CELEX:32024R3012: Regulamentul (UE) 2024/3012 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2024 de instituire a unui cadru de certificare al Uniunii pentru absorbțiile permanente de carbon, agricultura carbonului și stocarea carbonului în produse

(1)

În conformitate cu Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), (denumit în continuare „Acordul de la Paris”), care a fost aprobat prin Decizia (UE) 2016/1841 a Consiliului (4), comunitatea internațională a convenit să mențină creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 oC în raport cu nivelurile din perioada preindustrială și să continue eforturile de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 oC în raport cu nivelurile din perioada preindustrială. La 13 noiembrie 2021, Conferința părților la CCONUSC a adoptat, de asemenea, Pactul climatic de la Glasgow, în care se recunoaște că impactul schimbărilor climatice va fi mult mai scăzut în cazul unei creșteri a temperaturii cu 1,5 oC, comparativ cu o creștere de 2 oC, și decide să continue eforturile de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 oC. Uniunea și statele sale membre sunt părți la Acordul de la Paris și se angajează ferm să îl pună în aplicare prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin creșterea absorbțiilor de carbon.

(2)

La nivel mondial, rapoartele Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) indică o probabilitate tot mai mică de limitare a încălzirii globale la 1,5 oC, dacă nu au loc reduceri rapide și profunde ale emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial, în perioada rămasă din acest deceniu și în deceniile următoare. Rapoartele IPCC arată în mod clar, de asemenea, că realizarea absorbției dioxidului de carbon (CO2) pentru a contrabalansa emisiile reziduale greu de redus este inevitabilă dacă se dorește atingerea unui nivel net de emisii de CO2 sau de gaze cu efect de seră egal cu zero. Acest lucru va impune desfășurarea pe scară largă a unor activități sustenabile de captare a CO2 din atmosferă și de stocare durabilă a acestuia în rezervoare geologice, terestre sau marine, inclusiv oceane, sau în produse de lungă durată. În prezent și în contextul politicilor actuale, Uniunea nu este în grafic în ceea ce privește realizarea absorbțiilor de carbon necesare: absorbțiile de carbon în ecosistemele terestre au scăzut în ultimii ani și, în prezent, în Uniune nu se realizează absorbții industriale semnificative de carbon.

(3)

Scopul prezentului regulament este de a elabora un cadru voluntar de certificare al Uniunii pentru absorbțiile permanente de carbon, agricultura carbonului și stocarea carbonului în produse (denumit în continuare „cadrul de certificare al Uniunii”), cu scopul de a facilita și de a încuraja adoptarea unor absorbții de înaltă calitate de carbon și a unor reduceri de înaltă calitate ale emisiilor din sol, cu respectarea deplină a obiectivelor Uniunii privind biodiversitatea și reducerea la zero a poluării, ca o completare la reducerile susținute ale emisiilor în toate sectoarele. Prin urmare, cadrul de certificare al Uniunii va fi un instrument de sprijinire a realizării obiectivelor Uniunii în temeiul Acordului de la Paris, în special a realizării colective până în 2050 a obiectivului neutralității climatice prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Orice absorbții de carbon și orice reduceri ale emisiilor din sol certificate în temeiul cadrului de certificare al Uniunii ar trebui să contribuie la realizarea contribuției determinate la nivel național (CDN) a Uniunii și a obiectivelor sale climatice. Prin urmare, pentru a evita dubla contabilizare, respectivele absorbții de carbon și reduceri ale emisiilor din sol nu ar trebui să contribuie la CDN ale terților sau la sistemele internaționale de conformitate. De asemenea, Uniunea s-a angajat să obțină un bilanț negativ al emisiilor după 2050. Un instrument important de intensificare a absorbțiilor de carbon în ecosistemele terestre este Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului (6) cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF) în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, care stabilește un obiectiv al Uniunii privind absorbții nete de 310 milioane de tone de CO2 echivalent până în 2030 și alocă obiective fiecărui stat membru.

(4)

În comunicarea sa din 6 februarie 2024 intitulată „Către o gestionare industrială ambițioasă a carbonului de către UE”, Comisia are în vedere evaluarea obiectivelor generale cu privire la nevoile de absorbție de carbon în conformitate cu obiectivul ambițios al Uniunii în materie de climă pentru 2040 și cu obiectivul de a ajunge la neutralitate climatică până în 2050 și, ulterior, la un bilanț negativ al emisiilor; elaborarea de opțiuni de politică și mecanisme de sprijin pentru absorbțiile industriale de carbon, care să precizeze inclusiv dacă și cum să fie contabilizate acestea în cadrul schemei Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii; și, în paralel, stimularea, la nivelul Uniunii, a cercetării, inovării și demonstrării incipiente pentru noile tehnologii industriale de absorbție a CO2 în cadrul programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa instituit prin Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și al Fondului pentru inovare instituit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8). În plus, este oportun ca Comisia să evalueze opțiunile pentru obiectivele Uniunii privind absorbțiile de carbon, inclusiv stabilirea clară a unui obiectiv separat pentru absorbțiile permanente de carbon.

(5)

Se preconizează că un cadru de certificare armonizat al Uniunii va intensifica integritatea de mediu și transparența în ceea ce privește absorbțiile permanente de carbon, agricultura carbonului și stocarea carbonului în produse și va promova încrederea în certificarea acestora, reducând în același timp costurile administrative asociate. Caracterul voluntar al cadrului de certificare al Uniunii înseamnă că sistemele de certificare publice și private existente și noi vor putea solicita recunoașterea de către Comisie în temeiul prezentului regulament, fără a fi însă obligate să facă acest lucru pentru ca sistemele să fie operaționale în Uniune.

(6)

Regulamentul (UE) 2021/1119 stabilește, de asemenea, un obiectiv climatic obligatoriu al Uniunii de reducere internă a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990. Pentru a garanta că se depun suficiente eforturi de atenuare până în 2030, contribuția absorbțiilor nete la obiectivul climatic al Uniunii pentru 2030 este limitată la 225 de milioane de tone de CO2 echivalent.

(7)

Cadrul de certificare al Uniunii va sprijini dezvoltarea în Uniune a absorbțiilor permanente de carbon, a agriculturii carbonului și a stocării carbonului în produse, care să genereze un impact pozitiv lipsit de ambiguitate asupra climei, evitând totodată dezinformarea ecologică. În cazul agriculturii carbonului, cadrul de certificare al Uniunii ar trebui, de asemenea, să promoveze adoptarea de activități care generează beneficii conexe pentru biodiversitate, contribuind prin aceasta la realizarea obiectivelor de restaurare a naturii stabilite în dreptul Uniunii.

