(actualizat pînă la 1 august 1974*)
–––Codul familiei a fost adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, modificat şi completat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 şi republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956. Lucrarea reda textul republicat cu modificările ce i s-au adus prin Decretul nr. 779/1966 (B.Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966), Legea nr. 3/1970 (B.Of. nr. 70 din 25 iunie 1970) şi Decretul nr. 174/1974 (B.Of. nr. 108 din 1 august 1974). +
Articolul 1În Republica Socialistă România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.Statul apara interesele mamei şi copilului şi manifesta deosebită grija pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.Familia are la baza căsătoria liber consimţită între soţi.În relaţiile dintre soţi, precum şi în exercitarea drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor.*) Art. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 779 – B. Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966. +
Articolul 2Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afectiune reciprocă între membrii ei, care sînt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. +
Titlul ICăsătoria +
Capitolul 1Încheierea căsătoriei +
Articolul 3Numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare civilă da naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute în prezentul cod. +
Articolul 4Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vîrsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit şaisprezece ani.Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate incuviinta căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviinţarea se poate da de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române sau al regiunii*) în cuprinsul căreia îşi are domiciliul femeia şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial.*) Potrivit noii terminologii administrative (Legea nr. 5/1976 – B. Of. nr. 66 din 8 iulie 1976) se va citi „Comitetul executiv al Consiliului Popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului în cuprinsul căruia …”. +
Articolul 5Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită. +
Articolul 6Este oprită căsătoria între rudele în linie dreapta, precum şi între cele în linie colaterală pînă la al patrulea grad inclusiv.Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea, poate fi încuviinţată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române sau al regiunii*) în cuprinsul căreia cel care cere aceasta încuviinţare îşi are domiciliul.*) A se vedea nota de la art. 4. +
Articolul 7Este oprită căsătoria:a) între cel care infiaza sau ascendenţii lui, de o parte, şi cel înfiat ori descendenţii acestuia, de alta; … b) între copiii celui care infiaza, de o parte, şi cel înfiat sau copiii acestuia, de alta; … c) între cei înfiaţi de aceeaşi persoana. … Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b şi c de mai sus poate fi încuviinţată potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2. +
Articolul 8În timpul tutelei, căsătoria este oprită între tutore şi persoana minora ce se afla sub tutela sa. +
Articolul 9Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cît timp nu are discernamintul faptelor sale. +
Articolul 10Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declara ca şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispoziţiile acelei legi. +
Articolul 11Căsătoria se încheie în faţa delegatului de stare civilă al sfatului popular al comunei, oraşului sau raionului orasenesc*) în cuprinsul căruia se afla domiciliul sau reşedinţa oricăruia dintre viitorii soţi.*) A se citi: "al consiliului popular al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti". +
Articolul 12Cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.Dacă unul dintre viitorii soţi nu se afla în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el va putea face declaraţia de căsătorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civilă, care o va transmite, din oficiu şi fără întîrziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei. +
Articolul 13În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arata că nu exista nici o piedica legală la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege. +
Articolul 14Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă exista o piedica legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sînt îndeplinite.Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se întemeiază. +
Articolul 15Delegatul de stare civilă va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator să facă, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce are, găseşte ca cerinţele legii nu sînt îndeplinite. +
Articolul 16Căsătoria se încheie prin consimţămîntul viitorilor soţi. Aceştia sînt obligaţi să fie prezenţi, împreună în faţa delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă, pentru a-şi da consimţămîntul personal şi în mod public.Cu toate acestea, în cazurile arătate de legea specială, delegatul de stare civilă va putea încheia căsătoria şi în afară sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alineatul precedent. +
Articolul 17Delegatul de stare civilă, luînd consimţămîntul viitorilor soţi, va întocmi de îndată în registrul actelor de stare civilă actul de căsătorie, care se semnează de soţi şi de delegat. +
Articolul 18Căsătoria nu poate fi dovedită decît prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă. +
Capitolul 2Nulitatea căsătoriei +
Articolul 19Este nulă căsătoria încheiată cu călcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9 şi 16. +
Articolul 20Căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vîrsta legală nu va fi declarata nulă dacă, între timp, acela dintre soţi care nu avea vîrsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă sotia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată. +
Articolul 21Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimtamint a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenta.Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimtamint a fost viciat, în termen de şase luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei. +
Articolul 22În cazul în care soţul unei persoane declarata moarta s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărîrea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea noua rămîne valabilă.Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. +
Articolul 23Soţul care a fost de buna-credinţa la încheierea căsătoriei declarata nulă sau anulată păstrează, pînă la data cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti rămîne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.Declaraţia nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. +
Articolul 24În cazul prevăzut în art. 23 alin. 1, cererea de întreţinere a soţului de buna-credinţa şi raporturile patrimoniale dintre bărbat şi femeie sînt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.Tot astfel, în cazul prevăzut în art. 23 alin. 2, se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ, în ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii. +
Capitolul 3Efectele căsătoriei +
Secţiunea IDrepturile şi obligaţiile personale ale soţilor +
Articolul 25Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie. +
Articolul 26Sotii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria. +
Articolul 27La încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, în faţa delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit sa-l poarte în căsătorie.Sotii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite. +
Articolul 28Sotii sînt obligaţi sa poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat.Dacă sotii s-au învoit sa poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la încheierea căsătoriei potrivit dispoziţiilor art. 27 din codul de faţa, fiecare din soţi nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decît cu consimţămîntul celuilalt soţ. +
Secţiunea a II-aDrepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor +
Articolul 29Sotii sînt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile casniciei. +
Articolul 30Bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă.Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. +
Articolul 31Nu sînt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:a) bunurile dobîndite înainte de încheierea căsătoriei; … b) bunurile dobîndite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunatorul a prevăzut ca ele vor fi comune; … c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi; … d) bunurile dobîndite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; … e) indemnitatea de asigurare sau despăgubire pentru pagube pricinuite persoanei; … f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare. … +
Articolul 32Sotii răspund cu bunurile comune pentru:a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune; … b) obligaţiile ce au contractat împreună; … c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale casniciei; … d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea de către unul dintre soţi a unor bunuri proprietate socialistă, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor. … +
Articolul 33Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul sau personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin proprii. +
Articolul 34Creditorii comuni vor putea urmări şi bunurile proprii ale soţilor, însă numai după urmărirea bunurilor comune. +
Articolul 35Sotii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.Oricare dintre soţi, exercitind singur aceste drepturi, este socotit ca are şi consimţămîntul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate instraina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţămîntul expres al celuilalt soţ. +
Articolul 36La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă sotii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească.Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte din ele, se pot împărţi prin hotărîre judecătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum şi cele ce se vor dobîndi ulterior, sînt bunuri comune. +
Capitolul 4Desfacerea căsătoriei +
Articolul 37Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei.Căsătoria se poate desface, în cazuri excepţionale, prin divorţ.*) Art. 37 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 779 – B.Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966. +
Articolul 38Instanţa judecătorească nu poate desface căsătoria prin divorţ decît atunci cînd, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sînt atît de grav şi iremediabil vătămate încît continuarea căsătoriei este vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea ei.Instanţa va aprecia, cu deosebită grija, temeiurile cererii de divorţ şi imposibilitatea continuării căsătoriei, ţinînd seama şi de durata acesteia, precum şi de interesele copiilor minori.*) Art. 38 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 779 – B.Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966. +
Articolul 39Căsătoria este desfăcută din ziua cînd hotărîrea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă.Faţa de cei de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data cînd s-a făcut menţiune despre hotărîrea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data cînd ei au cunoscut divorţul pe alta cale.*) Art. 39 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 2 din Decretul nr. 174 – B. Of. nr. 108 din 1 august 1974. +
Articolul 40La desfacerea căsătoriei prin divorţ, sotii se pot invoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, sa poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.Instanţa judecătorească va lua act de aceasta învoiala prin hotărîrea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi.Dacă nu a intervenit o învoiala sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie. +
Articolul 41Pînă la desfacerea căsătoriei în condiţiile prevăzute de art. 39, sotii îşi datorează întreţinere.Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se afla în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are dreptul la întreţinere şi atunci cînd incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. 2 poate fi stabilită pînă la o treime din venitul net din munca al soţului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati. Aceasta întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net din munca al soţului obligat la plata.Cînd divorţul este pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu va beneficia de prevederile alineatelor 2 şi 3, decît timp de un an de la desfacerea căsătoriei.În toate cazurile, dreptul la întreţinere încetează prin recăsătoria soţului îndreptăţit sa o primească.*) Art. 41 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 779 – B. Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966. +
Articolul 42Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelara şi, ţinînd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vîrsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredinţaţi unor rude, ori unor alte persoane, cu consimţămîntul acestora, sau unor instituţii de ocrotire.Totodată, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională a copiilor.Învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească. +
Articolul 43Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile părinteşti.Cînd copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau instituţia de ocrotire căreia i s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplică prin asemănare. Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. +
Articolul 44În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vîrsta de patrusprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divortati şi copii.Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 1 şi 2 se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii. +
Titlul IIRudenia +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 45Rudenia este legătură bazată pe descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.În primul caz rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colaterală.Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta. +
Articolul 46Gradul de rudenie se stabileşte astfel:a) în linie dreapta, după numărul naşterilor; astfel, fiul şi tatăl sînt rude în gradul întîi, nepotul de fiu şi bunicul sînt rude în gradul al doilea; … b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcînd de la una dintre rude pînă la ascendentul comun şi coborînd de la acesta pînă la cealaltă ruda; astfel, fraţii sînt rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea. … +
Capitolul 2Filiaţia +
Secţiunea IFiliaţia faţă de mama +
Articolul 47Filiaţia faţă de mama rezultă din faptul naşterii.Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii. +
Articolul 48Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca. +
Articolul 49Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. +
Articolul 50În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei faţă de mama nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei faţă de mama se poate face, în faţa instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de proba. +
Articolul 51Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat.De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul sau de naştere. +
Articolul 52Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie.Dreptul de a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame.Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. +
Secţiunea a II-aFiliaţia faţă de tata +
Articolul 53Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei.Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua căsătorie.Dispoziţiile art. 51 sînt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol. +
Articolul 54Paternitatea poate fi tagaduita, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el.Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare.În toate cazurile, mama copilului va fi citata. +
Articolul 55Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data cînd tatăl a cunoscut naşterea copilului.În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data cînd acesta a aflat despre naşterea copilului.Dacă acţiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tata după ce i s-a ridicat interdicţia, înăuntrul unui nou termen de şase luni. +
Articolul 56Filiaţia faţă de tata se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărîre judecătorească. +
Articolul 57Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl sau; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.Recunoaşterea se face prin declaraţie facuta la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată; recunoaşterea poate fi facuta şi prin înscris autentic sau prin testament.Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca. +
Articolul 58Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.Dacă recunoaşterea este contestată de mama, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. +
Articolul 59Acţiunea în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele sau de către mama, chiar dacă este minora, ori de reprezentantul lui legal.Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tata. +
Articolul 60Acţiunea în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului.Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărîri judecătoreşti, termenul de un an, pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei, va curge de la data cînd acea hotărîre a rămas definitivă.În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacă acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii. +
Articolul 61Timpul cuprins între a treisuta şi a o sutaoptzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteşte de la zi la zi. +
Secţiunea a III-aSituaţia legală a copilului +
Articolul 62Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.Dacă părinţii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotărî, ascultînd pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. +
Articolul 63Copilul din afară căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărîre judecătorească are faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. +
Articolul 64Copilul din afară căsătoriei dobîndeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întîi stabilită.În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea de încuviinţare copilului sa poarte numele acestuia din urma.În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile art. 62 alin. 2. +
Articolul 65Dacă filiaţia copilului din afară căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare. +
Capitolul 3Înfierea +
Articolul 66Înfierea se face numai în interesul celui înfiat. +
Articolul 67Numai minorii pot fi înfiaţi. Cu toate acestea, va putea fi înfiată şi persoana majoră, care, în timpul minorităţii, a fost crescută de cel care voieşte s-o înfieze.Înfierea între fraţi este oprită. +
Articolul 68Nu pot înfia decît persoanele majore care îndeplinesc condiţiile cerute pentru a fi tutori şi care sînt cu cel puţin 18 ani mai în vîrsta decît cei pe care voiesc să-i înfieze.Pentru motive temeinice, autoritatea tutelara va putea incuviinta înfierea chiar dacă diferenţa de vîrsta prevăzută în alineatul precedent este mai mica. +
Articolul 69Este oprită înfierea unui copil de către mai multe persoane, afară de cazul în care ea se face de către soţ şi sotie, deodată sau succesiv.Dacă persoana ce voieşte sa înfieze este căsătorită, va fi necesar şi consimţămîntul celuilalt soţ afară numai dacă acesta este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau, din orice împrejurare, în neputinţă de a-şi manifesta voinţa. +
Articolul 70Pentru încheierea înfierii, se cere consimţămîntul celui care infiaza, consimţămîntul părinţilor celui înfiat, dacă acesta este minor, precum şi consimţămîntul celui înfiat, dacă a împlinit vîrsta de 10 ani.Dacă unul dintre părinţi este mort, pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau, din orice împrejurare, în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, consimţămîntul celuilalt părinte este îndestulător.Dacă cel ce urmează a fi înfiat este pus sub tutela, va consimţi tutorele, iar, dacă se afla într-o situaţie în care este necesară punerea sub tutela, dar aceasta nu a fost încă instituită, autoritatea tutelara va putea incuviinta înfierea, fără a mai fi necesară instituirea tutelei. +
Articolul 71Consimţămîntul la înfiere se da fie prin declaraţie facuta direct în faţa autorităţii tutelare care încuviinţează înfierea, fie prin înscris autentic. +
Articolul 72Autoritatea tutelara va putea incuviinta înfierea numai dacă va constata ca cel care infiaza poate asigura înfiatului o normală dezvoltare fizica şi morala, precum şi ca înfierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de convieţuire socialistă. +
Articolul 73Autoritatea tutelara, după ce verifica existenta consimtamintului persoanelor prevăzute în art. 70, precum şi îndeplinirea celorlalte cerinţe legale, va da o decizie motivată de încuviinţare sau de respingere a înfierii. +
Articolul 74Pentru încuviinţarea înfierii, este competenţa autoritatea tutelara de la domiciliul celui care infiaza, în afară de cazul înfierii unui copil părăsit sau din părinţi necunoscuţi, care se afla în îngrijirea unei instituţii de ocrotire. În acest caz, va fi competenţa autoritatea tutelara în circumscripţia căreia se afla sediul acestei instituţii. +
Articolul 75Înfierea îşi produce efectele de la data încuviinţării ei.De la această dată, infiatul are faţă de cel care infiaza drepturile şi obligaţiile pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi, iar descendenţii înfiatului au faţă de cel care infiaza drepturile şi obligaţiile pe care descendenţii copilului din căsătorie le au faţă de ascendentul acestuia.Infiatul şi descendenţii săi păstrează toate drepturile şi obligaţiile izvorite din filiatie faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora. +
Articolul 76Drepturile şi îndatoririle părinteşti trec asupra celui care infiaza.În cazul în care cel care infiaza este soţul părintelui firesc al înfiatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti aparţin celui care infiaza şi părintelui firesc căsătorit cu acesta.Dacă cel care infiaza va fi decăzut din drepturile părinteşti, instanţa judecătorească, ţinînd seama de interesele minorului înfiat şi ascultindu-l şi pe acesta, dacă a împlinit vîrsta de 10 ani, va putea fie sa redea părinţilor fireşti exerciţiul drepturilor părinteşti, fie sa încredinţeze pe minor unei alte persoane, cu consimţămîntul acesteia. În acest din urmă caz, se aplică dispoziţiile art. 104 alin. 3, iar instanţa va hotărî şi privitor la reprezentarea minorului sau încuviinţarea actelor sale, precum şi la administrarea bunurilor acestuia. +
Articolul 77Înfierea nu da naştere rudeniei între cel înfiat şi rudele celui care infiaza, în afară de cazul arătat în art. 79. +
Articolul 78Infiatul dobîndeşte, prin înfiere, numele celui care infiaza.În cazul în care înfierea se face de către doi soţi ori de către soţul care infiaza pe copilul celuilalt soţ, iar sotii au un nume de familie comun, infiatul va purta acest nume; dacă sotii nu au un nume de familie comun, ei sînt obligaţi ca, la încuviinţarea înfierii, sa declare, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. 2, care se aplică prin asemănare, numele de familie pe care infiatul urmează sa-l poarte.Autoritatea tutelara va putea incuviinta ca infiatul sa continue a purta vechiul sau nume, adaugindu-l la cel dobîndit prin înfiere.În toate cazurile, decizia de încuviinţare a înfierii va arata numele pe care infiatul urmează sa-l poarte. +
Articolul 79La cererea comuna a tuturor celor îndreptăţiţi sa consimtă la înfiere, autoritatea tutelara poate incuviinta înfierea cu toate efectele unei filiatii fireşti.De la data cînd aceasta înfiere îşi produce efectele, infiatul devine ruda cu rudele celor care infiaza, ca un copil firesc al acestora din urma, iar drepturile şi îndatoririle izvorite din filiatie între cel înfiat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică între cel înfiat şi rudele sale fireşti dispoziţiile art. 6.Dispoziţiile art. 78 alin. 1, 2 şi 4 sînt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în alineatele precedente.Serviciul de stare civilă va întocmi în registru un nou act de naştere al celui înfiat, în care cei care infiaza vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, facindu-se pe el menţiune despre întocmirea celui nou. +
Articolul 80Înfierea, încheiată fără consimţămîntul părinţilor înfiatului, poate fi desfăcută de instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre părinţi, dacă este în interesul copilului ca el să se întoarcă la aceştia.În cazul în care infiatul a împlinit vîrsta de 10 ani, se va cere şi consimţămîntul acestuia. +
Articolul 81Infiatul, părinţii fireşti ai acestuia, instituţiile de ocrotire, autoritatea tutelara şi orice organe ale administraţiei de stat vor putea cere instanţei judecătoreşti desfacerea înfierii, dacă aceasta este în interesul înfiatului. +
Articolul 82Desfacerea înfierii poate fi pronunţată numai după ascultarea delegatului autorităţii tutelare.Înfierea se desface pe data cînd hotărîrea judecătorească a rămas definitivă. +
Articolul 83La desfacerea înfierii, infiatul redobindeste vechiul sau nume de familie; instanţa judecătorească, pentru motive temeinice, va putea, însă, incuviinta ca infiatul sa păstreze numele de familie dobîndit prin înfiere. +
Articolul 84Odată cu desfacerea înfierii, instanţa judecătorească va putea obliga pe cel care infiaza sa plătească înfiatului o pensie de întreţinere, cît timp acesta va fi minor. +
Articolul 85La desfacerea înfierii, dacă fostul înfiat este minor, părinţii fireşti redobîndesc drepturile părinteşti, afară numai dacă instanţa judecătorească, în interesul minorului, hotărăşte instituirea unei tutele. +
Capitolul 4Obligaţia de întreţinere +
Articolul 86Obligaţia de întreţinere exista între soţ şi sotie, părinţi şi copii, cel care infiaza şi înfiat, bunici şi nepoti, strabunici şi stranepoti, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.Are drept la întreţinere numai acela care se afla în nevoie, neavînd putinta unui cistig din munca, din cauza incapacităţii de a munci.Descendentul, cît timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla. +
Articolul 87Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat sa continue a da întreţinere copilului, cît timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sînt dispăruţi ori sînt în nevoie.Copilul va putea fi obligat sa dea întreţinere celui care l-a întreţinut timp de 10 ani, astfel cum se arata în alineatul precedent. +
Articolul 88Cel care a luat un copil pentru a-l creşte, fără a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligaţia sa-l întreţină, cît timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti au murit, sînt dispăruţi ori sînt în nevoie. +
Articolul 89Întreţinerea se datorează în ordinea următoare:a) sotii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi; … b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar, dacă sînt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat; … c) cel care infiaza este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti; … d) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor. … +
Articolul 90În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sînt obligate sa întreţină aceeaşi persoana, ele vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele ce au.Dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenta, sa pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia. +
Articolul 91În cazul în care cel obligat în primul rind la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanţa judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere sa o completeze, în ordinea stabilită în art. 89. +
Articolul 92Cînd cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor care sînt în drept sa i-o ceara, instanţa judecătorească, ţinînd seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite sa o ceara. În acest caz, instanţa va hotărî, totodată, modul în care se va împărţi întreţinerea între persoanele care urmează a o primi. +
Articolul 93Obligaţia de întreţinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani.Instanţa judecătorească va stabili felul şi modalităţile executării, ţinînd seama de împrejurări. +
Articolul 94Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati.Instanţa judecătorească va putea mari sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimba mijloacele celui care da întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.Cînd întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care infiaza, ea se stabileşte pînă la o pătrime din cîştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. +
Articolul 95Obligaţia de întreţinere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptăţit la pensia de întreţinere. +
Articolul 96Moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinerea fără a avea obligaţia legală, este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, sa continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sînt dispăruţi sau sînt în nevoie, însă numai cît timp cel întreţinut este minor.În cazul în care sînt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite. +
Titlul IIIOcrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrînsa şi a altor persoane +
Capitolul 1Ocrotirea minorului +
Secţiunea IDrepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori +
Articolul 97Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sînt din căsătorie, din afară căsătoriei, ori înfiaţi.Ei exercita drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor. +
Articolul 98Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se afla în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercita singur drepturile părinteşti. +
Articolul 99De cîte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, autoritatea tutelara, după ce asculta pe părinţi, hotărăşte potrivit cu interesul copilului. +
Articolul 100Copilul minor locuieşte la părinţii săi.Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultînd autoritatea tutelara, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vîrsta de 10 ani, va decide, ţinînd seama de interesele copilului. +
Articolul 101Părinţii sînt datori sa îngrijească de persoana copilului.Ei sînt obligaţi sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului democrat popular*), spre a-l face folositor colectivităţii.*) A se citi: "statului socialist", conform Constituţiei Republicii Socialiste România (B. Of. nr. 167 din 27 decembrie 1974, cu modificările ulterioare). +
Articolul 102Autoritatea tutelara, poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea virstei de 14 ani, să-şi schimbe felul invataturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau să aibă locuinta pe care o cere desăvîrşirea invataturii ori pregătirii profesionale. +
Articolul 103Părinţii au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept.Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a împlinit vîrsta de 10 ani. +
Articolul 104Abrogat prin Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori. +
Articolul 105Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, pînă la data cînd el împlineşte vîrsta de 14 ani.După împlinirea virstei de 14 ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decît cele de uz personal. +
Articolul 106Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. +
Articolul 107Copilul minor este întreţinut de părinţii săi.Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au îndatorirea să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare. +
Articolul 108Autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sînt ingrijiti, în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizica, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului democrat popular*), pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.*) A se vedea nota la art. 101. +
Articolul 109Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţa grava în îndeplinirea îndatoririlor de părinte ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de Republica Populara Română*), instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie.*) A se citi: Republica Socialistă România, conform Constituţiei. +
Articolul 110Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului. +
Articolul 111Autoritatea tutelara va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti sa păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie. +
Articolul 112Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încît, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sînt primejduite. +
Secţiunea a II-aTutela minorului +
Articolul 113În cazul în care ambii părinţi fiind morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, precum şi în cazul prevăzut în art. 85, copilul va fi pus sub tutela. +
Articolul 114Tutela se exercită numai în interesul minorului. +
Articolul 115Au obligaţia ca în termen de cel mult cinci zile de la data cînd afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească, în cazurile prevăzute în art. 113, sa înştiinţeze autoritatea tutelara:a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul; … b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moşteniri; … c) instanţele judecătoreşti, procuratura şi militia, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate; … d) organele administraţiei de stat, organizaţiile obşteşti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană. … +
Articolul 116Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunoştiinţarea acesteia, de către cei arătaţi în art. 115. +
Articolul 117Nu poate fi tutore:a) minorul sau cel pus sub interdicţie; … b) cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; … c) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; … d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat; … e) cel care, exercitind o alta tutela, a fost îndepărtat din aceasta; … f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. … Cînd vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat. +
Articolul 118Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina.Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:a) cel care are vîrsta de 60 de ani împliniţi; … b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani; … c) cel care creşte şi educa doi sau mai mulţi copii; … d) cel care exercită o alta tutela sau o curatela; … e) cel care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplinească aceasta sarcina. … Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. +
Articolul 119Autoritatea tutelara va comunică în scris tutorelui numirea sa şi va afişa decizia de numire la sfatul popular*) de la domiciliul minorului.Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării.Între timp, autoritatea tutelara poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului.*) A se citi consiliul popular. +
Articolul 120Tutorele care, fiind în exerciţiul atribuţiilor sale, a cerut înlocuirea, este obligat să-şi exercite aceste atribuţii pînă la rezolvarea cererii sale de înlocuire. +
Articolul 121Tutela este o sarcina gratuita.Cu toate acestea, autoritatea tutelara, ţinînd seama de muncă depusa în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneraţie, care nu va depăşi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneraţie. +
Articolul 122Minorul pus sub tutela locuieşte la tutore. Numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare, minorul poate avea o alta locuinta. +
Articolul 123Tutorele are obligaţia de a îngriji de persoana minorului.El este obligat sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului democrat popular*), spre a-l face folositor colectivităţii.*) A se vedea nota de la art. 101. +
Articolul 124Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile, însă numai pînă la data cînd acesta împlineşte vîrsta de patrusprezece ani.După împlinirea virstei de patrusprezece ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea. +
Articolul 125Dispoziţiile art. 102, 103 şi 106 se aplică în mod corespunzător şi în cazul tutelei. +
Articolul 126După numirea tutorelui, şi în prezenta acestuia, un delegat al autorităţii tutelare va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare.Creanţele pe care le au faţă de minor tutorele, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare. +
Articolul 127Autoritatea tutelara va stabili suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sînt îndestulătoare, autoritatea tutelara va dispune vînzarea bunurilor minorului.Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sînt obligaţi de lege să-i dea întreţinere, autoritatea tutelara va cere Asigurărilor Sociale de Stat*) să contribuie la întreţinerea lui**).*) A se citi direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale.**) A se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori. +
Articolul 128Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte, şi minor, de alta. +
Articolul 129Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.Tutorele nu poate, fără prealabilă încuviinţare a autorităţii tutelare, să facă valabil înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi sa încheie orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra.Actele făcute cu călcarea dispoziţiilor de mai sus sînt anulabile.Cu toate acestea, tutorele poate instraina, fără prealabilă încuviinţare a autorităţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urma nu depăşeşte suma de doua sute cincizeci lei. +
Articolul 130Autoritatea tutelara va acorda încuviinţarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.Încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte.În caz de vînzare, încuviinţarea va arata dacă vînzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod.În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute. +
Articolul 131Sumele de bani care întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi hirtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decît cu încuviinţarea autorităţii tutelare.Tutorele poate depune şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutore fără încuviinţarea prevăzută în alineatul precedent. +
Articolul 132Ori de cîte ori se ivesc între tutore şi minor interese contrare, care nu sînt dintre cele care trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator. +
Articolul 133Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 şi 152 lit. c, cu încuviinţarea prealabilă a curatorului.Dacă actul pe care minorul urmează sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decît cu încuviinţarea autorităţii tutelare, va fi necesară şi prealabilă încuviinţare a acesteia.Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviinţare, donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.Actele făcute cu călcarea dispoziţiilor de mai sus sînt anulabile. +
Articolul 134Tutorele este dator să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seama despre modul cum a îngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.Darea de seama se va prezenta autorităţii tutelare în termen de 30 de zile de la sfîrşitul anului calendaristic.În afară de darea de seama anuală, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, sa dea oricînd dări de seama despre felul cum a îngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia. +
Articolul 135Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sînt regulat întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui. +
Articolul 136Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle sale cu privire la persoana şi bunurile minorului, dispoziţiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile.Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire. +
Articolul 137Felul invataturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta, decît cu încuviinţarea autorităţii tutelare. +
Articolul 138Minorul, precum şi toţi cei prevăzuţi în art. 115, pot face plîngere autorităţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.Tutorele va fi îndepărtat dacă săvîrşeşte un abuz, o neglijenţa grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte mulţumitor sarcina. +
Articolul 139Pînă la intrarea în funcţiune a noului tutore, autoritatea tutelara va numi un curator. +
Articolul 140La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte autorităţii tutelare o dare de seama generală. El are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepărtare din tutela.Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore. +
Articolul 141După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descărcare de gestiune sa.Chiar dacă autoritatea tutelara a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.Tutorele care înlocuieşte pe un alt tutore are obligaţia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa. +
Capitolul 2Interdicţia +
Articolul 142Cel care nu are discernămînt pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii. +
Articolul 143Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelara, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115. +
Articolul 144Interdicţia se pronunţa de instanţa judecătorească cu concluziile procurorului şi îşi produce efectele de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă.După ce a rămas definitivă, hotărîrea se va comunică, fără întîrziere, de către instanţa judecătorească ce a pronunţat-o, instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.Cînd sentinta tribunalului*) prin care s-a pronunţat interdicţia a fost atacată cu recurs şi acesta a fost respins, instanţa de recurs va face ea însăşi comunicarea prevăzută de acest articol trimiţînd, în copie, dispozitivul sentinţei**).Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decît de la data transcrierii hotărîrii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe alta cale. *) A se citi: sentinta judecătoriei.**) A se citi: dispozitivul deciziei. +
Articolul 145Hotărîrea de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore.De asemenea, hotărîrea de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată secţiei sănătăţii publice a comitetului executiv al sfatului popular raional, orasenesc sau de raion orasenesc*), pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii, o supraveghere medicală permanenta.*) A se citi: medicul şef al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti (conform Legii nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, B.Of. nr. 54 din 10 iulie 1978). +
Articolul 146În caz de nevoie şi pînă la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor. +
Articolul 147Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vîrsta de patrusprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel. +
Articolul 148Tutorele celui pus sub interdicţie este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire. +
Articolul 149Tutorele este dator sa îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţa; în acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie.Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinînd seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o instituţie sanitară. +
Articolul 150Minorul care, la epoca punerii sub interdicţie, se afla sub ocrotirea părinţilor, va rămîne sub aceasta ocrotire pînă la data cînd devine major, fără a i se numi un tutore. Dispoziţiile art. 149 sînt aplicabile şi situaţiei prevăzute în prezentul alineat.Dacă la data cînd minorul devine major el se afla încă sub interdicţie, autoritatea tutelara va numi un tutore.În cazul în care la epoca punerii sub interdicţie minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore. +
Articolul 151Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa, ascultînd concluziile procurorului, ridicarea ei.Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie, de tutore, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.Hotărîrea care pronunţa ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data cînd a rămas definitivă. Ea se va comunică, de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărîrea de punere sub interdicţie, spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. 144 şi totodată spre a se face în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărîrii care a pronunţat interdicţia.Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decît de la data cînd, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost facuta menţiune despre ridicarea interdicţiei, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe alta cale. +
Capitolul 3Curatela +
Articolul 152În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:a) dacă, din cauza bătrîneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii multumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant; … b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amînare; … c) dacă, din cauza bolii sau alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale carei acte le încuviinţează; … d) dacă o persoană, fiind obligată sa lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general; … e) dacă o persoană a dispărut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general. … +
Articolul 153În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă. +
Articolul 154Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului sau, a rudelor, a celor arătaţi în art. 115, precum şi a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela şi din oficiu.Curatela nu se poate institui decît cu consimţămîntul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţămîntul nu poate fi dat. +
Articolul 155În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat.Autoritatea tutelara poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în măsura sa o facă. +
Articolul 156Curatorul este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire. +
Articolul 157Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelara la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuţi în art. 115 ori din oficiu. +
Capitolul 4Autoritatea tutelara +
Articolul 158Atribuţiile de autoritate tutelara aparţin organelor executive şi de dispoziţie ale sfaturilor populare comunale, orăşeneşti sau de raion orasenesc*).*) A se citi: ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector al municipiului Bucureşti. +
Articolul 159Autoritatea tutelara competenţa este:a) pentru ocrotirea părintească şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului; … b) pentru tutela persoanei pusă sub interdicţie, cea de la domiciliul acesteia; … c) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani; … d) în cazul prevăzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; … e) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit d sau e, cea de la ultimul domiciliu din ţara al celui lipsa ori al celui dispărut. … +
Articolul 160Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară care, potrivit legii, exercita atribuţiile de îndrumare şi control.DISPOZIŢII FINALE +
Articolul 161Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.––––-
