Informatii Document
Emitent: BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 26 mai 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind majorarea disponibilităţilor caselor de schimb valutar
În temeiul prevederilor art. 33 şi 39 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, se stabilesc următoarele: +
Articolul 1Normele privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României (anexa nr. 4 la Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare), publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 18 mai 1995, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:– Capitolul II punctul 3 litera d) va avea următorul cuprins:"d) solicitantul, constituit conform Legii nr. 31/1990, trebuie să prezinte dovada existenţei capitalului social vărsat şi a disponibilităţilor în lei sau în valută, în contul casei de schimb valutar. Disponibilităţile totale vărsate nu pot fi mai mici de 500 milioane lei sau echivalentul în valută. Evaluarea disponibilităţilor în valută existente în conturi bancare se va face la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţionala a României în ziua precedenta depunerii (virarii) sumelor respective.Dovada existenţei capitalului social, respectiv a disponibilităţilor (în lei sau în valută) se va face prin prezentarea unui document bancar (extras de cont) care să ateste existenta sumei în contul casei de schimb valutar. Data extrasului de cont va fi aceeaşi cu data depunerii documentaţiei pentru autorizare la sucursala Băncii Naţionale a României.În cazul în care din raporturile lunare pe bază de balanţa de verificare – predate sucursalelor unde îşi au sediul social casele de schimb valutar – sau ca urmare a controalelor efectuate se constata reducerea disponibilităţilor sub minimul de 500 milioane lei, Banca Naţionala a României va retrage autorizaţiile de funcţionare a caselor de schimb valutar respective, imediat de la primirea comunicării scrise în acest sens.La data controlului sau la data raportarii (perioada de raportare), evaluarea disponibilităţilor în valută existente în casierii va fi facuta la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţionala a României în ziua precedenta." +
Articolul 2Prevederile cap. II pct. 3 lit. d) din normele menţionate la art. I se aplică tuturor caselor de schimb valutar care urmează a se înfiinţa de la data publicării prezentei circulare în Monitorul Oficial al României, iar celor deja existente, la 6 luni de la data publicării, modificîndu-se în mod corespunzător cap. VI pct. 24 din aceste norme. +
Articolul 3Începând cu data intrării în vigoare a prezentei circulare, în textul anexei nr. 4 la Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare, sintagma "cursul de referinţa" se va înlocui cu sintagma "cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţionala a României în ziua precedenta datei efectuării operaţiunii". +
Articolul 4Prezenta circulara intră în vigoare începând cu data publicării ei în Monitorul Oficial al României, celelalte prevederi contrare fiind abrogate.GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,MUGUR ISARESCU––––