CELEX:62023CJ0462: Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 3 aprilie 2025.#Comisia Europeană împotriva Republica Bulgaria.#Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Protecția consumatorilor – Directiva 2009/54/CE – Articolul 8 alineatul (2) – Interdicție de comercializare sub mai multe denumiri comerciale a unei ape minerale naturale și a unei ape de izvor de la una și aceeași sursă – Articolul 7 alineatul (2) litera (b) – Articolul 9 alineatul (4) litera (c) – Cerințe privind etichetarea – Informații obligatorii – Numele sursei – Transpunere incorectă.#Cauza C-462/23.
|
Redacția Lex24 |
| Publicat in CJUE: Decizii, 05/04/2025 |
| |
Informatii
Data documentului: 03/04/2025Emitent: CJCE
Formă: CJUE: Decizii
Stat sau organizație la originea cererii: Bulgaria
Procedura
Solicitant: Comisia Europeană, Instituţii şi organisme ale UEPârât: Bulgaria, Statele membre al UE
Ediție provizorie
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
3 aprilie 2025(*)
„ Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Protecția consumatorilor – Directiva 2009/54/CE – Articolul 8 alineatul (2) – Interdicție de comercializare sub mai multe denumiri comerciale a unei ape minerale naturale și a unei ape de izvor de la una și aceeași sursă – Articolul 7 alineatul (2) litera (b) – Articolul 9 alineatul (4) litera (c) – Cerințe privind etichetarea – Informații obligatorii – Numele sursei – Transpunere incorectă ”
În cauza C‑462/23,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 24 iulie 2023,
Comisia Europeană, reprezentată de N. Nikolova și B. Rous Demiri, în calitate de agenți,
reclamantă,
împotriva
Republicii Bulgaria, reprezentată de T. Mitova, S. Ruseva și R. Stoyanov, în calitate de agenți,
pârâtă,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul T. von Danwitz, vicepreședintele Curții, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a șasea, domnul A. Kumin și doamna I. Ziemele (raportoare), judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că:
– întrucât nu a interzis ca apa minerală naturală și apa de izvor de la una și aceeași sursă să fie comercializate sub mai multe denumiri comerciale;
– întrucât nu a impus ca numele sursei să fie indicat pe etichetele apelor minerale naturale și ale apelor de izvor și
– întrucât a autorizat utilizarea denumirii „apă de izvor” pentru o apă care nu îndeplinește cerințele în materie,
Republica Bulgaria și‑a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 8 alineatul (2), al articolului 7 alineatul (2) litera (b) și al articolului 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale (JO 2009, L 164, p. 45).
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
2 Potrivit considerentelor (5), (7) și (9) ale Directivei 2009/54:
„(5) Scopurile de bază ale oricăror reglementări privind apele minerale naturale ar fi protejarea sănătății consumatorilor, prevenirea inducerii în eroare a consumatorilor și asigurarea unei comercializări corecte.
[…]
(7) Trebuie să se asigure că apele minerale naturale păstrează la momentul comercializării acele caracteristici care le‑au permis să fie recunoscute ca atare. […]
[…]
(9) Includerea declarării compoziției analitice a apei minerale naturale ar trebui să fie obligatorie în scopul asigurării informării consumatorilor.”
3 Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede:
„Prezenta directivă se referă la apele extrase de pe teritoriul unui stat membru și recunoscute de autoritatea competentă a statului membru respectiv ca ape minerale naturale care respectă prevederile anexei I, partea I.”
4 Articolul 7 alineatul (2) din această directivă prevede:
„Etichetele apelor minerale naturale furnizează, de asemenea, următoarele informații obligatorii:
[…]
(b) locul în care este exploatată sursa și numele acesteia;
[…]”
5 Articolul 8 din aceeași directivă are următorul cuprins:
„(1) Denumirea localității, cătunului sau a locului pot apărea în formularea din denumirea comercială, cu condiția ca aceasta să se refere la o apă minerală naturală al cărei izvor este exploatat la locul indicat de acea denumire și ca aceasta să nu inducă în eroare privind locul de exploatare a sursei.
(2) Se interzice comercializarea apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale.
(3) În cazul în care etichetele sau inscripționările de pe recipientele în care sunt oferite spre vânzare apele minerale naturale includ o denumire comercială diferită de numele sursei sau al locului său de exploatare, numele locului respectiv de exploatare sau numele sursei vor fi indicate în caractere de cel puțin o dată și jumătate înălțimea și lățimea celui mai mare dintre caracterele utilizate în respectiva denumire comercială.
Primul paragraf se aplică mutatis mutandis și în același spirit în ceea ce privește importanța atribuită numelui sursei sau locului de exploatare a acesteia, privind denumirea comercială pentru apele minerale naturale utilizată în publicitate, indiferent sub ce formă.”
