CELEX:62023CJ0480: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 20 martie 2025.#Comisia Europeană împotriva Republica Bulgaria.#Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic – Directiva (UE) 2019/1161 – Lipsa transpunerii și a comunicării măsurilor de transpunere – Articolul 260 alineatul (3) din TFUE – Cerere de obligare la plata unei sume forfetare.#Cauza C-480/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

20 martie 2025(*)

Cuprins

I. Cadrul juridic

A. Directiva 2019/1161

B. Comunicarea din 2023

II. Procedura precontencioasă

III. Procedura în fața Curții

IV. Cu privire la acțiune

A. Cu privire la neîndeplinirea obligațiilor în sensul articolului 258 TFUE

1. Argumentația părților

2. Aprecierea Curții

B. Cu privire la dispunerea plății unei sume forfetare în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE

1. Argumentația părților

2. Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată

„ Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic – Directiva (UE) 2019/1161 – Lipsa transpunerii și a comunicării măsurilor de transpunere – Articolul 260 alineatul (3) din TFUE – Cerere de obligare la plata unei sume forfetare ”

În cauza C‑480/23,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 și al articolului 260 alineatul (3) TFUE, introdusă la 26 iulie 2023,

Comisia Europeană, reprezentată de P. Messina și E. Rousseva, în calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

Republicii Bulgaria, reprezentată de T. Mitova, S. Ruseva și R. Stoyanov, în calitate de agenți,

pârâtă,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul F. Biltgen, președinte al Camerei întâi, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a șaptea, doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare), președintă a Camerei a cincea, și domnul J. Passer, judecător,

avocat general: domnul N. Emiliou,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții:

–        constatarea faptului că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2019/1161 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (JO 2019, L 188, p. 116) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Bulgaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (1) din această directivă;

–        obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei sume forfetare corespunzătoare celui mai ridicat dintre următoarele două cuantumuri:

–        cuantumul de 1 800 de euro pe zi înmulțit cu numărul de zile cuprinse între ziua următoare expirării termenului de transpunere stabilit prin Directiva 2019/1161 și data încetării încălcării sau, în lipsa regularizării, data pronunțării hotărârii în prezenta cauză sau

–        o sumă forfetară minimă de 504 000 de euro;

–        în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la prima liniuță persistă până la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză, obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 10 800 de euro pe zi începând de la data pronunțării acestei hotărâri și până la data la care Republica Bulgaria se conformează obligațiilor sale care decurg din Directiva 2019/1161;

–        obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată.

I.      Cadrul juridic

A.      Directiva 2019/1161

2        Considerentele (1), (2), (5), (8), (12) și (33) ale Directivei 2019/1161 au următorul cuprins:

„(1)      Potrivit concluziilor Consiliului European din 23-24 octombrie 2014, Uniunea este hotărâtă să asigure un sistem energetic durabil, competitiv, sigur și care generează emisii reduse de dioxid de carbon. […]

(2)      În Comunicarea sa din 20 iulie 2016 intitulată «O strategie europeană pentru o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon», Comisia a anunțat că, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de Uniune la cea de a 21-a Conferință a părților la Convenția‑cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care a avut loc la Paris în 2015, ar trebui să fie accelerată decarbonizarea sectorului transporturilor și ca atare, până la jumătatea secolului, emisiile de gaze cu efect de seră și emisiile de poluanți generate de sectorul transporturilor vor trebui să tindă în mod concret spre un nivel zero. Mai mult, ar trebui să fie reduse drastic și fără întârziere emisiile de poluanți atmosferici generate de sectorul transporturilor, emisii care dăunează sănătății umane și mediului. Obiectivele menționate pot fi realizate printr‑o serie de inițiative, între care se înscriu măsurile care să favorizeze tranziția spre preponderența transportului public și promovarea vehiculelor nepoluante prin intermediul procedurilor de achiziții publice.

[…]

(5)      Inovarea prin noi tehnologii contribuie la reducerea emisiilor de CO2 generate de vehicule și la reducerea poluării atmosferice și fonice, sprijinind decarbonizarea sectorului transporturilor. Utilizarea pe scară mai largă a vehiculelor rutiere cu emisii scăzute și cu emisii zero va reduce emisiile de CO2 și emisiile de anumiți poluanți (particule în suspensie, oxizi de azot și hidrocarburi nemetanice) și va îmbunătăți astfel calitatea aerului în orașe și în alte zone poluate, contribuind totodată la competitivitatea și dezvoltarea industriei Uniunii pe piețele globale în expansiune pentru vehiculele cu emisii scăzute și cu emisii zero. Comisia ar trebui să dea curs politicilor de stimulare a industriei în sensul utilizării la scară largă a acestor noi tehnologii și al dezvoltării capacităților de producție a acestor noi tehnologii în toate statele membre, pentru a contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile și la o dezvoltare echilibrată în toate statele membre.

[…]

(8)      Având în vedere ponderea de aproximativ 16 % din [produsul intern brut (PIB)] pe care au reprezentat‑o în 2018 cheltuielile publice pentru lucrări, bunuri și servicii, prin politica lor de achiziții publice, autoritățile publice pot stimula și sprijini piețele de bunuri și servicii inovatoare. În vederea realizării acestui obiectiv, Directiva 2009/33/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (JO 2009, L 120, p. 5)] ar trebui să stabilească cerințe clare și transparente, inclusiv ținte clare pe termen lung privind achizițiile publice, precum și o metodă simplă pentru calcularea acestor ținte. […]

[…]

(12)      Extinderea domeniului de aplicare al Directivei 2009/33/CE pentru a include leasingul, închirierea și cumpărarea cu plata în rate, precum și contractele pentru anumite servicii asigură includerea tuturor practicilor de achiziții relevante. Sub incidența prezentei directive ar trebui să intre serviciile pentru prestarea cărora se utilizează vehicule care se încadrează în categoria vehiculelor vizate de prezenta directivă și care reprezintă un element major al contractului, cum ar fi serviciile publice de transport rutier, serviciile de transport rutier de persoane cu destinație specială, serviciile de transport ocazional de persoane, precum și anumite servicii de poștă și de coletărie și cele de colectare a deșeurilor. […]

[…]

(33)      Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume acela de a furniza o stimulare a cererii pentru vehicule nepoluante în susținerea tranziției către o mobilitate cu emisii scăzute, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre acționând în mod unilateral, dar, având în vedere existența unui cadru de politică pe termen lung și din rațiuni de scară, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.”

3        Articolul 1 din directiva menționată prevede:

„Directiva 2009/33/CE se modifică după cum urmează:

[…]

2.      Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

«Articolul 1

Obiectul și obiectivele

Prezenta directivă impune statelor membre să asigure că autoritățile contractante și entitățile contractante țin cont de impactul energetic și de mediu pe durata de viață, inclusiv de consumul energetic, de emisiile de CO2 și de anumiți poluanți, atunci când achiziționează anumite vehicule de transport rutier, având ca obiective promovarea și stimularea pieței vehiculelor nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic și îmbunătățirea contribuției sectorului transporturilor la politicile Uniunii în domeniul mediului, climei și energiei.»;

[…]

4.      Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

«Articolul 3

Domeniu de aplicare

(1)      Prezenta directivă se aplică achizițiilor publice prin:

(a)      contracte de cumpărare, leasing, închiriere sau cumpărare cu plata în rate de vehicule de transport rutier atribuite de autorități contractante sau entități contractante în măsura în care acestea intră sub incidența obligației de a aplica procedurile de achiziții publice prevăzute în [Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65)] și în Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului [din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243)];

(b)      contracte de servicii publice în sensul definiției din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului [din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului (JO 2007, L 315, p. 1)], având ca obiect prestarea de servicii de transport rutier de pasageri care depășesc un prag care este definit de statele membre fără a se depăși valoarea maximă aplicabilă prevăzută la articolul 5 alineatul (4) din regulamentul respectiv;

(c)      contracte de servicii prevăzute în tabelul 1 din anexa la prezenta directivă, în măsura în care autoritățile contractante sau entitățile contractante intră sub incidența obligației de a aplica procedurile de achiziții publice prevăzute în Directivele 2014/24/UE și 2014/25/UE.

[…]»

(5)      Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

«Articolul 4

Definiții

În sensul prezentei directive:

1. „autorități contractante” înseamnă […];

2. „entități contractante” înseamnă […];

3. „vehicul de transport rutier” înseamnă […];

4. „vehicul nepoluant” înseamnă

(a)      un vehicul de categoria M1, M2 sau N1 cu o cantitate maximă de emisii la țeava de evacuare exprimate în CO2 g/km și cu emisiile de poluanți în condiții reale de conducere sub un procent din limitele de emisii aplicabile, astfel cum se prevede în tabelul 2 din anexă, sau

(b)      un vehicul de categoria M3, N2 sau N3 care utilizează combustibili alternativi, definit la articolul 2 punctele 1 și 2 din Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului [din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (JO 2014, L 307, p. 1)], cu excepția combustibililor produși din stocul alimentar expus unui risc ridicat de schimbare a destinației terenurilor pentru care se observă o extindere semnificativă a suprafeței de producție la terenuri cu stocuri mari de carbon în conformitate cu articolul 26 din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului [din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82)]. În cazul vehiculelor care utilizează biocombustibili lichizi, combustibili sintetici și parafinici, acești combustibili nu vor fi amestecați cu combustibili fosili convenționali;

5. „vehicul greu cu emisii zero” înseamnă un vehicul nepoluant astfel cum este definit la punctul 4 litera (b) din prezentul articol fără un motor cu ardere internă sau cu un motor cu ardere internă care emite mai puțin de 1 g CO2/kWh, măsurat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului [din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE, 2005/55/CE și 2005/78/CE (JO 2009, L 188, p. 1),] și cu măsurile de punere în aplicare a acestuia, sau care emite mai puțin de 1 g CO2/km, măsurat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului [din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO 2007, L 171, p. 1)] și cu măsurile de punere în aplicare a acestuia.»

(6)      Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

«Articolul 5

Țintele minime privind achizițiile publice

(1)      Statele membre se asigură că achiziționarea de vehicule și servicii, astfel cum se menționează la articolul 3, respectă țintele minime privind achizițiile publice de vehicule ușoare nepoluante prevăzute în tabelul 3 din anexă și cele pentru vehicule grele nepoluante prevăzute în tabelul 4 din anexă. […]

[…]»”

4        Articolul 2 din directiva menționată prevede:

„(1)      Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 2 august 2021. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.

(2)      Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.”

B.      Comunicarea din 2023

5        Comunicarea 2023/C 2/01 a Comisiei, intitulată „Sancțiuni financiare în cadrul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor” (JO 2023, C 2, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea din 2023”), prevede la punctele 3 și 4 normele referitoare la „penalități cu titlu cominatoriu” și, respectiv, „valoarea forfetară”.

6        Punctul 4.2 din această comunicare precizează metoda de calcul al sumei forfetare după cum urmează:

„Suma forfetară se calculează într‑un mod în mare parte similar cu metoda de calcul al penalității cu titlu cominatoriu, și anume:

–        înmulțirea unei valori forfetare cu un coeficient pentru gravitate;

–        înmulțirea rezultatului cu factorul «n»;

–        înmulțirea rezultatului cu numărul de zile în care persistă încălcarea […]

[…]”

7        Punctul 4.2.1 din aceeași comunicare prevede:

„Pentru a calcula suma forfetară, cuantumul zilnic se înmulțește cu numărul de zile în care persistă încălcarea. Acesta din urmă este definit după cum urmează:

[…]

–        în ceea ce privește acțiunile introduse în temeiul articolului 260 alineatul (3) [TFUE], acesta este numărul de zile al perioadei cuprinse între ziua următoare expirării termenului de transpunere prevăzut de directiva în cauză și data regularizării încălcării sau, în lipsa regularizării, data pronunțării hotărârii în temeiul articolului 260 [TFUE].

[…]”

8        Potrivit punctului 4.2.2 din Comunicarea din 2023:

„Pentru calcularea sumei forfetare, Comisia aplică același coeficient pentru gravitate și același factor «n» fix ca și pentru calcularea penalității cu titlu cominatoriu […]

Valoarea forfetară a sumei forfetare este mai mică decât cea a penalităților cu titlu cominatoriu. […]

Valoarea forfetară aplicabilă sumei forfetare este stabilită la punctul 2 din anexa I.

Spre deosebire de calculul penalității cu titlu cominatoriu, la calcularea sumei forfetare nu se aplică un coeficient pentru durată, dat fiind că durata încălcării este luată în considerare prin înmulțirea cuantumului zilnic cu numărul de zile în care persistă încălcarea.”

9        Anexa I la această comunicare, intitulată „Date utilizate pentru stabilirea sancțiunilor financiare propuse Curții”, prevede la punctul 2 că valoarea forfetară aferentă plății forfetare menționată în secțiunea 4.2.2 din comunicarea respectivă se stabilește la 1 000 de euro pe zi, și anume o treime din valoarea forfetară aferentă penalităților cu titlu cominatoriu, și, la punctul 3, că factorul „n” pentru Republica Bulgaria este stabilit la 0,18. La punctul 5 din această anexă I se precizează că suma forfetară minimă stabilită pentru Republica Polonă se ridică la 504 000 de euro.

II.    Procedura precontencioasă

10      La 29 septembrie 2021, Comisia a adresat Republicii Bulgaria o scrisoare de punere în întârziere prin care îi amintea că termenul de transpunere a Directivei 2019/1161 expirase și că măsurile de transpunere integrală a acestei directive nu îi fuseseră încă notificate. În consecință, Comisia a invitat respectivul stat membru să îi comunice măsurile adoptate și i‑a amintit că, dacă legislația bulgară în vigoare era deja conformă cu directiva menționată, era obligat să comunice textul dispozițiilor naționale corespunzătoare și să indice de asemenea măsurile de transpunere cu suficientă claritate și precizie.

11      În răspunsul său din 29 noiembrie 2021, Republica Bulgaria a indicat Comisiei că Directiva 2019/1161 urma să fie transpusă pe deplin prin adoptarea Legii de modificare și de completare a Legii privind achizițiile publice, a Legii de modificare și de completare a Legii privind transportul rutier, a unui decret de stabilire a cerințelor aplicabile vehiculelor nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, precum și a unui act al Consiliului de Miniștri privind determinarea entităților contractante obligate să adopte cerințele în materie de vehicule nepoluante și cota acestora din numărul total de vehicule. Republica Bulgaria s‑a referit la un calendar indicativ potrivit căruia actele cu putere de lege amintite urmau să fie adoptate înainte de sfârșitul lunii aprilie 2022, iar actele administrative menționate, la două luni de la adoptarea acestor acte cu putere de lege.

12      În lipsa oricărei comunicări ulterioare privind transpunerea Directivei 2019/1161, Comisia a adresat Republicii Bulgaria, la 6 aprilie 2022, un aviz motivat prin care o invita să ia, în termen de două luni de la primirea sa, măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz.

13      Prin scrisoarea din 30 mai 2022, Republica Bulgaria nu a contestat încălcarea reproșată, dar a amintit că Directiva 2019/1161 urma să fie pe deplin transpusă prin adoptarea legilor și a actelor administrative menționate la punctul 11 din prezenta hotărâre.

14      Considerând că, la mai mult de 20 de luni de la expirarea termenului de transpunere a directivei în discuție, măsurile care să asigure transpunerea sa completă nu fuseseră încă adoptate sau, cel puțin, notificate Comisiei, această instituție a decis să sesizeze Curtea prin prezenta acțiune.

III. Procedura în fața Curții

15      La 7 februarie 2024, faza scrisă a procedurii în prezenta cauză a fost închisă.

16      Printr‑un înscris din 3 mai 2024, Comisia a informat Curtea că transpunerea Directivei 2019/1161 de către Republica Bulgaria putea fi considerată ca fiind finalizată la 5 ianuarie 2024 și că, în consecință, se desistează în parte de acțiunea sa, renunțând la cererea de stabilire a unei penalități cu titlu cominatoriu, și adaptându-și în același timp concluziile prin care solicita obligarea statului membru menționat la plata unei sume forfetare, solicitând cu acest titlu un cuantum de 1 593 000 de euro.

17      La 13 mai 2024, Republica Bulgaria a prezentat observații cu privire la desistarea parțială a Comisiei și la adaptarea concluziilor acesteia din urmă.

18      La 11 și la 14 iunie 2024, Republica Bulgaria a furnizat un document, care a fost adăugat la dosar prin decizia președintelui Curții din 17 iunie 2024, conform articolului 128 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, ca probă depusă după închiderea fazei scrise a procedurii.

19      În acest document, statul membru respectiv a prezentat, în primul rând, rezultatele anchetelor privind vehiculele de transport rutier achiziționate sau utilizate pentru prestarea de servicii de transport în executarea contractelor de achiziții publice și, în al doilea rând, informațiile furnizate de entitățile contractante.

20      Republica Bulgaria a prezentat aceste informații suplimentare pentru a‑și susține argumentele prin care urmărea respingerea cererii de obligare la plata unei sume forfetare și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului sumei forfetare solicitate de Comisie.

21      Prin scrisoarea din 14 octombrie 2024, Comisia a răspuns la noile probe menționate.

IV.    Cu privire la acțiune

A.      Cu privire la neîndeplinirea obligațiilor în sensul articolului 258 TFUE

1.      Argumentația părților

22      În cererea introductivă, Comisia amintește cu titlu preliminar că, în conformitate cu jurisprudența Curții și în special cu Hotărârea din 27 octombrie 2011, Comisia/Polonia (C‑362/10, EU:C:2011:703, punctul 46), și cu Hotărârea din 15 octombrie 2015, Comisia/Germania (C‑137/14, EU:C:2015:683, punctul 51), dispozițiile unei directive trebuie puse în aplicare cu o forță obligatorie incontestabilă, cu specificitatea, precizia și claritatea necesare pentru îndeplinirea cerinței securității juridice. În plus, atunci când o directivă prevede în mod expres că dispozițiile de transpunere a directivei respective conțin o trimitere la aceasta sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale, astfel cum prevede în speță articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2019/1161, ea arată că, potrivit acestei jurisprudențe, este în orice caz necesar să se adopte un act pozitiv de transpunere. Comisia invocă în această privință punctul 49 din Hotărârea din 11 iunie 2015, Comisia/Polonia (C‑29/14, EU:C:2015:379).

23      Întemeindu‑se pe punctele 51 și 59 din Hotărârea din 8 iulie 2019, Comisia/Belgia [(Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de mare viteză), C‑543/17, EU:C:2019:573], Comisia arată că statele membre sunt, pe de altă parte, obligate să îi furnizeze informații clare și precise cu privire la transpunerea unei directive. Acestea ar trebui să indice fără ambiguitate actele cu putere de lege și actele administrative prin intermediul cărora consideră că și‑au îndeplinit diferitele obligații impuse de directivă. Statele membre ar fi de asemenea ținute să indice, pentru fiecare dispoziție a directivei în cauză, dispoziția sau dispozițiile naționale care asigură transpunerea sa, această comunicare putând fi însoțită, dacă este cazul, de un tabel de corespondență.

24      În speță, Comisia constată că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, Republica Bulgaria nu adoptase măsurile necesare pentru transpunerea Directivei 2019/1161 în dreptul său național.

25      În plus, Republica Bulgaria nu și‑ar fi îndeplinit obligația de a comunica imediat Comisiei textul dispozițiilor de transpunere. Comisia subliniază că statul membru menționat nu contestă neîndeplinirea obligațiilor în această privință.

26      În memoriul în apărare, Republica Bulgaria susține că întârzierea în transpunerea Directivei 2019/1161 era cauzată de instabilitatea politică din Bulgaria, provocată de schimbările frecvente de guvern, precum și de dizolvarea Adunării Naționale.

27      Acest stat membru subliniază că legea de transpunere a directivei menționate a fost adoptată la 5 octombrie 2023 și publicată în Darzhaven vestnik nr. 88 din 20 octombrie 2023. Această lege ar fi intrat în vigoare și ar fi fost notificată în sistemul Themis al Comisiei sub numărul MNE(2023)05496.

28      Pentru acest motiv și ținând seama de marja largă de apreciere a Comisiei în ceea ce privește decizia de a continua sau de a nu continua procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru, Republica Bulgaria solicită acestei instituții să se desisteze de acțiunea în prezenta cauză.

29      În plus, Republica Bulgaria precizează că unele dintre definițiile prevăzute de Directiva 2019/1161 existau în legislația națională adoptată înainte de 2 august 2021.

30      În special, articolul 5 alineatele (2) și (4) din Zakon za obshtestvenite porachki (Legea privind achizițiile publice) (DV nr. 13 din 16 februarie 2016), cu modificările ulterioare, ar coincide cu articolul 4 din Directiva 2009/33, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2019/1161, în ceea ce privește definiția „autorităților contractante” și a „entităților contractante”, în măsura în care, prin stabilirea acestor definiții, legiuitorul Uniunii a procedat prin trimitere la Directiva 2014/24, precum și la Directiva 2014/25.

31      În ceea ce privește articolul 149 alineatul (1) din Zakon za Dvizhenie po patishtata (Legea privind circulația rutieră) (DV nr. 20 din 5 martie 1999), cu modificările ulterioare, această dispoziție ar corespunde articolului 4 punctul 3 din Directiva 2009/33, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2019/1161, care definește „vehiculul de transport rutier” prin trimitere la Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO 2018, L 151, p. 1).

32      În plus, Republica Bulgaria arată că, ținând seama de instabilitatea politică la nivel național, care ar constitui un caz de forță majoră, precum și de dificultățile întâmpinate în cursul procedurii legislative ca urmare a pandemiei de COVID-19, s‑a aflat în imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare Directiva 2019/1161 în termenele stabilite.

33      În memoriul în replică, Comisia amintește că, în conformitate cu jurisprudența Curții și în special cu Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Vilkas (C‑640/15, EU:C:2017:39, punctul 53, precum și jurisprudența citată), și cu Hotărârea din 8 iunie 2023, Comisia/Slovacia (Drept de reziliere fără comision) (C‑540/21, EU:C:2023:450, punctele 80 și 81, precum și jurisprudența citată), chiar dacă noțiunea de „forță majoră” nu presupune o imposibilitate absolută a unui stat membru de a se conforma obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii, ea impune totuși ca neconformitatea în cauză să fie cauzată de împrejurări străine acestui stat, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut fi evitate în pofida tuturor diligenței manifestate.

34      Această instituție subliniază că Republica Bulgaria a invocat pentru prima dată abia în stadiul memoriului său în apărare în fața Curții dificultățile întâmpinate în cursul procedurii legislative și ca urmare a pandemiei de COVID‑19.

35      Comisia nu contestă faptul că pandemia de COVID-19 este o criză excepțională, imprevizibilă și străină Republicii Bulgaria, aflată în afara controlului acesteia din urmă.

36      Ea consideră însă că trebuie să se stabilească o legătură concretă între împrejurarea invocată ca forță majoră și neîndeplinirea obligațiilor în cauză, amintind că, potrivit jurisprudenței Curții și în special Hotărârii din 25 ianuarie 2017, Vilkas (C‑640/15, EU:C:2017:39, punctul 54 și jurisprudența citată), noțiunea de „forță majoră” nu are un conținut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii și că semnificația acesteia trebuie determinată în funcție de cadrul legal în care este destinată să își producă efectele.

37      Republica Bulgaria nu ar fi demonstrat existența unei legături specifice între pandemia de COVID-19 și întârzierea transpunerii Directivei 2019/1161. Acest stat membru nu ar fi indicat nici durata întârzierii transpunerii cauzate de această pandemie, nici nu ar fi precizat motivele pentru care pandemia menționată ar fi împiedicat‑o să finalizeze această transpunere în termenele impuse.

38      Comisia adaugă, întemeindu‑se pe Hotărârea din 8 iunie 2023, Comisia/Slovacia (Drept de reziliere fără comision) (C‑540/21, EU:C:2023:450, punctele 80 și 81, precum și jurisprudența citată), că argumentul întemeiat pe forța majoră nu poate fi invocat decât pentru perioada necesară remedierii dificultăților întâmpinate.

39      Termenul de transpunere a Directivei 2019/1161 ar fi început să curgă cu șapte luni înainte de a se stabili starea de urgență în Republica Bulgaria ca urmare a pandemiei de COVID-19. Or, astfel cum ar reieși din memoriul în apărare, lucrările pregătitoare privind proiectul de lege de transpunere a acestei directive nu au început decât în cursul anului 2021.

40      Toate statele membre, cu excepția Republicii Estonia și a Republicii Bulgaria, ar fi transpus Directiva 2019/1161 înainte de sfârșitul anului 2022, Republica Estonia finalizând transpunerea acestei directive în cursul lunii aprilie 2023.

41      În aceste condiții, pandemia de COVID-19 nu poate justifica nerespectarea de către Republica Bulgaria a obligației care îi revine în temeiul articolului 2 din Directiva 2019/1161 pentru mai mult de doi ani după expirarea termenului de transpunere.

42      În ceea ce privește argumentul invocat de Republica Bulgaria potrivit căruia instabilitatea politică ar fi împiedicat‑o să transpună Directiva 2019/1161 în termenele impuse, Comisia amintește că, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curții și în special cu Hotărârea din 23 noiembrie 2000, Comisia/Franța (C‑319/99, EU:C:2000:649, punctul 10), cu Hotărârea din 7 decembrie 2000, Comisia/Italia (C‑423/99, EU:C:2000:681, punctul 10), cu Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Irlanda (Combaterea spălării banilor) (C‑550/18, EU:C:2020:564, punctul 85), și cu Hotărârea din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal) (C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 77), un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica netranspunerea unei directive în termenul prevăzut de aceasta.

43      În orice caz, criza parlamentară la care face referire Republica Bulgaria ar fi început în cursul lunii aprilie 2021, cu numai patru luni înainte de expirarea termenului de transpunere a Directivei 2019/1161.

44      În plus, Comisia arată că, deși Republica Bulgaria susține că dreptul intern cuprindea deja unele dintre definițiile introduse prin directiva respectivă, ea nu a prezentat totuși decât în memoriul său în apărare un document explicativ în această privință.

45      În plus, comunicarea unui document explicativ referitor la punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor unei directive prin dispoziții existente ale dreptului național nu ar permite prin ea însăși să se considere că există un act de transpunere. Astfel, dacă o directivă prevede în mod expres obligația statelor membre de a se asigura că dispozițiile necesare pentru punerea sa în aplicare conțin o trimitere la această directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale, ar fi necesar ca statele membre să adopte un act pozitiv de transpunere a directivei în cauză. Comisia se întemeiază în această privință pe Hotărârea din 29 octombrie 2009, Comisia/Polonia (C‑551/08, EU:C:2009:683, punctul 23), pe Hotărârea din 11 iunie 2015, Comisia/Polonia (C‑29/14, EU:C:2015:379, punctul 49), pe Hotărârea din 4 octombrie 2018, Comisia/Spania (C‑599/17, EU:C:2018:813, punctul 21), și pe Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Irlanda (Combaterea spălării banilor) (C‑550/18, EU:C:2020:564, punctul 31).

46      În speță, o astfel de cerință ar fi prevăzută în mod expres la articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2019/1161.

47      Prin urmare, dispozițiile existente ale dreptului bulgar nu pot fi considerate un act pozitiv de transpunere a Directivei 2019/1161.

48      În memoriul în duplică, Republica Bulgaria arată că, contrar celor susținute de Comisie, atât în cadrul procedurii precontencioase, cât și în memoriul său în apărare, acest stat membru ar fi furnizat informații concrete, obiective și precise cu privire la evoluția procesului de punere în aplicare a dispozițiilor Directivei 2019/1161.

49      În ceea ce privește pandemia de COVID-19, Republica Bulgaria susține că, întrucât procesul legislativ este îndelungat, transpunerea directivei menționate nu putea fi realizată imediat după sfârșitul acestei pandemii.

50      Statul membru în discuție se referă de asemenea la perioade îndelungate în care nu exista un organ legislativ competent să adopte actele legislative necesare transpunerii dispozițiilor directivei amintite.

51      Republica Bulgaria ar fi prezentat, împreună cu memoriul său în apărare, un tabel de corespondență în care figurează dispozițiile legislației naționale care ar corespunde diferitelor dispoziții ale Directivei 2019/1161.

2.      Aprecierea Curții

52      În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2019/1161, statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive până la 2 august 2021 și comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective. Potrivit celui de al doilea paragraf al alineatului (1), atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la directiva menționată sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale.

53      Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2019/1161 prevede că Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

54      Potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru, astfel cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat al Comisiei, schimbările intervenite ulterior neputând fi luate în considerare de Curte [Hotărârea din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal), C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 15, precum și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 28 și jurisprudența citată].

55      În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 6 aprilie 2022, Republica Bulgaria nu adoptase actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma pe deplin Directivei 2019/1161 și, prin urmare, nu comunicase aceste acte Comisiei.

56      Acest stat membru susține, în primul rând, că legislația existentă cuprindea deja unele dintre noțiunile definite de Directiva 2019/1161, în special cele de „autorități contractante”, de „entități contractante” și de „vehicul de transport rutier”.

57      În această privință, trebuie arătat că Directiva 2019/1161 nu numai că a modificat definiția celor trei noțiuni menționate la punctul 56 din prezenta hotărâre și care figurează la articolul 4 din Directiva 2009/33, ci a definit și alte două noțiuni, și anume cele de „vehicul nepoluant” și „vehicul greu cu emisii zero”. În plus, Directiva 2019/1161 a modificat alte dispoziții ale Directivei 2009/33.

58      Or, Republica Bulgaria nu a demonstrat că reglementarea națională existentă asigura punerea în aplicare a tuturor modificărilor introduse prin Directiva 2019/1161.

59      În al doilea rând, acest stat membru arată că se afla în imposibilitate obiectivă de a asigura transpunerea Directivei 2019/1161 din cauza, pe de o parte, a instabilității politice din Bulgaria provocată de schimbările frecvente de guvern, precum și de dizolvarea Adunării Naționale și, pe de altă parte, a pandemiei de COVID-19, care ar fi provocat întârzieri în lucrările legislative, aceste două elemente constituind de asemenea cazuri de forță majoră.

60      Argumentul Republicii Bulgaria referitor la instabilitatea politică nu poate fi reținut, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, potrivit căreia un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, precum netranspunerea unei directive în termenul stabilit [Hotărârea din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal), C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 19 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 33].

