ANEXA din 28 noiembrie 2001

Vă rugăm să vă conectați la marcaj

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 203 bis din 26 martie 2002

Actiuni Suferite

Actiuni Induse

Refera pe

Referit de

Nu exista actiuni suferite de acest act

Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACT	TIP OPERATIUNE	ACT NORMATIV
Actul	COMPLETEAZA PE	ORDIN 870 04/12/2001
Actul	COMPLETEAZA PE	ORDIN 399 28/11/2001

Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACT	REFERA PE	ACT NORMATIV
Actul	COMPLETEAZA PE	ORDIN 870 04/12/2001
Actul	COMPLETEAZA PE	ORDIN 399 28/11/2001

Nu exista acte care fac referire la acest act

privind metodele de analiza a compoziţiei produselor cosmetice în vederea controlului calităţii acestora*)

Notă …
*) Aprobată prin Ordinul nr. 399/2001 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 203 din 26 martie 2002

ANEXA nr. I.

LISTA METODELOR DE ANALIZĂ A COMPOZIŢIEI PRODUSELOR COSMETICE ÎN VEDEREA CONTROLULUI CALITĂŢII ACESTORA, PREVĂZUTE ÎN ANEXELE Nr. 2-39.

1. Metodă pentru prelevarea de probe de produse cosmetice, prezentată în anexa nr. 2.
2. Metodă pentru prepararea în laborator a probelor pentru testare, prezentată în anexa nr.3.
3. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru hidroxid de sodiu şi hidroxid de potasiu în stare liberă, prezentată în anexa nr.4.
4. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru acid oxalic şi pentru sărurile sale alcaline din produsele pentru îngrijirea părului, prezentată în anexa nr.5.
5. Metodă de determinare cantitativă pentru cloroform din produsele pentru îngrijirea dinţilor, prezentată în anexa nr.6.
6. Metodă de determinare cantitativă pentru zincul din sărurile sale conţinute în produsele cosmetice, prezentată în anexa nr.7.
7. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru acid 4-hidroxibenzensulfonic, prezentată în anexa nr.8.
8. Metodă de identificare pentru agenţii oxidanţi şi de determinare cantitativă pentru apa oxigenată din produsele pentru îngrijirea părului, prezentată în anexa nr.9.
9. Metodă de identificare şi determinare semi-cantitativă pentru anumiţi coloranţi oxidanţi din produsele pentru îngrijirea părului (nuanţatoare şi decolorante), prezentată în anexa nr.IO.

1O. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru nitriţi în produsele cosmetice, prezentată în anexa nr.11.

11. Metodă de determinare cantitativă pentru rezorcinol din produsele pentru îngrijirea părului, prezentată în anexa nr.12.
12. Metodă de determinare cantitativă pentru metanol faţă de etanol sau 2-propanol, prezentată în anexa nr.13..
13. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru formaldehida liberă, prezentată în anexa nr.14.
14. Metodă de determinare cantitativă pentru diclormetan şi pentru 1,1,1-tricloretan, prezentată în anexa nr.15.
15. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru 8-chinolinol şi pentru bis (8-hidroxichinolin)sulfat, prezentată în anexa nr.16.
16. Metodă de determinare cantitativă pentru amoniac liber în produsele cosmetice, prezentată în anexa nr.17.
17. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru nitrometan, prezentată în anexa nr.18.
18. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru acid mercaptoacetic din produsele pentru îngrijirea părului şi din depilatoare, prezentată în anexa nr.19.
19. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru hexaclorofen, prezentată în anexa nr.20.
20. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru tosilcloramida de sodiu (cloramina-T), prezentată în anexa nr.21.
21. Metodă de determinare cantitativă pentru fluorul total din produsele pentru îngrijirea dinţilor, prezentată în anexa nr.22.
22. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru compuşi organo-mercurici, prezentată în anexa nr.23.
23. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru sulfuri alcaline şi alcalino-pământoase, prezentată în anexa nr.24.
24. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru alfa-mono-gliceril(4-aminobenzoat), prezentată în anexa nr.25.
25. Metodă de determinare cantitativă pentru clorbutanol, prezentată în anexa nr.26.
26. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru chinină, prezentată în anexa nr.27.
27. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru sulfiţi anorganici şi sulfiţi acizi, prezentată în anexa nr.28.
28. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru cloraţi ai metalelor alcaline, prezentată în anexa nr.29.
29. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru iodat de sodiu, prezentată în anexa nr.30.
30. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru azotat de argint, prezentată în anexa nr.31.
31. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru bisulfura de seleniu din produsele pentru îngrijirea părului, prezentată în anexa nr.32.
32. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru bariul solubil şi pentru stronţiul solubil din bazele nuanţatoare (din pigmenţi sub formă de săruri sau lacuri), prezentată în anexa nr.33.
33. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru alcool benzilic, prezentată în anexa nr.34.
34. Metodă de identificare pentru zirconiu, metodă de determinare cantitativă pentru zirconiu, aluminiu şi clor din antiperspirante non-aerosolice, prezentată în anexa nr.35.
35. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru hexamidină, dibromhexamidină, dibrompropamidină şi clorhexidină, prezentată în anexa nr.36.
36. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru acid benzoic, acid 4-hidroxibenzoic, acid sorbic, acid salicilic şi acid propionic, prezentată în anexa nr.37.
37. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru hidrochinonă, monometileter hidrochinonă, monoetileter hidrochinonă, monobenzileter hidrochinonă, prezentată în anexa nr.38.
38. Metodă de identificare şi determinare cantitativă pentru 2-fenoxietanol, 1-fenoxipropan-2-ol, şi 4-hidroxibenzoat de: metil, etil, propil, butii sau benzii, prezentată în anexa nr.39.

ANEXA nr.2

METODĂ PENTRU PRELEVAREA DE PROBE DE PRODUSE COSMETICE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda descrisă reglementează prelevarea de probe care urmează a fi analizate în scopul controlului compoziţiei produselor cosmetice.
2. DEFINIŢII
1. 2.I. Probă de bază: o unitate luată dintr-un lot de fabricaţie oferit spre comercializare.
3. PROCEDEU PENTRU PRELEVARE DE PROBE
3.3 Numărul de probe de bază necesare pentru prepararea probei de laborator va fi determinat de numărul de analize necesare şi de metodele de analiză reglementate care urmează a fi aplicate în laboratoarele specializate de profil.
4. IDENTIFICAREA PROBEI
5. DEPOZITAREA PROBELOR

5.1. Probele de bază trebuie depozitate în conformitate cu instrucţiunile specificate pe etichetă de către producător, dacă acestea există.
5.2. Probele de laborator vor fi depozitate la întuneric, la temperaturi între 10° C şi 25°C, dacă nu sunt specificate alte condiţii de către producător .
5.3. Probele de bază nu se deschid până la începerea analizei.

ANEXA nr.3

METODĂ PENTRU PREPARAREA ÎN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE.

1. GENERALITĂŢI
1. 1.1. Acolo unde este posibil, analizele vor fi efectuate pe fiecare probă de bază. Dacă proba de bază este prea mică, trebuie utilizat un număr minim de probe de bază.Prelevarea probei pentru testare se face după ce s-au amestecat perfect împreună toate probele de bază.
2. 1.2. Se deschide recipientul, sub un gaz inert dacă acest lucru este specificat în metoda de analiză şi se extrag rapid probele pentru testare necesare. Proba pentru testare trebuie analizată în laborator în cel mai scurt timp posibil după prelevare, pentru a înlătura orice risc de degradare sau contaminare. Dacă proba pentru testare trebuie conservată, recipientul trebuie resigilat sub un gaz inert.
3. 1.3. Produsele cosmetice pot fi în fază lichidă, solidă sau semi-solidă. Dacă un produs iniţial omogen s-a separarat pe faze, acesta trebuie reomogenizat înainte de a se preleva proba pentru testare.
4. 1.4. Dacă produsul cosmetic este pus în vânzare sub o formă specială care nu permite prelevarea de probe pentru testare în conformitate cu instrucţiunile de la pct.1.1-1.3. şi dacă nu există o altă metodă reglementată, se poate adopta o metodă originală, cu condiţia ca aceasta să fie specificată în scris în raportul studiului în conformitate cu principiile de bună practică de laborator.
2. PREPARAREA ÎN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE LICHIDE.
1. 2.1. Produsele cosmetice lichide sunt: soluţiile în ulei, în alcool şi în apă, apele de toaletă, loţiunile sau emulsiile fluide. Se ambalează în flacoane, sticle, fiole sau tuburi.
2. 2.2. Extragerea probei pentru testare:
  - – se agită foarte bine recipientul înainte de a fi deschis;
  - – se deschide recipientul;
3.

3.1.

3.2.

3.2.1.

3.2.2.
4.

4.1.

4.2.

4.2.1.

4.2.2.
5.

5.1.

5.2.

5.2.1.

5.2.2.

5.2.3

5.2.4.

5.3.

5.4.

– se toarnă câţiva mililitri de lichid într-o eprubetă pentru examinarea vizuală a caracteristicilor produsului, în scopul extragerii probei pentru testare în conformitate cu instrucţiunile de la pct.1.1-1.4. ;
– se resigilează recipientul dacă nu pot fi îndeplinite instrucţiuni le de la pct.1.1-1.4 , sau
– se extrag probele necesare pentru testare;
– se resigilează cu grijă recipientul.

PREPARAREA ÎN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE SEMISOLIDE

Produsele cosmetice semisolide sunt: pastele, cremele, emulsiile dense şi gelurile.Se ambalează în tuburi, recipiente din plastic sau sticlă.

Extragerea probei pentru testare, în cazul:

-recipientelor cu gât îngust. Se îndepărtează cel puţin primul centimetru din produs, se extrage proba pentru testare şi se resigilează imediat recipientul.

-recipientelor cu gât larg. Se răzuie suprafaţa în vederea îndepărtării stratului de deasupra, se extrage proba pentru testare şi se resigilează imediat recipientul.

PREPARAREA ÎN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE SOLIDE

Produsele cosmetice solide sunt: pudrele pulbere, pudrele compacte, batoanele. Se ambalează într-o mare varietate de recipiente.

Extragerea probei pentru testare, în cazul:

-pudrei pulbere:se agită puternic înainte de deşurubarea capacului sau deschidere. Se deschide şi se extrage proba pentru testare.

-pudrei compacte sau batoanelor:se îndepărtează stratul de suprafaţă prin răzuire uniformă şi se extrage proba pentru testare din zona curătată.

PREPARAREA ÎN, LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE DIN

RECIPIENTE PRESURIZATE (produse pulverizate ca aerosoli, ambalate în pulverizatoare de aerosoli).

Produse în recipiente presurizate sunt produse care sunt eliberate din recipient cu ajutorul agenţilor de pulverizare(propulsori).

Extragerea probei pentru testare:

După o agitare puternică, o cantitate reprezentativă din conţinutul pulverizatorului de aerosoli (din produsul pulverizat ca aerosoli) este transferată cu ajutorul unui dispozitiv de conectare adecvat (vezi Figura 1; în cazuri speciale metodele de analiză pot necesita utilizarea altor dispozitive de conectare) într-un flacon de sticlă cu înveliş exterior din material plastic (Figura 4) prevăzut cu ventil pentru produse pulverizate (aerosoli), dar neechipat cu tub de imersie. În timpul transferului, flaconul este ţinut cu ventilul în jos. Acest transfer face conţinutul flaconului vizibil, pentru detectarea caracteristicilor produsului prelevat,care se pot înscrie în unul dintre următoarele patru cazun:

Un produs pulverizat ca aerosoli sub formă de soluţie omogenă, corespunzător pentru analiză directă;

Un produs pulverizat ca aerosoli constând din două faze lichide. Fiecare fază poate fi analizată după ce faza inferioară a fost separată şi transferată într-un alt flacon. În acest caz primul flacon de transfer este ţinut cu ventilul în jos. Într-o astfel de situaţie faza inferioară este adesea un lichid separat de gazul propulsor (ex. formula butan/apă).

Un produs pulverizat ca aerosoli conţinând o pudră în suspensie. Faza lichidă poate fi analizată după îndepărtarea pudrei.

Un produs pulverizat ca spumă sau cremă. În primul rând se cântăresc exact într-un flacon de transfer 5 – IO g de 2- metoxietanol. Această substanţă previne formarea de spumă în timpul operaţiei de degazare şi astfel este posibilă îndepărtarea gazului propulsor fără pierderi de produs lichid.

Accesorii.

Dispozitivul de conectare (Figura. I) este confecţionat din duraluminiu sau alamă. Este proiectat pentru a putea fi adaptat la diferite tipuri de ventile, prin intermediul unui adaptor de polietilenă. Dispozitivul de conectare din Figural este dat ca exemplu; pot fi utilizate şi alte dispozitive de conectare (vezi Figura. 2 şi Figura 3).

Flaconul de transfer (Figura.4) este confecţionat din sticlă albă cu înveliş exterior protector din material plastic transparent. Capacitatea volumică este de 50 la 100 ml. Este prevăzut cu un ventil pentru produse pulverizate(aerosoli)fără tub de imersie. Procedeu

Pentru ca să poată fi transferată o cantitate suficientă de probă, flaconul de transfer trebuie degazat (golit de aer). În acest scop, se introduc prin intermediul dispozitivului de conectare cca. 10 ml de diclordiflormetan sau butan (în funcţie de produsul pulverizat ca aerosoli care trebuie examinat) şi apoi se degazează complet până când faza lichidă dispare, ţinând flaconul de transfer cu ventilul în poziţia cea mai înaltă. Se îndepărtează dispozitivul de conectare. Se cântăreşte flaconul de transfer ("a" grame). Se agită puternic pulverizatorul de aerosoli din care urmează să se ia proba. Se ataşează conectorul la ventilul de pe recipientul pulverizator de aerosoli (ventilul orientat în sus), se conectează flaconul de transfer (cu gâtul orientat în jos) la conector şi se apasă. Se umple flaconul de transfer aproximativ două treimi din volum. Dacă transferul încetează prematur datorită egalizării presiunii, se poate relua prin răcirea flaconului de transfer. Se îndepărtează dispozitivul de conectare, se cântăreşte flaconul umplut ("b" grame) şi se determină greutatea probei de produs (pulverizat ca aerosoli) transferată, m1

(m1= b – a).

Proba astfel obţinută poate fi utilizată pentru:

– analize chimice obişnuite
– analiza chimică a componenţilor volatili prin cromatografie de gaze

5.4. l. Analiza chimică

Ţinând flaconul de transfer cu ventilul orientat în sus, se procedează după cum urmează:

– se degazează. Dacă operaţia de degazare produce spumare, se utilizează un flacon de transfer în care a fost introdusă în prealabil, cu o seringă, prin dispozitivul de conectare, o cantitate exact cântărită (între 5 şi 1O g) de 2- metoxietanol.
– se definitivează îndepărtarea constituienţilor volatili fără pierderi prin agitarea într-o baie de apă menţinută la 40°C. Se detaşează conectorul,
– se recântăreşte flaconul de transfer („c” grame) în scopul de a determina greutatea reziduului, M2 (M2= c – a).

(NB: Când se calculează greutatea reziduului, se scade greutatea cantităţii de 2-metoxietanol utilizat)

-se deschide flaconul de transfer prin îndepărtarea ventilului.

-se dizolvă complet reziduul într-o cantitate cunoscută dintr-un solvent adecvat.

-se efectuează determinarea dorită. Formulele de calcul sunt:

R= r xM2 siQ = Rx P

ll11 100

unde:

m1= masa de produs pulverizat prelevată în flaconul de transfer. M2= masa reziduului după încălzirea la 40°C.

R = procentul de substanţă specifică în M2 (determinat conform unei metode reglementate) R = procentul de substanţă specifică în aerosolul colectat

Q = masa totală a substanţei specifice în pulverizatorul de aerosoli P = masa netă a pulverizatorului de aerosoli iniţial(proba de bază)

5.4.2 Analiza constituienţilor volatili prin cromatografie de gaze
1. 5.4.2.1 Principiu
  
  Utilizând o seringă de cromatografie de gaze, se ia o cantitate adecvată din flaconul de transfer. Se injectează conţinutul seringii într-un cromatograf de gaze.
2. 5.4.2.2 Accesorii

Seringă de cromatografie de gaze ( Figura 5)de 25 µI sau 50 µI, seria A2 "precision sampling", sau echivalent. Această seringă este echipată cu un ventil cu sertar la capătul cu ac. Seringa este conectată la flaconul de transfer prin intermediul unui conector şi a unui tub de polietilenă (lungime 8 mm, diametru interior 2,5 mm).

Procedeu

După ce o cantitate adecvată de produs pulverizat ca aerosoli a fost preluată în flaconul de transfer, se montează capătul conic al seringii la flaconul de transfer aşa cum este descris la 5.4.2.2.. Se deschide ventilul şi se aspiră o cantitate adecvată de lichid. Se elimină bulele de gaz prin acţionarea pistonului de mai multe ori (se răceşte seringa dacă este necesar). Se închide ventilul în momentul când seringa conţine cantitatea potrivită de lichid fără bule de gaz şi se detaşează seringa de flaconul de transfer. Se montează acul, se introduce seringa în injectorul cromatografului de gaze, se deschide ventilul şi se injectează.

5.4.2.4 Standard intern

Dacă este necesar un standard intern, acesta este introdus în flaconul de transfer (cu ajutorul unei seringi obişnuite din sticlă, folosind un conector).

Figura 1 – Dispozitiv de conectare Pl

010 2

O 3×45'

C/J

L()

N+–+"-+I+-+– –

Figura 2 – Dispozitiv de conectare M2 pentru legătură între ventile cu filet exterior, respectiv interior

1 O 2

O 3×45°

li_4

01 O 5

Figura 3 – Dispozitiv de conectare M 1 pentru legătură între ventile cu filet exterior

Figura 5 – Seringă de gaze presurizate

Figura 4 – Flacon de transfer Capacitate: 50 ml până la 100 ml

ANEXA nr. 4

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU HIDROXID DE SODIU ŞI

HIDROXID DE POTASIU ÎN STARE LIBERĂ

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda reglementează metoda de identificare a produselor cosmetice conţinând cantităţi semnificative de hidroxid de sodiu şi/sau potasiu liber şi pentru determinare cantitativă pentru hidroxizii de sodiu şi/sau potasiu liberi în preparatele pentru întărirea părului şi în preparatele pentru dizolvarea cuticulelor unghiilor.
2. DEFINIŢIE

Hidroxidul de sodiu şi potasiu liber este definit de volumul de acid standard necesar pentru neutralizarea produsului în condiţii specifice, cantitatea rezultată fiind exprimată ca % de masă hidroxid de sodiu liber.
3. PRINCIPIU

Proba este dizolvată sau dispersată în apă şi titrată cu o soluţie de concentraţie cunoscută de acid. Valoarea pH-ului este înregistrată concomitent cu adăugarea de acid: pentru o soluţie simplă de hidroxizi de sodiu sau potasiu punctul final este dat de variaţia valorii înregistrate a pH-ului.

Curba de titrare simplă poate fi alterată de prezenţa următoarelor substanţe:
1. (a) Amoniac sau alte baze organice slabe, care au chiar ele o curbă de titrare destul de plată. Amoniacul este îndepărtat în această metodă prin evaporarea la presiune scăzută, dar la temperatura camerei.
2. (b) Săruri ale acizilor slabi, care pot da naştere la o curbă de titrare cu mai multe puncte de inflexiune. În astfel cazuri numai prima parte a curbei până la primul dintre aceste puncte de inflexiune corespunde neutralizării ionului hidroxil provenind din hidroxidul de sodiu sau potasiu liber.
Acolo unde apare interferenţă excesivă datorată sărurilor acizilor anorganici slabi, este indicat un procedeu alternativ de titrare în alcool.

Există posibilitatea teoretică ca alte baze tari solubile, de ex. hidroxidul de litiu, hidroxidul de tetraamoniu, să fie prezente dând naştere la o valoare mare a pH-ului, însă prezenţa acestora în acest tip de produse cosmetice este foarte puţin probabilă.
4. IDENTIFICARE
1. 4.1. Reactivi
  1. 4.1.1. Soluţie tampon alcalină cu pH 9,18 la 25° C: 0,05 M tetraborat de sodiu decahidrat.
2. 4.2. Aparatură
  1. 4.2.1. Sticlărie obişnuită de laborator
  2. 4.2.2. pH-metru
  3. 4.2.3. Electrod de sticlă
  4. 4.2.4. Electrod de referinţă( de calomel) .
3. 4.3. Procedeu
  
  Se etalonează pH-metrul cu electrozii folosind o soluţie tampon standard. Se prepară o soluţie sau o dispersie 10% , în apă, a produsului care urmează a fi analizat şi se filtrează. Se măsoară pH-ul. Dacă pH-ul este 12 sau mai mare este necesară o determinare cantitativă.
5. DETERMINARE
1. 5.1. Titrare în mediu apos
  1. 5.1.1. Reactivi
    1. 5.1.1.1. Acid clorhidric O,1 N
  2. 5.1.2. Aparatură
    1. 5.1.2.1. Sticlărie obişnuită de laborator
    2. 5.1.2.2. pH-metru de preferinţă cu înregistrare
    3. 5.1.2.3. Electrod de sticlă
    4. 5.1.2.4. Electrod de referinţă ( de calomel)
      
      Procedeu
      
      Într-un pahar de 150 ml se cântăreşte cu precizie o probă de testare cu masa cuprinsă între 0,5 şi 1,0g. În prezenţa amoniacului se adaugă câteva granule de fierbere, se pune paharul într-un exsicator cu vid, se evacuează folosind o pompă de apă până cănd mirosul de amoniac nu mai este detectabil (cca. trei ore).
      
      Se adaugă 100 ml apă, se dizolvă sau se dispersează reziduul şi se titrează cu soluţie acid clorhidric 0.1.N (5.1.2.1) înregistrând schimbarea de pH (5.1.2.2).
      
      Calcul
      
      Se identifică punctele de inflexiune pe curba de titrare. Dacă primul punct de inflexiune apare la un pH sub 7, proba este liberă de hidroxid de sodiu sau potasiu.
      
      Dacă sunt două sau mai multe puncte de inflexiune pe curbă atunci numai primul este relevant. Se notează volumul de titrant la acest prim punct de inflexiune.
      
      Fie V volumul de titrant, în ml, şi M masa porţiunii de testare, în grame.
      
      Conţinutul de hidroxid de sodiu şi/sau poatsiu în probă, exprimat ca % de masă hidroxid de sodiu, se calculează folosind formula:
      
      % = ,04 VM
      
      Situaţia poate evolua de aşa natură încât, în ciuda indicaţiilor prezenţei unei cantităţi semnificative de hidroxizi de sodiu şi/sau potasiu, curba de titrare să nu indice un punct distinct de inflexiune. În acest caz determinarea trebuie repetată în izopropanol.
2. 5.2. Titrarea în izopropanol
  1. 5.2.1. Reactivi
    1. 5.2.1.1. lzopropanol
    2. 5.2.1.2. Acid clorhidric standard, soluţie apoasă 1,0 N
      
      Acid clorhidric O,1 N în izopropanol preparat imediat înaintea folosirii prin diluarea acidului clorhidric 1,0 N în izopropanol.
  2. 5.2.2. Aparatură
    1. 5.2.2.1. Sticlărie uzuală de laborator
    2. 5.2.2.2. pH-metru de preferinţă cu înregistrator
    3. 5.2.2.3. Electrod de sticlă
    4. 5.2.2.4. Electrod de referinţă ( de calomel.)
  3. 5.2.3. Procedeu
    
    Într-un pahar de 150 ml se cântăreşte cu precizie o probă pentru testare cu masa cuprinsă între 0,5 şi 1,0g. În prezenţa amoniacului se adaugă câteva granule de fierbere, se pune paharul într-un exsicator cu vid, se evacuează folosind o pompă de apă până când mirosul de amoniac nu mai este detectabil (cca. trei ore).
    
    Se adaugă 100 ml izopropanol, se dizolvă sau se dispersează reziduul şi se titrează cu acid clorhidric 0.1.N în izopropanol (5.2.1.3) înregistrând schimbarea de pH aparent (5.2.2.2).
  4. 5.2.4. Calcul
    
    Ca la 5.1.4. Primul punct de inflexiune este la un pH aparent de circa 9.
3. 5.3. Repetabilitate (vezi ISO/DIS 5725)

Pentru un conţinut de hidroxid de sodiu sau potasiu în domeniul de 5% de masă echivalent hidroxid de sodiu, diferenţa între rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,25%.

ANEXA nr. 5

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ACID OXALIC ŞI PENTRU

SĂRURILE SALE

ALCALINE DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda reglementează determinarea şi identificarea acidului oxalic şi a sărurilor sale alcaline în produsele pentru îngrijirea părului. Poate fi folosită pentru soluţii apoase/alcoolice incolore şi loţiuni care conţin cca. 5% acid oxalic sau o cantitate echivalentă de oxalat alcalin.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de acid oxalic şi/sau sărurile sale alcaline determinat prin această metodă este exprimat ca procente de masă (m/m) de acid oxalic liber în probă.
3. PRINCIPIU

După îndepărtarea oricărui agent tensioactiv anionic prezent cu hidroclorură de p-toluidină, acidul oxalic şi/sau oxalaţii se precipită ca oxalat de calciu, după care soluţia se filtrează. Precipitatul se dizolvă în acid sulfuric şi se titrează cu permanganat de potasiu.
4. REACTIVI

Toate substanţele trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. soluţie acetat de amoniu 5% (mim)
2. 4.2. soluţie clorură de calciu 10% (mim)
3. 4.3. etanol 95% (V/V)
4. 4.4. tetraclorură de carbon
5. 4.5. dietileter
6. 4.6. soluţie dihidroclorură de p-toluidină 6.8% (mim)
7. 4.7. permanganat de potasiu soluţie 0.1N
8. 4.8. acid sulfuric 20% (m/m)
9. 4.9. acid clorhidric 10% (m/m)
  
  4.1O. acetat de sodiu trihidratat
5. APARATURĂ
1. 5.1. Pâlnii de separare, 500 ml.
2. 5.2. Pahare de laborator, 50 ml şi 600 ml
3. 5.3. Creuzete filtrante din sticlă, G-4
4. 5.4. Cilindru gradat, 25 ml şi 100 ml
5. 5.5. Pipete, 10 ml
6. 5.6. Vas de aspiraţie, 500 ml
7. 5.7. Trompă de apă
8. 5.8. Termometru gradat de la O la 100°C
9. 5.9. Agitator magnetic cu încălzire
  
  5.1O. Tije de agitare magnetică, teflonate
6. PROCEDEU
1. 6.1. Într-un pahar de 50 ml se cântăresc între 6 la 7 g probă, se aduce pH-ul la 3 prin diluţie cu acid clorhidric (4.9) şi se spală într-o pâlnie de separare cu 100 ml apă distilată. Se adaugă succesiv 25 ml etanol (4.3), 25 ml soluţie de diclororură de p-toluidină (4.6) şi 25 -30 ml tetraclorură de carbon (4.4) şi se agită puternic amestecul.
2. 6.2. După separarea fazelor, se îndepărtează faza inferioară (organică) şi se repetă extracţia folosind reactivii menţionaţi la 6.1 şi din nou se îndepărtează faza organică.
3. 6.3. Se trece soluţia apoasă Într-un pahar de 600 ml şi, prin fierberea soluţiei, se îndepărtează tetraclorura de carbon prezentă încă.
4. 6.4. Se adaugă 50 ml soluţie de acetat de amoniu (4.1), se aduce soluţia la fierbere (5.9) şi se adaugă în soluţia la fierbere 10 ml soluţie fierbinte de clorură de calciu (4.2); se lasă precipitatul să se aşeze
5. 6.5. Se verifică dacă precipitarea este completă prin adăugarea câtorva picături de soluţie de clorură de calciu (4.2.), se lasă să se răcescă la temperatura camerei şi apoi se amestecă cu 200 ml etanol (4.3);(5.10) se lasă să stea timp de 30 minute.
6. 6.6. Se filtrează lichidul printr-un creuzet filtrant din sticlă (5.3), cu o mică cantitate de apă fierbinte (50 la 60 °C) se transferă precipitatul în creuzetul filtrant şi se spală precipitatul cu apă rece.
7. 6.7. Se spală precipitatul de cinci ori cu puţin etanol (4.3) şi apoi de cinci ori cu puţin dietil eter (4.5) şi se dizolvă precipitatul în 50 ml de acid sulfuric fierbinte (4.8) prin trecerea acestuia prin creuzetul filtrant la presiune redusă.
8. 6.8. Se transferă soluţia fără pierderi într-un balon conic şi se titrează cu soluţie de permanganat de potasiu (4.7) până când apare o uşoară coloarare în roz.
7. CALCUL

Conţinutul probei, exprimat ca procente masice de acid oxalic, se calculează cu formula:

% acid oxalic Ax4,50179x100

EX 1000

în care:

A:

E:

4,5017
8.
9.

9.1.

9.2.

9.2.1.

9.2.2.

9.2.3.

este consumul de permanganat de potasiu 0.1N măsurat conform 6.8

este cantitatea de test a probei în grame (6.1) este factorul de conversie al acidului oxalic

REPETABILITATE (vezi ISO/DIS 5725

Pentru un conţinut de acid oxalic de circa 5%, diferenţa dintre rezultatele a două determinări făcute în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,15%.

IDENTIFICARE

Principiu

Acidul oxalic şi / sau oxalaţii se precipită ca oxalat de calciu şi se dizolvă în acid sulfuric soluţie i se adaugă un pic de soluţie de permanganat de potasiu care îşi schimbă culoarea şi duce la formarea bioxidului de carbon. Când CO2 rezultat se trece printr-o soluţie de hidroxid de bariu, se formează precipitatul alb (lăptos) de carbonat de bariu.

Procedeu

Se tratează o porţiune din proba de analizat aşa cum s-a descris în secţiunea 6.1 până la 6.3; aceasta va îndepărta orice urmă de detergenţi prezentă.

Se adaugă o spatulă plină de acetat de sodiu (4.10) la circa 10 ml soluţie obţinută conform 9.2.1 şi se acidulează soluţia cu câteva picături de acid acetic glacial (4.11).

Se adaugă soluţie clorură de calciu 10% şi se filtrează. Se dizolvă precipitatul de oxalat de calciu în 2 ml de acid sulfuric (1:1) (4.12).

9.2.4. Se transferă soluţia într-o eprubetă şi se adaugă cu picătura circa 0,5 ml soluţie de permanganat de potasiu O,1 N (4.7). Dacă oxalatul este prezent, soluţia îşi pierde culoarea mai întâi gradat şi apoi rapid.

9.2.5. Imediat după adăugarea permanganatului de potasiu, se pune un tub de sticlă adecvat, cu dop, deasupra eprubetei, se încălzeşte uşor conţinutul şi se colectează bioxidul de carbon format într-o soluţie saturată de hidroxid de bariu (4.13). Apariţia, după 3 până la 5 minute a unui nor lăptos de carbonat de bariu indică prezenţa acidului oxalic.

ANEXA nr. 6

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU CLOROFORM DIN PRODUSELE PENTRU

ÎNGRIJIREA DINŢILOR

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează determinarea cloroformului în pasta de dinţi prin cromatografie de gaze. Această metodă este adecvată pentru determinarea cloroformului la nivel de 5% sau mai puţin.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de cloroform determinat prin această metodă este exprimat în procente de masice de produs.
3. PRINCIPIU

Pasta de dinţi se suspendă într-un amestec de dimetilformamidă/ metanol la care se adaugă o cantitate cunoscută de acetonitril ca standard intern. După centrifugare, o parte a fazei lichidă este supusă cromatografiei de gaze şi se calculează conţinutul de cloroform.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. Porapak Q, Chromosorb 101 sau echivalent, de la 80 la 100 mesh.
2. 4.2. Acetonitril
3. 4.3. Cloroform
4. 4.4. Dimetilformamidă
5. 4.5. Metanol
6. 4.6. Soluţie standard intern
7. 4.7. Se introduc cu pipeta 5 ml dimetilformamidă (4.4) într-un balon standard de 50 ml şi se adaugă circa 300 mg (M mg) acetonitril, cântărit precis. Se completează până la semn cu dimetilformamidă şi se amestecă.
8. 4.8. Soluţie pentru determinarea factorului de răspuns relativ. Se introduc cu pipeta exact 5 ml soluţie standard intern (4.6) într-un balon standard de 10 ml şi se adaugă cca. 300 mg (M1mg) cloroform, cântărit precis. Se aduce la semn cu dimetilformamidă şi se amestecă.
5. APARATURĂ ŞI ECHIPAMENT
1. 5.1. Balanţă analitică
2. 5.2. Cromatograf de gaze cu detector de ionizare cu flacără
3. 5.3. Microseringă cu o capacitate de 5 până la 1O µl şi gradaţie de O,1 µl
4. 5.4. Pipete cu bulă cu capacităţi de 1, 4 şi 5 ml
5. 5.5. Baloane cotate de 1O şi 50 ml
6. 5.6. Eprubete,aproximativ 20 ml, cu dop filetat, Sovirel France No.20 sau echivalent Dopul filetat are o armătură de etanşare interioară teflonată pe o parte.
7. 5.7. Centrifugă
6. PROCEDEU
1. 6.1. Condiţii adecvate pentru cromatografia de gaze
  1. 6.1.1. coloană: material sticlă
    
    Lungime: 150 cm. Diametru interior: 4 mm Diametru exterior: 6 mm
  2. 6.1.2. Umplutură coloană: Porapak Q, Chromosorb 101 sau echivalent de 80-c- l 00 mesh (4.1) cu ajutorul unui vibrator.
  3. 6.1.3. Detector cu ionizare în flacără: se reglează sensibilitatea astfel încât atunci când se injectează 3 µl de soluţie 4.7, înălţimea vârfului acetonitorilului este de cca. trei sferturi din înălţimea totală a scalei înregistratorului
  4. 6.1.4. Gaze:
    
    Purtător: azot, debit de curgere 65 ml/min.
    
    Auxiliar: se reglează debitul de gaze către detector astfel încât debitul de aer sau oxigen să fie de cinci până la 10 ori mai mare faţă de cel de hidrogen.
  5. 6.1.5. Temperaturi:
    
    blocul injectorului: 210°C
    
    blocul detectorului: 210°C
    
    Cuptorul coloanei: l 75°C
  6. 6.1.6. Viteza de înregistrare a graficului: cca. 100 cm pe oră.
2. 6.2. Preparare probă
  
  Se ia proba pentru testare dintr-un tub nedeschis. Se îndepărtează o treime din conţinut, se pune dopul la tub, se amestecă cu atenţie în tub şi apoi se ia porţiunea de testare.
3. 6.3. Determinare
  1. 6.3.1. Se cântăreşte într-un tub cu dop filetat (5.6) cu precizie 10 mg, 6 până la 7 g (M0g) de pastă de dinţi preparată în conformitate cu secţiunea 6.2, şi se adaugă trei perle mici de sticlă.
  2. 6.3.2. Se introduc cu pipeta în tub exact 5 ml soluţie standard intern (4.6), 4 ml dimetilformamidă (4.4) şi 1 ml metanol (4.5), se închide tubul şi se amestecă.
  3. 6.3.3. Se agită o jumătate de oră cu un vibrator mecanic, apoi se centrifughează tubul
    
    închis pentru 15 minute, la o viteză suficientă pentru a produce o separare netă a fazelor.
    
    Notă: ocazional se întâmplă ca faza lichidă să nu fie limpede după centrifugare. Se poate obţine o îmbunătăţire prin adăugarea la faza lichidă a 1 până la 2 g clorură de sodiu şi recentrifugând.
  4. 6.3.4. Se injectează 3 µl din această soluţie (6.3.3) în condiţiile deschise la pct.6.1. Se repetă această operaţie. Pentru condiţiile descrise mai sus, pot fi date următoarele valori estimative pentru timpii de retenţie:
    
    metanol: cca. 1 minut
    
    acetonitril: cca. 2,5 minute
    
    cloroform: cca. 6 minute dimetilformamida: >15 minute
  5. 6.3.5. Determinarea factorului de răspuns relativ.
    
    Pentru determinarea acestui factor se injectează 3 µI de soluţie 4.7. Se repetă operaţiunea. Se determină zilnic factorul de răspuns relativ.
7. CALCUL
1. 7.1. Calculul răspunsului relativ
  1. 7.1.1. Se măsoară înălţimea şi lăţimea la jumătatea înălţimii pentru picurile acetonitrilului şi cloroformului şi se calculează aria ambelor picuri folosind formula: înălţime x lăţime la jumătatea înălţimii.
  2. 7.1.2. Se determină aria picurilor acetonitrilului şi cloroformului din cromatograma obţinută în conformitate cu secţiunea
    
    6.3.5. şi se calculează răspunsul relativ f5 cu ajutorul următoarei formule:
    
    în care:
    
    f = As x Mi
    
    s Ms xAi
    
    As xXoM
    
    f5 = factorul de răspuns relativ pentru cloroform As = aria picului cloroformului (6.3.5)
    
    Ai = aria picului acetonitrilului (6.3.5)
    
    Ms = cantitatea de cloroform, în mg per 1O ml soluţie la care se face referinţă la pct.6.3.5 (=M1).
    
    Mi = cantitatea de acetonitril, în mg per 1 O ml soluţie la care se face referinţă la pct. 6.3.5 (=1/1 OM).
    
    Se calculează media citirilor obţinute.
2. 7.2. Calculul conţinutului de cloroform
  1. 7.2.1. Se calculează, conform 7.1.1, aria picurilor cloroformului şi acetonitrilului din cromatograma obţinută pnn procedura descrisă la punctul 6.3.4.
  2. 7.2.2. Se calculează conţinutul de cloroform din pasta de dinţi cu ajutorul următoarei formule:
    
    în care:
    
    %X –A–s–xxM1i 00%
    
    fsx MSX X Ai
    
    AsxM
    
    fs X Ai X M0X 100
    
    % X = conţinutul de cloroform din pasta de dinţi exprimat masic As = aria picului cloroformului (6.3.4)
    
    Ai = aria picului acrilonitrilului (6.3.4)
    
    Msx = masa în mg a probei la care se face referinţă în secţiunea 6.3.1 Mi = cantitatea de acetonitril în mg per 1O ml de soluţie obţinută conform pct. 6.3.2. (1/l0M).
    
    Se calculează media valorilor găsite şi se exprimă rezultatul cu o precizie de O,1 %.
8. REPETABILITATE (vezi ISO/DIS 5725)

Pentru un conţinut de cloroform de 3%, diferenţa între rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0.3%.

ANEXA nr.7

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ZINCUL DIN SĂRURILE SALE CONŢINUTE ÎN PRODUSELE COSMETICE.

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează determinarea zincului prezent sub formă de cloruri, sulfat sau 4- hidroxibenzensulfonat, sau ca o asociere a mai multor săruri de zinc, în produsele cosmetice.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de zinc al probei este determinat gravimetric ca bis(2-metil-8-chinolil oxid) de zinc şi este exprimat în procente masice de zinc în probă.
3. PRINCIPIU

Zincul prezent în soluţie este precipitat într-un mediu acid ca bis(2 metil-8 chinolil oxid) de zinc. După filtrare precipitatul este uscat şi cântărit.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. Amoniac concentrat 25% (mim): d/0= 0,91
2. 4.2. Acid acetic glacial
3. 4.3. Acetat de amoniu
4. 4.4. 2 Metilchinolin-8-ol
5. 4.5. Soluţie amoniacală 6% (m/v)
  
  Se transferă 240 g amoniac concentrat (4.1) într-un balon standard de 1000 ml, se umple până la semn cu apă distilată şi se amestecă.
6. 4.6. Soluţie acetat de amoniu 0,2 M
  
  Se dizolvă 15,4 g acetat de amoniu (4.3) în apă distilată, se umple până la semn într-un balon standard de 1000 ml şi se amestecă.
7. 4.7. Soluţie 2-Metilchinolin-8-ol
  
  Se dizolvă 5 g de 2-metilchinolin-8-ol în 12 ml acid acetic glacial şi se transferă cu apă distilată într-un balon standard de 100 ml. Se umple până la semn cu apă distilată şi se amestecă.
5. APARATURĂ ŞI ECHIPAMENT
1. 5.1. Baloane de 100 şi 1OOO ml
2. 5.2. Pahare, 400 ml
3. 5.3. Cilindri gradaţi, 50 şi 150 ml
4. 5.4. Pipete gradate, 10 ml
5. 5.5. Creuzete filtrante din sticlă G-4
6. 5.6. Vase de aspiraţie, 500 ml
7. 5.7. Trompă de apă.
8. 5.8. Termometru gradat de la O la 100°C
9. 5.9. Exicator cu agent deshidratant adecvat şi indicator de umiditate, ex. silicagel sau echivalent
10. 5.10. Cuptor de uscare reglat la o temperatură de 150 ± 2°C
11. 5.11. pH-metru
12. 5.12. Plită electrică
13. 5.13. Hârtie filtru, Whatman nr.4 sau echivalent
6. PROCEDEU
1. 6.1. Într-un pahar de 400 ml se cântăresc 5 – 1O g (M grame) din proba de analizat, conţinând 50 până la 100 mg zinc, se adaugă 50 ml de apă distilată şi se amestecă.
  1. 6.1.1 Se filtrează cu ajutorul pompei de vid dacă este necesar şi se reţine filtratul.
  2. 6.1.2 Se repetă treapta de extracţie cu un volum suplimentar de 50 ml apă distilată. Se filtrează şi se combină filtratul.
2. 6.2. Pentru fiecare 10 mg de zinc prezent în soluţie (6.1.2) se adaugă 2 ml de soluţie 2-metilchinolin-8-ol (4.7) şi se amestecă.
3. 6.3. Se diluează amestecul cu 150 ml apă distilată, se aduce la temperatura de 60°C (5.12) şi se adaugă 45 ml de 0,2 M soluţie acetat de amoniu (4.6), agitând continuu.
4. 6.4. Se reglează pH-ul soluţiei la 5,7-c–5,9 cu soluţie amoniacală 6% (4.5), agitând continuu; se foloseşte un pH-metru pentru măsurarea pH-ului soluţiei.
5. 6.5. Se lasă soluţia să stea 30 de minute. Se filtrează cu ajutorul trompei de apă prin creuzetul filtrant din sticlă G-4, care a fost iniţial uscat la l 50°C şi cântărit după răcire (M0 grame) şi se spală precipitatul cu 150 ml apă distilată la 95°C.
6. 6.6. Se pune creuzetul în cuptorul de uscare reglat la 150°C şi se usucă timp de o oră.
7. 6.7. Se scoate creuzetul din cuptorul de uscare, se pune în exsicator (5.9) şi, când s-a răcit la temperatura camerei, se determină masa (M1 grame).
7. CALCUL

Se calculează conţinutului de zinc al probei, în procente de masă(% mim) cu ajutorul următoarei formule:

în care:

% zinc

M = masa în grame a probei luate în conformitate cu (6.1) M0 = masa în grame a creuzetului gol şi uscat (6.5)

M1= masa în grame a creuzetului cu precipitat (6.7)
8. REPETABILITATE (ISO/DIS 5725)

Pentru un conţinut de zinc de cca. 1 % (m/m), diferenţa între rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,1 %.