6 Articolul 9 din Directiva 2009/54 prevede la alineatul (4):
„Termenul «apă de izvor» este rezervat pentru apa destinată consumului uman în starea sa naturală și îmbuteliată la sursă, care:
[…]
(c) respectă cerințele privind etichetarea prevăzute la articolul 7 alineatul (2) literele (b) și (c) și la articolul 8;
[…]”
7 Anexa I la această directivă cuprinde o parte I, intitulată „Definiție”, care prevede la punctul 1:
„«Apa minerală naturală» este apa pură din punct de vedere microbiologic, în sensul articolului 5, care își are originea într‑o pânză freatică sau într‑un zăcământ acvifer subteran și care provine dintr‑o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau fora[t]e.
[…]”
Dreptul bulgar
Ordonanța din 2004
8 Articolul 22 alineatul (3) din Naredba za iziskvaniyata kam butiliranite naturalni mineralni, izvorni i trapezni vodi, prednaznacheni za piteyni tseli (Ordonanța privind cerințele aplicabile apelor minerale naturale, de izvor și de masă îmbuteliate destinate băuturii, DV nr. 68, 3 august 2004) (denumită în continuare „Ordonanța din 2004”) are următorul cuprins:
„Sub rezerva dispozițiilor [Naredba za iziskvaniyata za etiketiraneto i predstavyaneto na hranite (Ordonanța referitoare la cerințele privind etichetarea și prezentarea produselor alimentare, DV nr. 62, 28 iulie 2000)] […] etichetele ambalajelor de vânzare a apelor minerale naturale cuprind de asemenea următoarele informații obligatorii:
1. numele punctului de emergență a apei și indicarea zăcământului de apă minerală în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 5;
2. numele locului în care apa minerală naturală este îmbuteliată; […]”
9 Articolul 23 din această ordonanță prevede:
„(1) Denumirea comercială (marca comercială) a unei ape minerale naturale poate conține o denumire de localitate sau cătun legată de amplasarea punctului de emergență a apei și de zăcământ, cu condiția ca aceasta să nu inducă în eroare privind locul de exploatare a punctului de emergență a apei.
(2) Se interzice comercializarea unei ape minerale naturale extrase din același punct de emergență sub mai multe denumiri comerciale.”
10 Articolul 26 alineatul (3) din ordonanța menționată prevede că, în conformitate cu Ordonanța referitoare la cerințele privind etichetarea și prezentarea produselor alimentare, etichetele ambalajelor de vânzare a apelor de izvor cuprind de asemenea informațiile obligatorii referitoare la numele punctului de emergență a apei în conformitate cu autorizația de captare a apei emisă și la numele locului în care este îmbuteliată apa de izvor.
11 Potrivit articolului 26 alineatul (4) din aceeași ordonanță:
„Etichetarea apelor de izvor face de asemenea obiectul cerințelor prevăzute la articolele 23 și 24.”
12 Alineatul (1) punctul 4 din dispozițiile suplimentare ale Ordonanței din 2004 definește noțiunea de „punct de emergență a apei” după cum urmează:
„«punct de emergență a apei»: o instalație pentru ape subterane destinată captării apei și care include instalațiile de suprafață. Diferitele tipuri de puncte de emergență a apelor subterane sunt cele enumerate la articolul 89 alineatul (1) din [Naredba no 1 ot 2007 g. za prouchvane, polzvane i opazvane na podzemnite vodi (Ordonanța nr. 1 din 2007 privind explorarea, utilizarea și conservarea apelor subterane, DV nr. 87, 30 octombrie 2007, denumită în continuare «Ordonanța nr. 1 din 2007»)].”
13 Alineatul (1) punctul 5 din aceste dispoziții suplimentare definește noțiunea de „zăcământ de apă minerală” după cum urmează:
„Un «zăcământ de apă minerală» este un corp de apă subterană constituit din apă minerală.”
Ordonanța nr. 1 din 2007
14 Articolul 89 alineatul (1) din Ordonanța nr. 1 din 2007 prevede:
„Instalațiile pentru ape subterane, în funcție de dispunerea lor în corpul de apă subterană, sunt următoarele:
1. verticale:
a) puțuri forate;
b) puțuri săpate;
c) puțuri combinate (săpate și forate);
2. orizontale:
a) drenuri;
b) galerii;
3. puțuri cu drenuri radiale orizontale;
4. captări la sursă;
5. instalații cu proiectare specifică:
a) foraje înclinate;
b) puțuri combinate (săpate și forate) cu realizarea mai multor foraje înclinate pe fundul puțului săpat;
c) foraj cu camere de abataj multiple.”
Legea privind apa
15 Alineatul (1) din dispozițiile suplimentare ale Zakon za vodite (Legea privind apa, DV nr. 67, 27 iulie 1999) prevede la punctele 61 și 98:
„61. Un «corp de apă subterană» înseamnă un volum distinct de apă subterană din interiorul unuia sau mai multor acvifere, care se caracterizează printr‑o anumită stare a apelor subterane.
