Notă …
Aprobate prin Ordinul nr. 5.530/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 5 decembrie 2018.

Anexa nr. 1 la OMEN nr. 5529/14.11.2018

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

P R O G R A M A

PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

DISCIPLINA DE EXAMEN: CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE SOCIALĂ

2018

1. A. Notă de prezentare

   

   Prezenta programă se adresează profesorilor care susţin examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar la disciplina Cultură civică şi educaţie socială. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional.

   Absolvenţii facultăţilor de profil şi profesorii care susţin examenul la disciplina Cultură civică şi educaţie socială pot preda în învăţământul preuniversitar discipline socio-umane, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

   Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul profesorului de discipline socio-umane, urmărind:

   •  cunoaşterea conţinuturilor fundamentale şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinei

     Cultură civică şi educaţie socială, precum şi a metodicii disciplinei;

   •  probarea capacităţilor necesare pentru proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice;

   •  demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional.

2. B. Competenţe ale profesorului de discipline socio-umane

   Programa vizează anumite competenţe ale profesorului de discipline socio-umane, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi să le probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt:

   • – utilizarea cunoştinţelor de specialitate, a achiziţiilor din domeniul didacticii disciplinei în proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice

   • – utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale;

   • – proiectarea unor activităţi didactice bazate pe metode interactive pentru formarea competenţelor specifice domeniului;

   • – proiectarea şi realizarea dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare;

   • – adecvarea demersurilor didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi;

   • – construirea un climat educativ stimulativ şi eficient.

3. C. Tematica pentru disciplina Cultură civică şi educaţie socială

   1. a. CULTURĂ CIVICĂ

      1. I. AUTORITATEA

         1. 1. Teorii despre stat

         2. 2. Exercitarea puterii în stat. Forme de guvernare şi regimuri politice: regimuri democratice, autoritare şi totalitare

         3. 3. Raporturi între cetăţeni şi autorităţi

         4. 4. Statele moderne şi constituţionalismul

         5. 5. Constituţiile epocii moderne; exemple reprezentative

      2. II. LIBERTATEA ŞI RESPONSABILITATEA

         1. 1. Distincţia între libertatea personală, politică şi cea economică

         2. 2. Libertate pozitivă şi libertate negativă; libertăţile publice

         3. 3. Limite ale libertăţii; privarea de libertate.

         4. 4. Participarea cetăţenească şi responsabilitatea

      3. III. DREPTATEA ŞI EGALITATEA

         1. 1. Tipuri de dreptate

         2. 2. Justiţia ca instituţie de apărare a dreptăţii

         3. 3. Dreptatea, egalitatea şi inegalitatea; tipuri de egalitate

         4. 4. Egalitatea şanselor şi egalitatea în faţa legii

      4. IV. PROPRIETATEA

         1. 1. Formele proprietăţii şi evoluţia lor

         2. 2. Dreptul la proprietate; calitatea de proprietar

         3. 3. Proprietatea privată şi economia de piaţă

         4. 4. Economia de piaţă şi democraţia în România

      5. V. IDENTITATE NAŢIONALĂ ŞI EUROPEANĂ

         1. 1. Identitate naţională şi patriotism; sentimentul naţional, conştiinţa naţională

         2. 2. Complexitatea identităţii personale în prezent: identităţi multiple

         3. 3. Alterări ale patriotismului: xenofobia, şovinismul, demagogia

         4. 4. România şi integrarea Euro-atlantică

      6. VI. ETICĂ ŞI CIVISM

         1. 1. Omul-fiinţă morală

         2. 2. Valori, norme şi obligaţii moral-civice

         3. 3. Atitudini şi comportamente moral-civice

         4. 4. Dileme morale şi responsabilitate moral-civică

      7. VII. DREPTURILE OMULUI ŞI DREPTURILE COPILULUI

         1. 1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:

            • – istoric

            • – tipuri de drepturi

            • – drepturile fundamentale ale omului şi responsabilităţile asociate

         2. 2. Promovarea şi respectarea drepturilor omului

         3. 3. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului:

            • – istoric

            • – principii generale ale convenţiei

            • – drepturile fundamentale ale copilului şi responsabilităţile asociate

         4. 4. Promovarea şi respectarea drepturilor copilului

      8. VIII. RAPORTUL CETĂTEAN-STAT ÎN SOCIETATEA DEMOCRATRICĂ

         1. 1. Mass-media şi opinia publică

            1. a) Mass – media: definiţie, clasificări, funcţii

            2. b) Opinia publică; rolul mediilor în formarea opiniei publice

            3. c) Libertatea presei; libertate şi responsabilitate în producerea, transmiterea şi receptarea mesajului propagat prin mass-media; prejudecăţi şi stereotipuri

         2. 2. Cetăţenia şi practicile democratice

            1. a) Societatea civilă şi iniţiativele cetăţeneşti (iniţiative în comunităţile locale, iniţiative legislative etc.)

            2. b) Dreptul de asociere

            3. c) Alegerile şi votul

            4. d) Participarea la luarea deciziei publice şi la controlul aplicării acesteia în contextul democraţiei reprezentative şi al formelor de manifestare a democraţiei directe

   2. b. EDUCAŢIE SOCIALĂ-GÂNDIRE CRITICĂ ŞI DREPTURILE COPILULUI

      1. I. FORMULAREA DE ÎNTREBĂRI

         • ■ Capacitatea de a ne mira; valoarea întrebărilor – de ce nu luăm totul ca fiind cunoscut

         • ■ Formularea întrebărilor; cui putem adresa întrebări şi modalităţi alternative de a formula întrebări

      2. II. ARGUMENTAREA UNUI PUNCT DE VEDERE PERSONAL

         • ■ Fapte şi opinii

         • ■ Susţinerea părerii/opiniei proprii

         • ■ Formularea răspunsurilor; modalităţi alternative de a formula răspunsuri

         • ■ Schimbul de opinii. Compararea opiniilor

         • ■ De ce avem nevoie de argumente

         • ■ Condiţii pentru acceptarea unui argument formulat de o altă persoană

         • ■ Stereotipii şi prejudecăţi

         • ■ Persuasiunea

      3. III. DREPTURI ŞI RESPONSABILITĂŢI ALE COPILULUI

         1. 1. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului

            • ■ Principiile generale ale convenţiei: prioritatea intereselor copilului, non-discriminarea, participarea copiilor la problemele care îi privesc

         2. 2. Drepturi ale copilului; responsabilităţi asociate acestora

            • ■ Exemplificarea unor drepturi în contexte concrete (de exemplu, dreptul la identitate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul la joc şi activităţi recreative, dreptul la protecţie împotriva violenţei, abuzului şi exploatării, dreptul la securitate şi protecţie socială, protecţia mediului – condiţie a vieţii)

            • ■ Corelarea drepturilor cu responsabilităţile asociate

         3. 3. Modalităţi de exercitare a drepturilor şi de asumare a responsabilităţilor

            • ■ Copiii, promotori ai propriilor drepturi

            • ■ Şcoala ca spaţiu de exprimare/exercitare/asumare de către copii a drepturilor şi responsabilităţilor

      4. IV. RESPECTAREA, APĂRAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI

         1. 1. Respectarea şi apărarea drepturilor copiilor. Categorii de copii în situaţii de risc şi/sau cu cerinţe educative speciale (copii din medii dezavantajate socio-economic, copii cu dizabilităţi, copii care aparţin unor minorităţi, copii din mediul rural)

         2. 2. Instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale cu rol în respectarea, apărarea şi promovarea drepturilor copilului

            • ■ Instituţii guvernamentale: rolul statului; securitate şi protecţie socială

            • ■ Organizaţii nonguvernamentale: rolul societăţii civile

      5. V. PROIECTUL EDUCAŢIONAL

         Elaborarea şi derularea unui proiect educaţional pentru promovarea unui/unor drepturi ale copilului

         • ■ Alegerea temei

         • ■ Elaborarea fişei de proiect

         • ■ Derularea proiectului propus

         • ■ Evaluarea proiectului propus

   3. c. ​EDUCAŢIE SOCIALĂ-EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ

      1. I. CARACTERISTICI ALE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

         Identitate şi diversitate culturală

         • ■ Diversitatea culturală – o caracteristică a societăţii contemporane

         • ■ Complexitatea identităţii personale în prezent. Identitatea culturală proprie şi identitatea culturală a celorlalţi

           • – patrimoniul cultural/moştenirea culturală

           • – tradiţii şi obiceiuri comune/diferite ale culturilor

           • – patriotismul şi manifestările sale

         • ■ Raportul ,,eu” – ,,ceilalţi”, ,,noi” – ,,ceilalţi” în societatea multiculturală şi în societatea interculturală

      2. II. PERSOANA ŞI SOCIETATEA INTERCULTURALĂ

         1. 1. Principii şi valori ale societăţii interculturale

            • ■ Principiile şi valorile unei societăţi interculturale (dezvoltarea identităţii culturale proprii, acceptarea şi respectarea diversităţii, valorizarea pozitivă a diferenţelor, tratamentul egal al persoanelor, solidaritate, promovarea incluziunii sociale, dialogul intercultural)

            • ■ Abateri de la valorile şi principiile societăţii interculturale:

              • – forme de intoleranţă (discriminare, segregare, rasism, xenofobie)

              • – manifestări şi efecte ale lipsei de solidaritate (marginalizare, excludere, izolare)

         2. 2. Persoana în societatea interculturală

            • ■ Trăsături ale persoanei în societatea interculturală (spirit deschis, flexibilitate, cooperare, abilităţi relaţionale şi comunicaţionale)

            • ■ Comunicarea interculturală

              • – specificul comunicării interculturale

              • – bariere ale comunicării interculturale (stereotipuri şi prejudecăţi)

              • – reguli şi principii pentru facilitarea comunicării interculturale

      3. III. PROIECTUL EDUCAŢIONAL INTERCULTURAL

         Elaborarea şi derularea proiectului educaţional intercultural

         • ■ Alegerea temei

         • ■ Elaborarea fişei de proiect

         • ■ Derularea proiectului propus

         • ■ Evaluarea proiectului propus

4. D. Bibliografie pentru disciplinele de specialitate

   1. 1. *** Constituţia României

   2. 2. *** Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului

   3. 3. *** Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

   4. 4. *** Referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei României, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2003

   5. 5. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001

   6. 6. Gabriel Almond, Sidney Verba, „Cultura civică”, Ed. Du Style, Bucureşti, 1996

   7. 7. Raymond Aron, „Democraţie şi totalitarism”, Ed. All, Bucureşti, 2001

   8. 8. Robert Dahl, „Poliarhiile”, Ed. Du Style, Bucureşti, 1998

   9. 9. Adrian Paul Iliescu, Emanuel-Mihail Socaciu, „Fundamentele gândirii politice moderne. Antologie comentată”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

   10. 10. Jakub Karpinski, „ABC-ul democraţiei”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993

   11. 11. Arend Lijphart, „Modele ale democraţiei”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

   12. 12. Pierre Manent, „Originile politicii moderne”, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000

   13. 13. J. St. Mill, „Despre libertate” , Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001

   14. 14. Adrian Miroiu, coord., „Teorii ale dreptăţii” Ed. Alternative, Bucureşti, 1997

   15. 15. Adrian Miroiu, coord., „Etica aplicată”, Ed. Alternative, Bucureşti, 1995

   16. 16. Karl Popper, „Societatea deschisă şi duşmanii ei”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990

   17. 17. J. J. Rousseau, „Discurs asupra inegalităţii dintre oameni”, Ed. Antet, Bucureşti, 2001

   18. 18. Dominique Schnapper şi Christian Bachelier, „Ce este cetăţenia?”, Ed. Polirom, Iaşi, 2001

   19. 19. George Voicu, „Pluripartidismul”, Ed. All, Bucureşti, 1998

   20. 20. Mihai Coman, „Mass media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică”, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

   21. 21. Petru Iluţ, „Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

   NOTĂ: Bibliografia pentru disciplinele de specialitate include manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar în care se susţine examenul.

5. E. Tematica pentru didactica disciplinelor de specialitate

   1. I. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice

      1. 1. Componentele Curriculumului naţional: planuri-cadru (trunchi comun, curriculum diferenţiat, curriculum la decizia şcolii/ curriculum în dezvoltare locală), programe şcolare; alţi termeni de referinţă ai curriculumului naţional: arii curriculare, discipline, module. Manuale şcolare şi auxiliare curriculare.

      2. 2. Proiectarea curriculumului la decizia şcolii/ curriculumului în dezvoltare locală: aprofundare/ extindere/ opţional ca disciplină nouă.

      3. 3. Competenţele predării-învăţării-evaluării: competenţe generale, competenţe specifice.

      4. 4. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter- şi transdisciplinare.

   2. II. Strategii didactice utilizate în procesul de predare-învăţare-evaluare

      1. 1. Metode didactice: caracterizare, clasificare; utilizarea metodelor centrate pe elev/ tehnicilor de învăţare prin cooperare.

      2. 2. Forme de organizare a activităţii didactice: caracterizare, clasificare.

      3. 3. Mijloacele de învăţământ utilizate în activitatea didactică: caracterizare, funcţii, clasificare.

      4. 4. Utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire.

   3. III. Evaluarea procesului instructiv-educativ

      1. 1. Evaluarea de proces: obiective, caracterizare, funcţii, tipologie.

      2. 2. Metode de evaluare: caracterizare, tipologie.

      3. 3. Instrumente de evaluare: caracterizare, calităţi (validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate).

      4. 4. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de evaluare şi de notare.

      5. 5. Elaborarea probelor scrise: proiectarea testului docimologic, matricea de specificaţii.

6. F. Bibliografie pentru didactica disciplinelor de specialitate

1. 1. Albulescu, I., Albulescu, M. „Didactica disciplinelor socio-umane”, Ed Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999

2. 2. Bocoş, Muşata, Jucan, D., 2008, ,,Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculum-ului. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor”, Editura Paralela 45, Piteşti

3. 3. Ciolan, L., 2008, ,,Învăţarea integrată – fundamente pentru un curriculum transdisciplinar”, Editura Polirom, Iaşi

4. 4. Creţu C., „Curriculum individualizat şi personalizat”, Ed. Polirom, Iaşi, 1998

5. 5. Cristea Sorin, „Dicţionar de termeni pedagogici”, E.D.P., Bucureşti, 1998

6. 6. Cucoş C., „Pedagogie generală”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

7. 7. Cucoş C., „Psihopedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

8. 8. D’Hainaut, L., 1981, ,,Interdisciplinaritate şi integrare”, în Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, EDP, Bucureşti

9. 9. Nicolescu, B., 1999, ,,Transdisciplinaritatea. Manifest”, Editura Polirom, Iaşi

10. 10. Oţet, Florina, Nicoleta Liţoiu, S. Spineanu-Dobrotă, 2000, ,,Ghid de evaluare pentru ştiinţele socio-umane”, Editura ProGnosis, Bucureşti

11. 11. Petrescu, P., Pop, V., 2007, ,,Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a situaţiilor de învăţare”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

12. 12. Stoica, A. (coord.), 2001, ,,Evaluarea curentă şi examenele”, Editura ProGnosis, Bucureşti

13. 13. Stoica, E. (coord.), M. Avram, S. Spineanu-Dobrotă, Angela Teşileanu, 2011, ,,Ghid de evaluare la disciplinele socio-umane”, Ed. ERC Press, Bucureşti

14. 14. ***, 2002, ,,Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din Aria curriculară Om şi societate. Învăţământ liceal”, MEC – CNC, Editura Aramis Print, Bucureşti

NOTĂ: Bibliografia pentru didactica de specialitate include planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele de specialitate valabile în anul şcolar în care se susţine examenul.

Anexa nr. 2 la OMEN nr. 5529/14.11.2018

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

P R O G R A M A

PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

DISCIPLINA DE EXAMEN:

ARTELE SPECTACOLULUI (ARTA ACTORULUI)

2018

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezenta programă urmăreşte să înlesnească pătrunderea în teoria modernă a artei actorului, pentru a da posibilitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar să-şi structureze cunoştinţele şi activitatea didactică în aşa fel încât să poată urmări, în mod coerent, un traseu unitar. Finalitatea studiului artei actorului este complexă:

• – aduce o contribuţie importantă la formarea personalităţii tinerilor elevi

• – dezvoltă abilităţile de comunicare intrapersonală şi exprimarea sinelui

• – dezvoltă abilităţile de comunicare interpersonală şi capacitatea de a lucra în echipă

• – favorizează autocunoaşterea şi exprimarea autentică

• – dezvoltă creativitatea, capacitatea de adaptare şi inovare

• – dezvoltă capacitatea de a crea strategii pentru rezolvarea diverselor probleme/situaţii

• – dezvoltă simţurile, capacitatea de observare şi de interacţiune cu mediul

• – dezvoltă inteligenţa emoţională

• – dezvoltă abilităţile motrice şi vocale

• – favorizează managementul emoţiilor şi exersează răspunsul adecvat în situaţii de criză

• – pune în lumină virtualităţi latente, dezvoltă potenţialul individual etc.

  În acest scop e foarte important ca Arta Actorului să nu fie privită în chip ,,tradiţionalist" sau ,,meşteşugăresc", ca mimare sau ilustrare a unui text sau ca un sistem mai închegat sau mai puţin închegat de ,,tehnici". În toate marile şcoli de teatru contemporane, arta actorului deschide un câmp vast de experimentare, de descoperire şi autocunoaştere, de cunoaştere şi interrelaţionare umană.

  În cartea sa ,,O poetică a artei actorului", profesorul Ion Cojar spune: ,,Formarea e un delicat proces de recuperare a totalităţii umane, a întregului potenţial individual, un complex formator de noi deprinderi, specifice unei activităţi de performanţă spirituală şi psiho-fizică, de depăşire a limitelor omului comun. Clasa de arta actorului e un atelier de experimentare şi de recuperare a celor cinci simţuri, a tuturor tipurilor de memorie şi imaginaţie, precum şi a tuturor proceselor psihice de prelucrare efectivă, nu doar superficial simbolică şi mimată a informaţiilor senzoriale obţinute prin raportarea corectă, onestă, la obiectele statice şi subiectele dinamice, vii, precum şi la evenimentele din mediul înconjurător, în relaţia permanentă cu dinamica situaţiilor şi prin respectarea strictă a temelor şi a regulilor stabilite, până la însuşirea mecanismului specific al creativităţii actorului, acela de a transforma convenţia (tema propusă) în realitate psihică procesual obiectivă care determină în mod natural, organic şi comportamentele adecvate" (Ion Cojar, O poetică a artei actorului, Ed. Unitext, 1996).

  Programa de faţă se adresează absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior artistic care vor desfăşura activităţi didactice în cadrul ariei curriculare Arte din învăţământul preuniversitar.

  Prezenta programă urmăreşte:

  • – consolidarea pregătirii de specialitate corespunzătoare competenţei didactice, a profesorului de Artă teatrală – arta actorului;

  • – actualizarea bazei teoretice şi practice privitoare la aspectele didactice fundamentale care se leagă de realizarea educaţiei artistice în învăţământul general şi de specialitate;

  • – corelarea conţinuturilor de specialitate cu planul cadru şi curriculum naţional al actualei reforme în învăţământ;

  • – rezolvarea problemelor de didactică în procesul de învăţământ – predare, învăţare, evaluare la diferite specialităţi, ţinând cont de ciclurile curriculare, dar şi de nivelul aptitudinilor artistice ale elevilor;

  • – dezvoltarea capacităţilor de interpretare intra şi interdisciplinare a conţinuturilor şi de formare a unei culturi curriculare.

  • – valorificarea conţinuturilor disciplinei prin construirea unui demers didactic modern, prin proiectare structurată, prin organizarea unor activităţi de învăţare centrate pe nevoile şi interesele elevilor, care să faciliteze învăţarea eficientă de către elevi a conţinuturilor specifice disciplinei;

  • – dezvoltarea capacităţilor de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de elevi cu ajutorul întregului set de instrumente şi tehnici de evaluare şi reglarea demersului didactic pe baza interpretării informaţiilor oferite de rezultatele evaluării.

  Pentru a realiza transferul deprinderilor artistice, în cadrul căruia se obţine modelarea intenţionată a personalităţii elevului ca viitor consumator de artă sau viitor artist, cadrul didactic trebuie să utilizeze forţa educativă a exemplului personal. Astfel, profesorul de educaţie artistică sau de educaţie artistică specializată produce dovada concretă a faptului că stăpâneşte în mod profesionist disciplina pe care o predă, înlăturându-se astfel posibile cazuri de impostură sau de degradare în timp a capacităţilor artistico-interpretative ale cadrelor didactice. Totodată, proba practică constituie o garanţie a profesionalismului în învăţământului artistic.

  Programa de faţă cuprinde teme de specialitate din programele şcolare pentru învăţământul preuniversitar, precum şi teme din didactica generală aplicată la metodica specialităţii.

  Prezenta programă este valabilă şi pentru absolvenţii aparţinând minorităţilor naţionale.

  Artă teatrală – Arta actorului

  •  Arta actorului

  •  Didactica specialităţii

  •  Istoria teatrului românesc şi a teatrului universal

  ARTA ACTORULUI

  BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE (SPECIALITATE ŞI DIDACTICA SPECIALITĂŢII):

  1. 1. BROOK, Peter, Spaţiul gol, Editura Unitext, trad. Marian Popescu, 1997 şi Editura Nemira 2014

  2. 2. COJAR, Ion, O poetică a artei actorului, Ed. Paideia în colaborare cu Unitext, ediţia a III-a, 1998

  3. 3. DARIE, Bogdana; SEHLANEC, Romina; JICMAN, Andreea Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V-VIII, UNATC Press, Buc.2016

  4. 4. DARIE, Bogdana; SEHLANEC, Romina; JICMAN, Andreea, Arta Teatrului pentru liceeni, UNATC Press, Buc.2017

  5. 5. ROTARU, Dana, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0-IV, UNATC Press, Buc.2016

  6. 6. ROTTER, Sylvia, Sindelar Brigitte, Sus cortina!…pentru viaţă. Pedagogie teatrală – jocuri şi exerciţii, trad. Sabina Topală-Ardelean, Buc., Unatc Press, 2014

  7. 7. SPOLIN, Viola, Improvizaţie pentru teatru, trad. Mihaela Beţiu, Unatc Press, 2008 (ediţia completă) şi 2014 (ediţia prescurtată)

  8. 8. STANISLAVSKI, Konstantin Sergheevici, Munca actorului cu sine însuşi; trad. Lucia Demetrius şi Sonia Filip, ESPLA, Bucureşti, 1955; trad. Raluca Rădulescu, editura Nemira, Buc., (vol. 1) 2013, (vol. 2) 2014

  TEME:

  1. I. Jocurile teatrale

• – Sistemul de învăţământ bazat pe Jocuri teatrale dezvoltă gândirea, capacitatea de structurare a problemelor de rezolvat (temelor), de creare a strategiilor necesare rezolvării lor, stimulează intuiţia, încurajează experimentarea şi descoperirea proprie, dezvoltă comportamentul organic (primul pas şi cel mai important al dezvoltării artistice), dezvoltă toate abilităţile psiho-fizice necesare relaţionării cu mediul înconjurător şi cu partenerii de joc (abilităţi translate apoi în mod inconştient, deci fără efort, în viaţa cotidiană).

• – Diferenţa dintre Joc şi joacă (jocul din curtea şcolii, jocul de cabană, etc.) – Jocul are reguli proprii, pe care copilul le respectă de bunăvoie.1 Regulie jocului teatral – formează cadrul de experimentare, focusează energia spre îndeplinirea unui obiectiv şi stimulează creativitatea (omonime circumstanţelor situaţiei scenice ce va fi studiată mai târziu).

• – Caracteristicile jocului – vezi Viola Spolin, Improvizaţie pentru teatru (Unatc Press 2008), capitolul ,,Experienţă creatoare” (p. 49-66).

• – Importanţa lucrului în grup (de la jocurile de grup şi la cele individuale) – teatrul este o artă colectivă (vezi Stanislavski şi Viola Spolin).

• – descoperirea instrumentelor de lucru prin intermediul Jocurilor teatrale (Punctul de concentrare – vezi Viola Spolin, op. cit., p. 70)

• – arta actorului ca rezolvare de probleme (de la punctul de atenţie la PDC şi de aici la problema de rezolvat prin acţiune – vezi Viola Spolin, op. cit., p. 68).

• – evoluţia de la Jocul teatral la exerciţiul de improvizaţie, complex, conţinând parametrii Situaţiei scenice: Unde, Cine, Ce, De ce (Cu ce scop, Cu ce motivaţie). (Viola Spolin şi Colceag, Gelu, Rolul – partitura concretă a actorului între gând şi acţiune, revista Concept, vol. 4/nr. 1/2012)

  1. II. Exerciţiile de improvizaţie creează deprinderea ca, utilizând PDC-ul, acţionând în mod personal şi autentic pentru rezolvarea problemei, comportamentul elevului să fie organic (nealerat de situaţia convenţională propusă de text, de condiţia specifică disciplinei: lucrul în grup. Grupul poate fi uneori divizat – o parte acţionează, cealaltă priveşte, rămânând partener egal în experienţa comună.)

• – ambele grupuri vor analiza obiectiv experienţa comună (vezi Evaluare – Viola Spolin, op. cit., p. 74, vezi Etichete şi/sau Concepte – p. 83, Evitarea Cum-ului – p. 84)

• – etapizarea exerciţiilor de improvizaţie se va face de la simplu la complex. Metoda de învăţare prin joc, având ca obiectiv obţinerea manifestării autentice, totale, organice a individului, este în mod necesar o metodă cumulativă, de experimentare, rezolvare de probleme şi descoperire personală: exerciţii pentru simţuri, exerciţii în care se introduc parametrii situaţiei scenice

• – Unde, Cine, Ce şi apoi, cel mai important, cel care motivează acţiunea scenică şi defineşte Cine-le – Cu ce scop?

  

  1 Solomon Marcus, Artă şi ştiinţă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, p. 74, 75, 76

  „Gândirea înaintează, prin joc, de la cunoscut la necunoscut, de la previzibil la imprevizibil, de la sigur la problematic, de la nimereală la strategie, jocul nu se asociază facilului şi neseriosului, ci creaţiei şi sensibilităţii.”

  În această perioadă, a studiului preuniversitar cu specific teatral, Cine-le va fi întotdeauna persoana, conform principiului stanislavskian Eu în situaţia dată2. Dacă, în timpul studiului, persoana devine personaj3 acesta este un lucru firesc, datorat specificului exerciţiilor, implicării elevului în situaţia dată, datorită capacităţii sale de asumare organică şi a funcţionării imaginaţiei substitutive, dar obţinerea personajului nu va fi în niciun caz un scop în sine. Omul-rol va fi întotdeauna egal cu omul-artist, în infinitatea de combinaţii posibile ale circumstanţelor situaţiilor scenice şi ale temelor date. [Pentru cursurile cu elevii claselor I-VIII – vezi Viola Spolin, ediţia 2008, capitolul Copiii şi teatrul4.]

  Unul dintre principiile fundamentale ale metodei jocurilor teatrale, alături de autenticitate, este cel al procesualităţii (vezi Viola Spolin, Expresia colectivă, p. 20, ediţia 2014): Procesul este mai important decât succesul, drumul spre adevăr mai important decât adevărul însuşi. Atât la nivelul jocului teatral, cât şi al exerciţiilor de improvizaţie sau al textelor individuale sau de grup (scene din dramaturgie) procesualitatea se referă la gândirea efectivă în situaţia propusă, la încasarea, prelucarea datelor oferite de regulile jocului/circumstanţele situaţiei şi de urmărirea Punctului de concentrare (pentru atingerea Scopului).

  1. III. Abordarea textului

     Prima etapă a studiul artei actorului la nivel preuniversitar este preponderent non-verbală. Antrenamentul psiho-fizic, jocurile teatrale şi exerciţiile de improvizaţie fac parte din această metodă non-verbală, ce pregăteşte în mod ideal elevul pentru problemele de abordare a textului deoarece îl ajută să deprindă la nivel organic instrumentele de lucru, aceleaşi într-un joc, ca şi într-o scenă, – Punctul de concentrare, urmărilea Scopului, implicarea în circumstanţele date, procesualitatea efectivă.

     Gradul de dificultate al textelor abordate va creşte treptat (de la literatura pentru copii şi tineret, până la poezii/povestiri de genul celor din La lilieci de Marin Sorescu sau la complexitatea versului eminescian), în funcţie de dezvoltarea organică individuală şi a grupului.

     Etapele utilizării textului vor fi următoarele:

• – în cadrul exerciţiilor de improvizaţie se porneşte de la text improvizat (exerciţii pentru elementul Unde, de exemplu) şi se continuă cu schimbul de replici date de profesor (exerciţii de tipul A-B-urilor).

• – paralel, profesorul va introduce textele individuale (propuse de elevi, alese prin consultarea cu profesorul şi care vor forma un repertoriu individual): fabule, poezii, povestiri.

  Pentru Cluburile şcolare sau Palatele copiilor, textele pot fi dramatizate pentru a facilita abordarea textului de către elevii cu vârste mai mici (şi a evita memorizarea – memorarea mecanică).

  Criteriile de evaluare a situaţiilor create vor fi guvernate de principiile enunţate de Jerzy Grotowski – Cred sau nu cred şi Înţeleg sau nu înţeleg. Accentul nu se pune pe o ,,spunere frumoasă”, cu intonaţie, ci se va urmări povestirea (şi în cazul poeziei !) întâmplărilor descrise de text. Această povestire trebuie să fie logică, coerentă, provocată de gândurile reale ale elevului (aici şi acum) ce determină corporalizarea adecvată (fizicalizare).

  În plus, dacă abordează texte din dramaturgia românească sau universală, profesorul de arta actorului va ţine cont de un criteriu esenţial: gradul de dificultate al acestora nu trebuie să depăşescă capacitatea de înţelegere şi rezolvare a problemelor pe care o au elevii în acest moment.5

  Elevii liceelor de specialitate trebuie să dobândească, de asemenea, capacitatea de a susţine un recital (de minim 15 minute) cuprinzând fabule, poezii, povestiri şi un monolog. Textele vor fi lucrate conform aceloraşi principii ale dezvoltării organice:

• – Gândirea efectivă, aici şi acum, ţinând cont de circumstanţele situaţiei

• – Implicarea autentică în situaţie – Eu în situaţia dată (şi apariţia subiectului personal)

• – Coerenţa gândurilor elevului-actor în funcţie de datele situaţiei scenice (Ce spun? Cui mă adresez? Cu ce scop?)

Un exerciţiu esenţial, premergător introducerii textului, este Conceptul. Acesta trebuie exersat în cadrul atelielor de improvizaţie, astfel încât elevul să dobândească capacitatea de a asuma un nou mod de gândire (şi toate comportamentele adecvate ce rezultă din această asumare). Arta actorului este, în primul rând, un mod de a gândi şi abia în ordine secundă un mod de a face. – Ion Cojar

1. IV. Alcătuirea unui antrenament colectiv

   Fiecare profesor va formula, în funcţie de necesităţile grupului, un antrenament cuprinzând exerciţii specifice pentru

   expresivitatea corporală şi verbală. Desigur, jocurile teatrale exersează expresivitatea trupului, iar rostirea corectă este

   

   2 Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, p. 82

   „Eu sunt, în limbajul nostru arată faptul că m-am situat în centrul condiţiilor născocite, că simt că mă găsesc în mijlocul lor, că exist în mijlocul vieţii închipuite, în lumea lucrurilor imaginate şi încep să acţionez în propriul meu nume, pe riscul meu şi cum îmi porunceşte conştiinţa.”

   3 Spolin, Viola, Improvizaţie pentru teatru, ediţia prescurtată, 2014, p. 108

   4 Subcapitole: Înţelegerea copilului – p. 321, Principii fundamentale pentru copilul-actor – p. 334, Atelier pentru copii de 6-8

   ani – p. 344

   5 Altfel, exerciţiul de arta actorului va deveni un exerciţiu de regie (nu mai lucrează elevul, ci profesorul). Pe de altă parte însă, elevii pot fi împărţiţi pe grupuri de lucru de maxim 5 persoane, care să realizeze un proiect: să scrie un text, cuprinzând o înşiruire de situaţii scenice legate de un subiect coerent, să se distribuie ei înşişi şi să-l joace. Rezultatul trebuie să fie un exerciţiu de maxim 20 de minute.

   consecinţa nemijlocită a unei gândiri juste; totuşi, exerciţiile tehnice au rol ordonator şi sprijină: 1. dezvoltarea organică şi creativă a individului şi a grupului; 2. dezvoltarea intelectuală; 3. exprimarea emoţională şi relaţionarea cu ceilalţi.6

   În debutul studiului se vor aborda exerciţiile de conştientizare (awareness), de energizare, apoi cele de mobilitate, apoi exerciţii simple care obţin coordonarea (la persoanele aritmice sau necoordonate). Treptat, se abordează exerciţiile complexe de sincronizare a individului cu grupul. Se pot utiliza exerciţii specifice de încălzire din dansul contemporan, dar şi dansuri populare româneşti, dansuri de societate, etc..

   DIDACTICA SPECIALITĂŢII ARTA ACTORULUI

   1. 1. Procesul de învăţământ ca relaţie între predare-învăţare-evaluare. Caracterul formativ-educativ al procesului de învăţământ:

      • – specificul atelierului de arta actorului – experimentarea practică, lucrul în grup, importanţa procesului (succesul e rezultatul procesului şi este, mai ales la acest nivel, secundar); relaţia de împreună-experimentare între profesor şi elevi (shareing); specificul învăţării artei actorului: descoperirea personală. (vezi Viola Spolin, op. cit., cap. I Cele şapte aspecte ale spontaneităţii, p. 49)

      • – dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor personale (atenţie, memorie, concentrare, promptitudine, ritm, coordonare, sincronizare etc.) şi formarea unor deprinderi legate de tehnicile teatrului (tehnicile teatrului sunt tehnicile comunicării, deci rămân tot timpul vii. – vezi Viola Spolin, op. cit., p. 61);

      • – exersarea relaţiei cu publicul încă de la primele ateliere de arta actorului (publicul este chiar colegul/colegii de clasă ce participă personal, efectiv, la experienţa comună);

      • – construirea unei ambianţe confortabile emoţional şi a unei atmosfere creatoare ce pune premisele performanţei;

      • – etapele desfăşurării unui atelier: antrenament, jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie non-verbale şi verbale;

      • – organizarea şi îndrumarea studiului colectiv şi individual, pe un parcurs cumulativ, de la simplu la complex (fără a sări etape, pentru a nu periclita dezvoltarea organică).

        În ce priveşte procesul de predare-învăţare-evalare, în arta actorului profesorul este mai degrabă un bun diagnostician, un ghid capabil să aleagă tehnicile cele mai eficiente de dezvoltare a elevului; nu ,,predă” profesorul, ci viaţa însăşi, circumstanţele propuse, regulile jocului, natura umană focusată spre îndeplinirea unui scop (a unei teme). Evaluarea se face rareori la finalul exerciţilui, forma cea mai des întâlnită fiind ghidarea prin Indicaţii pe parcurs. Aceste indicaţii sunt, evident, o evaluare de etapă şi pregătesc evaluarea finală.

   2. 2. Proiectarea atelierului de arta actorului-demers de organizare anticipată a activităţii didactice:

      1. a. cunoaşterea programei (lecturare, asimilare) în perspectiva corelării conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare cu obiectivele/competenţele acesteia.

      2. b. proiectarea atelierului prin prisma realizării obiectivelor/competenţelor cadru (realizarea unui model de proiectare pentru desemnarea activităţilor de învăţare în care vor fi implicaţi elevii, a selectării resurselor celor mai eficiente).

      3. c. strategii didactice de realizare a conţinuturilor programei, conforme cu etapele de predare a atelierului. Ordinea problemelor de studiat este stabilită de fiecare profesor în parte în funcţie de necesităţile grupului, dar se va ţine cont de parcursul propus de Stanislavski şi concretizat de metoda Violei Spolin, exerciţiile fiind, de asemenea, adaptate vârstei elevilor: Orientare, Senzorialitate conştientă, Relaţie fizică, Relaţie verbală (toate conduse de principiul autenticităţii).

      4. d. constituirea demersului didactic pentru realizarea unui învăţământ centrat pe elev.

   3. 3. Metode şi mijloace didactice specifice:

      • – Jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie, repertoriul personal;

      • – Metodologia specifică atelierului de arta actorului (vezi Viola Spolin, op. cit., p. 66): Rezolvarea de probleme, Indicaţia pe parcurs, Echipele şi prezentarea problemei, Evaluarea, Cadrul fizic al studioului de arta actorului (p. 80), Principii şi Puncte de reper (p. 85).

      • – studiul situaţiei simple (de la A-B-urile cu schimb de 6-8 replici date, la scene adecvate din dramaturgia românească sau universală)

      • – vizionarea de spectacole – modalitate de formare a capacitatăţii de selectare a valorilor artistice (a gustului artistic) şi, implicit, modalitate de structurare a personalităţii elevului;

      • – corelarea studiului artei actorului cu mijloacele de expresie ale altor discipline (literatură, educaţie plastică, educaţie vizuală, design, scenografie, arta costumului, etc.).

        ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

        1. 1. Etape în evoluţia tragediei antice greceşti: Eschil (Orestia), Sofocle (Antigona) şi Euripide (Medeea).

        2. 2. Modalităţi de realizare dramatică în teatrul medieval european: valoarea de generalizare a metaforei şi parabolei în

           mistere şi miracole.

           

           6 vezi K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi : Destinderea muşchilor – p. 132, Dezvoltarea expresivităţii trupului – p. 400, Plastica – p. 410, Dicţiunea şi canto – p. 428, Vorbirea pe scenă – p. 450

        3. 3. Aspecte comune şi particularităţi în teatrul renascentist: Commedia dell’arte şi afirmarea actorului profesionist (Andrea Perrucci: Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie); spectacolul religios, spectacolul popular şi spectacolul de curte în ,,secolul de aur” spaniol (Lope de Vega: Câinele grădinarului).

        4. 4. Teatrul elisabetan şi ,,cazul” Shakespeare: apariţia profesioniştilor în teatru (actori, manageri, dramaturgi); arhitectura spaţiului de joc; direcţii noi de expresie teatrală prin dramaturgia lui Shakespeare – tragedie, comedie, piese istorice (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Richard al III-lea).

        5. 5. Rolul clasicismului francez în dezvoltarea teatrului. Respectarea normelor în construcţia dramatică: Racine (Fedra), Corneille (Cidul); revoluţionarea genului comic: Moliere (Avarul).

        6. 6. Secolul luminilor. Teoria artei actorului la Diderot (Paradox despre actor). Implicarea socială a teatrului – Beaumarchais (Bărbierul din Sevilla). Evoluţie şi tradiţie în teatrul italian: controversa Gozzi (Regele cerb) şi Goldoni (Slugă la doi stăpâni).

        7. 7. Teatrul german între politic, social şi etic: Goethe (Faust). Refuzul normelor şi elogiul iubirii în romantismul francez Hugo (Hernani).

        8. 8. Teatrul rusesc şi contribuţia lui la evoluţia artei scenice: de la Gogol (Revizorul) la Cehov (Pescăruşul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vişini) şi de la Cehov la Gorki (Azilul de noapte).

        9. 9. De la romantism la realism, de la adevăr psihologic la expresionism: problema libertăţii individuale şi a căutării vocaţiei la Ibsen (Nora) şi Strindberg (Domnişoara Iulia).

        10. 10. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: critica socială de la George Bernard Shaw (Pygmalion) la ,,furioşii” englezi (John Osborne: Priveşte înapoi cu mânie).

        11. 11. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: teatrul american de la tragedia modernă (Eugene O’Neill: Din jale se întrupează Electra) la drama omului în societatea contemporană la Arthur Miller (Vrăjitoarele din Salem) şi Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinţă).

        12. 12. Poetici ale teatrului contemporan: teatrul epic şi noua tehnică de interpretare la Bertolt Brecht (Micul Organon); revalorificarea moştenirii lui Shakespeare şi poetica spaţiului gol la Peter Brook (Spaţiul gol); teatrul ca ,,întâlnire magică” între actor şi spectator la Jerzy Grotovski (Spre un teatru sărac).

        13. 13. Direcţii novatoare în teatrul modern şi postmodern: de la ,,măştile” lui Pirandello (Şase personaje în căutarea unui autor) şi teatrul absurdului (Eugene Ionesco: Rinocerii) până la falimentul umanităţii în dramaturgia lui Beckett (Aşteptându-l pe Godot) şi intertextualismul postmodern la Heiner Muller (Hamletmachine).

        14. 14. Arta spectacolului în epoca postmodernă: implicare socială, cercetare, educaţie, interdisciplinaritate, noi tendinţe în opera unor creatori reprezentativi: Augusto Boal (teatrul comunitar), Pina Bausch (teatru dans), Ariane Mnouckhine (Cirque du Soleil), Robert Wilson (teatru-imagine), Robert Lepage (teatrul multimedia). [sursa de informare pentru acest subiect: internet]

ISTORIA TEATRULUI ROMÂNESC

1. 1. Manifestări cu caracter de spectacol în spaţiul cultural românesc (obiceiuri populare cu elemente de spectacol). Rolul teatrului în constituirea statului român modern (programul Daciei literare) şi primele spectacole în limba română pe teritoriul celor trei principate. Primele şcoli de teatru: Şcoala Filarmonică şi Conservatorul Filarmonic-Dramatic (membri fondatori, profesori, programe, spectacole, elevi).

2. 2. Direcţii şi reprezentanţi ai şcolii româneşti de actorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Matei Millo, Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Frosa Vlasto etc. Inaugurarea Teatrului Naţional din Bucureşti – 1852.

3. 3. Vasile Alecsandri şi rolul său în constituirea unei dramaturgii naţionale. Primul personaj românesc: Coana Chiriţa – Vasile Alecsandri (Chiriţa în provincie)

4. 4. Drama istorică românească: teme şi eroi reprezentativi la B.P. Haşdeu (Răzvan şi Vidra); A. Davila (Vlaicu-Vodă),

   B. Delavrancea (Apus de Soare).

5. 5. I.L. Caragiale – modalităţi şi procedee comice în O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D’ale carnavalului.

   Modernitatea lui Caragiale.

6. 6. Diversificarea genului comic în primele decenii ale secolului XX: Tudor Muşatescu (Titanic vals), G. Ciprian (Capul de răţoi), Al. Kiriţescu (Gaiţele).

7. 7. Teatrul lui Mihail Sebastian – între comedia lirică şi pragmatismul societăţii interbelice (Jocul de-a vacanţa; Steaua fără nume).

8. 8. Eroi exponenţiali în dramaturgia lui Camil Petrescu (Jocul ielelor, Suflete tari).

9. 9. Dimensiunea filosofico-poetică a pieselor lui Lucian Blaga (Meşterul Manole, Cruciada copiilor etc.)

10. 10. Teatrul ca parabolă a existenţei umane – de la D.R. Popescu (Aceşti îngeri trişti) la Marin Sorescu (Matca).

11. 11. ,,Comedia umană" în teatrul postbelic: de la Teodor Mazilu (Proştii sub clar de lună) la Matei Vişniec (Angajare de clovn).

12. 12. Regizori români: Ion Sava, Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Aureliu Manea, Radu Penciulescu, David Esrig, Valeriu Moisescu, Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete. [sursa de informare: vezi Bibliografie facultativă]

13. 13. Actori români ai secolului XX. Direcţii în dramaturgia românească de după 1990 – teme, stiluri, proiecte reprezentative.

Arta actorului. Bibliografie facultativă de specialitate şi didactica specialităţii

1. 1. Albu, Gabriel, O psihologie a educaţiei, Institutul European, 2005

2. 2. Allain, Paul şi Harvie, Jen, Ghidul Routeledge de teatru şi performance, Ed. Nemira, Bucureşti, 2012

3. 3. Apostol, Radu, Teatru ca metodă. Teatru educaţional, UNATC Press, Buc.2018

4. 4. Apostol, Radu, Teatru social. Perspective asupra rolului teatrului în raport cu societatea, UNATC Press, Buc.2018

5. 5. Appia, Adolphe, Opera de artă vie, Ed.Unitext, Bucureşti, 2000

6. 6. Artaud, Antonin, Teatrul şi dublul său, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1997

7. 7. Beţiu, Mihaela, Elemente de analiză a procesului scenic, UNATC Press, Buc.2018

8. 8. Beţiu, Mihaela: Ghidul candidatului la actorie, UNATC Press, Buc.2016

9. 9. Boal, Augusto, Jocuri pentru actori şi non-actori, Fundaţia Concept, Bucureşti, 2005

10. 10. Brecht, Bertolt, Scrieri despre teatru, trad. Corina Jiva, Editura Univers, Buc., 1977

11. 11. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, editura Polirom, Iaşi, 2006

12. 12. Ciocşirescu, Thomas, Cuvântul în arta teatrului, UNATC Press, Buc.2018

13. 13. Ciocşirescu, Thomas: Curs de vorbire pentru actori şi formatori, UNATC Press, Buc.2017

14. 14. Ciulei, Liviu, Articole 1956-1979, în revista Concept, Unatc Press, vol. 3/nr. 2/decembrie 2011 (p. 87-159)

15. 15. Covătariu, Valeria, Cuvinte despre cuvânt, Casa de editură Mureş, Tg-Mureş, 1996

16. 16. Cucoş, Constantin, Pedagogie, editura Polirom, Bucureşti, 2006

    

    18. Darie, Bogdana, Curs de arta actorului. Improvizaţie, UNATC Press, Buc.2015

17. 17. Darie, Bogdana, Arta Actorului, complex atitudinal în analiză interdisciplinară, UNATC Press, Buc.2018

1. 19. Darie, Bogdana; Sehlanec Romina; Jicman Andreea: Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V-VIII, UNATC Press, Buc.2016

2. 20. Gheorghiu, Mircea: Actorul şi natura umană. Curs de arta actorului, UNATC Press, Buc.2017

3. 21. Gîlea, Marius, Despre improvizaţie, UNATC Press, Buc.2018

4. 22. Gîlea, Marius: Primii paşi în arta actorului. Curs practic, UNATC Press, Buc.2017

5. 23. Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008

6. 24. Goleman, Daniel, Inteligenţa socială, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2007

7. 25. Gorceakov, N, Lecţiile de regie ale lui K. S. Stanislavski. Convorbiri şi note de repetiţii, trad. Petru Comarnescu şi Ion Vasile Costin, ESPLA, Buc., 1955

8. 26. Grotovski, Jerzy, Spre un teatru sărac, Editura Unitext, trad. G. Banu şi Mirella Nedelcu-Pătureanu, Buc., 1998

9. 27. Ianegic, Raluca, Însemnări pe marginea curentului teatru-dans, revista Concept, vol. 7/nr. 2/dec. 2013, Unatc Press;

   Permanenţe ale dansului modern, revista Concept, vol. 4/nr. 1/2012, Unatc Press

10. 28. Johnstone, Keith, Impro for Storytellers, Routledge/Theatre Arts Books, New York

11. 29. Lecoq, Jacques, Corpul poetic, Ed. ArtSpect, Oradea, 2009

12. 30. Lucaci, Liviu: Naşterea actorului, UNATC Press, Buc.2017

13. 31. Oprea, Crenguţa L., Strategii didactice interactive, ed. a IV-a, ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 2009

14. 32. Pânişoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Colecţia Collegium. Ştiinţele educaţiei, Iaşi, 2008

15. 33. Pânişoară, Ion-Ovidiu, Profesorul de success, 59 de principii de pedagogie practică, Ed. Polirom, Colecţia Collegium. Ştiinţele educaţiei, Iaşi, 2009

16. 34. Pease, Allan, Limbajul trupului, Ed. Polirom, Iaşi, 1993

17. 35. Robinson, Ken, O lume ieşită din minţi. Revoluţia creativă a educaţiei, Editura Publica Bucureşti, 2011

18. 36. Roco, Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 52

19. 37. Rotaru, Dana, Actorul român între teorie şi practică, UNATC Press, Buc.2018

20. 38. Rotaru, Dana: Actorul de Musical sau Tripla Ameninţare, UNATC Press, Buc.2017

21. 39. Rotaru, Dana: Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0-IV, UNATC Press, Buc.2016

22. 40. Stanciu, Carmen, Teatru-dans – un spectacol total, revista Concept, vol. 6/nr. 1/iunie 2013, Unatc Press

23. 41. Stanislavski, K.S., Viaţa mea în artă, trad. I. Flavius şi N. Negrea, Ed. Cartea Rusă, Bucureşti, 1958

24. 42. Wooster, Roger, Contemporary Theatre in Education, Intellect Books, 2007

25. 43. XXX, revista Caietele bibliotecii UNATC, editată de Departamentul de Cercetare din cadrul UNATC ,,I.L. Caragiale” Bucureşti, UNATC PRESS (coordonatori: conf. univ. dr. Carmen Stanciu, lect. univ. dr. Mihaela Beţiu)

26. 44. XXX, revista Colocvii teatrale, editată de Centrul de Cercetare – Arta Teatrului. Studiu şi Creaţie din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Teatru, Editura Artes (redactor coordonator conf. univ. dr. habil. Anca Ciobotaru)

27. 45. XXX, revista CONCEPT, editată de Departamentul de Cercetare din cadrul UNATC ,,I.L. Caragiale” Bucureşti, UNATC PRESS (redactor coordonator lect. univ. dr. Mihaela Beţiu)

28. 46. XXX, revista UNATC Journal of Drama Teaching, editată de Master Pedagogie Teatrală UNATC, UNATC Press (redactor coordonator conf.univ.dr. habil. Bogdana Darie)

Istoria teatrului românesc şi universal – Bibliografie

1. 1. Aristotel, Poetica, editura Academiei RPR, traducerea D.M. Pippidi, Bucureşti, 1965

2. 2. Banu, George, Reformele teatrului în secolul reînnoirii, editura Nemira, Buc., 2011 (cap. VII: Spectacolul românesc şi modurile de comunicare)

3. 3. Banu, George, Scena modernă, mitologii şi miniaturi, editura Nemira, Buc., 2014

4. 4. Banu, George, Shakespeare, lumea-i un teatru, editura Nemira, Buc., 2010

5. 5. Banu, George, Teatrul de artă, o tradiţie modernă, editura Nemira, Buc., 2013

6. 6. Barthes, Roland, Despre Racine, ELU, Bucureşti, 1969

7. 7. Baty, Gaston şi Chavance, Rene Viaţa artei teatrale, traducerea Sanda Râpeanu, editura Meridiane, Bucureşti, 1969

8. 8. Berlogea Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985

9. 9. Boileau, Arta poetică, traducerea I. Marinescu, ESPLA, 1957

10. 10. Brăescu, Ion, Clasicismul în teatru, editura Meridiane, Bucureşti, 1971

11. 11. Burgess, Anthony, Shakespeare, traducerea Sorana Corneanu, editura Humanitas, 2002

12. 12. Călinescu, Matei, Clasicismul, editura Tineretului, Bucureşti, 1968

13. 13. Cristea, Mircea, Teatrul experimental contemporan, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

14. 14. Drimba, Ovidiu, Istoria teatrului universal, editura Saeculum, Bucureşti, 2000

15. 15. Ghiţulescu, Mircea, Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900-2000), Albastros, Buc., 2000

16. 16. Horaţiu, Arta poetică, traducerea Constantin Niculescu, ESPLA, 1959

17. 17. Huizinga, Johan, Homo ludens, editura Humanitas, Bucureşti, 2002

18. 18. Nistor, Ana-Maria, Cele mai frumoase 100 piese de teatru povestite pe scurt, editura Orizonturi, 2012

19. 19. Pandolfi, Vito, Istoria Teatrului Universal, editura Meridiane, Bucureşti, 1971

20. 20. Patlanjoglu, Ludmila, Regele Scamator Ştefan Iordache, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008

21. 21. Perrucci, Andrea, Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie, traducerea Olga Mărculescu, editura Meridiane, Bucureşti, 1982

22. 22. Petrescu, Camil, Modalitatea estetică a teatrului, editura Enciclopedică română, Bucureşti, 1971

23. 23. Popescu, Marian, Scenele teatrului românesc, 1945-2004. De la cenzură la libertate, Editura Unitext 2004

24. 24. Saiu, Octavian, Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate, Editura Paideia, Bucureşti, 2011

25. 25. Tonitza-Iordache, Michaela şi Banu, George, Arta teatrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005

26. 26. Toniza-Iordache, Mihaela, Despre joc, Editura Junimea, Iaşi, 1980

27. 27. Vianu, Tudor, Estetica, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968

28. 28. Zamfirescu, Ion, Istoria universală a teatrului, vol. I, ESPLA, 1958; vol. II şi III, ELU, Bucureşti, 1958-1968

    NOTĂ:

    Sunt obligatorii documentele şcolare reglatoare în vigoare: planuri-cadru, programe şcolare, programele pentru examenele şi evaluările naţionale şi manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare, valabile în învăţământul preuniversitar în anul susţinerii concursului

    MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

    ORDIN

    privind aprobarea programelor valabile pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar

    la disciplinele Artă teatrală — Arta actorului și Cultură civică și educație socială*)

    În temeiul prevederilor art. 89 alin. (1), art. 94 alin. (2) lit. n) și x) și art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

    conform Referatului de aprobare nr. 336/DGISSEP din 13.11.2018,

    în baza prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

    ministrul interimar al educației naționale emite prezentul ordin.

    Art. 1. — Se aprobă programele pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar la disciplinele Artă teatrală — Arta actorului și Cultură civică și educație socială prevăzute în anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

    Art. 2. — Programele aprobate prin prezentul ordin intră în vigoare începând cu concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar din anul 2019.

    Art. 3. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin, programele pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar la disciplinele Arta actorului și Cultură civică, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.620/2010 privind aprobarea programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 și 872 bis din 28 decembrie 2010, își încetează valabilitatea.

    Art. 4. — Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă, Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din cadrul Ministerului Educației Naționale, Centrul Național de Evaluare și Examinare, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    Art. 5. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Ministrul interimar al educației naționale,

    Gigel Paraschiv,

    secretar de stat

    București, 14 noiembrie 2018.

    Nr. 5.530.

    

    *) Ordinul nr. 5.530/2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 5 decembrie 2018 și este reprodus și în acest număr bis.

    Anexa nr. 1 la OMEN nr.5530/14.11.2018

    

    CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/ CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/ REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

    PROGRAMA PENTRU

    ARTĂ TEATRALĂ – ARTA ACTORULUI

    – Bucureşti – 2018

    NOTĂ DE PREZENTARE

    Prezenta programă urmăreşte să înlesnească pătrunderea în teoria modernă a artei actorului, pentru a da posibilitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar să-şi structureze cunoştinţele şi activitatea didactică în aşa fel încât să poată urmări, în mod coerent, un traseu unitar. Finalitatea studiului artei actorului este complexă deoarece :

    • – aduce o contribuţie importantă la formarea personalităţii tinerilor elevi;

    • – dezvoltă creativitatea;

    • – sociabilizează;

    • – pune în lumină virtualităţi latente, etc.

      In acest scop e foarte important ca Arta Actorului să nu fie privită în chip "tradiţionalist" sau "meşteşugăresc", ca mimare sau ilustrare a unui text sau ca un sistem mai închegat sau mai puţin închegat de "tehnici". În toate marile şcoli de teatru contemporane, arta actorului deschide un câmp vast de experimentare, de descoperire şi autocunoaştere, de cunoaştere şi interrelaţionare umană.

      În cartea sa "O poetică a artei actorului", profesorul Ion Cojar spune: "Formarea e un delicat proces de recuperare a totalităţii umane, a întregului potenţial individual, un complex formator de noi deprinderi, specifice unei activităţi de performanţă spirituală şi psiho-fizică, de depăşire a limitelor omului comun. Clasa de arta actorului e un atelier de experimentare şi de recuperare a celor cinci simţuri, a tuturor tipurilor de memorie şi imaginaţie, precum şi a tuturor proceselor psihice de prelucrare efectivă, nu doar superficial simbolică şi mimată a informaţiilor senzoriale obţinute prin raportarea corectă, onestă, la obiectele statice şi subiectele dinamice, vii, precum şi la evenimentele din mediul înconjurător, în relaţia permanentă cu dinamica situaţiilor şi prin respectarea strictă a temelor şi a regulilor stabilite, până la însuşirea mecanismului specific al creativităţii actorului, acela de a transforma convenţia (tema propusă) în realitate psihică procesual obiectivă care determină în mod natural, organic şi comportamentele adecvate" (Ion Cojar

    • – ,,O poetică a artei actorului” Ed. Unitext, 1996).

    Programa de faţă se adresează absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior artistic care vor desfăşura activităţi didactice în cadrul ariei curriculare arte – curriculum diferenţiat din învăţământul preuniversitar. La elaborarea programei de faţă au fost luate în considerare atât cercetările în domeniul curricular, tendinţele pe plan internaţional, cât şi opiniile unor profesori cu o bogată experienţă artistică şi didactică.

    Datorită caracterului preponderent practic al disciplinelor artistice, profesorul trebuie să facă demonstraţia că are capacitatea de a parcurge procesul instructiv- educativ la un nivel artistic convingător. De aceea toţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, susţin înaintea probei scrise şi o probă practică în specialitatea pentru care s-au pregătit, astfel că examenul pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar constă în susţinerea a două probe:

    1. a) probă practică (conform anexei la Metodologie);

    2. b) probă scrisă.

       Prezenta programă urmăreşte:

       -consolidarea pregătirii de specialitate corespunzătoare competenţei didactice, a profesorului de arta actorului;

       -actualizarea bazei teoretice şi practice privitoare la aspectele didactice fundamentale care se leagă de realizarea educaţiei viitorului actor sau viitorului consumator de artă;

       -corelarea conţinuturilor de specialitate cu planul cadru şi curriculum-ul naţional în vigoare;

       -aplicarea didacticii specialităţii în activitatea la clasă, ţinând cont de ciclurile curriculare, dar şi de nivelul aptitudinilor specifice artei actorului ale elevilor din şcolile şi liceele de specialitate;

       -dezvoltarea capacităţilor de interpretare intra şi interdisciplinare a conţinuturilor şi de formare a unei culturi curriculare;

       -valorificarea conţinuturilor disciplinei prin construirea unui demers didactic modern, prin proiectare structurată, prin organizarea unor activităţi de învăţare centrate pe nevoile şi interesele elevilor, care să faciliteze învăţarea eficientă de către elevi, a conţinuturilor specifice disciplinei;

       -dezvoltarea capacităţilor de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de elevi cu ajutorul întregului set de instrumente şi tehnici de evaluare şi reglarea demersului didactic pe baza interpretării informaţiilor oferite de rezultatele evaluării.

       Pentru a realiza transferul deprinderilor artistice, în cadrul căruia se obţine modelarea intenţionată a personalităţii elevului ca viitor consumator de artă sau viitor actor, cadrul didactic trebuie să utilizeze forţa educativă a exemplului personal. Prin

       conţinuturile puse la dispoziţie de prezenta programă, profesorul de arta actorului va produce dovada concretă a faptului că stăpâneşte în mod profesionist disciplina pe care o predă, înlăturându-se astfel posibile cazuri de impostură sau de degradare în timp a capacităţilor artistice-interpretative, constituind totodată o garanţie a profesionalismului în învăţământul artistic.

       Prezenta programă este valabilă şi pentru absolvenţii aparţinând minorităţilor naţionale.

       COMPETENŢELE CADRULUI DIDACTIC

       În procesul de predare- învăţare- evaluare cadrul didactic trebuie să:

       -cunoască conţinuturile ştiinţifice ale disciplinei şi să opereze corect şi adecvat cu limbajul specific necesare praxisului şcolar, să motiveze elevii/ elevul în/ pentru formarea deprinderilor şi aptitudinilor specifice;

       • – utilizeze şi să dezvolte valenţele creative ale elevilor/ elevului în lecţia de arta actorului;

       • – opereze cu analogii stilistice şi creative intre arte, în perspectivă interdisciplinară , ca o unitate a competenţei de specialitate în plan teoretic;

       • – deţină capacitatea de a construi demersuri didactice interactive şi să-şi adapteze strategiile didactice la conţinuturi;

       • – utilizeze documentele şcolare reglatoare în spiritul principiilor didactice în specialitatea respectivă, pentru aplicarea adecvată a programei şcolare în vederea unui demers didactic eficient;

       • – posede o gândire critică privitoare la creaţiile dramatugiei, având o atitudine reflexivă asupra acestora, precum şi disponibilitatea de a transfera în viaţa socială valori estetice, ca alternative la manifestările de tip kitch.

       • – aibă capacitatea de a comunica cu clasa /elevul

       • – posede capacitatea de a funcţiona ca element integrator al valorilor culturale în comunitatea locală şi naţională.

         Artă teatrală – Arta actorului Posturi/catedre din şcoli şi licee de artă

         •  Istoria teatrului românesc şi a teatrului universal

         •  Atelierul de arta actorului

         •  Didactica specialităţii

       ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

       1. 1. Etape în evoluţia tragediei antice greceşti: Eschil (Orestia), Sofocle (Antigona) şi Euripide (Medeea).

       2. 2. Modalităţi de realizare dramatică în teatrul medieval european: valoarea de generalizare a metaforei şi parabolei în mistere şi miracole.

       3. 3. Aspecte comune şi particularităţi în teatrul renascentist: commedia dell’arte şi afirmarea actorului profesionist (Andrea Perrucci: Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie); spectacolul religios, spectacolul popular şi spectacolul de curte în ,,secolul de aur” spaniol (Lope de Vega: Câinele grădinarului).

       4. 4. Teatrul elisabetan şi ,,cazul” Shakespeare: apariţia profesioniştilor în teatru (actori, manageri, dramaturgi); arhitectura spaţiului de joc; direcţii noi de expresie teatrală prin dramaturgia lui Shakespeare – tragedie, comedie, piese istorice (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Richard al III-lea).

       5. 5. Rolul clasicismului francez în dezvoltarea teatrului. Respectarea normelor în construcţia dramatică: Racine (Fedra), Corneille (Cidul); revoluţionarea genului comic: Moliere (Avarul).

       6. 6. Secolul luminilor. Drama burgheză (Diderot: Nepotul lui Rameau), comedia sentimentală (Mariveaux: Jocul dragostei şi al întâmplării) şi implicarea socială a teatrului (Beaumarchais: Bărbierul din Sevilla).

       7. 7. Evoluţie şi tradiţie în teatrul italian: controversa Gozzi (Regele cerb) şi Goldoni (Slugă la doi stăpâni). Teatrul german între politic, social şi etic: Goethe (Faust).

       8. 8. Refuzul normelor, elogiul fanteziei şi alianţa natură-adevăr în teatrul romantic englez (Shelley: Familia Cenci), francez (Hugo: Hernani) şi rus (Puşkin: Boris Godunov).

       9. 9. Teatrul rusesc şi contribuţia lui la evoluţia artei scenice: de la Gogol (Revizorul) la Cehov (Pescăruşul) şi de la Cehov (Livada de vişini) la Gorki (Azilul de noapte).

       10. 10. De la romantism la realism, de la adevăr psihologic la expresionism: problema libertăţii individuale şi a căutării vocaţiei la Ibsen (Nora) şi Strindberg (Domnişoara Iulia).

       11. 11. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: critica socială de la George Bernard Shaw (Pygmalion) la ,,furioşii” englezi (John Osborne: Priveşte înapoi cu mânie); teatrul american de la tragedia modernă (Eugene O’Neill: Din jale se întrupează Electra) la drama omului în societatea contemporană la Arthur Miller (Vrăjitoarele din Salem) şi Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinţă).

       12. 12. Poetici ale teatrului contemporan: teatrul epic şi noua tehnică de interpretare la Bertolt Brecht (Micul Organon); revalorificarea moştenirii lui Shakespeare şi poetica spaţiului gol la Peter Brook (Spaţiul gol); teatrul ca ,,întâlnire magică” între actor şi spectator la Jerzy Grotovski (Spre un teatru sărac).

       13. 13. Direcţii novatoare în teatrul modern şi postmodern: de la ,,măştile” lui Pirandello (Şase personaje în căutarea unui autor) şi teatrul absurdului (Eugene Ionesco: Rinocerii) până la falimentul umanităţii în dramaturgia lui Beckett (Aşteptându-l pe Godot) şi intertextualismul postmodern la Heiner Muller (Hamletmachine).

       14. 14. Arta spectacolului în epoca postmodernă: implicare socială, cercetare, educaţie, interdisciplinaritate, noi tendinţe în opera unor creatori reprezentativi: Augusto Boal (teatrul comunitar), Pina Bausch (teatru dans), Ariane Mnouckhine (Cirque du Soleil), Robert Wilson (teatru-imagine), Robert Lepage (teatrul multimedia). [sursa de informare pentru acest subiect: internet]

           ISTORIA TEATRULUI ROMÂNESC

           1. 1. Manifestări cu caracter de spectacol în spaţiul cultural românesc (obiceiuri populare legate de etapele importante din viaţa omului şi a comunităţii, în care sunt prezente elemente de spectacol).

           2. 2. Rolul teatrului în constituirea statului român modern (programul ,,Daciei literare”) şi primele spectacole în limba română pe teritoriul celor trei principate.

           3. 3. Primele şcoli de teatru: Scoala Filarmonică şi Conservatorul Filarmonic- Dramatic (membrii fondatori, profesori, programme, spectacole, elevi).

           4. 4. Direcţii şi reprezentanţi ai şcolii româneşti de actorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Matei Millo, Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Frosa Vlasto etc.

           5. 5. Vasile Alecsandri şi rolul său în constituirea unei dramaturgii naţionale.

           6. 6. Drama istorică românească: teme şi eroi reprezentativi la Alecsandri, Haşdeu, Davilla, Delavrancea.

           7. 7. Comedia – de la primii dramaturgi la momentul Caragiale.

           8. 8. I.L. Caragiale – modalităţi şi procedee comice în ,,O scrisoare pierdută”, ,,O noapte furtunoasă”, ,,D’ale carnavalului”.

           9. 9. Modernitatea lui Caragiale – din perspectiva operei dramatice dar şi a lucrărilor sale teoretice.

           10. 10. Diversificarea genului comic în primele decenii ale secolului XX: Tudor Muşatescu, G. Ciprian, Al. Kiritzescu.

           11. 11. Teatrul lui Mihail Sebastian – între comedia lirică şi pragmatismul societăţii interbelice.

           12. 12. Eroi exponenţiali în dramaturgia lui Camil Petrescu (,,Ultima oră”, Jocul ielelor”, ,,Suflete tari”).

           13. 13. Dimensiunea filosofico-poetică a pieselor lui Lucian Blaga (,,Meşterul Manole”, ,,Anton Pann” etc.)

           14. 14. Teatrul ca parabolă a existenţei umane – de la D.R. Popescu la Marin Sorescu.

           15. 15. ,,Comedia umană” în teatrul post-belic: de la Teodor Mazilu (,,Proştii sub clar de lună”) la Matei Vişniec (,,Angajare de clovn”).

           16. 16. Direcţii în dramaturgia românească de după 1990 – teme, stiluri, proiecte reprezentative.

    ATELIERUL DE ARTA ACTORULUI TEME:

    1. I. Jocurile teatrale

       • – Sistemul de învăţământ bazat pe Jocuri teatrale dezvoltă gândirea, capacitatea de structurare a strategiilor de rezolvare a problemelor, stimulează intuiţia, încurajează descoperirea proprie, dezvoltă comportamentul organic (primul pas şi cel mai important al dezvoltării artistice), dezvoltă toate abilităţile psiho-fizice necesare relaţionării cu mediul înconjurător şi cu partenerii de joc (toate aceste capacităţi fiind apoi translate inconştient, deci fără efort, în viaţa cotidiană).

       • – Diferenţa dintre Joc şi joacă (jocul din curtea şcolii, jocul de cabană, etc.) – Jocul are reguli proprii, pe care copilul le respectă de bunăvoie. (,,Gândirea înaintează, prin joc, de la cunoscut la necunoscut, de la previzibil la imprevizibil, de la sigur la problematic, de la nimereală la strategie, jocul nu se asociază facilului şi neseriosului, ci creaţiei şi

         sensibilităţii" – Solomon Marcus, Artă şi ştiinţă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, pag. 74, 75, 76).

       • – Caracteristicile jocului – vezi Viola Spolin, Improvizaţie pentru teatru (Unatc Press, 2008), capitolul ,,Experienţă creatoare” (p. 49-66)

       • – Importanţa lucrului în grup (de la jocurile de grup şi la cele individuale) – teatrul este o artă colectivă (vezi Stanislavski şi Viola Spolin).

       • – descoperirea instrumentelor de lucru prin intermediul Jocurilor teatrale (Punctul de concentrare – vezi Viola Spolin, op. cit., p. 70)

       • – arta actorului ca rezolvare de probleme (de la punctul de atenţie la PDC şi de aici la problema de rezolvat prin acţiune – vezi Viola Spolin, op.cit., p. 68).

       • – evoluţia de la Jocul teatral la exerciţiul de improvizaţie, complex, conţinând parametrii

         Situaţiei scenice: Unde, Cine, Ce, Cu ce scop.

    2. II. Exerciţiile de improvizaţie creează deprinderea ca, utilizând PDC-ul, acţionând pentru rezolvarea problemei, comportamentul elevului să fie organic (nealerat de situaţia convenţională în care se lucrează, de condiţia specifică disciplinei: grupul de lucru poate fi uneori divizat – o parte acţionează, cealaltă priveşte, rămânând partener egal în experienţa comună.)

       • – ambele grupuri vor analiza obiectiv experienţa comună (vezi Evaluare – Viola Spolin, op. cit., p. 74, vezi Etichete şi/sau Concepte – p. 83, Evitarea Cum-ului – p. 84)

       • – etapizarea exerciţiilor de improvizaţie se va face de la simplu la complex, această metodă de învăţare prin joc având ca obiectiv obţinerea manifestării organice a individului, fapt pentru care este în mod necesar o metodă cumulativă, de rezolvare de probleme şi descoperire personală: exerciţii pentru simţuri, exerciţii în care se introduc parametrii situaţiei scenice – Unde, Cine, Ce şi apoi, cel mai important, cel care motivează acţiunea scenică şi defineşte Cine-le – Cu ce scop?

         În această perioadă, a studiului preuniversitar cu specific teatral, Cine-le va fi întotdeauna persoana, pe principiul stanislavskian ,,Eu în situaţia dată": ,,Eu sunt, în limbajul nostru arată faptul că m-am situat în centrul condiţiilor născocite, că simt că mă găsesc în mijlocul lor, că exist în mijlocul vieţii închipuite, în lumea lucrurilor imaginate şi încep să acţionez în propriul meu nume, pe riscul meu şi cum îmi porunceşte conştiinţa." Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, p. 82. Dacă, în timpul studiului persoana devine personaj acesta este un lucru firesc, datorat specificului exerciţiilor, dar obţinerea Personajului nu va fi în nici un caz un scop în sine. Omul-rol va fi întotdeauna egal cu omul-artist, în infinitatea de combinaţii posibile ale circumstanţelor situaţiilor scenice şi ale temelor date. Pentru cursurile cu elevii claselor I-VIII, vezi Viola Spolin, UNATC Press, 2008, capitolul ,,Copiii şi teatrul” (cu subcapitolele ,,Înţelegerea copilului” – p. 321,

         ,,Principii fundamentale pentru copilul-actor" – p. 334, ,,Atelier pentru copii de 6-8 ani" –

         p. 344).

    3. III. Abordarea textului

       Evoluţia de la textul improvizat în cadrul exerciţiilor de grup sau individuale care presupun existenţa elevului în circumstanţele alese sau date ale situaţiei scenice la textul dat (replici scrise de către profesor sau colegi, utile în anumite exerciţii) şi apoi la textul scris. Gradul de dificultate al textelor abordate va creşte treptat, în funcţie de dezvoltarea organică individuală şi a grupului.

       Etapele utilizării textului scris sau ale textului de autor vor fi următoarele:

       • – fabule, poezii, povestiri al căror text poate fi împărţit întregului grup (rezultatul nu trebuie să fie ,,spunerea” unui text, ci jucarea unei situaţii posibile).

       • – texte de autor din literatura pentru copii şi tineret (în funcţie de vârsta fiecărui grup de lucru).

         Criteriile de evaluare a situaţiilor create vor fi guvernate de principiile enunţate de Jerzy Grotowski – ,,Cred sau nu cred" şi ,,Înţeleg sau nu înţeleg".

         Dacă abordează texte din dramaturgia românească sau universală, profesorul de arta actorului va ţine cont de un criteriu esenţial: gradul de dificultate al acestora nu trebuie să depăşescă capacitatea de înţelegere şi rezolvare a problemelor de către elevi. (Altfel, exerciţiul de arta actorului va deveni un exerciţiu de regie. Pe de altă parte însă, elevii pot fi împărţiţi pe grupuri de lucru de maxim 5 persoane, care să realizeze un proiect: să scrie un text, cuprinzând o înşiruire de situaţii scenice legate de un subiect coerent, să se distribuie ei înşişi şi să-l joace. Rezultatul trebuie să fie un exerciţiu de maxim 20 de minute).

         Elevii liceelor de specialitate trebuie să dobândească, de asemenea, capacitatea de a susţine un recital (de minim 15 minute) cuprinzând fabule, poezii, povestiri şi un monolog. Textele vor fi alese pe criterii de inteligibilitate şi eficienţă (personală) a mesajului şi vor fi lucrate conform aceloraşi principii ale dezvoltării organice:

       • – Eu în situaţia dată

       • – Coerenţa gândurilor elevului-actor în funcţie de datele situaţiei scenice (Ce spun? Cui mă adresez? Cu ce scop?)

    4. IV. Alcătuirea unui antrenament colectiv

       Fiecare profesor va formula, în funcţie de necesităţile grupului, un antrenament cuprinzând exerciţii specifice pentru expresivitatea corporală şi verbală. Desigur, jocurile teatrale exersează expresivitatea, iar rostirea corectă este consecinţa nemijlocită a unei gândiri juste; totuşi, exerciţiile tehnice au rol ordonator şi sprijină dezvoltarea organică şi creativă a individului şi a grupului. (vezi K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi,

       ,,Destinderea muşchilor" – p. 132, ,,Dezvoltarea expresivităţii trupului" – p. 400, ,,Plastica"

       • – p. 410, ,,Dicţiunea şi canto” – p. 428, ,,Vorbirea pe scenă” – p. 450).

       DIDACTICA SPECIALITĂŢII ARTA ACTORULUI

       1. 1. Procesul de învăţământ ca relaţie între predare-învăţare-evaluare. Caracterul formativ-educativ al procesului de învăţământ:

          • – specificul atelierului de arta actorului – experimentarea practică, lucrul în grup, importanţa procesului (succesul e rezultatul procesului şi este, mai ales la acest nivel, secundar); relaţia de împreună experimentare între profesor şi elevi; specificul învăţării artei actorului: descoperirea personală. (vezi Viola Spolin – op. cit., capitolul I ,,Cele şapte aspecte ale spontaneităţii”, p. 49)

          • – dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor personale (memorie, concentrare, promptitudine, ritm, coordonare, etc.) şi formarea unor deprinderi legate de tehnicile teatrului (tehnicile teatrului sunt tehnicile comunicării – vezi Viola Spolin, op. cit., p. 61);

          • – exersarea relaţiei cu publicul încă de la primele ateliere de arta actorului (publicul este partener de lucru, participant la experienţa comună);

          • – crearea atmosferei creatoare şi a premiselor performanţei;

          • – etapele desfăşurării unui atelier (antrenament, jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie non-verbale şi verbale);

          • – organizarea şi îndrumarea studiului colectiv şi individual, pe un parcurs cumulativ, de la simplu la complex (fără a sări etape, pentru a nu periclita dezvoltarea organică).

       2. 2. Proiectarea atelierului de arta actorului-demers de organizare anticipată a activităţii didactice:

          1. a. cunoaşterea programei (lecturare, asimilare) în perspectiva corelării conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare cu obiectivele/competenţele acesteia.

          2. b. proiectarea atelierului prin prisma realizării obiectivelor/competenţelor cadru (realizarea unui model de proiectare pentru desemnarea activităţilor de învăţare în care vor fi implicaţi elevii, a selectării resurselor cele mai eficiente).

          3. c. strategii didactice de realizare a conţinuturilor programei, conforme cu etapele de predare a atelierului. Ordinea problemelor de studiat este stabilită de fiecare profesor în parte în funcţie de necesităţile grupului, dar se va ţine cont de parcursul propus de Stanislavski şi concretizat de metoda Violei Spolin, exerciţiile fiind, de asemenea, adaptate vârstei elevilor: Orientare, Senzorialitate conştientă, Relaţie fizică, Relaţie verbală (toate conduse de principiul Adevărului).

          4. d. constituirea demersului didactic pentru realizarea unui învăţământ centrat pe elev.

       3. 3. Metode şi mijloace didactice specifice:

          • – Jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie, repertoriul personal;

          • – Metodologia specifică atelierului de arta actorului (vezi Viola Spolin, op. cit., p. 66) Rezolvarea de probleme, Indicaţia pe parcurs, Echipele şi prezentarea problemei, Evaluarea, Cadrul fizic al studioului de arta actorului (p. 80), Principii şi Puncte de reper (p. 85).

          • – vizionarea de spectacole – modalitate de formare a capacitatăţii de selectare a valorilor artistice (a gustului artistic) şi, implicit, modalitate de structurare a personalităţii elevului;

          • – corelarea studiului artei actorului cu mijloace de expresie ale altor discipline (literatură, muzică, educaţie plastică, educaţie vizuală, design, scenografie, arta costumului, etc.).

            BIBLIOGRAFIE DE SPECIALITATE

            1. 1. Apostol, Radu, Teatru ca metodă. Teatru educaţional, UNATC Press, Buc.2018

            2. 2. Apostol, Radu, Teatru social. Perspective asupra rolului teatrului în raport cu societatea, UNATC Press, Buc.2018

            3. 3. Artaud, Antonin: Teatrul şi dublul său, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1997

            4. 4. Badian Suzana, Arta mişcării scenice, EDP, Bucureşti, 1970

            5. 5. Berlogea, Ileana, Istoria teatrului universal, EDP, 1981,1982

            6. 6. Berlogea, Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Editura meridiane, 1985

            7. 7. Beţiu, Mihaela, Elemente de analiză a procesului scenic, UNATC Press, Buc.2018

            8. 8. Beţiu, Mihaela: Ghidul candidatului la actorie, UNATC Press, Buc.2016

            9. 9. Boal, Augusto: Jocuri pentru actori şi non-actori; Fundaţia Concept, Bucureşti, 2005

            10. 10. Brecht, Bertolt: Micul Organon pentru treatru; ,,Scrieri despre teatru”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971

            11. 11. Brook, Peter: Spaţiul gol; editura Unitext, traducerea Marian Popescu, 1997

            12. 12. Ciocşirescu, Thomas, Cuvântul în arta teatrului, UNATC Press, Buc.2018

            13. 13. Ciocşirescu, Thomas: Curs de vorbire pentru actori şi formatori, UNATC Press, Buc.2017

            14. 14. Cojar, Ion: O poetică a artei actorului; ed. Paideia în colaborare cu Unitext, ediţia a III-a, 1998

            15. 15. Darie, Bogdana, Arta Actorului, complex atitudinal în analiză interdisciplinară, UNATC Press, Buc.2018

            16. 16. Darie, Bogdana, Curs de arta actorului. Improvizaţie, UNATC Press, Buc.2015

            17. 17. Darie, Bogdana; Romina Sehlanec; Andreea Jicman: Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V-VIII, UNATC Press, Buc.2016

            18. 18. Darie, Bogdana; Romina Sehlanec; Andreea Jicman: Arta Teatrului pentru liceeni,

                UNATC Press, Buc.2017

            19. 19. Gheorghiu, Mircea: Actorul şi natura umană. Curs de arta actorului, UNATC Press, Buc.2017

            20. 20. Gîlea, Marius, Despre improvizaţie, UNATC Press, Buc.2018

            21. 21. Gîlea, Marius: Primii paşi în arta actorului. Curs practic, UNATC Press, Buc.2017

            22. 22. Grotowski, Jerzy: Spre un teatru sărac; Editura Unitext, traducerea G. Banu şi Mirella Nedelcu-Pătureanu, Bucureşti, 1998

            23. 23. Lucaci, Liviu: Naşterea actorului, UNATC Press, Buc.2017

            24. 24. Munro, Th, Artele şi relaţiile dintre ele, Editura Meridiane, 1981

            25. 25. Rotaru, Dana, Actorul român între teorie şi practică, UNATC Press, Buc.2018

            26. 26. Rotaru, Dana: Actorul de Musical sau Tripla Ameninţare, UNATC Press, Buc.2017

            27. 27. Rotaru, Dana: Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0-IV, UNATC Press, Buc.2016

            28. 28. Spolin, Viola: Improvizaţie pentru teatru; Unatc Press, traducerea Mihaela Balan- Beţiu, Bucureşti, 2008

            29. 29. Stan Sandina, Arta vorbirii scenice, EDP, Bucureşti 1968

            30. 30. Stanislavski C. S: Viaţa mea în artă; trad. I. Flavius şi N. Negrea, Ed. Cartea Rusă, Bucureşti, 1958

            31. 31. Stanislavski, Konstantin Sergheevici: Munca actorului cu sine însuşi; Ed.Nemira

            32. 32. Tonitza-Iordache, Michaela şi Banu, George: Arta teatrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005

            33. 33. Vasiliu, Mihai, Istoria teatrului românesc, EDP, 1995

            34. 34. Vianu, Tudor, Arta Actorului în scrieri despre teatru, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977

            35. 35. Wooster, Roger, Contemporary Theatre in Education, Intellect Books, 2007

            36. 36. XXX, revista CONCEPT, editată de Departamentul de Cercetare din cadrul UNATC ,,I.L. Caragiale” Bucureşti, UNATC Press

            37. 37. XXX, revista UNATC Journal of Drama Teaching, editată de Master Pedagogie Teatrală UNATC, UNATC Press

            38. 38. XXX revista ATELIER caiet de studii, cercetări şi experimente al Catedrei de Arta Actorului, UNATC Bucureşti

BIBLIOGRAFIE PENTRU DIDACTICA SPECIALITATII

1. 1. Bârzea C., Arta şi stiinţa educaţiei, EDP, Bucureşti 1995

2. 2. Brunner J., Pentru o teorie a instruirii, EDP Bucureşti 1970

3. 3. Călin M., Procesul instructiv – educativ EDP, Bucureşti 1995

4. 4. Cerghit I., Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 1980

5. 5. Creţu C., Curriculum diferenţiat şi personalizat, Ed. Polirom, Iaşi, 1996

6. 6. Cristea S., Dicţionar de termeni pedagogici, EDP, Bucureşti, 1998

7. 7. Cucoş C., Pedagogie şi axiologie, Ed. Polirom, Iaşi, 1995

8. 8. Geissler E.G., Mijloace de educaţie, EDP, Bucureşti, 1997

9. 9. Ilea, Anca, Ilea, Anca(coordonator), Banciu Gabriel, Borzea Viorel, Gorgăneanu, Lucia Crinela Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din aria curriculară arte, Bucureşti 2002, Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Consiliul Naţional pentru Curriculum

10. 10. Ghiduri de evaluare pe discipline, MEC-SNEE, 2000, 2001

11. 11. Ionescu M., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj, 1995

12. 12. Iucu R, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iaşi 2000

13. 13. Joiţa E., Eficienţa instruirii, EDP, Bucureşti, 1998

14. 14. Landsherre G., Evaluarea continuă a elevilor şi examenele, EDP, Bucureşti, 1975

15. 15. Ministerul Educaţiei, Curriculum Naţional, Bucureşti, 1999

16. 16. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Planuri- cadru de învăţământ Bucureşti 2001- 2009

17. 17. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Planuri de învăţământ Bucureşti 2001-2009

18. 18. Neacşu I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Ed. Militară, Bucureşti, 1990

19. 19. Pavelcu V., Principii de docimologie, EDP, Bucureşti, 1968

20. 20. Preda V., Îndrumător pentru folosirea mijloacelor tehnice de instruire, UBB, Cluj, 1999

21. 21. Radu I. T. , Evaluarea procesului de învăţământ, Bucureşti, EDP, 2001

22. 22. Radu I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj, 1995

23. 23. Radu I., Experienţa didactică şi creativitate, Ed. Dacia

24. 24. Silverstone R., Televiziunea în viaţa cotidiană, Ed. Polirom, Iaşi, 1998

25. 25. Stanciu M., Reforma conţinuturilor învăţământului-cadru metodologic, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

26. 26. Stoica A. (coord.), Evaluarea curentă şi examenele, Ghid pentru profesori, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001

27. 27. Strungă C., Evaluarea şcolară, Editura de Vest, Timişoara 1999

28. 28. Şchiopu, Psihologia vărstelor, EDP, Bucureşti, 1981

29. 29. XXX, Dicţionar de pedagogie, EDP, Bucureşti, 1979

30. 30. XXX, Normative de dotare cu mijloace de învăţământ, MEN, Bucureşti, 1993

31. 31. XXX, Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1995

    NOTĂ:

    Sunt obligatorii documentele şcolare reglatoare în vigoare: planuri-cadru, programe şcolare, programele pentru examenele şi evaluările naţionale şi manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare, valabile în învăţământul preuniversitar în anul susţinerii concursulu

    Autori

    Lucia Crinela Gorgăneanu – consilier Centrul Naţional pentru Curriculum în Învăţământul Preuniversitar

    Lect. univ. dr. Mihaela Bălan Beţiu – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti

    Conf. dr. Carmen Stanciu – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti

    Anexa nr. 2 la OMEN nr. 5530/14.11.2018

    

    CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/ CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/ REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

    PROGRAMA PENTRU

    DISCIPLINA

    Cultură civică şi Educaţie socială

    – Bucureşti – 2018

    1. A. NOTĂ DE PREZENTARE

       Programa pentru disciplina Cultură civică şi Educaţie socială se adresează absolvenţilor facultăţilor de profil şi profesorilor care se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional.

       Absolvenţii facultăţilor de profil şi profesorii care susţin concursul la disciplina Cultură civică şi Educaţie socială pot preda în învăţământul preuniversitar discipline socio- umane, în conformitate cu prevederile în vigoare.

       Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul absolventului de învăţământ superior, urmărind:

       •  cunoaşterea conţinuturilor fundamentale şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinelor socio-umane Cultură civică, Educaţie socială – Gândire critică şi drepturile copilului, Educaţie socială-Educaţie interculturală, precum şi a metodicii de specialitate;

       •  probarea capacităţilor necesare pentru proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice;

       •  demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional.

       Fiind date particularităţile disciplinelor socio-umane şi influenţa modelatoare puternică pe care acestea o exercită asupra formării şi dezvoltării personalităţii elevului, precum şi asupra întregului climat educaţional al şcolii, profesorul de discipline socio-umane trebuie să demonstreze că:

       • – înţelege conceptele centrale şi metodele de investigaţie specifice disciplinelor pe care le predă;

         – are capacitatea de a crea experienţe de învăţare semnificative pentru elev;

       • – înţelege cum învaţă şi cum se dezvoltă elevul şi poate să ofere oportunităţi de învăţare care sprijină dezvoltarea intelectuală şi socială a acestuia;

       • – înţelege că elevii sunt diferiţi din punctul de vedere al modului în care învaţă şi poate să ofere oportunităţi instructiv-educative adaptate la diferenţele individuale de învăţare;

       • – înţelege procesele de integrare curriculară şi foloseşte o varietate de strategii didactice care încurajează dezvoltarea gândirii critice a elevului, capacitatea de rezolvare a problemelor şi performanţele lui în utilizarea noilor tehnologii;

       • – are capacitatea de a alege şi utiliza cele mai bune metode ce vizează motivaţia şi comportamentul pentru a crea un mediu educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă, motivaţia intrinsecă şi angajarea elevului în actul învăţării, sprijinind astfel succesul şcolar al acestuia;

       • – are capacitatea de a dezvolta activităţi didactice în cadrul Curriculumului la Decizia Şcolii, activităţi curriculare şi extracurriculare inter-, pluri- şi transdisciplinare;

       • – dezvoltă cunoaşterea şi utilizarea unor variate strategii de comunicare eficientă pentru a sprijini curiozitatea, colaborarea şi interacţiunea elevilor în activitatea de învăţare;

       • – planifică activitatea de predare-învăţare-evaluare pe baza competenţelor curriculare, a cunoaşterii proceselor predării-învăţării-evaluării, a conţinutului disciplinei, a abilităţilor elevilor şi a diferenţelor dintre elevi;

       • – înţelege şi foloseşte o diversitate de strategii de evaluare pentru a aprecia şi modifica activităţile didactice, asigurând continua dezvoltare intelectuală şi socială a elevului;

       • – evaluează efectele opţiunilor şi acţiunilor sale asupra elevilor, părinţilor, altor profesori şi modifică aceste acţiuni atunci când este necesar;

       • – caută în mod activ oportunităţi pentru perfecţionarea sa profesională continuă;

       • – contribuie la stabilirea unor relaţii pozitive cu colegii, familiile elevilor şi cu organizaţii existente în comunitatea în care trăieşte, în aşa fel încât să stimuleze angajarea acestora în sprijinirea activităţilor şcolii;

       • – înţelege necesitatea de a asista elevii în orientarea lor către carieră şi de a integra educaţia pentru carieră în activitatea didactică;

       • – înţelege aspectele de ordin legislativ ale activităţii sale, respectiv, drepturile legale ale elevului şi părinţilor, precum şi propriile sale drepturi şi responsabilităţi;

       • – înţelege criteriile de evaluare a activităţii sale şi are capacitatea de a le integra în conceperea şi realizarea activităţii didactice.

    2. B. COMPETENŢE SPECIFICE PROFESORULUI DE DISCIPLINE SOCIO-UMANE

       Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice profesorului de discipline socio-umane, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt:

       • – cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice ale disciplinelor, cunoştinţe de metodica disciplinelor;

       • – cunoaşterea şi utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale;

       • – capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi;

       • – capacitatea de proiectare şi realizare a dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare;

       • – capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi;

       • – capacitatea de a adecva demersurile didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi;

       • – capacitatea de a construi un climat educativ, stimulativ şi eficient.

    3. C. TEMATICA LA DISCIPLINELE SOCIO-UMANE DE SPECIALITATE

       1. a. CULTURĂ CIVICĂ

          1. I. INDIVID ŞI SOCIETATE

             1. 1. Persoana: unicitatea şi demnitatea omului

             2. 2. Omul – fiinţă socială:

                1. a) Grupurile: caracteristici, tipuri

                2. b) Atitudini şi relaţii interpersonale în grup/între grupuri

                3. c) Familia ca grup social: distribuirea rolurilor în familie; familia contemporană

                4. d) Comunitatea locală, naţională şi internaţională:

                   • – comunitatea locală; raportul stat – comunitate locală

                   • – naţiunea; cetăţenia

                   • – comunitatea internaţională; integrarea europeană

          2. II. AUTORITATEA

             1. 1. Teorii despre stat

             2. 2. Exercitarea puterii în stat. Forme de guvernare şi regimuri politice: regimuri democratice, autoritare şi totalitare

             3. 3. Raporturi între cetăţeni şi autorităţi

             4. 4. Statele moderne şi constituţionalismul

             5. 5. Constituţiile epocii moderne; exemple reprezentative

          3. III. SISTEMUL POLITIC ÎN ROMÂNIA

             1. 1. Istoricul constituţionalismului în România

             2. 2. Constituţia României

                1. a) Elaborarea Constituţiei României

                2. b) Structura Constituţiei şi mecanismele constituţionale

                3. c) Valori şi principii constituţionale

                4. d) Revizuirea Constituţiei

                5. e) Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor

             3. 3. Instituţii şi practici democratice

                1. a) Statul democratic şi principiul separării puterilor

                2. b) Autorităţile statului român:

                   • – autoritatea legislativă; legile

                   • – executivul; administraţia centrală şi locală

                   • – autoritatea judecătorească; aplicarea legilor

                   • – preşedintele României

                3. c) Partide politice şi organizaţii cetăţeneşti

          4. IV. RAPORTUL CETĂTEAN-STAT ÎN SOCIETATEA DEMOCRATRICĂ

             1. 1. Mass-media şi opinia publică

                1. a) Mass – media: definiţie, clasificări, funcţii

                2. b) Opinia publică; rolul mediilor în formarea opiniei publice

                3. c) Libertatea presei; libertate şi responsabilitate în producerea, transmiterea şi receptarea mesajului propagat prin mass-media; prejudecăţi şi stereotipuri

             2. 2. Cetăţenia şi practicile democratice

                1. a) Societatea civilă şi iniţiativele cetăţeneşti (iniţiative în comunităţile locale, iniţiative legislative etc.)

                2. b) Dreptul de asociere

                3. c) Alegerile şi votul

                4. d) Participarea la luarea deciziei publice şi la controlul aplicării acesteia în contextul democraţiei reprezentative şi al formelor de manifestare a democraţiei directe

          5. V. LIBERTATEA ŞI RESPONSABILITATEA

             1. 1. Distincţia între libertatea personală, politică şi cea economică

             2. 2. Libertate pozitivă şi libertate negativă; libertăţile publice

             3. 3. Limite ale libertăţii; privarea de libertate

             4. 4. Participarea cetăţenească şi responsabilitatea

          6. VI. DREPTATEA ŞI EGALITATEA

             1. 1. Tipuri de dreptate

             2. 2. Justiţia ca instituţie de apărare a dreptăţii

             3. 3. Dreptatea, egalitatea şi inegalitatea; tipuri de egalitate

             4. 4. Egalitatea şanselor şi egalitatea în faţa legii

          7. VII. PROPRIETATEA

             1. 1. Formele proprietăţii şi evoluţia lor

             2. 2. Dreptul la proprietate; calitatea de proprietar

             3. 3. Proprietatea privată şi economia de piaţă

             4. 4. Economia de piaţă şi democraţia în România

          8. VIII. IDENTITATE NAŢIONALĂ ŞI EUROPEANĂ

             1. 1. Identitate naţională şi patriotism; sentimentul naţional, conştiinţa naţională

             2. 2. Complexitatea identităţii personale în prezent: identităţi multiple

             3. 3. Alterări ale patriotismului: xenofobia, şovinismul, demagogia

             4. 4. România şi integrarea Euro-atlantică

          9. IX. ETICĂ ŞI CIVISM

             1. 1. Omul-fiinţă morală

             2. 2. Valori, norme şi obligaţii moral-civice

             3. 3. Atitudini şi comportamente moral-civice

             4. 4. Dileme morale şi responsabilitate moral-civică

          10. X. DREPTURILE OMULUI ŞI DREPTURILE COPILULUI

              1. 1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:

                 • – istoric

                 • – tipuri de drepturi

                 • – drepturile fundamentale ale omului şi responsabilităţile asociate

              2. 2. Promovarea şi respectarea drepturilor omului

              3. 3. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului:

                 • – istoric

                 • – principii generale ale convenţiei

                 • – drepturile fundamentale ale copilului şi responsabilităţile asociate

              4. 4. Promovarea şi respectarea drepturilor copilului

       2. b. EDUCAŢIE SOCIALĂ-GÂNDIRE CRITICĂ ŞI DREPTURILECOPILULUI

          1. I. FORMULAREA DE ÎNTREBĂRI

             •  Capacitatea de a ne mira; valoarea întrebărilor – de ce nu luăm totul ca fiind cunoscut

             •  Formularea întrebărilor; cui putem adresa întrebări şi modalităţi alternative de a formula întrebări

             •  ARGUMENTAREA UNUI PUNCT DE VEDERE PERSONAL

             •  Fapte şi opinii

             •  Susţinerea părerii/opiniei proprii

             •  Formularea răspunsurilor; modalităţi alternative de a formula răspunsuri

             •  Schimbul de opinii. Compararea opiniilor

             •  De ce avem nevoie de argumente

             •  Condiţii pentru acceptarea unui argument formulat de o altă persoană

             •  Stereotipii şi prejudecăţi

             •  Persuasiunea

             1. III. DREPTURI ŞI RESPONSABILITĂŢI ALE COPILULUI

                1. 1. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului

                   •  Principiile generale ale convenţiei: prioritatea intereselor copilului, non- discriminarea, participarea copiilor la problemele care îi privesc

                2. 2. Drepturi ale copilului; responsabilităţi asociate acestora

                   •  Exemplificarea unor drepturi în contexte concrete (de exemplu, dreptul la identitate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul la joc şi activităţi recreative, dreptul la protecţie împotriva violenţei, abuzului şi exploatării, dreptul la securitate şi protecţie socială, protecţia mediului – condiţie a vieţii)

                   •  Corelarea drepturilor cu responsabilităţile asociate

                3. 3. Modalităţi de exercitare a drepturilor şi de asumare a responsabilităţilor

                   •  Copiii, promotori ai propriilor drepturi

                   •  Şcoala ca spaţiu de exprimare/exercitare/asumare de către copii a drepturilor şi responsabilităţilor

             2. IV. RESPECTAREA, APĂRAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI

                1. 1. Respectarea şi apărarea drepturilor copiilor. Categorii de copii în situaţii de risc şi/sau cu cerinţe educative speciale (copii din medii dezavantajate socio-economic, copii cu dizabilităţi, copii care aparţin unor minorităţi, copii din mediul rural)

                2. 2. Instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale cu rol în respectarea, apărarea şi promovarea drepturilor copilului

                   •  Instituţii guvernamentale: rolul statului; securitate şi protecţie socială

                   •  Organizaţii nonguvernamentale: rolul societăţii civile

             3. V. PROIECTUL EDUCAŢIONAL

                Elaborarea şi derularea unui proiect educaţional pentru promovarea unui/unor drepturi ale copilului

                •  Alegerea temei

                •  Elaborarea fişei de proiect

                •  Derularea proiectului propus

                •  Evaluarea proiectului propus

       3. c. ​EDUCAŢIE SOCIALĂ-EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ

          1. I. CARACTERISTICI ALE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

             Identitate şi diversitate culturală

             •  Diversitatea culturală – o caracteristică a societăţii contemporane

             •  Complexitatea identităţii personale în prezent. Identitatea culturală proprie şi identitatea culturală a celorlalţi

               • – patrimoniul cultural/moştenirea culturală

               • – tradiţii şi obiceiuri comune/diferite ale culturilor

               • – patriotismul şi manifestările sale

             •  Raportul ,,eu” – ,,ceilalţi”, ,,noi” – ,,ceilalţi” în societatea multiculturală şi în societatea interculturală

          2. II. PERSOANA ŞI SOCIETATEA INTERCULTURALĂ

             1. 1. Principii şi valori ale societăţii interculturale

                •  Principiile şi valorile unei societăţi interculturale (dezvoltarea identităţii culturale proprii, acceptarea şi respectarea diversităţii, valorizarea pozitivă a diferenţelor, tratamentul egal al persoanelor, solidaritate, promovarea incluziunii sociale, dialogul intercultural)

                •  Abateri de la valorile şi principiile societăţii interculturale:

                • – forme de intoleranţă (discriminare, segregare, rasism, xenofobie)

                • – manifestări şi efecte ale lipsei de solidaritate (marginalizare, excludere, izolare)

             2. 2. Persoana în societatea interculturală

                •  Trăsături ale persoanei în societatea interculturală (spirit deschis, flexibilitate, cooperare, abilităţi relaţionale şi comunicaţionale)

                •  Comunicarea interculturală

                  • – specificul comunicării interculturale

                  • – bariere ale comunicării interculturale (stereotipuri şi prejudecăţi)

                  • – reguli şi principii pentru facilitarea comunicării interculturale

          3. III. PROIECTUL EDUCAŢIONAL INTERCULTURAL

       Elaborarea şi derularea proiectului educaţional intercultural

       •  Alegerea temei

       •  Elaborarea fişei de proiect

       •  Derularea proiectului propus

       •  Evaluarea proiectului propus

    4. D. BIBLIOGRAFIE PENTRU DISCIPLINELE SOCIO-UMANE DE SPECIALITATE

       1. 1. *** Constituţia României

       2. 2. *** Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului

       3. 3. *** Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

       4. 4. *** Referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei României, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2003

       5. 5. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001

       6. 6. Gabriel Almond, Sidney Verba, „Cultura civică”, Ed. Du Style, Bucureşti, 1996

       7. 7. Raymond Aron, „Democraţie şi totalitarism”, Ed. All, Bucureşti, 2001

       8. 8. Robert Dahl, „Poliarhiile”, Ed. Du Style, Bucureşti, 1998

       9. 9. Adrian Paul Iliescu, Emanuel-Mihail Socaciu, „Fundamentele gândirii politice moderne. Antologie comentată”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

       10. 10. Jakub Karpinski, „ABC-ul democraţiei”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993

       11. 11. Arend Lijphart, „Modele ale democraţiei”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

       12. 12. Pierre Manent, „Originile politicii moderne”, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000

       13. 13. J. St. Mill, „Despre libertate” , Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001

       14. 14. Adrian Miroiu, coord., „Teorii ale dreptăţii” Ed. Alternative, Bucureşti, 1997

       15. 15. Adrian Miroiu, coord., „Etica aplicată”, Ed. Alternative, Bucureşti, 1995

       16. 16. Karl Popper, „Societatea deschisă şi duşmanii ei”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990

       17. 17. J. J. Rousseau, „Discurs asupra inegalităţii dintre oameni”, Ed. Antet, Bucureşti, 2001

       18. 18. Dominique Schnapper şi Christian Bachelier, „Ce este cetăţenia?”, Ed. Polirom, Iaşi, 2001

       19. 19. George Voicu, „Pluripartidismul”, Ed. All, Bucureşti, 1998

       20. 20. Mihai Coman, „Mass media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică”, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

       21. 21. Petru Iluţ, „Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

    5. E. TEMATICA PENTRU METODICA DISCIPLINELOR SOCIO-UMANE DE SPECIALITATE

       1. I. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice la disciplinele socio-umane de specialitate

          1. 1. Componentele curriculumului naţional: planuri-cadru (trunchi comun, curriculum diferenţiat, curriculum la decizia şcolii/ curriculum în dezvoltare locală), programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare; alţi termeni de referinţă ai curriculumului naţional: arii curriculare, discipline, module, standarde curriculare.

          2. 2. Proiectarea curriculumului în dezvoltare locală sau la decizia şcolii de tipul: aprofundare/ extindere/ opţional ca disciplină nouă.

          3. 3. Competenţele predării-învăţării-evaluării la disciplinele socio-umane. Competenţe generale, competenţe specifice.

          4. 4. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiecte de lecţie (pentru diferite tipuri de lecţii), proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter- şi transdisciplinare.

       2. II. Strategii didactice utilizate în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplinele socio-umane de specialitate. Strategii şi modalităţi de integrare în lecţie a activităţilor cu caracter practic-aplicativ

          1. 1. Metode didactice specifice: clasificare, prezentare, caracterizare, utilizarea metodelor centrate pe elev/ tehnicilor de învăţare prin cooperare.

          2. 2. Forme de organizare a activităţii didactice: clasificare, caracterizare.

          3. 3. Mijloacele de învăţământ şi integrarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare.

             1. 3.1 Funcţiile didactice ale mijloacelor de învăţământ.

             2. 3.2 Tipuri de mijloace de învăţământ şi caracteristicile lor.

          4. 4. Mediul de instruire, mediul relaţional şi mediul comunicaţional. Utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire.

          5. 5. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor şcolare în concordanţă cu obiectivele curriculare şi criteriile de performanţă din standardele de evaluare.

             1. 5.1 Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de învăţământ: obiective, funcţii, tipuri de evaluări, caracterizare.

             2. 5.2 Metode de evaluare: tradiţionale şi complementare (tipuri şi caracterizare).

             3. 5.3 Calităţile instrumentelor de evaluare: validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate.

             4. 5.4 Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de evaluare şi de notare.

    6. F. BIBLIOGRAFIE PENTRU METODICA DE SPECIALITATE

1. 1. *** Criterii de notare pentru clasa a VIII-a, lucrare apărută sub coordonarea SNEE, Ed. Sigma, Bucureşti, 2004

2. 2. *** Ghid de evaluare pentru ştiinţe socio-umane, SNEE, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2000

3. 3. *** Ghid metodologic de aplicare a programelor şcolare pentru Educaţie civică şi Cultură civică, lucrare apărută sub coordonarea CNC, Ed. SC Aramis Print, Bucureşti, 2002

4. 4. Cerghit I., Neacşu I., Pânişoară I. O., Potolea D., „Prelegeri pedagogice”, Ed. Polirom, Iaşi, 2001

5. 5. Creţu C., „Curriculum individualizat şi personalizat”, Ed. Polirom, Iaşi, 1998

6. 6. Creţu C., „Psihopedagogia succesului”, Ed. Polirom, Iaşi, 1997

7. 7. Cristea Sorin, „Dicţionar de termeni pedagogici”, E.D.P., Bucureşti, 1998

8. 8. Cucoş C., „Pedagogie generală”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

9. 9. Ionescu M., Radu I., „Didactica moderna”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1995

10. 10. Neacşu I., „Metode şi tehnici de învăţare eficientă”, Ed. Militară, Bucureşti, 1990

11. 11. Nicola I., „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, 2000

12. 12. Stoica A. (coord.), „Evaluarea curentă şi examenele”, Ghid pentru profesori, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001

13. 13. Stoica A., „Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică”, Ed. Humanitas Educational, Bucureşti, 2003

14. 14. Vlăsceanu L. şi Cerghit I. (coord.), „Curs de pedagogie”, T.U.B., Bucureşti, 1988

NOTĂ: Bibliografia pentru metodica de specialitate include şi planurile-cadru, programele şcolare pentru disciplinele socio-umane de specialitate (toţi anii de studiu), manualele alternative cuprinse în Catalogul manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar în care se susţine concursul, precum şi ghidurile metodice care însoţesc manualele de specialitate.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește