CELEX:62023CJ0584: Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 10 aprilie 2025.#Asepeyo Mutua Colaboradora de la Seguridad Social nº 151 și KT împotriva Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS) ș.a.#Cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social n° 3 de Barcelona.#Trimitere preliminară – Politica socială – Egalitate de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale – Directiva 79/7/CEE – Articolul 4 alineatul (1) – Discriminare indirectă pe criterii de sex – Metodă de calcul al pensiei de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă – Luarea în considerare a remunerației efective la data accidentului de muncă – Reducere a timpului de lucru pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de până la 12 ani.#Cauza C-584/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

10 aprilie 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Politica socială – Egalitate de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale – Directiva 79/7/CEE – Articolul 4 alineatul (1) – Discriminare indirectă pe criterii de sex – Metodă de calcul al pensiei de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă – Luarea în considerare a remunerației efective la data accidentului de muncă – Reducere a timpului de lucru pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de până la 12 ani ”

În cauza C‑584/23,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Juzgado de lo Social n^o 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Barcelona, Spania), prin decizia din 18 septembrie 2023, primită de Curte la 21 septembrie 2023, în procedura

Asepeyo Mutua Colaboradora de la Seguridad Social n^o151,

KT

împotriva

Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS),

Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS),

KT,

Alcampo SA, succesoare în drepturi a Supermercados Sabeco SA,

Asepeyo Mutua Colaboradora de la Seguridad Social n^o151,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul A. Kumin, președinte de cameră, domnul F. Biltgen (raportor), președintele Camerei întâi, și domnul S. Gervasoni, judecător,

avocat general: R. Norkus,

grefier: doamna L. Carrasco Marco, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 decembrie 2024,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru KT, de A. Abrain Cariñena, C. LLena Mollón și S. Torné Martí, abogadas;

–        pentru Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS) și Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS), de P. García Perea și A. R. Trillo García, în calitate de letrados;

–        pentru guvernul spaniol, de S. Núñez Silva și A. Pérez‑Zurita Gutiérrez, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de I. Galindo Martín și E. Schmidt, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 8 TFUE, a articolelor 21 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a articolului 4 din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale (JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 192), precum și a articolului 5 din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (JO 2006, L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul a două litigii, primul între Asepeyo Mutua Colaboradora de la Seguridad Social n° 151 (denumită în continuare „societatea mutuală Asepeyo”), pe de o parte, și Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS) (Institutul Național de Securitate Socială, Spania), Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS) (Trezoreria Generală a Securității Sociale), KT, precum și Alcampo SA, succesoare în drepturi a Supermercados Sabeco SA, pe de altă parte, și al doilea între KT, pe de o parte și INSS, TGSS, societatea mutuală Asepeyo și Alcampo, pe de altă parte, în legătură cu stabilirea bazei de calcul al pensiei de incapacitate permanentă totală care i‑a fost plătită lui KT în urma unui accident de muncă survenit într‑o perioadă în care aceasta beneficia de o măsură de reducere a timpului de lucru.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Directiva 79/7

3        Articolul 1 din Directiva 79/7 prevede:

„Obiectul prezentei directive îl constituie aplicarea treptată, în domeniul securității sociale și al altor elemente ale protecției sociale prevăzute la articolul 3, a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale, denumit în continuare principiul egalității de tratament.”

4        Articolul 3 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede:

„(1)      Prezenta directivă se aplică:

(a)      regimurilor juridice care asigură protecția împotriva următoarelor riscuri:

–        boală;

–        invaliditate;

–        limită de vârstă;

–        accident de muncă și boală profesională;

–        șomaj;

[…]

(2)      Prezenta directivă nu se aplică dispozițiilor privind prestațiile de urmaș sau celor privind prestațiile familiale, cu excepția prestațiilor familiale acordate prin intermediul sporurilor la prestațiile datorate în cazul riscurilor menționate la alineatul (1) litera (a).”

5        Articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată are următorul cuprins:

„Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în ceea ce privește:

–        domeniul de aplicare al regimurilor și condițiile de acces la acestea;

–        obligația de a cotiza și calculul cotizațiilor,

–        calculul prestațiilor, inclusiv sporurile datorate celuilalt soț și persoanelor aflate în întreținere [a se citi «pentru soț și pentru persoanele aflate în întreținere»] și condițiile care reglementează durata și menținerea dreptului la prestații.”

 Directiva 2006/54

6        Articolul 1 din Directiva 2006/54, intitulat „Obiect”, prevede:

„Prezenta directivă își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă.

În acest scop, aceasta conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește:

[…]

(c)      sistemele profesionale de securitate socială.

Aceasta conține, de asemenea, dispoziții ce vizează modalități de aplicare efectivă a acestui principiu prin stabilirea unor proceduri corespunzătoare.”

7        Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentei directive se înțelege prin:

[…]

(b)      «discriminare indirectă»: situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare;

[…]

(f)      «sisteme profesionale de securitate socială»: sistemele care nu sunt reglementate de Directiva [79/7], care au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, [de] prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă.”

 Dreptul spaniol

 Statutul lucrătorilor

8        Articolul 37 din Estatuto de los Trabajadores (Legea privind statutul lucrătorilor), în versiunea rezultată din Real Decreto legislativo 2/2015, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Estatuto de los Trabajadores (Decretul regal legislativ nr. 2/2015 de aprobare a textului reformat al Legii privind statutul lucrătorilor), din 23 octombrie 2015 (BOE nr. 255 din 24 octombrie 2015, p. 100224) (denumită în continuare „Statutul lucrătorilor”), intitulat „Repausul săptămânal, sărbătorile legale și concediile”, prevede la alineatul 6:

„Persoana care se ocupă în mod direct, în calitate de ocrotitor legal, de un copil cu vârsta de până la 12 ani sau de o persoană cu handicap care nu desfășoară o activitate remunerată are dreptul la o reducere a programului de lucru cu cel puțin o optime și cu cel mult jumătate din durata obișnuită a acestuia, cu reducerea proporțională a salariului.

[…]

Reducerile timpului de lucru menționate la prezentul alineat constituie un drept individual al lucrătorilor, bărbați sau femei. […]”

 Decretul în materie de accidente de muncă

9        Articolul 60 din Reglamento de aplicación del texto refundido de la legislación de accidentes del trabajo (Regulamentul de aplicare a textului consolidat al Legii privind accidentele de muncă), în versiunea rezultată din Decreto por el que se aprueba el texto refundido de la legislación de accidentes del trabajo y Reglamento para su aplicación (Decretul de adoptare a textului consolidat al Legii privind accidentele de muncă și a Regulamentului de aplicare a acesteia) din 22 iunie 1956 (BOE nr. 197 din 15 iulie 1956, denumit în continuare „Decretul în materie de accidente de muncă”), are următorul cuprins:

„Salariul de bază pentru indemnizație sau pentru pensie în cazul în care lucrătorul primește remunerația pe unitate de timp se stabilește în conformitate cu următoarele reguli:

[…]

2.      Salariul de bază anual pentru pensie sau venit în caz de incapacitate permanentă sau de deces se calculează după cum urmează:

(a)      Salariul zilnic. Suma percepută pentru o zi normală de muncă de către lucrător la data accidentului se înmulțește cu 365 de zile ale anului.

[…]”

 Legea generală privind securitatea socială

10      Articolul 237 din Ley General de la Seguridad Social (Legea generală privind securitatea socială), în versiunea rezultată din Real Decreto Legislativo 8/2015, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General de la Seguridad Social (Decretul regal legislativ nr. 8/2015 de adoptare a textului consolidat al Legii generale privind securitatea socială) din 30 octombrie 2015 (BOE nr. 261 din 31 octombrie 2015, p. 103291) (denumită în continuare „Legea generală privind securitatea socială”), prevedea la momentul situației de fapt din litigiul principal:

„1.      Perioadele de concediu cu o durată maximă de trei ani de care beneficiază lucrătorii, în conformitate cu articolul 46 alineatul 3 din [Statutul lucrătorilor], ca urmare a încredințării fiecărui copil sau minor aflat într‑o familie substitutivă permanentă sau sub tutelă în scopul adopției sunt considerate o perioadă de cotizare efectivă în scopul prestațiilor de securitate socială corespunzătoare pentru limită de vârstă, incapacitate permanentă, deces și supraviețuire, maternitate și paternitate.