[…]
98. Un «zăcământ de apă minerală» este un corp de apă subterană sau o parte a acestuia care conține ape minerale a căror compoziție și proprietăți chimice sunt uniforme.”
Procedura precontencioasă
16 La 2 iulie 2020, Comisia a adresat Republicii Bulgaria o scrisoare de punere în întârziere pentru dublul motiv că, pe de o parte, prin autorizarea comercializării sub mai multe denumiri comerciale a unei ape minerale naturale și a unei ape de izvor de la una și aceeași sursă, legislația acestui stat membru nu respecta cerințele articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 și, pe de altă parte, prin faptul că a omis să facă obligatorie menționarea numelui sursei pe etichetele apelor menționate, această legislație nu îndeplinea cerințele articolului 7 alineatul (2) litera (b) și ale articolului 9 alineatul (4) litera (c) din această directivă.
17 Republica Bulgaria a răspuns printr‑o scrisoare din 29 septembrie 2020, în care s‑a angajat să comunice Comisiei, înainte de 30 octombrie 2020, măsuri prin care se urmărea transpunerea corectă a Directivei 2009/54. La 24 noiembrie 2020, autoritățile bulgare au prezentat Comisiei un proiect de ordonanță privind cerințele aplicabile apelor minerale naturale, de izvor și apelor de masă îmbuteliate destinate băuturii.
18 După examinarea măsurilor comunicate, Comisia a adresat Republicii Bulgaria, la 23 septembrie 2021, un aviz motivat, care prevedea un termen de conformare a legislației bulgare stabilit la două luni de la primirea acestui aviz. Aceasta a reproșat statului membru menționat că nu și‑a îndeplinit obligațiile care decurg din articolul 8 alineatul (2), din articolul 7 alineatul (2) litera (b) și din articolul 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54, întrucât încă nu a transpus în mod corect această directivă în dreptul bulgar și în special noțiunea de „sursă”, astfel cum a fost interpretată în Hotărârea din 24 iunie 2015, Hotel Sava Rogaška (C‑207/14, denumită în continuare „Hotărârea Hotel Sava Rogaška”, EU:C:2015:414).
19 După prelungirea termenului de răspuns până la 21 ianuarie 2022, la 17 ianuarie 2022, Republica Bulgaria a comunicat Comisiei poziția sa cu privire la avizul motivat și a prezentat un proiect revizuit de ordonanță privind cerințele aplicabile îmbutelierii apelor minerale, de izvor și de masă destinate băuturii. În cadrul unor schimburi ulterioare, după ce Comisia a semnalat acestui stat membru că măsurile preconizate erau insuficiente, Republica Bulgaria s‑a angajat printre altele să modifice legislația privind produsele alimentare.
20 Având în vedere neadoptarea de către acest stat membru a unor măsuri suplimentare pentru a transpune în mod corect Directiva 2009/54, la 24 iulie 2023, Comisia a introdus prezenta acțiune.
Cu privire la acțiune
21 În susținerea acțiunii formulate, Comisia invocă două motive, întemeiate pe încălcarea, în primul rând, a articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, precum și, în al doilea rând, a articolului 7 alineatul (2) litera (b) și a articolului 9 alineatul (4) litera (c) din această directivă.
Cu privire la admisibilitate
22 Deși Republica Bulgaria nu a invocat nicio cauză de inadmisibilitate întemeiată pe inadmisibilitatea prezentei acțiuni, aceasta arată totuși că, în cursul procedurii precontencioase, a comunicat Comisiei, în conformitate cu principiul cooperării loiale, mai multe proiecte având ca obiect modificarea reglementării naționale în vigoare, care reproduceau termenii înșiși ai Directivei 2009/54, astfel cum au fost interpretați în Hotărârea Hotel Sava Rogaška, toate aceste măsuri fiind considerate insuficiente. Potrivit acestui stat membru, această împrejurare dovedește, în realitate, dificultățile create de lipsa definirii noțiunilor fundamentale utilizate în Directiva 2009/54, dintre care unele ar fi, în plus, incoerente cu cele care au o semnificație similară, utilizate în alte acte de drept al Uniunii.
23 În acest context, statul membru menționat, care susține că a fost singurul căruia i s‑a solicitat să definească, în dreptul său național, aceleași noțiuni, fără să fi primit indicații precise cu privire la conținutul lor, evidențiază rolul care revine Comisiei, în calitate de instituție dotată cu o putere de inițiativă legislativă, și anume de a lua măsuri de precizare a dreptului Uniunii atunci când se impune o actualizare a cadrului juridic existent. Același stat membru arată că, în speță, adoptarea unor noi dispoziții naționale a fost amânată tocmai în așteptarea acordului acestei instituții cu privire la abordarea avută în vedere. Or, la trei luni de la notificarea ultimelor elemente pe care i le‑a adresat, Comisia ar fi introdus prezenta acțiune, fără a proceda la nicio consultare suplimentară.