61      În ceea ce privește argumentul Republicii Bulgaria referitor la pandemia de COVID-19, este suficient să se amintească faptul că, deși noțiunea de „forță majoră” nu presupune o imposibilitate absolută de a se conforma obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, aceasta impune totuși ca neîndeplinirea obligațiilor în discuție să fie cauzată de împrejurări străine celui care o invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut fi evitate în pofida diligenței manifestate, o situație de forță majoră neputând fi invocată, în plus, decât pentru perioada necesară pentru remedierea acestor dificultăți [Hotărârea din 8 iunie 2023, Comisia/Slovacia (Drept de reziliere fără comision), C‑540/21, EU:C:2023:450, punctul 81, și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 36].

62      Or, deși o criză sanitară de o anvergură precum cea a pandemiei de COVID-19 este un eveniment străin Republicii Bulgaria, neobișnuit și imprevizibil, nu este mai puțin adevărat că revenea acestui stat membru sarcina de a acționa cu toată diligența necesară informând în timp util Comisia cu privire la dificultățile întâmpinate, cel puțin înainte de expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 6 aprilie 2022 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 36]. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 5-8 din memoriul în duplică și după cum a confirmat Comisia în actul din 3 mai 2024 prin care se desistează parțial de concluziile sale, Republica Bulgaria nu a transpus în mod complet Directiva 2019/1161 decât la 5 ianuarie 2024.

63      Ținând seama de aceste considerații, trebuie să se constate că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2019/1161 în termenele stabilite și, prin urmare, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Bulgaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (1) din această directivă.

B.      Cu privire la dispunerea plății unei sume forfetare în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE

1.      Argumentația părților

64      Comisia consideră că neîndeplinirea obligațiilor în cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 260 alineatul (3) TFUE și că Comunicarea din 2023 este aplicabilă în prezenta cauză.

65      Ea amintește că, în conformitate cu punctul 2 din această comunicare, sancțiunile financiare aplicate în temeiul articolului 260 TFUE trebuie să se întemeieze pe trei criterii, și anume gravitatea încălcării, durata acesteia, precum și necesitatea de a se asigura că sancțiunea financiară în sine este un mijloc de descurajare a altor încălcări.

66      În ceea ce privește, în primul rând, gravitatea încălcării, această instituție arată că, în cazul acțiunilor introduse în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, aplică în mod sistematic un coeficient pentru gravitate de 10 în cazul neîndeplinirii totale a obligației de comunicare a măsurilor de transpunere. Comisia consideră că, în conformitate cu punctul 3.2.2 din Comunicarea din 2023, într‑o Uniune bazată pe respectarea statului de drept, toate directivele trebuie să fie considerate la fel de importante și necesită transpunerea completă de către statele membre în termenele pe care le stabilesc.

67      Comisia adaugă că, întrucât Curtea a precizat că obligația statului membru de a comunica măsurile de transpunere implică o obligație de a furniza informații suficient de clare și de precise cu privire la dispozițiile naționale care transpun dispozițiile corespunzătoare ale unei directive [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2019, Comisia/Belgia [Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de mare viteză), C‑543/17, EU:C:2019:573, punctele 51 și 59], nerespectarea acestei obligații de către statul membru menționat poate fi sancționată în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE.

68      Prin urmare, Comisia propune aplicarea în speță a unui coeficient pentru gravitate de 10 pe o scară cuprinsă între 1 și 20. Ea precizează că acest coeficient de 10 este deosebit de moderat în cazul lipsei transpunerii și al lipsei totale de comunicare a măsurilor de transpunere. Aplicarea orizontală a unui coeficient pentru gravitate de 10 în toate cazurile de lipsă totală a transpunerii și de comunicare către Comisie a măsurilor de transpunere ar garanta securitatea juridică și previzibilitatea acțiunii întreprinse de această instituție, precum și egalitatea de tratament a statelor membre.

69      Comisia amintește că obligația de a adopta măsuri naționale pentru a asigura transpunerea completă a unei directive și obligația de a comunica aceste măsuri Comisiei constituie obligații esențiale ale statelor membre în vederea asigurării deplinei eficacități a dreptului Uniunii și că nerespectarea obligațiilor respective trebuie, prin urmare, să fie considerată ca fiind de o gravitate certă. Ea citează în această privință Hotărârea Curții din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal) (C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 64 și jurisprudența citată).

70      În ceea ce privește, în al doilea rând, durata încălcării, Comisia arată că aceasta echivalează, în ceea ce privește calculul sumei forfetare, cu numărul de zile în care a persistat încălcarea. Această durată se calculează în conformitate cu punctul 4.2.1 din Comunicarea din 2023 și corespunde numărului de zile cuprins între ziua care urmează expirării termenului de transpunere a directivei în cauză și cea la care a încetat încălcarea. În speță, Comisia precizează că perioada care trebuie luată în considerare este cea cuprinsă între 3 august 2021, întrucât termenul de transpunere a Directivei 2019/1161 expirase la 2 august 2021, și 4 ianuarie 2024, întrucât Directiva 2019/1161 a fost transpusă complet în dreptul bulgar la 5 ianuarie 2024, ceea ce corespunde unei perioade de 885 de zile.

71      În ceea ce privește, în al treilea rând, efectul disuasiv al sancțiunii având în vedere capacitatea de plată a statelor membre, Comisia arată că acesta este exprimat prin „factorul n” stabilit pentru fiecare stat membru la punctul 3 din anexa I la Comunicarea din 2023. Modul său de calcul, care a fost revizuit prin această comunicare, se bazează în prezent în principal pe produsul intern brut (PIB) al statelor membre și, în subsidiar, pe populația acestora. În temeiul acestui punct 3, factorul „n” al Republicii Bulgaria este de 0,18.

72      Comisia propune stabilirea cuantumului sumei forfetare prin înmulțirea cuantumului zilnic stabilit în conformitate cu secțiunile 4.2 și 4.2.2 din Comunicarea din 2023 și care corespunde sumei de 1 800 de euro pe zi (1000 x10x0,18) cu numărul de zile de persistență a încălcării (885 de zile). Cuantumul total al sumei forfetare solicitate se ridică astfel la 1 593 000 de euro, care este în orice caz superior cuantumului sumei forfetare minime stabilit la punctul 5 din anexa I la această comunicare pentru Republica Bulgaria la 504 000 de euro.

73      Republica Bulgaria solicită Curții, cu titlu principal, respingerea cererii Comisiei de obligare la plata unei sume forfetare sau, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului sumei forfetare solicitat.

74      În ceea ce privește cuantumul sumei forfetare, Republica Bulgaria susține că dificultățile întâmpinate de acest stat membru, menționate la punctul 32 din prezenta hotărâre, trebuie luate în considerare în vederea stabilirii coeficientului pentru gravitate al pretinsei neîndepliniri a obligațiilor.

75      Statul membru menționat adaugă că, deși legislația bulgară existentă nu face referire în mod expres la Directiva 2019/1161, aceasta nu împiedică particularii să se prevaleze de drepturile conferite de această legislație care ar corespunde cerințelor directivei amintite.

76      Această din urmă împrejurare ar trebui de asemenea să fie luată în considerare în cadrul examinării gravității pretinsei neîndepliniri a obligațiilor și ar trebui să conducă, în cazul în care cererea Comisiei formulată în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE nu ar fi respinsă în întregime de Curte, la stabilirea cuantumului sumei forfetare la cel mai scăzut nivel posibil.

77      În memoriul în replică, Comisia arată că, astfel cum a susținut în cadrul examinării neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, Republica Bulgaria nu poate opune un argument întemeiat pe o situație de forță majoră pentru a se sustrage de la obligația sa de plată.

78      Această instituție amintește că obligarea la plata unei sume forfetare se bazează pe aprecierea consecințelor neexecutării obligațiilor de către statul membru respectiv asupra intereselor private și publice, în special atunci când încălcarea a persistat o lungă perioadă, întemeindu‑se în acest sens pe Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Irlanda (Combaterea spălării banilor) (C‑550/18, EU:C:2020:564, punctul 76).

79      În memoriul său în duplică, Republica Bulgaria susține că, prin aplicarea în mod sistematic a unui coeficient de 10 tuturor încălcărilor comparabile cu cea din prezenta cauză, Comisia dovedește o lipsă a individualizării sancțiunii în raport cu încălcarea săvârșită.

80      Or, ținând seama de împrejurările proprii statului membru menționat, aplicarea în speță a acestui coeficient ar fi excesivă.

81      Republica Bulgaria arată că lipsa individualizării în abordarea Comisiei nu permite atingerea efectului disuasiv urmărit și poate conduce la o scădere a calității transpunerii, ținând seama de faptul că statele membre ar fi încurajate să transpună, indiferent de situație, directivele în termenul stabilit.

82      În plus, o asemenea abordare ar fi contrară principiului proporționalității și obligației de cooperare loială.

83      În răspunsul la actul de desistare parțială al Comisiei, Republica Bulgaria arată că Curtea a statuat, la punctele 78 și 79 din Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii) (C‑147/23, EU:C:2024:346), că această instituție nu poate invoca principiul egalității statelor membre în raport cu tratatele, astfel cum este consacrat la articolul 4 alineatul (2) TUE, pentru a justifica o aplicare automată a unui coeficient pentru gravitate unic în cazul lipsei transpunerii complete a unei directive și, prin urmare, al necomunicării măsurilor necesare transpunerii sale. Astfel, consecințele neexecutării obligațiilor care revin statelor membre asupra intereselor private și publice în cauză ar putea varia nu numai de la un stat membru la altul, ci și în funcție de conținutul normativ al directivei netranspuse. În consecință, Comisia nu se poate libera de obligația sa de a aprecia, în fiecare stat membru și pentru fiecare caz specific, consecințele încălcării constatate asupra intereselor private și publice, limitându‑se la aplicarea automată a unui coeficient pentru gravitate în cadrul stabilirii sancțiunilor pecuniare, ținând seama de eventualele circumstanțe atenuante sau agravante.

84      În speță, la stabilirea coeficientului pentru gravitate, Comisia nu ar fi luat în considerare nici natura relațiilor sociale vizate de netranspunere, nici mai multe alte circumstanțe atenuante invocate de Republica Bulgaria în cursul procedurii scrise.

2.      Aprecierea Curții

85      Articolul 260 alineatul (3) TFUE prevede la primul paragraf că, în cazul în care Comisia sesizează Curtea printr‑o acțiune în temeiul articolului 258 TFUE, considerând că statul respectiv nu și‑a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, această instituție poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv și pe care îl consideră adecvat situației. În conformitate cu al doilea paragraf al acestui articol 260 alineatul (3), în cazul în care constată neîndeplinirea obligației, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie, obligația de plată intrând în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

86      Având în vedere că, după cum reiese din cuprinsul punctului 63 din prezenta hotărâre, s‑a stabilit că, la expirarea termenului prevăzut în avizul motivat din 6 aprilie 2022, Republica Bulgaria nici nu adoptase și, prin urmare, nici nu comunicase Comisiei actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru transpunerea în dreptul său intern a dispozițiilor Directivei 2019/1161, neîndeplinirea obligațiilor astfel constatată intră în domeniul de aplicare al articolului 260 alineatul (3) TFUE.

87      Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a aprecia oportunitatea aplicării unei sancțiuni pecuniare, revine Curții, în fiecare cauză și în funcție de împrejurările speței cu care este sesizată și de nivelul de persuasiune și de disuasiune pe care îl consideră necesar, competența de a adopta sancțiunile pecuniare adecvate, în special pentru a preveni repetarea unor încălcări similare ale dreptului Uniunii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 62 și jurisprudența citată].

88      Trebuie să se considere că ansamblul elementelor de drept și de fapt care însoțesc neîndeplinirea obligațiilor constatată, și anume lipsa totală a comunicării actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru transpunerea acestei directive la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 6 aprilie 2022 și chiar la data introducerii prezentei acțiuni, constituie un indicator al faptului că prevenirea efectivă a repetării în viitor a unor încălcări similare ale dreptului Uniunii este de natură să necesite adoptarea unei măsuri disuasive precum dispunerea plății unei sume forfetare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal), C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 70, și Hotărârea din 29 februarie 2024, Comisia/Irlanda (Servicii de media audiovizuale), C‑679/22, EU:C:2024:178, punctul 73].

