CELEX:62023TJ0329: Hotărârea Tribunalului (Camera a zecea extinsă) din 9 aprilie 2025.#Republica Cehă împotriva Comisia Europeană.#Resurse proprii ale Uniunii – Răspundere financiară a statelor membre – Obligația statelor membre de a pune la dispoziția Comisiei resurse proprii – Plata către Comisie a sumelor corespunzătoare resurselor proprii nerecuperate – Taxe la import – Importuri de produse textile, de încălțăminte și de ochelari de soare din Asia – Valoare în vamă – Lipsa subevaluării – Lipsa obligației de a constitui o garanție înainte de acordarea liberului de vamă – Îmbogățire fără justă cauză a Uniunii.#Cauza T-329/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea extinsă)

9 aprilie 2025(*)

„ Resurse proprii ale Uniunii – Răspundere financiară a statelor membre – Obligația statelor membre de a pune la dispoziția Comisiei resurse proprii – Plata către Comisie a sumelor corespunzătoare resurselor proprii nerecuperate – Taxe la import – Importuri de produse textile, de încălțăminte și de ochelari de soare din Asia – Valoare în vamă – Lipsa subevaluării – Lipsa obligației de a constitui o garanție înainte de acordarea liberului de vamă – Îmbogățire fără justă cauză a Uniunii ”

În cauza T‑329/23,

Republica Cehă, reprezentată de M. Smolek, J. Vláčil și L. Halajová, în calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de P. Němečková, M. Ilkova și T. Materne, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă),

compus din doamna O. Porchia, președintă, domnii M. Jaeger, L. Madise, P. Nihoul și S. Verschuur (raportor), judecători,

grefier: doamna R. Ūkelytė, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 24 septembrie 2024,

având în vedere desistarea parțială a Republicii Cehe primită la grefa Tribunalului la 20 decembrie 2024,

având în vedere decizia din 13 ianuarie 2025 de redeschidere a fazei orale a procedurii,

având în vedere observațiile privind desistarea parțială depuse de Comisie la 28 ianuarie 2025,

având în vedere decizia din 30 ianuarie 2025 de redeschidere a fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 268 TFUE și pe articolul 340 al doilea paragraf TFUE, Republica Cehă urmărește obținerea restituirii sumei de 60 435 306,39 coroane cehe (CZK) (aproximativ 2 409 000 de euro), plătită cu titlu de resurse proprii ale Uniunii Europene.

 Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

2        Începând de la 1 ianuarie 2005, Uniunea a eliminat toate contingentele aplicabile importurilor de produse textile și de îmbrăcăminte provenite din țări membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), inclusiv din China.

3        În urma acestei eliminări, Uniunea a fost expusă unei cantități foarte mari de importuri de produse textile și de încălțăminte din Asia, în special din China, precum și unui risc de subevaluare a valorii în vamă a importurilor menționate.

 ACP Discount

4        Ca răspuns la riscul de subevaluare a valorii în vamă a anumitor importuri, operațiunea de control prioritar numită „Discount” (denumită în continuare „ACP Discount”) a avut loc între 21 și 27 noiembrie 2011, apoi între 12 și 18 decembrie 2011, sub coordonarea Direcției Generale (DG) Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei Europene, în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58, denumit în continuare „Codul vamal comunitar”), aplicabil la acel moment, potrivit căruia trebuiau stabilite potrivit procedurii comitetului un cadru comun de gestionare a riscurilor, criterii comune, precum și domenii de control prioritare. O operațiune de control prioritară era o acțiune comună a statelor membre care prevedea controale vamale mai aprofundate pe o temă specifică, utilizând aceleași profiluri de risc în toate statele membre în cauză într‑o anumită perioadă de timp.

5        ACP Discount, la care au subscris toate statele membre, viza importurile de anumite produse textile, de încălțăminte și de ochelari de soare provenind din China, din Thailanda și din Vietnam, cu o valoare în vamă redusă.

6        În cadrul ACP Discount a fost întocmit un plan operațional care stabilea praguri de risc ce permiteau autorităților vamale ale statelor membre să detecteze valorile deosebit de scăzute declarate la import și, în consecință, importurile care prezentau un risc semnificativ de subevaluare a valorii lor în vamă (denumit în continuare „planul operațional al ACP Discount”).

7        Astfel, au fost selecționate 20 de coduri din Tariful integrat al Uniunii Europene (denumite în continuare „codurile TARIC”) pentru produsele textile și încălțăminte și două coduri TARIC pentru ochelarii de soare, iar pentru fiecare dintre aceste coduri TARIC fusese stabilit de Comisie un „preț mediu corectat” (denumit în continuare „PMC”).

8        PMC, exprimate în prețuri pe kilogram, au fost calculate pe baza prețurilor la importul în Uniune al mărfurilor încadrate la codurile TARIC într‑o perioadă de 48 luni, astfel cum sunt extrase din Comext, baza de date de referință pentru statisticile detaliate privind comerțul internațional cu mărfuri, gestionată de Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

9        Apoi a fost calculată o medie pentru întreaga Uniune pe baza mediei aritmetice, adică o medie neponderată a PMC‑urilor din toate statele membre. Au fost excluse din acest calcul valorile anormal de ridicate sau de scăzute.

10      În sfârșit, „prețul minim acceptabil” (denumit în continuare „PMA”), corespunzător unui procent de 50 % din PMC, a fost calculat și utilizat ca prag de risc.

 Liniile directoare ale ACP Discount

11      Planul operațional al ACP Discount cuprindea în anexa 2 „orientări pentru prevenirea și detectarea neregulilor (subevaluare) în importurile de produse textile și de încălțăminte” (denumite în continuare „liniile directoare ale ACP Discount”).

12      Liniile directoare ale ACP Discount prevedeau procedurile de verificare și de controale fizice care trebuiau efectuate de autoritățile vamale în cazul unor suspiciuni cu privire la valoarea în vamă declarată, în special atunci când aceasta era mai mică decât PMA (a se vedea punctul 5 din liniile directoare menționate).

13      Potrivit punctului 7 din liniile directoare ale ACP Discount, suspiciunile cu privire la valoarea în vamă declarată puteau fi înlăturate dacă autoritățile vamale dispuneau de cunoștințe prealabile cu privire la fiabilitatea declarantului.

14      În schimb, în cazul în care autoritățile vamale nu dispuneau de asemenea cunoștințe, acestea trebuiau să verifice documentele relevante și să inspecteze natura mărfurilor, inclusiv să preleve mostre aleatoriu (a se vedea punctul 8 din liniile directoare ACP Discount).

15      În plus, se prevedea că, în măsura în care inspecția (destinată să stabilească natura mărfurilor) nu înlătura îndoielile rezonabile care ar fi putut lua naștere, trebuia prelevat un eșantion din fiecare articol care figura în declarația vamală. Or, dacă era imposibil să se preleve un eșantion fără a distruge marfa, nu trebuia prelevată nicio probă, iar calitatea mărfii trebuia documentată cât mai precis posibil și confirmată pe cât posibil prin intermediul fotografiilor (a se vedea punctul 8 din liniile directoare ale ACP Discount).

16      În cazul în care persistau suspiciuni în legătură cu această examinare, autoritățile vamale trebuiau să contacteze telefonic declarantul pentru a continua verificarea declarațiilor. În cazul în care, în cadrul conversației telefonice, declarantul își exprima intenția de a elibera mărfurile, trebuia constituită o garanție. Valoarea unei astfel de garanții trebuia să se bazeze pe valoarea totală a taxelor la import ce puteau fi datorate (a se vedea punctul 9 din liniile directoare ale ACP Discount).

17      La punctul 11 din liniile directoare ale ACP Discount s‑a stabilit o listă a documentelor suplimentare pe care autoritățile vamale erau obligate să le solicite pentru continuarea verificărilor. Era vorba printre altele de contracte, chitanțe pentru costurile de transport și asigurare sau de comenzi.

18      Punctul 12 din liniile directoare ale ACP Discount enumera diferite împrejurări care trebuiau luate în considerare pentru a se stabili dacă, în pofida documentelor suplimentare și a explicațiilor furnizate de declarant, persistau îndoieli rezonabile, cum ar fi faptul că importatorul nu era în măsură să furnizeze o explicație rezonabilă pentru prețul scăzut facturat sau că acesta nu era disponibil pentru examinare.

19      În ipoteza în care astfel de suspiciuni persistau sau în cazul lipsei unui răspuns, autoritățile vamale trebuiau să furnizeze importatorului un aviz scris, indicând motivele care justificau persistența suspiciunilor lor și solicitând un răspuns într‑un termen rezonabil (a se vedea punctul 13 din liniile directoare ale ACP Discount).

20      În cazul în care informațiile și documentele suplimentare tot nu reușeau să risipească suspiciunile, valoarea în vamă declarată nu putea fi aplicată, iar valoarea în vamă trebuia determinată în conformitate cu una dintre metodele secundare prevăzute la articolul 30 alineatul (2) sau la articolul 31 din Codul vamal comunitar printr‑o decizie adoptată de autoritățile vamale și transmisă importatorului în cel mai scurt timp posibil (a se vedea punctul 15 din liniile directoare ale ACP Discount).

 Procedura precontencioasă

21      În perioada 10-14 noiembrie 2014, Comisia a efectuat o misiune de inspecție în Republica Cehă referitoare la punerea în aplicare de către aceasta din urmă a ACP Discount.

22      În urma acestei misiuni, Comisia a transmis autorităților cehe, prin scrisoarea din 3 februarie 2015, Raportul nr. 14-25-1 privind rezultatele controlului resurselor proprii tradiționale efectuat în Republica Cehă între 10 și 14 noiembrie 2014.

23      În raportul menționat, Comisia și‑a exprimat rezervele cu privire la punerea în aplicare a ACP Discount de către Republica Cehă. Astfel, aceasta a concluzionat că nu a existat un control eficient al tuturor declarațiilor vamale vizate de ACP Discount și că toate mărfurile făcuseră obiectul unui liber de vamă fără cerere de garanție în temeiul articolului 248 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Codului vamal comunitar (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3), deși existau suspiciuni rezonabile cu privire la existența unei subevaluări a valorii în vamă a mărfurilor menționate. Potrivit Comisiei, acest lucru a avut drept consecință o pierdere de resurse proprii tradiționale ale Uniunii de care erau responsabile autoritățile cehe, care era egală cu diferența dintre taxa vamală calculată pe baza valorii în vamă declarate și cea calculată pe baza PMA.

24      Între anii 2015 și 2022 au urmat schimburi de corespondență între Republica Cehă și Comisie, cu ocazia cărora Comisia a transmis celeilalte elementele de probă pe care le solicitase, pe care aceasta însă nu le‑a acceptat. În mai multe rânduri, Comisia a insistat ca Republica Cehă să pună la dispoziția bugetului Uniunii, într‑o primă etapă, diferența dintre taxa vamală calculată pe baza valorii în vamă declarate și taxa calculată pe baza PMA, apoi, începând din anul 2017, diferența dintre taxa vamală calculată pe baza valorii în vamă declarate și taxa calculată pe baza PMC (în loc de PMA).

25      La 15 iunie 2018 și la 20 decembrie 2022, deși s‑a opus în mai multe rânduri, Republica Cehă a pus la dispoziția bugetului Uniunii, în anumite condiții, sumele de 28 307 935,78 CZK (aproximativ 1 128 000 de euro) și de 33 444 448,24 CZK (aproximativ 1 334 000 de euro). La 22 iunie 2020, suma de 641 306,81 CZK (aproximativ 26 000 de euro) a făcut obiectul unei compensații în favoarea Republicii Cehe.

26      La 15 iunie 2023, Republica Cehă a introdus prezenta acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii.

 Fapte ulterioare introducerii acțiunii

27      Întrucât între Comisie și Republica Cehă a intervenit o soluționare amiabilă în ceea ce privește al patrulea motiv invocat în cererea introductivă, care privea aplicarea a unui curs de schimb EUR/CZK incorect, Comisia, prin scrisoarea din 12 decembrie 2024, a acceptat restituirea către Republica Cehă a unei sume de 675 770,82 CZK (aproximativ 27 000 de euro).

28      În consecință, prin scrisoarea din 20 decembrie 2024, Republica Cehă a informat Tribunalul că se desista de al patrulea motiv și că acum solicita restituirea sumei de 60 435 306,39 CZK în loc de 61 111 071,21 CZK.

29      Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2025, Comisia a informat Tribunalul că nu are nicio obiecție cu privire la desistarea parțială menționată.

 Concluziile părților

30      În urma unei desistări parțiale, Republica Cehă solicită în esență Tribunalului:

–        obligarea Comisiei la restituirea sumei de 60 435 306,39 CZK plătite cu titlu de resurse proprii ale Uniunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

31      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

32      În susținerea acțiunii formulate și în urma desistării sale parțiale, Republica Cehă invocă trei motive. În cadrul primului motiv, aceasta arată că a efectuat controale vamale eficiente, astfel încât putea accepta valoarea în vamă declarată a mărfurilor vizate de ACP Discount și putea să le acorde liberul de vamă fără a solicita constituirea unei garanții. În cadrul celui de al doilea motiv, Republica Cehă susține că, în ipoteza în care Tribunalul ar aprecia că nu putea accepta valoarea în vamă declarată a mărfurilor vizate de ACP Discount, valoarea statistică nu putea fi utilizată pentru a estima valoarea în vamă a mărfurilor menționate. În sfârșit, în cadrul celui de al treilea motiv, Republica Cehă invocă, în orice caz, faptul că PMC nu putea fi utilizat pentru estimarea valorii în vamă.

33      Comisia contestă argumentele Republicii Cehe.

 Observații introductive

 Cu privire la obiectul acțiunii și la condițiile unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză

34      Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că prezentul litigiu privește o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 268 TFUE și al articolului 340 al doilea paragraf TFUE, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, care, în speță, s‑ar datora faptului că la cuantumul resurselor proprii ale Uniunii s‑ar fi adăugat fără motiv suma solicitată de Republica Cehă, care se consideră astfel sărăcită în mod corelativ fără ca această sărăcire să își găsească justificarea într‑o dispoziție legală.

35      În această privință, cuantumul corespunzător eventualelor sărăciri și îmbogățiri nu este contestat între părți.

36      Prin urmare, trebuie verificat dacă plata cuantumului în cauză își găsește o justificare legală în dreptul Uniunii.

37      În acest context, pentru a aprecia temeinicia argumentelor Republicii Cehe, trebuie amintite normele în materie de probă aplicabile unei acțiuni în despăgubire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii.

38      Potrivit jurisprudenței Curții, în cadrul unei acțiuni de această natură, introdusă de un stat membru care a pus la dispoziția Comisiei un cuantum al resurselor proprii ale Uniunii prin formularea unor rezerve cu privire la temeinicia poziției acesteia din urmă, revine Tribunalului sarcina de a aprecia printre altele dacă sărăcirea statului membru care are calitatea de reclamant, corespunzătoare punerii la dispoziția Comisiei a acestui cuantum, și îmbogățirea corelativă a acesteia din urmă își găsesc justificarea în obligațiile care se impun statului membru respectiv în temeiul dreptului Uniunii în materie de resurse proprii ale Uniunii sau sunt, dimpotrivă, lipsite de o astfel de justificare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 83).

39      Astfel, revine statului membru care are calitatea de reclamant sarcina de a demonstra că nu era obligat, în temeiul normelor Uniunii care reglementează sistemul resurselor proprii, să pună la dispoziția Comisiei cuantumul resurselor proprii care fac obiectul litigiului și că s‑a conformat obligațiilor care îi revin în acest sens. Sarcina probei care revine astfel statului membru nu are însă drept consecință faptul că Comisia se poate limita la a enunța, la modul general și fără elemente de probă care să susțină acest aspect, că elementele invocate în acest context de statul membru nu sunt suficiente.

 Cu privire la sistemul de resurse proprii al Uniunii

40      În stadiul actual al dreptului Uniunii, gestionarea sistemului de resurse proprii este încredințată statelor membre și ține de responsabilitatea exclusivă a acestora din urmă [Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 62, și Hotărârea din 8 martie 2022, Comisia/Regatul Unit (Combaterea fraudei privind subevaluarea), C‑213/19, EU:C:2022:167, punctul 345].

41      Astfel, din articolul 8 alineatul (1) din Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO 2007, L 163, p. 17) rezultă că resursele proprii ale Uniunii menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din decizia menționată sunt colectate de statele membre și că acestea au obligația de a pune aceste resurse la dispoziția Comisiei.

42      În acest scop, în temeiul articolului 2 alineatul (1) și al articolului 6 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 de punere în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților (JO 2000, L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184), aplicabil la acea dată, statele membre trebuiau, de îndată ce erau îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul vamal pentru înscrierea sumei cuvenite și notificarea debitorului, să constate un drept al Uniunii asupra resurselor proprii și să îl înscrie în contabilitatea respectivă. Astfel cum reieșea din cuprinsul articolelor 217 și 218 din Codul vamal comunitar, condițiile menționate erau îndeplinite atunci când autoritățile vamale dispuneau de elementele necesare și, prin urmare, erau în măsură să calculeze valoarea taxelor care rezulta dintr‑o datorie vamală și să determine debitorul în cauză (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 15 noiembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑392/02, EU:C:2005:683, punctele 57-59).

43      Apoi, statele membre trebuiau să pună la dispoziția Comisiei resursele proprii ale Uniunii în condițiile prevăzute la articolele 9-11 din Regulamentul nr. 1150/2000, înscriindu‑le, cu respectarea termenelor prevăzute, în creditul contului deschis în acest scop în numele instituției menționate.

44      În această privință, în temeiul articolului 17 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1150/2000, statele membre trebuiau să ia toate măsurile necesare pentru ca sumele corespunzătoare taxelor constatate în conformitate cu articolul 2 din acest regulament să fie puse la dispoziția Comisiei. În cazul în care nu se luau măsuri insuficiente, statul membru ar fi fost obligat să pună la dispoziția Comisiei resursele proprii pierdute.

 Cu privire la obligațiile impuse statelor membre în temeiul reglementării vamale

45      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, reglementarea vamală urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, EU:C:2016:455, punctul 23 și jurisprudența citată).

46      În special, în temeiul articolului 29 din Codul vamal comunitar, valoarea în vamă a mărfurilor importate era reprezentată de valoarea lor de tranzacție, și anume prețul efectiv plătit sau care trebuia plătit pentru mărfuri atunci când erau vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii, care trebuia să reflecte valoarea economică reală a unei mărfi importate (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, EU:C:2016:455, punctele 24 și 26 și jurisprudența citată).

47      Or, atunci când valoarea în vamă nu putea fi stabilită, în temeiul articolului 29 din Codul vamal comunitar, cu ajutorul valorii de tranzacție a mărfurilor importate, evaluarea în vamă era efectuată în conformitate cu dispozițiile articolului 30 din acest cod, prin aplicarea, în mod succesiv și cu o legătură de subsidiaritate între ele, a metodelor prevăzute la articolul 30 alineatul (2) literele (a)-(d) din acest cod, precum și a articolului 31 din același cod (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2016 EURO 2004. Hungary, C‑291/15, EU:C:2016:455, punctele 27-29 și jurisprudența citată).

48      De asemenea, articolul 13 alineatul (1) din Codul vamal comunitar prevedea că autoritățile vamale puteau efectua, în conformitate cu condițiile stabilite de dispozițiile în vigoare, toate controalele pe care le considerau necesare pentru a garanta aplicarea corectă a legislației vamale și a celorlalte acte cu putere de lege care reglementează intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul și destinația particulară a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și țările terțe.

49      În această privință, articolul 248 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93 a prevăzut că liberul de vamă pentru mărfurile în cauză era acordat de autoritățile vamale, în principiu, pe baza valorii de tranzacție în sensul articolului 29 din Codul vamal comunitar, și anume pe baza taxelor la import stabilite potrivit mențiunilor din declarație. Cu toate acestea, atunci când autoritățile vamale considerau că controalele pe care le efectuaseră puteau conduce la stabilirea unui cuantum al taxelor mai ridicat decât cel care rezultă din datele menționate, acestea impuneau constituirea unei garanții suficiente pentru a acoperi diferența dintre cuantumul rezultat din aceleași date și cel la care puteau fi supuse în cele din urmă mărfurile. Cu toate acestea, statele membre erau obligate să restituie garanția menționată atunci când verificările și controalele suplimentare efectuate de autoritățile vamale nu conduseseră la stabilirea unui cuantum al taxelor mai mare decât cel rezultat din datele declarației.

50      Rezulta că, în realizarea controalelor în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Codul vamal comunitar și în impunerea unei garanții pe care o considerau necesară în temeiul articolului 248 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93, statele membre dispuneau de o anumită latitudine și libertate de alegere în privința măsurilor care trebuiau luate în ceea ce privește printre altele modul de utilizare a mijloacelor de care dispuneau. Totuși, această latitudine sau această libertate de alegere era limitată de principiul efectivității, care impunea ca măsurile luate să fie eficiente și cu efect de descurajare, sub rezerva însă a necesității de a respecta drepturile fundamentale garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de principiile generale ale dreptului Uniunii [Hotărârea din 8 martie 2022, Comisia/Regatul Unit (Combaterea fraudei privind subevaluarea), C‑213/19, EU:C:2022:167, punctul 213].

51      Astfel, domeniul de aplicare al principiului efectivității, în măsura în care acesta din urmă se aplică obligației specifice care revine statelor membre în temeiul articolului 325 alineatul (1) TFUE de a garanta colectarea efectivă și integrală a resurselor proprii ale Uniunii reprezentate de taxele vamale, nu poate fi determinat în mod abstract și static, din moment ce depinde de caracteristicile activității în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2022, Comisia/Regatul Unit (Combaterea fraudei privind subevaluarea), C‑213/19, EU:C:2022:167, punctul 220].

52      În sfârșit, trebuie amintit că prezenta cauză privește punerea în aplicare de către Republica Cehă a ACP Discount, în cadrul căreia statele membre și Comisia stabiliseră un plan operațional care prescria profilurile și pragurile de risc ce trebuiau să alerteze statele membre în cadrul verificărilor valorilor în vamă declarate pentru mărfurile vizate în mod specific de planul respectiv și cuprindea, în anexa 2, linii directoare care prevedeau procedurile de verificare și de controale fizice în cazul unor suspiciuni cu privire la valoarea în vamă declarată, în special atunci când aceasta era mai mică, chiar cu mult mai mică, decât PMA (a se vedea punctul 12 de mai sus). Astfel, le revenea autorităților vamale cehe sarcina de a îndeplini demersurile prevăzute de liniile directoare și, după ce le‑au urmat pe fiecare dintre ele, sarcina de a aprecia, pe baza informațiilor provenite de la agenții lor sau de la declaranți, dacă puteau renunța în mod rezonabil la suspiciunile lor, ținând seama de ceea ce era realizabil prin utilizarea eficientă a resurselor de care dispuneau.

 Cu privire la primul și la al doilea motiv, referitoare la controalele efectuate de autoritățile vamale cehe și la utilizarea valorii statistice ca valoare în vamă

53      Cu titlu introductiv, trebuie constatat că părțile nu contestă faptul că Uniunea s‑a îmbogățit ca urmare a unei sărăciri corelative a Republicii Cehe, întrucât acest stat membru a plătit suma în litigiu în condițiile în care nu era de acord cu Comisia în ceea ce privește obligația sa de a proceda astfel.

54      Potrivit Comisiei, sărăcirea Republicii Cehe este totuși justificată, întrucât rezultă din nerespectarea de către aceasta din urmă a articolului 13 alineatul (1) din Codul vamal comunitar și a articolului 248 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93.

55      La rândul său, Republica Cehă susține, în cadrul primului motiv, că nu a avut loc nicio încălcare a dispozițiilor menționate, din moment ce autoritățile sale vamale au efectuat controale suficiente în conformitate cu dispozițiile în vigoare în temeiul planului operațional și al liniilor directoare ale ACP Discount. În plus, controalele menționate ar fi indicat că mărfurile în cauză aveau o calitate atât de slabă încât valoarea lor în vamă declarată putea fi acceptată, iar acordarea liberului de vamă putea fi dispusă fără a se solicita constituirea unei garanții.

56      Rezultă de aici, având în vedere principiile enunțate la punctele 34-51 de mai sus, că trebuie să se examineze dacă controalele efectuate de Republica Cehă în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Codul vamal comunitar puteau fi considerate suficiente în lumina principiului efectivității prevăzut la articolul 325 alineatul (1) TFUE, astfel încât să îi fie permis să acorde liberul de vamă mărfurilor în cauză fără a solicita constituirea unei garanții precum cea prevăzută la articolul 248 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93.

57      În această privință, trebuie amintit că liniile directoare ale ACP Discount prevedeau proceduri de verificare și de controale fizice atunci când autoritățile vamale aveau suspiciuni cu privire la aspectul dacă valoarea în vamă declarată reflecta prețul plătit efectiv sau care trebuia plătit pentru mărfuri, în special atunci când valoarea în vamă era mai mică decât PMA (a se vedea punctul 12 de mai sus).

58      În speță, părțile nu contestă că existau astfel de suspiciuni, din moment ce prezentul litigiu vizează 544 de articole de mărfuri care au fost preluate din 370 de declarații vamale a căror valoare în vamă declarată era mai mică decât PMA.

 Cu privire la controalele efectuate de autoritățile vamale cehe

59      În ceea ce privește controalele efectuate de autoritățile sale vamale ca urmare a suspiciunilor privind valoarea în vamă declarată, Republica Cehă face, primo, dovada realizării unui control fizic al tuturor mărfurilor vizate de cele 544 de articole și de cele 370 de declarații vamale sus-menționate, prezentând, în majoritatea cazurilor, rapoartele de inspecție aferente și, în celelalte cazuri, un document extras din sistemul informatic al administrației vamale referitor la efectuarea controlului. Din aceste documente reiese că toate mărfurile au fost supuse unui control privind caracteristicile mărfurilor în cauză.

60      Secundo, Republica Cehă prezintă, cu titlu de exemplu, copiile anumitor declarații vamale, care sunt însoțite de fotografii ale mărfurilor în cauză, ce prezintă în mod vizibil defecte, precum și de procese‑verbale, de documente contractuale și de rapoarte de inspecție, care confirmă calitatea slabă până la foarte slabă a mărfurilor menționate.

61      Tertio, Republica Cehă prezintă declarații sub jurământ ale mai multor agenți ai autorităților sale vamale care au participat la controale în diverse birouri vamale în lunile noiembrie și decembrie 2011. În aceste declarații se arată că a fost efectuat un control sistematic și regulat al mărfurilor importate, care privea toate caracteristicile mărfurilor, precum tipul, valoarea, cantitatea, contrafacerea și daunele. Aceste controale ar fi arătat că mărfurile controlate erau de slabă calitate, în ceea ce privește, de exemplu, țesăturile, uneori mucegăite sau incorect etichetate, confecționarea, mărfurile prezentând, de exemplu, cusături neuniforme, sau faptul că cutiile de încălțăminte degajau mirosuri chimice neplăcute de la deschidere. Agenții menționați au indicat de asemenea că, în opinia lor, mărfurile corespundeau valorii declarate.

62      Quarto, în ceea ce privește afirmația Comisiei potrivit căreia ar fi trebuit prelevate eșantioane din fiecare transport, Republica Cehă a explicat în ședință că, în conformitate cu punctul 8 din liniile directoare ale ACP Discount, a fost prelevat un eșantion din fiecare articol care figura în declarațiile vamale, fapt pe care în cele din urmă Comisia nu l‑a contestat.

63      Quinto, Republica Cehă arată că, în toate cazurile, declaranții au cooperat cu autoritățile vamale și au furnizat documente în susținerea valorii în vamă declarate, precum facturi, documente de asigurare, liste de colisaj, contracte de vânzare și documente privind transferul de fonduri, cu alte cuvinte dovezi ale prețului plătit în mod real.

64      Sexto, Republica Cehă arată că documentele prezentate de declaranți nu conțineau nereguli sau contradicții, erau valabile atât din punct de vedere juridic, cât și contabil și stabileau valoarea în vamă declarată.

65      În sfârșit, Republica Cehă arată că costurile de expediere și valorile asigurate ale mărfurilor în raport cu valoarea în vamă declarată nu suscitau îndoieli cu privire la aspectul dacă aceasta din urmă reflecta prețul plătit efectiv.

66      Având în vedere cele ce precedă, trebuie constatat că Republica Cehă a adoptat cvasitotalitatea măsurilor prevăzute în liniile directoare ale ACP Discount. În acest context, în ședință, Comisia a admis că dosarele de inspecție erau complete și că nu era în măsură să identifice documente care să fi lipsit.

67      În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că liniile directoare ale ACP Discount descriau modul în care statele membre și Comisia considerau că autoritățile vamale ar fi trebuit să acționeze atunci când se confruntau cu importuri voluminoase de anumite mărfuri provenite din Asia și care prezentau o valoare în vamă redusă, chiar extrem de redusă (a se vedea punctele 4 și 12 de mai sus) și, pe de altă parte, că autoritățile vamale menționate dispuneau de o marjă de manevră atunci când efectuau verificări și controale ale mărfurilor în cauză (a se vedea punctul 50 de mai sus).

68      Or, trebuie constatat că, pe tot parcursul procedurii precontencioase și al prezentei acțiuni, Comisia nu a furnizat elemente concrete din care să rezulte că controalele fizice și documentare efectuate de Republica Cehă nu erau conforme cu principiul efectivității (a se vedea punctul 50 de mai sus), în pofida conformității lor cu liniile directoare ale ACP Discount și ținând seama de marja de manevră de care dispuneau autoritățile vamale cehe în alegerea controalelor pe care le considerau adecvate în speță.

69      În acest context, trebuie respins și argumentul invocat de Comisie în ședință, potrivit căruia rigurozitatea controalelor efectuate de Republica Cehă ar fi repusă în discuție ca urmare a faptului că aceasta din urmă nu a respins valoarea în vamă declarată a niciuneia dintre mărfurile controlate, chiar dacă aceasta era inferioară pragului de risc. Astfel, și în această privință, Comisia omite să indice ce alte măsuri ar fi putut fi luate de autoritățile vamale cehe pentru a stabili dacă valoarea în vamă declarată corespundea prețului plătite efectiv.

 Cu privire la contextul specific al prezentei cauze

70      În pofida caracterului exhaustiv al controalelor efectuate de autoritățile vamale cehe, Comisia arată că, având în vedere contextul specific al prezentei cauze, Republica Cehă nu se putea limita la verificările și la controalele efectuate și ar fi trebuit să continue să aibă îndoieli cu privire la valoarea în vamă declarată și să nu dispună acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză fără a solicita constituirea unei garanții.

71      În acest context, Comisia invocă mai multe elemente.

72      Primo, aceasta afirmă că, datorită măsurilor luate în cadrul operațiunilor „Draper” în anul 2009 și „TRICK” în anul 2010, care vizau textile subevaluate importate din China, autoritățile vamale cehe cunoșteau, la momentul ACP Discount, modul în care autorii fraudelor utilizau documente falsificate pentru a subevalua mărfurile, astfel încât acestea nu ar fi putut accepta valoarea în vamă declarată.

73      În această privință, trebuie constatat, asemenea Republicii Cehe, că operațiunile „Draper” din anul 2009 și „TRICK” din anul 2010 au fost efectuate pe baza unor suspiciuni concrete de fraudă, care permiseseră autorităților cehe să recurgă la tehnicile operaționale disponibile în cadrul unei proceduri penale (interceptarea convorbirilor telefonice, înregistrări video, filări), ceea ce nu se poate aplica însă în speță. Astfel, după cum susține Republica Cehă fără a fi contestată de Comisie, în cadrul prezentei cauze nu exista niciun indiciu concret de fraudă care să fi permis recurgerea la asemenea metode de investigație.

74      Secundo, Comisia face referire la evenimente ulterioare ACP Discount care ar indica o lipsă de eficacitate a controalelor efectuate cu ocazia ACP Discount. În special, Comisia invocă măsurile instituite de autoritățile cehe începând din martie 2012 și împrejurarea că, începând cu luna aprilie 2015, valorile în vamă medii în Republica Cehă au atins media Uniunii.

75      În această privință, trebuie arătat că evenimentele care au avut loc începând din martie 2012 și din aprilie 2015 nu pot fi luate în considerare cu ocazia examinării caracterului suficient al controalelor efectuate de autoritățile vamale cehe în cadrul ACP Discount în lunile noiembrie și decembrie 2011. Astfel, această examinare trebuie efectuată ținând seama de contextul factual din acea perioadă, precum și de informațiile care erau accesibile autorităților vamale cehe la acel moment.

76      Pe de altă parte, în ceea ce privește măsurile adoptate de Republica Cehă în martie 2012, trebuie remarcat că acestea priveau punerea în aplicare a unei metode care să permită stabilirea unor profiluri de risc întemeiate pe valoarea medie a mărfurilor similare importate recent în Republica Cehă, care erau mai precise și mai țintite decât cele ale ACP Discount, acestea din urmă fiind calculate pe baza prețurilor de import în întreaga Uniune ale unor mărfuri încadrate la anumite coduri TARIC care nu erau în mod necesar asemănătoare cu produsele ce fac obiectul controlului vamal în cauză.

77      Or, așa cum arată Republica Cehă fără a fi contestată de Comisie, în cadrul ACP Discount, autoritățile vamale cehe dispuneau deja de date cu privire la mărfuri identice sau similare recent importate în Republica Cehă. Pe această bază, autoritățile menționate au comparat valoarea în vamă a mărfurilor menționate cu cea a mărfurilor vizate de ACP Discount, astfel încât recurgerea la metoda menționată, pusă în aplicare în martie 2012, nu ar fi condus la un rezultat diferit.

78      În sfârșit, în ceea ce privește evoluția valorilor în vamă medii începând din luna aprilie 2015 în Republica Cehă, aceasta din urmă arată, fără a fi contestată de Comisie, că, la acel moment, Comisia a început să acorde statelor membre acces la propria bază de date și că cooperarea internațională și schimbul de informații cu China fuseseră îmbunătățite. În acest context, Republica Cehă face referire la ANEX CZ s.r.o., o societate menționată de Comisie în memoriul în apărare ca urmare a importurilor frauduloase pe care le‑ar fi realizat în anii 2013 și 2014, și explică faptul că autoritățile chineze furnizaseră informații care permiseseră autorităților cehe să descopere caracterul fraudulos al anumitor facturi.

79      Astfel, disponibilitatea sporită a datelor relevante, iar nu continuarea controalelor și a verificărilor, le‑ar fi permis autorităților vamale cehe să fie mai eficiente în detectarea importurilor subevaluate anterior anului 2015, însă acestea nu dispuneau de asemenea date cu ocazia ACP Discount.

80      Tertio, Comisia arată că, dat fiind că prețul mondial la kilogram al materialului din bumbac în cadrul ACP Discount se ridica la 12,77 euro și că prețul mediu unitar era, prin urmare, de 1,50 euro, prețul mediu indicat în declarațiile vamale, care se ridica la mai puțin de 0,15 euro, nu putea corespunde valorii reale a materialului.

81      În această privință, trebuie constatat că comparația făcută de Comisie nu este utilă pentru a stabili dacă valoarea în vamă declarată reflecta prețul plătit efectiv sau care trebuia plătit pentru mărfurile în cauză. Astfel, o asemenea comparație ar fi putut fi cel mult utilizată ca indicator de risc, care ar fi condus la controale mai aprofundate, precum PMA. Or, în măsura în care autoritățile vamale efectuaseră verificări și controale fizice ale tuturor mărfurilor a căror valoare în vamă declarată era cu mult mai mică decât PMA, faptul că valoarea menționată a acestor mărfuri era de asemenea inferioară prețului unitar mediu mondial al bumbacului nu are nicio relevanță.

 Cu privire la relevanța valorii statistice ca bază pentru estimarea valorii în vamă

82      Având în vedere cele ce precedă, esența argumentației Comisiei constă în a considera că, atât timp cât valoarea în vamă declarată este inferioară PMA, aceasta nu poate fi acceptată și, în consecință, constituirea unei garanții trebuie să fie solicitată de autoritățile naționale înainte de acordarea liberului de vamă.

83      Or, o astfel de ipoteză potrivit căreia orice valoare în vamă inferioară PMA trebuie în principiu să fie respinsă, indiferent de amploarea îndoielilor care subzistă sau nu după verificările și controalele efectuate de autoritățile vamale, ar încălca marja de manevră de care se bucură statele membre prin efectuarea de controale vamale (a se vedea punctul 50 de mai sus) și reglementarea vamală care prevede o procedură specifică în cazul repunerii în discuție a valorii în vamă declarate (a se vedea punctele 47-89 de mai jos).

84      Astfel, după cum a recunoscut Comisia în ședință, o valoare statistică precum PMA poate fi utilizată numai ca un instrument de analiză a riscurilor, cu alte cuvinte un instrument care permite detectarea pe baza unor profiluri de risc a importurilor care pot fi subevaluate și pentru care sunt necesare verificări, iar nu pentru a determina valoarea lor în vamă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2022, Comisia/Regatul Unit (Combaterea fraudei privind subevaluarea), C‑213/19, EU:C:2022:167, punctul 373].

 Cu privire la posibilitățile reale ale autorităților vamale cehe de a determina o valoare în vamă mai ridicată

85      În sfârșit, chiar presupunând că, așa cum susține Comisia, autoritățile vamale cehe ar fi trebuit să determine valoarea în vamă potrivit metodelor secundare prevăzute la articolele 30 și 31 din Codul vamal comunitar, trebuie să se examineze dacă, prin aplicarea unei astfel de metode, autoritățile menționate ar fi putut ajunge la o valoare vamală mai mare decât valoarea de tranzacție în temeiul articolului 29 din Codul vamal comunitar și dacă, în consecință, constituirea unei garanții înainte de acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză ar fi contribuit la protecția intereselor financiare ale Uniunii (a se vedea punctul 49 de mai sus).

86      În acest context, trebuie amintit că obiectivul unei garanții este de a permite autorităților vamale, pe de o parte, să autorizeze acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, continuând totodată examinarea acestora din urmă și a documentației care le însoțește, și, pe de altă parte, să evite ca o potențială datorie vamală care rezultă dintr‑o astfel de verificare să nu mai fie recuperată.

87      Așadar, constituirea unei garanții contribuie la protecția intereselor financiare ale Uniunii numai în ipoteza în care autoritățile vamale ale unui stat membru dispun de elementele care le permit să calculeze un cuantum al taxelor vamale superior celui perceput pe baza valorii în vamă declarate și, prin urmare, să constate un drept suplimentar de resurse proprii în beneficiul Uniunii (a se vedea punctul 42 de mai sus).

88      În această privință, trebuie amintit cu titlu introductiv că dacă, în urma unui control și a unei cereri de informații suplimentare, autoritățile vamale aveau în continuare suspiciuni rezonabile cu privire la valoarea declarată a mărfurilor, împiedicându‑le să le accepte în temeiul articolului 29 din Codul vamal comunitar, acestea puteau recurge la una dintre metodele secundare prevăzute la articolul 30 alineatul (2) literele (a)-(d) din Codul vamal comunitar pentru a determina valoarea mărfurilor. Aceste metode secundare trebuiau aplicate în mod succesiv și printr‑o legătură de subsidiaritate între ele (a se vedea punctul 47 de mai sus) și constau printre altele, astfel cum prevede articolul 30 alineatul (2) literele (a) și (b) din regulamentul menționat, în determinarea valorii pe baza valorii de tranzacție a unor mărfuri identice sau similare importate în același moment.

89      Dacă în acest stadiu tot nu era posibil să se stabilească valoarea în vamă a mărfurilor, trebuia aplicată „metoda reziduală” (fall‑back), în conformitate cu articolul 31 din Codul vamal comunitar.

90      Or, trebuie să se constate că din dosar reiese faptul că, deși credeau că nu erau obligate la aceasta din moment ce apreciau că valoarea în vamă declarată putea fi acceptată în conformitate cu articolul 29 din Codul vamal comunitar, autoritățile vamale cehe au comparat valoarea în vamă declarată cu importuri recente de mărfuri de același tip și de aceeași calitate (a se vedea punctul 77 de mai sus). Așa cum arată Republica Cehă fără a fi contrazisă de Comisie, această comparație a arătat că aplicarea uneia dintre metodele secundare prevăzute la articolul 30 alineatul (2) literele (a) sau (b) din Codul vamal comunitar nu ar fi permis autorităților vamale cehe să atingă o valoare în vamă mai ridicată pentru mărfurile vizate de ACP Discount decât cea declarată în sensul articolului 29 din Codul vamal comunitar.

91      În sfârșit, chiar presupunând, astfel cum invocă Comisia, că mărfurile menționate nu ar fi putut să fie luate în considerare ca element de comparație în cadrul aplicării articolului 30 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Codul vamal comunitar din cauza valorii lor vamale reduse, mai mică decât PMA, trebuie să se examineze dacă aplicarea metodei reziduale, în conformitate cu articolul 31 din Codul vamal comunitar, ar fi permis autorităților vamale cehe să atingă o valoare în vamă mai ridicată.

92      Astfel, potrivit acestei metode, valoarea în vamă era stabilită pe baza datelor disponibile în Uniune, utilizând mijloace rezonabile compatibile cu principiile și cu dispozițiile generale enumerate la articolul 31 din Codul vamal comunitar.

93      În această privință, trebuie amintit că, așa cum a recunoscut Comisia în ședință, o valoare statistică precum PMA nu servește la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor (a se vedea punctul 84 de mai sus), nici măcar în cadrul determinării valorii potrivit metodei reziduale.

94      În consecință și având în vedere că utilizarea unor valori în vamă arbitrare sau fictive era exclusă de articolul 30 alineatul (2) din Codul vamal comunitar și de jurisprudență (a se vedea punctul 45 de mai sus), trebuie constatat că dosarul nu cuprinde elemente care să permită să se concluzioneze că aplicarea metodei reziduale în sensul articolului 31 din Codul vamal comunitar ar fi condus la perceperea unui cuantum suplimentar de taxe vamale și, astfel, de resurse proprii ale Uniunii.

 Concluzie

95      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se constate că Republica Cehă a acționat în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Codul vamal comunitar și cu articolul 248 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93 și să se concluzioneze că nu era obligată, în temeiul normelor Uniunii care reglementează sistemul resurselor proprii, să pună la dispoziția Comisiei cuantumul resurselor proprii care fac obiectul prezentului litigiu.

96      Rezultă că primul și al doilea motiv trebuie admise, fără a fi necesară examinarea celui de al treilea motiv.

97      În consecință, se impune obligarea Comisiei la restituirea către Republica Cehă a sumei de 60 435 306,39 CZK plătite cu titlu de resurse proprii ale Uniunii.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

98      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Obligă Comisia Europeană la restituirea către Republica Cehă a sumei de 60 435 306,39 coroane cehe (CZK), plătită cu titlu de resurse proprii ale Uniunii Europene.

2)      Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 aprilie 2025.

Semnături

*      Limba de procedură: ceha.