24 În această privință, în măsura în care argumentele Republicii Bulgaria ar trebui înțelese în sensul că se raportează la o pretinsă încălcare de către Comisie a obligației de cooperare loială prin introducerea prezentei acțiuni, trebuie să se constate că, pe lângă faptul că Comisia nu are competența de a stabili în mod definitiv, prin pozițiile pe care le adoptă în cadrul procedurii precontencioase, drepturile și obligațiile unui stat membru sau de a‑i oferi garanții privind compatibilitatea unui anumit comportament cu dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 2003, Comisia/Germania, C‑135/01, EU:C:2003:171, punctul 24 și jurisprudența citată), din dosarul prezentat Curții reiese că, în speță, Republica Bulgaria nu a menționat, în orice caz, în cursul acestei proceduri, dificultăți de interpretare a noțiunilor utilizate în Directiva 2009/54, invocate în cadrul prezentei acțiuni.
25 Prin urmare, nu se poate susține că Comisia ar fi plasat acest stat membru în incertitudine cu privire la întinderea obligațiilor sale sau că l‑ar fi împiedicat să pună capăt încălcării imputate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 2003, Comisia/Germania, C‑135/01, EU:C:2003:171, punctul 23).
26 Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, Comisia este cea căreia îi revine sarcina de a evalua oportunitatea introducerii unei acțiuni împotriva unui stat membru, de a stabili dispozițiile pe care acesta le‑ar fi încălcat și de a alege momentul în care va iniția împotriva acestuia procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, considerentele care determină această alegere neputând afecta admisibilitatea acțiunii. În acest sens, revine exclusiv Comisiei sarcina de a aprecia oportunitatea introducerii și a menținerii unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Curtea fiind obligată, în ceea ce o privește, să examineze dacă există sau nu există neîndeplinirea obligațiilor imputată, fără a fi de competența acesteia să se pronunțe cu privire la exercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 martie 2021, Comisia/Ungaria (Rata accizelor aplicate țigaretelor), C‑856/19, EU:C:2021:253, punctul 57 și jurisprudența citată].
27 Rezultă că afirmațiile Republicii Bulgaria nu sunt de natură să repună în discuție admisibilitatea prezentei acțiuni.
Cu privire la fond
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54
– Argumentația părților
28 Comisia arată că articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 coroborat cu articolul 9 alineatul (4) litera (c) din aceasta interzice comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a apelor minerale naturale și a apelor de izvor de la una și aceeași sursă, în sensul interpretării date de Curte în Hotărârea Hotel Sava Rogaška, și anume ape minerale naturale și ape de izvor care au ca origine una și aceeași pânză freatică sau unul și același zăcământ acvifer subteran și care, în toate emergențele naturale sau forate ale acestor ape, au caracteristici identice.
29 Or, interdicția prevăzută la articolul 23 alineatul (2) și la articolul 26 alineatul (4) din Ordonanța din 2004, dispoziții care transpun această normă în ordinea juridică bulgară, ar avea un domeniu de aplicare diferit, din moment ce nu s‑ar referi la „sursă”, ci la „punctul de emergență a apei”, astfel cum este definit la alineatul (1) punctul 4 din dispozițiile suplimentare ale Ordonanței din 2004 și la articolul 89 alineatul (1) din Ordonanța nr. 1 din 2007. Astfel, această interdicție ar acoperi, potrivit articolului 23 alineatul (2) și articolului 26 alineatul (4) din Ordonanța din 2004, comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a unei ape minerale naturale sau a unei ape de izvor extrase din aceeași „instalație pentru ape subterane destinată captării apei”. În aceste condiții, prin însăși natura sa, reglementarea națională în cauză ar considera fiecare punct de emergență a apei ca fiind o sursă distinctă și, în consecință, apelor de la una și aceeași sursă li s‑ar putea atribui denumiri comerciale diferite.
30 Republica Bulgaria arată că Directiva 2009/54 nu definește noțiunea de „sursă”, aceasta nefiind definită, potrivit acestui stat membru, nici în jurisprudența Curții, ceea ce nu ar permite să se stabilească ce reprezintă în mod precis corpul de apă subterană care trebuie calificat drept „sursă” în sensul acestei directive. Ar rezulta că statele membre ar fi libere nu numai să definească această noțiune în dreptul lor național, ci și să utilizeze dispozițiile naționale existente pentru a atinge obiectivele stabilite de directiva menționată.
31 Republica Bulgaria subliniază, în acest cadru, că, în limba bulgară, „sursa de apă” echivalează tocmai cu o sursă care dispune de o instalație care permite exploatarea acesteia, din care este exploatată o apă minerală naturală sau o apă de izvor care iese din una sau mai multe surse naturale sau forate. În acest mod, furnizarea de informații cu privire la „sursa de apă” astfel înțeleasă ar permite consumatorilor să identifice, cu cea mai mare precizie, originea apei vizate și să distingă o apă minerală naturală de o altă apă minerală naturală în funcție de locul de exploatare a sursei.
