CELEX:62022TO0729: Ordonanța Tribunalului (Camera a noua) din 17 octombrie 2024.#Complejo Agrícola Las Lomas, SL împotriva Comisiei Europene.#Acțiune în anulare – Agricultură – Plan strategic în cadrul politicii agricole comune (PAC) – Regulamentul (UE) 2021/2115 – Norme privind sprijinul pentru planurile strategice elaborate de statele membre în cadrul PAC – Aprobarea Comisiei – Procedură administrativă compozită sau complexă – Competența Tribunalului – Admisibilitate – Respectarea termenului de introducere a acțiunii – Luarea la cunoștință a actului atacat – Calitate procesuală activă.#Cauza T-729/22.

Ediție provizorie

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a noua)

17 octombrie 2024(*)

„ Acțiune în anulare – Agricultură – Plan strategic în cadrul politicii agricole comune (PAC) – Regulamentul (UE) 2021/2115 – Norme privind sprijinul pentru planurile strategice elaborate de statele membre în cadrul PAC – Aprobarea Comisiei – Procedură administrativă compozită sau complexă – Competența Tribunalului – Admisibilitate – Respectarea termenului de introducere a acțiunii – Luarea la cunoștință a actului atacat – Calitate procesuală activă ”

În cauza T‑729/22,

Complejo Agrícola Las Lomas, SL, cu sediul în Madrid (Spania), reprezentată de J. Sedano Lorenzo, avocat,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A.‑C. Becker și F. Castilla Contreras, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a noua),

compus din domnii L. Truchot, președinte, și H. Kanninen (raportor) și doamna T. Perišin, judecători,

grefier: domnul V. Di Bucci,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

dă prezenta

Ordonanță

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Complejo Agrícola Las Lomas, SL, solicită anularea Deciziei de punere în aplicare C(2022) 6017 final a Comisiei din 31 august 2022 de aprobare a planului strategic al Spaniei PAC 2023-2027 în vederea unui sprijin din partea Uniunii finanțat de Fondul european de garantare agricolă și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care aceasta a aprobat punctul 3.4 din planul strategic spaniol în cadrul politicii agricole comune (PAC), potrivit căruia cuantumul maxim al sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilității care urmează să fie acordat unui fermier în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (JO 2021, L 435, p. 1) nu va putea depăși suma de 200 000 de euro (denumită în continuare „măsura în litigiu”).

 Istoricul litigiului

2        Reclamanta este o societate spaniolă, cu sediul în Madrid (Spania), având ca obiect printre altele achiziționarea și exploatarea de terenuri agricole pentru activități agricole, forestiere și de creștere a animalelor.

3        La 29 decembrie 2021, Regatul Spaniei, în temeiul articolului 118 alineatul (1) din Regulamentul 2021/2115, a prezentat Comisiei Europene o propunere de plan strategic PAC (denumit în continuare „PSPAC”) pentru perioada 2023-2027.

4        La 31 martie 2022, în conformitate cu articolul 118 alineatul (2) din Regulamentul 2021/2115, după ce a evaluat propunerea de PSPAC elaborată de Regatul Spaniei (denumit în continuare „PSPAC‑ul spaniol”), Comisia a formulat observații și a solicitat informații suplimentare.

5        La 27 iulie 2022, Regatul Spaniei a comunicat Comisiei informații în răspuns la observațiile acesteia și a prezentat o versiune revizuită a propunerii sale de PSPAC.

6        La 31 august 2022, Comisia a adoptat decizia atacată, aprobând PSPAC‑ul spaniol propus în temeiul articolului 118 alineatul (4) din Regulamentul 2021/2115.

 Procedura și concluziile părților

7        Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate, în măsura în care Comisia a aprobat măsura în litigiu;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

8        Reclamanta solicită de asemenea Comisiei să prezinte raportul procedurii de elaborare a propunerii de PSPAC spaniol care ar fi în posesia sa.

9        Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 16 februarie 2023, Comisia a invocat, în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, o excepție de inadmisibilitate prin care solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

10      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 27 februarie 2023, Regatul Spaniei a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.

11      La 17 aprilie 2023, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie. Aceasta solicită Tribunalului respingerea excepției menționate.

 În drept

12      În temeiul articolului 130 alineatele (1) și (7) din Regulamentul de procedură, la solicitarea pârâtului prin înscris separat, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității sau asupra necompetenței fără a intra în dezbaterea fondului.

13      Întrucât în speță Comisia a solicitat pronunțarea asupra excepției de inadmisibilitate, Tribunalul, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă de la dosar, decide să se pronunțe fără continuarea procedurii.

14      În susținerea excepției de inadmisibilitate, Comisia invocă, în primul rând, nerespectarea cerințelor prevăzute la articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură, în al doilea rând, lipsa competenței Tribunalului de a controla măsura în litigiu și, în al treilea rând, lipsa calității procesuale active a reclamantei.

15      Chestionată de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii adoptate în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură cu privire la respectarea termenului de introducere a acțiunii împotriva deciziei atacate, Comisia apreciază de asemenea că cererea introductivă a fost depusă în afara termenului.

 Cu privire la respectarea termenului de introducere a acțiunii

16      Comisia arată că momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a prezentei acțiuni este data adoptării deciziei atacate, 31 august 2022, sau cel târziu data publicării sale pe site‑ul său internet, și anume 8 septembrie 2022. În opinia sa, reclamanta avea cunoștință de existența deciziei menționate cel târziu de la această din urmă dată. Or, reclamanta nu și‑ar fi îndeplinit obligația de diligență de a solicita într‑un termen rezonabil accesul la textul integral al acestei decizii. Astfel, termenul de două luni și zece zile ar fi expirat la 21 noiembrie 2022, iar acțiunea a fost introdusă în ziua următoare.

17      Reclamanta arată că, în lipsa publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau a notificării deciziei atacate, trebuie aplicat criteriul luării la cunoștință în sensul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE. Aceasta afirmă că nu a luat cunoștință de decizia atacată decât spre jumătatea lunii octombrie 2022, consultând site‑ul internet al Ministerului spaniol al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației.

18      Potrivit articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, acțiunea în anulare trebuie formulată în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului atacat, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. Rezultă din însuși textul acestei dispoziții că criteriul datei luării la cunoștință a actului ca moment de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii prezintă un caracter subsidiar în raport cu cel al publicării sau cu cel al notificării actului (Hotărârea din 10 martie 1998, Germania/Consiliul, C‑122/95, EU:C:1998:94, punctul 35).

