Informatii Document
Publicat în: www.scj.ro
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 8295/327/2018Nr. de înregistrare a sesizării: 1909/1/2019Data înregistrării sesizării: 15.07.2019
Conținutul sesizării:În interpretarea și aplicarea art. 666 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la pct. 3 teza finală din același articol, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, în interpretarea art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, reprezintă o factură individuală, cu valoare de titlu executoriu, în interpretarea art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, conjugată cu interpretarea art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, introdus prin Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006?În interpretarea și aplicarea art. 666 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la pct. 3 teza finală din același articol, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, considerată ca având caracter individual, în interpretarea art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, constituie titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând „Sold precedent”, ce ar putea include perioada de timp anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor în baza cărora factura individuală a dobândit valoare de titlu executoriu, respectiv Legea nr. 224 din 24 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 30 iulie 2015, când la data exigibilității debitului factura individuală nu reprezenta titlu executoriu?
Minuta deciziei nr. 16 din 17 februarie 2020Admite sesizarea formulată de Tribunalul Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8295/327/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din același text normativ și la art. 31 alin. (1) teza finală și art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu.În interpretarea și aplicarea dispozițiilorart. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din același text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în raport cu dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând „sold precedent”.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.