32 Prin urmare, articolele 23 și 26 din Ordonanța din 2004 ar permite atingerea atât a obiectivului Directivei 2009/54 în ansamblul său, cât și a obiectivului specific urmărit de articolul 8 din această directivă. Pe de altă parte, interdicția care figurează în aceste articole ar reflecta condiția potrivit căreia apa minerală naturală trebuie să prezinte caracteristici identice în toate emergențele acesteia pentru a putea fi considerată de la una și aceeași sursă. În această privință, s‑ar fi ținut seama de faptul că, în Bulgaria, apele care provin din aceeași pânză freatică sau din același zăcământ acvifer și care ies la suprafață în mai multe emergențe diferite, naturale sau forate, ar prezenta, din cauza distanței care le separă, caracteristici diferite, Comisia nedemonstrând, de altfel, că aplicarea acestor dispoziții naționale ar fi adus atingere obiectivelor Directivei 2009/54.
– Aprecierea Curții
33 Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 prevede că se interzice comercializarea apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale.
34 În ceea ce privește, în primul rând, pretinsa nerespectare a domeniului de aplicare al noțiunii „sursă”, prevăzută la această dispoziție, trebuie amintit de la bun început că, la punctul 45 din Hotărârea Hotel Sava Rogaška, Curtea a statuat că noțiunea de „apă minerală naturală de la una și aceeași sursă” care figurează la acest articol 8 alineatul (2) desemnează o apă minerală naturală exploatată prin una sau prin mai multe emergențe naturale sau forate, care își are originea în una și aceeași pânză freatică sau în unul și același zăcământ acvifer subteran, dacă, în toate aceste emergențe naturale sau forate, apa are caracteristici identice, potrivit criteriilor prevăzute în anexa I la această directivă, care rămân stabile în limitele fluctuațiilor naturale.
35 Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a considerat în mod explicit că noțiunea de „sursă” nu poate fi asimilată noțiunii de „emergență”, întrucât modul de redactare a definiției apei minerale naturale prevăzute în partea I punctul 1 primul paragraf din anexa I la Directiva 2009/54 precizează în mod expres că o sursă poate fi exploatată „prin una sau mai multe emergențe naturale sau fora[t]e”. Curtea a statuat astfel că, pentru a putea considera că o asemenea apă este sau nu este o apă minerală naturală „de la una și aceeași sursă”, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, nu prezintă relevanță dacă aceasta este exploatată prin una sau prin mai multe emergențe (Hotărârea Hotel Sava Rogaška, punctul 30).
36 Curtea a arătat că această interpretare este nu numai susținută de economia generală a Directivei 2009/54, a cărei lectură de ansamblu atestă rolul preponderent acordat în aplicarea sa caracteristicilor apelor minerale naturale, ci este singura aptă să garanteze realizarea obiectivelor urmărite de această directivă, având în vedere termenii considerentelor (5), (7) și (9) ale directivei menționate. Astfel, întrucât denumirea comercială a unei ape minerale naturale este asociată în mod necesar cu caracteristicile acestei ape, consumatorii ar fi induși în eroare și nu ar fi în măsură să efectueze o alegere avizată în funcție de eventualele proprietăți ale unei ape minerale naturale în termeni de protecție a sănătății dacă ar fi posibil să se vândă sub denumiri comerciale diferite ape minerale naturale având aceeași origine și aceleași caracteristici (a se vedea în acest sens Hotărârea Hotel Sava Rogaška, punctele 36 și 39-41).
37 În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 a fost transpus în dreptul bulgar la articolul 23 alineatul (2) din Ordonanța din 2004, care interzice comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a unei ape minerale naturale extrase din același „punct de emergență a apei”, noțiune definită, la rândul său, la alineatul (1) punctul 4 din dispozițiile suplimentare ale acestei ordonanțe ca fiind „o instalație pentru ape subterane destinată captării apei și care include instalațiile de suprafață”, care intră sub incidența articolului 89 alineatul (1) din Ordonanța nr. 1 din 2007.
38 Având în vedere conținutul lor, este necesar să se considere că aceste dispoziții naționale, care se limitează să interzică comercializarea sub mai multe denumiri comerciale numai a apelor minerale naturale extrase din același punct de emergență, contravin termenilor articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea Hotel Sava Rogaška, care exclude în mod explicit, la punctul 30 din aceasta din urmă, orice echivalență între noțiunile „sursă” și „emergență”.
39 Dispozițiile naționale menționate încalcă de asemenea obiectivele urmărite de această directivă, enunțate în considerentul (5) al acesteia. Astfel, după cum observă Comisia, în măsura în care dispozițiile menționate au în vedere fiecare „instalație […] destinată captării apei” ca o sursă distinctă, apelor exploatate pornind de la aceste lucrări li se pot atribui denumiri comerciale distincte, în timp ce nu este exclus ca apa care provine din aceste diferite emergențe să fie efectiv o apă care are aceeași origine și care are aceleași caracteristici. Or, astfel cum a statuat Curtea în mod expres la punctul 41 din Hotărârea Hotel Sava Rogaška, o asemenea posibilitate este de natură să inducă în eroare consumatorii, care nu ar mai fi în măsură să facă o alegere avizată în funcție de eventualele proprietăți ale unei ape minerale naturale în termeni de protecție a sănătății.
40 În ceea ce privește argumentația Republicii Bulgaria referitoare la pretinsele particularități geologice și hidrologice ale acestei țări și la insuficiența probelor prezentate de Comisie, trebuie subliniat că prezentul motiv vizează modul în care Directiva 2009/54 a fost transpusă în dreptul bulgar, iar nu rezultatul concret al aplicării reglementării de transpunere. Astfel, pentru a demonstra că transpunerea acestei directive este insuficientă sau inadecvată, nu este necesar să se stabilească efectele reale ale reglementării naționale adoptate pentru această transpunere, întrucât dispozițiile înseși ale acestei reglementări sunt cele care evidențiază caracterul insuficient sau incorect al transpunerii [a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iulie 2024, Comisia/Slovacia (Calificări profesionale), C‑773/22, EU:C:2024:645, punctul 42 și jurisprudența citată].
41 În ceea ce privește argumentația rezumată la punctele 22 și 23 din prezenta hotărâre, având în vedere termenii înșiși ai dispozițiilor articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 coroborate cu definiția „apei minerale naturale” cuprinsă în partea I punctul 1 primul paragraf din anexa la aceasta, Republica Bulgaria nu se poate prevala de o pretinsă lipsă a definiției noțiunilor utilizate de această directivă pentru a‑și justifica neîndeplinirea obligațiilor. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, astfel cum s‑a amintit la punctele 34-36 din prezenta hotărâre, Curtea a avut deja ocazia să precizeze interpretarea acelorași dispoziții în Hotărârea Hotel Sava Rogaška, care a fost de altfel pronunțată cu mai mult de șase ani înainte de expirarea termenului stabilit în avizul motivat.
42 În consecință, primul motiv invocat de Comisie, în măsura în care vizează lipsa interdicției comercializării sub mai multe denumiri comerciale a unei ape minerale naturale de la una și aceeași sursă, trebuie admis.
43 În al doilea rând, în măsura în care acest motiv vizează și lipsa interdicției comercializării sub mai multe denumiri comerciale a unei ape de izvor de la una și aceeași sursă, este necesar să se arate că, în temeiul articolului 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54, interdicția prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din această directivă se aplică și comercializării acestei categorii de ape îmbuteliate.
44 Or, întrucât această normă, astfel cum reiese din dosarul prezentat Curții, a fost transpusă în dreptul bulgar la articolul 26 alineatul (4) din Ordonanța din 2004, potrivit căruia „etichetarea apelor de izvor face de asemenea obiectul cerințelor articolelor 23 și 24”, având în vedere conținutul articolului 23 alineatul (2) din această ordonanță, astfel cum a fost amintit la punctul 37 din prezenta hotărâre, și pentru motive analoge celor expuse în considerațiile care precedă, acest prim motiv, în măsura în care se referă la comercializarea acestui tip de ape, trebuie de asemenea admis.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 7 alineatul (2) litera (b) și a articolului 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54
– Argumentația părților
45 Comisia arată că normele obligatorii în materie de etichetare a apelor minerale naturale și a apelor de izvor prevăzute la articolele 22 și 26 din Ordonanța din 2004 omit obligația de a indica numele sursei pe etichetele acestor produse.
46 În această privință, Comisia arată, în primul rând, că articolul 22 alineatul (3) punctul 1 din această ordonanță, care transpune articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54 în ordinea juridică bulgară, impune ca etichetele unui pachet unitar de apă minerală naturală să cuprindă „denumirea punctului de emergență a apei și indicarea zăcământului de apă minerală în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 5”. Or, nici obligația de a menționa „punctul de emergență a apei”, care, potrivit alineatului (1) punctul 4 din dispozițiile suplimentare ale Ordonanței din 2004, este definit ca fiind „o instalație pentru apele subterane destinată captării apei”, nici cea de a menționa „zăcământul de apă minerală”, care, la rândul său, potrivit alineatului (1) punctul 5 din aceste dispoziții suplimentare, este definit ca fiind „un corp de apă subterană constituit din apă minerală”, nu poate îndeplini cerința prevăzută la articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54.
47 În al doilea rând, potrivit Comisiei, dat fiind că dispozițiile naționale bulgare nu prevăd cerințe privind etichetarea conforme cu articolul 7 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 8 din această directivă, aceste dispoziții autorizează, cu încălcarea articolului 9 alineatul (4) litera (c) din directiva menționată, transpus în ordinea juridică bulgară la articolul 26 alineatul (3) punctul 1 din Ordonanța din 2004, comercializarea ca „apă de izvor” a unei ape care nu îndeplinește cerințele acestor articole.
48 Republica Bulgaria susține că, prin introducerea articolului 22 alineatul (3) punctul 1 și a articolului 26 alineatul (3) punctul 1 din Ordonanța din 2004 în dreptul său național, ea a apreciat că, pentru a informa consumatorii, era suficient să se indice sursa apei, înțeleasă ca fiind sursa împreună cu instalația care permite exploatarea sa, pe etichetele apelor minerale naturale și ale apelor de izvor. Astfel, după cum ar rezulta din cuprinsul punctului 33 din Hotărârea Hotel Sava Rogaška, numele sursei și cel al locului de exploatare a acesteia ar putea fi utilizate în mod autonom în acest scop. În orice caz, din lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre (JO 2013, C 315, p. 1), și anume din partea care conține lista apelor minerale naturale recunoscute de Republica Bulgaria, ar reieși că rubricile „Denumirea sursei” și „Locul de exploatare” conțin aceleași nume, astfel încât indicarea unuia dintre acestea ar asigura informarea consumatorilor.
– Aprecierea Curții
49 În ceea ce privește, în primul rând, cerințele de etichetare care rezultă din articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54, rezultă chiar din termenii acestei dispoziții că etichetele apelor minerale naturale trebuie să cuprindă, ca informații obligatorii, locul în care este exploatată sursa și numele acesteia.
50 În acest cadru, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că noțiunea de „sursă” a unei ape minerale naturale, în sensul acestei directive, nu poate fi asimilată nici noțiunii de „pânză freatică sau zăcământ acvifer subteran”, întrucât modul de redactare a definiției apei minerale naturale prevăzute în partea I punctul 1 primul paragraf din anexa I la directiva menționată face în mod clar distincție între aceste două noțiuni, nici, astfel cum s‑a arătat la punctul 35 din prezenta hotărâre, noțiunii de „emergență”, același mod de redactare precizând în mod expres că o sursă poate fi exploatată „prin una sau mai multe emergențe naturale sau fora[t]e” (a se vedea în acest sens Hotărârea Hotel Sava Rogaška, punctele 29 și 30).
51 Astfel cum reiese din dosarul prezentat Curții, articolul 22 alineatul (3) punctul 1 din Ordonanța din 2004 coroborat cu alineatul (1) punctele 4 și 5 din dispozițiile suplimentare ale acestei ordonanțe, care transpune articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54 în dreptul bulgar, impunând în același timp obligația de a indica pe etichetele ambalajelor apelor minerale naturale numele „punctului de emergență a apei”, înțeles ca „instalație […] destinată captării apei”, respectiv, indicarea „zăcământului de apă minerală”, înțeles în esență, la rândul său, ca un „corp de apă subterană constituit din apă minerală”, nu prevede în schimb că etichetele produselor în discuție trebuie să cuprindă „numele sursei”.
52 Or, întrucât această din urmă noțiune are, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 50 din prezenta hotărâre, un conținut în mod necesar distinct de cele de „punct de emergență a apei” și de „zăcământ de apă”, este necesar să se concluzioneze că Republica Bulgaria a transpus în mod incorect articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54.
53 Argumentele invocate de acest stat membru nu sunt de natură să repună în discuție această apreciere.
54 Astfel, primo, contrar celor susținute de Republica Bulgaria, nu se poate deduce din utilizarea cuvântului „sau” la punctul 33 din Hotărârea Hotel Sava Rogaška că este suficient, pentru a se conforma cerințelor articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54, să se indice pe etichetele apelor minerale naturale fie locul în care este exploatată sursa, fie numele acesteia.
55 Desigur, la punctul 33 din Hotărârea Hotel Sava Rogaška, Curtea a statuat că articolul 8 din Directiva 2009/54 urmărește astfel, în ansamblul său, să se garanteze că, în fiecare caz, numele sursei unei ape minerale naturale sau indicarea locului său de exploatare permite consumatorului, la momentul cumpărării, să identifice fără echivoc proveniența apei în cauză și să distingă, datorită acestui nume sau acestei indicații, o anumită apă minerală naturală de orice altă apă minerală naturală. Cu toate acestea, o astfel de identificare nu poate fi asigurată în toate cazurile decât dacă aceste două indicații, care permit în mod alternativ sau împreună identificarea fără echivoc a acestei proveniențe, figurează, ambele, pe etichetă.
56 În orice caz, din înșiși termenii punctului 33 din această hotărâre reiese că precizarea care figurează la acest punct nu se raportează la articolul 7 alineatul (2) litera (b) din această directivă, ci la articolul 8 din aceasta. Prin urmare, aceasta nu repune nicidecum în discuție modul clar de redactare a acestui articol 7 alineatul (2) litera (b), Curtea indicând de altfel în mod expres, la punctul 34 din hotărârea menționată, că importanța rolului acordat numelui sursei și locului său de exploatare în identificarea unei ape minerale naturale reiese și din această din urmă dispoziție, care prevede că etichetele apelor minerale naturale conțin în mod obligatoriu locul în care este exploatată sursa și numele acesteia.
