între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti, la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele patru protocoale adiţionale
Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, denumite în continuare părţi,având în vedere prevederile Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele patru protocoale adiţionale, denumit în continuare Acord,din dorinţa de a întări relaţiile de bună vecinătate şi prietenie dintre România şi Republica Moldova,luând în considerare importanţa dezvoltării cooperării economice la nivel transfrontalier,ţinând cont de relaţiile de cooperare între unităţile administrativ-teritoriale situate de o parte şi de alta a frontierei şi cerinţele de dezvoltare ale acestora,în scopul consolidării şi extinderii relaţiilor bilaterale în multiple domenii de cooperare între România şi Republica Moldova,au convenit următoarele: + Articolul 1Articolul 4 din Acord, Domenii de cooperare, se completează prin introducerea unui nou alineat, alineatul (6), care va avea următorul conţinut:"(6) Părţile sunt de acord să dezvolte proiecte de cooperare în domeniul: reabilitarea, extinderea, modernizarea şi/sau renovarea de construcţii aparţinând instituţiilor publice din Republica Moldova, la propunerea Autorităţii de Coordonare Naţională din Republica Moldova." + Articolul 2Prezentul protocol adiţional intră în vigoare la data ultimei notificări, transmisă pe cale diplomatică, prin care se confirmă îndeplinirea procedurilor interne legale necesare pentru intrarea sa în vigoare.Prezentul protocol adiţional va rămâne în vigoare până la data încetării valabilităţii Acordului.Semnat la Bucureşti la 23 septembrie 2015, şi la Chişinău la 24 septembrie 2015, în două exemplare originale. Pentru Guvernul României, Victor-Viorel Ponta, prim-ministru Pentru Guvernul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ,prim-ministru–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.