Notă …
Conținută de ORDINUL nr. 116 din 19 decembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 13 din 10 ianuarie 2020.
Modificări și completări la Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române,
recunoscut prin Hotărârea Guvernului nr. 53/20081.La articolul 6 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:I.Mitropolia Munteniei și Dobrogei, cuprinzând:1.Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sediul în municipiul București. … 2.Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în municipiul Constanța. … 3.Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în municipiul Târgoviște. … 4.Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș. … 5.Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu sediul în municipiul Buzău. … 6.Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galați. … 7.Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu sediul în municipiul Slobozia. … 8.Episcopia Alexandriei și Teleormanului, cu sediul în municipiul Alexandria. … 9.Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu. … 10.Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea. … … II.Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cuprinzând:11.Arhiepiscopia Iașilor, cu sediul în municipiul Iași. … 12.Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în municipiul Suceava. … 13.Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu sediul în municipiul Roman. … 14.Episcopia Hușilor, cu sediul în municipiul Huși. … … III.Mitropolia Ardealului, cuprinzând:15.Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în municipiul Sibiu. … 16.Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în municipiul Alba Iulia. … 17.Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sediul în municipiul Oradea. … 18.Episcopia Covasnei și Harghitei, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc. … 19.Episcopia Devei și Hunedoarei, cu sediul în municipiul Deva. … … IV.Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, cuprinzând:20.Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca. … 21.Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, cu sediul în municipiul Baia Mare. … 22.Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău. … … V.Mitropolia Olteniei, cuprinzând:23.Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în municipiul Craiova. … 24.Arhiepiscopia Râmnicului, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea. … 25.Episcopia Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin. … 26.Episcopia Slatinei și Romanaților, cu sediul în municipiul Slatina. … … VI.Mitropolia Banatului, cuprinzând:27.Arhiepiscopia Timișoarei, cu sediul în municipiul Timișoara. … 28.Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în municipiul Arad. … 29.Episcopia Caransebeșului, cu sediul în municipiul Caransebeș. … … VII.Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi și Exarhat al Plaiurilor, cuprinzând:30.Arhiepiscopia Chișinăului, cu sediul în municipiul Chișinău. … 31.Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul Bălți. … 32.Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în orașul Cahul. … 33.Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari. … … VIII.Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, cuprinzând:34.Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris. … 35.Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma. … 36.Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid. … … IX.Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, cuprinzând:37.Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, cu sediul la Nurnberg. … 38.Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm. … … X.Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi, cu sediul la Chicago, cuprinzând:39.Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii, cu sediul la Chicago (SUA). … 40.Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, cu sediul la St. Hubert/Montreal (Quebec, Canada). … … XI.(41) Episcopia Daciei Felix, cu sediul în Vârșeț, sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. … XII.(42) Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, cu sediul în Gyula, sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. … XIII.(43) Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande, cu sediul la Melbourne, sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. … XIV.Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în municipiul Sighetu Marmației, sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. … XV.Reprezentanțe și comunități ale Patriarhiei Române în străinătate: Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte (Așezământul Românesc de la Ierusalim; Așezământul Românesc de la Ierihon cu Centrul de Studii și Pelerinaje "Sfântul Cuvios Ioan Iacob", Așezământul Românesc de la Iordan), Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene (Bruxelles), Comunitatea Ortodoxă Română din Sofia (Bulgaria), Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia (Istanbul), Comunitatea Ortodoxă Română din Africa de Sud (Johannesburg), Comunitatea Ortodoxă Română din Cipru (Nicosia), Reprezentanța Patriarhiei Române de la Tokyo (Japonia) și Comunitatea Ortodoxă Română din Osaka (Japonia), Comunitatea Ortodoxă Română din Siria (Damasc) și altele, înființate conform principiilor înscrise la art. 8 alin. (1) și art. 14 alin. (11) din prezentul Statut. … XVI.Unități ortodoxe române din străinătate, care păstrează legături spirituale și culturale cu Patriarhia Română: Așezămintele Românești din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu și alte schituri sau chilii), precum și alte unități asemănătoare acestora. … … 2.La articolul 7 alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Titulatura mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor este cea a mitropoliei sau a eparhiei în care păstoresc. Titulatura episcopilor-vicari patriarhali, a episcopilor-vicari și a arhiereilor-vicari se stabilește de Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului României pentru episcopii-vicari patriarhali și a Chiriarhului locului pentru episcopii-vicari și arhiereii-vicari.(3)Ierarhii eparhioți din unele scaune chiriarhale cu trecut istoric recunoscut și cu importanță pastoral-misionară, administrativă și cultural-națională, care s-au distins printr-o slujire chiriarhală deosebită și îndelungată a Bisericii, la propunerea Patriarhului României, făcută în consultare cu Sinodul Permanent, pot primi, cu aprobarea Sfântului Sinod, ranguri cu titlu personal, de mitropolit onorific cei dintre arhiepiscopi și de arhiepiscop onorific cei dintre episcopi, eparhia păstrându-și în continuare locul stabilit în dipticele canonic și administrativ al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe baza unei motivații temeinice. … 3.La articolul 8, după alineatul (2), se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3)În cazul înființării de noi eparhii în afara granițelor țării, mitropolitul locului sau delegatul Sfântului Sinod va proceda la organizarea eparhiilor nou-înființate, inclusiv întocmirea statutelor eparhiilor respective, informând periodic Patriarhia Română despre stadiul misiunii sale. … 4.Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 9(1)În Biserica Ortodoxă Română, la nivel central, funcționează organisme deliberative, executive, de judecată și administrative.(2)Organismele centrale deliberative ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:a)Sfântul Sinod, … b)Sinodul Permanent, … c)Adunarea Națională Bisericească. … (3)Organismele centrale executive ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:a)Patriarhul României, … b)Consiliul Național Bisericesc, … c)Permanența Consiliului Național Bisericesc. … (4)Organismele centrale de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:a)Consistoriul Arhieresc Prim, ca instanță de judecare în fond a cauzelor ierarhilor, … b)Consistoriul Arhieresc Ultim, ca instanță de judecare în apel a cauzelor ierarhilor, … c)Consistoriul Superior Bisericesc, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor clericilor de mir sancționați cu caterisirea; … d)Consistoriul Superior Bisericesc Monahal, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor monahilor clerici sancționați cu caterisirea. … (5)Organismele centrale administrative ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:a)Cancelaria Sfântului Sinod, … b)Administrația Patriarhală. … … 5.La articolul 10 alineatul (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Organismele centrale deliberative și executive bisericești sunt valabil constituite cu prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor lor și iau hotărâri cu jumătate plus unu din voturile valide, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 14 alin. (7), (10) și (12) – alegerea de Patriarh al României, (15) și (16) din prezentul Statut. Pentru situațiile care privesc alegerile sau retragerile de ierarhi, votul organismelor centrale deliberative sau executive este secret, iar pentru situații de procedură, votul este deschis.(3)Convocarea organismelor centrale deliberative, cu precizarea ordinii de zi, se face de către președinte, cu cel puțin 14 zile calendaristice înainte de data fixată pentru ședință, iar, în cazuri excepționale, în cel mai scurt timp posibil. … 6.Titlul secțiunii I se modifică și va avea următorul cuprins:Organismele centrale deliberative … 7.Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 12(1)Sfântul Sinod se compune din: Patriarhul României și toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii- vicari în funcție. Ierarhii în funcție au îndatorirea de a-și desfășura activitatea în cooperare sinodală, supunându-se hotărârilor Sfântului Sinod și prevederilor prezentului Statut. De asemenea, ierarhii retrași din funcție au îndatorirea de a păstra disciplina canonică sinodală.(2)Președintele Sfântului Sinod este Patriarhul României. În absența Patriarhului, președinte al Sfântului Sinod este, în ordine, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mitropolitul Ardealului, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, mitropolitul Olteniei, mitropolitul Banatului, ceilalți mitropoliți, arhiepiscopi sau episcopi în conformitate cu ordinea canonică a eparhiilor din Patriarhia Română (diptice).(3)Secretarul Sfântului Sinod este unul dintre episcopii-vicari patriarhali desemnat de plenul acestuia, la propunerea Patriarhului României. … 8.Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 13(1)Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe de lucru în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Sfântul Sinod se poate întruni și în ședințe solemne.(2)Sfântul Sinod este autoritatea canonică disciplinară și de judecată centrală a membrilor săi în ultimă instanță.(3)Sfântul Sinod este autoritatea canonică disciplinară de cercetare și de judecată în primă și ultimă instanță a Patriarhului României. … 9.Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 14Atribuțiile Sfântului Sinod sunt următoarele:(1)păstrează unitatea dogmatică, liturgică și canonică, statutară și regulamentară, în Biserica Ortodoxă Română, precum și comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă;(2)promovează coresponsabilitatea, consultarea și cooperarea între ierarhii săi, în timpul și între ședințele de lucru, prin conslujire la diferite evenimente bisericești centrale și regionale, prin scrisori de felicitare, prin conlucrare permanentă între sinoadele mitropolitane învecinate, la nivel pastoral-misionar, social-filantropic și cultural, prin întrajutorarea frățească a eparhiilor mai sărace din interiorul și din afara granițelor țării și prin solidaritate spirituală și materială exprimată în cazuri de urgență (dezastre, calamități naturale etc.);(3)examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic și pastoral-misionar, pe care o soluționează în conformitate cu învățătura Bisericii Ortodoxe și hotărăște, potrivit Sfintelor Canoane, asupra problemelor bisericești de orice natură;(4)se îngrijește de sfințirea Marelui Mir, potrivit cerințelor pastoral-misionare din Biserica Ortodoxă Română;(5)aprobă canonizarea sfinților și emite tomosul sinodal de canonizare;(6)exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române asupra proiectelor de acte normative ale Statului referitoare la activitatea cultelor recunoscute și organizațiilor religioase, la învățământul teologic și religios, la asistența socială și religioasă, la patrimoniul cultural-național, în special cel bisericesc, precum și în alte domenii importante pentru Biserică și societate;(7)aprobă, prin vot deschis, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și regulamentele de aplicare a acestuia și modifică textul acestor documente când este strict necesar;(8)inițiază și aprobă acorduri și parteneriate cu Statul și cu alte instituții în domenii de interes general bisericesc;(9)exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române în probleme de interes general ale societății;(10)aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, înființarea, desființarea, modificarea teritorială și schimbarea titulaturii eparhiilor (episcopiilor și arhiepiscopiilor) și mitropoliilor din Patriarhia Română, iar, în cazul înființării de noi eparhii, emite tomosul sinodal de înființare;(11)are dreptul și îndatorirea de a se îngriji de păstorirea credincioșilor ortodocși români din din afara granițelor României, în care scop aprobă sau retrimite, motivat, spre amendare, statutele de organizare și funcționare a eparhiilor (episcopiilor și arhiepiscopiilor) și mitropoliilor, precum și ale altor unități bisericești din afara granițelor României, și adresează acestora îndemnuri pastorale;(12)alege, cu două treimi din totalul voturilor valide, pe Patriarhul României, iar cu jumătate plus unu din totalul voturilor valide, pe mitropoliții, arhiepiscopii și pe episcopii eparhioți pentru eparhiile din Patriarhia Română;(13)alege, cu jumătate plus unu din totalul voturilor valide, pe episcopii-vicari patriarhali, pe episcopii-vicari și pe arhiereii-vicari;(14)emite gramata sinodală pentru întronizarea Patriarhului României;(15)hotărăște, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, cu privire la retragerea ierarhilor și stabilește drepturile acestora;(16)aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, propunerea de hotărâre a Consistoriului Arhieresc Ultim sau i-o trimite motivat acestuia spre rejudecare;(17)aprobă sau respinge motivat cererile de iertare ale preoților și diaconilor sancționați prin caterisire care, după recurs, a rămas definitivă și irevocabilă, dacă aceștia, timp de mai mulți ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare;(18)aprobă sau respinge motivat cererile de iertare ale ierarhilor sancționați prin caterisire sau depunere (destituire) din slujirea arhierească, care, după recurs, a rămas definitivă și irevocabilă, dacă aceștia, timp de mai mulți ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare;(19)stabilește criteriile după care arhimandriții sau preoții văduvi (prin deces) sunt eligibili pentru slujirea de arhiereu;(20)aprobă propunerile Sinoadelor mitropolitane privind componența Consistoriului Superior Bisericesc și a Consistoriului Superior Bisericesc Monahal;(21)aprobă propunerile Sinodului Permanent privind componența Consistoriului Arhieresc Prim și a Consistoriului Arhieresc Ultim;(22)aprobă sau respinge hotărârile Consistoriului Superior Bisericesc și ale Consistoriului Superior Bisericesc Monahal privind recursurile clericilor de mir și din cinul monahal sancționați prin caterisire;(23)aprobă sau respinge, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, hotărârile Consistoriului Arhieresc Ultim;(24)îndrumă și supraveghează ca activitatea organismelor deliberative și executive de la episcopii, arhiepiscopii, mitropolii și Patriarhia Română să se desfășoare potrivit prevederilor statutare și regulamentare bisericești;(25)inițiază și cultivă relații frățești interortodoxe, relații de dialog și cooperare intercreștină și interreligioasă pe plan național și internațional;(26)aprobă, la solicitarea Chiriarhului, înființarea, organizarea, funcționarea și desființarea unităților de învățământ teologic preuniversitar (școli de cântăreți bisericești/școli de arte și meserii, seminarii teologice liceale) și universitar (departamente și facultăți de teologie) și a altor unități de învățământ organizate de Biserica Ortodoxă Română, precum și normele privind predarea Religiei în școlile de stat, particulare și confesionale;(27)stabilește normele privind învățământul confesional de toate nivelurile, precum și programele pentru catehizarea tinerilor și adulților;(28)aprobă înființarea și desființarea instituțiilor media scrise (reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale, la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, în scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință și a unității vieții bisericești;(29)aprobă normele activității misionar-pastorale și pe cele pentru promovarea vieții religioase și morale a clerului;(30)stabilește normele activității de asistență social-filantropică pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și aprobă măsurile pentru organizarea asistenței religioase în armată, penitenciare, spitale, cămine pentru copii și pentru bătrâni, așezăminte sociale și medicale destinate persoanelor defavorizate etc.;(31)aprobă înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești cu caracter național, care sunt constituite și conduse de către Biserica Ortodoxă Română;(32)acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru înființarea, organizarea și, respectiv, desființarea asociațiilor și fundațiilor cu caracter național, altele decât cele bisericești, care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, având conducere proprie formată din creștini ortodocși, și care contribuie la opera misionară, socială, culturală, educativă din Patriarhia Română, activând în eparhiile acesteia;(33)aprobă sau respinge motivat raportul financiar anual și rapoartele semestriale de activitate ale asociațiilor și fundațiilor care funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod, pe care acestea au obligația de a le prezenta Cancelariei Sfântului Sinod;(34)inițiază, autorizează și supraveghează traducerea, diortosirea, editarea și difuzarea Sfintei Scripturi, tipărirea și răspândirea cărților de cult și acatistelor, a calendarului bisericesc, manualelor de teologie și a manualelor de Religie;(35)supraveghează din punct de vedere dogmatic, liturgic și canonic, lucrările de arhitectură, pictură, sculptură și alte forme de artă bisericească ortodoxă și ia măsurile cuvenite în caz de abateri;(36)aprobă anual modul de constituire și de repartizare a Fondului central misionar;(37)instituie fonduri speciale și stabilește modul de constituire și destinația acestora;(38)aprobă sau respinge motivat propunerile chiriarhilor de acordare a rangului de arhimandrit;(39)aprobă sau respinge motivat solicitările primite la Patriarhia Română sau la eparhii din partea unor instituții sau persoane fizice, pentru cercetarea academică, publicistică sau de altă natură a documentelor din Arhivele Patriarhiei Române ori din arhivele Centrele eparhiale, privind viața personală și activitatea ierarhilor;(40)interpretează, în formă definitivă și obligatorie, pentru toate organismele bisericești, dispozițiile statutare sau regulamentare. … 10.Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 16(1)Sfântul Sinod poate invita la lucrările comisiilor sale, pentru consultări, profesori de teologie și specialiști din alte domenii.(2)Asociațiile și fundațiile menționate la art. 14 alin. (31) și (32) au obligația de a prezenta Cancelariei Sfântului Sinod, de două ori pe an (primăvara și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an, raportul privind situația financiară.(3)Patriarhia Română, prin Corpul de control financiar și audit, poate verifica inopinat situația financiară și patrimonială a respectivelor asociații sau fundații, împreună sau separat de cenzor sau comisia de cenzori. În cazul în care constată deficiențe și lipsuri, Patriarhia Română adoptă măsuri pentru remedierea acestora.(4)Nu intră în atribuțiile Sfântului Sinod să devină, în fața autorităților de Stat, garantul sau reprezentantul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), chiar dacă unele dintre acestea funcționează cu aprobarea Bisericii; acestea se vor adresa direct instituțiilor de resort în nume propriu, ca fiind dedicate unor activități specifice. … 11.La articolul 17 alineatele (2), (3), (4) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Sinodul Permanent se compune din Patriarhul României și toți mitropoliții în funcție de la eparhiile din țară și din afara granițelor României. Din Sinodul Permanent fac parte și alți 3 ierarhi eparhioți (un arhiepiscop și 2 episcopi) desemnați anual de Sfântul Sinod.(3)Președintele Sinodului Permanent este Patriarhul României. În lipsa Patriarhului, ședințele Sinodului Permanent sunt prezidate în ordinea prevăzută de art. 12 alin. (2) din prezentul Statut.(4)Convocarea Sinodului Permanent, cu precizarea ordinii de zi, se face de către Președinte, ori de câte ori este nevoie.(7)Dispozițiile art. 16 alin. (1) din prezentul Statut se aplică și cu privire la ședințele Sinodului Permanent. … 12.Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 18(1)Sinodul Permanent exercită, în timpul dintre ședințele Sfântului Sinod, următoarele atribuții:a)exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române în relațiile ei cu Statul și în probleme de interes general ale societății; … b)sprijină, în diferite forme, predarea Religiei în școlile de Stat, particulare și confesionale; … c)inițiază și sprijină traducerea, diortosirea, editarea și distribuirea Sfintei Scripturi și a cărților de cult, inclusiv a acatistelor, a calendarului bisericesc, a manualelor de teologie și a manualelor de religie; … d)semnalează Sfântului Sinod literatura teologică și spirituală sincretistă și confuză; … e)hotărăște în privința înstrăinării în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale Patriarhiei Române, cu excepția bunurilor sacre, care sunt inalienabile. … (2)Sinodul Permanent este autoritatea canonică disciplinară centrală pentru mitropoliți, pentru ierarhii din afara României aflați sub directa autoritate a Patriarhiei Române și pentru episcopii-vicari patriarhali în ceea ce privește abaterile acestora.(3)Sinodul Permanent este autoritatea canonică disciplinară centrală care analizează și aprobă sau respinge, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, trimiterea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în judecata Consistoriului Arhieresc Prim.(4)Sinodul Permanent este autoritatea canonică disciplinară centrală care aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, propunerea de hotărâre a Consistoriului Arhieresc Prim sau i-o trimite motivat acestuia spre rejudecare.(5)Sinodul Permanent, la solicitarea Patriarhului României sau a membrilor săi, examinează și formulează propuneri privind probleme ce urmează a fi aduse în dezbaterea Sfântului Sinod.(6)Sinodul Permanent exercită și alte atribuții date de către Sfântul Sinod sau prin Statut și regulamente.(7)Sinodul Permanent aduce la cunoștință Sfântului Sinod, pentru aprobare, hotărârile luate în timpul dintre ședințele acestuia. … 13.La articolul 20 alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Adunarea Națională Bisericească este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați de Adunările eparhiale din țară și din jurul granițelor, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate.(3)Președintele Adunării Naționale Bisericești este Patriarhul României. În lipsa Patriarhului României, ședințele sunt prezidate în ordinea prevăzută de art. 12 alin. (2) din prezentul Statut. … 14.Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 22Atribuțiile Adunării Naționale Bisericești sunt următoarele:(1)susține drepturile și activitățile Bisericii Ortodoxe Române;(2)avizează regulamente de aplicare ale prezentului statut cu privire la domenii de activitate date în competența sa de către Sfântul Sinod;(3)la propunerea Patriarhului României, alege membrii Consiliului Național Bisericesc;(4)adoptă măsuri generale pentru sprijinirea așezămintelor culturale, social-filantropice, economice și fundaționale ale Bisericii;(5)stabilește mijloacele de ajutorare ale organismelor și instituțiilor centrale bisericești;(6)examinează și aprobă Raportul general anual al Consiliului Național Bisericesc privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română și hotărăște cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru buna desfășurare a vieții bisericești;(7)aprobă contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al instituțiilor centrale bisericești cu scop misionar;(8)aprobă bugetul general al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al instituțiilor centrale bisericești cu scop misionar;(9)aprobă măsuri unitare privind administrarea bunurilor mobile și imobile, aflate în proprietatea sau folosința unităților de cult din întreaga Biserică Ortodoxă Română, precum și a celor fundaționale;(10)aprobă proiecte sociale, culturale, educaționale și comunicaționale ale Bisericii Ortodoxe Române;(11)stabilește mijloacele de ajutorare a românilor din afara granițelor țării;(12)exercită și alte atribuții care îi sunt date prin Statut, prin regulamentele bisericești sau de către Sfântul Sinod. … 15.La articolul 23 alineatul (1), lit. e), și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:e)Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare și pentru relații externe bisericești. … (2)La lucrările Comisiei pentru românii ortodocși de peste hotare și pentru relații externe bisericești pot fi invitați și reprezentanți clerici și mireni ai eparhiilor ortodoxe române din afara granițelor țării, când ordinea de zi impune acest fapt. … 16.Titlul Secțiunii a II-a se modifică și va avea următorul cuprins:Organismele centrale executive … 17.Titlul părții A din Secțiunea a II-a se modifică și va avea următorul cuprins:A.Patriarhul României … … 18.Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 24Patriarhul României este Întâistătătorul între ierarhii Bisericii Ortodoxe Române și președintele organismelor centrale deliberative și executive bisericești. … 19.Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 25(1)Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este și Arhiepiscopul Bucureștilor și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei.(2)Titulatura sa este: "Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte (N), Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române" sau "Patriarhul României".(3)În conformitate cu Sfintele Canoane, cu tradiția panortodoxă și cu practica Bisericii Ortodoxe Române, la serviciile religioase Patriarhul României este pomenit de către mitropoliți, mitropoliții sunt pomeniți de către ierarhii sufragani, iar arhiepiscopii și episcopii sunt pomeniți de către preoții slujitori.(4)Patriarhul României poartă ca însemne distinctive: o cruce și două engolpioane, haine de culoare albă: reverendă și rasă, culion și camilafcă având cruce.(5)Patriarhul României exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul Statut și de regulamentele bisericești.(6)În exercitarea drepturilor și îndatoririlor sale, Patriarhul României emite: tomosuri patriarhale, gramate patriarhale, acte patriarhale, decizii și dispoziții patriarhale, acte de acordare a unor ordine, distincții și ranguri bisericești, prevăzute de prezentul Statut și de regulamentele bisericești. … 20.Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 26Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are următoarele atribuții:(1)convoacă și prezidează organismele centrale deliberative și executive bisericești și veghează pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor acestora;(2)convoacă Sfântul Sinod în cel mult trei zile, în cazuri de urgență și de forță majoră;(3)când constată că aplicarea unei hotărâri a Sfântului Sinod nu mai este favorabilă vieții bisericești, convoacă Sinodul Permanent, într-o ședință extraordinară, pentru a formula și propune Sfântului Sinod, spre dezbatere și aprobare, o nouă hotărâre prin care se modifică sau se completează hotărârea precedentă;(4)dispune măsurile necesare, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, pentru pregătirea și sfințirea Marelui Mir la Patriarhia Română;(5)reprezintă Patriarhia Română în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, în justiție și față de terți, personal sau prin delegați împuterniciți;(6)reprezintă Biserica Ortodoxă Română în relațiile cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, personal sau prin delegați;(7)reprezintă, personal sau prin delegați, Biserica Ortodoxă Română în relațiile cu celelalte Biserici creștine, organizații intercreștine, organizații religioase și interreligioase, din țară și de peste hotare;(8)adresează scrisori pastorale pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu încuviințarea Sfântului Sinod sau a Sinodului Permanent;(9)efectuează vizite canonice (statutare) în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, la invitația chiriarhilor acestora;(10)efectuează vizite irenice la celelalte Biserici Ortodoxe și adresează scrisori irenice întâistătătorilor acestora, în scopul menținerii unității Ortodoxiei și al promovării comuniunii frățești;(11)efectuează vizite oficiale la alte Biserici creștine, la organizații creștine, religioase și civile în folosul Bisericii Ortodoxe Române;(12)se îngrijește de îndeplinirea prevederilor statutare pentru completarea eparhiilor vacante;(13)prezidează Sfântul Sinod pentru alegerea mitropoliților ortodocși români din țară și din afara granițelor;(14)hirotonește împreună cu alți ierarhi și întronizează pe mitropoliți;(15)emite tomosul patriarhal pentru proclamarea ridicării în rang a unei eparhii, pe baza aprobării Sfântului Sinod;(16)emite gramata patriarhală pentru întronizarea mitropoliților și a chiriarhilor din afara granițelor țării care se află sub autoritatea directă a Patriarhiei Române;(17)emite gramata patriarhală pentru acordarea de ranguri onorifice unor ierarhi (arhiepiscop sau mitropolit onorific);(18)numește locțiitori de mitropoliți în cazul vacanței scaunelor mitropolitane;(19)sfătuiește frățește pe ierarhii eparhiilor ortodoxe române din țară și din afara granițelor și conciliază eventuale neînțelegeri dintre aceștia;(20)sesizează Sinodul Permanent, printr-o adresă scrisă, cu privire la abaterile mitropoliților, ale ierarhilor aflați sub autoritatea directă a Patriarhiei Române și ale episcopilor-vicari patriarhali, solicitând cercetarea respectivei sesizări în vederea trimiterii în judecata Consistoriului Arhieresc Prim;(21)primește apelul motivat al unui ierarh sancționat printr-o hotărâre a Consistoriului Arhieresc Prim aprobată de Sinodul Permanent și îl trimite spre judecare Consistoriului Arhieresc Ultim;(22)în consultare cu Sinodul Permanent, propune Sfântului Sinod candidați de episcop-vicar patriarhal și prezidează alegerea acestora;(23)în consultare cu Adunarea eparhială a eparhiei vacante, propune Sinodului Permanent 2 (doi) candidați pentru slujirea de episcop eparhiot al unei eparhii aflate sub autoritatea directă a Patriarhiei Române;(24)exercită dreptul de a primi apel și dreptul de devoluțiune în mitropolii și în eparhiile aflate sub autoritatea directă a Patriarhiei Române pentru restabilirea ordinii canonice și administrative;(25)numește, sancționează și revocă, într-o ședință a Permanenței Consiliului Național Bisericesc, personalul de conducere, precum și celelalte categorii de personal clerical și neclerical de la Cancelaria Sfântului Sinod, de la Administrația Patriarhală, de la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, de la celelalte instituții centrale bisericești cu scop misionar, precum și personalul de la unitățile bisericești din interiorul țării și de la reprezentanțele, comunitățile și unitățile bisericești din afara granițelor țării, aflate sub autoritatea directă a Patriarhiei Române;(26)convoacă și prezidează ședințele Comisiei de Pictură Bisericească, personal sau printr- un delegat, aprobă, modifică sau respinge hotărârile Comisiei, cu scopul de a promova pictura ortodoxă autentică și de a sprijini unitățile bisericești;(27)numește pe membrii Comisiei de Pictură Bisericească, iar în caz de indisciplină sau incompetență, îi sancționează și îi revocă;(28)emite, suspendă sau anulează atestatele de pictor/restaurator bisericesc într-o ședință a Comisiei de Pictură Bisericească, dacă ele nu corespund cu exigențele Comisiei de Pictură Bisericească;(29)aprobă, modifică sau respinge soluțiile Comisiei de Pictură Bisericească în cazurile de apel sau arbitraj;(30)aprobă în regim de urgență proiecte/devize de pictură bisericească și dispune măsuri pentru ducerea la îndeplinire a procedurilor legale și pentru realizarea obiectivelor aprobate;(31)aprobă anual lista pictorilor și restauratorilor bisericești autorizați din Patriarhia Română, la propunerea Comisiei de Pictură Bisericească;(32)deleagă un membru al Comisiei de Pictură Bisericească sau mai mulți pentru cercetarea sesizărilor primite de la eparhii asupra oricăror lucrări de pictură bisericească executate necorespunzător;(33)emite, suspendă sau anulează, într-o ședință a Comisiei de Pictură Bisericească, autorizațiile în diferite domenii ale artei bisericești;(34)sancționează pictorii sau restauratorii bisericești autorizați din Patriarhia Română, la propunerea Comisiei de Pictură Bisericească;(35)aprobă formatul documentelor utilizate de Comisia de Pictură Bisericească, la propunerea acesteia;(36)prin Decizie patriarhală, dizolvă Adunările eparhiale în vederea organizării de noi alegeri și confirmă noile Adunări eparhiale;(37)în cazul unor acțiuni potrivnice Bisericii din partea Adunării eparhiale, la solicitarea Chiriarhului locului sau a locțiitorului acestuia, Patriarhul României, prin decizie, dizolvă respectiva Adunare eparhială în vederea organizării de noi alegeri;(38)în mod excepțional și cu motivații justificate, în acord cu tradiția ortodoxă și cutuma românească, poate întemeia stravropighii în interes bisericesc, cu acordul prealabil al Chiriarhului locului și cu aprobarea Sfântului Sinod, pe care le organizează și administrează prin delegații săi;(39)conferă distincții patriarhale clericilor și mirenilor din Biserica Ortodoxă Română, precum și unor personalități din țară și de peste hotare, care sprijină activitățile Patriarhiei Române;(40)aprobă, la solicitarea unui ierarh ortodox străin, cartea canonică de ieșire din Biserica Ortodoxă Română a unui cleric, de mir sau din cinul monahal, care a fost emisă de Chiriarhul lui;(41)aprobă, la solicitarea unui ierarh ortodox străin, transferul monahilor în Muntele Athos sau în mănăstiri din alte Biserici Ortodoxe autocefale, după ce au obținut în prealabil acordul Chiriarhului lor;(42)aprobă hirotonia absolvenților instituțiilor de învățământ teologic ortodox din România pentru comunități ale eparhiilor ortodoxe române din afara țării, după ce au obținut acordul scris al Chiriarhului care le-a acordat binecuvântarea pentru studii și a Chiriarhului român din afara granițelor țării care solicită hirotonia absolventului respectiv;(43)aprobă transferul absolvenților instituțiilor de învățământ teologic ortodox din România, într-o altă Biserică Ortodoxă autocefală, în vederea hirotoniei, după obținerea în prealabil a acordului Chiriarhului ortodox român care a acordat binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru studiile de teologie și consultarea Chiriarhului ortodox român din regiunea respectivă (Europa, America și Australia);(44)acordă binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru teologii ortodocși români care doresc să studieze în străinătate;(45)aprobă aducerea moaștelor unor sfinți din afara țării, pentru pelerinaj sau în dar, în Biserica Ortodoxă Română și informează Sfântul Sinod despre aceasta;(46)aprobă solicitările adresate eparhiilor ortodoxe române pentru pelerinaj cu moaște ale unor sfinți în afara României și informează Sfântul Sinod despre acestea;(47)acordă binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru trecerea moaștelor de la o eparhie ortodoxă română la alta, pentru pelerinaj sau în dar, și informează Sfântul Sinod despre aceasta;(48)aprobă efectuarea concediului de odihnă pentru mitropoliții din țară și din afara granițelor, pentru ierarhii care sunt sub autoritatea sa directă, precum și pentru personalul angajat în instituțiile bisericești centrale și în unitățile bisericești care sunt sub autoritatea sa directă;(49)exercită și alte atribuții prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul Statut, de regulamentele bisericești și cele încredințate de Sfântul Sinod. … 21.Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 27Pentru desfășurarea activității curente, la dispoziția Patriarhului României se află Cabinetul Patriarhului, coordonat de un vicar patriarhal, cu personalul corespunzător și serviciile aferente: secretariat, registratură, arhivă, bibliotecă etc. … 22.La articolul 29 alineatele (3), (5) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3)Președintele Consiliului Național Bisericesc este Patriarhul României, iar în lipsă locțiitorul său, conform prevederilor art. 12 alin. (2) din prezentul Statut. Membrii Sfântului Sinod pot participa cu vot deliberativ la ședințele Consiliului Național Bisericesc.(5)Vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii patriarhali și inspectorul general bisericesc sunt membri permanenți ai Consiliului Național Bisericesc, cu vot consultativ.(7)Secretar al ședințelor este vicarul patriarhal coordonator de la Cabinetul Patriarhului, iar în lipsa acestuia unul dintre consilierii patriarhali, desemnat de Patriarhul României. … 23.Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 30Consiliul Național Bisericesc exercită, în timpul dintre ședințele Adunării Naționale Bisericești, atribuțiile acesteia prevăzute de art. 22 alin. (1), (4) și (5), precum și următoarele atribuții:(1)susține drepturile și activitățile Bisericii Ortodoxe Române;(2)adoptă măsuri generale pentru sprijinirea așezămintelor culturale, social-filantropice, economice și fundaționale ale Bisericii;(3)stabilește mijloace de ajutorare ale organismelor și instituțiilor centrale bisericești;(4)întocmește raportul anual privind activitatea generală a Bisericii Ortodoxe Române, care se prezintă spre aprobare Adunării Naționale Bisericești;(5)întocmește contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar;(6)întocmește bugetul general al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar;(7)aprobă planul de activitate al editurii, tipografiei și atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă;(8)aprobă modul de administrare a bunurilor mobile și imobile ale Administrației Patriarhale, ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ale celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar și ale fundațiilor bisericești centrale;(9)stabilește normele (instrucțiunile) de administrare a bunurilor bisericești centrale, în materiile care nu sunt stabilite printr-o altă normă statutară sau regulamentară;(10)decide, după aprobarea prealabilă a Sinodului Permanent, în privința înstrăinării în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale Patriarhiei Române, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;(11)exercită și alte atribuții care îi sunt date prin statut, regulamente sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod și ale Adunării Naționale Bisericești. … 24.La articolul 31 alineatul (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Permanența Consiliului Național Bisericesc se compune din Patriarhul României, ca președinte, episcopii-vicari patriarhali, vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii patriarhali și inspectorul general bisericesc, ca membri, și ia hotărâri valide prin consensul membrilor prezenți. În funcție de agenda ședinței, pot participa și conducătorii eparhiilor, reprezentanțelor, comunităților și altor unități bisericești din interiorul și din afara granițelor țării, aflate sub autoritatea directă a Patriarhiei Române.(3)Din încredințarea Patriarhului României, Permanența Consiliului Național Bisericesc poate fi prezidată de unul din episcopii-vicari patriarhali sau de un delegat. În această situație, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării Patriarhului. Hotărârile devin executorii numai după confirmarea lor în scris, de către Patriarhul României. … 25.Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 32Permanența Consiliului Național Bisericesc, prezidată de Patriarhul României, exercită atribuțiile Consiliului Național Bisericesc, în perioada dintre ședințele sale, precum și următoarele competențe:(1)susține drepturile și activitățile Bisericii Ortodoxe Române;(2)adoptă măsuri generale pentru sprijinirea așezămintelor culturale, social-filantropice, economice și fundaționale ale Bisericii;(3)stabilește mijloace de ajutorare ale organismelor și instituțiilor centrale bisericești;(4)întocmește raportul anual privind activitatea generală a Bisericii Ortodoxe Române, care se prezintă spre aprobare Adunării Naționale Bisericești;(5)întocmește contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar;(6)întocmește bugetul general al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar;(7)aprobă planul de activitate al editurii, tipografiei și atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă;(8)hotărăște cu privire la administrarea bunurilor mobile și imobile ale Administrației Patriarhale, ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ale celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar și ale fundațiilor bisericești centrale;(9)verifică și aprobă inventarul bunurilor bisericești ce aparțin Patriarhiei Române, precum și inventarele instituțiilor centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, întocmite de sectorul de resort;(10)se îngrijește de păstrarea, întreținerea și punerea în valoare a bunurilor Patriarhiei Române;(11)acordă subvenții, ajutoare și burse instituțiilor bisericești sărace și școlilor pentru pregătirea personalului bisericesc;(12)examinează orice problemă bisericească, misionar-pastorală, culturală, socială, administrativ-gospodărească, economic-financiară etc. din cadrul instituțiilor centrale bisericești ce urmează a face obiectul dezbaterilor organismelor centrale deliberative și executive și face propuneri statutare;(13)examinează și definitivează dările de seamă anuale asupra activității instituțiilor centrale bisericești;(14)prezintă spre definitivare contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al instituțiilor centrale bisericești;(15)prezintă spre definitivare proiectul bugetului general anual al instituțiilor centrale bisericești;(16)întocmește planurile anuale ale activității instituțiilor centrale bisericești;(17)analizează și face propuneri Consiliului Național Bisericesc privind modul de administrare a bunurilor mobile și imobile ale instituțiilor centrale bisericești și ale fundațiilor bisericești centrale;(18)administrează Fondul central misionar, în limita bugetului aprobat de Sfântul Sinod, și prezintă anual acestuia contul de execuție bugetară;(19)administrează fondurile special instituite la nivelul Administrației Patriarhale potrivit destinației lor și în limita sumelor colectate, informând anual Sfântul Sinod despre situația acestora;(20)aprobă proiectele de investiții în limita bugetului Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar;(21)aprobă prețurile maximale ale lucrărilor de pictură bisericească, obligatorii și unitare în toate unitățile de cult din Patriarhia Română;(22)aprobă, cu avizul Centrului eparhial, devizele suplimentare de pictură în cazuri excepționale, temeinic motivate și în procent de maxim 20% din valoarea devizului inițial;(23)aprobă proiectele de investiții ale Comisiei de Pictură Bisericească;(24)sprijină acțiunile cu caracter juridic și patrimonial ale Comisiei de Pictură Bisericească;(25)evaluează de două ori pe an activitatea Comisiei de Pictură Bisericească;(26)face demersuri pe lângă autoritățile publice centrale și locale și pe lângă alte instituții pentru obținerea de sprijin destinat activităților interne și internaționale organizate de Patriarhia Română prin instituțiile centrale bisericești, precum și pentru acordarea altor forme de sprijin de la bugetul de stat sau de la bugetele locale alocate Bisericii, în general, sau unităților de cult din interiorul sau din afara granițelor României;(27)decide în privința folosinței bunurilor imobile bisericești ale Patriarhiei Române, cu excepția bunurilor sacre, care sunt inalienabile;(28)hotărăște cu privire la acceptarea donațiilor, legatelor, sponsorizărilor și cumpărării de bunuri în favoarea Patriarhiei Române, pentru instituțiile sale centrale, precum și în legătură cu transmiterea folosinței bunurilor imobile bisericești (închiriere, comodat, arendare etc.), a grevării cu sarcini sau afectării de servituți a acestora;(29)aprobă înființarea și organizarea de instituții cu caracter economic, cu sau fără personalitate juridică, distincte de instituțiile administrative centrale bisericești sau de unitățile subordonate lor, pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale acestora, în condițiile prezentului Statut, ale regulamentelor bisericești și legislației în vigoare;(30)exercită și alte atribuții care îi sunt date prin Statut, regulamente și prin hotărâri ale Sfântului Sinod, ale Sinodului Permanent și ale Adunării Naționale Bisericești. … 26.Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 33(1)Permanența Consiliului Național Bisericesc se întrunește, de regulă, săptămânal, la convocarea Președintelui sau a delegatului său.(2)Vicarul patriarhal coordonator al Cabinetului Patriarhului sau, în absența acestuia, unul dintre ceilalți consilieri patriarhali, desemnat de Președinte, întocmește procesul-verbal al ședințelor Permanenței Consiliului Național Bisericesc. … 27.Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 34Hotărârile Permanenței Consiliului Național Bisericesc sunt duse la îndeplinire de Cancelaria Sfântului Sinod și de sectoarele celorlalte instituții centrale bisericești. … 28.Titlul Secțiunii a III-a se modifică și va avea următorul cuprins:Organismele centrale administrative … 29.La articolul 35 alineatul (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)În exercitarea atribuțiilor sale executive de Președinte al organismelor centrale bisericești deliberative și executive și Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul României este ajutat de:a.Cancelaria Sfântului Sinod, … b.Administrația Patriarhală. … (2)Din încredințarea Patriarhului României, Cancelaria Sfântului Sinod, sectoarele Administrației Patriarhale și celelalte instituții centrale bisericești sunt coordonate de episcopii-vicari patriarhali sau de către un delegat al Patriarhului.(4)Episcopii-vicari patriarhali îndeplinesc atribuțiile delegate lor, prin decizie, de către Patriarhul României și desfășoară activități liturgice în Capitală și în Arhiepiscopia Bucureștilor, ca delegați ai Patriarhului României, de reprezentare în fața autorităților centrale și locale, precum și în relațiile cu organizații din țară și din străinătate. … 30.La articolul 36 alineatele (1), (3), (4) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Cancelaria Sfântului Sinod este organism central administrativ al Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării Naționale Bisericești, al Patriarhului României, al Consiliului Național Bisericesc și al Permanenței Consiliului Național Bisericesc.(3)Vicarul administrativ patriarhal și consilierul patriarhal din Cancelaria Sfântului Sinod, sub conducerea episcopului-vicar patriarhal, pregătesc lucrările pentru convocarea organismelor centrale deliberative și executive bisericești și cele care se supun examinării acestora.(4)Cancelaria Sfântului Sinod elaborează, păstrează și pregătește pentru publicarea în revista "Biserica Ortodoxă Română", procesele-verbale ale ședințelor de lucru ale organismelor centrale bisericești, comunică tuturor centrelor eparhiale hotărârile acestora și ține evidența modului de aducere a lor la îndeplinire, cu excepția celor care sunt date în competența sectoarelor Administrației Patriarhale prevăzute de art. 38 din prezentul Statut sau altor instituții centrale bisericești.(9)Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, ca organism central administrativ, Cancelaria Sfântului Sinod are următoarele servicii: Oficiul de reprezentare și comunicare, Oficiul canonico-juridic, Corpul de inspecție bisericească, Secretariat, Registratură și Arhivele Patriarhiei Române, Serviciul Personal (Resurse umane), Serviciul IT, Biblioteca Sfântului Sinod, Responsabil pentru protecția datelor cu caracter personal și altele, a căror activitate este organizată de vicarul administrativ patriarhal. … 31.După art. 36 se adaugă un nou articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 36^1(1)Corpul de inspecție bisericească are atribuții generale de inspecție bisericească în domeniile liturgic, duhovnicesc și administrativ-gospodăresc.(2)Corpul de inspecție bisericească este coordonat de un inspector general bisericesc, care are și atribuția de referent la Consistoriul Superior Bisericesc;(3)Membrii Corpului de inspecție bisericească își desfășoară activitatea din dispoziția Patriarhului României, potrivit atribuțiilor prevăzute de Statut, de regulamentele bisericești și de legislația în vigoare. … 32.La articolul 37 alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Administrația Patriarhală, ca organism central administrativ, are în atribuțiile sale studierea și întocmirea referatelor privitoare la problemele bisericești de competența organismelor centrale deliberative și executive, prin următoarele sectoare administrative de specialitate:a.Sectorul teologic-educațional, … b.Sectorul social-filantropic, … c.Sectorul cultură și patrimoniu religios (inclusiv Comisia de pictură bisericească, Comisia de arhitectură bisericească și Centrul de pregătire pentru patrimoniu), … d.Sectorul comunicații și relații publice (Centrul de presă BASILICA), … e.Sectorul monumente și construcții bisericești, … f.Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe, … g.Sectorul pelerinaje, … h.Sectorul stavropighii patriarhale și centre sociale, … i.Sectorul economic-financiar (cu următoarele servicii: Contabilitate, Bunuri, Prognoză financiară), … j.Control financiar și audit intern. … (3)Prin Decizie patriarhală, episcopii-vicari patriarhali sau delegați ai Patriarhului României coordonează sectoarele Administrației Patriarhale având colaboratori pe consilierii patriarhali de resort și pe inspectorii de specialitate. … 33.La articolul 37 după alineatul 4, se adaugă un nou alineat, alineatul 5, cu următorul cuprins:(5)La Administrația Patriarhală se pot numi, prin Decizie patriarhală, unul sau mai mulți vicari patriarhali, din rândurile clerului monahal și de mir, având atribuții de reprezentare și de organizare a unor activități ale Patriarhiei Române, ca delegați ai Patriarhului României. Numărul posturilor și responsabilitățile funcției de vicar patriarhal se stabilesc, prin decizie, de către Patriarhul României. … 34.Articolul 38 se abrogă. … 35.Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 39(1)Vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii patriarhali și inspectorii patriarhali se numesc în condițiile art. 26 alin. 25 din prezentul Statut, dintre preoții doctori, absolvenți de masterat, licențiați în teologie sau în alte specializări, cu activități și aptitudini deosebite, fără impedimente canonice sau condamnări penale. Clericii din instituțiile centrale bisericești pot fi numiți slujitori la parohii direct (fără concurs) de către Patriarhul României.(2)Vicarului administrativ patriarhal, vicarilor patriarhali, consilierilor patriarhali și inspectorilor patriarhali li se fixează, prin decizie a Patriarhului României, sfera de activitate și atribuțiile în cadrul Sectoarelor pe care le coordonează, ca membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc sau ca invitați.