ANEXA nr. 8

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ACID 4-

HIDROXIBENZENSULFONIC

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează identificarea şi determinarea cantitativă a acidului 4-hidroxibenzensulfonic din produsele cosmetice ambalate în

pulverizatori de aerosoli şi în loţiunile pentru faţă.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de acid 4-hidroxibenzensulfonic determinat în conformitate cu acestă metodă este exprimat ca procente masice de 4-hidroxibenzensulfonat de zinc anhidru, în produs.
3. PRINCIPIU

Proba pentru testare este concentrată la presiune redusă, dizolvată în apă şi purificată prin extracţie cu cloroform. Determinarea acidului 4-hidroxibenzensulfonic se face iodometric pe o porţiune a soluţiei apoase filtrate.
4. REACTIVI

Toate substanţele trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. Acid clorhidric concentrat 36%, d=l,18 gmL -I
2. 4.2. Cloroform
3. 4.3. n-Butanol
4. 4.4. Acid acetic glacial
5. 4.5. Iodură de potasiu
6. 4.6. Bromură de potasiu
7. 4.7. Carbonat de sodiu
8. 4.8. Acid sulfanilic
9. 4.9. Azotit de sodiu
  
  4.1O. Bromat de potasiu O,1N
5. APARATURĂ ŞI ECHIPAMENT
1. 5.1. Baloane cu fund rotund, 100 ml
2. 5.2. Pâlnie de separare 100 ml
3. 5.3. Pahar conic cu dop de sticlă, 250 ml
4. 5.4. Biuretă, 25 ml
5. 5.5. Pipete cu bulă, 1,2şi 10ml
6. 5.6. Pipetă gradată, 5 ml
7. 5.7. Microseringă, 10 µI cu O,1 µI gradaţie
8. 5.8. Termometru gradat de la O la 100°C
9. 5.9. Baie de apă cu încălzire
10. 5.10. Cuptor de uscare, bine ventilat şi reglat la 80°C
11. 5.11. Aparatură uzuală necesară executării cromatografiei în strat subţire.
6. PREPARARE PROBĂ

În metoda descrisă mai jos pentru identificarea şi determinarea acidului hidroxibenzensulfonic în aerosoli, se foloseşte reziduul obţinut prin eliberarea din cilindrul pulverizator de aerosoli a solvenţilor şi a agenţilor de pulverizare care se evaporă la presiune normală.
7. IDENTIFCARE
1. 7.1. Cu ajutorul microseringii (5.7) se aplică 5 µl de reziduu (6) sau probă pe fiecare din cele şase puncte pe linia de pornire la o distanţă de 1 cm de latura a de jos a plăcii de strat subţire.
2. 7.2. Se pune placa într-un tanc de developare care conţine deja solventul de developare (4.16) şi se developează până când frontul de solvent atinge o distanţă de 15 cm de la linia de pornire.
3. 7.3. Se scoate placa din baie şi se usucă la 80°C până când nu mai sunt perceptibili vapori de acid acetic. Se pulverizează placa cu soluţie de carbonat de sodiu (4.13) şi se usucă la aer.
4. 7.4. Se acoperă o jumătate din placă cu o placă de sticlă şi se pulverizează partea neacoperită cu soluţie de ditizonă 0,05% (4.15). Apariţia unor pete roşu-purpuriu pe cromatogramă indică prezenţa ionilor de zinc.
5. 7.5. Se acoperă jumătatea peste care s-a pulverizat cu o placă de sticlă şi se pulverizează cealaltă jumătate cu reactiv Pauly (4.17). Prezenţa acidului 4-hidroxibenzensulfonic este indicată prin apariţia unei pete galben-maroniu cu o valoare Rf de cca. 0,26 în timp ce o pată galbenă cu o valoare Rf de cca. 0,45 pe cromatogramă indică prezenţa acidului 3-hidroxibenzensulfonic.
8. DETERMINARE
1. 8.1. Într-un balon cu fund rotund de 100 ml se cântăresc 10 g de probă sau reziduu (6) şi se evaporă sub vid până aproape de uscare, într-un evaporator rotativ peste o baie de apă menţinută la 40°C.
2. 8.2. Într-un pahar se pun cu pipeta 10.0 ml apă (V1ml) şi se dizolvă prin încălzire reziduul obţinut la evapoare (8.1).
3. 8.3. Se transferă soluţia cantitativ într-o pâlnie de separare (5.2) şi se extrage soluţia apoasă de două ori cu porţii de 20 ml de cloroform (4.2). După fiecare extracţie se aruncă faza cu cloroform.
4. 8.4. Se filtrează soluţia apoasă printr-un filtru cutat. În funcţie de conţinutul de acid hidroxibenzensulfonic presupus, se introduc cu pipeta 1,0 sau 2,0 ml de filtrat (V2) într-un flacon conic de 250 ml (5.3) şi se dilueazăază până la 75 ml cu apă.
5. 8.5. Se adaugă 2,5 ml acid clorhidric 36% (4.1) şi 2,5 g bromură de potasiu (4.6), se amestecă şi se aduce temperatura soluţiei până la 50°C cu ajutorul unei băi de apă.
6. 8.6. Dintr-o biuretă, se adaugă bromat de potasiu O, lN (4.10) până când culoarea soluţiei, care este încă la 50°C, virează în galben.
7. 8.7. Se adaugă mai departe 3,0 ml soluţie de bromat de potasiu (4.10), se închide vasul şi se lasă să stea în baia de apă la 50°C timp de 1O minute.
  
  Dacă după 10 minute soluţia îşi pierde culoarea, se adaugă alţi 2,0 ml soluţie de bromat de potasiu (4.10), se închide vasul şi se încălzeşte pe baie de apă menţinută la 50°C. Se înregistrează cantitatea totală de soluţie de bromat de potasiu adăugată (a).
8. 8.8. Se răceşte soluţia la temperatura camerei, se adaugă 2 g iodură de potasiu (4.5) şi se amestecă.
  
  Se tritează iodul format cu soluţie de tiosulfat de sodiu O,1 N (4.11). Spre
  
  sfârşitul titrării se adaugă câteva picături de soluţie de amidon (4.12) ca indicator. Se notează cantitatea de tiosulfat de sodiu folosită (b).
9. CALCUL

Se calculează conţinutului de hidrobenzendisulfonat de zinc din probă sau reziduu (6) ca procent masic (% m/m) cu ajutorul următoarei formule:

%1;)n–/m h1„drox1„benzensu1ionatd

e zm.

c = –(a-–b–) x–V–] x–0–,0–05–14–x–10–0

rnxv2

în care:

a= cantitatea totală de soluţie de bromat de potasiu 0.1 N adăugată, înml (8.7)

b = cantitatea de soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N folosită pentru retitrare, în ml (8.9) m = cantitatea de produs sau reziduu analizată, exprimată în miligrame (8.1)

V1= volumul de soluţie obţinută conform 8.2, exprimată în mililitri

V2 = volumul de reziduu de evaporare dizolvat folosit pentru analiză (8.4), exprimat în mililitri.

Notă: În cazul aerosolilor, măsurarea exprimată în % (mim) de reziduu (6) trebuie să fie raportată la produsul originar.În scopul acestei conversii, se vor respecta regulile de prelevare a probelor de aerosoli indicate în Anexa nr. 3 la prezentul Ordin.
10. REPETABILITATE (vezi ISO/DIS 5725)

Pentru un conţinut de cca. 5% hidroxibenzensulfonat de zinc, diferenţa între rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,5%.
11. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Conform Ordinului Ministerului Sănătătii şi Familiei nr. 1004/2000 referitor la produsele cosmetice, concentraţia maximă autorizată de 4-hidrobenzensulfonat de zinc în loţiunile de faţă şi deodorante este de 6% (m/m). Aceasta înseamnă că pe lângă conţinutul de acid hidrobenzensulfonic, trebuie determinat şi conţinutul de zinc. Multiplicarea conţinutului de hidrobenzensulfonat de zinc (9) cu un factor de 0,1588 determină conţinutul minim de zinc în% (mim) care teoretic trebuie să fie prezent în produs dat fiind conţinutul de acid hidrobenzensulfonic măsurat. Conţinutul de zinc efectiv măsurat gravimetric (vezi indicaţiile relevante) poate fi, totuşi, mai mare, datorită faptului că atât clorura de zinc cât şi sulfatul de zinc pot fi folosite de asemenea în produsele cosmetice.

ANEXA nr. 9

METODĂ DE IDENTIFICARE PENTRU AGENŢII OXIDANŢI ŞI DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU APA OXIGENATĂ DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI

SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE.

Determinarea iodometrică a apei oxigenate în cosmetice este posibilă numai în absenţa altor agenţi de oxidare care generează iod din ioduri. Prin urmare, înainte de determinarea iodometrică a apei oxigenate este necesar a se detecta şi identifica oricare alt agent de oxidare prezent. Această identificare se împarte în două etape; prima se referă la persulfaţi, bromaţi şi apa oxigenată, iar a doua etapă se referă la peroxidul de bariu.

A. IDENTIFICAREA PERSULFAŢILOR, BROMAŢILOR ŞI APEI OXIGENATE

.PRINCIPIU

Persulfatul de sodiu, persulfatul de potasiu şi persulfatul de amoniu; bromatul de potasiu, bromatul de sodiu şi apa oxigenată – provenită sau nu din peroxidul de bariu – sunt identificate cu ajutorul cromatografiei pe hârtie, folosindu-se doi solvenţi de developare.

1 .REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.

1.1. Soluţii apoase de referinţă 0,5% (m/v) ale următorilor compuşi:
1. 1.1.1. Persulfat de sodiu
2. 1.1.2. Persulfat de potasiu
3. 1.1.3. Persulfat de de amoniu
4. 1.1.4. Bromat de potasiu
5. 1.1.5. Bromat de sodiu
6. 1.1.6. Apă oxigenată
1.2.
1.3.
1.4.
1.5.
1.6.

1.7.

2.1.

2.2.

2.3.

2.4.

2.5.

Solvent de developare A, 80% (v/v) etanol

Solvent de developare B , benzen – metanol – 3-metil-1-butanol -apă Agent de detectare A, soluţie apoasă de iodură de de potasiu 10% (m/v) Agent de detectare B, soluţie apoasă de amidon 1% (m/v)

Agent de detectare C, acid clorhidric 10% (mim) Acid clorhidric 4N

APARATURĂ ŞI ECHIPAMENT

Hârtie cromatografică :hârtie Whatman Nr. 3 şi Nr. 4 ori echivalenţii lor Micropipete, 1µl

Baloane cotate, 100ml

Filtre cutate

Aparatură pentru cromatografie descendentă pe hârtie

PREPARARE PROBE

(34: 38: 18: 10, volumetric)

3.1. Produşi solubili în apă

Se prepară două soluţii din fiecare probă prin dizolvarea a 1g şi respectiv 5g de produs în 100 ml apă.Se foloseşte 1µI din fiecare dintre aceste soluţii pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă la punctul 5.
3.2. Produşi greu solubili în apă
1. 3.2.1. Se cântăresc 1 g şi respectiv 5 g de probă şi se diluează în 50ml apă, se aduce la semn cu apă, în fiecare din cele două cazuri, şi se amestecă. Se filtrează dispersiile peste filtrul cutat (3.4) şi se foloseşte 1µI din fiecare filtrat pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă la punctul 5.
  
  Se prepară încă o dată două dispersii din fiecare probă prin diluţia a 1 g şi respectiv 5 g în 50 ml apă, acidulată cu acid clorhidric diluat (2.7), se aduce la semn cu apă şi se amestecă. Se filtrează dispersiile peste filtrul cutat (3.4) şi se foloseşte lµl din fiecare filtrat pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă la punctul 5.

3.3. Creme

3.3.1. Se dispersează 5 g şi 20 g din fiecare produs în 100 ml apă şi se folosesc dispersiile pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă în Secţiunea 5.

4. PROCEDEU
1. 4.1. În două tancuri cromatografice separate se pun cantităţi adecvate de solvent A (2.2) şi B (2.3) în scopul realizării cromatografiei descendente pe hârtie. Se saturează tancurile cromatografice pentru cel puţin 24 ore cu vapori de solvent.
2. 4.2. Se pun câte 1µI din probă şi din soluţia de referinţă preparată conform punctelor 4 şi 2.1 pe câte un punct de pornire de pe banda de hârtie cromatografică (Whatman Nr. 3 ori echivalent) de lungime 40 cm şi lăţime 20 cm (3.1) sau alt format adecvat şi se evaporă soluţia în aer.
3. 4.3. Se pune banda cromatografică (5.2) în tancul cromatografic umplut cu soluţie de developare A (5.1) şi se developează până când frontul de solvent avansează 35 cm (cca. 15 ore).
4. 4.4. Se repetă procedeul descris la punctele 5.2 şi 5.3, utilizând hârtie cromatografică (Whatman Nr.4 ori echivalent) (3.1) şi solvent de developare B. Se cromatografiază până când frontul solventului avansează 35 cm (cca. 5 ore)
5. 4.5. După developare se scot cromatogramele şi se usucă în aer.
6. 4.6. Se pun în evidenţă petele din cromatogramă prin pulverizare succesivă cu:
  1. 4.6.1. agent de detectare A (2.4) urmat la scurt timp de agentul de detectare B(2.5). Spoturile de persulfaţi vor apărea primele în cromatogramă şi vor fi urmate de spoturile de apă oxigenată.Se marchează spoturile cu un creion.
  2. 4.6.2. agent de detectare C (2.6) pe cromatogramele obţinute în conformitate cu punctul 5.6.1; prezenţa bromaţilor va fi indicată prin spoturi albastru cenuşii pe cromatogramă.
7. 4.7. În condiţiile mai sus menţionate corespunzătoare solvenţilor de developare A (2.2) şi B (2.3), valorile Rf ale substanţelor de referinţă (2.1) sunt aproximativ următoarele:

Solvent de developare A (2.2)

Solvent de developare B (2.3)

Persulfat de sodiu	0,40	0,10
Persulfat de potasiu	0,40	0,02+0,05
Persulfat de amoniu	0,50	0,10+0,20
Bromat de sodiu	0,40	0,20
Bromat de potasiu	0,40	0,1+0,2
Apa oxigenată	0,80	0,80

B. IDENTIFICAREA PEROXIDULUI DE BARIU
1. I. PRINCIPIU
  
  Peroxidul de bariu se identifică prin formarea apei oxogenate după acidifierea probei (A.4.2) şi prin prezenţa ionului de bariu:
  - – în absenţa persulfaţilor (A), prin adăugarea de acid sulfuric diluat la o porţiune de soluţie probă de acid (B.4.1), în urma căreia se formează un precipitat alb de sulfat de bariu. Prezenţa ionilor de bariu în probă (B.4.1) este încă o dată confirmată prin cromatografie pe hârtie în modul descris mai sus (B.5).
  - – unde peroxidul de bariu şi persulfaţii sunt prezente simultan (B.4.2) prin asimilarea rezidului din soluţie (B.4.2) într-o bază; după dizolvarea în acid clorhidric, prezenţa ionilor de bariu este confirmată în soluţia topiturii (B.4.2.3) prin cromatografie pe hârtie şi/sau prin precipitarea sulfatului de bariu.
1. 2. REACTIVI
  1. 2.1. Metanol
  2. 2.2. Acid clorhidric concentrat 36%(m/m)
  3. 2.3. Acid clorhidric 6N
  4. 2.4. Acid sulfuric 4N
  5. 2.5. Sare disodică a acidului rodizonic
  6. 2.6. Clorură de bariu (BaCl2• 2H20)
  7. 2.7. Carbonat de sodiu anhidru
  8. 2.8. Clorură de bariu soluţie apoasă 1% (m/v)
  9. 2.9. Solvent de developare constând din metanol, acid clorhidric concentrat (36%) şi apă (80 : 10 : 10, volumetric)
  10. 2.10. Agent de detectare, soluţie apoasă O,1% (m/v) de sare disodică a acidului rodizonic, proaspăt preparată imediat înainte de folosire.
  11. 2.11.
2. 3. APARATURĂ ŞI ECHIPAMENT
  1. 3.1. Micropipete, 5µ1
  2. 3.2. Creuzete de platină
  3. 3.3. Balon cotat, 100ml
  4. 3.4. Hârtie cromatografică Scheleicher şi Schull 2043 b ori echivalent. Se curăţă hârtia prin developare peste noapte într un tanc cromatografic descendent (A.3.5) conţinând solvent de developare (B.2.9) şi apoi se usucă.
  5. 3.5. Hârtie de filtru cutată.
  6. 3.6. Aparatură uzuală pentru realizarea cromatografiei descendente pe hârtie.
3. 4. PREPARARE PROBE
  1. 4.1. Produse în care persulfaţii sunt absenţi
    1. 4.1.1. Se dispersează 2 g de produs în 50 ml apă şi se aduce pH-ul dispersiei la cca. 1, cu acid clorhidric (B.2.3)
    2. 4.1.2. Se transferă dispersia cu apă într-un balon cotat de 100 ml, se aduce la semn cu apă şi se amestecă. Se foloseşte această dispersie pentru analiză prin cromatografiere pe hârtie descrisă la punctul 5 şi pentru identificarea bariului prin precipitarea sulfatului.
  2. 4.2. Produse în care persulfaţii sunt prezenţi
    1. 4.2.1. Se dispersează 2 g de produs în 100 ml de apă şi se filtrează.
    2. 4.2.2. Se adaugă la reziduul uscat carbonat de sodiu (B.2.7) de 7 până la 10 ori greutatea sa, se amestecă şi se topeşte amestecul într-un creuzet de platină (B.3,2) pentru o jumătate de oră.
    3. 4.2.3. Se răceşte la temperatura camerei, se dizolvă topitura în 50 ml apă şi se filtrează (B.3.5)
    4. 4.2.4. Se dizolvă reziduul din topitură în acid clorhidric (B.2.3) şi se aduce la 100 ml cu apă. Se foloseşte acestă soluţie pentru analiză prin cromatografiere pe hârtie
      
      descrisă la punctul 5 şi pentru identificarea bariului prin precipitare din sulfat.
4. 5. PROCEDEU
  1. 5.1. Se pune o cantitate adecvată de solvent de developare (B.2.9.) într-un tanc pentru cromatografie ascendentă pe hârtie şi se saturează tancul pentru cel puţin 15 ore.
  2. 5.2. Pe o bucată de hârtie cromatografică – pretratată conform descrierii de la punctul B.3.4 – se aplică 5µ1 din fiecare dintre soluţiile preparate conform punctului B.4.1.2. şi punctului B. 4.2.4 şi soluţie de referinţă B.2.8 în trei puncte de pornire.
  3. 5.3. Se usucă în aer spoturile de probă şi de soluţie etalon. Se developează cromatograma până când frontul solventului urcă 30 cm.
  4. 5.4. Se îndepărteză cromatograma din vas şi se usucă în aer.
  5. 5.5. Se pun în evidenţă spoturile de pe cromatogramă prin pulverizarea hârtiei cu agentul de detectare B.2.10. În prezenţa bariului, apar pe cromatogamă spoturi roşii cu o valoare Rf de cca. O,1O.
C. DETERMINAREA APEI OXIGENATE

1. PRINCIPIU

Determinarea iodometrică a apei oxigenate se bazează pe următoarea reacţie: H2O2 + 2H+ +2r I2 +2H2O

Această conversie are loc încet dar poate fi accelerată prin adăugarea molibdatului de amoniu. Iodul format este determinat

titrimetrie cu tiosulfat de sodiu şi este o măsură a conţinutului de apă oxigenată.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de apă oxigenată măsurat în modul descris mai sus este exprimat ca procent masic de produs (% mim).
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 3.1. Acid sulfuric 2N

4. APARATURĂ ŞI ECHIPAMENT

4.1 Pahare, 100ml
4.2 Biurete, 50ml
4.3 Baloane cotate, 250ml
4.4 Cilindri gradaţi, 25 şi 100 ml
4.5 Pipete cu bulă, 10ml

4.6 Flacoane conice, 250ml

5 PROCEDEU
1. 5.1 Într-un pahar de 100 ml se cântăresc 10 g („m” grame) de produs, conţinând cca. 0,6 g apă oxigenată. Se transferă conţinutul, cu apă, într-un balon cotat de 250 ml, se aduce cu apă la semn şi se amestecă.
2. 5.2 Într-un flacon conic de 250 ml (4.6) se pun cu pipeta 10 ml de soluţie probă (5.1) şi se adaugă succesiv 100 ml acid sulfuric 2N (3.1), 20 ml soluţie iodură de potasiu (3.5) şi trei picături soluţie molibdat de amoniu (3.6).
3. 5.3 Se titrează imediat iodul format cu soluţie de tiosulfat de sodiu O, lN (3.4) şi exact înainte de virare se adaugă câţiva mililitrii de soluţie de amidon ca indicator (3.7).
  
  Se înregistrează consumul de tiosulfat de sodiu O,1 N (3.4) în mililitrii („V”).
4. 5.4 În modul descris mai sus la punctele 5.2 şi 5.3, se realizează o determinare oarbă, înlocuind 10 ml din soluţia probă cu 1O ml apă. Se înregistrează consumul de soluţie de tiosulfat de sodiu O,1N în determinarea oarbă („V0" ml).

6. CALCUL

Se calculează conţinutul de apă oxigenată din produs ca procent masic (% mim) cu ajutorul formulei de mai jos:

% apa oxigenata =

(V – Vo)X1,7008X250X100

(V – Vo)x4,252

în care:

m = cantitatea în grame de produs analizat (5.1)

m X 10 X 1000 m

Vo = consumul în mililitrii de soluţie de tiosulfat de O,1N în determinarea oarbă (5.4)

V = consumul în mililitrii de soluţie de tiosulfat de O,1N în titrarea soluţie probă (5..3)
7. REPETABILITATE (vezi ISO 5725)

Pentru un produs conţinând cca. 6% mim apă oxigenată, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,2%.

ANEXA nr. JO

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE SEMI-CANTITATIVĂ PENTRU ANUMIŢI COLORANŢI OXIDANŢI DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI (NUANŢATOARE ŞI DECOLORANTE)

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă este reglementată pentru identificarea şi determinarea semi-cantitativă a următoarelor substanţe în vopselele pentru păr, sub formă de cremă sau lichide:

Substanţe	Simbol
Fenilendiamine
o-fenilendiamină	(OPD)
m-fenilendiamină	(MPD)
p-fenilendiamină	(PPD)
Metilfenilendiamine
4-metil-1,2-fenilendiamină (toluen-3,4-diamină)	(OTD)
4-metil-1,3-fenilendiamină (toluen-2,4- diamină)	(MTD)
2-metil-1,4-fenilendiamină (toluen-2,5-diamină)	(PTD)
Diaminofenoli
Substanţe	Simbol
2,4-diaminofenol	(DAP)
Hidrochinonă
1,4-benzendiol	(H)
a-Naftol	(a-N)
Pirogalol
1,2,3-trihidroxibenzen	(P)
Rezorcinol
1,3-dihidroxibenzen	(R)

2. PRINCIPIU

Coloranţii de oxidare sunt extraşi la un pH 10 cu etanol 96% din vopselele în formă de cremă sau lichid şi identificaţi prin cromatografie în strat subţire, uni sau bi-dimensională.

Pentru determinarea semi-cantitativă a acestor substanţe, cromatograma probelor este comparată prin intermediul a patru sisteme de developare cu cromatograma substanţelor de referinţă produsă în acelaşi timp şi pe cât posibil în condiţii similare.
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 3.1. Etanol, anhidru
2. 3.2. Acetonă
3. 3.3. Etanol, 96% v/v
4. 3.4. Soluţie amoniacală, 25% (d/0 = 0,91)
5. 3.5. Acid ascorbic L(+)
6. 3.6. Cloroform
7. 3.7. Ciclohexan
8. 3.8. Azot, tehnic
9. 3.9. Toluen
10. 3.10. Benzen
11. 3.11. n-butanol
12. 3.12. 2-butanol
13. 3.13. Acid hipofosforos, soluţie 50% v/v
14. 3.14. Reactiv diazo. Unul din următoarele:
  - – clorbenzensulfonat de 3-nitro-1-benzendiazoniu (forma de sare stabili ca în Roşu 2 JN – Francolor
  - – naftalinbenzoat de 2-clor-4-nitro-1-benzendiazoniu (formă de sare stabilă)ca în Reactiv NNCD – nr. crt. 84150 FLUKA ori un echivalent.
15. 3.15. Azotat de argint
16. 3.16. p-dimetilaminobenzaldehidă
17. 3.17. 2,5-dimetilfenol
18. 3.18. Clorură ferică hexahidrată (FeCl3• 6H20)
19. 3.19. Acid clorhidric, soluţie 10% m/v
20. 3.20. Substanţe de referinţă
  
  Substanţele de referinţă sunt cele indicate în paragraful 1 "Scop şi domeniu de aplicare". În cazul compuşilor de amine, substanţele de referinţă trebuie să fie ori hidrocloruri (mono sau bi) ori baze libere.
21. 3.21. Soluţii de referinţă 0,5% (m/v)
  
  Se prepară o soluţie 0,5% (m/v) din fiecare dintre substanţele de referinţă de la punctul 3.20. Într-un balon cotat de 10 ml se cântăresc 50 mg ±1 mg substanţă de referinţă.
  
  Se adaugă 5 ml de etanol 96% (3.3) şi 250 mg acid ascorbic (3.5).
  
  Se alcalinizează soluţia prin adăugarea soluţiei amoniacale (3.4) pentru a obţine un pH de aprox.10 (se verifică cu hârtie indicatoare).
  
  Se adăugă până la 10 ml etanol 96% (3.3) şi se amestecă.
  
  Soluţiile pot fi păstrate o săptămână într-un loc rece şi ferit de lumină.
  
  În anumite cazuri, după adăugarea acidului ascorbic şi a amoniacului, se poate forma un precipitat. În acest caz trebuie lăsat să se sedimenteze înainte de lucru.
22. 3.22. Solvenţi de developare
  1. 3.22.1. Acetonă-cloroform-toluen ( 35:25:40 volumetric)
    1. 3.22.1.1. Acetonă-cloroform-etanol absolut-amoniac 25% (80: 10: 10: 1 volumetric)
    2. 3.22.1.2. Benzen – 2-butanol – apă (50 : 25 : 25 volumetric). Se agită bine şi se foloseşte faza superioară după separare la temperatura camerei (20 până la 25°C)
    3. 3.22.1.3. n-butanol–cloroform–reactiv M (7 : 70 : 23 volumetric).Se separă cu grijă la temperatura camerei (20 la 25°C) şi se foloseşte faza inferioară.
      
      Preparare reactiv M
      
      Soluţie amoniacală 25% (v/v): 24 volume
      
      Acid hipofosforos 50% (3.13): 1 volum
      
      Apă: 75 volume
      
      Notă: Solvenţii de developare conţinând amoniac trebuie bine agitaţi imediat înainte de folosire.
23. 3.23. Spray-uri indicatoare

3.23. I.Reactiv diazo

Se prepară o soluţie apoasă 0,5% (m/v) de reactiv ales (3.14). Această soluţie trebuie să fie proaspăt preparată, imediat înainte de folosire.

3.23.2. Reactiv Ehrlich

Se dizolvă 2g p-diametilaminobenzaldehidă (3.16) în 100 ml acid clorhidric soluţie apoasă 10% (m/v) (3.19)
3.23.3. 2,5-dimetilfenol–clorurăferică hexahidrată

Soluţie 1 : se dizolvă 1 g dimetilfenol (3.17) în 100 ml etanol 96% (3.3)

Soluţie 2: se dizolvă 4 g clorură ferică hexahidratată (3.18) în 100 ml etanol 96% (3.3) Pentru developare, aceste soluţii sunt pulverizate separat, întâi soluţia 1 apoi soluţia 2.
3.23.4. Azotat de argint amoniacal

Amoniac 25% (3.4) este adăugat la o soluţie apoasă de azotat de argint 5% (m/v) (3.15) până când precipitatul se dizolvă.

Acest reactiv trebuie preparat imediat înainte de folosire. A nu se depozita.

4.1.

4.1.1

4.1.2

4.1.3.

4.2

4.3.

APARATURĂ

Echipament uzual de laborator pentru cromatografie în strat subţire.

.Capac de plastic sau sticlă astfel construit încât placa cromatografică săfieînconjurată de azot în timpul apariţiei petelor şi uscării. Această precauţie este necesară din cauza susceptibilităţii la oxidare a anumitor coloranţi.

.Microseringă, 10µ1, gradată cu diviziuni de 0,2 µI, cu ac cu secţiune pătrată, sau, mai bine, un distribuitor cu repetiţie de 50 µI, montat pe un stativ cu clemă astfel încât placa să fie menţinută sub azot.

Plăci de strat subţire cu silicagel, gata preparate, de 25 mm grosime, format 20 x 20 cm (Macherey şi Nagel, Silica

G-HR, care au suport de plastic, sau echivalent).

.Centrifugă, 4000 rotaţii/minut

Eprubete de centrifugă, 1O ml, -cu capace filetate căptuşite cu PTFE sau echivalent.

5. PROCEDEU

5.1. Tratament probe pentru testare

Se îndepărtează primii 2 sau 3 cm din crema scoasă din tub.

Se pun într-o eprubetă de centrifugă (4.3) anterior suflată cu azot următoarele: 300 mg acid ascorbic cu 3 g cremă ori 3 g lichid omogenizat.

Se adaugă cu picătura amoniac 25% (3.4) până la un pHlO. Se adaugă până la 10ml etanol 96%.

Se omogenizează sub azot (3.8), se pune capacul şi apoi se centrifughează (la 4000 rot/min) timp de 10 minute.

5.2. Cromatografiere

5.2.1. Spotarea plăcilor sau depunerea probelor pe plăci

Sub atmosferă de azot (3.8), se aplică pe o placă cromatografică (4.1.3) 1µI din fiecare dintre soluţiile de referinţă descrise mai sus pe 9 puncte situate la cca. 1,5 cm de-a lungul unei linii situată la aproximativ 1,5 cm de muchia plăcii.

Aceste spoturi de soluţie de referinţă sunt dispuse după cum urmează:

I 2 3 4 5 6 7 8 9

R P H PPD DAP PTD OPD OTD MPD MTD a-N

În plus, se aplică la punctele 1O şi 11, câte 2µ1 de soluţie de probă pentru testare obţinută în conformitate cu punctul 5.1 Se menţine placa sub azot (3.8) până în momentul în care este developată.
5.2.2. Developare

Se pune placa într-un tanc anterior suflat cu azot (3.8), saturat cu unul dintre cei patru solvenţi (3.22) şi se lasă la developat la temperatura camerei (20 la 25°C), în întuneric, până când frontul de solvent migrează cca. 15 cm faţă de linia de bază.

Se îndepărtează placa şi se usucă sub azot (3.8) la temperatura camerei.

5.2.3. Pulverizare

Se pulverizează placa imediat cu una dintre cele patru soluţii specificate la 3.23

5.2.4 Identificare

Se compară valoarea Rf şi culoarea obţinută de la proba pentru testare cu acelea ale substanţelor de referinţă cromatografia te.

Tabelul I exemplifică valoarile Rf şi culorile pentru fiecare substanţă depinzând de solvent şi de indicatorul folosit. Confirmarea identificării incerte poate fi uneori realizată printr-o metodă fixatoare, adăugând soluţia de substanţă de referinţă corespunzătoare la extractul de probă pentru testare.

5.2.5. Estimare semi-cantitativă

Se compară vizual intensitatea spoturilor pentru fiecare substanţă identificată la 5.2.4. cu un şir adecvat de concentraţii al substanţelor de referinţă.

Dacă concentraţia uneia sau a mai multor substanţe găsite în proba pentru testare este în exces, se diluează extractul de probă şi se repetă măsurarea.

TABELI

Valori Rf şi culori obţinute imediat după pulverizare

Substanţe de	Solvenţi de developare				Spray-uri indicatoare
referinţă (3.20)	Valori Rf				Culori rezultate
referinţă (3.20)	(3.22.1)	(3.22.2)	(3.22.3)	(3.22.4)	Diazo (3.23.1)	Ehrlich (3.23.2)	Dimetilfenol (3.23.3)	AgNO (3.23.4)
OPD	0,62	0,60	0,30	0,57	maro pal	–	–	maro pal
MPD	0,40	0,60	0,47	0,48	maro-violet (*)	galben	maro pal	maro pal
PPD	0,20	0,50	0,30	0,48	Maro	roşu apnns (*)	violet	gn
OTD	0,60	0,60	0,53	0,60	maro(*)	oranj pal	maro pal	maro cenuşiu
MTD	0,40	0,67	0,45	0,60	maro roşiatic (*)	galben	maro	negru
PTD	0,33	0,65	0,37	0,70	Maro	oranJ	violet(*)	gn
DAP	0,07	–	o	0,05	maro(*)	oranJ	violet	maro
H	0,50	0,35	0,80	0,20	–	oranJ	violet	negru(*)
a-N	0,90	0,80	0,90	0,75	maro-oranJ	–	violet(*)	negru
p	0,37	–	0,67	0,05	maro	violet foarte pal	maro foarte pal	maro(*)
R	0,50	0,37	0,80	O,17	oranj (*)	violet pal	maro foarte pal	maro pal
Notă

1. OPD este indicat numai slab; solventul (3.22.3) trebuie să fie folosit pentru a-1 separa clar de OTD
2. (*) Indică developarea celei mai bune culori.

6. EXAMINARE PRIN CROMATOGRAFIE ÎN STRAT SUBŢIRE BIDIMENSIONALĂ

Acest procedeu de cromatografie în strat subţire necesită folosirea unor substanţe, reactivi şi soluţii de referinţă suplimentare.
1. 6.1. Substanţe şi soluţii de referinţă suplimentare
  1. 6.1.1. -naftol ( -N)
  2. 6.1.2. 2-aminofenol (OAP)
  3. 6.1.3. 3-aminofenol (MAP)
  4. 6.1.4. 4-aminofenol (PAP)
  5. 6.1.5. 2-nitro-1,4-fenilendiamină (2-NPPD)
  6. 6.1.6. 4-nitro-1,2-fenilendiamină (4-NOPD)
    
    Se prepară o soluţie 0,5% (m/v) din fiecare substanţă de referinţă suplimentară conform descrerii de la 3.21.
2. 6.2. Solvent de developare suplimentar
  1. 6.2.1. Acetat de etil–ciclohexan–soluţie de amoniac 25% (65 : 30 : 0,5 volumetric)
3. 6.3. Sistem de developare suplimentar
  
  Se pune un vas de sticlă într-un tanc de developare pentru cromatografia în strat subţire, se adaugă cca. 2 g iod cristalizat şi se acoperă vasul cu un capac potrivit.
4. 6.4. Cromatografiere
  1. 6.4.1. Se trasează două linii, aşa cum se arată în Figura 1, pe suprafaţa absorbantă a unei plăci în strat subţire (4.1.3).
  2. 6.4.2. Sub atmosferă de azot (4.1.1), se pun 1 până la 4 µl extract (5.1) la punctul de bază 1 (Figura 1) care este la 2 cm faţă de cele două laturi. Cantitatea de extract depinde de intensitatea spoturilor de pe cromatogramele 5.2
  3. 6.4.3. Se împart între punctele 2 şi 3 (fig,1) coloranţii de oxidare identificaţi sau presupuşi a fi identificaţi la 5.2. (distanţa între puncte 1,5 cm). Se pun 2 µl din fiecare soluţie de referinţă- cu excepţia DAP din care trebuie puşi 6µ1. Se operează în atmosferă de azot (6.4.2)
  4. 6.4.4. Se repetă operaţia de la 6.4.3. la punctele de bază 4 şi 5 (Figura 1) şi se păstrează placa sub atmosferă de
    
    azot până în momentul în care este cromatografiată (distanţa între puncte 1,5 cm).
  5. 6.4.5. Se suflă cu azot tancul cromatografic (3.8) şi se pune în acesta o cantitate adecvată de solvent de developare
    
    3.22.2. Se pune placa (6.4.4) în tanc şi se developează în prima direcţie de eluţie (Figura 1), la întuneric. Se eluează până când frontul de solvent atinge linia marcată pe placă (aproximativ 13 cm).
  6. 6.4.6. Se scoate placa din tanc şi se plasează în tancul cromatografic anterior suflat cu azot pentru evaporarea solventului de eluţie pentru cel puţin 60 de minute.
  7. 6.4.7. Cu o eprubetă gradată, se pune o cantitate adecvată de solvent de eluţie (6.2) într-un tanc suflat cu azot (3.8), se pune placa rotită cu 90° în tanc (6.4.6) şi se cromatografiază în a doua direcţie (de asemenea în întuneric) până când frontul de solvent atinge linia desenată pe suprafaţa absorbentă. Se scoate placa din tanc şi se evaporă solventul de eluţie în aer.
  8. 6.4.8. Se pune placa pentru 10 minute în tancul cromatografic cu vapori de iod (6.3) şi se interpretează cromatograma bidimensională folosind valorile Rf şi valorile culorilor ale substanţelor de referinţă cromatografiate în acelaşi timp (Tabelul II este un ghid al valorilor Rf şi al culorilor).
    
    Notă: Pentru a obţine colorare maximă a spoturilor se lasă cromatograma expusă în atmosferă timp de 30 minute după developare.
  9. 6.4.9. Prezenţa coloranţilor de oxidare găsiţi la 6.4.8 poate fi confirmată definitiv prin repetarea operaţiilor descrise de la 6.4.1 la 6.4.8 şi adăugând la punctul de bază 1 în vârful cantităţii de extract specificate la

6.4.2 lµl din substanţele de referinţă identificate la 6.4.8. Dacă nu se găseşte nici un alt punct în comparaţie cu cromatograma obţinută la 6.4.8, interpretarea cromatogramei 6.4.8 este corectă.

TABEL II

Culoarea substanţelor de referinţă după cromatografiere şi developare cu vapori de iod

Substanţe de referinţă	Culoare după developare cu vapori de iod
R	bej
p	maro
a-N	violet
-N	maro pal
H	maro-violet

5cm

1,5cm

irec

13cmţ

1,5cm

2 cm

2cm

13cm

5cm

4.5. Spatule de plastic
4.6. Hârtie de filtru, l0xlO cm

5. PROCEDEU
1. 5.1. Se întinde uniform o parte din probă pe sticla de ceas (4.4), stratul ce acoperă suprafaţa nedepăşind 1 cm.
2. 5.2. Se udă hârtia de filtru (4.6) cu apă distilată. Se aşează peste probă şi se presează hârtia de filtru cu spatula de plastic (4.5)
3. 5.3. Se lasă un minut şi se aplică pe centrul hârtiei de filtru:
  - – 2 picături de acid sulfuric diluat (3.1)
  - – urmate de 2 picături soluţie de Nitrin ® (3.4)
4. 5.4. După 5 -10 secunde, se îndepărtează hârtia de filtru şi se examinează la lumină naturală. Prezenţa azotitului este indicată prin coloraţia purpuriu roşiatică .
  
  Dacă conţinutul de azotit este scăzut, coloraţia purpuriu roşiatică devine galbenă după 5 -15 secunde. Această schimbare de culoare are loc numai după 1-2 minute, atunci când cantitatea de azotit prezent este mare.
6. OBSERVAŢIE

Intensitatea culorii purpuriu roşiatice şi durata de timp înainte de modificarea în galben ne poate da o indicaţie asupra conţinutului de azotit în amestec.

B. DETERMINARE

1. SCOP

Metoda descrie determinarea azotitului în produsele cosmetice.
2. DEFINIŢIE

Conţinut de azotit în probă, determinat conform aceastei metode, este exprimat în% masice de azotit de sodiu.
3. PRINCIPIU

După diluarea probei în apă şi limpezire, azotitul prezent este făcut să reacţioneze cu sulfonilamidă şi N-1- naftiletilendiamină şi se măsoară densitatea optică a culorii obţinute, la 538 nm.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie calitativ analitic.
1. 4.1. Reactivi de limpezire: aceşti reactivi nu pot fi folosiţi la mai mult de 1 săptămână de la preparare.
  1. 4.1.1. Reactiv Carrez I:
    
    Se dizolvă 106 g hexacianoferat de potasiu (11) K4Fe(CN)6• 3H2O, în apă distilată şi se diluează cu apă până la 1OOO ml.
  2. 4.1.2. Reactiv Carrez II:
    
    Se dizolvă 299,5 g acetat de zinc, Zn (CH3COO)2• 2H2O şi 30 ml acid acetic glacial în apă distilată şi apoi se diluează cu apă până la 1OOO ml.
2. 4.2. Soluţie de azotit de sodiu:
  
  Într-un balon cotat de 1000 ml se dizolvă 0,500 g azotit de sodiu în apă distilată şi se diluează cu apă până la semn. Se diluează 10,0 ml din acestă soluţie standard stoc până la 500 ml; 1 ml din acestă ultimă soluţie = 1O micrograme deNaNO2.
3. 4.3. Solutie de hidroxid de sodiu 1 N
4. 4.4. Solutie de clorhidrat de sulfanilamidă 0,2%
  
  Se dizolvă 2,0 g sulfanilamidă în 800 ml apă la cald. Se răceşte şi se adaugă 100 ml acid clorhidric concentrat agitându-se în acest timp. Se adaugă apă până la 1OOO ml.
5. 4.5. Acid clorhidric 5 N
6. 4.6. ReactivN-1-naftil:
  
  Această soluţie trebuie preparată în ziua în care se foloseşte. Se dizolvă 0,1 g diclorhidrat de N-1- naftiletilendiamină în apă şi se diluează cu apă până la 100 ml.
5. APARATURĂ
1. 5.1. Balanţă analitică
2. 5.2. Baloane cotate de 150, 250, 500 şi 1000 ml
3. 5.3. Pipete gradate sau de gaze
4. 5.4. Cilindrii gradaţi de 100 ml
5. 5.5. Hârtie de filtru cutată, fără azotit, diametru 15 cm
6. 5.6. Baie de apă
7. 5.7. Spectofotometru cu cuvă optică de lungime de cale 1 cm
8. 5.8. pH-metru
9. 5.9. Microbiuretă, 10 ml
  
  5.1O. Pahare de laborator, 250 ml.
6. PROCEDEU
1. 6.1. Se cântăresc cu o precizie de O,1 mg cca. 0,5 g („m” grame) probă pentru testare omogenizată, se transferă cantitativ cu apă distilată fierbinte într-un pahar de 250 ml (5.10) şi se completează cu apă distilată fierbinte până la 150 ml. Se pune paharul (5.10) în baia de apă (5.6) la 80°C pentru jumătate de oră. În această perioadă, conţinutul se agită din când în când.
2. 6.2. Se răceşte la temperatura camerei şi se adaugă succesiv, sub agitare, 2 ml reactiv Carrez I (4.1.1.) şi 2 ml reactiv Carrez II (4.1.2).
3. 6.3. Se adaugă soluţie de hidroxid de sodiu lN (4.3) pentru a aduce pH-ul la 8,3 (se foloseşte pH-metrul (5.8)).Se transferă cantitativ conţinutul într-un balon cotat de 250 ml (5.2) şi se aduce la semn cu apă distilată.
4. 6.4. Se amestecă conţinutul şi se filtrează prin hârtie de filtru cutată (5.5).
5. 6.5. Se pune cu pipeta într-un balon cotat de 100 ml (5.2) o porţiune adecvată („V” ml) de filtrat limpede, dar nu mai mult de 25 ml, şi se adaugă apă distilată până la un volum de 60 ml.
6. 6.6. După amestecare, se adaugă 10,0 ml soluţie hidroclorură de sulfanilamidă (4.4) şi 6,0 ml de acid clorhidric 5N (4.5). Se amestecă şi se lasă să stea 5 minute. Se adaugă 2,0 ml reactiv N-1-naftil (4.6), se amestecă şi se lasă să stea 3 minute.Se diluează cu apă până la semn şi se amestecă.
7. 6.7. Se prepară un test orb prin repetarea operaţiilor 6.5 şi 6.6 fără adaugarea reactivului N-1-naftil.
8. 6.8. Se măsoară (5.7) densitatea optică la 538 nm a soluţiei obţinute la 6.6 folosind soluţia oarbă (6.7) ca referinţă.
9. 6.9. Se citeşte de pe graficul de etalonare (6.10) conţinutul de azotit de sodiu în micrograme per 100 ml de soluţie („m1" micrograme) care corespunde densităţii optice măsurate la (6.8).
10. 6.10. Folosind 10 µg per ml soluţie azotit de sodiu (4.2), se realizează un grafic de etalonare pentru concentraţiile O, 20, 40, 60, 80, 100 µg de azotit de sodiu per 100 ml.
7. CALCUL

Se calculează conţinutului de azotit de sodiu din probă, în procente masice, folosind următoarea formulă:

în care:

% NaNO2

= 250x m x 10-5x 100 =

V 1 m V x m x 40

m = masa probei pentru testare, în grame, luate pentru analiză (6.1) m1= conţinutul de azotit de sodiu, în micrograme, găsit la 6.9

V = număr de mililitri de filtrat folosit pentru măsurătoare (6.5)
8. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de cca. 0,2 % mim azotit de sodiu, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,005%.

ANEXA nr. 12

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU REZORCINOL DIN PRODUSELE PENTRU

ÎNGRIJIREA PĂRULUI

I. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea rezorcinolului în şampoane şi loţiuni de păr pnn cromatografiere de gaze. Metoda este adecvată pentru concentraţii de la O,1 la 2,0 % procente masice în probă.

2. DEFINIŢIE

Conţinutul de rezorcinol din proba pentru testare determinat conform acestei metode este exprimat în procente mas1ce.
3. PRINCIPIU

Rezorcinolul şi 3,5-dihidroxitoluenul, (5-metilrezorcinol) adăugat ca standard intern, sunt separate de probă prin cromatografiere în strat subţire. Amândoi componenţii sunt izolaţi prin decuparea spoturilor de pe placa de strat subţire şi extragerea cu metanol. În final compuşii extraşi sunt uscaţi, sililaţi şi determinaţi prin cromatografiere de gaze.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. Acid clorhidric 25% (mim).
2. 4.2. Metanol
3. 4.3. Etanol 96% (v/v)
4. 4.4. Plăci de strat subţire cu silicagel pentru cromatografie în strat subţire gata preparate (din plastic sau aluminiu) cu indicator fluorescent.
  
  Se dezactivează după cum urmeză:se pulverizează plăcile preacoperite cu silice cu apă până se glazurează. Se lasă plăcile pulverizate să se usuce în aer la temperatura camerei pentru una până la trei ore.
  
  Notă:
  
  Dacă plăcile nu sunt dezactivate se pot produce pierderi de rezorcinol prin adsorbţia ireversibilă pe silice.
5. 4.5. Solvent de developare; acetonă- cloroform – acid acetic (20: 75 : 5 volumetric)
6. 4.6. Soluţie standard de rezorcinol; se dizolvă 400 mg rezorcinol în 100 ml etanol 96% (4.3) (I ml corespunde la 4000 µg rezorcinol).
7. 4.7. Soluţia standard intern: se dizolvă 400 mg 3,5-dihidroxitoluen (DHT) în 100 ml etanol 96% (4.3) (I ml corespunde
  
  la 4000 µg DHT).
8. 4.8. Amestec standard: într-un balon cotat de 100 ml se amestecă 10 ml soluţie 4.6 şi 10 ml soluţie 4.7, se aduce la semn cu etanol 96% (4.3) şi se amestecă (1 ml corespunde la 400 µg rezorcinol şi 400 µg DHT).
9. 4.9. Agenţi de sililare
  1. 4.9.1. N, O-bi(trimetilsilil) trifluoroacetamidă (BSTFA)
  2. 4.9.2. Hexametildisilazan (HMDS)
  3. 4.9.3. Trimetilclorosilan (TMCS)
5. APARATURĂ
1. 5.1. Echipament uzual pentru cromatografia în strat subţire şi cromatografia de gaze
2. 5.2. Sticlărie de laborator
6. PROCEDEU
1. 6.1. Prepararea probei
  1. 6.1.1. Într-un pahar de 150 ml se cântăreşte cu precizie o probă pentru testare („m” grame) din produs care conţine cca. 20 până la 50 mg rezorcinol.
  2. 6.1.2. Se acidifică cu acid clorhidric (4.1) până când amestecul este acid (cca. 2 până la 4 ml), se adaugă 1O ml (40 mg DHT) soluţie standard intern (4.7) şi se amestecă. Se transferă cu etanol (4.3) într-un balon cotat de 100 ml, se aduce la semn cu etanol şi se amestecă.
  3. 6.1.3. Se aplică 250 µI soluţie (6.1.2) pe o folie de silice dezactivată (4.4) sub formă de linie continuă de aproximativ 8 cm lungime. Trebuie avut grijă ca linia să fie cât mai subţire posibil.
  4. 6.1.4. Se aplică 250 µI amestec standard (4.8) pe aceeaşi placă şi în acelaşi mod (6.1.3).
  5. 6.1.5. Se picură pe două puncte de pe linia de pornire câte 5 µI din fiecare dintre soluţiile 4.6 şi 4.7 pentru a ajuta la localizare după developarea plăcii.
  6. 6.1.6. Se developează placa într-un tanc necăptuşit (nesaturat) umplut cu solvent de developare 4.5 până când fromtul de solvent a atins 12 cm de la linia de pornire; de obicei aceasta durează 45 minute. Se usucă placa în aer şi se localizează zona de rezorcinol/DHT sub lumină UV (254 nm). Cei 2 componenţi au aproximativ aceleaşi valori Rf. Se marchează benzile cu creionul la 2 mm distanţă de limita întunecată exterioară a benzilor. Se îndepărtează aceste zone şi se colectează adsorbantul fiecărei benzi într-un flacon de 1O ml.
  7. 6.1.7. Se extrage adsorbantul conţinând proba şi cel ce conţine amestecul standard, fiecare în modul următor:
    
    Se adaugă 2 ml metanol (4.2) şi se extrage timp de o oră sub agitare continuă. Se filtrează amestecul şi se repetă extracţia timp de alte 15 minute cu 2 ml metanol.
  8. 6.1.8. Se combină extractele şi se evaporează solventul prin uscare peste noapte într-un exicator cu vid umplut cu desicant adecvat. Nu se încălzeşte deloc.
  9. 6.1.9. Se sililează reziduurile (6.1.8) conform 6.1.9.1 sau 6.1.9.2.
    1. 6.1.9.1. Cu o microseringă se adaugă peste amestec 200 µl BSTFA (4.9.1) şi se lasă 12 ore într-un vas închis la temperatura camerei.
    2. 6.1.9.2. Cu o microseringă se adaugă 200 µl HMDS (4.9.2) şi 100 µl TMCS (4.9.3) şi se încălzeşte amestecul timp de 30 minute la 60°C într-un vas închis. Se răceşte amestecul.
2. 6.2. Cromatografiere de gaze
  1. 6.2.1. Condiţii de cromatografiere
    
    Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie, R, egală sau mai bună decât 1,5, unde:
    
    în care:
    
    R = 2d' (r2–r1)
    
    W1 – W2
    
    r2 ş1 r1= timpii de retenţie, în minute, a două picuri
    
    W1 şi W2= lăţimea aceloraşi picuri la jumătatea înălţimii, în mm d’ = viteza înregistratorului graficului, în mm per minut.
    
    S-au găsit adecvate următoarele condiţii pentru cromatografia de gaze şi coloană:
    1. a.) Coloană: material:oţel inoxidabil
      
      lungime:200 cm diametrul intern- 3 mm
      
      umplutură:10% OV – 17 pe Chromosorb WAW 100 până la200 mesh
    2. b.) Detector cu ionizare în flacără
    3. c.) Temperaturi:
      
      coloană: l 85°C (izotermă) detector: 250°C injector:250°C
    4. d.) Gaz purtător: azot debit:45 ml/min
    Pentru reglarea debitelor de hidrogen şi aer se vor urma instrucţiunile producătorului.
  2. 6.2.2.
7.

în care:

Se injectează 1 până la 3µ1 din soluţiile obţinute la 6.1.9 în cromatograful de gaze. Se efectuează 5 injectări pentru fiecare soluţie (6.1.9), se măsoară suprafaţele picului, se face media acestora şi se calculează proporţia suprafeţei picului: S=suprafaţa picului de rezorcinol/suprafaţa picului DHT.

CALCUL

Concentraţia de rezorcinol din probă, exprimată în % de masă (% mim), este dată de:

% rezorcinol = 4

M Samestec standard

M = proba pentru testare în grame (6.1.1)

S probă = proporţia suprafeţei picului medie conform 6.2.2 pentru soluţia probă

S amestec standard = proporţia suprafeţei picului medie conform 6.2.2 pentru amestecul standard
8. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinutde rezorcinol de cca. 0,5% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,025%.

ANEXA nr. 13

METODĂ DE. DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU METANOL FAŢĂ DE ETANOL SAU 2-PROPANOL

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează analiza prin cromatografie de gaze a metanolului în toate tipurile de produse cosmetice (inclusiv produse pulverizate ca aerosoli).

Pot fi determinate nivele relative de O până la 10%.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de metanol determinat conform aceastei metode este exprimat în% masice de metanol faţă de etanol sau 2-propanol.
3. PRINCIPIU

Determinarea se realizează prin cromatografie de gaze.
4. REACTIVI

Toţi reactivii sunt de puritate analitică.
1. 4.1. Metanol
2. 4.2. Etanol absolut
3. 4.3. 2-propanol
4. 4.4. Cloroform, liber de alcooli prin spălare cu apă
5. APARATURĂ
1. 5.1. Cromatograf de gaze:
  
  -cu detector catarometru pentru probele cu aerosoli
  
  -cu detector cu ionizare cu flacără pentru probele non-aerosoli
2. 5.2. Baloane cotate, 100 ml
3. 5.3. Pipete, 2 ml, 20 ml, O până la 1 ml
4. 5.4. Microseringi O până la 100 µI şi O până la 5 µI şi (numai pentru probele cu aerosoli) seringi de gaz sub presiune cu robinet cu sertar (vezi metodă pentru prepararea probei pentru testare, Fig. 5 din Anexa nr. 3 la prezentul Ordin.)
6. PROCEDEU
1. 6.1. Preparare probă
  1. 6.1.1. Produselor pulverizate ca aerosoli li se prelevează probe conform metodei pentru prepararea probei pentru testare, pct.5 din Anexa 3 la prezentul Ordin, şi apoi se analizează prin cromatografie de gaze în condiţiile de la punctul 6.2.1.
  2. 6.1.2. Produselor non-aerosoli li se prelevează probe conform Anexei nr.3 la prezentul Ordin, se diluează cu apă până la un nivel de 1 până la 2% etanol sau 2-propanol, şi apoi se analizează prin cromatografie de gaze în condiţiile de la punctul 6.2.2.
2. 6.2. Cromatografiere de gaze
  1. 6.2.1. Pentru probele cu aerosoli se foloseşte detector catarometru.
    1. 6.2.1.1. Coloana este umplută cu 10% Hallcomid M18 pe Chromosorb WAW cu 100+200 mesh.
    2. 6.2.1.2. Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie, R, egală sau mai bună decât 1,5, unde:
      
      în care: rl şi r2 W1 şi W2 d’
      
      R = 2d'r2 –d'r1
      
      W1 + W2
      
      = timpii de retenţie în minute pentru două picuri,
      
      = lăţimea aceloraşi picuri la jumătatea înălţimii în mm,
      
      = viteza de înregistrare a graficului, în mm per minut.
    3. 6.2.1.3. Următoarele condiţii permit atingerea acestei rezoluţii:
      
      Coloană material:oţel inoxodabil lungime:3,5m diametru:3 mm
      
      Curent punte catarometru:150mA Gaz purtător:heliu
      
      presiune:2,5 bar debit:45 ml/min.
      
      Temperaturi:
      
      injector: 150°C detector: l 50°C încălzitor coloană:65°C
      
      Măsurarea suprafeţelor picurilor poate fi îmbunătăţită prin intergrare electronică.
  2. 6.2.2. Pentru probele fără aerosoli
    1. 6.2.2.1. Coloana se umple cu Chromosorb 105 sauPorapak QS şi se foloseşte un detector cu ionizare în flacără.
    2. 6.2.2.2. Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie, R, egală sau mai bună decât 1,5 unde:
      
      în care:
      
      R = 2 d' r2 –d' r1
      
      W1 + W2
      
      r1 ş1 r2= timpii de retenţie în minute pentru două picuri,
      
      w1ş1 w2= lăţimea aceloraşi picuri la jumătatea înălţimii în mm, d’ = viteza de înregistrare a graficului în mm per minut. 6.2.2.3.Condiţiile care permit obţinerea acestei rezoluţii sunt:
      
      Coloană material:oţel inoxidabil lungime 2 m diametru:3 mm
      
      Senzitivitate electrometru:8 x 10-10A Gaze:
      
      purtător:azot
      
      presiune:2, 1 bar debit:40 ml/min
      
      auxiliar:hidrogen
      
      presiune1,5 bar debit20 ml/min
      
      Temperaturi:
      
      injector:150°C detector:230°C
      
      încălzitor coloană:120 la 130°C

7. GRAFIC STANDARD

7.1. Pentru procedeul cromatografie de gaze 6.2.1 (coloană Hallcomid Ml8) se folosesc următoarele amestecuri standard. Aceste amestecuri se prepară prin măsurare cu pipeta, dar se determină cantitatea exactă prin cântărirea imediată a pipetei sau flaconului după fiecare adăugare.

Concentraţie relativă (mim%)	Metanol (ml)	Etanol sau 2-propanol (ml)	Cloroform adăugat până la un volum de
cca. 2,5 %	0,5	20	100ml
cca. 5,0 %	1,0	20	100 ml
cca. 7,5 %	1,5	20	100ml
cca. 10,0 %	2,0	20	100ml

Se injectează 2 + 3 µI în cromatograf folosind condiţiile de la 6.2.1.

Se calculează raportul suprafeţelor picurilor (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol) pentru fiecare amestec. Se trasează graficul standard folosind:

Axa X:% metanol faţă de etanol sau 2-propanol

Axa Y:raport suprafeţe picuri (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol)

7.2. Pentru procedeul cromatografie de gaze 6.2.2 (Porapac QS sau Chromosorb 105) se folosesc următoarele amestecuri standard. Aceste amestecuri se prepară prin măsurare cu pipeta, dar se determină cantitatea exactă prin cântărirea imediată a pipetei sau flaconului după fiecare adăugare.

Concentraţie relativă (mim%)	Metanol (µl)	Etanol sau 2-propanol (ml)	Apă adăugată până la un volum de
cca. 2,5 %	50	2	100ml
cca. 5,0 %	100	2	100ml
cca. 7,5 %	150	2	100ml
cca. 10,0 %	200	2	100ml

Se injectează 2 +3 µl în cromatograffolosind condiţiile de la 6.2.2.

Se calculează raportul suprafeţelor picurilor (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol) pentru fiecare amestec. Se trasează graficul standard folosind:

Axa X: % metanol faţă de etanol sau 2-propanol

Axa Y: raport suprafeţe picuri (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol)

7.3. Graficul standard trebuie să fie o linie dreaptă.

8. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de metanol de 5% faţă de etanolul sau 2-propanol diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel nu trebuie să depăşească 0,25%.

ANEXA nr. 14

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU FORMALDEHIDA LIBERĂ

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Acestă metodă este reglementată pentru identificare şi două determinări în conformitate cu prezenţa sau absenţa donorilor de formaldehidă. Este aplicabilă la toate produsele cosmetice.
1. 1.1. Identificare
2. 1.2. Determinare generală prin colorimetria cu pentan-2,4-dionă
  
  Această metodă se aplică când formaldehida este utilizată singură sau împreună cu alţi conservanţi care nu sunt donori de formaldehidă.
  
  Când nu se întâlneşte această situaţie, sau dacă rezultatul depăşeşte concentraţia maximă admisă, trebuie folosită următoarea metodă de confirmare.
  
  1.3 Determinare în prezenţa donorilor de formaldehidă
  
  În metoda menţionată mai sus (1.2), în timpul procesului de derivatizare , donorii de formaldehidă se desfac şi conduc la rezultate care sunt prea mari (formaldehidă combinată şi polimerizată). Este necesară separarea formaldehidei libere prin cromatografia de lichide.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de formaldehidă liberă al probei determinat în conformitate cu acestă metodă este exprimat în procente de masă.
3. IDENTIFICARE

3.1.

3.2.

3.2.1.

3.2.2.

3.2.3.

3.2.4.

3.2.5.

3.3

3.3 .1

3.3.2

Principiu

În mediu de acid sulfuric, formaldehida liberă şi combinată colorează reactivul Schiffîn roz sau mov.

Reactivi

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică iar apa trebuie să fie demineralizată Fucsină

Sulfit de sodiu hidratat cu 7H20 Acid clorhidric concentrat (d = 1,19) Acid sulfuric, cca. IM

Reactivul Schiff"

Se cântăresc într-un pahar de laborator 100 mg fucsină (3.2.1.) şi se dizolvă în 75 ml apă la 80°C. După răcire, se adaugă 2,5 g sulfit de sodiu (3.2.2.). Se completează până la 100 ml.

Se utilizează în interval de două săptămâni.

Procedeu

Într-un pahar de IO ml se cântăresc 2 g de probă.

Se adaugă două picături de acid sulfuric (3.2.4) şi 2 ml de reactiv Schiff (3.2.5). Când este folosit reactivul trebuie să fie absolut incolor. Se agită şi se lasă să stea cinci minute.

Dacă în interval de cinci minute se observă o tentă roz sau mov, formaldehida este prezentă în exces de 0,01 % şi va fi determinată prin metoda liberă sau combinată (4) şi, dacă este necesar, prin procedura (5).
4. DETERMINARE GENERALĂ PRIN COLORIMETRIA PENTAN-2,4-DIONEI
1. 4.1. Principiu
  
  Formaldehida reacţionează cu pentan-2,4-diona, în prezenţa acetatului de amoniu, şi formează 3,5-diacetil-1,4-dihidrolutidină.
  
  Aceasta este extrasă cu 1-butanol şi absorbanţa extractului este măsurată la 41O nm.
2. 4.2.
  
  4.2.1.
  
  4.2.2.
  
  4.2.3
  
  4.2.4.
  
  4.2.5.
  
  4.2.6
  
  4.2.7
  
  Reactivi
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică iar apa trebuie să fie demineralizată Acetat de amoniu anhidru
  
  Acid acetic concentrat d/0 = 1,05
  
  Pentan2,4-dionă proaspăt distilată la presiune redusă 25 mm Hg la 25° – nu trebuie să absoarbă la 410 nm I-Butanol
  
  Acid clorhidric, O, I M Acid clorhidric, cca. O, I M Hidroxid de sodiu, 1 M
  
  4.2.8.
  
  4.2.9.
  
  4.2.10
  
  4.2.11.
  
  4.2.12.
  
  Soluţie de amidon proaspăt preparată, în conformitate cu European Pharmacopoeia 1980, part.1-VII-1-1
  
  Formaldehida 37 – 40 % m/v
  
  .Soluţie de iod standard, 0,05 M
  
  Soluţie de tiosulfat de sodiu standard, O,1 M
  
  Reactiv pentan-2,4-dionă
  
  Într-un balon cotat de I OOO ml se dizolvă:
  - – 150 g acetat de amoniu (4.2.1)
  - – 2 ml pentan-2,4-dionă (4.2.3)
    
    (1 g/50 ml apă), ediţia li-a
    
    4.2.13.
    
    4.2.14.
    
    4.2.15.
    
    4.3
    
    4.3.1.
    
    4.3.2.
    
    4.3.3.
    
    4.3.4.
    
    4.3.5.
    
    4.3.6.
    
    4.4.
    
    4.4.1.
    
    4.4.2.
  - – 3 ml acid acetic (4.2.2)
    
    Se completează cu apă până la semn (pH-ul soluţiei cca. 6,4)
    
    Acest reactiv trebuie să fie proaspăt preparat Reactiv (4.2.12) fără pentan-2,4-dionă Standard.formaldehidă: soluţie stoc
    
    Într-un balon cotat se toarnă 5 g de formaldehidă (4.2.9) şi se completeză cu apă până la 1000 ml. Se determină concentraţia soluţiei după cum urmează:
    
    Se iau 10,00 ml; se adaugă 25,00 ml de soluţie de iod standard (4.2.10) şi 10,00 ml soluţie hidroxid de sodiu (4.2.7).Se lasă să stea 5 minute.
    
    Se acidifiază cu 11,00 ml HCI (4.2.5) şi se determină excesul de iod cu soluţie de tiosulfat de sodiu standard (4.2.11), utilizând soluţie de amidon (4.2.8) ca indicator.
    
    1 ml de iod 0,05 M (4.2.1O) consumat este echivalent cu 1,5 mg formaldehidă;
    
    Standard.formaldehidă: soluţie diluată
    
    Se diluează soluţia stoc de formaldehidă succesiv cu 1/20 şi apoi 1/100 cu apă. 1 ml din această soluţie conţine cca. 1 µg de formaldehidă.
    
    Se calculează conţinutul exact.
    
    Aparatură
    
    Aparatură standard de laborator
    
    Filtru de separare de faze, Whatman 1 PS (sau echivalent) Centrifugă
    
    Baie de apă, reglată la 60°C Spectrofotometru
    
    Cuve de sticlă cu cale optică de 1 cm
    
    Procedeu
    
    Soluţie probă
    
    Într-un balon cotat de 100 ml se cântăreşte cu precizie de 0,001 g o cantitate (în g) de probă pentru testare corespunzătoare unei presupuse cantităţi de formaldehidă de cca. 150 µg. Se completează până la 100 ml cu apă şi se amestecă (soluţie S).
    
    (Verificaţi pH-ul pentru a fi apropiat de 6, dacă nu, diluaţi cu soluţie de acid clorhidric (4.2.6)) Într-un pahar Erlenmayer de 50 ml se pun:
  - – 10,00 ml soluţie S
  - – 5,00 ml reactiv pentan-2,4-dionă (4.2.12)
  - – apă demineralizată până la un volum final de 30 ml.
  Soluţie de referinţă
  
  Posibilele interferinţe datorate culorii de fond a acest probei de test sunt eliminate prin utilizarea acestei soluţii de referinţă:
  
  Într-un pahar Erlenmayer de 50 ml se pun:
  
  – 10,00 ml soluţie S
  
  – 5,00 ml reactiv (4.2.13)
  
  apă demineralizată până la un volum final de 30 ml.
  
  4.4.3 Test orb
  
  Într-un pahar Erlenmayer de 5,0 ml se pun:
  
  – 5,00 ml reactiv pentan-2,4-dionă ( 4.2.12);
  
  -apă demineralizată până la un volum final de 30 ml.
  
  4.4.4. Determinare
  4.4.5.3. Legea lui Beer este valabilă până la un conţinut de 30 µg formaldehidă.
  Pentru un conţinut de formaldehidă de 0,2%, diferenţa între rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceaşi probă trebuie să nu depăşească 0,005% pentru determinarea prin colorimetria cu pentan-2,4-dionă.
  
  Dacă determinarea formaldehidei libere conduce la rezultate mai mari decât concentraţia maximă stipulată în Ordinul MSF nr.
  
  1004/2000, de ex.:
  1. (a) între 0,005% şi 0,2% pentru un produs neetichetat;
  2. (b) mai mare decât 0,2% în produs, etichetat sau nutrebuie să se aplice procedeul descris la punctul 5
5. DETERMINARE ÎN PREZENŢA DONORILOR DE FORMALDEHIDĂ
1. 5.1. Principiu
  
  Formaldehida separată este transformată într-un derivat lutidinic galben print-o reacţie cu pentan-2,4-diona într-un reactor post-coloană şi derivatul obţinut este determinat prin absorbanţa la 420 nm.
2. 5.2. Reactivi
  
  Toţi reactanţii trebuie să fie de puritate analitică iar apa trebuie să fie demineralizată.
  1. 5.2.1. Apă de puritate HPLC sau de calitate echivalentă
  2. 5.2.2. Acetat de amoniu anhidru
  3. 5.2.3. Acid acetic concentrat
  4. 5.2.4. Pentan-2,4-dionă (păstrată la 4°C)
  5. 5.2.5. Fosfat disodic anhidru
  6. 5.2.6. Acid ortofosforic 85 % (d = 1,7)
  7. 5.2.7. Metanol de puritate HPLC
  8. 5.2.8. Diclorometan
  9. 5.2.9. Formaldehida de 37 la 40 % m/v
  10. 5.2.10. Hidroxid de sodiu, 1 M
  11. 5.2.11. Acid clorhidric, 1 M
  12. 5.2.12. Acid clorhidric, 0,002 M
  13. 5.2.13. Soluţie de amidon proaspăt preparată în conformitate cu European Pharmacopoeia (vezi 4.2.8)
  14. 5.2.14. Soluţie de iod standard, 0,05 M
  15. 5.2.15. Soluţie de tiosulfat de sodiu standard, O,1 M
  16. 5.2.16. Fază mobilă:
    
    Soluţie apoasă de fosfat disodic (5.2.5), 0,006 M reglată cu acid ortofosforic (5.2.6) la un pH de 2,1;
  17. 5.2.17. Reactiv post-coloană
    
    Într-un balon cotat de 1000 ml se dizolvă:
    - – 62,5 g acetat de amoniu (5.2.2)
    - – 7,5 ml acid acetic;
    - – 5 ml pentan-2,4-dionă (5.2.4)
    Se completează până la 1000 ml cu apă (5.2.1). Acest reactiv se păstrează ferit de lumină.
    
    Timp de conservare: maximum trei zile la 25°C.
    
    Nu trebuie să se observe nici o schimbare de culoare.
  18. 5.2.18. Standard formaldehidă: soluţie stoc.
    
    Într-un balon gradat de 1OOO ml se toarnă 1O g de formaldehidă (5.2.9) şi se completează până la 1OOO ml cu apă. Se determină concentraţia soluţiei în modul următor:
    
    Se îndepărtează 5,00 ml; se adaugă 25,00 ml de soluţie de iod standard (5.2.14) şi 10,00 ml de soluţie de hidroxid de sodiu (5.2.10).
    
    Se lasă să stea cinci minute;
    
    Se acidifiază cu 11,00 ml de HCI (5.2.11) şi se titrează excesul de soluţie de iod standard cu soluţie de tiosulfat de sodiu (5.2.15), utilizând soluţie de amidon ca indicator.
    
    1 ml de soluţie de iod (5.2.14) este echivalent cu 1,5 mg formaldehidă;
  19. 5.2.19. Standard Formaldehidă: soluţie diluată.
    
    Se diluează soluţia stoc la 1/100 din concentraţia sa iniţială în faza mobilă (5.2.16).
    
    1 ml din această soluţie conţine cca. 37 mg formaldehidă. Se calculează conţinutul exact.
3. 5.3. Aparatură
  1. 5.3.1. Aparatură standard de laborator
  2. 5.3.2. Pompă HPLC, nepulsatorie
  3. 5.3.3. Pompă nepulsatorie de joasă presiune pentru reactiv (sau o a doua pompă HPLC).
  4. 5.3.4. Injector cu ventil de injecţie cu o buclă de 10 µl. Reactor post-coloană cu următoarele componente:
    
    + un balon cu trei gâturi de 1 I;
    
    + un dispozitiv de încălzire cu manta pentru balonul de 1 I;
    
    + două coloane Vigreux cu minimum 1O talere, răcite cu aer;
    
    + tub din oţel inoxidabil (pentru schimb de căldură) 1,6 mm – diametru interior 0,23 mm, lungime = 400 mm,
    
    + tub de teflon 1,6 mm – diametru interior 0,30 mm, lungimea 5 m ("French knitting"), vezi Anexa 1
    
    + un teu fără volum mort (tip Valeo sau echivalent)
    
    + trei racorduri fără volum mort
    
    Sau: Un modul post-coloană Applied Biosystems PCRS 520 sau echivalent echipat cu un reactor de 1-ml;
  5. 5.3.5. Filtru cu membrană, dimensiunea porilor 0,45 µm.
  6. 5.3.6. Cartuş SEP-PACR C18, sau echivalent.
  7. 5.3.7. Coloane gata preparate:
    - – Bischoffhipersil RP 18 (tip NC referinţă C25.46 1805) (5 µm, lungime=250 mm, diametrul interior= 4,6 mm)
    - – sau Dupont, Zorbax ODS
      
      (5 µm, lungime=250 mm, diametrul interior=4,6 mm)
    - – sau Phase SEP, spherisorb ODS 2
    (5 µm, lungime=250 mm, diametrul interior=4,6 mm).
  8. 5.3.8. Pre-coloană
    
    BischoffK, hypersil RP 18 (referinţă Kl G 6301 1805)
    
    (5 µm, lungime=lO mm, sau echivalent)
  9. 5.3.9. Coloana şi precoloana sunt conectate prin intermediul unui sistem Ecotube (referinţă A 15020508 Bischoff) sau echivalent.
    
    5.3.1O. Se asamblează aparatura (5.3.5.) conform schemei bloc din Anexa 2
    
    Conectorii de după injector trebuie să fie cât mai scurţi posibil. În acest caz, tubul de oţel inoxidabil dintre ieşirea reactorului şi intrarea detectorului răceaşte amestecul înaintea detecţiei iar temperatura în detector este necunoscută dar constantă.
4. 5.4. Procedeu
  1. 5.4.1. Curbă de etalonare
    
    Aceasta este obţinută prin construirea curbei înălţimilor picurilor ca funcţie a concentraţiei standard formaldehidă: diluată. Se prepară soluţiile standard prin diluarea soluţiei de referinţă de formaldehidă (5.2.19) cu faza mobilă (5.2.16)
    - – 1,00 ml de soluţie (5.2.19) diluată la 20,00 ml (cca.185 µg/100 ml).
    - – 2,00 ml de soluţie (5.2.19) diluată la 20,00 ml (cca.370 µg/100 ml).
    - – 5,00 ml desoluţie (5.2.19) diluată la 25,00 ml (cca.740 µg/100 ml).
    - – 5,00 ml de soluţie (5.2.19) diluată la 20,00 ml (cca.925 µg/100 ml).
    Soluţiile standard sunt păstrate timp de o oră la temperatura laboratorului şi trebuie să fie proaspăt preparate. Liniaritatea curbei de etalonare este bună pentru concentraţii între 1,00 şi 15,00 µg/ml.
  2. 5.4.2. Prepararea probelor.
    1. 5.4.2.1. Emulsii (creme, fond de ten, tuş de ochi)
      
      Într-un flacon cu dop de 100 ml se cântăreşte cu o precizie 0,001 g o cantitate de probă ptr. testare (m grame) corespunzătoare unei presupuse cantităţi de 100 µg formaldehidă. Se adaugă 20,00 ml diclormetan (5.2.8.) şi 20,00 ml acid clorhidric (5.2.12), măsurate cu precizie. Se amestecă cu agitator vibrator (5.3.16) şi prin intermediul băii ultrasonice (5.3.15). Se separă cele două faze prin centrifugare (3000 gn timp de două minute). Între timp se spală un cartuş (5.3.7) cu 2 ml metanol (5.2.7) apoi se condiţionează cu 5 ml apă (5.2.1).
      
      Se trec 4 ml din faza apoasă a extractului prin cartuşul pregătit, se îndepărtează primii 2 ml şi se recuperează fracţia următoare.
    2. 5.4.2.2. Loţiuni, şampoane
      
      Într-un flacon cu dop de 100 ml se cântăreşte cu o precizie 0,001 g o cantitate de probă ptr. testare (m grame) corespunzătoare unei presupuse cantităţi de cca. 500 µg formaldehidă.Se completează până la 100 ml cu fază mobilă (5.2.16).
      
      Se filtrează soluţia printr-un filtru (5.3.6.) şi se injectează sau se trece printr-un cartuş (5.3.7.) condiţionat ca mai sus
      
      (5.4.21). Toate soluţiile trebuie injectate imediat după preparare.
  3. 5.4.3. Condiţii de cromatografiere
    
    Debitul fazei mobile: 1 ml/min
    
    Debitul reactivului: 0,5 ml/min
    
    Debitul total la ieşirea din detector: 1,5 ml/min
    
    -Volumul injectat: 10 µI
    
    Temperatura eluţiei: În cazul separărilor dificile, se introduce coloana într-o baie de gheaţă topită: se aşteaptă ca temperatura să se stabilizeze (15 – 20 min)
    
    Temperatura reacţiei post-coloană: 100 °C; Detecţie: 420 nm.
    
    N.B.: Întregul sistem cromatografic şi post-coloana trebuie spălate abundent cu apă după utilizare. Dacă sistemul nu este
    
    folosit mai mult de două zile, acestă spălare trebuie urmată de una cu metanol (5.2.7). Înainte de recondiţionarea sistemului trebuie treacută apă prin el, pentru evitarea recristalizării.
5. 5.5. Calcul
  
  Emulsii: (5.4.2.1):
  
  Conţinut de formaldehidă în% (m/m):
  
  C x 10-6x 100C x 10-4
  
  5m 5m
  
  Loţiuni, şampoane:
  
  În acest caz formula devine:
  
  unde:
  
  C x 1o-6 x 100 C x 1o- 4
  
  rn rn
  
  m= masa probei de analizat, în g (5.4.2.1)
  
  c = concentraţia de formaldehidă în µg / 100 ml citită de pe curba de etalonare (5.4.1)
6. 5.6. Repetabilitate (ISO 5725)

Pentru un conţinut de 0,05 % formaldehidă diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceaşi probă nu trebuie să depăşească 0,001 %.

Pentru un conţinut de 0,2 % formaldehidă diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceaşi probă nu trebuie să depăşească 0,005 %.

Anexa A

INSTRUCŢIUNI PENTRU "FRENCH KNITTING"

ACCESORII NECESARE

– O bobină de lemn:

diametrul exterior 5 cm cu un orificiu de 1,5 cm diametru prin centru. Se introduc 4 cuie din oţel (după cum se arătă Fig. 1 şi 2). Distanţa dintre două cuie trebuie să fie de 1,8 cm şi ele trebuie să fie la 0,5 cm de orificiu.
– Un ac rigid (de tipul croşetei) pentru a lega tubul de teflon.
– Un tub de teflon de 1,6 mm, având diametrul interior de 0,3 mm şi lungimea 5 m.

PROCEDEU

Pentru a începe "French knitting", tubul de teflon trebuie poziţionat de la partea superioară a bobinei spre partea inferioară via orificiul central (lăsând în jur de 10 cm din tub să iasă în afară la partea inferioară a bobinei, permiţând lanţului să poată fi tras în timpul procesului); apoi se înfăşoară tubul în jurul celor patru cuie ca în Fig. 3.

Părţile superioară şi inferioară ale "French knitting" vor fi protejate cu inele metalice şi şuruburi de compresiune; trebuie avut grijă să nu se spargă teflonul când se trage tare. Se înfăşoară tubul în jurul fiecărui cui, pentru a doua oară şi se fac " împunsături " după cum urmează:
– cu cârligul se ridică tubul inferior peste tubul superior (vezi fig. 4). Se repetă acest proces pe fiecare dintre cele patru cuie în ordine (1,2,3,4 în sens trigonometric), până când se realizează 5 m sau lungimea dorită.

Se lasă cca. 1O cm din tub pentru a închide lanţul. Se poziţionează tubul prin fiecare dintre cele patru bucle şi se trage uşor, pentru a închide capătul lanţului.

N.B. "French knitting" fabricată pentru reactorul post-coloană este disponibil pe piaţă (Supelco).

Diagrama schematică a bobinei Figura 1

Figura 2

Figura 3 – Primul tub

Figura 4

Al doilea tub

Pentru a forma un "ochi", se ridică tubul inferior (linia neîntreruptă) peste cel de-al doilea tub (linia întreruptă)

Figura 5

Anexa B

1 = Pompă HPLC

2 = Ventil de injecţie

3 = Coloană cu pre-coloană

4 = Pompă reactivi

5 = Teu fără volum mort

5' = Teu (Vortex)

6-6' = Racord fără volum mort

7 = "French Knitting"

7' = Reactor

8 = Balon de 1 litru cu trei gâturi cu apă fierbinte

9 = Manta de încălzire

1O = Agent de răcire

11 = Tub schimbător de căldură din oţel inoxidabil

12 = Schimbător de căldură

13 = Detector vizibil-DV

14 = Modul post-coloană PCRS 520

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU DICLORMETAN ŞI PENTRU 1,1,1-TRICLORETAN

1.
2.
3.
4.

4.1.

4.2.

4.3.

4.4.

4.5.

4.6.
5.

5.1.

5.2.

5.3.

5.4.
6.

6.1.

6.2.

6.3.

6.3.1.

6.3.2.

6.3.3.

7.1.

7.2

7.3.

DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea diclormetanului (clorură de metilen) şi a I, 1,1-tricloretanului (metil cloroform) în toate produsele cosmetice în care este posibil să apară aceşti solvenţi.

DEFINIŢIE

Conţinutul în diclormetan şi 1,1,1-tricloretan în probă determinat în conformitate cu aceasta metodă este exprimat în procente masice. PRINCIPIU

Metoda foloseşte cromatografia de gaze, cu cloroform ca standard intern. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică. Cloroform (CHC13)

Tetraclorură de carbon (CC14)

Diclormetan (CH2Cb)

1,1,1-Tricloretan (CH3 CC13) Acetonă

Azot APARATURĂ

Aparatura uzuală de laborator

Cromatograf de gaze cu detector cu conductivitate termică

Flacoane de transfer, 50 la 100 ml (vezi metoda pentru prepararea în laborator a probei pentru testare, conform punctului 5.3 din ANEXA nr. 3la prezentul Ordin)

Seringă cu gaz comprimat, 25 sau 50 µI (vezi metoda pentru prepararea în laborator a probei pentru testare, conform

punctului 5.4.2.2dinANEXA nr. 3la prezentul Ordin) PROCEDEU

Probă nepresurizată: se cântăreşte cu precizie într-un flacon conic cu dop. Se introduce o cantitate precis cântărită de cloroform (4.1) ca standard intern echivalentă cu cantitatea presupusă de diclormetan şi 1,1,1-tricloretan conţinută în probă. Seomogenizează.

Probă presurizată: se foloseşte metoda pentru prepararea în laborator a probei pentru testare, ANEXA nr.3la prezentul Ordin, cu următoarele completări:

După transferarea unei probe într-un flacon de transfer (5.3), în flaconul de transfer se introduce un volum de cloroform (4.1) ca standard intern echivalent cu cantitatea presupusă de diclormetan şi/sau 1,1,1-tricloretan conţinută în probă. Seomogenizează.. Se clăteşte volumul mort al valvei cu 0,5 ml tetraclorură carbon ( 4.2). După uscare, se determină prin diferenţă, cu precizie, masa adăugată de standard intern.

După umplerea seringii cu probă, ştuţul seringii trebuie purjat cu azot (4.6) astfel încât să nu rămână nici un reziduu înainte de injectarea în cromatograf.

După ce este luată fiecare probă, suprafaţele injectorului şi a piesei de transfer trebuie să fie clătite de mai multe ori cu acetonă (4.5) (folosind o seringă hipodermică) şi apoi se usucă complet cu azot (4.6).

Pentru fiecare analiză, se fac măsurătorile folosind două flacoane de transfer diferite şi cinci măsurători per flacon. CONDIŢII DE CROMATOGRAFIERE

Precoloană

Tub: oţel inoxidabil Lungime: 300 mm

Diametru: 3 sau 6 mm

Umplutură: acelaşi material ce se foloseşte ca umplutură la coloana analitică

Coloană

Faza staţionară este Hallcomid M 18 pe chromosorb. Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie "R" egală cu, sau mai bună decât 1,5 unde:

în care:

r1şi r2 = timpii de retenţie (în minute)

W1 şi W2 = lăţimea picurilor la jumătatea înălţimii (în milimetri)

d' = viteza de înregistrare a graficului (milimetri per minut) Exemple de coloane ce produc rezultatele căutate:

Coloană I

Material: tubulatură de oţel inoxidabil Lungime: 350 cm

Diametru: 3 mm

tubulatură de oţel inoxidabil 400 cm

6mm

Suport:

chromosorb: WAW WAW-DMCS-HP analiza sitei: 100-c-120 mesh 60-c-80 mesh

Fază staţionară: Hallcomid M 18, 10% Hallcomid M 18, 20%

Condiţiile de temperatură pot varia în funcţie de aparatură. În teste, acestea au fost setate în următorul mod:

fuMă Temperaturi:	I	ll
coloană:	65°C	15°c
injector:	150°c	125°c
detector:	150°c	200°c
Gaz purtător:
debit de heliu:	45 ml/min	60 ml/min
presiune de intrare:	2,5 bar	2 bar

Injecţie: I5 µl I5 µl

8. AMESTEC PENTRU STABILI REA FACTORILOR DE RĂSPUNS

Într-un flacon conic cu dop se realizează următorul amestec cântărit cu precizie: Diclormetan (4.3), 30% (m/m)

1,1,1-tricloretan (4.4), 35% (m/m)

Cloroform (4.19, 35% (m/m) 9.CALCULE

9.1. Calculu/factorului de răspuns al substanţei ”p” relativ la substanţa „a” aleasă ca standard intern.

Fie prima substanţă "p" , unde:

kµ =factorul său de răspuns

mP = masa sa în amestec

Aµ = suprafaţa picului său Fie a doua substanţă "a", unde:

ka = factorul său de răspuns (considerat egal cu unitatea) Ma = masa sa în amestec

Aa = suprafaţa picului său atunci:

k = mP xAa

p Ma X AP

Ca exemple, s-au obţinut următorii factorii de răspuns (pentru cloroform: k = 1):

Diclormetan: k1 = 0,78 ± 0,03

1,1,1-triclormetan: k2 = 1,00 ± 0,03
9.2. Calculul concentraţiei în procente% (mim) de diclormetan şi I, I,1-tricloretan prezente în proba de analizat:

Fie:

ma = masa de cloroform introdus (în grame) Ms = masa probei de analizat (în grame)

Aa = suprafaţa picului cloroformului A1= suprafaţa picului diclormetanului

A2 = suprafaţa picului 1,1,1-tricloretanului atunci:

rn xA xk x 100 o/o(rn/rn)CH Cl = a I I

2 2 Aa xM s

% (rn/rn) CH3CCl3 =max Ax,k2x100

Aa xMS

10. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de diclormetan şi/sau 1,1,1-tricloretan de 25% (mim), diferenţa dintre rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 2,5% (m/m).

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU 8- CHINOLINOL ŞI PENTRU BIS (8 –

HIROXICHINOLIN) SULFAT

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează identificarea şi determinarea cantitativă a 8-chinolinolului şi a sulfatului său.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de 8-chinolinol şi de sulfat de bis(8-hidroxichinolin) din probă determinat prin această metodă este exprimat în procente masice de 8-chinolinol.
3. PRINCIPIU
1. 3.1. Identificare
  
  Identificarea se face prin cromatografie în strat subţire.
2. 3.2. Determinare
  
  Determinarea se realizează prin spectrofotometria la 410 nm a complexului obţinut prin reacţie cu soluţie Fehling.
4. REACTANŢI

Toţi reactanţii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. 8-chinolinol
2. 4.2. Benzen. Din cauza toxicităţii sale se lucrează cu mare atenţie.
3. 4.3. Cloroform
4. 4.4. Soluţie apoasă de hidroxid de sodiu, 50% (m/m)
5. 4.5. Sulfat de cupru pentahidratat
6. 4.6. Tartrat de sodiu şi potasiu
7. 4.7. Acid clorhidric M
8. 4.8. Acid sulfuric 0,5M
9. 4.9. Soluţie de hidroxid de sodiu M
10. 4.10. Etanol
11. 4.11. I-butanol
12. 4.12. Acid acetic glacial
13. 4.13. Acid clorhidric O, I
14. 4.14. „Celită 545” sau echivalent
15. 4.15. Soluţii standard.
  1. 4.15.1. Într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc 100 mg 8-chinolinol (4.1). Se dizolvă în puţin acid sulfuric (4.8). Se umple până la semn cu acid sulfuric (4.8).
  2. 4.15.2. Într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc 100 mg 8-chinolinol (4.1).Se dizolvă în etanol (4.10). Se completează până la semn cu etanol (4.10) şi se amestecă.
16. 4.16. Soluţie Fehling.
  
  Soluţia A
  
  Într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc 7 g de sulfat de cupru pentahidratat (4.5). Se dizolvă în puţină apă. Se completează până la semn cu apă şi se amestecă.
  
  Soluţia B
  
  Într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc 35 g de tartrat de sodiu şi potasiu (4.6). Se dizolvă în 50 ml de apă. Se adaugă 20 ml hidroxid de sodiu (4.4). Se aduce la semn cu apă şi se amestecă. Imediat înainte de folosire, într-un balon cotat de 100 ml, se pun cu pipeta 10 ml de soluţie A şi 10 ml de soluţie B. Se aduce la semn şi se amestecă.
17. 4.17. Solvenţi de eluţie pentru cromatografia în strat subţire
  
  I : 1-butanol (4.11) / acid acetic (4.12) / apă (80 : 20 : 20; v/v/v)
  
  II : Cloroform (4.13) / acid acetic (4.12) (95 : 5; v/v).
18. 4.18. 2,6-dicloro-4-(cloroimino)ciclohexa-2,5-dienonă, 1% (m/v) soluţie în etanol (4.1O).
19. 4.19. Carbonat de sodiu, 1% (m/v) soluţie în apă.
20. 4.20. Etanol (4.10), 30% (v/v) soluţie în apă.
21. 4.21. Etilendiaminotetraacetat dibazic de disodiu, 5% (m/v) soluţie în apă.
22. 4.22. Soluţie tampon, pH 7
  
  Într-un balon cotat de I I se cântăresc 27 g ortofosfat dibazic de potasiu anhidru şi 70 g ortofosfat monobazic de dipotasiu trihidratat. Se aduce la semn cu apă.
23. 4.23. Prepararea plăcii de strat subţire
  
  Sunt plăci pregătite cu o grosime de 0,25 mm (de ex.: Merck Kieselgel 60 sau echivalent). Înainte de folosire, se pulverizează 10 ml de reactiv (4.21) şi se usucă la 80°C.
5. APARATURĂ
1. 5.1. Balon cu fund rotund şi gât rodat de 100 ml
2. 5.2. Baloane cotate
3. 5.3. Pipete gradate, 10 şi 5 ml
4. 5.4. Pipete cu bulă (rezervor), 20, 15, 10 şi 5 ml
5. 5.5. Pâlnii de separare, 100, 50 şi 25 ml
6. 5.6. Hârtie de filtru cutată, diametru 90 mm
7. 5.7. Evaporator rotativ
8. 5.8. Condensator de reflux cu gât rodat
9. 5.9. Spectofotometru
  
  5.1O. Cuve optice cu Iungime de cale de 1O mm
6. PROCEDEU
1. 6.1. Identificare
  1. 6.1.1. Probe lichide
    1. 6.1.1.1 pH-ul porţiunii probei de testat se reglează la 7,5 şi 1O µI se spotulează pe linia de start a unei plăci de strat subţire pretratate de silicagel (4.23).
    2. 6.1.1.2 1O şi 30 µI soluţie standard (4.15.2) se picură pe încă două puncte pe linia de start, după care placa este developată în unul dintre cei doi eluenţi (4.17).
    3. 6.1.1.3 Când frontul de solvent a avansat 150 mm, placa se usucă la l 10°C (15 minute). Sub o lampă UV (366 nm) spoturile de 8-chinolinol prezintă fluorescenţă galbenă.
    4. 6.1.1.4 Se pulverizează placa cu soluţie de carbonat de sodiu (4.19). Se usucă şi se pulverizează cu soluţie 2,6-dicloro-4-(clorimino)ciclohexa-2,5-dienonă (4.18). 8-chinolinolul devine vizibil ca un spot albastru.
  2. 6.1.2. Probe solide sau creme
    1. 6.1.2.1 Se dispersează 1 g de probă în 5 ml soluţie tampon (4.22). Apoi se transferă cu 10 ml cloroform (4.3) într-o pâlnie de separare şi se agită. După separarea stratului de cloroform se extrage încă de două ori stratul apos cu 10 ml de cloroform (4.3). Extractele de cloroform filtrat şi combinat se evaporă până aproape de uscare într-un balon cu fundul rotund de 100 ml (5.1) pe un evaporator rotativ (5.7). Se dizolvă reziduul în 2 ml de cloroform (4.3) şi se picură 10 şi 30 µl din soluţia obţinută pe placa de strat subţire de silicagel (4.23) conform metodei descrisă mai sus la 6.1.1.1.
    2. 6.1.2.2 Se aplică 10 şi 30 µl de soluţie standard (4.15.2) pe placă şi se continuă aşa cum s-a descris de la
      
      6.1.1.2. până la 6.1.1.4.
2. 6.2. Determinare
  1. 6.2.1. Probe lichide
    1. 6.2.1.1 Se cântăresc 5 g de probă într-un balon cu fund rotund de 100 ml. Se adaugă 1 ml soluţie de acid sulfuric (4.8) şi se evaporă amestecul până aproape de uscare, la presiune redusă şi 50°C.
    2. 6.2.1.2 Se dizolvă acest reziduu în 20 ml apă caldă. Se transferă într-un balon cotat de 100 ml. Se clăteşte de trei ori cu 20 ml de apă. Se completează cu apă până la 100 ml şi se amestecă.
    3. 6.2.1.3 Se pun cu pipeta 5 ml din această soluţie într-o pâlnie de separare de 50 ml (5.5). Se adaugă 10 ml soluţie Fehling (4.16). Se extrage complexul 8-chinolinol cupru [cupru oxină (ISO)] obţinut cu de trei ori câte 8 ml de cloroform (4.3).
    4. 6.2.1.4 Se filtrează şi se colectează stratul de cloroform într-un balon cotat de 25 ml (5.2). Se aduce la semn cu cloroform (4.3) şi se agită vasul. Se măsoară densitatea optică a soluţiei galbene fată de cloroform la 41O nm.
  2. 6.2.2. Probe solide sau creme
    1. 6.2.2.1 Într-un balon cu fund rotund de 100 ml se cântăresc 0,500 g probă (4.1). Se adaugă 30 ml benzen (4.2) şi 20 ml acid clorhidric (4.7). Se fierbe conţinutul vasului la reflux, cu amestecare, timp de 30 minute.
    2. 6.2.2.2 Se transferă conţinutul vasului într-o pâlnie de separare de 100 ml (5.5). Se clăteşte cu 5 ml de 1 N HCI (4.7). Se transferă faza apoasă într-un balon cu fund rotund (5.1) şi se spală faza de benzen cu 5 ml de acid clorhidric (4.7).
    3. 6.2.2.3 În cazul emulsiilor care stânjenesc tratarea mai departe, se amestecă 0,500 g probă cu 2 g Celită 545 (4.14) pentru a forma o pudră liber curgătoare. Se transferă amestecul în porţiuni mici într-o coloană cromatografică de sticlă (5.12).
      
      După fiecare adăugare, se îndeasă umplutura coloanei. De îndată ce tot amestecul a fost transferat în coloană se eluează cu acid clorhidric (4.13) astfel încât 10 ml de eluat este obţinut în circa 10 minute (dacă este necesar, această eluţie poate fi realizată sub o uşoară presiune de azot). În timpul eluţiei trebuie avut grijă ca tot timpul să existe acid clorhidric peste umplutura coloanei. Primii 1O ml de eluat vor fi trataţi mai departe conform 6.2.2.4.
    4. 6.2.2.4 Se evaporă fazele apoase colectate (6.2.2.2) sau eluatul (6.2.2.3) aproape până de uscare într-un evaporator rotativ la presiune redusă.
    5. 6.2.2.5 Se dizolvă reziduul în 6 ml soluţie hidroxid de sodiu (4.9). Se adaugă 20 ml soluţie Fehling (4.16) şi se transferă conţinutul balonului într-o pâlnie de separare de 50 ml (5.5). Se clăteşte vasul cu 8 ml de cloroform (4.3). Se agită şi se filtrează faza de cloroform într-un balon cotat de 50 ml.
      
      Se repetă extracţia de trei ori cu 8 ml de cloroform (4.3). Se filtrează faza de cloroform şi se colectează într-un balon cotat de 50 ml. Se completează până la semn cu cloroform (4.3) şi se agită. Se măsoară densitatea optică a soluţiei galbene faţă de cloroform la 410 nm (4. 3).
7. CURBA STANDARD

În patru baloane cu fund rotund de 100 ml (5.1), fiecare conţinând 3 ml soluţie apoasă de etanol 30% (4.20) se pun cu pipeta 5, 10, 15 şi 20 ml soluţie standard (4.15.1) corespunzând la 5, 10, 15 şi 20 mg de 8-chinolinol. Se

procedează conform 6.2.1.
8. CALCUL
1. 8.1. Probe pentru testare lichide.
  
  unde:
  
  continut 8-chinolinol (in % (m/m))
  
  a
  
  = – X 100
  
  m
  
  a = miligrame de 8-chinolinol pe curba standard (7)
  
  m = masa (în miligrame) a probei pentru testare (6.2.1.1)
2. 8.2. Probe pentru testare solide sau creme
  
  continut 8- chinolinol (in % (m / m)) = 28x 100
  
  m
  
  unde:
  
  a = miligrame de 8-chinolinol pe curba standard (7).
  
  m = masa (în miligrame) a probei pentru testare(6.2.2.l)
9. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de circa 0,3 % 8-chinolinol, diferenţa dintre rezultatele a două determinări afectuate pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,02%.

ANEXA nr. 17

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU AMONIAC LIBER

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda reglementează determinarea amoniacului liber din produsele cosmetice.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de amoniac din probă determinat conform acestei metode este exprimat în procente masice de amoniac.
3. PRINCIPIU

Se adaugă soluţie de clorură de bariu la o probă pentru testare de produs cosmetic diluată într-un mediu de soluţie apoasă de metanol. Precipitatul care se poate forma se filtrează sau se centrifughează. Acest procedeu evită pierderile de amoniac, în timpul distilării cu abur, de la anumite săruri de amoniu cum ar fi carbonatul şi carbonaţii bazici precum şi al acizilor graşi, cu excepţia acetatului de amoniu.

Amoniacul se distilează cu abur din filtrat sau supernatant şi se determină prin titrare potenţiometrică sau altă gen de titrare.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică
1. 4.1. Metanol
2. 4.2. Clorură de bariu dihidrată, soluţie 25% (m/v)
3. 4.3. Acid ortoboric, soluţie 4% (m/v)
4. 4.4. Acid sulfuric, soluţie standard 0,25M
5. 4.5. Lichid anti-spumant
6. 4.6. Hidroxid de sodiu, soluţie standard 0,5M
7. 4.7. Indicator, dacă este necesar: se amestecă 5 ml soluţie roşu de metil 0,1% (m/v) în etanol cu 2 ml soluţie albastru de metilen O,1 % (m/v) în apă.
5. APARATURĂ
1. 5.1. Aparatură uzuală de laborator
2. 5.2. Centrifugă cu flacoane cu dop de 100 ml
3. 5.3. Aparatură de distilare cu abur
4. 5.4. Potenţiometru
5. 5.5. Electrod de sticlă indicator şi electrod de referinţă diclorură de dimercur (calomel)
6. PROCEDEU
1. 6.1. Într-un balon cotat de 100 ml se cântăreşte o cantitate (m) de probă pentru testare corespunzătoare unui maximum de 150 mg de amoniac.
2. 6.2. Se adaugă 1O ml apă, 10 ml metanol (4.1) şi 10 ml soluţie clorură de bariu (4.2). Se aduce la semn cu metanol (4.1).
3. 6.3. Se amestecă şi se lasă să stea peste noapte în frigider (5°C).
4. 6.4. Apoi se filtrează sau se centrifughează soluţia încă rece în eprubete închise pentru 1O minute, astfel încât să se obţină un strat de filtrat sau supernatant clar.
5. 6.5. Se pun cu pipeta 40 ml din acestă soluţie clară în aparatura de distilare cu abur (5.3), urmat de 0,5 ml de lichid anti-spumant (4.5), acolo unde este necesar.
6. 6.6. Se distilează şi se colectează 200 ml de distilat într-un pahar de 250 ml conţinând 10 ml acid sulfuric standard (4.4) şi O,1 ml indicator (4.7).
7. 6.7. Se retitrează excesul de acid cu soluţie standard de hidroxid de sodiu (4.6).
8. 6.8. N.B.: Pentru determinarea potenţiometrică, se colectează 200 ml de distilat într-un pahar de 250 ml conţinând 25 ml soluţie acid ortoboric (4.3) şi se titrează cu acid sulfuric standard (4.4), înregistrând curba de neutralizare.
7. CALCUL
1. 7.1. Calcul în cazul retitrării
  
  Fie:
  
  V1 M1 M2
  
  m
  
  atunci:
  
  = volumul (în mililitrii) de soluţie de hidroxid de sodiu (4.6) folosită
  
  = molaritatea sa reală (4.6).
  
  = factorul de molaritate reală al soluţiei de acid sulfuric (4.4).
  
  = masa (în miligrame) probei pentru testare (6.1) luate
2. 7.2. Calcul în cazul titrării potenţiometrice directe
  
  Fie:
  
  Ol • ( I ) (20M2 – V1M1) X17 X 100= (20M
  
  – V M) x 4250
  
  V2 ,o amoniac m m =
  
  0,4 m
  
  211
  
  m
  
  volumul (în mililitrii) de soluţie de acid sulfuric (4.4) folosită
  
  M2= molaritatea sa reală (4.4).
  
  m = masa (în miligrame)probei pentru testare (6.1) luate atunci:
  
  % amoniac (m/m)= V2X M2 X 17 X 100
  
  0,4 m
8. REPET ABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de circa 6% amoniac, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,6%.

ANEXA nr. 18

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU NITROMETAN

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă este reglementată pentru identificarea şi determinarea nitrometanului până la cca. 0,3%, conţinut în produsele cosmetice din ambalaje presurizate, pulverizate ca aerosoli .
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de nitrometan din probă determinat conform acestei metode este exprimat în procente mas1ce de nitrometan, din totalul conţinutului pulverizatorului de aerosoli.
3. PRINCIPIU

Nitrometanul este identificat prin reacţie de culoare. Nitrometanul este determinat prin cromatografie de gaze după adăugarea unui standard intern.
4. IDENTIFICARE
1. 4.1. Reactivi
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 4.1.1. Hidroxid de sodiu, soluţie 0,5M
  2. 4.1.2. Reactiv Folin
    
    Se dizolvă O,1 g 3,4-dihidro-3,4-dioxonaftalină-l-sulfonat de sodiu în apă şi se diluează până la 100 ml.
2. 4.2. Procedeu
  
  La 1 ml probă se adaugă 1O ml de 4.1.1. şi 1 ml de 4.1.2. Prezenţa nitrometanului este indicată printr-o colorare violetă.
5. DETERMINARE
1. 5.1. Reactivi
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 5.1.1. Cloroform (standard intern 1)
  2. 5.1.2. 2,4-dimetilheptan (standard intern 2)
  3. 5.1.3. Etanol 95%
  4. 5.1.4. Nitrometan
  5. 5.1.5. Soluţie de referinţă de cloroform
    
    Într-un balon cotat de 25 ml căruia i s-a luat tara, se introduc circa 650 mg cloroform (5.1.1). Se recântăreşte cu precizie vasul şi conţinutul. Se aduce la semn cu etanol 95% (5.1.3). Se cântăreşte şi se calculează procentele masice de cloroform în acestă soluţie.
  6. 5.1.6. Soluţie de referinţă de 2,4-dimetilheptan.
    
    Se realizează similar cu soluţia de referinţă de cloroform, dar cântărind 270 mg de 2,4-dimetilheptan (5.1.2) într un balon cotat de 25 ml.
2. 5.2. Aparatură
  1. 5.2.1. Cromatograf de gaze cu detector cu ionizare în flacără
  2. 5.2.2. Aparatură de prelevare a probelor de aerosoli (flacon de transfer, conectori de microseringi), conform metodei de preparare în laborator a probelor pentru testare, Anexa 3 la prezentul Ordin.
  3. 5.2.3. Aparatură uzuală de laborator
3. 5.3. Procedeu
  1. 5.3.1. Prepararea probei
    
    Într-un flacon de transfer tarat de 100 ml, degazat conform procedeului descris la punctul 5.4., din Anexa 3 la prezentul Ordin, se introduc circa 5 ml din una dintre soluţiile standard intern (5.1.5. sau 5.1.6.). Se foloseşte o seringă de sticlă de 1O sau 20 ml, fără ac, adaptată la piesa de transfer urmând tehnica descrisă la paragraful 5 al Anexei 3 la prezentul Ordin. Se recântăreşte pentru a determina cantitatea introdusă. Folosind aceeaşi tehnică, se transferă în acest flacon cca. 50 g din conţinutul probei de produs pulverizat ca aerosoli. Din nou se recântăreşte pentru a determina cantitatea de probă transferată. Se omogenizează.
    
    Se injecteată 10 µl folosind microseringa specificată (5.2.2.). Se efectuează cinci injectări.
  2. 5.3.2. Prepararea standardului
    
    Într-un balon cotat de 50 ml se cântăresc cu precizie cca. 500 mg nitrometan (5.1.4) şi, sau 500 mg cloroform (5.1.1) sau 210 mg 2,4-dimetilheptan (5.1.2). Se aduce la semn cu etanol 95% (5.1.3). Se amestecă bine. Se pun 5 ml din această soluţie într-un balon cotat de 20 ml. Se aduce la semn cu etanol 95% (5.1.3).
    
    Se injectează 10 µl cu microseringa specificată(5.2.2). Se efectuează cinci injectări.
  3. 5.3.3. Condiţii pentru cromatografia de gaze
    1. 5.3.3.1 Coloană
      
      Coloana este alcătuită din două părţi, prima conţinând ftalat didecilic pe Gaz Chrom Q ca umplutură, a doua având Ucon 50 HB 280X pe Gaz Chrom Q ca umplutură. Coloana combinată astfel pregătită trebuie să producă o rezoluţie "R" egală cu, sau mai bună decât, 1,5, unde:
      
      R = 2 d' (r2-r1)
      
      W1+W2
      
      fie:
      
      r1 şi r2 = timpii de retenţie (în minute).
      
      W1 şi W2= lăţimea picului la jumătatea înălţimii (în milimetri). d’ = viteza de înregistrare a graficului (în milimetrii per minut). Rezoluţia cerută se realizează cu următoarele două părţi:
      
      Coloana A:
      
      Material: oţel inoxidabil Lungime: 1,5 m Diametru : 3 mm
      
      Umplutură: 20% ftalat didecilic pe Gaz Chrom Q (100 la 120 ochiuri)
      
      Coloana B:
      
      Material: oţel inoxidabil Lungime: 1,5 m Diametru : 3 mm
      
      Umplutură: 20% Ucon 50 HB 280X pe Gaz Crom Q (100 la 120 ochiuri)
    2. 5.3.3.2 Detector
      
      O setare adecvată a sensibilităţii pentru electrometrul detectorului cu ionizare în flacără este 8 x 10·10A.
    3. 5.3.3.3 Condiţii de temperatură
      
      S-au găsit următoarele condiţii adecvate:
      
      Injector: 150°C Detector: 150°C
      
      Coloană: între 50 şi 80°C depinzând de coloanele individuale şi de aparatură.
    4. 5.3.3.4 Alimentări cu gaz adecvat Gaz purtător: azot Presiune: 2,1 bar
      
      Debit: 40 ml/min
      
      Alimentări detector: conform specificaţiilor fabricantului detectorului.
6. CALCULE
1. 6.1. Factorul de răspuns al nitrometanului, calculat cu referire la standardul intern folosit
  
  Dacă "n" reprezintă nitrometanul:
  
  fie:
  
  kn = factorul său de răspuns
  
  m' n = masa sa (în grame) în amestec
  
  S'n = aria picului său
  
  Dacă "c" reprezintă standardul intern, cloroform sau 2,4 dimetilheptan: fie:
  
  mcI
  
  S'C
  
  atunci:
  
  = masa sa (în grame) în amestec
  
  = aria picului său
  
  m' S'
  
  n X _c_
  
  m'c S'n
  
  (kn este o funcţie de aparatură).
2. 6.2. Concentraţia nitrometanului în probă
  
  Dacă "n" reprezintă nitrometanul:
  
  fie:
  
  kn = factorul său de răspuns
  
  Sn = aria picului său
  
  Dacă "c" reprezintă standardul intern, cloroform sau 2,4-dimetilheptan:
  
  fie:
  
  mc = masa sa (în grame) în amestec Se = aria picului său
  
  M = masa (în grame) de aerosol transferat,
  
  atunci procentul% (m/m) de nitrometan în probă este:
7. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de nitrometan de circa 0,3% (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,03% (mim)

ANEXA nr. 19

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ACID MERCAPTOACETIC DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI ŞI DIN DEPILATOARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru identificarea şi determinarea acidului mercaptoacetic din produsele pentru ondularea părului, pentru întinderea părului şi pentru depilare în care pot fi prezenţi şi alţi agenţi de reducere.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de acid mercaptoacetic în probă determinat conform acestei metode este exprimat în procente masice de acid mercaptoacetic.
3. PRINCIPIU

Acidul mercaptoacetic se identifică prin teste în picătură şi prin cromatografie în strat subţire şi se determină prin iodometrie sau cromatografie de gaze.

4. IDENTIFICARE

4.1. Identificare prin teste în picătură
1. 4.1.1. Reactivi
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 4.1.1.1 Hârtie cu diacetat de plumb.
  2. 4.1.1.2 Soluţie acid clorhidric (un volum acid clorhidric concentrat plus un volum apă)
2. 4.1.2. Procedeu
  1. 4.1.2.1 Identificarea acidului mercaptoacetic prin reacţie de culoare cu diacetat de plumb
    
    Se pune o picătură de probă pentru testare pe hârtia cu diacetat de plumb (4.1.1.1). Dacă apare o culoare galben intens, probabil este prezent acidul mercaptoacetic.
    
    Sensibilitate: 0,5%.
  2. 4.1.2.2 Caracterizarea sulfurilor anorganice prin formarea hidrogenului sulfurat la acidifiere
  3. 4.1.2.3

4.2.

4.2.1.

4.2.1.1

4.2.1.2

4.2.1.3

4.2.1.4

4.2.1.5

4.2.1.6

4.2.1.7

4.2.1.8

4.2.1.9

4.2.1.10

4.2.1.11

4.2.1.12

4.2.1.13

4.2.1.14

4.2.1.15

4.2.1.16

4.2.1.16.1

4.2.1.16.2

4.2.1.17

4.2.1.17.1

4.2.1.17.2

4.2.1.17.3.

4.2.1.17.4.

Într-o eprubetă se introduc câteva miligrame de probă pentru testare. Se adaugă 2 ml apă distilată şi 1 ml de acid clorhidric (4.1.1.2). Se eliberează hidrogen sulfurat, recunoscut după miros, şi pe hârtia cu diacetat de plumb se formează un precipitat negru de sulfură de plumb.(4.1.1.1)

Sensibilitate: 50 ppm.

Caracterizarea sulfurilor prin formarea dioxidului de sulfla acidifiere.

Se procedează conform descrierii de la 4.1.2.2. Se aduce la fierbere. Dioxidul de sulf se recunoaşte după miros şi prin proprietăţile sale reducătoare în raport, de exemplu, cu ionii de permanganat.

Identificare prin cromatografie în strat subţire Reactivi

Toţi reactivii, exceptându-i pe cei pentru care se specifică neobligativitatea, trebuie să fie de puritate analitică. Acid mercaptoacetic (acid tioglicolic), puritate minimă determinată prin iodometrie 98%

Acid 2,2'-ditiodiacetic, puritate minimă determinată prin iodometrie 99%

Acid 2-mercaptopropionic (acid tiolactic), puritate minimă determinată prin iodometrie 95% Acid 3-metcaptopropionic, puritate minimă determinată prin iodometrie 98%
1. 3- mercaptopropan-1,2-diol (1-tioglicerol), puritate minimă determinată prin iodometrie 98% Plăci de strat subţire, silicagel, gata preparate, 0,25 mm grosime
  
  Plăci de strat subţire, oxid de aluminiu, Merck F 254 E sau echivalent Acid clorhidric concentrat, d420 = 1,19 g/ml
  
  Acetat de etil Cloroform
  
  Eter diizopropilic Tetraclorură de carbon. Acid acetic glacial
  
  Iodură de potasiu, soluţie în apă 1% (m/v) Tetraclorură de platină, soluţie în apă O,1% (m/v) Solvenţi de eluţie
  
  Acetat de etil (4.2.1.9), cloroform (4.2.1.10), eter diizopropilic (4.2.1.11), acid acetic (4.2.1.13) (20: 20: 10:
  
  10, în volume)
  
  Cloroform (4.2.1.10.), acid acetic (4.2.1.13) (90: 20, în volume) Reactivi de detectare
  
  Se amestecă, imediat înainte de folosire, volume egale de soluţie (4.2.1.14) şi soluţie (4.2.1.15). Soluţie de brom, 5% (m/v);
  
  Se dizolvă 5 g brom în 100 ml tetraclorură de carbon (4.2.1.12). Soluţie de fluoresceină, O,1 % (m/v);
  
  Se dizolvă 100 mg fluoresceină în 100 ml etanol Heptamolibdat de hexaamoniu, soluţie în apă 10% (m/v).
  
  4.2.1.18. Soluţii etalon
  
  4.2.1.18.3. Acid mercaptoacetic (4.2.1.1), soluţie în apă 0,4% (m/v). 4.2.1.18.4. Acid ditiodiacetic (4.2.1.2), soluţie în apă 0,4% (m/v)
4.2.2. Aparatură

Aparatură uzuală pentru cromatografia în strat subţire.

4.2.3. Procedeu

4.2.3.1 Tratamentul probelor

Se acidulează până la pH 1 cu câteva picături de acid clorhidric (4.2.1.8) şi se filtrează dacă este necesar.

În anumite cazuri poate fi indicată diluarea probei. În acest caz, se acidifiază cu acid clorhidric înainte de diluare.
4.2.3.2 Eluţie

Se pune pe placă 1 µl soluţie de probă (4.2.3.1.) şi câte un litru din fiecare dintre cele cinci soluţii etalon (4.2.1.18). Se usucă cu grijă în curent uşor de azot şi se eluează placa cu solvenţi (4.2.1.16.1 sau 4.2.1.16.2). Se usucă placa cât se poate de repede pentru a minimiza oxidarea tiolilor.
4.2.3.3 Detectare

Se pulverizează placa cu unul dintre cei trei reactivi (4.2.1.17.1, 4.2.1.17.3 sau 4.2.1.17.4). Dacă placa se pulverizează cu reactiv (4.2.1.17.3), se tratează mai departe cu vapori de brom (de ex. într-un rezervor conţinând un mic pahar de reactiv) până când spoturile devin vizibile. Detectarea cu pulverizare de reactiv (4.2.1.17.4) va fi satisfăcătoare numai dacă timpul de uscare pentru stratul subţire nu a depăşit 30 minute.

4.2.3.4 Interpretare

Se compară valorile Rf şi culoarea soluţiilor etalon cu cele ale standardelor. Valorile medii Rf date mai jos ca ghid informativ au numai valoare de comparaţie. Ele depind de:

– starea de activare a stratului subţire în momentul cromatografierii
– temperatura în rezervorul cromatografic.

Exemple de valori Rf obţinute pe un strat de silicagel

	Solvenţi de eluţie
	4.2.1.16.1	4.2.1.16.2
Acid mercaptoacetic	0,25	0,80
Acid 2-mercaptopropionic	0,40	0,95
Acid 2,2'-ditiodiacetic	0,00	0,35
Acid 3-mercaptopropionic	0,45	0,95
3-mercaptopropan-1,2,-diol	0,45	0,35

5. DETERMINARE :

Determinarea acidului mercaptoacetic trebuie realizată pe un produs nefolosit din recipiente proaspăt deschise, pentru a preveni oxidarea.

Determinarea trebuie să înceapă întotdeauna cu procedeul iodometric.
1. 5.1. Iodometrie
  1. 5.1.1. Principiu
    
    Determinarea se realizează prin oxidarea grupării "-SH" cu iod într-un mediu acid conform ecuaţiei: 2 HOOC – CH2SH + 12 (HOOC – CH2– S)2 + 21 + 2W
  2. 5.1.2. Reactivi
    
    Iod, soluţie standard 0,05 M
  3. 5.1.3. Aparatură
    
    Echipament obişnuit de laborator
  4. 5.1.4. Procedeu
    
    Se cântăreşte cu precizie o cantitate între 0,5 şi 1 g probă într-un flacon conic cu capac de 150 ml conţinând 50 ml apă distilată. Se adaugă 5 ml acid clorhidric (4.1.1.2) (pH-ul soluţiei cca. O) şi se titrează cu soluţie de iod (5.1.2) până la apariţia unei culorii galbene. Dacă se doreşte se poate folosi un indicator (de ex. soluţie de amidon sau tetraclorură de carbon).
  5. 5.1.5. Calcul
    
    Conţinutul de acid mercaptoacetic se calculează cu formula :
    
    %(mim)= 92x n x 100
    
    l000x l0x m
    
    0,92n
    
    m
    
    unde:
    
    m = masa (în grame )a probei pentru testare
    
    n = volumul soluţiei de iod (5.1.2) folosită
  6. 5.1.6. Observaţii
    
    Dacă rezultatul, calculat ca acid mercaptoacetic, este O,1% sau mult sub concentraţia maximă autorizată, nu este necesară continuarea determinărilor.
    
    Dacă rezultatul este egal cu sau peste concentraţia maximă admisă, şi identificarea a arătat prezenţa unor agenţi de reducere, este necesară realizarea unei determinări prin cromatografie de gaze.
2. 5.2. Cromatografiere de gaze
  1. 5.2.1. Principiu
    
    Acidul mercaptoacetic se separă din excipient prin precipitare cu soluţie de diacetat de cadmiu. După metilare cu diazometan, preparat in situ sau anterior într-o soluţie de dietileter, derivatul metilic al acidului mercaptoacetic este măsurat prin cromatografie de gaz/lichid, octanoatul de metil fiind folosit ca standard intern.
  2. 5.2.2. Reactivi
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    Soluţia obţinută conţine cca. 1,5 g diazometan în 100 ml dietileter. Diazometanul fiind un gaz toxic şi foarte instabil, toate experimentele trebuie efectuate sub o hotă puternică şi trebuie să se evite folosirea aparaturii de sticlă rodată (pentru acest scop există truse speciale).
    fie:
    
    kt = factorul său de răspuns
    
    St = aria picului său
    
    Dacă "c" reprezintă octanoatul de metil:
    
    fie:
    
    mc = masa sa (în miligrame) în amestec Se = aria picului său
    
    M = masa (în miligrame) a porţiunii de testare iniţială
    
    atunci procentul% (m/m) de acid mercaptoacetic prezent în probă este:
6. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de acid mercaptoacetic de 8% (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,8% (m/m).

ANEXA nr. 20

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMNARE CANTITATIVĂ PENTRU HEXACLOROFEN

A. IDENTIFICARE
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Aceasta este metoda reglementată pentru identificare hexaclorfen din produsele cosmetice.
2. 2. PRINCIPIU
  
  Hexaclorofenul din probă este extras cu acetat de etil şi identificat prin cromatografie în strat subţire.(C.S.S.)
3. 3. REACTIVI
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 3.1. Acid sulfuric, soluţie 4 M
  2. 3.2. Celită AW.
  3. 3.3. Acetat de etil
  4. 3.4. Solvent de eluţie: Benzen conţinând 1% (v/v) acid acetic glacial.
  5. 3.5. Agent de vizualizare I:
    
    Soluţie Rodamină B: se dizolvă 100 mg Rodamină B într-un amestec de 150 ml dietileter, 70 ml etanol absolut şi 16 ml apă.
  6. 3.6. Agent de vizualizare II:
    
    Soluţie 2,6-dibromo-4-(cloroimino)ciclohexa-2,5-dienonă: se dizolvă 400 mg de 2,6-dibromo-4-(cioroimino) ciclohexa-2,5-dienonă în 100 ml metanol (zilnic proaspăt preparat).
    
    Soluţie carbonat de sodiu: se dizolvă 1O g carbonat de sodiu în 100 ml de apă demineralizată.
  7. 3.7. Soluţie etalon:
    
    Hexaclorafen, soluţie 0,05% (m/v) în acetat de etil.
4. 4. APARATURĂ
  1. 4.1. Plăci pentru cromatografie în strat subţire Kiesel gel 254,200 x 200 mm (sau echivalent)
  2. 4.2. Echipament uzual pentru cromatografia în strat subţire
  3. 4.3. Baie termostatată la 26°C pentru tancul cromatografic
5. 5. PREPARAREA PROBEI PENTRU TESTARE
  1. 5.1. Se amestecă foarte bine 1 gram probă omogenizată cu 1 gram Celită AW (3.2) şi 1 ml acid sulfuric (3.1)
  2. 5.2. Se usucă la 100°C pentru 2 ore.
  3. 5.3. Se răceşte şi se mărunţeşte fin reziduul uscat.
  4. 5.4. Se extrage de două ori cu câte 10 ml acetat de etil (3.3), se centrifughează după fiecare extracţie şi se combină straturile de acetat de etil.
  5. 5.5. Se evaporă la 60°C.
  6. 5.6. Se dizolvă reziduul în 2 ml acetat de etil (3.3).
6. 6. PROCEDEU
  1. 6.1. Se pun 2 µl soluţie probă de testat (5.6) şi 2 µl soluţie etalon (3.7) pe placa de cromatografie în strat subţire (4.1)
  2. 6.2. Se saturează tancul (4.3) cu solvent de eluţie (3.4).
  3. 6.3. Se pune placa CSS în tanc şi se eluează până la 150 mm.
  4. 6.4. Se scoate placa CSS şi se usucă într-un cuptor ventilat la o temperatură de cca. 105°C.
  5. 6.5. Vizualizare
    
    Spoturile de hexaclorofen de pe placă se vizualizează conform indicaţiilor 6.5.1 sau 6.5.2.
    1. 6.5.1. Se pulverizează uniform pe placă agent de vizualizare I (3.5). După 30 minute se examinează placa la lumină UV 254 nm.
    2. 6.5.2. Se pulverizează uniform pe placă soluţia de 2,6-dibromo-4-(cioroimino)ciclohexa-2,5-dienonă, agent de vizualizare II (3.6). Ulterior se pulverizează placa cu soluţie de carbonat de sodiu (3.6). Se examinează placa la lumina zilei după 1O minute de uscare la temperatura camerei.
7. 7. INTERPRETARE
  1. 7.1. Vizualizare agent I (3.5):
    
    Hexaclorofenul este indicat de un spot albăstrui pe un fond fluorescent galben-portocaliu şi are o valoare Rf de aproximativ 0,5.
  2. 7.2. Vizualizare agent li (3.6)
Hexaclorofenul este indicat de un spot azuriu spre turcoaz pe un fond alb şi are o valoare Rf de aproximativ 0,5.
B. DETERMINARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICAŢIE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinare hexaclorfen din produsele cosmetice.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de hexaclorofen în probă determinat conform acestei metode este exprimat în procente mas1ce de hexaclorofen.
3. PRINCIPIU

Hexaclorofenul este determinat, după conversia la derivat metilat, prin cromografie de gaze cu detector cu captură de electroni.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.

4.1.

4.2.

4.3.

4.4.

4.5.

4.6.

4.7.

4.8.

4.9.

4.10.

4.11.

4.12.

4.13.

4.14.

4.15.

4.16.
5.

5.1.

5.2.

5.3.
6.

6.1.

6.1.1.

6.1.2.

6.2

Acetat de etil

N-metil-N-nitrozo-p-toluensulfonamidă (diazald) Dietileter

Metanol

Carbitol: 2-(2-etoxietoxi)etanol Acid formic

Hidroxid de potasiu, soluţie apoasă 50% (mim) (zilnic proaspăt preparată) Hexan pentru spectroscopie

Bromclorofen (standard nr. l)

4,4',6,6'-tetracloro-2,2'-tiodifenol (standard nr.2) 2,4,4'-tricloro-2-hidroxi-difenileter (standard nr.3) Acetonă

Acid sulfuric 4M CelităAW

Acid formic/acetat de etil, soluţie 10% (v/v) Hexaclorofen

APARATURĂ

Sticlărie uzuală de laborator

Miniaparatură pentru prepararea diazometanului (Analyt.Chem.1973, 45,2302-2) Cromatograf de gaze echipat cu un detector cu captură de electroni cu sursă 63 Ni PROCEDEU

Preparare soluţie standard

Standardul este ales astfel încât să nu interfereze cu nici o substanţă conţinută în excipient produsului de analizat. De obicei standardul nr. I este cel mai adecvat (4.9)

Într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc cu precizie 50 mg standard nr.1,2 sau 3 (4.9, 4.1O sau 4.11) şi 50 mg de hexaclorofen (4.16). Se aduce la semn cu acetat de etil (4.1) (soluţie A). Se diluează 10 ml soluţie A cu acetat de etil (4.1) până la 100 ml. (soluţie B)

Într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc cu precizie 50 mg d standard nr. l, 2 sau 3 (4.9 , 4.10 sau 4.11). Se aduce la semn cu acetat de etil (4.1) (soluţie C).

Preparare probă Se cântăreşte cu precizie lg probă omogenizată şi se amestecă foarte bine cu 1 ml acid sulfuric (4.13), 15 ml acetonă (4.12) şi 8 g Celită AW (4.14). Se usucă amestecul la aer pe o baie de abur timp de 30 minute, apoi se usucă o oră şi jumătate într-un cuptor cu ventilaţie. Se răceşte, se mărunţeşte fin reziduul şi se transferă într o coloană de sticlă.

Se eluează cu acetat de etil (4.1) şi se colectează 100 ml. Se adaugă 2 ml soluţie standard intern (soluţie C) (6.1.2).

Obs:deoarece există un domeniu larg de tipuri de produse în care hexaclorofenul poate fi prezent, este important ca mai întâi să se verifice extragerea hexaclorofenului din probă prin acest procedeu înainte de înregistrarea rezultatelor. Dacă extragerile sunt mici, modificările, cum ar fi schimbarea solventului (benzen în loc de acetat de

etil) etc., pot fi introduse cu acordul părţilor interesate.

6.3 Metilare probă

Se răcesc toţi reactivii şi aparatura între O şi 4°C timp de două ore. În compartimentul exterior al aparaturii de diazometan se pun 1,2 ml soluţie obţinută la 6.2. şi 0,1 ml metanol (4.4.). Se pun circa 200 mg diazald (4.2) în rezervorul central, se adaugă 1 ml carbitol (4.5) şi 1 ml dietileter (4.3) şi se dizolvă. Se asamblează aparatul, se imersează pe jumătate într-o baie la 0°C şi se introduc cu seringa cam 1 ml soluţie hidroxid de potasiu răcită (4.7) în rezervorul central. Se asigură persistenţa culorii galbene obţinută prin formarea diazometanului. Dacă culoarrea galbenă nu persistă, se repetă metilarea cu alte 200 mg de diazald (4.2).

Obs:persistenţa coloraţiei galbene indică un exces de diazometan, care este necesar pentru a asigura o metilare completă a probei.

Aparatul se îndepărtează din baie după 15 minute apoi se lasă închis la temperatură ambiantă timp de 12 ore. Se deschide aparatul, se tratează excesul de diazometan prin adăugarea câtorva picături de soluţie acid formic în acetat de etil (4.15) 10% (v/v) şi se transferă soluţia organică într-un balon cotat de 25 ml. Se aduce la semn cu hexan (4.8).

Se injectează 1,5 µI din această soluţie în cromatograf.

6.4. Metilarea standardului

Se răcesc reactivii şi aparatura între O şi 4°C timp de două ore. Se introduc în compartimentul extern al aparaturii de diazometan următoarele:

0,2 ml soluţie B (6.1.1)

1 ml acetat de etil (4.1)

0,1 ml metanol (4.4).

Se continuă metilarea conforn descrierii de la 6.3. Se injectează în cromatograf 1,5 µl din soluţia rezultată.
7. CROMATOGRAFIERE DE GAZE

Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie "R" egală sau mai bună decât 1,5, unde:

R = 2 d' (r2– r1)

W1 + W2

r1 şi r2 timpii de retenţie (în minute) WI şi W2 lăţimea picurilor la jumătatea înălţimii (în milimetri)

d viteza de înregistrare a graficului (în milimetrii per minut) Următoarele condiţii au fost găsite adecvate pentru cromatografia de gaze: Coloană: oţel inoxidabil

Lungime: 1,7 m

Diametru: 3 mm

Suport:

chromosorb: WAW

analiza sitei: 80 la 100 mesh

Fază staţionară: 10% OV 17

Temperaturi: coloană: 280°C injector: 280°C detector: 280°C

Gaz purtător: azot fără oxigen Presiune:2,3 bar

Debit: 30 ml/min.
8. CALCUL
1. 8.1. Coeficient de proporţionalitate al hexaclorofenului
  
  Acesta este calculat faţă de standardele alese, în legătură cu amestecul standard. Fie:
  
  h = hexaclorofenul
  
  kh m A
  
  s
  
  m's
  
  A's
  
  atunci:
  
  = coeficientul său de proporţionalitate
  
  = masa sa (în grame) în amestec
  
  = aria picului său
  
  = standardul ales
  
  = masa sa (în grame) în amestec
  
  = aria picului standardului
  
  m'h X A’s
  
  m A
  
  8.2 Cantitatea de hexaclorofen în probă
  
  Fie:
  
  h = hexaclorofenul
  
  kh = coeficientul său de proporţionalitate Ah = aria picului său
  
  s = standardul ales
  
  ms = masa sa (în grame) în amestec As = aria picului său
  
  M = masa (în grame) de probă pentru testare luată
  
  atunci procentul% (m/m) de hexaclorofen din probă este:
9. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de hexaclorofen de O,1 % (m/m), diferenţa dintre rezultatele

a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,005% (m/m).

ANEXA nr .21

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU TOSILCLORAMIDĂ DE SODIU (CLORAMINA-T)

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea cantitativă pnn cromatografie în strat subţire a tosilcloramidei de sodiu (cloramină-T) în produsele cosmetice.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de cloramină-T din probă, determinat conform acestei metode, este exprimat ca procentaj masic (m/m).
3. PRINCIPIU

Cloramina-Teste hidrolizată complet la 4-toluensulfonamidă prin fierbere cu acid clorhidric.

Cantitatea de 4-toluensulfonamidă formată este determinată foto-densiometric prin cromatografie în strat subţire. Cantitatea de 4-toluensulfonamidă formată se determină foto-densiometric prin cromatografie în strat subţire.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. Tosilcloramină de sodiu (cloramină-T)
2. 4.2. Soluţie standard de 4-toluensulfonamidă: 50 mg de 4-toluensulfonamidă în 100 ml etanol (4.5)
3. 4.3. Acid clorhidric, 37% (mim), d/0= 1,18 g/ml.
4. 4.4. Dietileter
5. 4.5. Etanol, 96% (v/v)
6. 4.6. Solvent de developare
  1. 4.6.1. I-butanol I etanol (4.5) I apă (40 : 4 : 9; v/v/v), sau
  2. 4.6.2. cloroform/ acetonă (6 : 4; v/v).
7. 4.7. Plăci pentru cromatografie în strat subţire gata pregătite, silicagel 60, fără indicator fluorescent.
8. 4.8. Permanganat de potasiu
9. 4.9. Acid clorhidric, 15% (mim).
10. 4.10. Reactiv pulverizat: 2-toluidină, soluţie în etanol 1% (mlv) (4.5)
5. APARATURĂ
1. 5.1. Aparatură uzuală de laborator
2. 5.2. Echipament uzual pentru cromatografie în strat subţire
3. 5.3. Fotodensitometru.
6. PROCEDEU
1. 6.1. Hidroliză
  
  Se cântăreşte cu precizie într-un balon cu fund rotund de 50 ml cca. lg de probă ("m"). Se adaugă 5 ml apă şi 5 ml acid clorhidric (4.3.) şi se fierbe o oră folosind un condensator de reflux. Se transferă imediat suspensia fierbinte cu apă într-un balon gradat de 50 ml. Se lasă să se răcească şi se completează până la semn cu apă. Se centrifughează la cel puţin 3000 rpm pentru 5 minute şi se trece lichidul supernatant printr-un filtru.
2. 6.2. Extracţie
  1. 6.2.1. Se iau 30 ml filtrat şi se extrage de trei ori cu 15 ml dietileter (4.4). Dacă este necesar se usucă fazele eterice şi se colectează acestea într-un balon cotat de 50 ml. Se aduce la semn cu dietileter. (4.4).
  2. 6.2.2. Se iau 25 ml extract eteric uscat şi se evaporă până la uscare totală într-un curent de azot. Se redizolvă reziduul cu 1 ml etanol (4.5).
3. 6.3. Cromatografie în strat subţire
  1. 6.3.1. Se picură 20 µl reziduu etanolic (6.2) pe o placă de cromatografie în strat subţire (4.7). În acelaşi timp şi în acelaşi mod se picură 8, 12, 16 şi 20 µl de soluţie standard de 4-toluensulfonamidă (4.2).
  2. 6.3.2. Apoi se lasă la developare cca. 150 mm în solvent de developare (4.6.1 sau 4.6.2).
  3. 6.3.3. După evaporarea completă a solventului de developare, se pune placa pentru două sau trei minute într-o atmosferă de vapori de clor, care este produsă turnând 100 ml acid clorhidric (4.9) peste cca. 2 g permanganat de potasiu (4.8) într-un vas închis. Se îndepărtează excesul de clor prin încălzirea plăcii la 100°C timp de cinci minute. Apoi se pulverizează placa cu reactiv (4.1O).
4. 6.4. Măsurare
  
  După aproximativ o oră, se măsoară spoturile violete prin intermediul unui fotodensitometru la 525 nm.
5. 6.5. Trasarea curbelor de etalonare
  
  Se trasează valorile înălţimii picului maxim descoperite pentru cele 4 spoturi de 4-toluensulfonamidă faţă de cantităţile corespondente de 4 -toluensulfonamidă (adică 4, 6, 8, IOµg 4-toluensulfonamidă /spot)
7. NOTĂ

Metoda poate fi controlată prin folosirea unei soluţie de 0,1 sau 0,2% (mlv) cloramină-T (4.1) tratată în acelaşi mod ca proba (6).
8. CALCUL

Conţinutul de cloramină-T din probă, exprimat ca procentaj masic, se calculează astfel:

% (m Im) tosilcloramida de sodiu = 1,33X a

60xm

unde:

1,33 = factor de conversie 4-toluensulfonamidă- cloramină-T

a = cantitatea (în µg) de 4-toluensulfonamidă în probă citită de pe curbele de etalonare m = masa (în grame) a probei luate în analiză
9. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de cloramină-T de cca. 0,2 % (mim) diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,03% (mim).

ANEXA nr. 22

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU FLUORUL TOTAL DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA DINŢILOR

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea fluorului total în pastele de dinţi. Este adecvată pentru concentraţii care nu depăşesc 0,25%.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de fluor din probă determinat conform acestei metode este exprimat ca procentaj masic.
3. PRINCIPIU

Determinarea este realizată prin cromatografie de gaze. Fluorul din compusii conţinând fluor este convertit la trietilfluorsilan (TEFS) prin reacţie directă cu clortrietilsilan (TECS) în soluţie acidă şi simultan extras cu xilen conţinând ciclohexan ca standard intern.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de putitate analitică.
1. 4.1. Fluorură de sodiu, uscată la 120°C la masă constantă.
2. 4.2. Apă, dublu distilată, sau de calitate echivalentă.
3. 4.3. Acid clorhidric, d/0= 1,19 g/ml
4. 4.4. Ciclohexan (CH)
5. 4.5. Xilen fără vârfuri în cromatogramă anterioare vârfului solventului când se cromatografiază în aceleaşi condiţii ca şi proba (6.1). Dacă este necesar se purifică prin distilare.
6. 4.6. Clortrietilsilan (TECS Merck sau un echivalent).
7. 4.7. Soluţii standard de fluor
  1. 4.7.1. Soluţie stoc, 0,250 mg F- /ml. Se cântăresc cu precizie 138,1 mg fluorură de sodiu (4.1) şi se dizolvă în apă (4.2). Se transferă soluţia cantitativ într-un balon cotat de 250 ml (5.5). Se diluează până la semn cu apă (4.2) şi se amestecă.
  2. 4.7.2. Soluţie stoc diluată, 0,050mg F- /ml. Se transferă cu pipeta 20 ml din soluţia stoc (4.7.1) într-un balon cotat de 100 ml (5.5). Se diluează până la semn cu apă (4.2) şi se amestecă.
8. 4.8. Soluţie standard intern
  
  Se amestecă 1 ml ciclohexan (4.4) cu 5 ml xilen (4.5).
9. 4.9. Clortrietilxilan /soluţie standard intern
  
  Se transferă, cu pipeta (5.7), 0,6 ml TECS (4.6) şi O,12 ml soluţie standard intern (4.8) într-un balon cotat de 10ml. Se diluează cu xilen (4.5) până la semn şi se amestecă. Se prepară proaspăt zilnic.
10. 4.10. Acid percloric, 70% (mlv)
11. 4.11. Acid percloric, 20% (mlv) în apă (4.2)
5. APARATURĂ
1. 5.1. Echipament standard de laborator
2. 5.2. Cromatograf de gaze cu un detector cu ionizare în flacără.
3. 5.3. Amestecător turbionar Vortex sau echivalent.
4. 5.4. Buhler, vibrator, tip SMB1 sau echivalent.
5. 5.5. Baloane cotate, 100 şi 250 ml, din polipropilenă.
6. 5.6. Eprubete de centrifugă (sticlă); 20 ml cu capac filetat teflonat, Sovirel tip 611-56 sau echivalent. Se curăţă eprubetele şi dopurile prin plasare în acid percloric (4.11) câteva ore, urmată de cinci clătiri ulterioare cu apă (4.2) şi în final usucare la 100 °c.
7. 5.7. Pipete, reglabile pentru distribuirea de volume între 50 şi 200 µI, cu vârfuri de plastic detaşabile.
8. 5.8. Aparatură de distilare, echipată cu coloană Schneider cu trei bule sau o coloană echivalentă Vigreux.
6. PROCEDEU
1. 6.1. Analiză probă
  1. 6.1.1. Se selectează un tub de pastă de dinţi nedeschis anterior, se deschide şi se îndepărtează tot conţinutul. Se transferă într-un recipient de plastic, se amestecă temeinic şi se păstrează în condiţii care nu permit deteriorarea.
  2. 6.1.2. Se cântăresc cu precizie 150 mg („m”) de probă într-o eprubetă de cetrifugare (5.6), se adaugă 5 ml apă (4.2) şi se omogenizează (5.3).
  3. 6.1.3. Se adaugă 1ml xilen (4.5).
  4. 6.1.4. Se adaugă cu picătura 5 ml acid clorhidric (4.3) şi se omogenizează (5.3).
  5. 6.1.5. Se adaugă, cu pipeta, 0,5 ml clorotrietilsilan / soluţie standard internă (4.9) într-o eprubetă de centrifugă (5.6).
  6. 6.1.6. Se închide eprubeta cu un dop filetat (5.6) şi se amestecă temeinic timp de 45 minute pe un vibrator (5.4.) setat la 150 mişcări per minut.
    
    6.1.7 Se centrifughează 1O minute la o asemenea viteză încât să se producă o separare netă a fazelor, se deschide eprubeta, se scoate stratul organic şi se injectează 3 µl din faza de organică în coloana cromatografului de gaze (5.2).
    
    Observaţie: Durează cca. 20 de minute pentru ca toţi componenţii să fie eluaţi.
    
    6.1.8. Se repetă injectarea, se calculează raportul suprafeţei de pick mediu (ArnFs/Aett) şi se citeşte cantitatea corespunzătoare de fluor (în miligrame ("ml")) de pe curba de etalonare (6.3)
    
    6.1.9 Se calculează conţinutul de fluor total din probă (în procente masice de fluor) după cum este indicat la paragraful 7.
2. 6.2. Condiţii de cromatografiere
  1. 6.2.1. Coloana: oţel inoxidabil
    
    Lungime: 1,8 m
    
    Diametru: 3 mm Suport: Gaschrom 80 până la 100 mesh.
    
    Fază staţionară: ulei siliconic DC 200 sau echivalent, 20%. Se condiţionează coloana peste noapte la 100°C (debit de gaz purtător la 25 ml azot per minut) şi se repetă în fiecare noapte. După fiecare 4 sau 5 injectări se recondiţionează coloana prin încălzire pentru 30 minute la 100°C.
    
    Temperaturi:
    
    coloană: 70°C injector: 150°C detector: 250°C
    
    Debit de gaz purtător: 35 ml azot per minut.
3. 6.3. Curba de etalonare
  1. 6.3.1. Se pun cu pipeta în şase eprubete de centrifugă (5.6) O, 1, 2, 3, 4 şi 5 ml soluţie standard de fluor diluată (4.7.2). Se aduce la un volum de 5 ml cu apă (4.2).
  2. 6.3.2. Se procedează conform descrierii de la 6.1.3 până la 6.1.6 inclusiv.
  3. 6.3.3. Se injectează 3 µl de faza organică în coloana cromatografului de gaze (5.2.)
  4. 6.3.4. Se repetă injectarea şi se calculează raportul vârfului mediu (ArEFs/Aett)-
  5. 6.3.5. Se trasează curba de etalonare corelând masa de fluor (în miligrame) în soluţiile standard (6.3.1) şi raportul suprafeţei de vârf Arnps/Aett măsurat în condiţiile 6.3.4.. Se unesc punctele graficului cu linia dreaptă interpolată cel mai bine calculată prin analiză de regresie.
7. CALCUL

Concentraţia conţinutului de fluor total din probă (în procente masice de fluor)(% (mim) F) este dată de:

% F = m1x 100 %

unde:

m = proba pentru testare (în miligrame) (6.1.2)

m1= cantitatea de F (în miligrame) citită de pe curba de etalonare (6.1.8)

REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de fluor de cca. O,15% (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească în valoare absolută de 0,012% (m/m).

ANEXA nr. 23

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU COMPUŞII ORGANO-MERCURICI

SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda descrisă mai jos este reglementată pentru a fi utilizată la identificarea şi determinarea derivaţilor organomercurici introduşi cu rol de conservanţi în produsele cosmetice pentru ochi. Este aplicabilă tiomersalului ( denumire INN) (2-(etilmercur)benzoat de sodiu) şi fenilmercurului şi sărurilor sale.

A. IDENTIFICARE

PRINCIPIU

Compuşii organomercunc1 sunt combinaţi cu 1,5-difenil-3-tiocarbazonă. După extracţia ditizonatului cu tetraclorură de carbon, silicagel, se realizează cromatografia în strat subţire. Spoturile de ditizonaţi apar colorate oranJ.

REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.

2.1. Acid sulfuric, 25% (v/v)
2.2. 1,5-difenil-3- tiocarbazonă (ditizonă): 0,8 mg în 100 ml tetraclorură de carbon (2.4)
2.3. Azot
2.4. Tetraclorură de carbon
2.5. Solvent de developare: hexan/ acetonă, 90: 10 (v/v)
2.6. Soluţie standard, 0,001% în apă, de:

2-(etilmercur)benzoat de sodiu

clorură de etilmercur sau clorură de metilmercur nitrat de fenilmercur sau acetat de fenilmercur diclorură de mercur sau diacetat de mercur
2.7. Plăcuţe cu silicagel gata preparate (de ex. Merck 5721 sau echivalent)
2.8. Clorură de sodiu APARATURĂ

3.1. Echipament normal de laborator
3.2. Aparatură normală pentru cromatografie în strat subţire (CSS)
3.3. Filtru separator de faze PROCEDEU

4.1. Extracţie
1. 4.1.1. Se diluează 1 g probă într-o eprubetă de centrifugă prin titrare cu 20 ml apă distilată. Se obţine dispersia maximă şi se încălzeşte la 60°C pe baie de apă. Se adaugă 4 g clorură de sodiu (2.8). Se agită. Se lasă să se răcească.
2. 4.1.2. Se centrifughează cel puţin 20 minute la 4500 rot/minut pentru a separa cea mai mare parte a solidului de lichid. Se filtrează printr-o pâlnie de separare şi se adaugă 0,25 ml soluţie de acid sulfuric (2.1).
3. 4.1.3. Se extrage de mai multe ori cu 2 sau 3 ml soluţie de ditizonă (2.2) până când ultima fază organică rămâne verde.
4. 4.1.4. Se filtrează secvenţial fiecare fază organică printr-un filtru separator de faze (3.3).
5. 4.1.5. Se evaporă până la uscare totală într-un curent de azot (2.3).
6. 4.1.6. Se dizolvă cu 0,5 ml de tetraclorură de carbon (2.4.). Se foloseşte această soluţie imediat, conform 4.2.1.
4.2. Separare şi identificare
1. 4.2.1. Se pun imediat 50 µI soluţie de tetraclorură de carbon obţinută la 4.1.6 pe o placă cu silicagel (2.7). Se tratează simultan 1O ml soluţie standard (2.6) ca la 4.1. şi se pun 50 µI din soluţia obţinută la 4.1.6. pe aceeaşi placă.
2. 4.2.2. Se pune placa în solvent (2.5) şi se lasă până acesta avansează 150 mm. Compuşii organomercurici apar ca spoturi colorate a căror culoare este stabilă, dacă placa este acoperită cu o placă de sticlă imediat după evaporarea solventului.

Ca exemplu, s-au obţinut următoarele valori Rf:

	Rf	Culoare
Tiomersal	0,33	oranJ
Clorură de etilmercur	0,29	oranJ
Clorură de metilmercur	0,29	oranJ
Săruri fenilmercurice	0,21	oranJ
Săruri mercurice (II)	0,10	oranJ
Diacetat de mercur	0,10	oranJ
1,5-difenil-3-tiocarbazonă	0,09	roz

B. DETERMINARE

1. DEFINIŢIE

Conţinutul de compuşi organomercurici determinat prin această metodă este exprimat în procente de masă (m/m) ca mercur în probă.
2. PRINCIPIU

Metoda constă în măsurarea cantităţii totale de mercur prezent. Este de aceea necesar a ne asigura că nu este prezent mercur într-o stare anorganică şi să fie identificat derivatul organomercuric conţinut în probă. După mineralizare, mercurul eliberat este măsurat prin absorbţie atomică fără flacără.
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 3.1. Acid azotic concentrat, d/0= 1,41 g/ml
2. 3.2. Acid sulfuric concentrat d/0= 1,84 g/ml.
3. 3.3. Apă redistilată
4. 3.4. Permanganat de potasiu, soluţie 7% (m/v)
5. 3.5. Clorură de hidroxilamoniu, soluţie 1,5% (m/v)
6. 3.6. Peroxodisulfat dipotasic, soluţie 5% (m/v)
7. 3.7. Diclorură de staniu, soluţie 10% (m/v)
8. 3.8. Acid clorhidric concentrat, d/0= 1,18 g/ml.
9. 3.9. Diclorură de paladiu impregnată pe vată de sticlă, 1% (m/m).
4. APARATURĂ
1. 4.1. Echipament uzual de laborator
2. 4.2. Aparatură pentru determinarea mercurului prin absorbţie atomică fără flacără (tehnica vaporilor reci) incluzând sticlăria necesară. Lungimea de cale a cuvei cel puţin 100 mm.
5. PROCEDEU

Se iau toate măsurile normale de protecţie pentru analiza urmelor de mercur.
1. 5.1. Separare
  1. 5.1.1. Se cântăresc cu precizie 150 mg probă („m”). Se adaugă 10 ml acid azotic (3.1.) şi se lasă pentru 3 ore într-un flacon etanş pus într-o baie de apă la 55°C, agitându-l la intervale regulate. În acelaşi timp, se realizează un test orb pe reactivi.
  2. 5.1.2. După răcire, se adaugă 1O ml acid sulfuric (3.2.) şi se lasă din nou în baia de apă la 55°C timp de 30 minute
  3. 5.1.3. Se pune flaconul într-o baie de gheaţă şi se adaugă cu grijă 20 ml apă (3.3).
  4. 5.1.4. Se adaugă o porţiune de 2 ml soluţie permanganat de potasiu 7% (3.4) până când soluţia rămane colorată. Se pune din nou în baia de apă la 55°C pentru încă 15 minute.
  5. 5.1.5. Se adaugă 4 ml soluţie peroxodisulfat de dipotasiu (3.6). Se continuă încălzirea în baie de apă la 55 °C pentru 30 minute
  6. 5.1.6. Se lasă la răcit şi se transferă conţinutul flaconului într-un balon cotat de 100 ml. Se clăteşte vasul cu 5 ml clorură de hidroxilamoniu (3.5) şi apoi se clăteşte de patru ori cu 10 ml apă (3.3). Soluţia trebuie să fie complet decolorată. Se aduce la semn cu apă (3.3).
2. 5.2. Determinare
  1. 5.2.1. Se pun 10 ml soluţie test (5.1.6) într-un vas de sticlă pentru determinarea mercurului în vapori reci (4.2). Se diluează cu 100 ml apă (3.3) şi consecutiv cu 5 ml acid sulfuric (3.2) şi 5 ml soluţie diclorură de staniu (3.7). Se amestecă după fiecare adăugare. Se aşteaptă 30 de secunde pentru reducerea tuturor ioniilor de mercur la stare metalică şi se face o citire („n”).
  2. 5.2.2.
6.

Se pune vată de sticlă impregnată cu diclorură de paladiu (3.9) între vasul de reducere a mercurului şi cuva de curgere a instrumentului (4.2). Se repetă 5.2.1. şi se înregistrează citirea. Dacă citirea nu este zero, mineralizarea nu a fost completă şi analiza trebuie repetată.

CALCUL

Fie:

m = masa (în miligrame) a probei pentru testare

n = cantitatea de mercur (în µg) citită pe instrument

Cantitatea de mercur, exprimată ca mercur, în procente de masă, se calculează cu formula:

% mercur = n

m
7. NOTE
8. REPETABILITATE (ISO 5725)

În cazul unei concentraţii de mercur de 0,007%, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe acceşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,00035%

ANEXA nr. 24

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU SULFURI ALCALINE ŞI

ALCALINO- PĂMÂNTOASE

1.
2.
3.
4.

4.1.

4.2.

4.3.

4.4.

4.5.

4.6.

4.7.

4.8.

4.9.
5.

5.1.

5.2.

5.3.

5.4.
6.

6.1.

6.1.1.

6.1.2.

6.1.3.

SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea sulfurilor prezente în produsele cosmetice. Prezenţa tiolilor sau a altor agenţi reducători (inclusiv sulfiţii) nu interferează.

DEFINIŢIE

Concentraţia sulfurilor determinată prin această metodă se exprimă ca procente masice de sulf. PRINCIPIU

După acidifierea mediului, hidrogenul sulfurat este antrenat într-un curent de azot şi apoi fixat sub formă de sulfură de cadmiu. Aceasta se filtrează şi se clăteşte şi apoi este determinată iodometric.

REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică. Acid clorhidric concentrat, d/0= 1,19 g/ml.

Tiosulfat de sodiu, soluţie standard O,1 M Iod, soluţie standard 0,05 M

Sulfură disodică Diacetat de cadmiu

Amoniac concentrat, d/0= 0,90 g/ml.

Soluţia amoniacală de diacetat de cadmiu: se dizolvă 10 g diacetat de cadmiu (4.5) în cca. 50 ml apă. Se adaugă amoniac (4.6) până când precipitatul se redizolvă (de ex. aproximativ 20 ml). Se aduce la 100 ml cu apă.

Azot

Soluţie de amoniac M APARATURĂ

Echipament uzual de laborator

Balon cu fund rotund şi trei gâturi rodate standard de 100ml

Două flacoane conice de 150 ml cu gât rodat, echipate cu un dispozitiv alcătuit dintr-o tub plonjor şi o ţeavă de ieşire laterală pentru eliminarea gazelor antrenate.

Pâlnie cu tijă lungă

PROCEDEU

Antrenarea sulfurilor

Se ia o probă pentru testare care nu a fost deschisă anterior. Se cântăreşte cu precizie în balonul cu fund rotund (5.2) o cantitate ("m") (exprimată în grame) de produs corespunzând la nu mai mult de 30 mg ioni sulfură (5.2). Se adaugă 60 ml apă şi 2 picături lichid antispumant .

Se transferă 50 ml soluţie (4.7) în fiecare dintre cele două flacoane conice (5.3.)

Se fixează pâlnia picurătoare, tubul plonjor şi ţeava de ieşire pe balonul cu fund rotund (5.2). Se conectează ţeava de ieşire la flacoanele conice (5.3) montate în serie prin intermediul unor ţevi de PVC.

6.1.4.

6.1.5.

6.1.6.

6.1.7.

6.1.8.

6.2.

6.2.1.

6.2.2.

6.2.3.

6.2.4.

6.2.5.
7.

N B: Aparatul de antrenare trebuie să fie treacă de următorul test de etanşeitate: simulând condiţiile de testare, se înlocuieşte produsul care urmează să fie determinat în 10 ml soluţie de sufură (preparată la 4.4) conţinând "X mg" de sulfură (determinată iodometric).Fie "Y" numărul de miligrame de sulfură găsit la sfârşitul acestei operaţii. Diferenţa dintre cantitatea "X" şi cantitatea "Y" nu trebuie să depăşească 3%.

Se trece curent de azot (4.8) prin interior timp de 15 minute, cu un debit de două bule pe secundă, în vederea eliminării aerului conţinut în balonul cu fund rotund (5.2.)

Se încălzeşte balonul cu fund rotund la 85 ± 5°C.

Se opreşte curentul de azot (4.8) şi se adaugă 40 ml de acid clorhidric (4.1) picătură cu picătură.

Se porneşte din nou curentul de azot (4.8) atunci când aproape tot acidul a fost transferat, lăsând un pat de lichid minim pentru a preveni scăpările de hidrogen sulfurat.

Se opreşte încălzirea după 30 minute. Se lasă flaconul (5.2)să se răcească şi se continuă trecerea curentului de azot (4.8) prin interior pentru cel puţin o oră şi jumătate.

Titrare

Se filtrează sulfura de cadmiu printr-o pâlnie cu tijă lungă (5.4).

Se clătesc flacoanele conice (5.3) mai întâi cu soluţie amoniacală (4.9) şi se toarnă în filtru. Apoi se clăteşte cu apă distilată şi se foloseşte apa pentru a spăla precipitatul reţinut de filtru.

Se completează apa de spălare a precipitatului cu 100 ml apă.

Se pune hârtie de filtru în primul flacon conic care conţine precipitatul. Se adaugă 25 ml ("n1") soluţie de iod (4.3), cca. 20 ml acid clorhidric (4.1) şi 50 ml apă distilată.

Se determină excesul de iod folosind soluţie de tiosulfat de sodiu ("n2") (4.2). CALCUL

Conţinutul de sulfură al probei, exprimat ca sulf, în procente masice, se calculează cu următoarea formulă:

% sulfura 32(n1x1– n2x2)

20m

unde:

n1 = numărul (în mililitrii) de soluţie standard de iod (4.3) folosit x1 = molaritatea acestei soluţii

n2 = numărul (în mililitrii) de soluţie standard de tiosulfat de sodiu (4.2) x2= molaritatea acestei soluţii

m = masa (în grame) a probei pentru testare
8. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de sulfură de cca 2% (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,2 % (mim).

ANEXA nr.25

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU a- MONO GLICERIL 4-AMINOBENZOAT

A. IDENTIFICARE
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Această metodă reglementează identificarea alfa – mono (gliceril 4-aminobenzoatului şi identificarea etil 4- aminobenzoatul (benzocaină : INN) ce poate fi prezent ca impuritate.
2. 2. PRINCIPIU
  
  Această identificare este făcută prin cromotografie în strat subţire pe silicagel cu un indicator de fluorescenţă şi detecţia grupului de amine primare libere prin formarea de unui colorant diazo pe placă.
3. 3. REACTIVI
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 3.1. Amestec solvent: ciclohexan/ 2-propanol / diclormetan stabilizat 48 / 64 / 9 (v/v/v).
  2. 3.2. Solvent de developare: gazolină (40-60) /benzen/ acetonă/ soluţie hidroxid de amoniu (NH3 minim 25%): 35 I 35 I
    
    35 I 1 (v/v/v/v).
  3. 3.3. Soluţie de developare:
    1. (a) azotit de sodiu: lg în 100 ml acid clorhidric lM (preparat imediat înainte de folosire).
    2. (b) 2-naftol: 0,2 g în 100 ml de hidroxid de potasiu lM
  4. 3.4. Soluţii standard:
    
    alfa-monogliceril 4-aminobenzoat: 0,05g în 100 ml solvent amestecat 3.1 etil 4-aminobenzoat: 0,05g în 100 ml solvent amestecat 3.1
  5. 3.5. Plăci cu silicagel 60 F254, 0,25 mm grosime, 200 mm x 200 mm
4. 4. APARATURĂ
  1. 4.1. Aparatura uzuală pentru cromatografie în strat subţire
  2. 4.2. Vibrator ultrasonic.
  3. 4.3. Filtru Millipore FH 0,5 µm ori echivalent
5. 5. PROCEDEU
  1. 5.1. Prepararea probei
    
    Se cântăresc 1,5 g produs de analizat într-un balon cotat cu dop de 1O ml. Se aduce la semn cu solvent (3.1). Se închide şi se lasă pentru o oră la temperatura camerei în într-un vibrator ultrasonic (4.2). Se filtrează printr-un filtru Millipore (4,3), şi se foloseşte filtratul pentru cromotagrafiere.
  2. 5.2. Cromatografiere în strat subţire
    
    Se pipetează pe placă (3.5) câte 10 µl soluţie probă (5.1) şi din fiecare soluţie standard (3.4).
    
    Se developează cromatograma până la o înălţime de 150 mm într-un tanc saturat anterior cu solvent 3.2. Se lasă placa să se usuce la temperatură ambiantă.
  3. 5.3. Developare
    1. 5.3.1. Se observă placa în lumină UV la 254 nm.
    2. 5.3.2. Se pulverizează placa complet uscată cu soluţie 3.3 (a).
Se lasă să se usuce la temperatura camerei pentru 1 minut şi imediat se pulverizează cu soluţie 3.3. Se usucă placa într-o etuvă la 60°C. Spoturile ce apar au o culoare oranj. Alfa-monoglicerii 4-aminobenzoat: Rf 0.07; etil 4- aminobenzonat: Rf 0,5.
B. DETERMINARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează determinarea alfa monogliceril-(4-aminobenzoatul)ului. Se determină de asemenea etil-4-aminobezoatul. Nu se poate determina mai mult de 5% (mim) alfa-mono-gliceril 4-aminobenzoat şi mai mult de 1% (mim) etil- 4-aminobenzoat.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de alfa-mono-gliceril 4-aminobenzoat şi de etil- 4-aminobenzoat măsurat prin această metodă este exprimat în procente masice (% mim) de produs.
3. PRINCIPIU

Produsul de analizat este suspendat în metanol şi după un tratament adecvat al probei este determinat pnn cromatografie de lichide de înaltă performanţă (HPLC).

4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică şi trebuie să fie adecvaţi pentru HPLC.

4.1. Metanol
4.2. Ortofosfat diacid de potasiu (KH2PO4)
4.3. Diacetat de zinc (Zn (CH3COO)2• 2H2O
4.4. Acid acetic (d/0 = 1,05)
4.5. Hexacianoferat de tetrapotasiu (Ki(Fe(CN)6) • 3H2O)
4.6. Etil 4-hidroxibenzoat
4.7. Alfa monogliceril 4-aminobenzoat
4.8. Etil 4-aminobenzoat
4.9. Soluţie tampon de fosfat (0,02M): se dizolvă 2,72 g ortofosfat diacid de potasiu (4.2) într-un litru de apă
4.10. Eluent: soluţietampondefosfat(4,9)/metanol(4.l) 61 /39 (v/v)

Compoziţia fazei mobile poate fi schimbată în scopul de a obţine un factor de resoluţie R2l ,5.

R = 2d' R2-R1

W1 + W2

unde:

R1 şi R2 = timpii de retenţie, în minute, ai picurilor

WI şi W2 = lăţimea picurilor la jumătatea înălţimii, în milimetrii

d' = viteza de înregistrare a graficului, în milimetri per minut
4.11. Soluţie stoc de alfamonogliceril 4-aminobenzoat: într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc cu precizie 40 mg alfamonogliceril 4-aminobenzoat. Se dizolvă în 40 ml metanol (4.1). Se aduce la semn cu soluţie tampon (4.9) şi se amestecă.
4.12. Soluţie stoc de etil 4-aminobenzoat: într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc cu precizie 40 mg etil 4- aminobenzoat. Se dizolvă în 40 ml metanol (4.1). Se aduce la semn cu soluţie tampon (4.9) şi se amestecă.
4.13. Soluţie standard intern: într-un balon cotat de 100 ml se cântăresc cu precizie 5 mg etil 4-hidroxibenzoat. Se dizolvă în 40 ml metanol (4.1). Se aduce la semn cu soluţie tampon (4.9) şi se amestecă.

4.14. Soluţii standard: se prepară patru soluţii standard prin dizolvarea în 100 ml eluent (4.10) conform tabelului de mai

JOS:

	Alfa monogliceril 4-aminobenzoat		Etil 4-aminobenzoat		Etil 4-hidroxibenzoat
	µg/ml (*)	ml(4.11)	µg/ml (*)	ml (4.12)	µg/ml (*)	ml(4.13)
I	8	2	8	2	50	10
II	16	4	12	3	50	10
III	24	6	16	4	50	10
IV	40	10	20	5	50	10

(!)Aceste valori sunt date ca o indicaţie şi corespund la mase exacte din 4.11, 4.12 şi 4.13.

NB: aceste soluţii pot fi preparate în moduri diferite.

4.15 .Soluţie Carrez I: se dizolvă 26,5 g de hexacianoferat de tetrapotasiu (4.5) în apă şi se aduce la volum de 250 ml.

4.16. Soluţie Carrez II: se dizolvă 54,9 g de diacetat de zinc (4.3) şi 7,5 ml acid acetic (4.4) în apă şi se aduce la volum de 250 ml.

4.17 .Merck Lichrosorb RP-18, sau echivalent, cu dimensiunea medie a particulelor 5 µm.

5. APARATURĂ
1. 5.1. Echipamenet uzual de laborator.
2. 5.2. Echipament pentru cromatografia de înaltă performanţă cu detector UV cu lungime de undă variabilă şi cameră termostatată setată la 45°C.
3. 5.3. Coloană de oţel inoxidabil: lungime 250 mm, diametru interior 4,6 mm; umplutură Lichrosorb RP-18 (4.17).
4. 5.4. Baie ultrasonică.
6. PROCEDEU
1. 6.1. Preparare probă
  1. 6.1.1. Se cântăreşte cu precizie 1g de probă într-un pahar de 100 ml şi se adaugă 1O ml metanol (4.1).
  2. 6.1.2. Se pune paharul în baia ultrasonică (5.4) timp 20 de minute pentru a se obţine o suspensie. Se transferă cantitativ suspensia astfel obţinută într-un balon cotat de 100 ml cu nu mai mult de 75 ml de eluant (4.1O).
    
    Se adăugă succesiv 1 ml soluţie Carrez I (4.15) şi 1 ml soluţie Carrez li (4.16) şi se amestecă după fiecare adăugare. Se aduce la semn cu eluant (4.10),se reamestecă şi se filtrează printr-o hârtie de filtru cutată.
  3. 6.1.3. Se pipetează 3,0 ml din filtratul obţinut la 6.1.2. şi 5,0 ml soluţie standard intern (4.13) într-un balon cotat de 50 ml. Se aduce la semn cu eluant (4.10) de şi se amestecă. Se foloseşte soluţia astfel obţinută pentru realizarea analizei cromatografice descrisă la 6.2.
2. 6.2. Cromatografiere
  1. 6.2.1. Se reglează debitul fazei mobile (4.1O) la 1,2 ml/min şi se setează temperatura coloanei la 45°C.
  2. 6.2.2. Se setează detectorul (5.2) la 274 nm.
  3. 6.2.3. Cu o microseringă se injectează cel puţin de două ori 20 µl de soluţie (6.1.3) în cromatografşi se măsoară suprafaţa picului.
3. 6.3. Curba de etalonare
  1. 6.3.1. Se injectează 20 µl din fiecare dintre soluţiile standard (4.1.4) şi se măsoară suprafaţa picului.
  2. 6.3.2. Pentru fiecare concentraţie se calculează raportul dintre suprafeţele vârfurilor pentru alfamonogliceril 4- aminobenzoat şi suprafeţele vârfurilor pentru standardul intern.
    
    Se trasează acest raport pe abscisă iar pe ordonată raportul maselor corespunzătoare.
  3. 6.3.3. Se procedează în acelaşi mod pentru etil 4-hidroxibenzoat.
7. CALCUL
1. 7.1. Din curba de etalonare obţinută la 6.3. se citesc raporturile de mase (RPl, RP2), corespunzând cu raporturile dintre suprafeţele picurilor calculate la 6.2.3, unde:
  
  RPl = masă alfamonogliceril 4-aminobenzoat / masă etil 4-hidroxibenzoat RP2 = masă etil 4-aminobenzoat / masă etil 4-hidroxibenzoat
2. 7.2. Din raportul de mase obţinute în acest mod se calculează conţinutul de alfamonogliceril 4-aminobeanzoat şi respectiv etil 4-aminobenzoat, ca procente masice (% mim) cu ajutorul formulelor:
  
  Rp % (m / m) alfa – monogliceril 4 – aminobenzoat = RP1 x 9
  
  6p
  
  RP % (m / m) etil 4 – aminobenzoat = RP2 x 9
  
  6p
  
  q = cantitatea de etil 4-aminobenzoat (standard intern) cântărită, în miligrame, în 4.12 p = cantitatea de probă, în grame, cântărită în 6.1.1
8. REPETABILITATE (ISO 5725)
9. NOTE
1. 9.1. Înainte de efectuarea unei analize, se verifică dacă proba conţine substanţe care ar fi pasibile să se suprapună pe cromatogramă peste picul standardului intern (etil 4-aminobenzoat).
2. 9.2. Pentru a verifica absenţa oricărei interferenţe, se repetă determinarea prin schimbarea proporţiei de metanol în faza mobilă cu 10% relativ .

ANEXA nr. 26

METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU CLORBUTANOL

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea clorbutanolului ( denumire conform INN) la o concentraţie maximă de 0,5% (m/m) în orice produs cosmetic, cu excepţia aerosolilor.
2. DEFINIŢIE

Conţinutul de clorbutanol măsurat prin această metodă este exprimat în procente masice % (m/m) de produs.
3. PRINCIPIU

După un tratament adecvat al produsului de analizat determinarea este realizată prin cromatografie de gaze folosind 2,2,2-tricloretanol ca standard intern.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
1. 4.1. Clorbutanol (1,1,1-triclor-2-metilpropan-2-ol)
2. 4.2. 2,2,2-tricloretanol
3. 4.3. Etanol absolut
4. 4.4. Soluţie standard de clorbutanol: 0,025g în 100 ml etanol (4.3) (m/v)
5. 4.5. Soluţie standard de 2,2,2-tricloretanol: 4 mg în 100 ml etanol (4.3) (m/v)
5. APARATURĂ
1. 5.1. Echipament uzual de laborator.
2. 5.2. Cromatograf de gaze cu detector cu electroni, Ni 63.

6. PROCEDEU

6.1. Preparare probă

Se cântăreşte cu precizie între O,1 şi 0,3 g ("p"g) de probă. Se pune într-un balon cotat de 100 ml. Se dizolvă în etanol (4.3), se adaugă 1ml soluţie standard intern (4.5) şi se aduce la semn cu etanol (4.3).

6.2. Condiţii pentru cromatografia de gaze

6.2.1. Condiţiile de operare trebuie să realizeze un factor de rezoluţie R2l ,5:

unde:

R1 şi R2= timpii de retenţie, în minute, ai picurilor

W1 şi W2= lăţimea picurilor la jumătatea înălţimii, în milimetrii

d' = viteza de înregistrare a graficului, în milimetrii per minut

6.2.2. Ca exemple, următoarele condiţii de operare fumizează rezoluţia necesară:

Coloană	I	II
Material	Sticlă	Oţel inoxidabil
Lungime	1,80 m	3m
Diametru	3mm	3mm
Fază staţionară	10% Carbolax 20 M TPA pe	5% OV 17 pe Chromosorb
	Gaschrom Q 80-100 mesh	WAW DMCS 80-100 mesh
Conditionare	2 la 3 zile la 190 °C
Temperaturi:
– injector	200°c	150°C
– coloană	150°C	100°c
– detector	200°c	150°C
Gaz purtător	Azot	Argon I metan (95 / 5 v/v)
Debit	35 ml/min	35 ml/min

6.3. Curbă standard

Folosind 5 baloane cotate de 100 ml, se adaugă 1 ml soluţie standard (4.5) şi respectiv 0,2, 0,3, 0,4, 0,5 şi 0,6 ml soluţie 4.4, se aduce la semn cu etanol (4.3) şi se amestecă. Se injectează 1 µI din fiecare din aceste soluţii în cromatograf în conformitate cu condiţiile de operare descrise în 6.2.2. şi se construieşte o curbă de etalonare prin trasarea pe abscisă a raportului dintre masa de clorbutanol şi cea de 2,2,2-tricloretanol şi pe ordonată raportul suprafeţelor picurilor corespondente.

6.4. Se injectează 1 µl soluţie obţinută la 6.1. şi se procedează în conformitate cu condiţiile descrise la 6.2.2.

7. CALCUL
% clorbutanol (m / m) =
8. REPETABILITATE (ISO 5725)

aX 102

p X 106

= a

p X 104

Pentru un conţinut de clorbutanol de 0,5% (m/m) diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie sp depăşească 0,01%.

Notă

Dacă rezultatul este egal cu sau depăşeşte concentraţia maxim admisă este necesară verificarea absenţei interferenţelor.

ANEXA nr. 27

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU CHININĂ ÎN PRODUSELE PENTRU

ÎNGRIJIREA PĂRULUI
1. A. IDENTIFICARE
  1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
    
    Aceasta este metoda reglementată pentru identificarea şi determinarea cantitativă a chininei în şampoane şi loţiunile pentru păr.
  2. 2. PRINCIPIU
    
    Identificarea este realizată prin cromatografie în strat subţire pe silicagel. Detecţia chininei este realizată prin fluorescenţa albastră a chininei în condiţii acide la 360 nm.
    
    Pentru confirmare ulterioară, fluorescenţa poate fi eliminată prin vapori de brom, şi vaporii de amoniac vor determina apariţia unei fluorescenţe gălbui.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    1. 3.1. Plăci cu silicagel, fără indicatori fluorescenţi, 0,25 mm grosime, 200 mm x 200 mm.
    2. 3.2. Solvent de developare: toluen/ dietileter /diclormetan/ dietilamină 20 / 20 / 20 / 8 (v/v/v/v)
    3. 3.3. Metanol
    4. 3.4. Acid sulfuric (96%; d/0 =1,84)
    5. 3.5. Dietileter
    6. 3.6. Agent de developare: se adaugă cu grijă 5 de acid sulfuric (3.4) la 95 ml dietileter (3.5) într-un recipient răcit.
    7. 3.7. Brom
    8. 3.8. Soluţie hidroxid de amoniu (28%; d/0 = 0,90)
    9. 3.9. Chinină, anhidră
    10. 3.10. Soluţie standard: se cântăresc cu precizie 100,0 mg chinină anhidră (3.9) într-un balon cotat şi se dizolvă în 100 mg metanol (3.3).
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Echipament uzual pentru cromotografie în strat subţire.
    2. 4.2. Baie ultrasonică.
    3. 4.3. Filtru Millipore, FH 0,5 µm sau echivalent cu echipament de filtrare adecvat.
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. Preparare probă
      
      Într-un balon cotat de 100 ml se cântăreşte cu precizie o cantitate de probă ce poate conţine cca. I 00 mg chinină, se dizolvă şi se aduce la semn cu metanol.
      
      Se astupă balonul şi se lasă pentru o oră la temperatura camerei într-un vibrator ultrasonic. Se filtrează şi se foloseşte filtratul pentru cromatografie.
    2. 5.2. Cromatografiere în strat subţire
      
      Se pipetează 1,0 µl soluţie standard (3.10) şi 1,0 µl soluţie probă (5.1) pe placa cu silicagel (3.1). Se developează cromatograma pe o distanţă de 150 mm folosind solvent 3.2 într-un tanc saturat anterior cu solvent (3.2).
    3. 5.3. Developare
      1. 5.3.1. Se usucă placa la temperatura camerei
      2. 5.3.2. Se pulverizează cu reactivul 3.6.
      3. 5.3.3. Se lasă placa la uscat pentru o oră la temperatura camerei.
      4. 5.3.4. Se observă în lumina unei lampi UV reglată la o lungime de undă de 360 nm. Chinina apare ca un spot fluorescent albastru intens.
        
        Ca exemplu tabelul de mai jos indică valorile Rf ale principalilor alcaloizi derivaţi din chinină când se developează cu solvent 3.2.
        
        Alcaloid
        
        Rf
        
        Chinină
        
        0,20
        
        Chinidină
        
        0,29
        
        Cinconină
        
        0,33
        
        Cinconidină
        
        0,27
        
        Hidrochinidină
        
        O,17
      5. 5.3.5. Pentru confirmarea ulterioară a prezenţei chininei, placa este expusă pentru cca. o oră la vapori de brom (3.7). Fluorescenţa dispare. Când aceaşi placă este expusă la vapori de amoniac (3.8), spoturile reapar cu o culoare maro, şi când placa este examinată din nou sub lumină UV la 360 nm se poate observa o fluorescenţă gălbuie.
2. B. DETERMINARE
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea chininei. Poate fi utilizată pentru a determina concentraţia maximă admisă de 0,5% (mim) în şampoane şi 0,2 % în loţiunile pentru păr.
  1. 2 DEFINIŢIE
    
    Conţinutul de chinină determinat prin această metodă este exprimat în procente masice (% mim) de produs.
  2. 3 PRINCIPIU
  După un tratament adecvat al produsului de analizat, determinarea este realizată prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă (HPLC)
  
  4
  
  4.1
  
  4.2.
  
  4.3
  
  4.4
  
  4.5.
  
  4.6
  4.8.
  
  4.9.
  
  4.10.
  
  REACTIVI
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică şi adecvaţi HPLC.
  
  .Acetonitril
  
  Fosfat diacid de potasiu (KH2PO4)
  
  .Acid ortofosforic (85%; d/0 = 1,7)
  
  .Bromură de tetrametilamoniu Chinină, anhidră
  
  .Metanol
  
  .Soluţie acid ortofosforic (0,1 M): se cântăresc 11,53 g acid ortofosforic (4.3) şi se dizolvă în 1 OOO ml apă într-un balon cotat.
  
  Soluţie fosfat diacid de potasiu (O,1 M): se cântăresc 13,6 g fosfat diacid de potasiu (4.2) şi se dizolvă în 1 OOO ml apă într-un balon cotat.
  
  Soluţie bromură de tetrametilamoniu: se dizolvă 15,40 g bromură de tetrametilamoniu în 1 OOO ml apă într-un balon cotat.
  
  Eluent: acid ortofosforic (4.7) / fosfat diacid de potasiu (4.8) / bromură de tetrametilamoniu (4.9) /apă/ acetonitril (4.1) 10 / 50 / 100 / 340 / 90 (v/v/v/v/v)
  
  Compoziţia acestei faze mobile poate fi schimbată în scopul de a obţine un factor de rezoluţie R21,5
  
  unde:
  
  R1 şi R2= timpii de retenţie, în minute, ai picurilor
  
  W1 şi W2= lăţimea picului la jumătate înălţimii, în milimetrii
  
  d' = viteza de înregistrare a graficului, în milimetrii per minut
  1. 5. APARATURĂ
    1. %0.1 Echipament uzual de laborator.
    2. %0.2 Baie ultrasonică.
  2. 6. PROCEDEU
    1. 6.1 Preparare probă
      
      Într-un balon cotat de 100 ml se cântăreşte cu precizie o cantitate suficientă de produs pentru a conţine 10,0 mg chinină anhidră, se adaugă 20 ml metanol (4.6) şi se pune balonul într-o baie ultrasonică (5.2) pentru 20 minute. Se aduce la semn cu metanol (4.6). Se amestecă soluţia şi apoi se filtrează o porţiune (5.5).
    2. 6.2 Cromatografiere
      
      Debit: 1,0 ml/min.
      
      Lungime de undă pentru detector (5.3): 332 nm. Volum de injectare: 10 µl din soluţia filtrată (6.1) Măsurare: suprafaţa picului.
      
      6.3. Curbă de etalonare
      
      Se injectează de cel puţin 3 ori 10,0 µl din fiecare soluţie de referinţă (4.12), se măsoară suprafaţa picurilor şi se calculează suprafaţa medie pentru fiecare concentraţie.
      
      Se realizează curba de etalonare şi se verifică ca aceasta să fie rectilinie.
  3. 7. CALCUL
  4. 8. REPETABILITATE (ISO 5725)
  Pentru un conţinut de chinină anhidră de 0,5 % (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească 0,02%.
  
  Pentru un conţinut de chinină anhidră de 0,2 % (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească 0,01%.
  
  ANEXA nr. 28
  
  METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU SULFIŢI ANORGANICI ŞI SULFIŢI
  
  ACIZI
  
  SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Metoda reglementează identificarea şi determinarea a sulfiţilor anorganici şi sulfiţilor acizi în produsele cosmetice. Este aplicabilă numai produselor care au o fază apoasă sau alcoolică şi pentru concentraţii de până la 0,2% dioxid de sulf.
  1. A. IDENTIFICARE
    1. 1. PRINCIPIU
      
      Proba se încălzeşte în acid clorhidric şi dioxidul de sulf care se eliberează este identificat prin mirosul său sau prin efectul său asupra hârtiei indicatoare.
    2. 2. REACTIVI
      
      Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
      1. 2.1. Acid clorhidric (4M).
      2. 2.2. Hârtie iod-amidonată (iodat de poatsiu) ori echivalent.
    3. 3. APARATURĂ
      1. 3.1. Echipament uzual de laborator.
      2. 3.2. Flacon (25 ml) echipat cu un condensator de reflux scurt.
    4. 4. PROCEDEU
      1. 4.1. Se pun cca. 2,5 g probă în flacon (3.2) cu 10 ml de acid clorhdric (2.1)
      2. 4.2. Se amestecă şi se încălzeşte lpână a fierbere.
      3. 4.3. Se testează emisia de dioxid de sulf prin miros sau cu hârtie indicatoare (2.2).
  2. B. DETERMINARE
  1. 1. DEFINIŢIE
    
    Conţinutul de sulfit sau sulfit acid în probă determinat conform acestei metode este exprimat în procente masice de dioxid de sulf.
  2. 2. PRINCIPIU
    
    După acidifierea probei, dioxidul de sulf eliberat este distilat într-o soluţie de apă oxigenată. Acidul sulfuric format este titrat cu o soluţie de hidroxid de sodiu standardizată.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    1. 3.1. Apa oxigenată 0,2% (m/v). Se prepară zilnic.
    2. 3.2. Acid ortofosforic (d/5= 1,75)
    3. 3.3. Metanol
    4. 3.4. Soluţie standardizată de hidroxid de sodiu (0,01 M)
    5. 3.5. Azot
    6. 3.6. Indicator: amestec 1 : 1 (v/v) de roşu de metil (0,03% m/v în etanol) şi albastru de metilen (0,05% m/v în etanol). Se filtrează soluţia.
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Echipament uzual de laborator
    2. 4.2. Aparatură de distilare (vezi figura).
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. În balonul de distilare A (vezi figura) se cântăresc cu precizie cca. 2,5 g probă.
    2. 5.2. Se adaugă 60 ml apă şi 50 ml metanol (3.3) şi se amestecă.
    3. 5.3. Se pun 10 ml apă oxigenată (3.1), 60 ml apă şi câteva picături de indicator (3.6) în colectorul de distilare D (vezi figura). Se adaugăi căteva picături de hidroxid de sodiu (3.4) până la virarea în verde a indicatorului.
    4. 5.4. Se repetă 5.3. pentru flaconul de spălare E (vezi figura)
    5. 5.5. Se asamblează aparatura şi se reglează debitul de azot (3.5) la circa 60 bule per minut.
    6. 5.6. Se pun 15 ml acid ortofosforic (3.2) din pâlnie în balonul de distilare A.
    7. 5.7. Se încălzeşte rapid până la fierbere şi apoi se fierbe uşor la foc mic pe o perioadă totală de 30 minute;
    8. 5.8. Se detaşează colectorul de distilare D. Se clăteşte tubul şi apoi se titrează soluţie de hidroxid de sodiu (3.4) până la virarea în verde a indicatorului (3.6)
  6. 6. CALCUL
  Se calculează conţinutul de sulfit sau sulfit acid, în procente masice, cu formula:
  
  % m Im dioxid de sulf = 32
  
  unde:
  
  M = concentraţie molară a soluţiei de hidroxid de sodiu
  - • MV m
  V = volum de hidroxid de sodiu (3.4) necesar pentru titrare (5.8), în mililitri m = masa probei (5.1), în grame.
  
  7 REPETABILITATE (ISO 5725)
  
  Pentru un conţinut de 0,2% mim dioxid de sulf diferenţa dintre două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să fie mai mare de 0,006%.
  
  Aparatura de distilare a dioxidului de sulf în conformitate cu Tanner
  
  Toate dimensiunile sunt în mm.
  
  o
  
  IO
  
  N
  
  "‘
  
  ANEXA nr. 29
  
  METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU CLORAŢI Al METALELOR ALCALINE
  
  SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Metoda reglementează identificarea şi determinarea cloraţilor metalelor alcaline în pastele de dinţi şi alte produse cosmetice.
  1. A. IDENTIFICARE
    1. 1. PRINCIPIU
      
      Cloraţii sunt separaţi de alţi halogenaţi prin cromatografie în strat subţire şi identificaţi prin oxidarea iodurii cu formare de iod.
    2. 2. REACTIVI
      
      Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
      1. 2.1. Soluţii de referinţă: soluţii apoase de clorat, bromat şi iodat de potasiu (0,2% m/v) proaspăt preparate.
      2. 2.2. Solvent de developare: soluţie amoniacală (28% m/v) /acetonă/ butanol (60 / 130 / 30 v/v/v)
      3. 2.3. Iodură de potasiu, soluţie apoasă (5% m/v)
      4. 2.4. Soluţie de amidon (1 la 5% m/v)
      5. 2.5. Acid clorhidric (lM)
      6. 2.6. Plăci pentru cromatografie în strat subţire cu celuloză, gata preparate (0,25 mm)
    3. 3. APARATURĂ
      
      Echipament normal pentru cromatografia în strat subţire.
    4. 4. PROCEDEU
      1. 4.1. Se extrage circa 1g de probă cu apă, se filtrează şi diluează la cca. 25 ml.
      2. 4.2. Se pipetează 2 µl de soluţie (4.1) pe placă (2.6) împreună cu 2 µl porţiuni din fiecare din cele trei soluţii de referinţă (2.1).
      3. 4.3. Se pune placa într-un tanc şi se developează prin cromatografie ascendentă circa trei sferturi din lungimea plăci (2.6) cu solvent 2.2.
      4. 4.4. Se scoate din tanc şi se lasă să se evaporeze solventul (NB: aceasta poate dura până la 2 ore)
      5. 4.5. Se pulverizează placa cu iodură de potasiu (2.3) şi se lasă la uscat pentru cca. 5 minute
      6. 4.6. Se pulverizează placa cu soluţie de amidon (2.4) şi se lasă la uscat pentru cca. 5 minute
      7. 4.7. Se pulverizează placa cu acid clorhidric (2.5)
    5. 5. EVALUARE
    Halogenaţi
    
    Rf
    
    Iodat
    
    0-c-0,2
    
    Bromat
    
    0,5 -c- 0,6
    
    Clorat
    
    0,7 -c- 0,8
    
    Dacă cloratul este prezent ,un spot albastru (posibil un spot maro) va apărea după o jumătate de oră cu o valoare Rf de aproximativ 0–,7'p–ân–ă –la,0,8. –'––- ––––-
    
    Trebuie remarcat faptul că bromaţii şi iodaţii dau reacţie imediată. Trebuie avut grijă a nu se confunda spoturile de la bromaţi şi cloraţi.
  2. B. DETERMINARE
  1. 1. DEFINIŢIE
    
    Conţinutul de clorat din probă determinat conform acestei metode este exprimat în procente masice de clorat.
  2. 2. PRINCIPIU
    
    Cloratul este redus de pulberea de zinc în condiţii acide. Clorura formată este măsurată prin titrare potenţiometrică folosind o soluţie de nitrat de argint. O determinare similară înainte reducerii permite determinarea posibilei prezenţe a halogenurilor.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    1. 3.1. Acid acetic, 80% (m/m)
    2. 3.2. Pulbere de zinc
    3. 3.3. Soluţie standard de azotat de argint (O,1 M)
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Echipament uzual de laborator
    2. 4.2. Potenţiometru echipat cu electrod indicator de argint.
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. Preparare probă
      
      Într-o eprubetă pentru centrifugă se cântăreşte cu precizie o cantitate "m" de aproximativ 2 g. Se adaugă cca. 15 ml acid acetic (3.1) şi se amestecă cu grijă. Se aşteaptă 30 minute şi se centrifughează 15 minute la 2000 rot/min. Se transferă soluţia supematantă într-un balon cotat de 50 ml. Se repetă centrifugarea de două ori prin adăugarea a 15 ml acid acetic (3.1) la reziduu. Se colectează soluţia conţinând clorat în acelaşi balon cotat. Se aduce la semn cu acid acetic (3.1).
    2. 5.2. Reducere clorat
      
      Se iau 20 ml soluţie 5.1. şi se adaugă 0,6 g pulbere de zinc (3.2). Se aduce la fierbere într-un balon echipat cu un tub condensator. După 30 minute de fierbere, se răceşte şi se filtrează. Se clăteşte balonul cu apă. Se filtrează şi se reuneşte filtratul cu apele de clătire.
    3. 5.3. Determinare clorură
      
      Se titrează 20 ml soluţie 5.2. cu azotat de argint (3.3.) prin folosirea potenţiometrului (4.2). Se titrează în acelaşi mod 20 ml soluţie 5.1. cu azotat de argint (5.3)
      
      NB: Dacă produsul conţine derivaţi de brom sau iod care pot elibera bromuri sau ioduri după reducere, curba de titrare va avea mai multe puncte de inflexiune. În acest caz volumul soluţiei titrate (3.3) corespunzând clorurii este diferenţa dintre ultimul şi penultimul punct de inflexiune.
  6. 6. CALCUL
    
    Conţinutul de clorat al probei(% m/m) este calculat cu formula:
    
    unde:
    
    Clorat (Clo-3 ) % m / m =
    
    20,9 (V – V') M
    
    m
    
    V = volumul în mililitrii, de soluţie de azotat de argint (3.3) folosit la titrarea soluţiei 5.2
    
    V' = volum în mililitrii, de soluţie de azotat de argint (3.3) folosit la titrarea a 20 ml de soluţie 5.1
    
    M = molalitatea soluţiei standard de azotat de argint (3.3) m = masa probei, în grame.
  7. 7. REPETABILITATE (ISO 5725)
  Pentru un conţinut de clorat de 3 până la 5% mim, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşiească 0,07% mim.
  
  ANEXA nr. 30
  
  METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU IODAT DE SODIU
  
  SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Metoda reglementează procedeul de identificare şi determinare a compoziţiei chimice a produselor cosmetice conţinând iodat de sodiu.
  1. A. IDENTIFICARE
    1. 1. PRINCIPIU
      
      Iodatul de sodiu este separat de alţi halogenaţi prin cromatografie în strat subţire şi identificat prin oxidarea iodurii cu formare de iod.
    2. 2. REACTIVI
      
      Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
      1. 2.1. Soluţii de referinţă: soluţii apoase de clorat, bromat şi iodat de potasiu (O,1% m/v) proaspăt preparate.
      2. 2.2. Solvent de developare: soluţie amoniacală 28% (m/v) /acetona/ butanol (60 / 130 / 30 v/v/v)
      3. 2.3. Soluţie apoasă de iodură de potasiu (5% m/v)
      4. 2.4. Soluţie de amidon (1până la 5% m/v)
      5. 2.5. Acid clorhidric (1M)
    3. 3. APARATURĂ
      1. 3.1. Plăci pentru cromatografie în strat subţire cu celuloză (0,25 mm) gata preparate.
      2. 3.2. Echipament normal pentru crtomatografie în strat subţire.
    4. 4. PROCEDEU
      1. 4.1. Se extrage cca. 1 g de probă cu apă, se filtrează şi se diluează la cca. 1O ml.
      2. 4.2. Se pipetează 2 µI din această soluţiei pe linia de bază a plăcii (3.1) împreună cu 2 µI porţiuni din fiecare dintre cele trei soluţii de referintă.
      3. 4.3. Se pune placa într-un tanc şi se developează prin cromatografie ascendentă circa trei sferturi din lungimea plăcii (2.6) cu solvent (2.2).
      4. 4.4. Se îndepărtează placa din tanc şi se lasă să se evapore solventul la temperatura ambiantă (NB: aceasta poate dura până la două ore)
      5. 4.5. Se pulverizează placa cu iodură de potasiu (2.3) şi se lasă să se usuce cca. de 5 minute.
      6. 4.6. Se pulverizează placa cu soluţie de amidon (2.4) şi se lasă să se usuce cca. de 5 minute
      7. 4.7. În final se pulverizează cu acid clorhidric (2.5)
    5. 5. EVALUARE
    Dacă iodatul este prezent un spot albastru (culoarea poate fi maro sau poate deveni maro dacă stă) va apărea imediat cu o valoare Rf de aproximativ O până la 0,2.
    
    Trebuie remarcat că bromaţii dau reacţii imediate la valori Rf de aproximativ 0,5 până la 0,6 iar cloraţii, după cca. 30 minute, la valori Rf de 0,7 respectiv 0,8.
  2. B. DETERMINARE
  1. 1. DEFINIŢIE
    
    Conţinutul de iodat de sodiu determinat conform acestei metode este exprimat ca procent masic de iodat de sodiu.
  2. 2. PRINCIPIU
    
    Iodatul de sodiu se dizolvă în apă şi este determinat prin intermediul cromatografiei de lichid de înaltă performanţă, folosind o coloană Cl 8 cu fază inversă şi o coloană cu schimbător de anioni înseriate.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică şi în special adecvaţi cromatografiei de lichide de înaltă performanţă (HPLC).
    1. 3.1. Acid clorhidric (4M)
    2. 3.2. Sulfit de sodiu apos, 5% m/v
    3. 3.3. Soluţie stoc iodat de sodiu: se prepară o soluţie stoc conţinând 50 mg iodat de sodiu per 100 ml apă.
    4. 3.4. Ortofosfat diacid de potasiu
    5. 3.5. Ortofosfat acid de disodiu • 2H20
    6. 3.6. Fază mobilă HPLC: se dizolvă 3,88 g ortofosfat diacid de potasiu (3.4) şi 1,19 g ortofosfat acid de disoidiu • 2 H20 (3.5) într-un litru de apă.
      
      pH-ul soluţiei rezultate este 6,2.
    7. 3.7. Hârtie indicatoare universală, pH 1-11.
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Aparatură de laborator obişnuită.
    2. 4.2. Hârtie de filtru circulară, diametru 110 mm, Schleicher şi Schull Nr. 575, sau echivalent.
    3. 4.3. Cromatograf de lichid de înaltă performanţă cu detector cu lungime de undă variabilă.
    4. 4.4. Coloane: lungime 120 mm; diametru interior: 4,6 mm; număr: două conectate în serie; prima coloană- NecleosilR 5 Cl 8 sau echivalent; a doua colană – VydacȘ -301-SB sau echivalent
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. Preparare probă
      1. 5.1.1. Probefluide (şampoane)
        
        Se cântăreşte cu precizie o probă pentru testare de aproximativ 1,0 g probă într-un cilindru gradat cu dop de sticlă sau un balon cotat.
        
        Se aduce la semn cu apă şi se amestecă. Dacă este necesar, se filtrează soluţia.
        
        Se determină iodatul din soluţie prin intermediul HPLC conform descrierii din secţiune 5.2.
      2. 5.1.2. Probe solide (săpunuri)
        
        Se ia o cotă parte din probă şi se cântăreşte cu precizie o probă pentru testare de cca. 1,0 g într-un cilindru gradat cu dop de sticlă. Se umple până la 50 ml cu apă şi se agită puternic timp de un minut. Se centrufughează şi se filtrează prin hârtie de filtru (4.1) sau se lasă amestecul să stea pentru cel puţin o noapte.
    2. 5.2. Cromatografiere
      
      Debit:1 ml/min.
      
      Lungime de undă a detectorului (4.2): 210 nm Volum de injectare: 10 µl.
      
      Măsurare : suprafaţa picului
    3. 5.3. Etalonare
      
      În baloane cotate de 50 ml se pipetează cu pipeta 1,0, 2,0, 5,0, 10,0, şi 20,0 ml soluţie stoc de iodat de sodiu (3,3). Se aduce la semn cu apă şi se amestecă.
      
      Soluţiile astfel obţinute conţin 0,01, 0,02, 0,05, O,1O, şi respectiv 0,20 mg iodat de sodiu per mililitru.
      
      Se injectează o porţiune de 10 µI din fiecare soluţie standard de iodat în cromatograful de lichide (4.2) şi se obţine o cromatogramă. Se determină suprafaţa picului pentru iodat şi se trasează o curbă prin relaţionarea suprafaţei picului cu concentraţia de iodat de sodiu.
  6. 6. CALCUL
    
    Se calculează conţinutul de iodat de sodiu, în procente masice (% mim), folosind formula:
    
    % (m Im) iodat de sodiu =
    
    10 m
    
    unde:
    
    m este masa, în grame, a probei de testare (5.1)
    
    V este volumul total a soluţiei probă, în mililitrii, obţinută conform descrierii de la 5.1
    
    c este este concentraţia, în miligrame per milimetru iodat de sodiu, obţinută din curba de etalonare (5.3).
  7. 7. REPETABILIATE (ISO 5725)
  Pentru un conţinut de iodat de sodiu de O,1% (m/m) diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşescă 0,002%.
  
  .8. CONFIRMARE
  1. 8.1. Principiu
    
    Într-o soluţie acidifiată a unui produs cosmetic, iodatul (103-) este redus la iod (I-) cu sulfit şi soluţia rezultată se investighează prin intermediul HPLC. Dacă un pic având un timp de retenţie corespunzător timpului de retenţie al iodatului dispare după tratament cu sulfit, picul original poate fi cel mai probabil atribuit iodatului.
  2. 8.2. Procedeu

Într-un balon cotat se pipetează o porţiune de 5 ml din soluţia probă obţinută conform descrierii de la punctul 5.I.Se ajustează pH-ul soluţiei la valoarea 3 ori mai mică cu acid clorhidric (3.1); hârtie indicatoare universală (3.7).

Se adaugă 3 picături de soluţie de sulfit de sodiu (3.2) şi se amestecă.

Se injectează o porţiune de 10 µI de soluţie în cromatograful de lichid (4.2)

Se compară această cromatogramă cu cromatograma obţinută conform descrierii de la punctul 5 pentru aceeaşi probă.

ANEXA nr. 31

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU AZOTATUL DE ARGINT ÎN PRODUSELE COSMETICE

A. IDENTIFICARE
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE.
  
  Această metodă reglementează identificarea azotatului de argint, ca argint, în produsele cosmetice apoase.
2. 2. PRINCIPIU
  
  Argintul este identificat prin precipitatul alb caracteristic format cu ionii de clorură.
3. 3. REACTIVI
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 3.1. Soluţie acid clorhidric, 2M
    1. 3.1.1. Soluţie amoniacală: se diluează soluţia concentrată de hidroxid de amoniu(d20 =0,88 g/ml) cu o cantitate egală de apă şi se amestecă.
  2. 3.2. Soluţie acid azotic, 2M
4. 4. APARATURĂ
  1. 4.1. Echipament uzual de laborator
  2. 4.2. Centrifugă
5. 5. PROCEDEU
  1. 5.1. Intr-o eprubetă pentru centifugă se adaugă, la aproximativ 1 g de probă, soluţie de acid clorhidric 2M (3.1), cu picătura, până la precipitarea completă; se amestecă şi se centrifughează.
  2. 5.2. Se elimină lichidul supematant şi se spală precipitatul o singură dată cu cinci picături de apă rece. Se aruncă apele de spălare.
  3. 5.3. Se adaugă în eprubeta pentru centrifugă o cantitate de apă egală cu cantitatea de precipitat. Se încălzeşte până la fierbere şi se agită.
  4. 5.4. Se centrifughează fiebinte; se elimină lichidul supernatant.
  5. 5.5. Precipitatului i se adaugă câteva picături de soluţie amoniacală (3.2); se amestecă şi centrifughează.
  6. 5.6. Pe o lamelă de sticlă la o picătură de lichid supernatant se adaugă câteva picături de soluţie acid azotic 2M (3.3).
  7. 5.7. Un precipitat alb indică prezenţa argintului.
B. DETERMINARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea azotatului de argint ca argint în produsele cosmetice folosite pentru vopsirea genelor şi sprâncenelor.
2. PRINCIPIU

Argintul este determinat în produs prin spectrometrie de absorbţie atomică.
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să aibă puritate analitică.
1. 3.1. Soluţie acid azotic, 0,02 M.
2. 3.2. Soluţii standard de argint
  1. 3.2.1. Soluţie standard de argint stoc, 1000 µg/ml în soluţie acid azotic 0,5 M („SpectrosoL” sau echivalent)
  2. 3.2.2. Soluţie standard de argint, 100 µg/ml; se pipetează cu 10 ml soluţie standard de argint stoc (3.2.1) într-un balon cotat de 100 ml. Se aduce la semn cu soluţie acid azotic 0,02M (3.1) şi se omogenizează. Această soluţie standard trebuie proaspăt preparată şi depozitată într-un flacon de sticlă de culoare închisă.
4. APARATURĂ
1. 4.1. Echipament uzual de laborator.
2. 4.2. Spectrofotometru de absorbţie atomică echipat cu lampă cu catod tubular de argint.
5. PROCEDEU
1. 5.1. Preparare probă
  
  Se cântăreşte cu precizie O,1 g („m” grame) de probă omogenă de produs. Se transferă cantitativ într-un balon cotat de l litru şi se aduce la semn cu soluţie acid azotic 0,02M (3.1) şi se omogenizează.
2. 5.2. Condiţii pentru spectrometria de absorbţie atomică Flacără: aer – acetilenă.
  
  Lungime de undă: 338,3 nm.
  
  Corecţie.fond: da
  
  Stare combustibil: sărac; pentru absorbanţă maximă, va fi necesară optimizarea înălţimii arzătorului şi a stărilor combustibilului.
3. 5.3. Etalonare
  1. 5.3.1. Într-o serie de baloane cotate de 100 ml se pipetează 1,0, 2,0, 3,0, 4,0 şi 5,0 ml de soluţie standard de argint (3.2.2). Se aduce la semn cu soluţie acid azotic 0,02M (3.1) şi se omogenizează. Aceste soluţii conţin 1,0, 2,0, 3,0, 4,0 şi respectiv 5,0 µg argint per mililitru.
  2. 5.3.2. Se măsoară absorbanţa soluţiei de acid azotic 0,02M şi se foloseşte valoarea obţinută drept concentraţie de argint zero pentru curba de etalonare. Se măsoară absorbanţa fiecarui standard de etalonare argint (5.3.1). Se trasează o curbă de etalonare prin punerea în relaţie a valorilor absorbanţei cu concentraţia de argint.
4. 5.4. Determinare
  
  Se măsoară absorbanţa soluţiei probă (5.1). De pe curba de etalonare se citeşte concentraţia de argint corespunzătoare valorii absorbţanţei obţinute pentru soluţia probă (calibrare).
6. CALCUL

Se calculează conţinutul de azotat de argint al probei, în procente masice (% mim), folosind următoarea formulă:

. 1 5748xc

% (m Im) azotat de argint=-‘–

10 x m

m = masa în grame a probei în analiză (5.1)

c = concentraţia de argint în soluţia probă (5.1), în micrograme per mililitru, obţinută de pe curba de etalonare .
7. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de azotat de argint de 4% (mim) diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel din aceiaşi probă nu trebuie să depăşească 0,05% (mim).

ANEXA nr. 32

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU BISULFURA DE SELENIU DIN

PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI

A. IDENTIFICARE
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
  
  Aceasta este metoda reglementată pentru identificarea bisulfurii de seleniu ca seleniu în şampoanele antimătreaţă.
2. 2. PRINCIPIU
  
  Seleniul este identificat prin culoarea caracteristică galben spre oranj produsă la reacţia cu uree şi iodură de potasiu.
3. 3. REACTIVI
  
  Toţi reactanţii trebuie să aibă puritate analitică.
  1. 3.1. Acid azotic, concentrat (d20 = 1,42 g/ml).
  2. 3.2. Uree
  3. 3.3. Soluţie iodură de potasiu, 10% (mlv): se dizolvă 10 g iodură de potasiu în 100 ml apă.
4. 4. APARATURĂ
  1. 4.1. Echipament uzual de laborator.
  2. 4.2. Tub de mineralizare, capacitate 100 ml.
  3. 4.3. Autoclavă cu bloc-încălzit.
  4. 4.4. Hârtie de filtru (Whatman No 42 sau echivalent) sau filtru cu membrană 0,45 µm.
5. 5. PROCEDEU
  1. 5.1. Într-un tub de mineralizare (4.2), peste cca. 1 g de şampon se adaugă 2,5 ml de acid azotic concentrat (3.1) şi se lasă la 150°C timp de 30 minute într-o autoclavă cu bloc-încălzit (4.3).
  2. 5.2. Se diluează proba astfel pregătită, cu apă până la 25 ml, şi se filtrează prin hârtie de filtru sau filtru cu membrană 0,45 µm (4.4).
  3. 5.3. La 2,5 ml de filtrat se adaugă 5 ml apă, 2,5 g uree (3.2) şi se fierbe. Se răceşte şi adaugă 1 ml de soluţie iodură de potasiu (3.3).
  4. 5.4. O culoare galben spre oranj care se închide rapid în timp indică prezenţa seleniului.
B. DETERMINARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea disulfurii de seleniu ca seleniu în şampoanele antimătrează conţinând până la 4,5% (m/m) disulfură de seleniu.
2. PRINCIPIU

Proba este tratată cu acid azotic şi seleniul din extrasul rezultat se determină cu ajutorul spectrometriei de absorbţie atomică.
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să aibă puritate analitică
1. 3.1. Acid azotic, concentrat (d20 = 1,42 g/ml).
2. 3.2. Soluţie acid azotic, 5% (v/v): într-un pahar se adaugă 50 ml acid azotic concentrat (3.1) la 500 ml apă, amestecând continuu. Se transferă această soluţie într-un balon cotat de 1 litru şi se aduce la semn cu apă.
3. 3.3. Soluţie standard de seleniu stoc, lO00µg/ml în soluţie de acid azotic 0,5 M („SpectrosoL” sau echivalent).
4. APARATURĂ
1. 4.1. Echipament uzual de laborator
2. 4.2. Tub de mineralizare( dezagregare), capacitate 100 ml.
3. 4.3. Autoclavă cu bloc-încălzit.
4. 4.4. Hârtie de filtru (Whatman No. 42 sau echivalent) sau filtru cu membrană 0,45 µm.
5. 4.5. Spectofotometru de absorbţie atomică echipat cu lampă cu catod tubular de seleniu.
5. PROCEDEU

5.I . Preparare probă
6. CALCUL

•

x c

Se calculează conţinutul de disulfură de seleniu din probă, în procente masice (% mim), folosind formula:

bisulfura de seleniu=

% (m Im)

1 812

100xm

m = masa în grame a probei în analiză (5.1.1)

c = concentraţia seleniului în soluţia probă (5.1.3), în micrograme per mililitru, obţinută de pe curba de etalonare.
7. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de disulfură de seleniu de 1% (m/m) diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească 0,05% (m/m).

ANEXA nr. 33

METODA DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU BARIUL SOLUBIL ŞI PENTRU STRONŢIUL SOLUBIL DIN BAZELE NUANŢATOARE

( DIN PIGMENŢI SUB FORMĂ DE SĂRURI SAU LACURI)

A. DETERMINAREA BARIULUI SOLUBIL I .SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează procedeul pentru extragerea şi determinarea bariului solubil din pigmenţi în formă de săruri sau lacuri.
1. 2. PRINCIPIU
  
  Pigmentul este extras cu soluţie de acid clorhidric 0,07 M în condiţii definite şi cantitatea de bariu din extractant se determină prin spectrometrie de absorbţie atomică.
2. 3. REACTIVI
  
  Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
  1. 3.1. Etanol, absolut
  2. 3.2. Soluţie acid clorhidric, 0,07M.
  3. 3.3. Soluţie acid clorhidric, 0,5M.
  4. 3.4. Soluţie clorură de potasiu, 8% (mim): se dizolvă 16 g clorură de potasiu în 200 ml soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2).
  5. 3.5. Soluţii standard de bariu
    1. 3.5.1. Soluţie standard de bariu stoc, 1000 µg/ml în soluţie acid azotic 0,5M („SpectrosoL” sau echivalent)
    2. 3.5.2. Soluţie standard de bariu, 200 µg/ml: se pipeteză 20 ml soluţie standard de bariu stoc (3.5.1) într-un balon cotat de 100 ml. Se aduce la semn cu soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se amestecă.
3. 4. APARATURĂ
  1. 4.1. Echipament uzual de laborator
  2. 4.2. pH-metru cu precizie de ± 0,02 unităţi
  3. 4.3. Vibrator de flacon acţionat din încheitura mâinii.
  4. 4.4. Filtru cu membrană cu dimensiunea porilor de 0,45 µm.
  5. 4.5. Spectrofotometru de absorbţie atomică cu lampă cu catod tubular de bariu. 5.PROCEDEU
    
    5.1.
    
    5.1.1.
    
    5.1.2.
    
    5.1.3.
    5.2.
    
    5.3.
    
    5.3.1.
    
    5.3.2.
    1. 6.
      
      Preparare probă
      
      Într-un flacon conic se cântăreşte cu precizie cca. 0,5 g pigment ("m" grame). Nu se va folosi un flacon cu o capacitate mai mică de 150 ml pentru a se asigura un volum suficient pentru agitarea eficientă a acestuia.
      
      Se adaugă cu pipeta 1,0 ml etanol (3.1) şi se roteşte flaconul pentru a asigura umezirea completă a pigmentului. Se adaugă dintr-o biuretă cantitatea exactă de soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) necesară pentru a rezulta un raport volum de acid la cantitate de pigment de exact 50 mililitrii per gram. Fie V ml volumul total de extractant inclusiv etanolul. Se agită vasul timp de cinci secunde pentru a asigura o omogenizare completă a conţinutului.
      
      Folosind un pH-metru (4.2) se măsoară pH-ul suspensiei rezultate şi, dacă este peste 1,5, se adaugă cu picătura soluţie acid clorhidric 0,5M (3.3) până la o valoarea cuprinsă între 1,4 -c-l,5.
      
      Se astupă flaconul şi se agită imediat timp de 60 minute folosind vibratorul (4.3). Vibratorul trebuie să fie operat la o viteză suficient de mare pentru a produce o spumă. Se filtrează prin filtru cu membrană de 0,45 µm (4.4) şi se colectează filtratul. Nu se centrifughează extractul înainte de filtrare. Se pipetează 5,0 ml de filtrat într-un balon cotat de 50 ml; se aduce la semn cu soluţie de acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se omogenizează. Această soluţie se foloseşte de asemenea pentru determinarea stronţiului (capitolul B).
      
      Într-un balon cotat de 100 ml se pipetează 5 ml soluţie clorură de potasiu (3.4) şi o porţiune (W8a ml) de filtrat diluat (5.1.4) pentru a rezulta o concentraţie necesară între 3 şi 1O µg bariu per mililitru (o porţiune de 10 ml ar fi un punct de început satisfăcător). Se aduce la semn cu soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se omogenizează.
      
      Se determină concentraţia în bariu a soluţiei (5.1.5) prin spectrometrie de absorbţie atomică, în aceeaşi zi. Condiţii pentru spectrometria de absorbţie atomică
      
      Flacără: oxid azotos/acetilenă.
      
      Lungime de undă: 553,5 nm.
      
      Corecţie de fond: nu.
      
      Stare combustibil: sărac; pentru absorbanţă maximă va fi necesară optimizarea înălţimii arzătorului şi a stărilor combustibilului.
      
      Etalonare
      
      Într-o serie de baloane cotate de 100 ml se pipetează 1,0, 2,0, 3,0, 4,0 şi 5,0 ml soluţie standard de bariu (3.5.2). În fiecare balon se pipetează 5 ml soluţie clorură de potasiu (3.4); se aduce la semn cu soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se omogenizează. Aceaste soluţii conţin 2,0, 4,0, 6,0, 8,0 şi respectiv 10,0 µg bariu per mililitru.
      
      Similar se prepară o soluţie oarbă omiţând soluţia standard de bariu.
      
      Se măsoară absorbanţa soluţiei oarbe (5.3.1) şi se foloseşte valoarea obţinută drept concentraţie de bariu zero pentru curba de etalonare. Se măsoară absorbanţa fiecărui standard de etalonare bariu (5.3.1). Se trasează curba de etalonare prin punerea în relaţie a valorilor absorbanţei cu concentraţia de bariu.
      
      Determinare
      
      Se măsoară absorbanţa soluţiei probă (5.1.5). De pe curba de etalonare se citeşte concentraţia bariului corespunzând valorii absorbanţei obţinute pentru soluţia probă.
      
      CALCUL
      
      Conţinutul de bariu solubil (% mim) al pigmentului este dat de formula:
      
      % ( m Im) bariu solubil= c x V
      
      10 W8a X m
      
      m = masa în grame a probei luate în analiză (5.1.1)
      
      C
      
      etalonare.
      
      concentraţia de bariu în soluţia probă (5.1.5), în micrograme per mililitru, obţinută de pe curba de
      
      V = volumul total de extractant în mililitrii (5.1.2)
      
      W8a = volumul de extract, în mililitrii, considerat la 5.1.5.
    2. 7. REPETABILITATE
      
      Pentru un conţinut de bariu solubil de 2% (mim), cea mai bine estimată repetabilitate (ISO 5725) pentru această metodă este de 0,3%.
    3. 8. OBSERVAŢII
B. DETERMINAREA STRONŢIULUI SOLUBIL

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează procedeul pentru extragerea şi determinarea stronţiului solubil din pigmenţi în formă de săruri sau lacuri.
2. PRINCIPIU.

Pigmentul este extras cu soluţie acid clorhidric 0,07M în condiţii definite şi cantitatea de stronţiu în extractant este determinată prin spectrometrie de absorbţie atomică.
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să aibă puritate analitică.
1. 3.1. Etanol, absolut
2. 3.2. Soluţie acid clorhidric 0,07M
3. 3.3. Soluţie clorură de potasiu 8% (m/v): se dizolvă 16 g clorură de potasiu în 200 ml soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2)
4. 3.4. Soluţii standard de stronţiu
  1. 3.4.1. Soluţie standard de stronţiu stoc, 1OOO µg/ml în soluţie acid azotic 0,5M („SpectrosoL” sau echivalent).
  2. 3.4.2. Soluţie standard de stronţiu, 100 µg /ml: se pipetează 10,0 ml soluţie standard de stronţiu stoc (3.4.1) într-un balon cotat de 100 ml. Se aduce la semn cu soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se amestecă.
4. APARATURĂ
1. 4.1. Echipament uzual de laborator
2. 4.2. Filtru cu membrană cu dimensiunea porilor de 0,45 µm
3. 4.3. Spectrofotometru de absorbţie atomică echipat cu lampă cu catod tubular de stronţiu.
5. PROCEDEU
1. 5.1. Preparare probă
  
  Solupa preparată la A.5.1.4. se foloseşte pentru a determina conpnutul de stronpu solubil.
  1. 5.1.1. Într-un balon cotat de 100 ml. se pipetează 5 ml soluţie clorură de potasiu (3.3) şi o porţiune de filtrat diluat (Wsr ml) (A.5.1.4.) pentru o rezulta o concentraţie între 2 şi 5 µg de stronţiu per mililitru (o porţiune de 25 ml ar fi un punct se început satisfăcător). Se aduce la semn cu soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se omogenizează.
  2. 5.1.2. Se determină concentraţia de stronţiu a soluţiei (5.1.1) prin spectrometrie de absorbţie atomică, în aceeaşi zi.
2. 5.2. Condiţii pentru spectrometria de absorbţie atomică
  
  Flacără: oxid azotos/acetilenă.
  
  Lungime de undă: 460,7 nm.
  
  Corecţie de fond: nu
  
  Stare combustibil: sărac; pentru o absorbanţă maximă va fi necesară optimizarea înălţimii arzătorului şi a stărilor combustibilului.
3. 5.3. Etalonare
  1. 5.3.1. Într-o serie de baloane cotate de 100 ml se pipetează 1,0, 2,0, 3,0, 4,0 şi 5,0 ml soluţie standard de stronţiu (3.4.2). În fiecare balon se pipetează 5 ml soluţie clorură de potasiu (3.3); se aduce la semn cu soluţie acid clorhidric 0,07M (3.2) şi se omogenizează. Aceaste soluţii conţin 1,0, 2,0, 3,0, 4,0 şi respectiv 5,0 µg stronţiu per mililitru. Similar se prepară o soluţie blanck „oarbă” omiţând soluţia standard de stronţiu.
  2. 5.3.2. Se măsoară absorbanţa soluţiei blanck „oarbe” (5.3.1) şi se foloseşte valoarea obţinută drept concentraţie de stronţiu zero pentru curba de etalonare. Se măsoară absorbanţa fiecărui standard de etalonare stronţiu (5.3.1). Se trasează curba de etalonare punând în relaţie valorile absorbanţei cu concentraţia de stronţiu.
4. 5.4. Determinare
  
  Se măsoară absorbanţa soluţiei probă (5.1.1). De pe curba de etalonare se citeşte concentraţia de stronţiu corespunzătoare valorii absorbanţei obţinute pentru soluţia probă.
6. CALCUL

Conţinutul de stronţiu solubil% (m/m) al pigmentului, este dat de formula:

cxV

% strontiu solubil = ––

10 W8r xm

m = masa în grame a probei pentru testare (A.5.1.1)

c = concentraţia de stronţiu în soluţia probă (5.1.1), în micrograme per mililitru, obţinută din curba de etalonare

V = volumul de extractant în mililitrii (A.5.1.2).

Ws, = volum de extract, în mililitrii, considerat la 5.1.1.
7. REPETABILITATE

Pentru un conţinut de stronţiu solubil de 0,6% (mim), cea mai bine estimată repetabilitate (ISO 5725) pentru această metodă este de 0,09%.
8. OBSERVAŢIE

Folosirea spectrometriei de emisie optică cu plasmă cuplată inductiv este permisă ca o alternativă la spectrometria de absorbţie atomică în flacără.

ANEXA nr. 34

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ALCOOLUL BENZILIC ÎN PRODUSELE COSMETICE

A. IDENTIFICARE

1.

2.

3.

3.1.

3.2.

3.3.

3.4.

3.5.

3.6.

3.7.

3.8.

4.

4.1.

4.2.

4.3.

4.4.

5.
1. 5. 1.
5.2.
Limită de detecţie: O,1µg alcool benziiic.
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE.
B. DETERMINARE

Această metodă reglementează determinarea cantitativă a alcoolului benzilic în produsele cosmetice.

2. DEFINIŢIE

Cantitatea de alcool benzilic determinată prin această metodă este exprimat în procente masice (% mim).
3. PRINCIPIU

Proba este extrasă cu metanol şi cantitatea de alcool benzilic din extract este determinată prin cromatografie de lichid de înaltă performanţă (HPLC).

4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică şi să fie adecvaţi pentru HPLC.

4.1. Metanol
4.2. 4-Etoxifenol
4.3. Alcool benzilic
4.4. Fază mobilă: metanol (4.1)/ apă (45 : 55; v/v).
4.5. Soluţie stoc alcool benzilic: se cântăreşte cu precizie cca. 0,lg alcool benzilic (4.3) într-un balon cotat de 100 ml. Se aduce la semn cu metanol (4.1) şi se omogenizează.
4.6. Soluţie stoc standard intern: se cântăresc cu precizie circa O,lg de 4-etoxifenol (4.2) într-un balon cotat de 100 ml. Se aduce la semn cu metanol (4.1) şi se omogenizează.

4.7. Soluţii standard: într-o serie de baloane cotate de 25 ml se pipetează cantităţi de soluţie stoc alcool benzilic (4.5) şi soluţie stoc standard intern (4.6) conform tabelului de mai jos. Se aduce la semn cu metanol (4.1) şi se omogenizează.

Soluţie standard	Concentraţie alcool benzilic		Concentraţie 4-etoxifenol
Soluţie standard	ml (4.5) adăugaţi	µg /ml(*)	ml (4.6) adăugaţi	µg /ml(*)
I	0,5	20	2,0	80
II	1,0	40	2,0	80
III	2,0	80	2,0	80
IV	3,0	120	2,0	80
V	5,0	200	2,0	80

(*) Aceste valori sunt date ca indicaţie şi corespund concentraţiilor de soluţiil standard preparate folosind soluţii de alcool benzilic (4.5) şi de 4-etoxifenol (4.6) care conţin exact

O,1 % alcool benzilic (m/v)şi respectivexact O,1% 4-etoxifenol (m/v)

5. APARATURĂ
1. 5.1. Echipament uzual de laborator
2. 5.2. Echipament pentru cromatografie de înaltă performanţă cu detector UV cu lungime de undă variabilă şi buclă de injecţie 10 µl.
3. 5.3. Coloană analitică: coloană de oţel inoxidabil 250 mm x 4,6 mm umplută cu Spherisorb ODS 5 µm, sau echivalent.
4. 5.4. Baie de apă
5. 5.5. Baie ultrasonică
6. 5.6. Centrifugă
7. 5.7. Eprubete pentru centrifugă, capacitate 15 ml
6. PROCEDEU
1. 6.1. Preparare probă
  1. 6.1.1. Se cântăreşte cu precizie cca. 0,1 g („m” grame) de probă într-o eprubetă pentru centrifugă (5.7) şi se adaugă 5 ml de metanol 84.1).
  2. 6.1.2. Se încălzeşte timp de 10 minute într-o baie de apă (5.4) menţinută la 50°C, apoi se pune eprubeta într-o baie ultrasonică până când proba este complet dispersată.
  3. 6.1.3. Se răceşte, apoi se centrifughează la 3500 rot/min, timp de cinci minute.
  4. 6.1.4. Se transferă lichidul supematant într-un balon cotat de 25 ml.
  5. 6.1.5. Se re-extrage proba cu încă 5 ml metanol (4.1). Se combină extractele într-un balon cotat de 25 ml.
  6. 6.1.6. Se pipetează 2,0 ml soluţie stoc standard intern (4.6) într-un balon cotat de 25 ml. Se aduce la semn cu metanol (4.1) şi se amestecă. Această soluţie este folosită la etapa de determinare a analizei descrise la 6.4.
2. 6.2. Crom a to grafi ere
  1. 6.2.1. Se montează echipamentul pentru cromatografie de lichid de înaltă performanţă (5.2) în modul uzual. Se reglează debitul fazei mobile (4.4) la 2,0 ml per minut.
  2. 6.2.2. Se setează lungimea de undă a detectorului UV la 21O nm.
3. 6.3. Etalonare
  1. 6.3.1. Se injectează 10 µI din fiecare soluţie standard alcool benziiic (4.7) şi se măsoară suprafeţele vârfurilor pentru alcool benzilic şi respectiv 4-etoxifenol.
  2. 6.3.2. Pentru fiecare soluţie standard alcool benzilic (4.7) se calculează raportul suprafaţelor vârfurilor alcoolului benzilic faţă de 4-etoxifenol. Se trasează curba de etalonare folosind aceste rapoarte pe ordonată şi concentraţiile corespondente de alcool benzilic în µg per mililitru pe abscisă.
4. 6.4. Determinare
  1. 6.4.1. Se injectează 10 µl soluţie probă (6.1.6) şi se măsoară suprafeţele vârfurilor alcoolului benzilic şi respectiv 4- etoxifenolului. Se calculează raportul suprafaţelor vârfurilor alcoolului benzilic faţă de 4-etoxifenol. Se repetă acest proces cu porţiuni ulterioare de 10 µl soluţie probă până se obţin valori suficiente.
  2. 6.4.2. De pe curba de etalonare (6.3.2) se citeşte concentraţia de alcool benzilic corespunzătoare raportului suprafaţelor vârfurilor alcoolului benzilic faţă de 4-etoxifenol.
7. CALCUL

Se calculează conţinutul de alcool benzilic în probă, ca procent masic, folosind formula:

% (m Im) alcool benzilic = c

400xm

m = masa în grame a probei luată în analiză (6.1.1)

c = concentraţia de alcool benzilic în soluţia probă (6.1.6), în micrograme per mililitru, obţinută de pe curba de etalonare.
8. REPETABILITATE (ISO 5725)

Pentru un conţinut de alcool benzilic de 1% (mim), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă, nu trebuie să depăşească O,1%.

ANEXA nr. 35

METODĂ DE IDENTIFICARE PENTRU ZIRCONIU ŞI METODĂ DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ZIRCONIU, ALUMINIU ŞI CLOR DIN ANTIPERSPIRANTE NON-AEROSOLICE

Metoda cuprinde cinci capitole:

A. Idenficarea zirconiului
B. Determinarea zirconiului
C. Determinarea aluminiului
D. Determinarea clorului
E. Calcularea raportului între atomii de aluminiu ş1 atomii de zlfcornu, ş1 a raportului între atomii de aluminiu plus zirconiu şi atomii de clor.
1. A. IDENTIFICAREA ZIRCONIULUI
  1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICAŢIE
    
    Metoda reglementează identificarea zirconiului în produsele cosmetice tip antiperspirant non-aerosol. Nu există metode stabilite pentru identificarea complexului hidroxiclorură de aluminiu şi zirconiu [AlxZr(OH)y Cl, nH20].
  2. 2. PRINCIPIU
    
    Zirconiul este identificat prin precipitatul caracteristic roşu-violet pe care îl formează cu alizarin roşu S în condiţii puternic acide.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    1. 3.1. Acid clorhidric, concentrat (d20 = 1,18 g/ml)
    2. 3.2. alizarin roşu S soluţie (CI. 58005): soluţie apoasă 2% (m/v) de alizarin sulfonat de sodiu
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Echipament uzual de laborator
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. Într-o eprubetă se adaugă 2 ml apă la cca. 1 g de probă. Se astupă şi se agită.
    2. 5.2. Se adaugă trei picături de soluţie alizarin roşu S (3.2) urmată de 2 ml acid clorhidric concentrat (3.1). Se astupă şi se agită.
    3. 5.3. Se lasă să stea cca. 2 minute.
    4. 5.4. O soluţie supranatantă colorată roşu-violet şi precipitat indică prezenţa zirconiului.
2. B. DETERMINAREA ZIRCONIULUI
  1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
    
    Această metodă reglementează determinarea zirconiului în complecşii hidroxiclorurii de aluminiu şi zirconiu până la o concentrapie de 7,5% (m/m) zirconiu în antiperspiranţii non-aerosolici.
  2. 2. PRINCIPIU
    
    Zirconiul este extras din produs în condiţii acide şi determinat prin spectrometrie de absorbţie atomică în flacără.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    1. 3.1. Acid clorhidric, concentrat (d20 = 1,18 g/ml)
    2. 3.2. Soluţie acid clorhidric, 10% (v/v): într-un pahar se adaugă 100 ml acid clorhidric concentrat (3.1) la 500 ml de apă, amestacând continuu. Se aduce această soluţie într-un balon cotat de un litru şi se adaugă apă până la semn.
    3. 3.3. Soluţie standard de zirconiu stoc, 1000 µg/ml în solupie acid clorhidric 0,5 M („SpectrosoL” sau echivalent).
    4. 3.4. Reactiv clorură de aluminiu (hidratată) [A1Cl3• 6H20]: se dizolvă 22,6 g clorură de aluminiu hexahidratată în 250 ml soluţie acid clorhidric 10 % (v/v) (3.2).
    5. 3.5. Reactiv clorură de amoniu: se dizolvă 5,0 g clorură de amoniu în 250 ml soluţie acid clorhidric 10 % (v/v) (3.2).
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Echipament uzual de laborator
    2. 4.2. Agitator magnetic prevăzut cu încălzire sau plită electrică prevăzută cu agitator magnetic
    3. 4.3. Hârtie de filtru (Whatman nr. 41 sau echivalent)
    4. 4.4. Spectrofotometru de absorbţie atomica echipat cu lampă cu catod tubular de zirconiu.
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. Preparare probă
      1. 5.1.1. Se cântăreşte cu precizie cca. 1,0 g („m” grame) de probă omogenă de produs într-un pahar de 150 ml. Se adaugă 40 ml apă şi 10 ml acid clorhidric concentrat (3.1).
      2. 5.1.2. Se pune paharul pe agitatorul magnetic prevăzut cu încălzire(4.2). Se porneşte agitarea şi se încălzeşte până la fierbere. Pentru a preveni evaporarea rapidă se pune peste pahar o sticlă de ceas. Se fierbe cinci minute, se ia paharul de pe plita de încălzire şi se răceşte la temperatura camerei.
      3. 5.1.3. Se filtrează conţinutul paharului folosind hârtie de filtru (4.3), într-un balon cotat de 100 ml. Se clăteşte paharul cu două porţii a câte 1O ml apă şi se adaugă apele de clătire după filtrare în balon. Se adaugă apă până la semn şi se omogenizează. Aceasta soluţie se foloseşte de asemenea pentru determinarea aluminiului (Partea C).
      4. 5.1.4. Într-un balon cotat de 50 ml se pipetează 20,00 ml din soluţia probă (5.3.1), 5,00 ml de reactiv clorură de aluminiu (3.4), şi 5,00 ml de reactiv clorură de amoniu (3.5). Se aduce la semn prin adăugarea unei soluţii de acid clorhidric 10% (v/v) (3.2) şi se omogenizează.
    2. 5.2. Condiţii pentru spectrometria de absorbţie atomică Flacără: oxid azotos/acetilenă
      
      Lungime de undă: 360,1 nm Corecţie fond: nu
      
      Stare combustibil: bogat; pentru o absorbanţă maximă, este necesară optimizarea înălţimii arzătorului ş1 stărilor combustibilului
    3. 5.3. Etalonare
      1. 5.3.1. Într-o serie de baloane cotate de 50 ml se transferă cu pipeta 5,00, 10,00, 15,00, 20,00, 25,00 ml de soluţie standard de zirconiu stoc (3.3). În fiecare balon se pipetează 5,00 ml reactiv clorură de aluminiu (3.4) şi 5,00 ml reactiv clorură de amoniu (3.5). Se aduce la semn cu soluţie de acid clorhidric 10 % (v/v) (3.2) şi se amestecă. Aceste soluţii conţin 100, 200, 300, 400 şi respectiv 500 µg de zirconiu per mililitru.
        
        În mod similar, se prepară o soluţie oarbă omiţând soluţia standard de zirconiu.
      2. 5.3.2. Se măsoară absorbanţa soluţiei oarbe (5.3.1) şi se foloseşte valoarea obţinută drept concentrapie de zirconiu zero pentru curba de etalonare. Se măsoară absorbanţa fiecărui standard de etalonare de zirconiu (5.3.1). Se trasează curba de etalonare prin punerea în relaţie a valorilor absorbanţei cu concentraţia de zirconiu.
    4. 5.4. Determinare
      
      Se măsoară absorbanţa soluţiei probă (5.1.4). De pe curba de etalonare se citeşte concentraţia de z1rcomu corespunzătoare valorii absorbanţei obţinute pentru soluţia probă.
  6. 6. CALCUL
    
    Folosind formula următoare, se calculează conţinutul de zirconiu din probă, în procente masice:
    
    % (m Im) zirconiu= c
    
    40xm
    
    în care:
    
    m = masa în grame a probei pentru testare (5.1.1)
    
    c = concentraţia de zirconiu în soluţia probă (5.1.4), în micrograme per mililitru, obţinută din curba de etalonare.
  7. 7. REPETABILITATE (ISO 5725)
    
    Pentru un conţinut de zirconiu de 3,00% (mim), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească 0,10% (mim).
  8. 8. OBSERVAŢIE
  Folosirea spectrometriei de emisie optică cu plasmă cuplată inductiv, este permisă ca o alternativă la spectrometria de absobţie atomică în flacără.
3. C. DETERMINAREA ALUMINIULUI
  1. 1.
  2. 2.
  3. 3.
    
    3.1.
    
    3.2.
    
    3.3.
    
    3.4.
  4. 4.
    
    4.1.
    
    4.2.
  5. 5.
    
    5.1.
    
    5.1.1.
    
    5.2.
    
    5.3.
    
    5.3.1.
    
    5.3.2.
    
    5.4.
  6. 6.
    
    SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
    
    Metoda reglementează determinarea aluminiului prezent în complecşii hidroxiclorurii de aluminiu şi zirconiu până la o concentraţie a aluminiului în antiperspiranţii non-aerosolici de 12% (mim).
    
    PRINCIPIU
    
    Aluminiul este extras din produs în condiţii acide şi determinat prin spectrometrie de absorbţie atomică în flacără. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică. Acid clorhidric, concentrat (d20 = 1,18 g/ml)
    
    Soluţie acid clorhidric, 1% (v/v): într-un pahar se adaugă 10 ml acid clorhidric concentrat (3.1) la 500 ml de apă, amestecând continuu. Se transferă această soluţie într-un balon cotat de un litru şi se adaugă apă până la semn.
    
    Soluţie standard de aluminiu stoc, 1OOO µg/ml în soluţie acid azotic 0,5 M („SpectrosoL” sau echivalent). Reactiv clorură de potasiu: se dizolvă 10,0 g clorură de potasiu în 250 ml soluţie acid clorhidric 1% (v/v) (3.2). APARATURĂ
    
    Echipament uzual de laborator
    
    Spectrofotometru de absorbţie atomică echipat cu lampă cu catod tubular de aluminiu PROCEDEU
    
    Preparare probă
    
    Soluţia preparată la B.5.1..3 se foloseşte pentru determinarea conţinutului de aluminiu.
    
    Într-un balon cotat de 100 ml se pipetează 5,00 ml din soluţia probă (B.5.3.1) şi 10,00 ml de reactiv clorură de potasiu (3.4). Se aduce la semn prin adăugarea unei soluţii 1 % (v/v) acid clorhidric (3.2) şi se omogenizează.
    
    Condiţii pentru spectrometria de absorbţie atomică
    
    Flacără: oxid azotos/acetilenă Lungime de undă: 309,3 nm Corecţie de fond: nu
    
    Starea combustibilului: bogat; pentru o absorbanţă maximă, este necesară optimizarea înălţimii arzătorului şi stărilor combustibilului
    
    Etalonare
    
    Într-o serie de baloane cotate de 100 ml se pipetează 1,00, 2,00, 3,00, 4,00 şi 5,00 ml soluţie standard de aluminiu stoc (3.3). În fiecare balon se pipetează 10,00 ml reactiv clorură de potasiu (3.4). Se aduce la semn cu soluţie de acid clorhidric (3.2) 1 % (v/v) şi se omogenizează. Aceste soluţii conţin 10, 20, 30, 40 şi respectiv 50 µg aluminiu per mililitru.
    
    În mod similar, se prepară o soluţie oarbă omiţând soluţia standard de aluminiu.
    
    Se măsoară absorbanţa soluţiei oarbe (5.3.1) şi se foloseşte valoarea obţinută drept concentraţie zero de aluminiu pentru curba de etalonare. Se măsoară absorbanţa fiecărui standard de etalonare aluminiu (5.3.1). Se trasează curba de etalonare prin punerea în relaţie a valorilor absorbanţei cu concentraţia de aluminiu.
    
    Determinare
    
    Se măsoară absorbanţa soluţiei probă (5.1.4). De pe curba de etalonare se citeşte concentraţia de aluminiu corespunzătoare valorii absorbanţei obţinute pentru soluţia probă.
    
    CALCUL
    
    Folosind formula următoare, se calculează conţinutul de aluminiu din probă:
    
    % (m Im) aluminiu= _c_
    
    Sxm
    
    în care:
    
    m = masa în grame a probei luate în analiză (B.5.1.1)
    
    c = concentraţia de aluminiu în soluţia probă (5.1.4), în micrograme per mililitru, obţinută de pe curba de etalonare.
  7. 7. REPETABILITATE (ISO 5725)
    
    Pentru un conţinut de aluminiu de 3,50% (mim), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească 0,10% (mim).
  8. 8. OBSERVAŢII
  Folosirea spectrometriei de emisie optică cu plasmă cuplată inductiv, este permisă ca o alternativă la spectrometria de absobţie atomică în flacără.
4. D. DETERMINAREA CLORULUI
  1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE
    
    Metoda reglementează determinarea clorului prezent ca ion de clorură în complecşii hidroxicloruri de aluminiu şi zirconiu în antiperspirantele non-aerosolice.
  2. 2. PRINCIPIU
    
    Ionul clorură din produs este determinat prin titrare potenţiometrică cu soluţie de azotat de argint standard.
  3. 3. REACTIVI
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică.
    1. 3.1. Acid azotic, concentrat (d20 = 1,42 g/ml)
    2. 3.2. Soluţie acid azotic, 5% (v/v): într-un pahar se adaugă 25 ml acid azotic concentrat (3.1) la 250 ml de apă, amestecând continuu. Se aduce această soluţie într-un balon cotat de un litru şi se adaugă apă până la semn.
    3. 3.3. Acetonă
    4. 3.4. Azotat de argint, soluţie volumetrică 0,1 M („AnalaR” sau echivalent)
  4. 4. APARATURĂ
    1. 4.1. Echipament uzual de laborator
    2. 4.2. Agitator magnetic cu încălzire
    3. 4.3. Electrod de argint
    4. 4.4. Electrod de referinţă de calomel
    5. 4.5. pH-metru/milivoltmetru adecvat titrării potenţiometrice
  5. 5. PROCEDEU
    1. 5.1. Preparare probă
      1. 5.1.1. Într-un pahar de 250 ml se cântăresc cu precizie cca. 1,0 g („m” grame) de probă omogenă de produs. Se adaugă 80 ml apă şi 20 ml soluţie acid azotic 5 % (v/v) (3.2).
      2. 5.1.2. Se pune paharul pe agitatorul magnetic cu încălzire(4.2). Se porneşte amestecarea şi se încălzeşte până la fierbere. Pentru a preveni uscarea rapidă se pune peste pahar o sticlă de ceas. Se fierbe cinci minute, se ia paharul de pe încălzitor şi se răceşte la temperatura camerei.
      3. 5.1.3. Se adaugă 10 ml acetonă (3.3), se scufundă electrozii (4.3 şi 4.4) în solupie şi se porneşte amestecarea. Se titrează potenţiometric cu soluţie de azotat de argint O,1 M (3.4) şi se trasează o curbă diferenţială pentru a determina punctul final („V” ml).
  6. 6. CALCUL
    
    Folosind formula următoare, se calculează conţinutul de clor din probă, în procente masice:
    
    % (m I m) clor = 0,3545 x V
    
    m
    
    în care:
    
    m = masa în grame a probei pentru testare (5.1.1)
    
    V = volumul de azotat de argint O, I M, în mililitri, titrat la punctul final
  7. 7. REPETABILITATE (ISO 5725)
  Pentru un conţinut de clor de 4,00% (m/m), diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească O,10% (m/m).
5. E. CALCULAREA RAPORTULUI ATOMILOR DE ALUMINIU LA ATOMII DE ZIRCONIU, ŞI A ATOMILOR DE ALUMINIU PLUS ZIRCONIU LA ATOMII DE CLOR.

1. CALCULAREA RAPORTULUI ATOMILOR DE ALUMINIU LA ATOMII DE ZIRCONIU

Pentru calcularea raportului Al : Zr se foloseşte formula:

raport Al : Zr = Al % (m / m) x 91,22

Zr % (m Im) x 26,98
2. CALCULAREA RAPORTULUI ATOMILOR DE ALUMINIU PLUS ZIRCONIU LA ATOMII DE CLOR

Pentru calcularea raportului (Al + Zr) : CI se foloseşte formula:

Al%(m / m)+

Zr % (m Im)

raport (Al + Zr) : CI =

26,98 91,22

CI% (m / m) 35,45

ANEXA nr. 36

METODĂ DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU HEXAMIDINĂ,

DIBROMOHEXAMIDINĂ, DIBROMOPROPAMIDINĂ SI CLORHEXIDINĂ

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Acesta este metoda reglementată pentru determinarea cantitativă şi calitativă a:
- – hexamidinei şi sărurilor sale, inclusiv izetionatul şi 4-hidroxibenzoatul,
- – dibromohexamidinei şi sărurilor sale, inclusiv izetionatul,
- – dibromopropamidinei şi sărurilor sale, inclusiv izetionatul,
- – diacetatului, digluconatului şi dihidroclorurii de clorhexidină în produsele cosmetice
2. DEFINIŢIE

Concentraţiile de hexamidină, dibromohexamidină, dibromopropamidină şi clorhexidină determinate prin această metodă sunt exprimate în procente masice (% mim).
3. PRINCIPIU

Identificarea şi determinarea este realizată prin cromatografie de lichid de înaltă performanţă (HPLC), în fază inversă, cu pereche de ioni, urmată de detecţie spectrofotometrică în ultraviolet. Hexamidina, dibromohexamidina, dibromopropamidina şi clorhexidina sunt identificate prin timpii lor de retenţie în coloana cromatografică.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică şi adecvaţi HPLC, unde este cazul.
1. 4.1. Metanol
2. 4.2. Acid 1-heptansulfonic, sare de sodiu, monohidratat
3. 4.3. Acid acetic, glacial (d20= 1,05 g/ml)
4. 4.4. Clorură de sodiu
5. 4.5. Faze mobile:
  1. 4.5.1. Solvent I : acid 1-heptansulfonic soluţie 0,005 M, sare de sodiu, monohidratat (4.2) în metanol (4.1), adus la un pH aparent de 3,5 cu acid acetic glacial (4.3).
  2. 4.5.2. Solvent II: acid 1-heptansulfonic soluţie 0,005 M, sare de sodiu, monohidratat (4.2) în apă, adus la un pH de 3,5 cu acid acetic glacial (4.3).
    
    Observaţie : Dacă este necesară îmbunătăţirea formei picurilor , fazele mobile pot fi modificate şi preparate după cum urmează:
    - – solvent I: se dizolvă 5,84 g clorură de sodiu (4.4) şi 1,1013 g acid 1-heptansulfonic, sare de sodiu, monohidratat (4.2) în 100 ml apă. Se adaugă 900 ml metanol (4.1) şi se aduce la un pH aparent de 3,5 cu acid acetic glacial (4.3),
    - – solvent II: se dizolvă 5,84 g clorură de sodiu (4.4) şi 1,1013 g acid 1-heptansulfonic, sare de sodiu, monohidrat (4.2) într-un litru de apă şi se aduce la un pH de 3,5 cu acid acetic glacial (4.3).
6. 4.6. Diizetionat de hexamidină [C20H26N4O2• 2C2H6O4S]
7. 4.7. Diizetionat de dibromohexamidină [C20H24Br2N4O2• 2C2H6O4S]
8. 4.8. Diizetionat de dibromopropamidină [C17H18Br2N4O2• 2C2H6O4S]
9. 4.9. Diacetat de clorhexidină [C22H30C[iN10• 2C2H4O2]
10. 4.10. Soluţii de referinţă: se prepară soluţii 0,05% (m/v) din fiecare dintre cei patru conservanţi (4.6 până la 4.9) în solvent I( 4.5.1)
11. 4.11. 3,4,4′-Triclorocarbanilidă (triclocarban)
12. 4.12. 4,4′-Dicloro-3-(trifluorometil)carbanilidă (halocarban)
5. APARATURĂ
1. 5.1. Echipament uzual de laborator
2. 5.2. Cromatograf de lichid de înaltă performanţă cu detector UV cu lungime de undă variabilă
3. 5.3. Coloană analitică: oţel inoxidabil, lungime 30 cm, diametru interior 4 mm, umplută cu µ-Bondapack C18, 10 µm, sau echivalent
4. 5.4.
6.

6.1.

6.2.

6.2.1.

6.2.2.

6.2.3.

6.2.4.

6.2.5.

6.3.

7. 1

7.1.1.

7.1.2.

7.1.3.

7.2.

7.2.1.

Baie ultrasonică

IDENTIFICARE

Preparare probă

Se cîntăreşte cca. 0,5 g probă într-un balon cotat de 1O ml şi se aduce la semn cu solvent I (4.5.1). Se pune balonul pe o baie ultrasonică (5.4) timp de 10 minute. Se filtrează sau se centrifughează soluţia. Se colectează filtratul sau supernatantul pentru cromatografie.

Cromatografiere Gradient fază-mobilă

Timp (min)	solvent I (% v/v) (4.5.1)	solvent li(% v/v) (4.5.2)
o	50	50
15	65	35
30	65	35
45	50	50

Se reglează debitul fazei mobile (6.2.1) la 1,5 ml/min şi temperatura coloanei la 35°. Se fixează lungimea de undă a detectorului la 264 nm.

Se injectează 1O µI din fiecare dintre soluţiile de referinţă (4.1O) şi se înregistrează cromatogramele lor. Se injectează 1O µl din soluţia probă (6.1) şi se înregistrează cromatograma sa.

Se identifică dacă hexamidina, dibromohexamidina, dibromopropamidina sau clorhexidina este prezentă prin

compararea timpului (timpilor) de retenţie al picului (ai picurilor) înregistrat(e) în (6.2.5) cu cele obţinute din soluţiile de referinţă în 6.2.4.

DETERMINARE

Preparare soluţii standard.

Se foloseşte drept standard intern unul dintre conservanţii (4.6 până la 4.9) care este absent din probă. Dacă aceasta nu este posibil, pot fi folosite ca standard intern, triclorcarbanul (4.11) sau halocarbanul (4.12).

O soluţie stoc 0,05% (m/v) în solvent I (4.5.1) de conservant identificat la 6.3.

O soluţie stoc 0,05% (m/v) în solvent I (4.5.1) de conservant ales drept standard intern.

Pentru fiecare conservant identificat, se prepară patru soluţii standard prin transferarea într-o serie de baloane cotate de 10 ml a unor cantităţi de soluţie stoc de conservant identificat (7.1.1) şi a unor cantităţi adecvate de soluţie stoc de standard intern (7.1.2) în conformitate cu tabelul de mai jos. Se aduce fiecare balon la semn cu solvent I (4.5.1) şi se amestecă.

Soluţie standard	Soluţie stoc standard intern	Soluţie stoc conservant identificat
Soluţie standard	ml (7.1.2) adăugaţi	ml (7.1.1) adăugaţi	µg/ml (*)
I	1,0	0,5	25
II	1,0	1,0	50
III	1,0	1,5	75
IV	1,0	2,0	100

(*) Aceste valori sunt date ca indicaţie şi corespund concentraţiilor de conservanţi identificaţi în soluţii standard preparate folosind o soluţie stoc care conţine exact 0,05% conservant identificat.

Preparare probă

Se cântăreşte cu precizie cca. 0,5 g ("p" grame) probă într-un balon cotat de 10 ml, se adaugă 1,0 ml soluţie standard intern (7.1.2) şi 6 ml solvent I (4.5.1) şi se omogenizează.

7.2.2. Se pune balonul pe o baie ultrasonică (5.4) pentru 10 minute. Se răceşte. Se aduce la semn cu solvent I şi se omogenizează. Se centrifughează sau se filtrează prin hârtie de filtru cutată. În funcţie de caz, se colectează pentru cromatografie supernatantul sau filtratul.

7.3. Cromatografiere
1. 7.3.1. Se reglează gradientul fazei mobile, debitul de curgere, temperatura coloanei şi lungimea de undă a detectorului echipamentului HPLC (5.2) la condiţiile cerute de etapa de identificare (6.2.1 până la 6.2.3).
2. 7.3.2. Se injectează 10 µI soluţie probă (7.2.2) şi se măsoară suprafeţele picurilor. Se repetă procesul cu noi porţiuni de 10 µl soluţie probă până când se obţin rezultate consistente. Se calculează raportul dintre suprafaţa picului produsă de compusul de analizat şi suprafaţa picului produs de standardul intern.
7.4. Etalonare
1. 7.4.1. Se injectează I O µI din fiecare soluţie standard (7.1.3) şi se măsoară suprafeţele picurilor
2. 7.4.2. Pentru fiecare soluţie standard (7.1.3), se calculează raportul dintre suprafaţa picului hexamidinei, dibromohexamidinei, dibromopropamidinei sau clorhexidinei şi suprafaţa picului standardului intern. Se trasează o curbă de etalonare folosind aceste rapoarte ca ordonată, iar ca abscisă concentraţiile corespondente ale conservantului identificat în soluţiile standard, în micrograme per mililitru.
3. 7.4.3. De pe curba de etalonare (7.4.2) se citeşte concentraţia de conservant identificat, corespunzătoare raportului suprafaţelor picurilor calculat la 7.3.2

8. CALCUL

8.1 Se calculeaza conţinutul de hexamidină, dibromohexamidinâ, dibromopropamidină procent masic, folosind următoarea formulă:

sau clorhexidină în probă, ca

%(mim)=

C x-M–W1

în care:

p = masa în grame a probei pentru testare (7.2.1);

1000xp MW2

c = concentraţia conservantului în soluţia probă, în micrograme per mililitru, MW1 = masa moleculară a formei bazice a conservantului prezent;

MW2 = masa moleculară a sării corespunzătoare (vezi punctul 10).
9. REPETABILITATE (ISO 5725)

obţinută din curba de etalonare;

Pentru o concentraţie de hexamidină, dibromohexamidină, dibromopropamidină sau clohexidină de O,1% (m/m) diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească 0,0005%.

1O. TABEL DE GREUTĂŢI MOLECULARE

Hexamidină

Diizetionat de hexamidină

Di-p-hidroxibenzoat de hexamidină Dibromohexamidină

Diizetionat de dibromohexamidină Dibromopropamidină

Diizetionat de dibromopropamidină Clorhexidină

Diacetat de clorhexidină Digluconat de clorhexidină Dihidroclorură de clorhexidină

C20H26N4O2 C20H26N4O2· 2C2H6O4S C20H26N4O2· 2C1H6O3 C20H26Br2N4O2

C20H26Br2N4O2· 2C2H6O4S C11H1sBr2N4O2 C17H18Br2N4O2• 2C2H6O4S C22H30Cl2N10

C22H30ChN10 • 2C2H4O2 C22H30Cl2N 10 • 2C6H12O7 C22H30ChN10 • 2HC1

354,45

606,72

630,71

512,24

764,51

470,18

722,43

505,45

625,56

897,76

578,37

ANEXA nr. 37

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ACIDUL BENZOIC, ACIDUL 4- HIDROXIBENZOIC, ACIDUL SORBIC, ACIDUL SALICILIC ŞI ACIDUL PROPIONIC

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda reglementează identificarea şi determinarea acidului benzoic, acidului 4-hidroxibenzoic, acidului sorbic, acidului salicilic şi a acidului propionic în produsele cosmetice. În secţiuni separate sunt prezentate: A.identificarea acestor conservanţi;

B.determinarea acidului 4-hidroxibenzoic, acidului salicilic, acidului sorbic şi acidului benzoic; C.determinarea acidului propionic.
2. DEFINIŢIE

Cantităţile de acid benzoic, acid 4-hidroxibenzoic, acid sorbic, acid salicilic şi acid propionic determinate prin această metodă sunt exprimate ca procente masice de acizi liberi.
1. A. IDENTIFICARE
  1. 1. PRINCIPIU
    
    După extracţia acid/bază a conservanţilor, extractul este analizat prin cromatografie în strat subţire (CCS) implicând derivatizarea probei "pe loc". În funcţie de rezultate, identificarea este confirmată prin cromatografie de lichid de înaltă performanţă (HPLC) sau în cazul acidului propionic prin cromatografie de gaze (CG).
  2. 2. REACTIVI
    1. 2.1. Generalităţi
      
      Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică. Apa folosită trebuie să fie apă distilată, sau apă de puritate cel puţin echivalentă.
    2. 2.2. Acetonă
    3. 2.3. Dietileter
    4. 2.4. Acetonitril
    5. 2.5. Toluen
    6. 2.6. n-Hexan
    7. 2.7. Parafină, lichidă
    8. 2.8. Acid clorhidric, 4M
    9. 2.9. Soluţie hidroxid de potasiu, 4M
      
      2.1O. Clorură de calciu, CaCl2• 2H2O
  3. 3. APARATURĂ
    
    Echipament obişnuit de laborator.
    
    3.1.
    
    3.2.
    
    3.3.
    
    3.4.
    
    3.5.
    
    3.6.
    
    3.7.
    
    3.8.
    
    3.9.
    
    3.10.
    
    3.11.
    
    3.12.
    
    3.13.
  4. 4.
    
    Baie de apă, capabilă să menţină temperatura la 60°C Tanc de developare
    
    Sursă de lumină UV, 254 şi 366 nm
    
    Plăci pentru cromatografie în strat subţire CSS, Kieselgel 60, fără indicator de fluorescenţă, strat 0,25 mm cu zonă de concentrare 2,5 x 20 cm (Merck 11845, sau echivalent).
    
    Microseringă, 1O µl Microseringă, 25 µI
    
    Etuvă, capabil să menţină tempetaturi până la 105°C. Eprubete de sticlă cu dop rodat, 50 ml
    
    Hîrtie de filtru, diametru 90 mm, Schleicher Schull, Weissband No. 5892 sau echivalent Hârtie indicatoare de pH universală, pH 1-11
    
    Fiole de probe, din sticlă, 5 ml
    
    Evaporator cu film rotativ (Rotavapor sau echivalent) Plită electrică.
    
    PROCEDEU
    
    20 x 20 cm, grosime
    1. 4.1. Preparare probă
      
      Într-o eprubetă de sticlă cu dop rodat se cîntăreşte cca. 1 g probă (3.8).Se adaugă patru picături acid clorhidric 4M (2.8) şi 40 ml acetonă (2.2). Pentru produşi puternic bazici cum ar fi săpunul de toaletă, trebuie adăugate 20 picături acid clorhidric 4M (2.8). Se verifică ca pH-ul să fie aproximativ doi, folosind hârtie indicatoare (3.10). Se inchide eprubeta şi se agită puternic timp de un minut.
      
      Dacă este necesară facilitarea extracţiei conservanţilor în faza de acetonă, se încălzeşte uşor amestecul la cca. 60°C pentru topirea fazei grase.
      
      Se răceşte soluţia la temperatura camerei şi se filtrează prin hîrtie de filtru (3.1O) într-un flacon conic.
      
      Se transferă 20 ml de filtrat într-un flacon conic de 200 ml, se adaugă 20 ml apă şi se amestecă. Se ajustează pH-ul amestecului la cca. 10 cu hidroxid de potasiu 4M (2.9), folosind hârtie indicatoare (3.10) pentru măsurarea acestuia. Se adaugă 1 gram clorură de calciu (2.10) şi se agită puternic. Se filtrează prin hârtie de filtru (3.9) într-o pâlnie de separare de 250 ml conţinând 75 ml dietil eter (2.3) şi se agită puternic timp de un minut. Se lasă să se separe şi se colectează stratul apos într-un flacon conic de 250 ml. Se îndepărtează stratul de eter. Folosind hîrtie indicatoare (3.10) se ajustează pH-ul soluţiei apoase la cca. doi cu ajutorul acidului clorhidric 4M (2.8). Se adaugă 10 ml dietileter (2.3) ,se astupă flaconul şi se agită puternic conţinutul timp de un minut. Se lasă să se separe şi se transferă stratul eteric într-un evaporatorul cu film rotativ (3.12). Se îndepărtează stratul apos.
      
      Se evaporă stratul de eter până aproape de uscare şi se redizolvă reziduul în 1 ml dietileter (2.3). Se transferă soluţia într-o fiolă de probă (3.11).
    2. 4.2. Cromatografiere în strat subţire.
      
      Pentru fiecare dintre referinţele şi probele ce vor fi cromatografiate, se spotulează cu o seringă (3.5) cca. 3 µI soluţie carbonat de litiu (2.2) la distanţe egale faţă de linia de start în zona de concentrare a plăcii C.S.S. (3.4) şi se usucă într-un curent de aer rece.
      
      Se transferă placa C.S.S. pe o plită electrică (3.13), încălzită la 40°C, pentru a menţine spoturile cât mai mici cu putinţă. Cu o microseringă (3.5) se spotulează 10 µl din fiecare dintre soluţiile de referinţă (2.18) şi soluţia probă (4.1) pe linia de start a plăcii, exact pe punctele unde a fost aplicată soluţia de carbonat de litiu.
      
      La sfârşit se spotulează cca. 15 µI reactiv de derivatizare (2.19) (soluţie 2-bromo-2'-acetonaftonă), din nou exact pe punctele unde au fost aplicate soluţiile de referinţă/probă şi soluţia de carbonat de litiu.
      
      Se încălzeşte placa cromatografică într-o etuvă (3.7) la 80°C timp de 45 minute. După răcire, se eluează placa într-un tanc (3.2) care a fost echilibrat timp de 15 minute (fără a fi fost căptuşit cu hârtie de filtru), folosind ca eluent amestecul de solvenţi 2.21 (toluen/acetonă), până ce frontul solventului a migrat pe o distanţă de 15 cm . (Poate dura 80 minute).
      
      Se usucă placa într-un curent de aer rece şi se examinează spoturile obţinute în lumină UV (3.3). Pentru a îmbunătăţii fluorescenţa spoturilor slabe, placa C.S.S. poate fi cufundată în amestec parafină lichidă / n-hexan (2.22).
  5. 5. IDENTIFICARE.
    
    Se calcuează Rf pentru fiecare spot.
    
    Se compară Rf şi comportarea la radiaţie UV obţinută pentru probă cu cea obţinută pentru soluţiile de referinţă
    
    Se trage o concluzie preliminară privind prezenţa şi identitatea prezenţei conservanţilor prezenţi. Se realizează cromatografia de lichide de înaltă performanţă (HPLC) descrisă în capitolul B, sau, când apare ca prezent acidul propionic, cromatografia de gaze (CG) descrisă în capitolul C. Se compară timpii de retenţie obţinuţi cu cei ai soluţiilor de referinţă.
    
    Se combină rezultatele din CSS şi HPLC sau CG şi se face identificarea finală a conservanţilor prezenţi în probă pe baza rezultatelor combinate.
2. B. DETERMINAREA CANTITATIVĂ A ACIDULUI BENZOIC, ACIDULUI 4–HIDROXIBENZOIC, ACIDULUI
  
  SORBIC ŞI ACIDULUI SALICILIC
  1. 1. PRINCIPIU
    
    După acidifiere, proba este extrasă cu un amestec de etanol şi apă. După filtrare, conservanţii sunt determinaţi prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă (HPLC).
  2. 2. REACTIVI
    1. 2.1. Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică, şi adecvaţi HPLC. Apa folosită trebuie să fie apă distilată, sau apă de cel puţin puritate echivalentă.
    2. 2.2. Etanol, absolut
    3. 2.3. Acid 4-hidroxibenzoic
    4. 2.4. Acid salicilic
    5. 2.5. Acid benzoic
    6. 2.6. Acid sorbic
    7. 2.7. Acetat de sodiu (CH3COONa • 3H20)
    8. 2.8. Acid acetic, d/0=1,05 g/ml
    9. 2.9. Acetonitril
    10. 2.10. Acid sulfuric, 2M
    11. 2.11. Soluţie hidroxid de potasiu, 0,2M
    12. 2.12. Acid 2-metoxibenzoic
    13. 2.13. Amestec etanol/ apă
      
      Se amestecă nouă volume de etanol (2.2) şi un volum de apă (2 1)
    14. 2.14. Soluţie standard intern
      
      Se prepară o soluţie conţinând cca. 1 g acid 2 metoxibenzoic (2.12) în 500 ml amestec etanol/ apă (2.13)
    15. 2.15. Fază mobilă pentru HPLC
      1. 2.15.1. Tampon acetat: la llitru apă se adaugă 6,35 g acetat de sodiu (2.7) şi 20 ml acid acetic (2.8) şi se amestecă.
      2. 2.15.2. Se prepară faza mobilă prin amestecarea a nouă volume de tampon acetat (2.15.1) şi un volum de acetonitril (2.9).
    16. 2.16. Soluţie stoc de conservant
      
      Într-un balon cotat de 50 ml se cîntăresc cu precizie cca. 0,05 g acid 4-hidroxibenzoic (2.3), 0,2 g acid salicilic (2.4), 0,2 g acid benzoic (2.5) şi 0,05 grame acid sorbic şi se aduce la semn cu amestec etanol/ apă (2.13). Această soluţie se depozitează în frigider. Soluţia este stabilă pentru o săptămână.
    17. 2.17. Soluţii de conservanţi standard
      
      Într-o serie de baloane cotate de 20 ml se transferă 8,00, 4,00, 2,00, 1,00 şi respectiv 0,5 ml soluţie stoc (2.16). În fiecare balon cotat se adaugă 10,0 ml soluţie standard intern (2.14) şi 0,5 ml acid sulfuric 2M (2.10). Se aduce la semn cu amestec etanol/ apă (2.13). Aceste soluţii trebuie să fie proaspăt preparate.
  3. 3. APARATURĂ
    
    Echipament uzual de laborator, şi:
    1. 3.1. Baie de apă, setată la 60°C
    2. 3.2. Cromatograf de lichide de înaltă performanţă HPLC cu detector UV cu lungime de undă variabilă şi ciclu de injecţie de 10 µl.
    3. 3.3. Coloană analitică de oţel inoxidabil, lungime 12,5 până la 25 cm, diametru interior 4,6 mm, umplută cu Nucleosil
      
      5Cl8, sau echivalent
    4. 3.4. Hârtie de filtru, diametru: 90 mm, Schleicher şi Schull, Weissband No 5892, sau echivalent.
    5. 3.5. Eprubete de sticlă cu dop rodat, 50 ml.
    6. 3.6. Fiole de probă, din sticlă, 5 ml
    7. 3.7. Bucăţele de porţelan pentru fierbere, carborund, dimensiuni de la 2 la 4 mm, sau echivalent. 4.PROCEDEU
  Se injectează 10 µl extract de probă (4.1.1) în cromatograful de lichide (3.2) şi se înregistrează cromatograma. Se injectează 1 O µI soluţie de conservant standard (2.17) şi se înregistrează cromatograma. Se compară cromatogramele obţinute. Dacă în cromatograma extractului de probă (4.1.1) nu apare prezent nici un pic având aproximativ acelaşi timp de retenţie ca acidul 2-metoxibenzoic (standardul intern recomandat), se injectează 10 µl extract de probă cu adaos de standard intern (4.1.2) în cromatograful de lichide şi se înregistrează cromatograma.
  
  Dacă se observă în cromatograma extractului de probă (4.1.1) un pic ce interferează, având acelaşi timp de retenţie ca acidul 2-metoxibenzoic, trebuie selectat un alt standard intern adecvat. (Dacă unul dintre conservanţii investigaţi este absent din cromatogramă, acest conservant poate fi folosit drept standard intern).
  
  Asiguraţi-vă ca cromatogramele obţinute pentru o soluţie standard şi solutia probă să îndeplinească următoarele cerinţe:
  
  – separarea picului celei mai prost separate perechi trebuie să fie de cel puţin 0,90 (pentru definirea separării picului, vezi figura 1)
  
  p= f
  
  g
  
  g
  
  Figura I: Separarea picului
  
  Dacă nu se realizează separarea dorită, sau trebuie folosită o coloană mai eficientă, sau trebuie ajustată compoziţia fazei mobile până la îndeplinirea cerinţei.
  
  h/1 n
  
  – factorul de asimetrie As al tuturor picurilor obţinute trebuie să fie cuprins într-un interval de la 0,9 până la 1,5. (pentru definirea factorului de asimetrie As, vezi figura 2) Pentru a înregistra cromatograma pentru determinarea factorului de asimetrie se recomandă o viteză de înregistrare a graficului de cel puţin 2 cm/minut.
  
  As b
  
  a
  
  Figura 2: Factor de asimetrie a picului
  
  – trebuie să se obţină o linie de bază continuă.
  1. 5. CALCUL
    
    Se folosesc rapoartele dintre înălţimile picurilor conservanţilor investigaţi la înălţimea picului acidului 2- metoxibenzoic (standard intern) şi graficul de etalonare pentru a calcula concentraţia conservanţilor acizi în soluţia probă. Se calculează conţinutul de acid benzoic, acid 4-hidroxibenzoic, acid sorbic sau acid salicilic în probă, ca procent masic (xi) folosind formula:
    
    O/ ( I ) _ 100 x 20 b _ b
    
    x-10 mm–6–––
    
    1 10 xa 500xa
    
    în care:
    
    a = masa (g) a probei pentru testare (4.1.2.)
    
    b = concentraţia (µg/ml) de conservant în extractul de probă (4.1.2) graficul de etalonare.
  2. 6. REPETABILITATE (ISO 5725)
    
    obţinută din
    
    Pentru un conţinut de acid 4-hidroxibenzoic de 0,40%, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,035%.
    
    Pentru un conţinut de acid benzoic de 0,50%, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,050%.
    
    Pentru un conţinut de acid salicilic de 0,50% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,045%.
    
    Pentru un conţinut de acid sorbic de 0,60% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,035%.
  3. 7. OBSERVAŢII
    1. 7.1 Rezultatele unui test dur efectuat metodei indică următoarele: cantitatea de acid sulfuric adăugată pentru extragerea acizilor din probă este critică, şi limitele pentru cantitatea de probă luată în lucru trebuie să fie menţinute în graniţele prescnse.
  7.2. Dacă se doreşte, poate fi folosită o coloană de siguranţă adecvată.
3. C. DETERMINAREA ACIDULUI PROPIONIC

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează determinarea acidului propionic, de concentraţie maximă 2% (mim), în produsele cosmetice.
2. DEFINIŢIE

Concentraţia acidului propionic măsurată prin această metodă este exprimată ca procent masic (% mim) de produs.
3. PRINCIPIU

După extragerea acidului propionic din produs, determinarea se realizează cu ajutorul cromatografiei de gaz cu folosirea acidului 2-metilpropionic ca standard intern.
4. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică; trebuie să se folosească apă distilată sau apă de calitate echivalentă.
1. 4.1. Etanol 96% (v/v)
2. 4.2. Acid propionic
3. 4.3. Acid 2-metilpropionic
4. 4.4. Acid ortofosforic, 1O% (m/v)
5. 4.5. Soluţie acid propionic
  
  Într-un balon cotat de 50 ml se cântăreşte cu precizie cca. 1,00 g ("p" grame) acid propionic şi se aduce la semn cu etanol (4.1)
6. 4.6. Soluţie standard intern
5.

5.1.

5.2.

5.3.

5.4.

5.5.
6.
1. 6.1.
  1. 6.1.1.
    
    Într-un balon cotat de 50 ml se cântăreşte cu precizie cca. 1,00 g ("e" grame) acid semn cu etanol (4.1)
    
    APARATURĂ
    
    Echipament uzual de laborator şi:
    
    Cromatograf de gaze cu detector cu ionizare în flacără Eprubetă de sticlă cu dop rodat (20 x 150 mm)
    
    Baie de apă la 60°C
    
    Seringă de sticlă de 10ml cu membrană de filtrare (diametrul porilor: 0,45 µm) PROCEDEU
    
    Preparare probă
    
    Preparare probă fără standard intern
    
    2-metilpropionic şi se aduce la
    
    Într-o eprubetă de sticlă (5.3) se cântăreşte cca. 1 g probă. Se adaugă 0,5 ml acid fosforic (4.4) şi 9,5 ml etanol (4.1). Se închide eprubeta şi se agită bine. Dacă este necesar se pune eprubeta într-o baie de apă la 60°C (5.4) pentru cinci minute, pentru dizolvarea completă a fazei grase. Se răceşte rapid în curent de apă. Se filtrează cotă parte din soluţie printr-o membrană de filtrare (5.5). Se cromatografiază filtratul în aceiaşi zi.
  2. 6.1.2. Preparare probă cu standard intern
    
    Într-o eprubetă de sticlă se cântăreşte cu precizie la a treia zecimală 1 g±0,1 ("a" grame) probă. Se adaugă 0,5 ml acid fosforic (4.4), 0,5 ml soluţie standard intern (4.6) şi 9 ml etanol (4.1)
    
    Se închide eprubeta şi se agită bine. Dacă este necesar se pune eprubeta într-o baie de apă la 60°C (5.4) pentru cinci minute, pentru dizolvarea completă a fazei grase. Se răceşte rapid în curent de apă. Se cromatografiază filtratul în aceiaşi zi.
2. 6.2. Condiţii pentru cromatografia de gaze.
  
  Se recomandă următoarele condiţii de operare:
  
  Coloană
  
  Tip Lungime Diametru Umplutură
  
  Temperatură Injector Coloană Detector Gaz purtător
  
  Oţel inoxidabil 2m
  
  1/8"
  
  10% SPȘ 1000 (sau echivalent)+ 1% H3PO4 pe Chromosorb WAW 100 până la 120 mesh
  
  200°c
  
  120°c
  
  200°c
  
  azot
  
  Debit de curgere 25ml/min
  Se injectează 1 µI filtrat de probă (6.1.1). Se compară cromatograma cu cea a soluţiilor standard (6.3.1). Dacă un pic are aproximativ acelaşi timp de retenţie ca acidul 2-metilpropionic, se schimbă standardul intern. Dacă nu este observată nici o interferenţă, se injectează lµl filtrat de probă 6.1.2 şi se măsoară suprafeţele picurilor acidului propionic şi al standardului intern.
  
  Se efectuează trei injecţii din fiecare soluţie şi se calculează raportul mediu al suprafeţelor picurilor.
7. CALCUL
1. 7.1. Din curba de etalonare obţinută la 6.3.1, se obţine raportul masic (K) corespunzător raportului suprafeţelor picurilor calculat la 6.3.2.
2. 7.2. Din raportul masic astfel obţinut se calculează conţinutul de acid propionic al probei (x) ca procent masic, folosind următoarea formulă:
  
  x % (m I m)= K O5, x 1 00x eK
  
  50xa a
  
  în care:
  
  K = raportul calculat la 7.1
  
  e = masa în grame a standardului intern cântărit la 4.6 a = masa în grame a probei cântărită la 6.1.2 Rezultatele se rotunjesc la o zecimală.
8. REPETABILITATE ( ISO 5725)

Pentru un conţinut de acid propionic 2% (m/m) diferenţa dintre rezultatelea două determinări efectuate în paralel pe aceiaşi probă nu trebuie să depăşească O,12%.

ANEXA nr. 38

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU HIDROCHINONĂ, MONOMETILETER HIDROCHINONĂ, MONOETILETER HIDROCHINONĂ ŞI MONOBENZILETER HIDROCHINONĂ ÎN PRODUSELE COSMETICE

A. IDENTIFICARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Metoda reglementează detectarea şi identificarea hidrochinonei, monometileter hidrochinonei, monoetileter hidrochinonei şi monobenzileter hidrochinonei (monobenzonei) în produsele cosmetice pentru albirea pielii.
2. PRINCIPIU

Hidrochinona şi eterii săi sunt identificaţi prin cromatografie în strat subţire (CSS).
3. REACTIVI

Toţi reactivii trebuie să fie puritate analitică.
1. 3.1. Etanol, 96% (v/v)
2. 3.2. Cloroform
3. 3.3. Dietileter
4. 3.4. Solvent de developare
  
  Cloroform/ dietileter, 66 : 33 (v/v)
5. 3.5. Amoniac, 25% (mim) (d/0= 0,9lg/ml)
6. 3.6. Acid ascorbic
7. 3.7. Hidrochinonă
8. 3.8. Monometileter hidrochinonă
9. 3.9. Monoetileter hidrochinonă
10. 3.10. Monobenzileter hidrochinonă (monobenzonă)
11. 3.11. Soluţii de referinţă
  
  Următoarele soluţii de referinţă trebuie proaspăt preparate, şi sunt stabile doar o zi:
  1. 3.11.1. Într-o eprubetă gradată de 10 ml se cântăresc 0,05 g hidrochinonă (3.7). Se adaugă 0,250 g acid ascorbic (3.6) şi 5 ml etanol (3.1). Se adaugă amoniac (3.5) până când pH-ul devine 10 şi se aduce la semn cu etanol (3.1).
  2. 3.11.2. Într-o eprubetă gradată de 10 ml se cântăresc 0,05 g monometileter hidrochinonă (3.8). Se adaugă 0,250 g acid ascorbic (3.6) şi 5 ml etanol (3.1). Se adaugă amoniac (3.5) până când pH-ul devine 10 şi se aduce la semn cu etanol (3.1).
  3. 3.11.3. Într-o eprubetă gradată de 10 ml se cîntăresc 0,05 g monoetileter hidrochinonă (3.9). Se adaugă 0,250 g acid ascorbic (3.6) şi 5 ml etanol (3.1). Se adaugă amoniac (3.5) până când pH-ul devine 10 şi se aduce la semn cu etanol (3.1).
  4. 3.11.4. Într-o eprubetă gradată de 10 ml se cîntăresc 0,05 g monoebenzileter hidrochinonă (3.10). Se adaugă 0,250 g acid ascorbic (3.6) şi 5 ml etanol (3.1). Se adaugă amoniac (3.5) până când pH-ul devine 10 şi se aduce la semn cu etanol (3.1).
12. 3.12. Azotat de argint
13. 3.13. Acid 12-molibdorfosforic
14. 3.14. Fericianură de potasiu hexahidrată
15. 3.15. Clorură ferică hexahidrată
16. 3.16. Reactivi de pulverizare
  1. 3.16.1. La o soluţie apoasă 5% (m/v) azotat de argint (3.1.2), se adaugă amoniac (3.5) până la dizolvarea precipitatului care se formează.
    
    Atenţie:
  2. 3.16.2.
  3. 3.16.3.
4.

În timp soluţia devine exploziv-instabilă, deci trebuie aruncată după folosire. Soluţie 10% (m/v) acid 12-molibdorfosforic (3.13) în etanol (3.1).

Se prepară o soluţie apoasă 1% (m/v) de fericianură de potasiu (3.14) şi o soluţie apoasă 2% (m/v) de clorură ferică (3.15). Se amestecă părţi egale din ambele soluţii chiar înainte de folosire.

APARATURĂ.

Echipament uzual de laborator şi:
1. 4.1. Echipament uzual pentru cromatografie în strat subţire CSS
2. 4.2. Plăci pentru cromatografie în strat subţire CSS, gata preparate: silicagel GHR/UV254; 20 x 20 cm (Machery, Nagel sau echivalent). Grosime strat: 0,25 mm.
3. 4.3. Baie ultrasonică
4. 4.4. Centrifugă
5. 4.5. Lampă UV, 254 nm.
5. PROCEDEU
1. 5.1. Preparare probă
  
  Într-o eprubetă gradată se cântăresc 3 g probă. Se adaugă 0,250 g acid ascorbic (3.6) şi 5 ml etanol (3.1). Se reglează pH-ul soluţiei la 10, folosind amoniac (3.5). Se aduce la semn cu etanol. (3.1). Se închide eprubeta cu un dop şi se omogenizează pe o baie ultrasonică timp de 1O minute. Se filtrează prin hârtie de filtru sau se centrifughează la 3000 rot/min.
2. 5.2. Cromatografiere în strat subţire
  1. 5.2.1. Se saturează un tanc cromatografic cu solvent de developare (3.4)
  2. 5.2.2. Se spotulează pe o placă 2 µl soluţii de referinţă (3.11) şi 2µ1 soluţie probă (5.1).
    
    Se developează în întuneric la temperatură ambiantă până când frontul de solvent a migrat 15 cm faţă de start.
  3. 5.2.3. Se îndepărtează placa şi se lasă să se usuce la temperatura camerei.
3. 5.3. Detecţie
  1. 5.3.1. Se observă placa în lumină UV la 254 nm, şi se marchează poziţia spoturilor.
  2. 5.3.2. Se pulverizează cu:
    - – reactiv azotat de argint (3.16.1) sau
      
      -reactiv acid 12-molidofosforic (3.16.3); se încălzeşte la cca. 120°C, sau
    - – soluţie fericianură de potasiu şi soluţie clorură ferică (3.16.3).
6. IDENTIFICARE

Se calculează valoarea Rf pentru fiecare spot.

Se compară spoturile obţinute pentru soluţia probă cu cele pentru soluţiile de referinţă din punct de vedere al: valorilor Rf; culorilor spoturilor la radiaţie UV; şi culorilor spoturilor după vizualizarea cu reactiv pulverizat.

Se realizează cromatografierea de lichide de înaltă performanţă HPLC conform descrierii din capitolul următor (B), şi se compară timpii de retenţie obţinuţi pentru picul (picurile) probei cu cei ai soluţiilor de referinţă.

Se combină rezultatele obţinute prin CSS şi HPLC pentru a identifica prezenţa hidrochinonei şi/sau a eterilor săi.
7. OBSERVAŢII

În condiţiile descrise au fost observate următoarele valori Rf:

hidrochinonă

monometileter hidrochinonă monoetileter hidrochinonă monobenzileter hidrochinonă

0,32

0,53

0,55

0,58

B DETERMINARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează procedeul pentru determinarea hidrochinonei, monometileter hidrochinonei, monoetileter hidrochinonei, monobenzileter hidrochinonei în produsele cosmetice pentru albirea pielii.
2. PRINCIPIU

Proba este extrasă cu un amestec de apă/ metanol în condiţii de încălzire uşoară pentru topirea oricărui material gras. Determinarea analiţilor în soluţia rezultată este realizată prin cromatografie de lichide cu fază inversă cu detecţie UV.
3. REACTIVI
1. 3.1. Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică. Apa folosită trebuie să fie apă distilată sau apă de puritate cel puţin echivalentă.
2. 3.2. Metanol
3. 3.3. Hidrochinonă
4. 3.4. Monometieter hidrochinonă
5. 3.5. Monoetileter hidrochinonă
6. 3.6. Monobenzileter hidrochinonă (monobenzonă)
7. 3.7. Tetrahidrofuran,puritate HPLC
8. 3.8. Amestec apă/metanol l : 1 (v/v). Se amestecă un volum de apă şi un volum de metanol (3.2)
9. 3.9. Fază mobilă: amestec tetrahidrofuran / apă 45 : 55 (v/v). Se amestecă 45 volume tetrahidrofuran(3.7) şi 55 volume apă.
10. 3.10. Soluţie de referinţă
  
  Într-un balon cotat de 50 ml se cântăresc 0,06 g hidrochinonă (3.4), 0,08 g monometileter hidrochinonă (3.4), 0,10 g monoetileter hidrochinonă (3.5) şi 0,12 g monobenzileter hidrochinonă (3.6). Se dizolvă şi se aduce la semn cu metanol (3.2). Se prepară soluţia de referinţă prin diluarea a 10,00 ml din această soluţie la 50,00 ml cu amestec apă
  
  / metanol (3.8). Aceste soluţii trebuie să fie proaspăt preparate.
4. APARATURĂ

Echipament normal de laborator şi:
1. 4.1. Baie de apă, capabilă de menţinerea temperaturii la 60°C.
2. 4.2. Cromatograf de lichide de înaltă performanţă HPLC cu detector UV cu lungime de undă variabilă şi ciclu de injecţie de 10 µl.
3. 4.3. Coloană analitică:
  
  Coloană cromatografică de oţel inoxidabil, lungime 250 mm, diametru interior 4,6 mm, umplutută cu fenil Zorbax ( fenetilsilan legat chimic pe Zorbax SIL, la capete cu trimetilclorsilan), dimensiune de particule 6µm, sau echivalent. Nu se foloseşte o coloană de siguranţă, cu excepţia siguranţei de fenil, sau echivalent.
4. 4.4. Hârtie de filtru, diametru 90 mm, Schleicher şi Schull, Weissband nr. 5892, sau echivalent.
5. PROCEDEU
1. 5.1. Preparare probă
  
  Într-un balon cotat de 50 ml se cântăresc cu precizie la a treia zecimală 1±0,1 g ("a" grame) probă. Se dispersează proba în 25 ml amestec apă/metanol (3.8). Se închide balonul şi se agită puternic până la obţinerea unei suspensii
2. 5.2.
  
  5.2.1.
  
  5.2.2.
  
  5.2.3.
  
  omogene. Se agită cel puţin un minut. Se pune balonul într-o baie de apă (4.1) şi se menţine la 60°C pentru îmbunătăţirea extracţiei. Se răceşte balonul şi se aduce la semn cu apă/metanol (3.8). Se filtrează extractul folosind hârtie de filtru (4.4). Se realizează determinarea HPLC într-un interval de cel mult 24 ore de la pregătirea extractului. Cromatografiere de lichide de înaltă performanţă(HPLC)
  
  Se reglează debitul de curgere al fazei mobile (3.9) la 1,0 ml/min şi se setează lungimea de undă a detectorului la 295 nm.
  
  Se injectează 10 µl soluţie probă obţinută conform descrierii de la punctul 5.1, şi se înregistrează cromatograma. Se măsoară suprafeţele picurilor. Se realizează etalonarea conform descrierii din 5.2.3. Se compară cromatogramele obţinute pentru probă şi soluţiile de referinţă. Se folosesc suprafeţele picurilor şi factorii de răspuns (RF) calculaţi la
  
  5.2.3. pentru a calcula concentraţia analiţilor în soluţia probă Etalonare
  
  Se injectează 1O µI soluţie de referinţă (3.1O) şi se înregistrează cromatograma. Se injectează de mai multe ori până când este obţinută o suprafaţă a picului constantă.
  
  Se determină factorul de răspuns RFi :
  
  în care:
  
  Pi = suprafaţa picului pentru hidrochinonă, monometileter hidrochinonă, monoetileter hidrochinonă sau monobenzileter hidrochinonă, şi
  
  ci = concentraţia (g / 50 ml) în soluţia de referinţă(3.10) a hidrochinonei, monometileter hidrochinonei, monoetileter hidrochinonei sau monobenzileter hidrochinonei
  
  Asiguraţi-vă ca cromatogramele obţinute pentru o soluţie standard şi solutia probă să îndeplinească următoarele cerinţe:
  
  – separarea picului celei mai prost separate perechi trebuie să fie de cel puţin 0,90 (pentru definiţia separării picului, vezi figura 1)
  
  g
  
  Figura 1 : Separarea picului
  
  Dacă nu se realizează separarea cerută, sau trebuie folosită o coloană mai eficientă sau trebuie ajustată compoziţia fazei mobile până la îndeplinirea cerinţei.
  
  h/1 /""I
  
  – factorul de asimetrie As al tuturor picurilor obţinute trebuie să fie cuprins într-un interval de la 0,9 până la 1,5. (pentru definirea factorului de asimetrie As, vezi figura 2) Pentru a înregistra cromatograma pentru determinarea factorului de asimetrie se recomandă o viteză de înregistrare a graficului hârtiei de cel puţin 2 cm/minut.
  
  As b
  
  a
  
  Figura 2: Factor de asimetrie a picului
  
  –trebuie să se obţină o linie de bază continuă.
6. CALCUL

Se folosesc suprafeţele picurilor analiţilor pentru a calcula concentraţia (concentraţiile) analitului (analiţilor) în probă. Se calculeză concentraţia analitului în probă, ca procent masic ( xi) , folosind următoarea formulă:

_ b; x 100

în care:

X; o/co (m / m)

––

RF; xa

a = masa probei în grame, şi

bi = suprafaţa picului analitului „i” în probă
7. REPETABILITATE ( ISO 5725)
1. 7.1. Pentru un conţinut de hidrochinonă de 2,0 %, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,13 %.
2. 7.2. Pentru un conţinut de monometileter hidrochinonă de 1,0 %, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,1%.
3. 7.3. Pentru un conţinut de monoetileter hidrochinonă de 1,0 %, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,11%.
4. 7.4. Pentru un conţinut de monobenzileter hidrochinonă de 1,0 %, diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,11 %.
8. REPRODUCTIBILITATE ( ISO 5725)
1. 8.1. Pentru un conţinut de hidrochinonă de 2,0% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate pe aceeaşi probă dar în condiţii diferite (laboratoare diferite, operatori diferiţi, aparatură diferită şi/sau moment diferit) nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,37 %.
2. 8.2. Pentru un conţinut de monometileter hidrochinonă de 1,0% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate pe aceeaşi probă dar în condiţii diferite (laboratoare diferite, operatori diferiţi, aparatură diferită şi/sau moment diferit) nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,21%.
3. 8.3. Pentru un conţinut de monoetileter hidrochinonă de 1,0% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate pe aceeaşi probă dar în condiţii diferite (laboratoare diferite, operatori diferiţi, aparatură diferită şi/sau moment diferit) nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,19%.
4. 8.4. Pentru un conţinut de monobenzileter hidrochinonă de 1,0% diferenţa dintre rezultatele a două determinări efectuate pe aceeaşi probă dar în condiţii diferite (laboratoare diferite, operatori diferiţi, aparatură diferită şi/sau moment diferit) nu trebuie să depăşească o valoare absolută de O,11 %.
9. OBSEVAŢII
1. 9.1. Când se întâlneşte un conţinut de hidrochinonă considerabil mai mare decât 2% şi este necesară o estimare precisă a conţinutului, extractul probă (5.1) trebuie să fie diluat la o concentraţie similară cu cea care ar fi obţinută dintr-o probă conţinând 2% hidrochinonă, şi determinarea repetată.
  
  (Pentru unele instrumente absorbanţa poate depăşi limitele de detectare pentru concentraţii înalte de hidrochinonă).
2. 9.2. Interferenţe

Metoda descrisă mai sus permite determinarea hidrochinonei şi a eterilor săi într-un singur ciclu izocratic. Folosirea coloanei de fenil asigură o retenţie suficientă pentru hidrochinonă, care nu poate fi garantată când este folosită o coloană CI 8 cu faza mobilă descrisă.

Oricum, această metodă este predispusă la interferenţe din cauza unui număr de parabeni (derivaţi parabenzenici). În aceste cazuri determinarea trebuie repetată cu un sistem diferit fază mobilă/ fază staţionară.

Metode adecvate pot fi găsite în lucrările de referinţă 1 şi 2, şi anume :

Coloană: Zorbax ODS, 4,6 mm x 25 mm, sau echivalent: temperatură: 36°C

debit: 1,5 ml/min

fază mobilă, pentru:

hidrochinonă: metanol/ apă 5 / 95 (V/V) monometileter hidrochinonă: metanol/ apă 30 / 70 (V/V)

monobenzileter hidrochinonă: metanol/apă 80/20(V/V)(1)

Coloană: Spherisorb S5-ODS, sau echivalent: fază mobilă: apă / metanol 90 / 1O (V/V) debit: 1,5 ml/min

Aceste condiţii sunt adecvate pentru hidrochinonă (2).

(1) M. Herpol-Borremans et M.-O. Masse, Identification et dosage de l’hydroquinone et de ses ethers methylique et benzylique dans les produits cosmetiques pour blanchir la peau. Int. J. Cosmet. Sci. 8-203-214 (1986).

(2) J. Firth and I. Rix, Determination ofhydroquinone in skin toning creams, Analyst (1986), 111, p. 129.

ANEXA nr. 39

METODĂ DE IDENTIFICARE ŞI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU 2- FENOXIETANOL,

1- FENOXIPROPAN-2-0L, ŞI 4-HIDROXIBENZOAT DE: METIL, ETIL, PROPIL, BUTIL ŞI BENZIL

A. IDENTIFICARE

1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

Această metodă reglementează identificarea şi determinarea 2-fenoxietanolului, l-fenoxipropan-2-olului, metil 4- hidroxibenzoatului, etil 4-hidroxibenzoatului, propil 4-hidroxibenzoatului, butil 4-hidroxibenzoatului şi benzil 4- hidroxibenzoatului din produsele cosmetice.
2. PRINCIPIU

Conservanţii sunt extraşi din probele pentru testare acidulate cu acetonă. După filtrare, soluţia de acetonă este amestecată cu apă şi, într-un mediu alcalin, acizii graşi precipită sub forma sărurilor lor de calciu. Amestecul alcalin acetonă/apă este extras cu dietileter pentru a îndepărta substanţele lipofile. După acidulare conservanţii sunt extraşi cu dietileter. O porţiune din extractul dietileteric este pipetat pe o placă cromatografică cu silicagel pentru analiza cromatografică în strat subţire. După developarea plăcii, cromatograma obţinută este examinată în lumină UV şi vizualizată prin utilizarea reactivului Millon.
3. REACTIVI
1. 3.1. Generalităţi
  
  Toţi reactivii utilizaţi vor fi de puritate analitică. Apa va fi apă distilată sau apă de cel puţin aceeaşi puritate.
2. 3.2. Acetonă
3. 3.3. Dietileter
4. 3.4. n-Pentan
5. 3.5. Metanol
6. 3.6. Acid acetic, glacial
7. 3.7. Soluţie acid clorhidric, c(HCl) = 4 mol/1
8. 3.8. Soluţie hidroxid de potasiu, c(KOH) = 4 mol/I
9. 3.9. Clorură de calciu dihidratată (CaCl2• 2H20)
10. 3.10. Reactiv de detectare: reactiv Millon
  
  Reactivul Millon (Azotat de mercur (11)) este o soluţie gata preparată, care este disponibilă pentru comercializare (Fluka 69820)
11. 3.11. 2-Fenoxietanol
12. 3.12. I-Fenoxipropan-2-ol
13. 3.13. Metil 4-hidroxibenzoat (metilparaben)
14. 3.14. Etil 4-hidroxibenzoat (etilparaben)
15. 3.15. n-Propil 4-hidroxibenzoat (propilparaben)
16. 3.16. n-Butil 4-hidroxibenzoat (butilparaben)
17. 3.17. Benzii 4-hidroxibenzoat (benzilparaben)
18. 3.18. Soluţii de referinţă
  
  Se prepară câte soluţii 0,1% (m/v) din fiecare din substanţele de referinţă 3.11, 3.12, 3.13, 3.14, 3.15, 3.16, 3.17 în metanol.
19. 3.19. Solvent de developare(migrare)
  
  Se amestecă 88 volume n-pentan (3.4.) cu 12 volume acid acetic glacial (3.6.)
4. APARATURĂ

Echipament obişnuit de laborator, şi:
1. 4.1. Baie de apă, capabilă de menţinerea unei temperaturi de 60°C
2. 4.2. Cuvă de developare (necăptuşit cu hârtie de filtru)
3. 4.3. Sursă de lumină UV, 254 nm
4. 4.4. Plăci pentru analiză cromatografică în strat subţire CSS, 20 cm x 20 cm gata preparate cu 0,25 mm silicagel 60F254, cu zonă concentrare (Merck No. 11798, Dermstadt, sau echivalent)
5. 4.5. Etuvă, capabilă de menţinerea unei temperaturi până la 105°C
6. 4.6. Uscător cu aer fierbinte pentru păr
7. 4.7. Role pentru vopsit îmbrăcate în material textil (lână), de lungime aproximativ 1O cm şi diametru exterior aproximativ 3,5 cm. Grosimea stratului de material textil va fi de 2 până la 3 mm. Dacă este necesar, lâna se ajustează (se netezeşte prin tăiere). Vezi nota de la 5.2.
8. 4.8. Tuburi de sticlă de 50 ml, cu dop rodat
9. 4.9. Plită cu încălzire electrică, cu regulator termostatic de temperatură. Fixarea temperaturii: aprox. 80°C. Plita va fi acoperită cu o placă de aluminiu de 20 x 20 cm şi o grosime de aprox. 6 mm, pentru a obţine o distribuţie uniformă de temperatură.
5. PROCEDEU
1. 5.1. Prepararea probei
  
  Într-o eprubetă de sticlă cu dop rodat de 50 ml se cântăreşte cca. I g de probă (4.8). Se adaugă patru picături soluţie acid clorhidric (3.7.) şi 40 ml de acetonă.
  
  Pentru produsele cosmetice cu caracter puternic bazic, cum ar fi săpunul de toaletă, se vor adăuga 20 de picături soluţie acid clorhidric. Se închide eprubeta de sticlă, se încălzeşte lent amestecul până la cca. 60°C pentru a uşura extragerea conservanţilor în faza de acetonă şi se agită puternic timp de un minut.
  
  Se măsoară pH-ul soluţiei cu hârtie indicatoare de pH şi se corectează pH-ul soluţiei 3 cu soluţie acid clorhidric. Se agită din nou, puternic, timp de un minut.
  
  Se răceşte soluţia la temperatura camerei şi se filtrează prin hârtie de filtru într-un vas conic din sticlă. Se transferă 20 ml din filtrat într-un vas conic de 200 ml, se adaugă 60 ml apă şi se omogenizează. Se corectează pH-ul amestecului la aprox. 10 cu hidroxid de potasiu (3.8.), folosind hârtie indicatoare de pH.
  
  Se adaugă 1 g clorură de calciu cristalizatată cu 2 molecule de apă (3.9.) şi se agită puternic. Se filtrează soluţia prin hârtie de filtru într-o pâlnie de separare de 250 ml conţinând 75 ml dietileter şi se agită puternic timp de un minut. Se lasă ca fazele să se separe şi se colectează stratul apos într-un vas conic de 200 ml. Se reglează pH-ul soluţiei la aprox. 2, cu soluţie de acid clorhidric, folosind hârtie indicatoare de pH. Ulterior, se adaugă 1O ml dietileter şi se agită puternic timp de un minut. Se lasă ca fazele să se separe şi se transferă cca. 2 ml din stratul dietileteric într-o fiolă de păstrare a probei de 5 ml.
2. 5.2. Cromotografiere în strat subţire (CSS)
  
  Se pune o placă CSS (4.4) pe placa de aluminiu încălzită (4.9.). Se pipetează 10 µI din fiecare dintre soluţiile de referinţă (3.18.) şi 100 µl de soluţie de probă (5.1.) pe linia de început a zonei concentrare a plăcii CSS.
  
  Dacă se doreşte, se poate folosi un curent de aer care va facilta evaporarea solventului. Se îndepărtează placa CSS de
  
  pe plită şi se lasă să se răcească la temperatura camerei. Se transvazează 100 ml solvent de developare (3.19.) într-o cuvă de developare (4.2.).
  
  Se pune imediat placa CSS în cuva în care solventul este sub punctul de saturaţie , se developează la temperatura camerei până când frontul de solvent a migrat aprox. 15 cm faţă de linia de bază. Se îndepărtează placa din cuva de developare şi se usucă într-un curent de aer fierbinte cu ajutorul unui uscător cu aer fierbinte pentru păr.
  
  Se examinează placa în lumină UV (4.3.) şi se marchează poziţia spoturilor. Se încălzeşte placa timp de 30 minute într-o etuvă(4.5.) la 100°C pentru a îndepărta excesul de acid acetic. Se vizualizează conservanţii pe cromatogramă cu ajutorul reactivului Millon, prin înmuierea în reactiv a rolelor pentru vopsire şi rularea lor peste placa CSS până la înmuierea uniformă.
  
  Notă: Ca alternativă, spoturile pot fi vizualizate în lumină UV prin aplicarea cu grijă a unei picături din reactivul Millon pe fiecare spot marcat sub lumină UV.
  
  Esterii acidului 4-hidroxibenzoic apar ca spoturi roşii, 2-fenoxietanolul şi l-fenoxipropan-2-olul apar ca spoturi galbene.
  
  De remarcat că acidul 4-hidroxibenzoic însuşi, care poate fi prezent în proba pentru testare drept conservant sau ca produs de descompunere al derivaţilor hidroxiparabenzoatici(parabeni), va apărea de asemenea ca un spot roşu.(vezi 7.3. şi 4.4).
6. IDENTIFICARE

Se calculează valoarea Rf pentru fiecare spot. Se compară spoturile obţinute pentru soluţia probă cu acelea ale soluţiilor de referinţă, ţinând cont de valorile Rf, de comportamentul lor sub radiaţiile ultraviolete şi de culoarea lor după vizualizare. Se trag concluziile preliminare asupra identităţii conservanţilor.

Dacă se constată prezenţa derivaţilor parabenici, trebuie efectuat procedeul de cromatografiere de lichide de înaltă performanţă HPLC, descris la capitolul B. Se combină rezultatele obţinute prin CSS şi HPLC pentru a confirma prezenţa a 2-fenoxietanolului, a l-fenoxipropan-2-olului şi a derivaţilor parabenici.

7. OBSERVAŢII

7.1. Din cauza toxicităţii reactivului Millon, acest reactiv se aplică cel mai bine prin una dintre procedeele descrise. Nu este recomandată pulverizarea.
7.2. Alţi compuşi conţinând grupări hidroxil pot de asemenea colora reactivul Millon. Un tabel de culori şi de valori Rf obţinute pentru un număr de conservanţi folosind procedeul CSS se poate găsi în: N. de Kruijf, M.A.H. Rijk, L.A. Pranato-Soetardhi şi A. Schouten (1987): Determination of preservatives in cosmetic products I: Thin-layer chromatographic procedure for the identification of preservatives in cosmetic products (J. Chromatography 41O, 395-411).

7.3. Valorile Rf prezentate în următorul tabel servesc ca indicaţie a valorilor care pot fi obţinute.

Compus	hRf	Culoare
acid 4-hidroxibenzoic	11	roşu
metilparaben	12	roşu
etilparaben	17	roşu
propilparaben	21	roşu
butilparaben	26	roşu
benzilparaben	16	roşu
2-fenoxietanol	29	galben
l -fenoxipropan-2-oI	50	galben

7.4. Nu se obţine nici o separare pentru acidul 4-hidroxibenzoic şi metilparaben, sau pentru benzilparaben şi etilparaben. Identificarea acestor compuşi trebuie confirmată prin realizarea metodei HPLC descrisă în capitolul B şi compararea timpilor de retenţie obţinuţi pentru probă cu cei ai standardelor.
7.5.

B. DETERMINARE
1. 1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICAŢIE
  
  Metoda stabileşte determinarea 2-fenoxietanolului, l-fenoxipropan-2-olului, metil 4-hidroxibenzoatului, etil 4- hidroxibenzoatului, propil 4-hidroxibenzoatului, butii 4-hidroxibenzoatului şi benzii 4-hidroxibenzoatului din produsele cosmetice.
2. 2. DEFINIŢIE
  
  Cantităţile de conservanţi determinate prin această metodă sunt exprimate ca procente de masă.
3. 3. PRINCIPIU
  
  Proba pentru testare este acidulată prin adăugarea de acid sulfuric şi apoi transformată în suspensie suspendată într un amestec de etanol şi apă. După încălzirea uşoară a amestecului pentru topirea fazei lipidice, pentru a determina extracţia cantitativă, amestecul este filtrat.
  
  Conservanţii din filtrat sunt determinaţi cu ajutorul metodei HPLC cu fază inversă utilizândca standard intern izopropil 4-hidroxibenzoat.
4. 4. REACTIVI
  1. 4.1. Generalităţi
    
    Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitică şi compatibili cu HPLC. Apa va fi apă distilată, sau apă de calitate cel puţin egală
  2. 4.2. Etanol, absolut.
  3. 4.3. 2-Fenoxietanol
  4. 4.4. l-Fenoxipropan-2-ol.
  5. 4.5. Metil 4-hidroxibenzoat (metilparaben)
  6. 4.6. Etil 4-hidroxibenzoat (etilparaben)
  7. 4.7. n-Propil 4-hidroxibenzoat (propilparaben)
  8. 4.8. Izopropil 4-hidroxibenzoat (izopropilparaben)
  9. 4.9. n-Butil 4-hidroxibenzoat (butilparaben)
    
    4.1O. Benzil 4-hidroxibenzoat (benzilparaben)
    Din soluţia stoc (4.18) se transferă în cinci baloane cotate de 50 ml, 20,00 ml, 10,00 ml, 5,00 ml, 2,00 ml şi respectiv 1,00 ml. În fiecare balon, se adaugă 10,00 ml soluţie standard intern (4.16) şi 1,0 ml soluţie acid sulfuric (4.14) şi se aduce la semn cu amestec etanol / apă. Aceste soluţii trebuie să fie proaspăt preparate.
5. 5. APARATURĂ
  
  Echipament normal de laborator, şi:
  1. 5.1. Baie de apă, capabilă de menţinerea temperaturii 60°C ± 1°C.
  2. 5.2. Cromatograf de lichide de înaltă performanţă cu detector UV, lungime de undă 280 nm.
  3. 5.3. Coloană analitică:
    
    Oţel inoxidabil, 25 cm x 4,6 mm diametru interior (sau 12,5 cm x 4,6 mm diametru interior), umplută cu Nucleosil 5Cl 8, sau echivalent (vezi 10.1).
  4. 5.4. Eprubete de sticlă cu dop rodat de 100 ml.
  5. 5.5. Cioburi fine de porţelan pentru fierbere, carborund, de dimensiuni 2mm până la 4 mm, sau echivalent.
6. 6. PROCEDEU
  1. 6.1. Prepararea probei pentru testare
    1. 6.1.1. Prepararea probei pentru testare fără adaos de standard intern
      
      Într-o eprubetă de sticlă cu dop rodat de 100 ml se cântăreşte cca. 1,0 g probă. Se adaugă cu pipeta în eprubetă 1,0 ml soluţie acid sulfuric (4.14) şi 50,0 ml amestec etanol/ apă (4.15). Se adaugă 1 g cioburi fine de porţelan ( sau de carborund) pentru fierbere (5.5), se închide eprubeta şi se agită puternic până la obţinerea unei suspensii omogene. Se agită cel puţin un minut. Se introduce eprubeta timp de cinci minute într-o baie de apă (5.1) menţinută la 60°C ± 1°C pentru a facilita extracţia conservanţilor în faza de etanol.
      
      Eprubeta se răceşte imediat într-un curent de apă rece şi se depozitează extractul în frigider timp de o oră. Se filtrează extractul folosind hârtie de filtru. Se transferă cca. 2 ml filtrat într-o fiolă de probe de 5 ml. Se depozitează extractele în frigider şi se efectuează cromatografierea de lichide de înaltă performanţă HPLC într-un interval de 24 ore.
    2. 6.1.2. Prepararea probei pentru testare incluzând adaosul de soluţie standard intern
      
      Într-o eprubetă de sticlă cu dop rodat de 100 ml se cântăreşte cu precizie la a treia zecimală 1,0 g± O,1 g de probă.
      
      Se pipetează în eprubetă 1,0 ml soluţie acid sulfuric şi 40,0 ml amestec etanol/ apă. Se adaugă aproximativ lg de cioburi fine de porţelan pentru fierbere (5.5.) şi exact 10,00 ml de soluţie standard intern. Se închide eprubeta şi se agită puternic până la obţinerea unei soluţii omogene. Se agită timp de cel puţin un minut. Se introduce eprubeta pentru cinci minute într-o baie de apă (5.1) menţinută la temperatura de 60°C ± 1°C pentru a facilita extracţia conservanţilor în faza de etanol.
      
      Se răceşte imediat eprubeta într-un curent de apă rece şi se depozitează extractul în frigider pentru o oră. Se filtrează extractul folosind hârtie de filtru.
      
      Se pipetează cca. 2 ml filtrat într-o fiolă de probă de 5 ml (soluţie de testare). Se depozitează în frigider şi se efectuează cromatografierea de lichide de înaltă performanţă HPLC în interval de 24 ore.
  2. 6.2. Cromatografiere de lichide de înaltă performanţă (HPLC)
    1. 6.2.1. Condiţii pentru cromatografiere
      - – Fază mobilă: amestec tetrahidrofuran / apă/ metanol / acetonitril (4.17);
      - – Debit: 1,5 ml/minut
      - – Lungime de undă a detecţiei: 280 nm.
    2. 6.2.2. Etalonare
      
      Se injectează 10 µl din fiecare dintre soluţiile standard de conservant (4.19). Din cromatogramele obţinute se determină rapoartele picurilor soluţiilor standard de conservant şi înălţimea picului pentru standardul intern. Se trasează o curbă pentru fiecare conservant punând în relaţie aceste rapoarte cu concentraţiile soluţiilor standard.
    3. 6.2.3. Determinare
      
      Se injectează 1O µI soluţie probă fără standard intern (6.1.1) în cromatograf şi se înregistrează cromatograma.
      
      Se injectează 10 µl din una dintre soluţiile standard de conservanţi (4.19) şi se înregistrează cromatograma. Se compară cromatogramele obţinute.
      
      Dacă, în cromatograma extractului probei pentru testare (6.1.1), nu apare nici un pick având aproximativ acelaşi timp de retenţie ca isopropilparabenul (standardul intern recomandat), se continuă prin injectarea a 10 µl din proba pentru testare cu soluţie standard intern (6.1.2). Se înregistrează cromatograma şi se măsoară înălţimile pickurilor.
      
      Dacă se observă un pick ce interferă în cromatograma probei pentru testare având aproximativ acelaşi timp de retenţie ca izopropilparabenul, trebuie selectată altă soluţie standard intern.
      
      Dacă unul din conservanţii aflaţi în examinare este absent în cromatograma probei pentru testare , acest conservant poate fi utilizat ca o alternativă de standard intern.
      
      Se calculează rapoartele dintre înălţimile pickurilor conservanţilor investigaţi funcţie de înălţimea pickului soluţiei standard intern.
      
      Se urmăreşte ca pentru soluţiile standard folosite în procedura de etalonare să se obţină un răspuns linear.
      
      Se asigură dacă cromatogramele obţinute pentru soluţia standard şi solutia probei pentru testare respectă următoarele cerinţe:
      
      – separarea pickului în cazul perechii cel mai puţin separate este de cel puţin 0,90 (pentru definiţia separării pickului, vezi figura 1)
      
      p= f
      
      g
      
      g
      
      Figura I: Separarea picului
      
      Dacă nu se realizează separarea cerută, trebuie folosită o coloană mai eficientă sau trebuie corectată compoziţia fazei mobile până se atinge separarea cerută.
      
      – factorul de asimetrie As al tuturor pickurilor obţinute trebuie să fie cuprins într-un interval de la 0,9 până la 1,5 (pentru definirea factorului de asimetrie As, vezi figura 2) Pentru a înregistra cromatograma în vederea determinării factorului de asimetrie se recomandă o viteză de înregistare a graficului de cel puţin 2 cm/minut.
      
      As b
      
      a
      
      h/1 n
      
      Figura 2: Factor de asimetrie a picului
      
      – Trebuie să se obţină o linie de bază continuă.
7. 7. CALCUL

Pentru a calcula concentraţia conservanţilor în proba pentru testare se folosesc curba de etalonare (6.2.2.) şi rapoartele înălţimii pickurilor conservanţilor examinaţi cu înălţimea pickului standardului intern. Se calculează conţinutul de 2-fenoxietanol, l-fenoxipropan-2-ol, metil 4-hidroxibenzoat, etil 4-hidroxibenzoat, propil 4- hidroxibenzoat, butii 4-hidroxibenzoat şi benzii 4-hidroxibenzoat, ca procent de greutate (% m/m), folosind formula următoare:

în care:

% wi (m / m) =

b-1

200 X a

bi concentratia (µg/ml) conservantului "i" în proba pentru testare aşa cum este citită din curba de etalonare; şi

a = masa (g) probei pentru testare

8. REPETABILITATE (ISO 5725)

Vezi observaţiile 10.5.
9. REPRODUCTIBILITATE (ISO 5725)

Vezi observaţiile 10.5.
10. OBSERVAŢII
1. 10.1. Fază staţionară

Comportamentul în privinţa retenţiilor soluţiilor în determinările HPLC este puternic dependent de tipul, calitatea şi evoluţia fazei staţionare.

Din rezultatele obţinute pentru soluţiile standard (vezi observaţii 6.2.3.) se poate concluziona dacă o coloană poate fi folosită pentru separarea conservanţilor examinaţi. În plus faţă de materialul propus pentru umplutura coloanei, s-a descoperit că sunt adecvate de asemenea şi Hypersil ODS şi Zorbax ODS.

Alternativ, compoziţia fazei mobile recomandate poate fi îmbunătăţită în vederea obţinerii separării cerute.

I 0.2. Lungime de undă de detecţie

Un test dur asupra metodei descrise, a arătat că o mică schimbare a lungimii de undă de detecţie poate avea un efect major asupra rezultatelor determinării.

De aceea, acest parametru trebuie controlat cu atenţie pe durata analizelor.

10.3. Interferenţe

În condiţiile descrise pentru această metodă, pot fi de a pot fi de asemenea eluaţi mulţi alţi componenţi, cum ar fi conservanţii şi aditivii cosmetici. Timpii de retenţie ai unui mare număr de conservanţi menţionaţi în ORDINUL MSF nr.1004 / 2000 sunt listaţi în:" N. de Kruijf, M.A.H. Rijk, L.A. Pranato-Soetardi şi A. Schouten, (1989): Determination ofpreservatives in cosmetic products li. High-performance liquid chromatographic identification. (J. Chromatography 469, 317-398)”.
10.4. Pentru protejarea coloanelor analitice poate fi folosită o coloană de siguranţă adecvată.
10.5. Metoda a fost cercetată într-un test de colaborare la care au participat nouă laboratoare. Au fost analizate trei probe pentru testare . La fiecare dintre cele trei probe, pentru analiţii conţinuţi, valorile medii ale concentraţiei,exprimate în

% mim (m), repetabilităţile (r) şi reproductibilităţile (R) sunt date în tabelul următor:

Mostra		2- fenoxietanol	1-fenoxi propan-2-ol	Metil para-ben	Etilparaben	Propilparaben	Butii paraben	Benzii para-ben
Cremă vitami- nizată	m r R	1,124 0,016 O,176		0,250 0,018 0,030	0,0628 0,0035 0,0068	0,031 0,0028 0,0111	0,0906 0,0044 0,0034
Cremă de zi	m r R	1,196 0,040 O,147		0,266 0,003 0,022	0,076 0,002 0,004
Cremă de masaJ	m r R		0,806 0,067 O,112			O,180 0,034 0,078	0,148 0,013 0,012	0,152 0,015 0,016

Nr.crt.

PREŢURILE

publicaţiilorlegislativepentruanul2002

–pesuporttradiţional–

Nr.ValoareaValoarea

Denumireapublicaţieianualabonamentuluiabonamentuluitrimestrial

deapariţiianual –lei–

–lei–Trim.ITrim.IITrim.IIITrim.IV

1.MonitorulOficial,ParteaI,înlimbaromână	700	5.938.400	1.484.600	1.633.060	1.796.366	1.976.003
2.MonitorulOficial,ParteaIînlimbaromână,numerebis	50	1.114.880	–	–	–	–
3.MonitorulOficial,ParteaI,înlimbamaghiară	250	4.950.400	1.237.600	1.237.600	1.237.600	1.237.600
4.MonitorulOficial,ParteaaII-a	300	7.804.160	1.951.040	1.951.040	1.951.040	1.951.040
5.MonitorulOficial,ParteaaIII-a	750	1.584.128	396.032	396.032	396.032	396.032
6.MonitorulOficial,ParteaaIV-a	2.100	6.691.360	1.672.840	1.672.840	1.672.840	1.672.840
7.MonitorulOficial,ParteaaVI-a	250	6.162.000	1.540.500	1.540.500	1.540.500	1.540.500
8.ColecţiaLegislaţiaRomâniei	4	1.557.400	389.350	428.285	471.114	518.225
9.ColecţiadehotărârialeGuvernuluișialteactenormative	12	2.595.840	648.960	713.856	785.242	863.766
10.Repertoriulactelornormative	1	390.000	–	–	–	–
11.DeciziialeCurţiiConstituţionale	1	292.500	–	–	–	–
12.Ediţiitrilingve	12	1.560.000	–	–	–	–
13.Ediţiitematice*)		–	–	–	–	–

*)Preţindividualpeapariţiecesevacomunicadifuzoruluicu30dezileînaintedetipărire.

PublicaţiileRegieiAutonomeăMonitorulOficial”menţionatelapunctele1-7suntpurtătoaredeT.V.A.încotăde

19%,iarcelemenţionatelapunctele8-13suntscutitedeT.V.A.

Pentrusiguranţaclienţilor,abonamentelelapublicaţiileRegieiAutonomeăMonitorulOficial”sepotefectuaprinurmătoriidifuzori:

♦ COMPANIANAŢIONALĂ,,POŞTAROMÂNĂ„–S.A.–prinoficiilesalepoștale
♦ RODIPET–S.A.–printoatefilialele
♦ INTERPRESSSPORT–S.R.L.–București,str.HristoBotevnr.6

(telefon/fax:313.85.07;313.85.08;313.85.09)
♦ PRESSEXPRES–S.R.L.–Otopeni,str.FlorideCâmpnr.9(telefon/fax:772.66.87;095.133.712)
♦ M.T.PRESSIMPEX–S.R.L.–București,bd.Basarabianr.256(telefon/fax:255.48.15;255.48.16)
♦ GFPRESSDISTRIBUTION–S.R.L.–București,Şos.Alexandrieinr.76,bl.PC8,sc.1,et.5,ap.22

(telefon/fax:420.99.71)
♦ ZIRKONMEDIA–S.R.L.–București,bd.NicolaeGrigorescunr.29A,bl.N22,ap.38(telefon/fax:340.31.09)
♦ CURIERPRESS–S.R.L.–Brașov,str.TraianGrozăvescunr.7(telefon/fax:068/47.05.96)
♦ MIMPEX–S.R.L.–Hunedoara,str.IonCreangănr.2,bl.2,ap.1(telefon/fax:054/71.92.43)
♦ CALLIOPE–S.R.L.–Ploiești,str.CandianoPopescunr.36(telefon/fax:044/11.40.52,044/11.48.01)
♦ INFOEUROTRADING–S.A.–București,CaleaGriviţeinr.148(telefon/fax:222.18.29)

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește

	Redacția Lex24
	Publicat in Repertoriu legislativ, 16/11/2024

Alcaloid	Rf
Chinină	0,20
Chinidină	0,29
Cinconină	0,33
Cinconidină	0,27
Hidrochinidină	O,17

Halogenaţi	Rf
Iodat	0-c-0,2
Bromat	0,5 -c- 0,6
Clorat	0,7 -c- 0,8

Informatii Document

f = As x Mi

%X –A–s–xxM1i 00%

AsxM

M Samestec standard