Informatii Document
Emitent: BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 9 martie 1999
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind punerea în circulaţie a monedei cu valoarea nominală de 500 lei
În conformitate cu prevederile Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţionala a României va pune în circulaţie, începând cu data de 15 martie 1999, o moneda cu valoarea nominală de 500 lei.Caracteristicile tehnice ale monedei de 500 lei sunt următoarele:– compozitia: aliaj de aluminiu şi magneziu;– culoarea: argintie;– forma: rotunda;– diametrul: 25 mm;– grosimea la chenar: 3,10 mm;– greutatea: 3,75 g.Pe aversul monedei este gravata, în centru, stema României, încadrată între doua ramuri de laur, orientate simetric în sus. La partea inferioară, între capetele ramurilor de laur, este înscris anul de batere a monedei "1999", iar la partea superioară, un punct.Pe reversul monedei este gravata, în centru, valoarea nominală a monedei "500 LEI" pe doua randuri, încadrată de doua ramuri de laur, pornind de la partea inferioară, întrerupte printr-un spaţiu la nivelul axei orizontale. În partea superioară, dispusă pe circumferinta, între capetele ramurilor de laur se afla inscripţia ROMÂNIA.Pe marginea monedei este incrustata inscripţia ROMÂNIA, care se repeta de 3 ori. Inscripţiile sunt despărţite între ele prin câte un romb.Grafica acestei monede este protejata prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România. Orice reproducere a acesteia, parţială sau integrală, la scara de 1/1, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se poate face numai cu acordul prealabil, în scris, al Băncii Naţionale a României.Moneda cu valoarea nominală de 500 lei va circula în paralel cu bancnota de 500 lei, emisiunea 1992.Punerea în circulaţie a monedei de 500 lei se va face de către Banca Naţionala a României atât cu ocazia efectuării plăţilor în numerar (alimentarea cu numerar a băncilor comerciale), cat şi la cerere, prin casele de schimb, în limita cantităţilor remise de centrala şi în condiţiile prevăzute în anexa nr. 6 la Normele nr. 31/1993 privind operaţiunile de casa în unităţile Băncii Naţionale a României, precum şi ale reglementărilor ulterioare emise în acest scop.Directorii sucursalelor Băncii Naţionale a României vor lua măsuri pentru informarea tuturor unităţilor bancare din judeţe despre punerea în circulaţie a monedei cu valoarea nominală de 500 lei.GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,MUGUR ISARESCU─────────────-