CONDIȚII-CADRU din 15 iunie 2021

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 23 iunie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 42 15/06/2021
ART. 5REFERIRE LAORDIN 199 28/10/2020
ART. 5REFERIRE LAREGULAMENT 28/10/2020
ART. 5REFERIRE LALEGE 123 10/07/2012
ART. 10REFERIRE LALEGE 123 10/07/2012
ART. 11REFERIRE LALEGE 123 10/07/2012
ART. 24REFERIRE LAREGULAMENT 28/10/2020
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 42 15/06/2021
ActulCONTINUT DEORDIN 42 15/06/2021
ActulREFERIT DEORDIN 42 15/06/2021





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 42 din 15 iunie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2021.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Prezentul document stabilește condițiile în care este valabilă licența pentru activitatea de trader de gaze naturale, denumită în continuare Licență, și constituie parte integrantă din aceasta. + 
Articolul 2Obiectul Licenței îl constituie acordarea drepturilor și stabilirea obligațiilor titularului Licenței în vederea desfășurării activității de trader de gaze naturale. + 
Articolul 3Nu fac obiectul Licenței activitatea de furnizare a gazelor naturale la clienții finali și nici activitățile titularului Licenței privind consultanța, finanțarea și executarea anumitor lucrări la clienții săi care nu sunt specifice activității de trader de gaze naturale. + 
Articolul 4Titularul Licenței este responsabil pentru respectarea prezentelor Condiții-cadru de valabilitate asociate licenței pentru activitatea de trader de gaze naturale, denumite în continuare condiții. + 
Articolul 5(1)În sensul prezentelor condiții se utilizează următoarele abrevieri și termeni:1.ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;2.LegeLegea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;3.RegulamentRegulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 199/2020.(2)Abrevierile și termenii prevăzuți la alin. (1) se completează cu termenii definiți prin Lege și în legislația aplicabilă în sectorul gazelor naturale. + 
Articolul 6Titularul Licenței nu poate deține simultan mai mult de o licență pentru activitatea de trader de gaze naturale și nu poate deține simultan o licență pentru activitatea de trader și o licență pentru activitatea de furnizare de gaze naturale emise de ANRE.
 + 
Capitolul IIDrepturi ale titularului Licenței + 
Articolul 7Pe durata de valabilitate a Licenței, titularul Licenței beneficiază de drepturile stabilite prin Lege și legislația incidentă. + 
Articolul 8Titularul Licenței are dreptul, în condițiile reglementărilor specifice, să desfășoare activitatea de trader exclusiv pe piața concurențială angro de gaze naturale. + 
Articolul 9Titularul Licenței are dreptul să factureze și să încaseze contravaloarea gazelor naturale tranzacționate pe piața concurențială angro de gaze naturale. + 
Articolul 10Deciziile ANRE cu privire la modificarea, suspendarea sau retragerea Licenței, precum și cele cu privire la aplicarea sancțiunilor generate de încălcarea prevederilor prezentelor condiții sau ale Legii pot fi atacate de titularul Licenței la instanța judecătorească de contencios administrativ, în condițiile legii.
 + 
Capitolul IIIObligații ale titularului Licenței + 
Articolul 11Pe durata de valabilitate a Licenței, titularul Licenței are toate obligațiile stabilite prin Lege, prin legislația incidentă, precum și prin reglementările în vigoare aprobate de ANRE. + 
Articolul 12(1)Pe toată durata de valabilitate a Licenței, titularul Licenței va respecta prevederile:a)Licenței, împreună cu condițiile asociate acesteia;b)Legii;c)reglementărilor emise de ANRE;d)regulamentelor europene de directă aplicabilitate;e)standardelor și altor acte normative în vigoare în sectorul gazelor naturale sau impuse de cadrul normativ în vigoare.(2)La cererea scrisă a ANRE, titularul Licenței participă, în condițiile prevăzute în cerere, la elaborarea sau revizuirea reglementărilor aprobate de ANRE ori a altor acte normative din sectorul gazelor naturale. + 
Articolul 13(1)Titularului Licenței îi este interzis să inițieze și/sau să transmită oferte, precum și să încheie contracte care conțin prevederi ce contravin obligațiilor din Licență sau reglementărilor ANRE.(2)Titularului Licenței îi este interzis să utilizeze practici comerciale incorecte sau înșelătoare.
 + 
Articolul 14Titularul Licenței are obligația să transfere instituțiilor în drept, conform actelor normative în vigoare, taxele colectate și impozitele. + 
Articolul 15Titularul Licenței are obligația să desfășoare activitatea de trader de gaze naturale pe bază de contracte comerciale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. + 
Articolul 16Pentru activitățile ce fac obiectul Licenței, titularul Licenței are obligația menținerii unei evidențe contabile separate de cea asociată altor activități. + 
Articolul 17Titularul Licenței are obligația să se asigure că nu are loc subvenționarea încrucișată între activitățile care fac obiectul Licenței și alte activități ale titularului Licenței sau alți operatori economici asociați/operatori economici afiliați ai titularului Licenței sau alți titulari de licență din sectorul gazelor naturale care, direct sau indirect, pot deține, la un moment dat, acțiuni la titularul Licenței. + 
Articolul 18(1)Titularul Licenței are obligația să furnizeze corect și complet orice informații, înregistrări și documente solicitate de ANRE, care îi sunt necesare în exercitarea atribuțiilor sale.(2)Titularul Licenței are obligația să îndeplinească măsurile dispuse de ANRE și să dea curs convocărilor adresate de către aceasta.
 + 
Articolul 19(1)Titularul Licenței are obligația să se asigure că informațiile obținute de acesta în cursul desfășurării activității care face obiectul Licenței nu sunt transmise unor persoane neautorizate să primească astfel de informații, fapta constituind contravenție conform prevederilor Legii; obligația de confidențialitate care revine titularului Licenței nu aduce atingere dreptului operatorilor economici afiliați sau asociați cu titularul Licenței de a efectua consolidarea conturilor în conformitate cu reglementările naționale sau cu privire la piața de capital aplicabile acestor operatori economici afiliați sau asociați.(2)Fac excepție de la prevederile alin. (1) cazurile când:a)se obține consimțământul scris al persoanei ale cărei interese pot fi afectate de diseminarea informației;b)informația trebuie transmisă în cursul îndeplinirii obligațiilor privind desfășurarea activităților care fac obiectul Licenței.(3)Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și în raport cu operatorii economici asociați titularului Licenței, care pot dobândi, prin utilizarea acestor informații, avantaje nejustificate pe piața gazelor naturale sau pot crea avantaje comerciale nejustificate unor terți, prin divulgarea informațiilor către aceștia.(4)Titularul Licenței are obligația de a nu abuza de sistemul clasificării informațiilor și de a permite asigurarea transparenței informațiilor publice.
 + 
Articolul 20(1)Titularul Licenței are obligația de a notifica ANRE intenția de a efectua modificări ale statutului juridic, în sensul fuziunii/divizării/transformării, precum și orice vânzare sau transfer de active sau alte operațiuni cu respectarea prevederilor Regulamentului.(2)Titularul Licenței are obligația de a notifica ANRE, în termen de 5 zile lucrătoare, orice modificări ale denumirii, sediului sau datelor de contact.
 + 
Articolul 21Titularului Licenței îi este interzis să se angajeze în practici anticoncurențiale pe piața de gaze naturale și să împiedice sau să încerce să împiedice, în mod ilicit, alți titulari de licențe sau potențiali competitori să se angajeze în activitatea de trader de gaze naturale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la concurență.
 + 
Capitolul IVConstituirea și menținerea resurselor financiare + 
Articolul 22(1)Titularul Licenței este obligat să mențină resursele financiare necesare participării la piața de gaze naturale.(2)Resursele financiare prevăzute la alin. (1) se constituie în conformitate cu reglementările în vigoare aplicabile participanților la piața de gaze naturale.(3)Indiferent de forma în care s-au constituit resursele financiare, valoarea acestora nu va putea fi, în niciun moment, mai mică de 25% din valoarea cifrei de afaceri realizate în ultimele 12 luni de activitate ca trader de gaze naturale, dar nu mai puțin de 100.000 euro, sumă care provine din una sau mai multe resurse, conform prevederilor Regulamentului.(4)ANRE poate să solicite titularului Licenței, în orice moment, pe toată durata de valabilitate a Licenței, documente care să dovedească constituirea și menținerea resurselor financiare prevăzute la alin. (1).(5)ANRE poate să solicite motivat titularului Licenței revizuirea formei și valorii resurselor financiare, dacă se modifică condițiile avute în vedere la emiterea Licenței.
 + 
Capitolul VSuspendarea/Retragerea Licenței + 
Articolul 23(1)ANRE poate suspenda/retrage Licența în cazurile prevăzute în Regulament, procedând conform prevederilor acestuia.(2)ANRE comunică titularului Licenței suspendarea/ retragerea Licenței, motivele de suspendare/retragere, precum și condițiile pe care titularul Licenței trebuie să le îndeplinească pentru încetarea suspendării.(3)ANRE poate dispune încetarea suspendării Licenței după ce titularul Licenței face dovada îndeplinirii condițiilor de încetare a suspendării.
 + 
Capitolul VIModificarea Licenței + 
Articolul 24(1)Ca urmare a unei cereri scrise a titularului Licenței sau din proprie inițiativă, ANRE poate modifica Licența procedând conform prevederilor Regulamentului.(2)În cazul unor modificări ale statutului titularului Licenței, determinate de fuziunea, divizarea, transformarea sau schimbarea denumirii, ANRE examinează cererea de modificare și documentația anexată acesteia și dispune, dacă solicitarea este întemeiată, după caz:a)modificarea Licenței;b)acordarea unei licențe noi.
 + 
Articolul 25Modificările Licenței inițiate de ANRE ca urmare a modificării condițiilor existente la data acordării acesteia (legislația primară și secundară și hotărâri judecătorești) sau ca urmare a unor evenimente care afectează substanțial piața gazelor naturale vor fi notificate titularului Licenței conform prevederilor Regulamentului.
 + 
Capitolul VIICăi de comunicare + 
Articolul 26(1)În relația cu ANRE, orice comunicare sau altă informație solicitată a cărei transmitere este permisă în prezentele condiții se va realiza în scris, în limba română, putând fi transmisă în una dintre următoarele forme:a)pe suport hârtie transmis/depus la registratura ANRE;b)prin e-mail la o adresă publicată pe pagina de internet a ANRE (documentele originale se certifică cu semnătură electronică);c)pe suport magnetic (CD/DVD/memory stick) transmis/ depus la registratura ANRE (documentele originale se certifică cu semnătură electronică);d)prin încărcare pe pagina de internet a ANRE (documentele originale se certifică cu semnătură electronică);e)prin încărcare în platforma punctului de contact unic electronic – PCUe.(2)Titularul Licenței poate solicita ANRE utilizarea pentru comunicare a unei adrese de corespondență diferite de cea a sediului social, dacă aceasta este înregistrată ca punct de lucru al societății.
 + 
Capitolul VIIITarife și contribuții + 
Articolul 27(1)Pe toată durata de valabilitate a Licenței, titularul Licenței va plăti contribuțiile și tarifele stabilite prin ordin al președintelui ANRE. Neplata acestora până la termenele stabilite prin reglementările în vigoare poate atrage suspendarea Licenței.(2)În cazul în care titularul Licenței nu plătește sumele datorate conform alin. (1) în termen de un an de la data emiterii facturii, ANRE poate retrage Licența de trader de gaze naturale.
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x