89      În vederea calculării sumei forfetare la plata căreia un stat membru poate fi obligat în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, revine Curții, în exercitarea puterii sale de apreciere, sarcina de a stabili cuantumul sumei menționate astfel încât acesta să fie, pe de o parte, adaptat împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțional cu încălcarea săvârșită. Printre factorii pertinenți în această privință se numără în special elemente cum ar fi gravitatea neîndeplinirii obligațiilor constatate, perioada în care aceasta a persistat, precum și capacitatea de plată a statului membru în cauză [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 87 și jurisprudența citată].

90      În ceea ce privește, mai întâi, gravitatea încălcării săvârșite, aceasta nu poate fi stabilită prin aplicarea automată a unui coeficient pentru gravitate [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctele 79 și 88].

91      Pentru a examina gravitatea încălcării constatate în prezenta cauză, trebuie amintit că obligația de a adopta măsuri pentru a asigura transpunerea completă a unei directive și obligația de a comunica aceste dispoziții Comisiei constituie obligații esențiale ale statelor membre în vederea asigurării deplinei efectivități a dreptului Uniunii și că neîndeplinirea acestor obligații trebuie, prin urmare, să fie considerată ca fiind de o gravitate certă [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 72 și jurisprudența citată].

92      În speță, trebuie subliniat că Directiva 2019/1161 este, astfel cum enunță considerentele (2), (5), (8), (12) și (33) ale acesteia, un instrument important al dreptului Uniunii în măsura în care urmărește să furnizeze o stimulare a cererii pentru vehicule nepoluante în susținerea tranziției către o mobilitate cu emisii scăzute, în vederea, pe de o parte, a reducerii emisiilor de CO2 generate de vehicule și a reducerii poluării atmosferice și fonice, sprijinind decarbonizarea sectorului transporturilor și, pe de altă parte, a îmbunătățirii astfel a calității aerului în orașe și în alte zone poluate, contribuind totodată la competitivitatea și dezvoltarea industriei Uniunii pe piețele globale în expansiune pentru vehiculele cu emisii scăzute și cu emisii zero.

93      Or, lipsa transpunerii dispozițiilor acestei directive aduce în mod necesar atingere respectării dreptului Uniunii și aplicării sale uniforme și efective.

94      Desigur, după cum s‑a amintit la punctul 56 din prezenta hotărâre, Republica Bulgaria a arătat, în memoriul în apărare, că unele dintre noțiunile definite de Directiva 2019/1161 existau deja în legislația națională anterioară, în special noțiunile de „autorități contractante”, de „entități contractante” și de „vehicul de transport rutier”, prevăzute de această directivă.

95      Cu toate acestea, așa cum s‑a arătat la punctul 57 din prezenta hotărâre, directiva menționată nu numai că a modificat definițiile acestor trei noțiuni care figurează la articolul 4 din aceasta, ci a definit și alte două noțiuni, și anume cele de „vehicul nepoluant” și de „vehicul greu cu emisii zero”. Or, aceste ultime două noțiuni prezintă o importanță fundamentală în raport cu obiectivele Directivei 2019/1161 amintite la punctul 92 din prezenta hotărâre.

96      În plus, prin adoptarea Directivei 2019/1161, legiuitorul Uniunii a modificat alte dispoziții ale Directivei 2009/33.

97      Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 58 din prezenta hotărâre, Republica Bulgaria nu a demonstrat că reglementarea națională existentă asigura punerea în aplicare a tuturor modificărilor introduse prin această directivă.

98      Prin urmare, neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru transpunerea completă a directivei menționate este de o gravitate semnificativă.

99      În continuare, în ceea ce privește durata încălcării, este cert că Republica Bulgaria nu adoptase, la expirarea termenului de transpunere prevăzut la articolul 2 din Directiva 2019/1161, și anume la 2 august 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a asigura transpunerea directivei menționate și, prin urmare, nici nu comunicase aceste dispoziții Comisiei.

100    După cum reiese din dosarul de care dispune Curtea, Republica Bulgaria a transpus în mod complet Directiva 2019/1161 la 5 ianuarie 2024, neîndeplinirea obligațiilor în cauză având, în consecință, o durată de 885 de zile.

101    În sfârșit, în ceea ce privește stabilirea capacității de plată a Republicii Bulgaria, potrivit jurisprudenței Curții nu este necesar să se țină seama, în metoda de calcul al factorului „n”, de importanța populației acestui stat membru, în măsura în care a ținut seama Comisia în temeiul Comunicării din 2023 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctele 84-86 și 102].

102    În schimb, trebuie să se ia în considerare PIB‑ul Republicii Bulgaria ca factor predominant. În această privință, ar trebui să se țină seama de asemenea de evoluția recentă a PIB‑ului acestui stat membru, astfel cum se prezintă la data examinării faptelor de către Curte [Hotărârea din 13 iunie 2024, Comisia/Ungaria (Primirea solicitanților de protecție internațională II), C‑123/22, EU:C:2024:493, punctul 131].

103    Având în vedere aceste considerații și ținând seama de puterea de apreciere recunoscută Curții prin articolul 260 alineatul (3) TFUE, care prevede că, în ceea ce privește suma forfetară a cărei plată o dispune, Curtea nu poate stabili un cuantum care să îl depășească pe cel indicat de Comisie, trebuie să se considere că prevenirea efectivă a repetării în viitor a unor încălcări similare celei care rezultă din încălcarea articolului 2 din Directiva 2019/1161 și care aduc atingere efectivității depline a dreptului Uniunii necesită dispunerea plății unei sume forfetare al cărei cuantum trebuie să fie stabilit la 1 593 000 de euro.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

104    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la suportarea, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și a celor efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște:

1)      Prin neadoptarea, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat al Comisiei Europene din 6 aprilie 2022, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2019/1161 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic și, prin urmare, prin necomunicarea acestor dispoziții Comisiei, Republica Bulgaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (1) din această directivă.

2)      Obligă Republica Bulgaria la plata către Comisia Europeană a unei sume forfetare în cuantum de 1 593 000 de euro.

3)      Obligă Republica Bulgaria să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

Semnături

*      Limba de procedură: bulgara.