CELEX:62024CO0149: Ordonanța Curții (Camera a opta) din 12 decembrie 2024.#United Media Services SRL împotriva Consiliul Concurenţei.#Cerere de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.#Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Răspuns care poate fi în mod clar dedus din jurisprudență – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Autonomie procedurală – Principiile echivalenței și efectivității – Securitate juridică – Dreptul la o cale de atac efectivă – Decizie definitivă a unei instanțe naționale care se dovedește incompatibilă cu o hotărâre ulterioară a Curții – Decizie a unei Curți Constituționale prin care se constată incompatibilitatea cu Constituția statului membru în cauză a unei dispoziții de drept național în temeiul căreia a fost pronunțată o hotărâre – Cerere de revizuire – Termene de decădere diferite.#Cauza C-149/24.

ORDONANȚA CURȚII (Camera a opta)

12 decembrie 2024(*)

„ Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Răspuns care poate fi în mod clar dedus din jurisprudență – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Autonomie procedurală – Principiile echivalenței și efectivității – Securitate juridică – Dreptul la o cale de atac efectivă – Decizie definitivă a unei instanțe naționale care se dovedește incompatibilă cu o hotărâre ulterioară a Curții – Decizie a unei Curți Constituționale prin care se constată incompatibilitatea cu Constituția statului membru în cauză a unei dispoziții de drept național în temeiul căreia a fost pronunțată o hotărâre – Cerere de revizuire – Termene de decădere diferite ”

În cauza C‑149/24,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Înalta Curte de Casație și Justiție (România), prin decizia din 23 noiembrie 2023, primită de Curte la 26 februarie 2024, în procedura

United Media Services SRL

împotriva

Consiliului Concurenței,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din doamna K. Jürimäe (raportoare), președinta Camerei a doua, îndeplinind funcția de președintă a Camerei a opta, și domnii M. Gavalec și N. Piçarra, judecători,

avocat general: doamna T. Ćapeta,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatei generale, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (3) TUE și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), citite în lumina principiilor echivalenței, efectivității și securității juridice.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între United Media Services SRL (denumită în continuare „United Media”), pe de o parte, și Consiliul Concurenței (România), pe de altă parte, în legătură cu o amendă pe care acesta din urmă a aplicat‑o United Media pentru participarea la o înțelegere cu încălcarea printre altele a articolului 101 alineatul (1) TFUE.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Conform articolului 4 alineatul (3) TUE:

„În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea [Europeană] și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.

Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.

Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii.”

 Dreptul român

4        Potrivit articolului 147 din Constituția României:

„(1)      Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale [România] dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

[…]

(4)      Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

5        Articolul 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554 din 2 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004) prevede, în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„(1)      Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la articolul 148 alineatul (2) coroborat cu articolul 20 alineatul (2) din Constituția României, republicată.

[…]

(3)      Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere.”

6        Articolul 509 din Codul de procedură civilă prevede la alineatul (1):

„Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[…]

11.      după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s‑a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.”

7        Articolul 511 alineatul (3) din Codul de procedură civilă prevede:

„Pentru motivele prevăzute la articolul 509 alineatul (1) [punctul 11], termenul este de 3 luni de la data publicării […] deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

8        Prin decizia din 3 decembrie 2014, Consiliul Concurenței a constatat că, între luna martie și luna octombrie 2012, mai multe întreprinderi, printre care United Media, au săvârșit o încălcare unică și continuă a dreptului național al concurenței și a articolului 101 alineatul (1) TFUE prin participarea la o înțelegere. Pentru acest motiv, a aplicat United Media o amendă reprezentând 2,40 % din cifra sa de afaceri totală realizată în cursul anului 2013.

9        Prin sentința din 11 iunie 2015, Curtea de Apel București (România) a respins acțiunea formulată de United Media având ca obiect anularea acestei decizii a Consiliului Concurenței și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care îi fusese aplicată.

10      United Media a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Înalta Curte de Casație și Justiție (România). În cadrul acestui recurs, United Media a solicitat sesizarea Curții cu o cerere de decizie preliminară în ceea ce privește printre altele compatibilitatea cu dreptul Uniunii a dreptului național în temeiul căruia a fost calculată respectiva amendă.

11      După ce a apreciat, prin decizia din 29 iunie 2018, că o astfel de cerere nu era nici utilă, nici pertinentă pentru soluționarea litigiului cu care a fost sesizată, această instanță, prin decizia din 16 noiembrie 2018, a respins recursul formulat de United Media ca nefondat.

12      Ulterior acestei decizii, Curtea a statuat, la punctul 43 din Hotărârea din 10 noiembrie 2022, Zenith Media Communications (C‑385/21, EU:C:2022:866), că „[a]rticolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 101 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia, în vederea calculării amenzii aplicate unei întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 TFUE, autoritatea națională de concurență este obligată, în orice împrejurări, să ia în considerare cifra de afaceri a întreprinderii respective, astfel cum este evidențiată în contul său de profit și pierderi, fără a dispune de posibilitatea de a examina elemente invocate de aceasta care urmăresc să demonstreze că cifra de afaceri menționată nu reflectă situația economică reală a întreprinderii respective și că, în consecință, trebuie să se ia în considerare, cu titlu de cifră de afaceri, un alt cuantum ce reflectă această situație, în măsura în care aceste elemente sunt precise și documentate”.

13      Această hotărâre a Curții a fost pronunțată în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE la cererea Înaltei Curți de Casație și Justiție într‑o cauză în care decizia Consiliului Concurenței din 3 decembrie 2014 menționată la punctul 8 din prezenta ordonanță a fost contestată de o societate care, asemenea United Media, fusese sancționată în temeiul acestei decizii.

14      În urma acestei hotărâri a Curții, United Media a sesizat, la 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de trimitere, cu o cerere de revizuire pentru a obține o reformare a deciziei, rămasă definitivă, din 16 noiembrie 2018.

15      Consiliul Concurenței a invocat tardivitatea acestei cereri, arătând că ea ar fi trebuit să fie introdusă, în conformitate cu dispozițiile articolului 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de o lună de la comunicarea deciziei din 16 noiembrie 2018.

16      În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție ridică problema compatibilității acestui termen cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 47 din cartă, interpretate în lumina principiilor echivalenței, efectivității și securității juridice. Îndoielile sale provin din faptul că articolul 511 alineatul (3) din Codul de procedură civilă prevede că, în ipoteza unei hotărâri judecătorești definitive care este contrară unei decizii ulterioare a Curții Constituționale, termenul pentru introducerea unei cereri de revizuire nu este de o lună de la data comunicării deciziei Curții Constituționale, ci de trei luni de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

17      În aceste împrejurări, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„În contextul în care o decizie de sancționare a mai multor întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 TFUE este contestată separat de întreprinderile sancționate, în dosare distincte, iar [ca] urmare a unei întrebări preliminare formulate în dosarul uneia dintre aceste întreprinderi intervine o hotărâre obligatorie a [Curții] cu privire la o chestiune de drept comună [acestor dosare] (în speță, modul de stabilire a cifrei de afaceri care constituie baza de calcul al amenzilor aplicate pentru fapta anticoncurențială), articolul 4 alineatul (3) TUE, precum și articolul 47 din [cartă], cu referire, în principal, la principiile echivalenței, efectivității și securității juridice, pot fi interpretate în sensul că se opun unei reglementări potrivit căreia termenul în care poate fi formulată o cerere de revizuire pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene curge, în orice împrejurări, de la data comunicării hotărârii supuse revizuirii, astfel încât împiedică formularea unei cereri de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate anterior în dosarul altei întreprinderi dintre cele sancționate, chiar dacă acea întreprindere solicitase și ea sesizarea [Curții] cu o întrebare preliminară în același sens, dar solicitarea ei a fost respinsă de instanță?”

 Procedura în fața Curții

18      Prin decizia președintelui Curții din 13 mai 2024, instanța de trimitere a fost invitată să precizeze care sunt, ținând seama de Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă) (C‑582/21, EU:C:2024:282), consecințele care decurg în ordinea juridică națională dintr‑o decizie a Curții Constituționale prin care o dispoziție de drept național a fost declarată neconstituțională și în special dacă o astfel de dispoziție dispare de iure din ordinea juridică națională.

19      Prin scrisoarea din 14 iunie 2024, instanța de trimitere a răspuns în esență că, dacă, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, dispoziția legală declarată neconstituțională prin această decizie nu este pusă de acord cu dispozițiile Constituției României, această dispoziție încetează de drept să își producă efectele și dispare din ordinea juridică română.

 Cu privire la întrebarea preliminară

20      În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență.

21      Curtea apreciază că este necesar să se aplice această dispoziție în măsura în care interpretarea dreptului Uniunii solicitată de instanța de trimitere poate fi dedusă în mod clar din Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin (C‑676/17, EU:C:2019:700), și din Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă) (C‑582/21, EU:C:2024:282).

22      Cu titlu introductiv, este necesar să se constate că întrebarea adresată vizează numai termenul de introducere a căii de atac a revizuirii întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii. Astfel, din motivarea cererii de decizie preliminară reiese că îndoielile instanței de trimitere provin din faptul că termenele prevăzute în dreptul național pentru introducerea unei asemenea căi de atac sunt diferite în funcție de împrejurarea dacă hotărârea definitivă a cărei revizuire este solicitată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului Uniunii sau dacă ea s‑a întemeiat pe o dispoziție națională declarată ulterior neconstituțională.

23      Într‑adevăr, articolul 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 permite introducerea unei cereri de revizuire împotriva oricărei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea dreptului Uniunii în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive supuse revizuirii. În schimb, articolul 509 alineatul (1) punctul 11 din Codul de procedură civilă permite depunerea unei cereri de revizuire întemeiate pe declararea neconstituționalității unei dispoziții naționale prin decizia Curții Constituționale în termen de trei luni de la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României.

24      Rezultă că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (3) TUE, citit în lumina principiilor echivalenței, efectivității și securității juridice, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive pentru încălcarea dreptului Uniunii trebuie introdusă în termen de o lună de la comunicarea acestei hotărâri, în timp ce o cerere de revizuire întemeiată pe faptul că hotărârea judecătorească definitivă în discuție a fost adoptată în temeiul unei dispoziții naționale a cărei neconstituționalitate a fost constatată ulterior printr‑o decizie a Curții Constituționale a statului membru în cauză poate fi introdusă în termen de trei luni de la publicarea respectivei decizii în Jurnalul Oficial al acestui stat membru.

25      În ceea ce privește termenul de o lună prevăzut la articolul 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din cuprinsul punctului 57 din Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin (C‑676/17, EU:C:2019:700), rezultă că dreptul Uniunii, în special principiile echivalenței, efectivității și securității juridice, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unei prevederi naționale care prevede un termen de decădere de o lună pentru formularea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate cu încălcarea dreptului Uniunii, care curge de la data comunicării hotărârii supuse revizuirii, cu condiția ca, la data formulării acestei cereri de revizuire, decizia care instituie termenul menționat să fi fost deja publicată în Jurnalul Oficial al statului membru în cauză.

26      Curtea a statuat, pe de altă parte, la punctul 59 din Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă) (C‑582/21, EU:C:2024:282), că articolul 4 alineatul (3) TUE și principiul echivalenței trebuie interpretate în sensul că, atunci când o cale de atac extraordinară prevăzută de o dispoziție procedurală națională permite unui justițiabil să solicite redeschiderea unei proceduri care a condus la o hotărâre definitivă invocând o decizie ulterioară a Curții Constituționale a statului membru în cauză prin care se constată neconformitatea cu Constituția sau cu o altă normă de rang superior a unei dispoziții de drept național ori a unei anumite interpretări a unei astfel de dispoziții în temeiul căreia a fost pronunțată respectiva hotărâre, ele nu impun ca această cale de atac să fie de asemenea deschisă ca urmare a invocării unei hotărâri a Curții adoptate în cadrul unei trimiteri preliminare privind interpretarea dreptului Uniunii în temeiul articolului 267 TFUE, în măsura în care consecințele concrete ale unei astfel de decizii a acestei Curți Constituționale în ceea ce privește dispoziția de drept național sau interpretarea unei asemenea dispoziții pe care se întemeiază hotărârea definitivă menționată decurg în mod direct din această decizie.

27      Astfel, spre deosebire de hotărârile preliminare în interpretare adoptate de Curte în temeiul articolului 267 TFUE, deciziile unei Curți Constituționale a unui stat membru cuprind o constatare referitoare la neconformitatea dispoziției de drept național în cauză sau a unei anumite interpretări a unei asemenea dispoziții cu Constituția acestui stat membru sau cu o altă normă de rang superior. O asemenea constatare, atunci când dreptul național prevede acest lucru, nu necesită adoptarea unei hotărâri judecătorești subsecvente și are ca efect privarea acestei dispoziții sau a acestei interpretări de forța sa obligatorie și înlăturarea ei din ordinea juridică națională, ceea ce are drept consecință directă să priveze de temei juridic hotărârea definitivă care a fost pronunțată pe baza dispoziției menționate sau a interpretării menționate [Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă), C‑582/21, EU:C:2024:282, punctul 49].

28      În schimb, deși rolul Curții este de a furniza o interpretare obligatorie a dreptului Uniunii, consecințele care decurg din această interpretare pentru cazul concret țin de responsabilitatea instanțelor naționale [Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă), C‑582/21, EU:C:2024:282, punctul 50].

29      Rezultă că, sub rezerva verificărilor efectuate de instanța de trimitere, domeniul de aplicare al unei decizii a unei Curți Constituționale a unui stat membru prin care se constată incompatibilitatea cu Constituția acestui stat membru sau cu o altă normă de rang superior a unei dispoziții de drept național ori a unei anumite interpretări a unei astfel de dispoziții se distinge de cel al unei hotărâri preliminare în interpretare prin faptul că, într‑o asemenea hotărâre, Curtea nu se pronunță, atunci când interpretează dreptul Uniunii, în mod direct cu privire la eventuala incompatibilitate a unei dispoziții de drept național sau a unei interpretări a unei asemenea dispoziții cu dreptul Uniunii [Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă), C‑582/21, EU:C:2024:282, punctul 58].

30      Așa fiind, Curtea amintește că principiul autorității de lucru judecat nu se opune recunoașterii principiului răspunderii statului pentru hotărârea unei instanțe de ultim grad de jurisdicție, așa cum este instanța de trimitere. Astfel, particularii nu pot fi privați de posibilitatea de a angaja răspunderea statului pentru a obține, pe această cale, o protecție juridică a drepturilor lor pentru simplul fapt că o încălcare printr‑o asemenea decizie a drepturilor conferite de dreptul Uniunii nu mai poate, în mod normal, să facă obiectul unei remedieri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin, C‑676/17, EU:C:2019:700, punctul 56).

31      În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 alineatul (3) TUE, citit în lumina principiilor echivalenței, efectivității și securității juridice, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive pentru încălcarea dreptului Uniunii trebuie introdusă în termen de o lună de la comunicarea acestei hotărâri, în timp ce o cerere de revizuire întemeiată pe faptul că hotărârea judecătorească definitivă în discuție a fost adoptată în temeiul unei dispoziții naționale a cărei neconstituționalitate a fost constatată ulterior printr‑o decizie a Curții Constituționale a statului membru în cauză poate fi introdusă în termen de trei luni de la publicarea respectivei decizii a Curții Constituționale în Jurnalul Oficial al acestui stat membru, în măsura în care consecințele concrete ale acestei constatări a neconstituționalității decurg în mod direct din decizia menționată a Curții Constituționale.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

32      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 4 alineatul (3) TUE, citit în lumina principiilor echivalenței, efectivității și securității juridice, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive pentru încălcarea dreptului Uniunii trebuie introdusă în termen de o lună de la comunicarea acestei hotărâri, în timp ce o cerere de revizuire întemeiată pe faptul că hotărârea judecătorească definitivă în discuție a fost adoptată în temeiul unei dispoziții naționale a cărei neconstituționalitate a fost constatată ulterior printr‑o decizie a Curții Constituționale a statului membru în cauză poate fi introdusă în termen de trei luni de la publicarea respectivei decizii în Jurnalul Oficial al acestui stat membru, în măsura în care consecințele concrete ale acestei constatări a neconstituționalității decurg în mod direct din decizia menționată a Curții Constituționale.

Luxemburg, 12 decembrie 2024.

*      Limba de procedură: româna.