19      În plus, în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul de procedură, acest termen trebuie de altfel să fie prelungit pentru considerente de distanță în mod invariabil cu zece zile.

20      În primul rând, nu se contestă că decizia atacată nu a fost notificată reclamantei, aceasta nefiind destinatara deciziei.

21      În al doilea rând, potrivit jurisprudenței, pentru ca publicarea actului atacat să fie momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii în sensul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, o astfel de publicare trebuie să fie impusă de o dispoziție de drept primar sau derivat al Uniunii Europene sau cel puțin să decurgă dintr‑o practică consacrată pe care reclamantul o putea preconiza în mod legitim (a se vedea în acest sens Ordonanța din 15 mai 2019, Metrans/Comisia și INEA, T‑262/17, EU:T:2019:341, punctul 39 și jurisprudența citată).

22      În speță, în primul rând, este cert că decizia atacată nu a fost publicată în Jurnalul Oficial.

23      În al doilea rând, nici articolul 118 din Regulamentul 2021/2115, nici vreo altă dispoziție a acestui regulament nu prevăd un mod specific de publicare a deciziilor de aprobare a PSPAC‑urilor.

24      În al treilea rând, este necesar să se constate că, după cum arată Comisia în răspunsul său la o întrebare a Tribunalului, nu există o practică consacrată a acestei instituții în materie de publicare a deciziilor precum decizia atacată, pe care reclamanta o putea preconiza în mod legitim.

25      În consecință, întrucât decizia atacată nu a fost nici publicată, nici notificată reclamantei, termenul de introducere a acțiunii împotriva acestui act a început să curgă, după cum prevede articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, atunci când reclamanta a luat cunoștință de acesta.

26      Or, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în lipsa publicării sau a notificării, termenul de introducere a acțiunii curge numai din momentul în care persoana interesată cunoaște exact conținutul și motivele actului în cauză, cu condiția să solicite textul integral al acestuia într‑un termen rezonabil de la data la care a luat cunoștință de existența actului (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Landesbank Baden‑Württemberg/SRB, T‑14/17, nepublicată, EU:T:2018:812, punctul 35 și jurisprudența citată).

27      Astfel, jurisprudența pune în sarcina terțului vizat, pentru ca termenul să nu înceapă să curgă în privința sa decât în momentul în care cunoaște toate elementele relevante pentru introducerea acțiunii, obligația de a solicita cu diligență textul integral al actului care îl privește (a se vedea Ordonanța din 8 decembrie 2021, Alessio și alții/BCE, T‑620/20, nepublicată, EU:T:2021:877, punctul 44 și jurisprudența citată).

28      Potrivit jurisprudenței, cunoașterea existenței unui act poate fi dedusă din diverse împrejurări precum, în primul rând, din declarațiile orale sau scrise ale terțului vizat, în al doilea rând, din publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări succinte privind actul atacat, în al treilea rând, din publicarea în jurnalul oficial al unui stat membru a unui act național care se referă, chiar în mod imprecis, la actul atacat, în al patrulea rând, din situațiile în care aceste împrejurări sunt combinate, de exemplu atunci când actul atacat a fost difuzat în mass‑media, iar declarațiile terțului vizat lăsau să se înțeleagă că acesta știa că a fost adoptat un act, într‑un context în care era evident că urmărește îndeaproape evoluția dosarului (a se vedea Ordonanța din 8 decembrie 2021, Alessio și alții/BCE, T‑620/20, nepublicată, EU:T:2021:877, punctele 47-49 și jurisprudența citată).

29      În acest context, trebuie amintit că termenul de două luni prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, care curge, în lipsa publicării sau a notificării actului care poate face obiectul unei acțiuni în anulare, începând de la data la care reclamantul a luat cunoștință de acesta, este diferit de termenul rezonabil de care dispune această parte pentru a solicita comunicarea textului integral al aceluiași act pentru a‑l cunoaște exact (a se vedea Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Landesbank Baden‑Württemberg/SRB, T‑14/17, nepublicată, EU:T:2018:812, punctul 36 și jurisprudența citată).

30      Criteriul termenului rezonabil pentru a solicita comunicarea unui act după ce s‑a luat cunoștință de existența sa nu este, așadar, un termen prestabilit care s‑ar deduce automat din durata termenului de introducere a acțiunii în anulare, ci un termen care depinde de împrejurările speței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2013, Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, C‑334/12 RX‑II, EU:C:2013:134, punctele 32-34).

31      În această privință, trebuie să se observe că în anumite cauze s‑a statuat că depășește termenul rezonabil o cerere de comunicare a textului integral al unui act formulată la două luni (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 martie 1993, Ferriere Acciaierie Sarde/Comisia, C‑102/92, EU:C:1993:86, punctul 19), la mai mult de patru luni (a se vedea în acest sens Ordonanța din 10 noiembrie 2011, Agapiou Joséphidès/Comisia și EACEA, C‑626/10 P, nepublicată, EU:C:2011:726, punctele 130-132, Hotărârea din 15 iulie 1998, LPN și GEOTA/Comisia, T‑155/95, EU:T:1998:167, punctul 44, și Hotărârea din 19 noiembrie 2018, VR‑Bank Rhein‑Sieg/SRB, T‑42/17, nepublicată, EU:T:2018:813, punctele 44-49) sau la mai mult de șase luni (a se vedea în acest sens Ordonanța din 18 mai 2010, Abertis Infraestructuras/Comisia, T‑200/09, nepublicată, EU:T:2010:200, punctul 63) după ce reclamantul a luat cunoștință de existența sa.

32      Pe de altă parte, în împrejurări diferite, s‑a considerat că un termen de două săptămâni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 martie 1995, Socurte și alții/Comisia, T‑432/93-T‑434/93, EU:T:1995:43, punctul 50) sau de o lună constituie un termen rezonabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 1994, Consorzio gruppo di azione locale „Murgia Messapica”/Comisia, T‑465/93, EU:T:1994:56, punctul 32).

33      În speță, pe de o parte, adoptarea deciziei atacate a fost anunțată prin comunicate de presă din 31 august 2022 emise de Reprezentanța Comisiei în Spania, precum și de guvernul spaniol și, pe de altă parte, decizia atacată a fost publicată pe site‑ul internet al Comisiei la 8 septembrie 2022, precum și pe site‑ul internet al Ministerului spaniol al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației la 19 septembrie 2022.

34      Reclamanta declară că a luat cunoștință de decizia atacată spre jumătatea lunii octombrie 2022 consultând site‑ul internet al Ministerului spaniol al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației, fără a fi în măsură să identifice data exactă.

35      În orice caz, chiar dacă reclamanta a avut cunoștință de existența deciziei atacate la 31 august sau la 8 septembrie 2022, astfel cum afirmă Comisia, pretinsa sa inactivitate între aceste date și jumătatea lunii octombrie 2022 este de cel mult o lună și jumătate. Or, un asemenea termen nu poate fi considerat, în împrejurările speței, ca depășind termenul rezonabil.

36      Astfel, trebuie să se țină seama în speță și de împrejurarea că acțiunea în anulare a fost introdusă la 22 noiembrie 2022 și, prin urmare, nu poate fi considerată tardivă decât dacă reclamanta a avut cunoștință de conținutul deciziei atacate înainte de 12 septembrie 2022.

37      În această privință, trebuie amintit că revine părții care se prevalează de caracterul tardiv al unei acțiuni în raport cu termenul stabilit printre altele de articolul 263 al șaselea paragraf TFUE sarcina de a furniza dovada datei la care s‑a produs evenimentul care determină curgerea termenului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑167/10, nepublicată, EU:T:2012:651, punctul 39 și jurisprudența citată).

38      Or, în speță, Comisia nu a prezentat elemente pentru a demonstra că reclamanta a luat cunoștință de conținutul deciziei atacate înainte de 12 septembrie 2022, ci s‑a limitat să susțină că reclamanta a avut cunoștință de existența acesteia cel târziu la 8 septembrie 2022.

39      Prin urmare, prezenta acțiune nu poate fi considerată ca fiind introdusă tardiv.

 Cu privire la respectarea cerințelor de formă

40      Comisia arată că acțiunea este inadmisibilă pentru motivul că cererea introductivă nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură. În opinia sa, chiar dacă cererea introductivă arată că este vorba despre o acțiune având ca obiect anularea în parte a deciziei atacate, obiectul litigiului ar fi în realitate legalitatea măsurii în litigiu. Astfel, concluziile reclamantei nu ar urmări anularea deciziei menționate, ci a acestei măsuri. În sfârșit, motivele de anulare nu ar identifica nicio eroare sau nelegalitate săvârșită la adoptarea acestei decizii, ci ar menționa neîndeplinirea unor obligații de către autoritățile spaniole. În plus, motivele invocate în cererea introductivă ar fi insuficient de clare și s‑ar limita să facă trimiteri abstracte și generalizate la jurisprudență, fără a le aplica în speță.

41      Reclamanta apreciază că obiectul litigiului este clar identificat și constă în contestarea legalității deciziei atacate în măsura în care aceasta aprobă propunerea de PSPAC spaniol. Ea consideră că măsura în litigiu face parte din decizia menționată și că PSPAC‑ul spaniol nu este o măsură autonomă și distinctă de această decizie. În această privință, ea face trimitere la competențele Comisiei în temeiul articolului 118 din Regulamentul 2021/2115.

42      În temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în conformitate cu articolul 53 primul paragraf din același statut, precum și al articolului 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a motivelor menționate și concluziile reclamantului.

43      Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil din textul cererii introductive înseși (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 2019, Italia/Comisia, T‑598/17, nepublicată, EU:T:2019:482, punctul 29 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 9 iulie 2019, Scaloni și Figini/Comisia, T‑158/18, nepublicată, EU:T:2019:491, punctul 29 și jurisprudența citată).

44      În ceea ce privește mai precis concluziile părților, trebuie amintit că acestea din urmă definesc obiectul litigiului dedus judecății instanțelor Uniunii și că, în consecință, aceste concluzii trebuie să fie formulate în mod neechivoc, pentru a evita ca instanța Uniunii să se pronunțe ultra petita (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2017, Università del Salento/Comisia, T‑393/15, nepublicată, EU:T:2017:604, punctul 75 și jurisprudența citată, Ordonanța din 19 noiembrie 2020, Comune di Stintino/Comisia, T‑174/20, nepublicată, EU:T:2020:551, punctul 45). În special, în cazul în care este vorba despre o acțiune în anulare, este necesar ca actul a cărui anulare se solicită să fie clar desemnat (a se vedea în acest sens Ordonanța din 6 noiembrie 2018, Chioreanu/ERCEA, T‑717/17, EU:T:2018:765, punctul 24 și jurisprudența citată).

45      În speță, este adevărat că în cererea introductivă reclamanta solicită, pe de o parte, anularea în parte a deciziei atacate și, pe de altă parte, constatarea nelegalității măsurii în litigiu. Cu toate acestea, dintr‑o interpretare de ansamblu a cererii introductive rezultă că, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei menționate în măsura în care aprobă această măsură cu încălcarea dreptului Uniunii.

46      De altfel, acesta este și modul în care Comisia a înțeles concluziile reclamantei în cadrul excepției de inadmisibilitate. Așadar, deși reproșează reclamantei că face o confuzie între decizia atacată și PSPAC‑ul spaniol care ar fi în realitate două acte distincte, de fapt este vorba despre o problemă legată de imputabilitatea criticilor invocate de reclamantă în sarcina Comisiei, iar nu de claritatea sau de precizia cererii introductive. Or, această problemă a imputabilității ține de motivul de inadmisibilitate întemeiat pe necompetența Tribunalului de a controla măsura în litigiu (a se vedea punctul 14 de mai sus).

47      În ceea ce privește motivele și elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază acțiunea în anulare, acestea reies suficient de clar din cererea introductivă. Aceasta din urmă cuprinde patru motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 17 din Regulamentul 2021/2115, al doilea, pe lipsa unei evaluări a impactului măsurii în litigiu în ceea ce privește compatibilitatea sa cu obiectivele PAC, al treilea, pe o denaturare a pieței interne în detrimentul fermierilor spanioli având drept consecință fragmentarea PAC și, al patrulea, pe o încălcare a principiului proporționalității. În plus, reclamanta menționează hotărârile Tribunalului și ale Curții pe care le pune în legătură cu situația de fapt din speță.

48      Rezultă din ceea ce precedă că acțiunea nu este inadmisibilă pentru încălcarea cerințelor prevăzute la articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură.

49      Prin urmare, este necesar să se respingă cauza de inadmisibilitate întemeiată pe nerespectarea cerințelor de formă ale cererii introductive.

 Cu privire la competența Tribunalului de a controla măsura în litigiu și imputabilitatea motivelor invocate în sarcina Comisiei

50      Comisia arată că acțiunea este inadmisibilă întrucât adevăratul obiect al litigiului este controlul legalității PSPAC‑ului spaniol, care este un act juridic adoptat de un stat membru al cărui control nu este de competența Tribunalului. Astfel, Tribunalul nu ar fi competent să se pronunțe cu privire la legalitatea măsurii în litigiu. Comisia susține că aprobarea de către ea a întregului PSPAC menționat nu are nicio incidență asupra autorului și a naturii acestui text, acesta rămânând un act adoptat de autoritățile spaniole. PSPAC‑urile ar fi măsuri naționale care produc efecte juridice în ordinea juridică a statului membru vizat, iar nu acte ale instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor sau ale agențiilor Uniunii în sensul articolului 263 TFUE. Ar reveni instanțelor naționale sarcina de a controla legalitatea PSPAC‑urilor și a măsurilor din acestea în lumina dreptului Uniunii, în special a Regulamentului 2021/2115, și, dacă este cazul, de a sesiza Curtea cu titlu preliminar, în temeiul articolului 267 TFUE.

51      Reclamanta consideră că Tribunalul este competent să controleze legalitatea deciziilor Comisiei, inclusiv a celei de aprobare a propunerilor de PSPAC. În opinia sa, PSPAC‑ul spaniol și decizia atacată formează un act unic care ține de competența exclusivă a Comisiei, în măsura în care Regatul Spaniei doar a colaborat la elaborarea acestuia. În plus, aprobarea propunerilor de PSPAC ar constitui o procedură reglementată de dreptul Uniunii, din care singurul act atacabil ar fi decizia Comisiei de aprobare a acestora. Distincția efectuată de Comisie între decizia atacată și PSPAC‑ul spaniol ar echivala cu lipsirea de conținut a examinării efectuate de Comisie și cu sustragerea PSPAC‑urilor de la orice control jurisdicțional, ceea ce ar contraveni dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă. Pe de altă parte, nici PSPAC‑ul spaniol nu ar putea fi contestat în fața instanțelor spaniole întrucât ar fi vorba despre un act pregătitor realizat în cadrul unei proceduri de drept al Uniunii.

52      În speță, concluziile în anulare sunt îndreptate formal împotriva deciziei atacate, care este o decizie de punere în aplicare. O asemenea decizie a Comisiei face parte dintre actele al căror control de legalitate este, conform articolului 263 TFUE, de competența instanței Uniunii, în speță a Tribunalului. De altfel, acest aspect nu este contestat de Comisie.

53      Teza prezentată de Comisie pentru a contesta competența Tribunalului în speță constă în a susține că măsura în litigiu intră sub incidența PSPAC‑ului spaniol, iar nu a deciziei atacate și, prin urmare, nu îi este imputabilă. Aprobarea propunerii de PSPAC spaniol prin decizia menționată nu ar fi modificat natura acestui act care ar rămâne o măsură națională al cărei control de legalitate ar fi exclusiv de competența instanței naționale.

54      Trebuie amintit că argumentația Comisiei se sprijină pe elemente întemeiate, pe de o parte, pe imputabilitatea criticilor prezentate de reclamantă în sarcina Comisiei, ceea ce constituie o problemă referitoare la admisibilitatea acțiunii, și, pe de altă parte, pe competența Tribunalului de a examina aceste critici și, pe cale de consecință, măsura în litigiu.

55      În speță, trebuie arătat că elaborarea și aprobarea propunerii de PSPAC spaniol au determinat intervenția autorităților spaniole și a Comisiei. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă instanța Uniunii sau instanța națională este competentă într‑o asemenea procedură să se pronunțe cu privire la legalitatea în raport cu dreptul Uniunii a măsurii în litigiu.

56      În această privință, trebuie amintit mai întâi că eventuala implicare a autorităților naționale în cursul procedurii care conduce la adoptarea actelor emise de instituțiile Uniunii nu poate repune în discuție calificarea lor drept acte ale Uniunii atunci când actele emise de autoritățile naționale sunt o etapă dintr‑o procedură în care o instituție a Uniunii exercită, singură, puterea decizională finală fără a fi ținută de actele pregătitoare sau de propunerile care emană de la autoritățile naționale (Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 43).

57      Astfel, într‑o asemenea situație, în care dreptul Uniunii nu vizează instituirea unei repartizări între două competențe, una națională, cealaltă a Uniunii, care ar avea obiecte distincte, ci consacră, dimpotrivă, puterea decizională exclusivă a unei instituții a Uniunii, revine instanței Uniunii, în temeiul competenței sale exclusive de a controla legalitatea actelor Uniunii pe baza articolului 263 TFUE, sarcina să statueze asupra legalității deciziei finale emise de instituția Uniunii în cauză și să examineze, pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă a persoanelor interesate, eventualele vicii care afectează actele pregătitoare sau propunerile care emană de la autoritățile naționale ce ar fi de natură să afecteze validitatea acestei decizii finale (Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 44).

58      Cu toate acestea, un act al unei autorități naționale care se înscrie într‑un proces decizional al Uniunii nu este de competența exclusivă a instanței Uniunii atunci când rezultă din repartizarea competențelor între autoritățile naționale și instituțiile Uniunii în domeniul respectiv că actul emis de autoritatea națională este o etapă necesară dintr‑o procedură de adoptare a unui act al Uniunii în care instituțiile Uniunii nu dispun decât de o marjă de apreciere limitată sau inexistentă, astfel încât instituția Uniunii este ținută de actul național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 1992, Oleificio Borelli/Comisia, C‑97/91, EU:C:1992:491, punctele 9 și 10).

59      În acest caz, instanțele naționale sunt cele care trebuie să se pronunțe cu privire la neregularitățile care ar afecta eventual un asemenea act național prin sesizarea, dacă este cazul, a Curții cu titlu preliminar, în aceleași condiții de control precum cele rezervate oricărui act definitiv care, emis de aceeași autoritate națională, este susceptibil să cauzeze un prejudiciu terților, și trebuie să considere în plus în numele principiului protecției jurisdicționale efective că acțiunea introdusă în acest scop este admisibilă, chiar dacă normele de procedură naționale nu ar prevedea această posibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 1992, Oleificio Borelli/Comisia, C‑97/91, EU:C:1992:491, punctele 11-13, Hotărârea din 6 decembrie 2001, Carl Kühne și alții, C‑269/99, EU:C:2001:659, punctul 58, și Hotărârea din 2 iulie 2009, Bavaria și Bavaria Italia, C‑343/07, EU:C:2009:415, punctul 57).

60      Trebuie amintit de asemenea că aprobarea unei măsuri naționale de către Comisie nu are nicidecum ca efect să îi confere natura unui act de drept al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2002, Huber, C‑336/00, EU:C:2002:509, punctul 40, și Hotărârea din 4 iunie 2009, JK Otsa Talu, C‑241/07, EU:C:2009:337, punctul 37).

