CELEX:32025D0694: Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/694 a Comisiei din 9 aprilie 2025 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului [notificată cu numărul C(2025) 2115]

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 14/04/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2025/69411.4.2025DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/694 A COMISIEI din 9 aprilie 2025 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275 în temeiul...

Informatii

Data documentului: 09/04/2025; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 11/04/2025; intră în vigoare data notificării
Data încetării: 11/04/2035; sfârşitul campaniei a se vedea articolul 8
Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară
Formă: Repertoriu EUR-Lex
Destinatar: persoană privată
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/694

11.4.2025

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/694 A COMISIEI

din 9 aprilie 2025

de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului

[notificată cu numărul C(2025) 2115]

(Numai textul în limba neerlandeză este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (1), în special articolul 7 alineatul (3) și articolul 19 alineatul (3),

întrucât:

(1)

La 29 aprilie 2022, Bayer Agriculture B.V., cu sediul în Belgia, a transmis, în numele Bayer CropScience LP, cu sediul în Statele Unite ale Americii, o cerere adresată autorității naționale competente din Țările de Jos vizând introducerea pe piață a produselor alimentare, a ingredientelor alimentare și a hranei animale care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275, în conformitate cu articolele 5 și 17 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 („cererea”). Cererea a vizat, în plus, introducerea pe piață a produselor care conțin sau constau în porumbul modificat genetic MON 95275 destinate altor utilizări decât ca produse alimentare și ca hrană pentru animale, cu excepția cultivării.

(2)

În temeiul articolului 5 alineatul (5) și al articolului 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, cererea a inclus informații și concluzii privind evaluarea riscurilor, efectuată în conformitate cu principiile enunțate în anexa II la Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2). În plus, ea a inclus informațiile necesare în temeiul anexelor III și IV la directiva respectivă, precum și un plan de monitorizare a efectelor asupra mediului, în conformitate cu anexa VII la directiva respectivă.

(3)

La 1 august 2024, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a emis un aviz științific favorabil cu privire la porumbul modificat genetic MON 95275 în conformitate cu articolele 6 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 (3). Autoritatea a concluzionat că porumbul modificat genetic MON 95275, astfel cum este descris în cerere, este la fel de sigur ca omologul său convențional și ca soiurile de porumb de referință nemodificate genetic testate, în ceea ce privește efectele potențiale asupra sănătății umane și animale și asupra mediului. În plus, autoritatea a concluzionat că prin consumul de porumb modificat genetic MON 95275 nu se generează nicio îngrijorare în materie de nutriție.

(4)

În avizul ei științific, autoritatea a luat în considerare toate întrebările și preocupările exprimate de statele membre în contextul consultării autorităților naționale competente, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

(5)

Autoritatea a concluzionat, în plus, că planul de monitorizare a efectelor asupra mediului transmis de solicitant, constând într-un plan general de supraveghere, este în concordanță cu utilizările preconizate ale produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275.

(6)

Având în vedere concluziile respective, este necesar ca introducerea pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275 să fie autorizată pentru utilizările enumerate în cerere.

(7)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 65/2004 al Comisiei, este necesar ca porumbului modificat genetic MON 95275 să i se aloce un identificator unic (4).

(8)

În ceea ce privește produsele care fac obiectul prezentei decizii, se pare că nu este necesară nicio altă cerință specifică de etichetare în afara celor prevăzute la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Cu toate acestea, pentru a se asigura faptul că utilizarea produselor respective rămâne în limitele autorizației acordate prin prezenta decizie, este necesar ca etichetarea produselor care conțin sau constau în porumbul modificat genetic MON 95275, cu excepția produselor alimentare și a ingredientelor alimentare, să conțină o indicație clară din care să reiasă că nu sunt destinate cultivării.

(9)

Este necesar ca titularul autorizației să transmită rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele activităților stabilite în planul de monitorizare a efectelor asupra mediului. Este necesar ca rezultatele respective să fie prezentate în conformitate cu cerințele prevăzute în Decizia 2009/770/CE a Comisiei (6).

(10)

Avizul autorității nu justifică impunerea altor condiții sau restricții specifice pentru introducerea pe piață, utilizarea și manipularea produselor alimentare și ale produselor destinate hrănirii animalelor, care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON 95275 sau pentru protejarea anumitor ecosisteme/a mediului și/sau a anumitor zone geografice, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (5) litera (e) și la articolul 18 alineatul (5) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

(11)

Este necesar ca toate informațiile relevante referitoare la autorizarea produselor vizate de prezenta decizie să fie introduse în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

(12)

Prezenta decizie trebuie să fie notificată, prin intermediul Mecanismului internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, părților semnatare ale Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică, în temeiul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 15 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(13)

Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele său. Prezentul act de punere în aplicare a fost considerat necesar, iar președintele l-a transmis comitetului de apel pentru deliberări suplimentare. Comitetul de apel nu a emis un aviz,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Organismul modificat genetic și identificatorul unic

Porumbului modificat genetic (Zea mays L.) MON 95275, astfel cum este specificat la litera (b) din anexa la prezenta decizie, i se alocă identificatorul unic MON-95275-7, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 65/2004.

Articolul 2

Autorizare

Următoarele produse sunt autorizate în scopurile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta decizie:

(a)

produse și ingrediente alimentare care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic MON-95275-7;

(b)

hrană pentru animale care conține, constă în sau este fabricată din porumbul modificat genetic MON-95275-7;

(c)

produse care conțin sau constau în porumbul modificat genetic MON-95275-7 destinate altor utilizări decât cele prevăzute la literele (a) și (b), cu excepția cultivării.

Articolul 3

Etichetare

(1)   În sensul cerințelor de etichetare prevăzute la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, denumirea organismului este „porumb”.

(2)   Mențiunea „nu este destinat cultivării” trebuie să figureze pe eticheta și în documentele însoțitoare ale produselor care conțin sau constau în porumbul modificat genetic MON-95275-7, astfel cum este menționat la articolul 1, cu excepția produselor menționate la articolul 2 litera (a).

Articolul 4

Metoda de detectare

Metoda stabilită la litera (d) din anexă se aplică pentru detectarea porumbului modificat genetic MON-95275-7.

Articolul 5

Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului

(1)   Titularul autorizației asigură instituirea și punerea în aplicare a planului de monitorizare a efectelor asupra mediului, astfel cum se prevede la litera (h) din anexă.

(2)   Titularul autorizației transmite Comisiei rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele activităților menționate în planul de monitorizare, în conformitate cu formatul prevăzut în Decizia 2009/770/CE.

Articolul 6

Registrul comunitar

Informațiile din anexă se introduc în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

Articolul 7

Titularul autorizației

Titularul autorizației este Bayer CropScience LP, reprezentat în Uniune de Bayer Agriculture B.V.

Articolul 8

Valabilitate

Prezenta decizie se aplică timp de 10 ani de la data notificării ei.

Articolul 9

Destinatar

Prezenta decizie se adresează Bayer CropScience LP, 800 N. Lindbergh Boulevard, St. Louis, MO 63167, Statele Unite ale Americii, reprezentată în Uniune de Bayer Agriculture B.V., Scheldelaan 460, 2040 Anvers, Belgia.

Adoptată la Bruxelles, 9 aprilie 2025.

Pentru Comisie

Olivér VÁRHELYI

Membru al Comisiei


(1)  
JO L 268, 18.10.2003, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1829/oj.

(2)  Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, 17.4.2001, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2001/18/oj).

(3)  Grupul EFSA pentru OMG (Grupul EFSA pentru organismele modificate genetic), 2024. Scientific Opinion on the assessment of genetically modified maize MON 95275 (application GMFF-2022-5890) [Aviz științific privind evaluarea porumbului modificat genetic MON 95275 (cererea GMFF-2022-5890)]. EFSA Journal 2024; 22(8):8886, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.8886.

(4)  Regulamentul (CE) nr. 65/2004 al Comisiei din 14 ianuarie 2004 de stabilire a unui sistem de elaborare și alocare a unor identificatori unici pentru organismele modificate genetic (JO L 10, 16.1.2004, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/65/oj).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE (JO L 268, 18.10.2003, p. 24, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1830/oj).

(6)  Decizia 2009/770/CE a Comisiei din 13 octombrie 2009 de stabilire a formularelor standard de raportare pentru prezentarea rezultatelor monitorizării privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, ca produse sau ca și componente ale produselor, în vederea introducerii pe piață, în temeiul Directivei 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 275, 21.10.2009, p. 9, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2009/770/oj).

(7)  Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2003 privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic (JO L 287, 5.11.2003, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1946/oj).


ANEXĂ

(a)

Solicitantul și titularul autorizației:

Denumire

:

Bayer CropScience LP

Adresă

:

800 N. Lindbergh Boulevard, St Louis, MO, 63167, Statele Unite ale Americii,

reprezentată în Uniune de Bayer Agriculture B.V., Scheldelaan 460, 2040 Anvers, Belgia.

(b)

Denumirea și specificațiile produselor:

1.

produse și ingrediente alimentare care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic (Zea mays L.) MON-95275-7;

2.

hrană pentru animale care conține, constă în sau este fabricată din porumbul modificat genetic (Zea mays L.) MON-95275-7;

3.

produse care conțin sau constau în porumbul modificat genetic (Zea mays L.) MON-95275-7, destinate altor utilizări decât cele prevăzute la punctele 1 și 2, cu excepția cultivării.

Porumbul modificat genetic MON-95275-7 exprimă genele mpp75Aa1.1 și vpb4Da2 și ARN-ul dublu catenar DvSnf7, care conferă protecție împotriva anumitor insecte dăunătoare din ordinul coleoptere.

(c)

Etichetare:

1.

În sensul cerințelor de etichetare prevăzute la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, „denumirea organismului” este „porumb”.

2.

Textul „nu este destinat(ă) cultivării” trebuie să figureze pe eticheta și în documentele însoțitoare ale produselor care conțin sau constau în porumbul modificat genetic MON-95275-7, cu excepția produselor menționate la litera (b) punctul 1.

(d)

Metodă de detecție:

1.

Metoda bazată pe PCR în timp real specifică de eveniment pentru cuantificarea porumbului modificat genetic MON-95275-7.

2.

Validată de laboratorul de referință al UE, înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003, și publicată la adresa http://gmo-crl.jrc.ec.europa.eu/StatusOfDossiers.aspx.

3.

Material de referință: AOCS 1221-A (pentru MON-95275-7) și AOCS 0406-A (pentru omologul său nemodificat genetic) sunt accesibile prin intermediul American Oil Chemists Society (AOCS), la adresa https://www.aocs.org/crm?SSO=True.

(e)

Identificator unic:

MON-95275-7

(f)

Informații necesare în temeiul anexei II la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică:

[Mecanismul internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, număr ID de înregistrare: Publicat în Registrul produselor alimentare și al furajelor modificate genetic la momentul notificării].

(g)

Condiții sau restricții privind introducerea pe piață, utilizarea sau manipularea produselor:

Nu sunt necesare.

(h)

Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului:

Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului în conformitate cu anexa VII la Directiva 2001/18/CE.

[Link: Plan publicat în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic]

(i)

Cerințe de monitorizare ulterioară introducerii pe piață pentru utilizarea ca aliment destinat consumului uman:

Nu sunt necesare.

Notă:

Este posibil ca linkurile către documentele relevante să necesite a fi modificate în timp. Respectivele modificări vor fi puse la dispoziția publicului prin actualizarea Registrului comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic.

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/694/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x