(8)

Este oportun ca prin intermediul cadrului de certificare al Uniunii să se încurajeze, de asemenea, cercetarea și inovarea, inclusiv prin sublinierea rolului programelor de cercetare relevante, cu scopul de a facilita accesul pe piață al noilor tehnologii. În acest sens, Comisia și statele membre sunt încurajate să se angajeze într-o cooperare interdisciplinară la care să participe instituțiile de cercetare naționale și regionale, oamenii de știință, fermierii și întreprinderile mici și mijlocii.

(9)

Pentru a-i sprijini pe operatorii dispuși să depună eforturi suplimentare cu scopul de a spori absorbțiile de carbon sau de a reduce emisiile din sol într-un mod sustenabil, cadrul de certificare al Uniunii ar trebui să țină seama de diferitele tipuri de activități, de particularitățile acestora și de impactul aferent asupra mediului. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să prevadă definiții clare pentru noțiuni precum absorbțiile permanente de carbon, agricultura carbonului și stocarea carbonului în produse și pentru alte elemente ale cadrului de certificare al Uniunii. Domeniul său de aplicare ar trebui să includă activități care îmbunătățesc stocarea carbonului în rezervoare geologice, terestre sau marine, inclusiv oceane, și în produse de lungă durată. Activitățile ar trebui să includă cel puțin o practică sau un proces care să absoarbă carbonul din atmosferă. Anumite activități, cum ar fi cele bazate pe utilizarea cărbunelui din biomasă, pot avea ca rezultat diferite tipuri de beneficii nete ale absorbției de carbon și diferite durate ale stocării carbonului, în funcție de condițiile specifice în care se desfășoară activitățile. În consecință, ar trebui să fie stabilite norme adecvate în materie de monitorizare și de răspundere în metodologiile de certificare aplicabile care urmează a fi stabilite la nivelul Uniunii în temeiul prezentului regulament.

(10)

În cazul agriculturii carbonului, activitățile relevante pot include practici și procese care au loc în ecosistemele marine și costiere. Activitățile relevante pot include, de asemenea, practici sau procese de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din sol sau pot avea ca rezultat reducerea cantităților de carbon eliberate în atmosferă din rezervoare de carbon din sol astfel cum sunt enumerate în secțiunea B literele (e) și (f) din anexa I la Regulamentul (UE) 2018/841, cum este, de exemplu, cazul activităților care îmbunătățesc gestionarea solului sau restaurează turbăriile degradate. În plus, în cuantificarea activităților aferente agriculturii carbonului ar trebui să fie incluse și reducerile emisiilor generate de solurile agricole, care corespund emisiilor din categoria de surse „Agricultură” a IPCC, subcategoria „Soluri agricole”, astfel cum sunt raportate în tabelul 3.D din cadrul tabelelor formatului comun de raportare în temeiul orientărilor CCONUSC privind raportarea inventarelor anuale pentru părțile incluse în anexa I la convenția respectivă, atât timp cât aceste reduceri ale emisiilor rezultă dintr-o activitate care, în ansamblu, reduce emisiile de carbon din rezervoarele de carbon din sol sau mărește absorbțiile de carbon în rezervoare de carbon biogenic. Dimpotrivă, nu ar trebui să fie incluse în domeniul de aplicare al cadrului de certificare al Uniunii activități care nu au drept rezultat nici absorbții de carbon, nici reduceri ale emisiilor din sol, cum ar fi proiectele de evitare a defrișărilor sau proiectele în domeniul energiei din surse regenerabile.

(11)

Prezentul regulament ar trebui să stabilească cerințele în temeiul cărora absorbțiile de carbon și reducerile emisiilor din sol sunt eligibile pentru certificare în baza cadrului de certificare al Uniunii. În acest scop, absorbțiile de carbon și reducerile emisiilor din sol ar trebui să fie cuantificate în mod precis și fiabil și ar trebui să rezulte numai în urma unor activități care generează un beneficiu net al absorbției de carbon sau un beneficiu net al reducerii emisiilor din sol, care au un caracter adițional și care urmăresc să asigure stocarea pe termen lung a carbonului. Acestea nu ar trebui să aducă prejudicii semnificative mediului și ar trebui să poată genera beneficii conexe în raport cu obiectivele de durabilitate. Absorbțiile de carbon și reducerile emisiilor din sol ar trebui să facă obiectul unui audit efectuat de părți terțe independente care sunt organisme de certificare pentru a se asigura credibilitatea și fiabilitatea procesului de certificare. În plus, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme privind emiterea și utilizarea unităților certificate.

(12)

Normele obligatorii ale Uniunii privind stabilirea prețului carbonului, instituite prin Directiva 2003/87/CE, reglementează tratamentul emisiilor generate de activitățile care fac obiectul directivei respective. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2003/87/CE, cu excepția aspectelor legate de captarea și stocarea emisiilor de CO2 generate de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă care îndeplinesc criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite în cadrul Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului (9), cu orice modificări necesare pentru aplicarea în temeiul Directivei 2003/87/CE, astfel cum figurează în actele de punere în aplicare menționate la articolul 14 din Directiva 2003/87/CE, în conformitate cu anexa IV la Directiva 2003/87/CE.

(13)

O activitate ar trebui să aibă ca rezultat un beneficiu net al absorbției de carbon sau un beneficiu net al reducerii emisiilor din sol, demonstrând astfel că are un impact pozitiv asupra climei. Beneficiul net al absorbției de carbon sau beneficiul net al reducerii emisiilor din sol ar trebui să fie cuantificat în două etape.

