CONDIȚII-CADRU din 27 iunie 2018

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 9 iulie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 5MODIFICAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 17ABROGAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 18ABROGAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 21MODIFICAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 21MODIFICAT DERECTIFICARE 209 20/11/2019
ART. 29ABROGAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 30MODIFICAT DEORDIN 24 31/03/2021
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 209 20/11/2019
ActulACTUALIZEAZA PECONDITII 27/06/2018
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 5MODIFICAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 17ABROGAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 18ABROGAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 21MODIFICAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 21MODIFICAT DERECTIFICARE 209 20/11/2019
ART. 29ABROGAT DEORDIN 24 31/03/2021
ART. 30MODIFICAT DEORDIN 24 31/03/2021





Notă
Aprobate prin Ordinul nr. 110 din 27 iunie 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 9 iulie 2018.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Prezentul document stabilește condițiile în care este valabilă autorizația de înființare a SD, denumită în continuare Autorizație, și constituie parte integrantă din Autorizație. + 
Articolul 2(1)Obiectul Autorizației îl constituie acordarea drepturilor și stabilirea obligațiilor titularului Autorizației în vederea desfășurării activităților de execuție a obiectivelor componente ale SD amplasate în localitățile înscrise în anexa nr. 1, având caracteristicile tehnice înscrise în anexa nr. 2, care se redactează și se emit odată cu Autorizația.(2)Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele Condiții.
 + 
Articolul 3Nu fac obiectul Autorizației activitățile titularului Autorizației privind consultanța, finanțarea și executarea de lucrări care nu sunt specifice activității de execuție a obiectivelor sistemului de distribuție a gazelor naturale. + 
Articolul 4(1)Titularul Autorizației este responsabil cu respectarea prezentelor Condiții-cadru de valabilitate asociate Autorizației, denumite în continuare Condiții.(2)Titularul Autorizației răspunde pentru corectitudinea datelor pe care le pune la dispoziția ANRE și care stau la baza acordării Autorizației.
 + 
Articolul 5(1)În sensul prezentelor Condiții se utilizează următoarele abrevieri și termeni:1.ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;2.CA – conducte de alimentare din amonte;3.D – distribuție gaze naturale;4.OD – operator licențiat al sistemului de distribuție a gazelor naturale;5.OL – oțel;6.PE – polietilenă;7.SD – sistem de distribuție a gazelor naturale, inclusiv sistemul de distribuție închis;8.SRM – stație de reglare măsurare;9.SRMP – stație de reglare măsurare predare;10.SRS – stație de reglare de sector;11.T – transport gaze naturale;12.Lege – Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;13.Regulament – Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2013, cu modificările și completările ulterioare;14.urmărirea lucrărilor – activitate de supraveghere a lucrărilor de execuție a unui obiectiv/SD, realizată de către OD, care are drept scop asigurarea calității lucrărilor, desfășurată pe toată perioada derulării acestora.(2)Abrevierile și termenii de la alin. (1) se completează cu termenii definiți prin Lege.
 + 
Capitolul IIDrepturi ale titularului Autorizației + 
Articolul 6Pe durata de valabilitate a Autorizației, titularul Autorizației beneficiază de drepturile stabilite prin contractele de concesiune încheiate, precum și de drepturile stabilite prin Lege și prin legislația incidentă. + 
Articolul 7Pe durata de valabilitate a Autorizației, titularul Autorizației are dreptul, în condițiile legislației incidente și a condițiilor reglementărilor specifice, să execute obiectivele componente ale SD. + 
Articolul 8În exercitarea drepturilor prevăzute la art. 6 și 7, titularul Autorizației are dreptul să desfășoare sau să asigure desfășurarea de lucrări de inginerie, procurare, construcții-montaj, precum și alte lucrări/servicii necesare pentru realizarea SD ce fac obiectul Autorizației, în conformitate cu cadrul normativ incident. + 
Articolul 9Deciziile ANRE cu privire la modificarea, suspendarea sau retragerea Autorizației pot fi atacate de titularul Autorizației la instanța judecătorească competentă, în condițiile legii.
 + 
Capitolul IIIObligații ale titularului Autorizației + 
Articolul 10(1)Pe toată durata de valabilitate a Autorizației, titularul Autorizației va respecta prevederile:a)Legii;b)legislației incidente;c)reglementărilor emise de ANRE;d)Autorizației împreună cu Condițiile asociate acesteia;e)Normelor tehnice și altor acte normative în vigoare în sectorul gazelor naturale.(2)Titularul Autorizației are obligația să se asigure că pentru realizarea obiectivelor componente ale SD pentru care a fost acordată Autorizația sunt utilizate materiale, echipamente, instalații, aparate, produse, care respectă legislația în vigoare referitoare la agrementarea acestora sau poartă marcajul european de conformitate CE.(3)Titularul Autorizației are obligația de a achiziționa materiale, echipamente, instalații, aparate, produse, lucrări sau servicii în sectorul gazelor naturale necesare realizării obiectivelor componente ale SD ce face obiectul Autorizației, la costurile cele mai mici dintre cele:a)realizate în regie proprie de către operatorul economic beneficiar în cazul acelorași tipuri de materiale, echipamente, instalații, aparate, produse, lucrări sau serviciișib)generate de achiziția realizată de la alți operatori economici, inclusiv de la operatori economici afiliați.(4)În situația în care titularul Autorizației achiziționează materiale, echipamente, instalații, aparate, produse, lucrări sau servicii de la alți operatori economici, inclusiv de la operatori economici afiliați, achiziția se va face numai pe bază de contract, care se încheie prin proceduri concurențiale, transparente și nediscriminatorii, cu obligația de a respecta legislația aplicabilă în materia achizițiilor.
 + 
Articolul 11Titularul Autorizației, care este OD, este obligat să desfășoare, exclusiv în cadrul organizării proprii și cu angajații proprii:a)activitățile de urmărire a lucrărilor prevăzute în contractul de concesiune sau contractul pentru prestarea serviciului public de distribuție a gazelor naturale cu autoritatea locală, asimilat contractului de concesiune; personalul propriu destinat acestei activități trebuie să fie autorizat conform legislației în vigoare;b)recepții tehnice și puneri în funcțiune pentru obiectivele aferente SD, conform prevederilor Legii și a reglementărilor ANRE. + 
Articolul 12Titularul Autorizației care este OD are obligația să desfășoare, cu aplicarea reglementărilor aprobate de ANRE, lucrări de execuție în vederea înființării SD, precum și verificări de proiecte și/sau expertize tehnice prin intermediul verificatorilor de proiecte și experților tehnici atestați de ANRE, pentru obiectivele aferente SD:a)în cadrul organizării proprii și cu angajații societățiisaub)cu alți operatori economici pe bază de contract, încheiat cu respectarea legislației privind achizițiile publice, fără a putea transfera acestora drepturile și obligațiile care îi revin conform Autorizației, respectiv Legii.
 + 
Articolul 13În cazul titularului Autorizației, care nu este OD, urmărirea lucrărilor se face în baza contractului de asistență tehnică pentru urmărirea lucrărilor de execuție, recepție și punere în funcțiune a obiectivelor SD, încheiat cu un OD, titular de licență de operare a SD de cel puțin 3 ani. + 
Articolul 14Titularul Autorizației are obligația să furnizeze reprezentanților ANRE, la nivelul structurilor organizatorice la care se desfășoară activitățile, toate informațiile solicitate. + 
Articolul 15În conformitate cu prevederile legislației incidente, titularul Autorizației are obligația:a)să stabilească și să aplice, pe întreaga durată a executării lucrărilor, măsurile de protecție a persoanelor, bunurilor și mediului;b)să obțină toate avizele, acordurile, autorizațiile și alte documente prevăzute de legislația în vigoare pentru realizarea SD ce face obiectul Autorizației. + 
Articolul 16Titularul Autorizației are obligația să notifice ANRE, cu privire la intenția de modificare a obiectului de activitate al unei societăți la care deține acțiuni sau părți sociale și care urmează să desfășoare activități în sectorul gazelor naturale, în termen de 15 zile de la adoptarea unei asemenea decizii. + 
Articolul 17Titularul Autorizației are obligația să notifice ANRE, în termen de 15 zile de la adoptarea unei decizii de:a)schimbare/constituire/desființare a sediului/sediilor principale sau secundare;b)schimbare a structurii acționariatului sau a capitalului social;c)schimbare a formei juridice;d)schimbare a datelor de contact;e)fuziune/divizare/transformare.
 + 
Articolul 18Titularul Autorizației are obligația să notifice ANRE, în termen de 15 zile de la adoptarea deciziei, despre intenția de înființare a unui nou operator economic sau a unei noi filiale, având ca obiect desfășurarea de activități în sectorul gazelor naturale, dacă:a)aceasta aparține în totalitate titularului Autorizației;b)titularul Autorizației deține acțiuni sau părți sociale ale acesteia;c)aceasta aparține parțial sau în totalitate unui operator economic afiliat/integrat titularului Autorizației.
 + 
Articolul 19Titularului Autorizației îi este interzis să se angajeze în practici anticoncurențiale pe piața de gaze naturale și să împiedice sau să încerce să împiedice, în mod ilicit, alți titulari de autorizații sau potențiali competitori să se angajeze în activitatea de înființare a distribuției de gaze naturale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la concurență. + 
Articolul 20Titularului Autorizației îi este interzisă subvenția încrucișată între activitățile reglementate, precum și între activitățile reglementate și cele nereglementate. + 
Articolul 21(1)Titularul licenței notifică ANRE intenția de a efectua modificări ale statutului juridic, în sensul fuziunii/divizării/ transformării, precum și orice vânzare sau transfer de active sau alte operațiuni în urma cărora:a)activele corporale destinate activităților autorizate prin licență se vor transmite altei/altor persoane;b)contractul/contractele de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale, contractele pentru prestarea serviciului public de distribuție a gazelor naturale încheiate cu autoritățile locale, asimilate contractelor de concesiune, sau acordul petrolier/acordurile petroliere se transferă altui/altor operator/operatori economic/economici;c)valoarea capitalului social existent se reduce, într-o tranșă sau pe ansamblu, cu cel puțin 5%. Prin capital social existent al titularului autorizației de înființare se înțelege capitalul social inițial, la data emiterii autorizației de înființare, sau capitalul social existent la data ultimei modificări, obținut prin creșteri ori scăderi ale capitalului social inițial, realizate ulterior emiterii autorizației de înființare.(2)Notificarea prevăzută la alin. (1) se transmite cu cel puțin 120 de zile înainte de data de la care operațiunile respective își produc efectele.(3)Efectuarea operațiunilor menționate la alin. (1) va conduce, după caz, la modificarea, retragerea sau transferul licenței. ANRE va comunica titularului licenței modalitatea prin care va fi soluționată situația creată ca urmare a punerii în aplicare a intenției notificate de titularul licenței.(la 03-12-2019,
Articolul 21 din Capitolul III a fost modificat de Articolul XV din ORDINUL nr. 209 din 20 noiembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 03 decembrie 2019
)
 + 
Articolul 22(1)Titularul Autorizației are obligația de a preda în folosință obiectivele amplasate în localitățile/unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa nr. 1 care nu sunt concesionate titularului Autorizației, inclusiv registrele, înregistrările și informațiile necesare, către concesionarul serviciului de distribuție a gazelor naturale din respectivele localități/unități administrativ-teritoriale care deține licență de operare a unui SD.(2)Titularul licenței de operare a unui SD are obligația de a prelua în folosință obiectivele prevăzute la alin. (1), fără a schimba destinația pentru care aceste obiective au fost construite.(3)Operațiunile de predare-preluare în folosință, prevăzute la alin. (1) și (2), a obiectivelor prevăzute la alin. (1) se efectuează în cel mult 60 de zile de la primirea de către titularul de licență prevăzut la alin. (2) de cereri de racordare din partea unor solicitanți și de preluare a gazelor naturale de la producători, situați în localități/unități administrativ-teritoriale pentru care deține contract de concesiune, respectiv de la aprobarea planului de dezvoltare a unui SD sau depunerea unei cereri de emitere a unei autorizații de înființare a unui SD nou în localitățile/unitățile administrativ-teritoriale respective, cu considerarea obiectivelor prevăzute la alin. (1), dar nu mai devreme de recepția la terminarea lucrărilor prevăzute în Autorizație.(4)Obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se aplică și în cazul în care intervine orice modificare, inclusiv fuziune/divizare/transformare, cu privire la titularul Autorizației.
 + 
Articolul 23Autorizația este valabilă numai pentru realizarea SD și a componentelor acestora, prevăzute în anexa nr. 2 la Condiții.
 + 
Capitolul IVAsigurarea personalului și dotarea tehnică + 
Articolul 24(1)Titularul Autorizației se asigură că execuția obiectivelor SD precizate în anexa nr. 2 se va face cu personal calificat, autorizat, atestat și în număr suficient, și că este asigurată dotarea tehnică și materială necesară.(2)Pentru îndeplinirea obligației de la alin. (1) se vor lua în considerare inclusiv personalul și dotarea tehnică și materială alocate de subcontractanții titularului Autorizației.(3)În vederea aplicării alin. (1) titularul Autorizației întocmește și aplică proceduri proprii de lucru care respectă normele tehnice și reglementările incidente în domeniu.
 + 
Capitolul VModificarea Autorizației + 
Articolul 25(1)Ca urmare a unei cereri scrise a titularului Autorizației sau din proprie inițiativă, ANRE poate modifica Autorizația procedând conform prevederilor Regulamentului.(2)În cazul unor modificări ale statutului titularului Autorizației, determinate de fuziunea, divizarea, transformarea sau schimbarea denumirii, ANRE examinează cererea de modificare și documentația anexată acesteia și dispune, dacă solicitarea este întemeiată, după caz:a)modificarea Autorizației;b)acordarea unei autorizații noi.
 + 
Articolul 26Modificările Autorizației, inițiate de ANRE ca urmare a modificării condițiilor existente la data acordării acesteia, a unor modificări ale legislației incidente, a punerii în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau ca urmare a unor evenimente care afectează substanțial piața gazelor naturale, vor fi notificate titularului Autorizației, conform prevederilor Regulamentului.
 + 
Capitolul VITransferul Autorizației + 
Articolul 27Autorizația poate fi transferată altui operator economic în conformitate cu prevederile Regulamentului.
 + 
Capitolul VIISancțiuni + 
Articolul 28Neîndeplinirea și/sau îndeplinirea necorespunzătoare a prezentelor Condiții se sancționează potrivit Legii.
 + 
Capitolul VIIISuspendarea/Retragerea Autorizației + 
Articolul 29(1)ANRE poate suspenda/retrage Autorizația în cazurile prevăzute în Regulament, procedând conform prevederilor acestuia.(2)ANRE comunică titularului Autorizației decizia de suspendare/retragere a Autorizației, motivele de suspendare/ retragere, precum și condițiile pe care titularul Autorizației trebuie să le îndeplinească pentru încetarea suspendării.(3)ANRE poate dispune încetarea suspendării Autorizației după ce titularul Autorizației face dovada îndeplinirii condițiilor de încetare a suspendării.(4)ANRE notifică în scris titularului Autorizației, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte, data la care intenționează să emită o decizie cu privire la suspendarea/retragerea Autorizației, precum și motivul care determină această măsură.(5)În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea unei comunicări privind suspendarea/retragerea Autorizației, titularul Autorizației poate transmite autorității competente o explicație referitoare la condițiile invocate de aceasta privind suspendarea/retragerea Autorizației, precum și orice dovezi pe care le consideră adecvate pentru a temporiza/opri emiterea deciziei de suspendare/retragere a Autorizației.(6)Notificarea prealabilă din partea autorității competente nu este necesară dacă suspendarea/retragerea Autorizației se face ca urmare a solicitării titularului Autorizației sau în cazul falimentului acestuia.
 + 
Capitolul IXCăi de comunicare + 
Articolul 30(1)Orice comunicare sau altă informație solicitată a cărei transmitere este permisă în prezentele Condiții se va realiza în scris, în limba română, putând fi transmisă prin fax sau e-mail, cu condiția ca, în cazurile prevăzute în reglementările în vigoare sau în solicitările transmise de ANRE, originalul să se depună direct sau prin servicii poștale la sediul ANRE.(2)Titularul Autorizației poate solicita ANRE utilizarea pentru comunicare a unei adrese de corespondență diferite de cea a sediului social, dacă aceasta este înregistrată ca punct de lucru al societății.
 + 
Anexa nr. 1la condițiile-cadru
Informații privind localitățile în care sunt amplasate
obiectivele sistemului de distribuție a gazelor naturale

Nr. crt. Județul Unitate administrativă de bază Localitate aparținătoare Soluția de alimentare
Cod SIRUTA Cod SIRUTA Nr./data contract de concesiune T/D/CA Cod SIRUTA

 + 
Anexa nr. 2la condițiile-cadru
Informații privind caracteristicile tehnice ale sistemului de distribuție a gazelor naturale

Nr. crt. Județul Unitate administrativă de bază Localitate aparținătoare Conducte Nr. SRM/SRS
OL PE
Cod SIRUTA Cod SIRUTA Nr./data contract de concesiune Φ (țoli) Lungime [km] Dn (mm) Lungime [km]

NOTĂ:Soluția de alimentare: se înscriu datele tehnice de alimentare a sistemului de distribuție a gazelor naturale cu precizarea obiectivelor din localitățile pentru care nu este concesionat serviciul public de distribuție, inclusiv lungimea și diametrul racordului și debitul SRMP-ului, cu indicarea conductei principale T/D/CA.––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x