CELEX:32025R0415: Regulamentul delegat (UE) 2025/415 al Comisiei din 13 decembrie 2024 de completare a Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează ajustarea cerinței de fonduri proprii și caracteristicile minime ale programelor de simulare de criză ale emitenților de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 14/04/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2025/41524.3.2025REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/415 AL COMISIEI din 13 decembrie 2024 de completare a Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează ajustarea cerinței de fonduri...

Informatii

Data documentului: 13/12/2024; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 13/04/2025; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 11
Data încetării: No end date
Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/415

24.3.2025

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/415 AL COMISIEI

din 13 decembrie 2024

de completare a Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează ajustarea cerinței de fonduri proprii și caracteristicile minime ale programelor de simulare de criză ale emitenților de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind piețele criptoactivelor și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 1095/2010 și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/1937 (1), în special articolul 35 alineatul (6) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

Cerințele prevăzute la articolul 35 alineatele (3) și (5) din Regulamentul (UE) 2023/1114 se aplică și instituțiilor emitente de monedă electronică care emit tokenuri semnificative de monedă electronică, în conformitate cu articolul 58 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat și, în cazul în care acest lucru este impus de autoritatea competentă în temeiul articolului 58 alineatul (2) din regulamentul respectiv, instituțiilor emitente de monedă electronică care emit tokenuri de monedă electronică ce nu sunt semnificative.

(2)

Atunci când evaluează circumstanțele care impun fonduri proprii mai mari pentru emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică, autoritățile competente ar trebui să ia în considerare impactul pe care intrarea în dificultate a tokenurilor l-ar putea avea asupra stabilității financiare, inclusiv răscumpărările la scară largă, declanșarea vânzărilor la prețuri extrem de reduse din cauza dificultăților financiare ale activelor de rezervă sau ale retragerilor de depozite, care ar putea cauza perturbări semnificative ale pieței, posibile consecințe negative pentru finanțare și riscuri sistemice în întregul sistem financiar.

(3)

Având în vedere noutatea tokenurilor raportate la active și a tokenurilor de monedă electronică și a emitenților acestora, nu există un cadru universal de evaluare a riscurilor. Prin urmare, atunci când decid dacă este justificată o majorare a cerinței de fonduri proprii, autoritățile competente ar trebui să efectueze evaluarea oricărui emitent relevant, de la caz la caz, în urma unei analize ample a tuturor criteriilor de risc relevante prevăzute la articolul 35 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114. Solicitarea unei posibile majorări a cerințelor de fonduri proprii ar trebui să depindă de circumstanțele specifice emitentului. Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică ce fac obiectul unor astfel de cerințe de fonduri proprii ar trebui să fie întotdeauna capitalizați în mod adecvat pentru riscurile cu care se confruntă. Pentru analiza amplă și evaluarea menționate ar trebui utilizate toate informațiile istorice și actuale relevante disponibile. În general, majorările cerințelor de fonduri proprii ar trebui solicitate numai atunci când există un grad mai ridicat de risc, care nu este deja acoperit, iar măsurile luate de emitentul relevant nu sunt suficient de eficace pentru a reduce riscurile.

(4)

În cazul în care o autoritate competentă solicită o majorare a cerințelor de fonduri proprii ale emitentului de tokenuri, intervalul de timp prevăzut pentru a se conforma unei astfel de majorări ar trebui să fie cât mai scurt cu putință, deoarece emitentul relevant, care aplică o gestionare adecvată și eficace a riscurilor, ar trebui să fie întotdeauna capitalizat în mod adecvat pentru riscurile cu care se confruntă.

(5)

În cazul în care o autoritate competentă concluzionează că riscurile, inclusiv volatilitatea, ale unui anumit token raportat la active sau ale unui token de monedă electronică ar putea duce la o deteriorare semnificativă a situației financiare a emitentului relevant sau ar putea afecta stabilitatea sa financiară, autoritatea competentă ar trebui să stabilească un interval de timp mai scurt pentru ca emitentul relevant să majoreze fondurile proprii.

(6)

Pentru a se asigura că emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică iau decizii solide de gestionare a riscurilor, acești emitenți și autoritățile lor competente relevante ar trebui să înțeleagă riscurile financiare și operaționale care decurg din utilizarea sporită a tokenurilor raportate la active sau a tokenurilor de monedă electronică. În plus, acestea ar trebui să ia în considerare interconexiunile cu ecosistemul emitenților de tokenuri într-un sens mai larg și interconectarea inerentă cu sectorul financiar tradițional care rezultă din rezervele de active deținute. Prin urmare, este necesar să se precizeze mai în detaliu simulările de criză privind riscul de solvabilitate și de lichiditate al emitenților.

(7)

Impactul așa-numitului „risc de evoluție”, însemnând o creștere bruscă a cererilor de răscumpărare a tokenurilor, care a dus la o vânzare în regim de urgență a activelor de rezervă ce garantează tokenurile, ar trebui analizat prin simulări de criză de lichiditate. Prin urmare, este esențial să se specifice caracteristicile minime ale simulărilor de criză de lichiditate, cum ar fi cele legate de guvernanță, de infrastructura de date, de clasificarea riscurilor și de frecvență.

(8)

Pentru a se asigura că rezultatele simulării de criză rămân relevante, simularea de criză de solvabilitate ar trebui efectuată trimestrial pentru emitenții de tokenuri semnificative raportate la active sau de tokenuri semnificative de monedă electronică și semestrial pentru emitenții de tokenuri nesemnificative raportate la active sau de tokenuri nesemnificative de monedă electronică. Simularea de criză de lichiditate ar trebui efectuată lunar.

(9)

Simulările de criză ar trebui să ia în considerare scenarii de criză financiară gravă, dar plauzibilă și scenarii de criză nefinanciară, cum ar fi șocurile de lichiditate, șocurile de credit, șocurile ratei dobânzii și ale cursului de schimb, riscul de răscumpărare și șocurile operaționale și ale terților. De asemenea, ar trebui să se asigure că sunt instituite cadrul intern de guvernanță și infrastructurile de date relevante pentru a le permite emitenților de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică și autorităților competente să înțeleagă caracteristicile, să cuantifice riscurile și să colecteze dovezi care să arate că astfel de emitenți alocă și atenuează riscurile în mod eficace și continuu.

(10)

Ca principiu director, programele de simulare de criză ar trebui să urmeze norme și abordări similare cu cele ale simulărilor de criză pentru instituțiile de credit prevăzute în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2). Cu toate acestea, având în vedere că riscurile activităților de criptoactive generate de emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică, alții decât instituțiile de credit, sunt diferite de cele ale instituțiilor de credit, este necesar ca activitățile de criptoactive să se grupeze în diferite categorii de risc în scopul simulării de criză. În plus, gruparea activităților și a riscurilor legate de criptoactive ar trebui să asigure faptul că emitenții de tokenuri relevante și autoritățile competente sunt în măsură să identifice toate funcțiile, procesele și actorii, precum și riscurile asociate acestora, inclusiv orice factor de mediu, social și de guvernanță, dar și eventualele probleme sau riscuri. Aceste identificări ar trebui să faciliteze conceperea și atribuirea scenariilor de risc specifice prezentate în diferitele activități ale emitentului relevant. Scenariile ar trebui să fie bine definite pentru a cuantifica impactul lor potențial, gama de pierderi potențiale și gama de plauzibilitate asociată scenariilor de risc specifice identificate. Prin urmare, atunci când identifică riscurile specifice, emitentul relevant ar trebui să indice intervalul de timp aferent scenariului de criză, care ar trebui să fie de trei ani pentru simularea de criză de solvabilitate și de până la un an pentru simularea de criză de lichiditate.

(11)

Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de către Autoritatea Bancară Europeană (ABE).

(12)

ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică următorilor emitenți de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică:

(a)

emitenții de tokenuri raportate la active;

(b)

instituțiile emitente de monedă electronică care emit tokenuri semnificative de monedă electronică;

(c)

instituțiile emitente de monedă electronică care emit tokenuri de monedă electronică ce nu sunt semnificative, în cazul în care autoritatea competentă impune acest lucru în temeiul articolului 58 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/1114.

Articolul 2

Procedura

(1)   Autoritatea competentă din statul membru de origine („autoritatea competentă”) furnizează emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică proiectul deciziei sale de a solicita majorarea fondurilor proprii în conformitate cu articolul 35 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, ținând seama în mod corespunzător de opiniile exprimate de emitentul relevant.

(2)   Proiectul menționat la alineatul (1) stabilește:

(a)

cuantumul cu care trebuie majorate fondurile proprii și procentul mai mare decât cuantumul rezervei de active care rezultă din aplicarea articolului 35 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/1114;

(b)

motivele relevante care stau la baza gradului mai ridicat de risc;

(c)

dacă acest grad mai ridicat de risc poate avea un impact semnificativ asupra situației financiare a emitentului sau asupra stabilității financiare a sistemului financiar în general;

(d)

dacă acest grad mai ridicat de risc este independent de guvernanța sau modelul de afaceri al emitentului relevant;

(e)

intervalul de timp în care emitentul relevant își majorează fondurile proprii în conformitate cu articolul 3.

(3)   Emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică își exprimă opiniile cu privire la oricare dintre elementele menționate la alineatul (2) în termen de 25 zile lucrătoare de la primirea proiectului.

(4)   Autoritatea competentă notifică emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică decizia sa finală care conține elementele enumerate la alineatul (2).

(5)   Emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică transmite autorității competente, în termen de 25 de zile lucrătoare de la primirea deciziei menționate la alineatul (4), un plan detaliat privind modul în care fondurile sale proprii urmează să fie majorate în intervalul de timp stabilit de autoritatea competentă. Planul trebuie să conțină următoarele elemente:

(a)

măsuri cu termene precise, măsuri și proceduri specifice pentru realizarea majorării în intervalul de timp stabilit;

(b)

confirmarea faptului că utilizarea avută în vedere a elementelor de fonduri proprii și a instrumentelor de a respecta cerința privind majorarea îndeplinește în totalitate condițiile prevăzute la articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/1114.

(6)   În cazul în care intervalul de timp menționat la articolul 3 și stabilit pentru finalizarea majorării fondurilor proprii este mai mare de trei luni, emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică informează lunar autoritățile competente cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a planului.

(7)   Emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică informează imediat autoritatea competentă în cazul în care nicio etapă sau procedură nu poate fi realizată în intervalul de timp care respectă cerințele prevăzute la articolul 3.

(8)   Autoritatea competentă monitorizează îndeaproape punerea în aplicare a planului.

(9)   În cazul în care a fost înființat colegiul indicat la articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, autoritatea competentă informează Autoritatea Bancară Europeană cu privire la toate informațiile menționate la alineatele (2)-(8), inclusiv cu privire la proiectul și decizia finală, la plan și la orice actualizare relevantă.

Articolul 3

Intervalul de timp

(1)   Fără a aduce atingere alineatului (2), autoritatea competentă stabilește un interval de timp pentru ca emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică să se adapteze la cerințe de fonduri proprii mai ridicate, stabilite pe baza evaluării efectuate de autoritatea competentă menționată la articolul 35 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, iar intervalul de timp stabilit nu poate depăși șase luni de la notificarea deciziei finale menționate la articolul 2 alineatul (4).

(2)   Atunci când stabilește intervalul de timp în care emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică trebuie să se adapteze la cerințe de fonduri proprii mai ridicate, autoritatea competentă ține seama de orice grad potențial mai ridicat de risc care poate avea un impact semnificativ asupra stabilității financiare a sistemului financiar în general sau a emitentului, precum și de orice eventuală deficiență a guvernanței sau a modelului de afaceri al emitentului relevant.

Articolul 4

Criterii

Atunci când adoptă decizia menționată la articolul 35 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, autoritatea competentă ia în considerare toate criteriile următoare de evaluare a riscurilor:

(a)

dacă este probabil ca emitentul de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică să încalce cerințele menționate la articolul 34 alineatele (1), (8) și (10) și la articolele 36-39 din Regulamentul (UE) 2023/1114 în următoarele 12 luni, evaluând dacă există deficiențe sau lacune potențiale ale emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică în ceea ce privește aplicarea tuturor cerințelor prevăzute la articolul 34 și la articolele 36-39 din Regulamentul (UE) 2023/1114;

(b)

dacă răscumpărarea la valoarea nominală și la valoarea de piață este asigurată în condiții normale sau în condiții de criză a pieței;

(c)

dacă există un risc crescut de deteriorare semnificativă a valorii activelor de rezervă sau a situației financiare a emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică;

(d)

dacă există un risc operațional sporit care decurge din sisteme, inclusiv tehnologia-suport a registrelor distribuite și orice platformă de tranzacționare, infrastructură de piață sau sistem de plată utilizat pentru emiterea sau transferul tokenului, precum și de la alți furnizori terți de servicii de criptoactive, cum ar fi custozii, pe care s-ar putea baza tokenurile sau activele de rezervă.

Articolul 5

Conceperea programului de simulare de criză

(1)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că programul lor de simulare de criză este viabil și realist și că simulările de criză au ca rezultat luarea de decizii în cunoștință de cauză la toate nivelurile de conducere cu privire la toate riscurile existente și potențiale care au un impact semnificativ asupra situației financiare a emitentului.

(2)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică își revizuiesc și evaluează periodic programul de simulare de criză pentru a stabili eficacitatea, soliditatea și caracterul adecvat al acestuia, atât în ceea ce privește caracteristicile de risc ale emitentului relevant în sine, cât și pe cele ale tokenurilor relevante emise și îl actualizează permanent. Această evaluare se efectuează anual și reflectă pe deplin condițiile externe și interne.

(3)   Atunci când concep programul de simulare de criză, emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică iau în considerare toate elementele următoare:

(a)

eficacitatea programului în îndeplinirea scopurilor preconizate;

(b)

necesitatea unor îmbunătățiri;

(c)

factorii de risc identificați, justificarea și conceperea scenariilor relevante, a ipotezelor modelului și sensibilitatea rezultatelor la aceste ipoteze, precum și rolul avizului experților pentru a se asigura că acesta este însoțit de o analiză solidă;

(d)

performanța modelului, inclusiv performanța sa în ceea ce privește datele din afara eșantionului, cum ar fi datele care nu au fost utilizate pentru dezvoltarea modelului;

(e)

modul de încorporare a unor posibile bucle nefavorabile de solvabilitate și lichiditate;

(f)

caracterul adecvat al posibilelor interconexiuni între simulările de criză de solvabilitate și simulările de criză de lichiditate;

(g)

feedbackul primit de la autoritățile competente în contextul simulărilor lor de criză de supraveghere sau al altor simulări de criză;

(h)

caracterul adecvat al infrastructurii de date (implementarea sistemelor și calitatea datelor);

(i)

nivelul adecvat de implicare a personalului de conducere de nivel superior și a organului de conducere;

(j)

toate ipotezele, inclusiv ipotezele de afaceri și/sau manageriale și acțiunile de gestionare avute în vedere, pe baza scopului, tipului și rezultatului simulărilor de criză, inclusiv o evaluare a fezabilității acțiunilor de gestionare în situații de criză și a unui mediu de afaceri în schimbare;

(k)

caracterul adecvat și transparența documentației relevante.

(4)   Programul de simulare de criză trebuie să fie documentat în mod corespunzător pentru toate tipurile de simulări de criză efectuate.

(5)   Programul de simulare de criză este evaluat la nivelul întregii organizații, de exemplu de către comitetul de risc și auditorii interni. Unitățile operaționale care nu sunt responsabile cu conceperea și aplicarea programului sau experții externi contribuie, de asemenea, la evaluarea acestui proces, ținând seama de expertiza relevantă pentru subiecte specifice.

(6)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură, atât pentru conceperea inițială, cât și pentru evaluarea programului de simulare de criză, că a avut loc un dialog eficace cu implicarea experților din toate domeniile de activitate ale emitentului și că programul și actualizările sale au fost revizuite în mod corespunzător de personalul de conducere de nivel superior și de organul de conducere al emitentului, care sunt, de asemenea, responsabili cu monitorizarea executării și a supravegherii acestuia.

Articolul 6

Tipul simulării de criză

(1)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică pun în aplicare o simulare de criză de solvabilitate și o simulare de criză de lichiditate.

(2)   Simularea de criză de solvabilitate reflectă impactul anumitor evoluții, care cuprind scenarii macroeconomice sau microeconomice, asupra poziției globale de capital a emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică, inclusiv asupra cerințelor sale minime sau suplimentare de fonduri proprii, prin proiectarea resurselor de capital și a cerințelor de capital ale emitenților, prin evidențierea vulnerabilităților emitentului și prin evaluarea capacității sale de a absorbi pierderile și a impactului asupra pozițiilor sale de solvabilitate.

(3)   Simularea de criză de lichiditate reflectă impactul anumitor evoluții, care cuprind scenarii macroeconomice sau microeconomice, din perspectiva finanțării și a riscului de piață și a șocurilor la lichiditatea rezervei de active și la poziția globală de lichiditate a emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică, inclusiv la cerințele sale minime sau suplimentare de lichiditate.

(4)   Modul specific de concepere, complexitatea și nivelul de detaliere al metodologiilor de simulare de criză trebuie să fie adecvate pentru natura tokenului raportat la active sau a tokenului de monedă electronică, inclusiv pentru natura, amploarea și dimensiunea drepturilor de răscumpărare, precum și pentru complexitatea, concentrarea și compoziția activelor sale de rezervă.

Articolul 7

Frecvența minimă a diferitelor exerciții de simulare de criză

(1)   Simularea de criză de solvabilitate se efectuează cel puțin cu o frecvență trimestrială pentru emitenții de tokenuri semnificative raportate la active sau de tokenuri semnificative de monedă electronică și cu o frecvență semestrială pentru emitenții de tokenuri nesemnificative raportate la active sau de tokenuri nesemnificative de monedă electronică.

(2)   Simularea de criză de lichiditate se efectuează cel puțin cu o frecvență lunară pentru toți emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică.

Articolul 8

Cadrul intern de guvernanță în cadrul exercițiilor de simulare de criză

(1)   Programul de simulare de criză al emitentului de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică este adoptat de organul de conducere al acestuia, care este responsabil cu punerea în aplicare a programului respectiv în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (UE) 2023/1114.

(2)   Programul de simulare de criză include o evaluare a măsurii în care membrii organului de conducere dețin, în mod colectiv și într-o măsură suficientă, cunoștințe, competențe și experiență pentru a efectua toate activitățile următoare:

(a)

să înțeleagă pe deplin impactul evenimentelor de criză asupra profilului general de risc al emitentului;

(b)

să se asigure că au fost atribuite și alocate responsabilități clare și resurse suficiente, cum ar fi resurse umane calificate și sisteme de tehnologia informației, pentru efectuarea simulărilor de criză;

(c)

să se implice activ în discuții cu personalul implicat în simulările de criză și cu persoanele cărora le sunt externalizate sarcini legate de simulările de criză;

(d)

să conteste ipotezele principale de modelare, selectarea scenariilor și ipotezele care stau la baza simulărilor de criză în general;

(e)

să decidă cu privire la acțiunile de gestionare necesare și să le discute cu autoritățile competente.

(3)   Programul de simulare de criză este conceput astfel încât să permită efectuarea simulărilor de criză în conformitate cu politicile și procedurile interne relevante ale emitentului.

(4)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că toate elementele programului de simulare de criză, inclusiv evaluarea acestuia, sunt documentate în mod corespunzător și actualizate periodic, după caz, în politicile și procedurile interne.

(5)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că programul de simulare de criză prevede o comunicare eficace între liniile de activitate și nivelurile de conducere, în vederea sensibilizării, a îmbunătățirii culturii riscurilor și a inițierii de discuții cu privire la riscurile existente și potențiale, precum și cu privire la posibilele acțiuni de gestionare.

(6)   Programul de simulare de criză este conceput ca parte integrantă a cadrului de gestionare a riscurilor pe care îl deține emitentul. Simulările de criză sunt concepute astfel încât să sprijine diferite decizii și procese comerciale, precum și planificarea strategică. Deciziile strategice iau în considerare deficiențele, limitările și vulnerabilitățile identificate în timpul simulării de criză.

(7)   Rezultatele simulărilor de criză sunt utilizate ca date de intrare în procesul de stabilire a apetitului la risc și a limitelor emitentului și acționează ca instrument de planificare pentru a determina eficacitatea strategiilor de afaceri noi și existente și pentru a evalua posibilul impact asupra fondurilor proprii și a lichidității.

Articolul 9

Infrastructura de date relevantă pentru programele de simulare de criză

(1)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că programul de simulare de criză este sprijinit de o infrastructură de date adecvată și transparentă.

(2)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că infrastructura lor de date are capacitatea de a reflecta nevoile extinse în materie de date ale programului lor de simulare de criză și că dispun de mecanisme care să asigure o capacitate continuă și consecventă de a efectua simulări de criză, astfel cum s-a planificat în conformitate cu programul.

(3)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că infrastructura de date permite atât flexibilitate, cât și niveluri adecvate de calitate și control.

(4)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică se asigură că infrastructura lor de date este proporțională cu dimensiunea, complexitatea și profilul lor de risc și de afaceri și permite efectuarea unor simulări de criză care să acopere toate riscurile semnificative la care este expusă instituția.

(5)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică alocă suficiente resurse umane, financiare și materiale pentru a garanta dezvoltarea și întreținerea eficace a infrastructurii lor de date, inclusiv a sistemelor de tehnologia informației.

Articolul 10

Metodologia, parametrii de referință comuni și plauzibilitatea ipotezelor

(1)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică identifică următoarele categorii de riscuri:

(a)

riscurile la adresa valorii, transferabilității, lichidității, accesibilității sau convertibilității tokenurilor raportate la active sau a tokenurilor de monedă electronică și a activelor de rezervă;

(b)

riscurile ce decurg din sistemele pe care se bazează tokenul raportat la active sau tokenul de monedă electronică, inclusiv tehnologia-suport a registrelor distribuite sau orice altă tehnologie a tokenului și orice platformă de tranzacționare, infrastructură de piață sau sistem de plată utilizat pentru emiterea sau transferul tokenurilor;

(c)

riscurile care decurg din executarea acordurilor contractuale pe care emitentul relevant le-a încheiat cu alți emitenți, cu furnizori de servicii de criptoactive, cu instituții financiare sau cu orice altă persoană fizică ori juridică, pentru emiterea sau transferul tokenurilor sau pentru stabilirea, gestionarea, custodia sau investirea activelor de rezervă, inclusiv riscurile care decurg din executarea oricărui acord prin care emitentul externalizează sarcini.

(2)   Pentru a evalua riscurile menționate la alineatul (1), emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică identifică scenarii de risc specifice utilizând scenarii istorice și/sau scenarii ipotetice în legătură cu diferitele categorii de risc menționate la alineatul (1).

(3)   Scenariile de risc specifice menționate la alineatul (2) sunt bine definite, iar impactul lor potențial este cuantificabil.

(4)   Atunci când identifică riscurile specifice, emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică indică un orizont de timp de trei ani pentru evenimentele de risc legate de simularea de criză de solvabilitate și de până la un an pentru simularea de criză de lichiditate, activul expus riscului și o descriere exactă a scenariului de risc.

(5)   Emitenții de tokenuri raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică cuantifică sau dispun de estimări aproximative ale gravității și plauzibilității scenariilor de criză identificate, precum și ale pierderilor potențiale care decurg din scenariile respective.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 decembrie 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  
JO L 150, 9.6.2023, p. 40, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/1114/oj.

(2)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/36/oj).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/1093/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2025/415/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x