Informatii Document
Emitent: CONSILIUL PROVIZORIU DE UNIUNE NATIONALA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 29 martie 1990
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind şedinţa Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională
Miercuri, 28 martie 1990, a avut loc şedinţa Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, sub preşedinţia domnului Ion Iliescu.Pe baza unei informări prezentate de domnul Ion Mânzatu, vicepreşedinte al C.P.U.N., din partea comisiei instituite prin hotărîrea biroului executiv din 20 martie 1990, a fost examinată situaţia din municipiul Tîrgu Mureş, precum şi din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, acţiunile întreprinse pentru reglementarea problemelor apărute. S-a dat o apreciere pozitivă faptului că, în urma activităţii comisiei, cu contribuţia activă a organismelor locale şi în primul rînd a Uniunii Vatra Românească şi Uniunii Democrate Maghiare din România din judeţul Mureş, s-a ajuns la calmarea situaţiei şi angajarea unui dialog deschis, la realizarea unui acord comun în ce priveşte măsurile care ar urma să fie adoptate în continuare.Pe baza propunerilor prezentate în scris atît de Uniunea Vatra Românească, cît şi de U.D.M.R., în prezent un grup de sinteză constituit din cele doua părţi elaboreaza textul unei platforme comune care urmează să fie finalizată şi dezbatută în plenul comisiei mixte, la începutul săptămînii viitoare.Luînd act de declaraţia făcută la Radioteleviziunea Română, în seara zilei de 24 martie 1990, de către preşedintele C.P.U.N., domnul Ion Iliescu, biroul executiv şi-a însuşit conţinutul acestei declaraţii, pe care a apreciat-o ca pe un document important ce a permis încurajarea dialogului şi detensionarea situaţiei create.S-a aprobat ca lucrările comisiei C.P.U.N. să continue, în contact nemijlocit cu Comisia mixtă judeţeană româno-maghiară, pentru finalizarea şi adoptarea, cît mai curînd, a platformei comune.În continuare, biroul executiv a dezbătut şi aprobat decretele-lege privind: acordarea unor drepturi persoanelor care au avut de suferit din cauza împotrivirii faţă de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945; unele măsuri de îmbunătăţire a salarizării personalului muncitor din Radioteleviziunea Română; abrogarea şi modificarea unor prevederi din Legea nr. 57/1974; aderarea României la Convenţia internaţională contra luării de ostatici; modificarea şi completarea articolului 189 din Codul penal; acceptarea Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16 noiembrie 1972; modificarea şi abrogarea unor prevederi din Decretul-lege nr. 45/1990 privind regimul juridic al frontierei de stat a României; pensionarea cu reducere de vîrstă a avocaţilor; abrogarea Decretului nr. 99 din 30 iulie 1975; abrogarea unor acte normative; încadrarea unor categorii de salariaţi în grupele I şi II de muncă.Biroul executiv a stabilit agenda preliminară a sesiunii C.P.U.N., programată pentru 30 martie 1990.––-