---

Salveaza (0) Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide Adresa de e-mail Parolă Ține-mă minte No account yet? Register

---

pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 1989) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.649(16) la Londra la 19 octombrie 1989, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin Anexa 17 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13 – 24 mai 1991 şi prin Rezoluţia MSC.38(63) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 19 mai 1994*)



Notă …
*) Aprobat prin Legea nr. 315 din 10 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.059 din 26 noiembrie 2005.

**) Codurile și amendamentele sunt reproduse în facsimil.

*) Traducere.

CUPRINS

CAPITOLUL l – GENERALITĂTI

1. 1.1 – Scop

2. 1.2 – Domeniul de aplicare

3. 1.3 – Definiţii

4. 1.4 – Scutiri

5. 1.5 – Echivalenţe

6. 1.6 – Inspecţii şi certificare

7. 1.7 – Control

8. 1.8 – Accidente

9. 1.9 – Revizuirea Codului

CAPITOLUL 2 – CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE

1. 2.1 – Generalităţi

2. 2.2 – Sarcini de calcul

3. 2.3 – Analiza structurală

4. 2.4 – Consideraţii speciale pentru unităţile de suprafaţă

5. 2.5 – Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare

6. 2.6 – Consideraţii speciale pentru unităţile stabilizate prin coloane

7. 2.7 – Materiale

8. 2.8 – Dosar de construcţie

9. 2.9 – Sudarea

10. 2.10 – Probe

CAPITOLUL 3 -COMPARTIMENTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER

1. 3.1 – Proba de înclinări

2. 3.2 – Curbele momentelor de redresare şi a momentelor de înclinare

3. 3.3 – Criterii de stabilitate în stare intactă

4. 3.4 – Compartimentarea şi stabilitatea după avarie

5. 3.5 – Extinderea avariei

6. 3.6 – Integritatea etanşeităţii la apă

7. 3.7 – Bord liber

CAPITOLUL 4 – INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI

1. 4.1 – Generalităţi (aplicabile capitolelor de la 4 la 8)

2. 4.2 – Cerinţe pentru maşini

3. 4.3 – Căldări de aburi şi instalaţii de alimentare a căldărilor

4. 4.4 Instalaţiile pentru tubulaturi de aburi

5. 4.5 – Comenzi maşini

6. 4.6 – Instalaţii de aer comprimat

7. 4.7 – Instalaţii pentru combustibil lichid, ulei de ungere şi alte hidrocarburi inflamabile

8. 4.8 – Instalaţii de santină

CAPITOLUL 5-INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI

1. 5.1 – Cerinţe generale pentru instalaţii electrice

2. 5.2 – Sursa principală de energie electrică

3. 5.3 – Sursa de energie electrică de avarie

4. 5.4 – Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie

5. 5.5 – Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine electrică

6. 5.6 – Comunicaţii interioare

CAPITOLUL 6 – INSTALA ŢII DE MAŞINI ŞI INSTALA ŢII ELECTRICE ÎN ZONELE PERICULOASE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI

1. 6.1 – Zone

2. 6.2 – Clasificarea zonelor periculoase

3. 6.3 – Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie influenţând extinderea zonelor periculoase

4. 6.4 – Ventilaţia spaţiilor

5. 6.5 – Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj

6. 6.6 – Instalaţii electrice în zonele periculoase

7. 6.7 – Instalaţii de maşini în zonele periculoase

CAPITOLUL 7-INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU UNITĂŢILE AUTOPROPULSATE

7.I – Generalităţi

1. 7.2 – Marşul înapoi

2. 7.3 – Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor

3. 7.4 – Comenzi maşini

4. 7.5 – Instalaţia de guvernare

5. 7.6 – Instalaţia de guvernare electrică şi electrohidraulică

6. 7.7 – Comunicaţii între puntea de navigaţie şi compartimentul de maşini

7. 7.8 – Instalaţia de alarmă pentru mecanici

8. 7.9 – Sursa principală de energie electrică

1. 7.1 O – Sursa de energie electrică de avarie

CAPITOLUL 8 – ÎNCĂPERI DE MAŞINI PERIODJC NESUPRAVEGHEATE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI

1. 8.1 – Generalităţi

2. 8.2 – Protecţia contra incendiului

3. 8.3 – Protecţia contra inundării

4. 8.4 – Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de propulsie

5. 8.5 – Comunicaţii

6. 8.6 – Instalaţia de alarmă

7. 8.7 – Cerinţe speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice

8. 8.8 – Dispozitive de siguranţă

9. 8.9 – Alte unităţi

1. 8.1 O – Încăperi de maşini utilizate în scopuri de foraj

CAPITOLUL 9 – PROTECŢIA CONTRA INCENDIULUI

1. 9.1 – Protecţia constructivă contra incendiului

2. 9.2 – Protecţia încăperilor de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă

3. 9.3 – Mijloace de evacuare

4. 9.4 – Pompe de incendiu, magistrala de incen iu, hidranţi şi furnmuri

5. 9.5 – Instalaţii de stingere a incendiului în încăperile de maşini şi în spaţii conţinând procese tehnologice de ardere

6. 9.6 – Stingătoare de incendiu portabile în încăperile de locuit, de serviciu şi spaţii de producţie

7. 9.7 – Instalaţii pentru detecţia incendiului şi de alarmă

8. 9.8 – Instalaţii pentru detecţia gazului şi de alarmă

9. 9.9 – Echipamente de pompieri

1. 9.1 O – Amenajări în încăperi de maşini şi spaţii de lucru

1. 9.11 – Amenajări aplicabile instalaţiilor pentru elicoptere

2. 9.12 – Depozitarea buteliilor de gaz

9.I 3 – Dispoziţii diverse

CAPITOLUL 1O – MIJLOACE ŞI DISPOZITIVE DE SALVARE

1. 10.1 – Ambarcaţiuni de salvare

2. 10.2 – Bărci de urgenţă

3. 10.3 – Veste de salvare

4. 10.4 – Colaci de salvare

5. 10.5 – Amarare, manevră şi lansare

6. 10.6 – Instrucţiuni în caz de urgenţă

7. 10.7 – Aparate de radio portabile

8. 10.8 -Avertizare de urgenţă

I 0.9 – Necesarul farmaceutic de prim-ajutor 10.1O – Balustrade şi parapete

1O.I 1 – Mijloace de îmbarcare

CAPITOLUL 11 – INSTALA TII DE RADIOCOMUNICA TII

' '

1. 11.1 – Domeniul de aplicare

2. 11.2 – Generalităţi

3. 11.3 – Unităţi autopropulsate în deplasare

I I.4 – Unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate însoţite de nave de escortă

1. 11.5 – Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj

2. 11.6 – Comunicaţii cu elicopterele

3. 11.7 – Specificaţii tehnice de echipament

4. 11.8 – Pericol de explozia gazului

J 1.9 – Încăperi de locuit pentru personalul de serviciu radio J 1.1O – Inspecţia staţiei de radio

CAPITOLUL 12 – INSTALA ŢII DE RIDICARE

12.I – Macarale

12.2 – Ascensoare pentru personal

12.3 – Turle de foraj

CAPITOLUL 13 – AMENAJĂRI PENTRU ELICOPTERE

1. 13.1 – Generalităţi

2. 13.2 – Construcţie

3. 13.3 – Dotări

4. 13.4 – Mijloace vizuale

CAPITOLUL 14-REGULI DE EXPLOATARE

1. 14.1 – Manualul de Exploatare

2. 14.2 – Mărfuri periculoase

3. 14.3 – Prevenirea poluării

4. 14.4 – Remorcaj

5. 14.5 – Transferul de materiale, de echipament sau de personal

6. 14.6 – Instalaţii de scufundare

7. 14.7 – Siguranţa navigaţiei

Apendice – Formular model al Certificatului de siguranţă pentru unitatea mobilă de foraj marin

CODUL PENTRU CONSTRUCŢIA ŞI ECHIPAMENTUL UNITĂŢILOR MOBILE DE FORAJ MARIN

CAPITOLUL 1-GENERALITĂŢI

1. 1.1 Scop

   Scopu] Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobiJe de foraj marin, numit mai departe Cod, este să recomande criterii de proiectare, norme de construcţii şi alte măsuri de siguranţă pentru unităţile mobile de foraj marin, astfel încât să reducă la minimum riscurile la care sunt supuse aceste unităţi, personalul de bord şi mediul înconjurător.

2. 1.2 Domeniul de aplicare

   1. 1.2.1 Codul se aplică unităţilor mobile de foraj marin definite în paragrafele de 1a 1.3.1 la 1.3.4.

   2. 1.2.2 Statul riveran poate impune condiţii suplimentare privitoare la exploatarea instalaţiilor industriale netratate de Cod.

3. 1.3 Definiţii

Pentru aplicarea prezentului Cod, dacă nu se prevede în mod expres altfel, termenii folosiţi au semnificaţiile definite în paragrafele următoare:

1. 1.3 .1 Unitate mobilă de foraj marin sau unitate înseamnă o navă capabilă să efectueze operaţii de foraj pentru explorarea sau exploatarea resurselor subsolului marin, cum ar fi hidrocarburile lichide sau gazoase, sulful sau sarea.

   1. 1.3.2 Unitate de suprafaţă înseamnă o unitate construită cu corp de deplasament de tip navă sau barjă, cu corp unic sau multiplu, destinată să fie exploatată în regim de plutire.

   2. 1.3.3 Unitate autoridicătoare înseamnă o unitate cu picioare mobile capabilă să-şi ridice corpul deasupra suprafeţei mării.

   3. 1.3.4 Unitate stabilizată prin coloane înseamnă o unitate a cărei punte principală este legată de un corp imersat sau de tălpile de rezemare prin coloane sau chesoane.

   4. 1.3.5

      . I Administraţie înseamnă Guvernul Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l

      arboreze.

      .2 Stat riveran înseamnă Guvernul Statului care exercită controlul administrativ al operaţiilor de foraj ale unităţii.

   5. 1.3.6 Organizaţia înseamnă Organizaţia Maritimă Consultativă Inter-guvernamentală (IMCO ).

   6. 1.3.7 Certificat înseamnă Certificat de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin.

   7. 1.3.8 Convenţia SOLAS din 1974 înseamnă Convenţia Internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii umane pe mare.

      l.3.9 Convenţia din 1966 asupra liniilor de incărcarţ înseamnă Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare.

      l.3.1O Mod de exploatare înseamnă o condiţie sau manieră în care o unitate poate opera sau funcţiona atunci când se află în locaţie sau în tranzit. Modurile de exploatare ale unei unităţi includ următoarele:

      . l Condiţii de exploatare – situaţii în care unitatea se găseşte în locaţie pentru operaţii de foraj şi când este supusă în timpul solicitărilor de mediu şi exploatare Ia sarcini al căror total este în limitele corespunzătoare stabilite în proiectare pentru aceste operaţiuni conform proiectului unităţii. Unitatea poate fi în plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz.

      1. .2 Condiţii de furtună puternică – stuaţie în care unitatea poate fi supusă în timpul solicitărilor de mediu, la cele mai mari sarcini pentru care ea a fost proiectată. Operaţiile de foraj sunt presupuse întrerupte datorită solicitărilor puternice provocate de mediul înconjurător. Unitatea poate fi în condiţii de plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz.

      2. .3 Condiţii de tranzit- situaţia în care unitatea este în deplasare de la o locaţie geografică la alta.

      1.3.11 Bord liber este distanţa măsurată pe verticală în jos Ia mijlocul navei, între marginea superioară a liniei punţii şi marginea superioară a liniei de încărcare corespunzătoare.

      1.3.12 Lungime (L) înseamnă o lungime egală cu 96% din lungimea totală a plutirii situată la o distanţă deasupra chilei egală cu 85% din înălţimea de constmcţie minimă, măsurată de la faţa superioară a chilei) sau cu distanţa între muchia prova a etravei şi axul câimei la această plutire, dacă această valoare este mai mare. La unităţile proiectate pentru a naviga cu chila înclinată, plutirea la care se măsoară lungimea trebuie să fie paralelă cu plutirea din proiect.

      I.3.13 Etanş la intemperii înseamnă că oricare ar fi condiţiile întâlnite pe mare, apa nu va pătrunde în unitate.

      1.3.14 Condiţii normale de exploatare şi locuit înseamnă:

      1. .1 Condiţiile în care unitatea în ansamblul său, maşinile şi serviciile, mijloacele şi dispozitivele destinate să asigure siguranţa navigaţiei când unitatea este în deplasare, siguranţa când unitatea este în serviciul industrial, protecţia contra incendiului şi inundării, semnalele şi comunicaţiile interioare şi exterioare, mijloacele de evacuare, vinciurile bărcilor de urgenţă precum şi confortul corespunzător condiţiilor minimale de locuit, sunt la capacitatea de lucru în stare de funcţionare nonnală; şi

      2. .2 Operaţiunile de foraj.

      l.3.15 Uşă etanşă la gaze înseamnă o uşă solidă, bine ajustată şi compactă, concepută să reziste trecerii gazelor în condiţii atmosferice normale.

      1. 1.3.16 Sursa principală de energie electrică înseamnă o sursă destinată să alimenteze cu energie electrică toate serviciile necesare menţinerii unităţii în condiţii normale de exploatare şi de locuit.

      2. 1.3.17 Navă lipsită de energie înseamnă situaţia în care maşinile principale de propulsie, căldările şi maşinile auxiHare nu sunt în funcţiune datorită lipsei de energie.

      3. 1.3.18 Tabloul principal de distribuţie înseamnă tabloul de distribuţie alimentat direct de la sursa principală de energie electrică şi destinat să distribuie energia electrică serviciilor unităţii.

      4. 1.3.19 Tablou de distribuţie de avarie înseamnă tabloul de distribuţie care, în cazul întreruperii sistemului principal de alimentare cu energie electrică, este alimentat direct de la sursa de energie electrică de avarie şi/sau de la sursa tranzitorie de energie de avarie şi care este destinat să distribuie energia electrică serviciilor de avarie ale unităţii.

      5. 1.3.20 Sursa de energie electrică de avarie înseamnă o sursă de energie electrică destinată să alimenteze serviciile necesare în cazul întreruperii sursei principale de energie electrică.

      6. 1.3.21 Instalaţia de guvernare principală înseamnă maşinile, agregatele de forţă, dacă există şi accesoriile instalaţiei de guvernare ca şi mijloacele utilizate pentru transmiterea momentului ]a axul cârmei, cum ar fi echea sau sectorul de eche, care sunt necesare pentru a reaJiza deplasarea cârmei şi guvernarea unităţii în condiţii normale de serviciu.

      7. 1.3.22 Instalaţia de guvernare auxiliară înseamnă echipamentul care este prevăzut pentru a realiza deplasarea cârmei şi guvernarea unităţii în cazul avariei instalaţiei de guvernare principală.

      8. 1.3.23 Agregatul de forţă al instalaţiei de guvernare înseamnă în cazul unei:

         .I maşini de cârmă electrice, un motor electric şi echipamentul electric asociat;

         1. .2 maşini de cârmă electrohidraulică, un motor electric cu echipamentul electric asociat şi pompa la care motorul este cuplat;

         2. .3 alte maşini de cârmă hidraulică, un motor de antrenare şi pompa la care este cuplat.

      9. 1.3.24 Viteza maximă de serviciu la marş înainte înseamnă cea mai mare viteză pe care unitatea este proiectată să o menţină în serviciu pe mare, la cel mai mare pescaj de exploatare.

      10. 1.3.25 Viteza maximă la marş înapoi înseamnă viteza estimată pe care unitatea o poate atinge la puterea maximă de marş înapoi prevăzută în proiect şi la pescajul maxim de exploatare.

      11. 1.3.26 Încăperi de maşini de categoria A sunt toate încăperile care conţin maşini cu combustie internă utilizate fie:

      . I pentru propulsia principală; fie

      .2 pentru alte scopuri dacă puterea lor totală este de ceJ puţin 375 kilowaţi; sau conţin vreo căldare cu combustibil lichid sau vreo instalaţie de combustibil lichid, precum şi puţurile care ajung duc la aceste încăperi.

      I .3.27 Încăperi de maşini sunt toate încăperile de maşini de categoria A şi toate celelalte încăperi care conţin maşini de propulsie, căldări sau alte maşini cu combustie, instalaţii de combustibil lichid, maşini cu aburi şi motoare cu combustie internă, generatoare şi motoare electrice importante, staţii de ambarcare a combustibilului, instalaţii de ventilaţie şi aer condiţionat, instalaţii frigorifice sau dispozitive de stabilizare şi toate încăperile similare împreună cu puţurile aferente acestor încăperi.

      1.3.28 Posturi de comandă sunt acele spaţii unde se găsesc aparatele radio ale unităţii, aparatele principale de navigaţie ori sursa de energie electrică de avarie sau în care sunt centralizate instalaţiile de detecţie şi stingerea incendiului sau instalaţia de comandă şi poziţionare dinamică a unităţii. Totuşi la aplicarea capitolului 9, spaţiul în care se găseşte sursa de energie electrică de avarie nu este considerat ca fiind un post de comandă.

      l .3.29 Zonele periculoase sunt toate acele zone în care, datorită eventualei prezenţe a unei atmosfere inflamabile rezultată din operaţiile de foraj, utilizarea imprudentă a maşinilor sau echipamentului electric poate conduce la pericol de incendiu sau explozie.

      1.3.30

      .l Spaţii închise sunt spaţiile delimitate de planşee, pereţi şi/sau punţi care pot avea uşi şi/sau terestre.

      1. .2 Amplasamente semiînchise sunt amplasamente unde condiţiile naturale de ventilaţie sunt semnificativ deosebite faţă de acelea de pe punţile deschise, datorită prezenţei de structuri ca rufuri, paravânturi şi pereţi care sunt dispuse astfel încât să nu se poată produce dispersarea gazelor.

         I.3.31 Maşini şi echipamente tip industrial sunt maşinile ş1 echipamentele care sunt utilizate în legătură cu operaţiunile de foraj.

         1.3.32

         1. .1 Material incombustibil este un material care nu arde şi nici nu emite vapori inflamabili în

            cantitate suficientă ca să se aprindă spontan când este adus la temperatura de aproape 750°C, această proprietate fiind determinată cu ajutorul unei metode de încercare stabilită, acceptate de către Administraţie. Orice alt material este considerat material combustibil .

         2. .2 Încercarea standard a rezistenţei la/oe este o probă definită prin regula 3.b) a capitolului II- 2 din Convenţia SOLAS din 1974.

         3. .3 Construcţii de tip A sunt construcţii definite prin regula 3.b) a capitolului II-2 din Convenţia SOLAS din 1974.

         4. .4 Construcţii de tip B sunt construcţii definite prin regula 3.b) a capitolului Il-2 din Convenţia SOLAS din 1974.

         5. .5 Construcţii de tip C sunt construcţii realizate din materiale incombustibile aprobate de Administraţie. Ele nu sunt obligate să satisfacă cerinţele referitoare la trecerea fumului şi flăcărilor şi nici cerinţele privind limitarea creşterii temperaturii.

         6. .6 Oţel sau alt material echivalent înseamnă oţel sau orice material care, el însuşi sau datorită izolaţiei prevăzute, posedă proprietăţi echivalente oţelului din punct de vedere al rezistenţei şi integrităţii, la sfârşitul aplicabilei încercări standard a rezistenţei la foc (de exemplu un aliaj de aluminiu corespunzător izolat).

         I .3.33 Spaţiile de lucru sunt spaţii deschise sau Închise conţinând echipamente şi procese tehnologice, asociate operaţiilor de foraj, care nu sunt cuprinse în I 3.27.

         1. 1.3.34 Încăperile de locuit cuprind spaţii sociale, coridoare, spălătoare, cabine, birouri, infirmerii, cinema, săli de jocuri şi de recreere, oficii fără instalaţii de gătit şi spaţii similare. Spaţiile sociale sunt încăperile de locuit constituite din vestibule, săli de mese, saloane şi alte spaţii de aceeaşi natură permanent închise.

         2. 1.3.35 Încăperile de serviciu cuprind bucătăriile, oficiile conţinând instalaţii de gătit, dulapuri de serviciu şi spaţii pentru depozitare, ateliere – altele decât cele care fac parte din încăperilele de maşini şi spaţii de aceeaşi natură ca şi puţurile aferente acestora.

         3. 1.3.36 Instalaţia de combustibil este echipamentul pentru prepararea combustibilului lichid desţinat alimentării unei căldări sau echipamentul pentru preîncălzirea combustibilului lichid destinat unui motor cu combustie internă şi include orice pompe, filtre şi încălzitoare aducând combustibilul la o presiune mai mare de 0,18 N/mm2.

         4. 1.3.37 Ambarcaţiuni de salvare sunt ambarcaţiuni apte pentru evacuarea persoanelor de pe o unitate care va fi abandonată şi care pot să menţină în viaţă aceste persoane, până la completa Jor recuperare.

         5. 1.3.38 Barca de urgenţă este o barcă cu motor uşor de manevrat, capabilă să poată fi lansată rapid la apă şi adecvată recuperării rapide a unui om căzut peste bord în mare şi să poată remorca o plută de salvare pentru a o feri de un pericol imediat.

         l.3.39 Instalaţia de scufundare este instalaţia şi echipamentul necesare pentru dirijarea în siguranţă a operaţiunilor de scufundare efectuate de pe o unitate mobilă de foraj marin.

2. 1.4 Scutiri

   O Administraţie poate scuti orice unitate care încorporează caracteristici noi, de la aplicarea oricărei cerinţe din Cod care riscă să împiedice cercetările vizând perfecţionarea acestor caracteristici. Totuşi, orice astfel de unitate trebuie îndeplinească cerinţele de siguranţă pe care Administraţia, ţinând seama de serviciul intenţionat, le consideră că asigură siguranţa generală a unităţii. Administraţia care acordă o astfel de scutire trebuie să înscrie menţiunile corespunzătoare în certificat şi să comunice amănuntele şi motivele către Organizaţie, pentru ca aceasta să le poată transmite Guvernelor contractante pentru informarea funcţionarilor lor.

3. 1.5 Echivalenţe

1. 1.5.1 Acolo unde Codul cere ca la bordul unei unităţi să fie montat sau prevăzut un material, o instalaţie, un aparat oarecare, un element de echipament, sau un anumit tip al acestora, sau ca o anumită dispoziţie să fie luată ori o anumită procedură sau dotare să fie îndeplinită, Administraţia poate admite ca oricare alt material, instalaţie, aparat, element de echipament sau un tip acestora, să fie montat sau prevăzut la bord, ori o altă dispoziţie să fie luată sau altă procedură sau dotare să fie efectuată la bordul

   unităţii, dacă este stabilit ca urmare unor probe sau de o altă manieră, că aceste materiale, instalaţii, aparate, elemente de echipament sau tip al acestora, sau că dispoziţia, procedura sau dotarea, au o eficacitate cel puţin egală cu aceea prescrisă de Cod.

2. 1.5.2 Când o Administraţie autorizează astfel înlocuirea unui material, instalaţie, aparat, un element de echipament, sau tip al acestora, ori o dispoziţie, procedură, dotare, o concepţie sau o nouă utilizare, trebuie să comunice caracteristicile către Organizaţie, cu un raport asupra raţiunilor avansate, pentru ca aceasta să le poată transmite altor Guverne pentru informarea funcţionarilor lor.

1. 1.6 Inspecţii şi certificare

   1. 1.6.1 Orice unitate trebuie să fie supusă inspecţiilor specificate mai jos:

      1. .1 Unei inspecţii iniţiale înaintea intrării în serviciu sau înainte ca certificatul prescris de prezenta secţiune a Codului să-i fi fost eliberat pentru prima dată, care va cuprinde inspecţia completă a structurii, echipamentului, accesoriilor, amenajărilor şi materialelor acolo unde Codul se aplică unităţii. Această inspecţie trebuie să fie astfel încât să se asigure că structura, echipamentul, accesoriile, amenajările şi materialele îndeplinesc pe deplin cerinţele aplicabile ale Codului;

      2. .2 Inspecţiilor periodice Ia intervalele specificate de Administraţie, dar nedepăşind 5 ani, care să permită să asigure că structura, echipamentul, accesoriile, amenajările şi materialele îndeplinesc pe deplin cerinţele aplicabile ale Codului;

      3. .3 Inspecţiilor intermediare la intervalele specificate de Administraţie, dar nedepăşind 30 de luni, care pennit să se asigure că structura, accesoriile, amenajările, dispozitivele de siguranţă şi alte echipamente care îndeplinesc pe deplin cerinţele adecvate ale Codului şi sunt în stare bună de funcţionare. Aceste inspecţii intermediare trebu”ie să fie înscrise în certificatul eliberat în virtutea cerinţelor prezentei secţiuni;

      4. .4 Inspecţiilor staţiei radio conform cerinţelor de la secţiunea 11.1O;

      5. .5 O inspecţie generală sau parţială în funcţie de circumstanţe, se va face de fiecare dată când se constată o defecţiune sau un accident care afectează siguranţa unităţii sau oricând se fac reparaţii sau modificări importante. Inspecţia trebuie să fie efectuată astfel încât să asigure că reparaţiile sau modificările au fost eficient efectuate şi că e]e îndeplinesc în toate privinţele şi în deplină confonnitate cerinţele aplicabile ale Codului.

   2. 1.6.2 Aceste inspecţii trebuie efectuate de către funcţionari ai Administraţiei. Administraţia poate totuşi să încredinţe e aceste inspecţii fie unor inspectori desemnaţi în acest scop, sau unor organisme recunoscute de ea. In orice caz Administraţia respectivă, trebuie să garanteze în totalitate efectuarea în întregime şi eficienţa inspecţiilor.

   3. 1.6.3 După încheierea oricărei inspecţii prevăzută în această secţiune, nu trebuie făcută fără autorizaţia Administraţiei, nici o modificare importantă la structura, echipamentul, accesoriile, amenajările şi materialele care au făcut obiectul inspecţiilor, cu excepţia înlocuirii unui astfel de echipament sau accesoriu, în scopul reparaţiilor sau întreţinerii curente.

      I .6.4 În urma inspecţiei efectuate în conformitate cu cerinţele prezentei secţiuni, un certificat poate fi eliberat fie de către funcţionarii Administraţiei, fie de către un agent sau un organism, oficial autorizat de Administraţie. În orice caz, Administraţia îşi asumă întreaga responsabilitate asupra certificatului.

      1. 1.6.5 Certificatul trebuie întocmit în limba oficială a ţării care îl emite, confo1m modelului prezentat în Apendicele Ia Cod. Când limba utilizată nu este nici engleza, nici :franceza, certificatul trebuie însoţit de o traducere într-una din aceste două limbi.

      2. 1.6.6 Toate scutirile acordate în baza secţiunii 1.4 trebuie să fie indicate clar în certificat.

      3. 1.6.7 Un certificat trebuie să fie eliberat pentru o perioadă precizată de Administraţie, dar care să nu depăşească 5 ani de la data eliberării.

      4. 1.6.8 Nu este permisă nici o prelungire a perioadei de valabilitate, de 5 ani, a unui certificat.

      5. 1.6.9 Un certificat încetează de a mai fi valabiJ dacă construcţia, echipamentul, accesoriile, amenajările sau materialele specificate în Cod au suferit, fără acordul Administraţiei, modificări importante, de altă natură decât o simplă înlocuire de echipament sau de accesorii în scop d_e rep aţie de întreţinere sau dacă inspecţiile cerute de Administraţie în conformitate cu cerinţele de ]a paragraful

      1. 1.6.1 n-au fost efectuate.

      1. 1.6.1 O Certificatul eliberat unei unităţi trebuie să-şi înceteze valabilitatea în cazul transferului unităţii sub pavilionul altei ţări.

      1.6. J 1 Privilegiile Codului nu pot fi revendicate în favoarea unei unităţi care nu posedă un certificat valabil.

2. 1.7 Control

   1. 1.7.1 Orice unitate ce posedă un certificat eliberat în virtutea secţiunii 1.6 este supusă, atât timp cât este sub jurisdicţia altor Guverne, controlului inspectorilor autorizaţi, în confonnitate cu prevederile legale ale acestor Guverne, în măsura în care acest control are ca obiect să verifice că la bord există un certificat valabil. Acest certificat va trebui să fie acceptat numai dacă nu există motive suficiente de a crede că starea unităţii sau a echipamentului său nu corespunde în fond indicaţiilor acestui certificat şi Manualului de Exploatare. În acest caz, inspectorul care exercită controlul poate lua anumite măsuri în etape necesare astfel încât să permită unităţii să opereze cu titlu temporar fiiră pericol excesiv pentru unitate şi nici pentru personalul de la bord. În cazul în care controlul duce la o intervenţie oarecare, inspectorul care efectuează controlul, va trebui să informeze imediat, în scris, Administraţia sau Consulul ţării unde unitatea este în.matriculată, asupra tuturor circumstanţelor care au făcut necesară această intervenţie iar faptele trebuie raportate Organizaţiei.

   2. 1.7.2 Fără a ţine seama de dispoziţiile paragrafului l. 7.1, dispoziţiile secţiunii 1.6 nu afectează cu nimic dreptu] Statului riveran conform dreptului internaţional, să aplice propriile cerinţe în ce priveşte reglementarea, supravegherea şi inspecţia unităţilor angajate sau care intenţionează să se angajeze în explorarea sau exploatarea resurselor naturale din acele părţi ale solului şi subsolului marin, asupra căruia acest Stat este în drept să-şi exercite drepturile sale suverane.

3. 1.8 Accidente

   Fiecare Administraţie trebuie să transmită Organizaţiei toate informaţiile adecvate privind concluziile anchetelor asupra oricăror accidente survenite la oricare dintre unităţile sale supuse cerinţelor Codului. Rapoartele sau recomandările stabilite de Organizaţje pe baza acestor informaţii nu trebuje să dezvăluie identitatea sau naţionalitatea unităţilor în cauză, nici să impute în nici o manieră responsabilitatea acestui accident unei unităţi sau unei persoane sau să se poată prezuma responsabilitatea lor.

4. 1.9 Revizuirea Codului

   1. 1.9.1 Codul va fi revizuit de către Organizaţie ori de câte ori se consideră necesară modificarea cerinţelor existente şi formularea de cerinţe pentru noile dezvoltări în tehnicile de proiectare, echipare sau tehnologie.

   2. 1.9.2 Când o Administraţie consideră credibilă o inovaţie în domeniul proiectării, echipamentului sau tehnologiei, ea poate comunica informaţii detaliate asupra acestui element nou Organizaţiei, pentru ca aceasta să examineze dacă aceasta v.a fi inclusă în Cod.

CAPITOLUL 2 – CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE

1. 2.1 Generalităţi

   1. 2.1.1 Administraţiile trebuie sa ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura implementarea ş1

      folosirea uniformă a cerinţelor prezentului capitol.

   2. 2.1.2 Examinarea şi aprobarea proiectului fiecărei unităţi trebuie să fie efectuată de către funcţionarii Administraţiei. Totuşi, Administraţia poate încredinţa această funcţie unor organizaţii de certificarea nominalizate în acest scop sau unor organizaţii recunoscute de ea. In toate cazurile Administraţia în cauză trebuie să garanteze că proiectul a fost examinat în întregime şi de o manieră competentă.

2.2. Sarcini de calcul

2.2.1

.I Modurile de exploatare ale fiecărei unităţi trebuie să fie cercetate în funcţie de condiţii de încărcare realiste, cuprinzând sarcinile gravitaţionale şi cele date de mediul înconjurător în care va avea loc exploatarea. Trebuie să se ţină seama, după caz, de următoarele elemente ale mediului înconjurător:

.I-Vânt

.2-Val

1. .3 – Curent

2. .4 – Gheaţă

3. .5 – Proprietăţile fundului mării

4. .6 -Temperatura

5. .7 – Depuneri biologice

.8- Seisme

1. .2 În fiecare caz posibil, condiţiile de mediu de mai sus utilizate pentru proiectarea unităţii, trebuie să fie stabilite pe baza unor date semnificative cu o perioadă de apariţie de minimum 50 de ani pentru cele mai defavorabile condiţii de mediu anticipate.

2. .3 Pentru argumentarea calculelor sau pentru extinderea lor, pot fi utilizate rezultatele încercărilor pe modele adecvate

3. .4 Limitele impuse prin proiect pentru fiecare·mod de exploatare, trebuie să fie indicate în Manualul de Exploatare.

Sarcini datorate vântului

2.2.2 Pentru detenninarea sarcinilor datorate vântului trebuie să se ia în consideraţie vitezele medii a vântului şi a rafalei, după caz. Presiunile şi forţele ce rezultă trebuie calculate conform metodei indicate la paragraful 3.2 sau prin oricare alte metode acceptate de către Administraţie.

Sarcini datorate valurilor

2.2.3

. I Caracteristicile valului de calcul trebuie să fie determinate pe baza spectrului energetic al

valului de caJcul sau pe baza valurilor deterministice de calcul având forme şi dimensiuni corespunzătoare. Trebuie ţinut cont de valurile cu înălţime mai mică, care datorită frecvenţei, pot avea efecte considerabile asupra elementelor structurii.

.2 Forţele valurilor, utilizate în calculele de proiectare, trebuie să includă efectele imersiunii, înclinării şi acceleraţiei provocate de mişcare. Teoriile folosite pentru calculul forţelor valurilor şi alegerea coeficienţilor trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

Sarcini datorate curenţilor

1. 2.2.4 Trebuie ţinut cont de interacţiunea curentului şi valurilor. Dacă este necesar se vor suprapune cele două mişcări combinând vectorial viteza curentului şi viteza punctuală a valului. Viteza rezultantă se va folosi pentru calcularea forţei cu care curentul şi valurile solicită structura.

   Sarcini datorate curenţilor turbionari

2. 2.2.5 Se va ţine cont de sarcinile induse în elementele structurii de forţele curenţilor turbionari.

   Sarcini pe punţi

3. 2.2.6 Trebuie elaborat un plan de încărcare, acceptat de către Administraţiei, care să indice sarcinile maxime de calcul, uniforme şi concentrate, pentru fiecare zonă a punţilor şi pentru fiecare mod de exploatare.

   Alte sarcini

4. 2.2.7 Alte sarcini importante trebuie determinate printr-o metodă, acceptată de către Administraţie.

2,3 Analiza structurală

1. 2.3.1 Pentru toate modurile de exp1oatare se vor analiza suficient de multe condiţii de încărcare pentru a permite stabilirea cazurilor de calcul critice ale tuturor elementelor structurale principale Această analiză din cadrul proiectului trebuie să fie acceptată de către Administraţiei.

2. 2.3.2 Eşantionajul trebuie determinat pe baza criteriilor ce combină în mod raţional, componentele individuale ale tensiunilor care solicită fiecare element structural. Valorile tensiunilor admisibile trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

3. 2.3.3 Tensiunile locale, inclusiv cele cauzate de sarcini circumferenţiale asupra elementelor tubulare, trebuie cumulate cu tensiunile primare pentru stabilirea nivelurilor de tensiune combinată.

4. 2.3.4 Rezistenţa la flambaj a elementelor de structură trebuie evaluată, după caz.

5. 2.3.5 Când Administraţia consideră necesar, trebuie elaborată o analiză a rezistenţei la oboseală bazată pe detalii despre zonele de locaţie sau mediul înconjurător în care este preconizată exploatarea.

6. 2.3.6 La proiectarea elementelor principale de structură trebuie ţinut cont de efectul de crestătură, de concentrările locale de tensiuni şi de alţi factori care măresc tensiunile.

7. 2.3.7 Unde este posibil, nodurile structurale nu trebuie să fie concepute astfel încât să transmită tensiunile primare de întindere, pe direcţia grosimii tablelor la nod. Când aceste îmbinări sunt inevitabile, proprietăţile materialelor tablelor şi metodele de inspecţie alese pentru prevenirea destrămării lamelare, trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

1. 2.4 Consideraţii speciale pentru unităţile de suprafaţă

   1. 2.4.1 Rezistenţa cerută unităţii de suprafaţă trebuie menţinută la nivelul puţului de foraj şi o atenţie specială trebuie acordată continuităţii elementelor longitudinale. Tablele puţului trebuie, de asemenea, să fie judicios întărite pentru prevenirea oricărei avarii când unitatea este în deplasare.

   2. 2.4.2 Trebuie acordată atenţie eşantionajului pentru menţinerea rezistenţei la nivelul gurilor mari de magazii.

   3. 2.4.3 Elementele de structură în zona componentelor instalaţiei de manevră de poziţionare, precum şomare sau vinciuri, trebuie să fie proiectate pentru a rezista la solicitările ce apar când parâma de legare este solicitată până la limita sa de rupere.

2. 2.5 Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare

2.5.l

. l Rezistenţa corpului trebuie evaluată în poziţia ridicată, pentru condiţiile de mediu specificate,

cu sarcinile gravitaţionale maxime la bord şi suportate de toate picioarele. Repartizarea acestor sarcini în structura corpului trebuie determinată printr o metodă de analiză raţională. Calculele de eşantionaj trebuie efectuate în funcţie de această analiză, dar nu trebuie să fie inferioare celor cerute pentru alte moduri de exploatare.

.2 Unitatea trebuie proiectată în aşa fel încât corpul să rămână deasupra celor mai înalte valuri de calcul incluzând efectul combinat cu mareele astronomice şi de furtună. Distanţa minimă între aceste valuri şi corp poate fi de 1,2 metri sau l 0% din suma mareei astronomice, a mareei de furtună şi înălţimea valului de calcul deasupra nivelului mediu al apei calme, care din cele două valori este mai mică.

2.5.2

1. .1 Picioarele trebuie proiectate astfel încât să reziste sarcinilor dinamice la care pot fi expuse

   tronsoanele lor nesusţinute în timpul coborârii pe fund şi să reziste, de asemenea. şocului 1a contactul cu fundul, datorat acţiunii valului asupra corpului. Mişcările maxime de calcul, starea mării şi caracteristicile fundului pentru operaţiile de ridicare sau coborâre ale corpului, trebuie prevăzute cu claritate în Manualul de Exploatare.

2. .2 Pentru evaluarea rezistenţei picioarelor când unitatea este în poziţie ridicată, trebuie să se ţină seama de momentul de răsturnare maxim ce se exercită asupra unităţii datorat celei mai defavorabile combinaţii posibile, dintre sarcinile gravitaţionale şi cele datorate mediului înconjurător.

3. .3 Picioarele trebuie proiectate să reziste condiţiilor de mediu cele mai defavorabile prev te în timpul deplasării unităţii, ţinând cont de vânt, de momentul dat de sarcinile gravitaţionale şi acceleraţiile apărute din mişcările unităţii. Trebuie furnizate Administraţiei calculele sau o analiză pe baza încercărilor pe model sau o combinaţie a acestora. În Manualul de Exploatare trebuie prevăzute condiţiile de deplasare acceptabile. Pentru anumite condiţii de deplasare poate fi necesară ranforsarea picioarelor, susţinerea lor, sau demontarea lor, pentru a le asigura integritatea structurală.

1. 2.5.3 Elementele structurale care transmit sarcini între picioare şi corp trebuie dimensionate pentru sarcinile maxime transmise şi dispuse astfel încât să difuzeze sarcinile în structura corpului.

   2.5.4

   1. .1 Dacă este prevăzut un tanc auxiliar pentrn rezemarea pe fund, trebuie acordată atenţie fixării

      picioarelor în aşa fel încât sarcinile să fie distribuite în interiorul tancului auxiliar.

   2. .2 Dacă în interiorul unui tanc auxiliar sunt prevăzute chesoane care nu sunt în legătură cu marea (închise) acestea vor fi eşantionate la o presiune corespunzătoare adâncimii maxime şi efectului mareer.

   3. .3 Tancurile auxiliare trebuie să fie eşantionate astei încât să reziste sarcinilor apărute în timpul manevrei de coborâre, inclusiv şocului la contactul cu fundul datorat acţiunii valurilor asupra corpului.

   4. .4 Trebuie ţinut cont de efectul unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fund).

Trebuie studiat îndeosebi efectul unor plăci manta, dacă sunt prevăzute.

1. 2.5.5 Cu excepţia acelor unităţi care utilizează un tanc auxiliar, posibilitatea de preîncărcare a fiecărui pidor trebuie să fie prevăzută până la sarcina maximă combinată aplicabilă după poziţionarea iniţială pe locaţie. Aceste proceduri de preîncărcare trebuie incluse în Manualul de Exploatare.

2. 2.5.6 Pentru rufurile situate aproape de bordajul exterior al unităţii poate fi cerut un eşantionaj similar cu cel pentru pereţii frontali expuşi. Eşantionajul altor rufuri trebuie să fie adaptat dimensiunilor, funcţiilor şi amplasamentului.

1. 2.6 Consideraţii speciale pentru unităţile stabilizate prin coloane

   2.6.1

   1. .1 Cu excepţia cazului când structurile punţii sunt concepute să reziste impactului valurilor, trebuie să se menţină o distanţă acceptată de către Administraţie, între creasta valurilor şi structura punţii. Trebuie :fumizate Administraţiei rezultatele probelor pe modele, informaţii din experienţa exploatării recente a unor unităţi concepute de manieră similară sau calcule indicând că s-au luat măsuri adecvate pentru ca această distanţă să fie respectată.

   2. .2 Pentru unităţile rezemate pe fundul mării în timpul exploatării, distanţa cerută trebuie să fie aceeaşi Cil cea indicată 1a aliniatul 2.5. l .2

      2.6.2

      .1 Eşantionajul structurii superioare nu trebuîe să fie inferior celui cerut pentru sarcinile indicate în planul de încărcare a punţii.

      .2 Când structura superioară intră în plutire într-un mod de exploatare aprobat sau într-o situaţie de avarie conformă cu cerinţele .de stabilitate, trebuie acordată o atenţie deosebită sarcinilor care solicită structura din această cauză. •

      2.6.3

      1. .1 Eşantionajul coloanelor, părţilor inferioare ale corpului şi tălpilor de rezemare trebuie să se bazeze pe o evaluare a sarcinilor datorate presiunii hidrostatice şi a sarcinilor combinate incluzând cele datorate valuri1or şi curenţilor.

      2. .2 Când o coloană, partea inferioară a corpului sau o talpă de rezemare face parte din cadrul structural general al unităţii, trebuie să se ţină seama în plus, de tensiunile rezultate din deformaţiile datorate aplicării încărcărilor combinate.

      3. .3 Trebuie să se ţină cont în mod deosebit de detaliile şi legăturile structurale în zonele supuse unor sarcini locale ridicate rezultate, de exemplu, din avarii exterioare, impactul valurilor, umplerea parţială a tancurilor sau de operaţii de rezemare pe fundul mării.

      4. .4 Când o unitate este proiectată să fie exploatată fiind rezemată pe fundul mării, picioarele trebuie proiectate astfel încât să reziste şocurilor la contactul cu fundul produse de acţiunea valurilor asupra cot:pului. Pentru aceste unităţi trebuie de asemenea evaluate efectele unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fundul mării). Trebuie studiat îndeosebi efectul unor plăci manta dacă acestea sunt prevăzute.

      5. .5 Elementele de structură în zona componentelor instalaţiei de manevră-legare de poziţionare, cum ar fi şomare şi vinciuri, trebuie să fie concepute să reziste la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita de rupere.

      2.6.4

      . I Elementele de contravântuire trebuie concepute astfel ca să facă structura să reziste în mod

      eficient la efectul combinat al sarcinilor aplicabile şi, când unitatea este aşezată pe fundul mării, la o posibilă repartiţie inegală a sarcinilor din rezemarea pe fund . După caz, elementele de contravântuire trebuie, de asemenea, să fie studiate în cazul eforturilor combinate cuprinzând solicitări de încovoiere locală datorită flotabilităţii, forţelor din valuri şi forţelor din curenţi.

      .2 După caz, trebuie ţinut cont de tensiunile locale cauzate de impactul valurilor.

      J Când contravântuirile sunt etanşe, acestea trebuie proiectate astfel ca să prevină deformaţiile datorate presiunii hidrostatice.

      .4 Trebuie studiată necesitatea prevederii de coaste inelare la contravântuirile tubulare pentru menţinerea rigidităţii şi formei.

2. 2.7 Materiale

   Unităţile trebuie construite din oţel sau alt material adecvat având proprietăţi acceptate de către Administraţie.

3. 2.8 Dosar de construcţie

   Trebuie pregătit un dosar de construcţie iar o copie se va găsi la bordul unităţii. Acest dosar trebuie să conţină în special planurile indicând amplasamentul şi extinderea aplicării diferitelor ade şi rezistenţe a materialelor, ca şi descrierea materialelor şi procedurilor de sudare folosite şi orice alte informaţii importante privind construcţia unităţii. Dosarul trebuie să conţină, de asemenea, restricţii sau interdicţii referitoare la reparaţii sau modificări.

4. 2.9 Sudarea

   Procedurile de sudare utilizate în timpul construcţiei trebuie să fie acceptate de către Administraţie. Sudorii trebuie să fie calificaţi pentru tehnologia şi procedurile de sudare utilizate. Alegerea sudurilor pentru probe şi procedurile utilizate trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

5. 2.10 Probe

La finalul construcţiei pereţii tancurilor trebuie supuşi unor probe acceptate de către Administraţie.

CAPITOLUL 3- COMPARTIMENTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER

1. 3.1 Proba de înclinări

   1. 3.1.1 Pentru prima unitate dintr-o serie de acelaşi tip trebuie cerută o probă de înclinări, la o dată cât mai apropiată posibil de finalizarea sa, pentru a determina cât mai corect greutatea navei goale şi poziţia centrului său de greutate. Proba trebuie efectuată în prezenţa unui inspector al Administraţiei, al unei persoane oficial autorizată sau a reprezentantului unei organizaţii autorizate.

   2. 3.1.2 Pentru unităţile următoare de acelaşi tip care sunt identice din punct de vedere al fonnei corpului şi al amenajării cu excepţia unor diferenţe minore la maşini sau dotare, vor fi suficiente calcule detaliate ale diferenţelor de greutate şi poziţie a centrelor de greutate, cu condiţia ca exactitatea calculelor să fie confirmată printr-o verificare a deadweight.

1. 3.I.3 Rezultatele probei de înclinări sau probei de deadweight şi a probei de înclinări corectate pentru a ţine seama de diferenţele de greutate, trebuie să fie menţionate în Manualul de Exploatare.

   3,2 Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare

   3.2.1

   1. .1 Curbele momentelor de redresare şi a momentelor de înclinare datorate vântului similare

      celor din figura I însoţite, de calculele corespunzătoare, trebuie să fie determinate pentru toată gama de pescaje de exploatare, inclusiv pentru pescajele corespunzătoare situaţiei de deplasare, luând în consideraţie cantitatea maximă de încărcătură şi materiale pe punte, în poziţia cea mai defavorabilă aplicabilă. Curbele momentelor de redresare şi de înclinare datorită vântului trebuie să fie raportate Ja axele cele mai critice. Trebuie ţinut cont de efectul suprafeţelor libere în tancurile parţial umplute.

   2. .2 Când echipamentul este de aşa natură încât să permită coborârea lui şi arimarea, pot fi cerute curbe suplimentare pentru momentele de înclinare datorate vântului, iar aceste date trebuie să indice clar poziţia acestui echipament.

3.2.2

1. .1 Curbele momentelor de înclinare datorate vântului trebuie determinate pentru forţa vântului calculată cu formula următoare:

   F = ½CsCHpV2A (newtoni) în care:

   F = forţa vântului (newtoni)

   Cs= coeficient de formă care depinde de forma elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 1)

   Cn= coeficient de înălţime care depinde de înălţimea deasupra nivelului mării a elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 2)

   p = densitatea masei de aer (1,222 Kg I m3) V= viteza vântului (m/sec)

   A = aria proiectată a tuturor suprafeţelor expuse, când unitatea este în poziţie dreaptă sau înclinată (m2)

   TABELUL 1. VALORILE COEFICIENTULUI Cs

   Formă	Cs
   Sferică	0,4
   Cilindrică	0,5
   Suprafeţe plane mari (corp, ruf, suprafeţe netede sub punte)	1,0
   Turla de foraj Cabluri	1,25 1,2
   Traverse şi grinzi expuse sub punte	1,3
   Piese mărunte Elemente izolate (macara, traversă, etc.)	1,4 1,5
   Rufuri grupate sau structuri similare	1, 1

   TABELUL 2. VALORILE COEF1CIENTULUI C0

   Înălţimea deasupra nivelului mării (metri)
   O 15,3	1,00
   15,3 30,5	1,10
   30,5 • 46,0	1,20
   46,0 • 61,0	1,30
   61,0 • 76,0	1,37
   76,0 – 91,5	1,43
   91,5 – 106,5	1,48
   106,5 – 122,0	1,52
   122,0 -137,0	1,56
   137,0 – 152,5	1,60
   152,5 – 167,5	1,63
   167,5 – 183,0	1,67
   183,0 – 198,0	1,70
   198,0-213,5	1,72
   213,5 – 228,5	I, 75
   228,5 – 244,0	1,77
   244,0 – 256,0	1,79
   peste 256	1,80

2. .2 Forţa vântului trebuie să fie considerată din orice direcţie, în raport cu unitatea, iar viteza vântului trebuie să fie următoarea:

   . I În general, în larg, pentru condiţii no11I1ale de exploatare trebuie folosită viteza minimă a vântului de 36 m/s (70 noduri) iar pentru condiţiile unei furtuni puternice trebuie folosită o viteză minimă a vântului de 51,5 m/sec (100 noduri).

   1. .2 Când exploatarea unei unităţi este limitată la zone adăpostite (ape interioare adăpostite ca: lacuri, golfuri, mlaştini, râuri, etc.) trebuie luată în consideraţie o viteză redusă a vântului, egală cu cel puţin 25,8 m/s (50 noduri) pentru condiţii de exploatare normale.

   2. .3 În calculul suprafeţelor proiectate în plan vertical aria suprafeţelor expuse vântului în funcţie de bandă şi asietă, cum ar fi suprafeţele de sub punţi etc., trebuie inclusă folosind factorul de formă potrivit. Aria elementelor zăbrelite se poate aproxima luând-o egală cu 30% din aria proiectată a conturului de gabarit frontală şi posterioară, adică 60% din aria proiectată a conturului de gabarit dintr­ o singură parte.

1. 3.2.3 Pentru calculul momentului de înclinare dat de vânt braţul de răsturnare a forţei vântului trebuie luat vertical între centrul de presiune al tuturor suprafeţelor velice şi centrul de aplicare a forţelor hidrodinamice a unităţii. Se consideră că unitatea pluteşte liber, fără să fie împiedicată de legături.

2. 3.2.4 Curba momentului de înclinare datorată vântului trebuie calculată pentru un număr suficient de unghiuri de înclinare pentru a determina traseul curbei. În cazul unităţilor având un corp de formă analoagă cu acela al unei nave, se poate considera că curba momentului de înclinare datorat vântului variază cosinusoida! funcţie de înclinarea navei.

3. 3.2.5 Momentele de înclinare date de vânt derivate din încercările efectuate în tunele de vânt pe un model reprezentativ al unităţii, pot fi considerate ca alternative la paragrafele 3.2.2 la 3.2.4. Determinarea acestor momente de înclinare, trebuie să includă efectul de portanţă şi de frecare care se manifestă la diverse unghiuri de înclinare aplicabile.

momentul de redresare

unghiul de inundare prin deschideri superioare

a doua Intersecţie

unghi de inclinare

Figura I – Curbele momentului de redresare şi momentului de înclinare

1. 3.3 Criterii de stabilitate În stare intactă

   3.3.l Stabilitatea unei unităţi în fiecare mod de exploatare trebuie să îndeplinească următoarele criterii (vezi şi figura ]):

   1. .1 Pentru unităţile de suprafaţă şi unităţile autoridicătoare, aria de sub curba momentului de

      redresare până la a doua intersecţie sau până la unghiul de inundare, care este mai mic, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 40% faţă de aria de sub de curba momentului de înclinare dat de vânt, până la acelaşi unghi limită.

   2. .2 Pentru unităţile stabilizate prin coloane aria de sub curba momentului de redresare până la unghiul de inundare, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 30% faţă de aria de sub curba momentului de înclinare dat de vânt până la acelaşi unghi limită.

   3. .3 Curba momentului de redresare trebuie să fie pozitivă pentru toate unghiurile cuprinse între poziţia dreaptă şi a doua intersecţie.

   1. 3.3.2 Fiecare unitate trebuie să poată fi adaptată la condiţiile de furtună puternică într-un termen care corespunde condiţiilor meteorologice. Procedurile recomandate şi timpul aproximativ necesar, atât pentru condiţiile de exploatare cât şi în timpul deplasării trebuie să fie menţionate în Manualul de Exploatare.

   2. 3.3.3 Criterii de stabilitate alternative pot fi luate în considerare de către Administraţie, de exemplu, criterii bazate pe probe în tunel de vânt şi teste de comportament pe valuri a unui model rt’,prezentativ al unităţii, cu condiţia păstrării unui nivel echivalent de siguranţă. •

2. 3.4 Compartimentarea şi stabilitatea după avarie

   1. 3.4.1 Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată prin punţi şi pereţi etanşi Ia apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista, ca regulă generală, la inundarea oricărui compartiment în odce condiţii de exploatare sau de deplasare, compatibile cu ipotezele de avarie enunţate în secţiunea 3.5.

   2. 3.4.2 Unitatea trebuie să posede o rezervă de stabilitate suficientă după avarie pentru a putea rezista momentului de înclinare dat de vânt, viteza vântului fiind de 25,8 m/sec (50 noduri) şi vântul suflând din orice direcţie. În aceste circumstanţe plutirea finală după inundare, ţinând cont de spărtură, de asietă şi de înclinare, trebuie să se găsească sub marginea inferioară a oricărei deschideri prin care s-ar putea produce o inundare progresivă.

   3. 3.4.3

      1. .1 Se va verifica satisfacerea prescripţiilor paragrafelor 3.4. J şi 3.4.2 cu ajutorul calculelor

         care vor ţine cont de proporţiile şi caracteristicile proiectului unităţii precum şi amenajarea şi configuraţia încăperillor deteriorate. În aceste calcule se va considera ipoteza că unitatea se găseşte în cea mai rea condiţie de serviciu posibilă, din punctul de vedere al stabilităţii şi că este în plutire liberă, fără legăturile de ancorare.

      2. .2 Capacitatea de reducere a unghiurilor de înclinare printr-o drenare cu pompe sau balastarea altor încăperi sau aplicării forţelor de ancorare etc., nu trebuie să fie considerată ca justificând o relaxare a cerinţelor.

3. 3.5 Extinderea avariei

   1. 3.5.1 Unităţi de suprafaţă

      1. .I Pentru determinarea stabilităţii după avarie a unităţilor de suprafaţă trebuie să se presupună că următoarea extindere a avariei apare între pereţii eficienţi etanşi Ia apă:

         1. .1 penetraţia orizontală: 1,50 metri; şi

         2. .2 extinderea verticală : pornind de la linia de bază, în sus, fără limită superioară.

      1. .2 Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi la apă, sau dintre părţile în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse ale penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3,0 metri; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi.

      2. .3 Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cea indicată la paragraful 3.5.1.1, generează situaţie mai gravă, o astfel de avarie trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul.

      3. .4 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţuri tec, situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.1.1 trebuie să fie considerate avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte.

   2. 3.5.2 Unităţi autoridicătoare

      1. .1 Pentru determinarea stabilităţii după avarie a unităţilor autoridicătoare trebuie să se considere că următoarea extindere ipotetică a avariei apare între pereţii eficienţi etanşi la apă:

         1. .1 penetraţia orizontală: 1,5 metri; şi

         2. .2 extindere verticală: pornind de la linia de bază în sus, fără limita superioară.

      2. .2 Distanţa dintre pereţii etanşi eficienţi sau dintre părţile în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele penetraţiei orizontale ipotetice, nu trebuie să fie mai mică de 3 metri; dacă această distanţă este mai mică nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi.

      3. .3 Dacă o avarie cu extinderea mai mică decât cea indicată Ia paragraful 3.5.2.1 generează o situaţie mai gravă, o astfel de avarie mai mică trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul.

      4. .4 Dacă există un tanc auxiliar, trebuie considerat că platforma şi tancul auxiliar suportă avaria având dimensiunile menţionate mai sus, dar nu simultan, cu excepţia cazului când Administraţia consideră necesar din cauza vecinătăţii imediate.

      5. .5 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile, etc., situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.2.l trebuie să fie considerate avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundării progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte.

   3. 3.5.3 Unităţi stabilizate prin coloane

      Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor stabilizate pnn coloane trebuie să se considere următoarele situaţii ipotetice de avarii:

      1. .l Numai acele coloane situate la periferia unităţii se consideră a fi avariate, iar avaria se consideră a fi situată în părţile expuse ale coloanelor.

         1. .2 Coloanele care sunt subîmpărţite în încăperi etanşe prin platforme orizontale etanşe, trebuie în general considerate că vor fi avariate în limitele oricărui singur compartiment cuprins între două platforme etanşe. Trebuie considerat că, coloanele sunt inundate ca urmare a unei avarii având extinderea verticală de 3 metri, producându-se la un nivel oarecare între 5 metri deasupra şi 3 metri dedesubtul pescajelor specificate în Manualul de Exploatare. Distanţe inferioare deasupra sau dedesubtul pescajelor pot fi utilizate cu acordul Administraţiei, ţinând cont de condiţiile de exploatare reale. Totuşi avaria având dimensiunile prescrise trebuie să se producă într-o zonă de ce] puţin 1,50 metri deasupra sau dedesubtul pescajelor specificate în Manualul de Exploatare şi, când o platformă orizontală etanşă se găseşte în aceste limite, trebuie presupus că ambele încăperile situate de o parte şi de alta a platfo1mei în chestiune, sunt afectate de avane.

         2. .3 Nici un perete vertical nu trebuie considerat avariat cu excep a cazului când distanţa care separă pereţii este inferioară unei optimi din perimetrul coloanei, măsurat la periferia nivelului pescajului considerat, caz în care unu sau mai mulţi pereţi nu vor fi luaţi în considerare.

         3. .4 Trebuie presupusă o penetraţie orizontală a avariei de 1,50 metri.

         4. .5 Tălpile de rezemare ale unităţii trebuie considerate avariate când aceasta este exploatată în situaţie de navă goală sau este în deplasare aşa cum este arătat în paragrafele 3.5.3.1 până la

            3.5.3.4 sau la paragraful 3.5.2 ţinând cont de forma lor.

         5. .6 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc,, situate în limitele avariei trebuie presupuse avariate. Trebuie prevăzute mijloace eficace de închidere la nivelul conturului etanş pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte.

4. 3.6 Integritatea etanşeităţii la apă

   1. 3.6.1 Numărul deschiderilor practicate în pereţii etanşi trebuie redus Ia un minimum compatibil cu proiectul şi buna funcţionare a unităţii. Când este necesar să se practice deschideri în punţi şi pereţii etanşi la apă pentru a permite accesul sau trecerea tubulaturilor, canalelor de ventilaţie, cablurilor electrice etc, trebuie luate măsuri pentru menţinerea etanşeităţii Ja apă a încăperjJor închise.

   2. 3.6.2

      1. .1 Dacă pe conturul etanş la apă sunt prevăzute valvule pentru asigurarea etanşeităţii, acestea

         trebuie să poată fi acţionate dintr-un compartiment de pompe sau alt spaţiu supravegheat normal, o punte deschisă sau o punte situată deasupra plutirii finale după inundare. În postul de comandă Ja distanţă trebuie să fie prevăzute indicatoare ale poziţiei valvulelor.

      2. .2 La bordul unităţii autoridicătoare supapele cerute pe circuitul de ventilaţie pentru asigurarea etanşeităţii la apă trebuie ţinute închise când unitatea este în plutire. În acest caz ventilaţia necesară trebuie să fie asigurată prin alte metode alternative aprobate.

   3. 3.6.3 Deschideri interioare

      . l Dispozitivele care asigură etanşeitatea Ia apă a deschiderilor interioare utilizate în timpul exploatării, atunci când unitatea este în plutire, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

      1. .1 Uşile trebuie să fie acţionate de la distanţă dintr-un amplasament central situat pe puntea de deasupra plutirii finale după inundare şi trebuie, de asemenea, să poată fi acţionate local de fiecare parte a peretelui. În postul de comandă trebuie prevăzute dispozitive care să arate dacă uşile sunt deschise sau închise.

      2. .2 Dispozitivele de comandă la distanţă prescrise la paragraful 3.6.3.1.1 pot fi omise pentru uşile şi capacele care sunt nonnal închise când unitatea este în plutire, cu condiţia ca să fie prevăzută o instalaţie de alannă (de ex. semnale luminoase) pentru a semnala personalului ]oca] şi din amplasamentul central, dacă uşile în chestiune sunt deschise sau închise. Trebuie afişat un avertisment pe toate aceste uşi sau capace pentru a arăta că ele nu trebuie lăsate deschise când unitatea este în plutire.

         .2 Dispozitivele care asigură etanşeitatea la apă a deschiderilor interioare care sunt menţinute închise în permanenţă în timpul exploatării, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii când unitatea este în plutire:

         . l Pe toate aceste dispozitive trebuie afişat un avertisment pentru a arăta că ele trebuie menţinute închise când unitatea este în plutire; acest avertisment nu este necesar în cazul gurilor de vizită. a căror închidere se face prin capace cu şuruburi fixate la intervale reduse.

         .2 Pentru unităţile autoridicătoare trebuie menţionat în jurnalul de bord sau în raportul de cart, după caz, că s-a verificat şi că toate aceste deschideri au fost închise înainte ca unitatea să intre în plutire.

   4. 3.6.4 Deschideri exterioare

      1. .I Când etanşeitatea la apă depinde de deschiderile exterioare care sunt utilizate în timpul exploatării când unitatea este în plutire, aceste deschideri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

         1. .1 Deschiderile ale căror margine inferioară nu trebuie să fie imersată inclusiv aerisirile (oricare ar fi dispozitivele lor de închidere), canalele de ventilaţie, orificiile de aspiraţie şi refulare ale instalaţiei de ventilaţie şi uşile neetanşe care nu sunt prevăzute cu dispozitive de închidere etanşă; şi

            . 2 Deschiderile cum sunt gurile de vizită prevăzute cu capace fixate cu şuruburi la intervale apropiate, gurile mici de magazie• şi hublourile de tip fix pot fi imersate.

         2. .2 Cerinţele paragrafului 3.6.3.2 trebuie aplicate când etanşeitatea la apă depinde de deschiderile exterioare care sunt închise în permanenţă în timpul exploatării când unitatea este în plutire.

5. 3.7 Bord liber

   1. 3.7.1 Generalităţi

      

      • • Gurile mici de magazie, care pot fi imersate în caz de avarie sunt acelea care permit accesul personalului în condiţii normale. Aceste deschideri vor fi închise prin aprobarea rapidă de folosirea diverselor materiale de etanşare cum ar fi acoperirea cu oţel sau alte astfel de materiale. Un sistem de alarmă (ex.: semnalele luminoase) va trebui pus în aplicare pentru a anunţa personalul, atât pe cei aflaţi în preajmă, cât şi pe cei aflaţi într-o poziţie centrală , pentru a se putea observa dacă aceste guri mici de magazie sunt deschise sau închise în plus, este necesară instalarea unui avizier în vederea verificării periodice a respectării nomJelor de închidere atâta timp cât nava este pe mare. Aceste deschideri nu trebuie considerate ieşiri de urgenţă.

      . l Dispoziţiile Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare, inclusiv dispoziţiile privitoare

      la certificare, trebuie să se aplice la toate unităţile iar certificatele trebuie eliberate în condiţii corespunzătoare. Când nu este posibilă calcularea bordului liber minim al unei unităţi cu ajutorul metodelor prevăzute de această Convenţie, bordul liber minim trebuie detenninat pe baza prescripţiilor aplicabile în materie de stabilitate în stare intactă, de stabilitate după avarie şi de construcţie pentru condiţii normale de deplasare sau de foraj când unitatea este în plutire. Bordul liber nu trebuie să fie inferior celui calculat conform dispoziţiilor Convenţiei când acestea sunt aplicabile.

      .2 Cerinţele Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare cu privire la etanşeitatea la apă şi intemperii a punţilor, suprastructurilor, rufurilor, uşilor, capacelor de magazii, alte deschideri, aerisiri, canale de ventilaţie, scurgeri, prize de apă şi de descărcare etc., vor fi luate de bază pentru toate unităţile în situaţia de plutire.

   2. 3.7.2 Unităţi de suprafaţă

      1. .1 Liniile de încărcare, calculate conform cerinţelor Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare, trebuie să fie atribuite unităţilor de suprafaţă şi trebuie să satisfacă toate condiţiile de atribuire prevăzute în Convenţie.

      2. .2 Când este necesar să se atribuie un bord liber superior bordului liber minim pentru a îndeplini cerinţele în materie de stabilitate în stare intactă sau după avarie sau în virtutea oricărei alte restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica cerinţele de la Regula 6(6) din Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare. Când un astfel de bord liber este atribuit, mărcile sezoniere de deasupra centrului mărcii nu se vor aplica şi se vor aplica toate mărcile sezoniere de sub centrul mărcii. Dacă la cererea annatorului unităţii, acesta doreşte atribuirea unui bord liber superior bordului liber minim, nu este necesară aplicarea cerinţelor din Regula 6(6).

      3. .3 Dacă în corp sunt practicate puţuri de foraj, volumul puţurilor trebuie scăzute din volumul deplasamentului unităţii utilizat pentru calculul coeficientului de fineţe bloc. Bordul liber trebuie să fie suplimentat cu o mărime egală cu volumul puţului împărţit la suprafaţa plutirii pentru a compensa pierderea de flotabilitate .

      4. .4 Procedura descrisă la paragraful 3.7.2.3 trebuie aplicată la fel şi în cazul micilor degajări sau îngustărilor relative de la pupa unităţii decupări

      5. .5 Prelungirile exterioare îngustate din pupa unităţii trebuie considerate ca apendice şi trebuie excluse din detenninarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare asupra cerinţelor privitoare la rezistenţa unităţii bazată pe lungimea (L).

   3. 3.7.3 Unităţi autoridicătoare

      1. .1 Unităţilor autoridicătoare trebuie atribuit, bordul liber calculat conform cerinţelor Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare. Când ele sunt în plutire şi când sunt în tranzit dintr-o zonă de exploatare în alta, aceste unităţi trebuie supuse tuturor condiţiilor de atribuire definite în Convenţie, exceptând cazul când unitatea face obiectul unei scutiri precise. Totuşi, aceste unităţi nu trebuie să fie supuse cerinţelor Convenţiei când se sprijină pe fundul mării sau când sunt în procesul de ridicare sau coborâre a picioarele lor.

      2. .2 Când unităţile au o configuraţie astfel încât nu li se poate calcula bordul liber minim conform metodelor normale definite în Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare, acest bord liber trebuie determinat pe baza cerinţelor relative la stabilitatea în stare intactă, stabilitatea după avarie şi structura construcţiei, aplicabile acestor unităţi când sunt în plutire.

      3. .3 Când este n’ecesară atribuirea unui bord liber mai mare decât bordul liber minim pentru îndeplinirea cerinţelor în materie de stabilitate în stare intactă sau după avarie sau în virtutea altor restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica cerinţele Regulii 6(6) din Convenţia din I 966 asupra liniilor de încărcare. Când este atribuit un astfel de bord liber mărcile sezoniere de deasupra centrului mărcii nu se vor aplica iar mărcile sezoniere de sub centrul mărcii rămân. Dacă la cererea armatorului unităţii, se atribuie un bord liber mai mare decât bordul liber minim, nu este necesară aplicarea cerinţelor Regulii 6(6).

      4. .4 Dacă în corp sunt practicate puţuri precum cele de foraj, volumul puţului trebuie scăzut din volumul deplasamentului unităţii utilizat pentru calculul coeficientului de fineţe bloc. Bordul liber trebuie să fie suplimentat cu o mărime egale cu volumul puţului împărţit la suprafaţa plutirii pentru a compensa pierderea de flotabilitate.

      5. .5 Procedura descrisă la paragraful 3.7.3.4 trebuie aplicată la fel şi în cazul micilor decupări şi decupărilor relativ înguste de la pupa unităţii.

      6. .6 Prelungirile exterioare din pupa unităţii trebuie considerate ca apendici şi nu trebuie să intre în determinarea lungimii (L) şi în calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare asupra cerinţelor privitoare la rezistenţa unităţii bazată pe lungime (L).

      7. .7 Unităţile autoridicătoare pot să aibă personal ]a bord când sunt remorcate. În acest caz ele sunt supuse unei cerinţei referitoare la înălţimea etravei, care este posibil să nu fie întotdeauna în măsură să fie respectată. În aceste condiţii Administraţia trebuie atunci să stabilească măsura în care cerinţele din Regula 39(3) din Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare sunt aplicabile la aceste unităţi, ţinând seama de caracterul ocazional al acestor voiaje pe o rută predeterminată ca şi de condiţiile dominante, de vreme.

      8. .8 Unele unităţi autoridicătoare utilizează tancuri auxiliare mari sau structuri de sprijin similare care contribuie 1a flotabWtate când unitatea este în plutire. În acest caz nu se va ţine seama de tancu] auxiliar sau de structuri de sprijinire similare pentru calculul de bord liber. Totuşi tancurile auxiliare sau structurile de sprijin: similare, trebuie întotdeauna luate în consideraţie la evaluarea stabilităţii unităţii când este în plutire, dat fiind că poziţia pe verticală a tancului în raport cu corpul superior poate fi periculoasă.

   4. 3.7.4 Unităţi stabi/izateprin coloane

      1. .1 Forma corpului acestui tip de unităţi face imposibil calculul bordului liber geomptric

         conform cerinţelor capitolului III al Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare. In consecinţă bordul liber minim al fiecărei unităţi stabilizată prin coloane trebuie determinat pe baza respectării prescripţiilor aplicabile privind:

         1. .1 rezistenţa structurii unităţii;

         2. .2 distanţa minimă dintre creasta valului şi structura punţii (vezi paragraful 2.6. I); şi

         3. .3 regulile de stabilitate în stare intactă şi după avarie.

      2. .2 Bordul liber minim trebuie inscripţionat în locuri potrivite, pe structură. Când este practic posibil, mărcile trebuie să fie vizibile pentru persoana însărcinată cu ]egarea unităţii, de coborârea unităţii sau orice altă operaţie a unităţii.

      3. .3 Puntea adăpostită a fiecărei unităţi stabilizată prin coloane trebuie tăcută etanşă Ia intemperii.

