---

Salveaza (0) Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide Adresa de e-mail Parolă Ține-mă minte No account yet? Register

---

Notă …

Aprobate prin ORDINUL nr. 3.832 din 25 mai 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 16 iunie 2021.

MINISTERUL EDUCAŢIEI CENTRUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE A

ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PROFESIONAL ŞI TEHNIC

Anexa nr. 1 la OME nr. 3832 / 25.05.2021

CURRICULUM

pentru

clasa a IX – a

ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL

Domeniul de pregătire profesională: FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN

2021

GRUPUL DE LUCRU:

MARIA PENTILESCU profesor dr., grad I, I.Ş.J. Suceava

ELVIRA GEORGESCU profesor grad I, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava

FELICIA NEACŞU profesor grad I, Liceu Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Piteşti

COORDONARE C.N.D.Î.P.T.:

CARMEN RĂILEANU – inspector de specialitate curriculum

NOTĂ DE PREZENTARE

Acest curriculum se aplică pentru calificarea LUTIER din domeniul de pregătire profesională FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN:

Curriculumul a fost elaborat pe baza standardului de pregătire profesională (SPP) aferent calificării sus menționate.

Nivelul de calificare conform Cadrului național al calificărilor – 3 Corelarea dintre unitățile de rezultate ale învățării și module:

Unitatea de rezultate ale învăţării
Unitatea de rezultate ale învăţării – tehnice generale	Denumire modul
URÎ 1. Utilizarea materiilor prime şi a materialelor tehnologice în industria lemnului	MODUL I. Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului
URÎ 2. Aplicarea normelor generale de reprezentare în desen a produselor simple din lemn	MODUL II. Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn

PLAN DE INVĂŢĂMÂNT

Clasa a IX – a Învățământ profesional

Aria curriculară Tehnologii

Domeniul de pregătire profesională: FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN Cultură de specialitate şi pregătire practică săptămânală

Modul I. Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului

Total ore/ an: 170

din care: Laborator tehnologic –

Instruire practică 68

Modul II. Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn

Total ore/ an: 136

din care: Laborator tehnologic 34

Instruire practică –

Total ore/an = 9 ore/săpt. x 34 săptămâni = 306 ore Stagiu de pregătire practică – Curriculum în dezvoltare locală

Modul III. _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _ _

Total ore/an: 150

Total ore /an = 5 săpt. x 5 zile x 6 ore /zi = 150 ore

TOTAL GENERAL 456 ore/an

Notă: În clasa a IX-a, stagiul de pregătire practică se desfăşoară la operatorul economic/ instituția publică parteneră. Condițiile în care stagiul de practică se desfășoară în unitatea de învățământ sunt stabilite prin metodologia de organizare și funcționare a învățământului profesional.

* Denumirea şi conţinutul modulului/ modulelor vor fi stabilite de către unitatea de învăţământ în parteneriat cu operatorul economic/ instituția publică parteneră, cu avizul inspectoratului şcolar.

MODUL I. MATERII PRIME ŞI MATERIALE TEHNOLOGICE DIN INDUSTRIA LEMNULUI

• Notă introductivă

  Modulul „Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului”, componentă a ofertei educaìionale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn, face parte din cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învățământ profesional.

  Modulul are alocat un număr de 170 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

  • 68 ore/an – instruire practică

    Modulul „Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

• Structură modul

  Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

  URÎ 1 MATERII PRIME ŞI MATERIALE TEHNOLOGICE DIN INDUSTRIA LEMNULUI			Conţinuturile învăţării
  Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
  Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
  1.1.1.	1.2.1 1.2.2. 1.2.12. 1.2.13. 1.2.14.	1.3.1.	Structura şi identificarea macroscopică a lemnului
  1.1.2.	1.2.3. 1.2.12. 1.2.13. 1.2.14.	1.3.2.	Defectele lemnului
  1.1.3. 1.1.7.	1.2.4. 1.2.12. 1.2.13. 1.2.14.	1.3.3. 1.3.7.	Materii prime Cherestea

  • Definiţie

  • Secţiuni principale prin trunchi: transversală, radială, tangenţială

  • Caracterele structurii macroscopice a lemnului: măduva, alburn, lemn matur, duramen, inele anuale, lemn timpuriu, lemn târziu, porii lemnului, raze medulare, zone de fibre, pete medulare

  • Caracteristicile fizice ale lemnului: culoarea, luciul, textura, desenul, mirosul, gustul

  • Identificarea macroscopică a speciilor lemnoase

  • Definiţie, cauze

  • Defecte de formă a trunchiului

  • Defecte de structură

  • Noduri

  • Crăpături

  • Găuri şi galerii de insecte

  • Coloraţii anormale şi alteraţii

  • Definiţie, terminologie

  • Materia primă folosită la fabricarea cherestelei

  			Furnire estetice şi tehnice Produse stratificate Produse aglomerate
  1.1.4. 1.1.7.	1.2.5. 1.2.6. 1.2.11. 1.2.12. 1.2.13 1.2.14.	1.3.4. 1.3.7.	Adezivi utilizaţi în industria lemnului
  1.1.5. 1.1.7.	1.2.7. 1.2.8. 1.2.12. 1.2.13. 1.2.14.	1.3.5. 1.3.7.	Materiale abrazive
  1.1.6. 1.1.7.	1.2.9. 1.2.10. 1.2.11. 1.2.12. 1.2.13. 1.2.14.	1.3.6. 1.3.7.	Materiale tehnologice de finisare vopsele.

  • Clasificarea cherestelei

  • Domenii de utilizare a cherestelei

  • Definiţie, clasificare

  • Specii lemnoase indigene şi exotice folosite la fabricarea furnirelor

  • Placaj: definiţie, structură; clasificare, formate, grosimi; proprietăţi, domenii de utilizare

  • Panel: definiţie, structură; dimensiuni uzuale

  • Lemn stratificat

  • Produse mulate: din lemn masiv, din furnire, din aşchii de lemn, din fibre de lemn, cu structură mixtă Plăci celulare

  • Definiţie, structură

  • Materiale folosite la fabricare a plăcilor celulare

  • Clasificare

  • Plăci din aşchii de lemn (PAL, OSB, panouri înnobilate): definiţie, clasificare, materia primă folosită, proprietăţi şi domenii de utilizare

  • Plăci din fibre de lemn (PFL, MDF): definiţie, clasificare, materia primă folosită, proprietăţi şi domenii de utilizare.

  • Proprietăţile şi caracteristicile tehnice ale adezivilor

  • Tipuri de adezivi utilizaţi în industria lemnului

  • Identificarea principalelor tipuri de adezivi utilizaţi în industria lemnului

  • Definiţie şi clasificare

  • Simbolizarea materialelor abrazive

  • Alegerea materialelor abrazive

  • Definirea şi clasificarea materialelor tehnologice de finisare

  • Materiale tehnologice de pregătire a suportului lemnos în vederea finisării: decolorare, albire, umplerea porilor, grunduire, chituire, şpăcluire, colorare.

    • Materiale tehnologice peliculogene de finisare transparentă şi opacă a lemnului: lacuri, emailuri,

  Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în școală sau la operatorul economic):

  • Echipamente: lupe cu putere de mărire de cca. 10 ori, pensule, role, perii

  • Materii prime: cherestea, placaj, panel, furnir, MDF, OSB, panouri: furniruite, melaminate, emailate, texturate, epruvete din lemn de diferite specii, chei de identificare, mostre cu defecte de formă, de structură, cu noduri, cu găuri şi galerii de insecte, cu coloraţii anormale şi alteraţii

  • Materiale: adezivi, materiale abrazive, materiale de pregătire a suportului pentru finisare, lacuri, vopsele, emailuri

• Sugestii metodologice

  Conţinuturile modulului „Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor.

  Prin parcurgerea conţinuturilor prevăzute în curriculum se asigură obţinerea rezultatelor învăţării prevăzute în Standardul de Pregătire Profesională, respectiv dobândirea de către elevi a cunoştinţelor/ abilităţilor/ atitudinilor necesare utilizării eficiente a materiilor prime şi materialelor tehnologice din industria lemnului.

  Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

  Modulul „Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic, dotate conform recomandărilor menţionate mai sus.

  Pregătirea în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării.

  Parcurgerea conţinuturilor este obligatorie, iar pentru parcurgerea acestora, profesorul trebuie să studieze Standardul de Pregătire Profesională.

  Profesorul are libertatea de a dezvolta anumite conţinuturi, numărul de ore alocat fiecărei teme rămânând la latitudinea sa, în funcţie de nivelul de cunoştinţele anterioare ale elevilor, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică, punând accentul pe metode cu caracter preponderent aplicativ èi creativ.

  Plecând de la principiul includerii, acceptând că fiecare copil este diferit, se va avea în vedere utilizarea de metode specifice pentru dezvoltarea rezultatelor învăìării propuse în Standardul de Pregătire Profesională.

  Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

  Aceste activități de învățare vizează:

  • aplicarea metodelor centrate pe elev, activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

  • îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, metoda Phillips 6 – 6, metoda expertului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, brainstorming-ul, tehnica 6/3/5, pălăriile gânditoare, cafeneaua, metoda cubului, turul galeriei, starburst etc;

  • folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

  • însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

  Pentru dobândirea rezultatelor învăţării, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

• Elaborarea de referate interdisciplinare

• Activităţi de documentare

• Vizionări de materiale video (casete video, CD/ DVD – uri)

• Problematizarea

• Demonstraţia

• Investigaţia ştiinţifică

• Învăţarea prin descoperire

• Activităţi practice

• Studii de caz

• Jocuri de rol

• Simulări

• Elaborarea de proiecte

• Activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare

• Activităţi de lucru în grup/ în echipă

Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularităţile resurselor existente.

Spre exemplificare, colectivul de autori propune un exemplu de aplicare a metodei moderne de predare – învăìare „metoda cubului”, pentru tema „Identificarea macroscopică a speciilor lemnoase”, care vizează următoarele rezultate ale învăţării:

URÎ 1 Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului

1.2.2. Recunoaşterea speciilor pe baza caracterelor structurii macroscopice şi a caracteristicilor fizice ale lemnului

Tema: Identificarea macroscopică a speciilor lemnoase

Metoda cubului presupune explorarea unui subiect sau a unei situaţii din mai multe perspective permiţând abordarea complexă şi integrală a unei teme.

Prin aplicarea acestei metode elevii vor putea recunoaşte speciile lemnoase pe baza caracterelor structurii macroscopice şi a caracteristicilor fizice ale lemnului.

Profesorul va prezenta elevilor un cub pe ale cărui faţete vor fi sarcinile de lucru (descriere, comparare, analizare, asociere, aplicare, argumentare).

După prezentarea tehnicii de lucru, profesorul împarte clasa în şase grupe (3-5elevi) şi fiecare grupă îşi alege un lider. Sarcina de lucru pentru fiecare grupă se stabileşte prin aruncarea cubului de către lider.

Sarcinile de lucru scrise pe faţetele cubului, sunt:

1. Descrie caracterele structurii macroscopice a lemnului

2. Analizează aspectul caracterelor structurii macroscopice, pe cele trei secţiuni principale prin trunchi

3. Compară structura macroscopica a speciilor de răşinoase cu structura macroscopică a speciilor de foioase

4. Asociază desenul lemnului cu specia lemnoasă

5. Aplică cheia de identificare pentru speciile de răşinoase

6. Argumentează importanţa caracteristicilor fizice pentru identificarea speciilor lemnoase

   Pentru rezolvarea cerinţelor elevii pot folosi orice sursă de informaţii (fişe de documentare, mostre de specii lemnoase, planşe, internet etc.).

   Fiecare lider va prezenta rezultatele activităţii grupei sale, întregului colectiv. Elevii au posibilitatea să pună întrebări lămuritoare în legătură cu cele prezentate sau să facă completări.

   

   (4)

   (3) (6)

   În final, cele şase fişe se reunesc într-o singură prezentare, prin lipirea lor pe un suport/ tablă, astfel încât să formeze un cub (tridimensional sau desfăşurat), ca în desenele prezentate.

   		(3)
   (1)	(2)	(4)	(6)
   		(5)

   • Sugestii privind evaluarea

Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

Evaluarea continuă/ formativă este implicită demersului didactic, permiţând atât profesorului, cât şi elevului să cunoască nivelul de achiziţionare a rezultatelor învăţării, să identifice lacunele şi cauzele lor, să facă remedierile care se impun în vederea reglării procesului de predare/ învăţare.

Evaluarea finală/ sumativă, având caracter aplicativ şi integrat, se realizează la sfârşitul procesului de învăţare şi informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

Pentru a se realiza o evaluare cât mai completă a învăţării este necesar să se aibă în vedere mai ales evaluarea formativă continuă, evaluarea nu numai a produselor activităţii elevilor, ci şi a proceselor de învăţare, a abilităţilor şi atitudinilor dezvoltate.

În mod obligatoriu se va asigura corelarea instrumentelor de evaluare cu rezultatele învăţării şi standardul de evaluare asociat unităţii de rezultate ale învăţării, din Standardul de Pregătire Profesională.

Vor fi evaluate doar rezultatele învăţării evidenţiate în modul şi nu altele.

Pentru evaluarea rezultatelor învăţării prevăzute de programa şcolară se recomandă utilizarea următoarelor instrumente: observarea sistematică, fişe de observare, tema de lucru (în clasă, acasă) concepută în vederea evaluării, proba practică, proiectul, portofoliul, fişe de autoevaluare, teste de evaluare etc.

În continuare, se prezintă un exemplu de instrument de evaluare, test de evaluare, care vizează următoarele rezultate ale învăţării:

URÎ 1. Materii prime şi materiale tehnologice din industria lemnului

1.2.2. Recunoaşterea speciilor pe baza caracterelor structurii macroscopice şi a caracteristicilor fizice ale lemnului

Tema: Identificarea macroscopică a speciilor lemnoase

SUBIECT I

�MODEL DE ITEMI DE EVALUARE

1. Pentru fiecare din cerinţele de mai jos (1 – 4), scrieţi pe foaia de răspuns litera corespunzătoare răspunsului corect:

   	4. Inelele anuale din imaginea alăturatã sunt
   	prezentate în:

   1. „Duramenul fals” este o caracteristică specifică lemnului de:

      1. fag;

      2. nuc;

      3. salcie;

      4. stejar.

   1. Canalele rezinifere sunt prezente la:

      1. brad;

      2. larice;

      3. molid;

      4. pin.

   1. Lemnul matur a cărui culoare este mai închisă decât a alburnului se numeşte:

      1. duramen;

      2. lemn timpuriu;

      3. lemn târziu;

      4. măduvă.

   1. secţiune orizontală;

   2. secţiune radială;

   3. secţiune tangenţială;

   4. secţiune transversală.

   

   

2. Reprezentaţi pe imaginile de mai jos aspectul inelelor anuale pe principalele secţiuni ale lemnului. Notaţi în căsuţele libere secţiunea reprezentată.

3. Transcrieţi pe foaia de răspuns litera corespunzătoare fiecărui enunţ (a, b, c, d) şi notaţi în dreptul ei litera A, dacă apreciaţi că enunţul este adevărat sau litera F, dacă apreciaţi că enunţul este fals. Reformulaţi enunţul fals astfel încât acesta să devină adevărat.

1. Speciile fără duramen se mai numesc şi specii bicolore.

2. Razele medulare sunt prezente la toate speciile lemnoase.

3. Desenul ondulat se întâlneşte la stejar şi ulm.

4. Una din speciile cu luciu pronunţat este paltinul.

SUBIECT II

1. Identificaţi elementele indicate pe desenul de mai jos, prin litere şi cifre:

   A –

   

   B –

   C –

   1 a –

   1. b –

   2. –

   3. –

   4. –

   5. –

   6. –

   7. –

   8. –

2. Scrieţi pe foaia de examen cuvântul din paranteză care completează corect fiecare din următoarele afirmaţii:

   1. Numărul de …(1)… anuale măsurat la nivelul suprafeţei solului indică vârsta arborelui.

   2. Atât alburnul, cât şi lemnul matur sunt alcătuite din …(2)… lemnoase formate succesiv de la an la an, datorită activităţii cambiului în decursul perioadelor de vegetaţie.

   3. Porii sunt prezenţi numai la speciile de …(3)… (care conţin vase).

   4. Culoarea lemnului variază de la o …(4)… lemnoasă la alta, de la alb până la negru.

   5. Pe secţiunea radială desenul este accentuat de aspectul …(5)… medulare, mai ales când acestea sunt numeroase.

      SUBIECT III

      Pentru cele trei epruvete din lemn numerotate (1, 2,3), prezentate, se cere:

      1. Identificaţi după miros care din cele trei epruvete este lemn de răşinoase.

      2. Precizaţi specia lemnoasă a fiecărei epruvete, prin analiza desenului şi luciului.

      3. Specificaţi care specie (dintre cele trei prezentate) prezintă duramen.

         Răspunsurile la cerinţe vor fi trecute în tabelul de mai jos.

         Epruveta	Răşinoase	Specia lemnoasă	Specie lemnoasă cu duramen
         Nr. 1
         Nr. 2
         Nr. 3

         • Bibliografie

1. Mihai, D., Materiale tehnologice pentru industria lemnului.Editura Tehnică, Bucureşti, 1993.

2. Murari, M., Ciocîrlea Vasilescu, A., Murari, M., Constantin, M., Fabricarea produselor din lemn, Manual pentru anul I Şcoală profesională, Edituta Niculescu ABC, 2004.

3. Pentilescu, M., Georgescu, E., Fabricarea produselor din lemn, Manual pentru anul I Şcoală profesională, Edituta Economică Preuniversitaria, 2002.

4. Pescăruş, P., Motoiu, I., Manual pentru clasa a-IX-a liceu, Anul I Şcoală Profesională, Materii prime şi materiale folosite în industria lemnului, Editura Didactică Bucureşti, 1994.

5. Suciu, P., Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1975.

   MODUL II. REPREZENTAREA ÎN DESEN A PRODUSELOR SIMPLE DIN LEMN

   • Notă introductivă

     Modulul „Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn”, componentă a ofertei educaţionale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn, face parte din cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învățământ profesional şi are alocat un număr de 136 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

     • 34 ore/an – laborator tehnologic

       Modulul „Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

   • Structură modul

     Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

     URÎ 2 REPREZENTAREA ÎN DESEN A PRODUSELOR SIMPLE DIN LEMN			Conţinuturile învăţării
     Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
     Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
     2.1.1.	2.2.1.	2.3.1.	Instrumente pentru măsurat şi trasat
     2.1.2.	2.2.2. 2.2.3. 2.2.10.	2.3.4.	Norme generale de reprezentare în desenul tehnic
     2.1.3.	2.2.4.	2.3.2.	Semne şi reprezentări convenţionale în industria lemnului
     2.1.4. 2.1.2.	2.2.5. 2.2.10.	2.3.3 2.3.4.	Mijloace şi reguli generale de reprezentare a produselor din lemn desen
     2.1.5. 2.1.4. 2.1.2.	2.2.6 2.2.10.	2.3.4.	Întocmirea schiţei şi a desenului la scară – etapele întocmirii schiţei: identificarea piesei; analiza tehnologică; studiul formei; stabilirea numărului

     • Materiale (hârtie, creioane, tuş)

     • Instrumente: rigla, compas, echer, raportor, florar , planşetă

     • Formate utilizate în desenul tehnic

     • Linii folosite în desenul tehnic

     • Scări de reprezentare: de mărire, de micşorare, de mărime naturală

     • Indicatorul şi tabelul de componenţă

     • Semne convenţionale pentru materii prime utilizate la fabricarea produselor finite din lemn

     • Semne convenţionale pentru accesorii metalice

     • Semne convenţionale pentru reprezentarea tapiţeriei

     • Reprezentarea vederilor: stabilirea numărului de vederi, amplasarea vederilor în desen

     • Reprezentarea secţiunilor: stabilirea numărului de secţiuni, reprezentarea planului de secţiune, amplasarea secţiunilor în

     • Executarea schiţei:

     			minim de proiecţii – etapele executării desenului la scară: alegerea scării; determinarea formatului hârtiei de desen; desenarea proiecţiilor;
     2.1.6. 2.1.4. 2.1.2.	2.2. 8.	2.3.4.	Reprezentarea asamblărilor, a complexelor şi a subansamblurilor specifice produselor finite din lemn – încheieturi: cu dinţi drepţi, cu dinţi coadă de rândunică, cu falţ şi uluc, cu falţ dublu, cu cepuri cilindrice aplicate;
     2.1.7. 2.1.4. 2.1.2.	2.2.9.	2.3.3. 2.3.4.

     • Executarea desenului la scară

     • Cotarea în desenul tehnic

     • Asamblări pentru repere din lemn

       • îmbinări: cu cep drept întreg, cu cep aplicat, cu cep deschis, ascuns, străpuns, la 90°, la 45°;

       • înnădiri: dreaptă, cu lambă şi uluc, în falţ, cu dinţi, în dinţi coadă de rândunică;

     • Reprezentarea în desen a complexelor: rame, cadre;

     • Reprezentarea în desen a subansamblurilor: sertarul.

     • Realizarea schiţei şi a desenului la scară pentru produse simple din lemn: rame, taburet, măsuţe etc.

   • Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în școală sau la operatorul economic):

     • Instrumente: planşetă, liniar, compas, raportor, echer, metru, creion, radieră

     • Mostre de materii prime: lemnul masiv, PAL, PFL, placaj, panel, lemn lamelat, plăci celulare, rame, poliuretan, materiale de umplutură, arcuri

     • Produse simple din lemn

   • Sugestii metodologice

     Conţinuturile modulului „Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor.

     Prin parcurgerea conţinuturilor prevăzute în curriculum se asigură obţinerea rezultatelor învăţării prevăzute în Standardul de Pregătire Profesională, respectiv dobândirea de către elevi a cunoştinţelor/ abilităţilor/ atitudinilor necesare utilizării eficiente a materiilor prime şi materialelor tehnologice din industria lemnului.

     Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

     Modulul „Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic, dotate conform recomandărilor menţionate mai sus.

     Pregătirea în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării.

     Parcurgerea conţinuturilor este obligatorie, iar pentru parcurgerea acestora, profesorul trebuie să studieze Standardul de Pregătire Profesională.

     Profesorul are libertatea de a dezvolta anumite conţinuturi, numărul de ore alocat fiecărei teme rămânând la latitudinea sa, în funcţie de nivelul de cunoştinţele anterioare ale elevilor, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică, punând accentul pe metode cu caracter preponderent aplicativ èi creativ.

     Plecând de la principiul includerii, acceptând că fiecare copil este diferit, se va avea în vedere utilizarea de metode specifice pentru dezvoltarea rezultatelor învăìării propuse în Standardul de Pregătire Profesională.

     Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

     Aceste activități de învățare vizează:

     • aplicarea metodelor centrate pe elev, activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

     • îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, metoda Phillips 6 – 6, metoda expertului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, brainstorming-ul, tehnica 6/3/5, pălăriile gânditoare, cafeneaua, metoda cubului, turul galeriei, starburst etc;

     • folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

     • însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

     Pentru dobândirea rezultatelor învăţării, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

   • Elaborarea de referate interdisciplinare

   • Activităţi de documentare

   • Vizionări de materiale video (casete video, CD/ DVD – uri)

   • Problematizarea

   • Demonstraţia

   • Investigaţia ştiinţifică

   • Învăţarea prin descoperire

   • Activităţi practice

   • Studii de caz

   • Jocuri de rol

   • Simulări

   • Elaborarea de proiecte

   • Activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare

   • Activităţi de lucru în grup/ în echipă

Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularităţile resurselor existente.

Pentru predarea noţiunilor corespunzător unităţii de rezultate ale învăţării 2 se poate aplica metoda de predare – învăìare „exerciţiul”, pentru tema „Asamblări pentru repere din lemn. Îmbinări” care vizează următoarele rezultate ale învăţării:

URÎ 2 Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn

2.1.6. Reprezentarea asamblărilor, a complexelor şi a subansamblurilor specifice produselor finite din lemn

Tema: Asamblări pentru repere din lemn. Îmbinări

Metoda exerciţiului constă în efectuarea conştientă şi repetată a unor acţiuni şi operaţii în scopul formării de priceperi şi deprinderi practice şi intelectuale, dezvoltării unor capacităţi şi aptitudini, consolidării cunoştinţelor dobândite, stimulării potenţialului creativ al elevilor.

Metoda cuprinde activităţi cu un caracter practic şi aplicativ, realizate de către elevi în scopul adâncirii înţelegerii şi consolidării cunoştinţelor dobândite, verificării şi corectării lor.

Modul de desfăşurare al lecţiei

• Captarea atenţiei elevilor

  În prima parte a lecţiei, cadrul didactic prezintă elevilor tema lecţiei, obiectivele urmărite, scopul lecţiei, modul de desfăşurare.

  Este utilizat material didactic adecvat format din:

  – mostre de diferite tipuri de îmbinări pentru repere din lemn: îmbinări cu cep şi scobitură, cu cep drept întreg, cu cepuri cilindrice aplicate, la 90° şi la 45°;

  • machete de repere complexe cu diferite tipuri de îmbinări;

  • fişe conspect;

  • fişe de lucru;

  • calculator, video proiector.

• Prezentarea cunoştinţelor

  Profesorul prezintă elevilor noile cunoştinţe:

  • clasificarea asamblărilor reperelor din lemn prin îmbinări;

  • explică şi demonstrează modul de reprezentare în desen, în succesiunea logică a operaţiilor, al unei îmbinări reprezentative cu cep drept întreg şi scobitură, folosind materialul didactic pregătit.

    Profesorul comunică elevilor faptul că vor efectua exerciţii practice, constând în reprezentarea în desen a unei îmbinări a două repere din lemn folosite la fabricarea produselor din lemn, după modelul prezentat.

• Desfăşurarea activităţilor de învăţare

  Sarcinile de instruire sunt individuale. Fiecare elev primeşte o fişă de lucru cu reprezentarea în desenul de perspectivă a unui tip de îmbinare (sau o machetă a unei îmbinări a două repere din lemn), urmând ca el să reprezinte vederile celor două repere care se asamblează, în desen la scară (scara 1:1).

  În timpul efectuării sarcinii de lucru profesorul dă indicaţii elevilor privind modul de rezolvare a sarcinii delucru.

• Oferirea de feed-back elevilor

După rezolvarea sarcinii de lucru profesorul va evalua lucrările şi va oferi feed-back elevilor.

Se poate aplica şi autoevaluarea sau evaluarea reciprocă în perechi a elevilor.

• Sugestii privind evaluarea

  Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

  Evaluarea continuă/ formativă este implicită demersului didactic, permiţând atât profesorului, cât şi elevului să cunoască nivelul de achiziţionare a rezultatelor învăţării, să identifice lacunele şi cauzele lor, să facă remedierile care se impun în vederea reglării procesului de predare/ învăţare.

  Evaluarea finală/ sumativă, având caracter aplicativ şi integrat, se realizează la sfârşitul procesului de învăţare şi informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

  Pentru a se realiza o evaluare cât mai completă a învăţării este necesar să se aibă în vedere mai ales evaluarea formativă continuă, evaluarea nu numai a produselor activităţii elevilor, ci şi a proceselor de învăţare, a abilităţilor şi atitudinilor dezvoltate.

  În mod obligatoriu se va asigura corelarea instrumentelor de evaluare cu rezultatele învăţării şi standardul de evaluare asociat unităţii de rezultate ale învăţării, din Standardul de Pregătire Profesională.

  Vor fi evaluate doar rezultatele învăţării evidenţiate în modul şi nu altele.

  Pentru evaluarea rezultatelor învăţării prevăzute de programa şcolară se recomandă utilizarea următoarelor instrumente: observarea sistematică, fişe de observare, tema de lucru (în clasă, acasă) concepută în vederea evaluării, proba practică, proiectul, portofoliul, fişe de autoevaluare, teste de evaluare etc.

  Se prezintă în continuare un exemplu de instrument de evaluare, fişă de lucru, care vizează următoarele rezultate ale învăţării:

  URÎ 2. Reprezentarea în desen a produselor simple din lemn

  2.1.6. Reprezentarea asamblărilor, a complexelor şi a subansamblurilor specifice produselor finite din lemn

  �FIŞA DE LUCRU

  Aveți la dispoziție următoarele 5 tipuri de îmbinări a două repere de lemn. Rezolvaţi următoarele sarcini de lucru:

  1. Analizaţi cele 5 tipuri de îmbinări primite. Identificaţi fiecare îmbinare şi completaţi tabelul de mai jos cu denumirea acesteia.

  2. Reprezentaţi într-un număr minim de proiecţii, la alegere, una dintre îmbinările prezentate.

  Nr. crt.	Reprezentarea îmbinării	Denumirea îmbinării
  1.
  2.
  3.

  4.
  5.

  Timp de lucru: 20 minute

  Se punctează:

  �FIŞA DE EVALUARE

  • identificarea corectă a fiecărei îmbinări

  • completarea tabelului cu denumirea corectă a îmbinării

  • reprezentarea corectă, la alegere, a unei îmbinări.

  Nr. crt.	Reprezentarea îmbinării	Denumirea îmbinării
  1.
  2.
  3.

  4.
  5.

• Bibliografie

1. Morar, L., Desen tehnic, vol. I, Tâmplar – Tehnician Prelucrarea Lemnului Editura Universităţii ”Transilvania”, Braşov, 2004.

2. Murari, M., ş.a., Fabricarea produselor din lemn, Manual pentru anul I Şcoală profesională, Editura Niculescu ABC, 2004.

3. Năstase, V., Ionescu, F.L., Cota N., Desen tehnic în industria lemnului Editura Tehnică Bucureşti, 1996.

4. Pentilescu, M., Georgescu E., Fabricarea produselor din lemn, Manual pentru anul I Şcoală profesională, Editura Economică Preuniversitaria, 2002.

5. Vrânceanu, S., Desen tehnic şi ornamental în industria lemnului, Manual pentru clasa a – IX-a liceu şi Şcoală profesională, Editura Economică Preuniversitaria, 2002.

   MINISTERUL EDUCAŢIEI

   CENTRUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PROFESIONAL ŞI TEHNIC

   Anexa nr. 2 la OME nr. 3832 din 25.05.2021

   CURRICULUM

   pentru clasa a IX-a

   ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL

   Domeniul de pregătire profesională: ELECTRIC

   2021

   GRUPUL DE LUCRU:

   BĂLĂŞOIU TATIANA CIŞMAN AMELIA DRUŢĂ IANA

   GHEORGHIU TATIANA GENOVEVA

   ing., prof. grad didactic I, Colegiul „Ştefan Odobleja” Craiova ing., prof. grad didactic I, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Iaşi ing., prof. grad didactic I, Colegiul Tehnic Energetic Bucureşti

   ing., prof. grad didactic I, Liceul Tehnologic „Sfântul Pantelimon” Bucureşti

   MARINESCU PATRIŢA ing., prof. grad didactic I, Liceul Tehnologic „Spiru Haret”

   Târgovişte

   PUNEI DANA ANIŞOARA ing., prof. grad didactic I, Colegiul Tehnic de Electronică şi

   Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu” Iaşi

   RAFA MARIA ADRIANA

   SĂCĂCIAN DORINA STĂNCULEANU LUCICA

   ŢUCANU DANIELA CORNELIA

   ing., prof. grad didactic I, Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”

   Cluj-Napoca

   ing., prof. grad didactic I, Colegiul Tehnic "Traian Vuia" Oradea

   dr. ing., prof. grad didactic I, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău

   ing., prof. grad didactic I, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” Braşov

   COORDONARE CNDIPT:

   CARMEN RĂILEANU – Inspector de specialitate curriculum

   NOTĂ DE PREZENTARE

   Acest curriculum se aplică pentru calificarea ELECTRICIAN AUTO corespunzătoare domeniului de pregătire profesională Electric:

   Curriculumul a fost elaborat pe baza standardului de pregătire profesională (SPP) aferent calificării sus menționate.

   Nivelul de calificare conform Cadrului național al calificărilor – 3 Corelarea dintre unitățile de rezultate ale învățării și module:

   Unitatea de rezultate ale învăţării – tehnice generale (URI)	Denumire modul
   URÎ 1. Realizarea lucrărilor de tehnologie generală în electrotehnică	MODUL I. Tehnologii generale în electrotehnică
   URÎ 2. Realizarea componentelor echipamentelor electrice	MODUL II. Componentele echipamentelor electrice
   URÎ 3. Măsurarea mărimilor electrice în curent continuu	MODUL III. Măsurări electrice în curent continuu

   PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT

   Clasa a IX-a Învățământ profesional

   Aria curriculară Tehnologii

   Domeniul de pregătire profesională: ELECTRIC

   Cultură de specialitate şi pregătire practică săptămânală Modul I. Tehnologii generale în electrotehnică

   Total ore /an: 102

   din care: Laborator tehnologic – Instruire practică 34

   Modul II. Componentele echipamentelor electrice

   Total ore /an: 102

   din care: Laborator tehnologic – Instruire practică 34

   Modul III. Măsurări electrice în curent continuu

   Total ore /an: 102

   din care: Laborator tehnologic 34

   Instruire practică –

   Total ore/an = 9 ore/săpt. x 34 săptămâni = 306 ore

   Stagii de pregătire practică – Curriculum în dezvoltare locală

   Modul IV. * _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _ _

   Total ore/an: 150

   Total ore /an = 5 zile x 6 ore /zi x 5 săptămâni= 150 ore

   TOTAL GENERAL: 456 ore/an

   Notă: În clasa a IX-a, stagiul de pregătire practică se desfăşoară la operatorul economic/instituția publică parteneră. Condițiile în care stagiul de practică se desfășoară în unitatea de învățământ, sunt stabilite prin metodologia de organizare și funcționare a învățământului profesional.

   * Denumirea şi conţinutul modulului/modulelor vor fi stabilite de către unitatea de învăţământ în parteneriat cu operatorul economic/instituția publică parteneră, cu avizul inspectoratului şcolar.

   MODUL I. TEHNOLOGII GENERALE ÎN ELECTROTEHNICĂ

   • Notă introductivă

     Modulul „Tehnologii generale în electrotehnică”, componentă a ofertei educaționale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Electric, face parte din cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învățământ profesional.

     Modulul are alocat un număr de 102 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

     • 34 ore/an – instruire practică

       Modulul „Tehnologii generale în electrotehnică” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Electric sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

   • Structură modul

     Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

     URÎ 1. REALIZAREA LUCRĂRILOR DE TEHNOLOGIE GENERALĂ ÎN ELECTROTEHNICĂ			Conţinuturile învăţării
     Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
     Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
     1.1.1.	1.2.1. 1.2.2. 1.2.17.	1.3.1. 1.3.7.	Organizarea locului de muncă
     1.1.2.	1.2.3. 1.2.4. 1.2.5. 1.2.17. 1.2.18.	1.3.1. 1.3.7.	Reprezentări grafice (schiţe şi desene la scară) pentru piese simple, repere/ subansambluri reprezentare şi notare, reguli de haşurare şi notare);

     • Cerinţe referitoare la organizarea ergonomică a locului de muncă:

       • poziţia de lucru;

       • economia mişcărilor;

       • factorii de microclimat (ventilaţie, temperatură, iluminare, zgomot).

     • Documentaţie tehnică şi tehnologică specifică locului de muncă:

       • fişa tehnologică;

       • planul de operaţii;

       • liste de materiale, cataloage.

     • Norme privind realizarea desenelor tehnice:

       • linii utilizate în desenul tehnic;

       • scrierea tehnică;

       • formate de desen industrial;

       • indicatorul desenelor tehnice;

       • reprezentarea proiecţiilor ortogonale în desenul tehnic;

       • reprezentarea vederilor şi a secţiunilor (reguli de

     			Reprezentări grafice pentru schemele de instalaţii electrice:
     1.1.3.	1.2.6. 1.2.7. 1.2.17. 1.2.18.	1.3.1. 1.3.2. 1.3.3. 1.3.7.	Mijloace de măsură şi control a dimensiunilor geometrice ale pieselor, reperelor/ subansamblelor (operaţii de măsurare): Soft educaţional pentru simularea procesului de măsurare a dimensiunilor geometrice ale pieselor cu ajutorul şublerului şi micrometrului
     1.1.4. 1.1.7.	1.2.8. 1.2.9. 1.2.10. 1.2.11. 1.2.15. 1.2.16. 1.2.17. 1.2.18.	1.3.1. 1.3.2. 1.3.3. 1.3.4. 1.3.5. 1.3.6. 1.3.7. 1.3.9.	Lucrări de lăcătuşerie generală (definire, SDV-uri/ utilaje/mijloace de măsurare şi control utilizate, proces tehnologic, norme SSM şi PSI specifice): Norme de protecţia mediului şi de gestionare a deşeurilor în cadrul lucrărilor de lăcătuşărie generală
     1.1.5. 1.1.7.	1.2.12. 1.2.13. 1.2.15. 1.2.16. 1.2.17. 1.2.18.	1.3.1. 1.3.2. 1.3.3. 1.3.4. 1.3.5. 1.3.6.	Lucrări pregătitoare ale proceselor tehnologice (definire, etape de execuție, SDV-uri necesare, norme SSM şi PSI specifice):

     • cotarea în desenul tehnic (elementele cotării, simboluri utilizate la cotare, reguli de execuţie grafică a cotării);

     • scări de reprezentare utilizate în desenul tehnic.

     • Execuția schiţelor (după model) şi a desenelor tehnice la scară:

       • etapele alcătuirii unei schiţe după model;

       • reguli de execuţie a unei schiţe după model;

       • etapele alcătuirii unui desen tehnic la scară;

       • exemple de schiţe şi desene ale unor piese simple, repere/subansambluri, din fişele tehnologice.

       • simboluri şi semne convenționale utilizate în schemele instalaţiilor electrice;

       • exemple de reprezentări convenţionale ale schemelor electrice: scheme de montaj, scheme de principiu.

     • şublere;

     • micrometre;

     • comparatoare;

     • calibre;

     • şabloane;

     • rigle gradate;

     • echere;

     • raportoare.

     • operaţii tehnologice: îndreptarea, trasarea, îndoirea, debitarea, pilirea, polizarea, găurirea, ştanţarea, filetarea;

     • asamblări demontabile: cu filet, cu ştifturi, cu pene, cu caneluri;

     • asamblări nedemontabile: lipire, nituire.

     • curăţare;

     • decapare;

     • dezizolare.

     		1.3.7. 1.3.9.	Norme de protecţia mediului şi de gestionare a deşeurilor în cadrul lucrărilor pregătitoare
     1.1.6.	1.2.14. 1.2.17.	1.3.8.	Modalităţi de avertizare a pericolelor la locul de muncă (semnale de avertizare: semnale sonore, vizuale, avertismente scrise, indicatoare, culori de securitate)

   • Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în şcoală sau la operatorul economic):

     • Semifabricate: table, platbande, bare, profile, ţevi, sârme, conductoare, izolatoare

     • SDV-uri și utilaje specifice lucrărilor de lăcătuşărie: placă de îndreptat, nicovale, ciocane, masă de trasat, ac de trasat, punctator, compas, menghină, nicovală, foarfece şi cleşti pentru tăiat, dălţi, pile, pietre de polizor, polizoare, maşini de găurit, burghie, maşini de ştanţat, tarozi, filiere, ciocan de lipit, instalaţie de lipit, căpuitor, contracăpuitor, trăgător

     • Organe de asamblare şi materiale de lipit: şuruburi, piuliţe, şaibe, pene, arcuri, ştifturi, arbori şi butuci canelaţi, nituri, aliaje de lipit

     • Mijloace de măsură şi control: şublere, micrometre, comparatoare, calibre, şabloane, rigle gradate, echere, raportoare

     • SDV-uri şi materiale specifice lucrărilor pregătitoare: perii de sârmă, hârtie abrazivă, cleşti pentru dezizolat, cuţite

     • Mijloace şi echipamente de stingere a incendiilor, avertizoare (acustice, vizuale, de fum etc)

     • Documentaţie tehnică şi tehnologică

     • Echipament individual de securitatea muncii

   • Sugestii metodologice

   Conţinuturile modulului „Tehnologii generale în electrotehnică” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor.

   Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

   Modulul „Tehnologii generale în electrotehnică” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic, dotate conform recomandărilor menţionate mai sus.

   Pregătirea în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării.

   Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

   Aceste activități de învățare vizează:

   • aplicarea metodelor centrate pe elev, activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

   • îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită

     efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, metoda Phillips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;

   • folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

   • însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

     Pentru dobândirea rezultatelor învăţării, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

   • elaborarea de referate interdisciplinare;

   • activităţi de documentare;

   • vizionări de materiale video (casete video, cd/ dvd – uri);

   • problematizarea;

   • demonstraţia;

   • investigaţia ştiinţifică;

   • învăţarea prin descoperire;

   • activităţi practice;

   • studii de caz;

   • jocuri de rol;

   • simulări;

   • elaborarea de proiecte;

   • activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare;

   • activităţi de lucru în grup/ în echipă.

   Un exemplu de metodă didactică ce poate fi folosită în activităţile de învăţare este metoda ciorchinelui.

   Ciorchinele este o metodă care presupune identificarea unor conexiuni logice între idei. Poate fi folosită cu succes atât la începutul unei lecţii pentru reactualizarea cunoştinţelor predate anterior, cât şi în cazul lecţiilor de sinteză, de recapitulare, de sistematizare a cunoştinţelor. Ciorchinele este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe evidenţiind modul de a înţelege o anumită temă, un anumit conţinut. Ciorchinele reprezintă o tehnică eficientă de predare şi învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi deschis.

   Metoda ciorchinelui funcţionează după următoarele etape:

   1. Se scrie un cuvânt/ temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei, a unei pagini de caiet sau a unei hârtiei de flipchart.

   2. Elevii vor fi solicitaţi să-şi noteze toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trasând linii între acestea şi cuvântul iniţial. În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor trasa/ desena linii între toate ideile care par a fi conectate.

   3. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.

      Există câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii ciorchinelui:

      • scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema/ problema pusă în discuţie;

      • nu judecaţi / evaluaţi ideile produse, ci doar notaţiile;

      • nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat; dacă ideile refuză să vină insistaţi şi zăboviţi asupra temei până ce vor apărea unele idei;

      • lăsaţi să apară cât mai multe şi mai variate conexiuni între idei; nu limitaţi nici numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre acestea.

        Această tehnică este foarte flexibilă şi poate fi utilizată atât individual cât şi ca activitate de grup. Atunci când se aplică individual, tema discutată trebuie să fie familiară elevilor care nu mai pot culege informaţii de la colegi. În acest caz, utilizarea acestei tehnici poate reprezenta o pauză în brainstorming-ul de grup, dând posibilitatea elevilor să gândească în mod independent. Când este folosită în grup, elevii pot afla ideile altora şi cunoştinţele se îmbogăţesc. Se poate folosi tehnica în faza de fixare-consolidare a cunoştinţelor sub denumirea de „ciorchine revizuit”, elevii fiind dirijaţi, cu ajutorul unor întrebări, în gruparea informaţiilor în funcţie de anumite criterii. Astfel se fixează şi se structurează mai bine ideile, facilitându-se reţinerea şi înţelegerea lor. Adesea poate rezulta un

        „ciorchine cu mai mulţi sateliţi”.

        

        Exemplu: Se propune metoda ciorchinelui pentru introducerea în tema “Asamblări prin lipire”, ca mijloc de a stimula gândirea înainte de a studia mai temeinic acest subiect. Se scrie subiectul “generator de idei” şi anume “Asamblări prin lipire”. Elevii îşi exprimă ideile care le vin în minte în legătură cu subiectul respectiv.

        „Ciorchinele” va fi completat de profesor, care va preciza alte informaţii privind tema anunţată.

Folosirea aceste metode asigură condiţii optime elevilor să se afirme atât individual cât şi în echipă, să beneficieze de avantajele învăţării individuale, cât şi de cele ale învăţării prin cooperare. Stimulează participarea activă a elevilor la propria lor formare şi îi încurajează să gândească liber şi deschis.

• Sugestii privind evaluarea

  Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

  Evaluarea rezultatelor învăţării poate fi:

  1. Continuă:

     • instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcţie de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învăţare ale elevilor.

     • planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitându-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeaşi perioadă de timp.

     • va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile specificate în standardul de pregătire profesională.

  2. Finală:

     • realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfârşitul procesului de predare/ învăţare, pe baza criteriilor și indicatorilor de realizare și ponderea acestora, precizați în standardul de pregătire profesională al calificării şi care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

  Sugerăm următoarele instrumente de evaluare continuă:

  • fişe de observaţie;

  • fişe test;

  • fişe de lucru;

  • fişe de documentare;

  • fişe de autoevaluare/ interevaluare;

  • eseul;

  • referatul ştiinţific;

  • proiectul;

  • activităţi practice;

  • teste docimologice;

  • lucrări de laborator/practice.

    Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:

  • proiectul,

  • studiul de caz,

  • portofoliul,

  • testele sumative.

    

    Exemplu: Rezultatul învăţării vizat:

    Pentru aceasta se propune următorul model de test de evaluare:

    TEST DE EVALUARE

    I. Pentru fiecare dintre enunţurile următoare, încercuiţi pe foia de răspuns litera corespunzătoare răspunsului corect: 10p

    1. Aliajele pentru lipiri moi se realizează pe bază de:

    • Asumarea iniţiativei în rezolvarea unor probleme;

    • Colaborarea cu colegii de echipă în scopul îndeplinirii sarcinilor de la locul de muncă

Se recomandă ca în parcurgerea modulului să se utilizeze atât evaluarea de tip formativ, cât și de tip sumativ, pentru verificarea atingerii rezultatelor învăţării. Elevii vor fi evaluaţi în ceea ce priveşte atingerea rezultatelor învăţării specificate în cadrul modulului.

argint; cupru; staniu; wolfram. La lipirile tari temperatura de topire a aliajului de lipit este: 400° C; nu contează; peste 400° C; sub 400° C. II. Completaţi spaţiile libere din enunţurile de mai jos (care descriu proprietăţile ciocanului de lipit realizat din cupru electrolitic şi folosit pentru lipiri moi), astfel încât acestea să fie corecte: 15p Pentru lipire după pregătirea pieselor prin curăţare acestea se spală, se usucă şi se acoperă cu…….(1). pentru îndepărtarea oxizilor. Lipitura tare se execută cu aliaje de ……..(2). cu zinc. Metalul de adaos utilizat la lipire trebuie să aibă o temperatură de topire mai …..(3). decât metalul de bază.
III. Se consideră instalaţia de lipit din imaginea de mai jos: 50p
a. Precizaţi denumirea instalaţiei de lipit
	b. Denumiți elementele instalației notate cu cifre de 1 la 9. IV. Daţi două exemple de utilizare a asamblărilor prin lipire. Precizaţi tipul lor (lipiri moi sau lipiri tari) şi justificaţi răspunsul. 15p Timp de lucru: 30 minute. Se acordă din oficiu 10 puncte.

• Bibliografie

  1. http://www.tvet.ro/index.php/ro/curriculum/153.html

  2. http://www.didactic.ro/materiale-didactice/lipirea-metalelor

  3. Standarde de pregătire profesională pentru calificările de nivel 3, domeniul de pregătire profesională Electric

  4. Hilohi S, Popescu M, Huhulescu M, Instalaţii şi echipamente electrice, Manual pentru licee industriale, clasele a IX-a şi a X-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994

  5. Mareş F, Zaharciuc V, Stoian C, Manual pentru cultura de specialitate pentru Şcoala de Arte şi Meserii, domeniul Electric, clasa a IX-a, Editura Economică Preuniversitaria, Bucureşti, 2004

  6. Tănăsescu M., Gheorghe M., Desen Tehnic, Manual pentru clasa a IX-a profil tehnic,

  Editura Aramis, 2004

  MODUL II. COMPONENTELE ECHIPAMENTELOR ELECTRICE

• Notă introductivă

  Modulul „Componentele echipamentelor electrice”, componentă a ofertei educaìionale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Electric, face parte din cultura de specialitate èi pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învăìământ profesional.

  Modulul are alocat un număr de 102 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

  • 34 ore/an – instruire practică

  Modulul „Materiale electrotehnice” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoètinìe, abilităìi èi atitudini necesare angajării pe piaìa muncii în una din ocupaìiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Electric sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

• Structură modul

  Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

  URÎ 2. COMPONENTELE ECHIPAMENTELOR ELECTRICE			Conţinuturile învăţării
  Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
  Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
  2.1.1.	2.2.1. 2.2.14. 2.2.15.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4.	Clasificarea şi caracteristicile generale ale materialelor electrotehnice
  2.1.2. 2.1.4.	2.2.2. 2.2.3. 2.2.10. 2.2.14. 2.2.15.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4.	Materiale utilizate la realizarea componentelor echipamentelor electrice

  • Clasificarea materialelor din punct de vedere electric (după rezistivitatea electrică a materialelor)

  • Caracteristici generale ale materialelor utilizate în domeniul electric:

    • proprietăţi fizice generale, termice şi electrice;

    • proprietăţi chimice;

    • proprietăţi mecanice.

  • Materiale conductoare – metale şi aliaje metalice (proprietăţi fizice, chimice, mecanice şi tehnologice specifice şi utilizări):

    • materiale de înaltă conductivitate electrică: cuprul şi aliajele sale, aluminiul şi aliajele sale, materialele preţioase, fierul şi nichelul;

    • metale cu temperatură înaltă de topire: wolfram, molibden, tantal;

    • metale cu temperatură joasă de topire: staniu, plumb şi zinc;

    • materiale conductoare de înaltă rezistivitate electrică: aliaje pentru rezistoare etalon şi de precizie, pentru rezistoare şi pentru elemente de încălzire electrică.

  			Surse de informare şi documentare pentru materiale electrotehnice
  2.1.3. 2.1.4.	2.2.4. 2.2.5. 2.2.6. 2.2.7. 2.2.8. 2.2.9. 2.2.11. 2.2.14. 2.2.15.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4.	Componentele echipamentelor electrice Surse de informare şi documentare pentru componentele echipamentelor electrice
  2.1.5.	2.2.12. 2.2.13.	2.3.5.	Norme de protecţia mediului şi de gestionare a deşeurilor

  • Materiale electroizolante (proprietăţi fizice, chimice, mecanice şi tehnologice specifice şi utilizări): gazoase, lichide, solide – organice şi anorganice

  • Materiale semiconductoare (proprietăţi specifice şi utilizări): germaniul, siliciul, compuşi semiconductori

  • Materiale (fero)magnetice (proprietăţi specifice şi utilizări):

    • magnetice moi: fierul tehnic pur, fonte şi oţeluri, aliaje fier-siliciu, alsifer, permalloy, ferite moi, aliaje termocompensatoare;

    • magnetice dure: oţeluri cu carbon, oţeluri aliate, aliaje alni şi alnico, ferite dure, compuşi cu pământuri rare.

  • Componente electrice şi electronice: rezistoare, bobine, condensatoare, diode, tranzistoare (clasificare, parametri nominali, simbolizare şi marcare, tipuri constructive, materiale folosite la fabricare, domenii de utilizare)

  • Conductoare şi cabluri electrice (clasificare şi simbolizare, materiale folosite, domenii de utilizare);

  • Contacte electrice, izolatoare și piese izolante, termobimetale, miezuri magnetice, electromagneţi, mecanisme de acționare, camere de stingere, elemente arcuitoare (clasificare, tipuri constructive, materiale folosite, domenii de utilizare).

• Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în şcoală sau la operatorul economic):

  • Seturi /mostre de materiale conductoare, semiconductoare, magnetice, electroizolante

  • Componente electrice şi electronice: rezistoare, bobine, condensatoare, diode, tranzistoare

  • Semifabricate: conductoare şi cabluri electrice, contacte electrice, izolatoare şi piese electroizolante, miezuri magnetice, electromagneţi, mecanisme de acționare, elemente arcuitoare

  • Calculatoare conectate la Internet

• Sugestii metodologice

  Conţinuturile modulului „Componentele echipamentelor electrice” trebuie să fie abordate într-o manieră flexibilă, diferenţiată, ţinând cont de particularităţile colectivului cu care se lucrează şi de nivelul iniţial de pregătire.

  Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

  Modulul „Componentele echipamentelor electrice” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic, dotate conform recomandărilor precizate în unităţile de rezultate ale învăţării, menţionate mai sus.

  Pregătirea practică în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării/ competenţelor de specialitate.

  Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

  Acestea vizează următoarele aspecte:

  • aplicarea metodelor centrate pe elev, pe activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, pe exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, pe transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

  • îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, metoda Phillips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;

  • folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

  • însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

    Pentru atingerea rezultatelor învăţării şi dezvoltarea competenţelor vizate de parcurgerea modulului, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

  • elaborarea de referate interdisciplinare;

  • activităţi de documentare;

  • vizionări de materiale video (casete video, cd/ dvd – uri);

  • problematizarea;

  • învăţarea prin descoperire;

  • activităţi practice;

  • studii de caz;

  • elaborarea de proiecte;

  • activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare;

  • activităţi de lucru în grup/ în echipă.

    Una dintre metodele interactive ce poate fi integrată în activităţile de învăţare-evaluare este

    metoda R.A.I.

    Metoda RAI are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor de a comunica, prin întrebări şi răspunsuri, ceea ce tocmai au învăţat elevii; „ceea ce tocmai au învăţat” elevii desemnează rezultatul unei activităţi de predare de către profesor, de documentare a elevilor, de sistematizare a unor cunoştinţe anterioare, de integrare a noilor informaţii în sistemul propriu de cunoştinţe. Activitatea permite fixarea cunoştinţelor, clarificarea noţiunilor, verificarea corectitudinii propriilor percepţii şi stimulează competiţia dintre elevi.

    Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei secvenţe de instruire, profesorul împreună cu elevii, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unei mingii mici şi uşoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată, celui care o prinde. Cel care prinde mingea, răspunde la întrebare şi apoi, o aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare.

    Evident, cel ce întreabă trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Cel care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar cel care a pus întrebarea, va da şi răspunsul: astfel are ocazia de a mai arunca odată mingea, şi deci, de a mai pune o întrebare. Dacă cel care interoghează nu ştie răspunsul la propria întrebare este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Treptat în grup rămân cei mai bine pregătiţi. Metoda stimulează spiritul de competiţie între elevi şi poate fi abordată sub forma unui concurs „Cine ştie mai multe despre …?”

    Exemple de întrebări:

  • Ce ştii despre … ?

  • Care sunt ideile principale ale … ?

  • Despre ce ai învăţat astăzi … ?

  • Care este importanţa faptului că … ?

  • Cum explici faptul că … ?

  • Cum justifici faptul că … ?

  • Cum consideri că ar fi mai avantajos să … sau să … ?

  • Ce ţi s-a părut mai dificil în … ?

  • Ce ţi s-a părut mai interesant în … ?

    Metoda constituie o strategie de învăţare care îmbină cooperarea cu competiţia: realizează un feed-back activ, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant decât metodele clasice de evaluare. Exersează abilităţile de comunicare interpersonală, capacitatea de a formula întrebări clare şi de a găsi răspunsuri potrivite. S-a dovedit practic faptul că este mult mai dificil să pui întrebări decât să răspunzi la acestea: pentru a formula întrebări trebuie să cunoşti bine problema studiată. Antrenaţi în acest joc, chiar şi elevii mai timizi se simt încurajaţi, comunică mai uşor şi participă cu plăcere la o activitate care, altfel, îi stresează.

    AVANTAJELE METODEI:

  • caracterul formativ şi creativ;

  • stimularea motivaţiei:

  • cultivarea interesului pentru activitatea intelectuală;

  • realizarea legăturilor intra-, inter- şi transdisciplinare;

  • completarea eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor;

  • realizarea unui feed-back rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant;

  • exersarea abilităţilor de comunicare interpersonală.

    DEZAVANTAJELE METODEI:

  • timpul necesar din partea profesorului pentru pregătirea materialului preliminar;

  • timpul necesar activităţii elevilor;

  • elevii sunt tentaţi să-i scoată din „joc” pe unii colegi sau să se răzbune pe alţii, formulând întrebări prea dificile pentru ei, cu riscul de a ieşi ei înşişi din joc, dacă nu ştiu răspunsul;

  • se produce dezordine în clasă;

  • tensiunea (nu ştii ce întrebări ţi se vor pune şi dacă ţi se aruncă mingea).

  Pentru tema „Conductoare şi cabluri electrice” se prezintă o listă de întrebări pentru aplicarea metodei R.A.I..

  Î: Ce categorii de materiale se folosesc pentru realizarea conductoarelor şi cablurilor electrice?

  R: Materiale conductoare, materiale electroizolante, materiale de impregnare, materiale de protecţie.

  Î: Poţi enumera trei materiale conductoare folosite pentru cabluri electrice?

  R: Cupru, aluminiu, alame, bronzuri, oţel.

  Î: De ce trebuie ca materialele electroizolante folosite la cabluri să aibă rezistenţă mare la îmbătrânire?

  R: Pentru ca proprietăţile lor, şi deci şi ale cablurilor, să nu se modifice în timp.

  Î: Câte litere se folosesc pentru simbolizarea domeniului de utilizare al cablurilor?

  R: Una sau două; prima literă este majusculă.

  Î: De unde începe simbolizarea învelişurilor unui cablu, de la conductor sau de la exterior?

  R: De la conductor spre exterior.

  Î: Ce materiale se folosesc pentru a preveni deteriorarea izolaţiei de cauciuc prin solicitări mecanice?

  R: Ţesături din bumbac, din fire de oţel, mătase sau fire sintetice aplicate pe izolaţie.

  Î: Ce literă simbolizează materialul conductor din aluminiu?

  R: A

  Î: De ce trebuie să aibă greutate specifică mică materialul conductor din structura cablurilor?

  R: Pentru a obţine maşini şi aparate electrice uşoare. Î: Pentru ce material electroizolant se foloseşte simbolul 2Y?

  R: Pentru polietilenă.

• Sugestii privind evaluarea

  Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

  Evaluarea rezultatelor învăţării poate fi:

  1. Continuă:

     • instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcţie de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învăţare ale elevilor.

     • planificarea evaluării trebuie să permită desfăşurarea acesteia într-un mediu real, după un program stabilit, evitându-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeaşi perioadă de timp.

     • va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile specificate în Standardul de Pregătire Profesională.

  2. Finală:

     • realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfârşitul procesului de predare/ învăţare, pe baza criteriilor și indicatorilor de realizare și ponderea acestora, precizați în standardul de pregătire profesională al calificării şi care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

  Propunem următoarele instrumente de evaluare continuă:

  • fişe de observaţie;

  • fişe test;

  • fişe de lucru;

  • fişe de documentare;

  • fişe de autoevaluare/ interevaluare;

  • eseul;

  • portofoliul;

  • referatul ştiinţific;

  • proiectul;

  • activităţi practice;

  • teste docimologice.

    Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:

  • proiectul, prin care se evaluează metodele de lucru, utilizarea corespunzătoare a bibliografiei, materialelor şi echipamentelor, acurateţea tehnică, modul de organizare a ideilor şi materialelor într-un raport. poate fi abordat individual sau de către un grup de elevi.

  • portofoliul, care oferă informaţii despre rezultatele şcolare ale elevilor, activităţile extraşcolare;

  • testele sumative, care reprezintă un instrument de evaluare complex, format dintr-un ansamblu de itemi care permit măsurarea şi aprecierea nivelului de pregătire al elevului. Oferă informaţii cu privire la direcţiile de intervenţie pentru ameliorarea şi/ sau optimizarea demersurilor instructiv-educative.

În parcurgerea modulului se va utiliza evaluare de tip formativ şi la final de tip sumativ pentru verificarea atingerii rezultatelor învăţării. Elevii trebuie evaluaţi numai în ceea ce priveşte atingerea rezultatelor învăţării specificate în cadrul acestui modul.

Se propune un test de evaluare ce vizează verificarea nivelului de realizare pentru următoarele rezultate ale învăţării:

R.Î. 2.1.3. Componentele echipamentelor electrice – Conductoare şi cabluri electrice (clasificare şi simbolizare, materiale folosite, domenii de utilizare)

R.Î. 2.2.7. Identificarea tipurilor constructive de componente utilizate la realizarea echipamentelor electrice

R.Î. 2.2.8. Identificarea materialelor utilizate la realizarea componentelor echipamentelor electrice R.Î. 2.2.9. Asocierea componentelor echipamentelor electrice cu domeniul de utilizare

corespunzător

R.Î. 2.2.14. Utilizarea corectă a vocabularului de specialitate în procesul de comunicare la locul de muncă.

R.Î. 2.2.15. Comunicarea/raportarea rezultatelor activităţilor desfăşurate R.Î. 2.3.4. Asumarea iniţiativei în rezolvarea unor probleme

Testul de evaluare are în vedere conţinuturile corespunzătoare temei „Conductoare şi cabluri electrice”.

TEST DE EVALUARE

1. Scrieţi informaţia corectă care completează spaţiile libere (20 puncte)

   1. Domeniul de utilizare a conductoarelor şi cablurilor electrice determină tipul şi

      gama de şi frecvenţe de utilizare.

   2. Conductoarele care au secţiunea formată din mai multe fire sau împletite se

      numesc _.

   3. Învelişul de _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ care asigură şi se numeşte manta.

   4. Materialele de protecţie împotriva acţiunii mediului folosite în construcţia conductoarelor şi cablurilor electrice pot fi _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ sau _.

   5. Litera I utilizată în simbolizarea conductoarelor şi cablurilor electrice poate avea semnificaţia de

      _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ sau _.

2. Scrieţi alăturat litera corespunzătoare răspunsului corect (20 puncte)

   1. Cordonul este alcătuit din:

      1. unul sau mai mai multe conductoare izolate;

      2. două sau mai multe conductoare izolate;

      3. unul sau mai multe conductoare neizolate;

      4. două sau mai multe conductoare neizolate.

   2. Grupul de litere Aℓ utilizat în simbolizarea conductoarelor şi cablurilor electrice are semnificaţia:

      1. conductor de aluminiu;

      2. conductor de alamă;

      3. armătură de sârmă lată de oţel;

      4. armătură din sârmă lată de oţel zincat.

   3. Materialele electroizolante folosite în construcţia conductoarelor şi cablurilor electrice trebuie să aibă:

      1. tensiune de străpungere cât mai mare, pentru ca grosimea izolaţiei să fie cât mai mare;

      2. tensiune de străpungere cât mai mare, pentru ca grosimea izolaţiei să fie cât mai mică;

      3. tensiune de străpungere cât mai mică, pentru ca grosimea izolaţiei să fie cât mai mare;

      4. tensiune de străpungere cât mai mică, pentru ca grosimea izolaţiei să fie cât mai mică.

   4. Faţă de cupru, aluminiul are:

      1. rezistivitate electrică mai mică şi rezistenţă mecanică mai mică;

      2. rezistivitate electrică mai mică şi rezistenţă mecanică mai mare;

      3. rezistivitate electrică mai mare şi rezistenţă mecanică mai mică;

      4. rezistivitate electrică mai mare şi rezistenţă mecanică mai mare.

   5. Faţă de aluminiu, cuprul are:

      1. rezistenţă la coroziune mai mare şi greutate specifică mai mare;

      2. rezistenţă la coroziune mai mică şi greutate specifică mai mică;

      3. rezistenţă la coroziune mai mică şi greutate specifică mai mare;

      4. rezistenţă la coroziune mai mare şi greutate specifică mai mică.

3. Notaţi în dreptul fiecărui enunţ, litera A, dacă apreciaţi că enunţul este adevărat sau litera F, dacă apreciaţi că enunţul este fals (10 puncte):

   1. În construcţia conductoarelor şi cablurilor electrice, aluminiul se poate utiliza atât ca material conductor, cât şi ca material de protecţie.

   2. Simbolizarea conductoarelor şi cablurilor electrice se efectuează cu litere sau grupe de litere care descriu, de la exterior spre conductor, învelişurile conductorului sau cablului respectiv.

   3. Materialele electroizolante utilizate în construcţia conductoarelor şi cablurilor electrice trebuie să aibă rezistenţa la îmbătrânire mare pentru a garanta siguranţa în exploatare a conductoarelor.

   4. Oţelul, bronzul şi alama se folosesc în construcţia conductoarelor şi cablurilor electrice pentru că au rezistenţa mecanică mare.

   5. Cablurile pentru instalaţii electrice fixe se simbolizează cu litera f.

4. Reformulaţi propoziţiile false identificate la punctul C astfel încât acestea să fie adevărate (10 puncte).

5. Răspundeţi la următoarele cerinţe (20 puncte):

   1. Numiţi trei domenii de activitate în care se utilizează conductoarele şi cablurile electrice.

   2. Enumeraţi tipurile constructive de conductoare electrice.

   3. Ce materiale metalice se utilizează ca materiale de protecţie împotriva deteriorării cablurilor?

   4. Cum se simbolizează un conductor de aluminiu, pentru instalaţii fixe, cu izolaţie din polietilenă?

   5. Care este materialul de impregnare cel mai utilizat în construcţia conductoarelor şi cablurilor electrice?

6. Rezolvaţi aritmogriful următor: (10 puncte)

A

a b c d e f g h i

• Bibliografie

  1. http://www.tvet.ro/index.php/ro/curriculum/153.html

  2. https://sites.google.com/site/profesoringiner/proiecte/mariale-personale/materiale-electrotehnice

  3. Standarde de pregătire profesională pentru calificările de nivel 3, domeniul de pregătire profesională Electric

  4. Fetița I, Fetița A, Materiale electrotehnice şi electronice, Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1997

  5. Hilohi S, Popescu M, Instalaţii şi echipamente electrice, Tehnologia meseriei, Manual pentru licee industriale, clasele a IX-a şi a X-a, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1995

  6. Husu A.G., Olariu M.I., Olariu N., Materiale Electrotehnice – Curs, Editura Bibliotheca, Bucureşti, 2010

  7. Mareş F, Zaharciuc V, Stoian C, Manual pentru cultura de specialitate pentru Şcoala de Arte şi Meserii, domeniul Electric, clasa a IX-a, Editura Economică Preuniversitaria, Bucureşti, 2004

  8. Notingher P.V., Dumitran L.M., Materiale Electrotehnice – Curs, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2015

     MODUL III. MĂSURĂRI ELECTRICE ÎN CURENT CONTINUU

• Notă introductivă

  Modulul „Măsurări electrice în curent continuu”, componentă a ofertei educaționale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Electric, face parte din cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învățământ profesional.

  Modulul are alocat un număr de 102 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

  • 34 ore/an – laborator tehnologic

  Modulul „Măsurări electrice în curent continuu” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Electric sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

• Structură modul

  Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

  URÎ 3. MĂSURAREA MĂRIMILOR ELECTRICE ÎN CURENT CONTINUU			Conţinuturile învăţării
  Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
  Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
  3.1.1.	3.2.1. 3.2.2. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.6.	Mărimi electrice din circuitele de c.c. (definire, unităţi de măsură, multipli şi submultipli, transformări ale unităţilor de măsură):
  3.1.2.	3.2.3. 3.2.4. 3.2.25.	3.3.6.	Elemente de circuit electric (definire, simbol general, mărime caracteristică):
  3.1.3.	3.2.5. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.6.	Legi şi teoreme pentru determinarea mărimilor electrice din circuitele de c.c. (enunţ, relaţii matematice):
  3.1.4.	3.2.6. 3.2.7. 3.2.8. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.6.	Circuite electrice simple de curent continuu – circuite cu rezistoare/condensatoare asociate serie, paralel şi mixt (schema electrică, relaţii de calcul pentru rezistenţa/ capacitatea echivalentă);

  • intensitatea curentului electric;

  • tensiunea electrică;

  • rezistenţa electrică;

  • puterea electrică;

  • energia electrică.

  • rezistoare;

  • condensatoare;

  • bobine;

  • surse electrice.

  • Legea lui Ohm

  • Legea lui Joule-Lentz

  • Teoremele lui Kirchhoff

  			– divizoare de tensiune şi curent (schema electrică, relaţii de calcul pentru tensiuni/ curenţi).
  3.1.5.	3.2.9. 3.2.10. 3.2.11. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.6.	Procesul de măsurare şi componentele sale
  3.1.6.	3.2.12. 3.2.13. 3.2.14. 3.2.15. 3.2.16. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.6.	Aparate analogice şi digitale pentru măsurarea mărimilor electrice (ampermetre, voltmetre, ohmmetre/megohmmetre, wattmetre, multimetre): Soft-uri educaţionale pentru studiul aparatelor analogice şi digitale de măsură
  3.1.7.	3.2.17. 3.2.18. 3.2.19. 3.2.20. 3.2.21. 3.2.22. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.3. 3.3.4. 3.3.5. 3.3.6.	Măsurarea mărimilor electrice în circuitele de c.c. (scheme de montaj, reglaje pregătitoare ale aparatelor, citirea indicaţiilor, prelucrare şi interpretare rezultate): Norme SSM şi PSI specifice măsurării mărimilor electrice Soft-uri educaționale pentru simularea măsurării mărimilor electrice în circuitele de c.c.
  3.1.8.	3.2.23. 3.2.24. 3.2.25. 3.2.26.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.6.	Extinderea domeniului de măsurare al aparatelor analogice în circuitele de c.c. (scheme de montaj, relaţii matematice):

  • Componentele procesului de măsurare:

    • măsurand;

    • mijloace de măsurare;

    • metode de măsurare.

  • Erori de măsurare:

    • tipuri de erori;

    • cauzele apariţiei erorilor de măsurare;

    • relaţii matematice de determinare.

  • elementele panoului frontal al aparatelor;

  • marcarea aparatelor de măsurat analogice;

  • domenii de măsurare ale aparatelor;

  • constanta aparatelor analogice.

  • Măsurarea intensităţii curentului electric continuu cu ampermetrul şi multimetrul

  • Măsurarea tensiunii electrice în c.c. cu voltmetrul şi multimetrul

  • Măsurarea rezistenţei electrice cu montajul volt- ampermetric, cu ohmmetrul/ multimetrul şi cu puntea Wheatstone

  • Măsurarea puterii electrice în c.c. cu montajul volt- ampermetric şi cu wattmetrul

  • extinderea domeniului de măsurare la ampermetre cu ajutorul şuntului;

  • extinderea domeniului de măsurare la voltmetre cu ajutorul rezistenţei adiţionale.

• Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în şcoală sau la operatorul economic):

  • Aparate de măsurat analogice şi digitale: ampermetre, voltmetre, ohmmetre, punţi Wheatstone, wattmetre, multimetre

  • Şunt, rezistenţă adiţională

  • Surse de c.c., rezistoare, bobine, condensatoare, conductoare de legătură

  • Soft educațional

  • Echipament individual de securitatea muncii

• Sugestii metodologice

Conţinuturile modulului „Măsurări electrice în curent continuu” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor.

Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

Modulul „Măsurări electrice în curent continuu” are o structură elastică, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic, dotate conform recomandărilor precizate în unităţile de rezultate ale învăţării, menţionate mai sus.

Pregătirea practică în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării/ competenţelor de specialitate.

Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

Aceste activități de învățare vizează:

• aplicarea metodelor centrate pe elev, pe activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, pe exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, pe transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

• îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, metoda Phillips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;

• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

  Pentru dobândirea rezultatelor învăţării, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

• elaborarea de referate interdisciplinare;

• activităţi de documentare;

• vizionări de materiale video (casete video, cd/ dvd – uri);

• problematizarea;

• demonstraţia;

• investigaţia ştiinţifică;

• învăţarea prin descoperire;

• activităţi practice;

• studii de caz;

• jocuri de rol;

• simulări;

• elaborarea de proiecte;

• activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare;

• activităţi de lucru în grup/ în echipă.

  Ca metodă didactică interactivă utilizată în activitățile de învățare se exemplifică cu metoda "Turul galeriei".

  Turul galeriei este o metodă ce poate fi utilizată în recapitularea cât și în consolidarea cunoştinţelor. Utilizarea metodei are în vedere:

  Problema

• Cum se pot utiliza la maximum spațiile de expunere din sala de curs/laborator și cum se pot obține materiale care merită expuse?

  Provocarea:

• Organizarea spațiilor de expunere în sala de curs care să susțină procesul de învățare al tuturor elevilor și să le răsplătească succesele.

  Ce se poate face?

• Crearea unor afișe care să fie reprezentative pentru diferite teme din curriculum

• Expunerea lucrările elevilor care sunt reprezentative

• Schimbarea frecventă a lucrărilor expuse

  Turul galeriei presupune parcurgerea unor anumiţi paşi:

  1. brainstorming individual;

  2. interviu de grup;

  3. producerea planşelor,

  4. susţinerea produselor de către un raportor;

  5. afişarea produselor;

  6. efectuarea turului galeriei;

  7. dezbaterea

     Pentru a realiza galeria și apoi turul acesteia se procedează astfel:

• se grupează elevii în 3-5 grupe, numerotate corespunzător;

• fiecare grup primește o fișa de lucru care conține tema de rezolvat și o foaie A2/A3 pe care vor rezolva sarcinile de lucru;

• elevii sunt lăsați să lucreze 20-35 de min., reamintindu-le să scrie numărul grupului şi să semneze;

• un secretar, ales de elevii grupei, notează rezultatele brainstormingului pe o coală de hârtie (de preferat cât mai mare), folosind markere de diferite culori;

• şeful/raportorul grupei susţine produsul realizat în faţa celorlalte grupe;

• posterele/afișele sunt apoi expuse în diferite locuri din clasă, accesibile elevilor şi la anumite distanţe, în ordinea crescătoare a numărului grupei, realizând o galerie;

• după expunerea produselor obţinute, fiecare grup examinează cu atenţie produsele celorlalte grupe. La început, grupul 1 va fi în faţa afișului grupei cu numărul 2, grupa 2 în faţa afișului grupei cu numărul 3, ș.a.m.d.;

• grupele se rotesc de la un produs la altul, se discută şi, eventual, se notează comentariile, neclarităţile, întrebările care vor fi adresate celorlalte grupe.

  După turul galeriei, fiecare grup răspunde la întrebările celorlalţi şi clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte. În acest mod, prin feed-back-ul oferit de colegi, are loc învăţarea şi consolidarea unor cunoştinţe, se valorizează produsul activităţii în grup şi se descoperă soluţii alternative la aceeaşi problemă sau la acelaşi tip de sarcină.

                   Exemple de teme care pot fi realizate utilizând "Turul galeriei":                        

• mărimi electrice din circuitele de c.c.;

• măsurarea rezistenței electrice;

• măsurarea puterii electrice;

Se consideră că nivelul de pregătire este realizat corespunzător, dacă poate fi demonstrat fiecare dintre rezultatele învăţării.

• Sugestii privind evaluarea

Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

Evaluarea rezultatelor învăţării poate fi:

1. Continuă:

   • instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcţie de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învăţare ale elevilor.

   • planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitându-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeaşi perioadă de timp.

   • va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile specificate în Standardul de Pregătire Profesională.

2. Finală:

   • realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfârşitul procesului de predare/ învăţare, şi care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor ş pe baza criteriilor și indicatorilor de realizare și ponderea acestora, precizați în standardul de pregătire profesională al calificării i atitudinilor.

Sugerăm următoarele instrumente de evaluare continuă:

• fişe de observaţie;

• fişe test;

• fişe de lucru;

• fişe de documentare;

• fişe de autoevaluare/ interevaluare;

• eseul;

• portofoliul;

• referatul ştiinţific;

• proiectul;

• activităţi practice;

• teste docimologice.

  Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:

• proiectul,

• studiul de caz,

• portofoliul,

• testele sumative.

În parcurgerea modulului se va utiliza evaluare de tip formativ şi la final de tip sumativ pentru verificarea atingerii rezultatelor învăţării. Elevii trebuie evaluaţi numai în ceea ce priveşte atingerea rezultatelor învăţării specificate în cadrul acestui modul.

Se propune următorul test de evaluare ce vizează verificarea nivelului de însuşire a următoarelor rezultate ale învăţării:

R.Î. 3.1.6. Aparate analogice şi digitale pentru măsurarea mărimilor electrice (simboluri folosite pentru marcarea aparatelor analogice, domenii de măsurare, constanta aparatelor analogice, panoul frontal al aparatelor, soft educaţional)

R.Î. 3.2.12. Decodificarea simbolurilor folosite pentru marcarea aparatelor analogice de măsurat R.Î. 3.2.13. Selectarea aparatelor de măsurat, în funcție de mărimea electrică de măsurat şi domeniul

de variaţie al acesteia

R.Î. 3.2.14. Determinarea constantei aparatelor analogice

R.Î. 3.2.15. Identificarea elementelor panoului frontal al aparatelor analogice/ digitale

R.Î. 3.2.25. Utilizarea corectă a vocabularului de specialitate în procesul de comunicare la locul de muncă

R.Î. 3.2.26. Comunicarea rezultatelor activităţilor desfăşurate R.Î. 3.3.6. Asumarea iniţiativei în rezolvarea unor probleme

TEST DE EVALUARE

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

• Timpul efectiv de lucru este de 50 minute.

SUBIECTUL I 30 puncte

1. Pentru fiecare dintre enunţurile următoare, scrieţi pe foaia de răspuns litera corespunzătoare răspunsului corect: 10p

   1. Aparatul ce poate fi utilizat pentru măsurarea unui curent de 0.18 A dintr-un circuit alimentat de la o sursă de tensiune continuă este:

      1. un ampermetru de c.c. cu domeniul de măsurare 0.1 A;

      2. un voltmetru de c.c. cu domeniul de măsurare 0.2 kV;

      3. un ampermetru de c.a. cu domeniul de măsurare 0.5 A;

      4. un ampermetru de c.c. cu domeniul de măsurare 0.2 A.

   2. Simbolul de marcare al aparatelor magnetoelectrice este:

      1. b) c) d)

2. În coloana A sunt enumerate aparate electrice de măsurat, iar în coloana B, mărimi electrice. Scrieți pe foaia de răspuns asocierile corecte dintre fiecare cifră din coloana A și litera corespunzătoare din coloana B. 20p

A. Aparate electrice de măsurat	B. Mărimi electrice
ampermetru voltmetru ohmmetru wattmetru	tensiunea electrica energia electrică rezistenţa electrică intensitatea curentului electric puterea electrică

SUBIECTUL II 40 puncte

În figura 1 este prezentat cadranul unui aparat analogic, iar în figura 2 panoul frontal al unui multimetru digital.

1. precizați semnificația simbolurilor de pe cadranul aparatului analogic din fig.1; 20p

2. identificaţi elementele numerotate cu cifrele 1-2-3-5-6-7 de pe panoul frontal al multimetrului digital din fig.2; 12p

3. precizaţi pe ce domenii trebuie poziţionat comutatorul de funcţii-4 din fig.2, dacă se doreşte măsurarea unor rezistenţe cu valori de ordinul sutelor de kiloohmi. 8p

   

   Fig. 1

   

   Fig. 2

   

   SUBIECTUL III 20 puncte

   Pentru un wattmetru se dau următoarele date:

   1. UN1= 150 V, IN1= 5A şi N1= 150 diviziuni;

   2. UN2= 300 V, IN2= 2,5A şi N2= 75 diviziuni. Calculaţi constanta wattmetrului, în ambele situaţii.

      OBS. Testul de evaluare cuprinde punctaje alocate fiecărui subiect. Rămâne la latitudinea profesorului modul în care realizează baremul detaliat.

      • Bibliografie

        1. http://www.tvet.ro/index.php/ro/curriculum/153.html

        2. Standarde de pregătire profesională pentru calificările de nivel 3, domeniul de pregătire profesională Electric

        3. Isac E., Măsurări electrice şi electronice, Manual pentru clasele a X-a, a XI-a, a XII-a,

           Editura Didactică și Pedagogică, 1999, Bucureşti

        4. Mareş F., ş.a., Domeniul electric, clasa a X-a, Electrotehnică şi măsurări electrice, Editura ART GRUP EDITORIAL, Bucureşti, 2006

        5. Mareş F., Cosma D.I., Măsurări electrice, Manual pentru clasa a IX-a, Editura CD Press, Bucureşti, 2010

        6. Tănăsescu M., Gheorghiu T., Gheţu C., Măsurări tehnice, Manual pentru clasa a X-a, Ed. Aramis, 2005, Bucureşti

MINISTERUL EDUCAŢIEI

CENTRUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PROFESIONAL ŞI TEHNIC

Anexa nr. 3 la OME nr. 3832 din 25.05.2021

CURRICULUM

pentru clasa a IX-a

ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL

Domeniul de pregătire profesională: MECANICĂ

2021

GRUPUL DE LUCRU:

Ing. Nicoleta ANASTASIU profesor, grad I, Colegiul Tehnic ,,Radu

Negru”, Galaţi

Ing. Daniela Gabriela BURDUŞEL profesor, grad I, Colegiul Tehnic Mecanic

,,Griviţa”, Bucureşti

Ing. Carmen Felicia Olivia CALINESCU

profesor, grad I, Colegiul Tehnic de Aeronautică ,,Henri Coandă”, Bucureşti

Ing. Diana GHERGU profesor, grad I, Colegiul Tehnic Energetic Bucureşti

Ing. Camelia Carmen GHEŢU profesor, grad I, Colegiul Tehnic ”Mircea cel

Bătrân”, București

Ing. Anca GORDIN STOICA Profesor, grad I, Colegiul UCECOM, Spiru

Haret, Bucureşti

Ing. Melania FILIP profesor dr., grad I, Colegiul Tehnic ,,Mircea Cristea”, Braşov

Ing. Maria IONICĂ profesor, grad I, Liceul Tehnologic ASTRA Piteşti

Ing.Carmen MĂRGINEAN profesor, gradul I, Liceul Tehnologic

,,Constantin Brâncoveanu”, Brăila

Ing. Jeaneta Steluţa MAIDANIUC profesor,Grad I, Colegiul Tehnic ,,Latcu

Vodă”, Siret

Ing.Valentina MIHAILOV profesor, grad didactic I, Colegiul Tehnic Energetic Bucuresti

Ing. Carmen PETROIU profesor, grad I, Liceul Tehnologic

,,Constantin Brâncoveanu”, Târgovişte

Ing. Mona Aliss RUDNIC Profesor, grad I, Colegiul Tehnic ”Dinicu Golescu”, București

Ing. Maria SALAI profesor, grad I, Colegiul Tehnic Reşiţa

Ing. Elena SANDU profesor, grad I, Liceul de Transporturi Ploieşti

COORDONARE CNDIPT:

CECILIA LUIZA CRĂCIUN – Inspector de specialitate curriculum CARMEN RĂILEANU – Inspector de specialitate curriculum

NOTĂ DE PREZENTARE

Acest curriculum se aplică pentru calificarea OPERATOR MONTATOR SUBANSAMBLE

corespunzătoare domeniului de pregătire profesională Mecanică:

Curriculumul a fost elaborat pe baza standardului de pregătire profesională (SPP) aferent calificării sus menționate.

Nivelul de calificare conform Cadrului național al calificărilor – 3 Corelarea dintre unitățile de rezultate ale învățării și module:

Unitatea de rezultate ale învăţării – tehnice generale (URI)	Denumire modul
URÎ 1. Realizarea schiţei piesei mecanice în vederea executării ei	MODUL I. Reprezentarea pieselor mecanice
URÎ 2. Realizarea pieselor prin operaţii de lăcătușerie general	MODUL II. Lăcătuşărie generală
URÎ 3. Montarea organelor de mașini în subansambluri mecanice	MODUL III. Organe de mașini

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Clasa a IX-a

Învățământ profesional Aria curriculară Tehnologii

Domeniul de pregătire profesională: MECANICĂ Cultură de specialitate şi pregătire practică săptămânală

Modul I. Reprezentarea pieselor mecanice

Total ore /an: 68

din care: Laborator tehnologic 17

Instruire practică 0

Modul II. Lăcătuşărie generală

Total ore /an: 170

din care: Laborator tehnologic 0

Instruire practică 68

Modul III. Organe de mașini

Total ore /an: 68

din care: Laborator tehnologic 17

Instruire practică 0

Total ore/an = 9 ore/săpt. x 34 săptămâni = 306 ore Stagii de pregătire practică – Curriculum în dezvoltare locală

Modul IV. * _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _ _

Total ore/an: 150

Total ore /an = 5 zile x 6 ore /zi x 5 săptămâni = 150 ore

TOTAL GENERAL: 456 ore/an

Notă: În clasa a IX-a, stagiul de pregătire practică se desfăşoară la operatorul economic/instituția publică parteneră. Condițiile în care stagiul de practică se desfășoară în unitatea de învățământ, sunt stabilite prin metodologia de organizare și funcționare a învățământului profesional.

* Denumirea şi conţinutul modulului/modulelor vor fi stabilite de către unitatea de învăţământ în parteneriat cu operatorul economic/instituția publică parteneră, cu avizul inspectoratului şcolar.

MODUL I. REPREZENTAREA PIESELOR MECANICE

• Notă introductivă

  Modulul „Reprezentarea pieselor mecanice”, componentă a ofertei educaționale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Mecanică, face parte din cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învățământ profesional.

  Modulul are alocat un numărul de 68 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

  • 17 ore/an – laborator tehnologic

    Modulul „Reprezentarea pieselor mecanice” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Mecanică, sau continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

• Structură modul

  Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

  URÎ I. REPREZENTAREA PIESELOR MECANICE			Conţinuturile învăţării
  Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
  Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
  1.1.1.	1.2.1. 1.2.2.	1.3.1. 1.3.2. 1.3.3. 1.3.4. 1.3.5. 1.3.6. 1.3.7. 1.3.8.
  1.1.2.	1.2.3.

  1. Materiale și instrumente necesare pentru realizarea schiţei piesei mecanice

     1. Materiale de bază şi auxiliare utilizate în desenul tehnic:

        1. Hârtia pentru desen;

        2. Creioane pentru desen;

        3. Materiale pentru şters şi corectat;

     2. Instrumente de bază utilizate în desenul tehnic:

        1. Teul, echerul şi rigla;

        2. Planşeta pentru desen;

        3. Trusa de compasuri;

        4. Şabloane utilizate la executarea desenelor.

  1. Norme generale utilizate la întocmirea schiței piesei mecanice

     1. Tipuri de standarde:

        1. Naţionale

        2. Europene;

        3. Internaţionale;

     2. Elemente de standardizare:

        1. Tipuri de linii

           1. Clasificarea liniilor după tip şi grosime;

           2. Utilizarea liniilor în desenul tehnic;

        2. Formate:

           1. Dimensiuni şi mod de utilizare;

  			2.2.2.2. Elementele grafice ale formatului (chenar, fâşia de îndosariere, reperele de centrare) 2.2.3. Indicator.
  1.1.3.	1.2.4. 1.2.5.
  1.1.4.	1.2.6. 1.2.7. 1.2.8.
  1.1.5.	1.2.9. 1.2.10.
  1.1.6.	1.2.11. 1.2.12. 1.2.13.

  1. Reguli de reprezentare în proiecție ortogonală a pieselor

     1. Reprezentarea în vedere a formelor constructive pline:

        1. Aşezarea normală a proiecţiilor;

        2. Alegerea vederii principale;

        3. Stabilirea numărului minim de proiecţii;

        4. Contur aparent, muchie reală, muchie fictivă;

        5. Reprezentarea convenţională a suprafeţelor plane;

        6. Abateri admise de la aşezarea normală a proiecţiilor (vederilor).

     2. Reprezentarea în secţiune a pieselor:

        1. Clasificarea secţiunilor;

        2. Haşurarea în desenul tehnic;

        3. Traseul de secţionare;

        4. Vizualizarea secţiunii;

        5. Reprezentarea rupturilor;

        6. Reguli de notare a secţiunilor şi rupturilor.

  1. Principii și metode de cotare a pieselor mecanice reprezentate

     1. Elementele cotării;

        1. Cota;

        2. Linia de cotă împreună cu extremităţile sale;

        3. Linia ajutătoare;

        4. Linia de indicaţie;

     2. Simboluri folosite la cotare;

     3. Cotarea elementelor specifice;

     4. Reguli de cotare;

     5. Exerciţii de înscriere a cotelor şi citire a unor desene simple cotate.

  1. Abateri de prelucrare

     1. Abateri dimensionale;

        1. Înscrierea pe desen a abaterilor dimensiunilor liniare ale pieselor;

        2. Înscrierea pe desen a toleranţelor; 5.2.Abateri de formă şi de poziţie.

  1. Reguli de reprezentare a schiței după model

     1. Fazele premergătoare executării schiţei;

        1. Identificarea piesei;

        2. Analiza formei;

        3. Analiza tehnologică;

        4. Stabilirea poziţiei de reprezentare;

     2. Etapele de executare a schiţei;

     3. Exerciţii de întocmire a schiţei după model.

• Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în şcoală sau la operatorul economic):

  • Instrumente şi materiale specifice reprezentării schiţei: planşetă, riglă gradată, echere, compasuri, florare, creioane, gumă de şters, hârtie de desen;

  • Seturi de corpuri geometrice, piese;

  • Videoproiector, calculator, soft-uri educaţionale.

  • Piese mecanice simple.

• Sugestii metodologice

Conţinuturile modulului „Reprezentarea pieselor mecanice” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor.

Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

Modulul „Reprezentarea pieselor mecanice” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic, dotate conform recomandărilor din SPP menţionate mai sus.

Pregătirea în cabinete/ laboratoare tehnologice din unitatea de învăţământ sau de la operatorul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării prevăzute în Standardul de pregătire profesională al calificării.

Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

Aceste activități de învățare vizează:

• aplicarea metodelor centrate pe elev, activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

• îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, metoda Phillips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;

• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

  Pentru dobândirea rezultatelor învăţării, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

• elaborarea de referate interdisciplinare;

• activităţi de documentare;

• vizionări de materiale video (casete video, cd/ dvd – uri);

• problematizarea;

• demonstraţia;

• investigaţia ştiinţifică;

• învăţarea prin descoperire;

• activităţi practice;

• studii de caz;

• jocuri de rol;

• simulări;

• elaborarea de proiecte;

• activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare;

• activităţi de lucru în grup/ în echipă.

Un exemplu de metodă didactică ce poate fi folosită în activităţile de învăţare este metoda piramidei.

Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date.

1. Faza decizională

5. Faza raportării soluțiilor în colectiv

1. Faza reuniunii în grupuri mari

3. Faza lucrului în perechi

2. Faza lucrului individual

1. Faza descriptivă

Etapele metodei piramidei:

1. Faza descriptivă – profesorul expune datele problemei în cauză.

2. Faza lucrului individual – elevii lucrează pe cont propriu la soluţionarea problemei timp de cinci minute. In această etapă se notează întrebările elevilor legate de subiectul tratat.

3. Faza lucrului în perechi – elevii formează grupe de câte doi pentru a discuta rezultatele individuale, la care a ajuns fiecare. În această etapă elevii solicită, din partea colegilor, răspunsuri la întrebările individuale şi, în acelaşi timp, se notează dacă apar altele noi.

4. Faza reuniunii în grupuri mari – de regulă, se alcătuiesc două grupe, aproximativ egale ca număr deelevi, compuse din perechile existente anterior şi se discută despre soluţiile la care s-a ajuns. Totodată se formulează răspunsuri la întrebările rămase nesoluţionate.

5. Faza raportării soluțiilor în colectiv – întreaga clasă, reunită, analizează şi concluzionează asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toţi elevii şi pentru a fi comparate. Se lămuresc răspunsurile la întrebările nerezolvate până la această fază, cu ajutorul profesorului.

6. Faza decizională – se alege soluţia finală şi se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate şi asupra participării elevilor la activitate.

normelor

Abilități

1.2.6. Utilizarea

cotare în vederea realizării schiţei piesei mecanice, necesară operaţiilor de lăcătuşerie

1.2.7.

Identificarea elementelor din geometria plană necesare realizării schiţei piesei mecanice

1.2.8. Cotarea pieselor mecanice

regulilor

de

şi

reprezentate în proiecție ortogonală

Atitudini

1.3.2.

Respectarea

conduitei

timpul întocmirii schitei pentru realizarea pieselor mecanice;

1.3.3.

Interrelaționarea

în

în

întocmirii schitei

timpul

pentru realizarea pieselor mecanice;

1.3.4. Asumarea rolurilor care îi revin în timpul întocmirii schiţei pentru realizarea pieselor mecanice;

Exemplu de utilizare a metodei piramidei la tema: Simboluri folosite la cotare

1. Profesorul scrie pe tablă Simboluri folosite la cotare.

2. Elevii primesc o fişă de lucru cu simboluri. Elevii trebuie să facă corelarea între simbolurile folosite la cotare şi elementele geometrice corespunzătoare.

3. Elevii în grupe de câte doi, discută modul în care, individual, au rezolvat sarcina de lucru.

4. Se alcătuiesc două grupe de elevi, aproximativ egale ca număr. În aceste grupuri se discută soluţiile de rezolvare la care s-a ajuns.

5. Întreaga clasă analizează soluțiile; se scriu răspunsurile pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toţi elevii şi pentru a fi comparate.

6. Se aleg soluțiile finale, corecte, se trag concluzii, se fac referiri la participarea elevilor la activitate.

   • Sugestii privind evaluarea

     Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

     Evaluarea rezultatelor învăţării poate fi:

     1. Continuă:

        • instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcţie de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învăţare ale elevilor.

        • planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitându-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeaşi perioadă de timp.

        • va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile specificate în standardul de pregătire profesională.

     2. Finală:

        • realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfârşitul procesului de predare/ învăţare, pe baza criteriilor și indicatorilor de realizare și ponderea acestora, precizați în standardul de pregătire profesională al calificării şi care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

     Sugerăm următoarele instrumente de evaluare continuă:

     • fişe de observaţie;

     • fişe test;

     • fişe de lucru;

     • fişe de documentare;

     • fişe de autoevaluare/ interevaluare;

     • eseul;

     • referatul ştiinţific;

     • proiectul;

     • activităţi practice;

     • teste docimologice;

     • lucrări de laborator/ practice.

       Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:

     • proiectul,

     • studiul de caz,

     • portofoliul,

     • testele sumative.

Se recomandă, ca în parcurgerea modulului, să se utilizeze atât evaluarea de tip formativ, cât și de tip sumativ, pentru verificarea atingerii rezultatelor învăţării. Elevii vor fi evaluaţi în ceea ce priveşte atingerea rezultatelor învăţării specificate în cadrul modulului.

Exemplu de instrument de evaluare

TEST DE EVALUARE

1. Pentru fiecare din itemii de mai jos încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect:

   (2 puncte)

   1. Simbolul Ø reprezintă:

      1. diametrul unui cerc

      2. diametrul sferei

      3. raza unui cerc

      4. suprafaţa triunghiulară

   2. Raza unui cerc cu valoarea de 50 mm se notează:

      1. Ø 50

      2. SR50

      3. R50

      4. D50

2. Stabiliți valoarea de adevăr a enunțurilor de mai jos. Notați cu litera A dacă enunțul este adevărat și cu F, dacă este fals.

   (2 puncte)

   1	SR înscris înaintea cotei indică raza sferei	A/F
   2	Ø înscris înaintea cotei indică un diametru	A/F
   3	□ înscris înaintea cotei indică un dreptunghi	A/F
   4	SØ înscris înaintea cotei indică o raza	A/F

3. Scrieţi pe foaia de răspuns, informaţia corectă care completează spaţiile libere:

   (3 puncte)

   

   1. Când …(1)…. unei raze se deduce din alte cote, raza trebuie indicată corespunzător, fără ca simbolul …(2)… să fie urmat de valoarea cotei

   2. Dacă centrul unui arc de cerc se află în afara limitelor spaţiului disponibil, linia de cotă a

      …..(3)…… trebuie frântă sau ……(4)…….., după cum este necesar să fie reprezentat cercul.

   3. Centrul de curbură se poate preciza prin două linii ……..(5)…….., trasate cu linie ……..(6)…………

4. Cotați desenul de mai jos:

NOTĂ

Timp de lucru: 30 de minute. Se acordă 1 punct din oficiu

(2 puncte)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (2 X 1p=2 puncte)

1a, 2c

Pentru fiecare răspuns corect se acordă câte 1 punct; pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

Subiectul II (4X0,5=2 puncte)

1 – F; 2 – A; 3 – F; 4 – F;

Pentru fiecare răspuns corect se acordă câte 0,5 puncte; pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

Subiectul III (6 X 0,5p=3 puncte)

1- cota, 2 – R , 3 – razei, 4 – întreruptă, 5 – perpendiculare , 6 – subţire

Pentru fiecare răspuns corect se acordă câte 0,5 puncte; pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

Subiectul IV (4X 0,5=2 puncte)

Pentru fiecare cotă se acordă câte 0,5 puncte; pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă

0 puncte.

Bibliografie

• Gh. Husein, Desen tehnic de specialitate, E.D.P., Bucureşti 1996

• Gh. Husein, Aplicaţii şi probleme de desen tehnic, E.D.P., Bucureşti 1981

• I . Vraca, Desen Tehnic, E.D.P., Bucureşti 1979

• M. Mănescu, s.a., Desen tehnic industrial, Editura economică, 1995

• *** Colecţie de standarde, Desene tehnice, Editura Tehnică, Bucureşti 1996

• P. Precupeţu, C. Dale, Desen tehnic industrial, Editura Tehnică, Bucureşti 1990

• M. Ionescu, D. Burduşel, ş.a., Desen Tehnic, Editura Sigma, Bucureşti 2000

• Crenguţa –Lăcrămioara Oprea- Strategii diEditura Didactică şi Pedagogică 2009

  MODUL II. LĂCĂTUŞĂRIE GENERALĂ

• Notă introductivă

  Modulul „Lăcătuşărie generală”, componentă a ofertei educaìionale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Mecanică face parte din cultura de specialitate èi pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învăìământ profesional.

  Modulul are alocat un numărul de 170 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

  • 68 ore/an – instruire practică

    Modulul „Lăcătuşărie generală” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoètinìe, abilităìi èi atitudini necesare angajării pe piaìa muncii în una din ocupaìiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Mecanică sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

• Structură modul

  Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

  URÎ 2. LĂCĂTUŞĂRIE GENERALĂ			Conţinuturile învăţării
  Rezultate ale învăţării (codificate conform SPP)
  Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
  2.1.1.	2.2.1.	2.3.1.
  2.1.2.	2.2.2. 2.2.3. 2.2.4. 2.2.5. 2.2.40.	2.3.3.	2.3. Tratamente termice aplicate oțelurilor și fontelor: recoacere, călire, revenire 2.4. Metale şi aliaje neferoase:

  1. Atelierul de lăcătușerie

     1. Organizarea atelierului de lăcătușerie;

     2. Scule, dispozitive și verificatoare utilizate în atelierul de lăcătușerie;

     3. Organizarea ergonomică a locului de muncă;

     4. Norme de sănătate și securitate în muncă în atelierul de lăcătușerie.

  1. Materiale şi semifabricate necesare executării pieselor prin operaţii de lăcătuşerie

     1. Proprietățile fizice, mecanice și tehnologice ale materialelor metalice

     2. Aliaje feroase:

        • oţeluri (clasificare, simbolizare);

        • fonte (clasificare, simbolizare).

  • cuprul şi aliajele sale (proprietăți, utilizări, simbolizare);

  • aluminiul şi aliajele sale (proprietăți, utilizări, simbolizare);

  1. Semifabricate obţinute prin deformare plastică (laminare):

     • noțiuni generale despre procedeul de prelucrare prin laminare;

     • semifabricate propriu-zise: blumuri, sleburi, țagle, platine;

  			– profile laminate (profile simple, profile fasonate), table, țevi laminate, sârme.
  2.1.3.	2.2.6. 2.2.7. 2.2.40.	2.3.2. 2.3.3. 2.3.4.
  2.1.4.	2.2.8. 2.2.9. 2.2.10. 2.2.11. 2.2.12. 2.2.13. 2.2.14. 2.2.15. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6.
  2.1.5.	2.2.16. 2.2.17. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6.
  2.1.6.	2.2.18. 2.2.19. 2.2.20. 2.2.21. 2.2.22. 2.2.23. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6.
  2.1.7.	2.2.24. 2.2.25. 2.2.26. 2.2.40.	2.3.2. 2.3.3.	7. Noțiuni generale despre prelucrarea prin așchiere a materialelor metalice (adaos de prelucrare, tipuri de așchii, scule așchietoare, mișcări necesare la așchiere, regim de așchiere)

  1. Mijloace de măsurat şi verificat

     1. Mijloace de măsurat şi verificat lungimi (șublere, micrometre);

     2. Mijloace de măsurat şi verificat unghiuri (echere);

     3. Mijloace de măsurat şi verificat suprafețe (rigle de control).

  1. Operaţii pregătitoare aplicate semifabricatelor în vederea executării pieselor prin operații de lăcătușerie generală

     1. Curăţarea manuală a semifabricatelor;

     2. Îndreptarea manuală a semifabricatelor (SDV-uri, tehnologii de execuţie, metode de control a semifabricatelor îndreptate, norme de securitate şi sănătate în muncă);

     3. Trasarea semifabricatelor (SDV-uri, operații pregătitoare executate în vederea trasării, tehnologii de execuţie, metode de control a semifabricatelor trasate, norme de securitate şi sănătate în muncă).

  1. Debitarea manuală a semifabricatelor

     1. Scule folosite la debitarea manuală prin forfecare, așchiere și dăltuire;

     2. Tehnologia debitării manuale prin forfecare;

     3. Tehnologia debitării manuale prin așchiere;

     4. Tehnologia debitării manuale prin dăltuire;

     5. Metode de control a semifabricatelor debitate;

     6. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice operaţiei de debitare.

  1. Îndoirea manuală a semifabricatelor

     1. Procesul de îndoire (calculul lungimii semifabricatului necesar obţinerii unei piese prin operaţia de îndoire);

     2. Îndoirea manuală a tablelor (SDV-uri, tehnologii de execuţie);

     3. Îndoirea manuală a barelor şi profilelor (SDV-uri, tehnologii de execuţie);

     4. Îndoirea manuală a ţevilor (dispozitive, verificatoare, tehnologie de execuţie);

     5. Îndoirea manuală a sârmelor (dispozitive, verificatoare, tehnologie de execuţie);

     6. Metode de control a semifabricatelor prelucrate prin operaţia de îndoire;

     7. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice operaţiei de îndoire.

  2.1.8.	2.2.27. 2.2.28. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6.	8.4. Metode de control a suprafeţelor prelucrate prin pilire; 8.5. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice operaţiei de pilire.
  2.1.9.	2.2.29. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6.
  2.1.10.	2.2.30. 2.2.31. 2.2.32. 2.2.33. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6. 2.3.7.
  2.1.11.	2.2.34. 2.2.35. 2.2.36. 2.2.37. 2.2.38. 2.2.40. 2.2.41.	2.3.1. 2.3.2. 2.3.3. 2.3.4. 2.3.5. 2.3.6. 2.3.7.
  2.1.12.	2.2.39. 2.2.40.	2.3.2. 2.3.3.	12. Fișa tehnologică (întocmirea fișei tehnologice după desenul de execuție al piesei, informațiile tehnologice la nivelul operației).

  1. Pilirea metalelor

     1. Clasificarea pilelor;

     2. Tehnologia de execuţie a operaţiei de pilire manuală a semifabricatelor;

     3. Metode de pilire:

        • după tipul mișcării (pilire transversală, longitudinală, circulară, în cruce);

        • după tipul suprafeței (pilire exterioară, interioară, convexă, concavă);

        • după adaosul de prelucrare (pilire de degroșare, de finisare);

  1. Polizarea pieselor

     1. Lucrări care se execută prin polizare;

     2. Polizoare: stabile şi portabile;

     3. Metode de verificare şi montare a pietrelor de polizor;

     4. Tehnologia de execuţie a operaţiei de polizare;

     5. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice operaţiei de polizare.

  1. Găurirea şi prelucrarea găurilor

     1. SDV – uri utilizate la găurire;

     2. Tipuri de maşini de găurit (stabile şi portabile); 10.3.Tehnologia de execuţie a operaţiei de găurire;

  1. Prelucrarea găurilor prin: teşire, lărgire, adâncire, alezare (SDV-uri, tehnologii de execuţie);

  2. Metode de control a alezajelor;

  3. Cauzele care conduc la apariţia rebuturilor la operaţia de găurire;

  4. Norme de protecție a mediului;

  5. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice operaţiei de găurire.

  1. Filetarea

     1. Elementele geometrice ale filetului, clasificarea filetelor;

     2. Filetarea manuală exterioară (SDV-uri, tehnologie de execuţie, metode de control);

     3. Filetarea manuală interioară (SDV-uri, tehnologie de execuţie, metode de control);

     4. Norme de protecție a mediului;

     5. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice operaţiei de filetare.

• Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în şcoală sau la operatorul economic):

  • perii de sârmă, hârtie abrazivă pentru curăţarea manuală a semifabricatelor;

  • SDV-uri pentru operaţia de îndreptare manuală: placă de îndreptat, ciocane, nicovale;

  • SDV – uri folosite la trasare: masă de trasat, ac de trasat, punctator, compas, trasator paralele, distanţier, ciocan, riglă, şubler;

  • SDV – uri folosite la debitarea manuală: foarfece manuale, cleşti pentru tăiat, fierăstraie manuale, dălţi, rigle, şublere, echere;

  • SDV – uri folosite la îndoirea manuală: menghină, nicovală, dispozitive pentru îndoirea ţevilor, dorn cilindric cu manivelă, şublere, rigle, raportoare, şabloane;

  • scule şi verificatoare folosite la pilire: pile de diferite tipuri, şublere, rigle de control, echere, şabloane;

  • polizoare: stabile şi portabile;

  • scule şi verificatoare folosite la polizare: pietre de polizor, şublere;

  • scule şi verificatoare folosite la găurire: burghie elicoidale, dispozitive pentru prinderea burghiului, dispozitive pentru prinderea piesei pe masa maşinii, şublere, micrometre;

  • scule şi verificatoare folosite la alezare, teşire, lărgire: alezoare, teşitoare, lărgitoare, şublere, micrometre;

  • SDV – uri folosite la filetarea manuală: tarozi, filiere, manivele port-tarod, port-filiere, şublere, micrometre, calibre-tampon, calibre–inel.

  • semifabricate: table, platbande, bare, profile, ţevi, sârme;

  • materiale: metalice feroase (oţeluri, fonte), aliaje ale cuprului, aliaje ale aluminiului;

  • mijloace de măsurat şi verificat: lungimi, unghiuri, suprafeţe;

  • utilaje: maşini de găurit, polizoare

• Sugestii metodologice

Conţinuturile modulului „Lăcătuşărie generală” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, diferenţiată, ţinând cont de particularităţile colectivului cu care se lucrează şi de nivelul iniţial de pregătire.

Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

Modulul „Lăcătuşărie generală” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/ şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic, dotate conform recomandărilor precizate în unităţile de rezultate ale învăţării, menţionate mai sus.

Pregătirea practică în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării prevăzute în Standardul de pregătire profesională al calificării.

Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

Aceste activități de învățare vizează:

• aplicarea metodelor centrate pe elev, pe activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, pe exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, pe transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

• îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, metoda Phillips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;

• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

  Pentru atingerea rezultatelor învăţării pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

• elaborarea de referate interdisciplinare;

• activităţi de documentare;

• vizionări de materiale video (casete video, cd/ dvd – uri);

• problematizarea;

• învăţarea prin descoperire;

• activităţi practice;

• studii de caz;

• elaborarea de proiecte;

• activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare;

• activităţi de lucru în grup/ în echipă.

Un exemplu de metodă de predare/ învățare bazată pe stimularea creativității este METODA ”CARUSELUL” (METODA GRAFFITI).

Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Elevii sunt împărţiţi în grupuri de câte 3 – 4 persoane. Aceştia lucrează la o problemă, la o întrebare ce se poate materializa într-un poster. Posterul poate fi descriptiv sau utilizându-se un organizator grafic, tabel, colaj sau desen. Când vă hotărâţi să organizaţi o lecţie utilizând Metoda Graffiti, asiguraţi-vă că dispuneţi de materialele necesare. Obligatoriu, coala pe care se realizează posterul are formatul minim A3;

2. Posterele se afişează pe pereţii sălii de predare, aceasta transformându-se, la modul figurat, într-o „galerie de artă, muzeu etc.”;

3. Fiecare echipă vine în faţa propriului poster, iar la semnalul profesorului se deplasează în sensul acelor de ceasornic, parcurgând toată „galeria”, în calitate de vizitatori sau critici. Rolul deplasării nu este numai acela de a urmări soluţiile propuse de colegi, ci şi acela de a consemna completările, întrebările, observaţiile lor vis-à-vis de acestea. Întotdeauna atrageţi atenţia elevilor asupra faptului că ei nu au voie să facă referiri jignitoare la adresa colegilor sau să interpreteze forma posterelor, ci exclusiv conţinutul acestora.

4. După ce se încheie „turul galeriei”, grupurile revin la locul iniţial şi îşi reexaminează posterele prin prisma observaţiilor colegilor. Acest moment al lecţiei este echivalent cu fixarea cunoştinţelor din lecţia tradiţională, deoarece elevii îşi lămuresc unele probleme apărute pe parcursul derulării lecţiei, discutând cu ceilalţi colegi. În această etapă, rolul

profesorului este acela de a coordona desfăşurarea discuţiilor şi de a oferi informaţii suplimentare, acolo unde este cazul.

EXEMPLU DE UTILIZARE A METODEI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII – METODA ”CARUSELUL” (METODA GRAFFITI)

Tema: ÎNDOIREA MANUALĂ A SEMIFABRICATELOR

• Procesul de îndoire (calculul lungimii semifabricatului necesar obţinerii unei piese prin operaţia de îndoire);

• Îndoirea manuală a tablelor (SDV-uri, tehnologii de execuţie);

• Îndoirea manuală a ţevilor (dispozitive, verificatoare, tehnologie de execuţie).

REZULTATELE ÎNVĂȚĂRII VIZATE

CUNOȘTINȚE

2.1.4. Îndoirea manuală a

semifabricatelor

ABILITĂȚI

2.2.18. Calculul lungimii semifabricatului necesar obţinerii unei piese prin operaţia de îndoire

2.2.19. Îndoirea manuală a tablelor şi benzilor

2.2.21. Îndoirea manuală a ţevilor

ATITUDINI

2.3.2.Colaborarea cu membrii echipei de lucru, în scopul îndeplinirii sarcinilor de la locul de muncă;

2.3.4. Asumarea, în cadrul echipei de la locul de muncă, a responsabilităţii pentru sarcina de lucru primită.

Activități:

A1. Împărțiți clasa în grupuri de câte 3 – 4 elevi; elevii studiază cu atenție conținutul tematic și desenul de execuție oferit.

Timp de lucru 10 minute.

A2. Fiecare echipă realizează un poster în care prezintă: modul de calcul al lungimii semifabricatului necesar obţinerii piesei prin operaţia de îndoire, SDV-urile necesare, tehnologia de execuţie, metodele de control a semifabricatelor prelucrate prin operaţia de îndoire, normele de sănătate și securitate în muncă.

Timp de lucru 20 minute.

A3. Fiecare echipă afiează posterul însoțit de un format A3.

A4. Fiecare echipă vine în fața propriului poster, iar la semnalul profesorului se deplasează în sensul acelor de ceasornic, parcurgând toată „galeria”, în calitate de vizitatori/ critici. Rolul

deplasării este de a urmări soluțiile propuse de colegi și de a consemna completările, întrebările, observațiile referitoare la conținutul acestora.

Atenție! Nu se vor folosi observații de genul:

„Ați scris frumos/ urât!”, „Bravo!”, „Felicitări!”, etc.

A5. Fiecare echipă revine la locul inițial și își reexaminează posterul prin prisma observațiilor colegilor. Acest moment al lecției este echivalent cu fixarea cunoștințelor din lecția tradițională, deoarece elevii își lămuresc unele probleme apărute pe parcursul derulării lecției, discutând cu ceilalți colegi. În această etapă, rolul profesorului este acela de a coordona desfășurarea discuțiilor și de a oferi informații suplimentare, acolo unde este cazul.

• Sugestii privind evaluarea

  Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

  Evaluarea rezultatelor învăţării poate fi:

  1. Continuă:

     • instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcţie de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învăţare ale elevilor.

     • planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitându-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeaşi perioadă de timp.

     • va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile specificate în standardul de pregătire profesională.

  2. Finală:

     • realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfârşitul procesului de predare/ învăţare, pe baza criteriilor și indicatorilor de realizare și ponderea acestora, precizați în standardul de pregătire profesională al calificării şi care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

  Sugerăm următoarele instrumente de evaluare continuă:

  • fişe de observaţie;

  • fişe test;

  • fişe de lucru;

  • fişe de documentare;

  • fişe de autoevaluare/ interevaluare;

  • eseul;

  • referatul ştiinţific;

  • proiectul;

  • activităţi practice;

  • teste docimologice;

  • lucrări de laborator/ practice.

    Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:

  • proiectul,

  • studiul de caz,

  • portofoliul,

  • testele sumative.

Se recomandă, ca pe măsura parcurgerii modulului, să se utilizeze atât evaluarea de tip formativ, cât și de tip sumativ, pentru verificarea atingerii rezultatelor învăţării, în conformitate cu criteriile și indicatorii de realizare prevăzuți în Standardul de pregătire profesională.

Exemplu de instrument de evaluare pentru rezultatele învățării prezentate dezvoltat la Sugestii metodologice:

LUCRARE PRACTICĂ

Studiați cu atenție schiţa produsului prezentat în figura de mai jos.

Cerințe:

1. Identificați reperele care alcătuiesc produsul; 10 puncte

2. Calculaţi lungimea semifabricatelor necesare obţinerii reperelor de executat; 10 puncte

3. Alegeţi SDV-urile necesare realizării operaţiei de trasare; 10 puncte

4. Executați operaţia de trasare a semifabricatelor; 10 puncte

5. Alegeţi SDV-urile necesare realizării operaţiei de debitare manuală a semifabricatelor;

   10 puncte

6. Executați debitarea manuală a semifabricatelor; 10 puncte

7. Alegeţi SDV-urile necesare realizării operaţiei de îndoire; 10 puncte

8. Executați îndoirea semifabricatelor; 10 puncte

9. Respectați normele de sănătate și securitate în muncă specifice operațiilor de lăcătușărie executate. 10 puncte

NOTĂ

Timp de lucru: 50 de minute. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Bibliografie

• Gh. Zgură, N. Atanasiu, N. Arieşeanu, Gh. Peptea – Utilajul şi tehnologia lucrărilor mecanice, E.D.P. Bucureşti, 1987;

• G. S. Georgescu – Îndrumător pentru atelierele mecanice, E.T.Bucureşti, 1978;

• Tonea A., Cârstea N. – Elemente de tehnologie generală, E.D.P., Bucureşti 2000;

• Dodoc P. – Metrologie generală, E.D.P. Bucureşti, 1979;

  

• Popescu N. – Studiul materialelor , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994;

• Ţonea, A. ş.a. – Studiul materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996;

• Tănăsescu Mariana, Gheorghiu Tatiana – Măsurări tehnice, Editura ARAMIS, 2005;

• Conf. univ. dr. Cristian Păun, ”Metode de predare/învățare bazate pe stimularea creativității”.

MODUL III. ORGANE DE MAȘINI

• Notă introductivă

  Modulul „Organe de mașini”, componentă a ofertei educaționale (curriculare) pentru calificări profesionale din domeniul de pregătire profesională Mecanică, face parte din cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală aferente clasei a IX-a, învățământ profesional.

  Modulul are alocat un numărul de 68 ore/an, conform planului de învăţământ, din care:

  • 17 ore/an – laborator tehnologic

    Modulul „Organe de mașini” este centrat pe rezultate ale învăţării şi vizează dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile specificate în SPP-urile corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 3, din domeniul de pregătire profesională Mecanică sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel superior.

• Structură modul

  Corelarea dintre rezultatele învăţării din SPP și conținuturile învățării

  URÎ 3. MONTAREA ORGANELOR DE MAȘINI ÎN SUBANSAMBLURI MECANICE			Conţinuturile învăţării
  Rezultate ale învăţării conform SPP)		(codificate
  Cunoștinţe	Abilităţi	Atitudini
  3.1.1.	3.2.1. 3.2.28.	3.3.1. 3.3.2.	1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE ORGANELE DE MAȘINI (rol, clasificare, forțe preluate de către organele de mașini, tipuri de solicitări simple, condiții impuse organelor de mașini, standardizarea organelor de mașini, interschimbabilitatea organelor de mașini)
  3.1.2.	3.2.2 3.2.3. 3.2.4. 3.2.5. 3.2.28		2. ORGANE DE MAȘINI SIMPLE Organe de asamblare – nituri (elementele și dimensiunile nitului, clasificare, tipuri de nituri, materiale de execuție);
  			– șuruburi (clasificarea șuruburilor după rolul funcțional
  			și din punct de vedere constructiv, forme constructive de
  			șuruburi, materiale de execuție);
  			– piulițe (rol, forme constructive, materiale de execuție);
  			– șaibe (rol, tipuri de șaibe, materiale de execuție);
  			– pene (clasificarea penelor după rolul funcțional și după
  			poziția penei în raport cu piesele asamblate, materiale de
  			execuție);
  			– arcuri	(clasificare,	tipuri	de	arcuri,	materiale	și
  			elemente de tehnologie).

  3.1.3.	3.2.6. 3.2.7. 3.2.28. 3.2.29.	3.3.1. 3.3.2. 3.3.3. 3.3.4. 3.3.5. 3.3.6. 3.3.7. 3.3.8. 3.3.9. 3.3.10.	– arbori și osii (rol, părți componente, clasificare, materiale și tehnologii de execuție, montarea arborilor, NSSM);
  	3.2.8. 3.2.9. 3.2.10. 3.2.28. 3.2.29.		3.2. Organe de legătură pentru transmiterea mișcării de rotație – cuplaje (rol, tipuri constructive de cuplaje, montarea cuplajelor, SDV-uri necesare la montarea cuplajelor, NSSM la montarea cuplajelor)
  	3.2.11. 3.2.12. 3.2.13. 3.2.14. 3.2.15. 3.2.16. 3.2.17. 3.2.18. 3.2.19. 3.2.20 3.2.28. 3.2.29.
  	3.2.21. 3.2.22. 3.2.23. 3.2.24. 3.2.25. 3.2.26. 3.2.27. 3.2.28. 3.2.29.

  1. ORGANE DE MAȘINI COMPLEXE

     1. Organe de mașini în mișcare de rotație

  1. Organe de rezemare

     1. Lagăre cu alunecare (rol, clasificare, domenii de utilizare, avantaje și dezavantaje, elemente constructive, materiale pentru cuzineți, ungerea lagărelor cu alunecare, tipuri de lubrifianți, montarea și demontarea lagărelor cu alunecare, SDV-uri necesare montării lagărelor cu alunecare, norme de protecție a mediului, NSSM la montarea și demontarea lagărelor cu alunecare);

     2. Lagăre cu rostogolire (părți componente, avantaje și dezavantaje, clasificarea rulmenților, materiale și elemente de tehnologie, tipuri de lubrifianți, ungerea lagărelor cu rulmenți, etanșarea rulmenților, montarea și demontarea rulmenților, SDV-uri necesare montării rulmenților, norme de protecție a mediului, NSSM la montarea și demontarea lagărelor cu rostogolire);

  1. Organe pentru conducerea și închiderea circulației fluidelor

     • conducte (definire, părți componente, materiale de execuție, piese fasonate, compensatoare de dilatare, asamblarea conductelor, SDV-uri necesare asamblării conductelor, controlul asamblării țevilor și tuburilor, NSSM la asamblarea conductelor);

     • organe de închidere a circulației fluidelor (condiții impuse acestor organe, tipuri constructive, montarea organelor de închidere a circulației fluidelor, SDV-uri necesare la montarea organelor de închidere a circulației fluidelor, NSSM la montarea organelor de închidere a circulației fluidelor).

• Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte și instrumente, machete, materii prime și materiale, documentații tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învățării (existente în şcoală sau la operatorul economic):

  • videoproiector, calculator, softuri educaţionale;

  • organe de asamblare: nituri, șuruburi, piulițe, șaibe, pene, arcuri, flanşe, fitinguri, armături;

  • organe de mașini complexe: arbori, osii, cuplaje, lagăre cu alunecare, rulmenți;

  • lubrifianţi: uleiuri, unsori;

  • materiale de adaos: electrozi;

  • SDV-uri specifice operaţiilor de asamblare demontabile şi nedemontabile: truse de chei, cleşti, şurubelniţe;

  • mijloace de măsurat şi verificat: şublere, micrometre, lere de filet, calibre – tampon, calibre inel, rigle, echere;

  • utilaje: prese, echipamente pentru sudare cu arc electric;

  • sisteme tehnice în construcţia cărora să se regăsească diferite tipuri de organe de mașini.

  • banc de lucru, menghină;

  • echipamente de protecţie specifice.

• Sugestii metodologice

Conţinuturile modulului „Organe de mașini” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, diferențiată, ținând cont de particularităţile colectivului cu care se lucrează şi de nivelul iniţial de pregătire al elevilor.

Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.

Modulul „Organe de mașini” are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/ şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic, dotate conform recomandărilor precizate în unităţile de rezultate ale învăţării, menţionate mai sus.

Pregătirea practică în cabinete/ laboratoare tehnologice/ ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la agentul economic are importanţă deosebită în atingerea rezultatelor învăţării prevăzute în Standardul de pregătire profesională al calificării.

Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES.

Aceste activități de învățare vizează:

• aplicarea metodelor centrate pe elev, activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;

• îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, metoda Phillips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;

• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc.;

• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia ştiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc.), care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă (utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, bibliotecă virtuală).

  Pentru dobândirea rezultatelor învăţării, pot fi derulate următoarele activităţi de învăţare:

• elaborarea de referate interdisciplinare;

• activităţi de documentare;

• vizionări de materiale video (casete video, cd/ dvd – uri);

• problematizarea;

• demonstraţia;

• investigaţia ştiinţifică;

• învăţarea prin descoperire;

• activităţi practice;

• studii de caz;

• jocuri de rol;

• simulări;

• elaborarea de proiecte;

• activităţi bazate pe comunicare şi relaţionare;

• activităţi de lucru în grup/ în echipă.

Un exemplu de metodă de predare/învățare bazată pe stimularea creativității este METODA CIORCHINELUI.

Metoda ciorchinelui constă în exprimarea grafică a conexiunilor dintre idei, o modalitate de a realiza asociaţii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor. Metoda ciorchinelui este un “asalt de idei”( brainstorming) care-i încurajează pe elevi să gândească liber şi deschis.

Realizarea unui ciorchine presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Prezentarea cuvântului-cheie sau a propoziției-nucleu – cadrul didactic scrie un cuvânt sau o propoziție-nucleu în mijlocul tablei sau al paginii.

2. Explicarea regulilor pe care le presupune tehnica – cadrul didactic le oferă elevilor explicațiile necesare; îi încurajează pe elevi să scrie cuvinte sau sintagme în legătură cu tema pusă în discuție.

3. Realizarea propriu-zisă a ciorchinelui – cadrul didactic le cere elevilor să lege cuvintele sau ideile produse de cuvântul sau propoziția-nucleu prin linii care evidențiază conexiunile între acestea, realizând astfel o structură în formă de ciorchine.

4. Reflecția asupra ideilor emise și conexiunilor realizate.

Metoda ciorchinelui este o tehnică flexibilă care poate fi utilizată atât individual cât şi ca activitate în grup. Metoda se poate folosi şi în secvenţe de recapitulare a noţiunilor teoretice.

EXEMPLU DE UTILIZARE A METODEI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII – METODA CIORCHINELUI

Tema: ORGANE DE MAȘINI SIMPLE – Organe de asamblare Lecția: NITURI

REZULTATELE ÎNVĂȚĂRII VIZATE

CUNOȘTINȚE

3.1.2. ORGANE DE MAȘINI

SIMPLE – Organe de asamblare:

– nituri (elementele și dimensiunile nitului, clasificare, tipuri de nituri, materiale de execuție)

ABILITĂȚI

3.2.2. Alegerea niturilor, conform documentației tehnice, în vederea executării asamblărilor nituite;

3.2.28. Utilizarea corectă a vocabularului comun şi a celui de specialitate.

ATITUDINI

3.3.1. Preocuparea pentru documentare folosind tehnologia informaţiei.

1. Profesorul prezintă cuvintele cheie: Organe de asamblare – NITURI.

2. Profesorul explică regulile pe care le presupune tehnica, oferind elevilor explicațiile necesare.

3. Elevii leagă cuvintele sau ideile produse de cuvintele cheie prin linii care evidențiază conexiunile între acestea.

4. Se analizează fiecare “ciorchine” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor.

   Se consideră că nivelul de pregătire este realizat corespunzător, dacă poate fi demonstrat fiecare dintre rezultatele învăţării.

   

   

   Tijă (corpul nitului)

   Diametrul tijei

   Lungimea tijei

   Cap inițial

   Elementele nitului

   Dimensiunile nitului

   Diametrul capului inițial

   Cap de închidere

   NITURI

   Înălțimea capului inițial

   Nituri pline

   Oțeluri carbon de uz general

   Tipuri de nituri

   Materiale de execuție

   Nituri semitubulare

   Nituri spintecate

   Oțeluri slab aliate

   Nituri tubulare

   Nituri autodeformabile

   Cupru, alamă

   Aluminiu

   Sugestii privind evaluarea

   Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficienţa întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învăţării stabilite în standardele de pregătire profesională.

   Evaluarea rezultatelor învăţării poate fi:

   1. Continuă:

      • instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcţie de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învăţare ale elevilor.

      • planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitându-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeaşi perioadă de timp.

      • va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile specificate în Standardul de Pregătire Profesională.

   2. Finală:

      • realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfârşitul procesului de predare/ învăţare, pe baza criteriilor și indicatorilor de realizare și ponderea acestora, precizați în standardul de pregătire profesională al calificării şi care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor.

Sugerăm următoarele instrumente de evaluare continuă:

• fişe de observaţie;

• fişe test;

• fişe de lucru;

• fişe de documentare;

• fişe de autoevaluare/ interevaluare;

• eseul;

• referatul ştiinţific;

• proiectul;

• activităţi practice;

• teste docimologice.

  Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:

• proiectul,

• studiul de caz,

• portofoliul,

• testele sumative.

Se recomandă, ca pe măsura parcurgerii modulului, să se utilizeze atât evaluarea de tip formativ, cât și evaluarea de tip sumativ, pentru verificarea atingerii rezultatelor învăţării, în conformitate cu criteriile și indicatorii de realizare prevăzuți în Standardul de pregătire profesională.

Evaluarea finală a unității de rezultate ale învățării tehnice generale ”MONTAREA ORGANELOR DE MAȘINI ÎN SUBANSAMBLURI MECANICE” se va realiza în

conformitate cu criteriile și indicatorii de realizare prevăzuți în Standardul de pregătire profesională.

Exemplu de instrument de evaluare pentru rezultatele învățării prezentate dezvoltat la Sugestii metodologice:

TEST DE EVALUARE

1. Identificați tipurile de nituri prezentate mai jos: 20 puncte

   

   a b c d e

   Rezolvare:

   1. ………………………………………………………..

   2. ………………………………………………………..

   3. ………………………………………………………..

   4. ………………………………………………………..

   5. …………………………………………………………

2. Denumiți elementele și dimensiunile nitului, conform notațiilor din desenul de mai jos: 35 puncte

   

   Rezolvare:

   1. ………………………………………………………

   2. ……………………………………………………….

   3. ……………………………………………………….

      D……………………………………………………….

      h………………………………………………………..

      d………………………………………………………..

      l………………………………………………………….

3. Denumiți niturile din figura de mai jos și precizați criteriul după care s-a realizat clasificarea acestora. 35 puncte

Rezolvare:

1. ………………………………………………………..

2. ………………………………………………………..

3. ………………………………………………………..

4. ………………………………………………………..

5. …………………………………………………………

6. …………………………………………………………

Criteriul de clasificare:……………………………………………………….

NOTĂ Timp de lucru: 15 minute. Se acordă 10 puncte din oficiu.

BAREM DE REZOLVARE

Subiectul 1

a – nit cu tija plină;

b – nit cu tija semitubulară;

c – nit cu tija tubulară;

d – nit autodeformabil;

e – nit spintecat.

Subiectul 2

1. – tija nitului;

2. – capul inițial al nitului;

3. – capul de închidere al nitului;

D – diametrul capului inițial al nitului; h – înălțimea capului inițial al nitului; d – diametrul tijei nitului;

l – lungimea tijei nitului.

Subiectul 3

a – nit cu cap semirotund;

b – nit cu cap tronconic;

c – nit cu cap semirotund semiînecat

d – nit cu cap tronconic semiînecat;

e – nit cu cap înecat;

f – nit cu cap cilindric;

Criteriul de clasificare: după forma capului inițial al nitului.

• Bibliografie

  • V. Drobotă, ş.a., Organe de maşini şi mecanisme, E.D.P., Bucureşti, 1993;

  • N. Rux, ş.a., Organe de maşini, Editura Sigma, Bucureşti, 2000;

  • Mariana Constantin, Aurel Ciocîrlea-Vasilescu, Organe de mașini – manual pentru clasa a X-a, Editura CD Press, București, 2010;

  • Mariana Constantin, Aurel Ciocîrlea-Vasilescu, Organe de mașini și mecanisme – manual pentru clasa a XI-a, Editura ALL, București, 2002;

  • Conf. univ. dr. Cristian Păun, ”Metode de predare/învățare bazate pe stimularea creativității”;

  • Ioan Cerghit – ”Metode de învăìământ”, Editura Polirom, 2006.