61      În lumina acestor considerații, trebuie analizată procedura care a condus la adoptarea deciziei atacate în vederea determinării instanței competente să soluționeze prezentul litigiu privind compatibilitatea cu dreptul Uniunii a măsurii în litigiu prevăzute în propunerea de PSPAC spaniol, astfel cum a fost aprobată prin decizia atacată.

 Cu privire la elaborarea și la aprobarea PSPAC‑ului spaniol

62      Decizia atacată este actul prin care Comisia a aprobat propunerea de PSPAC spaniol în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 118 din Regulamentul 2021/2115.

63      Într‑o primă etapă, trebuie analizate rolul Comisiei și, respectiv, al statelor membre în punerea în aplicare a PAC, astfel cum sunt definite de Regulamentul 2021/2115.

64      În această privință, trebuie amintit mai întâi că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) TFUE, competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică printre altele în domeniul agriculturii.

65      Reforma cadrului juridic al PAC a fost realizată prin Regulamentul 2021/2115. Astfel cum se amintește în considerentul (36) al acestuia din urmă, s‑a decis să se prevadă un singur regulament.

66      Potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul 2021/2115, acesta se aplică sprijinului din partea Uniunii finanțat de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru intervențiile specificate într‑un PSPAC elaborat de statele membre și aprobat de Comisie, vizând perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2027. Din considerentul (36) al acestui regulament reiese că acesta din urmă înlocuiește măsurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 487) și în Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul PAC și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608).

67      În continuare, în ceea ce privește modul de gestionare a PAC rezultată din această reformă, potrivit considerentului (3) al Regulamentului 2021/2115, noua abordare urmată se întemeiază pe ideea că Uniunea trebuie să stabilească parametrii de bază ai politicii, iar statele membre trebuie să dețină o responsabilitate mai mare în privința modului în care îndeplinesc obiectivele și ating țintele. Prin urmare, subsidiaritatea sporită face posibilă luarea în considerare în mai mare măsură a condițiilor și nevoilor locale, precum și a naturii specifice a activității agricole.

68      În plus, din considerentul (27) al Regulamentului 2021/2115 reiese că repartizarea competențelor în cadrul acestui nou model de performanță al PAC prevede că obiectivele, tipurile de intervenții și cerințele comune sunt stabilite la nivelul Uniunii pentru a asigura caracterul comun al PAC, lăsând în același timp statelor membre sarcina de a le transpune în mecanisme de sprijin aplicabile beneficiarilor.

69      În sfârșit, în ceea ce privește modul de execuție bugetară a PAC, articolul 5 din Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 (JO 2021, L 435, p. 187) prevede că FEGA este executat fie în cadrul gestiunii partajate între statele membre și Uniune, fie în cadrul gestiunii directe. Articolul 6 din același regulament prevede că FEADR este executat în cadrul gestiunii partajate între statele membre și Uniune.

70      În consecință, din dispozițiile menționate la punctele 67-69 de mai sus rezultă că noul mod de gestionare a PAC instituit de legiuitorul Uniunii se întemeiază pe un sistem de colaborare care lasă statelor membre o marjă de manevră pentru a adapta intervențiile la necesitățile și la nevoile specifice ale agriculturii lor naționale, prevăzând în același timp un control al Uniunii pentru a asigura compatibilitatea acestora cu PAC.

71      Într‑o a doua etapă, trebuie analizate normele aplicabile PSPAC‑urilor care transpun obiectivele acestui nou sistem de gestionare.

72      În ceea ce privește elaborarea PSPAC, în primul rând, reiese din articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2021/2115 că statele membre instituie PSPAC‑uri pentru a pune în aplicare sprijinul din partea Uniunii finanțat din FEGA și FEADR.

73      În această privință, articolele 5 și 6 din Regulamentul 2021/2115 stabilesc obiectivele Uniunii, iar articolul 7 determină indicatorii care vor fi utilizați pentru evaluarea realizării lor. În plus, articolul 9 prevede printre altele că statele membre concep intervențiile din PSPAC‑urile lor în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și cu principiile generale ale dreptului Uniunii. În plus, articolele 8-84 stabilesc tipurile de intervenții, precum și cerințele comune care trebuie aplicate de statele membre pentru a asigura caracterul comun al PAC.

74      În al doilea rând, articolul 106 alineatul (1) din Regulamentul 2021/2115 precizează că statele membre elaborează PSPAC‑urile în conformitate cu cadrul lor instituțional și juridic.

75      În al treilea rând, articolele 107-115 din Regulamentul 2021/2115 stabilesc cerințe în materie de conținut și de prezentare a PSPAC‑urilor. Acestea constituie documente de orientare privind strategia adoptată de fiecare stat membru în vederea punerii în aplicare a PAC.

76      În ceea ce privește aprobarea PSPAC‑urilor de către Comisie, considerentul (110) al Regulamentului 2021/2115 precizează că aceasta este o etapă crucială în asigurarea faptului că PAC este pusă în aplicare în conformitate cu obiectivele comune.

77      În acest scop, articolul 118 din Regulamentul 2021/2115 organizează procedura de evaluare și de aprobare a fiecărui PSPAC propus. Alineatul (1) al acestuia prevede că fiecare stat membru prezintă Comisiei o propunere de PSPAC.

78      În continuare, potrivit articolului 118 alineatul (2) din Regulamentul 2021/2115, Comisia efectuează o evaluare a PSPAC‑ului care îi este prezentat din perspectiva caracterului său complet, a consecvenței și coerenței sale cu principiile generale ale dreptului Uniunii, cu regulamentul menționat și cu actele delegate și actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia, precum și cu Regulamentul 2021/2116, a contribuției sale efective la îndeplinirea obiectivelor specifice prevăzute la articolul 6 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2021/2115, precum și a impactului său asupra funcționării adecvate a pieței interne și a denaturării concurenței, precum și asupra nivelului sarcinii administrative asupra beneficiarilor și a administrației.

79      Articolul 118 alineatul (3) din Regulamentul 2021/2115 permite Comisiei să formuleze observații în cazul în care evaluarea PSPAC‑ului propus ar fi evidențiat probleme. În schimb, statul membru este obligat să îi furnizeze toate informațiile suplimentare necesare și, dacă este cazul, să își revizuiască propunerea.

80      Articolul 118 alineatul (4) din Regulamentul 2021/2115 stabilește criteriile de aprobare a PSPAC‑urilor, și anume, în primul rând, informațiile necesare menționate la articolul 118 alineatul (3) din același regulament trebuie să fi fost transmise Comisiei și, în al doilea rând, planul trebuie să fie compatibil cu articolul 9 și cu celelalte cerințe prevăzute în regulamentul menționat și în Regulamentul 2021/2116, precum și cu actele delegate și actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestora.

81      Conform articolului 118 alineatele (5) și (6) din Regulamentul 2021/2115, aprobarea fiecărui PSPAC trebuie să intervină prin intermediul unei decizii de punere în aplicare cel târziu la șase luni de la prezentarea sa de către statul membru în cauză.

82      În plus, articolul 118 alineatul (7) din Regulamentul 2021/2115 condiționează producerea de efecte juridice de către PSPAC‑uri de aprobarea lor de către Comisie.

83      În sfârșit, Regulamentul 2021/2115 prevede la articolele 119 și 120 două proceduri analoge celei prevăzute de articolul 118 din acesta în cazul modificării sau al revizuirii PSPAC‑urilor.

84      Din ansamblul dispozițiilor menționate la punctele 72-83 de mai sus rezultă că, în primul rând, Comisia nu poate modifica în mod direct o propunere de PSPAC elaborată de un stat membru, în al doilea rând, aceasta exercită un control al conformității propunerii cu anumite norme ale dreptului Uniunii, în al treilea rând, ea poate prezenta observații prin care condiționează aprobarea de modificarea PSPAC‑ului de către statul membru, în al patrulea rând, ea trebuie să refuze aprobarea unui PSPAC propus numai dacă acesta din urmă nu îndeplinește unele cerințe enumerate limitativ întemeiate pe dreptul Uniunii și, în al cincilea rând, un PSPAC nu produce efecte juridice înainte de aprobarea sa de către Comisie.

85      Astfel, Comisia deține efectiv o putere decizională proprie în cadrul procedurii de aprobare a PSPAC‑ului, a cărei exercitare implică în mod necesar examinarea conținutului planului menționat.

86      Cu toate acestea, decizia de aprobare a unui PSPAC de către Comisie trebuie diferențiată de propunerea de PSPAC prezentată de un stat membru, care rămâne un act național în cadrul căruia acesta din urmă își exercită competența printre altele în ceea ce privește alegerea intervențiilor care urmează să fie incluse în propunerea respectivă. Legătura dintre aceste două acte este stabilită prin mecanismul prevăzut la articolul 118 din Regulamentul 2021/2115.

 Cu privire la consecințele care trebuie deduse din cadrul juridic din prezenta cauză

87      Ținând seama de competențele distincte ale Comisiei și ale autorităților naționale, PSPAC‑ul spaniol, așa cum a fost aprobat de Comisie, nu constituie un act pregătitor al deciziei atacate sau care face altfel parte din aceasta din urmă în sensul jurisprudenței amintite la punctele 56 și 57 de mai sus. Așadar, Regulamentul 2021/2115 a instituit un sistem de repartizare a competențelor între statul membru și Comisie.

88      De asemenea, din procedura de aprobare a PSPAC‑ului prevăzută la articolul 118 din Regulamentul 2021/2115 rezultă că, deși actul adoptat de autoritatea națională este o etapă necesară în cadrul unei proceduri care conduce la adoptarea unui act al Uniunii, actul național nu este obligatoriu pentru Comisie, în sensul jurisprudenței amintite la punctele 58 și 59 de mai sus.

89      Prin urmare, Tribunalul este competent să controleze legalitatea deciziei de aprobare a unui PSPAC în calitate de act al Uniunii în temeiul articolului 263 TFUE, chiar dacă acest control implică în mod necesar examinarea în special a compatibilității conținutului PSPAC‑ului propus, care rămâne un act național, cu dreptul Uniunii, în temeiul articolului 118 alineatul (4) din Regulamentul 2021/2115.

90      Or, în cererea introductivă, reclamanta invocă nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul că Comisia a aprobat PSPAC‑ul spaniol, deși acesta din urmă încalcă mai multe norme ale dreptului Uniunii, printre care în special dispozițiile Regulamentului 2021/2115 și principiile generale ale dreptului Uniunii, precum și legislația națională privind evaluarea de mediu.

91      Trebuie arătat că, spre deosebire de legislația națională, dispozițiile Regulamentului 2021/2115 și principiile generale ale dreptului Uniunii fac parte din normele a căror respectare de către PSPAC‑urile propuse este controlată de Comisie în cadrul procedurii de aprobare prevăzute la articolul 118 alineatul (4) din Regulamentul 2021/2115 (a se vedea punctul 47 de mai sus).

92      Rezultă că, în cadrul controlului legalității deciziei atacate, se poate verifica dacă, astfel cum susține reclamanta, Comisia nu ar fi trebuit să aprobe PSPAC‑ul spaniol propus pentru motivul că acesta din urmă nu îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 118 alineatul (4) din Regulamentul 2021/2115.

93      În consecință, cauza de inadmisibilitate prezentată în cadrul excepției de inadmisibilitate, întemeiată pe faptul că neregularitățile invocate împotriva deciziei atacate sunt imputabile numai PSPAC‑ului spaniol, cu alte cuvinte autorităților spaniole, trebuie înlăturată în ceea ce privește neregularitățile a căror examinare intră în cadrul controlului de compatibilitate prevăzut la articolul 118 alineatul (4) din Regulamentul 2021/2115, așa cum s‑a amintit la punctul 91 de mai sus. Astfel, acțiunea nu trebuie respinsă în temeiul acestei cauze de inadmisibilitate, deși argumentele întemeiate pe nerespectarea legislației naționale trebuie înlăturate.

 Cu privire la calitatea procesuală activă

94      Comisia susține că acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu are calitate procesuală activă. Reclamanta nu ar fi vizată nici direct, nici individual de decizia atacată, contrar celor impuse la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, și de altfel numai Regatul Spaniei ar fi destinatar al deciziei atacate.

95      Reclamanta consideră că îndeplinește condițiile privind afectarea directă și individuală.

96      În temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.

97      În speță, destinatarul deciziei atacate este Regatul Spaniei, iar nu reclamanta. În aceste condiții, prima ipoteză în care o persoană fizică sau juridică are calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE trebuie înlăturată.

98      Prin urmare, trebuie să se examineze dacă a doua sau a treia ipoteză în care, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, se recunoaște unei persoane fizice sau juridice calitatea procesuală activă pentru a formula o acțiune împotriva unui act al cărui destinatar nu este poate corespunde speței. Potrivit celei de a doua ipoteze, o acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să privească în mod direct și individual persoana fizică sau juridică care formulează o acțiune. Potrivit celei de a treia ipoteze, o asemenea persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 19, Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonpunt și alții/Comisia, C‑132/12 P, EU:C:2014:100, punctul 44, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonlinie și alții/Comisia, C‑133/12 P, EU:C:2014:105, punctul 31).

99      În speță, Tribunalul consideră oportun să examineze a treia ipoteză înainte de a o analiza, dacă este necesar, pe cea de a doua.

 Cu privire la existența unui act normativ care nu presupune măsuri de executare

100    Comisia apreciază că decizia atacată, chiar și în ipoteza în care ar putea fi calificată drept act normativ, necesită măsuri de executare din partea autorităților spaniole care constau în adoptarea reglementării necesare pentru punerea în aplicare a PSPAC‑ului din care face parte măsura în litigiu.

101    Reclamanta contestă că, dacă decizia atacată ar fi considerată un act normativ, aceasta ar presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultimul segment de teză TFUE.

102    Indiferent de natura de act normativ a deciziei atacate, este suficient în speță să se examineze dacă aceasta presupune măsuri de executare.

103    După cum a statuat Curtea, pentru a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, este necesară raportarea la poziția persoanei care invocă dreptul la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultimul segment de teză TFUE. Așadar, nu are relevanță aspectul dacă actul în discuție presupune măsuri de executare în privința altor justițiabili (a se vedea Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 38 și jurisprudența citată).

104    Pe de altă parte, este lipsit de relevanță în această privință aspectul dacă măsurile menționate au sau nu un caracter mecanic (a se vedea Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 40 și jurisprudența citată).

105    Conform articolului 9 al treilea paragraf din Regulamentul 2021/2115, statele membre instituie cadrul juridic care reglementează acordarea sprijinului din partea Uniunii către fermieri și alți beneficiari în conformitate cu PSPAC‑urile, astfel cum au fost aprobate de Comisie în temeiul articolului 118 din același regulament. Ele pun în aplicare aceste PSPAC‑uri, astfel cum au fost aprobate de Comisie.

106    Așadar, PSPAC‑ul constituie un document pe baza căruia fiecare stat membru pune în aplicare PAC pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2023 și 31 decembrie 2027.

107    În acest cadru, punerea în aplicare a măsurii în litigiu, care poate produce efecte juridice asupra activității economice a reclamantei, necesită măsuri naționale de executare. De altfel, existența unor asemenea măsuri de executare este confirmată de proiectul de Real Decreto sobre la aplicación, a partir de 2023, de las intervenciones en forma de pagos directos y el establecimiento de requisitos comunes en el marco del Plan Estratégico de la Política Agrícola Común, y la regulación de la solicitud única del sistema integrado de gestión y control (Decretul regal privind punerea în aplicare începând din 2023 a intervențiilor sub formă de plăți directe și stabilirea unor cerințe comune în cadrul PSPAC‑ului, precum și reglementarea cererii unice pentru sistemul integrat de administrare și control), elaborat de Regatul Spaniei pentru a pune în aplicare PSPAC‑ul spaniol și prezentat de reclamantă în anexă la observațiile sale privind excepția de inadmisibilitate.

108    Astfel, întrucât decizia atacată nu face decât să aprobe PSPAC‑ul spaniol care conține măsura în litigiu și revine Regatului Spaniei sarcina de a o pune în aplicare, împreună cu ansamblul PSPAC‑ului menționat, această decizie nu își poate produce eventualele efecte juridice față de reclamantă decât prin intermediul unor măsuri naționale de executare.

109    Rezultă din ceea ce precedă că decizia atacată presupune măsuri de executare în privința reclamantei, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultimul segment de teză TFUE.

110    Prin urmare, reclamanta nu se poate întemeia pe a treia ipoteză avută în vedere la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE pentru a contesta decizia atacată.

111    În continuare, trebuie să se examineze dacă calitatea procesuală activă a reclamantei se poate întemeia pe a doua ipoteză expusă la punctul 98 de mai sus, care impune ca decizia atacată să o privească direct și individual pe reclamantă. În acest scop, trebuie mai întâi să se examineze a doua dintre aceste două condiții.

 Cu privire la afectarea individuală

112    Potrivit unei jurisprudențe constante, o altă persoană fizică sau juridică decât destinatarul unui act nu poate pretinde că acesta o privește în mod individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, decât dacă actul în cauză o afectează în considerarea anumitor calități care îi sunt specifice sau a unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, o individualizează analog cu destinatarul actului (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, EU:C:1963:17, p. 223; a se vedea de asemenea Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonlinie și alții/Comisia, C‑133/12 P, EU:C:2014:105, punctul 44 și jurisprudența citată).

113    Comisia apreciază că, în cazul în care decizia atacată o privește pe reclamantă, aceasta este vizată numai în calitatea sa obiectivă de fermier, asemenea oricărui alt operator economic care se află în prezent sau potențial într‑o situație identică. În plus, în opinia sa, grupul cel mai afectat de decizia atacată nu putea fi identificat la momentul adoptării sale în lipsa unor cereri de sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității introduse în temeiul cadrului juridic național care reglementează acordarea acestora în aplicarea PSPAC‑ului spaniol.

114    Reclamanta susține că îndeplinește condiția afectării individuale ca urmare a apartenenței sale la un cerc restrâns de operatori economici care era perfect identificabil la momentul adoptării deciziei atacate, ca urmare, pe de o parte, a calității sale de întreprindere agricolă care practică agricultura extensivă pe un număr mare de hectare și, pe de altă parte, a calității sale de beneficiar al unui sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității în valoare de peste 200 000 de euro dacă măsura în litigiu nu ar fi existat. Astfel, de la adoptarea deciziei atacate, reclamanta nu ar mai putea beneficia de acest sprijin într‑un cuantum mai mare de 200 000 de euro.

115    În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când actul afectează un grup de persoane care erau identificate sau identificabile la momentul la care a fost emis acest act și în funcție de criterii specifice membrilor grupului, acest act poate privi individual respectivele persoane în măsura în care fac parte dintr‑un cerc restrâns de operatori economici, iar situația poate fi aceasta în special atunci când actul modifică drepturile dobândite de particular anterior adoptării deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonlinie și alții/Comisia, C‑133/12 P, EU:C:2014:105, punctul 46 și jurisprudența citată).

116    Cu toate acestea, posibilitatea de a determina, cu mai mare sau mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu implică în niciun caz că aceste subiecte trebuie să fie considerate ca fiind vizate în mod individual prin această măsură, atât timp cât această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 47).

