Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 29 august 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor aflaţi în potenţial pericol în atmosfere explozive
A. CERINŢE MINIME PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA PROTECŢIEI SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢIILUCRĂTORILOR AFLAŢI ÎN POTENŢIAL PERICOL ÎN ATMOSFERE EXPLOZIVENota introductivăObligaţiile stabilite în prezenta anexa se aplică:– locurilor clasificate ca periculoase conform anexei nr. 1 la hotărâre ori de câte ori este impusa de caracteristicile locurilor de muncă, ale punctelor de lucru, de echipamentele sau substantele folosite ori de pericolul cauzat de activitatea în atmosfere explozive;– echipamentului utilizat în locuri lipsite de pericol care ajuta la folosirea în siguranţa a echipamentului aflat în locuri periculoase.1. Măsuri organizatorice1.1. Instruirea lucrătorilorAngajatorul trebuie să le asigure celor care lucrează în locuri unde pot aparea atmosfere explozive o instruire corespunzătoare şi suficienta cu privire la protecţia împotriva exploziilor.1.2. Indicaţii scrise şi permise de lucruAcolo unde este cerut de documentul privind protecţia împotriva exploziilor:– munca în locuri periculoase trebuie efectuată respectându-se instrucţiunile scrise emise de angajator;– trebuie aplicat un sistem de permise de lucru pentru a îndeplini şi activităţile periculoase şi pe cele care pot interactiona cu alt gen de activitate, producand pericole.Permisele de lucru trebuie emise anterior începerii lucrului de o persoană cu responsabilitate în acest domeniu.2. Măsuri de protecţie împotriva exploziilor2.1. Orice scurgere şi/sau pierdere, voita sau nu, de gaze inflamabile, vapori, ceata sau pulbere combustibila care poate produce pericole de explozie trebuie deviata ori îndepărtată corespunzător spre un loc sigur sau, dacă nu este posibil, trebuie oprită în condiţii de securitate sau trebuie remediata prin alta metoda adecvată.2.2. Dacă o atmosfera exploziva conţine mai multe tipuri de gaze, vapori, ceata sau pulberi inflamabile şi/sau combustibile, măsurile de protecţie trebuie să fie adecvate celui mai mare pericol posibil.2.3. Prevenirea pericolelor de aprindere conform art. 6 din hotărâre trebuie, de asemenea, sa ia în considerare descarcarile electrostatice, acolo unde lucrătorii sau mediul de lucru acţionează ca purtători ori producători de sarcina electrica. Lucrătorilor trebuie să li se asigure îmbrăcăminte de protecţie corespunzătoare, din materiale care nu produc descărcări electrostatice care pot aprinde atmosferele explozive.2.4. Instalatia, echipamentul, sistemele de protecţie şi toate dispozitivele de conectare asociate trebuie puse în funcţiune doar dacă documentul privind protecţia împotriva exploziilor permite utilizarea lor în siguranţa în atmosfera exploziva. Aceasta se aplică şi echipamentului de muncă şi dispozitivelor de conectare asociate care nu sunt considerate echipament sau sisteme de protecţie în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţa a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, cu modificările ulterioare, care transpune Directiva 94/9/CE , dacă încorporarea lor într-o instalatie poate produce pericol de aprindere. Trebuie luate măsurile necesare pentru prevenirea confuziei între dispozitivele de conectare.2.5. Trebuie luate toate măsurile necesare ca locul de muncă, echipamentul de muncă şi toate dispozitivele de conectare asociate, puse la dispoziţie lucrătorilor, să fie proiectate, construite, asamblate, instalate, întreţinute şi utilizate astfel încât sa reducă la minimum pericolul de explozii şi, dacă se produce o explozie, sa controleze sau sa reducă la minimum extinderea ei în acel loc de muncă şi/sau la echipamentul de muncă. Pentru astfel de locuri de muncă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a reduce la minimum efectele fizice ale exploziei asupra lucrătorilor.2.6. Acolo unde este cazul, lucrătorii trebuie avertizati prin semnale optice şi/sau acustice şi retrasi înainte să se atinga condiţiile de explozie.2.7. Acolo unde este prevăzut în documentul privind protecţia împotriva exploziilor, trebuie asigurate şi întreţinute iesiri de siguranţă pentru a face posibila, în caz de pericol, părăsirea de către lucrători, repede şi în securitate, a locurilor aflate în pericol.2.8. Înainte ca un loc de muncă unde pot aparea atmosfere explozive să fie folosit pentru prima oara, trebuie verificata siguranţa sa globală faţă de explozii. Trebuie menţinute toate condiţiile necesare pentru asigurarea protecţiei împotriva exploziilor.Aceste verificări trebuie să fie efectuate de persoane competente în domeniul protecţiei împotriva exploziilor, care au experienta şi/sau pregătire profesională.2.9. Acolo unde evaluarea riscurilor arata ca este necesar:– trebuie să fie posibila menţinerea echipamentului şi a sistemelor de protecţie în stare sigura de funcţionare, independent de restul instalaţiei, acolo unde o până de curent poate produce extinderea unor pericole adiţionale;– trebuie să fie posibila oprirea manuală a instalaţiei, cu condiţia ca aceasta sa nu compromita siguranţa echipamentului şi a sistemelor de protecţie implicate în procese automate care deviaza de la condiţiile de lucru dorite. Numai lucrătorii competenţi pot efectua intervenţiile de acest tip;– la oprirea în caz de urgenta, energia acumulată trebuie disipata cat mai repede şi mai sigur posibil sau izolata astfel încât sa nu mai constituie o sursa de pericol.B. CRITERII PENTRU ALEGEREA ECHIPAMENTULUI ŞI A SISTEMELOR DE PROTECŢIEDacă documentul privind protecţia împotriva exploziilor în baza unei evaluări a riscurilor nu prevede altfel, echipamentul şi sistemele de protecţie pentru toate locurile în care pot aparea atmosfere explozive trebuie alese în funcţie de categoriile stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 752/2004, cu modificările ulterioare, care transpune Directiva 94/9/CE . În special, următoarele categorii de echipament trebuie folosite în zonele indicate, cu condiţia ca ele să fie adecvate naturii gazelor, vaporilor sau cetei şi/sau pulberilor, după cum urmează:– în zona 0 sau zona 20, echipament de categoria 1;– în zona 1 sau zona 21, echipament de categoria 1 sau 2;– în zona 2 sau zona 22, echipament de categoria 1, 2 sau 3.–––