CELEX:62023CJ0154: Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 6 martie 2025.#Comisia Europeană împotriva Republica Estonia.#Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii – Directiva (UE) 2019/1937 – Articolul 26 alineatele (1) și (3) – Lipsa transpunerii și a comunicării măsurilor de transpunere – Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Cerere de obligare la plata unei sume forfetare și a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice – Criterii de stabilire a cuantumului sancțiunilor – Aplicarea automată a unui coeficient pentru gravitate.#Cauza C-154/23.
|
Redacția Lex24 |
| Publicat in CJUE: Decizii, 11/03/2025 |
| |
Informatii
Data documentului: 06/03/2025Emitent: CJCE
Formă: CJUE: Decizii
Stat sau organizație la originea cererii: Estonia
Procedura
Solicitant: Instituţii şi organisme ale UE, Comisia EuropeanăPârât: Estonia, Statele membre al UE
Ediție provizorie
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
6 martie 2025(*)
„ Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii – Directiva (UE) 2019/1937 – Articolul 26 alineatele (1) și (3) – Lipsa transpunerii și a comunicării măsurilor de transpunere – Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Cerere de obligare la plata unei sume forfetare și a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice – Criterii de stabilire a cuantumului sancțiunilor – Aplicarea automată a unui coeficient pentru gravitate ”
În cauza C‑154/23,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 și al articolului 260 alineatul (3) TFUE, introdusă la 14 martie 2023,
Comisia Europeană, reprezentată de J. Baquero Cruz și L. Maran, în calitate de agenți,
reclamantă,
împotriva
Republicii Estonia, reprezentată de N. Grünberg și M. Kriisa, în calitate de agenți,
pârâtă,
CURTEA (Camera a șasea)
compusă din domnul T. von Danwitz, vicepreședintele Curții, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a șasea, domnul A. Kumin și doamna I. Ziemele (raportoare), judecători,
avocat general: domnul N. Emiliou,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții:
– constatarea faptului că, prin neadoptarea tuturor actelor cu putere de lege și a tuturor actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO 2019, L 305, p. 17) și prin necomunicarea acestor dispoziții Comisiei, Republica Estonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 26 alineatele (1) și (3) din directiva menționată;
– obligarea Republicii Estonia la plata către Comisie a unei sume forfetare corespunzătoare cuantumului celui mai ridicat dintre următoarele două cuantumuri:
– un cuantum forfetar de 600 de euro pe zi înmulțit cu numărul de zile al perioadei cuprinse între ziua următoare expirării termenului de transpunere a Directivei 2019/1937 stabilit în aceasta și data încetării încălcării sau, în lipsa regularizării, data pronunțării hotărârii în prezenta cauză;
– suma forfetară minimă de 168 000 de euro;
– în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la prima liniuță va continua până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, obligarea Republicii Estonia la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 2 340 de euro pe fiecare zi de întârziere începând de la data pronunțării acestei hotărâri și până la data la care Republica Estonia se va conforma obligațiilor care îi revin în temeiul Directivei 2019/1937;
– obligarea Republicii Estonia la plata cheltuielilor de judecată.
Cadrul juridic
Directiva 2019/1937
2 Considerentele (1) și (4) ale Directivei 2019/1937 au următorul cuprins:
„(1) […] [P]otențialii avertizori sunt adesea descurajați să semnaleze preocupările sau suspiciunile lor de teama unor represalii. În acest context, importanța de a asigura un nivel echilibrat și eficient de protecție a avertizorilor este recunoscută din ce în ce mai mult, atât la nivelul Uniunii [Europene], cât și la nivel internațional.
[…]
(4) Protecția avertizorilor prevăzută în prezent în Uniune este fragmentată de la un stat membru la altul și este repartizată în mod inegal între domeniile de politică. Consecințele încălcărilor dreptului Uniunii cu o dimensiune transfrontalieră care au fost raportate de avertizori ilustrează modul în care o protecție insuficientă într-un stat membru are un impact negativ asupra funcționării politicilor Uniunii nu numai în respectivul stat membru, ci și în alte state membre și în Uniune în ansamblul său.”
3 Potrivit articolului 1 din această directivă:
„Obiectivul prezentei directive este de a îmbunătăți aplicarea dreptului și a politicilor Uniunii în domenii specifice prin stabilirea unor standarde minime comune care să prevadă un nivel ridicat de protecție a persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.”
4 Articolul 26 din directiva menționată prevede:
„(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 17 decembrie 2021.
[…]
(3) Atunci când statele membre adoptă dispozițiile menționate la alineatele (1) și (2), respectivele dispoziții conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere, la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.”
Comunicarea din 2023
5 Comunicarea 2023/C 2/01 a Comisiei, intitulată „Sancțiuni financiare în cadrul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor” (JO 2023, C 2, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea din 2023”), consacră punctele 3 și 4 „penalităților cu titlu cominatoriu” și, respectiv, „sumei forfetare”.
6 Punctul 3.2. din Comunicarea din 2023, referitor la aplicarea coeficientului pentru gravitate în cadrul calculului plății zilnice a penalităților cu titlu cominatoriu, are următorul cuprins:
„O încălcare privind neexecutarea de către un stat membru a unei hotărâri sau neîndeplinirea de către acesta a obligației de comunicare a măsurilor de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă este întotdeauna considerată gravă. Pentru a adapta cuantumul penalității la împrejurările specifice ale speței, Comisia stabilește coeficientul pentru gravitate pe baza a doi parametri: importanța normelor Uniunii încălcate sau netranspuse și efectele încălcării asupra intereselor generale și specifice.
[…]”
7 Punctul 3.2.2 din aceeași comunicare enunță:
„Pentru acțiunile introduse în temeiul articolului 260 alineatul (3) [TFUE], Comisia aplică în mod sistematic un coeficient pentru gravitate de 10 în cazul neîndeplinirii totale a obligației de comunicare a măsurilor de transpunere. Într‑o Uniune bazată pe respectarea statului de drept, toate directivele legislative trebuie să fie considerate la fel de importante și necesită transpunerea completă de către statele membre în termenele pe care le stabilesc.