(14)

În prima etapă de cuantificare a beneficiului net al absorbției de carbon sau a beneficiului net al reducerii emisiilor din sol, operatorii ar trebui să cuantifice cantitatea aferentă absorbțiilor de carbon sau reducerilor emisiilor din sol obținute printr-o activitate în mod suplimentar față de un nivel de referință. În cazul agriculturii carbonului, modalitatea de cuantificare a absorbțiilor de carbon sau reducerile emisiilor din sol cuantificate ar trebui să asigure faptul că orice cantități de carbon care sunt eliberate dintr-un rezervor de carbon sunt luate în considerare în mod adecvat la calcularea beneficiului net al activității. Metodologiile de certificare ar trebui să stabilească niveluri de referință standardizate care ar trebui să fie foarte reprezentative pentru performanțele standard ale unor practici și procese comparabile în cadrul unor circumstanțe sociale, economice, referitoare la mediu, în materie de reglementare și tehnologice similare și să țină seama de contextul geografic, inclusiv de condițiile pedoclimatice și de reglementare locale. Această abordare de a stabili niveluri de referință standardizate ar trebui să fie preferată deoarece asigură obiectivitate, reduce la minimum costurile de asigurare a conformității și alte costuri administrative și apreciază în sens pozitiv acțiunea primilor veniți care s-au implicat deja în activități eligibile. În contextul agriculturii carbonului, ar trebui să fie certificate numai practicile și procesele care depășesc practicile comune. Prin urmare, o activitate specifică aferentă agriculturii carbonului nu ar trebui să fie recompensată dacă este deja adoptată pe scară largă într-o regiune cu condiții pedoclimatice și de reglementare similare. Nivelurile de referință standardizate ar trebui să asigure faptul că, odată ce devine o practică obișnuită, o activitate nu mai poate fi certificată. În acest scop, Comisia ar trebui să reexamineze cel puțin o dată la cinci ani și să actualizeze, după caz, nivelurile de referință standardizate, având în vedere evoluția circumstanțelor de reglementare și cele mai recente dovezi științifice disponibile, pentru a reflecta evoluțiile sociale, economice, referitoare la mediu, în materie de reglementare și tehnologice și pentru a încuraja creșterea nivelului de ambiție în timp, în conformitate cu Acordul de la Paris. În plus, ar trebui să fie promovată utilizarea tehnologiilor digitale disponibile, inclusiv a bazelor de date electronice și a sistemelor de informații geografice, a teledetecției, a sistemelor noi de cuantificare a carbonului la fața locului, a inteligenței artificiale și a învățării automate, precum și a hărților electronice, pentru a reduce costurile de stabilire a nivelurilor de referință standardizate și pentru a asigura fiabilitatea monitorizării activităților. Cu toate acestea, în cazul în care nu este posibil să se stabilească astfel de niveluri de referință standardizate, ar trebui să se utilizeze un nivel de referință specific activității, pe baza performanței individuale a operatorului. Nivelurile de referință specifice activității ar trebui să fie actualizate de către operator la începutul fiecărei perioade de activitate, cu excepția cazului în care se prevede altfel în metodologiile de certificare aplicabile.

(15)

Cea de a doua etapă pentru cuantificarea beneficiului net ar trebui să constea în deducerea emisiilor de gaze cu efect de seră asociate care apar pe parcursul ciclului de viață al activității și care sunt legate de punerea în aplicare a activității. Emisiile de gaze cu efect de seră relevante care ar trebui să fie luate în considerare includ emisiile directe, cum ar fi cele care rezultă din utilizarea îngrășămintelor, a substanțelor chimice, a combustibililor sau a energiei, a altor materii prime și din transporturi, sau emisiile indirecte, cum ar fi cele rezultate din schimbarea utilizării terenurilor, cu riscuri aferente pentru securitatea alimentară cauzate de dislocarea producției agricole, sau efectele de dislocare cauzate de cererea concurentă de energie sau de căldură reziduală. Orice creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră care poate fi atribuită punerii în aplicare a activității ar trebui să fie dedusă din beneficiul net al absorbției de carbon sau din beneficiul net al reducerii emisiilor din sol într-un mod adecvat, în conformitate cu normele tehnice stabilite în metodologia de certificare aplicabilă. Reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din punerea în aplicare a activității, cu excepția reducerii emisiilor din sol generate de solurile agricole, nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a cuantifica beneficiul net al absorbției de carbon sau beneficiul net al reducerii emisiilor din sol, ci ar trebui să se considere că oferă un beneficiu conex pentru obiectivul de durabilitate al atenuării schimbărilor climatice și ar trebui să fie raportate în certificatele de conformitate. Astfel de reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră, la fel ca celelalte beneficii conexe în materie de durabilitate, ar putea crește valoarea absorbțiilor certificate de carbon sau a reducerilor emisiilor din sol.

(16)

Operatorii care desfășoară activități reglementate de prezentul regulament ar trebui să includă orice persoană fizică sau juridică sau orice entitate publică ce desfășoară sau controlează o activitate, sau căreia i-a fost delegată o putere economică decisivă asupra funcționării tehnice a activității. În cazul agriculturii carbonului, definiția „operatorului” ar trebui să se aplice unui „fermier”, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului (10), oricărui alt gestionar al unor activități desfășurate într-un mediu terestru sau costier, unui proprietar sau unui administrator de păduri astfel cum sunt definiți în dreptul intern, sau unei entități publice competente. „Grupul de operatori” ar trebui să includă orice entitate juridică care reprezintă cel puțin doi operatori, inclusiv cooperative sau organizații de producători ori grupuri de producători, și se asigură că respectivii operatori respectă prezentul regulament.

(17)

O activitate furnizează un beneficiu net al absorbției de carbon atunci când absorbțiile de carbon dincolo de nivelul de referință depășesc orice creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră asociată cu punerea în aplicare a activității respective. De exemplu, în cazul absorbțiilor permanente de carbon prin injectarea de carbon în subteran, cantitatea de carbon stocat permanent ar trebui să depășească emisiile de gaze cu efect de seră legate de energie generate de procesul industrial. În mod similar, în cazul reducerilor emisiilor din sol provenite din agricultura carbonului, beneficiul net al reducerii emisiilor din sol este pozitiv dacă reducerile emisiilor din sol în comparație cu nivelurile de referință depășesc orice creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră asociată cu punerea în aplicare a activității. Activitățile aferente agriculturii carbonului îmbunătățesc, în general, calitatea solului, ceea ce are un impact pozitiv asupra rezilienței și productivității solului, dar, în anumite circumstanțe, ar putea genera, de asemenea, o scădere a producției alimentare și, prin urmare, ar putea conduce la un efect de relocare a carbonului ca urmare a schimbării indirecte a utilizării terenurilor, și, în consecință, ar trebui să fie luate în considerare emisiile indirecte. Orice cantitate de carbon captată și stocată prin împădurire sau prin reducerea emisiilor din sol printr-o reumidificare a turbăriilor ar trebui să depășească emisiile provenite de la utilajele folosite pentru desfășurarea activității sau emisiile legate de schimbarea indirectă a utilizării terenurilor care ar putea fi cauzate de relocarea carbonului.