(3)Vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali și consilierii patriarhali participă la ședințele organismelor centrale deliberative și executive bisericești, cu vot consultativ, iar la ședințele Permanenței Consiliului Național Bisericesc, cu vot deliberativ.(4)În cadrul instituțiilor centrale bisericești este încadrat, pe funcții de execuție, personal de specialitate clerical, monahal și neclerical. Acesta este numit, transferat și promovat de Patriarhul României într-o ședință a Permanenței Consiliului Național Bisericesc.(5)Toate categoriile de personal clerical, monahal și neclerical menționate la alin. (1) și (4) se sancționează și se revocă de către Patriarhul României într-o ședință a Permanenței Consiliului Național Bisericesc, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare, conform prevederilor statutare și regulamentare. … 36.La articolul 40, după alineatul (1), se adaugă un nou alineat, alineatul (1)^1, cu următorul cuprins:(1)^1Cu binecuvântarea Chiriarhului și cu aprobarea Permanenței Consiliului eparhial, se pot înființa și organiza asociații, fundații și instituții cu caracter economic, pentru susținerea activităților social-filantropice, social-medicale, cultural-educaționale și misionare ale Bisericii. … 37.La articolul 41 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Patriarhia Română, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mănăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul Statut. … 38.Articolul 42 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 42Înființarea și desființarea unităților componente ale Bisericii Ortodoxe Române se comunică, pentru evidență, instituției administrației publice centrale de resort. … 39.Articolul 44 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 44Înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a parohiilor se aprobă de către Permanența Consiliului eparhial, ținând seamă de cerințele misionare și pastorale din teritoriu. … 40.Articolul 50 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 50În cadrul întreitei slujiri preoțești: învățătorească, sfințitoare și pastoral- misionară, parohul exercită următoarele atribuții:(1)săvârșește Sfânta Liturghie și Laudele bisericești în duminici, sărbători și în alte zile ale săptămânii, cu rostirea cuvântului de învățătură; săvârșește Sfinte Taine și ierurgii; catehizează copii, tineri și adulți conform îndrumărilor Centrului eparhial și asigură accesul zilnic în lăcașul de cult, conform programului afișat la intrarea în biserică;(2)preotul paroh sau unul dintre ceilalți preoți, dacă sunt mai mulți, cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului, în fiecare an școlar, va solicita aprobarea inspectoratului școlar județean pentru predarea orelor de religie la școala din parohie, dacă acestea nu sunt repartizate unui cadru didactic titular sau suplinitor;(3)aduce la îndeplinire toate dispozițiile prezentului Statut, ale regulamentelor bisericești și ale organismelor bisericești centrale și eparhiale în ceea ce privește parohia;(4)aduce la îndeplinire hotărârile organismelor eparhiale și dispozițiile autorității superioare bisericești (protopop, episcop sau arhiepiscop), precum și cele ale Consiliului parohial, referitoare la viața parohială;(5)întocmește și duce la îndeplinire prevederile programului anual al activităților pastoral-misionare, social-filantropice și administrativ-gospodărești ale parohiei, comunicând Centrului eparhial, în scris, și credincioșilor rezultatele acțiunilor întreprinse în acest sens;(6)fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, nu poate reprezenta parohia în justiție, în fața autorităților locale și față de terți, personal sau prin delegați. În aceeași măsură, clericii din parohii, în virtutea jurământului de ascultare (subordonare) față de Chiriarh depus la hirotonie, nu pot să compară în fața instanțelor judecătorești fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal; încălcarea acestei prevederi atrage sancțiuni canonice și disciplinare;(7)convoacă și prezidează Adunarea parohială, Consiliul parohial și Comitetul parohial;(8)duce la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale și ale Consiliului parohial;(9)ține registrul cu evidența tuturor parohienilor;(10)ține la zi evidența botezaților, cununaților și decedaților din parohie în registrele speciale (mitricale) și emite certificate de botez și de cununie;(11)administrează patrimoniul parohiei în conformitate cu hotărârile Adunării parohiale și ale Consiliului parohial și controlează modul de administrare a bunurilor instituțiilor culturale, social-filantropice și fundaționale bisericești din parohie;(12)întocmește și ține la zi inventarul bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca, precum și arhiva parohiei;(13)deține sigiliul parohiei pe durata oficiului de paroh. … 41.Articolul 53 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 53(1)Mai multe parohii (10-15) din cadrul unui protopopiat se constituie într-un cerc pastoral-misionar pentru desfășurarea de activități bisericești, misionar-pastorale, culturale și sociale.(2)Chiriarhul deleagă pe unul din preoți drept coordonator al cercului pastoral-misionar. … 42.La articolul 54 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Președintele Adunării parohiale este preotul paroh, iar dacă acesta este absent sau suspendat din funcție, un preot delegat de protopop dintre slujitorii parohiei sau de la o altă parohie învecinată. În cazul în care la Adunarea parohială ia parte protopopul sau un preot delegat de către Centrul eparhial, acesta prezidează ședința. … 43.Articolul 55 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 55Adunarea parohială exercită următoarele atribuții:(1)alege membrii Consiliului parohial și pe cei ai Comitetului parohial;(2)aprobă raportul de activitate al Consiliului parohial;(3)aprobă raportul de activitate al Comitetului parohial;(4)avizează bugetul anual al parohiei spre a fi aprobat de către Permanența Consiliului eparhial;(5)ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea și întreținerea bisericii, a casei parohiale și a altor clădiri ale parohiei, precum și la conservarea și restaurarea patrimoniului mobil, și solicită aprobarea scrisă Permanenței Consiliului eparhial, care verifică, prin specialiștii de la Centrul eparhial, necesitatea, legalitatea și calitatea proiectelor ce se propun a fi realizate;(6)hotărăște înființarea de fonduri cu scop bisericesc, cultural sau social-filantropic și stabilește normele pentru completarea resurselor financiare necesare parohiei;(7)la propunerea Consiliului parohial fixează cuantumul contribuțiilor benevole de cult, potrivit nevoilor parohiei, informând despre aceasta Centrul eparhial;(8)examinează și completează raportul anual privind desfășurarea activităților din parohie;(9)avizează raportul anual privind situația economico-financiară a parohiei spre a fi aprobat de către Permanența Consiliului eparhial;(10)face propuneri spre aprobare de către Consiliul eparhial, cu privire la înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale parohiei;(11)aprobă măsuri pentru administrarea proprietăților mobile și imobile ale parohiei, supraveghind buna întreținere a edificiilor bisericești, culturale, social-filantropice și fundaționale. … 44.La articolul 56 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Adunarea parohială este convocată de președinte, cu cel puțin o săptămână înainte de data fixată pentru întrunire, înștiințând despre aceasta pe protopop. În caz de neputință sau rea voință a parohului, constatată de Centrul eparhial, Adunarea parohială este convocată și prezidată de protopop sau delegatul acestuia, din încredințarea Chiriarhului. … 45.La articolul 59 alineatul (1), (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării parohiale. Adunarea parohială alege din rândul ei pe membrii Consiliului parohial – în număr de 7, 9 sau 12 membri – în funcție de categoria parohiei, precum și 2-4 membri supleanți.(2)Membrii Consiliului parohial și supleanții, persoane majore, sunt aleși pe termen de 4 ani dintre credincioșii care frecventează biserica, au o viață creștină pilduitoare, se bucură de respectul comunității și nu au fost judecați și condamnați penal; aceștia activează benevol și pot fi realeși.(3)Membrii aceleiași familii: soțul și soția, părinții și copiii, frații, verii primari, ginerii, socrii, nașii și finii nu pot fi, în același timp, membri ai Consiliului parohial. … 46.Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 60Pentru activitate ostilă Bisericii, comportament imoral și ofensator, membrii Consiliului parohial pot fi revocați de Permanența Consiliului eparhial, la cererea motivată a parohului, avizată de protopop, sau în urma constatării de către autoritatea superioară bisericească. Membrii revocați nu pot fi realeși timp de 5 ani în Consiliul parohial. … 47.Articolul 61 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 61În afara atribuțiilor prevăzute de art. 55 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (9) și (10), între ședințele Adunării parohiale, Consiliul parohial exercită toate atribuțiile acesteia, precum și următoarele atribuții:(1)desemnează dintre membrii Adunării parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunării eparhiale din circumscripția respectivă, pe care îl comunică protopopului, pentru aprobare;(2)întocmește raportul anual privind situația economico-financiară a parohiei, iar o copie a acestui raport se va înainta spre informare Centrului eparhial;(3)elaborează raportul anual privind activitatea Consiliului parohial, pe care îl prezintă spre aprobare Adunării parohiale;(4)desemnează doi cenzori pentru controlul financiar al Comitetului parohial, pe care îi comunică protopopului, pentru aprobare;(5)primește și verifică justificarea financiară anuală a gestiunii Comitetului parohial;(6)aprobă propunerile preotului paroh privind înzestrarea bisericii cu veșminte, icoane, obiecte și cărți de cult, cele necesare pentru serviciul religios și a instituțiilor parohiale (culturale, sociale, fundaționale), precum și alocarea fondurilor corespunzătoare;(7)veghează ca aprovizionarea pangarului parohiei cu lumânări, calendare, obiecte și cărți de cult, precum și tipărituri de zidire duhovnicească, să se facă numai de la Centrul eparhial, pentru susținerea activităților misionare ale eparhiei respective;(8)unde sunt mai mulți slujitori ai altarului, încredințează, cu proces-verbal, pangarul unui alt slujitor decât parohul, cu asumarea întregii răspunderi materiale și gestionare de către acesta, iar apoi îi comunică protopopului, pentru aprobare;(9)verifică anual și înaintează în primul trimestru al anului următor Permanenței Consiliului Eparhial inventarul bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea sau folosința parohiei;(10)întocmește proiectul de buget (venituri, cu identificarea resurselor, și cheltuieli) și raportul economic-financiar, pe care le prezintă spre avizare protopopiatului, în vederea înaintării Permanenței Consiliului eparhial spre aprobare;(11)ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea și întreținerea bisericii, a casei parohiale și a altor clădiri ale parohiei, precum și la conservarea și restaurarea patrimoniului mobil, și solicită aprobarea scrisă Permanenței Consiliului Eparhial, care verifică, prin Centrul eparhial, necesitatea, legalitatea și calitatea proiectelor ce se propun a fi realizate;(12)face propuneri spre aprobare Permanenței Consiliului eparhial, cu privire la transmiterea folosinței bunurilor imobile bisericești ale parohiei (închiriere, comodat, arendare etc.), a grevării cu sarcini sau afectării de servituți a acestora, cu excepția lăcașurilor de cult.(13)face propuneri, spre aprobare, Consiliului Eparhial, cu privire la înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale parohiei;(14)propune Adunării parohiale, spre aprobare, cuantumul contribuțiilor de cult, potrivit nevoilor parohiei, cuantum ce va fi confirmat, modificat sau respins de Permanența Consiliului Eparhial;(15)îndeplinește orice alte atribuții care îi sunt atribuite prin prezentul Statut, regulamente, hotărâri sau instrucțiuni ale autorităților superioare bisericești. … 48.La articolul 62 alineatul (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Consiliul Parohial se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie.(2)Convocarea o face preotul paroh, cu prezentarea problemelor ce se află pe ordinea de zi. … 49.Articolul 63 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 63Consiliul parohial deleagă unul sau doi membri care, în calitate de epitropi, sprijină parohul în administrarea corectă și eficientă a bunurilor parohiale. Numele epitropilor se comunică protopopiatului pentru aprobare. … 50.La articolul 64 alineatul (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Parohul este administratorul întregii averi parohiale mobile și imobile împreună cu Consiliul parohial, sub controlul Centrului eparhial, și răspunde canonic-disciplinar și administrativ-bisericesc în fața acestuia, iar pentru administrarea și gestionarea defectuoasă a averii bisericești răspunde și în fața instanțelor civile și penale, în baza legislației în vigoare.(2)Când unele atribuții gestionare au fost delegate altui preot sau unui diacon slujitor de la parohie, potrivit prevederilor art. 61 alin. (8) din prezentul Statut, acesta răspunde canonic- disciplinar, administrativ-bisericesc, civil și penal pentru gestionarea bunurilor încredințate. … 51.Articolul 65 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 65Preotul paroh, ca administrator al bunurilor parohiale, are următoarele îndatoriri:(1)administrează corect bunurile mobile și imobile ale parohiei, instituțiilor culturale, sociale și fundaționale, precum și fondurile parohiale pe baza registrelor de evidență financiar-contabilă, de gestiune și inventar;(2)ia măsuri pentru păstrarea în siguranță a bunurilor și a documentelor de valoare ale parohiei. În caz de distrugere sau deteriorare a acestora, informează, de urgență, Centrul eparhial, care ia măsurile adecvate pentru rezolvarea problemei;(3)ia măsuri pentru restaurarea, conservarea și protejarea bunurilor mobile și imobile ale parohiei, potrivit legislației bisericești și civile în vigoare, referitoare la patrimoniul cultural-național;(4)ține registrul de venituri și cheltuieli;(5)prezintă anual Consiliului parohial și Adunării parohiale o informare asupra veniturilor și cheltuielilor bisericești, culturale, sociale și fundaționale, precum și asupra modului de administrare și gestionare a patrimoniului bisericesc din anul anterior;(6)se îngrijește, împreună cu ceilalți preoți slujitori și cu epitropul sau epitropii, de luarea măsurilor pentru întreținerea, repararea și restaurarea edificiilor bisericești, bunurilor mobile și imobile parohiale, ale instituțiilor culturale, social-filantropice și fundaționale, a patrimoniului cultural-național, a casei parohiale, a curții și cimitirului parohial, precum și a altor bunuri bisericești parohiale;(7)se îngrijește să construiască sau să cumpere o casă parohială, acolo unde nu există;(8)se îngrijește, împreună cu ceilalți preoți slujitori și cu epitropul sau epitropii, de înscrierea în evidențele parohiale și ale autorităților centrale și locale competente a bunurilor mobile și imobile ale parohiei, de buna administrare a acestora, precum și de întocmirea și buna păstrare a actelor de proprietate, potrivit prevederilor statutare, regulamentare bisericești, a hotărârilor organismelor bisericești centrale și eparhiale. Câte o copie legalizată a actelor de proprietate a bunurilor parohiei se păstrează la protopopiat și la Centrul eparhial;(9)sprijinit de epitrop, încasează sumele cuvenite parohiei potrivit hotărârilor Adunării parohiale și face, la timp, plățile curente.(10)semnează documente de administrare curentă, în calitate de reprezentant legal al parohiei, conform atribuțiilor din Decizia chiriarhală de numire și aprobărilor organismelor superioare bisericești;(11)întocmește și ține la zi registrul inventar al bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca, precum și arhiva parohiei;(12)cu binecuvântarea scrisă a Chiriarhului, preotul paroh depune toate diligențele în vederea recuperării bunurilor mobile și imobile ale parohiei preluate abuziv în decursul timpului, precum și în vederea înlăturării cauzelor punctuale de abuz asupra patrimoniului bisericesc, cu sprijinul autorităților competente, străduindu-se, împreună cu membrii Consiliului parohial, să conserve și să sporească patrimoniul parohiei;(13)împreună cu ceilalți preoți slujitori și cu membrii Consiliului parohial, este responsabil pentru asigurarea fondurilor proprii necesare întreținerii bunurilor parohiale și completării drepturilor salariale ale angajaților care deservesc parohia;(14)administrează patrimoniul parohiei în conformitate cu hotărârile Consiliului parohial și controlează modul de administrare a cimitirului parohial, a bunurilor instituțiilor culturale, social-filantropice și fundaționale bisericești din parohie;(15)întocmește și ține la zi registrul inventar al bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca, precum și arhiva parohiei. … 52.La articolul 66 alineatul (1), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Comitetul parohial este organismul bisericesc parohial care funcționează sub președinția de drept a preotului paroh și este subordonat Consiliului parohial. Membrii Comitetului parohial sunt aleși de Adunarea parohială dintre membrii ei. Comitetul parohial are un număr dublu de membri față de cel al Consiliului parohial.(3)Comitetul parohial este prezidat de preotul-paroh ajutat de un birou de conducere compus din: coordonator de programe, secretar și casier.(4)Comitetul parohial poate avea prevederi și evidență gestionară proprie în cadrul bugetului parohial pentru activitățile desfășurate utilizând, sub controlul preotului paroh, același cont bancar, și face justificarea financiară anuală față de Consiliul parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului parohial sunt desemnați doi cenzori de către Consiliul parohial. … 53.La articolul 67 alineatul (2), lit. c), subpunctul 7 se modifică și vor avea următorul cuprins:7.organizează acțiuni multiple privind cunoașterea operelor de artă bisericească, păstrarea și promovarea tradițiilor, a folclorului și a specificului cultural local și național. … … 54.Articolul 68 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 68Parohiile pot colabora cu asociații și fundații bisericești, constituite cu aprobarea Sfântului Sinod sau cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului, sau cu filiale ale acestora. … 55.La articolul 69 alineatul (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Înființarea, desființarea, delimitarea și schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Permanența Consiliului eparhial, ținând seama de cerințele misionar-pastorale locale, de situarea parohiilor și filiilor dintr-o zonă geografică, precum și de posibilitățile economice de funcționare.(3)Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcționează personal clerical și neclerical, potrivit competențelor date prin Statut și regulamentele bisericești. … 56.La articolul 70 alineatul (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Protopopul se numește de către Chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, ținându-se seama de următoarele criterii: media generală de licență în teologie – minimum 8,50, cel puțin 5 ani vechime în preoție, fără impedimente canonice sau condamnări penale, cu o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală și socială, bucurându-se de o bună apreciere în societate.(4)Protopopul, precum și celelalte categorii de personal clerical și neclerical din cancelaria administrativă a protopopiatului, se sancționează și se revocă de Chiriarh, într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare. … 57.La articolul 70, după alineatul (2), se adaugă un nou alineat, alineatul (2)^1 cu următorul cuprins:(3)Protopopii pot fi numiți, prin Decizie chiriarhală, pentru un nou mandat de 4 ani, doar dacă în cursul celor 4 ani de activitate au primit calificativul maxim cu ocazia evaluărilor periodice. … 58.Articolul 71 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 71Protopopul are următoarele atribuții exercitate prin mandat, în numele Chiriarhului:(1)îndrumă, coordonează și supraveghează activitatea bisericească a parohiilor și filiilor din protopopiat;(2)inspectează, cel puțin o dată pe an, parohiile, filiile și așezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieții religioase, morale și sociale; verifică registrele contabile, arhiva și biblioteca, starea bisericii și a obiectelor de patrimoniu cultural mobil, a clădirilor bisericești, a cimitirelor, precum și a altor bunuri bisericești;(3)înscrie în registrul de inspecție al parohiei procesul-verbal amănunțit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului eparhial, cu raport și propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;(4)supraveghează și îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală și social-filantropică a clerului din protopopiat, astfel încât aceasta să se desfășoare în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare bisericești, cu hotărârile Sfântului Sinod și ale organismelor eparhiale;(5)întocmește și prezintă anual Permanenței Consiliului eparhial situația privind bunurile mobile și imobile proprietăți ale parohiilor și filiilor din protopopiat;(6)întocmește și prezintă anual Permanenței Consiliului Eparhial situația privind bunurile mobile și imobile ale protoieriei;(7)urmărește ca ordinele și dispozițiile autorităților superioare bisericești să fie transmise la timp unităților și personalului bisericesc din protopopiat și să fie aduse la îndeplinire;(8)face propuneri Chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoți, diaconi și cântăreți bisericești;(9)aprobă preoților și diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot și informând despre aceasta Centrul eparhial;(10)aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii și protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului eparhial, spre aprobare, planificarea concediului anual de odihnă;(11)întocmește un raport anual general privind întreaga viață bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează Chiriarhului și îl face cunoscut preoților din protopopiat la prima conferință administrativă din fiecare an;(12)avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării Centrului eparhial;(13)avizează bugetele anuale ale parohiilor;(14)avizează decizia de inventariere a bunurilor parohiale și aprobă propunerile preotului paroh privind componența comisiei de inventariere a bunurilor parohiale;(15)susține acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;(16)coordonează, supraveghează și răspunde de activitatea cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare, cu dispozițiile date de conducerea eparhială și cu normele legislației civile în vigoare;(17)întocmește trimestrial un raport pastoral-misionar și financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanența Consiliului eparhial;(18)întocmește bugetul anual al protopopiatului și îl prezintă spre aprobare Permanenței Consiliului eparhial pe care, apoi, îl va face cunoscut preoților din protopopiat într-o ședință administrativă a acestuia;(19)propune Chiriarhului acordarea de ranguri și distincții de vrednicie clericilor și credincioșilor merituoși;(20)face propuneri Centrului eparhial privind notarea anuală a preoților, în vederea definitivării de către Permanența Consiliului eparhial;(21)analizează anual, împreună cu preotul paroh (și cu ceilalți preoți din parohie), configurația confesională a teritoriului parohial, informând despre aceasta Centrul eparhial;(22)semnează documentele, în calitate de reprezentant legal al protoieriei, conform atribuțiilor din Decizia chiriarhală de numire și aprobărilor organismelor superioare bisericești;(23)administrează corect bunurile mobile și imobile ale protoieriei, instituțiilor culturale, sociale și fundaționale, precum și fondurile protoieriei, pe baza registrelor de evidență financiar-contabilă, de gestiune și inventar;(24)ia măsuri pentru păstrarea în siguranță a bunurilor și a documentelor de valoare ale protoieriei. În caz de distrugere sau deteriorare a acestora, informează, de urgență, Centrul eparhial, care ia măsurile adecvate pentru rezolvarea problemei;(25)ia măsuri pentru restaurarea, conservarea și protejarea bunurilor mobile și imobile ale protoieriei, potrivit legislației bisericești și civile în vigoare, referitoare la patrimoniul cultural-național;(26)întocmește și ține la zi inventarul bunurilor protoieriei de orice natură, biblioteca, precum și arhiva protoieriei;(27)îndeplinește și alte atribuții date de organismele eparhiale sau de Chiriarh pentru bunul mers al vieții bisericești. … 59.Articolul 72 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 72(1)Protopopul este, pe teritoriul protopopiatului său, reprezentantul oficial al Centrului eparhial față de autoritățile publice locale și față de terți și îndeplinește sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul Statut, prin regulamentele bisericești și prin alte dispoziții în vigoare. În această calitate, lucrează cu încuviințarea Chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, cu privire la problemele respective.(2)Cu aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, reprezintă protopopiatul și, când este cazul, unitățile bisericești din protopopiat, în justiție, în fața autorităților locale și față de terți, personal sau prin delegați. … 60.La articolul 73 alineatul (1), (2), (3), (4), (5) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Vicariatul este o unitate bisericească administrativă cu regim misionar-pastoral, aflată sub autoritatea directă a Patriarhiei Române, care cuprinde mai multe protopopiate, parohii și mănăstiri.