CONDIȚII din 27 iulie 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 10 august 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUHOTARARE 370 03/06/2019
ActulACTUALIZEAZA PECOND+PROC 27/07/2017
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DELEGE 7 04/01/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 23 27/11/2023
ActulREFERIT DESTRATEGIE 19/12/2022





Notă
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 548 din 27 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 10 august 2017.
 + 
Articolul 1Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată în condițiile prezentei hotărâri, care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 2Acordarea de îngrijire și protecție adultului cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist reprezintă un serviciu social acordat pentru prevenirea instituționalizării, respectiv în vederea dezinstituționalizării. + 
Articolul 3(1)Pentru a beneficia de îngrijire și protecție la asistentul personal profesionist, adultul cu handicap grav sau accentuat ori reprezentantul legal al acestuia adresează o cerere în acest sens către serviciul public de asistență socială din subordinea autorității administrației publice locale în a cărei rază are domiciliul/reședința persoana cu handicap, către direcția generală de asistență socială și protecția copilului județeană, respectiv a sectorului municipiului București, denumită în continuare DGASPC, sau către un furnizor public/privat de servicii sociale, acreditat în condițiile legii.(2)Adultul cu handicap grav sau accentuat beneficiar de servicii într-un centru rezidențial pentru persoane cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia adresează cererea către conducerea instituției respective.(3)În termen de 5 zile de la data înregistrării cererii la serviciul public de asistență socială sau la furnizorul public sau privat de servicii sociale, aceasta va fi transmisă către DGASPC, în vederea soluționării.(4)DGASPC poate acorda asistent personal profesionist pentru o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat și din oficiu.
 + 
Articolul 4Asistentul maternal care are în plasament un copil cu handicap grav sau accentuat poate opta să devină asistent personal profesionist pentru copilul devenit tânăr. Opțiunea se poate exprima cu cel puțin 30 de zile înainte de încetarea măsurii de protecție specială, stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca în termen de cel mult 6 luni de la exprimarea opțiunii să urmeze cursurile de calificare sau etapele procesului de evaluare și certificare a competențelor profesionale ca asistent personal profesionist, finalizate cu certificat de calificare sau, după caz, cu certificat de competențe profesionale. + 
Articolul 5(1)Persoana care dorește să devină asistent personal profesionist adresează o cerere de atestare către DGASPC în a cărei rază are domiciliul sau, după caz, reședința.(2)Cererea va menționa în mod obligatoriu numărul de persoane adulte cu handicap grav sau accentuat pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiții optime, disponibilitatea de a îngriji persoane adulte cu handicap infectate HIV sau bolnave SIDA, precum și motivația pentru care dorește să devină asistent personal profesionist.
 + 
Articolul 6(1)Cererea persoanei care dorește să devină asistent personal profesionist este însoțită de următoarele documente:a)copii de pe actele de stare civilă;b)copie de pe dovada absolvirii învățământului gimnazial corespunzător prevederilor legale în vigoare la data absolvirii studiilor;(la 07-06-2019,
Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 6 a fost modificată de ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 370 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 07 iunie 2019
)
c)o scurtă prezentare a sa, precum și a persoanelor cu care locuiește, menționând numele și prenumele, data nașterii acestora și gradul de rudenie/tipul de relație cu solicitantul, precum și acordul din partea fiecărei persoane adulte cu care locuiește pentru activitatea pe care urmează să o desfășoare;d)adeverințe medicale privind starea de sănătate, eliberate de medicul de familie, atât pentru solicitant, cât și pentru persoanele cu care locuiește;e)copie de pe titlul de proprietate/coproprietate sau de pe contractul de închiriere sau comodat al locuinței, pe o durată de minimum 3 ani, cu o cameră separată pentru persoana/ persoanele care urmează a fi îngrijită/îngrijite;f)declarație pe propria răspundere, în formă autentică, a coproprietarului/coproprietarilor sau a proprietarului, în cazul închirierii sau al comodatului, privind acordul ca solicitantul să desfășoare activitatea de asistent personal profesionist;g)copie de pe certificatul de calificare sau de pe certificatul de competențe profesionale ca asistent personal profesionist.
(2)Certificarea conformității cu originalul a documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), e) și g) se realizează de către funcționarul competent din cadrul instituției prevăzute la art. 5 alin. (1).
 + 
Articolul 7(1)Evaluarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru atestare este realizată de serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii solicitantului.(2)Evaluarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru atestare vizează elementele sociale și medicale ale capacității solicitantului, care vor fi determinate prin:a)interviuri luate solicitantului;b)vizite la domiciliul solicitantului;c)interviuri luate persoanelor cu care solicitantul locuiește;d)alte investigații suplimentare considerate necesare, după caz.(3)Din echipa care realizează evaluarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru atestare fac parte cel puțin un asistent social și un psiholog. + 
Articolul 8(1)Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap completează Raportul de evaluare în vederea atestării ca asistent personal profesionist, care prezintă situația îndeplinirii condițiilor necesare pentru atestare, motivația solicitantului de a deveni asistent personal profesionist, poziția persoanelor cu care acesta locuiește față de implicațiile desfășurării acestei activități și alte informații considerate importante.(2)Raportul de evaluare în vederea atestării ca asistent personal profesionist cuprinde totodată propunerea de atestare, cu mențiunile privind numărul de persoane, gradul de handicap al adulților care pot fi îngrijiți, capacitatea solicitantului de a îngriji persoane adulte infectate HIV sau bolnave SIDA, sau de neatestare ca asistent personal profesionist.(3)Modelul de Raport de evaluare în vederea atestării ca asistent personal profesionist este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele condiții de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist. + 
Articolul 9(1)Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap analizează Raportul de evaluare în vederea atestării ca asistent personal profesionist și poate audia solicitantul sau poate cere audierea altor persoane, precum și orice informații suplimentare pe care le consideră necesare.(2)Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap soluționează cererea de atestare a solicitantului prin aprobarea sau respingerea propunerii de atestare ca asistent personal profesionist înaintate de serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap.(3)În cazul aprobării cererii de atestare a solicitantului, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap eliberează totodată atestatul. + 
Articolul 10(1)Pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat pentru care comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a dispus măsura de protecție la asistentul personal profesionist, serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap inițiază procesul de potrivire dintre adultul cu handicap grav sau accentuat și asistentul personal profesionist, cu respectarea standardelor specifice de calitate.(2)Adultul cu handicap va fi consultat permanent și va beneficia de sprijin și asistență specifică pentru a participa activ la punerea în aplicare a măsurii de protecție la asistentul personal profesionist.(3)La finalizarea procesului de potrivire dintre adultul cu handicap grav sau accentuat și asistentul personal profesionist, directorul DGASPC emite dispoziție de acordare a serviciului la asistentul personal profesionist, prin care adultului cu handicap grav sau accentuat îi este desemnat asistentul personal profesionist.(4)DGASPC sau furnizorul privat de servicii sociale desemnează un responsabil de caz pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat pentru care s-a dispus măsura de protecție la asistentul personal profesionist.(5)DGASPC sau furnizorul privat de servicii sociale notifică asistentului personal profesionist numele și datele de contact ale responsabilului de caz pentru adulții cu handicap grav sau accentuat aflați în îngrijire și protecție. + 
Articolul 11(1)În exercitarea atribuției de sprijin al activității asistenților personali profesioniști ce revine angajatorului, personalul din cadrul DGASPC, al furnizorului privat de servicii sociale sau responsabilul de caz va organiza cel puțin trimestrial vizite și întâlniri tematice cu asistenții personali profesioniști, precum și cu adulții cu handicap pentru care s-a dispus această măsură de protecție.(2)În cursul efectuării vizitelor sau la întâlnirile tematice, personalul din cadrul DGASPC sau al furnizorului privat de servicii sociale sau responsabilul de caz poate fi însoțit de alți specialiști.
 + 
Articolul 12(1)Activitatea persoanelor atestate ca asistent personal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă pe perioada corespunzătoare valabilității atestatului și în condiții specifice privind munca la domiciliu.(2)Contractul individual de muncă al asistentului personal profesionist se încheie cu DGASPC sau cu furnizorii privați de servicii sociale, acreditați în condițiile legii.(3)Contractul individual de muncă începe să își producă efectele la data emiterii dispoziției care stabilește măsura de protecție a adultului cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist.(4)Contractul individual de muncă se suspendă ori încetează în cazurile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul retragerii sau încetării atestatului de asistent personal profesionist, precum și în cazul în care asistentul personal profesionist nu are în îngrijire o persoană adultă cu handicap.
 + 
Articolul 13(1)Pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat pentru care comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a dispus măsura de protecție la asistentul personal profesionist, DGASPC sau furnizorii privați de servicii sociale încheie un angajament cu asistentul personal profesionist, ca act adițional la contractul individual de muncă, prin care acesta își asumă răspunderea de a realiza integral planul individual de servicii al adultului cu handicap grav sau accentuat.(2)Angajamentul se încheie cu acordul scris al soțului sau, după caz, al soției asistentului personal profesionist, precum și al tuturor persoanelor adulte cu care acesta locuiește.
 + 
Articolul 14Angajamentul cuprinde următoarele elemente:a)dispoziția emisă de directorul DGASPC prevăzută la art. 12 alin. (3);b)informații referitoare la adultul cu handicap: identitatea, originea etnică și religioasă, situația sa personală, familială, medicală și socială, nevoile sale speciale;c)modalitățile de realizare a activităților și serviciilor precizate în programul individual de reabilitare și integrare socială și în planul individual de servicii;d)modalitățile de menținere a contactului între adultul cu handicap și familia sa, tutorele sau curatorul acestuia;e)modalitățile de aducere la cunoștința angajatorului a nemulțumirilor adultului cu handicap aflat în îngrijire și protecție, ale membrilor acestuia de familie, tutorilor sau curatorilor;f)modalitățile de evaluare, monitorizare și control al activității asistentului personal profesionist;g)obligația specifică de a asigura continuitatea activității de asistent personal profesionist și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de adulții cu handicap este autorizată de angajator;h)alte drepturi și obligații specifice ale părților. + 
Articolul 15(1)În activitatea de asigurare a îngrijirii și protecției adulților cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist are ca obiective:a)să sprijine și să încurajeze dezvoltarea autonomiei lor personale și a independenței și să le respecte demnitatea;b)să asculte și să încurajeze exprimarea opiniei lor;c)să asigure integrarea lor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu al celorlalți membri ai familiei;d)să încurajeze participarea la activități și programe de dezvoltare vocațională, educaționale, culturale sau sportive, de pregătire pentru viață independentă și altele vizând integrarea socială;e)să asigure protecția împotriva discriminării, abuzurilor și neglijării;f)să colaboreze cu alți specialiști, în interesul persoanei adulte cu handicap;g)să respecte programul individual de reabilitare și integrare socială și planul individual de servicii, standardele de calitate, precum și recomandările din rapoartele de monitorizare și control.(2)Asistentul personal profesionist are obligația să comunice angajatorului, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoștință, orice modificare survenită în starea fizică, psihică ori socială a adultului cu handicap grav sau accentuat, precum și alte situații de natură să influențeze activitatea lui profesională. + 
Articolul 16(1)Monitorizarea și controlul activității asistentului personal profesionist vizează respectarea drepturilor și demnității persoanelor cu handicap grav și accentuat în procesul de asigurare a îngrijirii și protecției la asistentul personal profesionist.(2)Opinia adultului cu handicap grav sau accentuat este obligatoriu ascultată și consemnată.
 + 
Articolul 17(1)În situația în care angajatorul este furnizor privat de servicii sociale, acreditat în condițiile legii, acesta are obligația să transmită, în copie, rapoartele de monitorizare și control la serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința asistentul personal profesionist.(2)Opinia persoanei cu handicap grav sau accentuat este luată în considerare de către angajator în procesul de evaluare a activității desfășurate de asistentul personal profesionist.
 + 
Anexăla Condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionistDIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI ……………….SERVICIUL DE EVALUARE COMPLEXĂ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAPDosar nr. ………………………..Data înregistrării ………………..Termen de realizare raport ……… (15 zile de la înregistrarea cererii solicitantului)RAPORT DE EVALUAREîn vederea atestării ca asistent personal profesionist1. Datele de identificare ale solicitantului:Nume și prenume: …………………………………………….Cod numeric personal: ………………………………………..Domiciliu: str. ………………… nr. ….., bl. ….., sc. ….,ap. …, et. …, localitatea ………….., sectorul/județul ………..codul poștal ………. CI/BI ……….. seria …… nr. ………..,valabilitate ……………………………….Telefon: …………………………………………………….2. Rezultatele evaluării îndeplinirii condițiilor necesare pentruatestarea solicitantului ca asistent personal profesionist:2.1. Informații relevante privind statutul familial…………………………………………………………….…………………………………………………………….Modalitățile de evaluare sunt următoarele:a) interviu cu solicitantul:b) vizită/vizite la domiciliul solicitantului:c) interviuri cu persoanele cu care solicitantul locuiește:d) investigații suplimentare:Concluziile persoanei care a efectuat evaluarea:…………………………………………………………….Nume și prenume:Funcția:Data evaluării:2.2. Informații relevante privind starea de sănătate și capacitateade exercițiu:…………………………………………………………………………………………………………………………Modalitățile de evaluare sunt următoarele:a) interviu cu solicitantul:b) vizită/vizite la domiciliul solicitantului:c) interviuri cu persoanele cu care solicitantul locuiește:d) investigații suplimentare:Concluziile persoanei care a efectuat evaluarea:……………………………………………………………Nume și prenume:Funcția:Data evaluării:2.3. Informații relevante privind comportamentul în comunitate:…………………………………………………………………………………………………………………………Modalitățile de evaluare sunt următoarele:a) interviu cu solicitantul:b) vizită/vizite la domiciliul solicitantului:c) interviuri cu persoanele cu care solicitantul locuiește:d) investigații suplimentare:Concluziile persoanei care a efectuat evaluarea:…………………………………………………………..…………………………………………………………..Nume și prenume:Funcția:Data evaluării:2.4. Informații relevante privind studiile:…………………………………………………………..…………………………………………………………..Modalitățile de evaluare sunt următoarele:a) interviu cu solicitantul:b) vizită/vizite la domiciliul solicitantului:c) interviuri cu persoanele cu care solicitantul locuiește:d) investigații suplimentare:Concluziile persoanei care a efectuat evaluarea:…………………………………………………………..…………………………………………………………..Nume și prenume:Funcția:Data evaluării:2.5. Informații relevante privind condițiile de locuit (titlu deproprietate/coproprietate, contract de închiriere, contract de comodatnr….; condițiile de accesibilitate, de preparare a hranei, de asigurareaa igienei și a odihnei pentru toate persoanele care locuiesc în acel spațiu,inclusiv pentru persoana cu handicap grav sau accentuat ce urmează să fieîngrijită etc.):…………………………………………………………….…………………………………………………………….Modalitățile de evaluare sunt următoarele:a) interviu cu solicitantul:b) vizită/vizite la domiciliul solicitantului:c) interviuri cu persoanele cu care solicitantul locuiește:d) investigații suplimentare:Concluziile persoanei care a efectuat evaluarea:…………………………………………………………………………………………………………………………Nume și prenume:Funcția:Data evaluării:3. Capacitatea solicitantului de a îngriji persoane adulte infectateHIV sau bolnave SIDAConcluziile persoanei care a efectuat evaluarea:…………………………………………………………………………………………………………………………Nume și prenume:Funcția:Data evaluării:4. Motivația solicitantului de a deveni asistent personal profesionist…………………………………………………………….…………………………………………………………….5. Poziția persoanelor cu care solicitantul locuiește…………………………………………………………….6. Alte informații…………………………………………………………….7. Concluzii[] Propunem atestarea ca asistent personal profesionist a persoanei:(nume și prenume)……………………………………………………………..pentru un număr de ……….. [] persoane adulte cu grad grav de handicap[] persoane adulte cu grad accentuat dehandicappentru un număr de ……….. persoane adulte infectate HIV saubolnave SIDA[] Propunem neatestarea ca asistent personal profesionist a persoanei:(nume și prenume):……………………………………………………………..Membrii serviciului de evaluare complexă apersoanelor adulte cu handicap,………………………………..

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x