CELEX:62023CJ0146: Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 25 februarie 2025.#XL și alții împotriva Sąd Rejonowy w Białymstoku și Lietuvos Respublika.#Cereri de decizie preliminară formulate de Sąd Rejonowy w Białymstoku și Vilniaus apygardos administracinis teismas.#Trimitere preliminară – Înghețarea sau reducerea remunerațiilor în funcția publică națională – Măsuri care vizează în mod specific judecătorii – Articolul 2 TUE – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Obligații ale statelor membre de a stabili căile de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Principiul independenței judecătorilor – Competența puterii legislative și a puterii executive a statelor membre de a fixa modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor – Posibilitatea de a deroga de la aceste modalități – Condiții.#Cauzele conexate C-146/23 și C-374/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

25 februarie 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Înghețarea sau reducerea remunerațiilor în funcția publică națională – Măsuri care vizează în mod specific judecătorii – Articolul 2 TUE – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Obligații ale statelor membre de a stabili căile de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Principiul independenței judecătorilor – Competența puterii legislative și a puterii executive a statelor membre de a fixa modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor – Posibilitatea de a deroga de la aceste modalități – Condiții ”

În cauzele conexate C‑146/23 [Sąd Rejonowy w Białymstoku] și C‑374/23 [Adoreikė](i),

având ca obiect două cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Rejonowy w Białymstoku (Tribunalul Districtual din Białystok, Polonia) (C‑146/23) și de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania) (C‑374/23), prin deciziile din 10 martie și din 1 iunie 2023, primite de Curte la 10 martie și, respectiv, la 13 iunie 2023, în procedurile

XL

împotriva

Sąd Rejonowy w Białymstoku (C‑146/23),

și

SR,

RB

împotriva

Lietuvos Respublika (C‑374/23),

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul T. von Danwitz, vicepreședinte, domnul F. Biltgen, doamna K. Jürimäe, domnul C. Lycourgos, doamna M. L. Arastey Sahún, domnii N. Jääskinen și D. Gratsias și domnul M. Gavalec (raportor), președinți de cameră, domnii E. Regan, J. Passer, și Z. Csehi și doamna O. Spineanu‑Matei, judecători,

avocat general: domnul A. M. Collins,

grefier: doamna M. Siekierzyńska, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 martie 2024,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru XL, de el însuși;

–        pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și S. Żyrek, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul lituanian, de K. Dieninis, S. Grigonis și V. Kazlauskaitė‑Švenčionienė, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de K. Herrmann, A. Steiblytė și P. Van Nuffel, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 iunie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 și a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2        Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii, în cauza C‑146/23, între XL, un judecător, pe de o parte, și Sąd Rejonowy w Białymstoku (Tribunalul Districtual din Białystok, Polonia), pe de altă parte, și, în cauza C‑374/23, între SR și RB, doi judecători, pe de o parte, și Lietuvos Respublika (Republica Lituania), pe de altă parte, în legătură cu cuantumul remunerației lor.

 Cadrul juridic

 Dreptul polonez

3        Articolul 178 din Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej (Constituția Republicii Polone) privind independența judecătorilor prevede:

„1.      Judecătorii, în exercițiul funcțiilor lor, sunt independenți și se supun numai Constituției și legilor.

2.      Judecătorii au condiții de lucru și remunerații garantate, corespunzătoare cu onorabilitatea funcțiilor îndeplinite și pe măsura îndatoririlor asumate.

3.      Judecătorii nu pot fi afiliați la niciun partid politic sau sindicat și nici nu pot exercita o activitate publică incompatibilă cu principiul independenței instanțelor și a judecătorilor.”

4        Ustawa – Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea privind organizarea instanțelor de drept comun) din 27 iulie 2001 (Dz. U. din 2001, nr. 98, poziția 1070), în versiunea aplicabilă litigiului principal în cauza C‑146/23 (denumită în continuare „Legea privind organizarea instanțelor de drept comun”), cuprinde articolul 91 privind remunerația judecătorilor, având următorul conținut:

„[…]

1c.      Sub rezerva alineatului 1d., baza pentru stabilirea salariului de bază al judecătorilor pentru un anumit an este salariul mediu din al doilea trimestru al anului precedent, publicat în [Dziennik Urzędowy Rzeczypospolitej Polskiej “Monitor Polski” (Jurnalul Oficial al Republicii Polone „Monitor Polski”] de către președintele [Głównego Urzędu Statystycznego (Oficiului Central de Statistică, Polonia)], în conformitate cu articolul 20 punctul 2 din [ustawa o emeryturach i rentach z Funduszu Ubezpieczeń Społecznych (Legea privind prestațiile pentru limită de vârstă și de invaliditate din Fondul de securitate socială) din 17 decembrie 1998 (Dz. U. din 1998, nr. 162, poziția 1118)].

1d.      În cazul în care salariul mediu menționat la alineatul 1c. este mai mic decât salariul mediu publicat pentru al doilea trimestru al anului precedent, pentru a se determina salariul de bază al unui judecător, se adoptă ca bază remunerația sa curentă.

2.      Salariul de bază al unui judecător se exprimă în grade, al căror nivel se stabilește prin aplicarea multiplicatorilor la baza de calcul pentru stabilirea salariului de bază prevăzut la alineatul 1c. Gradele salariului de bază pentru posturile judiciare individuale și multiplicatorii utilizați pentru stabilirea nivelului salariului de bază pentru judecători în grade individuale sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.

[…]

6.      Judecătorii au dreptul la o indemnizație specifică pentru funcția pe care o ocupă.

7.      În plus, remunerația acordată judecătorilor se diferențiază printr‑un spor de vechime care, începând cu al șaselea an de serviciu, se ridică la 5 % din salariul de bază și crește în fiecare an cu 1 %, fără a depăși însă 20 % din salariul de bază.

[…]”

5        Potrivit articolului 8 din ustawa o szczególnych rozwiązaniach służących realizacji ustawy budżetowej na rok 2022 (Legea privind dispozițiile speciale pentru executarea Legii bugetului pentru anul 2022) din 17 decembrie 2021 (Dz. U. din 2021, poziția 2445, denumită în continuare „Legea privind bugetul pentru anul 2022”):

„1.      Pentru anul 2022, baza pentru stabilirea salariului de bază al judecătorilor la care face trimitere articolul 91 alineatul 1c. din [Legea privind organizarea instanțelor de drept comun] este salariul mediu din al doilea trimestru al anului 2020, publicat în comunicarea președintelui Oficiului Central de Statistică.

2.      Baza menționată la alineatul 1 se majorează cu suma de 26 [zloți polonezi (PLN) (aproximativ 6 euro)].

3.      În cazul în care dispoziții separate se referă la baza pentru stabilirea salariului de bază al judecătorilor, la care face trimitere articolul 91 alineatul 1c. din [Legea privind organizarea instanțelor de drept comun], aceasta este salariul mediu din al doilea trimestru al anului 2020, publicat în comunicarea președintelui Oficiului Central de Statistică plus 26 PLN.

4.      În cazul în care dispoziții separate se referă la remunerația judecătorilor, această remunerație corespunde pentru 2022 cu remunerația stabilită în conformitate cu alineatele 1 și 2.”

6        Articolul 8 din ustawa o szczególnych rozwiązaniach służących realizacji ustawy budżetowej na rok 2023 (Legea privind dispozițiile speciale pentru executarea Legii bugetului pentru anul 2023) din 1 decembrie 2022 (Dz. U. din 2022, poziția 2666, denumită în continuare „Legea privind bugetul pentru anul 2023”) prevedea:

„1.      Pentru anul 2023, baza pentru stabilirea salariului de bază al judecătorilor, la care face trimitere articolul 91 alineatul 1c. din [Legea privind organizarea instanțelor de drept comun] este de 5 444,42 PLN (aproximativ 1 274 de euro).

2.      În cazul în care dispoziții separate se referă la baza pentru stabilirea salariului de bază al judecătorilor, la care face trimitere în articolul 91 alineatul 1c. din [Legea privind organizarea instanțelor de drept comun], pentru anul 2023, aceasta se ridică la suma de 5 444,42 PLN.”

 Dreptul lituanian

7        Articolul 3 din Lietuvos Respublikos teisėjų darbo apmokėjimo įstatymas (Legea Republicii Lituania privind remunerația judecătorilor) din 6 noiembrie 2008 (Žin, 2008, nr. 131‑5022, denumită în continuare „Legea privind remunerația judecătorilor”), în versiunea aplicabilă în litigiul principal, prevedea că remunerația judecătorilor se calculează pe baza cuantumului de bază al remunerației politicienilor naționali, judecătorilor, funcționarilor publici și angajaților de stat, precum și angajaților instituțiilor bugetare de stat și municipale, stabilit pentru un anumit an de Parlamentul Republicii Lituania la propunerea guvernului acestui stat membru. Acest cuantum de bază nu putea fi mai mic decât cuantumul de bază din anul precedent, cu excepția cazului în care se declară circumstanțe excepționale. Acesta se stabilește având în vedere rata medie a inflației din anul precedent, calculată pe baza indicelui național al prețurilor de consum, cuantumul salariului minim lunar și impactul altor factori care afectează nivelul și evoluția salariului mediu în sectorul public.

8        În temeiul articolului 4 alineatul 2 din Legea privind remunerația judecătorilor, remunerația judecătorilor de la instanțele de drept comun și de la instanțele specializate se compunea din salariul de bază, din sporul de vechime în sectorul public, din indemnizația pentru muncă și asigurarea serviciului de permanență în zilele de repaus și în zilele de sărbătoare legală, precum și pentru înlocuire și, în sfârșit, din prima pentru creșterea volumului de muncă.

9        Remunerația judecătorilor de la apygardos teismai (instanțele regionale, Lituania) se calcula prin înmulțirea salariului de bază cu un coeficient salarial care, potrivit titlului II din anexa la această lege, era 17,2 în cazul acestor judecători.

 Litigiile principale și întrebările preliminare

 Cauza C‑146/23

10      La 4 decembrie 2003, XL a fost numit judecător la Sąd Rejonowy w Suwałkach (Tribunalul Districtual din Suwałki, Polonia). Începând cu 3 aprilie 2007, el își exercită funcțiile la Sąd Rejonowy w Białymstoku (Tribunalul Districtual din Białystok). Remunerația sa de bază se compune din baza de calcul a salariului de bază, la care se aplică un coeficient multiplicator 2,5 și la care se adaugă, printre altele, un spor de vechime de 20 % din salariul de bază. În anul 2022, cuantumul bazei de calcul a salariului său de bază a fost de 5 050,48 PLN (aproximativ 1 181 de euro), iar în anul 2023, de 5 444,42 PLN (aproximativ 1 274 de euro).

11      XL a primit astfel o remunerație lunară de 15 151,44 PLN (aproximativ 3 544 de euro) în lunile iulie-noiembrie 2022, de 15 033,51 PLN (aproximativ 3 517 de euro) în luna decembrie 2022 și de 16 333,26 PLN (aproximativ 3 821 de euro) în luna ianuarie 2023.

12      După ce angajatorul său l‑a informat, la cerere, că ar fi primit cu 10 000 PLN (aproximativ 2 339 de euro) mai mult decât ceea ce a încasat ca remunerație pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2022 și 31 ianuarie 2023, dacă remunerația i‑ar fi fost calculată în conformitate cu articolul 91 alineatul 1c. din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun, XL a introdus o acțiune împotriva Sąd Rejonowy w Białymstoku (Tribunalul Districtual din Białystok) în fața aceleiași instanțe, care este instanța de trimitere, pentru a obține plata sumei amintite și a dobânzii de întârziere legale.

13      Instanța respectivă amintește, mai întâi, că, din Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses (C‑64/16, EU:C:2018:117, punctele 42-45), rezultă că perceperea de către judecători a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor. Aceeași instanță apreciază că garanția respectivă ar trebui să fie respectată, inclusiv atunci când modificările reglementării naționale referitoare la stabilirea remunerației judecătorilor determină o agravare a situației lor materiale printr‑o reducere constantă a nivelului remunerației lor.

14      Instanța de trimitere subliniază în continuare că articolul 91 alineatul 1c. din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun prevede că salariul de bază al judecătorilor pentru un anumit an se stabilește în mod obiectiv pe baza salariului mediu din al doilea trimestru al anului precedent, astfel cum este comunicat de președintele Oficiului Central de Statistică.

15      Ea adaugă că acest mecanism de stabilire a salariului de bază al judecătorilor a fost însă modificat recent, în trei rânduri. Astfel, în anul 2021, salariul de bază a fost stabilit în raport cu salariul mediu din cel de al doilea trimestru al anului „n–2”, și anume cel din anul 2019, iar nu în raport cu salariul mediu din cel de al doilea trimestru al anului „n–1”, și anume cel din anul 2020, ceea ce a avut drept consecință o „înghețare” a revalorizării remunerației judecătorilor. În anul 2022 a fost reținut salariul mediu din al doilea trimestru al anului 2020, majorat cu 26 PLN. În sfârșit, în anul 2023, remunerația judecătorilor nu a fost calculată pe baza salariului mediu din al doilea trimestru al anului 2022, ci potrivit unei valori de bază stabilite de legiuitorul polonez.

16      Instanța de trimitere subliniază că guvernul polonez a justificat aceste modificări prin situația economică a Poloniei cauzată, în anul 2021, de pandemia de COVID‑19 și, în anul 2023, atât de această pandemie, cât și de invazia Federației Ruse în Ucraina. Pentru anul 2022 nu ar fi fost menționat însă niciun motiv special.

17      Instanța de trimitere arată totodată că prim‑președinta Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), președintele Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia) și Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia) au sesizat Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia) cu trei acțiuni distincte având ca obiect constatarea neconstituționalității articolului 8 din Legea privind bugetul pentru anul 2023. În cadrul celor trei acțiuni s‑a susținut în esență că acest articol încalcă garanțiile care asigură judecătorilor o remunerație corespunzătoare demnității funcției lor, principiul independenței judecătorilor, precum și principiul protecției drepturilor dobândite și a încrederii în stat. Astfel, articolul menționat ar prevedea o metodă de stabilire a salariului de bază al judecătorilor contrară dreptului lor de a primi o remunerație stabilită pe baza unor criterii obiective și independente de orice decizie arbitrară a legiuitorului și care corespunde demnității funcției lor. Întrucât cuantumul de bază al remunerației judecătorilor este stabilit în fiecare an de legiuitor, modelul adoptat pentru stabilirea acestei remunerații ar fi, într‑o anumită măsură, imprevizibil. Pe de altă parte, în timp ce „înghețarea” salariilor era menită să fie introdusă temporar, menținerea acesteia în anul 2023 ar demonstra intenția de a reduce remunerația judecătorilor în mod permanent, cu încălcarea articolului 178 alineatul 2 din Constituția Republicii Polone. În sfârșit, orice intervenție în funcționarea și organizarea puterii judecătorești nu ar putea fi efectuată decât cu titlu excepțional și ar trebui să fie rezultatul unei acțiuni concertate a puterii legislative și a puterii judiciare.

18      Instanța de trimitere, care, în calitate de angajator al lui XL, consideră că nu este abilitată să înlăture dispozițiile naționale contestate, împărtășește argumentele expuse la punctul anterior. În speță, atingerea adusă independenței judecătorilor ar consta în „înghețarea” constantă, trei ani consecutiv, a revalorizării remunerației acestora și abandonarea de facto în cursul anului 2023 a mecanismului de stabilire a remunerației judecătorilor întemeiat pe salariul mediu din al doilea trimestru al anului precedent, astfel cum este prevăzut la articolul 91 alineatul 1c. din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun. Instanța de trimitere consideră că această evoluție constantă, repetată și importantă a remunerației judecătorilor nu este justificată în raport cu situația stabilă a finanțelor publice din Republica Polonă și urmărește subordonarea sistemului judiciar independent și autonom pentru ca acesta să acționeze în mod arbitrar în funcție de considerații de ordin politic dictate de puterea executivă și puterea legislativă.

19      Asemenea lui XL, instanța de trimitere consideră că Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses (C‑64/16, EU:C:2018:117), și Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel (C‑49/18, EU:C:2019:106), nu pot fi transpuse în prezenta cauză, deoarece, în speță, derogarea de la mecanismul de stabilire a remunerației judecătorilor este permanentă, iar nu temporară, precum în cauzele în care s‑au pronunțat aceste hotărâri, și vizează în principal judecătorii, situație care nu se regăsea în cauzele respective.

20      În aceste condiții, Sąd Rejonowy w Białymstoku (Tribunalul Districtual din Białystok) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 2 [TUE], care, atunci când enunță valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, se referă la respectarea statului de drept, precum și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf [TUE] coroborat cu articolul 47 din [cartă], potrivit cărora statele membre asigură o protecție jurisdicțională efectivă, întemeiată pe dreptul de acces la o instanță judecătorească independentă și imparțială, trebuie interpretate în sensul că principiul independenței judecătorilor se opune unei reglementări naționale care, în scopul limitării cheltuielilor bugetare, derogă de la mecanismul de stabilire a remunerației judecătorilor pe baza unor criterii obiective, independente de intervenția arbitrară a puterii executive și a puterii legislative, și care are ca efect reducerea permanentă a nivelului remunerației judecătorilor, cu încălcarea garanțiilor constituționale menite să asigure judecătorilor o remunerație în conformitate cu demnitatea funcției lor și cu sfera lor de atribuții, precum și faptul că justiția este administrată de instanțe independente și de judecători independenți?”

21      Ca răspuns la o cerere de informații a Curții privind, printre altele, eventuala incidență asupra cererii de decizie preliminară a Hotărârii Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) din 8 noiembrie 2023 (cauza nr. K 1/23), prin care s‑a constatat neconformitatea articolului 8 din Legea privind bugetul pentru anul 2023 cu articolul 178 alineatul 2 din Constituția Republicii Polone, instanța de trimitere a indicat că intenționează să își mențină cererea deoarece Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) nu ar fi examinat dacă articolul 8 menționat este conform cu principiul independenței judecătorilor enunțat la alineatul 1 al articolului 178. În plus, această hotărâre ar privi numai Legea privind bugetul pentru anul 2023, în timp ce litigiul principal ar presupune să se stabilească și dacă Legea privind bugetul pentru anul 2022 respectă acest principiu.

 Cauza C‑374/23

22      SR și RB, care sunt judecătoare la Vilniaus apygardos teismas (Tribunalul Regional din Vilnius, Lituania), au formulat o acțiune în răspundere împotriva Republicii Lituania la Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania), care este instanța de trimitere, pentru plata de daune interese în cuantum de 74 286,09 euro în favoarea lui SR și în cuantum de 95 620,17 euro în favoarea lui RB. Ele susțin că stabilirea remunerației lor depinde de voința politică a puterii executive și a puterii legislative și încalcă în special principiul constituțional al independenței judecătorilor.

23      SR și RB denunță lipsa unui mecanism juridic care să permită unei instanțe sau unui judecător să constrângă puterea executivă și puterea legislativă să stabilească o remunerație demnă, bazată pe indicatori economici naționali și care să corespundă responsabilităților judecătorilor, precum și restricțiilor riguroase care le sunt impuse, în special în ceea ce privește exercitarea unei alte activități.

24      Republica Lituania susține, la rândul său, că planificarea bugetului de stat și în special a cuantumului remunerației funcționarilor de stat și a lucrătorilor din sectorul public ține de prerogativele guvernului prevăzute de Constituția Republicii Lituania. În plus, cuantumul de bază al remunerațiilor acestor funcționari și lucrători ar fi stabilit anual în funcție de resursele și de constrângerile financiare ale statului, astfel încât statul nu ar fi putut majora acest cuantum de bază mai rapid decât a făcut‑o. Pe de altă parte, din anul 2018 până în anul 2023, cuantumul de bază menționat ar fi crescut în mod regulat și ar fi avut un impact economic direct asupra salariilor din sectorul privat și asupra salariului mediu pe economie, precum și un impact semnificativ asupra creșterii masei salariale a instanțelor. În sfârșit, acest stat membru consideră că stabilirea sistemului de remunerare a judecătorilor ține de puterea constituțională discreționară și exclusivă a statului și a instituțiilor sale.

25      Instanța de trimitere arată că, în aplicarea coroborată a articolului 3 și a anexei la Legea privind remunerația judecătorilor, remunerația judecătorilor de la apygardos teismai (tribunalele regionale) se calculează prin înmulțirea cuantumului de bază, care a fost de 181 de euro pentru anul 2022 și de 186 de euro pentru anul 2023, cu coeficientul salarial 17,2, iar acest coeficient nu a variat de la 1 octombrie 2013, cu excepția judecătorilor de la apylinkės teismai (tribunalele districtuale, Lituania).

26      Fără a ține seama de sporul de vechime, remunerația judecătorilor de la apygardos teismai (tribunalele regionale) ar fi fost de 2 440,85 euro (brut) în anul 2008 și de 2 362 de euro (brut) în anul 2021, ținând seama de reforma fiscală intervenită în anul 2019. Astfel, în timp ce remunerațiile judecătorilor par să fi crescut cu aproximativ 8 % în 13 ani, remunerația nominală a unui judecător s‑ar fi redus, în realitate, cu 3,2 % numai ca urmare a acestei reforme fiscale. În plus, de la sfârșitul anului 2021, remunerația judecătorilor ar fi scăzut, apropiindu‑se de nivelul salariului mediu pe economie. Astfel, în primul trimestru al anului 2022, salariul mediu pe economie ar fi fost de 1 729,90 euro, iar cel al unui judecător de 3 113,20 euro. Pe de altă parte, judecătorii ar fi supuși unor obligații destul de stricte care constau în special în adoptarea unui comportament ireproșabil, în exercitarea funcțiilor lor pentru aceeași remunerație lunară independent de volumul de muncă și în imposibilitatea de a exercita alte activități, cu excepția celor de învățământ și de creație.

27      Instanța de trimitere arată, pe de altă parte, că, potrivit recomandărilor referitoare la cuantumul maxim al onorariilor datorate pentru asistența unui avocat sau a unui avocat stagiar în cauzele civile, care au fost aprobate în anul 2004 de ministrul justiției din Republica Lituania și de Consiliul Ordinului Avocaților din Lituania, cuantumul remunerației unui avocat ar fi de 179,9 euro pe oră, în timp ce cuantumul salariului brut al unui judecător de la apygardos teismas (tribunalul regional, Lituania), cu excepția sporului de vechime, ar fi de aproximativ 20 de euro pe oră. O asemenea diferență ar constitui o discriminare, contrară principiului egalității, precum și articolului 2 TUE, în detrimentul judecătorilor în raport cu juriștii care exercită profesii comparabile.

28      În sfârșit, instanța de trimitere arată că din Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses (C‑64/16, EU:C:2018:117), rezultă că independența judecătorilor presupune ca remunerația judecătorilor naționali să fie stabilită potrivit unor criterii independente de intervenția arbitrară a puterii executive și a puterii legislative și ca nivelul de remunerare a judecătorilor să fie adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, ceea ce nu ar fi cazul în speță.

29      În acest context, instanța menționată arată că este obligată să verifice dacă un sistem național de remunerare a judecătorilor care depinde în mod direct de voința politică a puterii legislative și a puterii executive este conform cu dreptul Uniunii și garantează valorile protejate de articolul 2 TUE, precum și principiul independenței judecătorilor consacrat la articolul 47 din cartă.

30      În aceste condiții, Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Valorile democrației, statului de drept, respectării drepturilor omului și justiției, consacrate la articolul 2 TUE, precum și dispozițiile articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretate în sensul că conferă puterii legislative și puterii executive a statelor membre puterea discreționară nelimitată și exclusivă de a stabili, prin intermediul reglementărilor naționale, remunerația judecătorilor la un nivel care depinde exclusiv de voința puterii legislative și a puterii executive?

2)      Dispozițiile articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și cele ale articolului 47 din cartă, care consacră printre altele independența judecătorilor, trebuie interpretate în sensul că permit statelor membre să introducă, prin intermediul unei reglementări naționale, norme care stabilesc remunerația judecătorilor sub nivelul remunerației sau al onorariilor stabilite de stat pentru reprezentanții altor profesii juridice?”

 Procedura în fața Curții

31      Prin decizia Curții din 23 ianuarie 2024, cauzele C‑146/23 și C‑374/23 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale și în vederea pronunțării hotărârii.

 Cu privire la competența Curții și la admisibilitatea cererii de decizie preliminară în cauza C‑374/23

32      În observațiile sale scrise, guvernul lituanian invocă, în primul rând, necompetența Curții de a se pronunțe cu privire la întrebările adresate de instanța de trimitere dat fiind că dreptul Uniunii nu reglementează nici nivelul remunerației judecătorilor naționali, nici modalitățile de stabilire, de calcul sau de plată a acestei remunerații.

33      Această argumentație este legată însă, în realitate, de interpretarea dispozițiilor dreptului primar al Uniunii vizate de instanța de trimitere în întrebările sale. Or, interpretarea acestor dispoziții este în mod vădit de competența Curții în temeiul articolului 267 TFUE. Astfel, deși organizarea justiției în statele membre intră în competența acestor state, totuși, în exercitarea acestei competențe, ele sunt ținute să respecte obligațiile care le revin din dreptul Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația „Forumul Judecătorilor din România” ș.a., C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, EU:C:2021:393, punctul 111, precum și Hotărârea din 9 ianuarie 2024, G. ș.a. (Numirea judecătorilor de drept comun în Polonia), C‑181/21 și C‑269/21, EU:C:2024:1, punctele 57 și 58], printre altele, atunci când prevăd modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor.

34      În plus, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE are vocația de a se aplica, din punct de vedere material, în privința oricărei instanțe naționale care se poate pronunța asupra unor chestiuni referitoare la interpretarea sau la aplicarea dreptului Uniunii și care intră astfel în domeniile reglementate de acest drept, în sensul acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 36, precum și jurisprudența citată). Or, aceasta este situația, printre altele, a celor două reclamante din litigiul principal în cauza C‑374/23, în calitatea lor de judecătoare la Vilniaus apygardos teismas (Tribunalul Regional din Vilnius).

35      Rezultă că întrebările adresate în cauza C‑374/23 sunt de competența Curții.

36      În al doilea rând, guvernul lituanian invocă inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară pentru motivul că întrebările adresate nu au nicio legătură cu situația de fapt și cu obiectul litigiului principal și că, prin urmare, interpretarea solicitată nu este necesară pentru soluționarea acestui litigiu. Astfel, acest guvern subliniază că în speță nu este contestată nicio măsură națională care urmărește în mod specific reducerea remunerației judecătorilor și că, în perioada în cauză, remunerațiile judecătorilor lituanieni au cunoscut o creștere constantă.

37      În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență și că, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația „Forumul Judecătorilor din România” ș.a., C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, EU:C:2021:393, punctele 115 și 116, precum și jurisprudența citată).

38      Or, din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere este sesizată cu o acțiune în răspundere îndreptate împotriva Republicii Lituania în cadrul căreia se susține în esență că puterea discreționară de care ar dispune puterea legislativă și cea executivă ale acestui stat membru pentru a stabili remunerația judecătorilor încalcă principiul independenței lor. În acest context, instanța de trimitere urmărește să afle, pentru a se pronunța cu privire la acestei acțiuni, dacă modalitățile de stabilire a remunerației respective, precum și cuantumul ei sunt conforme cu principiul menționat, care decurge din articolul 2 și din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și din articolul 47 din cartă.

39      În consecință, un răspuns la întrebările adresate în cauza C‑374/23, care privesc interpretarea acestor dispoziții, este necesar pentru a permite instanței de trimitere să se pronunțe asupra litigiului principal.

40      Rezultă că cererea de decizie preliminară în cauza C‑374/23 este admisibilă.

 Cu privire la întrebările preliminare

41      Cu titlu introductiv, în măsura în care, în cauza C‑374/23, a doua întrebare privește interpretarea articolului 47 din cartă, trebuie subliniat că recunoașterea dreptului la o cale de atac efectivă într‑un anumit caz presupune ca persoana care îl invocă să se prevaleze de drepturi sau de libertăți garantate de dreptul Uniunii sau să facă obiectul unei urmăriri penale care să constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă [Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curți constituționale), C‑430/21, EU:C:2022:99, punctul 34 și jurisprudența citată].

42      Or, din cererea de decizie preliminară nu reiese că SR și RB îndeplinesc vreuna dintre aceste condiții.

43      În consecință, în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din cartă, articolul 47 din aceasta nu este, ca atare, aplicabil în cauza C‑374/23. Cu toate acestea, din moment ce articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune tuturor statelor membre stabilirea căilor de atac necesare pentru a asigura, în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, o protecție jurisdicțională efectivă, în sensul, printre altele, al articolului 47 din cartă, această din urmă dispoziție trebuie să fie luată în considerare în mod corespunzător în vederea interpretării articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE [Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C‑896/19, EU:C:2021:311, punctele 44 și 45, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curți constituționale), C‑430/21, EU:C:2022:99, punctele 36 și 37].

44      În aceste condiții, întrebările adresate în cauzele C‑146/23 și C‑374/23, care trebuie analizate împreună, trebuie înțelese în sensul că urmăresc în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 TUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenței judecătorilor se opune ca:

–        pe de o parte, puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru să prevadă în mod discreționar, în reglementarea acestui stat membru, modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor;

–        pe de altă parte, puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru să deroge de la reglementarea acestui stat membru care definește în mod obiectiv modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor, hotărând să majoreze remunerația respectivă cu un cuantum mai mic decât este prevăzut de această reglementare sau chiar să înghețe ori să reducă cuantumul remunerației menționate.

45      În această privință, nici articolul 2, nici articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și nicio altă dispoziție a dreptului Uniunii nu impun statelor membre un model constituțional precis care să reglementeze raporturile și interacțiunea dintre diferitele puteri statale, în special în ceea ce privește definirea și delimitarea competențelor acestora. În temeiul articolului 4 alineatul (2) TUE, Uniunea respectă identitatea națională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale. Cu toate acestea, în alegerea modelelor lor constituționale, statele membre sunt obligate să respecte cerințele care decurg pentru ele din dreptul Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectele deciziilor unei curți constituționale) (C‑430/21, EU:C:2022:99 punctul 43 și jurisprudența citată].

46      Astfel, conform jurisprudenței constante amintite la punctul 33 din prezenta hotărâre, deși organizarea justiției în statele membre intră în competența acestora, totuși, în exercitarea acestei competențe, statele membre sunt ținute să respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii și în special al articolului 2, precum și al articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectele deciziilor unei curți constituționale) (C‑430/21, EU:C:2022:99 punctul 38 și jurisprudența citată]. Acest lucru este valabil și atunci când adoptă modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor.

47      Articolul 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la articolul 2 TUE, încredințează instanțelor naționale și Curții obligația de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională pe care acest drept o conferă justițiabililor. În acest scop, prezervarea independenței acestor organisme este primordială [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A.B. ș.a. (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac) C‑824/18, EU:C:2021:153, punctele 108 și 115, precum și jurisprudența citată].

48      Cerința de independență a instanțelor, care este inerentă activității de judecată, ține de conținutul esențial al dreptului fundamental la protecție jurisdicțională efectivă și la un proces echitabil, care are o importanță crucială în calitate de garant al protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și al menținerii valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 49, precum și Hotărârea din 29 iulie 2024, Valančius, C‑119/23, EU:C:2024:653, punctul 46).

49      Noțiunea de independență a instanțelor presupune în special ca organismul respectiv să își exercite funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, pentru a fi astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora. Or, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului vizat, perceperea de către aceștia a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor (Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctele 44 și 45, precum și Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C‑49/18, EU:C:2019:106, punctul 66).

50      Mai precis, conform principiului separației puterilor ce caracterizează funcționarea unui stat de drept, independența instanțelor trebuie să fie garantată față de puterea legislativă și de cea executivă [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 124, Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika (C‑896/19, EU:C:2021:311, punctul 54, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curți constituționale), C‑430/21, EU:C:2022:99, punctul 42].

51      Cu toate acestea, simplul fapt că puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru sunt implicate în stabilirea remunerației judecătorilor nu este în sine de natură să creeze o dependență a judecătorilor față de aceste puteri și nici să dea naștere unor îndoieli cu privire la independența sau la imparțialitatea lor. După cum a subliniat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, statele membre dispun de o marjă largă de apreciere atunci când elaborează bugetul și iau decizii cu privire la diferitele posturi de cheltuieli publice. Această marjă largă de apreciere include stabilirea metodei de calcul al acestor cheltuieli și, printre altele, al remunerației judecătorilor. Într‑adevăr, puterea legislativă și puterea executivă națională sunt cele mai în măsură să țină seama de contextul socioeconomic specific al statului membru în care trebuie întocmit acest buget și trebuie garantată independența judecătorilor.

52      Nu este mai puțin adevărat că normele naționale referitoare la remunerația judecătorilor nu trebuie să dea naștere în percepția justițiabililor unor îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în discuție în privința unor elemente exterioare și la imparțialitatea lor în raport cu interesele care se înfruntă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C‑896/19, EU:C:2021:311, punctele 56 și 57).

53      În acest scop, cartele, rapoartele și alte documente întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite pot furniza indicații relevante pentru interpretarea dreptului Uniunii în prezența dispozițiilor naționale adoptate în materie.

54      În ceea ce privește, în primul rând, modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor, este necesar, primo, în conformitate cu principiul securității juridice, ca aceste modalități să fie stabilite prin lege, care poate prevedea intervenția partenerilor sociali, în special a organizațiilor care reprezintă judecătorii în cauză. În acest context, transparența procedurii legislative contribuie la garantarea independenței judecătorilor.

55      În această privință, punctul 11 din „Principiile fundamentale privind independența magistraturii”, adoptate de al 7‑lea Congres al Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, care a avut loc la Milano în perioada 26 august-6 septembrie 1985, prevede că remunerația adecvată a judecătorilor trebuie să fie „garantată prin lege”. De asemenea, Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, intitulată „Judecătorii: independență, eficiență și responsabilități”, adoptată la 17 noiembrie 2010 (denumită în continuare „Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010”), prevede la punctul 53 că „normele principale ale sistemului de remunerare a judecătorilor profesioniști trebuie stabilite prin lege”.

56      Pe de altă parte, principiul independenței judecătorilor coroborat cu principiul securității juridice impune ca modalitățile de stabilire a remunerației lor să fie obiective, previzibile, stabile și transparente, astfel încât să se excludă orice intervenție arbitrară a puterii legislative și a puterii executive ale statului membru în cauză.

57      Secundo, după cum s‑a menționat la punctul 49 din prezenta hotărâre, perceperea de către judecători a unei remunerații cu un nivel care este adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței lor.

58      În această privință, reiese din jurisprudența rezultată din Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel (C‑49/18, EU:C:2019:106, punctele 70, 71 și 73), că nivelul remunerației judecătorilor trebuie să fie suficient de ridicat, având în vedere contextul socioeconomic al statului membru în cauză, pentru a le conferi o independență economică certă, de natură să îi protejeze împotriva riscului ca eventuale intervenții sau presiuni exterioare să poată dăuna neutralității deciziilor pe care trebuie să le ia. Astfel, nivelul acestei remunerații trebuie să fie de natură să protejeze judecătorii împotriva riscului de corupție.

59      Punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010 precizează că „[r]emunerarea judecătorilor ar trebui să fie pe măsura rolului și a responsabilitățile lor și să aibă un nivel suficient pentru a‑i face imuni la orice presiune menită să influențeze deciziile lor”. Punctul 57 din expunerea de motive a acestei recomandări precizează că „[u]n nivel de remunerare adecvat este un element‑cheie al luptei împotriva corupției judecătorilor și urmărește să îi protejeze de presiunile care pot fi exercitate”.

60      Astfel, remunerația judecătorilor poate varia în funcție de vechime în muncă și de natura funcțiilor care le sunt încredințate. În orice caz, ea trebuie să fie întotdeauna adecvată în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită.

61      Aprecierea caracterului adecvat al remunerației judecătorilor presupune luarea în considerare, pe lângă salariul obișnuit de bază, a diferitelor sporuri și indemnizații pe care le primesc, în special pentru vechime sau pentru funcțiile care le sunt încredințate, dar și a unei eventuale scutiri de la plata contribuțiilor sociale.

62      În plus, caracterul adecvat al remunerației judecătorilor trebuie apreciat având în vedere situația economică, socială și financiară a statului membru în cauză, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 49 din concluzii. Din această perspectivă, este adecvat să se compare remunerația medie a judecătorilor cu salariul mediu din statul respectiv, astfel cum s‑a subliniat în special în Raportul de evaluare a sistemelor judiciare europene întocmit în anul 2020 de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) (p. 68).

63      Pe de altă parte, după cum reiese din acest raport (p. 67), pentru a garanta independența judecătorilor și, în sens mai larg, calitatea justiției într‑un stat de drept, „[p]entru a face atractivă profesia de judecător pentru practicienii cu înaltă calificare în domeniul dreptului, politicile din domeniul justiției ar trebui să țină seama și de salariile altor profesii juridice”. Cu toate acestea, nu se poate deduce de aici că principiul independenței judecătorilor se opune ca remunerația judecătorilor să fie stabilită la un nivel inferior celui al remunerației medii a altor profesii juridice, în special a persoanelor care exercită o profesie liberală, precum avocații, din moment ce aceștia se află în mod vădit într‑o situație diferită de cea a judecătorilor.

64      Tertio, modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor trebuie să poată face obiectul unui control jurisdicțional efectiv potrivit modalităților procedurale prevăzute de legislația statului membru în cauză.

65      În al doilea rând, în ceea ce privește posibilitatea puterii legislative și a puterii executive ale unui stat membru de a deroga de la reglementarea națională care definește în mod obiectiv modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor, hotărând să majoreze această remunerație cu un cuantum mai mic decât este prevăzut de această reglementare sau chiar să înghețe ori să reducă cuantumul remunerației menționate, adoptarea unor asemenea măsuri derogatorii trebuie să îndeplinească, la rândul ei, un anumit număr de cerințe.

66      Primo, o măsură derogatorie precum cea vizată la punctul anterior trebuie, asemenea normelor generale referitoare la stabilirea remunerației judecătorilor de la care derogă, să fie prevăzută de lege. Totodată, modalitățile de remunerare a judecătorilor prevăzute de această măsură derogatorie trebuie să fie obiective, previzibile și transparente.

67      Secundo, măsura derogatorie menționată trebuie să fie justificată de un obiectiv de interes general, precum un imperativ de eliminare a unui deficit public excesiv, în sensul articolului 126 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctul 46, și Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C‑49/18, EU:C:2019:106, punctul 67).

68      Cu toate acestea, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 60 din concluzii, posibilitatea unui stat membru de a se prevala de un asemenea imperativ nu presupune deschiderea unei proceduri împotriva acestui stat în temeiul Protocolului (nr. 12) privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat la Tratatele UE și FUE.

69      Rațiunile bugetare care au justificat adoptarea unei măsuri de derogare de la normele de drept comun privind remunerația judecătorilor trebuie să fie explicate în mod clar. În plus, sub rezerva unor circumstanțe excepționale justificate în mod corespunzător, aceste măsuri nu trebuie să vizeze în mod specific numai membrii instanțelor naționale și trebuie să se înscrie într‑un cadru mai general prin care se urmărește ca un grup mai larg de membri ai funcției publice naționale să contribuie la efortul bugetar urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctul 49, și Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C‑49/18, EU:C:2019:106, punctul 67).

70      În această privință, punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010 prevede că „[a]r trebui să fie introduse dispoziții legale specifice pentru a se proteja împotriva unei reduceri a remunerației vizând în mod specific judecătorii”. În schimb, după cum se indică la punctul 57 din expunerea de motive a acestei recomandări, „[o] dispoziție referitoare în mod specific la nereducerea remunerației judecătorilor nu se opune unei reduceri a remunerației care se înscrie în cadrul politicilor publice de reducere generală a salariilor membrilor serviciilor publice”.

71      Așadar, atunci când adoptă măsuri de restricție bugetară care afectează funcționarii și agenții săi publici, un stat membru poate, într‑o societate caracterizată prin solidaritate, astfel cum se subliniază la articolul 2 TUE, să decidă să aplice aceste măsuri și judecătorilor naționali.

72      Tertio, în conformitate cu principiul proporționalității, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii [Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg-Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 31], o măsură derogatorie precum cea vizată la punctul 65 din prezenta hotărâre trebuie să fie de natură să garanteze realizarea obiectivului de interes general urmărit, să se limiteze la strictul necesar pentru atingerea acestui obiectiv și să nu fie disproporționată în raport cu obiectivul menționat, ceea ce presupune ponderarea importanței acestui obiectiv cu gravitatea ingerinței în principiul independenței judecătorilor.

73      Prin urmare, o măsură de această natură, deși poate fi aptă pentru realizarea obiectivului de interes general menționat la punctul 67 din prezenta hotărâre, trebuie totuși să rămână excepțională și temporară, în sensul că nu trebuie să se aplice dincolo de durata necesară pentru realizarea obiectivului legitim urmărit, cum este cel al eliminării unui deficit public excesiv.

74      În plus, impactul acestei măsuri asupra remunerației judecătorilor nu trebuie să fie disproporționat în raport cu obiectivul urmărit.

75      Quarto, menținerea independenței judecătorilor impune ca, în pofida aplicării unei măsuri de restricție bugetară în privința lor și chiar dacă o astfel de măsură ar fi legată de existența unei grave crize economice, sociale și financiare, nivelul remunerației judecătorilor să rămână adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită aceștia, pentru a‑i proteja de intervenții sau presiuni exterioare care le pot periclita independența de judecată și le pot influența deciziile, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 49 din prezenta hotărâre.

76      Quinto, o măsură derogatorie precum cea vizată la punctul 65 din prezenta hotărâre trebuie să poată face obiectul unui control jurisdicțional efectiv, în condițiile menționate la punctul 64 din prezenta hotărâre.

77      Deși, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, nu este de competența Curții să aplice normele dreptului Uniunii într‑o anumită speță, aceasta poate, pentru a furniza un răspuns util instanțelor de trimitere, să le ofere indicii, întemeiate pe dosarele cauzelor principale, precum și pe observațiile scrise de care dispune, de natură să le permită acestor instanțe să se pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 1991, Newton, C‑356/89, EU:C:1991:265, punctul 10, Hotărârea din 16 iulie 2015, CHEZ Razpredelenie Bulgaria, C‑83/14, EU:C:2015:480, punctul 71, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2024, Centro di Assistenza Doganale Mellano, C‑503/23, EU:C:2024:933, punctul 85).

78      În cauza C‑146/23, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, așa cum a susținut guvernul polonez în fața Curții, măsurile care derogă de la articolul 91 alineatul 1 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun și care erau aplicabile în anii 2022 și 2023 răspundeau unui obiectiv de interes general constând în realocarea resurselor bugetare într‑un context caracterizat de pandemia de COVID‑19, de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei și de majorarea fără precedent a prețurilor energiei care a rezultat din aceasta.

79      Dat fiind că articolul 8 din Legea privind bugetul pentru anul 2022 și articolul 8 din Legea privind bugetul pentru anul 2023 vizau în mod specific remunerația judecătorilor și a procurorilor, asemenea măsuri trebuie considerate, la prima vedere, ca fiind susceptibile să aducă atingere principiului independenței judecătorilor. Totuși, având în vedere considerațiile prezentate la punctele 69 și 70 din prezenta hotărâre și în lumina elementelor prezentate de guvernul polonez în fața Curții, nu este exclus, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere, ca aceste măsuri, deși vizează în mod specific judecătorii, să se înscrie în cadrul unor reforme mai ample care afectează și remunerația altor categorii de funcționari sau de agenți publici. Mai precis, potrivit acestor elemente, măsurile menționate ar putea urmări în realitate să aplice judecătorilor, în mod decalat, măsurile de restricție bugetară la care alte categorii de funcționari sau de agenți publici au fost supuse în anii precedenți.

80      Pe de altă parte, rezultă, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, că cele două dispoziții naționale menționate la punctul anterior s‑au aplicat, fiecare, numai un an. Măsurile salariale în discuție în litigiul principal par, așadar, să fi avut un caracter excepțional și temporar, ceea ce pare să confirme faptul că mecanismul de calcul al remunerațiilor prevăzut la articolul 91 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun nu a fost abrogat și că s‑a aplicat din nou în anul 2024, astfel cum au arătat guvernul polonez și Comisia în ședința în fața Curții.

81      Reiese totodată din dosarul de care dispune Curtea că, tot sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, aceste măsuri nu au avut ca efect privarea lui XL de dreptul său de a primi o remunerație care, ținând seama de contextul economic, social și financiar al statului membru în cauză și de salariul mediu din acest stat, să fie adecvată în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită. Astfel, deși s‑ar fi putut traduce printr‑o pierdere a puterii de cumpărare a lui XL, aceste măsuri nu par, potrivit indicațiilor care figurează în acest dosar, să fi redus cuantumul remunerației sale, care ar fi fost înghețată în cursul anului 2021 și ar fi crescut cu 4,37 % în cursul anului 2022 și cu 7,8 % în cursul anului 2023. De asemenea, guvernul polonez și Comisia au subliniat că, prin includerea diverselor prime, precum și a scutirii de contribuțiile sociale de care beneficiază judecătorii polonezi, care reprezintă o economie de aproape 14 % din remunerația brută, remunerația lor a rămas în această perioadă de trei ori mai mare decât salariul mediu în Polonia.

82      În sfârșit, trimiterea preliminară efectuată de Sąd Rejonowy w Białymstoku (Tribunalul Districtual din Białystok) în cauza C‑146/23 este suficientă pentru a atesta posibilitatea unui control jurisdicțional efectiv al măsurilor salariale în discuție în litigiul principal.

83      Astfel, și sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, nu rezultă că articolul 8 din Legea privind bugetul pentru anul 2022 și articolul 8 din Legea privind bugetul pentru anul 2023 ar fi încălcat cerințele care decurg din principiul independenței judecătorilor, cum rezultă acesta din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 TUE.

84      În ceea ce privește cauza C‑374/23, pe de o parte, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că stabilirea remunerației judecătorilor de la apygardos teismai (instanțe regionale) are la bază un temei juridic, și anume articolul 3 din Legea privind remunerația judecătorilor, potrivit căruia cuantumul de bază al acestei remunerații este stabilit în fiecare an de puterea legislativă și executivă la un nivel care nu poate fi mai mic decât cel din anul precedent și că aceasta trebuie să țină seama de o serie de criterii obiective, precum rata anuală a inflației din anul precedent, care depinde de indicele național al prețurilor de consum, cuantumul salariului minim lunar și impactul celorlalți factori care afectează nivelul și evoluția salariului mediu în sectorul public. Pe de altă parte, având în vedere aceste elemente și sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, aceste modalități apar ca fiind obiective, previzibile, stabile și transparente.

85      Presupunând că instanța de trimitere intenționează să repună în discuție caracterul adecvat al remunerației pe care au primit‑o SR și RB, s‑a arătat la punctul 62 din prezenta hotărâre că acest caracter adecvat al remunerației judecătorilor trebuie să fie apreciat având în vedere situația economică, socială și financiară a statului membru în cauză și prin compararea remunerației medii a judecătorilor cu salariul mediu din statul respectiv.

86      Or, astfel cum reiese din Raportul de evaluare a sistemelor judiciare europene întocmit în anul 2022 de CEPEJ (p. 80), în anul 2020, remunerația medie brută a judecătorilor lituanieni corespundea, la începutul carierei, cu salariul mediu brut în Lituania înmulțit cu 2, iar, în cazul judecătorilor de la Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei), cu acest salariu brut mediu înmulțit cu 2,9.

87      Instanța de trimitere menționează, desigur, și o reformă fiscală intervenită în anul 2019, care ar fi condus la o reducere a remunerației nominale a acestor judecători. Totuși, în lipsa oricărei precizări cu privire la această reformă în decizia de trimitere, invocarea aplicării ei în cazul judecătorilor nu poate fi suficientă în sine pentru a reține existența unei atingeri aduse principiului independenței judecătorilor.

88      În consecință, și sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, nu rezultă, în cauza C‑374/23, că modalitățile de stabilire a remunerației primite de SR și de RB în perioada în discuție în litigiul principal ar fi încălcat acest principiu.

89      În sfârșit, trimiterea preliminară efectuată de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius) în această cauză este suficientă pentru a atesta posibilitatea unui control jurisdicțional efectiv al măsurilor salariale în discuție în litigiul principal în cauza menționată.

90      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate în cauzele C‑146/23 și C‑374/23 că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 TUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenței judecătorilor nu se opune ca:

–        pe de o parte, puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru să stabilească remunerația judecătorilor în măsura în care această stabilire nu reprezintă exercitarea unei puteri arbitrare, ci se întemeiază pe modalități care:

–        sunt prevăzute de lege;

–        sunt obiective, previzibile, stabile și transparente;

–        asigură judecătorilor un nivel de remunerare adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, ținând seama de situația economică, socială și financiară din statul membru în cauză și de salariul mediu din acest stat membru, și

–        pot face obiectul unui control jurisdicțional efectiv în conformitate cu modalitățile procedurale prevăzute de legislația statului membru respectiv;

–        pe de altă parte, puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru să deroge de la reglementarea națională care definește în mod obiectiv modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor, hotărând să majoreze această remunerație cu un cuantum mai mic decât este prevăzut de această reglementare sau chiar să înghețe ori să reducă cuantumul remunerației menționate cu condiția ca o asemenea măsură derogatorie să nu reprezinte exercitarea unei puteri arbitrare, ci:

–        să fie prevăzută de lege,

–        să stabilească modalități de remunerare obiective, previzibile și transparente;

–        să fie justificată de un obiectiv de interes general urmărit în cadrul unor măsuri care, sub rezerva unor circumstanțe excepționale justificate corespunzător, nu vizează în mod specific judecătorii, ci afectează, în mod mai general, remunerația altor categorii de funcționari sau de agenți publici;

–        să fie necesară și strict proporțională cu realizarea acestui obiectiv, ceea ce presupune că aceasta rămâne excepțională și temporară și nu afectează caracterul adecvat al remunerației judecătorilor în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, și

–        să poată face obiectul unui control jurisdicțional efectiv în conformitate cu modalitățile procedurale prevăzute de legislația statului membru respectiv.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

91      Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 TUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenței judecătorilor nu se opune ca:

–        pe de o parte, puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru să stabilească remunerația judecătorilor în măsura în care această stabilire nu reprezintă exercitarea unei puteri arbitrare, ci se întemeiază pe modalități care:

–        sunt prevăzute de lege;

–        sunt obiective, previzibile, stabile și transparente;

–        asigură judecătorilor un nivel de remunerare adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, ținând seama de situația economică, socială și financiară din statul membru în cauză și de salariul mediu din acest stat membru, și

–        pot face obiectul unui control jurisdicțional efectiv în conformitate cu modalitățile procedurale prevăzute de legislația statului membru respectiv;

–        pe de altă parte, puterea legislativă și puterea executivă ale unui stat membru să deroge de la reglementarea națională care definește în mod obiectiv modalitățile de stabilire a remunerației judecătorilor, hotărând să majoreze această remunerație cu un cuantum mai mic decât este prevăzut de această reglementare sau chiar să înghețe ori să reducă cuantumul remunerației menționate cu condiția ca o asemenea măsură derogatorie să nu reprezinte exercitarea unei puteri arbitrare, ci:

–        să fie prevăzută de lege,

–        să stabilească modalități de remunerare obiective, previzibile și transparente;

–        să fie justificată de un obiectiv de interes general urmărit în cadrul unor măsuri care, sub rezerva unor circumstanțe excepționale justificate corespunzător, nu vizează în mod specific judecătorii, ci afectează, în mod mai general, remunerația altor categorii de funcționari sau de agenți publici;

–        să fie necesară și strict proporțională cu realizarea acestui obiectiv, ceea ce presupune că aceasta rămâne excepțională și temporară și nu afectează caracterul adecvat al remunerației judecătorilor în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, și

–        să poată face obiectul unui control jurisdicțional efectiv în conformitate cu modalitățile procedurale prevăzute de legislația statului membru respectiv.

Semnături

*      Limbile de procedură: polona și lituaniana.

i      Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.