(18)

Absorbțiile de carbon și reducerile emisiilor din sol, precum și emisiile corespunzătoare de gaze cu efect de seră directe și indirecte asociate ar trebui să fie cuantificate într-un mod relevant, prudent, exact, complet, consecvent, transparent și comparabil. Incertitudinile în ceea ce privește cuantificarea ar trebui să fie raportate în mod corespunzător și contabilizate în mod prudent pentru a limita riscul de supraestimare a cantității de CO2 absorbite din atmosferă sau de subestimare a cantității de emisii directe și indirecte de gaze cu efect de seră generate de o activitate. Absorbțiile temporare de carbon și reducerile emisiilor din sol obținute prin agricultura carbonului ar trebui să fie cuantificate cu un nivel ridicat de precizie pentru a asigura cea mai înaltă calitate și pentru a reduce la minimum incertitudinile și ar trebui să se bazeze, acolo unde este posibil, pe utilizarea metodologiilor de nivel 3 în conformitate cu Orientările IPCC din 2006 privind inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră și orice precizări ulterioare privind respectivele Orientări IPCC din 2006. În plus, pentru a stimula sinergiile dintre obiectivele Uniunii în materie de climă și biodiversitate, trebuie să existe o obligație de monitorizare sporită a terenurilor, contribuind astfel la protejarea și sporirea rezilienței absorbțiilor de carbon cu ajutorul naturii în întreaga Uniune. Monitorizarea emisiilor și a absorbțiilor trebuie să reflecte îndeaproape sinergiile respective, ar trebui să se bazeze pe o combinație adecvată între măsurători la fața locului și teledetecție sau modelare, în conformitate cu normele stabilite în metodologia de certificare aplicabilă, ar trebui să valorifice în mod optim tehnologiile avansate disponibile în cadrul programelor Uniunii, cum ar fi componenta Copernicus a Programului spațial al Uniunii instituit prin Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului (11), și ar trebui să utilizeze pe deplin instrumentele deja existente și să asigure coerența cu inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră.

(19)

În alegerea metodelor relevante pentru calcularea emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră, ar trebui să se aplice o abordare prudentă, în conformitate cu estimările corespunzătoare Orientărilor IPCC din 2006 privind inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră, după caz. Aceasta înseamnă că metodele utilizate ar trebui să conducă la estimări prudente ale emisiilor sau ale absorbțiilor, astfel încât emisiile să nu fie subestimate, iar absorbțiile să nu fie supraestimate.

(20)

Cadrul de certificare al Uniunii ar trebui să stimuleze activitățile care sunt adiționale, adică acelea care nu se limitează la practicile standard. Prin urmare, activitățile respective ar trebui să depășească cerințele legale impuse operatorilor individuali, ceea ce înseamnă că operatorii ar trebui să desfășoare activități care nu le sunt deja impuse de legislația aplicabilă. În plus, activitățile ar trebui să devină viabile din punct de vedere financiar datorită efectului stimulativ al certificării. Un astfel de efect este prezent atunci când stimulentul creat de veniturile potențiale care rezultă din certificare modifică comportamentul operatorilor astfel încât aceștia să se implice în activitatea adițională pentru a realiza absorbții de carbon sau reduceri ale emisiilor din sol suplimentare.

(21)

Un nivel de referință standardizat ar trebui să reflecte cerințele legale și condițiile de piață în care are loc activitatea. În cazul în care o activitate este impusă operatorilor prin legislația aplicabilă sau nu are nevoie de stimulente pentru a fi desfășurată, performanța ei va fi reflectată în respectivele niveluri de referință standardizate. Din acest motiv, o activitate care determină absorbții de carbon sau reduceri ale emisiilor din sol care depășesc un astfel de nivel de referință ar trebui să fie considerată adițională. Prin urmare, utilizarea unui nivel de referință standardizat ar simplifica pentru operatori demonstrarea caracterului adițional și ar reduce sarcina administrativă a procesului de certificare, care este deosebit de importantă în cazul micilor operatori.

(22)

Carbonul atmosferic sau biogenic captat și stocat prin absorbții permanente de carbon, prin agricultura carbonului sau stocarea carbonului în produse riscă să fie eliberat înapoi în atmosferă din cauze naturale sau antropice. Prin urmare, operatorii ar trebui să ia toate măsurile preventive relevante pentru a atenua aceste riscuri și să monitorizeze în mod corespunzător dacă stocarea carbonului continuă în perioada de monitorizare stabilită pentru activitatea relevantă. Valabilitatea unității certificate ar trebui să depindă de durata preconizată a stocării și de diferitele riscuri de inversare asociate activității respective. Absorbțiile permanente de carbon oferă suficiente certitudini cu privire la durata foarte lungă de stocare, și anume o durată de câteva secole. Produsele cu carbon legat chimic în mod permanent prezintă un risc foarte scăzut sau inexistent de eliberare a carbonului. Agricultura carbonului și stocarea carbonului în produse sunt mai expuse riscului de eliberare voluntară sau involuntară a carbonului în atmosferă. Pentru a ține seama de respectivul risc, valabilitatea unității de sechestrare a carbonului prin agricultura carbonului și a unității de stocare a carbonului în produse ar trebui să facă obiectul unei date de expirare care să coincidă cu sfârșitul perioadei de monitorizare relevante, și care să acopere cel puțin 35 de ani pentru stocarea carbonului în produse. Ulterior, ar trebui să se considere că carbonul captat și stocat este eliberat în atmosferă, cu excepția cazului în care operatorul sau grupul de operatori se angajează să prelungească perioada de monitorizare. Metodologiile de certificare ar trebui să promoveze prelungirea perioadei de monitorizare a activităților relevante aferente agriculturii carbonului cu scopul de a se asigura că CO2 captat este stocat pe termen lung în soluri sau în biomasă și de a oferi stimulente financiare pe termen lung operatorilor din domeniul agriculturii carbonului. În acest scop, este oportun ca metodologiile de certificare să stimuleze operatorii să prelungească de mai multe ori perioada de monitorizare, cu scopul de a stoca timp de cel puțin câteva decenii carbonul captat.

(23)

Pe lângă măsurile luate pentru a reduce la minimum riscul de eliberare a carbonului în atmosferă în timpul perioadei de monitorizare, metodologiile de certificare ar trebui să conțină mecanisme adecvate în materie de răspundere pentru a aborda cazurile de inversare. Metodologiile de certificare ar trebui să includă, de asemenea, norme pentru a aborda riscul de nefuncționare a mecanismelor în materie de răspundere. Astfel de mecanisme ar putea include rezerve colective și mecanisme de asigurare în avans. Pentru a evita dubla reglementare, ar trebui să se aplice mecanisme în materie de răspundere în ceea ce privește stocarea geologică și relocarea CO2, precum și măsuri corective relevante prevăzute în Directiva 2003/87/CE și în Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12). În plus, pentru a asigura coerența în materie de reglementare, metodologiile de certificare aplicabile ar trebui să includă norme de monitorizare și mecanisme în materie de răspundere care să fie în concordanță cu normele privind carbonul legat chimic în mod permanent în produse prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul Directivei 2003/87/CE.