(2)Organizarea și funcționarea vicariatului se fac pe baza unui regulament propriu aprobat de Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului României, și care se comunică instituției administrației publice centrale de resort.(3)Conducătorul vicariatului și protopopii din cuprinsul acestuia sunt numiți de Patriarhul României dintre preoții din vicariat, în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru personalul clerical de conducere de la eparhii.(4)Numirea, transferarea și sancționarea personalului clerical și neclerical de la unitățile bisericești din cuprinsul vicariatului se fac de către Patriarhul României, la propunerea conducătorului vicariatului, după consultarea acestuia cu Chiriarhul locului.(5)Pentru buna desfășurare a activității sacramentale, învățătorești, de conducere, pastoral- misionare și social-filantropice în cuprinsul vicariatului, Patriarhul României poate apela frățește la chiriarhii eparhiilor pe raza cărora funcționează unitățile bisericești din vicariat.(7)Unitățile bisericești din cuprinsul vicariatului primesc Antimisul sfințit, Sfântul și Marele Mir, precum și pastoralele chiriarhale de la Patriarhul României. … 61.La articolul 74 alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4)Mănăstirea depinde direct de Chiriarhul locului, care este conducătorul ei canonic, în condițiile art. 78 alin. (1) din prezentul Statut. … 62.La articolul 75 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)În mănăstirea, schitul sau metocul date în folosință prin sfințire, niciunul dintre ctitori, donatori și binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosință sau amestec în conducerea, administrarea și viața spirituală a acestora. … 63.Articolul 75 se abrogă. … 64.La articolul 78, după alineatul (5), se adaugă două alineate noi, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:(6)Monahii care doresc să plece din diferite eparhii ortodoxe române din țară și din afara granițelor țării pentru a se stabili în Muntele Athos sau în mănăstiri aparținând altei Biserici Ortodoxe trebuie să obțină, în prealabil, aprobarea scrisă a Chiriarhului ortodox român de care depind canonic, precum și acordul Patriarhului României, la solicitarea ierarhului aparținând unei alte Biserici Ortodoxe surori.(7)Monahii, în virtutea votului monahal al ascultării, nu pot să compară în fața instanțelor judecătorești fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal; încălcarea acestei prevederi atrage sancțiuni canonice și disciplinare. … 65.La articolul 79 alineatul (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Chiriarhul este conducătorul canonic al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor din eparhia sa, cu excepția prevăzută de art. 26 alin. (78) din prezentul Statut. Prin delegație din partea Chiriarhului, conducerea mănăstirii este asigurată de stareț(ă), a schitului de egumen(ă), iar a metocului de persoana anume desemnată ca administrator.(4)Cu aprobarea scrisă a Chiriarhului, starețul(a) reprezintă mănăstirea în justiție, în fața autorităților locale și față de terți, personal sau prin delegați împuterniciți, în condițiile art. 50 alin. (6) din prezentul Statut. … 66.La articolul 79, după alineatul (4), se adaugă un nou alineat, alineatul (5), următorul cuprins:(5)Administrarea bunurilor mănăstirești se face de stareț sau de stareță, cu ajutorul Consiliului economic și al Soborului mănăstiresc, în conformitate cu dispozițiile prezentului Statut, ale regulamentelor, hotărârilor sau instrucțiunilor date de autoritățile superioare bisericești. … 67.După art. 79 se adaugă un nou articol, articolul 79^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 79^1(1)Conducerea mănăstirii (schitului) are următoarele îndatoriri:a)să rânduiască programul în așa fel încât mănăstirea (schitul) să devină un loc de aleasă viață duhovnicească, de practicare a virtuților creștinești, de evlavioasă participare la slujbele religioase, de zidire sufletească, atât pentru viețuitori, cât și pentru închinători; … b)să promoveze îndeletniciri potrivite cu sfințenia locului, atât pentru folosul viețuitorilor, cât și al credincioșilor, dovedind prin fapte bune dragoste față de comunitatea monahală, de Biserică și de popor; … c)să vegheze ca toți viețuitorii din mănăstiri și schituri, evlavioși și înclinați spre studiu, să fie îndatorați, cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului, să urmeze studii la instituțiile de învățământ teologic din eparhie sau din eparhiile învecinate, dacă nu există școli teologice în eparhia respectivă; … d)să coopereze cu Centrul eparhial în organizarea și susținerea activităților social- filantropice, culturale și misionare ale acestuia, potrivit mijloacelor materiale pe care le are mănăstirea sau schitul; … e)să aprovizioneze mănăstirea (schitul) cu lumânări și colportaj de la Centrul eparhial; … f)să asigure călugărilor sau călugărițelor condiții adecvate vieții chinoviale (de obște). … (2)Starețul sau stareța, ca administrator al bunurilor mănăstirești, are următoarele atribuții:a)semnează documente, în calitate de reprezentant legal al mănăstirii, conform atribuțiilor din Decizia chiriarhală de numire și aprobărilor organismelor superioare bisericești; … b)încredințează membrilor Consiliului Economic, pe bază de inventare speciale, parte din bunurile mobile și imobile înscrise în inventarul general al mănăstirii, astfel: economului – obiectele din gospodăria mănăstirii; casierului – casa de bani cu toate cele ce țin de ea; eclesiarhului – biserica cu tot ce are și ține de dumnezeieștile slujbe; arhondarului – arhondaricul cu toate cele ce țin de primirea oaspeților; trapezarului – inventarul ce ține de trapeză, iar egumenului – atribuții de ordin gospodăresc și disciplinar; … c)gestionează corect averea mănăstirii (mobilă și imobilă), atât direct cât și prin delegații săi, purtând grijă deosebită pentru toate bunurile și mai ales pentru cele care fac parte din patrimoniul cultural-național; … d)ia măsuri pentru păstrarea în siguranță a bunurilor și a documentelor de valoare ale mănăstirii. În caz de distrugere sau deteriorare a acestora, informează, de urgență, Centrul eparhial, care ia măsurile adecvate pentru rezolvarea problemei; … e)ia măsuri pentru restaurarea, conservarea și protejarea bunurilor mobile și imobile ale mănăstirii, potrivit legislației civile în vigoare și reglementărilor bisericești, referitoare la patrimoniul cultural-național; … f)se îngrijește, împreună cu ceilalți monahi, de luarea măsurilor pentru întreținerea, repararea și restaurarea edificiilor bisericești mănăstirești, ale instituțiilor culturale, social-filantropice și fundaționale, a stăreției, a chiliilor, a curții și cimitirului mănăstiresc, precum și a altor bunuri bisericești mănăstirești; … g)se îngrijește de înscrierea bunurilor mobile și imobile ale mănăstirii în evidențele mănăstirești și ale autorităților centrale și locale competente, de buna administrare a acestora, precum și de întocmirea și buna păstrare a actelor de proprietate, potrivit prevederilor statutare, regulamentare bisericești, a hotărârilor organismelor bisericești centrale și eparhiale. Câte o copie legalizată a actelor de proprietate a bunurilor mănăstirii se păstrează la protopopiat și la Centrul eparhial; … h)administrează patrimoniul mănăstirii în conformitate cu hotărârile Consiliului Economic și ale Soborului mănăstiresc și controlează modul de administrare a cimitirului mănăstirii, a bunurilor instituțiilor culturale, social-filantropice și fundaționale bisericești din mănăstire; … i)întocmește și ține la zi registrul inventar al bunurilor mănăstirești de orice natură, biblioteca, precum și arhiva mănăstirii; … j)îndeplinește orice alte atribuții care îi sunt atribuite prin prezentul Statut, regulamente, hotărâri sau instrucțiuni ale autorităților superioare bisericești. … (3)Consiliul Economic al mănăstirii are următoarele atribuții:a)întocmește proiectul de buget (venituri, cu identificarea resurselor, și cheltuieli) și raportul economic-financiar ale mănăstirii, pe care le supune spre avizare Soborului mănăstiresc, în vederea înaintării Permanenței Consiliului Eparhial spre aprobare; … b)prezintă anual Soborului mănăstiresc și Permanenței Consiliului eparhial o informare asupra veniturilor și cheltuielilor bisericești, culturale, sociale și fundaționale, asupra modului de administrare și gestionare a patrimoniului bisericesc, precum și inventarul bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea sau folosința mănăstirii; … c)hotărăște executarea micilor reparații necesare mănăstirii; … d)aprobă propunerile starețului sau ale eclesiarhului privind înzestrarea bisericii cu veșminte, icoane, obiecte și cărți de cult, cele necesare pentru serviciul religios și a instituțiilor mănăstirești (culturale, sociale, fundaționale), precum și alocarea fondurilor corespunzătoare; … e)veghează ca aprovizionarea pangarului mănăstirii cu lumânări, calendare, obiecte și cărți de cult, precum și tipărituri de zidire duhovnicească, să se facă numai de la Centrul eparhial, pentru susținerea activităților misionare ale eparhiei respective; … f)ține registrul de venituri și cheltuieli, prin intermediul casierului; … g)aprobă actele de plată încheiate de casier și aduce la îndeplinire hotărârile Soborului mănăstiresc și ale organismelor superioare bisericești; … h)îndeplinește orice alte atribuții care îi sunt atribuite prin prezentul Statut, regulamente, hotărâri sau instrucțiuni ale autorităților superioare bisericești. … (4)Soborul mănăstiresc are următoarele atribuții:a)avizează proiectul de buget și raportul economic-financiar întocmite de Consiliul economic, pe care le înaintează Permanenței Consiliului Eparhial spre aprobare; … b)ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea și întreținerea bisericii, a stăreției, a chiliilor și a altor clădiri ale mănăstirii, precum și la conservarea și restaurarea patrimoniului mobil, și solicită aprobarea scrisă Permanenței Consiliului Eparhial, care verifică, prin specialiștii de la Centrul eparhial, necesitatea, legalitatea și calitatea proiectelor ce se propun a fi realizate; … c)face propuneri, spre aprobare, Permanenței Consiliului Eparhial, cu privire la dobândirea bunurilor imobile bisericești mănăstirești, transmiterea folosinței acestora (închiriere, comodat, arendare etc.), grevarea cu sarcini, afectarea de servituți, cu excepția lăcașurilor de cult; … d)face propuneri, spre aprobare, Consiliului Eparhial, cu privire la înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale mănăstirii; … e)verifică și înaintează anual Permanenței Consiliului Eparhial inventarul bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea sau folosința mănăstirii; … f)îndeplinește orice alte atribuții care îi sunt atribuite prin prezentul Statut, regulamente, hotărâri sau instrucțiuni ale autorităților superioare bisericești. … (5)Controlul administrării bunurilor mănăstirești, al casei și al gestiunii se face de către exarh, de sectoarele de resort ale Centrului eparhial sau de către delegatul Chiriarhului. … 68.La articolul 80 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Rangurile de arhidiacon, singhel, protosinghel și stareță stavroforă se acordă de către Chiriarh, iar rangul de arhimandrit se conferă de Chiriarh, cu aprobarea prealabilă a Sfântului Sinod. … 69.La articolul 85, după alineatul (1), se adaugă două alineate noi, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:(2)Bunurile eparhiilor (episcopii și arhiepiscopii) se administrează de Consiliul Eparhial și de Permanența Consiliului Eparhial, prin Sectoarele Bunuri Bisericești, Monumente și Construcții Bisericești și Economic-financiar ale Administrației eparhiale, sub îndrumarea și controlul Chiriarhului.(3)Bunurile reședinței episcopale și arhiepiscopale vor fi administrate de un referent sau inspector, ajutat de un econom, care vor îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului. Ei se numesc de către Chiriarh, ca și celălalt personal al reședinței eparhiale. … 70.La articolul 86 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Chiriarhul își exercită dreptul de a conduce eparhia din momentul întronizării și al primirii gramatei din partea mitropolitului său canonic, respectiv, din partea Patriarhului României pentru mitropolit și pentru chiriarhii din afara granițelor țării care se află sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. … 71.La articolul 87 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Pe durata vacanței, locțiitorul de arhiepiscop sau de episcop îndeplinește toate prerogativele titularului de scaun, cu excepția modificării structurilor (instituțiilor și posturilor) eparhiale și înstrăinării sau schimbării destinației bunurilor bisericești. … 72.Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 88Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) exercită următoarele atribuții:(1)exercită slujirea de învățător, slujitor al Sfintelor Taine și păstor al eparhiei sale;(2)conduce eparhia în conformitate cu prevederile Sfintelor Canoane, ale Statutului și regulamentelor bisericești, precum și cu hotărârile Sfântului Sinod;(3)păstrează unitatea statutară, regulamentară și administrativă bisericească și se îngrijește de aducerea la îndeplinire în cuprinsul eparhiei a hotărârilor organismelor deliberative și executive centrale și eparhiale;(4)veghează la bunul mers al vieții bisericești din eparhie, al organismelor și instituțiilor ei;(5)convoacă și prezidează organismele deliberative și executive ale eparhiei, precum și conferințe și întruniri ale preoților și sinaxe ale personalului monahal;(6)reprezintă eparhia în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, în justiție și față de terți, personal sau prin delegați;(7)reprezintă eparhia în relațiile cu cultele religioase recunoscute de pe teritoriul eparhiei, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod;(8)efectuează vizite canonice și pastorale în eparhie cu scopul de a intensifica viața duhovnicească a clerului și credincioșilor, precum și dinamica activității liturgice, social-misionare și administrativ-gospodărești a eparhiei;(9)prezintă Sfântului Sinod darea de seamă anuală cu privire la activitatea pastoral- misionară și social-filantropică din eparhie;(10)dăruiește tuturor lăcașurilor de cult din eparhie Antimisul sfințit, precum și Sfântul și Marele Mir primit de la Patriarhia Română;(11)după o consultare prealabilă, de principiu, cu Președintele Sfântului Sinod și cu mitropolitul locului (conform canonului 34 apostolic) privind oportunitatea pastoral- misionară și administrativă a alegerii unui episcop-vicar, respectiv, arhiereu-vicar și, în consultare, prin vot secret, cu Sinodul mitropolitan, propune Sfântului Sinod doi candidați de episcop-vicar la arhiepiscopie și doi candidați de arhiereu-vicar la episcopie. Chiriarhii care au împlinit vârsta de 75 de ani și care nu au episcop-vicar sau arhiereu-vicar vor propune, statutar, doi candidați eligibili pentru această demnitate bisericească;(12)adresează scrisori pastorale clerului și credincioșilor din eparhie;(13)hirotonește clerici și se îngrijește de ocuparea la timp a parohiilor vacante, cu respectarea prevederilor canonice, statutare și regulamentare bisericești;(14)numește, transferă, promovează, sancționează și revocă personalul clerical, monahal și neclerical prevăzut de art. 69 alin. (4), art. 70 alin. (2) și (3), art. 105 alin. (1) și art. 109 alin. (1) și (3) din prezentul Statut, în ședințe ale Permanenței Consiliului eparhial;(15)emite decizia de încetare a activității pentru personalul clerical și neclerical, la limita de vârstă, în vederea pensionării;(16)aprobă înființarea și desființarea de posturi la Centrul eparhial și la unitățile subordonate acestuia, în ședințe ale Permanenței Consiliului eparhial;(17)conferă distincții clericilor și mirenilor, precum și ranguri bisericești preoților, diaconilor și personalului monahal din eparhie, cu respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești;(18)avizează, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, proiectele lucrărilor de pictură/restaurare bisericească și le trimite spre aprobare Comisiei de Pictură Bisericească, cu avizul consultativ al unui specialist în domeniu;(19)acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru numirea personalului didactic de predare a religiei din unitățile de învățământ public și particular, pentru încadrarea personalului didactic și a personalului de conducere din școlile confesionale și de la instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar teologic din eparhia sa;(20)eliberează Cartea canonică unui cleric (de mir sau din cinul monahal) pentru ieșirea acestuia din eparhia sa, la solicitarea scrisă a unui ierarh ortodox român din țară, care îl primește în eparhia lui;(21)cu acordul Patriarhului României, eliberează Cartea canonică unui cleric (de mir sau din cinul monahal) pentru ieșirea acestuia din eparhia sa, la solicitarea scrisă a unui ierarh ortodox român din afara granițelor țării, care îl primește în eparhia lui;(22)cu acordul Patriarhului României, eliberează Cartea canonică unui cleric (de mir sau din cinul monahal) pentru ieșirea acestuia din Patriarhia Română, la solicitarea scrisă a unui ierarh aparținând unei alte Biserici Ortodoxe autocefale;(23)acordă dispense bisericești de căsătorie și recăsătorire pentru credincioșii mireni, în limita prevederilor canonice;(24)acordă concediul de odihnă personalului clerical și neclerical din administrația eparhială, protopopilor, personalului clerical de la parohii, precum și personalului monahal, pentru îngrijirea sănătății;(25)emite decizia de numire a membrilor Consistoriului eparhial aleși de Adunarea eparhială, decizia de numire a membrilor Consistoriului eparhial monahal pe care i-a desemnat, a membrilor Consistoriilor protopopești propuși de protopop, precum și decizia de numire a apărătorilor bisericești, admiși în urma examenului pentru apărători;(26)aprobă sau respinge motivat hotărârile pronunțate de Consistoriul eparhial, Consistoriul eparhial monahal și Consistoriile protopopești;(27)asigură disciplina clerului și a celorlalte categorii de personal în eparhia sa, direct sau prin organismele eparhiale competente;(28)primește plângerile aduse împotriva personalului clerical și neclerical din administrația eparhială, de la protopopiate și parohii, precum și împotriva personalului monahal și dispune măsuri corespunzătoare potrivit prevederilor canonice, statutare și regulamentare bisericești;(29)în cazuri de vinovăție gravă poate opri de la săvârșirea celor sfinte personalul clerical din eparhia sa și dispune, fără întârziere, cercetarea cazului;(30)poate aplica preotului sau monahului pedeapsa transferului disciplinar, prin decizie chiriarhală, când se constată că acesta influențează în rău viața parohială sau mănăstirească;(31)aprobă, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești cu caracter eparhial;(32)acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor cu caracter local, altele decât cele care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, precum și pentru filialele asociațiilor și fundațiilor cu caracter național, care au binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Sfântului Sinod;(33)îndrumă și controlează direct și prin sectoarele de resort sau prin delegați, modul în care se face administrarea bunurilor eparhiale și ale unităților componente ale eparhiei;(34)primește rapoartele sectoarelor administrației Centrului eparhial și aprobă sau respinge într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial rapoartele motivate ale acestora, privind bunurile eparhiale sau ale unităților din subordine;(35)se îngrijește ca unitățile de cult și personalul din eparhie să primească sprijinul financiar alocat de la bugetul de stat, de la bugetele locale și din fondurile proprii ale eparhiei și verifică modul de utilizare a acestuia, potrivit destinației aprobate.(36)exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul Statut și de regulamentele bisericești, în baza cărora emite decizii și dispoziții chiriarhale, acordă ranguri bisericești și distincții;(37)îndeplinește și alte atribuții date lui prin Sfintele Canoane, Statut și regulamentele bisericești sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod. … 73.Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 89(1)Asociațiile și fundațiile menționate la art. 88 alin. 32 și 33 au obligația de a prezenta Centrului eparhial, de două ori pe an (primăvara și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an, raportul privind situația financiară.(2)Centrul eparhial, prin Corpul de control financiar și audit, poate verifica inopinat situația financiară și patrimonială a respectivelor asociații sau fundații, împreună sau separat de cenzor sau comisia de cenzori. În cazul în care constată deficiențe și lipsuri, Centrul eparhial adoptă măsuri pentru remedierea acestora. … 74.La articolul 91 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Adunarea eparhială se compune din reprezentanții aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un creștin, care au candidat cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) ierarhului locului. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea Chiriarhului. … 75.Articolul 92 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 92Atribuțiile Adunării eparhiale sunt următoarele:(1)susține interesele și drepturile Bisericii și ale eparhiei, conform prevederilor canonice, statutare și regulamentare bisericești;(2)veghează la respectarea, în cuprinsul eparhiei, a măsurilor cu caracter unitar prevăzute de Statut, de regulamentele bisericești și de hotărârile organismelor bisericești centrale privitoare la administrarea bunurilor mobile și imobile ale unităților de cult din întreaga eparhie, precum și a altor bunuri patrimoniale, culturale și epitropești ale acestora;(3)promovează activitățile educaționale, culturale, social-filantropice, misionare ale eparhiei și identifică mijloace și resurse economico-financiare pentru susținerea acestora;(4)deleagă un cleric și 2 mireni, dintre membrii Adunării eparhiale, ca reprezentanți eparhiali, în Adunarea Națională Bisericească;(5)alege membrii Consiliului eparhial, la propunerea Chiriarhului;(6)alege pe cei 3 membri ai Consistoriului eparhial și pe cei 2 supleanți, la propunerea Chiriarhului;(7)la propunerea Chiriarhului, desemnează unu sau doi clerici, după caz, pentru a fi aprobați de Sinodul mitropolitan ca membri ai Consistoriului mitropolitan;(8)aprobă raportul general anual întocmit de Consiliul eparhial și hotărăște măsuri pentru o bună desfășurare a activităților eparhiei;(9)aprobă contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale, precum și măsuri pentru asigurarea bunurilor bisericești;(10)aprobă bugetul general al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor eparhiale;(11)hotărăște cu privire la modul de administrare a bunurilor eparhiei, precum și ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;(12)exercită și alte atribuții date prin prezentul Statut și regulamentele bisericești. … 76.La articolul 93 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Convocarea Adunării eparhiale, cu precizarea ordinii de zi, se face de către președinte, cu cel puțin 14 zile calendaristice înainte de data fixată pentru ședință, iar în cazuri excepționale, în cel mai scurt timp posibil. … 77.La articolul 96 alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5)Vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial, exarhul, consilierul juridic și contabilul-șef sunt membri permanenți ai Consiliului eparhial, cu vot consultativ. Conducătorii instituțiilor de învățământ teologic din eparhie participă la lucrări în calitate de invitați. … 78.Articolul 98 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 98Consiliul eparhial exercită în timpul dintre ședințele Adunării eparhiale atribuțiile acesteia prevăzute de art. 92 alin. (1), (2), (3) și (11), precum și următoarele atribuții:(1)întocmește darea de seamă anuală asupra activității Cancelariei și sectoarelor Administrației eparhiale, a instituțiilor și fundațiilor eparhiale;(2)întocmește și prezintă Adunării eparhiale contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale și propune măsuri de asigurare a bunurilor bisericești;(3)întocmește bugetul general anual al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale;(4)sprijină catehizarea copiilor, tinerilor și adulților și ia măsuri pentru procurarea mijloacelor materiale necesare susținerii programelor culturale și educativ-religioase în eparhie;(5)îngrijește de bunul mers al instituțiilor de învățământ teologic și al școlilor confesionale din eparhie, în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare bisericești;(6)înființează, organizează și supraveghează activitatea editurii și tipografiei eparhiale, a atelierelor de lumânări și pentru producerea veșmintelor și a obiectelor de cult, precum și a magazinelor pentru desfacerea acestora și a produselor achiziționate de la tipografia și atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă;(7)hotărăște înființarea de fonduri eparhiale destinate ajutorării parohiilor sărace, acordării de burse tinerilor care se pregătesc în instituțiile de învățământ, precum și sprijinirii programelor locale de asistență social-filantropică și cultural-misionară;(8)hotărăște în privința înstrăinării în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile ale unităților bisericești din eparhie, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;(9)stabilește normele (instrucțiunile) de administrare ale bunurilor bisericești eparhiale, în materiile care nu sunt stabilite prin prezentul Statut, regulamente sau hotărâri ale organismelor superioare bisericești;(10)verifică respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești cu privire la alegerile de membri mireni și clerici în organismele bisericești deliberative și executive;(11)confirmă, suspendă sau dizolvă Consiliul parohial, la sesizarea preotului și la propunerea motivată a protopopului, dispunând instituirea unui consiliu interimar până la noi alegeri;(12)verifică, aprobă, respinge sau modifică hotărârile organismelor parohiale, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (10) din prezentul Statut;(13)exercită și alte atribuții care îi sunt date prin Statut, regulamente sau prin hotărâri ale organismelor centrale bisericești și ale Adunării eparhiale. … 79.Articolul 99 se abrogă. … 80.La articolul 101 alineatele (1), (2), (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Permanența Consiliului eparhial se compune din Chiriarh, ca președinte, episcopul- vicar sau arhiereul-vicar, vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial, exarhul, consilierul juridic și contabilul-șef, ca membri. În caz de vacanță, prezidează locțiitorul desemnat canonic și statutar.(2)Permanența Consiliului eparhial se întrunește, de regulă, săptămânal, la convocarea Chiriarhului sau a delegatului său.(3)Din încredințarea Chiriarhului, Permanența Consiliului eparhial poate fi prezidată de episcopul-vicar, arhiereul-vicar, vicarul eparhial sau de unul dintre consilierii eparhiali. În acest caz, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării Chiriarhului.(5)Hotărârile Permanenței Consiliului eparhial se iau cu votul majorității membrilor prezenți și sunt aduse la îndeplinire de Cancelaria și sectoarele Administrației eparhiale, potrivit competențelor date prin Statut și regulamentele bisericești. … 81.Articolul 102 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 102Permanența Consiliului eparhial exercită atribuțiile Consiliului eparhial în perioada dintre ședințele acestuia, cu excepția celor prevăzute de art. 98 alin. (1), (2), (3), (8), și (12), precum și următoarele atribuții:(1)examinează și definitivează dările de seamă anuale privind activitățile Cancelariei și sectoarelor Administrației eparhiale, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale;(2)analizează și definitivează contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale;(3)prezintă Consiliului eparhial, spre verificare și avizare, proiectul bugetului general al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale;(4)face propuneri privind planurile de activitate ale editurii și tipografiei eparhiale, precum și ale atelierelor eparhiale și mănăstirești;(5)aprobă înființarea, desființarea, delimitarea și schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor, ținând seama de cerințele misionar-pastorale locale, de situarea dintr-o zonă geografică, precum și de posibilitățile economice de funcționare;(6)aprobă înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a parohiilor, precum și transformarea filiilor în parohii, ținând seama de cerințele misionar-pastorale locale, de situarea parohiilor și filiilor dintr-o zonă geografică, precum și de posibilitățile economice de funcționare;(7)aprobă clasificarea pe categorii a parohiilor, în conformitate cu prevederile art. 47 din prezentul Statut;(8)definitivează notarea anuală a preoților, la propunerea protopopului, într-o ședință de lucru din prima lună a anului următor perioadei evaluate;(9)hotărăște în privința modului de administrare a bunurilor mobile și imobile ale eparhiei, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale;(10)aprobă înființarea și organizarea de instituții cu caracter economic, cu sau fără personalitate juridică, distincte de instituțiile administrative ale eparhiei sau de unitățile subordonate, pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale acestora, în condițiile prezentului Statut, ale regulamentelor bisericești și legislației în vigoare;(11)aprobă înființarea, organizarea, funcționarea și desființarea Casei de Ajutor Reciproc eparhiale, eventuala divizare sau fuzionare, precum și statutul acesteia, concordant cu Regulamentul Caselor de Ajutor Reciproc ale clerului și salariaților bisericești, de pe lângă eparhii, aprobat de Sfântul Sinod;(12)administrează fondurile eparhiale, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale destinate ajutorării parohiilor sărace, acordării de burse tinerilor care se pregătesc în instituțiile de învățământ, precum și sprijinirii programelor locale de asistență social-filantropică și cultural-misionară;(13)administrează bunurile mobile și imobile ale eparhiei, ale instituțiilor culturale, social- filantropice și fundaționale eparhiale, în conformitate cu hotărârile Adunării eparhiale;(14)verifică și aprobă raportul anual privind situația bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea sau folosința unităților de cult din eparhie (inventar, stare fizică etc.), întocmit de sectorul de resort;(15)se îngrijește de păstrarea, întreținerea, repararea, construcția și punerea în valoare a bunurilor mobile și imobile eparhiale;(16)stabilește normele de administrare ale bunurilor bisericești eparhiale, în materiile care nu sunt stabilite prin prezentul Statut, regulamente sau hotărâri ale organismelor superioare bisericești;(17)aprobă propunerea Ecleziarhului privind înzestrarea și dotarea Catedralei eparhiale cu odoare, veșminte și mobilier necesar;(18)asigură buna funcționare și întreținerea reședinței chiriarhale, a reședinței episcopului sau arhiereului vicar, a casei arhierești a arhiereului pensionar sau retras, precum și cheltuielile necesare acestora;(19)aprobă proiectele de investiții în limita bugetului anual al eparhiei;(20)aprobă proiectele de buget și rapoartele economico-financiare ale protopopiatelor, ale parohiilor și ale mănăstirilor;(21)face demersuri către autoritățile publice centrale și locale pentru obținerea de sprijin destinat susținerii activităților pastoral-misionare, culturale și social-filantropice ale eparhiei și unităților sale, restaurării monumentelor bisericești, precum și construirii de noi biserici în cuprinsul eparhiei;(22)întocmește raportul către Consiliul eparhial privind inventarul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor;(23)verifică și aprobă inventarul bunurilor mobile și imobile ale eparhiei, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, întocmit de sectorul de resort, pe care îl prezintă anual Adunării eparhiale și Sinodului mitropolitan;(24)hotărăște în privința acceptării donațiilor de bunuri imobile, legatelor și sponsorizărilor și cumpărării de bunuri în favoarea eparhiei sau unităților bisericești din eparhie;(25)referă, pentru Consiliul eparhial, în privința folosului înstrăinării în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile ale unităților bisericești din eparhie, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;(26)pune în aplicare hotărârea Sinodului Mitropolitan în legătură cu înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale Centrului eparhial, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;(27)solicită în scris protopopiatelor inventarierea bunurilor oficiilor protopopești și aprobă componența comisiei de inventariere a bunurilor oficiilor protopopești;(28)decide cu privire la contestațiile făcute împotriva hotărârilor organismelor parohiale;(29)ia măsuri și controlează, prin delegați, ca unitățile componente bisericești din subordine să administreze în mod legal și unitar bunurile bisericești;(30)exercită și alte atribuții care îi sunt date prin Statut, regulamente sau prin hotărâri ale Adunării eparhiale și ale Consiliului eparhial. … 82.După articolul 102 se adaugă un nou articol, art. 102^1 (fostul art. 99), cu următorul cuprins: +
Articolul 102^1Hotărârile Adunării eparhiale, ale Consiliului eparhial și ale Permanenței Consiliului eparhial devin executorii după confirmarea lor în scris de către Chiriarhul locului. În caz de neconfirmare, Chiriarhul dispune rediscutarea problemei. … 83.Articolul 103 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 103În exercitarea atribuțiilor sale, Chiriarhul este ajutat de un episcop-vicar sau de un arhiereu-vicar, potrivit rangului eparhiei (arhiepiscopie sau episcopie), de Cancelaria și Administrația eparhială. … 84.Articolul 104 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 104(1)Episcopii-vicari și arhiereii-vicari sunt membri de drept ai organismelor deliberative și executive eparhiale, iar, în cadrul Administrației eparhiale, au atribuțiile ce le sunt delegate, prin decizie, de chiriarhi, cu aprobarea Sfântului Sinod. Ei poartă, cu aprobarea Sfântului Sinod, titluri legate de eparhiile respective ori, după caz, titluri speciale, hotărâte de Sfântul Sinod.(2)Episcopii-vicari și arhiereii-vicari au îndatorirea pastorală și misionară de a fi prezenți în cuprinsul eparhiei, cel puțin trei zile pe săptămână, iar lunar să aducă la cunoștința Chiriarhului lor, prin rapoarte de activitate liturgică, pastorală și de inspecție pe teren, lucrarea desfășurată ca delegat al Chiriarhului, în relațiile eparhiei cu instituțiile de stat, cu organizații și persoane particulare care sprijină activitatea eparhiei, formulând propuneri de rezolvare a problemelor sesizate. … 85.Articolul 105 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 105(1)Vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial și secretarul eparhial se numesc prin Decizie chiriarhală, pe o perioadă de 4 ani, într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, ținându-se seama de următoarele criterii: media generală de licență în teologie – minimum 8,50, fără impedimente canonice sau condamnări penale și având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară și culturală.(2)Personalul din Administrația și Cancelaria eparhială (vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, exarhul, consilierul juridic, contabilul șef și secretarul eparhial), precum și protopopii, pot fi numiți, prin Decizie chiriarhală, pentru un nou mandat de 4 ani, doar dacă în cursul celor 4 ani de activitate au primit calificativul maxim cu ocazia evaluărilor periodice.(3)Vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial și secretarul eparhial au atribuții stabilite, prin decizie, de Chiriarh. Ei participă fără drept de vot la ședințele Adunării eparhiale, iar la ședințele Permanenței Consiliului eparhial, cu vot deliberativ. Clericii din Cancelaria și Administrația eparhială pot fi numiți slujitori la parohii direct (fără concurs) de către Chiriarh. … 86.Articolele 106, 107, 108 și 109 se modifică și reorganizează, și vor avea următorul cuprins: +
Articolul 106(1)Din încredințarea Chiriarhului, Cancelaria eparhială pregătește, împreună cu vicarul eparhial și sectoarele Administrației eparhiale, lucrările organismelor deliberative și executive eparhiale și duce la îndeplinire hotărârile acestora.(2)Cancelaria eparhială are următoarele servicii și compartimente: cabinetul chiriarhului, secretariatul, oficiul canonico-juridic, corpul de inspecție bisericească, biroul de comunicații și relații cu publicul, registratură, arhivă.(3)Vicarul eparhial are, în principal, atribuții de protocol, reprezentare și relații cu instituții și organizații care sprijină activitățile eparhiei. În acest sens, el activează ca delegat al Chiriarhului, căruia îi prezintă raport scris despre modul de îndeplinire a activităților încredințate. +
Articolul 107(1)Corpul de inspecție bisericească al chiriarhului este încadrat cu următorul personal, numit de Chiriarh într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului epahial:a)Un inspector eparhial bisericesc, numit în condițiile art. 105 alin. (1) din prezentul Statut, cu atribuții generale de inspecție bisericească și de acuzator la Consistoriul eparhial și la Consistoriul mitropolitan pentru dosarele instrumentate de către acesta, judecate în apel sau recurs; … b)Un inspector pentru instituțiile de învățământ preuniversitar teologic (seminarii teologice liceale, școli de cântăreți bisericești/școli de arte și meserii), având competențe în domeniile liturgic, duhovnicesc și administrativ-gospodăresc; … c)Exarhul mănăstirilor numit dintre arhimandriți sau protosingheli, cu atribuții generale de îndrumare, de inspecție, de control la mănăstiri și de referent pentru problemele mănăstirești. Acesta poate conduce și Sectorul Exarhatul mănăstirilor. … (2)Membrii Corpului de inspecție bisericească al chiriarhului își desfășoară activitatea din dispoziția acestuia, potrivit atribuțiilor prevăzute de statut, de regulamentele bisericești și de legislația civilă în vigoare. +
Articolul 108(1)Administrația eparhială duce la îndeplinire hotărârile organismelor deliberative și executive centrale și eparhiale, prin următoarele sectoare de activitate:a)Sectorul administrativ-bisericesc, … b)Sectorul învățământ și activități cu tineretul, … c)Sectorul cultural și comunicații media, … d)Sectorul social-filantropic și misionar, … e)Sectorul economic-financiar, … f)Sectorul patrimoniu și construcții bisericești, … g)Sectorul Exarhatul mănăstirilor, … h)Control financiar și audit intern. … (2)În funcție de cerințele pastorale și administrative locale, Permanența Consiliului eparhial poate înființa și alte sectoare de activitate.(3)În cadrul sectoarelor Administrației eparhiale pot funcționa următoarele servicii și compartimente: bibliotecă, muzeu, personal-resurse umane, contabilitate, tehnic, editură, tipografie, ateliere, precum și altele, potrivit cerințelor locale specifice.(4)Administrația eparhială este condusă de Chiriarh, ajutat de episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, împreună cu vicarul eparhial și consilierii eparhiali. +
Articolul 109(1)În Cancelaria și Administrația eparhială este încadrat, pe funcții de execuție, personal de specialitate, clerical, monahal și neclerical. Acesta este numit, transferat și promovat de Chiriarh în ședință a Permanenței Consiliului eparhial.(2)Consilierii eparhiali împreună cu personalul de specialitate studiază și întocmesc referate asupra problemelor ce urmează a fi dezbătute de organismele deliberative eparhiale sau a fi rezolvate de Chiriarh.(3)Toate categoriile de personal clerical, monahal și neclerical menționate la art. 105 alin. (1), art. 107 alin. (1) și la alin. (1) din prezentul articol se sancționează și se revocă de către Chiriarh, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare. … 87.La articolul 111 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Sinodul mitropolitan veghează ca pe cuprinsul mitropoliei, prin consultare și cooperare ierarhică, să fie apărate și promovate credința ortodoxă, unitatea liturgică și disciplina canonică a clerului și monahilor, precum și întrajutorarea frățească între eparhii. … 88.La articolul 111, după alineatul (3), se adaugă un nou alineat, alineatul (3)^1, cu următorul cuprins:(4)Sinodul mitropolitan este autoritatea canonică disciplinară locală pentru ierarhii din mitropolie (mitropolit onorific, arhiepiscop, arhiepiscop onorific, episcop, episcop-vicar, arhiereu-vicar) în ceea ce privește abaterile acestora. … 89.Articolul 112 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 112(1)Sinodul mitropolitan este prezidat de mitropolit, care îl convoacă ori de câte ori este nevoie.(2)În caz de vacanță a mitropolitului, Sinodul mitropolitan este prezidat de Patriarhul României sau ierarhul desemnat de acesta canonic și statutar.(3)Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, în situația examinării acuzațiilor (sesizărilor) referitoare la un ierarh din mitropolie, este prezidat de unul dintre arhiepiscopii din mitropolie desemnat de Patriarhul României.(4)Sinodul mitropolitan ia hotărâri cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.(5)Lucrările Sinodului mitropolitan se pregătesc de către personalul clerical de conducere, respectiv consilier eparhial și secretar eparhial, desemnați de mitropolit, iar hotărârile acestuia se păstrează distinct în arhiva eparhiei de reședință a mitropolitului, împreună cu procesele-verbale ale ședințelor. … 90.Articolul 113 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 113Pe lângă atribuțiile enumerate mai sus, Sinodul mitropolitan are și următoarele atribuții:(1)propune Sfântului Sinod înființarea de noi eparhii, modificarea teritorială și schimbarea titulaturii eparhiilor din mitropolie, în consultare cu Adunarea eparhială, ținând seama de cerințele pastoral-misionare, de posibilitățile economice de funcționare, precum și de organizarea administrativ-teritorială a Statului, după o consultare prealabilă a mitropolitului și ierarhului eparhiot cu Patriarhul României și a Patriarhiei Române cu instituțiile administrației publice centrale, care au competențe în domeniul cultelor, privind posibilitatea de susținere materială a noilor eparhii;(2)hotărăște în legătură cu înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale Centrulor eparhiale și ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale din mitropolie, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;(3)analizează și avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinți, proiectele de texte liturgice și icoane pentru cinstirea acestora și înaintează Sfântului Sinod propunerile sale;(4)aprobă tematicile cursurilor pentru obținerea de către personalul clerical a gradelor profesionale (definitiv și gradul II), organizate de unitățile de învățământ universitar teologic din mitropolie, aprobate de Sfântul Sinod;(5)avizează, prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ, propunerile chiriarhilor eparhiilor din mitropolie pentru alegerea episcopilor-vicari și arhiereilor- vicari de către Sfântul Sinod;(6)aprobă, la solicitarea scrisă a Chiriarhului, înființarea, desființarea și transformarea mănăstirilor de călugări în mănăstiri de călugărițe sau a mănăstirilor de călugărițe în mănăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor la rang de mănăstiri, în condițiile art. 75 alin. (1) din prezentul Statut;(7)aprobă propunerile eparhiilor sufragane privind componența Consistoriului mitropolitan și desemnează reprezentanții mitropoliei în Consistoriul Superior Bisericesc și în Consistoriul Superior Bisericesc Monahal;(8)aprobă, modifică sau respinge hotărârile propuse de Consistoriul mitropolitan pentru cauzele privind depunerea din slujirea clericală;(9)validează sau invalidează hotărâri ale Consiliilor eparhiale din cuprinsul mitropoliei privind înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile (clădiri sau terenuri) eparhiale;(10)exercită și alte atribuții date lui prin Sfintele Canoane, prin prezentul Statut și regulamentele bisericești sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod. … 91.La articolul 114 alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4)Mitropolitul are următoarele atribuții:a)convoacă și prezidează Sinodul mitropolitan; … b)prezidează ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de arhiepiscopi și episcopi sufragani; … c)hirotonește, împreună cu alți ierarhi, pe arhiepiscopii și episcopii sufragani, iar pe episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, împreună cu chiriarhii acestora; … d)emite gramata mitropolitană pentru întronizarea arhiepiscopilor și episcopilor sufragani și îi întronizează; … e)numește locțiitori de arhiepiscopi și episcopi, în caz de vacanță, la eparhiile sufragane; … f)efectuează vizite canonice (statutare) în eparhiile din mitropolie, la invitația chiriarhilor acestora; … g)exercită dreptul de a primi apel și dreptul de devoluțiune în eparhiile sufragane pentru restabilirea ordinii canonice și administrative; … h)convoacă sinaxele (consfătuirile) stareților și duhovnicilor de la mănăstirile din eparhiile sufragane cel puțin o dată la 3 ani; … i)prezidează comisia mitropolitană de pictură bisericească, constituită din 3-5 membri, pictori/restauratori de pictură bisericească autorizați; … j)primește acuzațiile (sesizările) privind mitropoliții onorifici, arhiepiscopii, arhiepiscopii onorifici, episcopii, episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, și, în consultare cu Patriarhul României, le înaintează Sinodului Permanent printr-o adresă scrisă, solicitând examinarea acestora în vederea trimiterii în judecata Consistoriului Arhieresc Prim; … k)sesizează Sinodul mitropolitan în situația unor presupuse abateri atribuite ierarhilor din mitropolie, pentru clarificarea cazului; … l)emite decizia mitropolitană de numire a președintelui Consistoriului mitropolitan și a Consistoriului mitropolitan monahal. Comunică Patriarhiei Române numele clericilor de mir, ale exarhilor de mănăstiri și ale altor clerici din rândul cinului monahal din mitropolie, desemnați de Sinodul mitropolitan pentru a fi membri titulari sau supleanți în Consistoriul Superior Bisericesc și în Consistoriul Superior Bisericesc Monahal; … m)aprobă, modifică sau respinge hotărârile propuse de Consistoriul mitropolitan și de Consistoriul mitropolitan monahal pentru cauzele privind caterisirea; … n)exercită și alte atribuții prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul Statut și regulamentele bisericești sau de hotărâri ale Sfântului Sinod. … … 92.La articolul 115 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)În funcție de cerințele specifice, Biserica Ortodoxă Română poate organiza și unități proprii de învățământ teologic, de cercetare științifică-teologică și pentru formare profesională, precum și alte unități de învățământ proprii (preșcolar, primar, gimnazial și liceal), în condițiile prevăzute de lege. … 93.Articolul 116 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 116(1)Unitățile de învățământ preuniversitar teologic integrate în învățământul de stat, respectiv școlile de cântăreți bisericești și seminariile teologice liceale, se înființează, organizează și desființează de către eparhiile pe teritoriul cărora vor funcționa, cu avizul sinoadelor mitropolitane și aprobarea Sfântului Sinod, în condițiile prevăzute de lege.(2)Planurile și programele pentru învățământul preuniversitar teologic se avizează de sinoadele mitropolitane și se aprobă de Sfântul Sinod, cu respectarea prevederilor legale. … 94.Articolul 117 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 117(1)Unitățile de învățământ universitar teologic, respectiv facultățile de teologie, se înființează, organizează și desființează de către eparhiile pe teritoriul cărora vor funcționa, cu aprobarea Sfântului Sinod, în condițiile prevăzute de lege.(2)Planurile și programele pentru învățământul universitar teologic se elaborează de unitățile de învățământ și se aprobă de Sfântul Sinod, cu respectarea prevederilor legale. … 95.La articolul 118 alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4)Inspecția unităților de învățământ teologic în domeniile liturgic, duhovnicesc și administrativ-gospodăresc, precum și controlul gestiunii bunurilor unităților de învățământ teologic care aparțin Bisericii se exercită prin organismele abilitate ale eparhiilor pe raza cărora acestea funcționează, cu respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești.(5)Admiterea candidaților pentru școlarizare în unitățile de învățământ teologic de toate gradele se face numai cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului locului. … 96.La articolul 119 alineatul (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3)Personalul didactic care predă religia în unitățile de învățământ de stat și particular se numește cu acordul (aprobarea scrisă a) Chiriarhului fiecărei eparhii.(4)Preotul paroh împreună cu profesorul de religie au responsabilitatea asigurării asistenței religioase în unitățile de învățământ din cuprinsul parohiei.(5)În cazul în care un cadru didactic, cleric sau laic, dintre cei care predau disciplina Religie, săvârșește abateri de la doctrina și morala Bisericii, în urma cercetării, Chiriarhul îi poate retrage acordul (aprobarea scrisă) de a preda religia, fapt care duce la desfacerea contractului individual de muncă. Această dispoziție este comună și pentru personalul didactic din unitățile de învățământ preuniversitar, universitar teologic și confesional. … 97.Articolul 120 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 120Cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului locului și aprobarea Sfântului Sinod, eparhiile și unitățile de cult dependente de acestea au dreptul de a înființa și administra forme de învățământ confesional de toate nivelurile, profilurile și specializările, în conformitate cu prevederile prezentului Statut, cu regulamentele bisericești și în condițiile legii. … 98.La articolul 121 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Sfântul Sinod aprobă și comunică ministerului de resort, pentru acord, facultățile de teologie atestate pentru organizarea cursurilor și examenelor în vederea perfecționării și obținerii gradelor profesionale și didactice (definitiv, II și I) de către personalul clerical și de către cadrele didactice care predau Religia sau discipline teologice în învățământul preuniversitar teologic. … 99.La articolul 121, după alineatul (2), se adaugă un alineat nou, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3)Cadrelor didactice din rândul personalului clerical, care predau Religia sau discipline teologice în învățământul preuniversitar, li se echivalează ca grade profesionale în preoție gradele didactice (definitiv, II și I) obținute în învățământ. … 100.Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 122Cântăreții bisericești (cantorii), dascălii (cateheții), paracliserii, clopotarii și întreg personalul neclerical se numesc de către Chiriarh, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, la propunerea preotului paroh și a Consiliului parohial. Pentru motive de indisciplină, aceștia pot fi sancționați sau revocați în condițiile prevăzute de art. 148-150 din prezentul Statut. … 101.La articolul 123 alineatele (3), (6) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3)Numirea și transferarea preoților și a diaconilor la parohii se fac prin concurs, cu excepțiile prevăzute de art. 39 alin. (1), art. 105 alin. (2), art. 124 alin. (5) și art. 125 alin. (3).(6)Într-o parohie, prezența frecventă a unor clerici de mir sau de mănăstire din afara parohiei, pentru activități pastorale și misionare, este îngăduită numai cu aprobarea scrisă a Chiriarhului locului.(8)Fără binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului locului, nu este îngăduit preoților, diaconilor și călugărilor să înființeze, să fie membri sau să participe în asociații, fundații și organizații de orice tip. … 102.La articolul 123, după alineatul (8) se adaugă un alineat nou, alineatul (8)^1, cu următorul cuprins:(9)Este interzis clericilor și călugărilor să înființeze sau să facă parte din organizații de tip sindical. … 103.La articolul 123, după alineatul (9) se adaugă un alineat nou, alineatul (9)^1, cu următorul cuprins:(11)Primirea sau reprimirea clericilor dintr-o altă Biserică Ortodoxă autocefală în Biserica Ortodoxă Română se face cu acordul scris al Chiriarhului eparhiei unde este (re)primit și cu aprobarea scrisă a Patriarhului României. … 104.La articolul 124 alineatul (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)La parohiile din mediul urban (municipii și orașe), preoții se numesc prin concurs, dintre doctorii, absolvenții de masterat și licențiații în teologie. Aceștia sunt datori să aibă minimum cinci ani de vechime în cler și să promoveze examenul de selecționare pentru parohiile din mediul urban.(2)La parohiile din mediul rural (comune și sate), preoții și diaconii se numesc prin concurs dintre doctorii în teologie, absolvenții de masterat și licențiații în teologie care au promovat examenul de capacitate preoțească. În cazul preoților care solicită transferul, aceștia sunt datori să aibă cel puțin cinci ani de la ultimul transfer. … 105.La articolul 124, după alineatul (3) se adaugă un alineat nou, alineatul (3)^1, cu următorul cuprins:(4)În situații misionare urgente, transferul preoților se poate face o singură dată și după o perioadă mai mică de cinci ani de la ultimul transfer, dacă aceștia au calități și merite deosebite. … 106.La articolul 125 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 125(1)Promovarea examenelor pentru obținerea gradelor profesionale (definitiv, II și I) dă dreptul preoților și diaconilor de a concura sau a solicita transferul pentru ocuparea de posturi în parohii de categorii superioare. Cursurile și examenele pentru obținerea gradelor profesionale (definitiv, II și I) sunt obligatorii ca formă continuă de perfecționare a pregătirii clerului și se desfășoară potrivit metodologiei, la instituțiile de învățământ universitar teologic, care se aprobă de către Sfântul Sinod. … 107.Articolul 126 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 126(1)Alegerea de Patriarh al României, mitropolit, arhiepiscop și episcop eparhiot se face, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, după consultarea clerului și mirenilor din organismele bisericești, în termen de cel mult 60 de zile de la vacantarea scaunului respectiv sau de la înființarea unei noi eparhii.(2)Sfântul Sinod, în cazul alegerilor de ierarhi, este constituit statutar cu prezența a trei pătrimi dintre membrii săi.(3)Ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de Patriarh al României, mitropolit, arhiepiscop și episcop eparhiot are loc după ce s-a îndeplinit procedura de consultare prevăzută de prezentul Statut.(4)În vederea întocmirii listei de candidați eligibili pentru ocuparea scaunelor vacante de mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi eparhioți, niciun ierarh eparhiot nu poate fi desemnat candidat pentru alegere la o altă eparhie, într-o perioadă mai scurtă de 7 ani de la data întronizării în eparhia pe care o păstorește, nici dacă are vârsta peste 70 de ani, nici nu poate trece la o eparhie de același rang. Eventuala excepție la întocmirea listelor de candidați eligibili, motivată doar de apărarea credinței ortodoxe și de situații de urgență misionară la eparhiile din țară și din afara granițelor țării, se aprobă, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, cu două treimi din voturile valide, îndată după vacantarea unei eparhii sau înființarea uneia noi. … 108.La Capitolul II, Secțiunea a II-a, titlul părții A se modifică și va avea următorul cuprins:A.Alegerea Patriarhului României … … 109.Articolul 127 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 127(1)Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de Patriarh al României este eligibil oricare dintre mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți în funcțiune, cetățeni români, care sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au impus în conștiința Bisericii și a societății prin dragoste față de Dumnezeu și de Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar și simț gospodăresc, având o vechime de cel puțin 7 ani de slujire ca ierarh eparhiot, la data alegerii de Patriarh. Lista eligibililor se întocmește de Cancelaria Sfântului Sinod pe baza Condicii Sfinte a hirotoniei arhiereilor și constituie buletin de vot consultativ.(2)Pentru alegerea Patriarhului României, Sfântul Sinod, prezidat de mitropolitul cu cea mai mare vechime în slujirea arhierească și care anunță public, în deschiderea ședinței, că nu acceptă să fie propus pentru candidatură, stabilește, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă de 2 candidați dintre chiriarhii eligibili, cu motivarea fiecărei propuneri, după cum urmează:a)Președintele de ședință, ajutat de Secretarul Sfântului Sinod, verifică dacă buletinele de vot sunt ștampilate și conțin numele chiriarhilor eligibili, cu excepția cazului în care vreunul s-ar retrage de pe listă; … b)La apelul secretarului de ședință, fiecare votant primește un buletin de vot, sărută Sfânta Evanghelie și, mergând în cabina de votare, cu frică de Dumnezeu și dragoste de Biserică, bifează pe buletin numele celui pe care îl consideră vrednic să fie ales. Înainte de a părăsi cabina, fiecare votant împăturește buletinul de vot în 4, în așa fel încât ștampila să fie vizibilă; … c)Apoi, fiecare votant depune buletinul în prima urnă; … d)Votarea este obligatorie. Buletinele de vot nebifate, bifate incorect sau cu adăugiri sunt voturi nule și nu se iau în considerare la constatarea rezultatului votării; … e)Președintele numără buletinele de vot, trecându-le din prima urnă în cea de-a doua. Numărul buletinelor trebuie să fie egal cu acela al votanților prezenți; … f)Președintele desface fiecare buletin din cea de-a doua urnă, citește cu voce tare numele bifat și îl depune în prima urnă. În acest timp, secretarul înscrie într-o listă voturile sub numele respective, rostite de președinte; … g)Secretarul, după ce a verificat dacă numărul voturilor este egal cu cel al buletinelor, semnează lista întocmită în ordinea numărului de voturi obținute și o predă președintelui. Acesta o citește cu voce tare, după care o semnează; … h)În caz de egalitate de voturi între mai mulți candidați, se va organiza o nouă votare la care participă doar aceștia, până când vor rezulta primii 2 eligibili care au obținut cele mai multe voturi; … i)În urma votului secret consultativ, pe lista candidaților sunt înscriși, în ordinea dipticelor, primii 2 eligibili care au obținut cele mai multe voturi. … (3)În numele și pe baza listei stabilite de Sfântul Sinod, Sinodul Permanent, prezidat în condițiile alin. (2), se consultă, într-o ședință specială, cu membrii clerici și mireni din Adunarea Națională Bisericească și cu membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la care se adaugă decanul Facultății de teologie și directorul Seminarului teologic din Arhiepiscopia Bucureștilor care, împreună, formează Colegiul Național Consultativ. Consultarea are loc la sediul Patriarhiei Române, la data stabilită de locțiitorul de Patriarh al României împreună cu Sinodul Permanent.(4)Lista celor 2 candidați eligibili care au obținut cele mai multe voturi în cadrul consultărilor din Sfântul Sinod este prezentată Colegiului Național Consultativ, de către președinte, care solicită opinia acestuia privind menținerea listei cuprinzând numele celor 2 candidați sau completarea ei motivată cu încă un candidat eligibil.a)Dacă votul deschis al Colegiului este pozitiv, adică jumătate plus unu din voturile valide, se va trece la votarea secretă pentru a se obține încă un candidat din lista candidaților eligibili; fiecare votant va propune doar un nume din lista candidaților eligibili; … b)Votarea se face cu respectarea procedurii prevăzute de alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate; … c)Președintele, ajutat de secretar și de doi bărbați de încredere desemnați din rândul membrilor clerici și mireni ai Colegiului Național Consultativ, verifică dacă buletinele de vot sunt ștampilate și conțin numele chiriarhilor eligibili, în ordinea dipticelor, stabiliți prin votul secret consultativ al celor prezenți; … d)În cadrul votării secrete consultative se vor exprima prin vot numai membrii organismelor bisericești participanți la ședința specială. Membrii Sinodului Permanent nu votează. Numele candidatului care a obținut jumătate plus unu din voturile valide, după una sau mai multe votări, va fi adăugat de Sfântul Sinod pe lista cu cei doi candidați, stabilită anterior consultării. … … 110.Articolul 128 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 128(1)Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea Patriarhului României sunt deschise și închise de către locțiitorul de Patriarh și sunt prezidate de către ierarhul eparhiot cu cea mai mare vechime în slujirea arhierească, în ordinea dipticelor, dintre mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți, așa cum rezultă din Condica Sfântă a hirotoniei arhiereilor.(2)Pentru desfășurarea votării, pe durata ședinței, președintele de ședință este asistat, ca bărbați de încredere, de primii 2 episcopi-vicari sau arhierei-vicari cu cea mai mare vechime în slujirea arhierească. Secretar de ședință este episcopul-vicar sau arhiereul-vicar cu cea mai nouă hirotonie. Aceștia 4 alcătuiesc Biroul Sfântului Sinod.(3)Cei 2 asistenți ai președintelui le arată celor prezenți că cele două urne sunt goale. Buletinele de vot poartă pe unul din colțuri ștampila Sfântului Sinod. Pe fiecare buletin de vot sunt înscrise, în ordinea Dipticelor, numele celor 2 sau 3 candidați nominalizați în urma consultărilor din Sfântul Sinod și din Colegiul Național Consultativ, completat conform prevederilor art. 127 alin. (2)-(4).(4)Votarea se desfășoară în conformitate cu procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h) din prezentul Statut, cu adaptările adecvate.(5)Patriarh ales al României devine candidatul care a obținut două treimi din totalul voturilor valide. Dacă niciunul dintre candidați nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă votare, la care participă primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi. Este ales cel care a obținut două treimi din totalul voturilor valide. Votarea se repetă până la obținerea de către unul dintre candidați a majorității de două treimi din voturile valide.(6)Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Președintele anunță solemn numele celui ales, după care conducerea ședinței îi este predată locțiitorului de Patriarh al României, spre a o închide. … 111.Articolul 129 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 129(1)Eligibil pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de mitropolit este oricare dintre mitropoliții onorifici, arhiepiscopii, arhiepiscopii onorifici sau episcopii eparhioți membri ai Sfântului Sinod, care sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au distins prin dragoste față de Dumnezeu și de Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar, simț gospodăresc și care, la data alegerii de mitropolit, au o vechime de cel puțin 7 ani de la data întronizării în eparhia pe care o păstoresc și au vârsta de până la 70 de ani. În situația în care numărul ierarhilor eparhioți, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate menționate la art. 126 alin. (4), coboară la minimum patru sau scaunul vacant de mitropolit se află în afara granițelor țării, pe lista candidaților eligibili sunt incluși, după consultarea prealabilă a chiriarhilor lor, episcopi-vicari patriarhali, episcopi-vicari și arhierei-vicari. Lista ierarhilor eligibili se întocmește de către Cancelaria Sfântului Sinod cu respectarea prevederilor art. 126 alin. (4), se aprobă și se comunică de către Patriarhul României mitropoliei vacante. Nerespectarea acestei liste duce la anularea de către Sfântul Sinod a propunerii Sinodului mitropolitan.(2)Pentru alegerea de mitropolit, Sinodul mitropolitan, prezidat de Patriarhul României sau de locțiitorul desemnat canonic și statutar de acesta, stabilește, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă de 2 candidați dintre ierarhii eligibili, în ordinea Dipticelor, cu motivarea fiecărei propuneri. Votarea se desfășoară în conformitate cu procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-i) din prezentul Statut, cu adaptările adecvate. Secretarul Sinodului mitropolitan este episcopul-vicar sau arhiereul-vicar cu cea mai nouă hirotonie, care nu se află pe lista ierarhilor eligibili. În situația neîntrunirii acestei condiții, secretarul ședinței este desemnat episcopul eparhiot cu cea mai nouă hirotonie, care nu se află pe lista ierarhilor eligibili.(3)După consultarea prevăzută la alineatul precedent, Sinodul mitropolitan se consultă, într- o ședință specială, cu membrii Adunării eparhiale ai eparhiei vacante la care se adaugă membrii clerici și mireni din celelalte eparhii ale mitropoliei respective, delegați în Adunarea Națională Bisericească. La ședință participă, de asemenea, un decan și un director de la unitățile de învățământ teologic din mitropolie, desemnați de Patriarhul României sau locțiitorul de mitropolit, cu consultarea ierarhilor din mitropolie. Consultarea are loc la sediul mitropoliei vacante, la data stabilită de Patriarhul României sau locțiitorul desemnat canonic și statutar de acesta.(4)În numele și pe baza listei stabilite de Sinodul mitropolitan, în cadrul consultării deschise cu Adunarea eparhială și cu delegații de drept, Patriarhul României sau locțiitorul desemnat de acesta expune cerințele pastorale ale mitropoliei vacante și prezintă lista celor 2 candidați eligibili care au obținut cele mai multe voturi în cadrul consultării din Sinodul mitropolitan, apoi solicită opinia Adunării eparhiale și a delegaților de drept privind menținerea listei cuprinzând numele celor 2 candidați sau completarea ei motivată cu încă un candidat dintre ierarhii eligibili care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1), respectând procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate, astfel:a)Dacă votul deschis al Adunării eparhiale și al delegaților de drept este pozitiv, adică jumătate plus unu din voturile valide, se va trece la votarea secretă pentru a se obține încă un candidat din lista candidaților eligibili; fiecare votant va propune doar un nume din lista candidaților eligibili; … b)Votarea se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate; … c)Președintele, ajutat de secretarul cleric și secretarii mireni permanenți ai Adunării eparhiale sau, în caz de absență, de alte persoane desemnate de Președinte din rândul membrilor clerici și mireni ai Adunării eparhiale, verifică dacă buletinele de vot sunt ștampilate și conțin numele candidaților eligibili, în ordinea dipticelor, stabiliți prin votul secret consultativ al celor prezenți; … d)În cadrul votării secrete consultative se exprimă prin vot numai membrii Adunării eparhiale și delegații de drept participanți la ședința specială. Numele candidatului care a obținut jumătate plus unu din voturile valide, după una sau mai multe votări, este adăugat la lista întocmită de Sinodul mitropolitan; … (5)Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în urma consultării prevăzute de alin. (3)-(4), va fi înaintată Sfântului Sinod cu proces-verbal.(6)Sfântul Sinod, primind lista candidaților eligibili, întocmită, în ordinea Dipticelor, în conformitate cu prevederile alin. (1)-(4), examinează motivarea fiecărei propuneri de candidați, în vederea confirmării. În cazul în care, în urma discuțiilor, se consideră necesar, prin vot deschis, cu jumătate plus unu din voturile valide, Sfântul Sinod dispune completarea listei cu încă un candidat eligibil dintre cei care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1), în conformitate cu procedura înscrisă la alin. (4), cu adaptările adecvate.(7)Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea mitropolitului sunt prezidate de către Patriarhul României.(8)În vederea alegerii mitropolitului de către Sfântul Sinod, pe buletinul de vot se vor înscrie, în ordinea Dipticelor, numele celor 2, 3 sau 4 ierarhi eligibili propuși prin vot secret consultativ de Sinodul mitropolitan, de clericii și mirenii participanți la consultare, precum și de către Sfântul Sinod.(9)Alegerea mitropolitului de către Sfântul Sinod se desfășoară în conformitate cu modalitatea de votare prevăzută de art. 128 alin. (2)-(3) și art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate.(10)Mitropolit ales devine candidatul care a obținut jumătate plus unu din totalul voturilor valide. Dacă niciunul dintre candidați nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă votare, la care participă primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi. Este ales cel care a întrunit jumătate plus unu din totalul voturilor valide. În caz de paritate, decid sorții.(11)Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Președintele anunță solemn numele celui ales, după care închide ședința de lucru. … 112.La Capitolul II, Secțiunea a II-a, titlul părții C se modifică și va avea următorul cuprins:C.Alegerea arhiepiscopului sau episcopului eparhiot. … … 113.Articolul 130 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 130(1)Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de arhiepiscop sunt eligibili episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari, care au vârsta cuprinsă între minim 35 de ani și cel mult 70 de ani, sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au distins prin dragoste față de Dumnezeu și Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar și simț gospodăresc. Lista ierarhilor eligibili se întocmește de către Cancelaria Sfântului Sinod cu respectarea prevederilor art. 126 alin. (4), se aprobă și se comunică de către Patriarhul României mitropoliei în care se află eparhia vacantă. Nerespectarea acestei liste duce la anularea de către Sfântul Sinod a propunerii Sinodului mitropolitan.(2)Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de episcop eparhiot sunt eligibili episcopii- vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari, arhimandriții și preoții văduvi (prin deces), care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1) și (4).(3)Episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari pot fi propuși pentru demnitatea de episcop eparhiot după consultarea prealabilă a Chiriarhului lor sau a locțiitorului acestuia, în caz de vacanță a scaunului chiriarhal, iar arhimandriții și preoții văduvi (prin deces), numai la propunerea scrisă și motivată a Chiriarhului eparhiei de care aparțin aceștia sau a locțiitorului acestuia, în caz de vacanță a scaunului chiriarhal. Episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile vacante sunt înscriși, de drept, în lista ierarhilor eligibili pentru alegerile în vederea ocupării scaunelor chiriarhale de la eparhiile în care aceștia își desfășoară activitatea.(4)În scopul aprobării de către Sfântul Sinod a candidaților eligibili pentru demnitatea de episcop eparhiot, episcop-vicar patriarhal, episcop-vicar și arhiereu-vicar, arhimandriții sau preoții văduvi (prin deces) trebuie să întrunească următoarele condiții:a)au vârsta de cel puțin 35 de ani, o viață duhovnicească aleasă și prezintă recomandarea duhovnicului pentru slujirea arhierească; … b)au dat dovadă, în mod constant, de ascultare față de Chiriarh și de fidelitate față de Centrul eparhial; … c)sunt doctori, absolvenți de masterat sau cel puțin licențiați în teologie, cu media minimă de 8,50; … d)au publicat cel puțin o carte sau 10 studii teologice științifice de minimum 10 pagini, fiecare, redactate cu onestitate academică; … e)au cel puțin 5 ani de slujire liturgică și de activitate administrativă la Centrul eparhial sau în învățământul teologic ori în cadrul unei mănăstiri sau în alte activități misionare încredințate de Chiriarhul lor; … f)sunt buni cunoscători a cel puțin unei limbi moderne de circulație internațională; … g)sunt buni oratori, au capacitate de comunicare deosebită și spirit de lucru în echipă. … (5)În cazuri excepționale, de urgență pastorală și misionară, cu precădere privind eparhiile din afara granițelor țării sau în situații similare din țară, Sfântul Sinod poate aproba derogări de la condițiile prevăzute de alin. (4) lit. d), e) și f).(6)Propunerea de candidați dintre arhimandriții sau preoții văduvi (prin deces) trebuie să fie însoțită de recomandarea scrisă a Chiriarhului eparhiei de care aceștia aparțin, de curriculum-vitae și de memoriul de activitate.(7)Pentru alegerea arhiepiscopului sau a episcopului eparhiot, Sinodul mitropolitan, prezidat de mitropolitul locului, stabilește, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, în ordinea Dipticelor sau a rangurilor bisericești, o listă de 2 candidați, ierarhi eligibili sau alte persoane care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1)-(6), cu motivarea fiecărei propuneri. Votarea se desfășoară în conformitate cu procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-i) din prezentul Statut, cu adaptările adecvate. Secretarul Sinodului mitropolitan este episcopul-vicar sau arhiereul-vicar cu cea mai nouă hirotonie, care nu se află pe lista ierarhilor eligibili. În situația neîntrunirii acestei condiții, secretarul ședinței este desemnat episcopul eparhiot cu cea mai nouă hirotonie, care nu se află pe lista ierarhilor eligibili.(8)După consultarea prevăzută la alineatul precedent, Sinodul mitropolitan se consultă, într- o ședință specială, cu membrii Adunării eparhiale ai eparhiei vacante, la care participă un decan și un director de la instituțiile de învățământ teologic din cuprinsul eparhiei, desemnați de mitropolit. Consultarea are loc la sediul mitropoliei, la data stabilită de mitropolit în acord cu ierarhii din mitropolia respectivă, informând despre aceasta pe Patriarhul României.(9)În numele și pe baza listei stabilite de Sinodul mitropolitan, în cadrul consultării deschise cu Adunarea eparhială și cu delegații de drept, mitropolitul expune cerințele pastorale ale eparhiei vacante și prezintă lista celor 2 candidați eligibili care au obținut cele mai multe voturi în cadrul consultării din Sinodul mitropolitan, apoi solicită opinia Adunării eparhiale și a delegaților de drept privind menținerea listei cuprinzând numele celor 2 candidați sau completarea ei motivată cu încă un candidat dintre ierarhii eligibili sau dintre arhimandiții și preoții văduvi (prin deces), care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1)-(6), respectând procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate, astfel:a)Dacă votul deschis al Adunării eparhiale și al delegaților de drept este pozitiv, adică jumătate plus unu din voturile valide, se va trece la votarea secretă pentru a se obține încă un candidat din lista candidaților eligibili; fiecare votant va propune doar un nume din lista candidaților eligibili; … b)Votarea se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate; … c)Președintele, ajutat de secretarul cleric și secretarii mireni permanenți ai Adunării eparhiale sau, în caz de absență, de alte persoane desemnate de Președinte din rândul membrilor clerici și mireni ai Adunării eparhiale, verifică dacă buletinele de vot sunt ștampilate și conțin numele candidaților eligibili, stabiliți prin votul secret consultativ al celor prezenți; … d)În cadrul votării secrete consultative se exprimă prin vot numai membrii Adunării eparhiale și delegații de drept participanți la ședința specială. Numele candidatului care a obținut jumătate plus unu din voturile valide, după una sau mai multe votări, este adăugat la lista întocmită de Sinodul mitropolitan. … (10)Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în urma consultării prevăzute de alin. (8)-(9), este înaintată Sfântului Sinod cu proces-verbal.(11)Sfântul Sinod, primind lista candidaților eligibili, în ordinea Dipticelor și a rangurilor bisericești, întocmită în conformitate cu prevederile alin. (1)-(9), examinează motivarea fiecărei propuneri de candidați, în vederea confirmării. În cazul în care, în urma discuțiilor, se consideră necesar, prin vot deschis, cu jumătate plus unu din voturile valide, Sfântul Sinod dispune completarea listei cu încă un candidat eligibil dintre cei care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1)-(6), potrivit procedurii înscrise la alin. (9), cu adaptările adecvate.(12)În cazul candidaților înscriși pe listă, care nu sunt arhierei, înaintea alegerii, Sfântul Sinod dispune cercetarea lor canonică privind: canoanele care se referă la demnitatea și activitatea arhierească, prevederile statutare referitoare la atribuțiile Sfântului Sinod, atribuțiile ierarhilor eparhioți, atribuțiile episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari, prioritățile pastorale și misionare ale Bisericii Ortodoxe Române și principalele activități aflate în desfășurare în Biserică.(13)Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea arhiepiscopului sau a episcopului eparhiot sunt deschise și închise de către Patriarhul României și sunt prezidate de către mitropolitul locului. În caz de absență motivată sau vacanță a scaunului mitropolitan, alegerea este prezidată de Patriarhul României.(14)În vederea alegerii arhiepiscopului sau a episcopului eparhiot de către Sfântul Sinod, pe buletinul de vot se înscriu, în ordinea dipticelor și a rangurilor bisericești, numele celor 2, 3 sau 4 candidați propuși prin vot secret consultativ de Sinodul mitropolitan, de clericii și mirenii participanți la consultare, precum și de către Sfântul Sinod.(15)Alegerea arhiepiscopului sau a episcopului eparhiot de către Sfântul Sinod se desfășoară în conformitate cu modalitatea de votare prevăzută de art. 128 alin. (2)-(3) și art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate.(16)Arhiepiscop sau episcop eparhiot ales devine candidatul care a obținut jumătate plus unu din totalul voturilor valide. Dacă niciunul dintre candidați nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă votare, la care participă primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi. Este ales cel care a întrunit jumătate plus unu din totalul voturilor valide. În caz de paritate, decid sorții.(17)Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Președintele anunță solemn numele celui ales, după care predă conducerea ședinței Patriarhului României. … 114.Articolul 131 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 131(1)Alegerea episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari se face prin votul secret al Sfântului Sinod, cu jumătate plus unu din totalul voturilor valide. În acest scop, Patriarhul României, mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți propun 2 candidați dintre arhimandriții sau dintre preoții văduvi (prin deces), care întrunesc condițiile prevăzute de art. 130 alin. (1)-(6), chiar și din alte eparhii, cu acordul prealabil al chiriarhilor eparhiilor de care aceștia aparțin canonic. În situația unei stringente necesități pastorale și în scop misionar, la solicitarea Chiriarhului eparhiei pentru care se organizează alegeri, pot fi propuși și arhierei-vicari și episcopi-vicari de la alte eparhii, cu acordul prealabil al Chiriarhilor eparhiilor în care activează în prezent.(2)Episcopii-vicari patriarhali se aleg, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului României, făcută în consultare cu Sinodul Permanent.(3)Episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhii se aleg, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea Chiriarhului, făcută în consultare cu Sinodul mitropolitan.(4)Propunerea candidaților de episcop-vicar la arhiepiscopii și de arhiereu-vicar la episcopii, precum și înființarea posturilor aferente, se pot face numai cu respectarea prevederilor art. 88 lit. k) din prezentul Statut.(5)Propunerile Patriarhului României pentru alegerea episcopilor-vicari patriarhali, precum și propunerile chiriarhilor pentru alegerea episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari se fac în cadrul consultării deschise cu organismele bisericești menționate la alin. (2)-(3), iar hotărârea se ia prin vot secret consultativ, respectând procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate.(6)Candidații pentru funcțiile de episcop-vicar patriarhal, episcop-vicar și arhiereu-vicar trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 130 alin. (4) și vor fi examinați canonic în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (12) și pe baza dosarului de candidare care cuprinde: curriculum-vitae, acte de stare civilă, acte de studii, acte de hirotonie, memoriul de activitate, binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului.(7)Ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de episcop-vicar patriarhal, episcop-vicar și arhiereu-vicar este prezidată de Patriarhul României. Alegerea se desfășoară în condițiile art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate.(8)Niciun candidat nu poate fi ales dacă nu a obținut jumătate plus unu din voturile valide și dacă nu a întrunit un număr de voturi egal cu o treime din numărul ierarhilor prezenți. În această situație, conform art. 127 alin. (2) lit. b)-g), Sfântul Sinod, prin vot secret consultativ, va desemna un nou candidat dintre arhimandriții sau preoții văduvi (prin deces), care întrunesc condițiile prevăzute de art. 130 alin. (1)-(6). Numele celui desemnat se adăugă pe buletinul de vot alături de candidatul care, la votarea precedentă, a întrunit cel mai mare număr de voturi, deși nu a obținut majoritatea necesară. Votarea se desfășoară potrivit art. 127 alin. (2) lit. b)-h) și se repetă până la obținerea unui rezultat pozitiv. … 115.La Capitolul II, Secțiunea a II-a, titlul părții E se modifică și va avea următorul cuprins:E.Alegerea ierarhilor de la eparhiile ortodoxe române din afara granițelor țării. … … 116.Articolul 132 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 132(1)Alegerea mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor de la eparhiile ortodoxe române din afara granițelor țării se face de către Sfântul Sinod din cei unu sau doi candidați propuși de Adunarea eparhială a eparhiei vacante, conform statutului de organizare și funcționare al acesteia, aprobat de Sfântul Sinod. În cazul în care Adunarea eparhială propune un singur candidat, iar acesta nu este ales de Sfântul Sinod, Adunarea eparhială va propune Sfântului Sinod un al doilea candidat.(2)Episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile ortodoxe române de peste hotare se aleg, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea Chiriarhului, făcută în consultare cu Sinodul mitropolitan sau cu organismele eparhiale prevăzute în propriile statute de organizare și funcționare aprobate de Sfântul Sinod și în acord cu prevederile prezentului statut. … 117.La articolul 133 alineatul (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)Întronizarea se face potrivit rânduielilor canonice și după datinile Bisericii Ortodoxe Române. Numele celor aleși se comunică Președintelui României, primului-ministru și instituției administrației publice centrale de resort. Întronizarea ierarhilor eparhioți din afara granițelor României va fi adusă la cunoștința principalelor autorități civile și bisericești din țările respective.(2)Gramata de întronizare este emisă de către Sfântul Sinod pentru Patriarhul României (gramata sinodală), de către Patriarhul României pentru mitropoliți și pentru ierarhii eparhiilor care sunt sub autoritatea directă a Patriarhiei Române (gramata patriarhală) și de către mitropolit pentru arhiepiscopii și episcopii din mitropolie (gramata mitropolitană). Pentru episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari, Președintele Sfântului Sinod emite actul patriarhal de confirmare a alegerii. … 118.După articolul 133 se adaugă o nouă Secțiune, Secțiunea a III-a, cu un singur articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins: +
Secţiunea a III-aDespre încetarea activității clericale +
Articolul 133^1(1)Activitatea clericilor încadrați în Biserica Ortodoxă Română poate înceta în următoarele situații:a)deces, … b)pensionare pe motiv de vârstă sau boală, … c)retragerea pentru binele Bisericii. … (2)Pensionarea preoților și diaconilor, pe motiv de vârstă sau boală, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, se aprobă de Chiriarh într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, cu precizarea locului de îmbisericire.(3)Pensionarea la cerere a ierarhilor, pe motiv de vârstă sau boală, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, se aprobă de Sfântul Sinod, cu stabilirea titulaturii și a drepturilor de care vor beneficia (domiciliu, îmbisericire, sprijin financiar, logistic și medical).(4)Cererile de retragere pentru totdeauna din activitatea clericală a preoților și diaconilor se aprobă de către Chiriarh prin Decizie chiriarhală, în care se precizează că solicitantul a redevenit laic.(5)Cererile ierarhilor de retragere din funcție pentru binele Bisericii se aprobă de Sfântul Sinod, cu stabilirea condițiilor privind domiciliul și sprijinul financiar necesar. … 119.La articolul 134 alineatul (1), (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1)În caz de vacanță a scaunului de Patriarh al României, locotenența patriarhală îi revine de drept primului ierarh din ordinea prevăzută de art. 12 alin. (2) din prezentul Statut; când se constată indisponibilitate sau refuz, următorului, și așa mai departe.(2)La vacantarea scaunului de mitropolit, arhiepiscop și episcop eparhiot, sau la înființarea unei noi eparhii, Patriarhul României, pentru mitropoliți și mitropoliții, pentru eparhiile sufragane, vor numi locțiitor până la întronizarea noilor titulari.(3)Pe durata vacanței, locțiitorul de Patriarh al României, de mitropolit, de arhiepiscop și de episcop eparhiot rezolvă doar problemele curente ale eparhiei vacante, respectiv ale Administrației Patriarhale, în cazul locțiitorului de Patriarh, fără dreptul de a desființa structurile (instituții și posturi) bisericești și de a înstrăina sau de a schimba destinația bunurilor bisericești. … 120.La articolul 135 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Personalul clerical din aceste domenii de activitate se recrutează, cu acordul scris al Chiriarhului locului, dintre doctorii, absolvenții de masterat și licențiații în teologie, cu respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești, în condițiile legii. … 121.La articolul 136 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Preoții, diaconii și cântăreții bisericești de la parohii au îndatorirea de a acorda asistență religioasă tuturor categoriilor de credincioși din unitățile militare, penitenciare, unitățile medicale, de asistență socială și din unitățile de învățământ de pe raza parohiilor lor, ori de câte ori vor fi solicitați. … 122.La Capitolul III, titlul Secțiunii a II-a se modifică și va avea următorul cuprins:Asistența socială și medicală în Biserica Ortodoxă Română. … 123.Articolul 137 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 137(1)Sistemul de asistență socială și medicală al Bisericii Ortodoxe Române este integrat și funcționează în cadrul structurilor sale administrativ-organizatorice sau în organizații social-filantropice patronate de Biserică.(2)Biserica Ortodoxă Română, prin unitățile sale componente locale și centrale (parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, eparhia, mitropolia și Patriarhia), precum și prin organizațiile neguvernamentale care funcționează cu aprobarea autorităților bisericești competente, asigură servicii sociale și medicale, acreditate conform legislației în vigoare.(3)Personalul care își desfășoară activitatea în așezămintele de asistență socială ale Bisericii se recrutează, în primul rând, dintre absolvenții facultăților de teologie, specializarea teologie-asistență socială, iar cel din așezămintele de asistență medical din rândul personalului specializat, în condițiile legii.(4)Beneficiarii serviciilor sociale și medicale oferite în cadrul Bisericii Ortodoxe Române sunt persoane, grupuri și comunități aflate în situații de dificultate, fără discriminare.(5)Furnizorii de servicii sociale și medicale din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, prevăzuți la alin. (2), își desfășoară activitatea socială și medicală în nume propriu sau prin parteneriate cu instituțiile specializate ale statului, ale administrației locale sau ale organizațiilor neguvernamentale.(6)Furnizorii de servicii sociale și medicale pot înființa și administra cabinete medicale, centre de diagnostic și tratament, unități spitalicești cu internare de zi și continuă, farmacii cu regim închis și deschis, precum și centre de recuperare și îngrijiri paleative, cu respectarea prevederilor prezentului Statut și a legislației bisericești și civile în vigoare. … 124.Articolul 138 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 138(1)Strategia și planurile de acțiune în domeniul asistenței sociale și medicale bisericești se aprobă de către Sfântul Sinod, iar la nivelul eparhiilor, de către Permanența Consiliului eparhial.(2)Elaborarea strategiei și a planurilor de acțiune în domeniul asistenței sociale și medicale bisericești se realizează de către Sectorul social-filantropic, care funcționează atât la nivelul Administrației Patriarhale, cât și la cel al eparhiilor. … 125.La articolul 139 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Finanțarea activității în domeniul social și medical se asigură din resursele proprii ale furnizorilor de servicii sociale și medicale, din subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele locale, din donații și sponsorizări obținute în condițiile prevăzute de lege, din subscripții publice, din fonduri nerambursabile și din venituri provenite din orice alte surse care nu contravin legislației în vigoare sau prevederilor prezentului statut. … 126.La articolul 140 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Preoții și diaconii, inclusiv cei din mănăstiri, precum și cei care acordă asistență religioasă în unitățile menționate la art. 136 alin. (1) sunt obligați să participe la conferințele pastoral-misionare semestriale, de primăvară și de toamnă, precum și la conferințele administrative lunare, ca formă continuă de perfecționare a pregătirii profesionale, după absolvirea unei școli teologice. … 127.Articolul 144 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 144Pentru activitate deosebită în domeniul lucrării bisericești, sub raport liturgic, didactic, misionar-pastoral, cultural-publicistic, social, gospodăresc-edilitar sau administrativ-economic, diaconii de mir pot primi rangul bisericesc onorific de arhidiacon, iar preoții de mir pot primi următoarele ranguri bisericești onorifice:a)sachelar, … b)iconom, … c)iconom stavrofor. … … 128.La articolul 145 alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4)Rangul de arhidiacon se acordă de Chiriarh, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, diaconilor din rândul clerului de mir, cu dreptul de a purta cruce pectorală. … 129.La articolul 146 alineatul (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Vicarul eparhial, consilierii eparhiali și inspectorii eparhiali cu funcții de conducere de la eparhii, precum și inspectorii cu funcții de conducere de la Patriarhia Română, pe durata funcționării lor în aceste calități, poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu și culion ciclamen.(3)Vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii patriarhali și inspectorul general bisericesc de la Patriarhia Română, pe durata funcționării lor în aceste calități, poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu și culion violet. … 130.Articolul 147 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 147(1)Pentru recompensarea morală a strădaniilor și rezultatelor activității unor personalități, clerici și mireni, din țară și de peste hotare, în diferite domenii ale vieții bisericești sau publice în sprijinul Bisericii, Patriarhul României acordă următoarele diplome de onoare, ordine și distincții patriarhale:a)Distincțiile și diplomele omagiale și comemorative anuale; … b)Diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României", clericilor și mirenilor cu o activitate bogată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic, al promovării dialogului interortodox, intercreștin și interreligios; … c)Ordinul "Anton Pann" pentru mireni (însoțit de insignă) și Ordinul "Macarie Protopsaltul" pentru clerici (însoțit de cruce pectorală) cu o activitate deosebită în promovarea muzicii bisericești, dar și a celei de inspirație folclorică; … d)Ordinul "Sanctus Stephanus Magnus", cu gramată, pentru clerici (însoțit de cruce pectorală) și mireni cu o activitate remarcabilă în apărarea și promovarea valorilor creștine și în slujirea Bisericii Ortodoxe; … e)Ordinul "Sfinții Martiri Brâncoveni", cu gramată, pentru ierarhi (însoțit de engolpion), pentru clerici (însoțit de cruce pectorală), pentru mireni (însoțit de cruce insignă), cu o activitate deosebită în apărarea și slujirea dreptei credințe, precum și în promovarea culturii și spiritualității românești; … f)Ordinul "Crucea Maria Brâncoveanu", cu gramată, pentru cinstirea femeii creștine, cu activitate deosebită în slujirea rodnică și folositoare a Bisericii și a societății; … g)Ordinul "Sfântul Ioan Gură de Aur", cu gramată, pentru ierarhi (însoțit de engolpion), pentru clerici (însoțit de cruce pectorală), pentru mireni (însoțit de cruce insignă), cu o activitate deosebită în apărarea și slujirea dreptei credințe, precum și în promovarea valorilor familiei creștine și a filantropiei; … h)Ordinul "Sfinții Împărați Constantin și Elena", cu gramată, pentru clerici (însoțit de cruce pectorală) și mireni cu o activitate deosebită în apărarea și promovarea valorilor creștine, în slujirea Bisericii Ortodoxe, precum și în susținerea dialogului interortodox și intercreștin; … i)Ordinul "Sfântul Antim Ivireanul", cu gramată,, pentru ierarhi (însoțit de engolpion), pentru clerici (însoțit de cruce pectorală), pentru mireni (însoțit de cruce insignă), cu o activitate deosebită în apărarea și slujirea dreptei credințe, precum și în promovarea culturii și artei creștine; … j)Ordinul "Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României", cu gramată, pentru ierarhi (însoțit de engolpion), pentru clerici (însoțit de cruce pectorală) și mireni (clasa I – aurit, cu cocardă, clasa a II-a – argintat, clasa a III-a – bronz), unor mari personalități bisericești și civile, din țară și de peste hotare, pentru a recompensa moral strădaniile și rezultatele activității de excepție în diferite domenii ale vieții bisericești sau civile în sprijinul Bisericii; … k)Distincția onorifică "Crucea Patriarhală" pentru clerici și mireni, cu gramată, pentru activitate excepțională și îndelungată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ- bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic, al promovării dialogului interortodox, intercreștin și interreligios. … (2)La nivelul eparhiilor, prin hotărâre a Permanenței Consiliului eparhial, se pot institui distincții arhiepiscopale sau episcopale, cu gramată, pentru clerici și mireni, după rangul eparhiei, iar la mitropolii, prin hotărâre a Sinodului mitropolitan, se pot institui distincții mitropolitane, cu gramată, pentru clerici și mireni. Numele și imaginea distincțiilor eparhiale și mitropolitane vor fi comunicate Cancelariei Sfântului Sinod, care va ține evidența tuturor distincțiilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. La instituirea acestor distincții se va avea în vedere, cu prioritate, cinstirea sfinților români.(3)Acordarea distincțiilor patriarhale, mitropolitane și eparhiale se va face pe bază de recomandare scrisă și motivată însoțită de curriculum-vitae al celui propus.(4)Descrierea distincțiilor se aprobă de către organismul bisericesc care le instituie, respectiv: Sfântul Sinod pentru diplomele, ordinele și distincțiile patriarhale, Sinodul mitropolitan pentru distincțiile mitropolitane și Permanența Consiliului eparhial pentru distincțiile eparhiale. … 131.Articolul 148 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 148(1)În conformitate cu Sfintele Canoane și tradiția Bisericii Ortodoxe Române, din încredințarea organismului de autoritate (episcop sau sinod de episcopi), exercitarea puterii de judecată se face prin consistoriu, care instrumentează și propune hotărâri spre aprobare respectivului organism de autoritate.(2)Pentru cauzele de judecată ale personalului bisericesc clerical de mir și monahal, în activitate sau pensionat, precum și pentru întreg personalul neclerical, în probleme ce privesc abateri de natură administrativă, morală și dogmatică, funcționează următoarele consistorii:1.De judecare în fond a cauzei:a)Consistoriul disciplinar protopopesc; … b)Consistoriul eparhial; … c)Consistoriul eparhial monahal. … … 2.De judecare în apel:a)Consistoriul mitropolitan; … b)Consistoriul mitropolitan monahal. … … 3.De judecare în recurs:a)Consistoriul Superior Bisericesc; … b)Consistoriul Superior Bisericesc Monahal. … … (3)Cauzele de judecată bisericească se introduc pe rolul instanțelor disciplinare și de judecată cu aprobarea Chiriarhului – în cazul consistoriilor protopopești și eparhiale, a mitropolitului – în cazul consistoriilor mitropolitane, și a Patriarhului României – în cazul Consistoriului Superior Bisericesc. … 132.Articolul 149 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 149(1)Consistoriul disciplinar protopopesc este instanța disciplinară și de judecată pentru personalul neclerical și organismul de împăcare pentru neînțelegerile ivite în rândul personalului bisericesc, precum și între parohieni și preot.(2)Consistoriul disciplinar protopopesc funcționează pe lângă fiecare protopopiat, cu aprobarea Chiriarhului, și este format dintr-un președinte cleric și trei membri, dintre care doi membri clerici, numiți pe termen de patru ani, de către Chiriarh, dintre preoții din protopopiat, cu cel puțin gradul II, doctori, absolvenți de masterat sau licențiați în teologie, care au cunoștințe canonice și juridice, precum și un membru din rândul cântăreților bisericești din protopopiat. Consistoriul disciplinar protopopesc are un grefier desemnat de președinte și numit de Chiriarh.(3)Când sunt judecate cazuri ale preoților, membrul mirean (cântărețul) nu participă la ședința de judecată.(4)Dacă, prin hotărârea dată de Consistoriul disciplinar protopopesc, părțile nu s-au declarat împăcate, cazul se transferă, în ultimă instanță, la Consistoriul eparhial.(5)Hotărârile Consistoriului disciplinar protopopesc privind cântăreții bisericești sunt definitive, după aprobarea lor de către Chiriarh și nu pot fi atacate cu recurs la Consistoriul eparhial, cu excepția celor care prevăd pedeapsa destituirii acestora. … 133.Articolul 150 se abrogă. … 134.Articolul 151 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 151(1)Consistoriul eparhial este instanță disciplinară și de judecată pentru abaterile și delictele clerului de mir, care judecă și propune Chiriarhului spre aprobare, hotărâri privind sancționarea acestora. Hotărârile Consistoriului eparhial devin definitive după aprobarea lor de către Chiriarh.(2)Când se judecă numai cazuri ale personalului neclerical, în care s-a aplicat pedeapsa destituirii, la ședință participă și un cântăreț bisericesc numit de Chiriarh, la propunerea protopopului, altul decât cel care face parte din Consistoriul disciplinar protopopesc.(3)Hotărârile Consistoriului protopopesc în cazul destituirii personalului neclerical, atacate cu recurs la Consistoriul eparhial, devin definitive și irevocabile, după ce hotărârea Consistoriului eparhial a fost aprobată de către Chiriarh.(4)Consistoriul eparhial funcționează la fiecare arhiepiscopie și episcopie, din încredințarea Chiriarhului, și este format din 3 membri titulari și 2 membri supleanți. Membrii acestui Consistoriu sunt preoți, cu cel puțin gradul II, doctori, absolvenți de masterat sau licențiați în teologie, care au cunoștințe canonice și juridice.(5)Membrii Consistoriului eparhial se aleg la propunerea Chiriarhului de către Adunarea eparhială, pe termen de 4 ani.(6)Numirea membrilor Consistoriului eparhial, precum și a președintelui, din rândul titularilor, se face prin decizie chiriarhală.(7)Consistoriul eparhial are un grefier cleric, numit de Chiriarh. … 135.După articolul 151 se adaugă două noi articole, articolul 151^1 și articolul 151^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 151^1(1)Consistoriul eparhial monahal este instanță disciplinară și de judecată pentru abaterile și delictele clerului monahal, care judecă și propune Chiriarhului spre aprobare hotărâri privind sancționarea acestora. Hotărârile Consistoriului eparhial monahal devin definitive după aprobarea lor de către Chiriarh.(2)Consistoriul eparhial monahal funcționează la fiecare arhiepiscopie și episcopie, din încredințarea Chiriarhului și este format din 3 membri titulari și 2 membri supleanți.(3)Membrii Consistoriului eparhial monahal sunt desemnați de Chiriarh dintre arhimandriții și protosinghelii din mănăstirile eparhiei, care s-au remarcat printr-o viață duhovnicească aleasă, doctori, absolvenți de masterat sau licențiați în teologie, care au cunoștințe canonice și juridice.(4)Numirea membrilor Consistoriului eparhial monahal, precum și a președintelui, din rândul titularilor, se face prin decizie chiriarhală, pe o perioadă de 4 ani.(5)Consistoriul eparhial monahal are un grefier numit de Chiriarh, din rândul clerului monahal de la Centrul eparhial. +
Articolul 151^2Eparhiile care nu au un număr suficient de monahi pentru a constitui Consistoriul eparhial monahal, cu acordul mitropolitului locului, pot apela la un Consistoriu eparhial monahal al unei eparhii învecinate. … 136.Articolul 153 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 153(1)Consistoriul mitropolitan este instanță disciplinară și de judecată a recursurilor clerului de mir aparținând de eparhiile sufragane mitropoliei, sancționat cu depunerea din treapta preoției, precum și a apelurilor împotriva hotărârilor de caterisire.(2)Hotărârile Consistoriului mitropolitan privind depunerea din treapta preoției sunt definitive și irevocabile, după aprobarea de către Sinodul mitropolitan. Hotărârile Consistoriului mitropolitan privind apelul împotriva pedepsei caterisirii se aprobă de către mitropolitul locului și pot fi atacate cu recurs la Consistoriul Superior Bisericesc.(3)Consistoriul mitropolitan funcționează la fiecare mitropolie, din încredințarea Sinodului Mitropolitan, și este format din 3-5 membri titulari și 2 supleanți, aprobați de Sinodul mitropolitan, dintre preoții desemnați de Adunările eparhiale ale eparhiilor din mitropolie (aleși pe o perioadă de 4 ani), alții decât cei desemnați în Consistoriile eparhiale, care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 150 alin. (4) din prezentul Statut.(4)Președintele Consistoriului mitropolitan este numit prin decizie a mitropolitului dintre membrii acestuia, aprobați de Sinodul mitropolitan, iar grefierul este numit tot de mitropolit, din personalul clerical al Centrului eparhial de reședință a mitropoliei. … 137.Articolul 154 se abrogă. … 138.După articolul 153 se adaugă un nou articol, articolul 153^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 155(1)Consistoriul mitropolitan monahal este instanță disciplinară și de judecată a recursurilor clerului monahal aparținând de eparhiile sufragane mitropoliei, sancționat cu depunerea din treapta preoției, precum și a apelurilor împotriva hotărârilor de caterisire.(2)Hotărârile Consistoriului mitropolitan monahal privind depunerea din treapta preoției sunt definitive și irevocabile, după aprobarea de către Sinodul mitropolitan. Hotărârile Consistoriului mitropolitan monahal privind apelul împotriva pedepsei caterisirii se aprobă de mitropolitul locului și pot fi atacate cu recurs la Consistoriul Superior Bisericesc.(3)Consistoriul mitropolitan monahal funcționează la fiecare mitropolie, din încredințarea Sinodului Mitropolitan, și este format din 3-5 membri titulari și doi supleanți, numiți de mitropolit dintre arhimandriții și protosinghelii recomandați de eparhiile din mitropolie, alții decât cei desemnați în consistoriile eparhiale monahale, care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 151 alin. (3) din prezentul Statut.(4)Președintele Consistoriului mitropolitan monahal este numit prin decizie a mitropolitului dintre membrii acestuia, aprobați de Sinodul mitropolitan, iar grefierul este numit tot de mitropolit, din personalul clerical monahal al Centrului eparhial de reședință a mitropoliei. … 139.Articolul 155 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 155(1)Consistoriul Superior Bisericesc și Consistoriul Superior Bisericesc Monahal sunt cele mai înalte instanțe disciplinare și de judecată pentru clerul de mir sau monahal, care judecă recursurile împotriva hotărârilor de caterisire pronunțate de un consistoriu eparhial sau consistoriu eparhial monahal și menținute de un consistoriu mitropolitan, respectiv de un consistoriu mitropolitan monahal. Hotărârile Consistoriului Superior Bisericesc și ale Consistoriului Superior Bisericesc Monahal privind recursurile împotriva pedepsei caterisirii sunt definitive și irevocabile, după aprobarea lor de către Sfântul Sinod.(2)Consistoriul Superior Bisericesc funcționează la Patriarhia Română și este format din 6 membri, titulari și câte un supleant pentru fiecare dintre aceștia, preoți având gradul I, desemnați de sinoadele mitropolitane din țară, alții decât cei desemnați în consistoriile eparhiale sau mitropolitane, care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 150 alin. (4) din prezentul Statut.(3)Consistoriul Superior Bisericesc Monahal funcționează la Patriarhia Română și este format din 6 membri titulari, din rândul exarhilor de mănăstiri, desemnați de sinoadele mitropolitane din țară, alții decât cei desemnați în consistoriile eparhiale sau mitropolitane monahale, care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 113 lit. f) și art. 114 alin. (4) lit. k) din prezentul Statut.(4)În cazul judecării recursurilor în materie de caterisire pronunțate de un consistoriu eparhial și menținute de un consistoriu mitropolitan din afara granițelor țării, la ședințe participă, în calitate de membru, și un cleric desemnat de Sinodul mitropolitan, în condițiile prevăzute de alin. (2).(5)Președintele Consistoriului Superior Bisericesc și președintele Consistoriului Superior Bisericesc Monahal sunt numiți prin decizie a Patriarhului României dintre membrii titulari aprobați de Sfântul Sinod, iar grefierii sunt numiți de Patriarh din personalul Cancelariei Sfântului Sinod. … 140.După articolul 155 se adaugă un nou articol, articolul 155^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 155^1Pentru atitudine părtinitoare în exercitarea funcției lor în consistorii, membrii oricărui consistoriu pot fi revocați de către autoritatea care i-a numit sau confirmat. … 141.Articolul 156 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 156(1)Hotărârile instanțelor de judecată sunt puse în aplicare de către autoritatea bisericească învestită în acest scop.(2)Hotărârile instanțelor de judecată devin executorii din momentul aprobării lor de către Chiriarh, Mitropolit, Sinodul mitropolitan sau Sfântul Sinod, după caz, conform art. 14 alin. (17) și (18), art. 88 alin. (27), art. 113 alin. (7) și art. 114 alin. (4) lit. m) din prezentul Statut.(3)Hotărârile instanțelor superioare de judecată bisericească (Consistoriul mitropolitan, Consistoriul mitropolitan monahal, Consistoriul Superior Bisericesc) au caracter obligatoriu în toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române. În situația în care o astfel de hotărâre nu este acceptată în eparhia din care provine clericul sancționat, Chiriarhul locului este îndatorat să prezinte, în scris, motivele acestui refuz, în fața Sinodului mitropolitan pentru cazuri de depunere din treaptă și în fața Sfântului Sinod pentru cazuri de caterisire, care vor stabili modalitățile de aplicare a hotărârii instanței de judecată bisericească.(4)În baza autonomiei cultelor, prevăzută de lege și a competențelor specifice lor, instanțele de judecată bisericească soluționează probleme de disciplină internă, iar hotărârile instanțelor bisericești la toate nivelurile nu sunt atacabile în fața instanțelor civile. … 142.Articolul 157 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 157(1)Pentru cauzele de judecată ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române funcționează următoarele Consistorii Arhierești:a)de judecare în fond a cauzei: Consistoriul Arhieresc Prim; … b)de judecare în apel: Consistoriul Arhieresc Ultim. … (2)Consistoriul Arhieresc Prim este alcătuit din 5 membri și 2 supleanți propuși de Sinodul Permanent și aprobați de Sfântul Sinod pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși, dintre ierarhii eparhioți cu o deosebită competență și corectitudine administrativă. Doi dintre cei 5 membri ai Consistoriului Arhieresc Prim sunt aleși dintre mitropoliți, unul fiind președinte, iar celălalt vicepreședinte.(3)Consistoriul Arhieresc Ultim este alcătuit din 13 membri și 2 supleanți propuși de Sinodul Permanent și aprobați de Sfântul Sinod pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși, dintre ierarhii eparhioți cu o deosebită competență și corectitudine administrativă. Trei dintre cei 13 membri ai Consistoriului Arhieresc Ultim sunt aleși dintre mitropoliți, unul fiind președinte, iar ceilalți doi vicepreședinți.(4)Ierarhul din țară, cel mai nou în slujirea de eparhiot, îndeplinește responsabilitățile de grefier al Consistoriului Arhieresc.(5)Ierarhii eparhioți care sunt membri în Consistoriul Arhieresc Prim nu pot fi desemnați membri și în Consistoriul Arhieresc Ultim.(6)Ierarhii eparhioți din Comisia canonică, juridică și pentru disciplină nu pot fi membri ai Consistoriilor Arhierești. … 143.Articolul 158 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 158În caz de urgență pastorală, potrivit prevederilor Sfintelor Canoane, Chiriarhul poate hotărî singur sancțiuni disciplinare pentru personalul bisericesc, conform Regulamentului de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. … 144.Articolul 159 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 159(1)Personalul bisericesc trimis în fața instanțelor de judecată bisericească în calitate de acuzat, poate fi asistat în fața tuturor instanțelor bisericești de un apărător ales de acuzat din lista de apărători bisericești, numiți prin decizie chiriarhală din rândul celor admiși în urma examenului pentru apărători bisericești.(2)Ierarhul trimis în fața instanțelor de judecată bisericească în calitate de acuzat își prezintă singur apărarea sau poate fi asistat de un alt ierarh, membru al Sfântului Sinod, care nu face parte din instanțele de acuzare și de judecată arhierești. … 145.Articolul 159 se elimină (abrogă). … 146.Articolul 160 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 160(1)Sfântul Sinod aprobă sau respinge cererile de iertare ale preoților și diaconilor sancționați prin caterisire care, după recurs, a rămas definitivă și irevocabilă, dacă aceștia, timp de mai mulți ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare.(2)Sfântul Sinod aprobă sau respinge cererile de iertare ale ierarhilor sancționați prin caterisire sau depunere (destituire) din slujirea arhierească, care, după recurs, a rămas definitivă și irevocabilă, dacă aceștia, timp îndelungat, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare.(3)Sinodul mitropolitan aprobă sau respinge cererile de iertare ale preoților și diaconilor sancționați prin depunerea (destituirea) din slujirea clericală care, după recurs, a rămas definitivă și irevocabilă, dacă aceștia, timp de mai mulți ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare.(4)Cererile de revizuire a sentințelor de caterisire a preoților și diaconilor, bine motivate, însoțite de actele necesare, vor fi adresate Președintelui Sfântului Sinod, care le poate trimite spre rejudecare Consistoriului Superior Bisericesc, respectiv Consistoriului Superior Bisericesc Monahal, iar cele de revizuire a sentințelor de depunere (destituire) din slujirea clericală a preoților și diaconilor, bine motivate, însoțite de actele necesare, vor fi adresate mitropolitului locului, care le poate trimite spre rejudecare Consistoriului mitropolitan, respectiv Consistoriului mitropolitan monahal, dacă sunt îndeplinite condițiile regulamentare.(5)Cererile de revizuire a sentințelor de caterisire sau de depunere (destituire) din slujirea arhierească a ierarhilor, bine motivate, însoțite de actele necesare, vor fi adresate Președintelui Sfântului Sinod, care le poate trimite spre rejudecare Consistoriului Arhieresc Ultim, dacă sunt îndeplinite condițiile regulamentare. … 147.La articolul 161 literele A, B și C se modifică și vor avea următorul cuprins:A.Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă cu patrimoniu distinct, având sectoarele: editură, tipografie și ateliere, la nivelul central al Patriarhiei Române. … B.Instituții media: posturi de radio și televiziune, centre și birouri de presă, agenții de știri, edituri, cotidiane și periodice etc., la nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor. … C.Centre sociale, medicale, culturale și educaționale. … … 148.La Partea a III-a, titlul părții A se modifică și va avea următorul cuprins:A.Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă. … … 149.Articolul 162 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 162(1)Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă este condus de Patriarhul României, iar fiecare dintre sectoarele lui este condus de un director sub îndrumarea unui episcop-vicar patriarhal sau a unui consilier patriarhal coordonator. Hotărârile privind bunul mers al Institutului se iau în ședințe ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc, prezidate de Patriarhul României sau delegatul său.(2)Produsele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă se distribuie eparhiilor, parohiilor, mănăstirilor și credincioșilor prin magazinele bisericești eparhiale.(3)Editura și tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au exclusivitate în privința editării, tipăririi și difuzării Sfintei Scripturi, a cărților de cult și acatistelor, a manualelor de teologie și a manualelor de religie, care se vor tipări numai cu aprobarea Sfântului Sinod. … 150.Articolul 163 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 163(1)Eparhiile pot organiza singure edituri și tipografii, precum și ateliere de pictură și de confecționat icoane, de țesătorie și croitorie de veșminte preoțești, de broderie, de țesut covoare, de lumânări, mobilier bisericesc etc., pentru a împlini în exclusivitate cerințele unităților de cult din eparhie.(2)La propunerea temeinic motivată a chiriarhilor și după obținerea avizului Comisiei de Pictură Bisericească, în scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință și artistice bisericești, Sfântul Sinod aprobă sau respinge funcționarea atelierelor de pictură bisericească din eparhii (ale centrelor eparhiale, mănăstirilor și parohiilor, de grup și particulare). … 151.Articolul 165 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 165Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, precum și eparhiile care au tipografii și ateliere proprii, sunt obligate să ia măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare privind dreptul exclusiv al Bisericii de a produce și a valorifica obiectele și bunurile necesare activității de cult. … 152.Articolul 167 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 167(1)La nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor pot funcționa, sub directa îndrumare a Chiriarhului, instituții media (posturi de radio și de televiziune, centre și birouri de presă, agenții de știri, edituri, cotidiane și periodice etc.), a căror activitate se aprobă de organismele bisericești abilitate, în condițiile legii.(2)În scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință, a unității vieții bisericești și pentru coordonarea misiunii ortodoxe românești, precum și pentru a evita dublarea cheltuielilor prin acțiuni care se suprapun în același teritoriu, înființarea și desființarea de noi instituții media scrise (reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale, se face cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, pe baza unui studiu bine fundamentat misionar și economic. … 153.După art. 167 se adaugă un nou subcapitol C. cu un singur articol, articolul 167^1, cu următorul cuprins:C.Centre sociale, medicale, culturale și educaționale +
Articolul 167^1La nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor se pot înființa și organiza, sub directa îndrumare a Chiriarhului, centre sociale, medicale, culturale și educaționale, în conformitate cu prevederile statutare, regulamentare și legale în vigoare. … … 154.Articolul 168 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 168Casele de ajutor reciproc ale clerului și salariaților bisericești din eparhii au ca scop acordarea de împrumuturi și ajutoare membrilor lor, la cererea acestora, iar activitatea lor se va desfășura potrivit propriului regulament. … 155.Articolul 169 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 169(1)Totalitatea bunurilor care se află în proprietatea parohiilor, schiturilor, mănăstirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor și Patriarhiei Române, asociațiilor și fundațiilor constituite de Biserică, bisericilor fundaționale și fondurile destinate unui scop bisericesc constituie bunuri bisericești și fac parte din patrimoniul bisericesc.(2)Bunurile aflate în folosința unităților de cult au regimul bunurilor bisericești și se evidențiază în registre separate, cu menționarea documentelor în baza cărora se exercită dreptul de folosință. … 156.La articolul 170 alineatul (4), (5), (6), (7) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4)Sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același regim juridic și casa parohială, vatra parohială și mănăstirească, incinta Centrului eparhial, a Centrului patriarhal, reședințele chiriarhale, chiliile mănăstirilor și ale schiturilor, muzeele de artă sacră (bisericești), bunurile de patrimoniu, bunurile prețioase, cu valoare artistică, istorică sau datorită materialului din care sunt confecționate, precum: picturile, sculpturile, țesăturile artistice, miniaturile, cărțile rare, documentele, lucrările din materiale scumpe etc.(5)Bunurile comune sunt cele destinate întreținerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale, de caritate și asistență socială și medicală, precum și pentru îndeplinirea celorlalte scopuri ale Bisericii;(6)Bunurile comune destinate întreținerii bisericilor și slujitorilor bisericești, operelor culturale, de asistență socială, medicală și filantropică, precum și îndeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii sunt: așezămintele și instituțiile culturale, social-medicale, filantropice și economice, terenurile agricole, pădurile, pășunile, viile, livezile, grădinile, drepturile patrimoniale, creanțele, acțiunile, fondurile, titlurile de valoare, averea în numerar și alte garanții bancare.(7)Terenurile agricole (arabil, pășune, islaz, livadă etc.) și pădurile unităților de cult ale Bisericii Ortodoxe Române vor fi folosite conform dispozițiilor stabilite de organismele bisericești competente.(10)Înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile ale unităților bisericești din eparhie, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile, se aprobă de Consiliul eparhial, iar acceptarea donațiilor, legatelor, sponsorizărilor și cumpărarea de bunuri în favoarea eparhiei sau a unităților bisericești din eparhie, precum și transmiterea folosinței bunurilor imobile bisericești (închiriere, comodat, arendare etc.), a grevării cu sarcini sau afectării de servituți a acestora, se aprobă de către Permanența Consiliului eparhial. … 157.La articolul 170, după alineatul (9) se adaugă un nou alineat, alin. (9)^1, cu următorul cuprins:(9)^1În cazul unui bun care este în proprietatea sau în folosința Patriarhiei Române, apartenența sa la categoria bunurilor sacre, în caz de îndoială, se stabilește de către Sinodul Permanent. … 158.La articolul 170, după alineatul (10) se adaugă trei noi alineate, alin. (10)^1, (10)^2 și (10)^3,cu următorul cuprins:(10)^1Cu aprobarea prealabilă a Sinodului mitropolitan, Consiliul eparhial ia hotărâri în legătură cu înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale Centrului eparhial, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale.(10)^2Ori de câte ori, în documente privitoare la drepturi reale asupra bunurilor bisericești, se vorbește de mitropolie ca proprietar, prin aceasta se înțelege arhiepiscopia unde este sediul mitropoliei și organismele de conducere și reprezentare ale arhiepiscopiei respective.(10)^3Ori de câte ori, în documente privitoare la drepturi reale asupra bunurilor bisericești, se utilizează pentru proprietar denumiri care nu mai sunt în uz (epitropia, eforia etc.), prin aceasta se înțelege actuala persoană juridică bisericească, căreia îi revine de drept patrimoniul respectiv; în cazul în care identificarea acesteia nu mai este posibilă, dreptul de proprietate revine Centrului eparhial sub jurisdicția căruia s-a aflat. … 159.La articolul 171 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Fondurile arhivistice și bibliotecile mănăstirilor, parohiilor, protopopiatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor și ale Patriarhiei Române sunt proprietatea exclusivă a acestora, nu pot fi înstrăinate, grevate sau urmărite și au regimul juridic al arhivelor și bibliotecilor private. … 160.La articolul 175 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Situația bunurilor bisericești sau similare din străinătate, proprietate a statului român, date în administrare eparhiilor ortodoxe române din afara granițelor țării și unităților lor, precum și reprezentanțelor și comunităților Patriarhiei Române din străinătate, se va reglementa, la cerere, prin acorduri bilaterale între Patriarhia Română, unitatea interesată și statul român. … 161.La articolul 176 alineatul (2) se elimină (abrogă), iar alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Dobândirea, înstrăinarea, grevarea și administrarea patrimoniului bisericesc, controlul și verificarea gestionară se desfășoară în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare în vigoare. Forma definitivă a acestor acte este cea aprobată de Permanența Consiliului Național Bisericesc, de Permanența Consiliului eparhial sau de Sinodul mitropolitan, în conformitate cu prevederile prezentului Statut. … 162.La articolul 178 alineatul (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)În municipiile-reședință eparhială ca și în municipiile-reședință de județ, Chiriarhul va stabili catedrala. Acolo unde există episcop-vicar sau arhiereu-vicar, Chiriarhul îi va încredința acestuia o biserică de slujire.(3)Se consideră anexe ale lăcașului de cult și urmează regimul juridic al acestuia următoarele construcții: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, muzeul eparhial, mănăstiresc sau parohial, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social- filantropic, arhondaricul, chilia, trapeza, orice incintă pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului precum și altele asemenea. Prin așezământ cu caracter social-filantropic se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități asemănătoare, iar prin așezământ cu caracter medical, se înțeleg cele menționate la art. 138 alin. (6) din prezentul Statut. … 163.La articolul 178, după alineatul (2), se adaugă un nou alineat, alin. (2)^1, cu următorul cuprins:(2)^1În eparhia sa, Chiriarhul poate desemna unele biserici ca paraclise chiriarhale, după rangul eparhiei pe care o păstorește. … 164.La articolul 180 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Dacă o asociație sau fundație bisericească cu scop social-filantropic, medical ori cultural-educațional se desființează, întregul ei patrimoniu trece în proprietatea eparhiei pe teritoriul căreia se află. … 165.Articolul 181 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 181O biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unității de cult din cadrul eparhiei, pe teritoriul căreia a fost edificată, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului Statut, ținându-se seama și de actele de fundație. Eventualele condiții testamentare contrare prezentului statut se vor considera nule. … 166.La articolul 183 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Paraclisele de la Reședințele eparhiale și cele din eparhie sunt sub autoritatea directă a Chiriarhului, iar cele de la mănăstiri sub autoritatea mănăstirii de care aparțin. … 167.Articolul 184 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 184Bisericile de orice categorie și clădirile afectate acestora se pot edifica și sfinți doar dacă se află situate pe teren proprietate a Bisericii sau concesionat acestui scop, pe bază de cereri și documente depuse la Centrul eparhial, numai cu aprobarea și binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului, fie că sunt noi, se reclădesc sau se transformă dintr-un alt edificiu. … 168.În Partea a IV-a, la litera B, titlul subcapitolului II se modifică și va avea următorul cuprins:II.Cimitirele parohiale, mănăstirești și eparhiale. … … 169.La articolul 187 alineatul (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5)Tarifele și taxele pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitirele bisericești se vor stabili de Consiliul parohial sau de Consiliul economic al mănăstirii și se vor aproba de Centrul eparhial.(6)Este interzisă condiționarea oficierii slujbei înmormântării de plata oricărei taxe sau contribuții benevole fixate de organismele parohiale, ca donații din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. … 170.Articolul 188 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 188(1)Cimitire parohiale și mănăstirești noi se înființează cu aprobarea Permanenței Consiliului eparhial, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.(2)Centrele eparhiale pot înființa și administra cimitire proprii, prin hotărâri ale Permanenței Consiliului eparhial, în condițiile prevăzute de art. 189 din prezentul Statut pentru cimitirele parohiale și mănăstirești, cu adaptările de rigoare.(3)Cimitirele parohiale, mănăstirești și eparhiale se organizează și funcționează în baza unui regulament aprobat de Sfântul Sinod. … 171.La articolul 191 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Activitatea unităților de cult ale Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de furnizor de servicii sociale și medicale, este recunoscută și sprijinită de stat, scop în care pot fi încheiate parteneriate și acorduri. … 172.Articolul 195 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 195Patriarhia Română are propriul drapel în următoarea descriere: formă dreptunghiulară, lățimea fiind egală cu două treimi din lungimea sa; culoarea de fond este albă; în centru se află imprimată stema oficială a Patriarhiei Române. … 173.La articolul 196 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Stema Patriarhiei Române, precum și stemele mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor din țară și din afara granițelor țării se aprobă de Sfântul Sinod. … 174.La articolul 197 alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3)Sfântul Sinod are un sigiliu aflat în păstrarea Cancelariei Sfântului Sinod, care se aplică pe documentele semnate de Patriarhul României în calitate de președinte al organismelor centrale deliberative și executive, pe tomosurile sinodale, pe gramatele și actele sinodale și patriarhale.(4)Organismele centrale administrative și instituțiile centrale bisericești cu scop misionar cu sectoarele lor, Cancelaria și Administrația eparhială cu sectoarele lor administrative, protopopiatele, parohiile și mănăstirile au propriile sigilii, cu aprobarea autorității superioare bisericești. … 175.Articolul 199 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 199În întreaga Biserică Ortodoxă Română nimeni nu poate fi în același timp:a)Membru al Consiliului eparhial și al Consistoriului eparhial, Consistoriului mitropolitan sau al Consistoriului Superior Bisericesc; … b)Vicar eparhial, consilier eparhial, inspector eparhial, secretar eparhial, protopop și membru ales al Adunării eparhiale; … c)Vicar eparhial, consilier eparhial, inspector eparhial, secretar eparhial, protopop și membru al consistoriilor bisericești; … d)Nu pot fi aleși membri ai Consistoriului disciplinar protopopesc, ai Consistoriului eparhial, ai Consistoriului eparhial monahal, ai Consistoriului mitropolitan, ai Consistoriului mitropolitan monahal și ai Consistoriului Superior Bisericesc cei ce sunt înrudiți între ei sau cu Chiriarhul respectiv, până la al patrulea grad de sânge și al doilea de cuscrie; … e)Salariat în administrația și controlul bisericesc eparhial și membru în organismele bisericești de disciplină, cu excepția exarhilor de mănăstiri, în situația prevăzută de art. 156 alin. (3) din prezentul Statut. … f)La nivelul sectoarelor, unităților și subunităților instituțiilor centrale bisericești, al eparhiilor, al protopopiatelor, al parohiilor și mănăstirilor, precum și în instituțiile de învățământ teologic, nu pot fi angajați în același timp soțul/soția sau rudele până la gradul III (soț/soție, părinte/copii, frați, unchi/nepot), într-o relație ierarhică și/sau funcțională. … … 176.La articolul 201, după alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alineatul (2)^1, cu următorul cuprins:(3)Până la elaborarea și aprobarea noilor regulamente, rămân în vigoare prevederile actualelor regulamente, în măsura în care acestea nu contravin prezentului Statut. … 177.Articolele 202, 203, 204 și 205 se elimină (abrogă). … ––