Informatii Document
Emitent: BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 296 din 19 octombrie 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
În temeiul art. 39 şi 40 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, prevederile alineatului 2 al punctului 23 din Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 19 septembrie 1994, se anulează şi se înlocuiesc cu următoarele: "În acest scop, la efectuarea operaţiunilor de transfer bancar, depunere sau ridicare de valuta în numerar de către persoanele juridice, asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990, precum şi de către persoanele fizice nerezidente, societăţile bancare vor urmări ca pe documentele ce le sunt prezentate să se menţioneze provenienţă sau destinaţia sumelor respective. În aceste cazuri, societăţile bancare vor solicita documentele justificative corespunzătoare şi, după caz, autorizările prevăzute de prezentul regulament şi de normele Băncii Naţionale a României. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor fizice rezidente, cu excepţia celor menţionate mai sus." Preşedintele Consiliului de administraţieal Băncii Naţionale a României,Mugur Isarescu,guvernator––––––––––