(24)

Activitățile de absorbție permanentă de carbon, activitățile aferente agriculturii carbonului și activitățile de stocare a carbonului în produse au un potențial puternic de a oferi soluții reciproc avantajoase pentru durabilitate, chiar dacă compromisurile nu pot fi excluse. Prin urmare, este oportun să se stabilească cerințe minime de durabilitate pentru a se asigura că activitățile respective nu aduc prejudicii semnificative mediului și sunt în măsură să genereze beneficii conexe pentru obiectivele privind: atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea; protejarea și restaurarea biodiversității și a ecosistemelor, inclusiv în ceea ce privește sănătatea solului și evitarea degradării terenurilor; utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine; tranziția către o economie circulară, inclusiv utilizarea eficientă a materialelor din bioresurse obținute în mod durabil; și prevenirea și controlul poluării. Activitățile aferente agriculturii carbonului ar trebui să determine cel puțin beneficii conexe pentru obiectivul de protejare și restaurare a biodiversității și a ecosistemelor, inclusiv în ceea ce privește sănătatea solului și evitarea degradării terenurilor. Respectivele cerințe minime de durabilitate ar trebui să țină seama de impactul activității atât în interiorul, cât și în afara Uniunii, precum și de condițiile locale și, după caz, să fie în concordanță cu criteriile tehnice de examinare pentru principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” și să fie în conformitate cu criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru materiile prime de biomasă forestieră și agricolă prevăzute în Directiva (UE) 2018/2001. Nu ar trebui să fie eligibile pentru certificare practicile care au efecte dăunătoare asupra biodiversității, cum ar fi monoculturile forestiere care au efecte dăunătoare asupra biodiversității.

(25)

Practicile agricole și forestiere care absorb CO2 din atmosferă sau reduc emisiile din sol contribuie la obiectivul neutralității climatice și ar trebui să fie recompensate, prin intermediul politicii agricole comune sau prin alte inițiative publice sau private. În mod specific, prezentul regulament ar trebui să țină seama de practicile agricole și forestiere menționate în comunicarea Comisiei din 15 decembrie 2021 privind ciclurile durabile ale carbonului, inclusiv împădurirea, reîmpădurirea și activitățile legate de administrarea durabilă a pădurilor; agrosilvicultura și alte forme de agricultură mixtă; utilizarea culturilor intermediare, a culturilor de acoperire, a aratului de conservare și intensificarea folosirii elementelor de peisaj; conversia terenurilor cultivate în pârloagă sau a suprafețelor retrase din circuitul agricol în pășuni permanente; și restaurarea turbăriilor și a zonelor umede. Atunci când elaborează metodologii de certificare în contextul agriculturii carbonului, Comisia ar trebui să țină seama de necesitatea de a contribui la asigurarea securității alimentare, de necesitatea de a promova protecția și restaurarea biodiversității și a ecosistemelor și de necesitatea de a evita achiziția terenurilor în scopuri speculative, acțiune cu efecte negative asupra comunităților rurale, precum și de necesitatea de a respecta drepturile comunităților locale și ale populațiilor indigene afectate de activitățile respective, după caz, în conformitate cu dreptul intern, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii. Aceasta ar trebui să promoveze activitățile care au cel mai mare potențial de a oferi beneficii conexe pozitive pentru biodiversitate, precum și să ia în considerare structura forestieră pe termen lung, stabilitatea pe termen lung a rezervoarelor de carbon, sănătatea ecosistemelor, reziliența și riscul de perturbări naturale.

(26)

Operatorii sau grupurile de operatori ar trebui să aibă posibilitatea de a raporta beneficii conexe care contribuie la obiectivele de durabilitate, nelimitându-se la cerințele minime de durabilitate. În acest scop, raportarea acestora ar trebui să respecte metodologiile de certificare adaptate diferitelor activități de absorbție de carbon, elaborate de Comisie. Metodologiile de certificare ar trebui, pe cât posibil, să stimuleze generarea de beneficii conexe pentru biodiversitate care depășesc cerințele minime de durabilitate, astfel încât să se genereze o primă de piață pentru unitățile certificate, prin includerea, de exemplu, a unor liste pozitive de activități despre care se consideră că generează beneficii conexe. Respectivele beneficii conexe suplimentare ar conferi o valoare economică mai mare unităților certificate și ar genera venituri mai mari pentru operatori. Având în vedere considerațiile respective, este oportun ca Comisia să acorde prioritate elaborării unor metodologii de certificare adaptate pentru activitățile aferente agriculturii carbonului, care să ofere beneficii conexe semnificative pentru biodiversitate și să contribuie la gestionarea durabilă a terenurilor agricole și a pădurilor.

(27)

Comisia ar trebui să instituie, prin intermediul unor acte delegate, metodologii de certificare detaliate pentru diferitele tipuri de activități prevăzute de prezentul regulament, ținând seama de caracteristicile specifice ale acestora, pentru a permite operatorilor să aplice, într-un mod standardizat, verificabil, eficient din punctul de vedere al costurilor și comparabil, criteriile de calitate prevăzute în prezentul regulament. Metodologiile respective ar trebui să asigure certificarea solidă și transparentă a beneficiului net al absorbției de carbon sau a beneficiului net al reducerii emisiilor din sol obținut prin activitate, evitând în același timp o sarcină administrativă disproporționată pentru operatori sau pentru grupurile de operatori, în special pentru micii fermieri și micii proprietari și administratori de păduri, în special prin permiterea utilizării unor norme simplificate de certificare și de audit, cum ar fi auditul de grup. Respectivele metodologii ar trebui să fie elaborate în strânsă consultare cu Grupul de experți privind absorbțiile de carbon instituit de Comisie și cu toți ceilalți actori interesați. Metodologiile ar trebui să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile, pe sistemele și metodologiile publice și private existente pentru certificarea absorbțiilor de carbon sau a reducerilor emisiilor din sol și să țină seama de orice standarde și norme relevante adoptate la nivel național și la nivelul Uniunii.

(28)

Având în vedere necesitatea de a intensifica rapid absorbțiile de carbon în Uniune, Comisia ar trebui, în prima etapă a elaborării metodologiilor de certificare, să acorde prioritate următoarelor activități: activitățile care sunt cele mai mature, care pot oferi beneficii conexe în materie de durabilitate sau cu privire la care a fost deja adoptată o legislație a Uniunii relevantă pentru elaborarea metodologiilor respective; activitățile aferente agriculturii carbonului care contribuie la gestionarea durabilă a terenurilor agricole, a pădurilor și a mediului marin, precum și activitățile care stochează carbonul în produse pentru construcții pe bază de lemn și bioproduse pentru construcții. Fondul pentru inovare stabilește norme relevante pentru dezvoltarea metodologiilor de certificare pentru bioenergia cu captarea și stocarea carbonului și pentru captarea directă a acestuia din aer. Pentru a evita o cerere nesustenabilă de materii prime de biomasă, beneficiile financiare legate de certificare nu ar trebui să conducă la o creștere a capacității unei centrale de bioenergie peste ceea ce este necesar pentru operarea captării și stocării carbonului. Este oportun ca metodologiile de certificare legate de activitățile de stocare a carbonului în mediul marin, inclusiv în oceane, să țină seama de progresele internaționale în ceea ce privește raportarea absorbțiilor de carbon și de cele mai recente informații științifice disponibile și, atunci când sunt disponibile, de constatările raportului Comisiei elaborat în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/841. În plus, pentru a promova utilizarea durabilă și eficientă a resurselor limitate de biomasă, este oportun ca metodologiile de certificare legate de activitățile care utilizează biomasă să asigure aplicarea principiului utilizării în cascadă a biomasei, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (3) din Directiva (UE) 2018/2001, luându-se în același timp drept bază normele și procedurile existente și evitându-se duplicarea. Normele de punere în aplicare de către autoritățile naționale a acestui principiu sunt prevăzute la articolul 3 alineatele (3), (3a) și (3b) din directiva menționată.

(29)

Pentru a garanta faptul că procesul de certificare este credibil și fiabil, activitățile ar trebui să facă obiectul unui audit independent efectuat de organisme de certificare terțe. În special, toate activitățile ar trebui să facă obiectul unui audit de certificare inițial înainte de realizarea lor, prin care să se verifice conformitatea acestora cu criteriile de calitate stabilite în prezentul regulament, inclusiv cuantificarea corectă a beneficiilor preconizate nete. Toate activitățile ar trebui, de asemenea, să facă obiectul unor audituri de recertificare periodice cel puțin o dată la cinci ani sau mai frecvent, astfel cum se specifică în metodologia de certificare aplicabilă, pe baza caracteristicilor activității relevante. Auditurile de recertificare ar trebui să verifice conformitatea activității cu criteriile de calitate din prezentul regulament și cu beneficiul net al absorbției de carbon sau cu beneficiul net al reducerii emisiilor din sol obținut prin activitate. Ca urmare a unui audit de recertificare, organismul de certificare ar trebui să emită un raport privind auditul de recertificare, care să includă un rezumat privind conformitatea și, după caz, un certificat de conformitate actualizat. Ar trebui să fie posibilă efectuarea de audituri de recertificare mai frecvent, inclusiv anual, pentru toate activitățile, în special pentru activitățile aferente agriculturii carbonului. Pentru a reduce costurile administrative de certificare și recertificare, operatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza informații geografice fiabile furnizate de agențiile de plăți prin intermediul sistemului de identificare a parcelelor agricole prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului (13). În acest scop, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare pentru a stabili structura, formatul și detaliile tehnice ale unui plan de activitate, ale unui plan de monitorizare și ale rapoartelor privind auditul de certificare și auditul de recertificare.

(30)

Punerea la dispoziția operatorilor din domeniul agriculturii carbonului a unor cunoștințe, instrumente și metode îmbunătățite pentru o mai bună evaluare și optimizarea absorbțiilor de carbon certificate și a reducerilor emisiilor din sol este esențială pentru punerea în aplicare eficientă din punctul de vedere al costurilor a acțiunilor de atenuare și pentru asigurarea implicării acestora în agricultura carbonului. Acest lucru este deosebit de relevant pentru micii fermieri sau micii proprietari și administratori de păduri din Uniune care adesea nu dispun de know-how-ul și expertiza necesare pentru a pune în aplicare activități aferente agriculturii carbonului și pentru a respecta criteriile de calitate necesare și metodologiile de certificare aferente. Prin urmare, este oportun să se solicite organizațiilor de producători să faciliteze furnizarea de servicii de consiliere relevante membrilor lor. Politica agricolă comună și ajutoarele de stat naționale, printre altele, pot fi un mijloc de a oferi sprijin financiar pentru proiectele de inovare interactivă cu fermierii și cu proprietarii și administratorii de păduri și pentru furnizarea de servicii de consiliere, schimbul de cunoștințe, formarea și acțiunile de informare.

(31)

În comunicarea sa din 6 februarie 2024, intitulată „Asigurarea viitorului nostru – Obiectivul climatic al Europei pentru 2040 și calea către neutralitatea climatică până în 2050 pentru o societate durabilă, justă și prosperă”, Comisia indică faptul că este esențial să se creeze noi oportunități de afaceri pentru un lanț valoric agroalimentar durabil și să se mobilizeze fonduri private în sinergie cu finanțarea publică. Acest lucru ar putea fi realizat cu noi mecanisme bazate pe piață pentru a stimula producția de alimente durabile, deoarece ar putea duce atât la prețuri mai bune ale alimentelor pentru a reflecta durabilitatea, cât și la o recompensă echitabilă pentru fermieri și la o nouă sursă de finanțare pentru investiții. Numai coordonarea fermă cu toți actorii industriali din întregul lanț valoric alimentar și concentrarea pe practici comerciale echitabile de-a lungul lanțului respectiv pot debloca stimulentele adecvate pentru practici agricole durabile, pot asigura un venit decent și durabil pentru fermieri și pot genera venituri pentru a sprijini tranziția.

(32)

Pentru a garanta faptul că verificarea este exactă, solidă și transparentă, organismele de certificare responsabile cu derularea procesului de certificare ar trebui să aibă competențele și aptitudinile necesare și să fie acreditate de un organism național de acreditare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (14) sau să fie recunoscute de o autoritate națională competentă. Pentru a evita posibilele conflicte de interese, organismele de certificare ar trebui, de asemenea, să fie complet independente de operatorul sau grupul de operatori care desfășoară activitatea care face obiectul certificării. În plus, statele membre ar trebui să contribuie la asigurarea punerii corecte în aplicare a procesului de certificare prin supravegherea funcționării organismelor de certificare acreditate de autoritățile naționale de acreditare și prin informarea organismelor de certificare și a sistemelor de certificare relevante cu privire la constatările de neconformitate relevante.

