitatea pentru care a fost acreditat;e) neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către agentul economic în cauza pentru anul în curs.(2) În cazul suspendării certificatului de acreditare autoritatea oficială poate cere sondatorilor acreditaţi să urmeze o instruire corectiva şi o reexaminare pentru ca suspendarea acreditării să fie anulată; va fi menţionat un termen limita de corectare a neconformitatilor care au dus la suspendarea acreditării.(3) Agentul economic şi sondatorul acreditat vor fi anuntati în scris (scrisoare înregistrată sau alt mijloc echivalent), aceştia trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.(4) Anularea deciziei de suspendare a acreditării se face numai atunci când au fost eliminate în totalitate motivele suspendării.(5) După constatarea de către autoritatea oficială a remedierii deficienţelor, agentul economic şi sondatorul acreditat vor fi anuntati în scris asupra datei de la care aceştia îşi pot relua activitatea.
 + 
Articolul 20Acreditarea sondatorului va fi retrasă în următoarele situaţii:a) la cererea acestuia;b) neprezentarea sondatorului acreditat pentru reînnoirea vizei anuale sau a termenului de valabilitate, la expirarea acestuia;c) nerespectarea termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea neconformitatilor care au dus la suspendarea temporară a acreditării;d) depistarea unei neconformităţi majore care este de natura sa afecteze calitatea activităţii desfăşurate şi rezultatele obţinute la testele de laborator pe probele ridicate de sondatorul acreditat;e) neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către angajatorul sau nici în urma suspendării certificatului de acreditare.
 + 
Articolul 21(1) În cazul retragerii acreditării sondatorul acreditat va fi anuntat în scris (scrisoare înregistrată sau alt mijloc similar) asupra motivelor retragerii acreditării şi asupra datei efective a retragerii, acesta trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.(2) La data retragerii acreditării contractul de acreditare se considera nul.
 + 
Articolul 22(1) Sondatorul acreditat, al cărui certificat de acreditare a fost suspendat sau retras, poate face contestaţie către LCCSMS sau INCS, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării scrise.(2) Autoritatea oficială va analiza contestaţia şi va decide în termen de 5 zile de la primirea acesteia.
 + 
Anexa 1    ANEXA 1    ────────la condiţii şi proceduri────────────────────────

     
  Nr. . . . . . . . . . . . . Data . . . . . . . . . . . .  
  Înregistrat cu autorizaţia de producere Se aprobă înscrierea,
  şi/sau prelucrare a seminţelor nr. . . . . . . . Inspector-şef,
    . . . . . . . . . . . . . .
   
  CERERE
  privind obţinerea acreditării pentru ridicarea probelor de seminţe
  în vederea efectuării testelor de laborator
   
  Agentul economic . . . . . . . . . . . . , cu sediul în localitatea . . . . . . . . . . , str. . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . . , judeţul . . . . . . . . , telefon . . . . . . . . ., fax . . . . . . . . . . , înmatriculat la registrul comerţului cu nr. . . . . . . . . . . , din . . . . . . . . . . . . ., reprezentat prin . . . . . . . . . . . . . . . . , având funcţia de . . . . . . . . . . . . . . . . , solicit acreditarea şi eliberarea certificatului de acreditare pentru . . . . . . . . . . . . . . . (numele şi prenumele), având funcţia . . . . . . . . . . . . . . . . , pentru următoarele specii şi grupe de specii: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . şi următoarele categorii biologice: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
  Anexăm la prezenta cerere următoarele documente:
  1. copie xerox de pe autorizaţia de producere şi/sau prelucrare a seminţelor;
  2. copie xerox de pe statutul de funcţionare, cu specificarea obiectului de activitate în domeniu;
  3. copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie;
  4. copie xerox de pe codul fiscal;
  5. dosarul de prezentare a persoanei angajate care urmează să se ocupe de ridicarea de probe în vederea efectuării testelor de laborator:
  – copie de pe diploma de studii;
  – curriculum vitae;
  – copie de pe carnetul de muncă sau contractul de colaborare.
  Declar pe propria răspundere că sondatorul acreditat va fi liber de orice presiune în activitatea de ridicare a probelor de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator.

NOTĂ:Cererea se depune în 2 exemplare.

     
  Achitat tariful: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (semnătura conducătorului agentului economic)
  Conform Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei Accept condiţiile şi responsabilităţile
  şi pădurilor nr. . . . . . . ./2002 sondatorului acreditat.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
  Data . . . . . . . . . . . . . . (semnătura candidatului)

 + 
Anexa 2────────la condiţii şi proceduri────────────────────────CONTRACT DE ACREDITARENr. ……. data ……..1. Părţile contractante

   
  a) Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), prin Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS)/Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (ITCSMS) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , având sediul . . . . . . . . . . . . . . , reprezentată prin (domnul, doamna) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , în calitate de reprezentant al autorităţii oficiale pentru acreditarea sondatorului;
  şi
  b) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (numele şi sediul agentului economic care a solicitat acreditarea), având sediul . . . . . . . . . . . . . . , reprezentată prin (domnul/doamna) . . . . . . . . . . . . . . . . . ., în calitate de angajator al sondatorului . . . . . . . . . . . . ;
  şi
  c) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (numele şi prenumele sondatorului), în calitate de sondator, adresa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

2. Obiectul şi preţul contractuluiPrezentul contract stabileşte relaţia legală dintre INCS, angajatorul sondatorului şi sondatorul acreditat, în scopul desfăşurării activităţii de ridicare a probelor de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator la speciile, grupele de specii şi categorii pentru care a fost acreditat, pentru şi în numele INCS.Tarifele pentru acreditare, supraveghere şi monitorizare se achită de către angajator la valoarea şi la termenele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.3. Durata contractuluiPrezentul contract intră în vigoare la data la care este semnat de reprezentanţii părţilor contractante şi va inceta la împlinirea a 3 ani de la data semnării. Contractul poate fi prelungit cu acordul scris al părţilor contractante.4. Documentele care însoţesc contractul:– cerere de acreditare;– documentele solicitate la înscriere;– certificatul de acreditare;– alte acte adiţionale.5. Reguli şi normeServiciile executate în baza prezentului contract vor respecta condiţiile şi procedurile, normele şi standardele în vigoare prezentate de autoritatea oficială la încheierea contractului.6. Obligaţiile părţilor6.1. O parte contractantă nu are, fără acordul scris al celeilalte părţi, dreptul:– de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terţe persoane, în afară acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;– de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.6.2. Dezvaluirea oricărei informaţii persoanelor implicate în îndeplinirea contractului se va face confidenţial şi se va referi numai la acele informaţii necesare în vederea îndeplinirii contractului.6.3. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvaluirea de informaţii referitoare la contract, dacă:– informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea sa fi fost primită de la cealaltă parte contractantă;– informaţia a fost dezvaluita după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvaluiri;– partea contractantă a fost obligată în mod legal sa dezvaluie informaţia.6.4. Obligaţiile sondatorului acreditatSondatorul acreditat este obligat să respecte prevederile cuprinse înLegea nr. 266/2002privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, condiţiile şi procedurile privind acreditarea persoanelor pentru a ridica probe de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator şi celelalte reguli şi norme în vigoare.Sondatorul acreditat garantează ca orice informaţie pe care o va furniza INCS este conformă cu realitatea.Sondatorul acreditat garantează ca pe tot parcursul derulării acestui contract va respecta condiţiile şi procedurile de acreditare, cu excepţia unor modificări efectuate cu aprobarea INCS.Sondatorul acreditat garantează ca va lua toate măsurile rationale necesare pentru a permite INCS sau oricărei alte persoane care acţionează în numele INCS să îşi realizeze sarcinile şi funcţiile asa cum sunt menţionate în regulile şi normele în vigoare.Sondatorul acreditat garantează că nu va efectua ridicari de probe în afară speciilor, grupelor de specii şi categorii biologice prevăzute în certificatul de acreditare şi va lua toate măsurile pentru ca serviciile sale sa nu fie prestate pentru scopuri neautorizate sau de către persoane neautorizate.6.5. Obligaţiile autorităţii oficiale pentru acreditarea sondatorilor:Autoritatea oficială are obligaţia de a pune la dispoziţie sondatorului acreditat orice facilităţi sau informaţii pe care le considera necesare pentru îndeplinirea în bune condiţii a contractului.Autoritatea oficială are obligaţia sa procure toată documentaţia necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor de acreditare conform regulilor şi normelor în vigoare.Autoritatea oficială nu va fi responsabilă pentru nici un fel de compensaţii plătibile prin lege în privinta sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui sondator acreditat în timpul desfăşurării activităţii de ridicare a probelor.Autoritatea oficială are dreptul de a verifica modul de lucru al sondatorului acreditat, în conformitate cu condiţiile şi procedurile privind acreditarea persoanelor pentru a ridica probe de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator.Autoritatea oficială are obligaţia de a notifica în scris agentului economic care are sondatori acreditaţi reprezentanţii săi împuterniciţi pentru acest scop.6.6. Începerea, sistarea activităţiiSondatorul va putea efectua ridicari de probe numai după:– primirea certificatului de acreditare;– reînnoirea vizei anuale;– înlăturarea neconformitatilor majore care au dus la suspendarea temporară a acreditării;– îndeplinirea obligaţiilor financiare către autoritatea oficială pentru acreditarea sondatorilor, supraveghere şi audit.Încetarea activităţii de ridicare a probelor se va face în următoarele condiţii:– la cererea angajatorului şi sondatorului acreditat;– în cazul neprezentarii pentru viza anuală;– în cazul nerespectării termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea unor neconformităţi;– depistarea de către autoritatea oficială a unor neconformităţi majore.6.7. Modalităţi de platăAngajatorul sondatorului acreditat va achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare, la data înscrierii pentru acreditare, precum şi a celor de supraveghere şi monitorizare şi a activităţii de ridicare de probe pentru verificarea modului de lucru al sondatorului acreditat.Dacă angajatorul nu achită contravaloarea serviciilor de acreditare, procedura de acreditare va fi suspendată.Dacă angajatorul nu achită factura ce reprezintă serviciile de supraveghere şi monitorizare, se vor aplica penalităţi de întârziere potrivit legii.7. AmendamentePărţile contractante au dreptul, pe durata contractului, de a conveni în scris modificarea unor clauze ale contractului, în conformitate cu normele şi regulile în vigoare.8. Rezilierea contractuluiNerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi da dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului. Cererea de reziliere se va comunică în scris celeilalte părţi contractante.9. Forta majorăForta majoră este constatată de o autoritate competentă. Aceasta exonereaza părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.În sensul prezentului contract prin forta majoră se înţelege un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greselii sau vinii acestora, care nu poate fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibila executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului.Partea contractantă care invoca forta majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi şi în mod complet producerea acesteia şi de a lua măsurile care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.Dacă forta majoră acţionează sau se estimeaza ca va acţiona pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte contractantă va avea dreptul sa notifice celeilalte părţi contractante încetarea prezentului contract fără ca vreuna dintre ele sa pretindă daune celeilalte părţi.10. Soluţionarea litigiilorAutoritatea oficială, prin reprezentanţii săi, ITCSMS sau LCCSMS, va face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabila, prin tratative directe, orice neînţelegere sau disputa care se poate ivi în cadrul sau în legătură cu acest contract.Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele doua părţi contractante nu reuşesc sa rezolve în mod amiabil divergenta contractuală, fiecare poate solicita ca divergenta să se soluţioneze prin arbitraj.11. Limba care guvernează contractulLimba care guvernează contractul este limba română.12. ComunicăriOrice comunicare între părţile contractante, referitoare la îndeplinirea acestui contract, trebuie să fie transmisă în scris.Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cat şi în momentul primirii.Comunicările dintre părţile contractante se pot face şi prin telefon, telegrama, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.13. Legea aplicabilă contractuluiContractul va fi interpretat conform legilor din România.

       
  Autoritatea oficială Agent economic Sondator acreditat

 + 
Anexa 3

la condiţii şi proceduri
────────────────────────
R O M A N I A

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR

INSPECŢIA NAŢIONALA PENTRU CALITATEA SEMINŢELOR

(steagul României)

CERTIFICAT DE ACREDITARE

NR._________

Domnul/Doamna ________________________________________________________

FUNCŢIA:______________________________________________________________

C.I.seria ___________ nr. ____________________________________________

AGENT ECONOMIC _______________________________________________________

ADRESA _______________________________________________________________

Înregistrat cu Autorizaţia nr. ______ pentru activitatea de: _________

Nr. ştampila _________________________

Este recunoscut(a) ca sondator acreditat, în conformitate cu Ordinul MAAP

nr. ________/2002 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor privind

acreditarea persoanelor pentru a ridica probe de seminţe în vederea

efectuării testelor de laborator, pentru __________________________________

___________________________________________________________________________
(specificăţia grupelor de specii)

şi categoriile biologice _____________________________________________,

Data _______________

INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA
SEMINŢELOR ŞI MATERIALULUI SĂDITOR, sau LCCSMS

Nume,
prenume
semnatura

Acest certificat nu este valabil decât vizat pe anul în curs
Anul I

Anul II

Anul III

──────────────────

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x