CELEX:62024CN0899: Cauza C-899/24 P: Recurs introdus la 23 decembrie 2024 de HG împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 16 octombrie 2024 în cauza T-494/23, HG/Comisia
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in CJUE: Decizii, 14/04/2025 |
|
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
C/2025/2053 |
14.4.2025 |
Recurs introdus la 23 decembrie 2024 de HG împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 16 octombrie 2024 în cauza T-494/23, HG/Comisia
(Cauza C-899/24 P)
(C/2025/2053)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurent: HG (reprezentant: L. Levi, avocată)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile
— |
anularea Hotărârii Tribunalului din 16 octombrie 2024 în cauza T-494/23 |
— |
în consecință, admiterea concluziilor reclamantului în primă instanță și, prin urmare, |
— |
anularea deciziilor de compensare din 10 octombrie 2022 (BUDG.C.4.001/AM/444), din 13 octombrie 2022 (BUDG.C.4.001/PRS/444), din 11 noiembrie 2022 (BUDG.C.4.001/AM/444_3), din 12 decembrie 2022 (BUDG.C.4.001/AM/444_4), din 9 ianuarie 2023 (BUDG.C.4.001/AM/444_5), din 19 ianuarie 2023 (BUDG.C.4.001/PRS/444_6), din 9 februarie 2023 (BUDG.C.4.001/AM/444), din 10 martie 2023 (BUDG.C.4.001/AM/444) și din 11 aprilie 2023 (BUDG.C.4.001/AM/444), decizii privind, toate, suma de 3 350 de euro, cu excepția celei din 13 octombrie 2022, care privește suma de 274,59 euro, și a celei din 19 ianuarie 2023, în valoare de 368 de euro; |
— |
în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației recurentului din 5 mai 2023; |
— |
obligarea intimatei la rambursarea sumelor recuperate în temeiul deciziilor adoptate, respectiv 24 092,59 euro, acest cuantum trebuind să fie majorat cu o dobândă de întârziere calculată la rata Băncii Centrale Europene, majorată cu 2 puncte; |
— |
obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în fața celor două instanțe. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă următorul motiv:
Hotărârea atacată a săvârșit o eroare de drept în definirea regulamentului financiar de constituire a temeiului juridic și a considerat că aplicarea acestuia nu determina prescrierea pretinsei creanțe – încălcarea articolului 98 din Regulamentul financiar din 2018 și încălcarea termenului rezonabil.
Hotărârea atacată este afectată de o încălcare de către prima instanță a obligației sale de motivare, a interdicției ultra petita, precum și de o încălcare a autorității de lucru judecat.
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/2053/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)