Informatii Document
Emitent: BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 15 septembrie 1999
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea unor prevederi din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, modificat prin circularele Băncii Naţionale a României nr. 7/1998 şi nr. 25/1998
În temeiul art. 11, 12 şi 50 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Regulamentul nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, emis de Banca Naţionala a României şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, modificat prin circularele nr. 7/1998 şi nr. 25/1998, se modifica şi se completează după cum urmează:1. Începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei circulare nu se mai supun autorizării Băncii Naţionale a României operaţiunile valutare de capital privind creditele de comerţ internaţional cu termen de rambursare mai mare de un an, creditele şi împrumuturile financiare cu termen de rambursare mai mare de un an, inclusiv leasing financiar, acordate de nerezidenti rezidenţilor, prevăzute în Regulamentul nr. 3/1997 la pct. 1.17.2.7 lit. a) şi la pct. 1.17.2.8 lit. a), cu reflectarea corespunzătoare în Normele privind modul de autorizare şi de raportare a operaţiunilor valutare de capital – N.R.V.3, pct. 3 lit. f).2. Începând cu aceeaşi dată nu se mai supun autorizării Băncii Naţionale a României operaţiunile privind garanţiile, avalurile, facilităţile financiare auxiliare prevăzute la pct. 1.17.2.9 lit. a1) şi lit. b1):– în cazuri legate direct de comerţul internaţional în care participa un rezident, cu scadenţa mai mare de un an, acordate de nerezidenti în favoarea rezidenţilor;– în cazuri legate direct de operaţiuni valutare de capital sub forma creditelor şi împrumuturilor financiare cu termen de rambursare mai mare de un an, inclusiv leasing financiar, cu reflectarea corespunzătoare în Normele privind modul de autorizare şi de raportare a operaţiunilor valutare de capital – N.R.V.3, pct. 3 lit. g).3. În scopuri statistice şi de informare, persoanele juridice şi fizice rezidente care încheie contracte cu nerezidenti pentru operaţiuni din categoria celor prevăzute la pct. 1 şi 2 de mai sus au obligaţia sa notifice operaţiunea respectiva înaintea începerii derulării contractelor la Direcţia statistica din cadrul Băncii Naţionale a României.Documentele în baza cărora Direcţia statistica ia nota de operaţiunea respectiva sunt cele prevăzute la pct. D2, D6 şi D9 din Lista cuprinzând documentele necesare obţinerii autorizaţiei Băncii Naţionale a României – anexa nr. 1 la Normele privind modul de autorizare şi de raportare a operaţiunilor valutare de capital – N.R.V.3 din Regulamentul nr. 3/1997, însoţite de o cerere de notificare.Persoanele juridice şi fizice au, de asemenea, obligaţia notificării la Banca Naţionala a României şi la încetarea operaţiunii (la termen sau înainte de termen) şi în situaţia în care tranzacţia nu s-a materializat sau ori de câte ori intervin modificări ulterioare notificării iniţiale în documentele menţionate mai sus.Direcţia statistica confirma ca a luat nota de operaţiunea solicitată de o persoană juridică sau fizica rezidenţă, prin restituirea Formularului 1 depus de solicitant, vizat cu semnatura şi ştampila.Pentru operaţiunile liberalizate raportarile la Banca Naţionala a României, înscrise în Normele privind modul de autorizare şi de raportare a operaţiunilor valutare de capital – N.R.V.3 din Regulamentul nr. 3/1997, rămân în forma şi la termenele prevăzute în anexa, raportări ce urmează să fie transmise Direcţiei statistice.4. Băncile comerciale vor efectua operaţiunile valutare de capital liberalizate pe baza Formularului 1, vizat de Banca Naţionala a României, şi în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 3/1997, cu modificările ulterioare.5. Documentaţiile referitoare la operaţiunile menţionate, înregistrate la Banca Naţionala a României anterior intrării în vigoare a prezentei circulare, urmează să fie analizate şi autorizate în condiţiile Regulamentului nr. 3/1997, cu modificările ulterioare.GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALEA ROMÂNIEI,MUGUR ISARESCU––––