      4. .4 În genera1 înălţimile ramelor şi soclurilor deschiderilor în punţi, a trombelor şi a canalelor

         de ventilaţie, a pragurilor uşilor etc., în locurile expuse ca precum şi dispozitive]or lor de îne;_hidere, trebuie să fie determinate de cerinţele de stabilitate atât în stare intactă cât şi după avarie. In mod deosebit toate deschiderile care pot fi imerse înainte de unghiul de înclinare, la care aria cerută de sub curba braţului de redresare în stare intactă este atinsă, trebuie prevăzute cu dispozitive de închidere etanşe la intemperii. Dispozitive de închidere etanşe la intemperii trebuie insta]ate deopotrivă la deschiderile care duc la spaţiile al căror volum este inclus în calculul curbelor de stabilitate, precum şi la scurgerile sanitare provenind din aceste spaţii şi trecând prin bordaj. În ceea ce priveşte stabilitatea după avarie, trebuie aplicate cerinţele paragrafului 3.6.4.1.

      5. .5 Administraţiile trebuie să acorde o atenţie aparte amplasamentelor deschiderilor care nu

pot fi închise în caz de avarie, cum sunt prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor de redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică.

CAPITOLUL 4-INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI

1. 4.1 Generalităţi (Această secţiune se aplică capitolelor de la 4 la 8)

   4.1. l Cerinţele referitoare la maşini şi instalaţii electrice care figurează în capitolele 4 până la 8 asigură personalului un grad acceptabil de protecţie contra incendiului, electrocutării sau altor accidente. Cerinţele se aplică atât echipamentului naval cât şi echipamentului industrial.

   1. 4.1.2 Regulile şi normele practice aplicate cu eficacitate de industria de foraj marin, care nu sunt în contradicţie cu prezentul Cod şi care sunt acceptate de către Administraţie, pot fi aplicate suplimentar la prezenteJe cerinţe.

   2. 4.1.3 Toate maşinile, echipamentul electric, căldările şi alte recipiente sub presiune precum şi tubulaturile, armăturile şi cablurile asociate, trebuie proiectate şi construite astfel încât să fie corespunzătoare serviciului căruia îi sunt destinate iar ele trebuie să fie instalate şi protejate astfel ca să reducă la minimum orice pericol pentru personalul de bord, o atenţie deosebită trebuie acordată pieselor mobile, suprafeţelor fierbinţi şi altor surse de risc. La proiectare trebuie ţinut cont de materialele folosite la construcţie, utilizările maritime şi industriale pentru care materialul şi echipamentul este destinat cât şi de condiţiile de exploatare şi condiţiile de mediu înconjurător la care vor fi supuse.

2. 4.2 Cerinţe pentru maşini

   4.2.l Toate căldările, toate elementele maşinilor, toate circuitele de aburi, dispozitivele hidraulice, pneumatice şi alte instalaţii şi armăturile lor asociate, care suportă presiuni interne, înainte de punerea în funcţionare pentru prima oară, trebuie supuse unor probe de presirn1e corespunzătoare.

   1. 4.2.2 Trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru uşurarea curăţirii, inspecţiei şi întreţinerii maşinilor, inclusiv căldărilor şi recipientelor sub presiune.

   2. 4.2.3 Maşinile care prezintă un risc de supraturare trebuie echipate cu dispozitive care să împiedice depăşirea turaţiei de siguranţă.

   3. 4.2.4 Maşinile, inclusiv recipientele sub presiune sau orice element al acestor maşini care sunt supuse unor presiuni interne şi care pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase, trebuie echipate, după caz, cu dispozitive care să pennită protecţia lor contra presiunilor excesive.

   4. 4.2.5 Toate angrenajele şi toate axele şi cuplajele folosite Ia transmiterea puterii la maşinile esenţiale pentru sigu,ranţa unităţii sau persoanelor de la bord, trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să reziste solicitărilor maxime de serviciu la care pot fi supuse în toate condiţiile de exploatare.

   5. 4.2.6 Motoarele cu combustie internă având un alezaj de cel puţin 200 milimetri sau un carter de cel puţin 0,6 metri cubi trebuie să fie prevăzute cu supape de siguranţă de un tip aprobat, având o secţiune de descărcare suficientă pentru a preveni orice explozie în carter. Aceste supape trebuie dispuse în aşa fe] sau prevăzute cu mijloace care să asigure că evacuarea este direcţionată astfel încât să reducă la minim posibilitatea de rănire a personalului.

   6. 4.2.7 Maşinile, după caz, trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de oprire automată sau de alarmă în caz de defecţiune cum ar fi oprirea alimentării cu ulei de ungere, care pot conduce rapid la o pană generală, o avarie sau o explozie. Administraţia poate autoriza măsuri pentru scoaterea din funcţiune a dispozitivelor de oprire automată.

   7. 4.2.8 Trebuie prevăzute mijloace prin care să se asigurare sau să se restabilească funcţionarea normală a instalaţiilor esenţiale, cum ar fi instalaţiile de balast la bordul unităţilor semi-submersibile, instalaţiile de ridicare a corpului unităţilor autoridicătoare sau comanda obturatoarelor antierupţie, chiar în cazul defectării unuia dintre dispozitivele auxiliare esenţiale.

   8. 4.2.9 Trebuie prevăzute mijloace prin care să se asigure pornirea maşinilor fără ajutor din exterior când unitatea este în starea de „navă lipsită de energie”.

3. 4.3 Căldări de aburi şi instalaţii de alimentare a căldărilor

   1. 4.3.1 Toate căldările de aburi şi toate generatoarele de aburi încălzite fără flacără trebuie echipate cu cel puţin două supape de siguranţă de o capacitate suficientă. Totuşi Administraţia poate, luând în consideraţie randamentul sau orice altă caracteristică a căldării sau generatorului de aburi încălzit fără flacără, să autorizeze instalarea unei singure supape de siguranţă dacă ea consideră că este prevăzută o protecţie adecvată împotriva riscului de suprapresiune.

   2. 4.3.2 Toate căldările cu combustibil lichid cu arzător care sunt prevăzute să funcţioneze fără supraveghere umană trebuie dotate cu dispozitive de siguranţă care să permită întreruperea alimentării

      cu combustibil lichid şi care să declanşeze o alarmă la un post cu personal în cazul scăderii nivelului apei, defecţiunii la alimentarea cu aer sau stingere a flăcării.

   3. 4.3.3 Toate generatoarele de aburi care pot deveni periculoase în cazul întreruperii alimentărilor cu apă trebuie prevăzute cu ce] puţin două instalaţii de alimentare cu apă independente inclusiv pompele de alimentare; se poate totuşi admite ca să existe o singură intrare În colectorul de aburi. În cazul instalaţiilor care nu sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii se cere o singură instalaţie de alimentare cu apă dacă este prevăzut un dispozitiv de oprire automată a producţiei de aburi în cazul întreruperii alimentării cu apă. Trebuie prevăzute dispozitjve care să prevină suprapresiunea în orice punct al instalaţiei de alimentare cu apă.

   4. 4.3.4 Căldările trebuie prevăzute cu echipamente care să permită supravegherea şi controlul calităţii apei de alimentare. În măsura posibilului trebuie prevăzute dispozitive care permit împiedicarea pătrunderii hidrocarburilor sau a altor agenţi contaminanţi care ar putea avea un efect nedorit asupra căldărilor.

   5. 4.3.5 Căldările care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii şi care sunt concepute să aibă un nivel de apă trebuie echipate cu cel puţin două indicatoare de nivel din care cel puţin unul trebuie să fie cu sticlă cu citire directă. •

4. 4.4 Instalaţii pentru tubulaturi de aburi

   1. 4.4.1 Toate tubulaturile de aburi şi annăturile lor conectate la acestea prin care poate trece aburul trebuie să fie concepute, construite şi instalate astfel încât să reziste solicitărilor maxime la care pot fi supuse.

   2. 4.4.2 Trebuie să se prevadă dispozitive eficace de purjare a tuturor ţevilor de abur în care s-ar putea produce lovituri de berbec periculoase.

   3. 4.4.3 Dacă o ţeavă de aburi sau o armătură este susceptibilă să primească aburi dintr-o sursă oarecare la o presiune superioară celei la care a fost proiectată ţeava sau armătura trebuie echipate cu un reductor de presiune eficace, o supapă de refulare şi un manometru.

5. 4.5 Comenzi maşini

   1. 4.5.1 Maşinile care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii trebuie prevăzute cu mijloace eficace pentru exploatare şi comandă.

   2. 4.5.2 Instalaţiile de pornire automată, de funcţionare şi de comandă a maşinilor esenţiale pentru siguranţa unităţii trebuie, în general, să cuprindă dispozitive pentru comandă manuală care să permită scoaterea din funcţiune a comenzilor automate. O defecţiune a unui element oarecare din instalaţia de comandă automată şi la distanţă nu trebuie să împiedice folosirea comenzii manuale.

6. 4.6 Instalaţii de aer comprimat

   1. 4.6.1 La bordul oricărei unităţi se vor prevedea mijloace prin care să se evite presiuni excesive în

      . oricare element al instalaţiei de aer comprimat şi de fiecare dată când cămăşile de răcire cu apă şi carcasele compresoarelor de aer sau frigorifice pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase datorate

      unor scurgerilor în acestea, din elementele ce conţin aer comprimat. Toate circuitele trebuie prevăzute cu armături corespunzătoare de reglaj al presiunii.

   2. 4.6.2 Dispozitivele de pornire cu aer a motoarelor cu ardere internă trebuie protejate în mod adecvat contra efectului de retur al flăcării şi al exploziilor interne în tubulatura de aer de lansare.

   3. 4.6.3 Tubulatura de aer de lansare care leagă buteliile de aer cu motoarele cu combustie internă, trebuie să fie complet separată de tubulatura de descărcate a compresoarelor.

   4. 4.6.4 Trebuie luate măsuri pentru reducerea la minim a pătrunderii de ulei în instalaţiile de lansare cu aer comprimat şi de golire a acestor instalaţii.

7. 4.7 Instalaţii pentru combustibil licMd, ulei de ungere şi alte hidocarburi inflamabile

   4.7.l Măsurile luate pentru depozitare, distribuire şi folosire a combustibilului lichid trebuie să fie astfel încât să asigure siguranţa unităţii şi a personalului de Ja bord.

   1. 4.7.2 Măsurile luate pentru depozitarea, distribuirea şi folosirea uleiului utilizat în instalaţiile de ungere sub presiune trebuie să fie astfel încât să asigure siguranţa unităţii şi a personalului de la bord.

   2. 4.7.3 Măsurile luate pentru depozitarea, distribuţia şi folosirea altor hidrocarburi inflamabile destinate a fi folosite sub presiune în instalaţii de transmitere a puterii, sisteme de comandă şi de acţionare şi în instalaţiile de transfer a căldurii, trebuie să fie astfel încât să asigure siguranţa unităţii şi a personalului de la bord.

   3. 4.7.4 În compartimentrele de maşini, tubulatura, accesoriile şi armăturile lor pentru hidrocarburi inflamabile trebuie să fie dintr-un material aprobat de Administraţie, ţinând cont de riscul de incendiu.

8. 4.8 Instalaţii de santină

   1. 4.8.1 Orice unitate trebuie să fie dotată cu o instalaţie de santină eficace ca să permită golirea şi drenarea oricărui compartiment etanş, în toate condiţiile întâlnite în practică, indiferent dacă unitatea este dreaptă sau înclinată. Dacă sunt necesare, în acest scop se vor prevedea şi aspiraţii laterale. Dacă Administraţia consideră că siguranţa unităţii nu este afectată, ea poate scuti de obligaţia de a instala mijloace de drenaj în unele încăperi.

   2. 4.8.2 Unităţile trebuie să aibă cel puţin două pompe acţionate de la o sursă de energie şi cuplate la magistrala de santină.

      CAPITOLUL 5 – INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU TOATE

      TIPURILE DE UNITĂŢI

      ( vezi, de asemenea, secţiunea 4.1 )

      1. 5.1 Cerinţe generale pentru instalaţii electrice

         1. 5.1.1 Instalaţiile electrice trebuie să fie astfel încât:

            1. .1 toate serviciile electrice necesare pentru menţinerea unităţii în condiţii de exploatare şi de locuit normale să fie asigurate fără să se recurgă la sursa de energie de avarie;

            2. .2 serviciile electrice esenţiale siguranţei să fie asigurate în cazul avariei sursei principale de energie electrică; şi

            3. .3 siguranţa unităţii şi a personalului să fie asigurată contra accidentelor de origine electrică.

         2. 5.1.2 Administraţiile trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura implementarea ş1

            aplicarea în mod uniform a prevederilor acestor cerinţe privitoare la instalaţiile electrice"'.

      2. 5.2 Sursa principală de energie electrică

         5.2.1

         . l Orice unitate trebuie să fie prevăzută cu o sursă principală de energie electrică cuprinzând cel puţin două grupuri generatoare.

         1. .2 Puterea acestor grupuri trebuie să fie astfel încât să asigure serviciile menţionate la paragraful

            5.1.1.1 cu excepţia celor menţionate la paragraful 1.3.14.2 în cazul opririi oricăruia dintre aceste grupuri.

         2. .3 Când transformatoarele sau convertizoarele constituie o parte esenţială a instalaţiei de alimentare, instalaţia trebuie să fie dispusă în aşa fel încât continuitatea alimentării să fie asigurată conform cerinţelor paragrafului 5.2. l .2.

         5.2.2

         1. .1 Un circuit principal de iluminat electric care asigură iluminatul tuturor părţilor unităţii accesibile şi utilizate în mod normal de personalul, trebuie să fie alimentat de la sursa principală de energie.

         2. .2 Amplasarea circuitului principal de iluminat trebuie să fie concepută astfel încât un incendiu sau orice alt accident într-unul sau mai multe spaţii conţinând sursa principală de energie, inclusiv transformatoarele sau convertizoarele, dacă există, să nu scoată din funcţiune circuitul de iluminat de avarie prescris la paragraful 5.3

         3. .3 Amplasarea circuitului de iluminat de avarie trebuie să fie concepută astfel încât un incendiu sau orice alt accident într-unul sau mai multe spaţii conţinând sursa de energie de

         

         • • Se face referire la recomandările publicate de Comisia Internaţională de Electrotehnică

         avarie, inclusiv transformatoarele sau convertizoarele, dacă există, să nu scoată din funcţiune circuitul de iluminat principal prescris în prezentul paragraf.

      3. 5.3 Sursa de energie electrică de avarie

         1. 5.3.1

            1. .1 Toate unităţile trebuie prevăzute cu o sursă autonomă de energie electrică de avarie.

            2. .2 Sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie trebuie să fie instalate pe, sau deasupra, celei mai de sus punţi continue sau pe o punte echivalentă, determinată de Administraţie şi să fie uşor accesibilă de pe o punte deschisă. Ele nu trebuie să fie plasate în prova peretelui de coliziune, dacă există, afară de cazul în care Administraţia autorizează aceasta în circumstanţe excepţionale.

            3. .3 Poziţia sursei de energie de avarie, sursei tranzitorii de energie de avarie şi tabloului de distribuţie de avarie în raport cu sursa principală de energie trebuie să fie astfel încât Administraţia să poată considera că un incendiu sau orice alt accident survenit în spaţiul

               . conţinând sursa principală de energie electrică sau în oricare compartiment de maşini de categoria A nu afectează. alimentarea cu energie de avarie sau distribuţia sa. Trebuie evitat atât cât este practic posibil ca spaţiul conţinând sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie să fie adiacente încăperilor de maşini de categoria A sau spaţiilor conţinând sursa principală de energie electrică. Când spaţiul care conţine sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie sunt adiacente compartimentului de maşini de categoria A, spaţiilor care conţin sursa principală de energie electrică sau spaţiilor din Zona l sau Zona 2, separaţiile spaţiilor adiacente trebuie să fie conforme cerinţelor paragrafului 9.1.

            4. .4 Condiţionat de luarea de măsuri corespunzătoare pentru asigurarea în toate circumstanţele

            a funcţionarii independente a serviciilor de avarie, tabloul de distribuţie de avarie poate fi utilizat pentru alimentări de circuite altele decât circuitele de avarie iar generatorul de avarie poate fi folosit în mod excepţional şi pentru perioade de scurtă durată pentru alimentarea de circuite, altele decât circuitele de avarie.

         2. 5.3.2 Energia disponibilă trebuie să fie suficientă pentru aUmentarea tuturor serviciilor care sunt esenţiale pentru siguranţa în caz de avarie, ţinând cont de serviciile care pot să funcţioneze simultan. Sursa de energie de avarie trebuie să poată alimenta simultan cel puţin serviciile următoare pentru perioadele specificate mai departe, dacă funcţionarea lor depinde de o sursă de energie electrică, ţinând cont de curenţii de pornire şi de natura tranzitorie a unor sarcini:

            1. .1 Timp de I 8 ore, iluminat de avarie:

               1. .1 la fiecare post de ambarcare, pe punte si în afara bordului;

               2. .2 pe toate scările, coridoarele şi ieşirile din încăperile de serviciu şi de locuit, în ascensoare şi puţurile ascensoarelor;

               3. .3 în încăperile de maşini şi în posturile generatoarelor principale inclusiv în locurile lor de comandă;

               4. .4 în toate posturile de siguranţă şi în toate posturile de comandă a maşinilor;

               5. .5 în toate spaţiile din care se efectuează comanda operaţiilor de foraj şi în care se găsesc comenzile maşinilor indispensabile execuţiei acestor operaţiuni sau echipamente ce permit întreruperea alimentării instalaţiilor energetice în caz de situaţie critică;

               6. .6 în locul sau locurile unde sunt depozitate echipamentele de pompieri;

               7. .7 la pompa pentru sprinklere, dacă există, 1a pompa de incendiu menţionată la paragraful 5.3.2.4, 1a pompa de santină de avarie, dacă există, precum şi la locurile comenzilor lor de pornire; şi

               8. .8 pe punţile de apuntare elicoptere;

            2. .2

               1. .1 Timp de 18 ore luminile de navigaţie, şi alte lumini şi semnale sonore cerute de Regulamentul Internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare în vigoare;

               2. .2 – Timp de 4 zile:

                  • – toate luminile de semnalizare sau

                  • – semnalele sonore care pot fi cerute pentru semnalizarea structurilor platformelor în mare;

               3. .3 – Timp de 18 ore:

                  . l toate echipamentele de comunicaţii interioare care sunt necesare în caz de avarie;

                  1. .2 instalaţiile de detecţie a incendiului şi de alarmă;

                  2. .3 funcţionare cu intermitenţă a avertizoarelor de incendiu cu comandă manuală şi toate semnalele interioare cerute în caz de avarie şi

                  3. .4 posibilitatea de închidere a obturatoarelor antierupţie şi izolarea unităţii de gura sondei, dacă are comandă electrică, afară de cazul când aceste echipamente dispun de o alimentare independentă furnizată de o baterie de acumulatori amplasată convenabil în aşa fel să poată fi utilizată în caz de avarie pentru o perioadă de I 8 ore;

               4. .4 Timp de 18 ore una dintre pompele de incendiu, dacă aceasta depinde de generatorul de avarie, pentru alimentarea sa;

               5. .5 Timp de 18 ore cel puţin, echipamentul de scufundare instalat permanent, dacă el depinde de unitate pentru alimentarea cu energie electrică.

         3. 5.3.3 Sursa de energie de avarie poate fi ori un generator ori o baterie de acumulatori.

            1. .1 Când sursa de energie de avarie este un generator acesta trebuie:

               1. .1 să fie acţionat de un motor de antrenare corespunzător cu alimentare independentă cu combustibil, al cărei punct de inflamabilitate să nu fie mai puţin de 43° C;

               2. .2 să pornească automat în cazul căderii alimentării electrice nonnale, dacă nu există o sursă de energie tranzitorie, conform paragrafului 5.3.3.3. Când generatorul de avarie este pornit automat acesta trebuie să fie conectat automat la tabloul de distribuţie de avarie; serviciile menţionate la paragraful 5.3.4 trebuie atunci să fie cuplate automat la

                  generatorul de avarie. În afară de cazul când nu există un al doilea sistem independent de pornire a generatorului de avarie sursa unică de energie acumulată, trebuie să fie protejată pentru a evita descărcarea sa completă de către instalaţia de pornire automată; şi

               3. .3 să fie prevăzut cu o sursă tranzitorie de energie de avarie conform cerinţelor de Ia paragraful 5.3.4, afară de cazul dacă generatorul de avarie este capabil să alimenteze serviciile menţionate la paragraful 5.3.4; să fie pornit automat şi să fumizeze sarcinile cerute cât mai repede posibil în deplină siguranţă dar fără ca acest timp să depăşească 45 de secunde.

            2. .2 Când sursa de energie de avarie este o baterie de acumulatori, aceasta trebuie să poată:

               1. .1 să suporte sarcina de avarie fără să aibă nevoie de reîncărcare iar variaţiile de tensiune din pe1ioada de descărcare să nu depăşească plus sau minus 12% din tensiunea nominală;

               2. .2 să se cupleze automat la tabloul de distribuţie de avarie în cazul căderii aHmentării principale; şi

               3. .3 să asigure imediat cel puţin serviciile menţionate la paragraful 5.3.4.

         4. 5.3.4 Acolo unde sursele tranzitorii de energie de avarie, menţionate la paragraful 5.3.3.1.3 trebuie să fie construite dintr-o baterie de acumulatori plasată convenabil în aşa fel să poată fi folosită în caz de avarie; această baterie trebuie să funcţioneze fără să aibă nevoie de reîncărcare şi fără ca variaţiile de tensiune în timpul perioadei de descărcare să depăşească plus sau minus 12% din tensiunea nominală şi să fie cu o capacitate suficientă şi astfel concepută încât trebuie să-i permită în cazul căderii sursei principale de energie sau sursei de energie de avarie, să alimenteze automat timp de o jumătate de oră cel puţin următoarele servicii dacă ele depind în funcţionare de o sursă de energie electrică:

            1. .1 Iluminatul cerut la paragrafele 5.3.2.1 şi 5.3.2.2. Pentru această fază de tranziţie, iluminatul de avarie cerut în încăperile de maşini şi spaţiile de locuit şi de serviciu poate fi asigurat de lămpi individuale cu acumulatori, instalate permanent care se încarcă şi funcţionează automat;

            2. .2 Întregul echipament esenţial de comunicaţii interioare cerut de paragrafele 5.3.2.3.l şi

               5.3.2.3.2; şi

            3. .3 Cu intermitenţă serviciile cerute la paragrafele 5.3.2.3.3 şi 5.3.2.3.4,

            afară numai dacă în sensul paragrafelor 5.3.4.2 şi 5.3.4.3 aceste servicii dispun de o alimentare independentă furnizată de o baterie de acumulatori situată astfel încât să poată fi folosită în caz de avarie şi suficientă pentru perioada indicată.

         5. 5.3.5

            . I Tabloul de distribuţie de avarie trebuie instalat cât mai aproape posibil de sursa de energie de avarie iar, când acesta este un generator, tabloul de avarie trebuie, de preferinţă, să fie plasat în aceeaşi încăpere.

            1. .2 Nici o baterie de acumulatori instalată ca urmare a prezentelor cerinţe ca sursă de energie de avarie sau tranzitorie nu trebuie plasată în aceeaşi încăpere cu tabloul de distribuţie de avarie, cu excepţia cazului când s-au luat măsuri corespunzătoare aprobate de Administraţie pentru evacuarea gazelor degajate de aceste baterii. Pe tabloul principal de distribuţie sau în postul de comandă maşini într-un loc adecvat, se va instala un avertizor pentru a indica când sunt în descărcare bateriile menţionate la paragraful 5.3.3.2 sau la paragraful 5.3.4 şi constituind fie sursa de energie de avarie fie sursa tranzitorie de energie.

            2. .3 În exploatarea normală, alimentarea tabloului de distrjbuţie avarie trebuie să se facă de la tabloul principal de distribuţie printr-un cablu de interconectare care trebuie să fie protejat convenabil contra suprasarcinilor şi scurt-circuitelor la nivelul tabloului principal de distribuţie. Instalaţia tabloului de distribuţie de avarie trebuie să fie astfel încât cablul de interconectare să fie decuplat automat de la tabloul de distribuţie de avarie în cazul căderii sursei principale de energie. Când sistemul este conceput în aşa fel să permită alimentarea inversă, cablul de interconectare trebuie, de asemenea, protejat cel puţin la scurt circuit, în tabloul de distribuţie de avarie.

            3. .4 Pentru a se asigura că alimentarea de avarie va fi disponjbilă rapid, se vor lua măsuri, de fiecare dată când este necesar, pentru a deconecta automat din tabloul de distribuţie de avarie, circuitele altele decât cele de avarie astfel încât energia să fie automat furnizată circuitelor de avarie.

         6. 5.3.6 Generatorul de avarie şi motorul său de antrenare precum şi orice baterie de acumulatori de avarie trebuie concepute astfel încât să poată funcţiona la sarcina maximă nominală când unitatea este în poziţie dreaptă şi când unghiul său de înclinare este egal cu unghiul de înclinare maxim în stare intactă şi după avarie determinat conform cerinţelor capitolului 3. Totuşi nu se cere ca ele să funcţioneze când unitatea este înclinată mai mult de 22,5 grade în raport cu axa longitudinală şi / sau când este înclinată cu 1O grade în raport cu axa transversală.

            5.3.7. Se vor lua măsuri pentru verificarea periodică a funcţionării tuturor instalaţiilor de avarie. O astfel de verificare trebuie să includă şi echipamentele de pornire automată.

      4. 5.4 Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie

         1. 5.4.1 Generatoarele de avarie trebuie să poată fi pornite imediat, la rece, la o temperatură de 0° C. Dacă acest lucru este imposibil sau dacă se aşteaptă temperaturi mai coborâte, trebuie prevăzute instalarea şi întreţinerea de echipamente de încălzire, într-un mod acceptat de către Administraţie, ca să sigure o pornire rapidă.

         2. 5.4.2 Fiecare generator de avarie conceput să pornească automat, trebuie prevăzut cu echipamente de pornire acceptate de către Administraţiei şi având suficientă energie acumulată pentru cel puţin trei porniri consecutive. O a doua sursă de energie de rezervă trebuie prevăzută pentru alte trei porniri în timp de 30 de minute, afară numai dacă se poate face proba eficacităţii unui dispozitiv de pornire manuală.

         3. 5.4.3 Se vor lua măsuri pentru menţinerea continuă a energiei acumulate Ia nivelul cerut.

            1. .I Instalaţiile electrice şi hidraulice de pornire trebuie să fie alimentate permanent de la tabloul de distribuţie de avarie.

               1. .2 Instalaţia de pornire cu aer comprimat poate fi menţinută în sarcină de către buteliile de aer comprimat principale şi auxiliare, prin intermediul unei valvule cu reţinere adecvată sau printr-un compresor de aer de avarie acţionat de la tabloul de distribuţie de avarie.

               2. .3 Toate aceste echipamente de pornire, de reîncărcare şi de energie acumulată trebuie amplasate în încăperea generatorului de avarie; ele nu pot fi folosite în alte scopuri decât pentru pornirea grupului generator de avarie. Această cerinţă nu interzice alimentarea buteliilor de aer comprimat ale grupului generator de avarie de la circuitele de aer comprimat principale sau auxiliare prin intermediul unei valvule cu reţinere instalată în încăperea generatorului de avarie.

         4. 5.4.4

            1. .1 Când pornirea automată nu este cerută de prescripţiile prezente şi când se poate proba eficacitatea, este autorizată pornirea manuală; dispozitive de pornire manuală pot fi manivelele, demaroarele inerţiale, acumulatoarele hidraulice manuale sau cartuşele explozive.

            2. .2 Când pornirea manuală nu este posibilă în practică trebuie să fie îndeplinite cerinţele prevăzute la paragrafele 5.4.2 şi 5.4.3, cu excepţia startului care poate fi comandat manual.

      5. 5.5 Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine electrică

         1. 5.5.1

            1. .1 Toate părţile metalice descoperite ale maşinilor şi echipamentului electric care nu sunt

               destinate să fie sub tensiune, dar sunt susceptibile să devină ca urmare a unui defect, trebuie legate la pământ dacă :

               1. .1 tensiunea lor de alimentare nu depăşeşte 55 volţi în curent continuu sau 55 volţi în valoare eficace între conductori; nu se vor folosi autotransformatoare pentru obţinerea acestei din urmă tensiuni a curentului alternativ; sau

               2. .2 dacă ele sunt alimentate la o tensiune egală sau care nu depăşeşte 250 volţi prin transformatoare de izolaţie de siguranţă care alimentează numai un singur consumator; sau

               3. .3 ele sunt construite confonn principiului dublei izolaţii.

            2. .2 Administraţia poate cere măsuri de precauţie suplimentare pentru echipamentu] portabil. Trebuie acordată o atenţie deosebită echipamentului de acest tip dacă este prevăzut a fi utilizat în spaţii umede având mari suprafeţe conductoare .

            3. .3 Orice aparat electric trebuje construit şi montat astfel încât să nu producă accidente personalului în timpul manipulării sau prin atingere în condiţii normale de folosire.

            4. .4 Se vor lua măsuri ca maşinile instalate pennanent, structurile metalice ale turlei de foraj, catargele şi punţile elicopterelor să fie împământate, dacă aceasta nu este realizată din construcţie.

         2. 5.5.2 Tablourile de distribuţie trebuie să fie instalate astfel încât să ofere în caz de nevoie, un acces uşor, la aparate şi echipamente pentru a reduce la minim riscurile la care este supus personalul. Părţile laterale, spatele şi, dacă e cazul, partea frontală a acestor tablouri, trebuie să fie protejate corespunzător. Piesele sub tensiune> expuse, a căror tensiune în raport cu masa (împământarea) depăşeşte o tensiune care treb ie să fie precizată de Administraţie, nu trebuie să fie instalate pe partea frontală a acestor tablouri. In faţă şi în spate în locurile necesare se vor pune covoare sau grătare izolatoare.

         3. 5.5.3 Nu se vor instala reţele de distribuţie cu retur prin corpul unităţii, dar aceasta nu exclude instalarea în condiţii aprobate de Administraţie a următoarelor echipamente:

            1. .1 Instalaţii de protecţie catodică cu curent impus;

            2. .2 Instalaţii limitate şi locale împământate (de exemplu, instalaţii pentru pornirea motoarelor);

            3. .3 Instalaţii de sudare limitate şi locale împământate; când Administraţia este convinsă că este asigurat în mod satisfăcător caracterul echipotenţial aJ structurii, instalaţiile.de sudare cu conductor de întoarcere prin corp pot fi instalate fără această restricţie; şi

            4. .4 Echipamente de control a gradului de izolare, cu condiţia ca intensitatea curentului să nu depăşească 3 miliamperi în cele mai defavorabile condiţii.

         4. 5.5.4 În cazul utilizării fără împărnântare a unei reţele de distribuţie primară sau secundară pentru energie> încălzire sau iluminat, se va prevedea un dispozitiv care să poată măsura în permanenţă gradul de izolare în raport cu masa şi să dea o alertă sonoră sau luminoasă când gradu) de izolare este anormal de scăzut.

         5. 5.5.5

            1. .1 În afara unor circumstanţe excepţionale aprobate de Administraţie, toate annăturile şi tresele metalice ale cablurilor trebuie să fie continue (din punct de vedere electric) şi împământate.

            2. .2 Toate cablurile electrice trebuie să fie cel puţin, de un tip cu întârziere a flăcării şi trebuie astfel instalate încât să nu li se afecteze proprietăţile lor iniţiale de întârziere a propagării flăcării. Administraţiile pot autoriza folosirea de tipuri speciale de cabluri când aceasta este necesară în unele cazuri particulare, cum ar fi cablurile pentru radiofrecvenţă care nu îndeplinesc cerinţele precedente.

            3. .3 Cablurile şi traseele de cabluri care deservesc sursa de energie principală sau de avarîe,iluminatul, comunicaţiile interioare sau semnalizările nu trebuie, în măsura posibilului, să traverseze bucătăriile, încăperile de maşini de categoria A şi şahturile lor, nici alte zone cu risc ridicat de incendiu. Cablurile de conectare a pompelor de incendiu la tabloul de distribuţie de avarie vor fi de un tip rezistent Ia foc dacă e]e traversează zone cu risc ridicat de incendiu. Când aceasta este posibilă, ele trebuie instalate astfel ca să nu devină inutilizabile prin încălzirea pereţilor datorită unui incendiu în spaţiul adiacent.

            4. .4 Traseele de cabluri trebuie pozate în aşa fel încât să se evite uzarea lor prin frecare sau orice altă deteriorare.

            5. .5 Extremităţile şi joncţiunile tuturor conductorilor trebuie să fie realizate astfel ca să conserveproprietăţile iniţiale ale cablului din punct de vedere electric, mecanic al nepropagării flăcării şi, dacă este necesar proprietăţile de rezistenţă la foc.

         6. 5.5.6

            1. .1 Fiecare circuit separat trebuie să fie protejat contra scurt circuitelor. Fiecare circuit trebuie, de asemenea, să fie protejat contra suprasarcinilor, cu excepţia prevederilor din paragrafului

               7.6 sau unde Administraţia permite în mod excepţional altfel.

            2. .2 Calibrul sau reglajul corespunzător al dispozitivului de protecţie la suprasarcină trebuie să fie indicat în mod permanent în amplasamentul dispozitivului de protecţie.

         7. 5.5.7 Aparatele de iluminat trebuie dispuse în aşa fel încât să se evite ca o creştere a temperaturii să poate deteriora traseele de cabluri şi să împiedice ca materialele din apropiere să se încălzească în mod exagerat.

         8. 5.5.8

            ..1 Bateriile de acumulatori trebuie să fie adăpostite în mod convenabil iar încăperile destinate în principal să le conţină trebuie să fie construite corect şi ventilate în mod eficace.

            1. .2 Instalarea echipamentului electric precum şi a altor echipamente care pot constitui sursă de aprindere a vaporilor inflamabili nu trebuie permisă în aceste încăperi, cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 5.5.10.

            2. .3 Bateriile de acumulatori, cu excepţia bateriilor pentru lămpi de iluminat autonome funcţionând pe baterie, nu trebuie instalate în cabine sau dormitoare. Administraţia poate autoriza o derogare de la această cerinţă când bateriile instalate sunt închise ermetic.

         9. 5.5.9 În magaziile de pituri, spaţiile de depozitare a acetilenei şi spaţii analoage, unde este posibil să se acumuleze amestecurile inflamabile, precum şi în toate încăperile destinate în principal să conţină baterii de acumulatori, nu trebuie instalat nici un echipament electric în afară de cazul în care Administraţia consideră că acest echipament:

            1. .1 este indispensabil în procesul exploatării;

            2. .2 este de un tip care nu va aprinde amestecului considerat;

            3. .3 este de un tip corespunzător pentru spaţiul considerat; şi

            4. .4 este de un tip certificat pentru folosire în deplină siguranţă într-o atmosferă conţinând vaporii sau gazele susceptibile să se acumuleze.

         10. 5.5.10 Aparatura şi cablurile electrice trebuie să fie excluse, când acest lucru este posibil, din toate încăperile unde sunt depozitate materiale şi obiecte explozive. Când este necesar iluminatul, acesta trebuie să provină din exterior prin pereţii compartimentului. Dacă nu este posibilă excluderea echipamentului electric dintr-un astfel de compartiment, acest echipament trebuie conceput şi utilizat aşa fel ca să se reducă Ia minimum pericolele de incendiu sau de explozie.

      6. 5.6 Comunicaţii interioare

      Trebuie prevăzute mijloace de comunicaţie interioară pentru transferul informaţiilor între toate încăperile în care poate fi necesar să se acţioneze în caz de avarie.

      CAPITOLUL 6- INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE ÎN ZONELE PERICULOASE PENTRU TOATE

      TIPURILE DE UNITĂŢI

      (vezi şi 4.1)

      1. 6.1 Zone

         Zonele periculoase sunt împărţite astfel:

         Zona O: zona în care un amestec exploziv de gaz şi aer este prezent În permanenţă sau pe perioade îndelungate.

         Zona l: zona în care un amestec exploziv de gaz.şi aer poate apare în cursul exploatării normale. •

         Zona 2: zona în care este puţin probabil ca un amestec de gaz şi aer să apară sau dacă apare un astfel de amestec, va exista numai pentru scurt timp.

      2. 6.2 Clasificarea zonelor periculoase*

         1. 6.2.1 Din punctul de vedere al maşinilor şi instalaţiilor electrice, zonele periculoase sunt clasificate conform cerinţelor paragrafelor 6.2.2 la 6.2.4. Zonele periculoase care nu sunt menţionate în prezentuJ paragraf trebuie clasificate conform cerinţelor din paragraful 6.1.

            Zone periculoase – Zona O

         2. 6.2.2 Interiorul tancurilor închise şi a tubulaturilor pentru noroiul activ de foraj precum şi pentru produse extrase din gaz şi petrol şi anume tubulaturile de degajarea gazului sau locurile în care un amestec de petrol gaz şi aer este prezent în permanenţă sau pe durata unor lungi perioade de timp.

            Zone periculoase – Zona 1

         3. 6.2.3

            1. .1 Spaţii închise conţinând orice parte din instalaţia de circulaţie a noroiului de foraj care are o deschidere în aceste încăperi şi se găseşte între sondă şi evacuarea finală de degazare.

            2. .2 Spaţii închise sau amplasamente semiînchise care se găsesc sub podul sondei şi cuprinde o sursă posibilă de scăpări, ca partea superioară a unui racord clopot.

            3. .3 Spaţii închise care se găsesc pe podul sondei şi care nu sunt separate de spaţiile menţionate la paragraful 6.2.3.2 printr o punte solidă.

               

               • • Identificarea şi extinderea zonelor periculoase din acest capitol au fost determinate luându-se în considerare practica curentă.

            4. .4 În exterior sau în amplasamente semiînchise, cu excepţia celor prevăzute în paragraful 6.2.3.2, zona situată la mai puţin de 1,50 metri de limitele oricărei deschideri spre un echipament care este parte a instalaţiei de foraj menţionată la paragraful 6.2.3. I, de oricare dintre orificiile de ventilaţie a spaţiilor din Zona 1 sau unul dintre accesele în spaţiile din Zona 1

            5. .5 Puţurile, canale sau construcţii similare, situate în amplasamente care ar putea fi clasate în Zona 2 dar care sunt dispuse astfel încât gazele nu se pot dispersa.

               Zone periculoase- Zona 2

         4. 6.2.4

            . I Spaţii închise conţinând porţiunile deschise ale instalaţiei de circulaţie a noroiului de foraj dintre orificiul final de evacuare a instalaţiei de degazare şi racordul de aspiraţiei a pompei de noroi de foraj la haba de evacuare noroi.

            .2 Spaţii deschise în limita turlei de foraj până la o înălţime de până la 3 metri deasupra podului sondei.

            .3

            1. .1 Amplasamente semiînchise aflate sub podul sondei şi adiacent acestuia în limitele turlei de foraj sau extensia oricărei incinte în interiorul căreia sunt susceptibile acumulări de gaze.

               . .2 Spaţii deschise sub podul sondei în limitele unui spaţiu sferic cu raza de 3 metri faţă de locul posibil de apariţie a amestecului de gaz – aer, ca partea superioară unui racord de clopot.

               1. .4 Spaţiile ce se extind la 1,50 metri dincolo de Zona I specificată la paragraful 6.2.3.4 şi dincolo de amplasamentele semiînchise specificate la paragraful 6.2.3.2.

               2. .5 Spaţiile deschise în limitele unei sfere cu raza de I ,50 metri faţă de orice evacuan de ventilaţie provenind dintr-un spaţiu din zona 2 sau de la un acces în acest spaţiu.

               3. .6 Turlele de foraj semiînchise până la înălţimea închiderii lor deasupra podului sondei sau până la o înălţime de 3 metri deasupra acesteia în funcţie de care dintre aceste înălţimi este mai mare.

      3. 6.3 Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie influenţând extinderea zonelor periculoase

         6.3.l Cu excepţia cazurilor justificate de motive de exploatare uşile de acces sau alte deschideri nu trebuie prevăzute între:

         un spaţiu fără pericol şi o zonă periculoasă; un spaţiu din Zona 2 şi un spaţiu din Zona 1.

         Când sm1t prevăzute astfel de uşi de acces sau alte deschideri, orice spaţiu închis nespecificat de cerinţele paragrafelor 6.2.3 şi 6.2.4 şi care comunică direct cu un amplasament oarecare din Zona 1 sau din Zona 2 aparţine aceleiaşi categorii ca amplasamentul în chestiune, cu excepţia cazurilor următoare:

         1. .l Un spaţiu închis având acces direct spre un amplasament oarecare din Zona 1 poate fi considerată ca aparţinând Zonei 2 dacă:

            1. .1 accesul este prevăzut cu o uşă etanşă la gaze care se deschide spre Zona 2; şi

            2. .2 ventilaţia este astfel încât, circulaţia aerului cu uşa deschisă, se face din spaţiul Zonei 2 spre spaţiul din Zona I; şi

            3. .3 orice diminuare a ventilaţiei declanşează o a1annă Ia un post de comandă cu cart pennanent;

         1. .2 Un spaţiu închis având acces direct spre un amplasament oarecare din Zona 2 nu este considerat periculos dacă:

            1. .1 accesul este prevăzut cu o uşă cu autoînchidere etanşă la gaze, care se deschide în Zona fără pericol;

            2. .2 ventilaţia este astfel încât circulaţia aerului cu uşa deschisă se face din spaţiul fără pericol spre amplasamentul din Zona 2; şi

            3. .3 orice diminuare a ventilaţiei declanşează o alarmă la un post de comandă cu cart permanent;

         2. .3 Un spaţiu închis având acces direct spre un amplasament oarecare din Zona 1 nu este considerat periculos dacă:

         . I accesul este prevăzut cu uşi cu autoînchidere, etanşe la gaze, formînd o ecluză de aer; şi

         1. .2 spaţiul este ventilat cu suprapresiune în raport cu spaţiul cu pericol; şi

         2. .3 orice diminuare a suprapresiunii declanşează o alannă la un post de comandă cu supraveghere permanentă.

         Când Administraţia consideră că instalaţiile de ventilaţie ale încăperii care se intenţionează sigură, sunt suficiente pentru a împiedica orice intrare de gaz începând cu spaţiul din Zona 1, cele două uşi cu autoînchidere care constitue ecluza (sasul) de aer pot fi înlocuite printr-o singură uşă etanşă la gaze, cu autoînchidere, cu deschidere spre spaţiul fără pericol, şi care să nu aibă dispozitiv de reţinere.

         6.3.2 Instalaţiile cu tubulaturi trebuie astfel concepute încât să împiedice comunicaţiile directe între zonele periculoase de categorii diferite precum şi între zonele periculoase_şi zonele fără pericol.

      4. 6.4 Ventilaţia spaţiilor

         1. 6.4.1 Spaţiile închise periculoase trebuie să fie ventilate. Când ventilaţia se face cu mijloace mecanice, ea trebuie să fie astfel încât spaţiile închise periculoase să fie menţinute la o presiune

            inferioară celei a spaţiilor sau zonelor mai puţin periculoase, iar spaţiile închise fără pericol să fie menţinute la o presiune superioară în raport cu spaţiile adiacente periculoase.

         2. 6.4.2 Toate admisiile de aer ale spaţiilor închise periculoase trebuie să provină din zone fără pericol. Când conductele de aer trec printr-o zonă cu pericol mai mare, ele trebuie să fie menţinute la o presiune superioară în raport cu această zonă.

         3. 6.4.3 Toate ieşirile de aer trebuie amplasate în zone exterioare care, în absenţa acestor ieşiri, ar fi la acelaşi pericol sau la unul mai mic decât spaţiul ventilat. ·

      5. 6.5 Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj

         1. 6.5.1 Ţinând seama de condiţiile excepţionale în care pericolul se poate extinde dincolo de zonele menţionate mai sus, trebuie prevăzute dotări speciale care să înlesnească decuplarea sau oprirea selectivă a următoarelor:

            1. .1 instalaţiile de ventilaţie;

            2. .2 echipamentul electric care nu este esenţial;

            3. .3 echipamentul electric esenţial;

            4. .4 echipamentul de avarie cu excepţia bateriilor care alimentează iluminatul şi echipamentul radio;

            5. .5 maşinile de antrenare a generatoarelor.

         2. 6.5.2 Instalaţiile electrice de oprire prevăzute în conformitate cu paragraful 6.5.1 trebuie să fie concepute în aşa fel încât pericolul de oprire involuntară datorat unei defecţiuni în instalaţia de oprire precum şi perkolul de declanşare accidentală a instalaţiei de oprire să fie reduse la minimum.

      6. 6.6 Instalaţii electrice În zonele periculoase*

      6.6. I În zonele periculoase nu se vor utiliza decât echipamente şi trasee de cabluri necesare exploatării. Nu se vor instala decât cabluri şi tipurile de echipament descrise în prezentul capitol.

      1. 6.6.2 De fiecare dată când în cele ce urmează este folosit termenul de echipament certificat de tip, acest echipament trebuie să fie certificat ca fiind corespunzător pentru un amestec inflamabil de gaz şi aer, care poate apare.

      2. 6.6.3 Cablurile şi tipurile de echipamente electrice permise în zonele periculoase sunt următoarele :

         1. .I Zona O

            Circuite sau echipament şi trasee de cabluri conexe certificate în execuţie cu protecţie intrinsecă.

            

            Echipamentul specificat în Grupa IIA Clasa T.l din nr.92 al publicaţiei Comisiei de electrotehnică este considerat adecvat.

            .2Zona 1

            1. .1 Circuite sau echipament şi traseele de cabluri conexe certificate în execuţie cu protecţie intrinsecă.

            2. .2 Echipament certificat pentru execuţie antiexplozivă .

            3. .3 Echipament certificat pentru siguranţă mărită; în cazul motoarelor cu siguranţă mărită se va acorda o atenţie deosebită protecţiei contra supracurenţilor.

            4. .4 Echipament de tip cu capsulare presurizată care este certificat fără pericol sau care este acceptat de Administraţie.

               5 Echipament într-o capsulă umplută cu dielectric şi care este acceptat de conform cu cerinţele Administraţie.

               .6 Trecerile de cabluri.

               .3Zona 2

               .l Circuite sau echipament şi traseele de cabluri conexe, certificate pentru execuţie cu protecţie intrinsecă.

               1. .2 Echipament certificat pentru execuţie antiexplozivă.

               2. .3 Echipament certificat pentru siguranţă mărită, în cazul motoarelor cu siguranţă mărită se va acorda o atenţie deosebită protecţiei contra supracurenţilor.

               3. .4 Echipamentul de tip cu capsulare presurizată, acceptat de către Administraţie.

               4. .5 Echipament într-o capsulă umplută cu dielectric şi care este acceptat de către Administraţie

               5. .6 Orice echipament de un tip pentru care asigură absenţa, în serviciu normal, a scânteilor, a arcului şi a punctelor fierbinţi şi care este acceptat de către Administraţie .

               6. .7 Trecerile de cabluri.

      3. 6.6.4 Cablurile fixe instalate pennanent, care trec prin Zona 1 trebuie să fie prevăzute cu o acoperire conductivă cu înfăşurare sau înveliş pentru împământare. Cablurile flexibile care trec prin asemenea zone trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

      6.7 Instalaţii de maşini În zonele periculoase

      6.7. I Echipamentul mecanic trebuie să fie limitat la minimum necesar pentru scopurile de exploatare.

      1. 6.7.2 Echipamentul mecanic şi maşinile care se găsesc în zonele periculoase trebuie să fie construite şi instalate în aşa fel încât să reducă pericolul de aprindere prin scânteie datorită generării electricităţii

         statice sau frecării între părţile mobile sau urmare a temperaturilor ridicate a părţilor expuse provocate de eşapamente sau alte emisii.

      2. 6.7.3 Instalarea de maşini cu combustie internă poate fi permisă în Zonele periculoase 1 şi 2, dacă Administraţia consideră că au fost luate suficiente precauţii contra pericolului de aprindere.

      3. 6.7.4 Instalarea de echipamente cu combustie poate fi permisă în Zonele periculoase 2 dacă Administraţia consideră că au fost luate suficiente precauţii contra riscului de aprindere.

      CAPITOLUL 7 -INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU UNITĂŢILE AUTOPROPULSATE

      (vezi şi 4.1)

      1. 7.1 Generalităţi

         1. 7.1.1 Cerinţele prezentului capitol se aplică unităţilor concepute pentru a se propulsa prin propriile lor mijloace fără asistenţă exterioară şi nu sunt aplicabile unităţilor care sunt dotate numai cu mijloace necesare pentru fixarea pe locaţie sau pentru ajutor în operaţiile de remorcaj. Aceste cerinţe sunt suplimentare celor din capitolele 4, 5 şi 6.

         2. 7.1.2 Trebuie să fie prevăzute mijloace prin care să se asigure sau să se restabilească funcţionarea normală a maşinilor de propulsie chiar în cazul în care una din maşinile auxiliare esenţiale devine inoperantă. O atenţie specială trebuie acordată defectării:

            1. .1 unui grup generator care constituie o sursă principală de energie electrică;

            2. .2 surselor de aJimentare cu aburi;

            3. .3 instalaţiilor de alimentare cu apă a căldărilor;

            4. .4 instalaţiilor care alimentea2′.ă cu combustibil lichid căldările sau motoarele;

            5. .5 surselor de ulei de ungere sub presiune;

            6. .6 surselor de apă sub presiune;

            7. .7 unei pompe de comprimare şi a instalaţiilor care permit menţinerea vidului în condensoare;

            8. .8 instalaţiilor mecanice de alimentare cu aer a căldărilor;

            9. .9 unui compresor de aer şi buteliei folosite pentru lansare sau comenzi; şi

               . IO instalaţiilor hidraulice, pneumatice sau electrice pentru comanda maşmu principale, inclusiv elicele cu pas variabil,

               cu condiţia ca Administraţia, ţinând cont de consideraţii de siguranţă globale, să poată admite o reducere parţială de randament în raport cu funcţionarea normală, la întreaga capacitate.

         3. 7.1.3 Maşina principală de propulsie şi toate echipamentele auxiliare esenţiale propulsiei şi siguranţei unităţii, trebuie să poată funcţiona aşa cum au fost instalate la bord, când unitatea este în poziţie dreaptă sau când ea are o înclinare mai mică sau egală cu 15 grade într-un bord sau altul în condiţii statice şi cu 22 ½ grade în condiţii dinamice (ruliu) într-un bord sau altul, simultan cu o înclinare de 7½ grade spre prova sau spre pupa în condiţii dinamice (tangaj). Administraţia poate permite o modificare a acestor unghiuri ţinând cont de tipul, dimensiunile şi condiţiile de funcţionare a]e unităţii.

            7.l.4 Trebuie acordată o atenţie deosebită proiectării, construcţiei şi instalării maşinilor de propulsie în aşa fel ca vibraţiile lor, de orice mod, să nu producă solicitări excesive asupra maşinii de propulsie în condiţii normale de funcţionare.

      2. 7.2 Marşul înapoi

         1. 7.2.1 Energia la marş înapoi a unităţii, trebuie să fie suficientă pentru comanda unităţii în toate condiţiile normale.

         2. 7.2.2 Trebuie probat că instalaţia de propulsie pennite inversarea sensului împingerii elicei într-un interval convenabil, în aşa fel încât să oprească unitatea pe o distanţă rezonabilă, când aceasta este în deplasare la marş înainte cu viteza maximă de serviciu.

         3. 7.2.3 Timpii de oprire traiectoriile navei şi distanţele înregistrate Ia probe împreună cu rezultatele probelor pentru determinarea capacităţii unităţii având mai multe elice, pentrn navigaţie şi manevre, când una sau mai multe elice sunt scoase din funcţiune , trebuie să fie disponibile la bord pentru a fi utilizate de comandantul navei sau personalul desemnat pentru aceasta.*

         4. 7.2.4 Când unitatea este echipată cu mijloace suplimentare pentru manevră sau oprire, acestea trebuie supuse la probe şi se vor consemna rezultatele probelor conform indicaţiilor din paragrafele 7.2.2 şi 7.2.3.

      3. 7.3 Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor

         1. 7.3.1 Căldările acvatubulare care deservesc maşinile de propulsie cu turbine trebuie echipate cu alarmă de nivel maxim de apă.

         2. 7.3.2 Toate instalaţiile de generare a aburului care asigură serviciile esenţiale pentru propulsia unităţii trebuie prevăzute cu cel puţin două circuite independente de alimentare cu apă, fiecare având pompele de alimentare; se admite totuşi, ca să fie o singură intrare în colectorul de aburi. Trebuie prevăzute mijloace pentru împiedicarea apariţiei suprapresiunilor în oricare punct al circuitelor.

            

            • • Se referă la recomandările privind informaţiile ce trebuie incluse în folosirea jurnalelor de bord adoptată de Organizaţie prin Rezoluţia A.209 (VII).

      4. 7.4 Comenzi maşini

         1. 7.4.1 Maşinile principale şi auxiliare esenţiale pentru propulsia unităţii trebuie prevăzute cu mijloace eficace pentru exploatarea şi comanda lor. Pe puntea de navigaţie trebuie prevăzut un indicator de pas pentru eticele cu pas variabil.

         2. 7.4.2 Când maşinile de propulsie sunt comandate de pe puntea de navigaţie şi încăperile de maşini au personal permanent de supraveghere, trebuie aplicate următoarele:

            1. .1 în toate condiţiile de navigaţie, inclusiv în timpul manevrei, trebuie să se poată comanda în întregime de pe puntea de navigaţie turaţia, sensul împingerii şi, după caz, pasul elicei;

            2. .2 comanda de la distanţă trebuie să se facă independent, pentru fiecare elice, cu un dispozitiv conceput şi construit în aşa fel încât acţionarea lui să nu necesite o atenţie deosebită a datelor referitoare la funcţionarea maşinii. Când mai multe elice sunt concepute să funcţioneze simultan, ele pot fi comandate printr-un singur djspozitiv de comandă;

            3. .3 maşina de propulsie principa]ă trebuie prevăzută cu un echipament de oprire de avarie pe puntea de navigaţie, independent faţă de sistemul de comandă al punţii de navigaţie;

            4. .4 comenzile maşinii de propulsie efectuate de pe puntea de navigaţie trebuie să fie semnalizate, după caz, în postul de comandă al maşinilor principale sau pe platforma de manevră;

            5. .5 comanda de la distanţă a maşinii de propulsie trebuie să fie posibilă numai dintr un singur post odată; instalarea de echipamente de comandă interconectate este autorizată în interiorul aceluiaşi post. Fiecare post trebuie prevăzut cu un echipament care să indice postul care comandă maşina de propulsie. Transferul comenzii între puntea de navigaţie şi încăperi de maşini trebuie să fie posibil numai din încăperea maşinii sau din compartimentul de comandă al maşinii;

            6. .6 trebuie să fie posibilă comanda locală a maşinilor de propulsie chiar în cazul defectării unei părţi oarecare a insta]aţiei de comandă la distanţă;

            7. .7 echipamentul de comandă Ia distanţă trebuie să fie conceput în aşa fel încât în caz de defectare să dea o alarma iar turaţia şi sensul împingerii să rămână cele existente înaintea acestei defectări până în momentul în care comanda locală intră în acţiune, afară numai dacă Administraţia consideră aceste dispoziţii imposibile în practică;

            8. .8 pe puntea de navigaţie trebuie să fie prevăzute aparate care să indice:

               1. .1 turaţia şi sensul de rotaţie ale elicei, când aceasta are pas fix;

               2. .2 turaţia şi pasul eHcei când elicea are pas variabil;

            9. .9 pe puntea de navigaţie şi în copartimentul de maşini trebuie să fie prevăzută o alarmă care să indice presiunea joasă a aerului de pornire, la un nivel care să permită încă operaţiunile de pornire a motorului principal. Dacă sistemul de comandă la distanţă a motorului de propulsie este conceput pentru pornirea automată, trebuie limitat numărul tentativelor consecutive

               ratate de pornire automată pentru a menţine un nivel suficient al presiunii de aer necesar pornirii locaie a motorului.

         3. 7.4.3 Când maşina principală de propulsie şi maşinile asociate, inclusiv sursele principale de alimentare cu energie electrică, sunt echipate cu dispozitive de comandă automată sau de la distanţă, de diferite grade şi care sunt supravegheate în permanenţă de personal dintr-un post de comandă, acest post de comandă trebuie conceput, echipat şi instalat în aşa fel ca exploatarea maşinii să fie aşa de sigură şi eficace ca şi cum ar fi sub supraveghere directă; în acest scop se aplică în mod corespunzător paragrafele 8.2 până la 8.5. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită protecţiei contra incendiului şi inundării.

      5. 7.5 Instalaţia de guvernare

         7.5.l

         1. .1 Exceptând cerinţele paragrafului 7.5.2 unităţile trebuie să fie echipate cu o instalaţie de

            guvernare principală şi o instalaţie de guvernare auxiliară acceptate de către Administraţie. Instalaţia de guvernare principală şi instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie, pe cât posibil şi rezonabil în practică, dispuse în aşa fel încât o singură defecţiune a uneia dintre e]e nu o face pe cealaltă inutilizabilă.

         2. .2 Instalaţia de guvernare principală trebuie să fie de o construcţie suficient de solidă pentru a permite să guverneze unitatea la viteza maximă de serviciu ceea ce va fi demonstrat la probe. Instalaţia de guvernare principală şi axul cârmei trebuie să :fie concepute în aşa fel încât să nu fie deteriorate la viteza maximă la marş înapoi dar totuşi această cerinţă nu trebuie demonstrată prin probe la viteza maximă de marş înapoi şi la unghiul maxim de bandă a cârmei.

         3. .3 Când unitatea este la pescajul său maxim şi la marş înainte cu viteza maximă de serviciu, instalaţia de guvernare trebuie să poată manevra cârma din poziţia de 35 grade dintr-un bord la poziţia de 35 grade în celălalt bord. Timpul necesar pentru trecerea cârmei de Ia 35 grade dintr-un bord oarecare la 30 grade în celălalt bord nu trebuie să depăşească 28 secunde în aceleaşi condiţii.

         4. .4 Instalaţia de guvernare principală trebuie acţionată de o sursă de energie când aceasta este necesară pentru îndeplinirea cerinţelor de la paragraful 7.5.1.3 şi în toate cazurile în care Administraţia cere un ax de cârmă al cărui diametru la nivelul echei să fie mai mare de 120 milimetri .

         5. .5 Agregatul sau agregatele de forţă ale instalaţiei de guvernare trebuie să fie concepute astfel încât să pornească automat, când, după o întrerupere de curent, s-a restabilit alimentarea cu energie.

         6. .6 Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie de o construcţie suficient de solidă şi trebuie să permită guvernarea unităţii la o viteză de navigaţie acceptabilă şi trebuie să poată fi pusă rapid în acţiune în caz de avarie.

         7. .7 Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie capabilă să rotească cârma de Ia poziţia de 15 grade într-un bord la 15 grade în celălalt bord în cel mult 60 de secunde, unitatea fiind la pescajul său maxim şi la marş înainte cu o viteză egală cu jumătate din viteza maximă de serviciu sau la o viteză de 7 noduri oricare dintre acestea este mai mare.

         8. .8 Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie acţionată de o sursă de energie când aceasta este necesară pentru satisfacerea cerinţelor de la paragraful 7.5.1.7 şi în toate cazurile în care Administraţia cere un ax de cânnă al cărui diametru la nivelul echei să fie mai mare de 230 milimetri.

         9. .9 Când instalaţia de guvernare principală are două sau mai multe grupuri de acţionare identice, nu este necesar să se prevadă instalaţia de guvernare auxiliară dacă instalaţia de guvernare principală poate acţiona cârma în condiţiile cerute la paragraful 7.5.1.3, când toate grupurile de acţionare sunt în funcţiune. În măsura în care este rezonabil şi posibil în practică, instalaţia de guvernare principală trebuie să fie dispusă în aşa fel încât o singură defecţiune în oricare dintre tubulaturile sa]e sau grupurile sale de acţionare să nu compromită integritatea restului instalaţiei.

         10. .10

             1. .1 Instalaţia de guvernare principală trebuie să poată fi comandată de pe puntea denavigaţie şi din compartimentul maşinii de cârmă. Când echipamentul de comandă a instalaţiei de guvernare care este acţionat de pe puntea de navigaţie, este electric, e] trebuie alimentat din circuitul de forţă al instalaţiei de guvernare, dintr-un punct situat în compartimentul maşinii de cânnă.

             2. .2 Când instalaţia de guvernare principală este dispusă conform cerinţelor din paragraful 7.5.1.9, trebuie prevăzute două echipamente de comandă îndependente fiecare dintre ele fiind acţionate de pe puntea de navigaţie. Când echipamentul de comandă cuprinde un motor hidraulic cu telecomandă. Administraţia poate renunţa la aplicarea cerinţei referitoare la cel de al doilea echipament de comandă independent.

             3. .3 Când instalaţia de guvernare auxiliară este acţionată de o sursă de energie, ea trebuie prevăzută cu un echipament de comandă acţionat de pe puntea de navigaţie şi care să fie independent de echipamentul de comandă al instalaţiei de guvernare principală.

             4. .4 În compartimentul maşinii de cârmă se vor prevedea mijloace care să permită deconectarea echipamentului de comandă de circuitul de acţionare.

         11. .11 Trebuie prevăzut un mijloc de comunicare între puntea de navigaţie şi compartimentul maşinii de cârmă.

         12. .12

             1. .1 Când cânna este acţionată de o sursă de energie, poziţia sa unghiulară exactă trebuie să fie indicată. pe puntea de navigaţie. Indicatorul unghiului cârmei trebuie să fie independent de echipamentul de comandă al instalaţiei de guvernare.

             2. .2 Poziţia unghiului cârmei trebuie să fie identificabi1ă în compartimentul maşinii cârmei.

         13. .13 Trebuie prevăzută o alimentare cu energie de rezervă care să intre în acţiune automat într­ un termen de 45 secunde şi care să fie suficientă pentru a alimenta cel puţin un grup motor al instalaţiei de guvernare conform cerinţelor paragrafului 7.5.1.7, precum şi echipamentul său de comandă şi indicatorul unghiului cârmei; această sursă de alimentare cu energie de rezervă trebuie să fie sursa de energie de avarie, fie altă sursă de energie independentă situată în compartimentul maşinii de cârmă. Această sursă de energie independentă trebuie să fie utilizată numai pentru acest scop şi trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru 1 O minute de.funcţionare continuă.

         7.5.2 Dacă este instalată o cânnă neconvenţională, Administraţia trebuie să acorde o atenţie deosebită instalaţiei de guvernare a unităţii astfel încât să se asigure gradul de fiabilitate şi eficacitate acceptabil conform cerinţelor de la paragraful 7.5.1.

      6. 7.6 Instalaţia de guvernare electrică şi electrobidraulică

         7.6.l Se vor prevedea indicatoare a stării de funcţionare a motoarelor tuturor instalaţiilor de guvernare electrice sau electrohidraulice pe puntea de. navigaţie şi într-un post corespunzător de comandă maşini.

         7.6.2

         . I Fiecare instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică cuprinzând unu sau mai multe grupuri de acţionare trebuie să fie alimentate de cel puţin două circuite din tabloul principal de distribuţie. Unul dintre circuite poate să treacă prin tabloul de distribuţie de avarie. Orice instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică auxniară asociată la o instalaţie de guvernare electrică sau electrohidrauiică principală poate să fie cuplată la unul dintre circuitele alimentând aceasta din urmă. Circuite,e care deservesc o instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică trebuie să aibă o capacitate nominală suficientă pentru alimentarea tuturor motoarelor care pot fi cuplate simultan şi pot să funcţioneze simultan.

         .2 Circuitele şi motoarele.trebuie să fie protejate contra scurtcircuitelor şi echipate cu alarmă de suprasarcină. Echipamentele de protecţie la supracurenţi dacă există, trebuie să intre în acţiune când curentul este cel puţin egal cu dublul curentului la plină sarcină a motorului sau circuitului protejat şi să fie concepute în aşa fel încât să lase să treacă curenţii de pornire corespunzători. Când se foloseşte o alimentare trifazată trebuie prevăzută o alarmă care să indice avarierea oricărei faze de alimentare. Alarmele cerute în prezentul subparagraf trebuie să fie alarme sonore şi vizuale instalate pe puntea de navigaţie într-o poziţie de unde pot fi observate cu uşurinţă.

      7. 7.7 Comunicaţii între puntea de navigaţie şi compartimentul de maşini

         Unităţile trebuie să fie prevăzute cu cel puţin două mijloace independente care să permită transmiterea ordinelor de la puntea de navigaţie la poziţia din compartimentul de maşini sau în postul de comandă din care maşinile sunt comandate în mod normal. Unul dintre aceste mijloace trebuie să fie constituit dintr-un telegraf maşini asigurând o reproducere vizuală a ordinelor şi a răspunsurilor schimbate între compartimentul de maşini şi puntea de navigaţie. Trebuie luată în consideraţie prevederea de mijloace de comunicare cu toate celelalte poziţii din care pot fi comandate maşinile.

      8. 7.8 Instalaţia de alarmă pentru mecanici

         Se va prevedea o instalaţie de alannă pentru mecanici care să fie acţionată din postul de comandă maşini sau de pe platforma de manevră, după caz, şi care să fie auzită clar în cabinele mecanicilor.

      9. 7.9 Sursa principală de energie electrică

         1. 7.9.1 Suplimentar cerinţelor paragrafului 5.2, sursa principală de energie electrică trebuie să îndeplinească cerinţele următoare:

            . l Sursa principală de energie a unităţii trebuie să fie proiectată astfel încât serviciile menţionate la paragraful 5.1.1.1 să poată fi asigurate oricare ar fi viteza şi sensul de rotaţie ale maşinilor de propulsie sau ale axelor principale.

            1. .2 Centrala electrică trebuie să fie proiectată astfel încât să asigure că în cazul în care oricare dintre generatoare sau sursa sa de energie principală iese din funcţiune, generatorul (generatoarele) rămas poate asigura alimentarea serviciilor electrice necesare pornirii maşinii principale de propulsie când unitatea este în stare de lipsă de energie. Generatorul de avarie poate fi utilizat pentru pornire când unitatea este în stare de lipsă de energie, dacă puterea sa, singură sau combinată cu a unuia dintre generatoare este suficientă pentru asigurarea simultană a serviciilor menţionate la paragrafele 5.3.2.1 până la 5.3.2.3.

            2. .3 Pentru unităţile cu propulsie electrică autonomă aplicarea paragrafului 5.2.1.2 se poate limita numai la furnizarea unei puteri suficiente care să permită unităţii să se deplaseze în dep1ină siguranţă.

         2. 7.9.2 Tabloul principal de distribuţie trebuie să fie plasat în raport cu un post de generator principal în aşa fel, pentru cât este cu putinţă, încât integritatea alimentării normale să nu poată fi afectată decât de un incendiu sau altă deteriorare care s-ar produce într-o încăpere. Orice incintă înconjurătoare conţinând tabloul principal de distribuţie, cum ar fi un post de comandă maşini situat în limitele

            • • compartimentului, nu este considerată ca separând tablourile de distribuţie de generatoare.

         3. 7.9.3 La bordul tuturor unităţilor ale căror generatoare principale au o putere electrică instalată de peste 3 megawaţi, barele principale trebuie divizate în cel puţin două părţi, în mod normal cuplate prin conexiuni separate sau orice alt mijloc aprobat; generatoarele şi orice alt echipament duplicat trebuie, în măsura posibilului, să fie legate cu jumătate din fiecare parte. Sunt permise amenajări alternative echivalente.

      10. 7.10 Sursa de energie electrică de avarie

      În afara serviciilor menţionate la secţiunea 5.3, sursa de energie de avarie trebuie să poată alimenta serviciile următoare:

      1. .1 timp de 18 ore, iluminatul de avarie al instalaţiei de guvernare;

      2. .2 timp de 18 ore:

         1. .1 echipamentul de navigaţie cerut de Regula 12 din capitolul V al Convenţiei SOLAS din 1974;

         2. .2 funcţionarea cu intermitenţă a lămpii de semnalizare de zi şi a sirenei unităţii; în afară de cazul când aceste servicii dispun de o alimentare independentă fumizată de o baterie de acumulatori situată convenabil în aşa fel încât să poată fi folosită în caz de situaţie de avarie şi suficientă pentru o perioadă de 18 ore;

         3. .3 timp de l O minute instalaţia de guvernare când aceasta trebuie astfel alimentată în condiţiile paragrafului 7.5.1.3.

      CAPITOLUL 8 – ÎNCĂPERI DE MAŞINI PERIODIC NESUPRAVEGHEATE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI

      (vezi şî 4.1)

      1. 8.1 Generalităţi

         1. 8.1.1 Cerinţele din prezentul capitol sunt suplimentare celor din capitolele 4 până la 7 şi se aplică încăperi de maşini exploatate fără prezenţa permanentă a personalului, indicate în cele de faţă. Măsurile luate trebuie să asigure unităţii funcţionând ca o navă, inclusiv în timpul manevrei şi în încăperi de maşini de categoria A în timpul operaţiilor de foraj, după caz, un grad de siguranţă echivalent celui unei unităţi ale cărui încăperi de maşini sunt supravegherate de personal.

         2. 8.1.2 Cerinţele paragrafelor 8.1 până la 8.8 se aplică unităţilor concepute să se propulseze prin propriile mijloace fără ajutor exterior şi nu sunt aplicabile unităţilor care nu sunt dotate decât cu mijloacele necesare pentru fixare pe locaţie sau pentru a ajuta operaţiile de remorcaj.

         3. 8.1.3 Trebuie luate măsuri acceptate de către Administraţie pentru a asigura buna funcţionare a echipamentului la bordul fiecărei unităţi şi să se prevadă inspecţii regulate şi probe de rutină pentru a se asigura că acest echipament continuă să funcţioneze în mod corect.

         4. 8.1.4 Unităţile trebuie să aibă documente, care sunt acceptate de către Administraţie şi care atestă că acestea pot fi exploatate atunci când au încăperi de maşini periodic nesupravegheate.

      2. 8.2 Protecţia contra incendiului

         1. 8.2.1 Prevenirea incendiului

            . I Când este necesar, tubulaturile de combustibil lichid şi ulei de ungere trebuie să fieprevăzute cu ecrane sau protejate corespunzător în aşa fel încât să se evite atât cât este posibil ca hidrocarburile să nu curgă sau să nu fie pulverizate pe suprafeţe fierbinţi sau în prizele de aer ale maşinilor. Numărul îmbinărilor tubulaturilor de la aceste instalaţii trebuie redus la minimum. Trebuie acordată o atenţie deosebită tubulaturilor de combustibil lichid sub presiune; când este posibil în practică scurgerile din aceste instalaţii de tubulaturi trebuie să fie colectate şi să se declanşeze o alarmă.

            1. .2 Tancurile de serviciu de combustibil lichid care se umplu automat trebuie să fie echipate cu dispozitive care să permită eliminarea riscului de deversare. Trebuie luate precauţii similare pentru toate celelalte aparate care tratează automat lichidele inflamabile, cum sunt de exemplu separatoarele de combustibil lichid, care trebuie, de fiecare dată când este posibil în practică, să fie instalate într-un spaţiu special rezervat separatoarelor şi încălzitoarelor.

            2. .3 Când tancurile de serviciu de combustibil Jîchid sau tancurile de decantare sunt prevăzute cu echipament de încălzire, trebuie prevăzut un avertizor care să dea alarma în caz de temperatură excesivă, dacă riscă să fie depăşit punctul de inflamabilitate al combustibilului.

         2. 8.2.2 Detectarea incendiului

            1. .1 În încăperile de maşini periodic nesupravegheate trebuie instalată, o instalaţie aprobată pentru detectarea incendiului care se bazează pe principiul autocontrolului şi să includă facilităţi pentru testări periodice.

            2. .2 Această instalaţie de detecţie a incendiului trebuie să fie astfel proiectată iar detectoarele trebuie să fie astfel dispuse încât să descopere rapid începutul unui incendiu în orice parte a acestor încăperi şi în toate condiţiile normale de exploatare a maşinilor şi de variaţie a ventilaţie pe care le cere gama posibilă de temperaturi ambiante. Instalaţiile de detecţie care folosesc numai detectoare termice nu trebuie permise , cu excepţia spaţiilor cu înălţime limitată şi când utilizarea lor este în mod deosebit de corespunzătoare. Instalaţia de detecţie trebuie să declanşeze alarme sonore şi vizuale distincte de cele ale sistemelor care nu indică un incendiu, în locuri suficient de numeroase pentru a asigura că aceste semnale de alannă sunt văzute şi auzite pe puntea de navigaţie, de către un ofiţer mecanic responsabil. Când puntea de navigaţie este periodic nesuparvegheată, alarma sonoră trebuie dată într-un loc unde un este de serviciu o persoană responsabilă. După ce instalaţia a fost montată, ea trebuie supusă probelor în condiţii diferite de ventilaţie şi de exploatare a maşinilor. Când instalaţia de detecţie a incendiului este electrică, trebuie să fie alimentată automat de la o sursă de energie de avarie prin intermediu] unei alimentări separate, în cazul căderii sursei prindpale de energie.

            3. .3 Trebuie să fie prevăzute instalaţii care descoperă începuturile de incendiu în colectoarele de baJeiaj al motorului principal de propulsie şi care să dea alarma, cu excepţia situaţiilor în care Administraţia consideră că aceste instalaţii nu sunt necesare în unele cazuri particulare.

            4. .4 Motoarele cu combustie internă a căror putere este mai mare sau egală cu 2,25 megawaţi sau ale căror ciJindri au un alezaj mai mare de 300 milimetri trebuie să fie echipate cu detectoare de ceaţă de ulei sau dispozitive echivalente destinate să evite riscurile de explozie în carter.

            5. .5 Trebuie să se prevadă instalaţii care descoperă incendiile în conductele de alimentare cu aer şi eşapamentele căldărilor şi care să dea alarma, cu excepţia cazului când Administraţia consideră că acestea nu sunt necesare în unele cazuri particulare.

         3. 8.2.3 Combaterea incendiului

            1. .1 Trebuie prevăzută o instalaţie fixă de stingere a incendiului aprobată, la bordul unităţilor cărora nu li se aplică prevederile paragrafului 9.5.

            2. .2 Trebuie luate măsuri pentru garantarea unei alimentări imediate de la magistrala de incendiu la presiunea corespunzătoare, ţinând seama de riscul de îngheţ, fie;

               1. .1 printr-o instalaţie de comandă a pornirii la distanţă a uneia dintre pompele de incendiu principale. Una dintre aceste comenzi trebuie instalată pe puntea de navigaţie şi alta în postul de control incendiu, dacă acesta există; sau

               2. .2 prin menţinerea sub presiune în permanenţă, a magistralei de incendiu printr-o pompă de incendiu principală.

               3. .3 Administraţia trebuie să acorde atenţie deosebită menţinerii integrităţii la foc a încăperilor de maşini, la alegerea amplasamentului şi la centralizarea comenzilor instalaţiei de stingere a incendiului, a instalaţii de oprire cerute (ventilaţie, pompe de combustibil etc.) şi poate cere mijloace suplimentare de stingere a incendiului, alte echipamente de combatere a incendiului şi aparate de respirat.

      3. 8.3 Protecţia contra inundării

         1. 8.3.1 Puţurile de santină din încăperile de maşini trebuie să fie situate şi supravegheate astfel ca orice acumulare de lichide să poată fi descoperită la unghiuri normale de asietă şi de bandă; ele trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru a colecta lichidele care se acumulează în mod normal în timpul perioadei de funcţionare fără supravegherea personalului..

         2. 8.3.2 Când pompele de santină se pun în funcţiune automat trebuie prevăzute dispozitive de avertizare care să indice dacă afluxul de Jichide este superior debitului pompei sau dacă aceasta din unnă funcţionează mai des decât este normal prevăzut. În aceste cazuri, se pot autoriza puţuri mai mici, utilizabile în timpul unei perioade rezonabile. Dacă există pompe de drenaj cu pornire automată trebuie să se acorde o atenţie deosebită reguiilor de prevenirea poluării cu hidrocarburi.

         3. 8.3.3 Comenzile oricărei valvule care deserveşte o priză de apă de mare, o descărcare situată sub linia de plutire sau un ejector de santină trebuie să fie plasate astfel ca să se dispună de un timp suficient pentru operare în cazul inundării compartimentului, ţinând cont de timpul necesar pentru a ajunge şi a acţiona aceste comenzi. Trebuie luat în consideraţie nivelul care va putea fi atins de inundare în cazul unei unităţi în situaţia de sarcină _maximă şi prin urmare necesitatea unei comenzi situate deasupra acestui nivel.

      4. 8.4 Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de propulsie

         1. 8.4.1 În modul de funcţionare ca o navă, inclusiv în timpul manevrei, trebuie să se poată comanda în întregime de pe puntea de navigaţie turaţia, sensul împingerii şi, după caz, pasul elicei.

         2. 8.4.2 Comanda la distanţă menţionată Ia paragraful 8.4.1 trebuie să se efectueze prin intermediul unui singur dispozitiv pentru fiecare elice independentă, cu funcţionare automată a ansamblului de aparate conexe, incluzând, dacă este necesar, dispozitive de protecţie a maşinii de propulsie contra suprasarcinilor. Totuşi, când mai multe elice sunt concepute să funcţioneze simultan, aceste elice pot fi comandate printr-un singur dispozitiv de comandă.

         3. 8.4.3 Maşina principală de propulsie trebuie prevăzută, cu un dispozitiv de oprire a maşinii în caz de avarie pe puntea de navigaţie şi care să fie independent de instalaţia de comandă de pe puntea de navigaţie menţionat la paragraful 8.4.2.

            8.4.4. Comenzile dispozitivului de comandă a maşinii de propulsie efectuate de pe puntea de navigaţie trebuie să fie indicate, după caz, în postul de comandă al maşinilor sau pe platfonna de manevră.

            1. 8.4.5 Comanda de la distanţă a maşinii de propulsie trebuie să poată să fie posibilă numai dintr-un singur post odată; instalarea de sisteme de comandă interconectate este autorizată în interiorul unui singur post. Fiecare post trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care să indice postul care comandă aparatul de propulsie. Transferul comenzii între puntea de navigaţie şi încăperea maşinii trebuie să fie posibil numai din încăperea maşinii sau din postul de comandă al maşinilor.

            2. 8.4.6 Trebuie să fie posibilă comanda locală a maşinilor esenţiale şi a maşinii de propulsie chiar în cazul avariei unei părţi oarecare a dispozitivelor automate sau de comandă la distanţă.

            1. 8.4 ,7 Instalaţia automată de comandă la distanţă trebuie concepută de aşa manieră ca în caz de avarie să fie dată aianna iar turaţia şi sensul de rotaţie fixat pentru elice să poată fi menţinute până în

               momentul în care comanda locală intră în acţiune, afară numai dacă Administraţia nu consideră aceste cerinţe imposibile în practică.

               1. 8.4.8 Pe puntea de navigaţie trebuie prevăzute aparate care să indice:

                  1. .1 Turaţia şi sensul de rotaţie al elicei, când aceasta este cu pas fix;

                  2. .2 Turaţia şi pasul elicei, când aceasta este cu pas·variabil.

               2. 8.4.9 Trebuie limitate numărul tentativelor consecutive de pornire automată ratate, pentru a menţine presiunea aerului necesar pornirii, la un nivel suficient. Trebuie prevăzută o alarmă de presiune joasă a aerului de pornire, stabilită la un· nivel care să pennită încă continuarea operaţiuni1or de pornire a maşinii principale.

            2. 8.5 Comunicaţii

               Trebuie prevăzut un mijloc fiabil de comunicare vocal, între sala maşinilor, postul de comandă sau platforma de manevră, după caz, puntea de navigaţie şi cabinele ofiţerilor mecanici.

            3. 8.6 Instalaţia de alarmă

               1. 8.6.1 Trebuie prevăzută o instalaţie de alarmă pentm a indica orice defect de funcţionare care trebuie să fie remediat.

                  8.6.2

                  1. .1 Instalaţia de alarmă trebuie să fie cuplată la încăperile sociale şi la toate cabinele

                     mecanicilor. Administraţia poate aproba şi alte dotări.

                  2. .2 Instalaţia de alarmă trebuie cuplată la încăperile sociale ale mecanicilor, ca şi la fiecare cabină a mecanicilor prin intermediul unui comutator care să asigure legătura cu cel puţin una dintre aceste cabine. Administraţia poate aproba şi alte dotări echivalente.

                  3. .3 Alarma trebuie să fie dată pe puntea de navigaţie prin semnale sonore şi vizuale în toate cazurile care necesită intervenţia ofiţerului de cart sau care trebuie să-i atragă acestuia atenţia.

                  4. .4 Instalaţia de alarmă trebuie, pe cât posibil, să fie concepută în aşa fel încât să fie de siguranţă intrinsecă.

                  5. .5 În cazul în care nu s-a luat nici o măsură pentru remedierea defeţiunii într-o perioadă de timp determinată, instalaţia va trebui să declanşeze alarma pentm mecanici, confonn paragrafului 7.8.

               8.6.3

               1. .1 Instalaţia de alarmă trebuie să fie alimentată în permanenţă şi dotată cu un echipament de cuplare automată la o sursă de energie de rezervă în cazul căderii sursei normale de energie.

               2. .2 Orice cădere a sursei normale de energie a instalaţiei de alarmă trebuie să declanşeze o alarmă.

               8.6.4

               . l Instalaţia de alarmă trebuie să poată semnala simultan mai mult de o singură defecţiune iar

               acceptarea unui semnal de alannă nu trebuie să anuleze o altă alarmă.

               .2 Recepţionarea în amplasamentul menţionat în paragraful 8.6.2. l a oricărei alarme trebuie indicată la poziţiile unde a fost dată. Echipamentele avertizoare trebuie să continue să funcţioneze până ce semnalul lor a fost luat în consideraţie iar semnalele –vizuale trebuie menţinute până în momentul remedierii defecţiunii. Instalaţia de alarmă trebuie atunci să se repună automat în poziţia de funcţionare nonnală.

            4. 8.7 Cerinţe speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice

            1. 8.7.1 Cerinţele speciale aplicabile maşinilor, căldărilor şi instalaţiilor electrice trebuie să fie conforme cerinţelor prevăzute de Administraţie şi trebuie să cuprindă cel puţin ceea ce urmează.

            2. 8.7.2 Sursa principală de energie electrică

               1. .1 La bordul unităţilor unde energia electrică poate în mod normal să fie furnizată de un singur generator, trebuie prevăzute măsuri adecvate de reducere a sarcinii pentru garantarea continuităţii aJimentării serviciilor necesare propulsiei şi guvernării unităţii astfel încât să se asigure siguranţa sa. Pentru a remedia cazul căderii generatorului în funcţiune, trebuie prevăzută pornirea şi cuplarea automată la tabloul principal de distribuţie a unui generator de rezervă având o capacitate suficientă pentru a permite unităţii să se deplaseze în deplină siguranţă şi să asigure repornirea automată a auxiliarelor esenţiale, inclusiv dacă este necesar după un program secvenţial de funcţionare. Administraţia poate scuti unităţile de această cerinţă când energia necesară pentru asigurarea serviciilor menţionate la paragraful 5.1.1.1, exceptând serviciile menţionate la paragraful 1.3.14.2 este mai mică sau egală cu 250 kilowaţi.

               2. .2 Când energia electrică este fumizată în mod normal de mai multe generatoare funcţionând simultan în paralel, trebuie prevăzute măsuri ( de exemplu reducerea sarcinii ) care să garanteze că în cazul căderii unui generator, celelalte continuă să funcţioneze rară suprasarcină pentru a permite unităţii să se deplaseze în deplină siguranţă.

            3. 8.7.3 Funcţia de transfer

               Când alte maşini auxiliare indispensabile propulsiei necesită instalarea de maşini de rezervă, trebuie prevăzute aparate de transfer automat. Transferul trebuie să antreneze declanşarea unei alarme.

            4. 8.7.4 Comanda automată şi instalaţii de alarmă

            . I Instalaţia de comandă trebuie să fie concepută astfel încât serviciile necesare exploatării maşinii principale de propulsie şi a maşinilor sale auxiliare să fie asigurate prin intermediul dispozitivelor automate necesare.

            .2 Trebuie să se prevadă mijloace care să permită menţinerea la un nivel suficient a presiunii de aer pentru pornire când motoarele ce asigură propulsia principală sunt cu combustie internă.

            J Trebuie prevăzută o instalaţie de alarmă care să satisfacă cerinţele paragrafului 8.6 pentru toate nivelurile importante ale fluidelor, presiunilor, temperaturilor etc.

            1. .4 Tablourile de alarmă precum şi instrumentele destinate să indice defecţiunile care au declanşat o alannă trebuie să fie instalate într-un amplasament central corespunzător.

      1. 8.8 Dispozitive de siguranţă

         Trebuie prevăzut un dispozitiv de siguranţă care antrenează automat oprirea părţii afectate a instalaţieî în cazul unui defect grav de funcţionare a maşinilor sau căldărilor prezentând un pericol imediat şi care să declanşeze o alarmă. Maşina de propulsie nu trebuie să se oprească automat, afară de cazul când există un risc de distrugere completă, de avarie gravă sau de explozie. Când există un dispozitiv care să permită trecerea peste oprirea maşinii principale de propulsie el trebuie conceput astfel încât să nu fie acţionat din neatenţie. În cazul folosirii acestui dispozitiv, trebuie să funcţioneze un indicator vizual.

      2. 8.9 Alte unităţi

         Unităţile, altele decât cele care sunt proiectate pentru a fi propulsate prin propriile lor mijloace, care au încăperi periodic nesupravegheate în care se găsesc maşini asociate corespunzătoare sistemului naval trebuie·să respecte părţile aplicabile ale paragrafelor 8.2, 8.3, 8.6, 8.7 şi 8.8.

      3. 8.10 Încăperi de maşini utilizate în scopuri de foraj

      Dacă, la bordul unei unităţi oarecare, încăperile de maşini de categoria A trebuie să fie exploatate periodic nesupravegheate, aplicarea paragrafelor 8.2 şi 8.8 la încăperile de maşini de categoria A trebuie să fie examinată de Administraţie, o atenţie cu totul specială fiind acordată caracteristicilor maşinilor respective şi supravegherii preconizate pentru a asigura siguranţa.

      CAPITOLUL 9 – PROTECŢIA CONTRA INCENDIULUI

      1. 9.1 Protecţia constructivă contra incendiului

         9.1.l Aceste cerinţe se aplică în principal unităţilor a căror corp de suprastructură, pereţi structurali, punţi şi rufuri sunt din oţel.

         1. 9.1.2 Unităţile construite din alte materiale pot fi acceptate, cu condiţia ca acestea să asigure, cu avizul Administraţiei, un nivel de siguranţă echivalent.

         2. 9.1.3 Rezistenţa la foc a pereţilor şi punţilor

            . I Rezistenţa minimă la foc a punţilor şi pereţilor trebuie să fie confonnă nu numai cerinţelor specifice din prezenta secţiune şi de la secţiunea 9.2, dar şi celor din tabelele 3 şi 4 din prezenta secţiune.

            .2 La aplicarea cerinţelor tabelelor trebuie ţinut cont de principiile următoare:

            . I Tabelele 3 şi 4 trebuie să se aplice pereţilor şi punţilor respective care separă spaţii adiacente.

            .2 Pentru determinarea normelor de rezistenţă la foc aplicabile construcţiilor care separă spaţiile adiacente, aceste spaţii au fost clasificate în funcţie de riscul de incendiu pe care­ I prezintă, în categoriile (I) la (10) de mai jos. Titlul fiecărei categorii are un caracter general mai degrabă decât restrictiv.Numărul din paranteze care precede titlul fiecărei categorii se referă la coloana sau rândul corespunzător din tabele:

            1. (1) „Posturile de comandă” sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.28.

            2. (2) „Coridoare” înseamnă coridoare şi holuri

            3. (3) „Încăperi de locuit” sunt spaţiile definite de paragraful 1.3.34, excluzând coridoarele.

            4. (4) „Scările” înseamnă scările interioare, ascensoarele şi scările mecanice (altele decât cele care sunt în întregime în încăperile de maşini) precum şi casele lor. În această privinţă o scară care este închisă numai Ia un singur nivel trebuie considerată ca făcând parte din spaţiul de care nu este separată printr-o uşă de incendiu.

            5. (5) „Încăperi de seiviciu (pericol redus)” înseamnă dulapuri de serviciu şi magaziile a c ror suprafaţă este mai mică de 2 metri pătraţi, uscătoriiJe şi spălătoriile.

            6. (6) „lncăperi de maşini de categoria A" sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.26.

            7. (7) „Alte încăperi. de maşini” sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.27 cu excepţia încăperilor de maşini de categoria A.

            8. (8) „Zonele periculoase” sunt zone definite la paragraful 1.2.29.

            9. (9) „Încăperi de serviciu (pericol ridicat)” înseamnă bucătării, oficiile conţinând aparate de gătit, magaziile de pituri, lampisteriile, dulapurile de serviciu şi magaziile având o suprafaţă egală sau mai mare de 2 metri pătraţi şi atelierele, altele decât cele situate în încăperile de maşini

            (1O)"Punţi deschise" sunt spaţiile descoperite, cu excepţia zonelor periculoase.

            TABELUL NR. 3 – REZISTENŢA LA FOC A PEREŢILOR CARE SEPARĂ SPAŢll ADIACENTE

            Spaţii		(1)	(2)	(3)	(4)	(5)	(6)	(7)	(8)	(9)	(10)
            Posturi de Comandă	(1)	A-Olll	A-O	A-60	A-O	A-15	A-60	A-15	A-60	A-60	*
            Coridoare	(2)		C	B-0	B-0 A-Obr	B-0	A-60	A-O	A-O	A-O	*
            Incăperi de locuit	(3)			C	B-0 A-Obr	B-0	A-60	A–O	A-O	A-O	*
            Scări	(4)				B-0 A·Ob/	B-0 A-Ob/	A-60	A-O	A-0	A-O	* *
            Incăperi de serviciu (pericol redus)	(5)					C	A-60	A-O	A-O	A-O	*
            Încăperi de maşini de categoria A	(6)						* al	A-Ofil	A-60	A-60	*
            Alte încăperi de maşini	(7)							A-OllL c/	A-0	A-O	*
            Zone pericu]oase	(8)								–	A-0	–
            lncăperi de serviciu (pericol ridicat)	(9)									A-Of!'.	*
            Punţi deschise	(10)										–

            TABELUL NR. 4- REZISTENŢA LA FOC A PUNŢILOR CARE SEPARĂ SPAŢII ADIACENTE

            Spaţii {-Spaţii _.. dedesubt deasupra	(I)	(2)	(3)	(4)	(5)	(6)	(7)	(8)	(9)	(10)
            Posturi de comandă (1)	A-O	A-O	A-O	A-O	A-O	A-60	A-O	A-O	A-0	*
            Coridoare (2)	A-O	*	*	A-O	*	A-60	A-O	A-O	A-O	*
            Incăperi de locuit (3)	A-60	A-O	*	A-O	*	A-60	A-O	A-O	A-0	*
            Scări (4)	A-O	A-O	A-O	*	A-O	A-60	A-O	A-O	A-0	*
            încăperi de serviciu (5) (peticol redus)	A-15	A-O	A-O	A-O	·*	A-6O	A-O	A-O	A-0	*
            lncăperi de (6) maşini de categoria A	A-60	A-60	A-60	A-60	A-60	* al	A-6O	A-60	A-60	*
            Alte încăperi de (7) maşini	A-15	A-O	A-O	A-0	A-O	A-O al	* al	A-O	A-0	*
            Zone periculoase (8)	A-60	A-O	A-O	A-0	A-O	A-60	A-O	–	A-O	–
            Incăperi de serviciu (9) (pericol ridicat)	A-60	A-O	A-O	A-O	A–O	A-O	A-0	A-0	A-O	*
            Punţi deschise (10)	*	*	*	*	*	*	*	–	*	–

            Note:

            al

            *

            Notele de mai jos se aplică tabelelor nr. 3 şi nr. 4 după caz.

            Când spaţiul conţine o sursă de energie de avarie sau elemente ale unei surse de energie de avarie adiacente unui spaţiu ce conţine un generator de serviciu al navei sau elemente ale unui generator de serviciu al navei, peretele sau puntea de separaţie dintre aceste spaţii trebuie să fie de tip „A-60”.

            Pentru clarificare în ceea ce priveşte aplicarea notei, vezi paragrafele 9.2.J şi 9.2.3.

            Când spaţiile aparţin aceleiaşi categorii numerice şi apare indicele c/, un perete sau o punte de tipul indicat în tabele este necesar numai când spaţiile adiacente servesc unor scopuri diferite, de exemplu la categoria (9), o bucătărie situată alături de altă bucătărie nu necesită un perete, dar o bucătărie situată alături de o magazie de pituri trebuie prevăzută cu perete de tip „A-O”.

            Pereţii care separă puntea de navigaţie, camera hărţilor şi cabina radio una de alta pot fi de tip „B-O”.

            Când apare un asterisc în tabele, construcţiile trebuie să fie din oţel sau din alt material echivalent dar nu este necesar să fie de tip "A".

         3. 9.1.4 Ferestrele şi hublourile, cu excepţia ferestrelor de pe puntea de navigaţie trebuie să fie fără fără posibilitate de deschidere. Ferestrele de Ia puntea de navigaţie pot fi cu posibilitate de deschidere cu condiţia să fie concepute ca să poată fi închise rapid. Administraţia poate autoriza ca ferestrele şi hublourile din afara zoneJor periculoase să fie cu posibilitate de deschidere.

         9.J.5 Uşile exterioare ale suprastructurilor şi rufurilor trebuie să fie construite conform nonnelor "A- 0″ şi să fiei dacă este posibil, cu autoînchidere.

      2. 9.2 Protecţia încăperilor de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă

         1. 9.2.1 Pereţii culoarelor, incJusiv uşile, trebuie să fie construcţii de tip „A” sau de tip „B” şi să se extindă din punte în punte. Cînd se folosesc plafoane sau căptuşeli continue de tip "B” de o parte şi de alta a peretelui, peretele se poate opri la plafonul sau căptuşeala continuă. Uşile cabjne1or şi ale încăperilor de adunare montate în aceş6 pereţi pot fi prevăzute cu deschideri de aerisire practicate în

            jumătatea lor inferioară. Uşile instalate într-un perete de tip "A" sau "B" care constituie casa scării nu trebuie să aibă asemenea deschideri.

         2. 9.2.2 Scările trebuie construite din oţel sau alt material echivalent.

         3. 9.2.3 Pentru a evita ca un incendiu să se propage rapid de la o punte la alta, scările care deservesc o singură punte trebuie să fie protejate cel puţin la un nivel cu pereţi de tip „A” sau „B” şi cu uşi cu autoînchidere. Puţurile ascensoarelor de personal trebuie să fie protejate cu construcţii de tip „A”. Scările şi puţurile ascensoarelor care traversează mai mult de o punte trebuie să fie înconjurate cu construcţii de tip „A” şi protejate cu uşi din oţel cu autoînchidere la toate nivelurile. Uşile cu autoînchidere nu trebuie să aibă dispozitive de reţinere. Totuşi se pot utiliza dispozitive de reţinere manevrabile de la distanţă în execuţie cu protecţie intrinsecă.

         4. 9.2.4 Spaţiile goale care se găsesc în spatele plafoanelor, lambriurilor şi căptuşelilor trebuie să fie divizate prin ecrane bine ajustate pentru a evita tirajul. Ecartamentul acestor ecrane nu va depăşi 14 metri.

         5. 9.2.5 Plafoanele, căpt:uşelile, pereţii şi izolaţiile, cu excepţia izolaţiilor comparti ente1or frigorifice, trebuie să fie din materiale incombustibile. Ecranele anticondens şi produsele adezive folosite la materialele izolante, precum şi izolaţiile tubulaturilor şi armăturilor frigorifice, nu trebuie să fie neapărat incombustibile; totuşi ele trebuie să fie folosite în cantităţi minimum posibile iar suprafaţa lor aparentă trebuie să aibă o rezistenţă la propagarea flăcării acceptată de către Administraţie .

         6. 9.2.6 Scheletul, inclusiv grinzile şi piesele de asamblare ale pereţilor, căptuşelilor, plafoanelor şi ecranelor antitiraj trebuie să fie din materiale incombustibile.

         7. 9.2.7 Toate suprafeţele aparente ale coridoarelor şi ale caselor scărilor şi cele ale spaţiilor ascunse sau inaccesibile trebuie să aibă caracteristici de propagare lentă a flăcării.

         8. 9.2.8 Pereţii, căptuşelile şi plafoanele pot avea placaje combustibile, cu condiţia ca grosimea lor să nu depăşească 2 mm în interiorul oricărui spaţiu altul decât coridoare, case de scări şi posturi de comandă unde ele să nu depăşească 1,5 mm.

         9. 9.2.9 Învelişurile nedemontabile ale punţilor, dacă sunt folosite, trebuie să fie din materiale aprobate care nu sunt uşor inflamabile.

            9.2. to Vopselele, lacurile şi alte produse folosite la finisare pe suprafeţele interioare aparente trebuie să fie de aşa natură ca să nu prezinte un risc excesiv de incendiu şi nu trebuie să degajeze mari cantităţi de fum sau alte substanţe toxice.

            1. 9.2.11 Canalele destinate ventilaţiei încăperilor de maşini de categoria A şi zonelor periculoase nu trebuie să treacă prin încăperile de locuit, încăperile de serviciu sau posturile de comandă. Totuşi, Administraţia poate autoriza o derogare la această cerinţă în următoarele cazuri:

               . I canalele sunt din oţel şi izolate conform normei "A-60"

               .2 canalele sunt din oţel, prevăzute cu un cJapet antifoc de tip cu autoînchidere lângă peretele pe care-I traversează şi izolat conform normei "A-60" de la încăperea de maşini de categoria A până la un punct situat la cel puţin 5 metri după clapeta antifoc.

            2. 9.2.12 Canalele destinate ventilaţiei încăperilor de locuit, încăperilor de serviciu sau posturilor de comandă nu trebuie , ca regulă generală, să traverseze încăperile de maşini de categoria A, nici zonele cu pericol de explozie. Totuşi, Administraţia poate autoriza o derogare la această cerinţă când canalele sunt din oţel şi un clapet antifoc cu autoînchidere, este instalat în apropierea porţiunilor de separaţie traversate.

            3. 9.2.13 Ferestrele şi hublourile orientate spre podul sondei, cu excepţia ferestrelor de pe puntea de navigaţie, trebuie dotate cu obloane interioare din oţel sau din alt material echivalent. Aceste obloane pot fi înlocuite prin perdele de apă protejând ferestrele şi hublourile în discuţie.

      3. 9.3 Mijloace de evacuare

         1. 9.3.1 În interiorul încăperilor de locuit, încăperilor de serviciu ş1 posturilor de comandă trebuie aplicate următoarele cerinţe:

            . I în orice zonă în care este posibil ca personalul să poate fi de serviciu în mod regulat sau în care este cazat, trebuie să existe cel puţin două căi de evacuare, cât mai depărtate posibil una de alta, pentru oferi mij]oace de evacuare rapidă până la punţile deschise şi până la posturile de îmbarcare. Administraţia poate, cu titlu excepţional, să permită un singur mijloc de evacuare ţinând cont de natura şi de amplasamentul încăperilor precum şi de numărul de persoane care, în mod normal ar putea să locuiască sau să fie angajaţi 1a bord.

            1. .2 În mod normal, pentru evacuările verticale trebuie folosite scări;totuşi, se poate folosi o scară verticală pentru una dintre mijloacele de evacuare atunci când dispunerea unei scări este practic imposibilă.

            2. .3 Toate rutele de evacuare trebuie să fie uşor accesibile şi degajate iar toate uşile tuturor ieşirilor care se găsesc pe parcurs trebuie să fie uşor de manevrat. Nu trebuie să fie admise coridoarele fără ieşire cu o lungime mai mare de 7 metri.

         2. 9.3.2 Toate încăperile de maşini de categoria A trebuie să fie prevăzut cu două mijloace de evacuare fiecare conţinând una din următoarele:

            1. .1 două ansambluri de scări verticale din oţel, cât mai depărtate una de alta care duc la uşile, la fel de distanţate una faţă de alta, care sunt situateîn partea superioară a încăperii şi permit accesul la puntea deschisă. În general, una dintre aceste scări trebuie să asigure un adăpost permanent contra incendiului de la partea inferioară a încăperii până într-un loc sigur situat în exteriorul încăperii. Totuşi, Administraţia poate să nu ceară existenţa unui astfel de adăpost dacă, din cauza amenajărilor speciale sau a dimensiunilor speciale ale încăperii de maşini, există o cale de evacuare sigură de la partea inferioară a acestei încăperi. Acest adăpost trebuie să fie din oţel, izolat, dacă e cazul, într-un mod considerat satisfăcător de către Administraţie şi la partea inferioară să fie prevăzut cu o uşă de oţel cu autoînchidere;

            2. .2 o scară verticală din oţel care duce la o uşă situată în partea superioară a încăperiii din care este prevăzut accesul şi permiţând să se acceadă la puntea deschisă şi în partea inferioară a încăperii într-un loc suficient de depărtat de scara verticală menţionată, o uşă de oţel manevrabilă din ambele părţi, care constituie o cale de evacuare sigură din partea inferioară a încăperii până Ia puntea expusă. În mod excepţional, Administraţia poate, permite un mijloc

               de evacuare, ţinând cont de natura şi amplasamentul încăperii precum şi de numărul de persoane în mod normal ar putea să locuiască sau să fie angajaţi Ja bord.

         3. 9.3.3 În toate încăperile de maşini altele decât cele de categoria A trebuie prevăzute căi de

            evacuare care să fie acceptate de către Administraţie, ţinând cont de natura şi amplasamentul încăperii

            şi dacă acolo în mod nonnal sunt persoane în serviciu sau nu.

         4. 9.3.4 Ascensoarele nu trebuie să fie considerate ca fiind unul din mijloacele de evacuare cerute.

         5. 9.3.5 Administraţia trebuie să ia în consideraţie ca suprastructurile şi rufurile să fie dispuse astfel ca în cazul unui incendiu la podul de foraj, cel puţin o cale de evacuare spre postul de ambarcare şi ambarcaţiunile de salvare, să fie protejată, dacă este posibil, de radiaţiile flăcărilor la incendiu.

      4. 9.4 Pompe de incendiu magistrala de incendiu, hidranţi şi furtun uri

         1. 9.4.1

            1. .1 Trebuie să se prevadă cel puţin două pompe acţionate independent, amplasate fiecare astfel ca să aspire apă direct din mare şi să alimenteze o magistrală fixă de incendiu. Totuşi la bordul unităţilor cu înălţime mare de aspiraţie se pot instala pompe cu supra-compresiune şi tancuri de stocare, cu condiţia ca aceste măsuri să satisfacă cerinţele prezentului paragraf.

            2. .2 Cel puţin una din pompele cerute trebuie să fie rezervată combaterii incendiului şi să fie disponibilă în permanenţă acestui scop.

            3. .3 Pompele, prizele de apă de mare şi sursele de energie ale pompelor trebuie să fie dispuse astfel ca un incendiu ce s-ar declara într-o încăpere oarecare nu va scoate din funcţiune ambele pompe.

            4. .4 Debitul pompelor menţionate trebuie să fie suficient pentru echipamentul de combatere a incendiului alimentat prin magistrala de incendiu. Totuşi, nu este necesar ca debitul total al pompelor să depăşească 180 metri cubi pe oră. Când numărul pompelor instalate este superior numărului cerut, debitul lor trebuie să fie acceptate de către Administraţie .

            5. .5 Fiecare pompă trebuie să fie aşa de puternică astfel încât să fie capabilă să asigure alimentarea simultană a cel. puţin câte un jet provenind din doi hidranţi oarecare, furtunuri şi ajutaje de

               19 mm, menţinând o presiune minimă de 0,35 newtoni pe milimetru pătrat Ja fiecare hidrant de incendiu. Pe lângă acesta, când este prevăzută o instalaţie de stingere cu spumă pentru protejarea punţii elicopterelor, pompa trebuie să poată menţine la nivelul instalaţiei cu spumă, o presiune de O,7 newtoni pe milimetru pătrat.

            6. .6 Dacă una din pompele menţionate se găseşte într-un spaţiu care în mod obişnuit este exploatat periodic nesupravegheat şi care, cu acordul Administraţiei, este considerat relativ îndepărtat de zonele de lucru, trebuie ca să se prevadă echipamente corespunzătoare pentru comanda la distanţă a pornirii pompei şi acţionarea valvelor de aspiraţie şi refulare.

            7. .7 Sub rezerva cerinţelor paragrafului 9.4.1.2, pompele sanitare, pompele de balast şi de santină sau pompele de servicii generale pot fi considerate ca pompe de incendiu cu condiţia ca ele să nu fie în mod normal folosite pentru pomparea combustibilului.

            8. .8 Toate pompele centrifuge conectate la magistrala de incendiu trebuie să fie prevăzute cu valvule de reţinere.

            9. .9 Trebuie ca toate pompele conectate la magistrala de incendiu să fie prevăzute cu supape de siguranţă dacă ele pot refula sub o presiune superioară presiunii admise pentru calculul magistralei de incendiu, a hidranţilor şi furtunurilor. Dispunerea şi reglajul acestor supape trebuie să fie astfel ca ele să împiedice presiunea excesivă în magistrala de incendiu.

         2. 9.4.2

            . l Trebuie prevăzută o magistrală de incendiu fixă, echipată şi dispusă astfel ca să poată

            îndeplini cerinţele prezentului paragraf şi ale paragrafului 9.4.3.

            1. .2 Diametrul ţevilor magistralei de apă de serviciu şi de incendiu trebuie să fie suficient pentru a asigura folosirea eficace a debitului total cerut al pompelor de incendiu funcţionând simultan.

            2. .3 Când pompele de incendiu necesare funcţionează simultan, presiunea menţinută în magistrală trebuie să fie acceptate de către Administraţie şi suficientă pentru a permite funcţionarea sigură şi eficace a întregului echipament pe care îl alimentează.

            3. .4 Pe cât este posibil, magistrala trebuie să treacă la o distanţă cât mai mare de zonele periculoase şi să fie astfel amplasată ca să beneficieze Ia maximum de toată protecţia termică şi fizică oferită de structura unităţii.

            4. .5 Magistrala trebuie să fie prevăzută cu valvule de izolare dispuse în aşa fel ca să permită o folosire optimă în caz de deteriorare survenită în orice parte a ei.

            5. .6 Magistrala nu trebuie să aibă alte racorduri decât cele necesare pentru combaterea incendiului .

            6. .7 În scopul menţinerii aprov1Z1onarn cu apă trebuie luate toate precauţiile practice pentru protejarea magistralei de incendiu contra îngheţului.

            7. .8 Pentru magistralele de incendiu şi hidranţi nu se vor folosi materiale ce devin rapid ineficace datorită căldurii, afară de cazu) când sunt protejate în mod adecvat. Ţevile şi hidranţii de incendiu trebuie să fie amplasate astfel ca furtunurîle să se cupleze cu uşurinţă.

            8. .9 Trebuie prevăzută o valvulă sau un robinet pentru fiecare furtun de incendiu, în aşa fel ca un furtun oarecare să poată fi debranşat în timp ce pompele de incendiu sunt în funcţiune.

         3. 9.4.3

            1. .1 Numărul şi repartiţia hidranţilor de incendiu trebuie să fie astfel încât cel puţin două jeturi de

               apă, ne-provenind de la acelaşi hidrant, din care unul produs printr-un furtun de incendiu dintr-o singură lungime, poate fi dirijat asupra unui punct oarecare al unităţii de foraj, accesibil în mod normal persoanelor ce se găsesc Ia bord când unitatea de foraj se deplasează sau efectuează operaţii de foraj. Trebuie prevăzut un furtun pentru fiecare hidrant de incendiu.

            2. .2 Furtunurile de incendiu trebuie fabricate din materiale aprobate de Administraţie şi trebuîesă fie de o lungime suficientă pentru a permite să dirijeze un jet de apă asupra oricărui spaţiu unde utilizarea lor poate să fie necesară. Lungimea lor maximă trebuie să fie acceptată de Aministraţie.

               Fiecare furtun de incendiu trebuie prevăzut cu un ajutaj combinat şi cu racordurile necesare. Furtunurile de incendiu precum şi uneltele şi accesoriile necesare trebuie să fie în mod constant gata de folosire şi trebuie să fie amplasate la vedere în apropierea hidranţilor sau racordurilor de incendiu.

         4. 9.4.4 Ajutajele de refulare trebuie să îndeplinească cerinţele următoare:

            1. .1 Ajutajele de refulare trebuie să aibă diametre standardizate de 12 milimetri, I 6 milimetri şi 19 milimetri, sau diametre pe cât posibil apropiate acestor valori. Folosirea de ajutaje de refulare cu un diametru superior poate fi autorizată la aprecierea Administraţiei.

            2. .2 Nu este necesară utilizarea ajutajelor de refulare cu diametrul mai mare de 12 milimetri în

               încăperile de locuit şi de serviciu.

            3. .3 Pentru încăperile de maşini şi în locurile deschise, diametrul ajutajelor de refulare trebuie să fie acela care permite obţinerea celui mai mare debit posibil cu două jeturi fumizate de la cea mai mică pompă, la presiunea menţionată la paragraful 9.4. l.5 cu condiţia să nu depăşească 19 milimetri.

         5. 9.4.5

            1. .1 Unitatea de foraj trebuie prevăzută cu cel puţin un racord internaţional de legătură cu uscatul

               conform cerinţelor din Regula 5(h) a capitolului II-2 al Convenţiei SOLAS din 1974.

            2. .2 Dotările trebuie să fie disponibile astfel încât să permită folosirea acestui racord în orice bord al unităţii.

      5. 9.5 Instalaţii de stingere a incendiului în încăperile de maşini şi în spaţii conţinând procese tehnologice de ardere

         1. 9.5.1 În spaţiile căldărilor principale sau auxiliare cu combustibil lichid şi ale altor instalaţii de ardere cu o putere termică echivalentă, sau în spaţii conţinând instalaţii de combustibil lichid sau tancuri de decantare, unitatea trebuie să fie dotată cu următoarele:

            1. .1 Una dintre următoarele instalaţii fixe de stingere a incendiului:

               1. .1 o instalaţie cu apă pulverizată sub presiune conformă cu cerinţele Regulii 11, Capitolul 11-2 al Convenţiei SOLAS din 1974;

               2. .2 o instalaţie de stins incendiul confom1ă cerinţelor Regulii 8, Capitolul II-2 al Convenţiei SOLAS din 1974;

               3. .3 o instalaţie cu hidrocarburi halogenate spre satisfacţia Administraţiei;

               4. .4 o instalaţie fixă de stingere cu spumă cu coeficient mare de spumare conformă cu cerinţele Regulii IO, capitolul II-2 al Convenţiei SOLAS din 1974.

                  Dacă încăperea de maşini nu este complet separat de spaţiile conţinând instalaţii de ardere ori când combustibilul lichid se poate scurge din aceste spaţii în încăperea de maşini, ansamblul format de încăperea de maşini şi spaţiul conţinând instalaţii de ardere trebuie considerate ca formând un singur compartiment;

            2. .2 Cel puţin două stingătoare cu spumă portabile de un tip aprobat, sau dispozitive echivalente, în fiecare spaţiu incluzând o instalaţie de ardere şi în fiecare spaţiu conţinând o parte a instalaţiei de combustibilului lichid. În plus orice spaţiu trebuie să aibă cel puţin un stingător de acelaşi tip având o capacitate de 9 litri pentru fiecare arzător; totuşi nu este necesară o capacitate totală a stingătorului sau stingătoarelor mai mare de 45 de litri într-un spaţiu.

            3. .3 Un recipient conţinând nisip, rumeguş de Jemn impregnat cu sodă sau orice altă materie uscată aprobată, în cantitate considerată satisfăcătoare de către Administraţie. Un stingător portabil de un model aprobat constituie un echivalent acceptabil.

         2. 9.5.2 Încăperile conţinând maşini cu combustie internă folosite fie pentru propulsia principală fie în alte scopuri, când puterea totală a acestor maşini este de cel puţin 750 kilowaţi, trebuie să fie prevăzute cu următoarele echipamentele:

            . I una dintre instalaţiile fixe menţionate la paragraful 9.5. l. J; şi

            .2 un stingător cu spumă de un model aprobat având o capacitate de cel puţin.45 litri sau un echipament echivalent în fiecare compartiment de maşini şi un stingător portabil cu spumă de un model agreat, pentru fiecare tranşă de 750 kilowaţi putere de ieşire, dezvoltată de maşină sau pentru o parte a acestei tranşe. Numărul total de stingător astfel prevăzute nu poate fi inferior de două, dar nu este necesar să fie mai multe de 6.

         3. 9.5.3 Administraţia trebuie să acorde o atenţie specială echipamentelor de stingerea incendiului prevăzute în încăperile rară instalaţii fixe de stingerea incendiului care conţin turbine cu aburi separate de compartimentul căldări prin pereţi etanşL

         4. 9.5.4 Când în opinia Administraţiei există un pericol de incendiu în orice încăpere de maşini pentru care nu există nici o cerinţă specială în paragrafele 9.5.1 până la 9.5.3, relativ la un echipament de stingerea incendiului, trebuie prevăzute la interior sau în imediata apropiere a acestei încăperi, un număr de stingătoare portabile de un tip aprobat sau orice alte mijloace de stingerea incendiului acceptate de către Administraţie.

      6. 9.6 Stingătoare de incendiu portabile în încăperi de locuit, de serviciu şi spaţii de producţie

         Încăperile de locuit, încăperile de serviciu şi spaţiile de producţie trebuie să fie dotate cu stingătoare de incendiu portabile de un model agreat, acceptate de către Administraţie. Stigătoarele aprobate trebuie să fie conforme cerinţelor Regulii 7, Capitolul II-2 din Convenţia SOLAS din 1974.

      7. 9.7 Instalaţii pentru detecţia incendiului şi de alarmă

         1. 9.7.1 Trebuie prevăzută o instalaţie automată de detecţie a incendiului şi de alarmă în toate încăperile de locuit şi de serviciu. Această instalaţie trebuie să fie acceptată de către Administraţie.

         2. 9.7.2 Trebuie instalate, în amplasamente adecvate, repartizate pe ansamblul unităţii un număr suficient de posturi de avertizare manuală.

      8. 9.8 Instalaţii pentru detecţia gazului şi de alarmă

         1. 9.8.1 Trebuie să fie prevăzută, o instalaţie automată fixă de detecţie a gazului şi de alarmă, acceptată de către Administaţie, dispusă în aşa fel ca să supravegheze în permanenţă toate zonele închise ale unităţii în care este posibil să se producă o acumulare de gaz inflamabil şi capabi1ă să indice în postul de comandă principal, prin semnale sonore şi luminoase, prezenţa şi localizarea unei acumulări de gaze.

         2. 9.8.2 Trebuie să se prevadă cel puţin două echipamente portabile, de control al gazelor, capabile să măsoare în mod independent şi cu precizie, o concentrare de gaze inflamabile.

      9. 9.9 Echipamente de pompieri

         9.9.l Trebuie să se prevadă cel puţin două echipamente de pompier conforme cerinţelor paragrafelor

         a) şi b) ii), de Ia Regula 14 din capitolul II-2 al Convenţiei SOLAS din 1974.

         1. 9.9.2 Pentru fiecare echipament de respiraţie trebuie să existe piese de schimb, acceptate de către Administraţie.

         2. 9.9.3 În general echipamentele de pompieri trebuie depozitate în locuri uşor accesibile astfel încât să fie gata de folosit iar după caz, unul dintre echipamente trebuie depozitat într-un loc uşor accesibil de pe o punte pentru elicopter.

      10. 9.10 Amenajări în încăperi de maşini şi spaţii de lucru

          1. 9.10.1 Trebuie prevăzute mijloace pentru oprirea ventilatoarelor ce deservesc încăperile de maşini şi spaţiile de lucru şi pentru închiderea tuturor uşilor, canalelor de ventilaţie, spaţiilor inelare în jurul coşurilor de fum şi altor deschideri către spaţiile menţionate. În caz de incendiu, aceste mijloace trebuie să poată fi comandate din exteriorul acestor spaţii.

          2. 9.10.2 Motoarele ventilatoarelor cu tiraj forţat şi ale ventilatoarelor de tiraj indus, ale ventilatoarelor pentru presurizare motoarelor electrice, pompele de transfer combustibil lichid, pompele şi echipamentele instalaţiilor de combustibil lichid şi alte pompe de combustibil similare trebuie prevăzute cu mijloace de comandă la distanţă situate în exterioru] spaţiilor considerate, pentru ca ele să poată fi oprite dacă se declară un incendiu în interiorul spaţiilor în care sunt situate.

          3. 9.10.3 Toate tubulaturile de aspiraţie de combustibil lichid provenind dintr-un tanc de rezervă, dintr-un tanc de decantare sau dintr-un tanc de serviciu, care se găsesc deasupra dublului fund, trebuie prevăzute cu un robinet sau o valvulă care să poată fi închisă din exteriorul spaţiilor considerate, în cazul apariţiei unui incendiu în interiorul spaţiului în care sunt situate aceste tancuri. În cazul particular al tancurilor situate într-un tunel de linie de axe sau de tubulaturi, valvulele trebuie fixate pe tancuri, dar în caz de incendiu ele trebuie să poată fi comandate printr-o valvulă adiţională situată pe canalizarea sau tubulatura instalată în afara tunelului sau tunelelor.

      11. 9.11 Amenajări aplicabile instalaţiiJor pentru elicoptere

          1. 9.11.1 Punţile elicopterelor trebuie construite din oţel sau alt material echivalent rezistent la incendiu. Dacă spaţiul situat sub puntea elicopterelor este un spaţiu cu risc ridicat de incendiu, norma de izolaţie trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

          2. 9.11.2 Pe toate punţile elicopterelor trebuie prevăzut ş1 depozitat materialul următor, în imediata apropiere a mijloacelor de acces la punte:

             . I stingătoare cu praf de capacitate totală minimă de 45 kilograme;

             1. .2 un echipament cu spumă adecvat compus din tunuri sau ţevi de derivaţie care pot proiecta soluţie spumantă în regim de 6 litri pe minut timp de 5 minute pe fiecare metru pătrat de arie cuprinsă în interiorul unui cerc de diametru „D”, unde „D” este distanţa în metri între rotorul principal şi rotorul de coadă, între extremităţi, măsurat în axa longitudinală a unui elicopter având rotor principal unic şi între două rotoare, în cazul unui elicopter cu două rotoare;

             2. .3 stingătoare cu bioxid de carbon cu o capacitate totală minimă de 18 kilograme, din care unul să fie echipat astfel ca să poată ajunge în zona motorului oricărui elicopter ce foloseşte puntea; şi

             3. .4 cel puţin două ajutaje de tip combinat şi furtunuri suficiente pentru a ajunge într-un punct oarecare al punţii elicopterelor.

          3. 9.11.3 În timpul sosirilor şi plecărilor elicopterelor trebuie instituită o procedură prestabilită pentru adunarea unui personal care a fost instruit corespunzător în vederea prevenirii incendiului.

          4. 9.11.4

             1. .1 Se va desemna o zonă specială pentru depozitarea de tancuri de combustibil care trebuie să fie:

                1. .1 cât mai îndepărtată posibil de încăperile de locuit, de căile de evacuare şi posturile de îmbarcare; şi

                2. .2 izolată adecvat de zonele conţinând o sursă de vapori inflamabili.

             2. .2 Zona de depozitare a combustibilului trebuie să dispună de instalaţii pentru recuperarea şi dirijarea spre o zonă sigură, a combustibilului răspândit oriunde, ca unnare a unei scurgeri.

             3. .3 Tancurile şi echipamentul conex trebuie să fie protejate contra deteriorărilor materiale şi contra unui eventual incendiu survenit într-o zonă sau într-un spaţiu adiacent.

             4. .4 În cazul utilizării de tancuri mobile de depozitare a combustibilului, trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor:

                1. .1 proiectării tancului pentru scopul care îi este destinat;

                2. .2 amplasării şi mijloacele de fixare;

                3. .3 împământării şi

                4. .4 procedurilor de inspecţie.

                5. .5 Robinetele de ieşire de pe tancurile de depozitare combustibil trebuie să fie prevăzute cu un mijloc care să le permită închiderea în caz de incendiu.

                6. .6 Instalaţia de pompare a combustibilului trebuie să fie protejată contra oricărei deteriorări, cuplată la un singur tanc odată iar conductele situate între tancuri şi instalaţia de pompare trebuie să fie cât mai scurte posibil, confecţionate din oţel sau dintr-un material echivalent.

                7. .7 Echipamentele de stingere a incendiului destinate să protejeze zona desemnată, trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

                   1. 9. I 1.5

                      1. .1 Instalaţiile de pompare a combustibilului şi echipamentul de comandă conex funcţionând cu electricitate trebuie să fie de un tip corespunzător ţinând cont de amplasament şi de pericolul potenţial.

                      2. .2 Instalaţiile de pompare a combustibilului trebuie să fie prevăzute cu un echipament care să împiedice o suprapresiune în ţeava de aspiraţie sau ţeava de refulare.

                      3. .3 Procedura de urmat şi precauţiile de luat în timpul operaţiunii de aprovizionare cu carburant trebuie să fie conformă practicilor admise ca satisfăcătoare.

                      4. .4 Trebuie atrasă atenţia necesară asupra împământării întregului echipament folosit pentru operaţiunile de aprovizionare cu carburant.

                      5. .5 În locuri adecvate, trebuie afişate panouri cu "FUMATUL INTERZIS".

      12. 9.12 Depozitarea buteliilor de gaz

          1. 9.12.1 Când o unitate are simultan la bordul mai mult de o butelie de oxigen şi o butelie cu acetilenă, aceste butelii trebuie amplasate în conformitate cu următoarele :

             1. .I Instalaţiile permanente cu tubulaturi pentru oxiacetilenă sunt admisibile dacă ele răspund următoarelor condiţii:

                . I toate ţevile fixe sunt din oţel şi prevăzute cu noduri de îmbinare adecvate;

                1. .2 în instalaţie nu se va folosi material conţinând mai mult de 80% cupru, cu excepţia sudării capetelor sau tăierii;

                2. .3 s-a ţinut cont de dilatarea ţevilor;

                3. .4 tubulaturile trebuie să corespundă presiunilor prevăzute.

             1. .2 Dacă două sau mai multe butelii din fiecare gaz trebuie să fie transportate în spaţii închise, trebuie să se prevadă spaţii de depozitare distincte.

             2. .3 Compartimentele de depozitare trebuie să fie din oţel, bine ventilate şi să aibă acces de pe puntea deschisă.

             3. .4 Buteliile trebuie să poată fi mutate rapid şi uşor în caz de incendiu.

             4. .5 În depozitul buteliilor de gaz să fie instalate panouri cu „FUMATUL INTERZIS”.

             5. .6 Dacă buteliile sunt depozitate sub cerul liber trebuie prevăzute mijloace pentru:

             . I evitarea deteriorării buteliilor şi tubulaturi1or aferente;

             1. .2 reducerea la minimum a contactului cu hidrocarburile; şi

             2. .3 asigurarea unui drenaj corespunzător.

          2. 9.12.2 Echipamentele de stingere a incendiului destinate protejării zonelor sau spaţiilor în care sunt depozitate aceste butelii trebuie să fie spre satisfacţia Administraţiei.

      13. 9.13 Dispoziţii diverse

          1. 9.13.1 Conform cerinţelor Regulii 4 din Capitolul 11-2 al Convenţiei SOLAS din 1974 trebuie afişat în permanenţă un plan de combatere a incendiului.

          2. 9.13.2 În timpul operaţiilor de foraj sau în deplasare, echipamentele de stingerea incendiului trebuie menţinute în bună stare de funcţionare şi să fie disponibile imediat în orice moment.

      CAPITOLUL 10 – MIJLOACE ŞI DISPOZITIVE DE SALVARE

      1. 10.1 Ambarcaţiuni de salvare

         1. 10.1.1 La bordul fiecărei unităţi trebuie să se prevadă ambarcaţiuni de salvare de o capacitate totală suficientă pentru a primi de două ori numărul persoanelor de la bordul unităţii, incluzând :

            1. .1 ambarcaţiuni cu motor rigide, în întregime închise, protejate la foc şi de o capacitate suficientă pentru a primi totalitatea persoanelor de la bord; şi

            2. .2 ambarcaţiuni capabile să plutească şi de a se degaja dacă unitatea este scufundată şi de o capacitate suficientă pentru a primi totalitatea persoanelor de la bord.

         2. 10.1.2 În cadrul aplicării cerinţelor de mai sus, trebuie să se găsească la bord cel puţin două ambarcaţiuni de salvare.

         3. 10.1.3 Ambarcaţiunile de salvare trebuie construite şi echipate astfel încât să fie conforme cerinţelor Regulilor 5, 6, 7 şi 11 sau 15, 16 şi 17 din Capitolul III al Convenţiei SOLAS din 1974 pentru bărcile şi respectiv plutele de salvare. Aceste reguli nu trebuie să interzică utilizarea de proiecte şi tehnologii noi, dacă acestea sunt spre satisfacţia Administraţiilor. Când, în opinia Administraţiei, unele elemente de echipamente prevăzute în regulile 11 şi 17 nu sunt necesare, Administraţia poate scuti unitatea de ele.

         4. 10.1.4 Ambarcaţiunile de salvare trebuie să fie marcate astfel încât să fie identificabile exact şi uşor.

      2. 10.2 Bărci de urgenţă

         1. 10.2.1 Fiecare unitate trebuie prevăzută cu o barcă de urgenţă, de un tip aprobat de Administraţie, care să fie disponibilă în orice moment. În plus ea trebuie să răspundă următoarelor condiţii:

            1. .1 să aibă o suficientă rezervă de flotabilitate;

            2. .2 să fie de o construcţie robustă;

            3. .3 să fie de dimensiuni suficiente pentru a permite să îmbarce, fără să se răstoarne, o persoană

               fără cunoştinţă;

            4. .4 să fie dotată cu un motor de propulsie care poate fi pus în funcţiune cu uşurinţă în orice condiţii previzibile.

               J 0.2.2 Una dintre ambarcaţiunile de salvare cu motor, rigidă şi în întregime închisă poate fi acceptată ca barcă de urgenţă cu condiţia să satisfacă cerinţele paragrafului 10.2.1

      3. 10.3 Veste de salvare

         Unităţile trebuie prevăzute cu veste de salvare de un tip aprobat, satisfăcând cerinţele Regulii 22 din capitolul III al Convenţiei SOLAS din 1974, în numărul necesar pentru toate persoanele de la bord, plus un număr de veste de salvare de rezervă de 5% din numărul de persoane de la bord.

      4. 10.4 Colaci de salvare

         I 0.4.1 Fiecare unitate trebuie să fie prevăzută cu cel puţin 8 colaci de salvare de un tip aprobat satisfăcând cerinţele Regulii 21 din capitolul III al Convenţiei SOLAS din 1974. Numărul şi amplasamentul colacilor trebuie să fie astfel încât colacul de salvare să fie accesibil cu uşurinţă din locurile expuse, mai ales la posturile de îmbarcare şi debarcare.

         I0.4.2 Doi dintre aceşti colaci trebuie prevăzuţi cu lumini cu aprindere automată şi alţi doi trebuie să fie echipaţi cu lumini cu aprindere automată şi semnale fumigene cu declanşare automată. Luminile cu aprindere automată trebuie să fie cu baterie electrică aprobată de tip. Colacii prevăzuţi cu lumini cu aprindere automată şi cu semnal fomigen cu declanşare automată trebuie să fie plasaţi lângă puntea de navigaţie, lângă postul de comandă principal sau în orice alt punct unde sunt la îndemâna personalului însărcinat cu exploatarea.

         I 0.4.3 Cel puţin doi colaci ai unităţii, situaţi în amplasamente cât mai depărtate, trebuie prevăzuţi cu saule de salvare plutitoare de o lungime egală cu cel puţin o dată şi jumătate distanţa între puntea de fixare a colacului şi plutirea la cel mai mic pescaj, sau 30 de metri, care din aceste lungimi este mai mare.

      5. 10.5 Amarare, manevră şi lansare

         Mijloacele şi dispozitivul de salvare trebuie să fie amplasate sau amarate într-un mod acceptat de către Administraţie, astfel încât:

         . I să fie repartizate în locuri accesibile rapid şi uşor ţinând seama de caracteristicile, forma şi configuraţia specială a unităţii. Repartiţia trebuie să fie astfel ca un incendiu sau alt accident într-o parte a unităţii nu riscă să imobilizeze toate mijloacele (vezi 9.3.5);

         1. .2 în caz de avarie, fiecare dispozitiv şi articol care compune edispozitivul trebuie să poată fi utilizat rapid şi în siguranţă;

         2. .3 persoanele de la bord să poată fi adunate la posturile de îmbarcare;

         3. .4 instalaţiile de lansare la apă trebuie să permită lansarea la apă a îmbarcaţiunilor de salvare în caz de avarie. Trebuie prevăzute dispozitive pentru declanşarea mecanismului de lansare la apă dintr-un amplasament situat la bordul ambarcaţiunii salvare. De asemenea, trebuie prevăzute dispozitive pentru a permite degajarea dinamică a ambarcaţiunilor rigide şi pentru degajarea automată de alte ambarcaţiuni.

      6. 10.6 Instrucţiuni în caz de urgenţă

         1. 10.6.1 Persoana responsabilă

            1. .1 La bordul fiecărei unităţi se va desemna o persoană sub ale cărei ordine va fi plasat restul personalului, în caz de urgenţă. Această persoană trebuie să fie desemnată, cu indicarea titlului său, de către proprietarul sau operatorul unităţii, sau de către un împuternicit al unuia dintre ei.

            2. .2 Persoana trebuie să fie familiarizată cu caracteristicile, posibilităţile şi limitele unităţii şi să cunoască în totalitate responsabilităţile ce-i revin cât priveşte organizarea şi măsurile în caz de urgenţă, pentru conducerea instruirii şi exerciţiilor în caz de urgenţă cât şi ţinerea unor înregistrări ale acestor exerciţii.

      I 0.6.2 Rolul de apel

      1. .1 Fiecare unitate trebuie să aibă un rol de apel ţinut la zi şi corectat când este necesar, pentru a ţine cont de modificarea ordinelor. Rolul de apel trebuie să fie stabilit în aşa fel ca să acopere cazurile de urgenţă care ar putea apare incluzând : explozia, incendiu, coliziunea, furtună puternică, om la apă şi abandonul.

      2. .2 Trebuie să fie stabilite sarcinile speciale de îndeplinit într-un loc determinat, funcţiile esenţiale fiind alocate personalului conform nevoilor. Rolul de apel trebuie să reflecte toate aceste sarcini şi să indice postul spre care fiecare om trebuie să se ducă şi funcţiile pe care la va avea de îndeplinit. Aceste funcţii trebuie, dacă este posibil, să fie comparabile cu cele care sunt îndeplinite în mod obişnuit de fiecare persoană.

      3. .3 Rolul de apel trebuie deopotrivă să ţină seama de toate celelalte persoane prezente la bord şi să indice posturile unde aceştia trebuie să se ducă ca şi funcţiile pe care vor fi chemaţi să le îndeplinească, după caz. Vizitatorii trebuie să fie solicitaţi să citească rolul de apel şi să ateste în scris că l-au înţeles.

         I0.6.3 Exerciţii pentru caz de urgenţă

         1. .1 Trebuie efectuate exerciţii la intervale regulate simulând condiţiile de urgenţă enumerate în rolul de apel. Toate persoane]e trebuie să se ducă la posturile lor şi să fie gata să îndeplinească funcţiile care le-au fost repartizate. Instrucţiunile necesare trebuie să fie date astfel încât toţi membrii personalului să fie familiarizaţi cu semnalele de alarmă precum şi cu posturiIe şi funcţiile lor.

         2. .2 Exerciţiile trebuie să fie conduse astfel încât persoanele care nu pot participa la o anume dată să poată participa Ia acelaşi tip de exerciţii ţinut Ia următoarea dată de efectuare a execiţiilor . Exerciţiile trebuie să aibă loc în aşa fel ca toţi membrii personalului să participe cel puţin o dată pe lună iar aceasta trebuie să fie indicat în jurnalul de bord oficial sau în raportul de cart, după caz.

         3. .3 Când exerciţiile implică ambarcaţiuni de salvare rigide, acestea trebuie să fie lansate la apă cel puţin o dată la 4 luni, dacă aceasta este posibil şi rezonabil cu avizul persoanei responsabile. Trebuie verificat în mod reguJat dacă echipamentul ambarcaţiunilor de salvare este complet.

      10.6.4 Semnale de urgenţii

      1. .1 Fiecare unitate trebuie prevăzută cu un sistem de alarmă generală, astfel instalată încât să poată fi auzit pe întreaga unitate. Posturile de declanşare a alarmei trebuie să fie instalate într-un mod acceptat de către Administraţie. Numărul semnalelor folosite trebuie să fie limitat la semnalu] de urgenţă generală, la semnalul de incendiu şi la semnalul de abandon al unităţii. Aceste semnale trebuie să fie descrise în rolul de apel.

      2. .2 Semnalele de avertizare emise prin sistemul de alarmă generală trebuie să fie completate prin instrucţiuni date prin intennediul sistemului prevăzut pentru a se adresa tuturor persoanelor de la bord.

      1. 10. 7 Aparate de radio portabile

         Pentru ambarcaţiunea de salvare, fiecare unitate trebuie să aibă Ia bord un aparat de radio portabil de un tip aprobat, îndeplinind cerinţele Regulii 13 din capitolul III al Convenţiei SOLAS din 1974. Acest aparat radio trebuie să fie plasat într-un loc convenabil, astfel ca să poată fi pus uşor la bordul unei ambarcaţiuni de salvare în caz de urgenţă.

         1. 10.8 Avertizare de urgenţă

            Fiecare unitate trebuie dotată, într-un mod acceptat de către Administraţie, cu mijloace care să-i permită să dea avertizări de urgenţă, pe timp de zi şi pe timp de noapte, cuprinzând cel puţin 12 rachete paraşută, capabile să producă la mare înălţime o lumină roşie strălucitoare.

         2. 10.9 Necesarul farmaceutic de prim ajutor

            Trebuie prevăzute, truse de prim ajutor în amplasamentele uşor accesibile, acceptate de către Administraţie. Fiecare unitate trebuie, de asemenea, să dispună de o targă care să permită ridicarea unui rănit la bordul unui elicopter.

         3. 10.10 Balustrade şi parapete

            În vederea împiedicării căderii persoanelor în apă, perimetrul neprotejat al tuturor punţilor şi platformelor precum şi al deschiderilor, trebuie înconjurat cu balustrade, parapete sau alte mijloace, acceptate de către Administraţie.

         4. 10.11 Mijloace de Îmbarcare

            1. 10.11.1 Trebuie prevăzute mijloace care să permită după caz, accesul în ambarcaţiunile de salvare sau În alte ambarcaţiuni. Aceste mijloace trebuie stabilite în funcţie de forma şi configuraţia unităţii, de metodele de lansare la apă şi de îmbarcarea în mijloace1e de salvare. Îmbarcarea trebuie să solicite un efort fizic minim. Mijloacele de îmbarcare trebuie să cuprindă:

               1. .1 când este posibil, cel puţin două schele sau scări metalice înclinate, fixe şi separate la distanţă mare una de alta, pornind de la punte până la suprafaţa apei; şi

               2. .2 pontoane pentru îmbarcare în deplină siguranţă. Dacă din raţiuni de caracteristici constructive deosebite nu este posibil să se prevadă pontoane, unităţile trebuie prevăzut cu alte mijloace potrivite pentru îmbarcare în deplină siguranţă, acceptate de către Administraţie.

         I 0.11.2 Când sunt instalate pontoane, ele trebuie prevăzute cu mijloace de iluminat eficace. De asemenea, trebuie să fie iluminată suprafaţa apei din vecinătate.

         CAPITOLUL 11 – INSTALAŢII DE RADIOCOMUNICAŢII

         1. 11.1 Domeniul de aplicare

            1. 11.1.1 Obiectul prezentului capitol este de a prevedea cerinţele minime pentru radiocomunicaţii de sinistru şi de siguranţă între unităţile mobile de foraj marin şi staţiile de coastă, navele şi aeronavele de sprijin, din cadrul Serviciului Maritim Mobil.

            2. 11.1.2 Cerinţele care urmează sunt aplicabile unităţilor mobile de foraj marin în condiţiile de exploatare de mai jos:

               . I unităţi autopropulsate în deplasare;

               1. .2 unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate însoţite de nave de escortă; şi

               2. .3 unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţiuni de foraj.

         2. 11.2 Generalităţi

            Statele riverane din zonele de interes comun trebuie să stabilească, în măsura posibilului, cerinţe analoage în materie de radiocomunicaţii, pentru a evita confuziile într-o situaţie critică, când oricare ar fi ambarcaţiunea auxiliară, trebuie să fie dirijată către un alt stat riveran.

         3. 11.3 Unităţi autopropulsate, În deplasare

            Orice unitate pe timpul deplasării în mare trebuie să respecte dispoziţiile aplicabile privind staţiile de radio ale navelor de mărfuri enunţate în capitolul IV al Convenţiei SOLAS din 1974 şi în rezoluţiile A.335 (IX) şi A.336 (IX) ale Adunării IMCO.

         4. 11.4 Unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate Însoţite de nave de escortă

            11.4. l Orice unitate cu personaJ la bord şi în remorcare trebuie să fie prevăzută:

            1. .1 cu o staţie radiotelefonică care satisface cerinţele paragrafelor a), c), d), e) şi f) ale Regulii 15 şi paragrafele b), c), d), e), f), h), i),j), 1) şi m) ale regulii 16 din Capitolul IV al Convenţiei SOLAS din 1974 precum şi cerinţele rezoluţiei A.334 (IX) a Adunării IMCO;

            2. .2 cu un mijloc de comunicare eficace între staţiile radiotelefonice şi postul de comandă al unităţii;

            3. .3 cu o staţie radiot lefonică VHF (care satisface cerinţele rezoluţiei A.336 (IX) a Adunării IMCO);

            4. .4 cel puţin o radiobaliză pentru localizarea sinistrelor (EPIRB) adaptată zonei de exploatare; şi

            5. .5 cu un mijloc adecvat de comunicare cu navele remorchere.

            11.4.2 Orice unitate autopropulsată însoţite de una sau mai multe nave de escortă trebuie să respecte cerinţele paragrafului 11.3.

         5. 11.5 Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj

            Orice unitate staţionară pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj trebuie să respecte cerinţele paragrafelor 11.4.1 până la 11.4.1.4 precum şi orice cerinţe suplimentare ale Statului riveran în materie de radiocomunicaţii.

         6. 11.6 Comunicaţii cu elicopterele

            Orice unitate deservită de elicoptere trebuie prevăzută cu echipament de radiocomunicaţii necesar siguranţei de zbor, aşa cum este stabilit de Statul riveran.

         7. 11.7 Specificaţii tehnice de echipament

            Echipamentul staţiei de radio trebuie să facă obiectul unui aprobări de tip corespunzând specificaţiei tehnice a Administraţiei care emite licenţa. in cazul existenţei acordului recunoaşterii reciproce, echipamentul astfel acceptat de o Administraţie trebuie să fie acceptat şi de altă Administraţie.

         8. 11.8 Pericol de explozia gazului

            Orice echipament radio instalat într-o zonă ca aceea definită la paragraful 6.1 trebuie să respecte cerinţele părţii C din Capitolul IV al Convenţiei SOLAS din 1974.

         9. 11.9 Încăperi de locuit pentru personalul de serviciu radio

            La bordul fiecărei unităţi, cel puţin cabina unuia dintre operatorii radio de, trebuie să fie situată cât mai aproape posibil de poziţia de lucru radiotelefonic.

         10. 11.10 lnspecţîa staţiei de radio

         11.10. l Staţia de radio a unei unităţi trebuie supusă inspecţiilor specificate mai jos:

         . I înainte de intrarea în serviciu a staţiei, inspecţia efectuată de Administraţia care eliberează licenţa sau de către reprezentantul său autorizat;

         1. .2 când unitatea este deplasată şi transferată sub controlul administrativ al altui Stat riveran, inspecţia efectuată de acest stat sau de către reprezentantul său autorizat;

         2. .3 la fiecare 12 luni, inspecţie efectuată de Administraţie şi / sau de Administraţia Statului riveran sau de către reprezentantul lor autorizat.

      2. 11. l 0.2 Administraţia poate recunoaşte Statul riveran ca fiind reprezentantul său autorizat.

         1. 1 L10.3 De fiecare dată când un reprezentant autorizat al Statului riveran efectuează o inspecţie, el trebuie să elibereze un raport şi să-l anexeze la documentele de serviciu radio iar o copie al acestui raport trebuie transmis la cerere, către Administraţie.

            CAPITOLUL 12-INSTALAŢII DE RIDICARE

            1. 12.1 Macarale

      3. 12. Ll

         1. .1 Orice macara, inclusiv structura de rezemare, care este folosită pentru transferul materialelor,

            echipamentelor sau personalului între unitate şi navele care o deservesc, trebuie să fie proiectată şi construită într-un mod acceptat de către Administraţie şi adaptată serviciului căreia îi este destinată, conform cerinţelor stabilite de o societate de clasificare recunoscută sau de standardele şi regulile

            na.tionale sau intemat, ionale.

         2. .2 Macaralele trebuie să fie amplasate şi protejate în aşa fel încât să se reducă la minimum orice pericol pentru personal, ţinând seama în special de elementele mobile şi alte pericole. La proiectarea lor trebuie să se ţină seama de materialele utilizate la construcţia lor, condiţiile de exploatare la care sunt supuse şi condiţiilor de mediu. Se vor elabora instrucţiuni adecvate pentru uşurarea curăţirii, inspecţiei şi întreţinerii.

         1. 12.1.2 Pentru fiecare macara trebuie examinat modul de oprire al funcţionării în cazul unei suprasarcini extreme, astfel ca macaragiul să fie expus unui pericol minim.

         2. 12.1.3 Instalarea fiecărei macarale trebuie supravegheată de către un inspector al Administraţiei sau o altă persoană sau organism oficial autorizat, acordând o atenţie deosebită structurii de susţinere a sa.

         3. 12.1.4 După montarea la bord a tuturor macaralelor unităţii şi înaintea punerii lor în funcţiune, trebuie procedat la proba de funcţionare şi de sarcină. Aceste probe trebuie făcute în prezenţa şi cu supravegherea unui inspector al Administraţiei sau a unei persoane sau unui organism oficial autorizat. Raportul acestor probe şi celelalte informaţii privind certificarea iniţială trebuie să fie uşor disponibile.

         4. 12.1.5 Toate macaralele trebuie inspectate la intervale care să nu depăşească 12 luni. Ulterior, macaralele vor fi supuse la probe şi certificare la intervale de maxim 4 ani ori după modificări sau reparaţii importante. Aceste probe trebuie să fie efectuate în prezenţa şi cu supravegherea unui inspector al Administraţiei sau a unei persoane sau organism oficial autorizat. Dosarul cu raportul acestor inspecţii şi probe precum şi certificatele trebuie să fie disponibile prompt.

         5. 12.1.6 Într-un loc uşor vizibil de către macaragiu se vor prevedea un tabel de sarcini (pe un material durabil) şi un indicator al unghiului fleşei macaralei.

         6. 12.1.7 În afara cazurilor când sarcinile sunt determinate şi au fost marcate înainte să fie ridicate, fiecare macara trebuie să fie echipată, într-un mod acceptat de către Administraţie, cu un dispozitiv de siguranţă care să dea macaragiului o indicaţie continuă a sarcinii din cârlig şi a sarcinii nominale corespunzătoare fiecărei deschideri. Indicatorul trebuie să emită un semna] de avertizare clar şi continuu când sarcina este aproape de capacitatea nominală a macaralei.

         12.l.8 Administraţia trebuie să ia în consideraţie instalarea de limitatoare de cursă în vederea asigurării funcţionării în deplină siguranţă a macaralei.

         12.1.9 Pentru fiecare macara trebuie prevăzut un manual de utilizare, uşor accesibil. Acest manual trebuie să conţină informaţii detaliate, referitoare Ia :

         1. .1 standarde de proiectare, funcţionare, de montaj, de demontare şi de transport;

         2. .2 toate limitările aplicabile atât în exploatarea normală cât şi în caz de avarie, referitoare la sarcina de lucru în siguranţă, momentului de lucru în siguranţă, viteza maximă a vântului, banda şi asieta maxime, temperaturi de proiectare şi instalaţii de frânare;

         3. .3 toate dispozitivele de siguranţă;

         4. .4 schemele echipamentului şi instalaţiilor electrice, hidraulice şi pneumatice;

         5. .5 materialele folosite la construcţie, procedurile de sudare şi volumul probelor nedistructive; şi

         6. .6 instrucţiuni de întreţinere şi verificări periodice.

         1. 12.2 Ascensoare pentru personal

            122.1 Ascensoarele destinate personalului trebuie să aibă un proiect acceptat de către Administraţie şi adecvat pentru serviciul prevăzut.

            12.2.2 Construcţia şi instalarea trebuie supravegheată de un inspector al Administraţiei sau de o persoană sau organism oficial autorizat. Inspecţiile trebuie să fie făcute în momentul instalării, apoi la intervale care să nu depăşească 12 luni, iar certificatele şi rapoartele trebuie să fie disponibile prompt.

            122.3 Fiecare cabină de ascensor situată într-o coloană a unei unităţi stabilizată prin coloane trebuie să aibă o ieşire de avarie, având acces la o scară de avarie în puţul ascensorului.

         2. 12.3 Turle de foraj

         Fiecare turlă de foraj şi elementele structurale de suport trebuie să aibă un proiect spre satisfacţia Administraţiei. Sarcina nominală a fiecărui palan trebuie indicată în Manualul de Exploatare

         CAPITOLUL 13 -AMENAJĂRI PENTRU ELICOPTERE

         1. 13.1 Generalităţi

            Fiecare punte pentru elicopter de la bordul unei unităţi trebuie să aibă dimensiuni suficiente şi să fie situată în aşa fel încât accesul să fie degajat pentru a permite celui mai mare elicopter care foloseşte puntea să opereze în cele mai nefavorabile condiţii prevăzute pentru exploatarea elicopterului.

         2. 13.2 Construcţie

            1. 13.2.1 Puntea elicopterelor trebuie să aibă un proiect ş1 o construcţie adecvată pentru serviciul prevăzut, acceptat de către Administraţie.

            2. 13.2.2

               .1"' În general puntea elicopterelor trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a cuprinde un

               cerc cu diametrul cel puţin egal cu diametrul rotorului celui mai mare elicopter preconizat să folosească puntea. Puntea trebuie să aibă un sector de decolare şi de apropiere în întregime degajat de cel puţin 180°.

               Baza acestui sector trebuie să fie tangentă la periferia cercului descris mai sus şi reprodus în figura 2. În exteriorul sectorului de decolare şi apropiere, obstacolele situate la o distanţă de până la o treime din diametrul palelor rotorului de cercul descris mai sus, nu trebuie să depăşească în înălţime, în raport cu marginea punţii, jumătatea distanţei orizontale care le separă de cercul descris mai sus.

               .2* În zonele unde predomină condiţiile climaterice defavorabile, ca în Marea Nordului, un Stat riveran poate cere, pentru unităţile în exploatare în apele sale teritoriale sau pe platoul continental, o punte pentru elicopter de dimensiuni suficiente pentru a conţine un cerc cu diametrul egal cu cel puţin lungimea maximă a celui mai mare elicopter ce va folosi puntea. Partea degajată a sectorului de

               decolare şi apropiere nu trebuie să fie mai mică de 21o0iar vârful acestuia trebuie să se găsească pe

               

               • • Se face referire la orice reguli a autorită lor de aviaţie civilă în zonele de operare ale unităţilor.

               Dimensiunea punţii, aşa cum este descrisă în 13.2.2. este aplicabilă elicopterelor cu un singur rotor principal. Administraţia poate specifica diferite cerinţe dacă se va utiliza elicopter cu rotorul în tandem

               cercul descris mai sus şi reprodus în figura 2. În exteriorul sectorului de decolare şi apropiere, obstacolele situate la o distanţă de la periferia cercului descris mai sus, inferioară unei treimi din lungimea maximă a elicopterului, nu trebuie să depăşească în înălţime, în raport cu nivelul punţii elicopterelor, a două zecea parte din lungimea maximă a elicopterului. Lungimea maximă a elicopterului înseamnă distanţa cuprinsă între extremitatea palelor rotorului principal şi extremitatea rotorului din coadă când palele rotorului se găsesc în axul longitudinal al elicopterului.

            3. 13.2.3 Puntea elicopterelor trebuie să aibă o suprafaţă antiderapantă.

            4. 13.2.4 Puntea elicopterelor trebuie să aibă un sistem de drenaj care să împiedice lichidele să stagneze, să se răspândească în alte părţi ale unităţii şi să cadă peste acestea, ţinând seama de folosirea materialului de luptă contra incendiului şi carburantul care se poate răspândi.

         3. 13.3 Dotări

            1. 13.3.1 Puntea elicopterelor trebuie să fie fără nici un fel de proeminenţe, cu excepţia luminilor de aterizare sau alte proeminenţe esenţiale care pot fi instalate la periferia punţii, cu condiţia ca ele să nu depăşească nivelul punţii cu mai mult de 15 centimetJ:i.

            2. 13.3.2 Punctele de ancoraj destinate asigurării, elicopterului trebuie să fie retrase în puntea e1îcopterelor.

            3. 13.3.3 Puntea elicopterelor trebuie protejată cu o plasă de siguranţă de cel puţin 1,5 metri lăţime. Bordul exterior al plasei nu trebuie să se ridice cu mai muit de 15 centimetrii deasupra punţii.

            4. 13.3.4 Puntea elicopterelor trebuie să aibă pentru personal o caJe de acces principală cât şi una de avarie, situate cât mai departe posibil una de alta.

         4. 13.4 Mijloace vizuale

            1. 13.4.1 Trebuie prevăzut un indicator de vânt situat într-un loc degajat şi uşor vizibil pentru elicopterele care se apropie de puntea elicopterelor.

               J 3.4.2 Puntea elicopterelor trebuie să cuprindă marcajul unnător (vezi figura 2) într-o culoare contrastantă, după cum urmează:

               1. .1 perimetrul cu o linie continuă de 40 centimetri lăţime;

               2. .2 identificarea unităţii; şi

               3. .3 cercuri ţintă, ţinând cont de configuraţia punţii, tipul elicopterului şi cerinţele operaţionale.

         13.4.3 Fiecare punte de elicoptere trebuie dotată cu lumini albastre şi galbene alternative, care permit recunoaşterea uşoară a suprafeţei de apuntare pe timp de noapte. Aceste lumini trebuie să fie plasate pe conturul punţii, la intervale care să nu depăşească 3 metri.

         

         Sectorul 210°

         fvezJ nota 2)

         Se<:torul 180°

         (vezi nota 1)

         Exemple de marcaj pentru: identificarea unităţii

         cercul de ţintă

         – perimetrul punţii

         (vezf paragraful13.4.2)

         Dimensiunile punţii definrte rn funcţie de lungimea maximă sau diametrul rotorului, după caz.

         ( vezi paragraf

         13.2.2)

         Note:

         

         Sectorul de decolare/apropiere şi aria de limitare a obstacolelor definită în paragraful 13.2.2.1 vizibilă prin linie solidă

         1. 2 Sectorul de decolare/apropiere şi ruia de limitare a obstacolelor

            definită în paragraful 13.2.2.2 vizibilă prin linie întreruptă – – – – – – – –

         2. 3 Cu toate că se arată o punte pentru elicoptere de formă pătrată, în mod obişnuit sunt utilizate şi alte configuraţii.

         Figura 2- Exemplu de marcare a punţii

         CAPITOLUL 14-REGULI DE EXPLOATARE

         1. 14.1 Manualul de Exp]oatare

            1. 14.1.1 La bord, trebuie să se găsească, la dispoziţia tuturor persoanelor interesate un Manual de Exploatare, cu instrucţiuni de exploatare în siguranţă a unităţii în condiţii normale şi în caz de avarie, acceptat de către Administraţie.

            2. 14.1.2 Manualul de Exploatare trebuie să conţină după caz, următoarele informaţii:

               1. .1 o descriere gener Jă a unităţii;

               2. .2 limitele impuse în proiectare pentru fiecare mod de exploatare, incluzând sarcina, înălţimea valului, perioada valului, vântul, curentul, pescajul, temperatura, starea presupusă a fundului mării şi alţi factori ale mediului înconjurător;

               3. .3 un plan general indicând compartimentele etanşe, închiderile, aerisirile, balastul permanent şi sarcinile admisibile pe punţi;

               4. .4 date asupra „navei goale” şi curbele hidrostatice sau echivalentele lor;

               5. .5 un plan de capacităţi indicând capacitatea tancurilor, centrul lor de greutate şi corecţiile pentru suprafeţele libere lichide;

               6. .6 instrucţiuni privind exploatarea unităţii, mai ales a preparativelor şi timpii aproximativ necesari pentru a face faţă condiţiilor de furtună puternică, procedurile în cazul schimbării modului de exploatare şi a tuturor limitelor inerente exploatării;

               7. .7 informaţii asupra stabilităţii indicând înălţimea maxim admisibilă a centrului de greutate în funcţie de pescaj sau alţi parametri pe baza confonnităţii cu criteriilor de stabilitate în stare intactă şi după avarie;

               8. .8 exemple pentru condiţii de încărcare pentru fiecare mod de exploatare şi instrucţiuni pentru stabilirea altor condiţii de încărcare acceptabile;

               9. .9 planuri şi instrucţiuni privind exploatarea instalaţiei de balast;

                  .1O schemele sursei principale de energie de avarie, precum şi ale instalaţiilor electrice;

                  1. .1 1 schemele instalaţiilor de transfer şi depozitare a combustibilului 1ichid;

                     1. .12 un plan indicând zonele cu pericol de explozie;

                     2. .13 un plan de combatere a incendiului cu indicarea tipului şi amplasamentului echipamentelor de combatere a incendiului şi rutele de evacuare din toate compartimentele;

                     3. .14 prevederi de siguranţă, în ce priveşte amplasamentul şi procedurile de folosire a mijloacelor de salvare precum şi metoda de evacuare a personalului de pe unitate;

                     4. .15 sarcina nominală pentru fiecare palan din tur1a de foraj; şi

                     5. .16 identificarea elicopterului folosit pentru proiectarea punţii elicopterelor.

         2. 14.2 Mărfuri periculoase

            1. 14.2.1 Mărfurile periculoase trebuie depozitate de o manieră adecvată şi sigură, ţinând cont de natura lor. Mărfurile incompatibile trebuie separate unele de altele.

            2. 14.2.2 Explozibilele prezentând un pericol mare, trebuie depozitate într-o magazie adecvată care trebuie să fie ţinută închisă în siguranţă. Explozibilele trebuie separate de det matoare. Aparatele electrice şi cablurile din oricare compartiment în care trebuie depozitaţi explozibili, trebuie proiectate şi folosite astfel încât să se reducă pericolele de incendiu sau de explozie.

            3. 14.2.3 Lichidele inflamabile care degajă vapori periculoşi şi gaze inflamabile trebuie depozitate într-un spaţiu bine ventilat sau pe punte.

            4. 14.2.4 Substanţele predispuse la încălzire sau inflamare spontană nu trebuie admise la bord decât dacă s-au luat toate precauţiîle necesare pentru evitarea declanşării unui incendiu.

            5. 14.2.5 Substanţele radioactive trebuie depozitate şi manipulate respectând condiţiile de siguranţă.

         3. 14.3 Prevenirea poluării

            Trebuie să se asigure că unitatea poate să respecte cerinţele convenţiilor internaţionale în vigoare.

         4. 14.4 Remorcaj

            Echipamentele de remorcare trebuie să fie instalate astfel încât să reducă la minimum orice pericol pentru personal în cursul operaţiilor de remorcare. Proiectarea şi dotarea acestor echipamente trebuie să fie compatibile atât pentru condiţii normale cât şi pentru condiţii de avarie.

         5. 14.5 Transferul de materiale. de echipament sau de personal

            1. 14.5.1 Operaţiile de transfer; inclusiv greutăţile sarcinilor de manevrat şi procedurile de urmat în caz de avarie, trebuie examinate şi aprobate de personalul de la bordul unităţii şi de cel aflat la bordul navelor care o deservesc, înainte de începutul operaţiunilor. În tot timpul acestor operaţiuni se vor menţine comunicaţii directe cu macaragiul.

            2. 14.5.2 Unitatea trebuie să posede cel puţin două mijloace de legare independente pentru navele care o deservesc. Poziţiile de legare trebuie să fie calculate astfel încât capacitatea de ridicare şi deschiderea braţului macaralei să fie suficiente pentru asigurarea manipulării sarcinilor în condiţii de siguranţă.

            3. 14.5.3 Dispunerea echipamentului de legare de la bordul unităţii pentru uşurarea operaţiunilor de transfer, trebuie să fie hotărâtă ţinând seama de pericolul de avarie în cazul unde nava de deservire va intra în contact cu unitatea.

            4. 14.5.4 În măsura posjbi1ului, parâmele (cablurile) de legare dintre unitate şi nava de aprovizionare trebuie să fie dispuse în aşa fel încât să reducă la minimum pericolul pentru echipajul navei de deservire şi pentru cel al unităţii, în cazul ruperii uneia dintre ele.

            5. 14.5.5 La bordul unităţii evacuările provenind, de exemplu, din instalaţia de evacuare a apelor uzate sau de la ventilaţia tancurilor de depozitare, trebuie să fie dispuse astfel ca să reducă la minimum pericolul pentru personalul care lucrează pe puntea navelor auxiliare.

         6. 14.6 Instalaţii de scufundare

            1. 14.6.1 Dacă sunt prevăzute instalaţii de scufundare, acestea trebuie instalate, protejate şi întreţinute astfel încât să se reducă Ia minimum, în măsura în care este posibil în practică, orice pericol la care este expus personalul sau unitatea, ţinând seama de pericolele de incendiu, de explozie şi altele.

               I 4.6.2 Instalaţiile de scufundare trebuie să fie proiectate, construite, întreţinute şi certificate conform unui standard sau unei reguli naţionale sau internaţionale într-un mod acceptat de către Administraţie.

         7. 14.7 Siguranţa navigaţiei

            1. 14.7.1 Cerinţele Convenţiei asupra Regulamentului Internaţional pentru prevenirea _abordajelor pe mare în vigoare, trebuie să se aplice fiecărei unităţi cu excepţia când ea staţionează şi este angrenată în operaţiuni de foraj.

            2. 14.7.2 Orice unitate care este staţionară şi angrenată în operaţiuni de foraj trebuie să satisfacă regulile de siguranţa navigaţiei ale statului riveran în ale cărui ape teritoriale sau pe a1 cărui platou continental operează unitatea.

         Apendice

         Formular model al Certificatului de siguranţă pentru unitatea mobilă de foraj marin

         CERTIFICAT DE SIGURANŢĂ PENTRU UNITATEA MOBILĂ DE FORAJ MARIN

         ( Sigla oficială)

         Eliberat în virtutea cerinţelor

         CODULUI IMCO PENTRU CONSTRUCŢIA ŞI ECIBPAMENTUL UNITĂTILOR MOBILE DE FORAJ MAR1N

         Sub autoritatea Guvernului

         (numele oficial complet al ţării)

         de…………………………………………………………………………………………………….

         (titlul oficial complet al persoanei sau organizaţiei competente autorizate de către Administraţie)

         Numele sau numerele distinctive ale unitătii	Tipul (sectiunea 1.3 din Cod)	Po1iul de înmatriculare

         Data la care a fost pusă chila sau data la care construcţia unităţii se găsea într-un stadiu echivalent sau la care

         au început lucrările de transformare majoră………………………...……………………………… SE CERTIFICĂ PRIN PREZENTUL:

         1. 1 Că unitatea susmenţionată a fost inspectată oficia1 în conformitate cu cerinţele aplicabile ale Codului pentru Construcţia şi Echipamentul Unităţilor Mobile de Foraj Marin;

         2. 2 Că această inspecţie arată că structura, echipamentul, dotările, echipamente1e staţiei radio, materialele unităţii, cât şi starea lor, sunt satisfăcătoare din toate punctele de vedere şi că unitatea este în conformitate cu cerinţele relevante ale Codului;

         3. 3 Că mijloacele de salvare sunt prevăzute pentru un număr total de persoane

            maximum, şi anume:

         4. 4 Că, în conformitate cu secţiunea 1.4 a Codului, cerinţele Codului au fost modificate cu privire la unitate în felul unnător:

         Prezentul certificat este valabil până la…………………ziua…………………………………19… Eliberat la ……………………………………………….ziua…………………………………19.. ..

         ( locul eliberării certificatului)

         Subsemnatul declar că sunt autorizat oficial de către susnumitul Guvern pentru a elibera prezentul certificat.

         (Semnătura persoanei oficiale şi I sau ştampila autorităţii care eliberează certificatul)

         (Sigla sau ştampila autorităţii care eliberează certificatul, după caz)

         INSPECŢII

         Se certifică prin prezentul că în unna unei inspecţii cerute în secţiunea 1.6 din Cod, s-a constatat că unitatea a fost găsită în conformitate cu cerinţele relevante ale Codului.

         Inspecţii intermediare

         Locul..………....….……...………………….…...…………….

         Semnătura şi ştampila autorităţii care eliberează certificatul

         Locul……………………….……………………………….…….

         Semnătura şi ştampila autorităţii care eliberează certijicallll

         Locul……………………..……………………...…..…………..

         Semnătura şi ştmnpUa autoritllţii care eliberează certificatul

         Locul..….........…....…...…..…...…….…....…...…………..

         Semnătura şi ştampila autorităţii care eliberează certificatul

         Locul…...……………………………………………..………….

         Semnătura şi ştampila autorităţii care eliberează certificatul

         Data…..………….…..

         Data…………………..

         Data……………….....

         Data..…….…..………

         Data…………..…......

         

         *)

         

         *) Traducere.

         1. 11.2 Generalităţi

            În zonele de interes comun Statele riverane trebuie, în măsura posibilului, să fixeze cerinţe analoage în materie de radiocomunicaţii, pentru a evita confuziile când într-o situaţie de urgenţă orice navă şi aeronavă auxiliară, trebuie să fie dirijată spre un alt Stat riveran.

         2. 11.3 Unităţi autopropulsate în deplasare

            Orice unitate, în deplasare pe mare, trebuie să îndeplinească cerinţele aplicabile privitoare la radiocomunicaţii pentru nave, prevăzute în Capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS*.

         3. 11.4 Unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate însoţite de nave de escortă

            1. 11.4.1 Cerinţele pentru unităţile rară propulsie proprie, remorcate, având personal la bord, sunt condiţionate de instalaţiile de radio existente pe nava remorcher, din paragrafele 11.4.2 şi 11.4.3.

            2. 11.4.2 În cazul când nava remorcher satisface pe deplin toate cerinţele aplicabile privind comunicaţiile radio pentru nave, menţionate în capitolul IV al amendamentelor 1988 la SOLAS, unitatea fără propulsie proprie, remorcată, cu personal la bord trebuie:

               1. .1 să fie echipată cu o instalaţie de radio VHF conform cerinţelor regulii IV/7.1.1** şi IV/7.1.2 din amendamentele1988 la SOLAS şi cu o instalaţie de radio MF conform regulii IV/9.Ll şi 9.1.2;

               2. .2 să fie echipată cu radiobaliză prin satelit EPIRB sau EPIRB cerută de regula IV/7.1.6, după cum este necesar pentru aria în care unitatea (MODU) va fi remorcată; şi

               3. .3 să fie dotată cu echipament de recepţie automată a avertizărilor de navigaţie şi meteorologice în conformitate cu regula IV/7.1.4 şi IV/7.1.5, după caz, din amendamentele 1988 la SOLAS.

            3. 11.4.3 În cazurile în care nava remorcher nu îndeplineşte în întregime cerinţele aplicabile privind radiocomunicaţiile pentru nave prevăzute în Capitolul N din amendamentele 1988 la SOLAS, unităţile (MODU) remorcate, dacă sunt cu personal la bord, trebuie să îndeplinească cerinţele aplicabile privind radiocomunicaţiilor prevăzute în capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS**.

            4. 11.4.4 Orice unitate autopropulsată însoţită de una sau mai multe nave de escortă trebuie să îndeplinească cerinţele de la 11.3.

         4. 11.5 Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj

            1. 11.5.1 Orice unitate staţionară pe locaţie, inclusiv dacă efectuează operaţii de foraj, trebuie să îndeplinească toate cerinţele cuprinse în capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS, care sunt aplicabile navelor care traversează aceeaşi zonă.'”**

            2. 11.5.2 Luând în considerare diferitele tipuri de accidente ce se pot produce pe unităţi (MODU), trebuie instalat un echipament radio suplimentar într-o încăpere sau loc, care ar putea fi puntea de navigaţie sau un post de comandă de avarie, situat cât mai departe posibil de echipamentul radio instalat conform paragrafului 11.5.1, astfel ca un accident singular, în oricare parte a unităţii (MODU), să nu poată lipsi unitatea de toate facilităţile de radiocomunicaţie.

               

               • • Toate condiţiile capitolului IV din amendamentele 1988 la SOLAS referitoare la ădintr-o poziţie în care nava este navigată normal" va avea înţelesul de ădintr­ o poziţie în care MODU este navigat normal”.

                 •• Toate condiţiile capitolului IV din amendamentele 1988 la SOLAS referitoare la ădintr-o poziţie în care nava este navigată normal" va avea înţelesul de

                 ,,dintr-o poziţie de manevrare continuă şi de control al MODU în timpul remorcărilor".

                 ••• Toate condiţiile capitolului IV din amendwnentcle 1988 la SOLAS referitoare la ădintr-o poziţie în care nava este navigată normal” va avea înţelesul de

                 ădintr-o poziţie (sau din poziţia)dc manevrare continuă şi de control al MODU în timpul staţionărilor inclusiv operaţiunile sale de foraj (ex. normal cabina de control)”.

                 Echipamentul radio suplimentar trebuie să respecte următoarele reguli din amendamentele 1988 la SOLAS pentru unităţile MODU forând în:

                 1. .1 aria maritimă Al, echipamentul prevăzut în regula IV/7.1.1;

                 2. .2 aria maritimă A2, echipamentul prevăzut în regulile IV/7.1.1 şi IV/9.1.1;

                 3. .3 aria maritimă A3, echipamentul prevăzut în regulile IV/7.1.1 şi IV/10.1.1, plus 10.1.2; sau ca alternativă conform cerinţelor regulilor IV/7.1.1 şi IV/10.2.1;

                 4. .4 aria maritimă A4, echipamentul prevăzut în regulile IV/7.l.1 şi IV/10.2.1.

            3. 11.5.3 Dacă nivelul de zgomot într-o încăpere în care sunt montate comenzile operative pentru echipamentul radio este atât de ridicat sau poate fi atât de ridicat, în timpul unor condiţii speciale de exploatare, încât să deranjeze sau să împiedice folosirea propriu-zisă a echipamentului radio, atunci se vor prevedea mijloace mecanice sau de altă natură, adecvate pentru protecţia împotriva zgomotului, în asociere cu comanda echipamentului radio.

         5. 11.6 Comunicaţii cu elicopterele

            Pentru asigurarea comunicaţiilor cu elicopterele, unităţile (MODU) deservite de elicoptere trebuie să aibă la bord o staţie de radiotelefon VHF care să îndeplinească cerinţele corespunzătoare ale ICAO.

         6. 11.7 Comunicaţii interioare

            Toate tipurile de unităţi (MODU) trebuie prevăzute cu mijloace eficiente de comunicaţii între postul de comandă, puntea de navigaţie (dacă există) şi orice poziţie sau poziţii dotate cu facilităţi pentru operarea echipamentului radio.

         7. 11.8 Standarde de performanţe

            1. 11.8.1 Întregul echipament radio trebuie să fie aprobat de tip, de către Administraţia care emite licenţa. Ţinând cont de prevederile paragrafului 11.8.2, astfel de echipament trebuie să fie conform cu standardele adecvate de performanţe, care să nu fie inferioare celor adoptate de Organizaţie.”

            2. 11.8.2 Echipamentul instalat înainte de 1 februarie 1992 poate fi exceptat de la completa îndeplinire a performanţelor adecvate din standarde la aprecierea Administraţiei având atenţia îndreptată spre criteriile

               

               • • Se face referire la standardele de performanţe adoptate de către Organizaţie prin rezoluţiile indicate:

                 1. .1 – Echipament de imprimare directă pe bandă îngustă pentru receptionarea avertizărilor de navigaţie şi meteorologice şi infonnaţiilor urgente către nave (rezoluţia A.525 (13)) ;

                 2. .2 – Cerinţele generale pentru echipamentul radio de bord fli.când parte din Sistemul mondial pentru caz de sinistru şi siguranţa navigaţiei pe mare (rezoluţia A. 694 (17));

               .3 – Standarde de performanţe pentru staţii capabile de comunicări bilaterale navă-uscat (rezoluţia A.698 (17));

               .4- Instalatii de radio VHF capabile de comunicări în fonie şi apel selectiv numeric (rezoluţia A.609 {15));

               1. .5 – Instalaţii de radio de bord MF capabile de comunicări în fonie şi apel selectiv numeric (rezoluţia A.610 (15));

               2. .6 – Instalaţii de radio de bord MF/ HF capabile de comunicări în fonie, imprimare directă pe bandă îngustă şi apel selectiv numeric (rezoluţia A.613 (I S));

               .7 – Standarde de performanţe pcntm radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit care funcţionează pe 406 MHz (rez.oluţîa A.695 (17));

               1. .8 – Standardele de perfonnanţe pentru transpondercle rndw: ale ambarcaţiunilor de salvare utilizate în operaţiunile de căutare şi salvare (rezoluţia A.697 (17));

               2. .9 – Standarde de performanţă pentru radiobalize VHF cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor (rezoluţia A.612 (15));

               3. .10 – Standarde de performanţă pentru staţiile terestre de navă Inmarsat – C cc pot transmite şi recepţiona comunicaţii cu imprimare directă (rezolulia A.663 (16));

               4. .11 – Echipamentul de apel în grup lărgit (rezoluţia A.664 (16));

               .12- R.adiobali:ze cu plutire liberă penttu localizarea sinistrelor prin satelit care funcţionează prin sistemul de sateliti geostaţionari Inmarsat pe 1,6 GHz (rezoluţia A661 (16));

               .13 – Instalaţii de eliberare şi activare, cu plutire liberă, pentru echipamentele radio destinate situaţiilor de urgenţă (rezoluţia A.662 (16)}.

               pe care Organizaţia le poate adopta în legătură cu astfel de standarde, cu condiţia ca echipamentul să fie compatibil cu echipamentul care este conform standardelor de performanţă.

         8. 11.9 Pericol de explozia gazului

         Orice echipament de radio instalat într-o zonă aşa cum este definită în paragraful 6.1 trebuie să fie conform cu regula IV/14 din amendamentele 1988 la SOLAS.

         1. 11.1 O Inspecţia staţiei de radio

         1. 11.10.1 Staţia de radio a unei unităţi trebuie supusă inspecţiei aşa cum este specificat mai jos:

            1. .1 de către Administraţia care a emis licenţa sau reprezentanţii săi autorizaţi, înainte de intrarea în serviciu a staţiei de radio;

            2. .2 când unitatea este deplasată şi trece sub controlul administrativ al altui Stat riveran, poate fi făcută o inspecţie de către acel stat sau de către reprezentanţii săi autorizaţi;

            3. .3 o dată la 12 luni, se efectuează, de către un inspector al Administraţiei şi/ sau Statului riveran sau respectivii reprezentanţi ai săi.

         2. 11.10.2 Administraţia poate recunoaşte Statul riveran ca pe reprezentantul său autorizat.

         3. 11.10.3 În toate cazurile când un reprezentant autorizat al Statului riveran efectuează o inspecţie, se va emite un raport care va fi păstrat cu documentele radio iar la cerere, o copie, trebuie remisă Administraţiei.”

         *)

         

         *) Traducere.

         

         4.5

         4.6

         4.7

         4.8

9. 4.9

10. 4.10

11. 4.11

12. 4.12

Capitolul 5

5.1

5.2

5.3

5.4

5.5

5.6

Capitolu] 6

6.1

6.2

6.3

6.4

6.5

6.6

6.7

• – Comenzi maşini

• – Instalaţii de aer comprimat

• – Instalaţii pentru combustibil lichid, ulei de ungere şi alte hidrocarburi inflamabile

• – Instalaţii de santină

• – Instalaţii de pompare a balastului la unităţile stabilizate prin coloane

• – Protecţia împotriva inundării

• – Instalaţiile de ancorare la unităţile de suprafaţă şi la unităţile stabilizate prin coloane

• – Instalaţii de poziţionare dinamică

• – Instalaţiile electrice pentru toate tipurile de unităţi

• – Cerinţe generale pentru instalaţii electriC?e

• – Sursa principală de energie electrică

• – Sursa de energie electrică de avarie

• – Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie

• – Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine electrică

• – Comunicaţii interioare

• – Instalaţii de maşini şi instalaţii electrice în zonele periculoase pentru toate tipurile de unităţi

  -Zone

• – Clasificarea zonelor periculoase

• – Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie influenţând extinderea zonelor periculoase

• – Ventilaţia spaţiilor

• – Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj

• – Instalaţii electrice în zonele periculoase

• – Instalaţii de maşini în zonele periculoase

  Capitolul 7

  7.1

  7.2

  7.3

  7.4

  7.5

  7.6

  7.7

  7.8

  7.9

  7.10

  Capitolul 8

  8.1

  8.2

  8.3

  8.4

  8.5

  8.6

  8.7

  • – Instalaţii de maşini şi instalaţii electrice pentru unităţile autopropulsate

  • – Generalităţi

  • – Marşul înapoi

  • – Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor

  • – Comenzi maşini

  • – Instalaţia de guvernare

  • – Instalaţia de guvernare electrică şi electrohidraulică

  • – Comunicaţii între puntea de navigaţie şi încăperea de maşini

  • – Instalaţia de alarmă pentru mecanici

  • – Sursa principală de energie electrică

  • – Sursa de energie electrică de avarie

  • – Încăperi de maşini periodic nesupravegheate pentru toate tipurile de unităţi

  • – Generalităţi

  • – Domeniul de aplicare

  • – Protecţia contra incendiului

  • – Protecţia contra inundării

  • – Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de propulsie

  • – Comunicaţii

  • – Instalaţia de alarmă

    8.8

    8.9

    Capitolul 9

    9.1

    9.2

    9.3

    9.4

    9.5

    • – Cerinţe speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice

    • – Dispozitive de siguranţă

    • – Protecţia contra incendiului

    • – Protecţia constructivă contra incendiului

    • – Protecţia încăperilor de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă

    • – Mijloace de evacuare

    • – Pompe de incendiu, magistrala de incendiu, hidranţi şi furtunuri

    • – Instalaţii de stins incendiu în încăperile de maşini şi în spaţii conţinând procese tehnologice de ardere

1. 9.6 – Stingătoare de incendiu portabile în încăperile de locuit, de serviciu şi spaţii de lucru

2. 9.7 – Instalaţii pentru detecţia incendiului şi de alarmă

3. 9.8 – Instalaţii pentru detecţia gazului şi de a1annă

4. 9.9 – Echipamente de pompieri

1. 9.1 O – Amenajări în încăperi de maşini şi spaţii de lucru

1. 9.11 – Amenajări aplicabile instalaţiilor pentru elicoptere

2. 9.12 – Depozitarea buteliilor de gaz

3. 9.13 – Dispoziţii diverse

Capitolul 10 – Mijloace şi dispozitive de salvare

1. 10.1 – Generalităţi

2. 10.2 – Ambarcaţiuni şi plute de salvare

3. 10.3 – Amenajarea locurilor pentru apel şi îmbarcare în ambarcaţiuni de salvare

4. 10.4 – Posturi de lansare la apă a ambarcaţiunilor de salvare

5. 10.5 – Amararea ambarcaţiunilor de salvare

6. 10.6 – Instalaţii de lansare la apă şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare l O.7 – Bărci de urgenţă

1. 10.8 -Amararea bărcilor de urgenţă

2. 10.9 – Dispozitive de îmbarcare, lansare la apă şi de recuperare pentru bărcile de urgenţă

10.10- Veste de salvare 10.11- Costume hidrotennice 10.12- Colaci de salvare

10.13 – Mijloace de salvare radio

10.14- Facle de semnalizare a sinistrului

10.15 – Aparate de lansare a bandulei 10.16-Avertizare de urgenţă

10.17 – Instrucţiuni de exploatare

I 0.18 – Pregătire operaţională, întreţinere şi inspecţii

Capitolu] 11 – Instalaţii de radiocomunicaţii

1. 11.1 – Domeniul de aplicare

2. 11.2 – Generalităţi

3. 11.3 – Unităţi autopropulsate în deplasare

4. 11.4 – Unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate însoţite de nave de escortă

5. 11.5 – Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj

6. 11.6 – Comunicaţii cu elicopterele

7. 11.7 – Comunicaţii interioare

8. 11.8 – Standarde de performanţă

9. 11.9 – Pericol de explozia gazului

1. 11.1 O – Inspecţia staţiei de radio

Capitolul 12 – Instalaţii de ridicare

1. 12.1 – Macarale

2. 12.2 -Ascensoare pentru personal

3. 12.3 – Turle de foraj

Capitolul 13 – Amenajări pentru elicoptere

13.1 – Generalităţi

1. 13.2 – Definiţii

2. 13.3 – Construcţie

3. 13.4 – Dotări

4. 13.5 – Mijloace vizuale

Capitolul 14 – Reguli de exploatare

14.l •· Manuale de exploatare

1. 14.2 – Mărfuri periculoase

2. 14.3 – Prevenirea poluării

3. 14.4 – Remorcaj

4. 14.5 – Transferul de materiale, de echipament sau de personal

5. 14.6 – Instalaţii de scufundare

6. 14.7 – Siguranţa navigaţiei

7. 14.8 – Proceduri în caz de urgenţă

8. 14.9 – Instrucţiuni în caz de urgenţă

1. 14.1 O – Manuale de instruire

1. 14.11 – Apeluri şi exerciţii

2. 14.12 – Instruirea şi formarea la bord

3. 14.13 – Înregistrări Apendice

Introducere

1. 1. Prezentul Cod are ca obiect să ofere o normă internaţională aplicabilă unităţilor mobile de foraj marin nou construite, astfel încât aplicarea ei va facilita deplasarea şi exploatarea în ape internaţionale a acestor unităţi şi va avea ca rezultat un nivel de siguranţă pentru astfel de unităţi şi pentru personalul de la bord, echivalent celui cerut de Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii umane pe mare şi Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare pentru navele convenţionale, care efectuează voiaje internaţionale.

2. 2. Pe parcursul elaborării Codului s-a convenit ca acesta să se bazeze pe principii corecte de arhitectură şi mecanică navală precum şi pe experienţa acumulată în timpul exploatării unor asemenea unităţi mai mult decât atât s-a admis că tehnologia de proiectare a unităţilor mobile de foraj marin este nu numai complexă, dar şi că evoluează rapid. Din acest motiv Codul nu trebuie să fie imuabil ci va fi reevaluat şi revizuit ori de câte ori este nevoie. În acest scop Organizaţia va reexamina periodic Codul ţinând cont atât de experienţă şi de viitoarea evoluţie în acest domeniu.

3. 3. Orice unitate existentă care îndeplineşte cerinţele prezentului Cod trebuie să fie considerată legal îndreptăţită pentru a i se elibera un certificat în conformitate cu acest Cod.

4. 4. Codul nu vizează interzicerea utilizării unei unităţi existente numai pentru că proiectul, construcţia şi echipamentul nu sunt conforme cerinţelor sale. Multe unităţi mobile de foraj marin existente au fost exploatate cu succes şi în deplină siguranţă pe perioade lungi şi trebuie să se ţină cont de experienţa lor în materie de exploatare pentru a evalua dacă sunt adecvate pentru operaţii Ia scară internaţională.

5. 5. Un Stat riveran poate permite, ţinând seama de condiţiile locale de mediu, să autorizeze exploatarea oricărei unităţi concepută conform unor norme mai puţin severe decât cele prevăzute în Cod. Totuşi orice unitate de acest fel trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă care, în opinia Statului riveran, sunt corespunzătoare pentru exploatarea prevăzută şi garantează siguranţa generală a unităţii şi a personalului de la bord.

6. 6. Codul nu conţine cerinţe pentru foraj şi nici proceduri de control a sondelor submarine. Operaţiunile de foraj sunt supuse controlului Statului riveran.

Capitolul I GENERALITĂŢI

1. 1.1 Scop

   Scopul Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin, numit mai departe Cod, este să recomande criterii de proiectare, norme de construcţii şi alte măsuri de siguranţă pentru unităţile mobile de foraj marin, astfel ·încât să reducă la minimum riscurile la care sunt supuse aceste unităţi, personalul de la bord şi mediul înconjurător.

2. 1.2 Domeniul de aplicare

   1. 1.2.1 Codul se aplică unităţilor mobile de foraj marin definite la paragrafele de la 1.3.1 la 1.3.4, a căror chilă a fost pusă, sau a cărei construcţie se găseşte într-Wl stadiu echivalent, la 1 mai 1991 sau după această dată.

   2. 1.2.2 Statul riveran poaţe impune condiţii suplimentare privitoare la exploatarea industrială ne­ tratată de Cod.

3. 1.3 Definiţîi

   Pentru aplicarea prezentului Cod, dacă nu se prevede în mod expres altfel, termenii folosiţi au semnificaţiile definite în paragrafele care urmează.

   1. 1.3.1 Unitate mobilă de foraj marin sau unitate este o navă capabilă să efectueze operaţii de foraj pentru explorarea sau exploatarea resurselor subsolului marin, cum ar fi hidrocarburile lichide sau gazoase, sulful sau sarea.

   2. 1.3.2 Unitate de suprafaţă este o unitate constituită cu un corp de deplasament de tip navă sau barjă, cu corp unic sau multiplu, destinată să fie exploatată în regim de plutire.

   3. 1.3.3 Unitate autoridicătoare este o unitate cu picioare mobile capabilă să-şi ridice corpul deasupra suprafeţei mării.

   4. 1.3.4 Unitate stabilizată prin coloane este o unitate a cărei punte principală este legată de un corp imersat sau de tălpile de rezemare prin coloane sau chesoane.

   5. 1.3.5 Administraţie înseamnă Guvernul Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze.

   6. 1.3.6 Stat riveran înseamnă Guvernul Statului care exercită controlul administrativ al operaţiiJor de foraj ale unităţii.

   7. 1.3.7 Organizaţia înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO).

   8. 1.3.8 Certţficatul înseamnă Certificatul de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin.

   9. 1.3.9 Convenţia SOLAS din 1974 înseamnă Convenţia Internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii umane pe mare, aşa cum a fost amendată.

   10. 1.3.10 Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare înseamnă Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare.

   11. 1.3.11 Modul de exploatare înseamnă o condiţie sau manieră în care o unitate poate fi exploatată sau poate :funcţiona în locaţie sau când este în tranzit. Modurile de exploatare ale unei unităţi includ următoarele:

       1. .1 Condiţii de exploatare – situaţii în care unitatea se găseşte în locaţie pentru operaţii de foraj şi când este supusă în timpul solicitărilor de mediu şi exploatare la sarcini al căror total este în limitele corespunzătoare stabilite în proiectare pentru aceste operaţiuni conform proiectului unităţii. Unitatea poate fi în plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz.

       2. .2 Condiţii de furtună puternică – situaţii în care unitatea poate fi supusă în timpul solicitărilor de mediu la cele mai mari sarcini pentru care unitatea a fost proiectată. Operaţiile de foraj sunt presupuse întrerupte datorită solicitărilor puternice provocate de mediul înconjurător. Unitatea poate fi în condiţii de plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz.

       3. .3 Condiţii de tranzit – situaţii în care unitatea este în deplasare de la o locaţie geografică în alta.

   12. 1.3.12 Bordul liber este distanţa măsurată pe verticală în jos, la mijlocul navei, între marginea superioară a liniei punţii şi marginea superioară a liniei de încărcare corespunzătoare.

   13. 1.3.13 Lungime (L) înseamnă o lungime egală cu 96% din lungimea totală a plutirii situată la o distanţă deasupra chilei egală cu 85% din înălţimea de construcţie minimă, măsurată de la faţa superioară a chilei, sau cu distanţa între muchia prova a etravei şi axul cârmei la această plutire, dacă această valoare este mai mare. La unităţile proiectate pentru a naviga cu chila înclinată, plutirea la care se măsoară lungimea trebuie să fie paralelă cu plutirea din proiect.

   14. 1.3.14 Etanş la intemperii înseamnă că oricare ar fi condiţiile întâlnite pe mare, apa nu va pătrunde în unitate.

   15. 1.3.15 Etanş la apă înseamnă capacitatea de a împiedica pătrunderea apei prin structură în orice direcţie, sub presiunea apei la care structura înconjurătoare a fost proiectată.

   16. 1.3.16 Inundare prin deschideri superioare înseamnă orice inundare a interiorului unei părţi oarecare a structurii unei unităţi care asigură flotabilitatea, prin deschideri care nu pot fi închise etanş la apă sau la intemperii, după caz, pentru îndeplinirea criteriilor de stabilitate în stare intactă sau de avarie, sau care, din raţiuni de exploatare trebuie să rămână deschise.

   17. 1.3.17 Condiţii normale de exploatare şi locuit înseamnă :

       1. .1 condiţiile în care unitatea în ansamblul său, maşinile, serviciile, mijloacele şi dispozitivele destinate să garanteze siguranţa navigaţiei în timpul deplasării, siguranţa când unitatea este în serviciul industrial, protecţia contra incendiului şi inundării, semnalele şi comunicaţiile interioare şi exterioare, mijloacele de evacuare, vinciurile bărcilor de urgenţă ca şi mijloacele de asigurarea unor condiţii minime de confort şi locuit sunt în stare de funcţionare normală; şi

       2. .2 operaţiunile de foraj.

   18. 1.3.18 Uşă etanşă la gaze este o uşă solidă, bine ajustată şi compactă concepută să reziste trecerii gazelor în condiţii atmosferice normale.

   19. 1.3.19 Sursă principală de energie electrică este o sursă destinată să alimenteze cu energie electrică toate serviciile necesare menţinerii unităţii în condiţii nonnale de exploatare şi de locuit.

   20. 1.3.20 Navă lipsită de energie este situaţia în care maşinile principale de propulsie, căldările şi maşinile auxiliare nu sunt în funcţiune datorită lipsei de energie.

   21. 1.3.21 Tabloul principal de distribuţie este tabloul de distribuţie care este alimentat direct de la sursa principală de energie electrică şi care este destinat să distribuie energia electrică serviciilor unităţii.

   22. 1.3.22 Tabloul de distribuţie de avarie este tabloul de distribuţie care, în cazul întreruperii sistemului principal de alimentare cu energie electrică, este alimentat direct de la sursa de energie electrică de avarie şi/sau de la sursa tranzitorie de energie de avarie şi care este destinat să distribuie energie electrică serviciilor de avarie.

   23. 1.3.23 Sursă de energie electrică de avarie este o sursă de energie electrică destinată să alimenteze serviciile necesare în cazul întreruperii sursei principale de energie electrică.

   24. 1.3.24 Instalaţia de guvernare principală cuprinde maşinile, agregatele de forţă, dacă există şi accesoriile instalaţiei de guvernare ca şi mijloacele utilizate pentru transmiterea momentului la axul cârmei, cum ar fi echea sau sectorul de eche, care sunt necesare pentru a realiza deplasarea cârmei şi guvernarea unităţii în condiţii normale de serviciu.

   25. 1.3.25 Instalaţia de guvernare auxiliară este echipamentul prevăzut pentru a realiza deplasarea cânnei şi guvernarea unităţii în cazul avariei instalaţiei de guvernare principală.

   26. 1.3.26 Agregatul de forţă al instalaţiei de guvernare înseamnă în cazul unei:

       1. .1 maşini de cârmă electrică, un motor electric şi materialul electric asociat;

       2. .2 maşini de cârmă electrohîdraulică, un motor electric şi echipamentul electric asociat şi pompa la care motorul este cuplat;

       3. .3 altor maşini de cârmă hidraulice, un motor de antrenare şi pompa la care este cuplat.

   27. 1.3.27 Viteza maximă de serviciu la marş înainte înseamnă cea mai mare viteză pe care unitatea este proiectată să o menţină în serviciu pe mare, la cel mai mare pescaj de exploatare..

   28. 1.3.28 Viteza maximă la marş înapoi este viteza estimată pe care unitatea o poate atinge la puterea maximă de marş înapoi, prevăzută prin proiect şi la pescajul maxim de exploatare.

   29. 1.3.29 Încăperi de maşini de categoria A sunt toate încăperile care conţin maşini cu combustie internă utilizate fie:

       1. .1 la propulsia principală; ori

       2. .2 pentru alte scopuri când puterea lor este de cel puţin 375 KW; sau care conţin vreo căldare cu combustibil lichid sau vreo instalaţie de combustibil lichid precum şi puţurile care duc la aceste încăperi

   30. 1.3.30 Încăperi de maşini sunt toate încăperile de maşini de categoria A şi toate celelalte încăperi care conţin maşini de propulsie, căldări sau alte maşini cu combustie, instalaţii de combustibil lichid, maşini cu aburi şi motoare cu combustie internă, generatoare şi motoare electrice importante, staţii de ambarcare a combustibilului, instalaţii de ventilaţie şi aer condiţionat, instalaţii frigorifice sau dispozitive de stabilizare şi toate încăperile similare împreună cu puţurile aferente acestor încăperi.

   31. 1.3.31 Posturi de comandă sunt acele spaţii în care se găsesc echipamentele radio, aparatele principale de navigaţie, sursa de energie electrică de avarie, instalaţiile centrale de detecţia şi stingerea incendiului, sistemul central de comandă şi poziţionare dinamică a unităţii sau o instalaţie de stingerea incendiului acoperind diferite amplasamente. În cazul unităţilor stabilizate prin coloane postul central de comandă a balastului constituie un ăpost de comandă11• Totuşi, conform capitolul 9, spaţiul unde se găseşte sursa de energie de avarie nu este considerat ca fiind un post de comandă.

   32. 1.3.32 Zonele periculoase sunt toate acele zone în care, datorită eventualei prezenţe a unei atmosfere inflamabile rezultată din operaţiile de foraj, utilizarea imprudentă a maşinilor sau echipamentului electric poate conduce la pericol de incendiu sau explozie.

   33. 1.3.33 Spaţii închise sunt spaţiile delimitate de planşee, pereţi şVsau punţi care pot avea uşi sau ferestre.

   34. 1.3.34 Amplasamente semifnchise sunt amplasamente unde condiţiile naturale de ventilaţie sunt semnificativ deosebite faţă de acelea de pe punţile deschise, datorită prezenţei de structuri ca rufuri, paravânturi şi pereţi care sunt dispuse astfel încât să nu se poată produce dispersarea gazelor.

   35. 1.3.35 Maşini şi echipamente de tip industrial sunt maşinile şi echipamentele utilizate în legătură cu operaţiunile de foraj.

   36. 1.3.36 Material incombustibil”‘ înseamnă un material care nu arde şi nici nu emite vapori inflamabili în cantitate suficientă ca să se aprindă spontan când este adus la o temperatură de 750° C, această proprietate fiind determinată printr-o metoda de încercare stabilită conform cerinţelor Administraţiei. Orice alte material este considerat combustibil.

   37. 1.3.37 Încercarea standard a rezistenţei la foc este o probă definită în regula II-2/3.2 a Convenţiei SOLAS 1974.

   38. 1.3.38 Construcţii de tip „A” sunt construcţii definite în regula II-2/3.3 a Convenţiei SOLAS 1974.

   39. 1.3.39 Construcţii de tip „B” sunt construcţii definite în regula II-2/3.4 a Convenţiei SOLAS 1974.

   40. 1.3.40 Construcţii de tip "C" sunt construcţii realizate din materiale incombustibile aprobate. Ele nu sunt obligate să îndeplinească cerinţele referitoare la trecerea fumului şi flăcărilor, şi nici pe cele cu privire la limita de creştere a temperaturii.

   41. 1.3.41 Oţel sau material echivalent. Unde apar cuvintele ăoţel sau material echivalent” trebuie înţeles prin ămaterial echivalent11 orice material mcombustibil care, el însuşi sau datorită izolaţiei prevăzute, posedă proprietăţi echivalente oţelului din punctul de vedere al rezistenţei mecanice şi de integritate confirmată la sfârşitul aplicabilei încercări standard la foc (de exemplu, un aliaj de aluminiu corespunzător izolat).

       

       • • Dacă un material trece testul specificat în anexa nr. 1, partea I a Codului Internaţional pentru Aplicarea procedurilor de testare a focului (FTP) va fi considerat ca incombustibil chiar dacă este compus dintr-o mixtură de substanţe anorganice i organice.

   42. 1.3.42 Propagarea lentă a flăcării arată că suprafaţa astfel descrisă, va limita în mod adecvat propagarea flăcării, aceasta fiind determinată după o metodă de încercare stabilită într-un mod acceptat de către Administraţie.

   43. 1.3.43 Plafoane sau căptuşeli continui de tip "B" sunt plafoanele sau căptuşelile de tip „B’1 care se termină numai la construcţii de tip „A’1 sau „B”.

   44. 1.3.44 Spaţii de lucru sunt acele spaţii deschise sau închise conţinând echipamente ş1 procese tehnologice, asociate cu operaţiile de foraj, care nu sunt incluse în 1.3.30 sau 1.3.32.

   45. 1.3.45 Încăperi de locuit cuprind spaţii folosite ca încăperi sociale, coridoare, spălătoare, cabine,

       !'irouri, infirmerii, cinema, săli de jocuri şi de recreere, oficii rară instalaţii de gătit şi spaţii similare. Incăperile sociale sunt acele părţi din amenajările de locuit care sunt folosite ca vestibule, săli de mese, saloane şi alte spaţii similare permanent închise.

   46. 1.3.46 Încăperi de serviciu sunt acele spaţii utilizate pentru bucătării, oficii care conţin instalaţii de gătit, dulapuri de serviciu, spaţii pentru depozitare, ateliere – altele decât cele care fac parte din încăperile de maşini şi spaţii de aceeaşi natură, ca şi puţurile aferente acestora.

   47. 1.3.47 Instalaţie de combustibil lichid este echipamentul pentru prepararea combustibilului lichid destinat alimentării unei căldări, echipamentul pentru preîncălzirea combustibilului lichid destinat unui motor cu combustie internă şi include orice pompe, filtre şi încălzitoare aducând combustibilul la o presiune mai mare de 0,18 N/mmz.

   48. 1.3.48 Ambarcaţiunile de salvare sunt ambarcaţiuni apte pentru evacuarea persoanelor de pe o unitate care va fi abandonată şi de a menţine aceste persoane în viaţă până la completa lor recuperare.

   49. 1.3.49 Barca de urgenţă este o barcă cu motor uşor de manevrat, putând fi lansată rapid la apă şi adecvată recuperării rapide a unui om căzut peste bord în mare şi să poată remorca o plută de salvare pentru a o feri de un pericol imediat.

   50. 1.3.50 Instalaţie de scufandare este instalaţia şi echipamentul necesare pentru dirijarea în siguranţă a operaţiunilor de scufundare efectuate de pe o unitate mobilă de foraj marin.

   51. 1.3.51 Data aniversară înseamnă ziua şi luna fiecărui an care va corespunde datei expirării certificatului.

4. 1.4 Scutiri

   O Administraţie poate scuti orice unitate care încorporează unele caracteristici noi de la aplicarea oricărei cerinţe din Cod care riscă să împiedice cercetările vizând perfecţionarea acestor caracteristici. Totuşi orice astfel de unitate trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă pe care Administraţia, ţinând seama de serviciul intenţionat, le consideră că asigură siguranţa generală a unităţii. Administraţia care acordă o astfel de scutire trebuie să înscrie menţiuni corespW1Zătoare în certificat şi să comunice Organizaţiei caracteristicile şi motivele, pentru ca aceasta să le poată comunica celorlalte guverne pentru informarea funcţionarilor lor.

5. 1.5 EchivaJenţe

   1. 1.5.1 Acolo unde Codul cere ca la bordul unei unităţi să fie montat sau prevăzut un material, o instalaţieă un aparat oarecare, un element de echipament, sau un anumit tip al acestora, sau ca o anumită dispoziţie să fie luată ori o anumită procedură sau dotare să fie îndeplinită, Administraţia

      poate admite ca oricare alt material, instalaţie, aparat, element de echipament sau un tip acestora, să fie montat sau prevăzut la bord, ori o altă dispoziţie să fie luată sau altă procedură sau dotare să fie efectuată la bordul unităţii, dacă este stabilit ca unnare unor probe sau de o altă manieră, că aceste materiale, instalaţii, aparate, elemente de echipament sau tip al acestora, sau că dispoziţia, procedura sau dotarea, au o eficacitate cel puţin egală cu aceea prescrisă de Cod.

   2. 1.5.2 Când o Administraţie autorizează astfel înlocuirea unui material, instalaţie, aparat, un element de echipament, sau tip al acestora, ori o dispoziţie, procedură, dotare, o concepţie sau o nouă utilizare, trebuie să comunice caracteristicile către Organizaţie, cu un raport asupra raţiunilor avansate, pentru ca aceasta să le poată transmite altor Guverne pentru informarea funcţionarilor lor.

6. 1.6 Inspecţii şi certificare

   1. 1.6.1 Orice unitate trebuie să fie supusă inspecţiilor precizate mai jos:

      1. .1 o inspecţie iniţială înainte de punerea sa în exploatare sau înaintea eliberării certificatului pentru prima oară;

      2. .2 o inspecţie de reînnoire efectuate la intervale de timp precizate de Administraţie, dar nedepăşind 5 ani, cu excepţia când se aplică paragrafele 1.6.11.2.1 ori 1.6.11.5 sau 1.6.11.6;

      3. .3 o inspecţie intermediară efectuată într-un termen de 3 luni înainte sau după a doua dată aniversară, sau într-un termen de 3 luni înainte sau după a treia dată aniversară a Certificatului, care trebuie să înlocuiască o inspecţie anuală precizată la paragraful 1.6.1.4;

      4. .4 o inspecţie anuală efectuată într-un termen de 3 luni înainte sau după :fiecare dată aniversară a Certificatului;

      5. .5 cel puţin două inspecţii cu andocare în timpul fiecărei perioade de 5 ani, cu excepţia aplicării paragrafului 1.6.11.5 . Când se aplică paragraful 1.6.11.5, această perioadă de 5 ani po te fi prelungită pentru a coincide cu prelungirea valabilităţii Certificatului. In toate cazurile intervalul dintre două inspecţii de acest tip nu trebuie să depăşească 36 de luni;

      6. .6 inspecţiile staţiei radio, în conformitate cu secţiunea I1.1O;

      7. .7 inspecţii suplimentare, dacă vor avea loc.

   2. 1.6.2 Inspecţiile precizate la paragrafu.11.6.1 trebuie să fie efectuate după cum urmează:

      1. .1 inspecţia iniţială trebuie să cuprindă o verificare completă a structurii, echipamentului de siguranţă şi alt echipamente, dispozitive, amenajări şi materiale care să permită să se asigure că ele îndeplinesc cerinţele prezentului Cod, sunt în stare satisfăcătoare şi sunt adaptate serviciului pentru care unitatea este destinată;

      2. .2 inspecţia de reînnoire trebuie să cuprindă o verificare a structurii, a echipamentului de siguranţă şi echipamentului menţionat la paragraful 1.6.2.1, şi care să permită să se asigure că ele îndeplinesc cerinţele prezentului Cod, că sunt în stare satisfăcătoare şi că sunt adaptate serviciului pentru care unitatea este destinată;

      3. .3 inspecţia intermediară trebuie să cuprindă o verificare a structurii, a dispozitivelor, amenajărilor şi echipamentului de siguranţă. şi să permită să se asigure că ele rămân satis cătoare serviciului pentru care unitatea este destinată;

      4. .4 inspecţia anuală trebuie să cuprindă o verificare generală a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente menţionate la paragraful 1.6.2.1 şi să permită să se asigure că ele au fost menţinute în condiţiile prevăzute la paragraful

         1.6.6.1 şi că ele rămân satisfăcătoare serviciului pentru care unitatea este destinată;

      5. .5 inspecţia cu andocare şi verificarea elementelor examinate în acelaşi timp trebuie să permită să se asigure că acestea rămân satisfăcătoare serviciului pentru care unitatea este destinată. O Administraţie poate autoriza o inspecţie subacvatică în locul unei inspecţii cu andocare cu condiţia ca acesta să considere că o asemenea inspecţie este echivalentă cu cea de andocare;

      6. .6 inspecţia staţiei radio trebuie să includă verificarea completă a instalaţiei radio şi să permită să se asigure că ea îndeplineşte cerinţele prezentului Cod, că este în stare satisfăcătoare şi că este adaptată serviciului pentJ.u care unitatea este destinată;

      7. .7 o inspecţie suplimentară generală sau parţial după caz, trebuie efectuată ca urmare a unei reparaţii rezultată din investigaţiile cerute la paragraful 1.6.6.3 sau de fiecare dată când unitatea suferă reparaţii sau reînnoiri importante. Inspecţia trebuie să permită să se asigure că reparaţiile sau reînnoirile necesare au fost eficient efectuate, că materialele folosite pentru aceste reparaţii sau reînnoiri şi execuţia lucrărilor sunt din toate punctele de vedere suficiente şi că unitatea îndeplineşte în toate privinţele cerinţele prezentului Cod.

   3. 1.6.3 Inspecţiile anuale, intermediare şi cu andocare menţionate la paragrafele 1.6.2.3, 1.6.2.4 şi

      1.6.2.5 trebuie să fie înscrise în certificat.

   4. 1.6.4 Ca alternativă la inspecţiile de reinnoire şi intermediare menţionate respectiv la paragrafele

      1.6.2.2 şi 1.6.2.3, Administraţia poate, la cererea annatorului, să aprobe un program de inspecţii continue, cu condiţia ca, conţinutul şi :frecvenţa acestor inspecţii să fie aceleaşi cu cele ale inspecţiilor de reînnoire şi intermediare. O copie a programului pentru inspecţii continue ca şi un registru de inspecţii trebuie să fie păstrat la bordul unităţii iar certificatul să aibă înscrisurile corespunzătoare.

      1. 1.6.5.1 Verificarea şi inspecţia unităţilor în ceea ce priveşte aplicarea cerinţelor prezentului Cod şi acordarea de scutiri ce pot fi acordate, trebuie efectuate de funcţionari ai Administraţiei. Totuşi Administraţia poate încredinţa verificările şi inspecţiile unităţilor sale fie unor inspectori desemnaţi în acest scop, fie unor organizaţii recunoscute de ea.

      1. .2 Administraţia care desemnează inspectori sau organizaţii recunoscute pentru efectuarea de verificări şi inspecţii conform paragrafului 1.6.5.1 trebuie să împuternicească orice inspector desemnat sau organizaţii recunoscute cel puţin pentru:

         1. 2.1 să solicite ca unitatea să fie supusă reparaţiilor;

         2. 2.2 să efectueze verificări şi inspecţii la solicitarea autorităţilor competente ale Statului portului.

            Administraţia trebuie să notifice Organizaţiei responsabilităţile specifice încredinţate inspectorilor desemnaţi sau organizaţiilor recunoscute şi condiţiile în care le-a fost delegată autoritatea.

      2. .3 Când un inspector desemnat sau o organizaţie recunoscută stabileşte că starea unităţii sau a echipamentului său nu corespunde într-o măsură de substanţă caracteristicilor din certificat sau că unitatea nu poate ieşi în mare fără să fie în pericol pentru unitatea însăşi sau personalul de la bord, inspectorul sau organizaţia trebuie să intervină pentru luarea de

         măsuri de corecţie şi să informeze Administraţia în timp util. Dacă măsurile de corecţie nu sunt luate, certificatul trebuie retras şi Administraţia informată imediat; iar dacă unitatea se găseşte într-o zonă aflată sub jurisdicţia altui guvern, autorităţile competente ale Statului portului vor fi, de asemenea, informate imediat. Când un funcţionar al Administraţiei, un inspector desemnat sau o organizaţie recunoscută a informat autorităţile competente ale Statului portului, guvernul Statului portului interesat trebuie să acorde funcţionarului, inspectorului sau organizaţie în chestiune tot ajutorul necesar pentru a-i permite să se achite de obligaţiile sale în virtutea prezentului Cod. Dacă este cazul, guvernul Statului portului interesat trebuie să împiedice unitatea să continue să opereze până ce aceasta să o poată face fără pericol pentru unitate sau pentru persoanele de la bord.

      3. .4 În toate cazurile Administraţia trebuie să fie garantul deplin al execuţiei complete, eficacităţii, verificării şi inspecţiei şi trebuie să se angajeze să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

      1.6.6.1 Starea unităţii şi a echipamentului său trebuie să fie menţinute în conformitate cu cerinţele prezentului Cod astfel ca siguranţa unităţii să rămână din toate punctele de vedere satisfăcătoare şi că unitatea poate opera fără pericol pentru unitate sau pentru persoanele de la bord.

      1. .2 După o inspecţie oarecare prevăzută în prezentul Cod, nu trebuie efectuată nici o modificare importantă asupra structurii, echipamentului, dispozitivelor, amenajărilor şi materialelor care fac obiectul inspecţiei, rară autorizaţia Administraţiei.

      2. .3 Ori de câte ori un accident survenit la o unitate sau un defect constatat la bord compromite siguranţa unităţii sau eficacitatea sau integritatea structurii, echipamentului, dispozitivelor, amenajărilor şi materialelor, persoana responsabilă sau armatorul trebuie să facă raport către Administraţie, inspectorului desemnat sau organismului recunoscut, în cel mai scurt timp

      posibil, care trebuie să declanşeze o investigaţie pentru a determina dacă este necesară o

      inspecţie în conformitate cu cednţele prezentului Cod. Dacă unitatea se află într-o zonă care se găseşte sub jurisdicţia altui Guvern, persoana responsabilă sau armatorul trebuie de asemenea, să facă un raport imediat către autorităţile competente ale Statului portului iar inspectorul desemnat sau organizaţia recunoscută şi să se asigure că un asemenea raport a fost făcut.

      1. 1.6.7 Un certificat numit Certificat de Siguranţă pentrn Unitatea Mobilă de Foraj Marin (1989) poate fi eliberat după o inspecţie iniţială sau o inspecţie de reînnoire, unei unităţi care îndeplineşte cerinţele prezentului Cod. Certificatul trebuie eliberat sau având aplicată o viză, fie de către Administraţie, fie de orice persoană sau organism autorizate de ea În oricare caz, Administraţia îşi asumă întreaga responsabilitate a certificatului.

      2. 1.6.8 Orice scutire acordată în baza secţiunii 1.4 trebuie să fie indicată explicit în certificat.

      3. 1.6.9 Un Guvern Contractant în acelaşi timp parte la Convenţia SOLAS 1974 şi la Convenţia 1966 asupra liniilor de încărcare poate, la cererea Administraţiei să inspecteze o unitate iar dacă consideră că cednţele prezentului Cod sunt îndeplinite, trebuie să elibereze un certificat pentru unitate sau să autorizeze eliberarea sa şi, dacă e cazul, să vizeze sau să autorizeze aplicarea vizei pe certificatul în posesia unităţii, în conformitate cu prezentul Cod. Orice certificat astfel eliberat trebuie să conţină o declaraţie care să explice că a fost eliberat la cererea Guvernului Statului de pavilion, iar el are aceeaşi valoare şi trebuie acceptat în aceleaşi condiţii ca un certificat eliberat în baza paragrafului 1.6.7.

      4. 1.6.10 Certificatul trebuie să aibă forma conform modelului care figurează în Apendicele la prezentul Cod. Dacă limba utilizată nu este nici engleza nici franceza, textul trebuie să cuprindă o traducere într-una din aceste limbi.

      1.6.11.1 Certificatul de siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin (1989) trebuie să fie· eliberat pentru o perioadă a cărei durată este fixată de Administraţie, fără ca această durată să poată depăşi 5 ani;

      1. 2.1 neţinând seama de cerinţele paragrafului 1.6.1Ll, când inspecţia de reînnoire este încheiată într-un termen de 3 luni înaintea datei de expirare a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil calculând de la data de încheiere a inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească 5 ani de la data de expirare a certificatului existent;

      2. 2.2 Când inspecţia de reînnoire este încheiată după data de expirare a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil calculând de la data încheierii inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească 5 ani de la data de expirare a certificatului existent;

      3. 2.3 Când inspecţia de reînnoire este încheiată cu mai mult de 3 luni înainte de data expirării a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil calculând de la data încheierii inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească 5 ani de la data încheierii inspecţiei de reînnoire;

      1. .3 Când un certificat este eliberat pe o durată mai mică de 5 ani, Administraţia poate prelungi valabilitatea certificatului peste data expirării până la concurenţa perioadei maxime prevăzută la paragraful 1.6.11.1, cu condiţia ca să fie efectuate inspecţiile care trebuie să aibă loc când certificatul este eliberat pentru 5 ani;

      2. .4 Dacă, după încheierea inspecţiei de reînnoire, nu poate fi eliberat sau furnizat unităţii un nou certificat înaintea datei de expirare a certificatului existent, persoana sau organizaţia autorizată de Administraţie poate aplica o viză pe certificatul existent iar acest certificat trebuie să fie acceptat ca valabil pentru o perioadă care să nu depăşească 5 luni calculând de la data expirării; •

      3. .5 Dacă la data expirării certificatului unitatea nu se găseşte în locul unde trebuie să fie inspectată, Administraţia poate prelungi valabilitatea certificatului, dar o astfel de prelungire nu trebuie să fie acordată decât pentru a permite unităţii să ajungă în locul unde ea trebuie să fie inspectată şi aceasta numai în cazul unde această măsură apare ca oportună şi rezonabilă. Nici un certificat nu trebuie prelungit astfel pentru o perioadă de mai mult de 3 luni şi o unitate căreia această prelungire i-a fost acordată nu trebuie să fie autorizată, în baza acestei prelungiri, după sosirea sa la locul unde ea trebuie să fie inspectată, să părăsească acest loc fără să obţină un nou ce1tificat. Când inspecţia de reînnoire este încheiată, noul certificat este valabil până la data care nu depăşeşte 5 ani de la data de expirare a certificatului existent înainte ca prelungirea să fie acordată;

      4. .6 În diverse cazuri particulare stabilite de Administraţie, nu este necesar ca valabilitatea unui nou certificat să înceapă de la data expirării certificatului existent conform cerinţelor paragrafului 1.6.11.2.2 sau 1.6.11.5. In aceste cazuri particulare, noul certificat este valabil până la o dată care să nu depăşească 5 ani de la data încheierii inspecţiei de reînnoire;

      5. .7 Dacă o inspecţie anuală sau intermediară este încheiată într-un termen inferior celui specificat în regula corespunzătoare, atunci:

         1. 7.1 data aniversară care figurează pe certificatul în cauză trebuie amendată printr-o viză cu o dată care să nu depăşească cu 3 luni data la care a avut loc încheierea inspecţiei;

         2. 7.2 inspecţia anuală sau intermediară următoare, cerută de regulile corespunzătoare trebuie să fie încheiată la intervalele stipulate prin prezenta regulă, calculată pornind de la noua dată aniversară;

         3. 7.3 data de expirare poate rămâne neschimbată, cu condiţia ca una sau mai multe inspecţii anuale sau intermediare, după caz, să fie efectuate în aşa fel ca intervalele maxime dintre inspecţii, cerute de paragrafele 1.6.1.3 şi 1.6.1.4, să nu fie depăşite.

      6. .8 Un certificat eliberat în virtutea paragrafului 1.6.7 sau 1.6.9 încetează să mai fie valabil într-unul dintre cazurile următoare:

         1. 8.1 dacă inspecţiile corespunzătoare nu sunt încheiate Ia termenele precizate la paragraful 1.6.1;

         2. 8.2 dacă vizele prevăzute la paragraful 1.6.3 n-au fost puse pe certificat;

         3. 8.3 dacă o unitate trece sub pavilionul altui Stat. Un nou certificat nu trebuie eliberat decât dacă Guvernul care eliberează noul certificat are certitudinea că unitatea îndeplineşte cerinţele paragrafelor 1.6.6.1 şi 1.6.6.2. În cazul unui transfer de pavilion între Guverne care sunt părţi Contractante în acelaşi timp la Convenţia SOLAS 1974 şi la Convenţia 1966 asupra liniilor de încărcare, dacă cererea este făcută într-un termen de 3 luni calculând de la transfer, Guvernul Statului a cărui pavilionul, unitatea era autorizată anterior să-l arboreze, trebuie să adreseze îndată ce este posibil Administraţiei, o copie a certificatului existent la unitate înaintea transferului, ca şi copii după rapoartele de inspecţie, după caz.

      1.6.12 Privilegiile Codului nu pot fi revendicate în favoarea unei unităţi decât dacă posedă un certificat valabil.

7. 1.7 Control

   1. 1.7.1 Fiecare unitate aflată într-o zonă sub jurisdicţia altui Guvern este subiectul unui control al funcţionarilor oficial autorizaţi de acest Guvern, în măsura în care acest control are ca obiect verificarea că certificatul eliberat în virtutea secţiunii 1.6 este în vigoare.

   2. 1.7.2 Acest certificat, dacă este în vigoare, trebuie să fie acceptat dacă nu există motive temeinice să se creadă că starea unităţii sau a echipamentului său nu corespunde substanţial indicaţiilor din certificat sau că unitatea şi echipamentul său nu îndeplinesc cerinţele paragrafelor 1.6.6.1 şi 1.6.6.2.

   3. 1.7.3 În circumstanţele menţionate la paragraful 1.7.2 şi în cazul în care certificatul este expirat sau şi-a încetat valabilitatea, funcţionarul care exercită controlul trebuie să ia măsuri în etape necesare pentru a opri unitatea să continue să opereze (după caz, cu titlu temporar ) sau să părăsească zona pentru a se îndrepta într-o zonă unde ea trebuie să fie supusă reparaţiilor, fără pericol pentru unitate sau pentru persoanele de la bord.

   4. 1.7.4 În cazul în care controlul va da loc unei intervenţii oarecare, fimcţionarul care exercită controlul trebuie să infonneze imediat în scris Consulul sau în absenţa acestuia cel mai apropiat reprezentant diplomatic de Stat a cărui pavilion unitate este autorizată să-l arboreze, asupra tuturor circumstanţelor care au făcut să se considere această intervenţie ca necesară. În plus, inspectorii desemnaţi sau organizaţiile recunoscute care sunt însărcinate cu eliberarea certificatelor trebuie, de asemenea, să fie informaţi. Trebuie să se întocmească un raport către Organizaţie, în legătură cu motivele intervenţiei.

   5. 1.7.5 în exercitarea controlului în virtutea prezentei reguli, trebuie să se evite pe cat este posibil, întreruperea sau întârzierea neoficială a exploatării unităţii. Orice unitate a cărei exploatare a fost întreruptă sau întârziată nelegal ca urmare a exercitării controlului, are dreptul la compensaţii pentru pierderile sau pagubele suportate.

   6. 1.7.6 Fără a ţine seama de paragrafele 1.7.1 şi 1.7.2, dispoziţiile secţiunii 1.6 nu afectează cu nimic dreptul Statului riveran, conform dreptului internaţional, să aplice propriile cerinţe în ce priveşte reglementarea, verificarea şi inspecţia unităţilor angajate sau care sunt destinate a fi angajate în prospectarea sau exploatarea resurselor naturale ale fundului mării sau subsolului asupra căruia acest Stat este în drept să-şi exercite drepturile suverane.

8. 1.8 Accidente

   Fiecare Administraţie trebuie să transmită la Organizaţiei toate informaţiile adecvate privind concluziile anchetelor asupra oricăror accidente survenite la oricare dintre unităţile sale supuse cerinţelor Codului. Rapoartele sau recomandările stabilite de Organizaţie pe baza acestor informaţii nu trebuie să dezvăluie identitatea sau naţionalitatea unităţilor în cauză, nici să impute în nici o manieră responsabilitatea acestui accident al unei unităţi sau unei persoane sau să se poată prezuma responsabilitatea lor.

9. 1.9 Revizuirea Codului

   1. 1.9.1 Codul va fi revizuit de către Organizaţie ori de câte ori se consideră necesară modificarea cerinţelor existente şi formularea de cerinţe pentru noile dezvoltări în tehnicile de proiectare, echipare sau tehnologie.

   2. 1.9.2 Când o Administraţie consideră credibilă o inovaţie în domeniul proiectării, echipamentului sau tehnologiei, ea poate comunica informaţii detaliate asupra acestui element nou Organizaţiei, pentru ca aceasta să examineze dacă aceasta va fi inclusă în Cod.

Capitolul 2

CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE

1. 2.1 Generalităţi

   1. 2.1.1 Administraţiile trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru garantarea implementării şi folosirii uniforme a cerinţelor prezentului capitol.

   2. 2.1.2 Examinarea şi aprobarea projectului fiecr.rei unităţi trebuie racută de către reprezentanţii Administraţiei. Totuşi Administraţia poate încredinţa această funcţie unei autorităţi însărcfnate să elibereze certificatele corespunzătoare acestui scop sau unui organism recnnoscut de ea. In toate cazurile Administraţia interesată trebuie să garanteze pe deplin că proiectul a fost examinat în fond şi de o manieră competentă.

2. 2.2 Sarcini de calcul

   1. 2.2.1 Modurile de exploatare ale fiecărei unităţi trebuie să fie cercetate în funcţie de condiţii de încărcare realiste, cuprinzând sarcinile gravitaţionale şi cele date de mediul înconjurător în care va avea loc exploatarea. Trebuie să se ţină seama, după caz, de următoarele elemente ale mediului

      înconjurător: vânt, val, curenţi, gheaţă, proprietăţile fundului mării, temperatura, depuneri biologice, seisme.

   2. 2.2.2 În fiecare caz posibil, condiţiile de mediu de mai sus utilizate pentru proiectarea unităţii, trebuie să fie stabilite pe baza unor date semnificative cu o perioadă de apariţie de minimum 50 de ani pentru cele mai defavorabile condiţii de mediu anticipate.

   3. 2.2.3 Pentru argumentarea calculelor sau pentru extinderea lor pot fi utilizate rezultatele încercărilor pe modele adecvate.

   4. 2.2.4 Limitele impuse prin proiect pentru fiecare mod de exploatare va trebui să fie indicate în manualul de exploatare.

      Sarcini datorate vântului

   5. 2.2.5 Pentru determinarea sarcinilor datorate vântului trebuie să se ia în consideraţie vitezele medii a vântului şi a rafalei, după caz. Presiunile şi forţele ce rezultă trebuie calculate conform metodei indicate la paragraful 3.2 sau prin oricare alte metode acceptate de către Administraţie.

      Sarcini datorate valurilor

   6. 2.2.6 Caracteristicile valului de calcul trebuie să fie determinate pe baza spectrului energetic al valului de calcul sau pe baza valurilor deterministice de calcul având forme şi dimensiuni corespunzătoare. Trebuie ţinut cont de valurile cu înălţime mai mică, care datorită perioadei, pot avea efecte considerabile asupra elementelor structurii.

   7. 2.2.7 Forţele valurilor care intră în calculele de proiect trebuie să includă efectele imersiunii, înclinării şi acceleraţia provocată de mişcare. Teoriile folosite pentru calculul forţelor provocate de valuri şi alegerea coeficienţilor trebuie să fie considerate acceptabile de către Administraţie.

      Sarcini datorate curenţilor

   8. 2.2.8 Trebuie ţinut cont de interacţiunea curentului şi valurilor. Dacă este necesar se vor suprapune cele două mişcări combinând vectorial viteza curentului şi viteza punctuală a valului. Viteza rezultantă se va folosi pentru calcularea forţei cu care curentul şi valurile solicită structura.

      Sarcini datorate curenţilor turbionari

   9. 2.2.9 Se va ţine cont de sarcinile induse în elementele structurii de forţele curenţilor turbionari..

      Sarcini pe punţi

   10. 2.2.10 Trebuie elaborat un plan de mcarcare, acceptat de către Administraţie, care să indice sarcinile maxime de calcul, uniforme şi concentrate, pentru fiecare zonă a punţilor şi pentru fiecare mod de exploatare.

       Alte sarcini

   11. 2.2.11 Alte sarcini importante trebuie determinate printr-o metodă, acceptată de Administraţie.

3. 2.3 Analiza structurală

   1. 2.3.1 Pentru toate modurile de exploatare se vor analiza suficient de multe condiţii de încărcare pentru a permite stabilirea cazurilor de calcul critice ale tuturor elementelor structurale principale Această analiză din cadrul proiectului trebuie să fie acceptată de către Administraţie.

   2. 2.3.2 Eşantionajul trebuie detenninat pe baza criteriilor ce combină în mod raţional, componentele individuale ale tensiunilor care solicită fiecare element structural. Valorile tensiunilor admisibile trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei.

   3. 2.3.3 Tensiunile locale, inclusiv cele cauzate de sarcini circumferenţiale asupra elementelor tubulare, trebuie cumulate cu tensiunile primare pentru stabilirea nivelurilor de tensiune combinată.

   4. 2.3.4 Rezistenţa la flambaj ale elementelor de structură trebuie evaluată, după caz.

   5. 2.3.5 Când Administraţia consideră necesar, tre uie elaborată o analiză a rezistenţei la oboseală bazată pe detalii despre zonele de locaţie ori medii înconjurătoare în care este preconizată exploatarea

   6. 2.3.6 La proiectarea elementelor principale de structură trebuie ţinut cont de efectul de crestătură, de concentrările locale de tensiuni şi de alţi factori care măresc tensiunile.

   7. 2.3.7 Unde este posibil, nodurile structurale nu trebuie să fie concepute astfel încât să transmită tensiunile primare de întindere, pe direcţia grosimii tablelor la nod. Când aceste îmbinări sunt inevitabile, proprietăţile materialelor tablelor şi metodele de inspecţie alese pentru prevenirea destrămării lamelare, trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

4. 2.4 Consideraţii specîale pentru unităţile de suprafaţă

   1. 2.4.1 Rezistenţa cerută unităţii de suprafaţă trebuie menţinută la nivelul puţului de foraj şi o atenţie specială trebuie acordată continuităţii elementelor longitudinale. Tablele puţului trebuie, de asemenea, să fie judicios întărite pentru prevenirea oricărei avarii când unitatea este în deplasare

   2. 2.4.2 Trebuie acordată atenţie eşantionajului pentru menţinerea rezistenţei la nivelul gurilor mari de magazii.

   3. 2.4.3 Elementele de structură în zona componentelor instalaţiei de ma.Tl.evră de poz1ţ1onare, precwn şomare sau vinciuri, trebuie să fie proiectate pentru a rezista la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita sa de rupere.

5. 2.5 Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare

   1. 2.5.1 Rezistenţa corpului trebuie evaluată în poziţia ridicată, pentru condiţiile de mediu specificate, cu sarcinile gravitaţionale maxime la bord şi suportate de toate picioarele. Repartizarea acestor sarcini în structura corpului trebuie determinată printr-o metodă de analiză raţională. Calculele de eşantionaj trebuie efectuate în funcţie de această analiză, dar nu trebuie să fie inferioare celor cerute pentru alte moduri de exploatare.

   2. 2.5.2 Unitatea trebuie proiectată în aşa fel încât corpul să rămână deasupra celor mai înalte valuri de calcul incluzând efectul combinat cu mareele astronomice şi de furtună. Distanţa minimă între aceste valuri şi corp poate fi de 1,2 metri sau 10% din suma mareei astronomice, a mareei de furtună şi înălţimea valului de calcul deasupra nivelului mediu al apei calme, care din cele două valori este mai mică.

   3. 2.5.3 Picioarele trebuie proiectate astfel încât să reziste sarcinilor dinamice la care pot fi expuse tronsoanele lor nesusţinute în timpul coborârii pe fund şi să reziste, de asemenea, şocului la contactul cu fundul, datorat acţiunii valului asupra corpului. Mişcările maxime de calcul, starea mării şi caracteristicile fundului pentru operaţiile de ridicare sau coborâre ale corpului, trebuie prevăzute cu claritate în manualul de exploatare.

   4. 2.5.4 Pentru evaluarea rezistenţei picioarelor când unitatea este în poziţie ridicată, trebuie să se ţină seama de momentul de răsturnare maxim ce se exercită asupra unităţii datorat celei mai defavorabile combinaţii posibile, dintre sarcinile gravitaţionale şi cele datorate mediului înconjurător.

   5. 2.5.5 Picioarele trebuie proiectate să reziste condiţiilor de mediu cele mai defavorabile prevăzute în timpul deplasării unităţii, ţinând cont de vânt, de momentul dat de sarcinile gravitaţionale şi acceleraţiile apărute din mişcările unităţii. Trebuie furnizate Administraţiei calculele sau o analiză pe baza încercărilor pe model sau o combinaţie a acestora. În Manualul ·de Exploatare trebuie prevăzute condiţiile de deplasare acceptabile. Pentru anumite condiţii de deplasare poate fi necesară ranforsarea picioarelor, susţinerea lor, sau demontarea lor, pentru a le asigura integritatea structurală.

   6. 2.5.6 Elementele struch1rale care transmit sarcini între picioare şi corp trebuie proiectate pentru sarcinile maxime transmise şi dispuse astfel încât să difuzeze sarcinile în structura corpului

   7. 2.5.7 Dacă este prevăzut un tanc auxiliar pentru rezemarea pe fund, trebuie acordată atenţie fixării picioarelor în aşa fel încât sarcinile să fie distribuite în interiorul tancului auxiliar.

   8. 2.5.8 Dacă în interiorul unui tanc auxiliar sunt prevăzute chesoane care nu sunt în legătură cu marea (închise) acestea vor fi eşantionate la o presiune corespunzătoare adâncimii maxime şi efectului mareei.

   9. 2.5.9 Tancurile auxiliare trebuie să fie eşantionate să reziste sarcinilor apărute în timpul manevrei de coborâre, inclusiv şocului la contactul cu fundul datorat acţiunii valurilor asupra corpului.

   10. 2.5.10 Trebuie ţinut cont de efectul unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fund). Trebuie studiat îndeosebi efectul unor plăci manta, dacă sunt prevăzute.

   11. 2.5.11 Cu excepţia unităţilor prevăzute cu tanc auxiliar, după poziţionarea iniţială pe locaţie, trebuie prevăzută capabilitatea de preîncărcare a fiecărui picior până la sarcina maximă combinată aplicabilă. Aceste proceduri de preîncărcare trebuie incluse în manualul de exploatare.

   12. 2.5.12 Pentru mfuriJe situate aproape de bordajul exterior al unităţii poate fi cerut un eşantionaj similar cu cel pentru pereţii frontali expuşi. Eşantionajul altor rufuri trebuie să fie adaptat dimensiunilor, funcţiilor şi amplasamentului.

6. 2.6 Consideraţii speciale pentru unităţile stabiiizate prin coloane

   1. 2.6.1 Cu excepţia cazului când structurile punţii sunt concepute să reziste impactului valurilor, trebuie să se menţină o distanţă acceptată de către Administraţie, între creasta valurilor şi structura punţii. Trebuie remise Administraţiei rezultatele probelor pe modele, informaţii din experienţa • exploatării recente a unor unităţi concepute de manieră similară sau calcule indicând că s-au luat măsuri adecvate pentru ca această distanţă să fie respectată.

   2. 2.6.2 Pentru unităţile rezemate pe fundul mării în timpul exploatării, distanţa cerută trebuie să fie aceeaşi cu aceea cerută la paragraful 2.5.2.

   3. 2.6.3 Asamblarea structurală a părţii superioare a corpului trebuie luată în consideraţie din punctul de vedere al integrităţii structurale a unităţii, după o ipotetică deteriorare a oricărei grinzi primar. Administraţia poate cere o analiză a structurii care să dovedească o protecţie satisfăcătoare împotriva unei prăbuşiri generale a unităţii, ca urmare a unei deteriorări ipotetice când structura este expusă unor sarcini rezultate din mediul înconjurător care corespunde pentru un an statistic din zona de exploatare prevăzută.

   4. 2.6.4 Eşantionajul structurilor superioare nu trebuie să fie inferior celui cerut pentru sarcinile indicate pe planul încărcării punţii.

   5. 2.6.5 Când structura superioară intră în plutire într-un mod de exploatare aprobat sau într-o situaţie de avarie confonnă cu cerinţele de stabilitate, trebuie acordată o atenţie deosebită sarcinilor care solicită structura din această cauză.

   6. 2.6.6 Eşantionajul coloanelor. părţilor inferioare ale corpului şi tălpilor de rezemare trebuie să se bazeze pe o evaluare a sarcinilor datorate presiunii hidrostatice şi a sarcinilor combinate inclusiv cele datorate valurilor şi curenţilor.

   7. 2.6.7 Când o coloană, partea inferioară a corpului sau o talpă de rezemare face parte din cadrul structural general al unităţii, trebuie să se ţină seama în plus, de tensiunile rezultate din deformaţiile datorate aplicării încărcărilor combinate.

   8. 2.6.8 Trebuie să se ţină cont în mod deosebit de detaliile şi legăturile structurale în zonele supuse unor sarcini locale ridicate rezultate, de exemplu, din avarii exterioare, impactul valurilor, umplerea parţială a tancurilor sau de operaţii de rezemare pe fundul mării.

   9. 2.6.9 Când o unitate este concepută să fie exploatată fiind rezemată pe fundul mării, picioarele trebuie concepute să reziste şocurilor la contactul cu fundul produse de acţiunea valurilor asupra corpului. Pentru aceste unităţi trebuie de asemenea evaluate efectele unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fundul mării). Trebuie studiat îndeosebi efectul unor plăci manta dacă acestea sunt prevăzute.

   10. 2.6.10 Elementele de structură în zona componentelor instalaţiei de manevră-legare de poziţionare, cum ar fi şomare şi vinciuri, trebuie să fie concepute să reziste la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita de rupere.

   11. 2.6.11 Elementele de contravântuire trebuie concepute astfel ca să facă structura să reziste în mod eficace la efectul combinat al sarcinilor aplicabile şi, când unitatea este aşezată pe fundul mării, la o posibilă repartiţie inegală a sarcinilor din rezemarea pe fund . După caz, elementele de contravântuire trebuie, de asemenea, să fie studiate în cazul eforturilor combinate cuprinzând solicitări de încovoiere locală datorită flotabilităţii, forţelor din valuri şi forţelor din curenţi.

   12. 2.6.12 Strnctura unităţii trebuie să fie capabilă să reziste la pierderea oricărui e.lement de contravântuire zvelt, rară să sufere o prăbuşire totală când este expusă solicitărilor de mediu care corespund unei perioade de revenire de un an, pentru zona de exploatare prevăzută.

   13. 2.6.13 După caz, trebuie ţinut cont de tensiunile locale cauzate de impactul valurilor.

   14. 2.6.14 Când contravântuirile sunt etanşe la apă, acestea trebuie concepute astfel ca să împiedice deformaţiile datorate presiunii hidrostatice. Contravântuirile imersate trebuie, în mod normal să fie etanşe la apă şi să fie prevăzute cu un sistem de detecţie a infiltraţiilor care să permită detectarea în

       faza incipientă a fisurilor datorate oboselii.

   15. 2.6.15 Trebuie studiată necesitatea prevederii de coaste inelare la contravântuirile tubulare pentru menţinerea rigidităţii şi formei.

7. 2.7 Analiza la oboseală

   1. 2.7.1 Posibilitatea de avarii datorate oboselii provocate de sarcinile ciclice trebuie luate în considerare la proiectarea unităţilor autoridicătoare şi stabilizate prin coloane.

   2. 2.7.2 Analiza comportamentului la oboseală trebuie să se bazeze pe modul de operare şi zona de exploatare prevăzute care trebuie luate în considerare la proiectarea unităţii. •

   3. 2.7.3 Analiza comportamentului la oboseală trebuie să ţină seama de durata de viaţă proiectată şi

      de accesibilitatea pentru inspecţie a fiecărui element.

8. 2.8 Materiale

   Unităţile trebuie constrnite din oţel sau alt material adecvat având calităţi acceptate de către Administraţie.

9. 2.9 Dosar de construcţie

   Trebuie pregătit un dosar de construcţie iar o copie se va găsi 1a bordul unităţii. Acest dosar trebuie să conţină în special planurile indicând amplasamentul şi extinderea aplicării diferitelor grade şi rezistenţe a materialelor, ca şi descrierea materialelor şi procedurilor de sudare folosite şi orice alte informaţii importante privind construcţia unităţii. Dosarul trebuie să conţină, de asemenea, restricţii sau interdicţii referitoare la reparaţii sau modificări.

10. 2.10 Sudarea

    Procedmile de sudare utilizate în timpul construcţiei trebuie să fie acceptate de către Administraţie. Sudorii trebuie să fie calificaţi pentru tehnologia şi procedurile de sudare utilizate. Alegerea sudurilor pentru probe şi procedurile utilizate trebuie să fie acceptate de către Administraţie.

11. 2.11 Probe

La finalul construcţiei pereţii tancurilor trebuie supuşi unor probe acceptate de către Administraţie.

Capitolul 3

COMPARTUvIBNTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER

1. 3.1 Proba de înclinări

   1. 3.1.1 Pentru prima unitate dintr-o serie de acelaşi tip trebuie cerută o probă de înclinări, la o dată cât mai apropiată posibil de finalizarea sa, pentru a determina cât mai corect datele navei goale (greutatea şi poziţia centrului de greutate).

   2. 3.1.2 Pentru unităţile următoare din serie, datele privitoare la ănava goală” a unităţii cap de serie pot fi acceptate de Administraţie în locul probei de înclinări, cu condiţia ca diferenţele îmegistrate la deplasamentul ănavei goale11 sau la poziţia centrului de greutate datorită unor mici diferenţe de greutate la maşini, dotare sau echipament, confirmate de proba de deadweight, să fie inferioare lui 1% din valoarea deplasamentului ănavei goale” şi principalelor dimensiuni orizontale determinate la prima unitate. O atenţie aparte trebuie acordată.caJculelor de greutăţi amănunţite şi comparării cu prima unitate dintr-o·serie de unităţi stabilizate prin coloane de tip semisubmersibile, deoarece cu toate că proiectele sunt identice sunt puţine şanse de a avea o greutate şi un centru de greutate comparabile, pentru a justifica scutirea de proba de înclinări.

   3. 3.1.3 Rezultatele probei de înclinări sau probei de deadweight şi a probei de înclinări corectate pentru a ţine seama de diferenţele de greutate trebuie să figureze în manualul de exp]oatare.

   4. 3.1.4 Toate modificările maşinilor, structurii, dotărilor şi echipamentului putând să influenţeze datele privitoare la ănava goală” trebuie să fie menţionate în manualul de exploatare sau în jurnalul de date privitoare la ănava goală” şi luate în consideraţie pentru operaţiile zilnice.

   5. 3.1.5 Pentru unităţile stabilizate prin coloane trebuie efectuată o probă de deadweight la intervale nedepăşind 5 ani. Când deplasamentul navei goale după proba de deadweight diferă cu mai mult de 1% în raport cu deplasamentul de exploatare, trebuie efectuată o probă de înclinări.

   6. 3.1.6 Proba de înclinări sau proba de deadweight trebuie efectuată în prezenţa inspectorului Administraţiei, a unei persoane autorizate de ea sau reprezentantului unei organizaţii aprobate.

2. 3.2 Curbele momentelor de redresare şi a momentelor de în.clin.are

   1. 3.2.1 Curbele momentelor de redresare şi a momentelor de înclinare datorate vântului similare celor din figura 1 însoţite, de calculele corespunzătoare, trebuie să fie dete1minate pentru toată gama de pescaje de exploatare, inclusiv pentru pescajele corespunzătoare situaţiei de deplasare, luând în consideraţie cantitatea maximă de încărcătură şi materiale pe punte, în poziţia cea mai defavorabilă aplicabilă. Curbele momentelor de redresare şi de înc1inare datorită vântului trebuie să fie raportate la axele cele mai critice. Trebuie ţinut cont de efectul suprafeţelor libere în tancurile parţial umplute.

   2. 3.2.2 Când echipamentul este de aşa natură încât să permită coborârea lui şi arimarea, pot fi cerute curbe suplimentare pentru momentele de înclinare datorate vântului, iar aceste date trebuie să indice clar poziţia acestui echipament.

   3. 3.2.3 Curbele momentelor de înclinare datorate vântului trebuie determinate pentru forţa vântului calculată cu formula următoare:

      

      F = forţa vântului (N)

      C5 = Coeficient de formă care depinde de forma elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 3-1)

      C8 = Coeficient de înălţime, care depinde de înălţimea deasupra nivelului mării a elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 3-2)

      p = densitatea masei de aer (1,222 Kg/m3)

      V = viteza vântului, m/sec

      A = aria proiectată a tuturor suprafeţelor expuse când unitatea este în poziţie dreaptă si înclinată ( m2 )

      Tabelul 3-1 – Valorile coeficientului Cs •

      Formă	Cs
      Sferică	0,4
      Cilindrică	0,5
      Suprafeţe plane mari (corp, ruf, suprafeţe netede sub punte)	1,0
      Turla de foraj	1,25
      Cabluri	1,2
      Traverse şi grinzi expuse sub punte	1,3
      Piese mărunte	1,4
      Elemente izolate (macara, traversă etc.)	1,5
      Rufuri grupate sau structuri similare	1,1

      Tabelul 3-2 Valorile coeficientului CH

      A !nălţimea deasupra nivelului mării {metri)		Ctt
      o 15,3 30,5 46,0 61,0 76,0 91,5 106,5 122,0 137,0 152,5 167,5 183,0 198,0 213,5 228,5	– 15,3 – 30,5 – 46,0 – 61,0 – 76,0 – 91,5 – 106,5 – 122,0 – 137,0 – 152,5 – 167,5 – 183,0 – 198,0 – 213,5 – 228,5 – 244,0	1,00
      		1,10
      		1,20
      		1,30
      		1,37
      		1,43
      		1,48
      		1,52
      		1,56
      		1,60
      		1,63
      		1,67
      		1,70
      		1,72
      		1,75
      		1,77

      

      244,0 – 256,0

      peste 256

      1,79

      1,80

      

   4. 3.2.4 Forţa vântului trebuie să fie considerată din orice direcţie, în raport cu unitatea, iar viteza vântului trebuie să fie următoarea:

      1. .1 În general, în larg, pentru condiţii normale de exploatare trebuie folosită viteza minimă a vântului de 36 m/s (70 noduri) iar pentru condiţiile unei furtuni puternice trebuie folosită o viteză minimă a vântului de 51,5 m/sec (100 noduri).

      2. .2 Când exploatarea unei unităţi este limitată la zone adăpostite (ape interioare adăpostite ca: lacuri, golfuri, mlaştini, râuri, etc.) trebuie luată în consideraţie o viteză redusă a vântului, egală cu cel puţin 25,8 m/s (50 noduri) pentru condiţii de exploatare normale

   5. 3.2.5 În calculul suprafeţelor proiectate în plan vertical aria suprafeţelor expuse vântului în funcţie de bandă şi asietă, cum ar fi suprafeţele de sub punţi etc., trebuie inclusă folosind factorul de formă potrivit. Aria elementelor zăbrelite se poate aproxima luând-o egală cu 30% din aria proiectată a conturului de gabarit :frontală şi posterioară, adică 60% din aria proiectată a conturului de gabarit dintr-o singură parte.

   6. 3.2.6 Pentru calculul momentului de înclinare dat de vânt braţul de răsturnare a forţei vântului trebuie luat vertical între centrul de presiune al tuturor suprafeţelor velice şi centrul de aplicare a forţelor hidrodinamice a unităţii. Se consideră că unitatea pluteşte liber, fără să fie împiedicată de

      legături.

   7. 3.2.7 Curba momentului de înclinare datorată vântului trebuie calculată pentru un număr suficient de tmghiuri de înclinare pentru a determina traseul curbei. În cazul unităţilor având tm corp de formă analoagă cu acela al unei nave, se poate considera că curba momentului de înclinare datorat vântului variază cosinusoida! funcţie de înclinarea navei.

   8. 3.2.8 Momentele de înclinare date de vânt derivate din încercările efectuate în tunele de vânt pe un model reprezentativ al unităţii, pot fi considerate ca alternative la paragrafele 3.2.3 la 3.2.7. Determinarea acestor momente de înclinare, trebuie să includă efectul de portanţă şi de frecare care se manifestă la diverse unghiuri de înclinare aplicabile.

      

      momentul de redresare

      unghiul de Inundare prin deschideri

      E superioare

      (P

      E

      o

      E a doua intersecţie

      unghi de înclinare

      Figura 3-1 Curbele momentului de redresare şi a momentului de înclinare

3. 3.3 Criterii de stabilitate în stare intactă

   1. 3.3.1 Stabilitatea unei unităţi în fiecare mod de exploatare trebuie să îndeplinească unnătoarele criterii (vezi, şi fig. 3-1) ;

      1. .1 Pentru unităţile de suprafaţă şi unităţile autoridicătoare, aria de sub curba momentului de redresare până la a doua intersecţie sau până la unghiul de inundare, care este mai mic, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 40% faţă de aria de sub de curba momentului de înclinare dat de vânt, până la acelaşi unghi limită.

      2. .2 Pentru unităţile stabilizate prin coloane* aria de sub curba momentului de redresare până Ia unghiul de inundare, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 30% faţă de aria de sub curba momentului de înclinare dat de vânt până la acelaşi unghi limită.

      3. .3 Curba momentului de redresare trebuie să fie pozitivă pentru toate unghiurile cuprinse între poziţia dreaptă şi a doua intersecţie.

   2. 3.3.2 Fiecare unitate trebuie să poată fi adaptată la condiţiile de furtună puternică într-un termen care corespunde condiţiilor meteorologice. Procedurile recomandate şi timpul aproximativ necesar, atât pentru condiţiile de exploatare cât şi în timpul deplasării trebuie să fie menţionate în manualul de exploatare. Trebuie să fie posibil de a realiza condiţiile pentm furtună puternică rară ridicări sau deplasări de produse consumabile solide sau alte sarcini variabile. Totuşi Administraţia poate autoriza încărcarea unei unităţi trecând peste punctul referitor 1a care produsele consumabile sub formă solidă să fie înlăturate sau deplasate pentru obţinerea condiţiilor de furtună puternică în condiţiile de mai jos, sub rezerva de a nu depăşi valorile admisibile pentru înălţimea centrului de greutate (KG):

      

      • • Se referă la rezoluţia A.650(16) – Un exemplu de criterii de stabilitate intactă alternativă pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane a pontoanelor gemene.

        1. .1 într-un amplasament geografic unde condiţiile meteorologice anuale sau sezoniere nu sunt atât de aspre ca să impună trecerea la condiţiile de furtună puternică, sau

        2. .2 când unitatea trebuie să suporte o încărcătură suplimentară pe punte într-un interval scurt de timp pentru care previziunile meteorologice sunt favorabile.

      Amplasamentul geografic, condiţiile meteorologice şi condiţiile de încărcare pentru care această autorizaţie este valabilă trebuie să fie specificată în manualul de exploatare.

   3. 3.3.3 Administraţia poate aproba criterii de stabilitate alternative cu condiţia de a se păstra un nivel echivalent de siguranţă dacă este demonstrat că asigură o stabilitate iniţială pozitivă. Pentru determinarea acceptabilităţii acestor criterii Administraţia trebuie să aibă în vedere cel puţin unnătoarele consideraţii şi să ţină seama de elementele· următoare, după caz :

      1. .1 condiţii de mediu corespunzând unor vânturi (inclusiv rafale) şi valuri realiste corespunzătoare unui serviciu mondial pentru diverse moduri de exploatare;

      2. .2 răspunsul dinamic al unei unităţi. Analiza trebuie să cuprindă rezultatele probelor în tunele de vânt, probele de comportament pe valuri în bazin de încercări şi simularea neliniară, după caz. Oricare spectru al vântului şi valului utilizat trebuie să corespundă gamei de frecvenţe suficiente pentru a garanta că răspunsurile obţinute corespund unor mişcări critice;

      3. .3 riscul de inundare ţinând cont de răspunsul dinamic pe val;

      4. .4 riscul de scufundare ţinând cont de energia de redresare a unităţii şi de înclinarea statică datorită vântului cu viteză medie şi cu răspuns dinamic maxim;

      5. .5 o marjă de siguranţă pentru a ţine cont de incertitudini.

4. 3.4 Compartimentarea şi stabilitatea după avarie

   Nave de foraj şi unităţi autoridicătoare

   1. 3.4.1 Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată prin punţi şi pereţi etanşi la apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista, ca regulă generală, la immdarea oricărei încăperi în orice condiţii de exploatare sau de deplasare, compatibile cu ipotezele de avarie enunţate în secţiunea 3.5.

   2. 3.4.2 Unitatea trebuie să posede o rezervă de stabilitate suficientă după avarie pentru a putea rezista momentului de înclinare dat de vânt, viteza vântului fiind de 25,8 m/sec (50 noduri) şi vântul suflând din orice direcţie. În aceste circumstanţe plutirea finală după inundare trebuie să se găsească sub marginea inferioară a oricărei deschideri prin care să se producă o inundare prin deschideri superioare.

      Unităţi stabilizate prin coloane

   3. 3.4.3 Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată prin punţi şi pereţi etanşi la apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficientă pentru a rezista la un moment de înclinare dat de un vânt având viteza de 25,8 m/sec (50 noduri) şi suflând din orice direcţie în toate condiţiile de exploatare sau de deplasare, ţinând cont de următoarele consideraţii :

      1. .1 unghiul de înclinare după avaria descrisă la paragraful 3.5.10.2 nu trebuie să fie mai. mare de 17°·

         '

      2. .2 toate deschiderile situate sub linia de plutire finală trebuie să fie făcute etanşe la apă, în timp ce deschiderile situate la cel puţin 4 m deasupra plutirii fmale trebuie făcute etanşe la intemperii;

         

         extinderea etanşeităţii la intsmperii

         momentul de redresare

         ..

         ..

         Unghi

         de in clinare

         Prima

         Intersecţie

         A doua

         intersecţie

      3. .3 curba momentului de redresare după avaria descrisă mai sus, trebuie să aibă un arc de 7° cel puţin între prima intersecţie şi extinderea etanşeităţii la intemperii descrisă la paragraful 3.4.3.2 sau la a doua intersecţie dacă această valoare este inferioară. În interiorul acestui arc curba momentului de redresare trebuie să aibă o valoare care să fie cel puţin dublă faţă de cea a curbei momentului de înclinare dat de vânt, ambele fiind măsurate la acelaşi unghi*. Vezi fig. 3-2 de mai jos.

         

         Figura 3-2 -Curbele momentului de redresare şi a momentului de înclinare dat de vânt

   4. 3.4.4 În orice condiţii de exploatare sau de deplasare, unitatea trebuie să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista la inundarea oricărei încăperi etanş la apă situat în totalitate sau parţial sub plutirea în discuţie, cum ar fi, o încăpere al pompelor, o încăpere de maşini prevăzute cu

      un sistem de răcire cu apă de mare sau o încăpere vecină cu marea, ţinând cont de următoarele

      consideraţii :

      

      • • Se referă la rezoluţia A.651(16)- Un exemplu de criterii de stabilitate alternativă pentru o categorie de stabilitate pozitivă după avarie sau inundare a unităţilor semisubmersibile stabilizate prin coloane.

      .l unghiul de înclinare după inundare nu trebuie să oepăşeasca25°;

      1. .2 toate deschiderile situate sub linia de plutire finală trebuie să fie făcute etanşe Ia apă;

      2. .3 se va prevedea un arc de stabilitate* pozitivă de cel puţin 7° peste unghiul de înclinare calculat pentru aceste condiţii.

      Toate tipurile de unităţi

   5. 3.4.5 Se va verifica îndeplinirea prescripţiilor paragrafelor 3.4.1 şi 3.4.2 cu ajutoru] calculelor care vor ţine cont de proporţiile şi caracteristicile proiectului unităţii precum şi amenajarea şi configuraţia încăperilor deteriorate. În aceste calcule se 'va considera ipoteza că unitatea se

      găseşte în cea mai rea condiţie de serviciu posibilă, din punctul de vedere al stabilităţii şi că este în plutire liberă, rară să fie împiedicată de legături .în cea mai rea condiţie de serviciu posibil, din punctul de vedere al stabilităţii şi că este în plutire liberă, fără legăturile de ancorare.

   6. 3.4.6 Aptitudinea de a reduce unghiurile de înclinare printr-o drenare cu pompe sau balastare a altor încăperi sau aplicării forţelor de ancorare etc., nu trebuie să fie considerat ca justificând o relaxare a cerinţelor.

   7. 3.4.7 Administraţia poate lua în considerare aprobarea altor criterii de compartimentare şi de stabilitate după avarie cu condiţia menţinerii unui grad de siguranţă echivalent. Pentru obţinerea acceptabilităţii acestor criterii, Administraţia trebuie să examineze cel puţin unnătoarele consideraţii şi să ţină cont :

      1. .1 extinderea avariei, ca aceea descrisă la secţiunea 3.5;

      2. .2 în cazul unităţilor stabilizate prin coloane, inundarea unei încăperi oarecare, ca cel descris la paragraful 3.4.4;

      3. .3 prevederi pentru o marjă de siguranţă adecvată contra răsturnării.

3.S Extinderea avariei

Unităţi de suprafaţă

1. 3.5.1 Pentru determinarea stabilităţii după avarie a unităţilor de suprafaţă trebuie să se presupună că următoarea extindere a avariei apare între pereţii eficienţi et i la apă:

   1. .1 penetraţia orizontală: 1,5 m; şi

   2. .2 extinderea verticală: pornind de la linia de bază rară limită superioară.

2. 3.5.2 Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi Ia apă sau dintre părţile în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse a penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3,0 m; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi.

3. 3.5.3 Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cel indicat la paragraful 3.5.1 generează o situaţie mai gravă, o astfel de avarie trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul.

   

   • • Se referă la rezoluţia A.65](] 6) – Un exemplu de criterii de stabilitate alternativă pentru o categoric de stabilitate pozitivă

   dupa avarie sau inundare a unităţilor semisubmersibile stabilizate prin coloane.

4. 3.5.4 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţuri tec, situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.1.1 trebuie să fie considerate avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte.

   Unităţi autoridicătoare

5. 3.5.5 Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor autoridicătoare trebuie presupus că următoarea extindere a avariei apare între pereţii etanşi eficienţi :

   1. .1 penetraţia orizontală : 1,5 m ; şi

   2. .2 extinderea verticală : pornind de la linia de bază :rară limită superioară.

6. 3.5.6 Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi la apă, sau dintre părţile în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse ale penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3,0 metri; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi.

7. 3.5.7 Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cel indicat la paragraful 3.5.5. generează condiţii mai grave, o astfel de avarie mai mică trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul.

8. 3.5.8 Dacă există un tanc auxiliar, trebuie considerat că platforma şi tancul auxiliar suportă avaria având dimensiunile menţionate mai sus, dar nu simultan, cu excepţia cazului când Administraţia consideră necesar din cauza vecinătăţii imediate.

9. 3.5.9 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile, etc., situate în limitele avane1 menţionate la paragraful 3.5.5 trebuie să fie considerate avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte.

   Unităţi stabilizate prin coloane

10. 3.5.10 Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor stabilizate prin coloane trebuie să se utilizeze următoarele situaţii ipotetice de avarii:

    1. .1 Trebuie presupus că numai coloanele, corpul imers şi contravântuirile situate la periferia unităţii sunt deteriorate şi că avaria se produce în părţile expuse ale coloanelor, corpului imersat şi ale contravântuirilor.

    2. .2 Trebuie presupus că coloanele şi contravântuirile sunt inundate ca urmare unei avarii având o extindere verticală de 3,0 m producându-se la un nivel oarecare între 5,0 m deasupra şi 3,0 m dedesubtul pescajului specificat în manualul de exploatare. Dacă o platformă orizontală etanşă la apă se găseşte între aceste limite, trebuie presupus că încăperile situate de o parte şi de alta a platformei în chestiune sunt afectate de avarie. Unele distanţe inferioare deasupra sau dedesubtul pescajului pot fi utilizate, conform cerinţelor Administraţiei, ţinând cont de condiţiile reale de exploatare. Totuşi, avaria având dimensiunile prescrise trebuie să se producă într-o zonă a cărei limită se situează la 1,5 m mai puţin deasupra sau dedesubtul pescajului specificat în manualul de exploatare.

    3. .3 Nici un perete vertical nu trebuie considerat avariat cu excepţia cazului când distanţa care separă pereţii este inferioară unei optimi din perimetrul coloanei, măsurat la

       periferia nivelului pescajului considerat, caz în care unu sau mai mulţi pereţi nu vor fi luaţi în considerare.

    4. .4 Trebuie presupus că penetraţia orizontală a avariei este de 1,5 m.

    5. .5 Corpul imers şi tălpile de rezemare ale unităţii trebuie să fie considerate avariate când aceasta este operată în regim de traversare în modul expus în paragrafele 3.5.10.1, 3.5.10.2, 3.5.10.4 fie 3.5.10.3, sau 3.5.6, ţinând cont de fo1ma lor.

    6. .6 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţuri etc., situate în limitele avariei trebuie presupus că sunt avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte.

1. 3.6 Integritatea etanşeităţii la apă

   1. 3.6.1 Numărul de deschideri practicate în pereţii etanşi trebuie redus la un minim compatibil cu proiectul şi buna funcţionare a unităţii. Când este necesar să se practice deschideri în punţi şi pereţii etanşi la apă pentru a permite accesul sau trecerea tubulaturilor, canalelor de ventilaţie, cablurilor electrice etc. trebuie luate măsuri pentru menţinerea etanşeităţii la apă a încăperilor închise.

   2. 3.6.2 Dacă pe conturul etanş la apă sunt prevăzute valvule pentru asigurarea etanşeităţii, acestea trebuie să poată fi acţionate dintr-o încăpere de pompe sau alt spaţiu supravegheat normal, o punte deschisă sau o punte situată deasupra plutirii finale după inundare. În cazul unei unităţi stabilizate prin coloane, acel loc va fi postul central de comandă a balastului. În postul de comandă la distanţă trebuie să se prevadă indicatoare ale poziţiei valvulelor.

   3. 3.6.3 La bordul unităţilor autoridicătoare supapele cerute pe circuitul de ventilaţie pentru asigurarea etanşeităţii la apă trebuie să fie ţinute închise când unitatea este în plutire. În acest caz ventilaţia necesară va trebui asigurată prin alte metode aprobate.

      Deschideri interioare

   4. 3.6.4 Dispozitivele care asigură etanşeitatea la apă a deschiderilor interioare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

      1. .1 Uşile şi capacele tambuchiurilor utilizate în timpul exploatării când unitatea este în plutire, trebuie să fie acţionate de la distanţă din postul central de comandă al

         balastului şi trebuie de asemenea să poată fi acţionate local din ambele părţi. În postul de comandă trebuie să fie instalat un dispozitiv care să indice dacă uşile şi capacele sunt deschise sau închise.

      2. .2 Uşile şi capacele tambuchiurilor care sunt normal închise când unitatea este în plutire trebuie să fie prevăzute cu un sistem de alarmă (de exemplu un semnal luminos) pentru a semnaliza personalul din apropiere şi din postul central de comandă dacă uşile capacele şi tambuchiurilor sunt deschise sau închise. Pe toate aceste uşi şi

         capace de tambuchiuri trebuie afişat un avertisment care să interzică lăsarea lor deschisă când unitatea este în plutire.

   5. 3.6.5 Dispozitivele care asigură etanşeitatea la apă a deschiderilor interioare care sunt menţinute închise în permanenţă în timpul exploatării când unitatea este în plutire trebuie să îndeplinească unnătoarele condiţii :

      1. .1 Pe toate aceste dispozitive de închidere trebuie afişat un avertisment care să indice că trebuie ţinute închise când unitatea este în plutire totuşi acest avertisment nu este

         necesar în cazul gurilor de vizită a căror închidere se face prin capace cu şuruburi fixate la intervale reduse.

      2. .2 Pentru unităţile autoridicătoare trebuie menţionat în jurnalul de bord sau în rapo1iul de cart după caz, că s-a verificat şi că toate deschiderile au fost închise înainte ca unitatea să intre în plutire.

         Deschideri exterioare

   6. 3.6.6 Toate deschiderile superioare prin care se poate produce o inundare, a căror margine inferioară este imersată când înclinarea unităţii atinge unghiul primei intersecţii dintre curba momentului de redresare şi cea a momentului de înclinare dat de vânt, în stare intactă sau după avarie, trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de închidere etanş la apă, ca de exemplu prin capace cu şuruburi fixate la intervale reduse.

   7. 3.6.7 Când se poate produce inundarea puţurilor de lanţ şi a altor spaţii care asigură flotabilitatea, deschiderile acestor spaţii trebuie să fie considerate ca puncte de inundare prin deschideri superioare.

2. 3.7 Bord liber

   Generalităţi

   1. 3.7.1 Dispoziţiile Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare, inclusiv dispoziţiile privitoare la certificare, trebuie să se aplice la toate unităţile iar certificatele trebuie eliberate în condiţii corespwtzătoare. Când nu este posibilă calcularea bordului liber minim al unei unităţi cu ajutorul metodelor prevăzute de această Convenţie, bordul liber va trebui determinat pe baza prescripţiilor aplicabile în materie de stabilitate în stare intactă, de stabilitate după avarie şi de construcţie pentru condiţii normale de deplasare sau de foraj când unitatea este în plutire. Bordul liber nu trebuie să fie inferior celui calculat conform dispoziţiilor Convenţiei când acestea sunt aplicabile.

   2. 3.7.2 Cerinţele Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare cu privire la etanşeitatea la apă şi

      intemperii a punţilor, suprastructuiilor, rufurilor, uşilor, capacelor de magazii, alte deschideri, aerisiri, canale de ventilaţie, scurgeri, prize de apă şi de descărcare etc., vor fi luate de bază pentru toate unităţile în situaţia de plutire.

   3. 3.7.3 În general înălţimea pragurilor tambuchiurilor, aerisirilor, canalelor de ventilaţie, uşilor etc. în locuri expuse, ca şi dispozitivele lor de închidere trebuie să corespundă prescripţiilor aplicabile în materie de stabilitate atât în stare intactă cât şi după avarie.

   4. 3.7.4 Toate deschiderile superioare prin care se poate produce o inundare şi care pot fi imersate înainte ca să se ajungă la unghiul de înclinare la care este satisfăcută prescripţia privind aria subîntinsă de curba braţelor de redresare, trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de închidere etanşe la intemperii.

   5. 3.7.5 În ce priveşte stabilitatea după avarie se vor aplica prescripţiile paragrafelor 3.4.3.2, 3.4.4 şi

      3.6.6.

   6. 3.7.6 Administraţiile trebuie să acorde o atenţie deosebită la amplasarea deschide1ilor care nu pot fi închise în caz de avarie, cum ar fi prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor de redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică.

      Unităţi de suprefaţă

   7. 3.7.7 Liniile de încărcare calculate confonn dispoziţiilor Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare, trebuie să fie atribuite unităţilor de suprafaţă şi trebuie să fie supuse tuturor condiţiilor de atribuire prevăzute în Convenţie.

   8. 3.7.8 Când este necesar să se atribuie un bord liber superior bordului liber minim pentru a îndeplini prescripţiile aplicabile în materie de stabilitate în stare intactă sau după avarie sau în virtutea altor restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica dispoziţiile regulii 6(6) din Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare. Când un astfel de bord liber este atribuit, mărcile sezoniere de deasupra centrului mărcii nu se vor aplica şi toate mărcile sezoniere de sub centrul mărcii se vor aplica. Dacă Ia cererea armatorului unităţii acesta doreşte atribuirea unui bord liber superior bordului liber minimal, nu este necesară aplicarea dispoziţiilor regulii 6(6).

   9. 3.7.9 Când este practicat în corp, un puţ de foraj care comunică direct cu marea, volumul său nu trebuie luat în consideraţie în calculele hidrostatice. Când puţul are o secţiune transversală deasupra plutirii corespunzătoare la 0,85 D, superioară secţiunii de sub această plutire, bordul liber geometric trebuie să facă obiectul unei măriri pentru a compensa pierderea de flotabilitate. Această mărire pentru partea situată deasupra plutirii corespunzând la 0,85 D trebuie să fie aplicată în maniera descrisă mai jos pentru puţuri sau porţiuni în trepte. Dacă o suprastructură închisă conţine o parte din puţul de foraj, lungimea efectivă a suprastructurii trebuie să facă obiectul unei reduceri. Când puţuri sau porţiuni în trepte deschise sunt practicate în puntea de bord liber, bordul liber obţinut după aplicarea celorlalte corecţii, cu excepţia corecţiei legate de înălţimea etravei, trebuie să facă obiectul unei corecţii egale cu volumul puţului sau a porţiunii în trepte până la puntea de bord liber împărţit prin suprafaţa plutirii corespunzătoare la 0,85 D. În calculele de stabilitate trebuie să se ţină cont de efectele suprafeţei libere de lichid din puţul inundat sau din partea în trepte inundată.

   10. 3.7.10 Procedura descrisă la paragraful 3.7.9 trebuie aplicată de asemenea în cazul micilor degajări sau îngustărilor relative de la pupa unităţii.

   11. 3.7.11 Prelungirile exterioare îngustate din pupa unităţii trebuie considerate ca apendici şi trebuie excluse din determinarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare ţinând seama de prescripţiile relative la rezistenţa unităţii bazată pe lungimea (L).

       Unităţi autoridicătoare

   12. 3.7.12 Unităţilor autoridicătoare trebuie atribuit, bordul liber calculat conform cerinţelor Convenţiei

       din 1966 asupra liniilor de încărcare. Când ele sunt în plutire şi când sunt în tranzit dintr-o zonă de exploatare în alta, aceste unităţi trebuie supuse tuturor condiţiilor de atribuire definite în Convenţie, exceptând cazul când unitatea face obiectul unei scutiri precise. Totuşi, aceste unităţi nu trebuie să fie supuse cerinţelor Convenţiei când se sprijină pe fundul mării sau când sunt în procesul de ridicare sau coborâre a picioarele lor.

   13. 3.7.13 Când unităţile au o configuraţie încât nu li se poate calcula bordul liber minim conform metodelor normale definite în Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare, acest bord liber trebuie să fie determinat pe baza respectării prescripţiilor relative la stabilitatea în stare intactă, stabilitatea după avarie şi structura construcţiei aplicabile acestor unităţi când sunt în plutire.

   14. 3.7.14 Când este necesară atribuirea unui bord liber superior bordului liber minim pentru îndeplinirea cerinţelor în materie de stabilitate în stare intactă sau după avarie sau în virtutea altor restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica dispoziţiile regulii 6(6) din Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare. Când este atribuit un astfel de bord liber mărcile sezoniere de deasupra centrului mărcii nu se vor aplica iar mărcile sezoniere de sub centrul mărcii rămân. Dacă la cererea armatorului unităţii acesta doreşte atribuirea wmi bord liber superior bordului liber minim, nu este necesară aplicarea dispoziţiilor regulii 6(6).

   15. 3.7.15 Când este practicat în corp, un puţ de foraj care comunică direct cu marea, volumul său nu trebuie luat în consideraţie în calculele hidrostatice. Când puţul are o secţiune transversală deasupra plutirii corespunzătoare la 0,85 D, superioară secţiunii de sub această plutire, bordul liber geometric

       trebuie să facă obiectul unei măriri pentru a compensa pierderea de flotabilitate. Această mărire

       pentru partea situată deasupra plutirii corespunzând la 0,85 D trebuie să fie aplicată în maniera descrisă mai jos pentru puţuri sau porţiuni în trepte. Dacă o suprastructură închisă conţine o parte din puţul de foraj, lungimea efectivă a suprastructurii trebuie să facă obiectul unei reduceri. Când puţuri sau porţiuni în trepte deschise sunt practicate în puntea de bord liber, bordul liber obţinut după aplicarea celorlalte corecţii, cu excepţia corecţiei legate de înălţimea etravei, trebuie să facă obiectul unei corecţii egale cu volumul puţului sau a porţiunii în trepte până la puntea de bord liber

       împărţit prin suprafaţa plutirii corespunzătoare la 0,85 D. în calculele de stabilitate trebuie să se ţină

       cont de efectele suprafeţei libere de lichid din puţul inundat sau din partea în trepte inundată liber împărţit prin suprafaţa plutirii corespunzătoare la 0,85 D.

   16. 3.7.16 Procedura descrisă la paragraful 3.7.9 trebuie aplicată de asemenea în cazul micilor degajări sau îngustărilor relative de la pupa unităţii.

   17. 3.7.17 Prelungirile exterioare îngustate din pupa unităţii trebuie considerate ca apendice şi trebuie excluse din determinarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare ţinând seama de prescripţiile relative la rezistenţa unităţii bazată pe lungimea (L).

   18. 3.7.18 Unităţile autoridicătoare pot să aibă personal la bord când sunt remorcate. în acest caz ele sunt supuse unei cerinţei referitoare la înălţimea etravei, care este posibil să nu fie întotdeauna în măsură să fie respectată. în aceste condiţii Administraţia trebuie atunci să stabilească măsura în care

       cerinţele din Regula 39(3) din Convenţia din 1966 asupra liniilor de încărcare sunt aplicabile la aceste unităţi, ţinând seama de caracterul ocazional al acestor voiaje pe o rută predeterminată ca şi de condiţiile dominante, de vreme .

   19. 3.7.19 Unele unităţi autoridicătoare utilizează tancuri auxiliare mari sau structuri de sprijin similare care contribuie la flotabilitate când unitatea este în plutire. în acest caz nu se va ţine seama de tancul

       auxiliar sau de structuri de sprijinire similare pentru calculul de bord liber. Totuşi tancurile auxiliare sau strncturile de sprijin similare trebuie întotdeauna luate în consideraţie la evaluarea stabilităţii unităţii când este în plutire, dat fiind că poziţia pe verticală a tancului în raport cu corpul superior poate fi periculoasă.

       Unităţi stabilizare prin coloane

   20. 3.7.20 Forma corpului acestui tip de unităţi face imposibil calculul bordului liber geometric conform cerinţelor capitolului III al Convenţiei din 1966 asupra liniilor de încărcare. În consecinţă

       bordul liber minim al fiecărei unităţi stabilizată prin coloane trebuie determinat pe baza respectăm prescripţiilor aplicabile privind :

       1. .1 rezistenţa structurii unităţii;

       2. .2 distanţa minimă dintre creasta valului şi structura punţii (vezi paragrafele 2.6.1 la 2.6.3);şi

       3. .3 regulile de stabilitate în stare intactă şi după avarie.

   21. 3.7.21 Bordul liber minim trebuie indicat printr-o marcă plasată într-un loc corespunzător pe

       structură.

   22. 3.7.22 Puntea adăpostită a fiecărei unităţi stabilizate prin coloane trebuie să fie făcută etanşă la intemperii.

   23. 3.7.23 Nici o fereastră sau hublou, inclusiv de tip fix, nici o altă deschidere similară nu trebuie să fie situată sub structura punţii unităţilor stabilizate prin coloane.

   24. 3.7.24 Administraţiile trebuie să acorde o atenţie aparte amplasamentelor deschiderilor care nu pot fi închise în caz de avarie, precum prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor dC? redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică

Capitolul 4

INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURJLE DE UNITĂŢI

1. 4.1 Generalităţi*

   1. 4.1.1 Cerinţele referitoare la maşini şi instalaţii electrice care figurează în capitolele 4 până la 8 asigură personalului un grad acceptabil de protecţie contra incendiului, electrocutărilor sau altor accidente. Cerinţele se aplică atât echipamentului naval cât şi echipamentului industrial.

   2. 4.1.2 Regulile şi normele practice aplicate cu eficacitate de industria de foraj marin, care nu sunt în contradicţie cu prezentul Cod şi care sunt acceptate de către Administraţie, pot fi aplicate • suplimentar Ia prezentele cerinţe.

   3. 4.1.3 Toate maşinile, echipamentul electric, căldările şi alte rec1p1ente sub presiune precum şi tubulaturile, armăturile şi cablurile asociate trebuie proiectate şi construite astfel încât să fie corespunzătoare serviciului căruia îi sunt destinate; ele trebuie să fie instalate şi protejate astfel ca să reducă la minimum orice pericol pentru personalul de bord, o atenţie deosebită trebuie acordate pieselor mobile, suprafeţelor fierbinţi şi altor surse de risc. La proiectare trebuie ţinut cont de materialele folosite la construcţie, utilizările maritime şi industriale pentru care materialul şi echipamentul este destinat cât şi de condiţiile de exploatare şi condiţiile de mediu înconjurător la care vor fi supuse. Trebuie ţinut cont de consecinţele unei defectări a sistemelor şi echipamentelor care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii.

   4. 4.1.4 Toate maşinile, componentele şi instalaţiile esenţiale pentru siguranţa în exploatare a unei unităţi trebuie proiectate ca să poată funcţiona în condiţiile de înclinare statică de mai jos:

      1. .1 când unităţile stabilizate prin coloane sunt în poziţie dreaptă şi înclinate la un unghi mai mic sau egal cu 1s0în orice direcţie;

         

         • • Se referă la MSC/Circ. 834, Linii directoare pentru amenajarea camerei maşinilor, proiectare şi aşezare.

         1. .2 când unităţile autoridicătoare sunt în poziţie dreaptă şi înclinate la un unghî mm m1c

            sau egal cu 10° în orice direcţie ;

         2. .3 când unităţile de suprafaţă sunt în poziţie dreaptă cu asietă nulă şi înclinate la un

            unghi mai mic sau egal cu 15° într-un bord sau altul, simultan cu o înclinare longitudinală mai mică sau egală cu s0, spre prova sau spre pupa.

            Administraţia poate permite sau solicita modificări ale acestor unghiuri ţinând cont de tipul, dimensiunile şi condiţiile de serviciu ale unităţii.

   5. 4.1.5 Mecanismele de ridicare ale corpului unităţilor autoridicătoare trebuie, ca regulă generală să fie dublate, pentru ca defectarea unui element oarecare să nu ducă la coborârea necontrolată a corpului unităţii.

2. 4.2 Cerinţe pentru maşini

   1. 4.2.1 Toate căldările, toate elementele maşinilor, toate circuitele de aburi, dispozitivele hidraulice, pneumatice şi alte instalaţii şi armăturile lor asociate, care suportă presiuni interne, înainte de punerea în funcţionare pentru prima oară, trebuie supuse unor probe de presiune corespunzătoare.

   2. 4.2.2 Trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru uşurarea CUŢăţîrii, inspecţiei şi întreţinerii maşjnilor, inclusiv căldărilor şi recipientelor sub presiune.

   3. 4.2.3 Maşinile care prezintă un risc de supraturaţie trebuie echipate cu dispozitive care să împiedice depăşirea turaţie de siguranţă.

   4. 4.2.4 Maşinile inclusiv recipientele sub presiune sau orice element al acestor maş1rn care sunt supuse unor presiuni interne şi pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase, trebuie echipate, după caz, cu dispozitive care să permită protecţia lor contra presiunilor excesive.

   5. 4.2.5 Toate angrenajele şi toate axele şi cuplajele folosite la transmiterea puterii la maşinile esenţiale pentru siguranţa w1ităţii sau persoanelor de la bord trebuie să fie proiectate şi construite astfel ca să reziste solicitărilor maxime de serviciu la care pot fi supuse în toate condiţiile de exploatare.

   6. 4.2.6 Motoarele cu combustie internă având un alezaj de cel puţin 200 mm sau un volum de carter de cel puţin 0,6 m3 trebuie să fie prevăzute cu supape de siguranţă de Wl tip aprobat, având o secţiune de descărcare suficientă pentru a preveni orice explozie în carter. Aceste supape trebuie dispuse în aşa fel sau prevăzute cu mijloace care să asigure că evacuarea este direcţionată astfel încât să reducă la minim posibilitatea de rănire a personalului.

   7. 4.2.7 Maşinile, după caz, trebuie prevăzute cu dispozitive de oprire automată sau alarmă în caz de defecţiune cum ar fi oprirea alimentării cu ulei de ungere, care poate conduce rapid la o pană generală, o avarie sau o explozie. Administraţia poate autoriza măsw-i pentru scoaterea din funcţiune a dispozitivelor de oprire automată.

   8. 4.2.8 Trebuie prevăzute mijloace care să se asigurare sau să se restabilească funcţionarea normală a instalaţiilor esenţiale, cum ar fi instalaţiile de balast la bordul unităţilor semisubmersibile, instalaţiile de ridicare a corpului la unităţile autoridicătoare sau comanda obturatoarelor antierupţie, chiar în caz de defectarea unuia dintre dispozitivele auxiliare esenţiale.

   9. 4.2.9 Trebuie prevăzute mijloace prin care să se permită pornirea maşinilor Riră ajutor din exterior când w1itatea este în starea de ănavă lipsită de energie".

3. 4.3 Căldări de aburi şi instalaţii de alimenta.-e a căldărilor

   1. 4.3.1 Toate căldările de aburi şi toate generatoarele de aburi încălzite rară flacără trebuie echipate cu cel puţin două supape de siguranţă de o capacitate suficientă. Totuşi Administraţia poate, luând în consideraţie randamentul sau orice altă caracteristică a căldării sau generatorului de aburi încălzit fară flacără, să autorizeze instalarea unei singure supape de siguranţă dacă ea consideră că este prevăzută o protecţie adecvată împotriva riscului de suprapresiune.

   2. 4.3.2 Toate căldările cu combustibil lichid cu arzător prevăzute să funcţioneze fără supraveghere de personal trebuie să fie dotate cu dispozitive de siguranţă care să permită întreruperea alimentruii cu combustibil lichid şi care declanşează o alannă la un post cu personal în cazul scăderii nivelului de apă, defecţiune de alimentare cu aer sau stingerea flăcării.

   3. 4.3.3 Toate generatoarele de abwi care pot deveni periculoase în cazul întreruperii alimentărilor cu apă trebuie prevăzute cu cel puţin două instalaţii de alimentare cu apă independente cuprinzând fiecare o pompă de alimentare; se poate totuşi admite ca să existe o singură intrare în colectorul de aburi. În cazul instalaţiilor care nu sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii se cere o singură instalaţie de alimentare cu apă, condiţionat de existenţa unui dispozitiv de oprire automată a producţiei de aburi în cazul întreruperii alimentării cu apă. Trebuie prevăzute mijloace care să prevină suprapresiunile în orice punct al instalaţiei de alimentare cu apă.

   4. 4.3.4 Căldările trebuie prevăzute cu echipamente care să permită supravegherea şi controlul calităţii apei de· alimentare. În măsura posibilului trebuie prevăzute dispozitive care permit împiedicarea pătrunderii hidrocarburilor sau altor agenţi contaminanţi care ar putea avea un efect nedorit asupra căldărilor.

   5. 4.3.5 Căldările care sunt indispensabile siguranţei unităţii şi care sunt concepute cu nivel de apă trebuie echipate cu cel puţin două indicatoare de nivel din care cel puţin unul trebuie să fie cu sticlă cu citire directă.

4. 4.4 Tubulaturi de aburi

   1. 4.4.1 Toate tubulaturile de aburi şi armăturile lor conectate la acestea prin care poate trece aburul trebuie să fie concepute, construite şi instalate astfel încât să reziste solicitărilor maxime la care pot fi supuse.

   2. 4.4.2 Trebuie să se prevadă dispozitive eficace de purjare a tuturor ţevilor de abur în care s-ar putea produce lovituri de berbec periculoase..

   3. 4.4.3 Dacă o ţeavă pentru aburi sau o armătură sunt susceptibile să primească aburi dintr-o sursă oarecare la o presiune superioară celei la care a fost proiectată, ţeava sau annătura trebuie echipate cu un reductor de presiune eficace, o supapă de refulare şi un manometru.

5. 4.5 Comenzi maşini

   1. 4.5.1 Maşinile care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii trebuie prevăzute cu mijloace eficace pentru exploatare şi comandă.

   2. 4.5.2 Instalaţiile de pornire automată, de funcţionare şi de comandă a maşinilor esenţiale pentru siguranţa unităţii trebuie, în general, să cuprindă dispozitive pentru comanda manuală care să permită scoaterea din funcţiune a comenzilor automate. O defecţiune a unui element oarecare din instalaţia de comandă automată şi la distanţă nu trebuie să împiedice folosirea comenzii manuale. Se va prevedea un indicator vizual pentru a arăta dacă a fost sau nu comanda manuală cuplată.

6. 4.6 Instalaţii de aer comprimat

   1. 4.6.1 La bordul 01icărei unităţi se vor prevedea mijloace prin care să se evite presiuni excesive în oricare element al instalaţiei de aer comprimat şi de fiecare dată când cămăşile de răcire cu apă şi carcasele compresoarelor de aer sau frigorifice pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase datorate unor scurgeri în acestea, din elementele ce conţin aer comprimat. Toate circuitele trebuie prevăzute cu armături corespunzătoare de reglaj al presiunii.

   2. 4.6.2 Dispozitivele de pornire cu aer a motoarelor cu ardere internă trebuie protejate în mod adecvat conta efectului de retur al flăcării şi al exploziilor interne în tubulatura de aer pentm lansare.

   3. 4.6.3 Tubulatura de aer de lansare care leagă buteliile de aer cu motoarele cu combustie internă trebuie să fie complet separată de tubulatura de descărcare a compresoarelor.

   4. 4.6.4 Trebuie luate măsuri pentru reducerea la minim a pătrunderii de ulei în instalaţiile de lansare cu aer comprimat şi de golire a acestor instalaţii.

7. 4.7 Instalaţii pentru combustibil lichid, ulei de ungere şi alte hidrocarburi inflamabile

   1. 4.7.1 Măsurile luate pentru depozitare, distribuire şi folosire a combustibilului lichid trebuie să fie astfel încât să nu compromită siguranţa unităţii şi a personalului de la bord.

   2. 4.7.2 Măsurile luate pentru depozitarea, distribuţia şi folosirea uleiului utilizat în instalaţiile de ungere sub presiune trebuie să fie astfel încât să nu compromită siguranţa unităţii şi a personalului de la bord.

   3. 4.7.3 Măsurile luate pentru depozitarea, distribuţia şi folosirea altor hidrocarburi inflamabile destinate a fi folosite sub presiune în instalaţii de transmiterea puterii, sistemelor de comandă şi acţionare şi în instalaţiile de transfer al căldurii trebuie să fie astfel încât să nu compromită siguranţa unităţii şi a personalului de la bord.

   4. 4.7.4 În încăperile de maşini, tubulatura, accesoriile şi annăturile lor pentru hidrocarburi inflamabile trebuie să fie dintr-un material aprobat de Administraţie, ţinând cont de riscul de incendiu.

8. 4.8 Instalaţii de santină

   1. 4.8.1 Trebuie prevăzută o instalaţie de pompare eficace permiţând, în toate situaţiile, când unitatea este fie dreaptă sau înclinată cum este precizat în paragraful 4.1.4, să aspire din încăperile etanşe la apă şi să Ie dreneze, cu excepţia spaţiilor afectate în pemianentă transportului de apă dulce, apă de balast, combustibil lichid sau încărcătură lichidă şi pentru care sunt prevăzute alte mijloace de pompare eficace. În încăperile mari şi în încăperile care nu sunt de formă uzuală trebuie prevăzute sorburi suplimentare, dacă Administraţia Ie consideră necesare. Trebuie luate măsurile necesare pentru asigurarea scurgerii apei către sorburile din încăpere. Apa din încăperile care nu sunt prevăzute cu sorburi de drenaj poate fi evacuată spre alte spaţii prevăzute cu sorburi de drenaj. Trebuie prevăzute mijloace de detecţie a prezenţei apei în încăperile vecine cu marea sau alăturate tancurilor conţinând lichide şi în încăperile goale traversate de ţevi vehiculând lichide. Totuşi Administraţia poate accepta ca în unele încăperi să nu se prevadă instalaţie de drenaj şi mijloace de detecţie a prezenţei apei dacă estimează că siguranţa unităţii nu este compromisă.

   2. 4.8.2 Trebuie prevăzute cel puţin două pompe autoamorsabile acţionate printr-o sursă de energie şi cuplate la fiecare colector principal de drenaj. Pompele sanitare şi pompele de balast sau de serviciu general pot fi considerate ca pompe de santină independente acţionate de la o sursă de energie dacă au racordurile necesare la instalaţia de santină.

   3. 4.8.3 Toate ţevile de santină trebuie să fie din oţel sau dintr-un material apropiat având calităţi considerate ca acceptabile de către Administraţie. Trebuie acordată o atenţie deosebită la proiectarea conductelor de santină care traversează tancurile de balast, ţinând cont de efectele coroziunii şi a altor riscuri de degradare.

   4. 4.8.4 Dispunerea instalaţiei de santină trebuie să fie astfel încât apa să nu poată pătrunde din mare în spaţii goale, nici, din neatenţie, dintr-o încăpere în alta.

   5. 4.8.5 Toate casetele de distribuţie şi toate valvulele acţionate manual care fac parte din instalaţia de santină trebuie să fie amplasate în locuri accesibile în condiţii normale. Dacă aceste acţionări se găsesc în încăperi situate sub linia de încărcare reglementată şi fără personal permanent şi care nu sunt prevăzute cu alarme de nivel de apă ridicat în santine, trebuie să poată fi acţionate din exteriorul încăperii.

   6. 4.8.6 Trebuie prevăzută o modalitate de indicare dacă o valvulă este închisă sau deschisă, la fiecare amplasament şi în locul de unde se acţionează. Indicatorul trebuie să fie acţionat de tija valvulei.

   7. 4.8.7 Trebuie luate precauţii deosebite la drenarea zonelor cu pericol de explozie (vezi paragraful 6.3.2).

   8. 4.8.8 La unităţile stabilizate prin coloane sunt aplicabile următoarele reglementări suplimentare :

      1. .1 Puţurile de lanţ care dacă snnt innndate, pot să aibă efecte substanţiale asupra stabilităţii unităţii trebuie prevăzute cu un dispozitiv care să detecteze de la distanţă inundarea şi cu o instalaţie de drenaj fixă. inundare. În postul central de comandă al balastului trebuie prevăzut un indicator la distanţă pentru inundare.

      2. .2 Cel puţin una din pompele menţionate la paragraful 4.8.2 şi un sorb din camera pompelor trebuie să poată fi comandate atât de la distanţă cât şi local.

      3. .3 Încăperile maşinilor de propulsie şi ale pompelor situate în corpurile

         inferioare trebuie prevăzute cu două sisteme independente de detecţie a nivelului ridicat de apă din santină cu alarmă sonoră şi vizuală în postul central de comandă al balastului.

9. 4.9 Instalaţii de pompare a balastului la unităţile stabilizate prin coloane

   Pompe şi tubulaturi de balast

   1. 4.9.1 Unităţile trebuie prevăzute cu o instalaţie de pompare eficace permiţând balastarea şi debalastarea unui tanc oarecare în condiţii normale de exploatare şi de deplasare. Totuşi, cu titlu de variantă, Administraţiile pot aproba o balastare gravitaţională controlată.

   2. 4.9.2 Instalaţia de balast trebuie să permită trecerea unităţii fiind în stare intactă, în timp de trei ore, de la pescajul maxim de exploatare normală la pescajul necesar situaţiei de furtună puternică sau la un pescaj superior specificat de către Administraţie.

   3. 4.9.3 Instalaţia de balast trebuie concepută cu minim două pompe independente pentru a putea continua să funcţioneze în caz de defectare a oricărei dintre aceste pompe. Pompele prevăzute pot să nu fie pompe de balast exclusive, dar ele trebuie, în orice moment să poată fi utilizate rapid în acest scop.

   4. 4.9.4 Instalaţia de balast trebuie să poată funcţiona după avariile specificate la paragraful 3.5.10 şi trebuie să poată aduce unitatea pe asietă nulă şi la un pescaj corespunzător condiţiilor de siguranţă

      rară să fie necesară ambarcarea de balast suplimentar, când oricare dintre pompe nu funcţionează. Administraţia poate aproba echilibrarea prin inundare cu titlu de metodă de exploatare.

   5. 4.9.5 Instalaţia de balast trebuie concepută şi exploatată în aşa fel încât să nu se transfere, din neatenţie, apă de balast dintr-un tanc sau corp în altul, putând să antreneze modificarea momentului de înclinare şi să provoace unghiuri excesive de înclinare transversale şi longitudinale.

   6. 4.9.6 Fiecare dintre pompele de balast menţionate la paragraful 4.9.3 trebuie să poată fi alimentată de la sursa de energie de avarie. Instalaţia trebuie să fie concepută astfel ca unitatea, având înclinarea precizată la paragraful 4.1.4.1, să poată fi adusă pe asietă nulă şi la pescajul corespunzător condiţiilor de siguranţă după defectarea unui singur element oarecare din sistemul de alimentare cu energie.

   7. 4.9.7 Toate ţevile de balast trebuie să fie din oţel sau alt material apropiat având calităţi considerate ca acceptabile de către Administraţie. Trebuie acordată o atenţie deosebită conductelor de balast care traversează tancurile de balast, ţinând cont de efectele coroziunii şi a altor riscuri de degradare.

   8. 4.9.8 Toate valvulele şi toate comenzile trebuie să fie marcate astfel ca să indice clar funcţia lor. Se vor prevedea mijloace locale care să indice dacă valvulele sunt închise sau deschise.

   9. 4.9.9 Pentru fiecare tanc de balast se vor prevedea ţevi de aerisire al căror număr şi secţiune să fie suficientă pentru o funcţionare eficace a instalaţiei de pompare balast în condiţiile specificate la paragrafele 4.9.1 la 4.9.9. Pentru a permite debalastarea tancurilor de balast destinate să fie folosite la redresarea la pescaj normal şi asietă nulă, a unităţii după avarie, capetele aerisirilor acestor tancuri trebuie amplasate deasupra celei mai grave plutirii de avarie specificată în capitolul 3. Aceste ţevi de aerisire trebuie instalate în afara limitelor avariei definită în capitolul 3.

      Instalaţii de control şi indicare

   10. 4.9.10 Trebuie prevăzut un post central de comandă a balastului. Acest post trebuie amplasat deasupra celei mai grave plutiri de avarie şi într-un spaţiu în afara limitelor avariei ipotetice precizată în capitolul 3 şi să fie protejat satisfăcător contra intemperiilor. El trebuie prevăzut după caz, cu instalaţiile de comandă şi indicare de mai jos :

       1. .1 instalaţie de comandă a pompelor de balast;

       2. .2 indicator de stare a pompelor de balast;

       3. .3 instalaţie de comanda valvulelor de balast;

       4. .4 instalaţie de indicare a poziţiei valvulelor de balast;

       5. .5 instalaţie de indicare a nivelului din tancuri;

       6. .6 instalaţie de indicare a pescajului;

       7. .7 indicator de înclinare (transversal, longitudinal);

       8. .8 instalaţie de indicare a disponibilităţii de alimentare cu energie(principală şi avarie);

       9. .9 instalaţie de indicare a presiunii hidraulic/pneumatic din instalaţia de balast.

   11. 4.9.11 În afara comenzii la distanţă din postul central de comandă a balastului, pompele de balast şi valvulele trebuie să aibă şi comandă locală independentă, care să fie operabilă în cazul defectării instalaţiei de comandă la distanţă. Comanda locală independentă a fiecărei pompe de balast şi a valvulelor tancurilor de balast aferente trebuie să se găsească în acelaşi loc.

   12. 4.9.12 Instalaţiile de comandă şi indicare enumerate la paragraful 4.9.10 trebuie să funcţioneze independent unele de altele sau să fie prevăzute cu dubluri, astfel ca în cazul defectării unei instalaţii să nu se compromită funcţionarea oricăror alte instalaţii.

   13. 4.9.13 Fiecare valvulă de balast acţionată printr-o sursă de energie trebuie să se închidă automat în cazul întreruperii energiei ce o comandă. La restabilirea alimentării cu energie, fiecare valvulă trebuie să rămână închisă până ce operatorul însărcinat cu comanda balastului a luat controlul instalaţiei repusă în funcţiune. Administraţia poate accepta instalaţii cu valvule de balast care nu se închid automat la întreruperea energiei, dacă nu se compromite siguranţa unităţii, conform cerinţelor Administraţiei.

   14. 4.9.14 Instalaţiile de indicare a nivelului în tancuri cerute la aliniatul 4.9.10.5 trebuie să prevadă mijloace pentru :

       1. .1 indicarea nivelului lichidului din toate tancurile de balast. Trebuie prevăzut un dispozitiv secundar pentru determinarea nivelului în tancurile de balast, acesta putând fi o ţeavă de sondă. Detectoarele de nivel ale tancurilor nu trebuie instalate în interiorul ţevilor de aspiraţie ale tancurilor.

       2. .2 să indice nivelul lichidelor în celelalte tancuri, precum tancurile de combustibil lichid, de apă dulce, apă de foraj sau depozit de lichide, a căror umplere sau golire poate în opinia Administraţiei, să afecteze stabilitatea unităţii. Detectoarele de nivel din tancuri nu trebuie instalate pe ţevile de aspiraţie din tancuri.

   15. 4.9.15 Instalaţia de indicare a pescajului trebuie să arate valorile pescajului în fiecare colţ al unităţii sau în poziţii reprezentative cerute de Administraţie.

   16. 4.9.16 Carcasele componentelor electrice ale instalaţiei de balast trebuie să îndeplinească cerinţele de la paragraful 5.5.21 pentru a preveni defecţiunile ce pot apare ca Uffilare a pătrunderii apei în carcase, şi care ar putea compromite siguranţa funcţionării instalaţiei de balast.

   17. 4.9.17 Trebuie prevăzut un mijloc de indicare, dacă o valvulă este deschisă sau închisă, la fiecare amplasament de unde valvula poate fi comandată. Indicatorul trebuie să fie acţionat de mişcarea tijei valvulei.

   18. 4.9.18 În postul central de comandă al balastului trebuie prevăzut un mijloc de izolare sau decuplare a instalaţiilor de comandă a pompelor de balast şi a valvulelor de balast de sursele lor de energie electrică, pneumatică sau hidraulică. •

       Comunicaţii interioare

   19. 4.9.19 Trebuie prevăzute mijloace de comunicare permanent instalate, care să nu fie alimentate de la sursa principală de energie a unităţii, între postul central de comandă a balastului şi locurile unde se găsesc pompele sau valvulele de balast sau alte locuri unde se pot găsi echipamente necesare funcţionării instalaţiei de balast.

10. 4.10 Protecţia împotriva inundării

    1. 4.10.1 Fiecare priză de apă de mare şi scurgere din spaţiile situate sub linia de încărcare reglementată trebuie să fie prevăzute cu o valvulă acţionabilă dintr-un amplasament accesibil din exteriorul acestor spaţii de la bord :

       1. .1 la toate unităţile stabilizate prin coloane;

       2. .2 la toate celelalte tipuri de unităţi unde spaţiul în care se află valvula este exploatat normal fără prezenţa permanentă a personalului şi nu este echipat cu un detector de nivel ridicat de apă în santină.

    2. 4.10.2 Instalaţiile de comandă şi indicatoarele prevăzute la paragraful 3.6.4.1 trebuie să poată fi acţionate atât în condiţii normale cât şi în cazul avarierii sursei principale de energie. Dacă pentru

       acest scop este prevăzută o energie acumulată, capacitatea acesteia trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei.

11. 4.11 Instalaţiile de ancorare la unităţile de suprafaţă şi la unităţile stabilizate prin coloane

    1. 4.11.1 Instalaţiile de ancorare, când constituie singurul mijloc de menţinere a unităţii pe poziţie trebuie să dispună de coeficienţi de siguranţă adecvaţi şi să fie concepute astfel încât să menţină unitatea pe poziţie în toate condiţiile de proiectare. Aceste instalaţii trebuie să :fie astfel încât avarierea unui element oarecare să nu provoace o avarie progresivă a celorlalte componente ale instalaţiei.

    2. 4.11.2 Ancorele, lanţurile, zalele şi alte elemente de î_mbinare trebuie să fie construite, fabricate şi supuse încercărilor conform unor norme recunoscute. Trebuie să poată fi oricând prezentat un document, acceptat de Administraţie, care să ateste că echipamentele au fost supuse probelor şi aprobate. La bord trebuie date dispoziţii pentru ca orice modificare a echipamentelor ca şi rezultatele inspecţiei lor să fie consemnate.

    3. 4.11.3 Lanţurile de ancoră pot fi constituite din cabluri, parâme, lanţuri ori combinaţii dintre ele.

    4. 4.11.4 Se vor prevedea mijloace care să permită lansarea lanţului de ancoră a unităţii în caz de avarie a sursei principale de energie.

    5. 4.11.5 Urechile şi rolele de ghidare trebuie astfel concepute ca să împiedice orice îndoire sau uzură excesivă a lanţului de ancoră. Elementele ataşate corpului ori structurii trebuie să reziste la solicitările ce apar când lanţul este supus unei sarcini corespunzătoare ruperii sale.

    6. 4.11.6 Se vor prevedea mijloace corespunzătoare de arimare a ancorelor la bord ca să se evite deplasarea lor la mişcarea unităţii pe valuri.

    7. 4.11.7 Fiecare vinci de ancoră trebuie să aibă două frâne independente acţionate dintr-o sursă de energie. Fiecare frână trebuie să poată reţine o sarcină statică aplicată pe lanţul de ancoră corespunzătoare la 50% din sarcina de rupere a lanţului. Cu avizul Administraţiei una din frâne poate fi înlocuită cu o frână de mână.

    8. 4.11.8 Vinciurile de ancoră trebuie să fie conceput ca să aibă capacitatea de frânare dinamică suficientă pentru a stăpâni combinaţiile normale de sarcini provenind de la ancoră, lanţul de ancoră şi de Ja nava de manevră pentru ancore, când ancorele se desfăşoară cu viteza maximă permisă de vinciul de ancoră.

    9. 4.11.9 În caz de avarie a alimentării cu energie a vinciului de ancoră sistemul de frânare trebuie să intre în funcţiune automat şi să poată reţine o sarcină corespunzând la 50% din capacitatea de frânare statică totală a vinciului de ancoră.

       4.ll.10 Fiecare vinci de ancoră trebuie să poată fi comandat dintr-un loc care să ofere o vedere bună a operaţiei.

       1. 4.11.11 La postul de comandă al vinciului de ancoră trebuie prevăzute mijloace care să permită cunoaşterea tensiunii din lanţuri şi puterea utilizată de vinciuri şi pentru indicarea lungimii de lanţ filată.

       2. 4.11.12 Un post de comandă cu personal trebuie echipat cu mijloace de indicare a tensiunii din lanţ, a vitezei şi direcţiei vântului.

       3. 4.11.13 Trebuie prevăzute mijloace fiabile de comunicare între posturile importante în derularea operaţiei de ancorare.

       4. 4.11.14 Trebuie acordată o atenţie deosebită amenajărilor care permit folosirea instalaţiilor de ancorare prevăzute în acelaşi timp cu propulsoare pentru menţinerea pe poziţie a unităţii.

12. 4.12 Instalaţii de poziţionare dinamică

Instalaţiile de poziţionare dinamică utilizate ca singurul mijloc de menţinere pe poziţie trebuie să ofere o siguranţă echivalentă cu cel prescris pentru instalaţiile de ancorare acceptate de către Administraţie*.

Capitolul 5

INSTALA, Til ELECTRICE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂT' I

1. 5.1 Cerinţe generale pentru instalaţii electrice

   1. 5.1.1 Instalaţiile electrice trebuie să fie astfel încât:

      1. .1 toate serviciile electrice necesare pentru menţinerea unităţii în condiţii de exploatare şi locuit normale să fie asigurate fără să se recurgă la sursa de energie de avarie;

      2. .2 serviciile electrice esenţiale siguranţei să fie asigurate în cazul avariei sursei principale de energie electrică; şi

      3. .3 siguranţa unităţii şi a personalului să fie asigurată contra accidentelor de origine electrică.

   2. 5.1.2 Administraţiile trebuie sa ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura implementarea şi aplicarea în mod uniform a prevederilor acestor cerinţe privitoare la instalaţiile electrice”‘*.

2. 5.2 Sursa principală de energie electrică

   1. 5.2.1 Orice unitate trebuie să fie prevăzută cu o sursă principală de energie electrică cuprinzând cel puţin două grupuri generatoare.

   2. 5.2.2 Puterea acestor grupuri trebuie să fie astfel încât să asigure serviciile menţionate la paragraful

      5.L1.1 cu excepţia celor menţionate la paragraful 1.3.17.2 în cazul opririi oricăruia dintre aceste grnpuri.

   3. 5.2.3 Când transformatoarele sau convertizoarele constituie o parte esenţială a instalaţiei de alimentare, instalaţia trebuie să fie dispusă în aşa fel încât continuitatea alimentării să fie asigurată conform cerinţelor paragrafului 5.2.2.

      

      Se referă la Liniile directoare pentru navele cu sisteme de poziţionare dÎnamică aprobate de Comitetul de Securitate Maritimă la cea de-a 36 sesiune şi difuzată de MSC/Circ. 645.

      •• Se referă la recomandările publicate de Comisia Internaţională de Electrotehnică.

   4. 5.2.4 Un circuit principal de iluminat electric care asigură iluminatul tuturor părţilor unităţii accesibile şi utilizate în mod normal de personal, trebuie să fie alimentat de la sursa principală de energie.

   5. 5.2.5 Amplasarea circuitului principal de iluminat trebuie să fie concepută astfel încât un incendiu sau orice alt accident într-unul sau mai multe spaţii conţinând sursa principală de energie, inclusiv transformatoarele sau convertizoarele, dacă există, să nu scoată din funcţiune circuitul de iluminat de avarie prescris la paragraful 5.3

   6. 5.2.6 Amplasarea circuitului de iluminat de avarie trebuie să fie conceput astfel încât un incendiu sau orice alt accident într-unul sau mai multe spaţii conţinând sursa de energie de avarie, inclusiv transformatoarele sau convertizoarele, dacă există, să nu scoată din funcţiune circuitul de iluminat principal prescris în prezenta secţiune.

3. 5.3 Sursa de energie electrică de avarie

   1. 5.3.1 Toate unităţile trebuie prevăzute cu o sursă autonomă de energie electrică de avarie.

   2. 5.3.2 Sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie trebuie instalate deasupra celei mai grave plutiri corespunzătoare avariei şi într-un spaţiu necuprins în limitele avariei ipotetice menţionată în capitolul 3 şi să fie uşor accesibil. Acestea nu trebuie amplasate în prova peretelui de coliziune, dacă acesta există.

   3. 5.3.3 Poziţia sursei de energie de avarie, a sursei tranzitorie de energie de avarie şi a tabloului de distribuţie de avarie în raport cu sursa principală de energie electrică trebuie să fie astfel încât Administraţia să poată considera că un incendiu sau orice alt accident survenind în spaţiul conţinând sursa principală de energie electrică sau în oricare încăperi de maşini de categoria A nu va afecta alimentarea cu energie de avarie sau distribuţia sa. Trebuie evitat atât cât este practic posibil ca spaţiul conţinând sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie să fie adiacente încăperilor de maşini de categoria A sau spaţiilor conţinând sursa principală de energie electrică. Când spaţiul care conţine sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie sunt adiacente încăperii de maşini de categoria A, spaţiilor care conţin sursa principală de energie electrică sau spaţiilor din Zona 1 sau Zona 2, separaţiile spaţiilor adiacente trebuie să fie conforme cerinţelor paragrafului 9.1.

   4. 5.3.4 Condiţionat de luarea de măsuri corespunzătoare pentru asigurarea în toate circumstanţele a funcţionării independente a serviciilor de avarie, se poate utiliza tabloul de distribuţie de avarie şi, în mod excepţional şi pentru perioade de scurtă durată, generatorul de avarie pentru alimentarea unor circuite, altele decât cele de avarie.

   5. 5.3.5 La bordul unităţilor a căror sursă principală de energie electrică este repartizată în două sau mai multe spaţii, fiecare dotat cu propria instalaţie incluzând cele de distribuţie şi de comandă total independente de cele din alte spaţii şi astfel instalat că un incendiu sau alt eveniment ce ar surveni în oricare alt spaţiu oarecare nu va afecta distribuţia energiei din această cauză ori alimentarea serviciilor specificate la paragraful 5.3.6, Administraţia poate considera că sunt satisfăcute cerinţele paragrafului 5.3.1 fără instalarea unei surse de energie electrică de avarie suplimentară şi îşi poate da acordul condiţionat de următoarele :

      1. .1 că există cel puţin două generatoare care îndeplinesc cerinţele paragrafului 5.3.15 şi permiţând fiecăruia îndeplinirea prescripţiilor paragrafului 5.3.6 în fiecare din cel puţin două spaţii;

      2. .2 că instalaţiile cerute la paragraful 5.3.5.1 în fiecare din aceste spaţii, echivalând cu cele cerute de paragrafele 5.3.8, 5.3.11 la 5.3.14 şi 5.4 astfel încât o sursă de energie electrică este disponibilă în orice moment pentru alimentarea serviciilor cerute în paragraful 5.3.6;

      3. .3 că amplasamentul fiecăruia dintre încăperile menţionate la paragraful 5.3.5.1

         este în conformitate cu paragraful 5.3.2 şi că pereţii care constituie limitele satisfăcând cerinţele paragrafului 5.3.3 cu excepţia pereţilor alăturaţi încăperilor de categoria A, care trebuie să fie constituiţi dintr-un perete de tip A-60 şi un coferdam sau printr-un perete de oţel izolat A-60 pe ambele părţi.

   6. 5.3.6 Energia disponibilă trebuie să fie suficientă pentru alimentarea tuturor serviciilor care sunt esenţiale pentru siguranţa în caz de avarie, ţinând cont de serviciile care pot să :funcţioneze simultan. Sursa de energie de avarie trebuie să poată alimenta simultan cel puţin serviciile următoare pentru perioadele specificate mai departe, dacă funcţionarea lor depinde de o sursă de energie electrică, ţinând cont de curenţii de pornire şi de natura tranzitorie a unor sarcini:

      1. .1 Timp de 18 ore, iluminat de avarie:

         1. 1.1 la fiecare post de ambarcare, pe punte şi în afara bordului;

         2. 1.2 pe toate scările, coridoarele şi ieşirile din încăperile de serviciu şi de locuit, în ascensoare şi puţurile ascensoarelor;

         3. 1.3 în încăperile de maşini şi în posturile generatoarelor principale şi în special în locurile lor de comandă;

         4. 1.4 în toate posturile de siguranţă şi în toate posturile de comandă a maşinilor;

         5. 1.5 în toate spaţiile în care se efectuează comanda operaţiilor de foraj şi în care se găsesc comenzile maşinilor indispensabile execuţiei acestor operaţiuni sau echipamente ce permit întreruperea alimentării instalaţiilor energetice în caz de situaţie critică;

         6. 1.6 în locul sau locurile unde sunt depozitate echipamentele de pompieri;

         7. 1.7 la pompa pentru sprinklere, dacă există, la pompa de incendiu menţionată la paragraful 5.3.6.5, la pompa de santină de avarie• dacă există, ca şi la locurile comenzilor lor de pornire; şi

         8. 1.8 pe platformele pentru elicoptere.

      2. .2 Timp de 18 ore, luminile de navigaţie ca şi alte lumini şi semnale sonore cerute de Regulamentul Internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare în vigoare;

      3. .3 Timp de 4 zile pentru toate luminile de semnalizare sau semnale sonore care pot fi cerute pentru semnalizarea structurilor platformelor în mare;

      4. .4 Timp de 18 ore:

         1. 4.1 toate echipamentele de comunicaţii interioare care sunt necesare în caz de situaţie critică;

         2. 4.2 echipamentele de detecţia gazelor şi incendiilor şi echipamentele de ala1mă conexe;

         3. 4.3 cu intermitenţă avertizoarele de incendiu cu comandă manuală şi toate semnalele interioare cerute în caz de situaţie critică; şi

         4. 4.4 posibilitatea de închidere a obturatoarelor antierupţie şi izolarea unităţii de gura sondei dacă are comandă electrică,

            afară de cazul când aceste echipamente dispun de o alimentare independentă fumizată de o baterie de acumulatori plasată convenabil în aşa fel încât să poată fi utilizată în caz de situaţie critică pentru o perioadă de 18 ore;

      5. .5 Timp de 18 ore, una dintre pompele de incendiu dacă aceasta are alimentare de la generatorul de avarie.

      6. .6 Timp de 18 ore cel puţin, echipamentul de scufundare instalat permanent dacă el depinde de unitate pentru alimentarea cu energie electrică.

      7. .7 La bordul unităţilor stabilizate prin coloane timp de 18 ore:

         1. 7.1 instalaţiile de comandă şi indicare a balastului cerute la paragraful 4.9.1O; şi

         2. 7.2 una din pompele de balast cerute la paragraful 4.9.3; este suficient ca o singură pompă să fie în stare de funcţionare în orice moment.

      8. .8 Timp de o jumătate de oră:

         1. 8.1 energia cerută de acţionarea porţilor etanşe la apă cum este prevăzut la paragraful

            3.6.4.1 dar nu este necesar pentru toate simultan, afară de cazul dacă este prevăzută cu o sursă temporară independentă de energie acumulată;

         2. 8.2 energia cerută pentru alimentarea comenzilor şi indicatoarelor cerute la paragraful 3.6.4.1.

   7. 5.3.7 Sursa de energie de avarie poate fi ori W1 generator ori o baterie de acumulatori.

   8. 5.3.8 Când sursa de energie de avarie este un generator, acesta trebuie :

      1. .1 să fie acţionat de un motor de antrenare corespunzător prevăzut cu alimentare independentă cu un combustibil al cărui punct de inflamabilitate să nu fie mai mic de 43° C;

      2. .2 să pornească automat în cazul căderii alimentăr i electrice normale, dacă nu există o sursă de energie tranzitorie, conform paragrafului 5.3.83. Când generatorul de avarie este pornit automat acesta trebuie să fie conectat automat la tabloul de distribuţie de avarie; serviciile menţionate la paragraful 5.3.10 trebuie atunci să fie cuplate automat la generatorul de avarie. În afară de cazul când nu există al doilea sistem independent de pornire a generatorului de avarie, sursa unică de energie acwnulată trebuie să fie protejată pentru a evita descărcarea sa completă de către instalaţia de pornire automată şi

      3. .3 să fie dublată de o sursă tranzitorie de energie de avarie conform cerinţelor de la paragraful 5.3.10 afară de cazul dacă generatorul de avarie este capabil să alimenteze serviciile menţionate la paragraful 5.3.1O, să fie pornit automat şi de a furniza sarcina cerută în timp scurt şi în deplină siguranţă, dar rară să depăşească 45 secunde.

   9. 5.3.9 Când sursa de energie de avarie este o baterie de acumulatori, aceasta trebuie să poată:

      1. .1 să suporte sarcina de avarie fără să aibă nevoie de reîncărcare iar variaţiile de tensiune în timpul descărcării să nu depăşească plus sau minus 12% din tensiunea nominală;

      2. .2 să se cupleze automat la tabloul de avarie în cazul căderii alimentării principale; şi

      3. .3 să asigure imediat cel puţin serviciile menţionate la paragraful 5.3.1O.

   10. 5.3.10 Acolo unde sursele tranzitorii de energie de avarie menţionate la paragraful 5.3.8.3 trebwe să fie constituite dintr-o baterie de acumulatori plasată convenabil în aşa fel încât să poată fi folosită în caz de avarie; această baterie trebuie să funcţioneze fuă să aibă nevoie de a fi reîncărcată şi fără ca variaţiile de tensiune în timpul descărcării să depăşească plus sau minus 12% din tensiunea nominală şi să fie cu o capacitate suficientă astfel concepută încât trebuie să-i permită, în cazul căderii sursei principale de energie sau sursei de energie de avarie, să alimenteze automat, timp de o jumătate de oră următoarele servicii, dacă ele depind în funcţionare de o sursă de energie electrică:

       1. .1 iluminatul cerut la paragrafele 5.3.6.l şi 5.3.6.2. Pentru faza de tranziţie iluminatul de avarie cerut la încăperile de maşini şi spaţiile de locuit şi de serviciu poate fi

          asigurat de lămpi individuale cu acwnulatori instalate stabil care se încarcă Şl

          funcţionează automat;

       2. .2 întregul echipament esenţial de comunicaţii interioare cerut la paragrafele 5.3.6.4.1 şi

          5.3.6.4.2; şi

       3. .3 cu intermitenţă serviciile cerute la paragrafele 5.3.6.4.3 şi 5.3.6.4.4,

          afară numai dacă, în sensul paragrafelor 5.3.10.2 şi 5.3.10.3, aceste servicii nu dispun de o alimentare independentă de la o baterie de acumulatori plasată convenabil în aşa fel să poată fi folosită în caz de situaţie critică şi suficientă pentru perioada indicată.

   11. 5.3.11 Tabloul de distribuţie de avarie trebuie instalaţ cât mai aproape posibil de sursa de energie de avarie; când aceasta este un generator trebuie, de preferinţă, să fie plasat în aceeaşi încăpere.

   12. 5.3.12 Nici o baterie de acumulatori instalată ca urmare a prezentelor cerinţe ca sursă de energie de avarie sau tranzitorie nu trebuie amplasată în aceeaşi încăpere cu tabloul de distribuţie de avarie, cu excepţia cazului când s au luat măsuri corespunzătoare aprobate de Administraţie pentru evacuarea gazelor degajate de aceste baterii. Pe tabloul principal de distribuţie sau în postul de comandă al maşinilor se va instala într-un loc adecvat un avertizor pentru a arăta că sunt în descărcare bateriile menţionate la paragraful 5.3.9 sau paragraful 5.3.10 şi constituind fie sursa de energie de avarie fie sursa tranzitorie de energie.

   13. 5.3.13 În serviciul normal, alimentarea tabloului de distribuţie de avarie trebuie să se facă de la tabloul principal de distribuţie printr-un cablu de interconectare care trebuie să fie convenabil protejat contra suprasarcinilor şi scurt-circuitelor Ia nivelul tabloului principal de distribuţie. Instalaţia tabloului de distribuţie de avarie trebuie să fie astfel încât cablul de interconectare să :fie decuplat automat de tabloul de distribuţie avarie în cazul căderii sursei principale de energie. Când sistemul este conceput în aşa fel să permită alimentarea inversă, cablul de interconectare trebuie, de asemenea, să fie protejat cel puţin la scurt-circuit în tabloul de distribuţie de avarie.

   14. 5.3.14 Pentru a se asigura că alimentarea de avarie va fi rapid disponibilă, se vor lua măsuri, de fiecare dată când este necesar, pentru a deconecta automat din tabloul de distribuţie de avarie circuitele altele decât cele de avarie în aşa fel ca energia să fie automat furnizată circuitelor de avarie.

   15. 5.3.15 Generatorul de avarie şi motorul său de antrenare ca şi toate bateriile de acumulatoare de avarie trebuie concepute în aşa fel să poată funcţiona la sarcina maximă nominală când unitatea este în poziţie dreaptă şi când are o înclinare inferioară sau egală de un unghi maxim la stare intactă şi după avarie determinat conform cerinţelor din capitolul 3. Totuşi în nici un caz nu se cere ca ele să funcţioneze când unitatea are o înclinare mai mare de:

       1. .1 25° în oricare direcţie, pentru unităţile stabilizate prin coloane;

       2. .2 15° în oricare direcţie, pentru unităţile autoridicătoare; şi

       3. .3 22,5° în raport cu axa longitudinală şi/sau egală cu 10° în raport cu axa transversală pentru unităţile de suprafaţă.

   16. 5.3.16 Se vor lua măsuri pentru asigurarea verificării periodice a funcţionării tuturor instalaţiilor de avarie. O astfel de verificare trebuie să includă şi echipamentele de pornire automată.

4. 5.4 Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie

   1. 5.4.1 Generatoarele de avarie trebuie să poată fi pornite uşor la rece, la o temperatură de 0° C. Dacă acest lucru este imposibil sau dacă se aşteaptă temperaturi mai coborâte, se va acorda o atenţie

      deosebită instalării şi întreţinerii echipamentelor de încălzire, acceptate cte catrc Aamm1strape, astfel încât să se asigure o pornire rapidă.

   2. 5.4.2 Fiecare generator de avarie conceput să pornească automat trebuie prevăzut cu echipamente de pornire conform cerinţelor Administraţiei şi având suficientă energie acumulată pentru cel puţin trei porniri consecutive. O a doua sursă de energie de rezervă trebuie prevăzută pentru alte trei porniri în timp de 30 minute, afară numai dacă se poate face proba eficacităţii unui dispozitiv de pornire manuală.

   3. 5.4.3 Se vor lua măsuri pentru menţinerea continuă a energiei acumulate la nivelul cemt.

   4. 5.4.4 Instalaţiile electrice şi hidraulice de pornire trebuie să fie alimentate permanent de la tabloul de distribuţie de avarie.

   5. 5.4.5 Instalaţia de pornire cu aer comprimat poate fi menţinută în sarcină de către buteliile de aer comprimat principale şi auxiliare, prin intermediul unei valvule cu reţinere adecvată sau printr-un compresor de aer de avarie acţionat de la tabloul de distribuţie de avarie.

   6. 5.4.6 Toate aceste echipamente de pornire, de reîncărcare şi de energie acumulată trebuie amplasate în încăperea generatorului de avarie; ele nu pot fi utilizate în alte scopuri decât pornirea grupului generator de avarie. Această cerinţă nu interzice alimentarea buteliilor de aer comprimat ale grupului generator de avarie de la circuitele de aer co primat principale sau auxiliare prin intermediul unei valvule cu reţinere instalată în încăperea generatorului de avarie.

   7. 5.4.7 Când pornirea automată nu este cerută de prescripţiile prezente şi când se poate proba eficacita tea, este autorizată pornirea manuală; dispozitive de pornire manuală pot fi manivelele, demaroarele inerţiale, acumulatoarele hidraulice manuale sau cartuşele explozive.

   8. 5.4.8 Când pornirea manuală nu este posibilă în practică trebuie satisfăcute cerinţele paragrafelor

      5.4.2 şi 5.4.3 până la 5.4.6, cu excepţia startului care poate fi comandat manual.

5. 5.5 Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine electrică

   1. 5.5.1 Toate părţile metalice descoperite ale maşinilor şi echipamentului electric care nu sunt destinate să fie sub tensiune, dar sunt susceptibile să devină ca urmare a unui defect, trebuie puse la masă (împământate) în afară de cazul dacă maşinile şi echipamentul sunt:

      1. .1 alimentate cu o tensiune de 55V sau mai mică de curent continuu sau 55V în valoare eficace între conductori; pentru obţinerea acestei tensiuni nu trebuie folosite autotransformatoare; ori

      2. .2 alimentate cu o tensiune de 250V sau mai mică prin transformatoare de separare care nu alimentează decât un singur consumator; ori

      3. .3 construite conform principiului dublei izolaţii.

   2. 5.5.2 Administraţia poate cere precauţii suplimentare pentru echipamentul electric portabil destinat să fie utilizat în spaţii închise sau foarte umede unde poate exista riscul specific.al creşterii conductibilităţii.

   3. 5.5.3 Orice aparat electric trebuie construit şi montat astfel încât să nu producă accidente personalului în timpul manipulării sau prin atingere în condiţii nonnaJe de folosire

   4. 5.5.4 Se vor lua măsuri ca maşinile instalate permanent, structurile metalice ale turlei de foraj, catargele şi punţile elicopterelor să fie împământate, dacă aceasta nu este realizată din construcţie.

   5. 5.5.5 Tablourile de distribuţie trebuie să fie instalate astfel încât să ofere în caz de nevoie, un acces uşor, la aparate şi echipamente pentru a reduce 1a minim riscurile la care este supus personalul. Părţile laterale, spatele şi, dacă e cazul, partea frontală a acestor tablouri, trebuie să fie protejate corespunzător. Piesele sub tensiune, expuse, a căror tensiune în raport cu masa (împământarea) depăşeşte o tensiune care trebuie să fie precizată de Administraţie, nu trebuie să fie instalate pe partea frontală a acestor tablouri. În faţă şi în spate în locurile necesare se vor pune covoare sau grătare izolatoare.

   6. 5.5.6 Nu se vor instala reţele de distribuţie cu retur prin corpul unităţii, dar aceasta nu exclude instalarea în condiţii aprobate de Administraţie a următoarelor echipamente:

      1. .1 instalaţii de protecţie catodică cu curent impus;

      2. .2 instalaţii limitate şi locale împământate (de exemplu, instalaţii de pornire a motoarelor);

      3. .3 instalaţii de sudare limitate şi locale împământate; când Administraţia este convinsă că echipotenţialitatea structurii este asigurată în măsură satisfăcătoare, instalaţiile de sudare cu retur prin corp pot fi instalate fără aceste restricţii; şi

      4. .4 echipamente de control a gradului de izolare cu condiţia ca intensitatea curentului să

         • • nu depăşească 3 mA în cele mai defavorabile condiţii.

   7. 5.5.7 Când se utilizează o reţea de distribuţie primară sau secundară rară împământare, pentru energie, încălzire sau ilwninat, se va prevedea un dispozitiv care să poată măsura în permanenţă gradul de izolare în raport cu masa şi să dea o alertă sonoră sau luminoasă când gradul de izolare este anormal de scăzut.

   8. 5.5.8 În afara unor circumstanţe excepţionale aprobate de Administraţie, toate armăturile şi tresele metalice ale cablurilor trebuie să fie continui (din punct de vedere electric) şi împământate (la structură).

   9. 5.5.9 Toate cablurile electrice trebuie să fie cel puţin de un tip cu întârziere a flăcării şi trebuie astfel instalate încât să nu li se afecteze proprietăţile 1or iniţiale de întârziere a propagării flăcării. Administraţia poate autoriza folosirea de tipuri speciale de cabluri când aceasta este necesară în unele cazuri particulare, cum ar fi cablurile pentru radiofrecvenţă care nu îndeplinesc cerinţele precedente.

   10. 5.5.10 Cablurile şi traseele de cabluri care deservesc sursa de energie principală sau de avarie, ilwninatul, comunicaţiile interioare sau semnalizările nu trebuie, în măsura posibilului, să traverseze bucătăriile, încăperile de maşini de categoria A şi şahturile lor, nici alte zone cu risc ridicat de incendiu. Cablurile de conectare a pompelor de incendiu la tabloul de distribuţie de avarie vor fi de

       un tip rezistent la foc dacă ele traversează zone cu risc ridicat de incendiu. Când aceasta este

       posibilă, ele trebuie instalate astfel ca să nu devină inutiiizabile prin i"ncălzirea pereţilor datorită unui incendiu în spaţiul adiacent*.

   11. 5.5.11 Traseele de cabluri trebuie pozate în aşa fel încât să se evite uzarea lor prin frecare sau orice altă deteriorare.

   12. 5.5.12 Extremităţile şi joncţiunile tuturor conductorilor trebuie să fie realizate astfel ca să conserve

       

       • • Se referă la recomandările publicate de Comisia Internaţională de Electrotehnică privind proprietaţile de întârziere a flăcării a cablurilor mănWlchi şi caracteristicile cablurilor rezistente la foc.

         proprietăţile iniţiale ale cablului din punct de vedere electric, mecanic al nepropagării flăcării şi, dacă este necesar proprietăţile de rezistenţă la foc. •

   13. 5.5.13 Fiecare circuit separat trebuie să fie protejat contra scurt circuitelor. Fiecare circuit trebuie,

       de asemenea, să fie protejat contra suprasarcinilor, cu excepţia prevederilor din paragrafului 7.6 sau unde Administraţia permite în mod excepţional altfel.

   14. 5.5.14 Calibrul sau reglajul corespunzător al dispozitivului de protecţie la suprasarcină trebuie să fie indicat în mod permanent în amplasamentul dispozitivului de protecţie.

   15. 5.5.15 Aparatele de iluminat trebuie dispuse în aşa fel ca să se evite o creştere a temperaturii care poate deteriora cablurile şi cablajul şi să împiedice ca materialele din apropiere să se încălzească în mod exagerat.

   16. 5.5.16 Bateriile de acumulatori trebuie să fie adăpostite în mod convenabil iar încăperile destinate în principal să le conţină trebuie să fie construite corect şi ventilate în mod eficace.

   17. 5.5.17 Instalarea echipamentului electric şi a altora care pot constitui sursă de inflamare a vaporilor inflamabili nu trebuie autorizată în aceste încăperile, cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 5.5.19.

   18. 5.5.18 Bateriile de acumulatori, cu excepţia bateriilor de lămpi de iluminat autonome funcţionând pe baterie, nu trebuie instalate în cabine sau dormitoare. Administraţia poate autoriza ca o derogare la aceste cerinţe când bateriile instalate sunt închise ermetic.

   19. 5.5.19 În magaziile de pituri, spaţiile de depozitare a acetilenei şi spaţii analoage, unde este posibil să se acumuleze amestecurile inflamabile, precum şi în toate încăperile destinate în principal să conţină baterii de acumulatori, nu trebuie instalat nici un echipament electric în afară de cazul în care Administraţia consideră că acest echipament:

       1. .1 este indispensabil în procesul exploatării;

       2. .2 este de un tip care nu va aprinde amestecului considerat;

       3. .3 este de un tip corespunzător pentru spaţiul considerat; şi

       4. .4 este de un tip certificat pentru folosirea în deplină siguranţă într-o atmosferă conţinând vaporii sau gazele susceptibile să se acumuleze.

   20. 5.5.20 Aparatura şi cablurile electrice trebuie, când acest lucru este posibil să fie excluse din toate încăperile unde sunt depozitate materiale şi obiecte explozive. Când este necesar iluminatul, acesta trebuie să provină din exterior prin pereţii încăperii. Dacă nu este posibilă excluderea echipamentului electric dintr-o astfel de încăpere, acest echipament trebuie conceput şi utilizat aşa fel ca să se reducă la minimum pericolele de incendiu sau de explozie.

   21. 5.5.21 Acolo unde peste un pupitru de comandă sau alarmă electrică sau într-o incintă electrică analoagă esenţială pentru siguranţa unităţii, în care se pot deversa lichide sau se răspândesc accidental, acest echipament trebuie prevăzut cu o protecţie adecvată permiţând împiedicarea pătrunderii lichidelor*.

• • Se referă publicaţia IEC 529:1976. Un standard de cel puţin IPx:2 este convenabil. Alte aranjamente pentru închiderea componentelor electrice pot fi instalate cu condiţia ca Administraţia să considere că este realizată o protecţie echivalentă.

1. 6.2.3 Zone periculoase – 1

   1. .1 Spaţii închise conţinând închise conţinând orice parte din instalaţia de circulaţie a noroiului de foraj care are o deschidere în acestor încăperi şi se găseşte între sondă şi evacuarea finală de degazare.

   2. .2 Spaţii închise sau amplasamente semiînchise care se găsesc sub podul sondei, ş1 conţin o sursă posibilă de scăpări ca partea superioară a unui racord de clopot.

   3. .3 Spaţiile închise care se găsesc pe podul sondei şi care nu sunt separate de spaţiile menţionate la paragraful 6.2.3.2 printr-o punte solidă.

   4. .4 În exterior sau în amplasamente semiînchise, cu excepţia celor prevăzute în paragraful 6.2.3.2, zona situată la mai puţin de 1,50 metri de limitele oricărei deschideri spre un echipament care este parte a instalaţiei de foraj menţionată la paragraful 6.2.3.1, de

      oricare dintre orificiile de ventilaţie a spaţiilor din zona 1 sau unul dintre accesele în

      spaţiile din zona 1

   5. .5 Puţurile, canale sau construcţii similare, situate în amplasamente care alfel ar putea fi clasate în zona 2 dar care sunt dispuse astfel încât gazele nu se pot dispersa

2. 6.2.4 Zone periculoase – 2

   1. .1 Spaţii închise conţinând porţiunile deschise ale instalaţiei de circulaţie a noroiului de foraj dintre orificiul final de evacuare a instalaţiei de degazare şi racordul de aspiraţiei a pompei de noroi de foraj la haba de evacuare noroi.

      .2 Spaţiile deschise în limita turlei de foraj până la o înălţime de până la 3m deasupra podului sondei.

      1. .3 Amplasamente semiînchise aflate sub podul sondei şi adiacent acestuia în limitele turlei de foraj sau extensia oricărei incinte în interiorul căreia sunt susceptibile acumulări de gaze.

      2. .4 Spaţiile deschise sub podul sondei în limitele unui spaţiu sferic cu raza de 3m faţă de locul posibil de apariţie a amestecului de gaz-aer, ca partea superioară a unui racord clopot

      3. .5 Spaţiile ce se extind la 1,5m dincolo de zona 1 menţionată la paragraful 62.3.4 şi dincolo de amplasamentele semiînchise menţionate la paragraful 6.2.3.2.

      4. .6 Spaţiile deschise în limitele unei sfere cu raza de 1,5m faţă de oricare deschidere a ventilaţiei de aspiraţie provenind dintr-un spaţiu din zona 2 sau de la un acces în acest spaţiu.

      .7 Turlele de foraj semiînchise până la înălţimea închiderii lor deasupra podului sondei sau la o înălţime de 3m deasupra acesteia în funcţie de care dintre aceste înălţimi este mai mare.

      .8 Sasuri (ecluze) dintre o zonă 1 şi un spaţiu fără pericol de explozie.

      1. 6.3 Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie iofluenţând extinderea zonelor periculoase

         1. 6.3.1 Cu excepţia cazurilor justificate de motive de exploatare, uşile de acces sau alte cteschlcten nu trebuie prevăzute între un spaţiu fără pericol şi o zonă cu pericol sau între un spaţiu din zona 2 şi un spaţiu din zona 1. Când sunt prevăzute astfel de uşi de acces sau alte deschideri, orice spaţiu închis neafectat de cerinţele paragrafelor 6.2.3 ori 6.2.4 care comunică direct cu un amplasament oarecare din zona 1 sau din zona 2 aparţine aceleiaşi categorii ca amplasamentul în chestiune, cu excepţia cazurilor următoare :

            1. .1 un spaţiu închis având acces direct spre un amplasament oarecare din zona I poate fi considerat ca aparţinând zonei 2 dacă:

               1. 1.1 accesul este prevăzut cu o uşă etanşă la gaze care se deschide înspre spaţiul zonei 2; şi

                  .l.2 ventilaţia este astfel încât, circulaţia aerului cu uşa deschisă, se face din spaţiul zonei 2 spre spaţiul din zona 1; şi

                  .1.3 orice diminuare a ventilaţiei declanşează o alarmă la un post de comandă cu cru1

                  permanent;

            2. .2 un spaţiu închis având acces direct spre un amplasament oarecare din zona 2 nu este considerat periculos dacă:

               1. 2.1 accesul este prevăzut cu uşă cu autoînchidere, etanşă 1a gaze, care se deschid în zona rară pericol;

               2. 2.2 ventilaţia este astfel încât circulaţia aerului cu uşa deschisă se face din spaţiul fără pericol spre amplasamentul din Zona 2; şi

               3. 2.3 • orice diminuare a ventilaţiei declanşează o alarmă la un post de comandă cu cart permanent;

            3. .3 un spaţiu închisă având un acces direct spre un amplasament oarecare din Zona 1 nu este considerată periculos dacă:

               1. 3.1 accesul este prevăzut cu uşi cu autoînchidere, etanşe la gaze, formând o ecluză(sas) de aer;

               2. 3.2 spaţiul este ventilat cu suprapresiune în raport cu spaţiul periculos; şi

               3. 3.3 orice diminuare a suprapresiunii declanşează o alarmă în postul de comandă cu cart permanent.

                  Când Administraţia consideră că instalaţiile de ventilaţie ale încăperii care se intenţionează sigură, sunt suficiente pentru a împiedica orice intrare de gaz începând cu spaţiul din Zona 1, cele două uşi cu autoînchidere care constitue ecluza (sasul) de aer pot fi înlocuite printr-o singură uşă etanşă la gaze, cu autoînchidere, cu deschidere spre spaţiul fără pericol, şi care să nu aibă dispozitiv de reţinere.

         2. 6.3.2 Instalaţiile cu tubulaturi trebuie astfel concepute încât să împiedice comunicaţiile directe între zonele periculoase de diferite categorii precum şi între spaţiile cu pericol şi cele rară pericol.

      2. 6.4 Ventilaţia spaţiilor

         1. 6.4.1 Spaţiile închise periculoase trebuie să fie ventilate. Când ventilaţia se face cu mijloace mecanice, ea trebuie să fie astfel încât spaţiile închise periculoase să fie menţinute la o presiune inferioară celei a spaţiilor sau zonelor mai puţin periculoase, iar spaţiile închise rară pericol să fie menţinute Ia o presiune superioară în raport cu spaţiile adiacente periculoase.

         2. 6.4.2 Toate admisiile de aer ale spaţiilor închise periculoase trebuie să provină din zone rară pericol. Când conductele de aer trec printr-o zonă cu pericol mai mare, ele trebuie să fie menţinute la o presiune superioară în raport cu această zonă.

         3. 6.4.3 Toate ieşirile de aer trebuie amplasate în zone exterioare care, în absenţa acestor ieşiri, ar fi la acelaşi pericol sau la unul mai mic decât spaţiul ventilat.

      3. 6.5 Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj

      1. 6.S.1 Ţinând seama de condiţiile excepţionale în care pericolul se poate extinde dincolo de zonele menţionate mai sus, trebuie prevăzute dotări speciale care să înlesnească decuplarea sau oprirea selectivă a instalaţiilor următoare:

         1. .1 instalaţia de ventilaţie, cu excepţia ventilatoarelor necesare furnizării aerului de combustie pentru maşinile de antrenare a generatoarelor electrice;

         2. .2 maşinile de antrenarea generatoarelor principale, inclusiv instalaţia lor de ventilaţie;

         3. .3 maşîniJor de antrenarea generatoarelor de avarie.

      1. 6.5.2 Decuplarea sau oprirea trebuie să se poată face din cel puţin două amplasamente strategice din care unul trebuie să fie situat în afara zonelor periculoase.

      2. 6.5.3 Instalaţiile electrice de oprire prevăzute în conformitate cu paragraful 6.5.1 trebuie să fie concepute în aşa fel încât pericolul de oprire involuntară datorat unei defecţiuni în instalaţia de oprire precum şi pericolul de declanşare accidentală a instalaţiei de oprire să fie reduse la minimum.

      3. 6.5.4 Echipamentul situat în alte spaţii decât cele închise .Şi care este capabil să funcţioneze după oprirea menţionată 1a paragraful 6.5.1 trebuie să poată fi instalat în amplasamente din zona 2. Trebuie să fie demonstrat, conform cerinţelor Administraţiei, că echipamentul situat în spaţii închise este corespunzător utilizării prevăzute. Cel puţin serviciile de mai jos trebuie să poată funcţiona după o oprire de avarie:

      iluminatul de avarie conform paragrafelor 5.3.6.1.1 1a 5.3.6.1.4 timp de o jumătate de oră;

      sistemul de comandă al prevenitorului de erupţie; instalaţia de alannă generală;

      instalaţia de comunicaţie prin difuzoare; şi

      instalat,iile de radiocomunicat,ii alimentate de la baterii.

      1. 6.6 Instalaţii electrice în zonele periculoase

         1. 6.6.1 În zonele periculoase nu se vor utiliza decât echipamente şi trasee de cabluri electrice necesare exploatării. Nu se vor instala decât cabluri şi echipamente descrise în prezentul capitol.

         2. 6.6.2 De fiecare dată când în cele ce urmează este folosit te1menul de echipament certificat de tip, acest echipament trebuie să fie certificat ca fiind corespunzător pentru un amestec inflamabil de gaz şi aer, care poate apare.

         3. 6.6.3 Cablurile şi tipurile de echipament electric permise în zonele periculoase sunt indicate mai

            JOS:

            .1 Zona O

            Circuite sau echipamente şi trasee de cabluri conexe certificate în execuţie cu protecţie intrinsecă.

   2. .2 Zona 1

      1. 2.1 Circuite sau echipamente şi trasee de cabluri conexe certificate în execuţie cu protecţie intrinsecă.

      2. 2.2 Echipament certificat în execuţie antideflagrantă. .

         .2,3 Echipament certificat în execuţie cu siguranţă mărită; în cazul motoarelor executate cu protecţie mărită, trebuie acordată o atenţie deosebită protecţiei contra supracurenţilor.

         1. 2.4 Echipament de tip cu capsulare presurizată care este certificat fără pericol de explozie sau care este conform cerinţelor Administraţiei.

         2. 2.5 Trecerile de cabluri.

   3. .3 Zona 2

      1. 3.1 Circuite sau echipament şi traseele de cabluri conexe certificate în execuţie cu protecţie intrinsecă.

      2. 3.2 Echipament certificat în execuţie antiexplozivă

      3. 3.3 Echipament certificat în execuţie cu siguranţă mărită; în cazul motoarelor executate cu protecţie mărită, trebuie acordată o atenţie deosebită protecţiei contra supracurenţilor.

      4. 3.4 Echipament de tip cu capsulare presurizată care este conform cerinţelor Adtţ1inistraţiei.

.35 Orice echipament de un tip pentru care asigură absenţa, în serviciu normal, a scânteilor, a arcului şi a punctelor fierbinţi şi care este conform cerinţelor Administraţiei.

,3.6 Trecerile de cabluri.

1. 6.6.4 Cablurile fixe instalate permanent, care trec prin Zona 1 trebuie să fie prevăzute cu o acoperire conductivă cu înfăşurare sau înveliş pentru împământare. Cablurile flexibile care trec prin asemenea zone trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei.

1. 6.7 Instalaţii de maşini În zonele periculoase

   1. 6.7.1 Echipamentul mecanic trebuie să fie limitat la m1mmum necesar pentru scopurile de exploatare.

   2. 6.7.2 Echipamentul mecanic şi maşinile care se găsesc în zonele periculoase trebuie să fie construite şi instalate în aşa fel încât să reducă pericolul de aprindere prin scânteie având în vedere generarea electricităţii statice sau frecării între părţile mobile sau unnare temperaturilor ridicate a părţilor expuse provocate de eşapamente sau alte emisii.

   3. 6.7.3 Instalarea de maşini cu combustie internă poate fi permisă în zonele periculoase 1 şi 2, dacă Administraţia consideră că au fost luate suficiente precauţii contra pericolului de aprindere.

   4. 6.7.4 Instalarea de echipamente cu combustie poate fi pem1îsă în zonele periculoase 2 dacă Administraţia consideră că au fost luate suficiente precauţii riscului de aprindere.

1. .5 sursele de ulei de W1gere sub presiune;

2. .6 sursele de apă sub presiune;

3. .7 o pompă de condensat şi echipamentele de menţinerea vacuumului în condensatoare;

4. .8 alimentarea mecanică cu aer a căldărilor;

5. .9 un compresor şi o butelie de aer utilizate pentru pornire sau comenzi; şi

6. .10 echipamentele hidraulice, pneumatice şi electrice de comandă a maşinii principale de propulsie, inclusiv elicele cu pas variabil.

Totuşi, Administraţia poate, ţinând cont de consideraţii globale de siguranţă, să admită o reducere parţială a capacităţii de propulsie în raport cu funcţionarea normală.

1. 7.1.3 Maşina principală de propulsie şi toate echipamentele auxiliare esenţiale pentru propulsie şi siguranţa unităţii trebuie să poată funcţiona, aşa cum au fost instalate la bord, în condiţiile statice menţionate la paragraful 4.1.4 şi în condiţiile dinamice următoare:

   1. .1 pentru unităţile stabilizate prin coloane, cu un unghi de 22,5° în orice direcţie;

   2. .2 pentru unităţile autoridicătoare, cu un unghi de 15°în orice direcţie;

   3. .3 pentru unităţile de suprafaţă, cu un unghi de 22,5° şi simultan un tangaj prova sau pupa de 7,5 ° .

      Administraţia poate autoriza o modificare a acestor unghiuri ţinând cont de tip, dimensiune şi cond, itiile de funct' ionare ale unităt' ii.

      > •

2. 7.1.4 Trebuie acordată o atenţie deosebită proiectării, construcţiei şi instalaţiilor maşinilor de propulsie, astfel încât vibraţiile lor, de orice mod, să nu producă solicitări excesive în aceste maşini în conditii normale de functionare.

1. 7.2 Marşul înapoi

   1. 7.2.1 Energia la marş înapoi trebuie să fie suficientă ca să asigure un control convenabil al unităţii în toate circumstanţele normale.

   2. 7.2.2 Trebuie probat că instalaţia de propulsie permite inversarea·sensului împingerii elicei într-un interval convenabil, în aşa fel încât să oprească unitatea pe o distanţă rezonabilă, când aceasta este în deplasare, la marş înainte cu viteza maximă de serviciu.

   3. 7.2.3 Timpii de oprire traiectoriile navei şi distanţele înregistrate la probe împreună cu rezultatele probelor pentru determinarea capacităţii unităţii având mai multe elice, pentru navigaţie şi manevre, când una sau mai multe elice sunt scoase din funcţiune , trebuie să fie disponibile la bord pentru a fi utilizate de comandantul navei sau personalul desemnat pentru aceasta•.

   4. 7.2.4 Când unitatea este echipată cu mijloace suplimentare pentru manevrare sau oprire, acestea trebuie supuse la probe şi se vor consemna rezultatele încercărilor aşa cum este indicat în paragrafele 7.2.2 şi 7.2.3.

2. 7.3 Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor

   

   • • Se face referire la Recomandarea privind prevederea şi expunerea informaţiilor manevrelor la bordul navelor, adoptată de Organizaţie prin rezoluţia A.60 l (I 5).

   1. 7.3.1 Căldările acvatubulare care desenresc maşinile de propulsie cu turbine trebuie echipate cu o alarmă de nivel maxim de apă.

   2. 7.3.2 Toate instalaţiile de generare a aburului care asigură serviciile esenţiale pentru propulsia unităţii trebuie prevăzute cu cel puţin două circuite independente de alimentare cu apă, fiecare având pompele de alimentare; se admite totuşi, ca să fie o singură intrare în colectorul de aburi. Trebuie prevăzute mijloace pentru împiedicarea apariţiei suprapresiunilor în oricare punct al circuitelor.

3. 7.4 Comenzi maşini

   1. 7.4.1 Maşinile principale şi auxiliare esenţiale pentru propulsia unităţii trebuie prevăzute cu mijloace eficace pentru funcţionare şi comandă. Pe puntea de navigaţie trebuie prevăzut un indicator de pas pentru elicele cu pas variabil..

   2. 7.4.2 Când maşinile de propulsie sunt comandate de pe puntea de navigaţie şi încăperile de maşini sunt cu personal permanent de supraveghere, trebuie aplicate următoarele:

      1. .1 în toate condiţiile de navigaţie, inclusiv în timpul manevrei, trebuie să se poată comanda în întregime de pe puntea de navigaţie, sensul împingerii şi, după caz, pasul elicei;

      2. .2 comanda de la distanţă trebuie să se facă _independent, pentru fiecare elice, cu un dispozitiv conceput şi construit în aşa fel încât acţionarea lui să nu necesite o atenţie deosebită a datelor referitoare la funcţionarea maşinii. Când mai multe elice sunt concepute să funcţioneze simultan, ele pot fi comandate printr-un singur dispozitiv de comandă;

      3. .3 maşina de propulsie principală trebuie prevăzută cu un echipament de oprire de avarie pe puntea de navigaţie, independent faţă de sistemul de comandă al punţii de navigaţie;

      4. .4 comenzile maşinii de propulsie efectuate de pe puntea de navigaţie trebuie să fie semnalizate, după caz, în postul de comandă al maşinilor principale sau pe platforma de manevră;

      5. .5 comanda de la distanţă a maşinii de propulsie trebuie să fie posibilă numai dintr-un singur post odată; instalarea de echipamente de comandă interconectate este autorizată în interiorul aceluiaşi post. Fiecare post trebuie prevăzut cu un echipament care să indice postul care comandă maşina de propulsie. Transferul comenzii între puntea de navigaţie şi încăperile de maşini trebuie să fie posibil numai din încăperea de maşini sau din încăperea de comandă maşini;

      6. .6 trebuie să fie posibl1ă comanda locală a maşinilor de propulsie chiar în cazul defectării unei pă.rţi oarecare a sistemului de comandă Ia distanţă;

      7. .7 echipamentul de comandă la distanţă trebuie să fie conceput aşa fel că în caz de defectare să dea o alarma iar turaţia şi sensul împingerii să rămân cele existente înaintea acestei defectări până în momentul în care comanda locală intră în acţiune, afară numai dacă Administraţia consideră aceste dispoziţii imposibile în practică;

      8. .8 pe puntea de navigaţie trebuie să fie prevăzute aparate care să indice:

         1. 8.1 turaţia şi sensul de rotaţie ale elicei, când aceasta are pas fix;

         2. 8.2 viteza şi pasul elicei când are elice cu pas variabil;

      9. .9 pe puntea de navigaţie şi în încăperea de maşini trebuie să fie prevăzută o alarmă care să indice presiunea joasă a aerului de pornire, la un nivel care să permită încă operaţiunile de pornire a motorului principal. Dacă sistemul de comandă la distanţă a motorului de propulsie este conceput pentru pornirea automată, trebuie limitat numărul tentativelor consecutive ratate de pornire automată pentru a menţine un nivel suficient al presiunii de aer necesar pornirii locale a motorului.

   3. 7.4.3 Când maşina principală de propulsie şi maşinile asociate, inclusiv sursele principale de alimentare cu energie electrică, sunt echipate cu dispozitive de comandă automată sau de la distanţă, de diferite grade şi care sunt supravegheate în permanenţă de personal dintr-un post de comandă, acest post de comandă trebuie conceput, echipat şi instalat în aşa fel ca exploatarea maşinii să fie aşa de sigură şi eficace ca şi cum ar fi sub supraveghere directă; în acest scop se aplică în mod corespunzător paragrafele 8.2 până la 8.5. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită protecţiei contra incendiului şi inundării.

4. 7.5 Instalaţia de guvernare

   1. 7.5.1 Exceptând cerinţele paragrafului 7.5.18 unităţile trebuie să fie echipate cu o instalaţie de guvernare principală şi o instalaţie de guvernare auxiliară acceptate de către Administraţie. Instalaţia de guvernare principală şi instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie dispuse în aşa fel încât o defecţiune a uneia dintre ele nu o face pe cealaltă inutilizabilă, atât cât să fie rezonabil şi posibil în practică.

   2. 7.5.2 Instalaţia de guvernare principală trebuie să fie de o construcţie suficient de solidă pentru a pennite să guverneze unitatea la viteza maximă de serviciu ceea ce va fi demonstrat la probe. Instalaţia de guvernare principală şi axul cânnei trebuie să fie concepute în aşa fel încât să nu fie

      deteriorate la viteza maximă la marş înapoi dar totuşi această cerinţă nu trebuie demonstrată prin

      probe la viteza maximă de marş înapoi şi la unghiul maxim de bandă a cârmei.

   3. 7.5.3 Când unitatea este la pescajul său maxim şi la marş înainte cu viteza maximă de serviciu, instalaţia de guvernare trebuie să poată manevra cârma din poziţia de 35 grade dintr-un bord la poziţia de 35 grade în celălalt bord. Timpul necesar pentru trecerea cârmei de la 35 grade dintr-un bord oarecare la 30 grade în celălalt bord nu trebuie să depăşească 28 secunde în aceleaşi condiţii.

   4. 7.5.4 Instalaţia de guvernare principală trebuie acţionată de o sursă de energie când aceasta este necesară pentru îndeplinirea cerinţelor de la paragraful 7.5.3 şi în toate cazurile în care Administraţia va solicita un ax de cârmă al cărui diametru la nivelul echei să fie mai mare de 120 mm.

   5. 7.5.5 Agregatul sau agregatele de forţă ale instalaţiei de guvernare trebuie să fie concepute astfel încât să pornească automat, când, după o întrerupere de curent, s-a restabilit alimentarea cu energie

   6. 7.5.6 Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie de o construcţie suficient de solidă şi să permită guvernarea unităţii la o viteză de navigaţie acceptabilă; ea trebuie să poată fi pusă rapid în acţiune în caz de avarie.

   7. 7.5.7 Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie capabilă să rotească cârma de la poziţia de 15 grade într-un bord la 15 grade în celălalt bord în cel mult 60 de secunde, unitatea fiind la pescajul său maxim şi la marş înainte cu o viteză egală cu jumătate din viteza maximă de serviciu sau la o viteză de 7 noduri oricare dintre aceasta este mai mare

   8. 7.5.8 Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie acţionată de o sursă de energie când aceasta este necesară pentru îndeplinirea cerinţelor de la paragraful 7.5.7 şi în toate cazurile în care Administraţia cere un ax de cârmă al cărui diametru la nivelul echeî să fie mai mare de 230 mm.

   9. 7.5.9 Când instalaţia de guvernare principală are două sau mai multe grupuri de acţionare identice, nu este necesar să se prevadă instalaţie de guvernare auxiliară dacă instalaţia de guvernare principală poate acţiona cârma în condiţiile cerute la paragraful 7.5.3 de mai sus când toate grupurile de acţionare sunt în funcţiune. În măsura în care este rezonabil şi posibil în practic instalaţia de guvernare principală trebuie să fie dispusă în aşa fel încât o singură defecţiune în oricare dintre circuitul de tubulaturi sau unul dintre grupurile de acţionare să nu compromită integritatea restului instalaţiei de guvernare.

   10. 7.5.10 Instalaţia de guvernare principală trebuie să poată fi comandată de pe puntea de navigaţie şi din încăperea maşinii de cârmă. Când echipamentul de comandă a instalaţiei de guvernare care este acţionat de pe puntea de navigaţie, este electric, el trebuie alimentat din circuitul de energie al instalaţiei de guvernare, dintr-un punct situat în încăperea maşinii de cârmă

   11. 7.5.11 Când instalaţia de guvernare principală este dispusă conform cerinţelor din paragraful 7.5.1.9, trebuie prevăzute două echipamente de comandă independente fiecare dintre ele fiind acţionate de pe puntea de navigaţie. Când echipamentul de comandă cuprinde un motor hidraulic cu telecomandă, Administraţia poate renunţa la aplicarea cerinţei referitoare la cel de-al doilea echipament de comandă independent.

   12. 7.5.12 Când instalaţia de guvernare auxiliară este acţionată de o sursă de energie, ea trebuie echipată cu un echipament de comandă acţionat de pe puntea de navigaţie şi care să fie independent de echipamentul de comandă al instalaţiei de guvernare principală.

   13. 7.5.13 În încăperea maşinii de cârmă se vor prevedea mijloace care să permită deconectarea echipamentului de comandă al instalaţiei de guvernare de circuitul de energie.

   14. 7.5.14 Trebuie prevăzut un mijloc de comunicare între puntea de navigaţie şi încăperea maşinii de cârmă.

   15. 7.5.15 Când cârma este acţionată de o sursă de energie, poziţia sa unghiulară exactă trebuie indicată pe puntea de navigaţie. Indicatorul unghiului cârmei trebuie să fie independent de echipamentu] de comandă al instalaţiei de guvernare.

   16. 7.5.16 Trebuie să fie posibilă verificarea poziţiei unghiulare a cârmei în încăperea maşinii de cârmă.

   17. 7.5.17 Trebuie prevăzută o alimentare cu energie de rezervă care să intre în acţiune automat într-un termen de 45 secunde şi care să fie suficientă pentru a alimenta cel puţin un grup motor al instalaţiei de guvernare conform cerinţelor paragrafului 7.5.7, precum şi echipamentul său de comandă şi indicatorul unghiului cârmei; această sursă de alimentare cu energie de rezervă trebuie să fie sursa de energie de avarie, fie altă sursă de energie independentă situată în încăperea maşinii de cârmă. Această sursă de energie independentă trebuie să fie utilizată numai pentru acest scop şi trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru 1O minute de funcţionare continuă.

   18. 7.5.18 Dacă este instalată o cârmă neconvenţională, Administraţia trebuie să acorde o atenţie deosebită instalaţiei de guvernare a unităţii astfel încât să se asigure gradul de fiabilitate şi eficacitate acceptabil conform cerinţelor de Ia paragraful 7.5.1

5. 7.6 Instalaţia de guvernare electrică şi electrohidrauJică

   1. 7.6.1 Se vor prevedea indicatoare a stăfij de funcţionare a motoarelor tutw·or instalaţiilor de guvernare electrice sau electrohidraulice pe puntea de navigaţie şi într-un post corespunzător de comandă maşini..

   2. 7.6.2 Fiecare instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică cuprinzând unu sau mai multe grupuri de acţionare trebuie să fie alimentate de cel puţin două circuite din tabloul principal de distribuţie. Unul dintre circuite poate să treacă prin tabloul de distribuţie de avarie. Orice instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică auxiliară asociată la o instalaţie de guvernare electrică sau e]ectrohîdraulică principală poate să fie cuplată la unul dintre circuitele alimentând aceasta din

      urmă. Circuitele care deservesc o instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică trebuie să aibă o capacitate nominală suficientă pentru alimentarea tuturor motoarelor care pot fi cuplate simultan şi pot să funcţioneze simultan.

   3. 7.6.3 Circuitele şi motoarele trebuie să fie protejate contra scurtcircuitelor şi echipate cu alarmă de suprasarcină. Echipamente]e de protecţie la supracurenţi dacă există, trebuie să intre în acţiune când curentul este cel puţin egal cu dublul curentului la plină sarcină a motorului sau circuitului protejat şi să fie concepute în aşa fel încât să lase să treacă curenţii de pornire corespunzători. Când se foloseşte o alimentare trifazată trebuie prevăzută o alarmă care să indice avarierea oricărei faze de alimentare. Alarmele cerute în prezentul subparagraf trebuie să fie alarme sonore şi vizuale instalate pe puntea de navigaţie într-o poziţie de unde pot fi observate cu uşurinţă.

6. 7.7 Comunicaţii între puntea de navigaţie şi încăperea de maşini

   Unităţile trebuie să fie prevăzute cu cel puţin două mijloace independente care să permită transmiterea ordinelor de la puntea de navigaţie la poziţia din încăperea de maşini sau în postul de comandă din care maşinile sunt comandate în mod normal. Unul dintre aceste mijloace trebuie să fie constituit dintr-un telegraf maşini asigurând o reproducere vizuală a ordinelor şi a răspunsurilor schimbate între încăperea de maşini şi puntea de navigaţie. Trebuie luată în consideraţie prevederea de mijloace de comunicare cu toate celelalte poziţii din care pot fi comandate maşinile.

7. 7.8 Instalaţia de alarmă pentru mecanici

   Se va prevedea o instalaţie de alarmă pentru mecanici, care să fie acţionată din postul de comandă maşini sau de pe platforma de manevră, după caz şi care să fie auzită clar în cabinele mecanicilor.

8. 7.9 Sursa principală de ener-gie electrică

   1. 7.9.1 Suplimentar cerinţelor paragrafului 5.2, sursa principală de energie electrică trebuie să îndeplinească cerinţele următoare:

      1. .1 Sursa principală de energie a unităţii trebuie să fie concepută astfel că serviciile menţionate la paragraful 5.1.1.l să poată rămâne asigurate oricare ar fi turaţia şi sensul de rotaţie al maşinilor de propulsie principale sau al a:xeJor principale.

      2. .2 Centrala electrică trebuie să fie concepută astfel încât să asigure ca în cazul când oricare dintre generatoare sau sursa sa de energie principală iese din funcţiune, generatorul (generatoarele) rămas poate asigura alimentarea serviciilor electrice necesare pornirii maşinii principale de propulsie când unitatea este în stare de lipsă de energie. Generatorul de avarie poate fi utilizat pentru pornire când unitatea este în stare de lipsă de energie, dacă puterea sa, singură sau combinată cu a unuia dintre generatoare este suficientă pentru asigurarea simultană a serviciilor menţionate la paragrafele 5.3.6.1 până la 5.3.6.4.

      3. .3 Pentru unităţile cu propulsie electrică autonomă aplicarea paragrafului 5.2.2 se poate limita numai la fumizarea unei puteri suficiente care să permită unităţii să se deplaseze în deplină siguranţă.

   2. 7.9.2 Tabloul principal de distribuţie trebuie să fie plasat în raport cu un post de generator principal în aşa fel, pentru cât este cu putinţă, încât integritatea alimentării normale să nu poată fi afectată decât de un incendiu sau altă deteriorare care s-ar produce într-o încăpere. Orice incintă înconjurătoare conţinând tabloul principal de distribuţie, cum ar fi un post de comandă maşini situat în limitele încăperii, nu este considerată ca separând tab]ourile de distribuţie de generatoare.

   3. 7.9.3 La bordul tuturor unităţilor ale căror generatoare principale au o putere electrică instalată de peste 3 megawaţi, barele principale trebuie divizate în cel puţin două părţi, în mod normal cuplate prin conexiuni separate sau orice alt mijloc aprobat; generatoarele şi orice alt echipament duplicat trebuie, în măsura posibilului, să fie legate cu jumătate din fiecare parte. Sunt permise amenajări alternative echivalente.

9. 7.10 Sursa de energie e]ectrică de avarie

În afara serviciilor menţionate la secţiunea 5.3, sursa de energie de avarie trebuie să poată alimenta următoarele servicii:

,1 Timp de 18 ore, iluminatul de avarie al inst laţiei de guvernare;

1. .2 Tmp de 18 ore:

   1. 2.1 echipamentul de navigaţie cerut de regula V/12 a Convenţiei SOLAS din 1974;

   2. 2.2 cu intermitenţă, lampa de semnalizare de zi şi a sirenei unităţii;

      afară de cazul când aceste servicii nu dispun de o alimentare independentă furnizată de o baterie de acumulatori situată convenabil în aşa fel încât să poată fi utilizată în caz de situaţie critică şi suficientă pentru o perioadă de 18 ore;

2. .3 Timp de 1O minute instalaţia de guvernare când aceasta trebuie să fie alimentată în condiţiile menţionate la paragraful 7.5.4.

Capitolul 8

Încăperi de maşini periodic nesupravegheate pentru

toate tipurile de unităţi

1. 8.1 Generalităţi

   Cerinţele din prezentul capitol sunt suplimentare celor din capitolele 4 până la 7 şi se aplică încăperilor de maşini exploatate fără prezenţa permanentă a personalului, indicate în cele de faţă. Măsurile luate trebuie să asigure unităţii funcţionând ca o navă, inclusiv în timpul manevrei şi în încăperilor de maşini de categoria A în timpul operaţiilor de foraj, după caz, un grad de siguranţă echivalent celui unei unităţi ale cărei încăperi de maşini sunt supravegheate de personal.

2. 8.2 Domeniul de aplicare

   1. 8.2.1 Cerinţele paragrafelor 8.3 până la 8.9 se aplică unităţilor proiectate să se propulseze prin propriile lor mijloace fără ajutor exterior.

   2. 8.2.2 Unităţile, altele decât cele care sunt concepute pentru autopropulsie, care au încăperi de maşini periodic nesupravegheate în care se găsesc maşinile destinate funcţionării ca o navă trebuie să îndeplinească cerinţele părţilor corespunzătoare din paragrafele 8.3, 8.4, 8.7, 8.8 şi 8.9.

   3. 8.2.3 Când la bordul unei unităţi oarecare, este prevăzut ca unele încăperi de maşini de categoria A destinate operaţiilor de foraj vor fi exploatate fără prezenţa personalului permanent, Administraţia trebuie să preconizeze aplicarea paragrafelor 8.3 şi 8.9 încăperilor de maşini de categoria A, ţinând corespunzător cont de caracteristicile maşinilor respective şi supravegherea prevăzută pentru garantarea siguranţei.

   4. 8.2.4 Trebuie luate măsuri acceptate de către Administraţie pentru a asigura buna funcţionare a echipamentului la bordul fiecărei unităţi şi să se prevadă inspecţii regulate şi probe de rutină pentru a se asigura că acest echipament continuă să funcţioneze corect.

   5. 8.2.5 Fiecare unitate trebuie să aibă documente acceptate de către Administraţie, atestând că ele pot fi exploatate rară prezenţa permanentă a personalului în încăperile de maşini.

3. 8.3 Protecţia contra incendiului

   Prevenirea incendiului

   1. 8.3.1 Când este necesar, tubulaturile de combustibil lichid şi ulei de ungere trebuie să fie prevăzute cu ecrane sau protejate corespunzător în aşa fel încât să se evite atât cât este posibil ca hidrocarburile să nu curgă sau să nu fie pulverizate pe suprafeţe fierbinţi sau în prizele de aer ale maşinilor. Numărul îmbinărilor tubulaturilor de la aceste instalaţii trebuie redus la minimum. Trebuie acordată o atenţie deosebită tubulaturilor de combustibil lichid sub presiune; când este posibil în practică scurgerile din aceste instalaţii de tubulaturi trebuie să fie colectate şi să se declanşeze o alarmă.

   2. 8.3.2 Tancurile de serviciu de combustibil lichid umplute automat sau prin comandă Ia distanţă trebuie să fie echipate cu dispozitive care să elimine riscul de deversare. Celelalte echipamente care tratează automat lichidele inflamabile, ca de exemplu separatoarele de combustibil lichid, trebuie, de fiecare dată că acest luciu este posibil în practică, să fie instalate într-un spaţiu special rezervat separatoarelor şi încălzitoarelor, şi trebuie prevăzute cu dispozitive destinate prevenirii deversărilor.

   3. 8.3.3 Când tancurile de serviciu de combustibil lichid sau tancurile de decantare sunt prevăzute cu echipament de încălzire, trebuie prevăzut un avertizor care să dea alarma în caz de temperatură excesivă, dacă riscă să fie depăşit punctul de inflamabilitate al combustibilului..

      Detecţia incendiului

   4. 8.3.4 În încăperile de maşini periodic nesupravegheate, trebuie amplasată, o instalaţie aprobată pentru detectarea incendiului care se bazează pe principiul autocontrolului şi să includă facilităţi pentru testări periodice.

   5. 8.3.5 Instalaţia pentru detectarea incendiului cerut la paragraful 8.3.4 trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

      1. .1 Această instalaţie de detecţie a incendiului trebuie să fie astfel proiectată, iar detectoarele trebuie să fie astfel dispuse încât să descopere rapid începutul unui incendiu în orice parte a acestor încăperi şi în toate condiţiile normale de exploatare a maşinilor şi de variaţie a ventilaţie pe care le cere gama posibilă de temperaturi ambiante. Instalaţiile de detecţie care folosesc numai detectoare termice nu trebuie permise , cu excepţia spaţiilor cu înălţime limitată şi când utilizarea lor este în mod deosebit de corespunzătoare. Instalaţia de detecţie trebuie să declanşeze alanne sonore şi vizuale distincte de cele ale sistemelor care nu indică un incendiu, în locuri suficient de numeroase

         pentru a asigura că aceste semnale de alarmă SWlt văzute şi auzite în amplasamentele cerute de paragraful 8.7.1.

      2. .2 După ce instalaţia a fost montată, ea trebuie supusă probelor în condiţii diferite de ventilaţie şi de exploatare a maşinilor.

      3. .3 Când instalaţia de detecţie a incendiului este electrică, trebuie să fie alimentată automat de la o sursă de energie de avarie prin intermediul unei alimentări separate, în cazul căderii sursei principale de energie.

   6. 8.3.6 Se vor prevedea mijloace pentru caz de incendiu:

      1. .1 în conductele de alimentare cu aer şi de eşapament la căldări; şi

      2. .2 în colectoarele de baleiaj ale motorului de propulsie,

         pentru a se asigura detectarea şi darea alarmei la iniţierea incendiului, cu excepţia cazului când Administraţia consideră că aceste instalaţii nu sW1t necesare în unele cazuri particulare.

   7. 8.3.7 Motoarele cu combustie internă cu puterea mai mare sau egală cu 2250 kW sau cu diametrul cilindrilor mai mare de 300 mm trebuie să fie echipate cu detectoare de ceaţă de ulei în carter, echipamente de control a temperaturii palierelor sau cu echipamente echivalente.

      Combaterea incendiului

   8. 8.3.8 Trebuie prevăzută o instalaţie fixă de stingere a incendiului aprobată, la bordul unităţilor la care nu se aplică cerinţele paragrafului 9.5.

   9. 8.3.9 Trebuie luate măsuri pentru garantarea unei alimentări imediate de la magistrala de incendiu la presiunea corespunzătoare, ţinând seama de riscul de îngheţ, fie;

      1. .1 printr-o instalaţie de comandă a pornirii la distanţă a uneia dintre pompele de incendiu principale. Una dintre aceste comenzi trebuie instalată pe puntea de navigaţie şi alta în postul de control incendiu, dacă acesta există; sau

      2. .2 prin menţinerea sub presiune în permanenţă a magistralei de incendiu cu ajutorul fie

         1. 2.1 printr-una din pompele principale de incendiu; fie

         2. 2.2 printr-o pompă rezervată în acest scop, cu pornire automată , în cazul reducerii presiunii unei pompe principale de incendiu

   10. 8.3.10 Administraţia trebuie să acorde atenţie deosebită menţinerii integrităţii la foc a încăperilor de maşini, la alegerea amplasamentului şi la centralizarea comenzilor instalaţiei de stins incendiu, a echipamentelor de oprire cernte (ventilaţie, pompe de combustibil etc.) şi poate să ceară dispozitive suplimentare de stins incendiul, echipamente de combatere a incendiului şi aparate de respirat.

4. 8.4 Protecţia contra inundării

   Detectarea nivelului apelor din santină

   1. 8.4.1 Un nivel de crescut al apelor din santina încăperii maşini periodic nesupravegheat şi situat

      • • sub linia de încărcare reglementară trebuie să declanşeze o alarmă sonoră şi vizuală în amplasamentele precizate la paragrafill 8.7.1.

   2. 8.4.2 Încăperile de maşini periodic nesupravegheate trebuie să fie prevăzute, în măsura în care aceasta este posibilă în practică, cu puţuri de santină de capacitate suficientă pentru colectarea lichidelor care se acumulează normal în timpul perioadelor de funcţionare fără personal. Aceste puţuri trebuie să fie situate şi supravegheate astfel ca toată acumularea de lichide să fie detectată la nivelele fixate în prealabil la unghiuri normale de înclinare.

   3. 8.4.3 Când pompele de santină se pun în funcţiune automat, trebuie prevăzute mijloace care să indice în locaţiile prevăzute de 8.7.1. dacă, afluxul de lichide este superior debitului pompei sau dacă aceasta din urmă funcţionează mai des decât este normal prevăzut. În aceste cazuri, se pot autoriza puţuri mai mici, utilizabile în timpul unei perioade rezonabile. Dacă există pompe de drenaj cu pornire automată trebuie să se acorde o atenţie deosebită regulilor de prevenirea poluării cu hidrocarburi.

5. 8.5 Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de propulsie

   1. 8.5.1 În modul de funcţionare ca o navă, inclusiv în timpul manevrei, trebuie să se poată comanda în întregime de pe puntea de navigaţie turaţia, sensul împingerii şi, după caz, pasul elicei.

   2. 8.5.2 Această comandă la distanţă trebuie să se efectueze prin intermediul unui singur dispozitiv pentru fiecare elice independentă, cu funcţionare automată a ansamblului de aparate conexe, incluzând, dacă este necesar, dispozitive de protecţie a maşinii de propulsie contra suprasarcinilor. Totuşi, când mai multe elice sW1t concepute să funcţioneze simultan, aceste elice pot fi comandate printr-un singur dispozitiv de comandă.

   3. 8.5.3 Maşina principală de propulsie trebuie prevăzută, cu Wl dispozitiv de oprire a maşinii de pe puntea de navigaţie, în caz de avarie şi care să fie independent de instalaţia de comandă de pe puntea de navigaţie menţionat la paragraful 8.5.2.

   4. 8.5.4 Manevrele dispozitivului de comandă a maşinii de propulsie efectuate de pe puntea de navigaţie trebuie să fie semnalate, după caz, în postul central de comandă al maşinilor principale sau în postul de comandă al maşinilor de propulsie, după caz.

   5. 8.5.5 Comanda de la distanţă a maşinii de propulsie trebuie să poată să fie posibilă numai dintr-un singur post odată; instalarea de sisteme de comandă interconectate este autorizată în interiorul unui singur post. Fiecare post trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care să indice postul care comandă aparatul de propulsie. Transferul comenzii între puntea de navigaţie şi încăperea maşinii trebuie să fie posibil numai din încăperea maşinii sau din postul de comandă al maşinilor. Instalaţia trebuie să cuprindă mijloace care să pennită împiedicarea unei modificări sensibile de propulsie în timpul transferului comenzii dintr-un amplasament în altul.

   6. 8.5.6 Trebuie să fie posibilă comanda locală a tuturor maşinilor esenţiale şi pentru propulsie şi manevrare chiar în cazul avariei unei părţi oarecare a dispozitivelor automate sau de comandă la distanţă.

   7. 8.5.7 Instalaţia automată de comandă la distanţă trebuie să fie concepută în aşa fel ca în caz de avarie, alarma să fie dată pe puntea de navigaţie şi în postul de comandă a maşinilor principale. În afară de cazul în care Administraţia consideră aceste dispoziţii imposibile în practică, turaţia şi sensul împingerii trebuie să rămână cele existente înaintea acestei avarii până în momentul când comanda locală intră în acţilme.

   8. 8.5.8 Pe puntea de navigaţie trebuie prevăzute aparate care să indice:

      1. .1 Turaţia şi sensul de rotaţie al elicei, când aceasta este cu pas fix; sau

      2. .2 Turaţia şi pasul elicei, când aceasta este cu pas variabil.

   9. 8.5.9 Trebuie limitate numărul tentativelor consecutive de pornire automată ratate, pentru a menţine presiunea aerului necesar pornirii, la un nivel suficient. Trebuie prevăzută o alarmă de presiune joasă a aerului de pornire, stabilită la un nivel care să permită încă operaţiunile de pornire a maşinii principale.

6. 8.6 Comunicaţii

   Postul central de comandă a maşinilor principale sau postul de comandă al maşinilor de propulsie, după caz, puntea de navigaţie, cabinele ofiţerilor mecanici şi, la bordul unităţilor stabilizate prin coloane, postul central de comanda balastului, trebuie conectate la un mijloc fiabil de comunicare vocală.

7. 8.7 Instalaţia de alarmă

   1. 8.7.1 Trebuie să se prevadă, în postul de comandă al maşinilor principale, o instalaţie de alarmă sonoră şi vizuală pentru a indica orice defect de funcţionare care solicită atenţie, care trebuie să:

      1. .1 declanşeze o alarmă sonoră şi vizuală la un alt post de comandă care, în mod normal permanent supravegheat;

      2. .2 declanşeze alarma destinată să prevină mecanicii cerută la paragraful 7.8, sau o alarmă echivalentă acceptată de către Administraţie, dacă nici o măsură n-a fost luată într-o perioadă de timp determinată pentru remedierea avariei;

      3. .3 pe cât posibil, să fie conceput unnărind principiul de siguranţă intrinsecă; şi

      4. .4 în modul de funcţionare ca o navă, să declanşeze o alarmă sonoră şi vizuală pe puntea de navigaţie în toate cazurile care necesită intervenţia sau atenţia ofiţerului de cart.

   2. 8.7.2 Instalaţia de alarmă trebuie să fie alimentată în permanenţă şi să fie prevăzută cu un dispozitiv de cuplare automată la o sursă de energie de rezervă în cazul căderii sursei normale de energie.

   3. 8.7.3 Orice avarie a sursei normale de energie a instalaţiei de alarmă trebuie semnalizată printr-o alarmă.

   4. 8.7.4 Instalaţia de alarmă trebuie să poată semnala simultan mai mult de o singură defecţiune iar acceptarea unui semnal de alarmă nu trebuie să anuleze o altă alarmă.

   5. 8.7.5 Recepţionarea în amplasamentul menţionat în paragraful 8.7.1 a oricărei alarme trebuie indicată la poziţiile unde a fost dată. Echipamentele avertizoare trebuie să continue să funcţioneze până ce semnalul lor a fost luat în consideraţie iar semnalele vizuale trebuie menţinute până în momentul remedierii defecţiunii. Instalaţia de alarmă trebuie atunci să se 1-epună automat în poziţia de funcţionare normală.

8. 8.8 Cerinţe speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice

   1. 8.8.1 Cerinţele speciale aplicabile maşinilor, căldărilor şi instalaţiilor electrice trebuie să fie acceptate de către Administraţie şi să cuprindă cel puţin cerinţele din prezenta secţiune.

   2. 8.8.2 Sursa principală de energie electrică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii;

      .,1 Când energia electrică poate fi furnizată de un singur generator, trebuie prevăzute măsuri adecvate de reducere a sarcinii corespunzătoare pentru garantarea continuităţii alimentării serviciilor necesare propulsiei, guvernării precum şi pentru siguranţa unităţii. Pentru a remedia cazul căderii generatorului în funcţiune, trebuie prevăzută pornirea şi cuplarea automată la tabloul principal de distribuţie a unui generator de

      • • rezervă având o capacitate suficientă pentru a permite unităţii să se deplaseze în

      deplină siguranţă şi să asigure repornirea automată a auxiliarelor esenţiale, inclusiv dacă este necesar după un program secvenţial de funcţionare. Administraţia poate scuti unităţile de această cerinţă când energia necesară pentru asigurarea serviciilor menţionate la paragraful 5.1.1.1, exceptând serviciile menţionate la paragraful

      1.3.17.2 este mai mică sau egală cu 250 kilowaţi.

      1. .2 Când energia electrică este în mod normal furnizată de mai multe generatoare funcţionând simultan în paralel, trebuie prevăzute măsuri, cum ar fi reducerea sarcinii care să garanteze ca în cazul avarierii unui generator, celelalte să continue să funcţioneze rară suprasarcină, pentru navigaţie sigură când unitatea este în deplasare şi pentru asigurarea siguranţei unităţii.

         Funcţia de transfer

   3. 8.8.3 Când sunt cerute maşini de rezervă pentru alte maşini auxiliare esenţiale pentru propulsie, trebuie prevăzute fi.mcţii de transfer automate. Transferul automat trebuie să declanşeze o alarmă.

      Comanda automată şi instalaţii de alarmă

   4. 8.8.4 Instalaţia de comandă trebuie să fie concepută în aşa fel ca serviciile necesare funcţionării maşinilor principale de propulsie şi auxiliarelor sale să fie asigurate prin intermediul dispozitivelor automate necesare.

   5. 8.8.5 Trebuie să se prevadă mijloace care să permită menţinerea la nivelul solicitat suficient al presiunii de aer pentru pornire când motoarele ce asigură propulsia principală sunt cu combustie internă.

   6. 8.8.6 Trebuie prevăzută o instalaţie de alarmă care să îndeplinească cerinţele paragrafului 8.7 pentru toate nivelurile importante ale fluidelor, presiunilor, temperaturilor şi ale altor parametri esenţiali.

9. 8.9 Dispozitive de siguranţă

Trebuie prevăzut un dispozitiv de siguranţă care antrenează oprirea automată a părţii afectate a instalaţiei în cazul unui defect de :funcţionare a maşinilor sau căldărilor care prezintă un pericol imediat şi care declanşează o alarmă în amplasamentele cerute la paragraful 8.7.1. Maşinile de propulsie nu trebuie să se oprească automat, decât în cazurile când există riscul unei avarii grave, de distrugere totală sau explozie. Când există dispozitive care să permită trecerea peste oprirea maşinii principale de propulsie, acesta trebuie să fie conceput în aşa fel ca să nu poată fi activat din neatenţie. Trebuie prevăzută semnalizarea luminoasă care să indice că acest dispozitiv a fost activat.

Capitolul 9

Protecţia contra incendiului

1. 9.1 Protecţia constructivă contra incendiului

   1. 9.1.1 Aceste cerinţe se aplică în principal unităţilor a căror corp de suprastructură, pereţi structurali, punţi şi rufuri slID.t din oţel.

   2. 9.1.2 Unităţile construite din alte materiale pot fi acceptate, cu condiţia ca acestea să asigure, cu avizul Administraţiei, un nivel de siguranţă echivalent.

      Rezistenţa la foc a pereţilor şi punţilor

   3. 9.1.3 Rezistenţa minimă la foc a pereţilor şi punţilor trebuie să fie conformă nu numai cerinţelor speciale din secţiunea prezentă şi din secţiunea 9.2, dar şi celor din tabelele 9-1 şi 9-2. Pereţii

      exteriori ai suprastructurilor şi rufurilor care delimitează spaţii de locuit, inclusiv punţi suspendate care susţin aceste spaţii, trebuie să fie construiţi conform normei "A-60" pe ansamblul părţii vecine cu masa rotativă şi situată la mai puţin de 30 m de centrul ei. În cazul wiităţilor dotate cu o substructură mobilă, distanţa de 30 m trebuie măsurată când substructura este în poziţia de foraj cea mai apropiată de spaţiile de locuit. Administraţia poate accepta amenajări echivalente.

   4. 9.1.4 Pentru aplicarea cerinţelor din tabele trebuie să se ţină seama de următoarele principii:

      1. .1 Tabelele 9-1 şi 9-2 trebuie aplicate pereţilor şi respectiv punţilor care separă spaţii adiacente.

      2. .2 Pentru determinarea normelor de rezistenţă Ia foc aplicabile pereţilor care separă spaţii adiacente, aceste spaţii sw1t clasificate în funcţie de riscul de incendiu pe care-l prezintă, în categoriile (1) până la (11) de mai jos. Titlul fiecărei categorii are un caracter specific mai degrabă decât restrictiv. Numărul din paranteze care precede titlul fiecărei categorii se referă la coloana sau linia corespunzătoare din tabele.

         1. (1) Posturile de comandă sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.31.

         2. (2) Coridoare înseamnă coridoare şi holuri.

         3. (3) Încăperi de locuit sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.45 exclusiv coridoare, toalete şi oficii care nu conţin aparate de gătit.

         4. (4) Scări înseamnă scările interioare, ascensoare şi scările rulante (altele decât cele care sunt în întregime situate în încăperi de maşini), ca şi casele lor. În această privinţă o scară care este închisă numai la un singur nivel trebuie considerată ca făcând parte din spaţiul de care nu este separată printr-o uşă de incendiu.

         5. (5) Încăpere de serviciu (pericol redus de incendiu) înseamnă dulapuri, magazii, spaţii de lucru în care nu este depozitat material inflamabil, precum uscătorii şi spălătorii.

         6. (6) Încăperi de maşini de categoria A sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.29.

         7. (7) Alte încăperi de maşini sunt spaţiile definite la paragraful 1.3.30 cu excepţia încăperilor de maşini de categoria A.

            Tabelul 9-1- Rezistenţa la foc a pereţilor care separă spaţii adiacente

            Spaţii	(1)	(2)	(3)	(4)	(5)	(6)	(7)	(8)	(9)	(10)	(11)
            Posturi de (1) Comandă	A-09L	A-O	A-60	A-0	A-15	A-60	A-15	A-60	A-60	*	A-O
            Coridoare (2)		C	B-0	B-0 A-Ob!	B-0	A-60	A-O	A-O	A-O	*	B-0
            Încăperi de locuit (3)			C	B-0 A-OllL	B-0	A-60	A-O	A-O	A-O	*	C
            Scări (4)				B-0 A-0.bL	B-0 A-Ot,1	A-60	A-O	A-O	A-O	* *	B-0 A-Oiu
            Încăperi de serviciu (5) (pericol redus )					C	A-60	A-O	A-O	A-O	*	B-0
            Încăperi (6) maşini de categoria A						,te	A-Oi!L	A-60	A-60	,te	A-O
            Alte spaţii (7)							A-Oa1	A-O	A-O	*	A-O

            de maşini							sL
            Zone periculoase								–	A-O	–	A-O
            Încăperi de serviciu (9)									A-Oli	*	A-O
            (pericol ridicat)
            Punţi deschise (10)										–	*
            Încăperi sanitare şi(l l) spaţii similare											C

            Tabelul 9-2 – rezistenţa la foc a punţilor care separă spat, ii adiacente

            Spaţii + Spaţii dedesubt deasu	(1)	(2)	(3)	(4)	(5)	(6)	(7)	(8)	(9)	(10)	(11)
            Posturi de comandă (1)	A-O	A-O	A-O	A-O	A-O	A-60	A-O	A-O	A-O	*	A-0
            Coridoare (2)	A-O	*	*	A-O	*	A-60	A-O	A-O	A-O	*	*
            Încăperi de locuit (3)	A-60	A-O	*	A-O	*	A-60	A-O	A-O	A-O	*	*
            Scări (4)	A-O	A-O	A-O	*	A-O	A-60	A-O	A-O	A-O	*
            încăperi de serviciu (5' (pericol redus )	A-15	A-O	A-O	A-O	*	A-60	A-0	A-O	A-O	*	A-O
            Încăperi de (6) maşini de categoria A	A-60	A-60	A-60	A-60	A-60	* a/	A-60	A-60	A-60	*	A-O
            Alte spaţii de (7) maşini	A-15	A-O	A-O	A-O	A-O	A-O ol	* !!L	A-O	A-O	*	A-O
            Zone periculoase	A-60	A-O	A-O	A-O	A-O	A-60	A-O	–	A-O	–	A-O
            Încăperi de serviciu (9) (pericol ridicat )	A-60	A-O	A-O	A-O	A-O	A-O	A-0	A-O	A-O	*	A-O
            Punţi deschise (10)	*	*	*	*	*	*	*	–	*	–	*
            Spaţii sanitare şi (11) spaţii similare	A-O	A-O		A-O		A-O	A-0	A-O	A-O

            Note:

            M

            00

            M

            *

            Notele de mai jos se aplică tabelelor nr. 3 şi nr. 4 după caz.:

            Când spaţiul conţine o sursă de energie de avarie sau elemente ale unei surse de energie de avarie adiacente unui spaţiu ce conţine un generator de serviciu al navei sau elemente ale unui generator de serviciu al navei, peretele sau puntea de separaţie dintre aceste spaţii trebuie să fie de tip „A-60”.

            Pentru clarificarea notei aplicabile vezi paragrafele 9.2.1 şi 9.2.3.

            Când spaţiile aparţinând aceleiaşi categorii numerice şi apare indicele un perete sau o punte de tipul indicat în tabele este necesar numai când spaţiile adiacente servesc unor scopuri diferite, de exemplu la categoria (9)0 bucătărie situată alături de altă bucătărie nu necesită un perete, dar o bucătărie situată alături de o magazie de pituri n·ebuie prevăzută cu perete de tip „A-O”.

            Pereţii care separă puntea de navigaţie, camera hărţilor şi cabina radio una de alta pot fi de tip "B-0".

            Când apare un asterisc în tabele, construcţiile trebuie să fie din oţel sau din alt material

            echivalent dar nu este necesar să fie de tip "A". Totuşi dacă o punte este penetrată pentru trecerea cablurilor electrice, tubulaturilor şi conductelor de ventilaţie, aceste treceri trebuie făcute etamşe pentru a preveni trecerea flăcărilor şi fumului.

         8. (8) Zone periculoase sunt zonele definite la paragraful 1.3.32.

         9. (9) Încăperi de serviciu {pericol ridicat) înseamnă dulapuri, magazii şi spaţii de lucru unde sunt depozitate materiale inflamabile, bucătării, oficii conţinând aparate de gătit, magaziile de pituri şi atelierele, altele decât cele care fac parte din încăperile de maşini.

         10. (10) Punţi deschise sunt spaţiile de pw1ţi deschise, cu excepţia zonelor periculoase.

             (ll)Încăperi sanitare şi alte spaţii similare sunt instalaţiile sanitare comune, ca duşuri, băi, toalete etc şi oficiile izolate care nu conţin aparate de gătit. Dotările

             sanitare care deservesc un spaţiu şi spre care nu se poate accede decât prin acest spaţiu, trebuie să fie considerate ca făcând parte din spaţiul în care se află.

   5. 9.1.5 Se poate considera că plafoanele şi căptuşelile de tip ăB” fixate respectiv pe punţi şi pereţi asigură integral sau parţial izolaţia şi rezistenţa cerută.

   6. 9.1.6 Când Administraţia aprobă detaliile de construcţie în vederea protecţiei contra incendiului, trebuie să ia în consideraţie riscul transmiterii căldurii la intersecţiile şi extremităţile limitelor termice cerute.

   7. 9.1.7 Ferestrele şi hublourile, cu excepţia ferestrelor de pe puntea de navigaţie trebuie să fie fără fără posibilitate de deschidere. Ferestrele de la puntea de navigaţie pot fi cu posibilitate de deschidere cu condiţia să fie concepute ca să poată fi închise rapid. Administraţia poate autoriza ca ferestrele şi hublourile din afara zonelor cu pericol de explozie să fie cu posibilitate de deschidere.

   8. 9.1.8 Rezistenţa Ia foc a uşilor trebuie, în măsura posibilului, să fie echivalentă cu aceea a pereţilor în care sunt instalate. Uşile exterioare ale suprastructurilor şi rufurilor trebuie să fie construite conform normelor ăA­ O” cel puţin, şi să fie dacă este posibil, cu autoînchidere.

2. 9.2 Protecţia Încăperi]or de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă

   1. 9.2.1 Toţi pereţii de tip „B” trebuie să se extindă din punte în punte şi până la peretele exterior al rufului sau altă limită, cu excepţia când instalarea nu comportă plafoane şi căptuşeli continui de tip „B” de o parte şi de alta a peretelui, în care caz peretele se poate opri la acest plafon sau această căptuşeală. În pereţii coridoarelor, deschiderile de ventilaţie pot fi autorizate exclusiv în sau sub uşile cabinelor , încăperilor sociale, birourilor şi încăperilor sanitare. Deschiderile vor fi practicate numai în partea inferioară a uşilor. Deschiderile practicate în sau sub uşi trebuie să aibă o suprafaţă netă totală care să nu depăşească 0,05 m 2 iar acea deschidere practicată în uşă trebuie prevăzută cu o grilă din material incombustibil. Astfel de deschide1i nu trebuie practicate în uşile caselor de scări.

   2. 9.2.2 Scările trebuie construite din oţel sau un material echivalent.

   3. 9.2.3 Pentru a evita ca un incendiu să se propage rapid de la o punte la alta, scările care deservesc o singură punte trebuie să fie protejate cel puţin Ia un nivel cu pereţi de tip „A” sau „B” şi cu uşi cu autoînchidere. Puţurile ascensoarelor de personal trebuie să fie protejate cu construcţii de tip "A". Scările şi puţurile ascensoarelor care traversează mai mult de o punte trebuie să fie înconjurate cu construcţii de tip "A" şi protejate cu uşi cu autoînchidere la toate nivelurile. Uşile cu autoînchidere nu trebuie să aibă dispozitive de reţinere. Totuşi se pot utiliza dispozitive de reţinere manevrabile de la distanţă în execuţie cu protecţie intrinsecă.

   4. 9.2.4 Spaţiile goale care se găsesc în spatele plafoanelor, lambriurilor şi căptuşelilor trebuie divizate prin ecrane bine ajustate pentru evitarea tirajului. Ecranele vor fi instalate la distanţe de cel mult 14 m.

   5. 9.2.5 Cu excepţia izolaţiilor încăperilor frigorifice, materialele de izolaţie, izolaţia termică a canalelor de ventilaţie şi a ţevilor, plafoanelor, căptuşelilor şi a pereţilor trebuie să fie din materiale incombustibile. Izolaţia armăturilor tubulaturilor circuitelor de fluide la temperaturi joase precum şi ecranele anti-condens şi produsele adezive utilizate pentru aceste izolaţii pot să nu fie incombustibile, dar trebuie să fie în cantitate cât mai limitată posibil iar suprafaţa lor aparentă să aibă caracteristici pentru o lentă propagare a flăcării*. În spaţiile unde există

      

      • • Referitor la Rezoluţia IMO nr.A.653( 16) Recomandare asupra îmbunătăţirii procedurilor de testare la foc pentru inflamabilitatea suprafeţei pereţilor, plafoanelor şi materialelor de finisare a punţilor, în legătură cu Rezoluţia A.166(ES IV) Ghidul de evaluare a proprietăţilor materialelor cu pericol de explozie şi Anexa I, Partea I din Codul Internaţional pentru Aplicarea Procedurilor de Testare a pericolului de Incendiu (Codul FTP).

        riscul pătrunderii produselor petroliere, suprafaţa iz.olaţiilor trebuie să fie impermeabilă la hidrocarburi sau la vapori de hidrocarburi.

   6. 9.2.6 Scheletul inclusiv grinzile şi piesele de asamblare ale pereţilor, căptuşelilor, plafoanelor şi ecranelor antitiraj trebuie să fie din materiale incombustibile.

   7. 9.2.7 Toate suprafeţele expuse ale coridoarelor şi ale caselor scărilor şi suprafeţelor spaţiilor închise sau inaccesibile în încăperile de locuit şi de serviciu şi posturilor de comandă trebuie să aibă caracteristici pentru lentă propagare a flăcării. Suprafeţele aparente ale plafoanelor încăperilor de locuit şi de serviciu şi a posturilor de comandă trebuie să aibă caracteristici pentru o lentă propagare a flăcării.*·

   8. 9.2.8 Pereţii, căptuşelile şi plafoanele pot avea placaje combustibile, cu condiţia ca grosimea acestor placaje să nu depăşească 2 mm, dar cadrul oricăror spaţii altele decât; coridoarelor, al caselor scărilor şi a postului de comandă, unde această grosime trebuie să nu depăşească 1,5 mm. Ca alternativă aceste placaje de alte grosimi pot fi aprobate de Administraţie cu condiţia ca valoarea lor calorifică să nu depăşească 45 mJ I m2.

   9. 9.2.9 Învelişurile nedemontabile ale punţilor, dacă sunt folosite, trebuie să fie din materiale aprobate care nu sunt inflamabile uşor şi nu sunt toxice sau explozive la temperaturi ridicate**.

   10. 9.2.10 Vopselele, lacurile şi alte produse utilizate la finisare pe suprafeţele interioare expuse trebuie să fie de aşa natură încât să nu prezinte un risc de incendiu considerat excesiv de Administraţie, şi nu trebuie să degajeze cantităţi foarte mari de fum.

   11. 9.2.11 Canalele de ventilaţie trebuie să fie din material incombustibil. Totuşi, porţiuni mai scurte, nedepăşind 2 m şi cu secţiunea transversală nedepăşind 0,02 m2 pot să nu fie construite din material incombustibil sub rezerva următoarelor condiţii :

       1. .1 aceste lungimi de canale trebuie să fie dintr-un material care, cu acordul Administraţiei prezintă, un risc redus de incendiu ;

       2. .2 aceste porţiuni să fie utilizate la extremităţile instalaţiei de ventilaţie ;

       3. .3 aceste porţiuni nu trebuie să se găsească la o distanţă mai mică de 600 mm, măsurată în lungul canalului de la punctul în care acesta traversează o construcţie oarecare de tip „A” sau „B”, inclusiv plafoane continui de tip ăB”.

   12. 9.2.12 Când canalele de ventilaţie având o secţiune transversală mai mare de 0,02 m2 traversează pereţi sau punţi de tip „A”, trecerile trebuie prevăzute cu un manşon din tablă de oţel, în cazul când canalele nu sunt din oţel în vecinătatea zonei unde ele penetrează peretele sau puntea; în acest loc canalele şi manşoanele trebuie să răspundă următoarelor condiţii :

       1. .1 Canalele ori manşoanele trebuie să aibă o grosime de cel puţin 3 mm şi o lungime de

          minim 900 mm. Pentru trecerile prin pereţi această lungime minimă trebuie să fie repartizată de preferinţă la 450 mm de fiecare parte a peretelui. Aceste canale sau manşoane care le reacoperă trebuie să primească o izolaţie contra incendiului.

          Rezistenţa la foc a izolaţiei trebuie să fie cel puţin egală cu a peretelui sau punţii pe

          

          • • Referitor la Rezoluţia IMO nr.A.653(16) Recomandare asupra îmbunătăţirii procedurilor de testare la foc pentru inflamabilitatea suprafeţei pereţilor, plafoanelor şi materialelor de finisare a punţilor, în legătura cu Rezoluţia A.166(ES IV) Ghidul de evaluare a proprietăţilor materialelor cu pericol de explozie şi Anexa I, Partea I din Codul Internaţional pentru Aplicarea Procedurilor de Testare a pericolului de Incendiu (Codul FTP).

          •• Referitor la Rezoluţia IMO nr.A.687(17)– Procedura de testare la foc pentru inflamabili1atea învelişului punţii principale.

          care canalul le traversează. Pentru asigurarea protecţiei trecerilor prin punte sau perete se poate folosi un dispozitiv echivalent acceptat de către Administraţie;

       2. .2 Canalele având o secţiune transversală mai mare de 0,075 m2 cu excepţia celor care deservesc zonele cu pericol de explozie, trebuie să aibă clapeţi antifoc, în plus pentru îndeplinirea cerinţelor paragrafului 2.1. Clapetul antifoc trebuie să funcţioneze automat de asemenea să fie capabil de a fi închis manual din ambele părţi ale

          peretelui sau punţii. Clapetul trebuie să aibă un indicator care să arate când acesta

          este deschis sau este închis. Clapeţii antifoc nu sunt totuşi obligatorii când canalele traversează, fără deservire, spaţiile înconjurate de construcţii de tip ăA", cu condiţia ca aceste canale să aibă aceeaşi rezistenţă la foc ca şi construcţiile pe care le traversează. Administraţia poate, ţinând cont de consideraţii speciale, să autorizeze operarea clapetului numai dintr-o singură parte a construcţiei.

   13. 9.2.13 Canalele destinate ventilaţiei încăperilor de maşini de categoria A, a bucătăriilor şi zonelor periculoase, nu trebuie să traverseze încăperile de locuit, încăperile de serviciu sau posturile de comandă. Totuşi Administraţia poate permite o relaxare a acestei cerinţe, cu excepţia cazului canalelor care deservesc zonele periculoase traversând încăperile de locuit, posturile de comandă şi bucătării, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de mai jos :

       1. .1 c nalele sunt din oţel având grosimea de minim 3 mm iar lărgimea lor este egală sau mai mică de 300 mm, sau de minim 5 mm la lărgimea egală şi mai mare de 760 mm; în cazul canalelor cu lărgimea sau diametrul cuprinse între 300 mm şi 760 mm grosimea se obţine prin interpolare liniară;

       2. .2 canalele sunt dotate cu clapeţi antifoc de tip cu autoînchidere montate în apropierea trecerii prin construcţie; şi

       3. .3 canalele sunt izolate conform normei „A-60” de la încăperi de maşini sau bucătării, până la un punct situat la cel puţin 5 m dincolo de fiecare clapet antifoc;

          sau

       4. .4 canalele sunt din oţel conform paragrafului .1; şi

       5. .5 canalele sunt izolate conform normei '"A-60" peste tot în interiorul încăperilor de locuit, spaţiilor de serviciu ori posturilor de comandă.

   14. 9.2.14 Canalele de ventilaţie destinate pentru ventilaţia încăperilor de locuit, spaţiilor de serviciu sau posturilor de control, nu trebuie să traverseze încăperile de maşini de categoria A, bucătăriile sau zonele periculoase. Totuşi Administraţia poate permite o relaxare a acestei cerinţe, cu excepţia cazului conductelor care traversează zonele periculoase condiţionat de :

       1. .1 canalele care traversează o încăpere de maşini de categoria A, şi bucătării sunt construite din oţel în conformitate cu 9.2.13. l

       2. .2 canalele sunt dotate cu clapeţi antifoc de tip cu autoînchidere montate în apropierea trecerilor prin construcţie; şi

       3. .3 menţinerea integrităţii punţilor/pereţilor încăperii de maşini sau bucătăriei în zona trecerilor;

          sau

       4. .4 canalele acolo unde traversează o încăpere de maşini de categoria A sau o bucătărie, sunt confecţionate din oţel în conformitate cu 9.2.13. l ; şi

       5. .5 canalele sunt izolate conform normei ,,A-60″ în interiorul încăperii de maşini sau bucătăriei.

   15. 9.2.15 Dacă în locul de trecere prin pereţii de tip „B” canalele de ventilaţie cu secţiune transversală mai mare de 0,02 m2 nu sunt din oţel, atunci trecerile trebuie prevăzut cu un manşon de oţel având lungimea de 900 mm, repartizat de preferinţă la 450 mm de o parte şi de alta a peretelui.

   16. 9.2.16 Canalele ventilaţiei de aspiraţie de la maşinile de gătit din bucătării care trec prin încăperile de locuit sau încăperi conţinând materiale combustibile, se vor executa din construcţii echivalente normei de tip „A”. Fiecare canal de aspiraţie trebuie prevăzut:

       1. .1 cu un filtru pentru grăsimi uşor demontabil pentru curăţare ;

       2. .2 un clapet antifoc situat la capătul inferior al canalului ;

       3. .3 1m dispozitiv situat în bucătărie pentru oprirea ventilaţiei de evacuare a aerului viciat; şi

       4. .4 o instalaţie fixă permanentă de stingerea incendiului în interiorul canalului.

   17. 9.2.17 Toate orificiile principale de aspiraţie şi de refulare ale tuturor instalaţiilor de ventilaţie trebuie să aibă posibilitatea închiderii lor din afara spaţiilor ventilate.

   18. 9.2.18 Ventilaţia mecanică care deserveşte încăperile de locuit, încăperile de serviciu, posturile de comandă, încăperile de maşini şi zonele periculoase trebuie să poată fi oprită dintr-un loc uşor accesibil în exteriorul spaţiului deservit. Se va acorda o atenţie deosebită accesului în acest loc în cazul unui incendiu, spaţiile deservite trebuie să beneficieze de o atenţie specială. Mijloacele prevăzute pentru oprirea ventilaţiei mecanice ce deserveşte încăperea de maşini sau zonele periculoase trebuie să fie în întregime separate de cele prevăzute pentru oprirea ventilaţiei celorlalte spaţii.

   19. 9.2.19 Ferestrele şi hublourile instalate în construcţii de tip „A-60” şi orientate spre platforma de foraj trebuie:

       1. .1 să fie construite conform normei ăA-60″; sau

       2. .2 să fie protejate cu perdea de apă; sau

       3. .3 să fie prevăzute cu obturatoare de oţel sau un material echivalent.

   20. 9.2.20 Ventilaţia încăperilor de locuit şi a posturilor de comandă trebuie concepută în aşa fel încât să prevină penetrarea gazelor inflamabile, toxice, nocive sau fumului provenind din zonele înconjurătoare.

3. 9.3 Mijloace de evacuare

   1. 9.3.1 În interiorul încăperilor de locuit, încăperilor de serviciu şi posturilor de comandă, trebuie aplicate următoarele cerinţe :

      1. .1 În orice zonă în care este posibil ca personalul să poate fi de serviciu în mod regulat sau în care este cazat, trebuie să existe cel puţin două căi de evacuare, cât mai depărtate posibil una de alta, pentru a oferi mijloace de evacuare rapidă până la punţile deschise şi până la posturile de îmbarcare. Administraţia poate, cu titlu excepţional, să permită un singur mijloc de evacuare ţinând cont de natura şi de

         amplasamentul spaţiilor precwn şi de numărul de persoane care pot în mod normal să fie cazate acolo sau angajaţi la bord.

      2. .2 În mod normal, pentru evacuările verticale trebuie folosite scări; se poate totuşi folosi o scară verticală pentru unul dintre mijloacele de evacuare când instalarea unor de scări este practic imposibilă

      3. .3 Toate căile de evacuare trebuie să fie uşor accesibile şi degajate iar toate uşile tuturor ieşirilor care se găsesc pe parcurs trebuie să fie uşor de manevrat. Nu trebuie să fie admise coridoarele rară ieşire cu o lungime mai mare de 7 metri.

   2. 9.3.2 Două mijloace de maşini de categoria A trebuie să fie prevăzut cu două mijloace de evacuare fiecare conţinând una din următoarele:

      1. .1 două ansambluri de scări verticale din oţel, cât mai depărtate una de alta care duc la uşile, la fel de distanţate una faţă de alta, care sunt situateîn partea superioară a încăperii şi permit accesul 1a puntea deschisă. În general, una dintre aceste scări trebuie să asigure un adăpost permanent contra incendiului de la partea inferioară a încăperii până într-un loc sigur situat în exteriorul încăperii. Totuşi, Administraţia poate să nu ceară existenţa unui astfel de adăpost dacă, din cauza amenajărilor speciale sau a dimensiunilor speciale ale încăperii de maşini, există o cale de evacuare sigură de la partea inferioară a acestei încăperi. Acest adăpost trebuie să fie din oţel, izolat, dacă e cazul, într-un mod acceptat de către Administraţie şi la partea inferioară să fie prevăzut cu o uşă de oţel cu autoînchidere.

      2. .2 o scară verticală din oţel care duce la o uşă situată în partea superioară a încăperiii din care este prevăzut accesul şi permiţând să se acceadă la puntea deschisă şi în partea inferioară a încăperii într-un loc suficient de depărtat de scara verticală menţionată, o uşă de oţel manevrabilă din ambele părţi, care constituie o cale de evacuare sigură din partea inferioară a încăperii până la puntea expusă. In mod excepţional, Administraţia poate, permite un mijloc de evacuare, ţinând cont de natura şi amplasamentul încăperii precum şi de numărul de persoane în mod normal ar putea să locuiască sau să fie angajaţi la bord.

   3. 9.3.3 În toate încăperile de maşini altele decât cele de categoria A trebuie prevăzute căi de evacuare care să fie acceptate de către Administraţie, ţinând cont de natura şi amplasamentul încăperii şi dacă acolo în mod normal sunt persoane angajate la bord

   4. 9.3.4 Ascensoarele nu trebuie să fie considerate ca fiind unul din mijloacele de evacuare cerute.

      9.3.S Administraţia trebuie să ia în consideraţie ca suprastructurile şi rufurile să fie dispuse astfel ca în cazul unui incendiu la podul de foraj, cel puţin o cale de evacuare spre postul de ambarcare şi ambarcaţiunile de salvare să fie protejată, în măsura posibilului, de radiaţiile flăcărilor la incendiu..

4. 9.4 Pompe de incendiu, magistrala de incendiu, hidranţi şi furtunuri

   1. 9.4.1 Trebuie să se prevadă cel puţin două pompe acţionate independent, amplasate fiecare astfel încât să aspire apă direct din mare şi să alimenteze o magistrală fixă de incendiu. Totuşi, la bordul unităţilor unde înălţimea de aspiraţie este ridicată, se pot instala pompe cu supra-compresiune şi tancuri de stocare, cu condiţia ca aceste măsuri să îndeplinească cerinţele paragrafelor de la 9.4.1 la 9.4.9.

   2. 9.4.2 Cel puţin una dintre pompele cerute trebuie să fie rezervată combaterii incendiului şi să fie disponibilă în permanenţă acestui scop.

   3. 9.4.3 Pompele, prizele de apă de mare şi sursele lor de energie trebuie să fie amplasate în aşa fel încât un incendiu ce s-ar declanşa într-un spaţiu oarecare nu va scoate din funcţiune ambele pompe.

   4. 9.4.4 Debitul pompelor prevăzute trebuie să corespundă pentru echipamentele de combatere incendiului alimentate de magistrala de incendiu. Când numărul pompelor instalate este superior numărului cerut, debitul lor trebuie să fie acceptat de către Administraţie.

   5. 9.4.5 Fiecare pompă trebuie să asigure alimentarea simultană a cel puţin câte un jet provenind de la oricare doi hidranţi, furtunuri cu ajutaje de 19 mm, menţinând la fiecare hidrant o presiune minimă de 0,35 N/mm2• Mai mult, când este prevăzută o instalaţie de stingere cu spumă pentru protejarea punţii elicopterelor, pompa trebuie să poată menţine o presiune de O,7 N/mm2 la nivelul instalaţiei de stingere cu spumă . Dacă pentru orice altă protecţie împotriva incendiului sau în scopul combaterii incendiului consumul de apă depăşeşte pe cel al instalaţiei cu spumă pentrn puntea elicopterelor, acest consum va fi factorul determjnant în calculul debitului necesar pompelor de incendiu.

   6. 9.4.6 Dacă una din pompele menţionate se găseşte într-un spaţiu care în mod obişnuit este exploatat periodic nesupravegheat şi care, în opinia Administraţiei, este considerat relativ îndepărtat de zonele de lucru, trebuie ca să se prevadă echipamente corespunzătoare pentru comanda la distanţă a pornirii pompei şi acţionarea valvelor de aspiraţie şi refulare.

   7. 9.4.7 Sub rezerva cerinţelor paragrafului 9.4.2, pompele sanitare, pompele de balast şi de santină sau pompele de serviciu general pot fi considerate pompe de incendiu, cu condiţia ca ele să nu fie în mod normal utilizate pentru pomparea combustibilului.

   8. 9.4.8 Toate pompele centrifuge conectate la magistrala de incendiu trebuie să fie prevăzute cu valvule de reţinere.

      9.4.9. Trebuie ca toate pompele conectate la magistrala de incendiu să fie prevăzute cu supape de siguranţă dacă ele pot refula sub o presiune superioară presiunii admise pentru calculul magistralei de incendiu, a hidranţilor şi furtunurilor. Dispunerea şi reglajul acestor supape trebuie să fie astfel ca ele să împiedice presiunea excesivă în magistrala de incendiu.

      9.4.10. Trebuie prevăzută o magistrală de incendiu fixă, echipată şi dispusă în aşa fel ca să poată îndeplini cerinţele paragrafelor de la 9.4.10 la 9.4.20. •

      1. 9.4.11 Diametrul ţevilor magistralei de apă de serviciu şi de incendiu trebuie să fie suficient pentru a asigura folosirea eficace a debitului total cerut al pompelor de incendiu funcţionând simultan.

      2. 9.4.12 Când pompele de incendiu necesare funcţionează simultan, presiunea menţinută în magistrala de incendiu trebuie să fie acceptată de către Administraţiei şi suficientă pentru a permite funcţionarea sigură şi eficace a întregului echipament pe care-l alimentează.

      3. 9.4.13 Magistrala trebuie, pe cât posibil să treacă la o distanţă cât mai mare de zonele periculoase şi să fie astfel amplasată astfel încât să beneficieze 1a maximum de toată protecţia termică şi fizică oferită de structura unităţii.

      4. 9.4.14 Magistrala trebuie să fie prevăzută cu valvule de izolare dispuse în aşa fel ca să permită o folosire optimă în caz de deteriorare materială survenită în orice parte a ei.

      5. 9.4.15 Magistrala nu trebuie să aibă alte racorduri decât cele necesare pentru combaterea incendiului.

      6. 9.4.16 În scopul menţinerii aprovizionării cu apă, trebuie luate toate precauţiile practice pentru protejarea magistralei de incendiu contra îngheţului,

      7. 9.4.17 Pentru magistralele de incendiu şi hidranţi nu se vor folosi materiale ce devin rapid ineficiente

         datorită căldurii, afară de cazul când sunt protejate în mod adecvat. Ţevile şi hidranţii de incendiu trebuie să fie amplasate astfel încât furtunurile să se cupleze cu uşurinţă.

      8. 9.4.18 Trebuie prevăzută o valvulă sau un robinet pentru fiecare furtun de incendiu, în aşa fel ca un furtun oarecare să poată fi debranşat în timp ce pompa de incendiu este în funcţiune

      9. 9.4.19 Numărul şi repartiţia hidranţilor de incendiu trebuie să fie astfel încât cel puţin două jeturi, neprovenind de la acelaşi hidrant, din care unul produs printr-un furtun de incendiu dintr-o singură piesă, poate fi dirijat asupra unui punct oarecare al unităţii accesibil în mod normal persoanelor ce se găsesc la bord când unitatea se deplasează sau efectuează operaţii de foraj. Trebuie prevăzut llll furtun pentru fiecare hidrant de incendiu.

      10. 9.4.20 Furtunurile de incendiu trebuie fabricate din materiale aprobate de Administraţie; ele trebuie să fie de lungime suficientă pentru a permite să dirijeze un jet de apă asupra oricărui spaţiu unde utilizarea lor poate să fie necesară. Lungimea lor maximă trebuie să fie acceptată de către

          Administraţie. Fiecare furtun de incendiu trebuie prevăzut cu un ajutaj combinat şi racordurile

          necesare. Furtunurile de incendiu precum şi uneltele şi accesoriile necesare trebuie să fie în orice moment gata de folosire. Ele trebuie să fie amplasate la vedere în apropierea hidranţilor sau racordurilor de incendiu.

      11. 9.4.21 Ajutajele trebuie să îndeplinească cerinţele următoare :

          1. .1 Ajutajele trebuie să aibă diametre standardizate de 12 mm, 16 mm şi 19 mm, sau diametre pe cât posibil apropiate acestor valori. Folosirea de ajutaje cu un diametru superior poate fi autorizat la aprecierea Administraţiei.

          2. .2 Nu este necesară utilizarea ajutajelor cu diametrul mai mare de 12 mm în încăperile de locuit şi de serviciu.

          3. .3 Pentru încăperile de maşini şi în locurile deschise, diametrul ajutajelor trebuie să fie acela care permite obţinerea celui mai mare .debit posibil cu două jeturi furnizate de cea mai mică pompă, la presiunea menţionată la paragraful 9.4.5 cu condiţia să nu depăşească 19 mm.

      12. 9.4.22 Unităţile de suprafaţă trebuie să fie dotate cu cel puţin un racord internaţional de legătură cu uscatul conform regulii II-2/19.3 şi 19.4 din Convenţia SOLAS 1974.

      13. 9.4.23 Instalaţiile trebuie să permită folosirea acestui racord în orice parte a unităţii.

5. 9.5 Instalaţii de stingere a incendiului în încăperile de maşini şi în spaţii conţinând procese

   tehnologice de ardere

   9.5.l În spaţiile căldărilor principale sau auxiliare cu combustibil lichid şi ale altor instalaţii de ardere cu o putere termică echivalentă, sau în spaţii conţinând instalaţii de combustibil lichid sau tancuri de decantare. nnitatea trebuie să fie dotată cu următoarele :

   .l Una dintre următoarele instalaţii fixe de stingere a incendiu)ui :

   1. 1.1 o instalaţie fixă de stingere cu apă pulverizată sub presiune conform cerinţelor regulii II-2/1O din Convenţia SOLAS 1974 ;

   2. 1.2 o instalaţie fixă de stingerea incendiului conform cerinţelor regulii II-2/5 din Convenţia SOLAS 1974 ;

   3. 1.3 o instalaţie fixă de stingere cu spumă cu coeficient mare de spumare conform cerinţelor regulii II-2/9 din Convenţia SOLAS 1974.

      Dacă încăperea maşinii nu este complet separat de spaţiile conţinând instalaţii de ardere sau că din aceste spaţii se poate scurge combustibil lichid în încăperea maşini, trebuie să se considere ansamblul ca formând o singură încăpere.

      • • 2 Cel puţin două stingătoare cu spumă portabile de uri tip aprobat sau -dispozitive echivalente în fiecare spaţiu închizând o instalaţie de ardere şi în fiecare spaţiu conţinând o parte din instalaţia de combustibil lichid. În plus orice spaţiu trebuie să aibă cel puţin un stingător de acelaşi tip având o capacitate de 9 litri pentru fiecare arzător cu condiţia că nu este necesară o capacitate totală a stingătorului sau stingătoare mai mare de 45 de litri, pentru nici WI spaţiu.

   1. .3 Un recipient conţinând nisip, rumeguş de lemn impregnat cu sodă sau orice altă materie uscată aprobată, în cantitate acceptată de către Administraţie. Un stingător portabil de un tip aprobat poate constitui un echivalent.

      1. 9.5.2 Încăperile conţinând maşini cu combustie internă folosită fie pentru propulsia principală fie în alte scopuri trebuie, când puterea totală a acestor maşini este de cel puţin 750 kW, să fie prevăzute cu următoarele echipamente :

         1. .1 Una dintre instalaţiile fixe menţionate la paragraful 9.5.l. l; şi

         2. .2 Un stingător cu spumă de un tip aprobat şi cu o capacitate minimă de 45 1 sau Wl echipament echivalent în fiecare încăpere de maşini şi un stingător portabil cu spwnă de un tip aprobat, pentru fiecare tranşă de 750 kW de putere de ieşire dezvoltată de maşină, sau pentru o parte a acestei tranşe. Numărul total de stingătoare portabile astfel prevăzute nu poate fi mai mic de două, dar nu este necesar să fie mai multe de şase.

      2. 9.5.3 Administraţia trebuie să acorde o atenţie specială echipamentelor de stingerea incendiului prevăzute în încăperi fără instalaţii fixe de stingerea incendiului care conţin turbine cu aburi separate de încăperea căldări prin pereţi etanşi Ia apă.

      3. 9.5.4 Când în opinia Administraţiei există un pericol de incendiu într-o încăpere de maşini pentru care nu există nici o cerinţă specială în paragrafele 9.5.1 până la 9.5.3, relativ la un echipament de stingerea incendiului, trebuie prevăzute Ia interior sau în imediata apropiere a acestei încăperi, un număr de stingătoare portabile de un tip aprobat sau orice alte mijloace de stingerea incendiului acceptate de către Administraţie.

6. 9.6 Stingătoare de incendiu portabile în încăperile de locuit, de serviciu

   şi spaţii de lucru

   Încăperile de locuit, de serviciu şi spaţiile de lucru trebuie să fie dotate cu stingătoare de incendiu portabile de un tip aprobat, acceptat de către Administraţie. Aceste stingătoare trebuie să fie conforme regulii II-2/6 din Convenţia SOLAS 1974.

7. 9.7 Instalaţii pentru detecţia incendiului şi de alarmă

   1. 9.7.1 Trebuie prevăzută o instalaţie automată pentru detecţia incendiului şi de alarmă în toate încăperile de locuit şi de serviciu. Cabinele trebuie prevăzute cu detectoare de fum. Toate instalaţiile şi aparatele instalate conform prezentului paragraf trebuie să fie conforme cu regula 11- 2/13 din Convenţia SOLAS 1974.

   2. 9.7.2 Trebuie să fie instalate un număr suficient de avertizoare cu comandă manuală în locaţii adecvate repartizate pe ansamblul unităţii.

8. 9.8 Instalaţii pentru detecţia gazului şi de alarmă

   1. 9.8.1 Trebuie să fie prevăzută,, o instalaţie automată fixă de detecţie a gazului şi de alarmă,, acceptată de către Administraţie,

   2. 9.8.2 dispusă în aşa fel ca să supravegheze în permanenţă toate zonele închise ale unităţii în care este posibil să se producă o acumulare de gaze inflamabile şi capabi]ă să indice în postul de

      comandă principal, prin semnale sonore şi luminoase, prezenţa şi localizarea unei acumulări de gazeTrebuie să se prevadă cel puţin două instalaţii portabile de monitorizare a gazelor capabile

      să măsoare în mod independent şi cu precizie o concentraţie de gaze inflamabile.

9. 9.9 Echipamente de pompieri

   1. 9.9.1 Trebuie să se prevadă cel puţin două echipamente de pompier cu respectarea cerinţelor regulilor

      II-2/17.1 şi 17.2 şi două echipamente individuale, compuse fiecare din eJemente stipulate în regulile 11-2/17.1.1.1; 17.1.1.2 şi 17.1.1.3 din Convenţia SOLAS 1974.

   2. 9.9.2 Pentru fiecare echipament de respiraţie trebuie să existe piese de schimb, acceptate de către Administraţie.

   3. 9.9.3 În general echipamentele de pompieri trebuie depozitate în locuri uşor accesibile astfel încât să fie oricând gata de folosire şi unde este cazul, unul dintre echipamente trebuie depozitat într-un loc uşor accesibil de pe o punte pentru elicopter.

10. 9.10 Amenajări în încăperi de maşini şî spaţii de lucru

    1. 9.10.1 Trebuie prevăzute mij]oace pentru oprirea ventilatoarelor ce deservesc încăperile de maşini şi spaţiile de.lucru şi pentru închiderea tuturor uşilor, tuturor canalelor de ventiJaţie, spaţiilor inelare în jurul coşurilor de fum şi tuturor altor deschideri ale acestor spaţii. În caz de incendiu aceste mijloace trebuie să poată fi comandate din exteriorul acestor spaţii.

    2. 9.10.2 Motoarele ventilatoarelor cu tiraj forţat şi cu tiraj indus, ventilatoarele pentru presurizarea motoarelor electrice, pompele de transfer combustibil lichid, pompele instalaţiilor de combustibil lichid şi a altor pompe de combustibil lichid de aceeaşi natură trebuie să fie dotate cu echipamente de comandă la distanţă situate în afara spaţiului avut în vedere pentru a putea fi oprite dacă în interiorul spaţiului în care sunt situate se declanşează un incendiu.

    3. 9.10.3 Toate tubulaturile de aspiraţie de combustibil Jichid provenind dintr-un tanc de rezervă,

       dintr-un tanc de decantare sau dintr-un tanc de serviciu, care se găsesc deasupra dublului fund trebuie prevăzute cu un robinet sau o valvulă care să poată fi închisă din exteriorul spaţiului avut în vedere în cazul apariţiei unui incendiu în interiorul spaţiului în care sunt situate aceste tancuri. În cazul particular a) tancurilor de adâncime siruate într-un tunel de linie de axe sau de tubulaturi, valvulele trebuie fixate pe tancuri, dar în caz de incendiu, ele trebuie să poată fi comandate printr-o valvulă adiţională situată pe canalizarea sau tubulatura instalată în afara tunelului sau tunelelor.

11. 9.11 Amenajări aplicabile instalaţiilor pentru elicoptere

    1. 9.11.1 Punţile elicopterelor, din oţel, aluminiu sau alte materiale incombustibile, trebuie să aibă o construcţie conform cerinţelor Administraţiei şi trebuie să fie cel puţin de tip ăA-O”, conform paragrafului 1.3.38. Trebuie prevăzute mijloace pentru evitarea acumulării lichidelor pe puntea

       elicopterelor şi pentru împiedicarea răspândirii sau căderii acestor lichide pe alte părţi ale unităţii.

       Administraţia poate accepta un spaţiu gol de minim 1 m între acoperişul rufului şi dedesubtul punţii elicopterelor, în locul cerinţei de rezistenţă tip "A-0". Acoperişurile rufurilor situate imediat sub puntea elicopterelor nu trebuie să aibă vreo deschidere.

    2. 9.11.2 Pe toate punţile elicopterelor trebuie prevăzut şi depozitat în imediata apropiere a mijloacelor de acces la punte următorul echipament :

       1. .1 minimum două stingătoare cu pudră de capacitate totală minimă de 45 kg·;

       2. .2 un echipament de stingere cu spumă corespunzător compus din tunuri sau ţevi de derivaţie care pot proiecta soluţie spumogenă pe toate părţile punţii elicopterelor în regim de 6 1/min timp de 5 min pe fiecare metru pătrat de arie cuprinsă în interioru.I unui cerc de diametru „D” unde "D" este distanţa în metri între rotorul principal şi rotorul de coadă, între extremităţi, măsurat în axa longitudinală a unui elicopter având un rotor principal unic şi între cele două rotoare în cazul unui elicopter cu două rotoare. Administraţia poate accepta alte echipamente de combatere a incendiului a căror eficacitate în materie de stingere a incendiului să fie cel puţin egală cu aceea a echipamentelor de stingere cu spumă cerute;

       3. .3 stingătoare cu bioxid de carbon cu capacitate totală de minim 18 kg sau echivalent din care unul echipat aşa fel să poată ajunge în zona motorului oricărui elicopter ce foloseşte puntea; şi

       4. .4 minim două ajutaje de tip combinat şi :furtunuri suficiente pentru a ajunge la oricare punct al punţii elicopterelor.

    3. 9.11.3 Se va desemna o zonă specială pentru depozitarea unui tanc de combustibil care trebuie să

       fie:

       1. .1 cât mai îndepărtată posibil de încăperile de locuit, de căile de evacuare şi posturile de îmbarcare; şi

       2. .2 izolată adecvat de zonele conţinând o sursă de vapori inflamabili.

    4. 9.11.4 Zona de depozitare a combustibllului trebuie să dispună de instalaţii necesare astfeJ încât combustibilul răspândit ca urmare a unei scurgeri să poată fi recuperat şi dirijat spre o zonă unde nu prezintă nici un risc.

    5. 9.11.5 Tancurile şi echipamentul conex trebuie să fie protejate contra deteriorărilor fizice şi contra unui eventual incendiu produs într-o zonă sau într-un spaţiu adiacent.

    6. 9.11.6 În cazul utilizării de tancuri mobile de depozitarea combustibilului trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor :

       1. .1 proiectării tancului pentru scopul care îi este destinat;

       2. .2 pieselor de montaj şi fixare;

       3. .3 împământării electrice şi

       4. .4 procedurilor de inspecţie.

    7. 9.11.7 Pompele tancurilor de depozitarea combustibilului trebuie să fie dotate cu un echipament care să permită închiderea lor în caz de incendiu dintr-un loc de comandă sigur. În cazul când există un echipament de alimentare prin gravitaţie, trebuie prevăzute mijloace de închidere echivalente.

    8. 9.11.8 Instalaţia de pompare a combustibilului ,trebuie cuplată la un singur tanc odată iar conductele situate între tanc şi instalaţia de pompare trebuie să fie confecţionate din oţel sau dintr-un material echivalent, să fie cât mai scurte posibil şi.trebuie să fie protejate contra oricărei deteriorări.

    9. 9.11.9 Echipamentele de stingerea incendiului destinate să protejeze zona desemnată, trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei.

    10. 9.11.10 Instalaţiile de pomparea combustibilului şi echipamentul de comandă asociat funcţionând cu electricitate trebuie să fie de un tip corespunzător ţinând cont de amplasamentul şi eventualul risc de incendiu.

    11. 9.11.11 Instalaţiile de pomparea combustibilului trebuie să fie dotate cu un echipament care să împiedice o suprapresiune în ţeava de aspiraţie sau ţeava de refulare.

    12. 9.11.12 Procedura de unnat şi precauţiile de luat în timpul operaţiunii de aprov1z10nare cu carburant trebuie să fie conforme cu practicile admise ca satisfăcătoare.

    13. 9.11.13 Trebuie atrasă atenţia necesară asupra împământării electrice întregului echipament folosit pentru operaţiunile de aprovizionare cu carburant.

    14. 9.11.14 Trebuie afişate panouri cu „FUMATUL INTERZIS” în locurile corespunzătoare..

12. 9.12 Depozitarea buteliilor de gaz

9.12.l Dacă o unitate de foraj are simu1tfu7 Ia bord, mai mult decât o butelie de oxigen şi mai mult

decât o butelie de acetilenă, aceste butelii trebuie să fie dispuse conform indicaţiilor următoare :

.l Circuitele permanente de tubulaturi pentru oxiacetilenă sunt admise dacă acestea sunt proiectate ţinând cont de norme şi reguli practice, conform cerinţelor Administraţiei.

.2 Dacă două sau mai multe butelii din fiecare gaz trebuie să fie transportate în spaţii închise, trebuie să se prevadă spaţii de depozitare distincte.

Mijloace de salvare

10.1.3 Toate mijloacele de salvare trebuie să îndeplinească regula III/30.2.

1. 10.2 Ambarcaţiuni şi plute de salvare

   Unităţi de suprafaţă

   1. 10.2.1 Fiecare unitate de suprafaţă trebuie dotată în fiecare bord cu una sau mai multe bărci de salvare care să corespundă cerinţelor regulii III/46 şi având capacitatea totală suficientă pentru îmbarcarea tuturor oamenilor aflaţi la bordul navei.

   2. 10.2.2 În plus fiecare unitate trebuie dotată cu una sau mai multe plute de salvare care să corespundă cerinţelor regulii III/39 sau regulii III/40, putând fi lansate la apă din oricare bord şi având o capacitate suficientă să ia toate persoanele de la bord. Dacă una sau mai multe plute de salvare nu pot fi transferate rapid dintr-un bord într-altul al unităţii pentru a fi lansate la apă, capacitatea totală existentă în fiecare bord trebuie să fie suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord.

   3. 10.2.3 Când ambarcaţiunile de salvare sunt amplasate într-o poziţie la mai mult de 100 m de prova sau pupa, fiecare unitate trebuit? să aibă în plus faţă de plutele de salvare prevăzute 1a paragraful

      10.2.2 o plută de salvare amplasată cât mai în prova sau în pupa sau câte una cât mai spre prova şi alta cât mai spre pupa, în măsura în care este rezonabil şi realizabil. Fără a aduce atingere cerinţelor paragrafului 10.5.6 aceasta sau aceste plute de salvare pot fi legate sigur, astfel încât să permită degajarea manuală.

      Unităţi autoridicătoare şi semisubmersibile

   4. 10.2.4 Fiecare unitate trebuie să fie dotată cu bărci de salvare care să îndeplinească cerinţele regulii III/46, amplasate în cel puţin două locuri la o distanţă cât mai mare posibilă, în borduri sau la extremităţile diferite ale unităţii. Ambarcaţiunile de salvare trebuie să fie amplasate astfel încât să se prevadă o capacitate suficientă pentru a primi toate persoanele dacă :

      1. .1 toate ambarcaţiunile de salvare situate într-un amplasament oarecare sunt pierdute sau devenite inutilizabile; sau

      2. .2 toate ambarcaţiunile de salvare situate pe un bord oricare, în oricare extremitate sau în orice colţ al unităţii, sunt pierdute sau devenite inutilizabile.

   5. 10.2.5 În plus, fiecare unitate trebuie să fie dotată cu plute de salvare care să îndeplinească cerinţele regulii III/39 sau regulii III/40, având o capacitate globală suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord.

   6. 10.2.6 În cazul unei unităţi auforidicătoare ale cărei dimensiuni sau configuraţie nu permit instalarea de ambarcaţiuni de salvare în amplasamente foarte îndepărtate conform paragrafului I 0.2.4, Administraţia poate autoriza ca ambarcaţiile de salvare să aibă capacitatea globală egală cu numărul persoanelor de la bord. Totuşi plutele de salvare cerute de paragraful 10.2.5 vor fi lansate la apă cu instalaţii de lansare care să corespundă cerinţelor reguliiUI/48.5 sau regulii III/48.6.

2. 10.3 Amenajarea locurilor pentru apel şi îmbarcare în ambarcaţiuni de salvare

   1. 10.3.1 Dacă sunt separate, posturile de apel trebuie să fie situate în imediata apropiere de posturile de îmbarcare. Fiecare post de apel trebuie să aibă suficient spaţiu pentru toate persoanele care i-au fost atribuite.

   2. 10.3.2 Posturile de apel şi posturile de îmbarcare trebuie să fie uşor accesibile începând de la zonele de locuit şi zonele de lucru.

   3. 10.3.3 Posturile de apel şi posturile de îmbarcare trebuie să fie iluminate corespunzător de la iltuninatul de avarie.

   4. 10.3.4 Coridoarele, scările şi ieşirile spre accesul spre posturile de apel şi îmbarcare trebuie să fie iluminate corespunzător de la iluminatul de avarie.

   5. 10.3.5 Posturile de apel şi posturile de îmbarcare în ambarcaţiuni şi plute de salvare care sunt lansate cu ajutorul gruilor trebuie să fie dispuse în aşa fel ca să pennită îmbarcarea de persoane pe targă în barcă sau plută de salvare.

   6. 10.3.6 Pregătirile pentru îmbarcarea în ambarcaţiuni de salvare trebuie concepute astfel încât :

      1. .1 bărcile de salvare să permită îmbarcarea întregii încărcături în oameni într-un

         termen de trei minute socotind din momentul în care ordinul de îmbarcare a fost dat;

      2. .2 bărcile de salvare să poată primi încărcătura în persoane şi să fie lansate la apă direct din postul de amarare ;

      3. .3 plutele de salvare prevăzute cu grui să poată primi încărcătura în persoane şi să fie lansate la apă după o amplasare imediat adiacentă postului de amarare sau după amplasarea unde pluta de salvare este transferată înaifl:tea lansării la apă conform paragrafului 10.5.5; şi

      4. .4 când este necesar, poate fi posibilă lansarea plutei de salvare cu aducerea gruei pe lângă bordul unităţii şi menţinerea ei pentru ca persoanele să se poată îmbarca în

         deplină siguranţă.

   7. 10.3.7 Trebuie prevăzute cel puţin două scări sau schele fixe metalice, separate larg una de alta pornind de la punte la suprafaţa apei. Aceste scări ori schele precum şi aria mării din imediata vecinătate vor trebui iluminate corespunzător de la iluminatul de avarie.

   8. 10.3.8 Dacă nu se pot instala scări fixe, trebuie prevăzute mijloace alternative de evacuare cu capacitate suficientă pentru a permite tuturor persoanelor de la bord să coboare în deplină siguranţă până la linia de plutire.

3. 10.4 Posturi de lansare la apă a ambarcaţiunilor de salvare

Posturile de lansare la apă trebuie să fie situate în amplasamente care să permită lansarea la apă în deplină siguranţă, departe în special de elicele neprotejate. Pe cât este posibil posturile de lansare la apă trebuie să fie situate în aşa fel ca ambarcaţiunile de salvare să poată fi lansate în zona rectilinie a bordajului unităţii cu excepţia:

1. .1 ambarcaţiunilor de salvare special concepute pentru lansare prin cădere liberă; şi

2. .2 ambarcaţiunilor de salvare montate pe structuri destinate să le ţină departe de structurile inferioare.

10.S Amararea ambarcaţiunilor de salvare

1. 10.5.1 Fiecare ambarcaţiune de salvare trebuie să fie amplasată astfel încât:

   .l nici o ambarcaţiune de salvare, nici dispozitivele sale de amarare nu trebuie să stânjenească manevra altei ambarcaţiuni de salvare sau a bărcii de urgenţă de la oricare alt post de lansare la apă;

   .2 să fie atât de aproape de suprafaţa apei pe cât este posibil şi în deplină siguranţă;

   3 ele trebuie să fie ţinute permanent gata să fie folosite în aşa fel ca doi membrii din echipaj să poată să facă preparativele de îmbarcare şi lansare la apă în mai puţin de 5

   minute;

   1. .4 ele trebuie să fie dotate cu întregul echipament cerut de capitolul III al Convenţiei SOLAS 1974; totuşi în cazul unor unităţi exploatate în zone în care, în opinia Administraţiei, unele obiecte care fac parte din acest echipament nu sunt necesare, Administraţia poate permite renunţarea la aceste obiecte;

   2. .5 în măsura posibilului trebuie ca ele să fie într-un amplasament sigur şi adăpostit şi să fie protejate de avarii datorate incendiului şi exploziilor.

2. 10.5.2 Dacă este necesar, unitatea trebuie concepută în aşa fel încât ambarcaţiunile să fie protejate în postul lor de amarare contra avariilor provocate de valurile mari.

3. 10.5.3 Ambarcaţiunile de salvare trebuie să fie fixate pe mijloacele de lansare.

4. 10.5.4 Plutele de salvare trebuie să fie amarate în aşa fel încât dispozitivele lor de fixare să poată fi eliberate manual.

5. 10.5.5 Plutele de salvare care se lansează cu ajutorul gruilor trebuie să fie arimate în limita cârligului de ridicare, în afară de cazul când există mijJoace de transfer care nu devin inutilizabile în limitele unghiurilor de asietă şi de bandă menţionate în capitolul 3 pentru orice stare de avarie sau mişcări ale unităţii sau în absenţa energiei.

6. 10.5.6 Toate- plutele de salvare altele decât cele menţionate 1a paragraful 10.2.3 trebuie să fie amarate cu o legătură puţin re.zistentă fixată permanent de unitate cu sistemul de barbete şi cu ajutorul unui dispozitiv de declanşare ce corespunde cerinţelor regulii III/38.6 în aşa fel ca ele să plutească libere şi, dacă sunt gonflabile, să se umfle automat în caz de naufragiu.

1. 10.6 Instalaţii de lansare la apă şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare

   1. 10.6.1 Instalaţii de lansare Ia apă care să corespundă cerinţelor regulilor III/48.1 şi III/48.2, III/48.4 sau 111/48.6 după caz, trebuie să fie prevăzute pentru toate ambarcaţiunile şi toate plutele de salvare lansate la apă cu grui. Fără a ţine seama de cerinţele regulii III/48.1.1, în cazul unităţilor stabilizate

      prin coloane, instalaţiile de lansare la apă trebuie să poată funcţiona la unghiul de bandă şi de asietă rezu1tat din orice stare de avarie prevăzută 1a capitolul 3.

   2. 10.6.2 Instalaţiile de lansare şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare trebuie să :fie concepute în aşa fel ca să permită operatorului acestor instalaţii de la bordul unităţii să observe ambarcaţiunea de salvare în toate momentele din timpul lansării la apă şi, în privinţa bărcilor de salvare, în toate momentele din timpul recuperării.

   3. 10.6.3 Trebuie folosit un singur tip de mecanism de declanşare pentru ambarcaţiunile de salvare de acelaşi tip, existente pe unitate.

   4. 10.6.4 Pregătirile şi manipulările ambarcaţillll.Îlor de salvare într-un post oarecare de lansare la apă nu trebuie să stânjenească pregătirile şi manipulările rapide a nici unei ambarcaţiuni de salvare, ori bărci de urgenţă din orice alt post.

   5. 10.6.5 Dacă mijloacele de lansare folosesc pa]ancuri, acestea trebuie să aibă o lungime suficientă pentru ca ambarcaţiunea de salvare să ajungă la apă când unitatea este în condiţii defavorabile, cum ar fi înălţimea liberă maximă, situaţii de deplasare sau exploatare la pescaj mic sau orice stare de avarie prevăzută în capitolu] 3 .

      l 0.6.6 Ambarcaţiunile de salvare ca şi mijloacele de lansare la apă şi zona de apă în care se vor lansa trebuie iluminate corespunzător în timpul pregătirilor şi lansării de 1a o sursă de avarie.

      1. 10.6.7 Se vor lua măsuri de prevenire a oricărei deversări de lichide peste ambarcaţiuni de salvare în timpul abandonului.

      2. 10.6.8 Toate bărcile de salvare necesare abandonului pentru toate persoanele admise la bord trebuie să poată fi lansate la apă cu întreaga încărcătură în oameni şi echipament într-un termen de 10 minute socotind din momentul când semnalul de abandon a fost dat.

      3. 10.6.9 Frânele de mână trebuie să fie instalate în aşa fel încât ele să rămână mereu strânse, afară de cazul în care operatorul sau un mecanism acţionat de operator menţine comanda frânei în poziţia „decuplat”.

      4. 10.6.10 Fiecare ambarcat,iune de salvare trebuie instalată astfel ca să treacă la distant,ă de fiecare picior, coloană, talpă de rezemare, element de contravântuire, tanc auxiliar şi de fiecare structură similară situată sub corpul unei unităţi autoridicătoare şi sub corpul superior al unei unităţi stabîlizată prin coloane când unitatea este în stare intactă. Administraţia poate autoriza o reducere a numărului total de ambarcaţiuni de salvare îndeplinind cerinţele prezentului paragraf când unitatea este în deplasare şi când numărul de persoane la bord a fost redus. În aceste cazuri, trebuie să fie disponibile pentru acel personalul rămas la bord, un număr suficient de ambarcaţiuni de salvare pentru îndeplinirea cerinţelor prezentului capitol, inclusiv cele de la paragraful I0.2.

      5. 10.6.11 În toate cazurile de avarie prevăzute în capitolul 3, bărcile de salvare având capacitatea globală suficientă pentru a primi cel puţin 100% din persoanele µe la bord şi îndeplinind toate celelalte cerinţe din prezentul capitol în materie de lansare la apă şi amarare trebuie să poată fi lansate la apă la distanţă de oricare obstacol.

      6. 10.6.12 Amplasamentul şi orientarea ambarcaţiunilor de salvare trebuie studiate în funcţie de proiectul unităţii mobile de foraj marin, de felul cum ele se pot degaja de unitate în mod eficace şi sigur, ţinând cont de capacitatea lor.

      7. 10.6.13 Fără a ţine seama cerinţele regulii IIV48.2.6, viteza de coborâre nu trebuie să fie mai mare de 1 metru pe secundă.

2. 10.7 Bărci de urgenţă

   Fiecare unitate trebuie prevăzută cu cel puţin o barcă de urgenţă în conformitate cu cerinţele regulii IIV47. O barcă de salvare poate fi acceptată ca barcă de urgenţă dacă îndeplineşte şi cerinţele aplicabile bărcilor de urgenţă.

3. 10.8 Amararea bărcilor de urgenţă

   Bărcile de urgenţă trebuie să fie amarate:

   ,1 ca în orice moment să fie apte de lansare la apă în maximum 5 minute;

   1. .2 într-un amplasament convenabil pentru lansare Ia apă şi recuperarea lor;

   2. .3 în aşa fel ca nici barca de urgenţă şi nici fixarea la bord nu împiedică folosirea unei ambarcaţiuni de salvare dintr-alt post de lansare la apă;

   3. .4 în conformitate cu cerinţele paragrafului 10.5, dacă sunt şi barei de salvare.

4. 10.9 Dispozitive de îmbarcare, lansare la apă şi de recuperare pentru bărcile de urgenţă

   1. 10.9.1 Dispozitivele de îmbarcare în bărcile de urgenţă şi de lansare la apă trebuie să fie astfel ca îmbarcarea în barca de urgenţă şi lansarea sa la apă să se poată face în cel mai scurt timp posibil.

   2. 10.9.2 Dispozitivele de lansare la apă trebuie îndeplinească cerinţele paragrafului 10.6.

   3. 10.9.3 Barca de urgenţă trebuie să poată fi recuperată rapid cu întreaga încărcătură în oameni şi echipament. Când barca de urgenţă este şi ambarcaţiune de salvare ea trebuie să poată fi recuperată rapid cu încărcătura de echipament ca ambarcaţiune de salvare şi încărcătura de minim şase persoane aprobată pentru bărcile de urgenţă.

5. 10.10 Veste de salvare

   1. 10.10.1 Trebuie prevăzută o vestă de salvare care respectă cerinţele regulii III/32.1 sau regulii III/32.2 pentru fiecare persoană de la bord. În plus, un număr suficient de veste de salvare trebuie prevăzute în amplasamente adecvate pentru persoanele care pot fi de serviciu în amplasamente care nu permit accesul imediat la vestele lor de salvare.

   2. 10.10.2 Fiecare vestă de salvare trebuie prevăzută cu o lumină în conformitate cu regula III/32.3.

6. 10.11 Costume hidrotermice ·

   1. 10.11.1 La bordul fiecărei unităţi trebuie prevăzut un costum hidrotermic care să corespundă cerinţelor regulii III/33 pentru fiecare persoană de la bord. În plus, un număr suficient de costume hidrotennice trebuie să fie depozitate în amplasamente adecvate pentru persoanele care pot fi în serviciu în locuri care nu-i permit accesul imediat la costumul său hidrotermic.

   2. 10.11.2 Aceste costume hidrotermice nu sunt cerute dacă unitatea este exploatată în climate calde unde, cu acordul Administraţiei, costumele hidrotem1ice nu sunt necesare.

7. 10.12 Colaci de salvare

   1. 10.12.1 Fiecare unitate trebuie să fie prevăzută cu cel puţin opt colaci de salvare care corespund cerinţelor regulii IIl/31. Numărul şi amplasarea colacilor trebuie să fie astfel încât un colac să fie uşor accesibil din locurile expuse. Unităţile de suprafaţă cu lungimea mai mare de 100 m trebuie să aibă la bord numărul de colaci de salvare indicat în tabelul următor :

      Lungimea unităţii în metri	Numărul minim de colaci de salvare
      100 până la 150	IO
      150 până la 200	12
      200 şi mai mult	14

   2. 10.12.2 Cel puţin jumătate din numărul total de colaci de salvare trebuie dotaţi cu aparate luminoase cu autoaprindere cu baterie electrică de tip aprobat, care corespunde cerinţelor regu]ii Ill/31.2. Cel puţin doi dintre aceşti colaci de salvare trebuie de asemenea să fie dotaţi şi cu semnale fumigene cu declanşare automată şi corespunzând cerinţelor regulii III/31.3 şi trebuie să poată fi eliberaţi rapid de pe puntea de navigaţie, clin postul principal de comndă sau dintr-un loc uşor accesibil pentru personalul de exploatare. Colacii de salvare dotaţi cu aparate luminoase şi colacii de salvare dotaţi cu aparate luminoase şi semnale fumigene trebuie să fie repartizaţi de manieră egală pe cele două borduri ale unităţii, condiţionat ca aceşti colaci nu trebuie să fie cei ce sunt prevăzuţi cu saulă de salvare conform cerinţelor paragrafului IO.12.3.

   3. 10.12.3 Cel puţin doi colaci de pe unitate situaţi în locuri îndepărtate trebuie să fie dotaţi cu o saulă de salvare plutitoare cu o lungime egală cu cel puţin o dată şi jumătate din distanţa dintre puntea pe care este fixat şi plutirea pescajului cel mai niic, sau 30 m care din aceste lungimi este mai mare.

   4. 10.12.4 Fiecare colac de salvare trebuie să aibă, imprimat cu majuscule cu caractere latine numele şi portul de înregistrare ale unităţii la bordul căreia se află.

8. 10.13 Mijloace de salvare radio

   Emiţătoare-receptoare radiotelefonice pe unde metrice (VJIF)

   1. 10.13.1 Toate bărcile de salvare trebuie să aibă un aparat radiotelefonic emisie-recepţie VHF. În plus, cel puţin două asemenea aparate vor fi prevăzute pe unitatea mobilă de foraj marin, depozitate în aşa fel încât să poată fi plasate rapid în oricare plută de salvare. Toate aparatele radiotelefonice emisie-recepţie VHF vor fi în conformitate cu standardele de performanţă, care nu vor fi inferioare celor adoptate de Organizaţie*.

      Transponderradar

   2. 10.13.2 Toate bărci1e de salvare trebuie dotate cu un transponder radar. În plus, cel puţin două transpondere radar vor fi disponibile pentru unitate, astfel depozitate încât să poată fi plasate rapid în oricare plută de salvare. Toate transponderele radar vor fi conforme standardelor de performanţă ce nu vor fi inferioare celor adoptate de Organizaţie**.

9. 10.14 Facle de semnalizare a sinistrului

   Se vor prevedea cel puţin 12 rachete cu paraşută care să îndeplinească cerinţele regulii 111/35 şi care vor fi depozitate pe sau lângă puntea de navigaţie. Dacă unitatea nu are punte de navigaţie faclele trebuie depozitate într-o locaţie aprobată de Administraţie.

10. 10.15 Aparate de lansare a bandulei

    Se va prevedea un aruncător de bandulă care să îndeplinească cerinţele regulii III/49.

11. 10.16 _ Semnale de urgenţă

    1. 10.16.1 Fiecare unitate trebuie prevăzută cu o instalaţie de alarmă generală instalată astfel încât să poată fi percepută în toate părţile unităţii. Posturile de comandă pentru declanşarea alarmei trebuie să fie instalate conform cerinţelor Administraţiei. Numărul semnalelor utilizate trebuie să fie limitate la semnalul de alarmă generală, semnalul de alannă de incendiu şi semnalul de abandon al unităţii. Aceste semnale trebuie descrise în rolul de apel.

    2. 10.16.2 Semnalele de avertizare emise de instalaţia de alarmă generală trebuie să fie completate prin instrucţiuni date prin intennediul unui echipament de comunicaţie publică prin difuzoare.

12. 10.17 Instrucţiuni de exploatare

    

    • • Se face referire la standardele de petformanţă a aparatelor radiotelefonice de emisie-recepţie VHF de la bordul ambarcaţiunilor de salvare, adoptată de Organizaţie prin Rezoluţia A.809(19), şi regula III/6.2.1.2 din 1988 amendamentele SOLAS care pot fi aplicate unităţilor.

    •• Se face referire la standardele de performanţă a dispozitivelor de recepţie – emisie automată radar de la bordul ambarcaţiunilor de salvare pentru utilizarea în operaţiunile de căutare şi de salvare adoptate de Organizaţie prin rezoluţia A.802(19).

    Trebuie prevăzute ilustraţii şi instrucţiuni pe ambarcaţiunile de salvare şi pe comenzue instalaţiilor de lansare la apă sau în imediata apropiere şi trebuie :

    1. .1 să ilustreze rolul comenzilor ca şi procedurile de exploatare al mijlocului şi să fumizeze informaţii şi avertismente competente;

    2. .2 să fie uşor vizibile când singurul iluminat este cel de avarie ; şi

    3. .3 să folosească simboluri conforme recomandărilor Organizaţiei.

13. 10.18 Pregătire operaţională, întreţinere şi inspecţii

    Pregătire operaţională

    1. 10.18.1 Înainte ca unitatea să părăsească portul şi în orice moment când este în exploatare şi când este în deplasare, toate mijloacele de salvare trebuie să fie în stare de serviciu şi gata de a fi folosite imediat.

       Întreţinere

    2. 10.18.2 Se vor prevedea instrucţiuni pentru întreţinerea mijloacelor de salvare care trebuie făcută la bord, conform cerinţelor regulii III/52 iar întreţinerea trebuie făcută potrivit acestor instrucţiuni.

    3. 10.18.3 Administraţia poate accepta în locul instrucţiunilor prevăzute la paragraful I 0.18.2, un program de întreţinere planificat dacă acesta cuprinde cerinţele regulii IIJ/52.

    4. 10.18.4 Cw-enţii palancw-ilor folosiţi la instalaţiile de lansare la apă trebuie să fie inversaţi la intervale care să nu depăşească 30 de luni iar aceşti curenţi trebuie să fie înlocuiţi dacă acest lucru este necesar ca urmare a deteriorării sau într-un termen care să nu depăşească 5 ani, se va alege termenul cel mai scurt. Când un curent nu poate fi inversat el trebuie să facă obiectul unei inspecţii minuţioase după un termen de 24 de luni. Dacă inspecţia stabileşte că curentul este în perfectă stare, nu este necesar ca să fie înlocuit într-un nou termen de 24 de luni. Totuşi un curent ce nu poate fi inversat trebuie înlocuit într-un termen ce nu va depăşi 4 ani.

       Piese de schimb şi materiale de reparaţii

    5. 10.18.5 Se vor prevedea piese de schimb şi materiale de reparaţii pentru mijloacele de salvare şi piesele lor care se uzează rapid şi trebuie înlocuite în mod regulat.

       Inspecţii săptămânale

    6. 10.18.6 Inspecţiile şi probele următoare trebuie efectuate în fiecare săptămână:

       1. .1 toate ambarcaţiunile de salvare şi toate bărcile de urgenţă ca şi toate instalaţiile de lansare la apă trebuie să facă obiectul unei inspecţii vizuale pentru a constata că sunt gata de a fi folosite ;

       2. .2 motoarele tuturor ambarcaţiunilor de salvare şi tuturor bărcilor de urgenţă trebuie pornite şi să funcţioneze la marş înainte şi la marş înapoi într-un timp total de minim 3 minute;

       3. .3 instalaţia de alarmă generală va trebui să fie probată.

          Inspecţii lunare

    7. 10.18.7 În fiecare lună mijloacele de salvare inclusiv echipamentul bărcilor de salvare şi iluminatul de avarie trebuie inspectate folosind lista de control prevăzută la regula III/52.1 pentru a constata dacă sunt complete şi în stare bună. În jurnalul de bord se va consemna raportul de inspecţie.

11.1.2 Cerinţele care urmează sunt aplicabile unităţilor mobile de foraj marin în condiţiile de exploatare de mai jos:

1. .1 unităţi autopropulsate în deplasare ;

2. .2 unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate însoţite de nave de escortă ; şi

3. .3 unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţiuni de foraj.

1. 11.2 Generalităţi

   Statele riverane în zonele de interes comun, trebuie în măsura posibilului, să stabilească cerinţe analoage în materie de radiocomunicaţii, pentru a evita confuziile când într-o situaţie critică o ambarcaţiune auxiliară trebuie să fie dirijată către un alt stat riveran.

2. 11.3 Unităţi autopropulsate, în deplasare

   Orice unitate în deplasare pe mare trebuie să îndeplinească cerinţele aplicabile privitoare Ia radiocomunicaţii pentru nave prevăzute în capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS”.

3. 11.4 Unităţi remorcate sau unităţi autopropulsate însoţite de nave de escortă

   1. 11.4.1 Cerinţele pentru unităţile nepropulsate, remorcate, având personal la bord, sunt condiţionate de instalaţiile de radio existente pe nava remorcher, menţionate în paragrafele 11.4.2 şi 11.4.3.

   2. 11.4.2 În cazul când nava remorcher îndeplineşte pe deplin toate cerinţele aplicabile privind comunicaţiile radio pentru nave, menţionate în capitolul IV al amendamentelor 1988 la SOLAS, unitatea remorcată, cu personal la bord trebuie:

      1. .1 să fie echipata cu o instalaţie de radio VHF conform cerinţelor regulii IV/7.1.1** şi IV/7.1.2 din amendamentelel988 la SOLAS şi cu o instalaţie de radio MF conform regulii IV/9.1.1 şi 9.1.2;

      2. .2 să fie echipată cu radiobaliză pentru localizarea sinistrelor prin satelit (EPIRB prin satelit) sau EPIRB cerută de regula IV/7.1.6 după cum este necesar în aria în care unitatea mobilă de foraj marin va fi remorcată; şi

      3. .3 să fie dotată cu echipament de recepţie automată a alarmelor de navigaţie şi meteorologice în conformitate cu regula IV/7.1.4 şi IV/7.1.5, după caz, din amendamentele 1988 la SOLAS.

   3. 11.4.3 În cazurile în care nava remorcher nu îndeplineşte în întregime cerinţele aplicabile privind radiocomunicaţiile pentru nave prevăzute în capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS; unităţile mobile de foraj marin remorcate, dacă sunt cu personal la bord trebuie să îndeplinească cerinţele aplicabile privind radiocomunicaţiilor prevăzute în capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS.”‘*

      

      • • Toate condiţiile capitolului IV din amendamentele 1988 la SOLAS referitoare la ădintr-o poziţie în care nava este navigată normal” va avea înţelesul de ădintr-o poziţie în care MODU este navigat normal”.

      ·• Toate condiţiile capitolului IV din amendamentele 1988 la SOLAS referitoare la ădintr-o poziţie în care nava este navigată nonnal" va avea înţelesul de ădintr-o poziţie de manevrare continuă şi de control al MODU în timpul remorcărilor''.

   4. 11.4.4 Orice unitate autopropulsată însoţită de una sau mai multe nave de escortă trebuie să respecte cerinţele paragrafului 11.3.

4. 11.5 Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj

   1. 11.5.1 Orice unitate staţionară pe locaţie sau efectuând operaţii de foraj trebuie să respecte cerinţele cuprinse în capitolul IV din amendamentele 1988 la SOLAS, care sunt aplicabile navelor care traversează aceeaşi zonă•.

   2. 11.5.2 Luând în considerare diferitele tipuri de accidente ce se pot produce pe unităţi mobile de foraj marin trebuie instalat un echipament radio suplimentar într-o încăpere sau loc, care ar putea fi puntea de navigaţie sau un post de comandă de avarie, situat cât mai departe posibil de echipamentul radio instalat conform paragrafului 11.5.1, astfel ca nici un accident singular, în oricare parte a unităţii mobile de foraj marin , să poată întrerupe toate legăturile radio. Echipamentul radio suplimentar trebuie să respecte următoarele reguli din amendamentele 1988 la SOLAS pentru unităţile mobile de foraj marin forând în:

      1. .1 aria maritimă Al, echipamentul prevăzut în regula IV/7.1.1;

      2. .2 aria maritimă A2, echipamentul prevăzut 1n regulile IV/7. I.I şi IV/9.1.1;

      3. .3 aria maritimă A3, echipamentul prevăzut în regulile IV/7.1.1 şi IV/10.1.1, plus 10.1.2; sau ca alternativă conform cerinţelor regulilor IV/7.1.1 şi IV/10.2.1;

      4. .4 aria maritimă A4, echipamentul prevăzut în regulile IV/7.1.1 şi IV/10.2.1.

   3. 11.5.3 Dacă nivelul de zgomot într-o încăpere în care sunt montate comenzile operative pentru echipamentul radio este atât de ridicat sau poate fi atât de ridicat, în timpul unor condiţii speciale de operare, încât să deranjeze sau să împiedice folosirea propriu-zisă a echipamentului radio, atunci se vor prevedea mijloace mecanice sau de altă natură, adecvate pentru protecţia împotriva zgomotului, în asociere cu comanda echipamentului radio.

5. 11.6 Comunicaţii cu elicopterele

   Pentru asigurarea comunicaţiilor cu elicopterele, unităţile mobile de foraj marin deservite de elicoptere trebuie să aibă la bord un radiotelefon VHF mobil care să îndeplinească cerinţele corespunzătoare ale ICAO.

6. 11.7 Comunicaţii interioare

   Toate tipurile de unităţi mobile de foraj marin trebuie prevăzute cu mijloace eficiente de comunicaţii între postul de comandă, puntea de navigaţie (dacă există) şi orice loc sau locurile unde se află echipamentele de operare radio.

7. 11.8 Standarde de performanţă

   1. 11.8.1 Întregul echipament radio trebuie să fie de tipul aprobat de Administraţia care emite licenţa. Ţinând cont de prevederile paragrafului 11.8.2, astfel de echipament trebuie să fie conform cu standardele adecvate de performanţe, care să nu fie inferioare celor adoptate de Organizaţie*•.

      

      • • Toate condiţiile capitolului IV din amendamentele 1988 la SOLAS referitoare la ădintr-o poziţie în care nava este navigată normal" va avea înţelesul de ădintr-o poziţie (sau din poziţia)de manevrare continuă şi de control al MODU în timpul staţionărilor inclusiv operaţiunile sale de foraj (ex. nonnal cabina de control)”.

        •• Referitor la următoarele rezoluţii adoptate de către Organizaţie:

        1. .1 Rezoluţia A.525(13): Standarde de funcţionare a echipamentului cu imprimare directă pe bandă îngustă pentru recepţia avertizărilor de navigaţie şi meteorologice şi a informaţiilor urgente destinate navelor. (nota de subsol continuă la pag.91)

   2. 11.8.2 Echipamentul instalat înainte de I februarie 1992 poate fi exceptat de la completa îndeplinire a performanţelor adecvate din standard la aprecierea Administraţiei, cu condiţia ca echipamentul să fie compatibil cu echipamentul care este conform standardului de performanţă, având atenţia îndreptată spre criteriile pe care Organizaţia le poate adopta în legătură cu astfel de standarde.

8. 11.9 Pericol de explozia gazului

   Orice echipament radio instalat într-o zonă ca aceea definită la paragraful 6.1 trebuie să respecte regula IV/14 din Amendamentele SOLAS din 1988.

9. 11.10 Inspecţia staţiei de radio

   1. 11.10.1 Staţia de radio a unei unităţi trebuie supusă unor inspecţii efectuate în condiţiile specificate mai jos :

      1. .1 de către Administraţia care a emis licenţa sau reprezentanţii săi autorizaţi, înainte de intrarea în serviciu a staţiei de radio;

      2. .2 când unitatea este mutată şi trece sub controlul administrativ al altui Stat riveran, poate fi făcută o inspecţie de către acel Stat sau de către reprezentanţii săi autorizaţi;

      3. .3 o dată la 12 luni, se efectuează, de către un funcţionar al Administraţiei şi/ sau Statului riveran sau respectivii reprezentanţi ai săi.

(continuarea notei de la pag.90)

1. .2 Rezoluţia A.694(17): Cerinţe generale pentru echipamentul radio de la bordul navelor, ce face parte din Sistemul mondial pentru caz de sinistru şi siguranţa navigaţiei pe mare (GtvIDSS) şi pentru echipamente electronice de navigaţie.

2. .3 Rezoluţia A.808(19): Standarde de funcţionare pentru staţiile terestre de navă destinată emisiei recepţiei şi rezoluţia A.570(14): Aprobarea de tip pentru staţiile terestre de navă.

3. .4 Rezoluţia A.803(19): Standarde de funcţionare a echipamentului radio VHF de la bordul navelor destinat pentru comunicaţii verbale şi apel selectiv numeric, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. I (valabil pentru echipamentele instalate la sau după Ol Ianuarie 2000).

4. .5 Rezoluţia A.804(19): Standarde de funcţionare a echipamentului radio MF de la bordul navelor destinat pentru comunicaţii verbale şi apel selectiv numeric, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 2 (valabil pentru echipamentele instalate la sau după 01 Ianuarie 2000).

5. .6 Rezoluţia A.806(19): Standarde de funcţionare a echipamentului radio MF/HF de la bordul navelor destinat pentru comunicaţii verbale şi apel selectiv numeric, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 3 (valabil pentru echipamentele instalate la sau după Ol Ianuarie 2000).

6. .7 Rezoluţia A.810(19): Standarde de funcţionare pentru radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit (EPIRBs) care funcţionearii pe 406 lvlHz (vezi de asemenea rezoluţia A.696(17): Aprobarea de tip pentru radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit (EPIRBs) care funcţionează în sistemul COSPAS – SARSA1).

7. .8 Rezoluţia A.802(19): Standarde de funcţionare pentru transponderele radar ale ambarcaţiunilor de salvare utilizate în operaţiunile de căutare şi salvare.

8. .9 Rezoluţia A.805(19): Standarde de funcţionare pentru radiobalize VHF cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor.

9. .10 Rezoluţia A.807(19): Standarde de funcţionare pentru staţiile terestre de navă Inmarsat- C capabile să transmită şi să recepţioneze comunicaţii cu imprimare directă, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 3 (valabil pentru echipamentele instalate la sau după O1 Ianuarie 2000), şi rezoluţia A.570(14): Aprobarea de tip pentru staţii terestre de navă.

10. .11 Rezoluţia A.664(16): Standarde de funcţionare pentru echipamentul de apel în grup lărgit.

11. .12 Rezoluţia A.812(19): Standarde de funcţionare pentru radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit care funcţionează prin sistemul de sateliţi geostaţionari Inmarsat pe 1,6 GHz.

12. .13 Rezoluţia A. 662(16): Standarde de funcţionare pentru instalaţii de eliberare şi activare, cu plutire liberă, pentru echipamente radio destinate situaţiilor de urgenţă.

13. .14 Rezoluţia A.699(17): Standarde de funcţionare a sistemului de promulgare şi coordonare a informaţiilor de securitate maritimă care utilizearii imprimarea directă pe bandă îngustă HF.

14. .15 Rezoluţia A.700(17): Standarde de funcţionare pentru echipament telegrafic cu imprimare directă pe bandă îngustă pentru recepţionarea avertizărilor de navigaţie şi meteorologice şi a informaţiilor urgente destinate navelor (MSI) pe HF.

15. .16 Rezoluţia A.811(19): Standarde de funcţionare pentru echipamentul de radio comunicaţii integrat de la bordul navelor (IR.CS), dacă este utilizat în GJMDSS.

16. .17 Rezoluţia MSC. 80(70), anexa nr. 1: Standarde de funcţionare pentru aparatele portabile radiotelefonice VHF de emisie­

recepţie.

1. 13.2.2 DR este diametrul rotorului principal al celui mai mare elicopter cu un singur rotor pe care puntea pentru elicopter este destinată să-l primească.

2. 13.2.3 DM este dimensiunea maximă a elicopterului când rotorul se învârteşte.

3. 13.2.4 Sector degajat de obstacol este un sector format de un arc ce porneşte din punctul de referinţă pe marginea unei punţi pentru elicopter şi se întinde spre exterior în plan orizontal la nivelul altitudinii punţii pentru elicopter

4. 13.2.5 Sector cu înălţimea obstacolelor reglementată este un sector care se întinde spre exterior, format de porţiunea de arc de 360° neacoperită de sectorul degajat de obstacole, al cărui centru este punctul de referinţă de la care începe sectorul degajat de obstacole. Înălţimea obstacolelor în interiorul sectorului la înălţimea obstacolelor reglementate este limitată la un nivel detenninat.

1. 13.3 Construcţia

   1. 13.3.1 Proiectarea şi construcţia punţii pentru elicopter trebuie să fie adaptate serviciului prevăzut şi condiţiilor climatice ambiante potrivite şi să fie conform cerinţelor Administraţiei.

   2. 13.3.2 Pentru condiţii climatice defavorabile, pe care Statul riveran le va determina ţinând seama de tipul elicopterului utilizat, condiţiilor de vânt, turbulenţelor, starea mării, temperatura apei şi a îngheţului, puntea pentru elicopter trebuie să îndeplinească cerinţele următoare aşa cum sunt prevăzute în Anexa 14, volumul II al Convenţiei ICAO (Heliporturi):

      1. .1 Puntea pentru elicopter trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a conţine o arie în care să se traseze un cerc cu diametrul cel puţin egal cu DM pentru elicopterele cu un singur rotor principal şi cu 0,9 DM pentru elicopterele cu rotoare principale în tandem.

      2. .2 Când prevederile paragrafului 13.3.2.1 nu pot fi respectate pentru elicopterele cu rotoarele principale în tandem, puntea pentru elicopter poate avea forma unui dreptunghi a cărei latură mică să fie cel puţin egală cu 0,75 DM şi latura mare nu mai puţin de 0,9 DM, dar în interiorul acestui dreptunghi, vor fi autorizate numai aterizările bidirecţionale în direcţia laturii de 0,9 DM.

         Dacă în scopul proiectării este necesară omiterea colţurilor dreptunghiului, aceasta poate fi permisă cu condiţia ca nici una din cele două laturi ce formează unghiul drept al triunghiului omis să nu depăşească 5 metri lungime.

      3. .3 Sectorul degajat de obstacole nu trebuie să fie inferior lui 210°.

      4. .4 Pentru elicopterele cu un singur rotor principal şi elicopterele cu două rotoare principale alăturate, în interiorul sectorului de 150° o înălţime reglementată a obstacolelor, până la o distanţă de 0,62 DM măsurată de la centrul punţii pentru elicopter, la care obiectele nu trebuie să depăşească o înălţime de 0,05 DM deasupra acestei punţii. Dincolo de acest arc până la o distanţă totală de 0,83 DM, suprafaţa cu înălţimea reglementată a obstacolelor, trebuie să se înalţe în raportul de o unitate pe verticală pentru două unităţi pe orizontală (vezi figura 13-1).

      5. .5 Pentru exploatarea omnidirecţională a elicopterelor cu rotoarele principale în tandem, în interiorul sectorului de 150° cu înălţimea reglementată a obstacolelor, până la o distanţă de 0,62 DM măsurată de Ia centrul punţii pentru elicopter, nu este permis nici un obstacol fix. Dincolo de acest arc, până 1a o distanţă totală de 0,83 DM, înălţimea obstacolelor este limitată la 0,05 DM (vezi figura 13-2).

      6. .6 Pentru exploatarea bidirecţională a elicopterelor cu rotoarele principale în tandem, în

         interiorul arcului de 0,62 DM din sectorul de 150° cu înălţimea reglementată a obstacolelor, obiectele nu trebuie să depăşească o suprafaţă orizontală situată la o înălţime echivalând cu 1,1 m deasupra pnnţii pentru elicopter (vezi figura 13-3).

      7. .7 În vecinătatea imediată a punţii pentru elicopter, pe o arie de cel puţin 180° având originea în centrul punţii pentru elicopter, obstacole precum bigi, macarale, etc., nu trebuie să se extindă în afară, pornind de la marginea punţii pentru elicopter în jos, dincolo de o pantă descendentă în raportul de o unitate pe orizontală pentru cinci unităţi pe verticală,

   3. 13.3.3 Pentru condiţiile climatice moderate pe care Statul riveran le-a determinat ţinând seama de tipul elicopterelor utilizate, condiţiile de vânt, turbulenţe, starea mării, temperatura apei ş1 a îngheţului, punte pentru elicopter trebuie să îndeplinească cerinţele următoare:

      1. .1 Puntea pentru elicopter trebuie să fie de dimensinni suficiente pentru a conţine un cerc de diametru egal cu DR. în cazul unităţilor mobile de foraj marin care în mod obişnuit sunt deservite de elicoptere cu rotoarele principale în tandem, puntea pentru

         elicopter trebuie să fie de dimensiuni suficiente pentru a conţine un cerc de diametru cel puţin egal cu O,75 DM.

      2. .2 Puntea pentru elicopter trebuie să aibă un sector degajat de obstacole de cel puţin 180° ferit de orice blocare. Punctul de referinţă al acestui sector trebuie să fie un punct situat pe periferia cercului la care se face referinţă în paragraful 13.3.3.1, cum este indicat în figura 13-4.

      3. .3 Sectorul cu înălţimea reglementată a obstacolelor trebuie să se extindă spre exterior până la o distanţă de 0,83 DR în zonele de exploatare generală. Această distanţă trebuie să fie măsurată de la centrul punţii pentru elicopter. Obstrucţiile din interiorul sectorului cu înălţimea obstacolelor reglementată nu trebuie să depăşească deasupra unui plan măsurat vertical pornind de la marginea platformei ridicându-se într-o proporţie, astfel încât să nu depăşească raportul de o unitate verticală la fiecare două unităţi orizontale, plecând din marginea punţii pentru elicopter (vezi figura 13-4).

   4. 13.3.4 Puntea pentru elicopter trebuie să aibă o suprafaţă antiderapantă.

   5. 13.3.5 Când puntea pentru elicopter este constituită sub formă de grilaj, proiectul pllllţii inferioare trebuie să fie de natură să nu reducă efectul de sol.

2. 13.4 Dotări

   1. 13.4.1 Puntea pentru elicopter trebuie să fie rară proeminenţe; totuşi luminile de aterizare sau alte protuberanţe esenţiale pot fi instalate la periferia platformei cu condiţia ca ele să nu depăşească nivelul platformei cu mai mult de 0,15 m.

   2. 13.4.2 La puntea pentru elicopter punctele de ancoraj destinate arimării r trebuie să fie retrase.

   3. 13.4.3 Periferia punţii pentru elicopter trebuie prevăzută cu o plasă de siguranţă, cu excepţia cazului în care există o protecţie structurală. Plasa trebuie înclinată în sus şi spre exterior de la marginea inferioară a punţii pentru elicopter până la o distanţă orizontală de 1,5 m şi nu trebuie să se ridice mai sus de 0,15 m mai sus de marginea platformei.

   4. 13.4.4 Puntea pentru elicopter trebuie să aibă în acelaşi timp, o cale de acces principală şi una de urgenţă, situate cât mai depărtate posibil una de alta.

   5. 13.4.5 Trebuie să se aibă în vedere paragraful 9.11.1 referitor la drenarea punţii pentru elicopter.

3. 13.5 Mijloace vizuale

   1. 13.5.1 Unitatea trebuie să fie prevăzută cu un indicator al direcţiei vântului care; în măsura posibilului, arată condiţiile de vânt de deasupra punţii pentru elicopter. Unităţile la bordul cărora elicopterele sunt exploatate noaptea trebuie prevăzute cu mijloace care să permită iluminarea indicatoarelor de direcţie a vântului.

   2. 13.5.2 Puntea pentru elicopter trebuie să cuprindă marcajele următoare:

      1. .1 perimetrul: o linie albă continuă de lăţime 0,3 m;

      2. .2 numele unităţii trebuie să fie scris pe punte pentru elicopter, pe latura cu obstacole, cu litere de cel puţin 1,2 m înălţime şi culoare în contrast cu fondul;

      3. .3 un cerc de ţintă de culoare galbenă concentric în raport cu puntea pentru elicopter, al cărui diametru interior să fie egal cu 0,5 DM. Lăţimea liniei trebuie să fie de I ro;

      4. .4 o literă „H” de culoare albă situată în centrul ariei de aterizare, a cărui orizontală coincide cu bisectoarea sectorului degajat de obstacole. Litera „H” trebuie să aibă 3 m înălţime şi 1,8 m lăţime cu linii de 0,4 m lăţime; şi

      5. .5 marcajele sectorului degajat de obstacole al punţii pentru elicopter trebuie să indice originea sectorului degajat de obstacole, direcţia limitelor sectorului şi dimensiunile de calcul (valoarea DM sau DR) ale punţii pentm elicopter, cum este indicat în figura 13-5.

   3. 13.5.3 .1 Puntea pentm elicopter trebuie prevăzută în toate direcţiile cu lumini de culoare galbenă, care permit să se recunoască uşor·aria de aterizare pe timp de noapte. Aceste lumini trebuie să fie plasate uniform pe conturul platformei, la intervale care să nu depăşească 3 metri. Administraţia poate autoriza înlocuirea luminilor galbene cu lumini roşii pentm indicarea amplasamentului macaralelor, şi în cazul unităţilor autoridicătoare, amplasamentul picioarelor.

13.5.3.2 În cazul unde punte pentru elicopter este prevăzută cu proiectoare, acestea trebuie situate în aşa fel ca ele să nu orbească piloţii. Dispoziţia şi orientarea proiectoarelor trebuie să permită iluminatul marcajelor punţii pentru elicopter şi eliminarea la maximum a zonelor de umbră.

210°- sector liber de obstacole pentm apropiere -decolare

Sectorul de 150° cu inaltimea obstacolelor reglementata {se va putea, la nevoie, sa se foloseasca alte punete la periferie si sa se roteasca ansamblul sectorului cu ±15" )

Vedere in plan

Panta de limitare a obstacolelor 1:2

lnattimea obi.ecteloIr

limitata la0,05 OM

0,83 DM-

,, /

.A •

Nfvelularieideaierîzare

,,,.,'

O'62 DM

,·,_L–‘a–.

DM ––-. Vedere din profil

Figura 13 – 1 – Sectorul liber de obstacole al punţii pentru elicoptere :

cu rotor principal unic şi cu două rotoare principale alăturate, in condiţiile de climat neprielnic.

Sector de150°

..,.J. ……

obstaeole

Arie de apropiere sl

,,oo… /

.. –

o;soM

(Se poate1la nevoie, sa se utilizeze alte puncte la periferie si s se roteasca ansamblul sectorului cu ±15°}

Obstacole limitate la0,05DM

Sectiunea A-A

Nivelul anei de aterizare

Figura 13-2 – Sectorul de limitare a obstacolelor la puntea pentru elicopter:

elicoptere cu rotoare principale în tandem – operaţii omnidirecţionale în condiţii climatice neprielnice

Sector de 210° degajat de obstacole pentru decolare si apropiere

Sectorul de 160° cu lnaltimea de obstacole regleme:ntatll. Nici o alta solutie nu este autorîzat.ă

r

,l>,9 DM

'

Punct de·. '.

origfn

•

0,75 OM

[5m Vedere in plan.

,i,a J

Obstacole

Jimitate la 1,1 m

I

NlVGIUI ariei de

aterizare.

0,75 DM

Figura 13-3 -Sectorul de limitare a obstacolelor la puntea pentru elicopter : elicoptere cu rotor principal în tandem – operaţiuni bidirecţionale în condiţii climatice neprielnice

Figura 13 – 4 – Sectorul de limitare a obstacolelor punţii pentru elicopter : 180° pentru condiţii climatice moderate

_

r··-··–

1

l

Marcaju! perimetrului ln alb

/

Marcajele., punctate sunt aplicabile in condltit climatice defavorabile. Ele trebuie inlocuite cu linii continue pentru conditii climatice moderate

1.00.l

Marcajul ar.iei de decolare sl apropiere

Marcajul perimetrul_Ui in alb

30

Figura 13-5 – Marcarea sectorului liber de obstacole

1. .12 tabele sau curbe de sondaj ale tancurilor indicând capacitatea tancurilor, poziţia centrelor lor de greutate în sens vertical, longitudinal şi transversal la intervale gradate ca şi informaţii privind suprafeţele libere lichide pentru fiecare tanc ;

2. .13 încărcarea admisibilă pentru structura punţii;

3. .14 identificarea elicopterelor care se potrivesc cu proiectul punţii elicopterelor şi toate restricţiile impuse condiţiilor de exploatare;

4. .15 identificarea şi clasificarea zonelor cu pericol de explozie la bordul unităţii ;

5. .16 descrierea şi limitele oricărui computer de bord folosit la operaţii ca balastare, ancorare, poziţionare dinamică şi pentru calculele de asietă şi stabilitate ;

6. .17 descrierea echipamentelor de remorcare şi restricţiile în materie de exploatare ;

7. .18 descrierea instalaţiei principale de alimentare cu energie şi restricţiile în materie de exploatare ;

8. .19 o listă a planurilor şi schemelor cele mai importante .

14.1.3 Pentru condiţii normale, manualul de exploatare trebuit? să conţină totodată, după caz :

1. .1 instrucţiuni asupra modului de a păstra unităţii o stabilitate adecvată şi de a folosi datele de stabilitate ;

2. .2 instrucţiuni asupra înregistrărilor de rutină, a variaţiilor de greutate a ănavei goale” ;

3. .3 exemple de condiţii de încărcare pentru fiecare mod de exploatare şi instrucţiuni pentru stabilirea altor condiţii de încărcare acceptabile, inclusiv componentele verticale ale forţelor aplicate Janţurilor de ancoră ;

4. .4 pentru unităţile stabilizate prin coloane, o descriere, o schemă şi instrucţiuni privind funcţionarea instalaţiei de balast şi a altor mijloace alternative de funcţionare a instalaţiei de balast, ca şi o descriere a limitărilor sale, cum ar fi capacitatea de pompare pentru diferite unghiuri de bandă şi asietă;

5. .5 o descriere, o schemă şi instrucţiuni pentru funcţionarea instalaţiei de drenaj şi a altor mijloace alternative de funcţionare a instalaţiei de drenaj, ca şi o descriere a limitărilor, cum ar fi golirea spaţiilor care nu dispun de un racord direct la instalaţia de drenaj;

6. .6 proceduri de depozitare şi de transfer a combustibilului lichid;

7. .7 procedurile de unnat pentru schimbarea modului de exploatare ;

8. .8 instrucţiuni pentru exploatarea în condiţii meteorologice severe şi timpul necesar pentru a face faţă condiţiilor de furtună puternică ca şi informaţii asupra tuturor limitărilor inerente în exploatare ;

9. .9 descrierea instalaţiei de ancorare ş1 metode de ancorare ş1 fixare; elemente care impun restricţii ;

10. .10 proceduri de transfer pentru personal;

11. .11 proceduri de sosire, plecare şi de aprovizionare cu carburant a elicopterelor;

12. .12 condiţii care limitează exploatarea macaralelor;

13. .13 o descriere a instalaţiilor de poziţionare dinamică şi condiţiile care limitează exploatarea lor ;

14. .14 procedurile privind garantarea că sunt îndeplinite cerinţele codurilor internaţionale de reguli relative

    la fixarea şi manipularea materialelor periculoase şi radioactive;

15. .15 instrucţiuni privind amplasamentul şi siguranţa exploatării echipamentului de

    probare a sondei. Zonele înconjurătoare surselor posibile de degajare a gazului, pe durata operaţiei de probare a sondei, trebuie clasificate conform paragrafului 6.1;

16. .16 procedurile de urmat pentru a permite primirea navelor de-a-lungul unităţii;

17. .17 instrucţiuni de siguranţă aplicabile operaţiunilor de remorcaj.

14.l.4 Manualul de exploatare în cazul situaţiei de urgenţă trebuie să conţină, după caz :

1. .1 o descriere a instalaţiilor şi echipamentului de stingerea incendiului;

2. .2 o descriere a instalaţiilor de salvare şi a mijloacelor de evacuare;

3. .3 o descriere a instalaţiei de alimentare cu energie de avarie şi condiţiile care limitează exploatarea sa;

A o listă cu planuri şi scheme importante care pot fi utile în caz de urgenţă;

1. .5 proceduri generale de debalastare sau contrainundării şi de închidere a tuturor deschiderilor care pot favoriza o inundare progresivă în caz de avarie;

2. .6 instrucţiuni pentru persoanele însărcinate să determine cauza unei schimbări bruşte a înclinării transversale şi a asietei şi să evalueze incidenţele măsurilor corective asupra capacităţii de supravieţuire a unităţii, adică rezistenţa, stabilitatea, flotabilitatea, etc ;

3. .7 proceduri speciale de urmat în caz de scurgere incontrolabilă de hidrocarburi sau de hidrogen sulfurat şi în special oprirea de urgenţă ;

4. .8 instrucţiuni asupra repunerii în fWJcţiune a instalaţiilor mecanice, electrice şi de ventilaţie ca urmare a unei întreruperi a sursei principale de energie sau a unei opriri de avarie;

5. .9 procedurile de alertă în caz de gheţuri.

14.1.5 Informaţiile conţinute în manualul de exploatare trebuie, după caz, să fie sprijinite de o documentaţie complementară, cuprinzând planuri, manuale de fabricant şi alte date necesare pentru exploatarea şi întreţinerea eficace a llllităţii. fuformaţiile detaliate conţinute în manualele de fabricant nu trebuie menţionate din nou în manualul de exploatare. Manualul de exploatare trebuie să conţină trimiteri la această documentaţie, care să poată fi uşor identificată, să fie situată într-un loc uşor accesibil la bordul unităţii şi să fie disponibilă în orice moment.

1. 14.2 Mărfuri periculoase

   1. 14.2.1 Mărfurile periculoase trebuie să fie depozitate adecvat şi sigur în funcţie de proprietăţile lor.

      Mărfurile incompatibile trebuie să fie separate unele de altele.

   2. 14.2.2 Explozibilele prezentând un pericol mare trebuie depozitate într-o magazie adecvată care trebuie să fie ţinută închisă în siguranţă. Explozibilii trebuie separaţi de detonatoare. Aparatele electrice şi cablurile situate în oricare încăpere unde trebuie să se depoziteze explozibilii trebuie proiectate şi folosite în aşa fel ca să se reducă cât mai mult posibil pericolul de incendiu sau explozie.

   3. 14.2.3 Lichidele inflamabile care degajă vapori periculoşi şi gazele inflamabile trebuie depozitate într-un spaţiu bine ventilat sau pe punte.

   4. 14.2.4 Substanţele predispuse Ia încălzire sau inflamare spontană, nu trebuie transportate decât dacă s-au luat toate precauţiile necesare pentru evitarea izbucnirii unui incendiu.

      14.2.S Substanţele radioactive trebuie să fie depozitate şi manipulate respectând condiţiile de siguranţă.

2. 14.3 Prevenirea poluării

   Trebuie să se asigure că unitatea este în măsură să respecte cerinţele convenţiilor internaţionale în vigoare.

3. 14.4 Remorcaj

   Echipamentul şi procedurile de remorcare trebuie să fie de natură să reducă la minimum pericolele la care personalul poate fi expus în timpul operaţiilor de remorcare. Proiectarea şi dotarea echipamentelor de remorcare trebuie să ţină cont atât de condiţiile normale cât şi de condiţiile de avarie.

4. 14.5 Transferul de materiale, de echipament sau de personal

   1. 14.5.1 Operaţiunile de transfer, inclusiv greutatea sarcinilor de manevrat, condiţiile limită de exploatare şi procedurile de urmat în caz de avarie, trebuie să fie examinate şi aprobate de personalul de la bordul unităţii şi a celui de pe navele ce o deservesc, înainte de începutul operaţiunii. Trebuie menţinute comunicaţii directe cu macaragiul pe toată durata acestor operaţii.

   2. 14.5.2 Unitatea trebuie să posede cel puţin două mijloace independente de legare pentru navele care o deservesc. Poziţiile de legare trebuie să fie calculate în aşa fel încât capacitatea de ridicare şi deschiderea braţului macaralei să fie suficiente pentru asigurarea menţinerii sarcinilor în condiţii de siguranţă,

   3. 14.5.3 Dispunerea echipamentului de legare de Ia bordul unităţii pentru uşurarea operaţiunilor de transfer trebuie să ţină seama de pericolul de avarie în cazul când nava de deservire va intra în contact cu unitatea.

   4. 14.5.4 Echipamentele şi procedurile de legare trebuie să fie de natură să reducă la minim pericolul la care poate fi expus personalul în timpul operaţiunilor de legare.

   5. 14.5.5 Pe cât este posibil, parâmele de legare dintre unitate şi nava de deservire trebuie să fie dispuse în aşa fel încât, în cazul ruperii uneia dintre ele, să reducă la minim pericolul pentru personalul navei de deservire şi al unităţii.

   6. 14.5.6 Evacuările provenind, de exemplu, de la instalaţia de evacuare a apelor uzate sau de la instalaţiile de ventilaţie a tancurilor de depozitare, tTebuie să fie efectuate de către unitate, astfel încât să reducă la minimum pericolul pentru personalul care lucrează pe puntea navelor de deservire.

5. 14.6 Instalaţii de scufundare

   1. 14.6.1 Dacă sunt prevăzute instalaţii de scufundare, acestea trebuie instalate, protejate şi întreţinute astfel încât să se reducă la maximum posibil pericolele la care ar putea fi expuse personalul sau llllitatea, ţinând cont de pericolele de incendiu, explozie sau altele.

   2. 14.6.2 Instalaţiile de scufundare trebuie să fie concepute, construite, întreţinute şi certificate conform WlOr standarde sau reguli naţionale sau internaţionale în acord cu cerinţele Administraţiei, ca de exemplu Regulile Codului de siguranţă aplicabile instalaţiilor de scufundare (rezoluţia A.536

      (13)) care poate fi folosită pentru instalaţiile de scufundare fixe, dacă există.

6. 14.7 Siguranţa navigaţiei

   1. 14.7.1 Cerinţele Convenţiei asupra Regulamentului internaţional pentru prevenirea coliziunilor pe mare în vigoare trebuie să se aplice fiecărei unităţi, cu excepţia cazului în care acestea staţionează şi sunt gajate în operaţiuni de foraj.

   2. 14.7.2 Toate unităţile care sunt staţionare şi efectuează operaţiuni de foraj trebuie să respecte regulile relative la siguranţa navigaţiei a Statului riveran în ale cărui apele teritoriale sau pe platoul continental, în care sunt exploatate.

   3. 14.7.3 Când o llllitatea este staţionară şi efectuează operaţii de foraj, Oficiul hidrografic naţional implicat, trebuie să fie informat de poziţia sa ca latitudine şi longitudine ca şi durata aproximativă a operaţiilor pentru a uşura emiterea unui aviz temporar către navigatori. De asemenea trebuie comunicate Oficiilor hidrografice naţionale precizări asupra deplasărilor viitoare a unităţilor astfel încât avizele temporare să poată fi promulgate înainte de plecarea unei unităţi.

7. 14.8 Proceduri în caz de urgenţă

   Persoane responsabile

   1. 14.8.1 La bordul fiecărei unităţi trebuie numită o persoană în subordinea căreia se va afla restul personalului în caz de urgenţă. Această persoană trebuie să fie numită cu indicarea titlului său, de către proprietarul sau operatorul unităţii, sau de către agentul unuia dintre ei.

   2. 14.8.2 Persoana responsabilă trebuie să fie familiarizată cu caracteristicile, capacităţile şi limitările unităţii. Această persoană trebuiei să cunoască perfect responsabilităţile ce îi revin cât priveşte organizarea şi măsurile de luat în situaţie de urgenţă, conducerea exerciţiilor şi antrenarea pentru situaţie de urgenţă precumşi ţinerea evidenţei acestor exerciţii.

      Personalul pentru ambarcaţiuni de salvare şi supraveghere

   3. 14.8.3 Trebuie să existe la bord un număr suficient de persoane antrenate, pentru a aduna şi asista persoanele neantrenate.

   4. 14.8.4 Trebuie să existe la bord un număr suficient de persoane brevetate, pentm a asigura lansarea la apă şi manevra ambarcaţiunilor de salvare pentru personalul desemnat.

   5. 14.8.5 Persoanele brevetate trebuie să fie desemnate ca şef şi adjW1ct pentru fiecare ambarcaţiune de salvare.

   6. 14.8.6 Şeful unei bărci de salvare şi adjunctul trebuie să aibă lista tuturor persoanelor repartizate pe bărci şi să se asigure că toate aceste persoane sunt la curent cu funcţiile lor.

   7. 14.8.7 La fiecare barcă de salvare trebuie să fie repartizată o persoană care să ştie să opereze

      echipamentul radio al bărcii.

   8. 14.8.8 La fiecare barcă de salvare trebuie repartizată o persoană care să ştie să pornească motorul şi

      să opereze reglaje minore.

   9. 14.8.9 Persoana responsabilă a unităţii trebuie să aibă grijă ca persoanele menţionate la paragrafele 14.8.3, 14.8.4 şi 14.8.5 să fie în mod echitabil repartizate între ambarcaţiunile de salvare ale unităţii.

      Rol de apel

   10. 14.8.10 În toată unitatea inclusiv în posturi de comandă şi în încăperile de locuit trebuie afişate în locuri vizibile rolurile de apel,.

   11. 14.8.11 Rolul de apel trebuie să dea precizări detaliate privind semnalele instalaţiei de alarmă generală ca şi măsurile pe care fiecare persoană trebuie să le ia oricare ar fi modul de exploatare, când aceste alarme sunt declanşate, indicând postul unde fiecare persoană trebuie să se ducă ca şi funcţiile generale care vor fi apelate să fie îndeplinite, după caz.

   12. 14.8.12 Rolul de apel trebuie să indice funcţiile următoare:

       1. .1 închiderea uşilor etanşe la apă, uşile de incendiu, valvule, guri de intrare şi ieşire a aerului de ventilaţie, de scurgerea apei, hublourilor, spiraiurilor, sabordurilor şi alte deschideri analoage la bordul unităţii ;

       2. .2 echipamentul ambarcaţiunilor de salvare şi a altor mijloace de salvare;

       3. .3 pregătirea şi lansarea la apă a ambarcaţiunilor de salvare;

       4. .4 pregătirea generală a altor mijloace de salvare ;

       5. .5 apelul vizitatorilor ;

       6. .6 folosirea echipamentelor de comunicaţii ;

       7. .7 efectivele echipelor de incendiu însărcinate să combată incendiul;

       8. .8 sarcini speciale privind utilizarea echipamentului şi instalaţiilor de combatere a incendiului ;

       9. .9 sarcini în caz de urgenţă, pe puntea pentru elicopter ;

       10. .10 sarcini speciale atribuite în caz de scurgeri incontrolabile de hidrocarburi sau de hidrogen sulfurat inclusiv oprirea de avarie.

   13. 14.8.13 Rolul de apel trebuie să prevadă înlocuitori pentru persoanele ocupând posturi cheie care pot fi loviţi de incapacitate, având în vedere că urgenţe diferite, pot cere măsuri diferite.

   14. 14.8.14 Rolul de apel trebuie să indice sarcinile atribuite personalului responsabil în mod regulat, de vizitatori, în caz de urgenţă.

   15. 14.8.15 Fiecare unitate trebuie să aibă rolul de apel la zi, revizuit de fiecare dată după nevoi, pentru a ţine cont de modificările intervenite în proceduri.

   16. 14.8.16 Pentru a decide asupra nivelului detaliilor incluse în rolul de apel trebuie să se ia în consideraţie informaţiile obţinute din alte documente, cum ar fi de exemplu manualul de exploatare.

8. 14.9 Instrucţiuni în caz de urgentă

   1. 14.9.1 În posturile de apel, în posturile de comand în încăperile de serviciu şi în încăperile de locuit, în locuri vizibile se vor afişa ilustraţii şi instrucţiuni pentru a arăta tuturor persoanelor de la bord :

      1. .1 felul de a îmbrăca vesta de salvare ; şi

      2. .2 felul de a îmbrăca costumele hidrotermice, după caz .

   2. 14.9.2 Toate persoanele sosite la bordul unei unităţi pentru prima oară, inclusiv vizitatorii, trebuie să fie instruiţi corespunzător, asupra punctelor de mai jos :

      1. .1 necesitatea de a fi pregătit pentru situaţia de urgenţă;

      2. .2 necesitatea de a ţine cont strict de instrucţiunile rolului de apel şi în special, de acelea având legătură cu următoarele puncte:

         • – funcţiile lor specifice în orice situaţie de urgenţă ;

         • – postul lor de îmbarcare în ambarcaţiunile de salvare ;

         • – semnalele de alarmă generală şi de alarmă de incendiu chemând toţi membrii personalului să se îndrepte către posturile care le-au fost distribuite ;

         • – felul în care va fi dat, ordinul de abandon al unităţii.

      3. .3 necesitatea de a fi atent la declanşarea semnalelor de alarmă şi a răspunde lor în situaţie de urgenţă ;

      4. .4 locul propriilor veste de salvare şi vestelor suplimentare ca şi, după caz, costumele hidrotermice şi instrucţiunile asupra îmbrăcării lor ;

      5. .5 pericolul care există de a sări în apă de la oarecare înălţime, în special după ce s-a îmbrăcat o vestă de salvare şi cel mai bun mod de a sări ;

      6. .6 locul mijloacelor de evacuare, inclusiv cele care duc la posturile de îmbarcare în ambarcaţiunile de salvare ;

      7. .7 necesitatea de a participa la orice exerciţii efectuate, atunci când se găsesc la bord;

      8. .8 precauţii esenţiale în materie de incendiu.

9. 14.10 Manuale de instruire

   Trebuie prevăzut un manual de instruire care să corespundă cerinţelor regulii IW51* a Convenţiei SOLAS 1974 iar informaţiile corespunzătoare trebuie să fie disponibile fiecărei persoane de la bord.

10. 14.11 Apeluri şi exerciţii

    

    ·•De la 1 iulie 1998, cerinţele SOLAS referitoare la manualul de instruire sunt conţinute de regula 35 a noului capitol III aşa cum a fost adoptat de Rezoluţia MSC.47(66)

    1. 14.11.1 În :fiecare săptămână trebuie să aibă loc un exerciţiu de abandon şi unul de incendiu. Exerciţiile trebuie să fie organizate în aşa fel încât toţi membrii personalului să participe Ia un exerciţiu cel puţin o dată pe lună. Un exerciţiu trebuie să aibă loc în intervalul de 24 de ore după o schimbare de tură, dacă mai mult de 25 % din membrii personalului n-au participat în luna precedentă la un exerciţiu de abandon şi un exerciţiu de incendiu la bord, la unitatea în chestiune. Pentru unităţile la care acest lucru nu este posibil, Administraţia poate admite alte măsuri care să fie echivalente.

    2. 14.11.2 Fiecare exerciţiu de abandon aJ unităţii trebuie să includă:

       1. .1 apelarea tuturor persoanelor de la bord la posturile de adunare cu ajutoru] semnalului de alarmă generală şi să se asigure că ele ştiu cum se va da semnalul de abandon al unităţii;

       2. .2 raportarea Ia posturile de apel şi efectuarea pregătirilor în vederea îndeplinirii sarcinilor specifice din rolul de apel ;

       3. .3 să se asigme că fiecare persoană este îmbrăcată corespunzător;

       4. .4 să se asigure că vestele de salvare şi/sau costumele hidrotermice sunt corect îmbrăcate;

       5. .5 lansarea cel puţin a unei bărci de salvare în măsura în care aceasta este rezonabil şi posibil, după ce au fost efectuate toate pregătirile necesare în vederea lansării la apă

       6. .6 pornirea şi probarea funcţionării motorului bărci de salvare; şi

          .7 probarea funcţionării gruielor de lansare la apă a plutelor de salvare .

    3. 14.11.3 În măsura posibilului diferite bărci de salvare trebuie supuse la exerciţii de lansare succesive conform programului de la paragraful 14.11.2.5.

    4. 14.11.4 Exerciţiile trebuie să se desfăşoare, în măsura posibilului, aşa cum se petrece în mod real un caz de urgenţă.

    5. 14.11.5 În măsura în care aceasta este rezonabil şi posibil, fiecare barcă de salvare trebuie să fie lansată la apă cel puţin o dată la trei luni, având la bord echipajul de manevră şi să fie manevrată pe apă.

    6. 14.11.6 În măsura în care aceasta este rezonabil şi posibil, bărcile de urgenţă, inclusiv bărcile de salvare care servesc ca bărci de urgentă, trebuie lansate la apă în fiecare lună, având la bord echipajul atribuit şi trebuie manevrate pe,apă. În toate cazurile această cerinţă trebuie îndeplinită cel puţin o dată la fiecare trei luni.

11. 14.12 Instruirea şi formarea la bord

    1. 14.12.1 O instruire la bord, pentru folosirea mijloacelor de salvare ale unităţii, inclusiv a echipamentul ambarcaţiunilor de salvare, trebuie să fie făcută oricărei persoane nou sosită, cât mai rapid posibil şi, în orice caz, în săptămâna următoare ambarcări la bordul unităţii. Totuşi, dacă persoana este repartizată unităţii prin rotaţie la intervale regulate, această instruire trebuie să-i fie făcută în săptămâna care urmează primei ambarcări la bordul unităţii.

    2. 14.12.2 Instrucţiunile asupra folosirii mijloacelor de salvare ale unităţii şi asupra supravieţuirii în mare trebuie să fie date în aceleaşi intervale ca cele prevăzute pentru exerciţii. Instrucţiunile pot fi

       date separat pe diferite elemente ale instalaţiei de salvare a unităţii, dar ansamblul echipamentului de salvare al unită i trebuie acoperit la fiecare două luni. Fiecare persoană repartizată cu regularitate trebuie să primească aceste dispoziţii care vor trebui incluse în punctele următoare, fără ca această listă să fie limitată :

       1. .1 funcţionarea şi folosirea plutelor de salvare gonflabile ale unităţii;

       2. .2 probleme proprii hipotermiei, primul ajutor de acordat în caz de hipotermie şi în alte cazuri corespunzătoare ;

       3. .3 instrucţiuni speciale necesare pentru folosirea mijloacelor de salvare ale unităţii pe timp nefavorabil şi condiţii severe ale mării.

    3. 14.12.3 Instruirea la bord pentru folosirea plutelor de salvare lansate din grui trebuie să aibă loc la bordul fiecărei unităţi dotate cu astfel de instalaţii, cel puţin o dată la patru luni. De fiecare dată când este posibil, această instmire trebuie să cuprindă gonflarea şi lansarea la apă a unei plute de salvare. Această plută poate să fie o plută special afectată unică de instrucţie, care nu face parte din echipamentul de salvare al unităţii. Pluta specială rezervată acestei operaţii trebuie să fie inscripţionată foarte vizibil.

12. 14.13 Înregistrări

Datele la care au avut loc apelurile şi detalii ale exerciţiilor de abandon, exerciţiile cu utilizarea altor mijloace de salvare şi şedinţele de instructaj la bord trebuie consemnate în scris în jurnalul de bord aşa cum poate fi cerut de Administraţie. Dacă apelul, exerciţiul sau şedinţa de instructaj n-au loc în totalitate la datele prescrise, trebuie făcută menţiune în jurnalul de bord despre condiţiile şi amploarea apelului, exerciţiului şi şedinţa care a avut loc.

Apendice

Formular model al Certificatului de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin ( 1989)

CERTIFICAT DE SIGURANŢĂ PENTRU UNITATEA MOBILĂ DE FORAJ MARIN ( 1989 )

(Sigla oficială) (Statul)

Eliberat în baza prevederilor

CODULUI IMO PENTRU CONSTRUCŢIA ŞI ECIDPAMENTUL UNITĂŢILOR MOBILE DE FORAJ MARIN, 1989

aşa cum a fost amendat Sub autoritatea Guvernului

(numele complet al statului)

de

(titlul oficial complet al persoanei sau organizaţiei competente autorizate de către

• • Administraţie)

Numele sau numerele distinctive ale unitătii	Tipul {secţiunea 1.3 din Cod)	Portul de înmatriculare

Data la care s-a pus chila sau unitatea a fost într-un stadiu echivalent de construcţie sau la

care s-au început lucrările de transformare cu caracter maJor

SE CERTIFICĂ PRIN PREZENTUL CĂ:

1. 1. unitatea susmenţionată a fost inspectată temeinic în conformitate cu prevederile aplicabile ale

   Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin, 1989.

2. 2. urmare acestei inspecţii s-a constatat că structura, echipamentul, staţia radio, amenajările şi materialele unităţii precum şi starea lor sunt în toate privinţele satisfăcătoare şi că unitatea îndeplineşte cerinţele corespunzătoare ale Codului.

3. 3. mijloacele de salvare sunt prevăzute pentru un număr total nu mai mare de persoane

   şi anume:

4. 4. în conformitate cu secţiunea 1.4 a Codului, prevederile Codului cu privire la unitate au fost modificate în felul următor:

5. 5. unitatea a primit o aprobare pentru un program de inspecţii continue conform paragrafului

1.6.4 din Cod, în locul inspecţiilor de reînnoire şi intermediare.