(33)

Operatorii ar trebui să utilizeze sisteme de certificare pentru a demonstra conformitatea cu prezentul regulament. Prin urmare, sistemele de certificare ar trebui să funcționeze pe baza unor norme și proceduri fiabile și transparente și ar trebui să asigure nerepudierea originii informațiilor și datelor transmise de operatori, precum și protecția împotriva fraudei legate de acestea, precum și acuratețea, fiabilitatea și integritatea unor astfel de informații și date. Acestea ar trebui, de asemenea, să garanteze contabilizarea corectă a unităților certificate de absorbție de carbon sau de reducere a emisiilor din sol, în special prin evitarea dublei contabilizări. În acest scop, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare care să stabilească norme tehnice armonizate privind certificarea, inclusiv standarde adecvate de fiabilitate, transparență, contabilizare și audit independent care să fie aplicate de sistemele de certificare, astfel încât să se asigure securitatea juridică necesară în ceea ce privește normele aplicabile operatorilor și sistemelor de certificare. Pentru a asigura un proces de certificare eficient din punctul de vedere al costurilor, respectivele norme tehnice armonizate privind certificarea ar trebui să aibă, de asemenea, obiectivul de a reduce o sarcină administrativă inutilă pentru operatori sau pentru grupurile de operatori, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv pentru micii fermieri și micii proprietari și administratori de păduri.

(34)

Pentru a garanta faptul că controlul certificării este fiabil și armonizat, Comisia ar trebui să poată adopta decizii de recunoaștere a sistemelor de certificare care îndeplinesc cerințele stabilite în prezentul regulament, inclusiv în ceea ce privește competența tehnică, fiabilitatea, transparența și auditul independent. Astfel de decizii de recunoaștere ar trebui să fie limitate în timp și să fie puse la dispoziția publicului. În acest scop, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare privind conținutul și procesele de recunoaștere la nivelul Uniunii a sistemelor de certificare.

(35)

Dispozițiile referitoare la participarea publicului și la accesul la justiție din cadrul Convenției Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”), aprobată prin intermediul Deciziei 2005/370/CE a Consiliului (15), rămân aplicabile, după caz.

(36)

Pentru a asigura transparența și trasabilitatea deplină a unităților certificate și pentru a evita riscul de fraudă și de dublă contabilizare, Comisia ar trebui să instituie în termen de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament și apoi să gestioneze un registru la nivelul Uniunii pentru absorbțiile permanente de carbon, agricultura carbonului și stocarea carbonului în produse (denumit în continuare „registrul Uniunii”). Comisia ar trebui să țină seama de rapoartele menționate la articolul 30 alineatul (5) litera (a) din Directiva 2003/87/CE și la articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/841. În cazul în care se invocă un motiv de preocupare vizând frauda, Comisia ar trebui să investigheze chestiunea și să ia măsuri corespunzătoare, inclusiv prin abrogarea deciziilor relevante sau prin radierea unităților afectate. De exemplu, frauda poate fi suspectată în cazul în care se eliberează mai multe certificate de conformitate pentru aceeași activitate deoarece activitatea a fost înregistrată în cadrul a două sisteme de certificare diferite sau a fost înregistrată de două ori în cadrul aceluiași sistem. Frauda poate fi, de asemenea, suspectată atunci când același certificat de conformitate este utilizat de mai multe ori pentru aceeași afirmație bazată pe o activitate sau o unitate certificată. Registrul Uniunii ar trebui să utilizeze sisteme automatizate, inclusiv modele electronice, pentru a pune la dispoziția publicului cel puțin informațiile prevăzute într-o anexă la prezentul regulament. Registrul Uniunii ar trebui să fie finanțat prin taxe anuale fixe care să fie plătite de utilizatori, proporționale cu utilizarea de către aceștia a registrului Uniunii, și care să fie suficiente pentru a contribui la acoperirea costurilor de instituire a registrului Uniunii și a costurilor anuale de funcționare ale acestuia, cum ar fi costurile cu personalul sau cele aferente instrumentelor informatice. Resursele provenite din astfel de taxe ar trebui să constituie venituri alocate externe în sensul Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (16). Acestea ar trebui să acopere, în special, costurile aferente instrumentelor, serviciilor și securității informatice, inclusiv costurile sistemelor de operare și de acordare a licențelor, precum și costurile cu personalul care se ocupă de gestionarea registrului Uniunii. Comisia ar trebui să stabilească, prin intermediul unor acte delegate, cerințele necesare privind registrul Uniunii și factorii care trebuie luați în considerare pentru stabilirea nivelului taxelor impuse utilizatorilor și recuperarea acestora. Atunci când stabilește cerințele respective, Comisia ar trebui, de asemenea, să ia în considerare necesitatea de a asigura o supraveghere suficientă a tranzacționării unităților certificate. În cursul fiecărui ultim trimestru al anului care precedă anul calendaristic de aplicare, Comisia ar trebui să adopte unul sau mai multe acte de punere în aplicare pentru a stabili sau a revizui cuantumurile individuale ale taxelor impuse utilizatorilor, care urmează să fie aplicate pentru anul calendaristic respectiv. Până la instituirea registrului Uniunii, sistemele de certificare recunoscute de Comisie ar trebui să instituie și să gestioneze registre de certificare interoperabile. Pentru a garanta că există transparență și trasabilitate deplină în raport cu unitățile certificate și pentru a evita riscul de fraudă și de dublă contabilizare, sistemele de certificare ar trebui să utilizeze inclusiv sisteme automatizate, inclusiv modele electronice pentru a pune la dispoziția publicului cel puțin informațiile prevăzute într-o anexă la prezentul regulament. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile în cadrul pieței interne, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare care să stabilească standarde și norme tehnice privind funcționarea și interoperabilitatea registrelor de certificare respective. Unitățile certificate ar trebui să fie emise de registrele de certificare sau de către registrul Uniunii, după ce acesta a fost instituit, numai după obținerea unui beneficiu net al absorbției de carbon sau a unui beneficiu net al reducerii emisiilor din sol, pe baza unui certificat de conformitate valabil rezultat în urma unui audit de recertificare. Pentru a evita dubla emitere și dubla utilizare, nicio unitate certificată nu ar trebui să fie emisă de mai multe ori și nu ar trebui să fie utilizată în niciun moment de mai mult de o persoană fizică sau juridică. Unitățile de absorbție permanentă de carbon, unitățile de sechestrare a carbonului prin agricultura carbonului, unitățile de stocare a carbonului în produse și unitățile de reducere a emisiilor din sol ar trebui să rămână distincte unele de altele. Pentru a ține seama de riscul inerent de inversare a carbonului absorbit, unitățile de sechestrare a carbonului prin agricultura carbonului și unitățile de stocare a carbonului în produse ar trebui să expire la sfârșitul perioadei de monitorizare a activității relevante și să fie radiate din registrul de certificare sau din registrul Uniunii, după ce acesta a fost instituit, cu excepția cazului în care operatorul sau grupul de operatori se angajează să prelungească perioada de monitorizare, în conformitate cu normele stabilite în metodologia de certificare aplicabilă.

(37)

Sistemele de certificare joacă un rol important în demonstrarea conformității cu prezentul regulament. Prin urmare, sistemele de certificare ar trebui să raporteze periodic Comisiei cu privire la activitatea lor. Astfel de rapoarte ar trebui să fie făcute publice, integral sau, după caz, în formă agregată, pentru a spori transparența și a îmbunătăți supravegherea de către Comisie. Mai mult, această raportare ar furniza Comisiei informațiile necesare pentru a raporta cu privire la funcționarea sistemelor de certificare în vederea identificării bunelor practici și a prezentării, dacă este cazul, a unei propuneri legislative privind promovarea în continuare a unor astfel de bune practici. Pentru a asigura o raportare comparabilă și coerentă, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare care să stabilească detaliile tehnice privind conținutul și formatul rapoartelor întocmite de sistemele de certificare.

(38)

În vederea modificării sau completării elementelor neesențiale ale prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește stabilirea de metodologii de certificare detaliate pentru diferite tipuri de activități, stabilirea de standarde și norme tehnice privind funcționarea registrului Uniunii și modificarea anexelor I și II. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(39)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (18). În vederea exercitării competențelor de executare prevăzute în prezentul regulament, Comisia ar trebui să fie asistată, în îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, de Comitetul privind schimbările climatice instituit prin Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (19).

(40)

Comisia ar trebui să reexamineze aplicarea prezentului regulament până la 27 decembrie 2027 și, ulterior, în termen de șase luni de la rezultatul fiecărei evaluări la nivel global convenite în temeiul articolului 14 din Acordul de la Paris. Prezentul regulament ar trebui să fie reexaminat în permanență sub toate aspectele, ținând seama de: evoluțiile relevante privind legislația Uniunii, inclusiv coerența sa cu Regulamentul (UE) 2018/841, Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului (20) și Regulamentul (UE) 2021/1119, precum și cu Directivele 2003/87/CE și (UE) 2018/2001; evoluțiile relevante privind CCONUSC și Acordul de la Paris, inclusiv normele și orientările referitoare la punerea în aplicare a articolului 6 din acordul respectiv; progresul tehnologic și științific, bunele practici și evoluțiile pieței în domeniul absorbțiilor de carbon; potențialul de stocare permanentă a carbonului în țări terțe, sub rezerva existenței unor acorduri internaționale menționate în capitolul III din Regulamentul (UE) 2024/1735 al Parlamentului European și al Consiliului (21), prevăzând totodată condiții echivalente cu cele prevăzute în Directiva 2009/31/CE pentru a asigura că stocarea geologică a CO2 captat este securizată în permanență și sigură din punctul de vedere al mediului; impactul asupra mediului al utilizării sporite a biomasei care rezultă din aplicarea prezentului regulament, inclusiv impactul asupra degradării terenurilor și a restaurării ecosistemelor; impactul asupra securității alimentare a Uniunii și asupra speculațiilor cu terenuri și costul procesului de certificare.

(41)

Până la 31 iulie 2026, Comisia ar trebui să reexamineze includerea în reducerile de emisii reglementate de prezentul regulament a categoriei de surse „Agricultură” a IPCC, subcategoriile 3.A „Fermentație enterică” și 3.B „Gestionarea gunoiului de grajd”, astfel cum s-a stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999 și al actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul regulamentului menționat, luând în considerare costurile de oportunitate, evoluția cadrului de reglementare, posibilele efecte negative care conduc la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, obiectivul climatic la nivelul Uniunii pentru 2040, astfel cum a fost propus în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/1119, ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului și, după caz, ar trebui să prezinte o propunere legislativă. În contextul respectivei reexaminări, este oportun să se analizeze modul în care ar trebui să fie clasificate unitățile potențiale generate de astfel de activități. De asemenea, este oportun să se accelereze dezvoltarea unei metodologii pilot de certificare pentru activitățile care reduc emisiile agricole provenite din fermentația enterică și gestionarea gunoiului de grajd, în pregătirea reexaminării din 2026 de către Comisie.

(42)

Este oportun ca certificatele de conformitate și unitățile certificate să stea la baza diferitelor utilizări finale, cum ar fi dovada afirmațiilor întreprinderilor legate de climă și de alte aspecte legate de mediu, inclusiv cu privire la biodiversitate, sau schimbul de unități certificate prin intermediul piețelor voluntare ale carbonului. În acest scop, Comisia ar trebui să evalueze și, după caz, să prezinte o propunere legislativă privind necesitatea unor cerințe suplimentare pentru a alinia prezentul regulament la normele și orientările prevăzute la articolul 6 alineatele (2) și (4) din Acordul de la Paris și la bunele practici de pe piețele voluntare ale carbonului. Evaluarea respectivă ar trebui să compare cerințele metodologice, inclusiv nivelurile de referință, perioadele de monitorizare, perioadele de activitate, adiționalitatea, relocarea, nepermanența și răspunderea, și, de asemenea, să abordeze cerințele legate de autorizare și ajustările corespunzătoare. De asemenea, ar trebui să determine dacă este oportun să se diferențieze utilizările finale pentru fiecare tip de unitate, precum și să identifice cerințele corespunzătoare pentru utilizarea unităților de către actori privați sau părți terțe, inclusiv pentru piețele voluntare ale carbonului și sistemele internaționale de conformitate, asigurând coerența cu actele juridice relevante ale Uniunii, cum ar fi Regulamentele (UE) 2018/1999 și (UE) 2021/1119 și Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului (22), registrul pentru rezultatele măsurilor de reducere transferate la nivel internațional în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris menționat la articolul 40 din Regulamentul (UE) 2018/1999 și o viitoare directivă privind justificarea și comunicarea afirmațiilor explicite legate de mediu.

(43)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume promovarea realizării unor absorbții de înaltă calitate de carbon și a unor reduceri de înaltă calitate ale emisiilor din sol, cu limitarea la maximum a riscului de dezinformare ecologică, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv,