CODUL FAMILIEI din 1953 (*republicat*)(*actualizat*)

(actualizat până la data de 25 noiembrie 2010*)



––––*) Codul familiei a fost adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, modificat şi completat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 şi republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956.Lucrarea redă textul republicat cu modificările ce i s-au adus prin DECRETUL nr. 779/1966 (B.Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966), LEGEA nr. 3/1970 (B.Of. nr. 70 din 25 iunie 1970) abrogată de ORDONANŢA URGENŢĂ nr. 26 din 9 iunie 1997 şi DECRETUL nr. 174/1974 (B.Of. nr. 108 din 1 august 1974) abrogat de LEGEA nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curţii de Conturi, publicată M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993; LEGEA nr. 11 din 31 iulie 1990; LEGEA nr. 48 din 16 iulie 1991; ORDONANŢA DE URGENŢĂ a GUVERNULUI nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, publicată în M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobată cu modificări prin LEGEA nr. 87/1998, publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998 abrogată de LEGEA nr. 273 din 21 iunie 2004; LEGEA nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din LEGEA nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 35 din 28 ianuarie 1999; LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004; LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007; DECIZIA nr. 755 din 24 iunie 2008; LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010. + 
Articolul 1În România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.Statul apara interesele mamei şi copilului şi manifesta deosebită grija pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.Familia are la baza căsătoria liber consimţită între soţi.În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor. + 
Articolul 2Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. + 
Titlul ICăsătoria + 
Capitolul IÎncheierea căsătoriei + 
Articolul 3Numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare civilă*1) da naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute în prezentul cod.––––––*1) Primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă (art. 44 lit. t) din Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administraţiei publice locale (republicată în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996) + 
Articolul 4Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.––––Art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007. + 
Articolul 5Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită. + 
Articolul 6Este oprită căsătoria între rudele în linie dreapta, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviinţată de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului*2) în cuprinsul căruia cel care cere aceasta încuviinţare îşi are domiciliul.––––––––*2) Consilii locale, Consiliul municipiului Bucureşti, consilii judeţene şi primari potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991. + 
Articolul 7Este oprită căsătoria:a) între cel care infiaza sau ascendenţii lui, de o parte, şi cel înfiat ori descendenţii acestuia, de alta; … b) între copiii celui care infiaza, de o parte, şi cel înfiat sau copiii acestuia, de alta; … c) între cei înfiaţi de aceeaşi persoana. … Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b) şi c) de mai sus poate fi încuviinţată potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2. + 
Articolul 8În timpul tutelei, căsătoria este oprită între tutore şi persoana minora ce se afla sub tutela sa. + 
Articolul 9Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cat timp nu are discernamantul faptelor sale. + 
Articolul 10Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declara ca şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispoziţiile acelei legi. + 
Articolul 11Căsătoria se încheie în faţa delegatului de stare civilă al Consiliului popular al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti*1), în cuprinsul căruia se afla domiciliul sau reşedinţa oricăruia dintre viitorii soţi.––––––––*1) vezi nota de la articolul 3 + 
Articolul 12Cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declaraţia de căsătorie le serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.Dacă unul dintre viitorii soţi nu se afla în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el va putea face declaraţia de căsătorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civilă, care o va transmite, din oficiu şi fără întârziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei. + 
Articolul 13În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arata că nu exista nici o piedica legală la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege. + 
Articolul 13^1În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, intrun loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria.Extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea ca orice persoană poate face opunere la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării.––––Art. 13^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 23 din 26 ianuarie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 28 ianuarie 1999. + 
Articolul 14Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă exista o piedica legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se întemeiază. + 
Articolul 15Delegatul de stare civilă va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator să facă, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce are, găseşte ca cerinţele legii nu sunt îndeplinite. + 
Articolul 16Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi. Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi de doi martori, la sediul primăriei, pentru asi da consimţământul personal şi în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă.––––Alin. 1 al art. 16 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 23 din 26 ianuarie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 28 ianuarie 1999.Cu toate acestea, în cazurile arătate de legea specială, delegatul de stare civilă*1) va putea încheia căsătoria şi în afară sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alin. 1.––––––––*1) vezi nota de la articolul 3 + 
Articolul 17Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va întocmi, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă.––––Art. 17 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 23 din 26 ianuarie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 28 ianuarie 1999. + 
Articolul 18Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă. + 
Capitolul IINulitatea căsătoriei + 
Articolul 19Este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4, 5, 6, 7 lit. a), art. 9, 13^1 şi 16.––––Art. 19 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 23 din 26 ianuarie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 28 ianuarie 1999. + 
Articolul 20Căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarata nulă dacă, între timp acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă sotia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinata. + 
Articolul 21Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenta.Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimţământ a fost viciat, în termen de şase luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei. + 
Articolul 22În cazul în care soţul unei persoane declarate moarta s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea noua rămâne valabilă.Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. + 
Articolul 23Soţul care a fost de buna-credinţa la încheierea căsătoriei, declarata nulă sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.Declararea nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. + 
Articolul 24În cazul prevăzut în art. 23 alin. 1 cererea de întreţinere a soţului de buna-credinţa şi raporturile patrimoniale dintre bărbat şi femeie sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.Tot astfel, în cazul prevăzut în art. 23 alin. 2 se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ, în ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii. + 
Capitolul IIIEfectele căsătoriei + 
Secţiunea IDrepturile şi obligaţiile personale ale soţilor + 
Articolul 25Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie. + 
Articolul 26Sotii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria. + 
Articolul 27La încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, în faţa delegatului de stare civilă*1), numele pe care s-au învoit sa-l poarte în căsătorie.Sotii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite.––––––––*1) vezi nota de la articolul 3 + 
Articolul 28Sotii sunt obligaţi sa poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat.Dacă sotii s-au învoit sa poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la încheierea căsătoriei potrivit dispoziţiilor art. 27 din codul de faţa, fiecare dintre soţi nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decât cu consimţământul celuilalt soţ.Secţiunea a II – aDrepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor + 
Articolul 29Sotii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile casniciei. + 
Articolul 30Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.Orice convenţie contrară este nulă.Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. + 
Articolul 31Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; … b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunatorul a prevăzut ca ele vor fi comune; … e) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi; … d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de investiţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; … e) indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; … f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare. …  + 
Articolul 32Sotii răspund cu bunurile comune pentru:a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune; … b) obligaţiile ce au contractat împreună; … c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale casniciei; … d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea de către unul dintre soţi a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor. …  + 
Articolul 33Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul sau personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin proprii. + 
Articolul 34Creditorii vor putea urmări şi bunurile proprii ale soţilor, însă numai după urmărirea bunurilor comune. + 
Articolul 35Sotii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi este socotit ca are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul celuilalt soţ. + 
Articolul 36La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă sotii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească.Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărţi prin hotărâre judecătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum şi cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune. + 
Capitolul IVDesfacerea căsătoriei + 
Articolul 37Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei.Căsătoria se poate desface prin divorţ. Divorţul poate avea loc:a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi**); … b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; … c) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. … ––––––*1) Art. 37 alin. 2 a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 (M. Of. nr 177 din 26 iulie 1993)Alin. 2 al art. 37 a fost modificat de pct. 1 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Art. XXIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010 prevede:"Art. XXIII(1) În cazul cererilor de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, instanţa poate să dispună divorţul prin acordul soţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 37 alin. 2 lit. a) şi ale art. 38 alin. 1-3 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. … (2) Dispoziţiile privind divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială ale Legii nr. 4/1953, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a prezentei legi. … (3) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor propune măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor privind divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială ale Legii nr. 4/1953, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.” …  + 
Articolul 38Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie*).Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie*).Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ*).La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.––––––Art. 38 a fost modificat de pct. 2 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Art. XXIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010 prevede:"Art. XXIII(1) În cazul cererilor de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, instanţa poate să dispună divorţul prin acordul soţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 37 alin. 2 lit. a) şi ale art. 38 alin. 1-3 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. … (2) Dispoziţiile privind divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială ale Legii nr. 4/1953, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a prezentei legi. … (3) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor propune măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor privind divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială ale Legii nr. 4/1953, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.” …  + 
Articolul 38^1Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.Dispoziţiile art. 38 alin. 2 rămân aplicabile.––––––Art. 38^1 a fost introdus de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010. + 
Articolul 38^2Cererea de divorţ se depune de soţi împreună. Ofiţerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea şi le acordă un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorţ.La expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat.Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.Dispoziţiile art. 40 alin. 1 se aplică în mod corespunzător. Dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată, potrivit prevederilor art. 38.Soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se înţeleg este de competenţa instanţei judecătoreşti.––––––Art. 38^2 a fost introdus de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010. + 
Articolul 38^3Când cererea de divorţ este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofiţerul de stare civilă, după emiterea certificatului de divorţ, face cuvenita menţiune în actul de căsătorie.În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială soţii au avut ultima locuinţă comună, ofiţerul de stare civilă emite certificatul de divorţ şi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie.În cazul constatării divorţului de către notarul public, acesta emite certificatul de divorţ şi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie.––––––Art. 38^3 a fost introdus de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010. + 
Articolul 38^4Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 38^1, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea de divorţ.Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau notarului public nu există cale de atac, dar soţii se pot adresa cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege.Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiţerului de stare civilă sau notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ, oricare dintre soţi se poate adresa, pe cale separată, instanţei competente.––––––Art. 38^4 a fost introdus de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010. + 
Articolul 39Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă.În cazul prevăzut la art. 38^1, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ.Faţă de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut menţiune despre hotărârea de divorţ sau, după caz, despre certificatul de divorţ pe marginea actului de căsătorie ori de la data când ei au cunoscut divorţul pe altă cale.––––––Art. 39 a fost modificat de pct. 4 al art. II din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010. + 
Articolul 40La desfacerea căsătoriei prin divorţ, sotii se pot invoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, sa poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.Instanţa judecătorească va lua act de aceasta învoiala prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi.Dacă nu a intervenit o învoiala sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie. + 
Articolul 41Până la desfacerea căsătoriei în condiţiile prevăzute de art. 39, sotii îşi datorează întreţinere.Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se afla în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. 2 poate fi stabilită până la o treime din venitul net din munca al soţului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati. Aceasta întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net din munca al soţului obligat la plata.Când divorţul este pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu va beneficia de prevederile alin. 2 şi 3 decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.În toate cazurile, dreptul la întreţinere încetează prin recasatorirea soţului îndreptăţit sa o primească. + 
Articolul 42Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelara şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredinţaţi unor rude ori unor alte persoane, cu consimţământul acestora, sau unor instituţii de ocrotire.Totodată, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională a copiilor.Învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească. + 
Articolul 43Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la aceasta drepturile părinteşti.Când copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i încuviinţa actele. Persoana sau instituţia de ocrotire socială căreia i s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplică prin asemănare.Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. + 
Articolul 44În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de patrusprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divortati şi copii.Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 1 şi 2 se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii. + 
Titlul IIRudenia + 
Capitolul IDispoziţii generale + 
Articolul 45Rudenia este legătura bazată pe descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.În primul caz rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colaterală. Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta. + 
Articolul 46Gradul de rudenie se stabileşte astfel:a) în linie dreapta, după numărul naşterilor; astfel, fiul şi tatăl sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea; … b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcand de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă ruda; astfel fraţii sunt rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea. …  + 
Capitolul IIFiliaţia + 
Secţiunea IFiliaţia faţă de mama + 
Articolul 47Filiaţia faţă de mama rezultă din faptul naşterii.Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii. + 
Articolul 48Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.Recunoaşterea, chiar făcuta prin testament, nu se poate revoca. + 
Articolul 49.Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. + 
Articolul 50În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei faţă de mama nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei faţă de mama se poate face în faţa instanţei judecătoreşti prin orice mijloc de proba. + 
Articolul 51Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat.De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul sau de naştere. + 
Articolul 52Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie.Dreptul de a porni acţiunea pentru a stabili filiaţia faţă de mama nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame.Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului.Secţiunea a II – aFiliaţia faţă de tata + 
Articolul 53Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei.Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua căsătorie.Dispoziţiile art. 51. sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol. + 
Articolul 54Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.––––Art. 54 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007. + 
Articolul 55*)Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.––––Art. 55 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.––––*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007, dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 16 iulie 2008 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei constatându-se că sintagma „dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, […], sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată” este neconstituţională.Conform art. 147 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.Prin urmare, în intervalul 16 iulie 2008-30 august 2008, dispoziţiile invocate au fost suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice, incepând cu data de 31 august 2008, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. + 
Articolul 56Filiaţia faţă de tata se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească. + 
Articolul 57Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl sau; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.Recunoaşterea se face prin declaraţie făcuta la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată; recunoaşterea poate fi făcuta şi prin înscris autentic sau prin testament.Recunoaşterea, chiar făcuta prin testament, nu se poate revoca. + 
Articolul 58Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.Dacă recunoaşterea este contestată de mama, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. + 
Articolul 59Acţiunea în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele sau de către mama, chiar dacă este minora, ori de reprezentantul lui legal.Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tata. + 
Articolul 60*)Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.––––Alin. 1 al art. 60 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacă acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii.Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.––––Alin. 4 al art. 60 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.––––*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007, dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.A se vedea Nota de la art. 55. + 
Articolul 61Timpul cuprins între a trei sute şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteşte de la zi la zi.Secţiunea a III – aSituaţia legală a copilului + 
Articolul 62Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.Dacă părinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. + 
Articolul 63Copilul din afară căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are, faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. + 
Articolul 64Copilul din afară căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului sa poarte numele acestuia din urma.În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile art. 62 alin. 2. + 
Articolul 65Dacă filiaţia copilului din afară căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare. + 
Capitolul IVObligaţia de întreţinere + 
Articolul 86Obligaţia de întreţinere exista între soţ şi sotie, părinţi şi copii, cel care infiaza şi înfiat, bunici şi nepoţi, strabunici şi stranepoti, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.Are drept la întreţinere numai acela care se afla în nevoie, neavând putinţa unui câştig din munca, din cauza incapacităţii de a munci.Descendentul, cat timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla. + 
Articolul 87Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat sa continue a da întreţinere copilului, cat timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie.Copilul va putea fi obligat sa dea întreţinere celui care l-a întreţinut timp de zece ani, astfel cum se arata în alineatul precedent. + 
Articolul 89Întreţinerea se datorează în ordinea următoare:a) sotii îşi datorează întreţinerea înaintea celorlalţi obligaţi; … b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat; … c) cel care infiaza este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti; … d) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor. …  + 
Articolul 90În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sunt obligate sa întreţină aceeaşi persoana, ele vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele ce au.Dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenta, sa pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia. + 
Articolul 91În cazul în care cel obligat în primul rând la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanţa judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere sa o completeze, în ordinea stabilită de art. 89. + 
Articolul 92Când cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinerea tuturor celor care sunt în drept sa i-o ceara, instanţa judecătorească, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite sa o ceara. În acest caz instanţa va hotărî, totodată, modul în care se va împărţi întreţinerea între persoanele care urmează a o primi. + 
Articolul 93Obligaţia de întreţinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani.Instanţa judecătorească va stabili felul şi modalităţile executării, ţinând seama de împrejurări. + 
Articolul 94Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati.Instanţa judecătorească va putea mari sau micşora obligaţia de întreţinere sau a hotărî, încetarea ei, după cum se schimba mijloacele celui care da întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.Când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care infiaza, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. + 
Articolul 95Obligaţia de întreţinere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96., prin moartea debitorului sau a celui îndreptăţit la pensia de întreţinere. + 
Articolul 96Moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinerea fără a avea obligaţia legală este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, sa continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie, însă numai cat timp cel întreţinut este minor.În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite. + 
Titlul III*1)–––––––*1) Potrivit art 14 din Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei (republicată în M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1995), dispoziţiile prevăzute în capitolul III din Codul familiei se modifica în mod corespunzător prevederilor din această lege.Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane + 
Capitolul IOcrotirea minorului + 
Secţiunea IDrepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copii şi minori + 
Articolul 97Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afară căsătoriei ori înfiaţi.Ei exercita drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor. + 
Articolul 98Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se afla în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercita singur drepturile părinteşti. + 
Articolul 99De câte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor părinteşti, autoritatea tutelara, după ce asculta pe părinţi, hotărăşte, potrivit cu interesul copilului. + 
Articolul 100Copilul minor locuieşte la părinţii săi.Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelara, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului. + 
Articolul 101Părinţii sunt datori sa îngrijească de copil.Ei sunt obligaţi sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii. + 
Articolul 102Autoritatea tutelara*2) poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de patrusprezece ani, să-şi schimbe felul invataturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea invataturii ori pregătirii profesionale.–––––––––*2) A se vedea nota de la art. 78 alin. 3. + 
Articolul 103Părinţii au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept.Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de zece ani. + 
Articolul 104Abrogat.*3)––––––*3) Art. 104 a fost abrogat prin Legea nr. 3/1970, publicată în B. Of. nr. 28 din 28 martie 1970. + 
Articolul 105Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile până la data când el împlineşte vârsta de patrusprezece ani.După împlinirea vârstei de patrusprezece ani minorul exercita singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea.Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal. + 
Articolul 106Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. + 
Articolul 107Copilul minor este întreţinut de părinţii săi.Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi, se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare. + 
Articolul 108Autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt ingrijiti în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizica, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare. + 
Articolul 109Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţa grava în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie. + 
Articolul 110Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului. + 
Articolul 111Autoritatea tutelara va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti sa păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie. + 
Articolul 112Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie.Secţiunea a II – aTutela minorului + 
Articolul 113În cazul în care ambii părinţi fiind morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi precum, şi în cazul prevăzut de art. 85, copilul va fi pus sub tutela. + 
Articolul 114Tutela se exercită numai în interesul minorului. + 
Articolul 115Au obligaţia ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când se afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art. 113, sa înştiinţeze autoritatea tutelara:a) persoanele apropiate minorului precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul; … b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moşteniri; … c) instanţele judecătoreşti, procuratura şi poliţia cu prilejul pronunţării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate; … d) organele administraţiei de stat, organizaţiile obşteşti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană. …  + 
Articolul 116Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunoştiinţarea acesteia, de către cei arătaţi în art. 115. + 
Articolul 117Nu poate fi tutore:a) minorul sau cel pus sub interdicţie; … b) cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; … c) cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; … d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat; … e) cel care, exercitând o alta tutela, a fost îndepărtat din aceasta; … f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. … Când vreuna din împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat. + 
Articolul 118Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina.Cu toate acestea poate refuza sarcina tutelei:a) cel care are vârsta de şaizeci de ani împliniţi; … b) femeia însărcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani; … c) cel care creşte sau educa doi sau mai mulţi copii; … d) cel care exercită a alta tutela sau o curatela; … e) cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplinească aceasta sarcina. … Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. + 
Articolul 119Autoritatea tutelara va comunică în scris tutorelui numirea sa şi va afişa decizia de numire la consiliul popular de la domiciliul minorului.Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării.Între timp autoritatea tutelara poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului. + 
Articolul 120Tutorele care, fiind în exerciţiul atribuţiilor sale, a cerut înlocuirea este obligat să-şi exercite aceste atribuţii până la rezolvarea cererii sale de înlocuire. + 
Articolul 121Tutela este o sarcina gratuita.Cu toate acestea, autoritatea tutelara, ţinând seama de muncă depusa în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneraţie, care nu va depăşi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneraţie. + 
Articolul 122Minorul pus sub tutela locuieşte la tutore. Numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare minorul poate avea o alta locuinţa. + 
Articolul 123Tutorele are obligaţia de a îngriji de minor.El este obligat sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii. + 
Articolul 124Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile, însă numai până la data când acesta împlineşte vârsta de patrusprezece ani.După împlinirea vârstei de patrusprezece ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea. + 
Articolul 125Dispoziţiile art. 102, 103 şi 106 se aplică în mod corespunzător şi în cazul tutelei. + 
Articolul 126După numirea tutorelui şi în prezenta acestuia un delegat al autorităţii tutelare va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare.Creanţele pe care le au faţă de minor tutorele, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare. + 
Articolul 127Autoritatea tutelara va stabili suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, autoritatea tutelara va dispune vânzarea bunurilor minorului.Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sunt obligaţi de lege să-i dea întreţinere, autoritatea tutelara va cere Direcţiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale*1) să contribuie la întreţinerea lui.–––––––*1) În prezent, Direcţia de muncă şi ocrotiri sociale. + 
Articolul 128Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte, şi minor, de alta. + 
Articolul 129Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.Tutorele nu poate, fără prealabilă încuviinţare a autorităţii tutelare, să facă valabilă înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi sa încheie orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra.Actele făcute cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile.Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără prealabilă încuviinţare a autorităţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urma nu depăşeşte doua sute cincizeci de lei. + 
Articolul 130Autoritatea tutelara va acorda încuviinţarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.Încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte.În caz de vânzare, încuviinţarea va arata dacă vânzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod.În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute. + 
Articolul 131Sumele de bani care întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi hârtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare.Tutorele poate depune şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutore, fără încuviinţarea prevăzută în alineatul precedent. + 
Articolul 132Ori de câte ori se ivesc între tutore şi minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie să ducă la întocmirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator. + 
Articolul 133Minorul care a împlinit vârsta de patrusprezece ani încheie actele juridice cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 şi 152 lit. c, cu încuviinţarea prealabilă a curatorului.Dacă actul pe care minorul urmează sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare, va fi necesară şi prealabilă încuviinţare a acesteia.Minorul nu poate să facă nici chiar cu încuviinţare, donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.Actele făcute cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile. + 
Articolul 134Tutorele este dator să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seama despre modul cum a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.Darea de seama se va prezenta autorităţii tutelare în termen de treizeci de zile de la sfârşitul anului calendaristic.În afară de darea de seama anuală, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, sa dea oricând dări de seama despre felul cum a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia. + 
Articolul 135Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi administrarea bunurilor sale şi, dacă sunt regulat întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui. + 
Articolul 136Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle sale cu privire la minor şi bunurile acestuia, dispoziţiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile.Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire. + 
Articolul 137Felul invataturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare. + 
Articolul 138Minorul, precum şi toţi cei prevăzuţi în art. 115, pot face plângere autorităţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.Tutorele va fi îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţa grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte mulţumitor sarcina. + 
Articolul 139Până la intrarea în funcţiune a noului tutore autoritatea tutelara va numi un curator. + 
Articolul 140La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult treizeci de zile, să prezinte autorităţii tutelare o dare de seama generală. El are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepărtare din tutela.Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore. + 
Articolul 141După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.Chiar dacă autoritatea tutelara a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.Tutorele care înlocuieşte pe un alt tutore are obligaţia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa. + 
Capitolul IIInterdicţia + 
Articolul 142Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii. + 
Articolul 143Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelara, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115. + 
Articolul 144Interdicţia se pronunţa de instanţa judecătorească, cu concluziile procurorului, şi îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.După ce a rămas definitivă, hotărârea se va comunică, fără întârziere, de către instanţa judecătorească ce a pronunţat-o, instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.Când sentinta judecătoriei prin care s-a pronunţat interdicţia a fost atacată cu recurs şi acesta a fost respins, instanţa de recurs va face ea însăşi comunicarea prevăzută de acest articol, trimiţând în copie dispozitivul sentinţei.Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data transcrierii hotărârii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe alta cale. + 
Articolul 145Hotărârea de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore.De asemenea, hotărârea de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată medicului şef al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului Bucureşti, pentru ca acesta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii, o supraveghere medicală permanenta. + 
Articolul 146În caz de nevoie şi până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută precum şi pentru administrarea bunurilor. + 
Articolul 147Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de patrusprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel. + 
Articolul 148Tutorele celui pus sub interdicţie este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire. + 
Articolul 149Tutorele este dator sa îngrijească de cel pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţa; în acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi la nevoie toate bunurile celui pus sub interdicţie.Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori într-o instituţie sanitară. + 
Articolul 150Minorul care la data punerii sub interdicţie, se afla sub ocrotirea părinţilor, va rămâne sub aceasta ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi tutore. Dispoziţiile art. 149 sunt aplicabile şi situaţiei prevăzute în prezentul alineat.Dacă la data când minorul devine major el se afla încă sub interdicţie, autoritatea tutelara va numi un tutore.În cazul în care, la data punerii sub interdicţie, minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore. + 
Articolul 151Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa, ascultând concluziile procurorului, ridicarea sa.Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie, de tutore, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.Hotărârea care pronunţa ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă. Ea se va comunică, de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdicţie, spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. 144 şi, totodată, spre a se face, în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărârii care a pronunţat interdicţia.Încetarea dreptului de reprezentare a tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data când, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost făcuta menţiune despre ridicarea interdicţiei, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe alta cale. + 
Capitolul IIICuratela + 
Articolul 152În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:a) dacă, din cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii multumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant; … b) dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentanţi, sa ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare; … c) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale carei acte le încuviinţează; … d) dacă o persoană, fiind obligată sa lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general; … e) dacă o persoană a dispărut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general. …  + 
Articolul 153În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă. + 
Articolul 154Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului sau, a rudelor, a celor arătaţi în art. 115, precum şi a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela şi din oficiu.Curatela nu se poate institui decât cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat. + 
Articolul 155În cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat.Autoritatea tutelara poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în măsura sa o facă. + 
Articolul 156Curatorul este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire. + 
Articolul 157Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelara la cererea curatorului a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuţi în art. 115 ori din oficiu. + 
Capitolul IVAutoritatea tutelara*1)––––––-*1) 1 A se vedea nota de la art. 78. + 
Articolul 158Atribuţiile de autoritate tutelara aparţin organelor executive şi de dispoziţie ale consiliilor comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector al municipiului Bucureşti*2).––––––-*2) A se vedea nota de la art. 4. + 
Articolul 159Autoritatea tutelara competenţa este:a) pentru ocrotirea părintească şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului; … b) pentru tutela persoanei pusă sub interdicţie, cea de la domiciliul acesteia; … c) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani; … d) în cazul prevăzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate fie, autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; … e) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. d sau e, cea de la ultimul domiciliu din ţara al celui lipsa ori celui dispărut. …  + 
Articolul 160Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară, care, potrivit legii, exercita atribuţiile de îndrumare şi control.Dispoziţii finale + 
Articolul 161Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.–––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește