CELEX:62024TO0178: Ordonanța Tribunalului (Camera a treia) din 11 februarie 2025.#Corinne Reverbel împotriva Comisiei Europene.#Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente privind producția de vaccinuri împotriva COVID-19 – Refuz implicit al accesului – Decizie explicită adoptată după introducerea acțiunii – Nepronunțare asupra fondului.#Cauza T-178/24.

Ediție provizorie

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

11 februarie 2025(*)

„ Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente privind producția de vaccinuri împotriva COVID-19 – Refuz implicit al accesului – Decizie explicită adoptată după introducerea acțiunii – Nepronunțare asupra fondului ”

În cauza T‑178/24,

Corinne Reverbel, cu domiciliul în Dému (Franța), reprezentată de D. Protat, avocată,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de M. Burón Pérez și K. Herrmann, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din doamnele P. Škvařilová‑Pelzl (raportoare), președintă, și G. Steinfatt și domnul R. Meyer, judecători,

grefier: domnul V. Di Bucci,

dă prezenta

Ordonanță

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, doamna Corinne Reverbel, solicită anularea deciziei implicite a Comisiei Europene din 7 februarie 2024 de respingere a cererii sale de confirmare a accesului la mai multe documente pe care o formulase la data de 15 decembrie 2023 (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

2        La 1 martie 2023, reclamanta a introdus, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), o cerere de acces la mai multe documente privind producția de vaccinuri împotriva COVID-19.

3        Comisia a răspuns acestei solicitări la 30 noiembrie 2023.

4        În această decizie, în primul rând, Comisia a informat reclamanta că a identificat un document care intra în domeniul de aplicare al cererii sale. Era vorba despre un raport de evaluare al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) din 25 noiembrie 2021 (denumit în continuare „raportul EMA”).

5        În al doilea rând, Comisia a acordat un acces parțial la raportul EMA, divulgarea sa integrală fiind împiedicată, în opinia sa, de excepțiile de la dreptul de acces prevăzute, primo, la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, secundo, la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din acest regulament și, tertio, la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din regulamentul menționat, aceste excepții referindu‑se, prima, la protecția vieții private și a integrității individului, în special în conformitate cu legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, a doua, la protecția intereselor comerciale ale unei anumite persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală, și, a treia, la protecția obiectivelor activităților de inspecție, de anchetă și de audit.

6        Prin scrisoarea din 15 decembrie 2023, înregistrată de Comisie la 18 decembrie 2023, reclamanta a formulat o cerere de confirmare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, solicitând o revizuire a poziției Comisiei.

7        Prin e‑mailul din 17 ianuarie 2024, Comisia i‑a indicat reclamantei că nu se putea da un răspuns la cererea sa de confirmare în termenul de 15 de zile prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, care expira în aceeași zi. Astfel, potrivit Comisiei, până la acea dată nu fuseseră încă adunate elementele necesare pentru a se efectua o analiză completă.

8        Prin e‑mailul din 7 februarie 2024, Comisia a informat‑o pe reclamantă că răspunsul la cererea sa de confirmare nu putea fi adoptat din moment ce erau în derulare consultări interne și că, ținând seama de originea documentului solicitat, ea trebuia, conform articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, să consulte și terți.

9        Reclamanta a introdus prezenta acțiune la 2 aprilie 2024.

10      La 4 iunie 2024, ca răspuns la cererea de confirmare a reclamantei, Comisia a adoptat o decizie explicită în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001 (denumită în continuare „decizia de confirmare explicită”). Prin această decizie, Comisia i‑a acordat reclamantei un acces parțial mai extins la raportul EMA.

11      În decizia de confirmare explicită, Comisia a arătat că nu era posibil să se confere un acces integral la raportul EMA având în vedere excepțiile de la dreptul de acces prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din același regulament, care se referă, pe de o parte, la protecția interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale și, pe de altă parte, la protecția vieții private și a integrității individului. În plus, în această decizie, Comisia a confirmat că nu deținea niciun alt document susceptibil să corespundă descrierii făcute în cererea din 1 martie 2023 (a se vedea punctul 2 de mai sus).

12      La 17 iunie 2024, Comisia a introdus o cerere de nepronunțare asupra fondului.

 Concluziile părților

13      În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului anularea deciziei atacate.

14      În cererea de nepronunțare asupra fondului cauzei, Comisia solicită Tribunalului:

–        constatarea faptului că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului;

–        obligarea fiecărei părți să suporte propriile cheltuieli de judecată

15      În observațiile sale cu privire la cererea de nepronunțare asupra fondului formulată de Comisie, reclamanta solicită Tribunalului respingerea acestei cereri și confirmă că solicită anularea deciziei atacate.

 În drept

16      Potrivit articolului 130 alineatele (2) și (7) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la cererea uneia dintre părți, Tribunalul poate constata că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.

17      Întrucât Comisia a solicitat să se constate că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului, Tribunalul, considerându‑se suficient de lămurit pe baza actelor dosarului, urmează să se pronunțe asupra acestei cereri fără continuarea procedurii.

18      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, obiectul litigiului trebuie să persiste, ca și interesul de a acționa, până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului. Aceasta presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o (Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 43).

19      În speță, prin decizia din 30 noiembrie 2023 menționată la punctul 3 de mai sus, Comisia a respins parțial cererea de acces la documente formulată de reclamantă la 1 martie 2023. În urma acestei decizii, reclamanta a depus o cerere de confirmare.

20      Este cert că, după introducerea prezentei acțiuni, Comisia a adoptat decizia de confirmare explicită. Prin această decizie, Comisia a acordat un acces parțial mai larg la raportul EMA și a confirmat în rest de o manieră explicită respingerea cererii de confirmare formulată de reclamantă.

21      În primul rând, în ceea ce privește respingerea explicită a cererii de confirmare, trebuie amintit că o instituție, prin adoptarea unei decizii explicite de respingere a unei cereri de confirmare a accesului la documente, revocă decizia implicită de respingere a acestei cereri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctele 88 și 89, Hotărârea din 2 iulie 2015, Typke/Comisia, T‑214/13, EU:T:2015:448, punctul 37, Hotărârea din 26 martie 2020, ViaSat/Comisia, T‑734/17, nepublicată, EU:T:2020:123, punctele 16 și 17, și Hotărârea din 29 septembrie 2021, AlzChem Group/Comisia, T‑569/19, EU:T:2021:628, punctul 27).

22      Această revocare a actului contestat, dat fiind caracterul său retroactiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 aprilie 1997, de Compte/Parlamentul, C‑90/95 P, EU:C:1997:198, punctul 35), determină rămânerea fără obiect a litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 48 și 49, Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45, și Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 33).

23      Într‑o astfel de ipoteză, examinarea unei acțiuni formulate împotriva unei decizii implicite nu se poate justifica nici prin obiectivul de a evita repetarea nelegalității reproșate, nici prin obiectivul de a facilita eventuale acțiuni în despăgubire, obiectivele menționate putând fi atinse prin examinarea unei acțiuni împotriva deciziei explicite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2010, Ryanair/Comisia, T‑494/08-T‑500/08 și T‑509/08, EU:T:2010:511, punctul 46 și jurisprudența citată).

24      În speță, adoptarea deciziei de confirmare explicite, în măsura în care prin intermediul ei s‑a respins cererea reclamantei, a avut ca efect revocarea parțială a deciziei atacate și a făcut deci în această privință ca prezenta acțiune, prin care s‑a solicitat anularea deciziei atacate, să rămână fără obiect.

25      Această concluzie nu poate fi răsturnată prin argumentele reclamantei care privesc respingerea explicită a cererii sale.

26      Astfel, reclamanta susține că respingerea explicită a cererii sale de confirmare, din cauza termenului de soluționare anormal de lung la finalul căruia ar fi fost adoptată soluția, este nulă și fără efect și că nu îi este, prin urmare, „opozabilă”.

27      În această privință, este necesar să se arate că respingerea parțială a cererii reclamantei are obligatoriu efecte asupra situației sale, din moment ce aceasta nu are acces, din cauza acestui refuz, la documentele în cauză.

28      În plus, chiar presupunând că se consideră că reclamanta contestă legalitatea respingerii explicite a cererii sale de confirmare și că această eventuală nelegalitate poate avea o incidență asupra opozabilității acestei respingeri, argumentul ei ar trebui să fie, în orice caz, înlăturat.

29      Astfel, în primul rând, în ceea ce privește adoptarea unei decizii de confirmare explicite de respingere peste termenele de răspuns prevăzute la articolul 8 din Regulamentul nr. 1049/2001, Curtea a statuat că, în cazul nerespectării de către o instituție a termenelor de răspuns prevăzute la articolul menționat, această instituție rămâne obligată să dea, chiar și tardiv, un răspuns motivat la cererea persoanei interesate. Curtea a statuat de asemenea că, într‑o astfel de ipoteză, în conformitate cu articolul 8 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, persoana interesată poate recurge la două tipuri de proceduri. Aceasta poate, pe de o parte, să adreseze o plângere Ombudsmanului European conform articolului 228 TFUE sau, pe de altă parte, să formuleze o acțiune în despăgubire la Tribunal în temeiul articolului 340 TFUE pentru a obține repararea unui eventual prejudiciu cauzat prin nerespectarea termenelor de răspuns (Hotărârea din 14 iulie 2016, Sea Handling/Comisia, C‑271/15 P, nepublicată, EU:C:2016:557, punctele 85-87).

30      Prin urmare, este necesar să se constate că nerespectarea termenelor prevăzute la articolul 8 din Regulamentul nr. 1049/2001 nu afectează legalitatea deciziei de confirmare explicite.

31      În al doilea rând, în ceea ce privește adoptarea unei decizii de revocare la expirarea unui termen nerezonabil, este adevărat că, potrivit jurisprudenței, revocarea retroactivă a unui act administrativ nelegal generator de drept trebuie să intervină într‑un termen rezonabil (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑362/09 P, EU:C:2010:783, punctul 59 și jurisprudența citată).

32      Cu toate acestea, decizia atacată, care este o decizie de respingere a cererii reclamantei, nu constituie în privința ei un act generator de drepturi. Prin urmare, jurisprudența citată la punctul 31 de mai sus nu este relevantă în speță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑362/09 P, EU:C:2010:783, punctul 60).

33      În plus, condiția potrivit căreia revocarea unui act depinde de nelegalitatea acestuia se aplică în domenii în care trebuie să se evite ca o astfel de revocare să permită unei instituții să se sustragă oricărui control jurisdicțional al acțiunii sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑362/09 P, EU:C:2010:783, punctele 68-71, și Hotărârea din 11 iulie 2013, BVGD/Comisia, T‑104/07 și T‑339/08, nepublicată, EU:T:2013:366, punctul 80). Or, adoptarea unei decizii de confirmare explicite nu conduce la un astfel de risc. Dimpotrivă, aceasta permite solicitantului să cunoască motivele respingerii de către instituție a cererii sale.

34      În consecință, reclamanta nu mai are interesul de a obține anularea respingerii implicite a cererii sale de confirmare a accesului la documente, întrucât această decizie implicită a fost confirmată ulterior printr‑o decizie explicită de respingere.

35      În al doilea rând, în ceea ce privește accesul parțial mai larg la raportul EMA acordat de Comisie, trebuie amintit că simpla acordare a accesului la documentele în litigiu ulterioară respingerii unei cereri, fără ca instituția, prin adoptarea unei revocări exprese, să își recunoască eroarea, nu poate fi considerată o revocare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2020, Izba Gospodarcza Producentów i Operatorów Urządzeń Rozrywkowych/Comisia, C‑560/18 P, EU:C:2020:330, punctele 72-75, și Hotărârea din 22 martie 2018, De Capitani/Parlamentul, T‑540/15, EU:T:2018:167, punctele 31-33).

36      În această privință, caducitatea deciziilor atacate, survenită după introducerea acțiunii, nu obligă, prin ea însăși, Tribunal să constate lipsa necesității de a se pronunța pentru lipsa obiectului sau pentru lipsa interesului de a acționa la data pronunțării hotărârii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 47, Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45, Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 33, și Hotărârea din 20 iunie 2024, EUIPO/Indo European Foods, C‑801/21 P, EU:C:2024:528, punctul 59).

37      Reclamanta trebuie, așadar, să își păstreze interesul de a obține anularea deciziei atacate în scopul formulării unei eventuale acțiuni în răspundere în măsura în care accesul parțial mai larg la raportul EMA i‑a fost acordat abia la momentul adoptării deciziei de confirmare explicite.

38      Cu toate acestea, reclamanta nu poate justifica interesul de a acționa prin simpla invocare a posibilității de a introduce în viitor o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului, fără a indica elemente concrete referitoare la consecințele nelegalității invocate asupra situației sale și la natura prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit și a cărui reparare ar fi fost obținută printr‑o asemenea acțiune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2020, Izba Gospodarcza Producentów i Operatorów Urządzeń Rozrywkowych/Comisia, C‑560/18 P, EU:C:2020:330, punctul 74, și Ordonanța din 28 septembrie 2021, Airoldi Metalli/Comisia, T‑611/20, nepublicată, EU:T:2021:641, punctele 68 și 69).

39      Or, în speță, reclamanta nu furnizează niciun element concret.

40      În consecință, ea nu are vreun temei să se opună nepronunțării asupra fondului pentru motivul că o eventuală constatare a nelegalității deciziei atacate i‑ar permite ulterior să introducă o acțiune în despăgubire având ca obiect repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat prin această decizie.

41      Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se constate că prezenta acțiune a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra acesteia.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

42      Potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului.

43      În împrejurările din prezenta cauză, trebuie să se decidă că fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

dispune:

1)      Nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului cauzei.

2)      Doamna Corinne Reverbel și Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Dată la Luxemburg, la 11 februarie 2025.

*      Limba de procedură: franceza.