57 Secundo, în ceea ce privește argumentația Republicii Bulgaria întemeiată pe faptul că numele sursei și cel al locului de exploatare a acesteia ar fi, în practică, identice în acest stat membru, astfel încât consumatorii ar fi suficient informați dacă numai unul dintre acestea ar fi indicat pe etichetele în cauză, este necesar să se arate că o astfel de identitate, presupunând că este dovedită, nu poate, în orice caz, să scutească un stat membru de obligația care îi revine în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54 de a prevedea în dreptul său național obligația de a indica numele sursei pe etichetele produselor în discuție. Astfel, chiar presupunând că, în statul membru menționat, nu există în prezent o veritabilă distincție între numele sursei de apă și cel al locului de exploatare a acesteia, transpunerea adecvată a articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54 s‑ar impune totuși acestuia din urmă.
58 În acest context, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile unei directive trebuie puse în aplicare cu o forță obligatorie incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare pentru îndeplinirea cerinței securității juridice [Hotărârea din 20 iunie 2024, Comisia/Bulgaria (Protecția ariilor speciale de conservare), C‑85/22, EU:C:2024:535, punctul 52 și jurisprudența citată], astfel încât să se garanteze că toți subiecții de drept din Uniune cunosc care le sunt, în orice împrejurare, drepturile și obligațiile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2011, Comisia/Polonia, C‑362/10, EU:C:2011:703, punctul 64 și jurisprudența citată).
59 În al doilea rând, Comisia susține în esență că reglementarea națională în litigiu autorizează utilizarea termenului „apă de izvor” pentru o apă care nu îndeplinește cerințele în materie. În această privință, trebuie amintit că articolul 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54 prevede că termenul „apă de izvor” este rezervat pentru apa destinată consumului uman în starea sa naturală și îmbuteliată la sursă, care îndeplinește cerințele privind etichetarea prevăzute la articolul 7 alineatul (2) literele (b) și (c), precum și la articolul 8 din această directivă. Astfel, din modul de redactare a acestui articol 9 alineatul (4) litera (c) rezultă că cerințele privind etichetarea apelor minerale naturale, astfel cum sunt enunțate, printre altele, la articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54, sunt aplicabile și apelor de izvor care, dacă aceste cerințe nu sunt îndeplinite, nu pot fi comercializate ca atare.
60 Din dosarul prezentat Curții reiese că articolul 26 alineatul (3) punctul 1 din Ordonanța din 2004, care transpune această normă în dreptul bulgar, se limitează, în ceea ce îl privește, să impună ca etichetele apelor de izvor să cuprindă denumirea „punctului de emergență a apei”, și anume, în conformitate cu alineatul (1) punctul 4 din dispozițiile suplimentare ale acestei ordonanțe, „instalația […] destinată captării apei”, fără a conține nicio referire la obligația de a menționa în acestea „numele sursei”, în condițiile în care, astfel cum s‑a arătat la punctul 52 din prezenta hotărâre, aceste noțiuni nu se confundă.
61 În aceste condiții, este necesar să se considere că, astfel cum susține Comisia, Republica Bulgaria autorizează comercializarea, în calitate de ape de izvor, a unor ape care nu îndeplinesc cerințele privind etichetarea la care face trimitere articolul 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54, deși acest articol nu conține nicio posibilitate de derogare de la aceste cerințe.
62 Rezultă că al doilea motiv trebuie admis.
63 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se constate că:
– întrucât nu a interzis ca apa minerală naturală și apa de izvor de la una și aceeași sursă să fie comercializate sub mai multe denumiri comerciale;
– întrucât nu a impus ca numele sursei să fie indicat pe etichetele apelor minerale naturale și ale apelor de izvor și
– întrucât a autorizat utilizarea denumirii „apă de izvor” pentru o apă care nu îndeplinește cerințele în materie,
Republica Bulgaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 8 alineatul (2), al articolului 7 alineatul (2) litera (b) și al articolului 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54.
Cu privire la cheltuielile de judecată
64 În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Bulgaria a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:
1) – Întrucât nu a interzis ca apa minerală naturală și apa de izvor de la una și aceeași sursă să fie comercializate sub mai multe denumiri comerciale;
– întrucât nu a impus ca numele sursei să fie indicat pe etichetele apelor minerale naturale și ale apelor de izvor și
– întrucât a autorizat utilizarea denumirii „apă de izvor” pentru o apă care nu îndeplinește cerințele în materie,
Republica Bulgaria și‑a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 8 alineatul (2), al articolului 7 alineatul (2) litera (b) și al articolului 9 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale.
2) Obligă Republica Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături
* Limba de procedură: bulgara.