[…]

3.      Contribuțiile plătite în cursul primilor doi ani din perioada de reducere a timpului de lucru pentru îngrijirea copiilor prevăzută la articolul 37 alineatul 6 primul paragraf din [Statutul lucrătorilor] vor fi majorate cu până la 100 % din cuantumul care ar fi corespuns unui timp de lucru neredus, în scopul prestațiilor menționate la alineatul 1. […]

Contribuțiile plătite în perioadele de reducere a timpului de lucru prevăzute la articolul 37 alineatul 4 ultimul paragraf și alineatul 6 al treilea paragraf din [Statutul lucrătorilor] se majorează cu până la 100 % din cuantumul care ar fi corespuns unui timp de lucru neredus, în ceea ce privește prestațiile pentru limită de vârstă, de incapacitate permanentă, de deces și de supraviețuire, de naștere și de îngrijire a copiilor, de risc legat de sarcină, de alăptare și de incapacitate temporară.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

11      KT era angajată de Alcampo în calitate de casieră și beneficia, de la 2 ianuarie 2008, de o măsură de reducere a timpului de lucru obișnuit de care pot beneficia lucrătorii care au în îngrijire legală un copil cu vârsta sub 12 ani. În consecință, timpul său de lucru obișnuit, care era de 39,5 ore pe săptămână, a fost redus, mai întâi, între 2 ianuarie 2008 și 30 noiembrie 2017, la 50 %, apoi, între 1 și 31 decembrie 2017, la 30 de ore pe săptămână și, în sfârșit, începând de la 1 ianuarie 2018, la 20 de ore pe săptămână. Această măsură de reducere a timpului de lucru, însoțită de o diminuare proporțională a salariului, trebuia să înceteze la 6 octombrie 2019.

12      La 13 aprilie 2019, KT a fost victima unui accident de muncă, care i‑a cauzat o contuzie a șoldului și a genunchiului stâng, în urma căruia s‑a aflat, începând cu 29 octombrie 2019, în situație de incapacitate temporară. La 14 iunie 2019, angajatorul său a concediat‑o, punând astfel capăt raportului de muncă. În urma unor complicații, KT a trebuit să suporte o operație chirurgicală la 1 februarie 2021, care a constat în montarea unei proteze totale la genunchiul stâng.

13      Prin decizia INSS din 2 august 2021, s‑a recunoscut că KT suferea de o incapacitate permanentă totală rezultată dintr‑un accident de muncă, din cauza căreia i s‑a atribuit o pensie de incapacitate permanentă totală calculată pe baza salariului său efectiv la data accidentului, și anume 50 % din cuantumul corespunzător unei încadrări în muncă cu normă întreagă, al cărei cuantum a fost stabilit la 8 341,44 euro pe an.

14      După respingerea de către INSS a reclamației sale împotriva deciziei INSS din 2 august 2021, KT a formulat, la 30 martie 2022, o acțiune împotriva acestei decizii în fața Juzgado de lo Social n° 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Barcelona, Spania), care este instanța de trimitere, având ca obiect stabilirea bazei de calcul al pensiei sale de incapacitate permanentă totală la 16 236 de euro pe an, pe baza unui salariu corespunzător unei încadrări în muncă cu normă întreagă, fără a ține seama de măsura reducerii timpului de lucru de care beneficia la data accidentului.

15      În fața acestei instanțe, KT susține că articolul 60 din Decretul în materie de accidente de muncă, în temeiul căruia pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă se stabilește pe baza remunerației efective a lucrătorului la data accidentului, creează o discriminare indirectă pe criterii de sex pentru lucrătorii care beneficiază, la acea dată, de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil minor și de o diminuare proporțională a salariului lor. Astfel, de o asemenea măsură de reducere a timpului de lucru ar beneficia în majoritate lucrătoarele, astfel încât acestea ar fi dezavantajate în mod deosebit, în raport cu lucrătorii, la calcularea drepturilor lor de pensie de incapacitate permanentă.

16      La rândul său, INSS susține în fața instanței de trimitere că, în cazul în care accidentul de muncă al lui KT ar fi avut loc în primii doi ani ai perioadei în care a beneficiat de o măsură de reducere a timpului de lucru, pensia de incapacitate ar fi fost stabilită pe baza unei remunerații care corespundea unei încadrări în muncă cu normă întreagă. Abia începând cu al treilea an ar fi trebuit să se ia în considerare, în vederea calculării pensiei de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă, remunerația pe care lucrătorul o primea efectiv la momentul faptului generator. Indiferent de situație, stabilirea cuantumului unei prestații de securitate socială în funcție de remunerația efectivă a lucrătorului, chiar și în cazul în care ar fi în discuție o măsură de reducere a timpului de lucru destinată îngrijirii unui copil, ar fi pe deplin justificată.

17      Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a reglementării naționale referitoare la calculul pensiei pentru incapacitate permanentă a lucrătorilor rezultată dintr‑un accident de muncă. Întrucât această pensie este stabilită pe baza salariului primit efectiv de lucrător la data la care are loc accidentul, în ceea ce privește un lucrător în privința căruia s‑a dispus o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a‑i permite să se ocupe de un copil, în vederea acestui calcul ar fi luat în considerare un salariu redus în mod corespunzător. Aceste îndoieli privesc aspectul dacă această normă în materie de securitate socială, deși aparent neutră, creează o discriminare indirectă pe criterii de sex, în măsura în care, din punct de vedere statistic, un procentaj considerabil mai mare de femei decât de bărbați ar fi dezavantajate de metoda de calcul prevăzută astfel.

18      Instanța de trimitere arată că, în Hotărârea din 16 iulie 2009, Gómez‑Limón Sánchez‑Camacho (C‑537/07, EU:C:2009:462, punctul 62), Curtea a statuat că Directiva 79/7 nu impune statelor membre să acorde avantaje în materie de securitate socială persoanelor care și‑au crescut copiii sau să prevadă drepturi la prestații de securitate socială în urma unor perioade de întrerupere a activității datorate creșterii copiilor. Totuși, această hotărâre nu ar înlătura orice îndoială cu privire la interpretarea dreptului Uniunii.

19      În primul rând, Curtea nu ar fi examinat aspectul dacă reglementarea națională în discuție în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată crea o discriminare indirectă pe criterii de sex, în detrimentul lucrătoarelor.

20      În al doilea rând, Curtea nu ar fi examinat nici existența unei discriminări stabilite pe baza unor date statistice. Or, datele statistice ale TGSS ar evidenția că, dintre cei 224 513 lucrători care au beneficiat fără întrerupere între anii 2020 și 2022 de dreptul la reducerea timpului de lucru prevăzut la articolul 37 alineatul 6 din Statutul lucrătorilor, 202 403 (90,15 %) erau femei, iar 22 110 (9,85 %) erau bărbați.

21      În al treilea rând, ar trebui totuși să se țină seama de faptul că, în primii doi ani în care lucrătorul în cauză beneficiază de o măsură de reducere a timpului de lucru, contribuțiile plătite sunt luate în considerare în proporție de 100 %, ca și cum acest lucrător ar fi fost angajat cu normă întreagă, acest avantaj constituind o prestație de tip contributiv la securitatea socială.

22      În aceste condiții, Juzgado de lo Social n° 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Barcelona) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„[1)] [N]orma spaniolă privind stabilirea bazei de calcul al prestațiilor pentru incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă, prevăzută la articolul 60 [din Decretul în materie de accidente de muncă], este contrară articolului 4 din Directiva [79/7] și articolului 5 din Directiva [2006/54], întrucât [ar crea o] discriminare indirectă pe criterii de sex, deoarece, în cea mai mare parte, femeile sunt cele care își reduc timpul de lucru pentru a îngriji un copil minor, iar prestația care [le] este recunoscută este, așadar, în mod clar inferioară [celei recunoscute bărbaților]?

[2)] [A]vând în vedere faptul că norma spaniolă care prevede modalitatea de calcul al prestațiilor pentru incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă (articolul 60 alineatul 2 din [Decretul în materie de accidente de muncă]) ia în considerare salariul efectiv primit la momentul accidentului și că sistemul public spaniol de securitate socială – articolul 237 alineatul 3 din [Legea generală privind securitatea socială] – prevede cu titlu de prestație familială de tip contributiv că, în primii doi ani ai perioadei de reducere a timpului de lucru pentru îngrijirea unui copil minor, prevăzută la articolul 37 alineatul 6 din [Statutul lucrătorilor], [contribuțiile] sunt majorate [fictiv] până la a ajunge la 100 % [din baza contributivă] și faptul că, potrivit datelor statistice, 90 % dintre persoanele care solicită o reducere [a timpului de lucru] sunt femei, reglementarea spaniolă descrisă în acest mod este contrară articolului 8 [TFUE], articolelor 21 și 23 din [cartă], precum și articolului 4 din Directiva 79/7 și articolului 5 din Directiva 2006/54 și constituie o discriminare indirectă pe criterii de sex?”

 Cu privire la întrebările preliminare

23      Prin intermediul celor două întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții să interpreteze articolul 8 TFUE, articolele 21 și 23 din cartă, articolul 4 din Directiva 79/7, precum și articolul 5 din Directiva 2006/54.

24      În ceea ce privește, pe de o parte, aplicabilitatea Directivelor 79/7 și 2006/54 în litigiul principal, din dosarul de care dispune Curtea reiese că pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă este prevăzută de o dispoziție de drept național, și anume articolul 195 alineatul 1 din Legea generală privind securitatea socială, că aceasta este acordată oricărei persoane declarate în incapacitate permanentă care îndeplinește condițiile de afiliere la regimul legal de securitate socială spaniol, independent de orice perioadă de contribuție prealabilă, și că asigură o protecție împotriva riscului de accident de muncă, precum și de invaliditate.

25      O astfel de prestație intră sub incidența Directivei 79/7, având în vedere că face parte dintr‑un regim legal de protecție împotriva a două dintre riscurile enumerate la articolul 3 alineatul (1) din aceasta, și anume riscul de accident de muncă și riscul de invaliditate, și că este legată în mod direct și efectiv de protecția împotriva acestor riscuri. În schimb, Directiva 2006/54, care, în conformitate cu articolul 1 al doilea paragraf litera (c) coroborat cu articolul 2 alineatul (1) litera (f) din aceasta, nu se aplică regimurilor legale reglementate de Directiva 79/7, nu este aplicabilă litigiului principal.

26      Astfel, numai Directiva 79/7 este relevantă pentru răspunsul care urmează să fie dat la întrebările adresate.

27      În ceea ce privește, pe de altă parte, dispozițiile dreptului primar al Uniunii vizate de modul de redactare a întrebărilor adresate, este necesar să se arate că articolul 8 TFUE prevede că, în toate acțiunile sale, Uniunea Europeană urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei, în timp ce articolele 21 și 23 din cartă consacră principiul nediscriminării și, respectiv, principiul egalității între femei și bărbați.

28      Întrucât principiile egalității de tratament între bărbați și femei și nediscriminării pe criterii de sex sunt concretizate, în materie de securitate socială, la articolul 4 din Directiva 79/7, este necesar, în lipsa unei precizări cu privire la motivele care au determinat instanța de trimitere să ridice de asemenea problema interpretării articolului 8 TFUE, precum și a articolelor 21 și 23 din cartă, ca întrebările adresate să fie examinate numai în raport cu această directivă.

29      În aceste condiții, trebuie să se considere că prin intermediul celor două întrebări, care trebuie să fie analizate împreună, instanța de trimitere solicită să se stabilească în esență dacă articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/7 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede că pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă se calculează pe baza salariului efectiv primit de lucrător la data accidentului, inclusiv pentru un lucrător care beneficia la această dată de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil, într‑o situație în care grupul de lucrători care beneficiază de o asemenea măsură ar fi constituit în majoritate din femei.

30      În această privință, trebuie amintit că, deși este cert că dreptul Uniunii respectă competența statelor membre de a‑și reglementa sistemele de securitate socială și că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, revine legislației fiecărui stat membru sarcina de a stabili condițiile de acordare a prestațiilor în domeniul securității sociale, statele membre trebuie însă, în exercitarea acestei competențe, să respecte dreptul Uniunii [Hotărârea din 30 iunie 2022, INSS (Cumul de pensii de invaliditate profesională totală), C‑625/20, EU:C:2022:508, punctul 30 și jurisprudența citată].

31      Prin urmare, dreptul Uniunii nu se opune, în principiu, alegerii unui stat membru de a stabili pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă ținând seama de salariul primit efectiv de lucrător la data accidentului. O astfel de legislație trebuie să respecte însă Directiva 79/7 și în special articolul 4 alineatul (1) din aceasta, potrivit căruia principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, direct sau indirect, îndeosebi în ceea ce privește calculul prestațiilor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2022, INSS (Cumul de pensii de invaliditate profesională totală), C‑625/20, EU:C:2022:508, punctul 31].

32      Nu se contestă că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal nu conține o discriminare directă pe criterii de sex, având în vedere că se aplică fără distincție lucrătorilor de sex masculin și lucrătorilor de sex feminin. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă o astfel de reglementare poate institui o discriminare bazată indirect pe acest criteriu.

33      Conform jurisprudenței Curții, în contextul Directivei 79/7, o discriminare indirectă pe criterii de sex trebuie înțeleasă ca fiind aplicarea unei dispoziții, a unui criteriu sau a unei practici aparent neutre care ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, cu excepția cazului în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare [Hotărârea din 30 iunie 2022, INSS (Cumul de pensii de invaliditate profesională totală), C‑625/20, EU:C:2022:508, punctul 33 și jurisprudența citată].

34      Existența unui asemenea dezavantaj special poate fi stabilită printre altele dacă se dovedește că o reglementare națională afectează negativ o proporție mult mai mare a persoanelor de un anumit sex în raport cu persoanele de celălalt sex [Hotărârea din 30 iunie 2022, INSS (Cumul de pensii de invaliditate profesională totală), C‑625/20, EU:C:2022:508, punctul 38 și jurisprudența citată].

35      În ipoteza în care, precum în speță, instanța națională dispune de date statistice, Curtea a statuat deja că cea mai bună metodă de comparație constă în compararea, pe de o parte, a proporției de lucrători care sunt afectați de norma în discuție în cadrul forței de muncă masculine și, pe de altă parte, a aceleași proporții în cadrul forței de muncă feminine [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2022, INSS (Cumul de pensii de invaliditate profesională totală), C‑625/20, EU:C:2022:508, punctul 40 și jurisprudența citată].

36      În acest context, este de competența instanței naționale să aprecieze fiabilitatea datelor statistice care îi sunt prezentate și dacă acestea pot fi luate în considerare, cu alte cuvinte mai ales dacă acestea nu reprezintă expresia unor fenomene pur fortuite sau conjuncturale și dacă sunt suficient de semnificative [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2022, INSS (Cumul de pensii pentru invaliditate profesională totală), C‑625/20, EU:C:2022:508, punctul 41 și jurisprudența citată].

37      Mai general, deși, în cadrul procedurii de cooperare dintre instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul principal, revine totuși Curții sarcina de a furniza acestei instanțe toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 2025, Alphabet ș.a., C‑233/23, EU:C:2025:110, punctul 34, și Hotărârea din 27 februarie 2025, Apothekerkammer Nordrhein, C‑517/23, EU:C:2025:122, punctul 56).

38      În speță, din decizia de trimitere reiese că, în conformitate cu articolul 60 alineatul 2 din Decretul în materie de accidente de muncă, pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă se calculează prin luarea în considerare a salariului primit efectiv de lucrător la data accidentului. Rezultă că, în cazul în care, la acea dată, lucrătorul respectiv beneficia de o măsură de reducere a timpului de lucru, în conformitate cu articolul 37 alineatul 6 din Statutul lucrătorilor, pensia sa de incapacitate permanentă trebuie calculată în raport cu salariul primit în schimbul acestei munci cu normă redusă, iar nu în raport cu salariul corespunzător unei încadrări în muncă cu normă întreagă. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 17 și 20 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă o astfel de dispoziție de drept național determină o discriminare indirectă pe criterii de sex.

39      Îndoielile instanței de trimitere se întemeiază pe dubla premisă potrivit căreia, pe de o parte, regula de calcul prevăzută la articolul 60 alineatul 2 din Decretul în materie de accidente de muncă dezavantajează în special grupul lucrătorilor care au beneficiat de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil și, pe de altă parte, acest grup este constituit în mare parte din lucrătoare. Cererea de decizie preliminară indică, în această privință, că peste 90 % dintre lucrătorii care au beneficiat, fără întrerupere, între anii 2020 și 2022 de o astfel de măsură de reducere a timpului de lucru erau femei.

40      Sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, este necesar să se arate, în această privință, în primul rând, astfel cum a subliniat Comisia în observațiile sale scrise, că dispoziția de drept național în discuție în litigiul principal pare să poată avea consecințele nefavorabile evocate la punctul 39 din prezenta hotărâre pentru toți lucrătorii care au beneficiat de o măsură de reducere a timpului de lucru, indiferent de motiv, iar nu numai pentru cei care au beneficiat de o astfel de măsură pentru a se ocupa de un copil.

41      În al doilea rând, o regulă de calcul precum cea prevăzută la articolul 60 alineatul 2 din Decretul în materie de accidente de muncă nu determină consecințe defavorabile decât pentru lucrătorii a căror incapacitate rezultă dintr‑un accident de muncă survenit în perioada de reducere a timpului de lucru.

42      În al treilea rând, INSS și guvernul spaniol au arătat în ședința în fața Curții că, potrivit articolului 237 alineatul 3 din Legea generală privind securitatea socială, contribuțiile plătite pentru un lucrător care beneficiază de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil erau majorate, la momentul situației de fapt din litigiul principal, în primii doi ani, până la 100 % din cuantumul contribuției corespunzătoare salariului cu normă întreagă, astfel încât prestația de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă intervenit în această perioadă este egală cu cea la care ar avea dreptul în cazul muncii cu normă întreagă, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere. Prin urmare, aplicarea regulii de calcul prevăzute la articolul 60 alineatul 2 din Decretul în materie de accidente de muncă nu determina consecințe defavorabile pentru lucrătorii menționați la punctul precedent decât începând cu al treilea an al perioadei de reducere a timpului de lucru.

43      În această privință, din jurisprudența Curții reiese că reglementarea privind dobândirea de drepturi la prestații de securitate socială în cursul perioadelor de întrerupere a încadrării în muncă datorate creșterii copiilor este de competența statelor membre. Directiva 79/7 nu îi obligă în niciun caz pe aceștia din urmă să acorde avantaje în materie de securitate socială persoanelor care și‑au crescut copiii sau să prevadă drepturi la prestații în urma unor perioade de întrerupere a activității datorate creșterii copiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Gómez‑Limón Sánchez‑Camacho, C‑537/07, EU:C:2009:462, punctele 61 și 62).

44      În aceste condiții, datele statistice menționate de instanța de trimitere nu permit să se stabilească faptul că un grup de lucrători deosebit de defavorizați de reglementarea națională în discuție în litigiul principal ar fi compus în majoritate din femei care au beneficiat de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 aprilie 2015, Cachaldora Fernández, C‑527/13, EU:C:2015:215, punctul 32).

45      Astfel, datele statistice generale menționate la punctul 20 din prezenta hotărâre se referă la numărul total al lucrătorilor care au beneficiat fără întrerupere, între anii 2020 și 2022, de o măsură de reducere a timpului de lucru, conform articolului 37 alineatul 6 din Statutul lucrătorilor, precum și la repartizarea acestora între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin. Astfel, aceste date statistice nu vizează toți lucrătorii dezavantajați în mod specific de regula de calcul prevăzută la articolul 60 alineatul 2 din Decretul în materie de accidente de muncă și nici nu permit să se stabilească,a fortiori, proporțiile de lucrători de sex masculin și, respectiv, de sex feminin care ar fi dezavantajați de aplicarea acestei dispoziții de drept național, în conformitate cu metoda amintită la punctul 35 din prezenta hotărâre.

46      În consecință, pe baza elementelor descrise în cererea de decizie preliminară, nu se poate considera că articolul 60 alineatul 2 din Decretul în materie de accidente de muncă dezavantajează în special o anumită categorie de lucrători, care ar fi constituită în majoritate din femei.

47      În ipoteza în care instanța de trimitere ar dispune de elemente care să permită să se stabilească faptul că reglementarea națională în discuție în litigiul principal dezavantajează în special lucrătoarele, i‑ar reveni și sarcina de a verifica dacă aceasta urmărește un scop legitim și dacă este necesară și proporțională cu acest scop.

48      Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede că pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă se calculează pe baza salariului primit efectiv de lucrător la data accidentului, inclusiv pentru un lucrător care beneficia la această dată de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil, într‑o situație în care grupul de lucrători care beneficiază de o asemenea măsură ar fi constituit în majoritate din femei.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

49      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede că pensia de incapacitate permanentă rezultată dintr‑un accident de muncă se calculează pe baza salariului primit efectiv de lucrător la data accidentului, inclusiv pentru un lucrător care beneficia la această dată de o măsură de reducere a timpului de lucru pentru a se ocupa de un copil, într‑o situație în care grupul de lucrători care beneficiază de o asemenea măsură ar fi constituit în majoritate din femei.

Semnături

*      Limba de procedură: spaniola.