CELEX:62024TO0392: Ordonanța Tribunalului (Camera a șasea) din 26 noiembrie 2024.#Raf Verbeke și Elias Vlerick împotriva Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene.#Acțiune în anulare – Regulamentul (UE) 2024/1263 – Regulamentul (UE) 2024/1264 – Directiva (UE) 2024/1265 – Act legislativ – Act care presupune măsuri de executare – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate vădită – Cerere de «dialog constituțional» cu Curtea Constituțională belgiană – Necompetență vădită.#Cauza T-392/24.

Ediție provizorie

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

26 noiembrie 2024(*)

„ Acțiune în anulare – Regulamentul (UE) 2024/1263 – Regulamentul (UE) 2024/1264 – Directiva (UE) 2024/1265 – Act legislativ – Act care presupune măsuri de executare – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate vădită – Cerere de «dialog constituțional» cu Curtea Constituțională belgiană – Necompetență vădită ”

În cauza T‑392/24,

Raf Verbeke, cu domiciliul în Gent (Belgia),

Elias Vlerick, cu domiciliul în Gent,

reprezentați de M. Kaçar, avocată,

reclamanți,

împotriva

Parlamentului European

și a

Consiliului Uniunii Europene,

pârâte,

TRIBUNALUL (Camera a șasea),

compus din doamna M. J. Costeira (raportoare), președintă, și domnii U. Öberg și P. Zilgalvis, judecători,

grefier: domnul V. Di Bucci,

dă prezenta

Ordonanță

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanții, domnii Raf Verbeke și Elias Vlerick, solicită, în primul rând, anularea Regulamentului (UE) 2024/1263 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2024 privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1466/97 al Consiliului (JO L, 2024/1263), a Regulamentului (UE) 2024/1264 al Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1467/97 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (JO L, 2024/1264), și a Directivei (UE) 2024/1265 a Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Directivei 2011/85/UE privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre (JO L, 2024/1265) (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”) și, în al doilea rând și cu titlu subsidiar, desfășurarea unui „dialog constituțional” cu Curtea Constituțională belgiană cu privire la punerea în aplicare de către autoritățile belgiene a actelor atacate.

 În drept

2        Potrivit articolului 126 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când Tribunalul este în mod vădit necompetent să judece o acțiune sau atunci când aceasta este în mod vădit inadmisibilă, Tribunalul poate oricând să decidă, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

3        În speță, Tribunalul consideră că înscrisurile de la dosar sunt suficient de lămuritoare și decide, în aplicarea acestui articol, să se pronunțe fără continuarea procedurii.

 Cu privire la primul capăt de cerere al reclamanților

4        Prin intermediul primului capăt de cerere, reclamanții solicită anularea Regulamentelor 2024/1263 și 2024/1264, precum și a Directivei 2024/1265.

5        Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „[o]rice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare”.

6        Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE distinge astfel trei ipoteze în care o acțiune în anulare formulată de o persoană fizică sau juridică poate fi declarată admisibilă. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă una dintre acestea este îndeplinită în speță.

7        Mai întâi, este necesar să se constate că, întrucât reclamanții nu sunt destinatarii actelor atacate, ei nu dispun de un drept la acțiune în temeiul primei ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

8        În continuare, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, expresia „act normativ”, în sensul celei de a treia ipoteze de la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, nu include actele legislative.

9        Distincția dintre un act legislativ și un act normativ se întemeiază pe criteriul procedurii, legislativă sau nelegislativă, care a condus la adoptarea sa (Ordonanța din 6 septembrie 2011, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑18/10, EU:T:2011:419, punctul 65).

10      Articolul 289 alineatele (1)-(3) TFUE prevede că actele juridice adoptate în conformitate cu procedurile denumite „procedură legislativă ordinară” și „procedură legislativă specială” constituie acte legislative.

11      În speță, din preambulul Regulamentului 2024/1263 reiese că acesta are ca temei juridic articolul 121 alineatul (6) TFUE și a fost adoptat prin procedura legislativă ordinară. În plus, din preambulul Regulamentului 2024/1264 reiese că el are ca temei juridic articolul 126 alineatul (14) TFUE și că a fost adoptat potrivit procedurii legislative speciale.

12      Rezultă că Regulamentele 2024/1263 și 2024/1264, în măsura în care au fost adoptate potrivit procedurii legislative ordinare și, respectiv, celei speciale, sunt acte legislative, iar nu acte normative, în sensul celei de a treia ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

13      În plus, în ceea ce privește Directiva 2024/1265, trebuie amintit că articolul 288 al treilea paragraf TFUE prevede că „[d]irectiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele”. În acest sens, articolul 2 alineatul (1) din această directivă prevede că „[s]tatele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 2025”.

14      Astfel, în măsura în care acțiunea urmărește anularea unei directive căreia statele membre trebuie să i se conformeze cel târziu la 31 decembrie 2025, prin punerea în aplicare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative necesare, materializarea efectelor juridice ale acestei directive în privința reclamanților necesită măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, și anume măsuri naționale de transpunere care pot face obiectul unui control jurisdicțional în fața instanțelor naționale.

15      Prin urmare, din cuprinsul punctelor 12 și 14 de mai sus rezultă că reclamanții nu dispun de un drept la acțiune împotriva actelor atacate în temeiul celei de a treia ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

16      În sfârșit și în consecință, primul capăt de cerere nu ar putea fi declarat admisibil decât în măsura în care reclamanții ar fi vizați în mod direct și individual de actele atacate, în temeiul celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

17      În ceea ce privește noțiunea de afectare directă, este necesar să se arate că o persoană fizică sau juridică este vizată direct de decizia care face obiectul acțiunii atunci când sunt îndeplinite două condiții cumulative, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a persoanei fizice sau juridice și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii Europene, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferraci (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 42 și jurisprudența citată).

18      În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că acțiunea în anulare prevăzută la articolul 263 TFUE este deschisă în privința tuturor dispozițiilor adoptate de instituții, indiferent de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii (a se vedea Hotărârea din 3 iunie 2021, Ungaria/Parlamentul, C‑650/18, EU:C:2021:426, punctul 37 și jurisprudența citată).

19      Pentru a stabili dacă un act produce asemenea efecte și dacă, prin urmare, este susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE, este necesar să se aibă în vedere esența acestui act și să se evalueze efectele sale din perspectiva unor criterii obiective, cum este conținutul actului menționat, ținându‑se seama, dacă este cazul, de contextul adoptării acestuia din urmă, precum și de competențele instituției care este autoarea acestuia (a se vedea Hotărârea din 3 iunie 2021, Ungaria/Parlamentul, C‑650/18, EU:C:2021:426, punctul 38 și jurisprudența citată).

20      Astfel, capacitatea unui act de a produce în mod direct efecte asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice nu poate fi apreciată prin prisma simplului fapt că acest act are forma unei directive (Hotărârea din 12 iulie 2022, Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul, C‑348/20 P, EU:C:2022:548, punctul 64).

21      În speță, este necesar să se constate că actele atacate, denumite împreună „reforma cadrului de guvernanță economică” [a se vedea considerentul (8) al Directivei 2024/1265], urmăresc să reformeze cadrul de guvernanță economică al Uniunii, având în vedere obiectivele de disciplină bugetară și de sustenabilitate a datoriei statelor membre.

22      Astfel, în primul rând, Regulamentul 2024/1263 are ca obiect stabilirea unor norme destinate să garanteze o coordonare eficace a politicilor economice viabile ale statelor membre și în special norme detaliate privind conținutul planurilor bugetar‑structurale naționale pe termen mediu [articolul 1 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat].

23      În al doilea rând, Regulamentul 2024/1264 modifică Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (JO 1997, L 209, p. 6, rectificare în JO 1998, L 46, p. 20, Ediție specială, 10/vol. 1, p 89), care are ca obiect stabilirea dispozițiilor privind accelerarea și clarificarea procedurii de deficit bugetar al statelor membre care au adoptat moneda unică (articolul 1 din acest din urmă regulament).

24      În al treilea rând, Directiva 2024/1265 modifică Directiva 2011/85/UE a Consiliului din 8 noiembrie 2011 privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre (JO 2011, L 306, p. 41), care stabilește norme detaliate privind caracteristicile cadrelor bugetare ale statelor membre pentru a evita deficitele publice excesive (articolul 1 din această din urmă directivă).

25      Rezultă că actele atacate se aplică statelor membre, în măsura în care prevăd un cadru de guvernanță economică a acestora, în special norme privind planurile bugetar‑structurale naționale, procedura aplicabilă deficitelor excesive ale statelor membre care au adoptat moneda unică și cadrele bugetare ale statelor membre pentru a evita deficitele publice excesive.

26      Prin urmare, actele atacate nu sunt susceptibile să producă în mod direct efecte obligatorii asupra situației juridice proprii a reclamanților. Această concluzie este de altfel confirmată de afirmațiile reclamanților din cererea introductivă.

27      Astfel, pe de o parte, reclamanții nu identifică nicio dispoziție concretă a actelor atacate care ar putea produce efecte asupra situației lor juridice, ci se limitează să solicite anularea în totalitate a actelor menționate.

28      Pe de altă parte, reclamanții nu invocă niciun efect concret al actelor atacate asupra situației lor juridice. În schimb, ei susțin că actele menționate au efecte asupra administrării și a drepturilor de proprietate asupra terenurilor publice comunale din Gent (Belgia), care nu sunt conforme cu interesele lor în această administrare. În special, aceștia arată că, în primul rând, aceste acte împiedică contabilizarea „[unei] valori funciare [referitoare la cesiunea anumitor terenuri publice] ca un activ care permite contractarea unei datorii pentru despăgubirea fostului cumpărător al terenului”, în al doilea rând, pot încălca „identitatea constituțională” belgiană și, în al treilea rând, „impun reguli privind cheltuielile și îndatorarea care împiedică colectivitățile locale să își respecte obligațiile constituționale”.

29      Or, eventualele efecte ale actelor atacate asupra gestionării și a drepturilor unei entități publice, precum orașul Gent, nu pot constitui efecte care se produc în mod direct asupra situației juridice a reclamanților, în sensul jurisprudenței citate la punctul 17 de mai sus.

30      Din moment ce una dintre cele două condiții cumulative enunțate la punctul 17 de mai sus nu este îndeplinită, și anume condiția afectării directe, este necesar să se concluzioneze că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru introducerea unei acțiuni în anularea actelor atacate, în temeiul celei de a doua ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

31      Prin urmare, primul capăt de cerere al reclamanților trebuie respins ca vădit inadmisibil, întrucât reclamanții nu își pot întemeia calitatea procesuală activă pentru introducerea unei acțiuni în anularea actelor atacate pe niciuna dintre ipotezele prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

 Cu privire la al doilea capăt de cerere al reclamanților

32      Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, formulat cu titlu subsidiar, reclamanții solicită Tribunalului să poarte un „dialog constituțional” cu Curtea Constituțională belgiană cu privire la punerea în aplicare de către autoritățile belgiene a actelor atacate.

33      Cu toate acestea, în cadrul controlului de legalitate în temeiul articolului 263 TFUE, Tribunalul nu este competent să desfășoare un „dialog constituțional” cu o instanță națională.

34      Rezultă că al doilea capăt de cerere al reclamanților trebuie respins din cauza necompetenței vădite a Tribunalului de a‑l soluționa.

35      Rezultă din tot ceea ce precedă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate, în parte ca vădit inadmisibilă și în parte ca urmare a necompetenței vădite a Tribunalului de a o judeca.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

36      Întrucât prezenta ordonanță este adoptată înainte de notificarea cererii introductive către pârâte și înainte ca acestea să fi putut efectua cheltuieli de judecată, este suficient să se decidă că reclamanții suportă propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

dispune:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Domnii Raf Verbeke și Elias Vlerick vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Luxemburg, 26 noiembrie 2024.

*      Limba de procedură: neerlandeza.