În cazul neîndeplinirii parțiale a obligației de comunicare a măsurilor de transpunere, importanța decalajului de transpunere trebuie să fie luată în considerare la stabilirea coeficientului pentru gravitate, care este mai mic de 10. În plus, pot fi luate în considerare efectele încălcării asupra intereselor generale și specifice […]”
8 Potrivit punctului 3.3 din comunicarea menționată, intitulat „Aplicarea coeficientului pentru durată”:
„[…]
Coeficientul pentru durată este exprimat sub forma unui multiplicator cuprins între 1 și 3. Acesta se calculează la o rată de 0,10 pe lună de la data primei hotărâri sau din ziua următoare expirării termenului de transpunere a directivei în cauză.
[…]”
9 Punctul 3.4 din aceeași comunicare, intitulat „Capacitatea de plată a statului membru”, prevede:
„[…]
Nivelul sancțiunii necesar pentru a avea un efect disuasiv va varia în funcție de capacitatea de plată a statelor membre. Acest efect disuasiv se reflectă în factorul «n». Factorul «n» este definit ca media geometrică ponderată a produsului intern brut (PIB) […] al statului membru în cauză în raport cu media PIB‑urilor statelor membre, cu o pondere de doi, și a populației statului membru în cauză, în raport cu media populațiilor statelor membre, cu o pondere de unu. Aceasta reprezintă capacitatea de plată a statului membru în cauză în raport cu capacitatea de plată a celorlalte state membre:
[…]
[…] Comisia a decis să își revizuiască metoda de calcul al factorului «n», care se bazează în prezent în principal pe PIB‑ul statelor membre și, în al doilea rând, pe populația acestora, drept criteriu demografic care să permită menținerea unei diferențe rezonabile între diferitele state membre. Luarea în considerare a populației statelor membre pentru o treime din calculul factorului «n» reduce într‑o măsură rezonabilă variația factorilor «n» ai statelor membre, în comparație cu un calcul bazat exclusiv pe PIB‑ul statelor membre. Aceasta adaugă, de asemenea, un element de stabilitate în calculul factorului «n», întrucât este puțin probabil ca populația să varieze semnificativ în fiecare an. În schimb, PIB‑ul unui stat membru ar putea suferi fluctuații anuale mai mari, în special în perioadele de criză economică. În același timp, întrucât PIB‑ul statului membru reprezintă încă două treimi din calcul, acesta rămâne factorul predominant în scopul aprecierii capacității sale de plată.
[…]”
10 Punctul 4.2 din Comunicarea din 2023 precizează metoda de calcul al sumei forfetare după cum urmează:
„Suma forfetară se calculează într‑un mod în mare parte similar cu metoda de calcul al penalității cu titlu cominatoriu, și anume:
– înmulțirea unei valori forfetare cu un coeficient pentru gravitate;
– înmulțirea rezultatului cu factorul «n»;
– înmulțirea rezultatului cu numărul de zile în care persistă încălcarea […]
[…]”
11 Punctul 4.2.1 din aceeași comunicare prevede:
„Pentru a calcula suma forfetară, cuantumul zilnic se înmulțește cu numărul de zile în care persistă încălcarea. Acesta din urmă este definit după cum urmează:
[…]
– în ceea ce privește acțiunile introduse în temeiul articolului 260 alineatul (3) [TFUE], acesta este numărul de zile al perioadei cuprinse între ziua următoare expirării termenului de transpunere prevăzut de directiva în cauză și data regularizării încălcării sau, în lipsa regularizării, data pronunțării hotărârii în temeiul articolului 260 [TFUE].
[…]”
12 Potrivit punctului 4.2.2 din comunicarea menționată:
„Pentru calcularea sumei forfetare, Comisia aplică același coeficient pentru gravitate și același factor «n» fix ca și pentru calcularea penalității cu titlu cominatoriu […]
Valoarea forfetară a sumei forfetare este mai mică decât cea a penalităților cu titlu cominatoriu. […]
Valoarea forfetară aplicabilă sumei forfetare este stabilită la punctul 2 din anex[a] I.
[…]”
13 Anexa I la Comunicarea din 2023, intitulată „Date utilizate pentru stabilirea sancțiunilor financiare propuse Curții”, prevede la punctul 1 că valoarea forfetară aferentă penalității cu titlu cominatoriu menționată la punctul 3 din comunicarea respectivă se stabilește la 3 000 de euro pe zi, la punctul 2, că valoarea forfetară aferentă plății forfetare menționată la punctul 4.2.2 din această comunicare se stabilește la 1 000 de euro pe zi, și anume o treime din valoarea forfetară aferentă penalităților cu titlu cominatoriu, și, la punctul 3, că factorul „n” pentru Republica Estonia se stabilește la 0,06. La punctul 5 din această anexă I se precizează că suma forfetară minimă stabilită pentru Republica Estonia se ridică la 168 000 de euro.
Procedura precontencioasă și procedura în fața Curții
14 La 27 ianuarie 2022, Comisia a adresat Republicii Estonia o scrisoare de punere în întârziere prin care îi reproșa că nu i‑a comunicat actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2019/1937, al cărei termen de transpunere expirase la 17 decembrie 2021. În răspunsul său din 28 martie 2022, Republica Estonia, însușindu-și criticile care i se aduceau, a indicat că proiectul de lege care permitea transpunerea acestei directive fusese transmis spre examinare Parlamentului estonian și că legea de transpunere urma să intre în vigoare la 1 iunie 2022.
15 În lipsa vreunei comunicări ulterioare privind transpunerea acestei directive, la 15 iulie 2022 Comisia a adresat un aviz motivat Republicii Estonia, prin care o invita să se conformeze obligațiilor care îi revin în temeiul acestei directive în termen de două luni de la primirea respectivului aviz.
16 În răspunsul său din 13 septembrie 2022 la avizul menționat, Republica Estonia, care nu a contestat neîndeplinirea obligațiilor ce i se reproșa, a precizat în ce stadiu se afla procesul legislativ de adoptare a legii de transpunere a Directivei 2019/1937.
17 Considerând că acest stat membru tot nu se conformase obligațiilor sale, la 14 martie 2023 Comisia a decis să sesizeze Curtea cu prezenta acțiune.
18 Prin decizia președintelui Curții din 4 ianuarie 2024, procedura a fost suspendată până la pronunțarea hotărârii în cauza C-147/23. În urma pronunțării Hotărârii din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii) (C-147/23, EU:C:2024:346), procedura în prezenta cauză a fost reluată prin decizia președintelui Curții din aceeași zi.
Cu privire la acțiune
Cu privire la neîndeplinirea obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE
Argumentația părților
19 Comisia amintește că, în temeiul articolului 288 al treilea paragraf TFUE, statele membre sunt ținute să adopte dispozițiile necesare pentru transpunerea directivelor în sistemul lor juridic național, în termenele prevăzute de aceste directive, și să îi comunice imediat aceste dispoziții.
20 Instituția menționată precizează că existența oricărei neîndepliniri a acestor obligații trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru așa cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat pe care l‑a adresat acestuia.
21 Or, în speță, Republica Estonia nu ar fi adoptat actele cu putere de lege și actele administrative necesare transpunerii Directivei 2019/1937 și nici nu ar fi informat Comisia cu privire la adoptarea lor înainte de expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 15 iulie 2022.
22 În memoriul său în apărare, Republica Estonia recunoaște încălcarea care i se reproșează și precizează că, din cauza alegerilor legislative din 5 martie 2023, examinarea proiectului de lege de transpunere a Directivei 2019/1937 a fost amânată pentru luna iunie 2023. Acest stat membru arată de asemenea că legislația națională existentă conține anumite dispoziții care permit, în domenii precise, protecția avertizorilor, însă fără ca acestea să poată fi calificate drept dispoziții de transpunere a acestei directive.
23 În memoriul său în replică, Comisia amintește că, în temeiul unei jurisprudențe constante, dispoziții, practici sau situații din ordinea juridică națională nu pot justifica o întârziere în transpunerea directivei menționate.
Aprecierea Curții
24 Potrivit articolului 26 alineatul (1) din Directiva 2019/1937, statele membre trebuiau, până la 17 decembrie 2021, să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acesteia. De asemenea, articolul 26 alineatul (3) din această directivă precizează că, atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții naționale, respectivele dispoziții conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere, la data publicării lor oficiale. În plus, în temeiul articolului 26 alineatul (3), statele membre trebuiau să comunice Comisiei textul dispozițiilor naționale menționate.
25 Potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru astfel cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat, modificările intervenite ulterior neputând fi luate în considerare de Curte [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C-147/23, EU:C:2024:346, punctul 28 și jurisprudența citată].
26 Pe de altă parte, Curtea a statuat în mod repetat că, dacă o directivă prevede în mod expres obligația statelor membre de a se asigura că dispozițiile necesare pentru punerea sa în aplicare cuprind o trimitere la această directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale, este necesar, în orice caz, ca statele membre să adopte un act pozitiv de transpunere a directivei în cauză [Hotărârea din 14 martie 2024, Comisia/Letonia (Codul european al comunicațiilor electronice), C-454/22, EU:C:2024:235, punctul 33 și jurisprudența citată].
27 În speță, după ce a constatat că Republica Estonia nu îi comunicase dispozițiile necesare pentru transpunerea Directivei 2019/1937, Comisia a adresat acestui stat membru, la 15 iulie 2022, un aviz motivat, prin care îl invita să se conformeze obligațiilor menționate în acest aviz în termen de două luni de la primirea acestuia.
28 Or, astfel cum reiese din memoriul în apărare și din duplica depuse de Republica Estonia în prezenta procedură, la expirarea acestui termen, statul membru nu adoptase actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2019/1937 și, prin urmare, nici nu comunicase aceste dispoziții Comisiei.
29 Republica Estonia, care nu contestă neîndeplinirea obligațiilor ce i se reproșează, arată că transpunerea și, prin urmare, comunicarea cu întârziere a măsurilor de transpunere este imputabilă în special alegerilor legislative din 5 martie 2023.
30 În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, precum lipsa transpunerii unei directive în termenul stabilit [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C-147/23, EU:C:2024:346, punctul 33 și jurisprudența citată].
31 De asemenea, așa cum reiese chiar din cuprinsul articolului 26 alineatul (1) din Directiva 2019/1937, legiuitorul Uniunii a considerat că un termen de transpunere de doi ani este suficient pentru a permite statelor membre să se conformeze obligațiilor lor.
32 În consecință, este necesar să se constate că, prin neadoptarea, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 15 iulie 2022, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2019/1937 și, prin urmare, prin necomunicarea acestor dispoziții Comisiei, Republica Estonia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 26 alineatele (1) și (3) din această directivă.
Cu privire la cererile formulate în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE
Argumentația părților
33 Considerând că neîndeplinirea obligațiilor reproșată Republicii Estonia continua la momentul la care Comisia a sesizat Curtea cu prezenta acțiune, instituția menționată propune, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, obligarea acestui stat membru la plata unei sume forfetare și a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice.
34 În vederea stabilirii cuantumurilor acestor sancțiuni pecuniare, Comisia se întemeiază pe principiile generale prevăzute la punctul 2 din Comunicarea din 2023, precum și pe metoda de calcul care figurează la punctele 3 și 4 din această comunicare. În special, această instituție arată că stabilirea cuantumurilor menționate trebuie să se întemeieze pe criteriile fundamentale reprezentate de gravitatea încălcării, de durata acesteia și de necesitatea de a asigura efectul disuasiv al sancțiunii pentru a evita recidivele.
35 În ceea ce privește, în primul rând, gravitatea încălcării, Comisia amintește că coeficientul aplicabil în temeiul Comunicării din 2023 este cuprins între un minim de 1 și un maxim de 20. Instituția menționată precizează că, în conformitate cu punctul 3.2.2 din comunicare, ea aplică în mod sistematic un coeficient pentru gravitate de 10 în cazul neîndeplinirii complete a obligației de comunicare a dispozițiilor de transpunere a unei directive, orice omisiune de transpunere a unei directive și de comunicare a acestor dispoziții având același grad de gravitate, independent de natura dispozițiilor directivei în cauză.
36 În al doilea rând, referitor la durata încălcării, Comisia arată că, în temeiul punctului 3.3 din Comunicarea din 2023, coeficientul pentru durată este exprimat sub forma unui multiplicator cuprins între 1 și 3 și se calculează la o rată de 0,10 pe lună începând din ziua următoare expirării termenului de transpunere a directivei menționate până la momentul la care Comisia decide să sesizeze Curtea. Întrucât întinderea acestei perioade este, în speță, de 13 luni, coeficientul pentru durată care trebuie reținut ar fi de 1,3.
37 În ceea ce privește, în al treilea rând, criteriul referitor la necesitatea de a asigura efectul disuasiv al sancțiunii în considerarea capacității de plată a statului membru în cauză, Comisia arată că acesta este exprimat prin factorul „n” stabilit pentru fiecare stat membru la punctul 3 din anexa I la Comunicarea din 2023. Calculul acestuia se bazează pe raportul dintre PIB-ul statului în cauză și PIB-ul mediu național al Uniunii înmulțit cu raportul dintre populația acestui stat și populația medie națională a Uniunii. Primul raport este ponderat cu două treimi, în timp ce al doilea raport este ponderat cu o treime. În aplicarea acestui punct 3, factorul „n” pentru Republica Estonia este de 0,06.
38 În consecință, primo, în ceea ce privește calculul cuantumului sumei forfetare, Comisia propune, în temeiul punctului 4.2 din Comunicarea din 2023, să se rețină un coeficient pentru gravitate de 10 și să se aplice factorul „n” de 0,06. Produsul acestor două elemente ar trebui înmulțit cu valoarea forfetară aferentă plății forfetare stabilită la punctul 2 din anexa I la această comunicare, și anume 1 000 de euro, ceea ce corespunde sumei de 600 de euro, care trebuie înmulțită cu numărul de zile în care a persistat încălcarea, conform punctului 4.2.1 din comunicarea menționată. Comisia arată că plata acestei sume forfetare trebuie impusă cu condiția să fie mai mare de 168 000 de euro, cuantumul sumei forfetare minime stabilite pentru Republica Estonia potrivit punctului 5 din anexa I la Comunicarea din 2023.
39 Secundo, în ceea ce privește stabilirea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu, Comisia propune înmulțirea valorii forfetare aferente penalității cu titlu cominatoriu stabilite la punctul 1 din anexa I la Comunicarea din 2023, care se ridică la 3 000 de euro pe zi, cu coeficientul pentru gravitate de 10, cu coeficientul pentru durată de 1,3, precum și cu factorul „n” de 0,06, ceea ce corespunde unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 2 340 de euro pe zi.
40 În sfârșit, Comisia propune să se considere că data la care obligația de plată produce efecte este cea a pronunțării hotărârii în prezenta cauză.
41 În memoriul său în apărare, Republica Estonia arată că propunerile Comisiei privind cuantumurile sancțiunilor pecuniare depășesc ceea ce este necesar pentru a asigura caracterul eficient și disuasiv al acestor sancțiuni.
42 În ceea ce privește cuantumul sumei forfetare, acest stat membru consideră că suma propusă de Comisie nu ține seama de efectele reale ale neîndeplinirii obligațiilor asupra intereselor publice și private.
43 Pe de o parte, aplicarea sistematică a unui coeficient pentru gravitate de 10 nu ar permite Comisiei să țină seama de legislația existentă în materie de protecție a avertizorilor. Astfel, articolul 3 din töölepingu seadus (Legea privind contractul de muncă) (RT I, 7 martie 2023) și articolul 13 din avaliku teenistuse seadus (Legea privind funcția publică) (RT I, 7 martie 2023) ar prevedea interdicția generală a represaliilor împotriva avertizorilor, așa cum impune articolul 19 din Directiva 2019/1937. De asemenea, o protecție a persoanelor care raportează încălcări ar fi asigurată de articolul 6 alineatul 2 din korruptsioonivastane seadus (Legea anticorupție) (RT I, 13 aprilie 2021), de articolele 49, 51, 52 și 521 din rahapesu ja terrorismi tõkestamise seadus (Legea privind combaterea spălării de bani și a terorismului) (RT I, 10 februarie 2023), de articolele 502 și 503 din finantsinspektsiooni seadus (Legea privind autoritatea de supraveghere și financiară) (RT I, 30 noiembrie 2022), precum și de articolele 2011, 2012 și 23749 din väärtpaberituru seadus (Legea privind piața valorilor mobiliare) (RT I, 17 martie 2023). În plus, mai multe autorități publice ar fi instituit canale interne de raportare.
44 Pe de altă parte, acest stat membru reamintește numeroasele eforturi pe care le-a depus în vederea transpunerii Directivei 2019/1937 și arată că durata examinării proiectului de lege de transpunere a acestei directive a fost mai îndelungată decât cea care era inițial prevăzută ca urmare a organizării la 5 martie 2023 a alegerilor legislative.
45 În sfârșit, Republica Estonia arată că, având în vedere numărul extrem de mic de cazuri de netranspunere care a caracterizat-o mereu, prevenirea repetării unui comportament ilicit nu justifică cuantumul solicitat de Comisie.
46 Rezultă că, pentru a atinge obiectivul de persuasiune și de disuasiune, aplicarea unui coeficient de gravitate egal cu sau mai mic decât 5 ar fi suficient.
47 Din aceleași motive, cuantumul penalității propus de Comisie ar trebui de asemenea să fie redus.
48 În memoriul său în replică, Comisia arată că coeficientul pentru gravitate de 10 pe care l-a propus este moderat și corespunde nivelului prevăzut la punctul 3.2.2 din Comunicarea din 2023.
49 Ea consideră că diferitele dispoziții ale dreptului național menționate de Republica Estonia în memoriul său în apărare nu pot fi luate în considerare în vederea stabilirii acestui coeficient, de vreme ce nu sunt pertinente pentru a stabili stadiul transpunerii Directivei 2019/1937 în dreptul național.
50 Astfel, aceste dispoziții naționale nu ar fi fost notificate Comisiei. În plus, ele nu ar conține trimiteri la această directivă și nu ar constitui, așadar, un act pozitiv de transpunere.
51 Prin urmare, aceste dispoziții naționale nu ar întruni cerințele de claritate și precizie impuse de jurisprudență pentru a se garanta securitatea juridică a beneficiarilor drepturilor recunoscute de Directiva 2019/1937 și deplina aplicare a dispozițiilor acesteia.
52 În consecință, Comisia confirmă cuantumurile sancțiunilor pecuniare pe care le-a propus în cererea sa introductivă.
53 În memoriul său în duplică, Republica Estonia arată, pe de o parte, că dispozițiile naționale la care s-a referit în memoriul său în apărare dovedesc că efectele negative asupra intereselor publice și private ale neîndeplinirii obligațiilor care i se reproșează trebuie relativizate. Prin urmare, cuantumurile sancțiunilor pecuniare propuse ar trebui să fie adaptate împrejurărilor și proporționale cu încălcarea săvârșită. Pe de altă parte, stabilirea nivelului de persuasiune și de disuasiune al acestor sancțiuni ar necesita luarea în considerare a împrejurărilor specifice fiecărei spețe.
54 În această privință, Comisia nu poate justifica caracterul automat ar aplicării unui coeficient pentru gravitate prin necesitatea de a garanta egalitatea de tratament între statele membre. Dimpotrivă, acest principiu ar impune o apreciere diferențiată în funcție de conținutul normativ al fiecărei directive, precum și de situația specifică a fiecărui stat membru.
55 În speță, Republica Estonia ar dispune deja de o legislație sectorială care corespunde într-o anumită măsură regimului de protecție prescris de Directiva 2019/1937. Statul membru respectiv face trimitere în această privință la considerentul (4) al acestei directive, potrivit căruia aceasta urmărește să remedieze lacunele care pot rezulta dintr-un nivel de protecție fragmentat și inegal.
56 De asemenea, numărul limitat de încălcări săvârșite de statul membru respectiv ar justifica o reducere a acestor cuantumuri, întrucât riscul de recidivă ar fi limitat.
57 În consecință, Republica Estonia solicită, pe de o parte, ca valoarea sumei forfetare să fie stabilită fie înmulțind un cuantum de 300 de euro pe zi cu numărul de zile al perioadei cuprinse între ziua următoare expirării termenului de transpunere și data încetării încălcării sau, în lipsa regularizării, data pronunțării hotărârii în prezenta cauză. Pe de altă parte, ea solicită ca valoarea penalității cu titlu cominatoriu să fie stabilit la suma de 170 de euro pe zi de întârziere începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză și până la data transpunerii complete a Directivei 2019/1937.
Aprecierea Curții
– Cu privire la aplicarea articolului 260 alineatul (3) TFUE
58 Articolul 260 alineatul (3) primul paragraf TFUE prevede la că, în cazul în care Comisia sesizează Curtea cu o acțiune în temeiul articolului 258 TFUE, considerând că statul respectiv nu și‑a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, această instituție poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul membru respectiv și pe care îl consideră adecvat situației. Conform articolului 260 alineatul (3) al doilea paragraf TFUE, în cazul în care constată neîndeplinirea obligației, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie, obligația de plată intrând în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.
59 Din moment ce, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 32 din prezenta hotărâre, s‑a stabilit că, la expirarea termenului prevăzut în avizul motivat din 15 iulie 2022, Republica Estonia nici nu adoptase, nici nu comunicase, așadar, Comisiei actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru transpunerea în dreptul său intern a dispozițiilor Directivei 2019/1937, neîndeplinirea obligațiilor astfel constatată intră în domeniul de aplicare al articolului 260 alineatul (3) TFUE.
60 Pe de altă parte, trebuie amintit că obiectivul urmărit prin introducerea mecanismului prevăzut la articolul 260 alineatul (3) TFUE nu este doar de a încuraja statele membre să pună capăt în cel mai scurt timp unei neîndepliniri a obligațiilor care, în lipsa unei asemenea dispoziții, ar avea tendința să persiste, ci și de a facilita și de a accelera procedura pentru aplicarea de sancțiuni pecuniare pentru neîndeplinirea obligației de comunicare a dispozițiilor naționale de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu procedura legislativă [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 57 și jurisprudența citată].
61 Pentru atingerea acestui obiectiv, articolul 260 alineatul (3) TFUE prevede aplicarea a două tipuri de sancțiuni pecuniare, și anume o sumă forfetară și o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică.
62 Dacă aplicarea unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice pare a fi foarte bine adaptată pentru a încuraja un stat membru să pună capăt în cel mai scurt timp unei neîndepliniri a obligațiilor, obligarea la plata unei sume forfetare se întemeiază mai mult pe aprecierea consecințelor neexecutării obligațiilor care revin statului membru respectiv în privința intereselor private și publice în cauză, în special atunci când neîndeplinirea obligațiilor a persistat o perioadă îndelungată [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 59 și jurisprudența citată].
63 În această privință, Comisia motivează natura și cuantumul sancțiunilor pecuniare solicitate ținând seama de liniile directoare pe care le‑a adoptat, cum sunt cele cuprinse în comunicările sale, care, deși nu sunt obligatorii pentru Curte, contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de Comisie [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C-147/23, EU:C:2024:346, punctul 60 și jurisprudența citată].
64 În speță, Comisia s‑a întemeiat pe Comunicarea din 2023 pentru a justifica cererea sa de obligare a Republicii Estonia la plata unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice și a unei sume forfetare, precum și pentru a stabili cuantumurile acestora.
65 În ceea ce privește oportunitatea aplicării unor astfel de sancțiuni pecuniare, revine Curții, în fiecare cauză și în funcție de împrejurările speței cu care este sesizată și de nivelul de persuasiune și de disuasiune care se dovedește necesar, competența să adopte sancțiunile pecuniare corespunzătoare, în special pentru a preveni repetarea unor încălcări similare ale dreptului Uniunii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C-147/23, EU:C:2024:346, punctul 62 și jurisprudența citată].
66 Primo, în ceea ce privește impunerea unei sume forfetare, în pofida faptului că Republica Estonia a informat serviciile Comisiei despre stadiul procedurii de transpunere în dreptul național a dispozițiilor Directivei 2019/1937, ansamblul elementelor de drept și de fapt care însoțesc neîndeplinirea obligațiilor constatată constituie un indiciu în sensul că prevenirea efectivă a repetării în viitor a unor încălcări similare ale dreptului Uniunii este de natură să necesite adoptarea unei măsuri disuasive precum impunerea unei sume forfetare. Astfel, Republica Estonia nu adoptase nicio dispoziție care să permită transpunerea acestei directive la expirarea termenului prevăzut la articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2019/1937. În plus, niciuna dintre aceste dispoziții nu a fost notificată Comisiei la expirarea termenului fixat în avizul motivat din 15 iulie 2022 și nici măcar la data examinării faptelor de către Curte.
67 Secundo, în ceea ce privește aplicarea unei penalități cu titlu cominatoriu, o astfel de sancțiune nu se impune în principiu decât în măsura în care neîndeplinirea obligațiilor pe care această penalitate cu titlu cominatoriu urmărește să o sancționeze persistă până la examinarea faptelor de către Curte, care trebuie să fie considerată ca intervenind la data încheierii procedurii. Trebuie precizat că, într‑un caz în care, precum în speță, nu a avut loc nicio ședință, data care trebuie luată în considerare în această privință este cea a încheierii fazei scrise a procedurii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 64].
68 Rezultă că, pentru a stabili dacă în speță poate fi avută în vedere pronunțarea unei penalități cu titlu cominatoriu, trebuie examinat dacă neîndeplinirea obligațiilor constatată la punctul 32 din prezenta hotărâre a persistat până la data încheierii fazei scrise, intervenită la 14 august 2023.
69 În speță, nu se contestă că, la această dată, Republica Estonia nici nu adoptase, nici nu comunicase, așadar, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru transpunerea Directivei 2019/1937 în dreptul său intern. În consecință, trebuie să se constate că acest stat membru a persistat în neîndeplinirea obligațiilor sale până la examinarea faptelor de către Curte.
70 În aceste condiții, obligarea Republicii Estonia la plata unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice, astfel cum a fost solicitată de Comisie, ar constitui un mijloc financiar adecvat pentru a asigura că acest stat membru pune capăt, cât mai repede posibil, neîndeplinirii obligațiilor constatate și respectă obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2019/1937. Cu toate acestea, întrucât nu se poate exclude ca, la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, transpunerea directivei menționate să fie pe deplin încheiată, ar fi adecvat să se impună o penalitate cu titlu cominatoriu numai în măsura în care neîndeplinirea obligațiilor ar persista la data acestei pronunțări [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 66].
– Cu privire la cuantumul sancțiunilor pecuniare
71 În ceea ce privește calculul cuantumului sancțiunilor impuse de Comisie, trebuie amintit că, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, numai Curtea are competența să aplice o sancțiune pecuniară unui stat membru. Totuși, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul acestei dispoziții, Curtea nu dispune decât de o putere de apreciere limitată, din moment ce, în cazul constatării unei neîndepliniri a obligațiilor de către aceasta din urmă, propunerile Comisiei sunt obligatorii pentru Curte cu privire la natura sancțiunii pecuniare pe care o poate impune și cu privire la cuantumul maxim al sancțiunii pe care o poate aplica [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 67 și jurisprudența citată].
72 În exercitarea puterii sale de apreciere în materie, așa cum a fost încadrată de propunerile Comisiei, revine Curții sarcina de a stabili cuantumul sancțiunilor pecuniare aplicate unui stat membru în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, astfel încât acest cuantum să fie, pe de o parte, adaptat împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțional cu încălcarea săvârșită. Printre factorii pertinenți în această privință se numără în special elemente cum ar fi gravitatea neîndeplinirii obligațiilor constatate, perioada în care aceasta a persistat, precum și capacitatea de plată a statului membru în cauză [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 68 și jurisprudența citată].
73 Trebuie amintit de asemenea că, în cadrul acestei puteri de apreciere, linii directoare precum cele cuprinse în comunicările Comisiei nu sunt obligatorii pentru Curte, ci contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de Comisia însăși atunci când această instituție prezintă propuneri Curții [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 69 și jurisprudența citată].
74 În speță, Comisia s‑a întemeiat pe Comunicarea din 2023 pentru a stabili cuantumul sancțiunilor pecuniare impuse.
75 În primul rând, în ceea ce privește gravitatea neîndeplinirii obligațiilor constatate, din cuprinsul punctului 3.2 din Comunicarea din 2023 reiese că, potrivit Comisiei, necomunicarea măsurilor de transpunere a unei directive adoptate în cadrul unei proceduri legislative este întotdeauna considerată gravă. Prin urmare, această neîndeplinire a obligațiilor ar justifica aplicarea automată a unui coeficient pentru gravitate de 10.
76 Republica Estonia contestă nivelul acestui coeficient și caracterul automat al aplicării sale în speță.
77 În această privință, trebuie amintit că obligația de a adopta măsuri pentru a asigura transpunerea completă a unei directive și cerința de a comunica aceste dispoziții Comisiei constituie obligații esențiale ale statelor membre pentru a asigura deplina efectivitate a dreptului Uniunii și că nerespectarea obligațiilor respective trebuie, prin urmare, să fie considerată ca fiind de o gravitate certă [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 72 și jurisprudența citată].
78 În speță, trebuie subliniat că Directiva 2019/1937 este un instrument esențial al dreptului Uniunii, în măsura în care stabilește, în temeiul articolului 1 coroborat cu considerentul (1) al acesteia, standarde minime comune care prevăd un nivel ridicat, echilibrat și eficient de protecție a persoanelor care raportează încălcări ale acestui drept în domenii în care astfel de încălcări sunt susceptibile să aducă atingere în mod deosebit interesului general. Astfel, prin instituirea unui sistem de protecție a persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii într‑un context profesional, această directivă contribuie la prevenirea atingerilor aduse interesului public în domenii deosebit de sensibile, precum cel al achizițiilor publice, al prevenirii spălării banilor și a finanțării terorismului, al protecției mediului sau al intereselor financiare ale Uniunii. Astfel, dispozițiile directivei menționate prevăd obligația atât a entităților din sectorul public, cât și a celor din sectorul privat de a institui canale interne de raportare, proceduri de primire a raportărilor și de întreprindere de acțiuni subsecvente, garantând în același timp drepturile persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, precum și condițiile în care acestea pot beneficia de protecția astfel prevăzută [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 73].
79 Or, netranspunerea dispozițiilor Directivei 2019/1937 aduce în mod necesar atingere respectării dreptului Uniunii și aplicării sale uniforme și efective, din moment ce încălcări ale acestui drept sunt susceptibile să nu facă obiectul unei raportări dacă persoanele care au cunoștință de astfel de încălcări nu beneficiază de protecție împotriva unor eventuale represalii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 74].
80 În aceste condiții, cuantumul sancțiunilor pecuniare aplicate unui stat membru în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE trebuie să fie adaptat împrejurărilor și proporțional cu încălcarea săvârșită [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 75], așa cum s‑a amintit la punctul 72 din prezenta hotărâre.
81 Acesta este motivul pentru care Curtea a statuat că aplicarea automată a aceluiași coeficient pentru gravitate în toate cazurile de netranspunere completă a unei directive și, prin urmare, de necomunicare a măsurilor de transpunere a acestei directive împiedică în mod necesar adaptarea cuantumului sancțiunilor pecuniare la împrejurările ce caracterizează încălcarea și impunerea unor sancțiuni proporționale [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 76].
82 În această privință, Curtea a precizat că, prezumând că încălcarea obligației de comunicare a măsurilor de transpunere a unei directive trebuie considerată ca având aceeași gravitate indiferent de directiva în cauză, Comisia nu este în măsură să adapteze sancțiunile pecuniare în funcție de consecințele neexecutării acestei obligații asupra intereselor private și publice, astfel cum se prevede la punctul 3.2.2 din Comunicarea din 2023 [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 77].
83 În speță, Republica Estonia a arătat în memoriul său în apărare că legislația sa cuprinde deja anumite dispoziții, prezentate la punctul 43 din prezenta hotărâre, destinate să protejeze persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, care să fie conforme cu cerințele Directivei 2019/1937.
84 Astfel, articolul 3 din Legea privind contractul de muncă și articolul 13 din Legea privind funcția publică ar prevedea interdicția generală a represaliilor împotriva avertizorilor, așa cum prescrie articolul 19 din Directiva 2019/1937. De asemenea, o protecție a persoanelor care raportează încălcări ar fi asigurată prin articolul 6 alineatul 2 din Legea anticorupție, prin articolele 49, 51, 52 și 521 din Legea privind combaterea spălării de bani și a terorismului, prin articolele 502 și 503 din Legea privind autoritatea de supraveghere și financiară, precum și prin articolele 2011, 2012 și 23749 din Legea privind valorile mobiliare. În plus, mai multe autorități publice ar fi instituit canale interne de raportare.
85 În aceste condiții, trebuie să se constate că nu s‑a dovedit că consecințele neîndeplinirii obligațiilor constatate în speță asupra intereselor private și publice erau la fel de negative ca în cazul netranspunerii complete a Directivei 2019/1937. În măsura în care Comisia arată că nu este necesar să se țină seama, în cadrul aprecierii factorului de gravitate, de legislația națională menționată, întrucât nu i‑a fost notificată, este suficient să se constate că această argumentație este lipsită de pertinență, întrucât lipsa notificării nu are incidență asupra faptului că existența legislației menționate are un impact asupra intereselor respective [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 92].
86 Nu este mai puțin adevărat că Republica Estonia a recunoscut ea însăși, în memoriul în apărare, că normele ce protejează persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii sunt dispersate în ordinea juridică estoniană și nu conțin, contrar celor impuse la articolul 26 alineatul (3) din Directiva 2019/1937, o trimitere explicită la protecția acestor persoane.
87 Or, lipsa unor norme specifice și clare privind protecția persoanelor care raportează încălcările dreptului Uniunii, astfel cum este prevăzută de Directiva 2019/1937, împiedică protecția efectivă a persoanelor respective și, așadar, este susceptibilă să repună în discuție aplicarea uniformă și efectivă a acestui drept în domeniile reglementate de directiva menționată [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 94].
88 Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 78 din prezenta hotărâre, prin instituirea unui sistem de protecție a persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii într‑un context profesional, Directiva 2019/1937 contribuie la prevenirea atingerilor aduse interesului public în domenii deosebit de sensibile, precum cel al achizițiilor publice, al prevenirii spălării banilor și a finanțării terorismului, al protecției mediului sau al intereselor financiare ale Uniunii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 95].
89 Cu toate acestea, după cum s‑a arătat la punctul 79 din prezenta hotărâre, în lipsa unei protecții efective, persoanele care au cunoștință de o încălcare a dreptului Uniunii în aceste domenii pot fi descurajate să le raporteze, întrucât, procedând astfel, se pot expune unor represalii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 96].
90 Prin urmare, având în vedere obiectivul enunțat la articolul 1 din Directiva 2019/1937 coroborat cu considerentul (1) al acesteia, neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru transpunerea completă și precisă a directivei menționate este deosebit de gravă [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 97].
91 Trebuie arătat de asemenea că împrejurarea că Republica Estonia a făcut pentru prima dată obiectul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiată pe articolul 260 alineatul (3) TFUE nu poate fi luată în considerare în stabilirea cuantumului sumei forfetare care urmează să i se aplice. Astfel, conduita din trecut a unui stat membru nu are nicio legătură cu consecințele netranspunerii directivei în discuție asupra intereselor private și publice.
92 În al doilea rând, în cadrul aprecierii duratei încălcării, trebuie amintit că, în ceea ce privește începutul perioadei de care trebuie să se țină seama pentru stabilirea cuantumului sumei forfetare, data care trebuie reținută în vederea evaluării duratei neîndeplinirii obligațiilor în cauză nu este data expirării termenului stabilit în avizul motivat al Comisiei, ci data la care expiră termenul de transpunere prevăzut de directiva în discuție, și anume 17 decembrie 2021 [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 80 și jurisprudența citată].
93 Pe de o parte, în ceea ce privește stabilirea unei penalități cu titlu cominatoriu, durata încălcării trebuie evaluată ținând seama de momentul în care Curtea apreciază faptele, iar nu de cel în care aceasta din urmă este sesizată de Comisie (Hotărârea din 8 iulie 2019, Comisia/Belgia [Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de mare viteză], C‑543/17, EU:C:2019:573, punctul 87).
94 Or, este cert că Republica Estonia nu adoptase, la expirarea termenului de transpunere prevăzut la articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2019/1937, și anume la 17 decembrie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a asigura transpunerea directivei menționate și, prin urmare, nici nu comunicase aceste dispoziții Comisiei, contrar prevederilor articolului 26 alineatul (3) din directiva menționată. Rezultă că neîndeplinirea obligațiilor în cauză, care nu a încetat la data examinării faptelor de către Curte, durează de trei ani.
95 În al treilea rând, în ceea ce privește capacitatea de plată a statului membru în cauză, reiese din jurisprudența Curții că, fără a aduce atingere posibilității Comisiei de a propune sancțiuni financiare fondate pe o pluralitate de criterii, pentru a permite, printre altele, menținerea unei diferențe rezonabile între diferitele state membre, trebuie luat în considerare PIB‑ul acestui stat ca factor predominant pentru a aprecia capacitatea sa de plată și pentru a stabili sancțiuni suficient de disuasive și proporționale, cu scopul de a preveni în mod efectiv repetarea în viitor a unor încălcări similare ale dreptului Uniunii [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 81 și jurisprudența citată].
96 În această privință, Curtea a statuat în mod repetat că trebuie să se ia în considerare evoluția recentă a PIB‑ului statului membru, astfel cum se prezintă la data examinării faptelor de către Curte [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 82 și jurisprudența citată].
97 În speță, factorul „n”, reprezentând capacitatea de plată a statului membru în cauză în raport cu capacitatea de plată a celorlalte state membre, aplicat de Comisie potrivit punctelor 3.4 și 4.2 din Comunicarea din 2023, este definit ca o medie geometrică ponderată a PIB‑ului statului membru în cauză în raport cu media PIB‑ului statelor membre, care reprezintă două treimi din calculul factorului „n”, și a populației statului membru în cauză în raport cu media populației statelor membre, care reprezintă o treime din calculul factorului „n”, astfel cum reiese din ecuația menționată la punctul 9 din prezenta hotărâre. Comisia justifică această metodă de calcul al factorului „n” atât prin obiectivul de a menține o diferență rezonabilă între factorii „n” ai statelor membre în comparație cu un calcul bazat exclusiv pe PIB‑ul statelor membre, cât și prin obiectivul de a asigura o anumită stabilitate în calculul factorului „n”, întrucât este puțin probabil ca populația să varieze semnificativ în fiecare an [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 83 și jurisprudența citată].
98 Totuși, Curtea a statuat că stabilirea capacității de plată a statului membru în cauză nu poate include în metoda de calcul al factorului „n” luarea în considerare a unui criteriu demografic potrivit modalităților prevăzute la punctele 3.4 și 4.2 din Comunicarea din 2023 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctele 84-86].
99 Prin urmare, conform jurisprudenței amintite la punctul 95 din prezenta cauză și în lipsa unui criteriu pertinent prezentat de Comisie pentru a garanta o stabilitate de calcul și a menține o variație rezonabilă a factorilor „n” ai statelor membre, cuantumul sancțiunilor pecuniare trebuie stabilit ținând seama de media PIB-urilor Republicii Estonia în ultimii trei ani.
100 Având în vedere aceste considerații și ținând seama de puterea de apreciere recunoscută Curții prin articolul 260 alineatul (3) TFUE, care prevede că, în ceea ce privește sancțiunile financiare a căror plată o impune, Curtea nu poate stabili un cuantum care îl depășește pe cel indicat de Comisie, trebuie să se considere, pe de o parte, că prevenirea efectivă a repetării în viitor a unor încălcări similare celei care rezultă din încălcarea articolului 26 alineatele (1) și (3) din Directiva 2019/1937 și care aduc atingere efectivității depline a dreptului Uniunii impune aplicarea unei sume forfetare al cărei cuantum trebuie să fie stabilit la 500 000 de euro și, pe de altă parte, că, în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la punctul 32 din prezenta hotărâre ar persista la data pronunțării acestei hotărâri, obligarea Republicii Estonia la plata către Comisie, de la această dată și până când acest stat membru va fi pus capăt acestei neîndepliniri a obligațiilor, a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice în cuantum de 1 500 de euro.
Cu privire la cheltuielile de judecată
101 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Estonia la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la suportarea, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și a celor efectuate de Comisie.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:
1) Prin neadoptarea, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat al Comisiei Europene din 15 iulie 2022, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii și, prin urmare, prin necomunicarea acestor dispoziții Comisiei, Republica Estonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 26 alineatele (1) și (3) din această directivă.
2) Prin neadoptarea, la data examinării faptelor de către Curte, a măsurilor necesare pentru a transpune în dreptul său intern dispozițiile Directivei 2019/1937 și, prin urmare, prin necomunicarea acestor măsuri Comisiei Europene, Republica Estonia a persistat în neîndeplinirea obligațiilor.
3) Obligă Republica Estonia la plata către Comisia Europeană:
– a unei sume forfetare în cuantum de 500 000 de euro;
– în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la punctul 1 din dispozitiv ar persista la data pronunțării prezentei hotărâri, a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice în cuantum de 1 500 de euro de la această dată și până când acest stat membru va fi pus capăt acestei neîndepliniri a obligațiilor.
4) Obligă Republica Estonia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.
Semnături
* Limba de procedură: estona.