117    În speță, reclamanta este o întreprindere agricolă care desfășoară o activitate ce intră în domeniul de aplicare al deciziei atacate, în măsura în care aceasta din urmă îi privește pe fermieri și pe ceilalți beneficiari potențiali ai contribuțiilor financiare din partea Uniunii prevăzute de PSPAC‑ul spaniol în temeiul Regulamentului 2021/2115.

118    Cu toate acestea, simplul fapt că reclamanta este o întreprindere agricolă beneficiară potențială a contribuțiilor financiare din partea Uniunii în cadrul PAC nu este suficient pentru a o individualiza și pentru a o caracteriza în raport cu orice altă întreprindere agricolă, în măsura în care plafonarea prevăzută de măsura în litigiu nu desemnează un grup restrâns de întreprinderi agricole, ci se adresează acestora din urmă ca urmare a calității lor obiective de fermieri în același mod ca oricărui alt operator economic care se află în prezent sau potențial într‑o situație identică.

119    De asemenea, simplul fapt că reclamanta ar fi fost eligibilă să primească un cuantum al sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilității superior plafonului stabilit prin măsura în litigiu nu este susceptibil să o individualizeze în măsura în care acest drept de a primi sprijinul este acordat în temeiul unei norme generale și abstracte unei multitudini de operatori determinați în mod obiectiv.

120    În plus, o asemenea constatare nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia ea apreciază că deține un drept dobândit de a primi un sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității într‑un cuantum mai mare de 200 000 de euro în temeiul sistemului de conversie, instituit prin articolul 23 din Regulamentul 2021/2115, a dreptului la plata de bază de care beneficia în cadrul PAC 2015-2022.

121    Astfel, este necesar să se constate că, pe de o parte, decizia atacată nu modifică drepturile dobândite ale reclamantei de a primi un sprijin, dat fiind că instituie un nou drept în ceea ce privește PAC pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2023 și 31 decembrie 2027. Faptul că PSPAC‑ul spaniol a optat pentru acordarea sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilității pe baza metodei drepturilor la plată a căror valoare unitară este determinată prin intermediul unui mecanism de convergență care le ajustează valoarea proporțional cu cea stabilită prin Regulamentul nr. 1307/2013 în cadrul PAC 2015-2022 nu permite să se considere că reclamanta deține un drept dobândit la un sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității, astfel cum rezultă din Regulamentul 2021/2115. În acest temei, mecanismul propus de articolele 23 și 24 din acest din urmă regulament nu conferă dreptul de a primi sprijinul menționat pentru fiecare fermier.

122    Pe de altă parte, la data adoptării deciziei atacate, fermierii în privința cărora trebuia să se aplice această plafonare nu erau nicidecum identificabili, din moment ce, în orice caz, aplicarea măsurii în litigiu presupunea ca fermierii în cauză să introducă o cerere având ca obiect obținerea sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilității în temeiul cadrului juridic național stabilit de Regatul Spaniei în aplicarea PSPAC‑ului său, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul 2021/2115.

123    Prin urmare, reclamanta nu este vizată de decizia atacată decât în temeiul calității sale obiective de întreprindere agricolă, asemenea oricărui alt operator economic care se află în prezent sau potențial într‑o situație identică.

124    Rezultă din ceea ce precedă că reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că este vizată în mod individual de decizia atacată.

125    Întrucât cerințele afectării directe și afectării individuale prin actul a cărui anulare se solicită sunt cumulative, rezultă că, fără a fi necesar să se examineze dacă reclamanta este afectată în mod direct de decizia atacată, ea nu și‑a dovedit calitatea procesuală activă în raport cu aceasta din urmă.

126    O asemenea concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, consacrat în special la articolul 47 din cartă, impune admiterea acțiunii împotriva deciziei atacate în fața Tribunalului. În opinia sa, legalitatea PSPAC‑ului spaniol nu ar putea fi contestată în fața instanței naționale în măsura în care propunerea de PSPAC adresată Comisiei nu constituie un act administrativ atacabil.

127    În ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, articolul 47 primul paragraf din cartă prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de respectivul articol.

128    În această privință, trebuie amintit că, deși condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 TFUE trebuie interpretate în lumina dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, această interpretare nu poate conduce totuși la înlăturarea condițiilor expres prevăzute de tratatul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 98 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 28 februarie 2017, NF/Consiliul European, T‑192/16, EU:T:2017:128, punctul 74).

129    Curtea a amintit că protecția conferită de articolul 47 din cartă nu impune ca un justițiabil să poată introduce în mod necondiționat o acțiune în anulare direct în fața instanței Uniunii împotriva actelor Uniunii (Hotărârea din 28 octombrie 2020, Associazione GranoSalus/Comisia, C‑313/19 P, nepublicată, EU:C:2020:869, punctul 62).

130    Trebuie adăugat că protecția jurisdicțională efectivă trebuie apreciată ținând seama și de protecția oferită de instanțele naționale. Astfel, revine statelor membre obligația de a prevedea un sistem de căi de atac și de proceduri care să permită asigurarea respectării dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 116 și jurisprudența citată).

131    În speță, trebuie arătat că măsura în litigiu necesită măsuri naționale de executare (a se vedea punctul 107 de mai sus).

132    Astfel, după cum reiese din elementele amintite la punctele 105-109 de mai sus, PSPAC‑ul nu constituie decât un document pe baza căruia fiecare stat membru pune în aplicare PAC pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2023 și 31 decembrie 2027 prin adoptarea cadrului juridic național. Existența unor asemenea măsuri de executare este de altfel confirmată de proiectul de decret regal menționat la punctul 107 de mai sus.

133    Rezultă că argumentul reclamantei întemeiat pe lipsa de protecție jurisdicțională efectivă nu poate constitui în sine temeiul admisibilității prezentei acțiuni.

134    În consecință, excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie admisă, iar prezenta acțiune trebuie declarată inadmisibilă fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cererea de prezentare a unui document (a se vedea punctul 8 de mai sus).

135    Potrivit articolului 142 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, intervenția rămâne fără obiect printre altele atunci când cererea introductivă este declarată inadmisibilă. În speță, nu mai este, așadar, necesară pronunțarea cu privire la cererea de intervenție formulată de Regatul Spaniei.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

136    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

137    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

dispune:

1)      Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)      Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra cererii de intervenție formulate de Regatul Spaniei.

3)      Obligă Complejo Agrícola Las Lomas, SL la plata cheltuielilor de judecată.

4)      Regatul Spaniei va suporta cheltuielile de judecată aferente cererii de intervenție.

Luxemburg, 17 octombrie 2024.

*      Limba de procedură: spaniola.