de cooperare economică, industriala şi tehnica pe termen lung între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Turcia
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Turcia,luînd în seama evoluţia favorabilă a relaţiilor economice dintre cele doua tari,în dorinţa de a-şi aduce o noua contribuţie la dezvoltarea şi diversificarea pe baze trainice, echilibrate şi reciproc avantajoase a relaţiilor economice,dorind sa valorifice în modul cel mai eficient posibilităţile economice ale celor două tari, prin intensificarea cooperării industriale şi tehnice,ţinînd seama de importanţa deosebită a cooperării industriale şi tehnice pentru dezvoltarea colaborării economice,avînd în vedere prevederile Acordului pe termen lung pentru dezvoltarea schimbărilor comerciale, semnat la 27 octombrie 1970,ţinînd seama de apartenenţa celor două tarii la Acordul general pentru tarife şi comerţ şi la alte organizaţii economice internaţionale,recunoscând faptul ca un acord de lungă durata ar reprezenta baza pentru o cooperare economică, industriala şi tehnica stabilă şi reciproc avantajoasă,au convenit următoarele: +
Articolul 1Părţile contractante au căzut de acord sa dezvolte şi sa întărească cooperarea economică, industriala şi tehnica între cele doua tari, pentru creşterea şi diversificarea relaţiilor lor economice. +
Articolul 2Cele doua părţi contractante, ca membre ale G.A.T.T., îşi vor acorda reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.Dispoziţiile primului paragraf din prezentul articol nu se vor aplica:a) avantajele şi privilegiile care au fost deja acordate sau care vor fi acordate de către părţile contractante ţărilor limitrofe; … b) privilegiile decurg dintr-o uniune vamală sau din acorduri regionale, din care părţile contractante fac sau vor face parte. … +
Articolul 3Părţile contractante au căzut de acord sa identifice, conform legislaţiei lor naţionale, posibilităţile de cooperare economică, industriala şi tehnica în avantajul celor două tari, îndeosebi în următoarele domenii:– industria chimica şi petrochimica;– industria uşoară;– agricultura şi industria alimentara;– transporturi, precum şi alte domenii care prezintă interes economic pentru fiecare dintre cele doua tari. +
Articolul 4Cele doua tari contractante au constatat ca cooperarea care face obiectul articolului precedent ar putea să se contracareze în cadrul legislaţiei lor naţionale, în special în următoarele forme:– constituirea de noi instalaţii industriale, precum şi extinderea şi modernizarea celor două tari;– producerea şi comercializarea în comun a mărfurilor destinate celor două tari, precum şi pentru terţe pieţe;– constituirea de societăţi mixte de producţie, comerciale şi de transport. +
Articolul 5Condiţiile pentru acţiunile de cooperare care vor fi realizate în prezentul acord, vor fi stabilite prin contracte ce vor fi încheiate între întreprinderile şi firmele participante, conform legislaţiei în vigoare în fiecare dintre cele doua tari. +
Articolul 6Cooperarea în domeniile agriculturii şi industriei alimentare, care se va realiza în baza acestui acord, priveşte în special colaborarea tehnica şi ştiinţifică, cooperarea în domeniul cercetării, schimbul de experţi şi de documentaţii.Modalitatea privind aplicarea acestei cooperări vor fi stabilite de comun acord între ministerele de resort ale celor două părţi contractante. +
Articolul 7Cele doua părţi contractante, ţinînd seama de importanţa mereu crescanda a tranzitului rutier, feroviar şi maritim, au convenit sa coopereze în acest domeniu în măsura posibilităţilor şi sa faciliteze tranzitul de mărfuri pe teritoriile lor respective. +
Articolul 8Fiecare parte contractantă va incuraja participarea întreprinderilor şi firmelor din ţara sa la târgurile şi expoziţiile internaţionale care vor fi organizate pe teritoriul celeilalte tari şi, totodată, va facilita acordarea condiţiei celei mai avantajoase posibile întreprinderilor şi firmelor celeilalte părţi contractante, pentru participarea la manifestările similare organizate în ţara sa. +
Articolul 9Plăţile pentru mărfuri şi servicii, care rezultă din contractele încheiate în cadrul prezentului acord, vor fi efectuate în conformitate cu regimul plăţii în vigoare între cele doua tari, la data plăţii. +
Articolul 10Părţile contractante au căzut de acord sa insarcineze Comisia mixtă economică româno-turca creata prin schimbul de scrisori din 14 aprilie 1970, cu urmărirea aplicării urmatorului acord, cu negocierea problemelor care ar putea să rezulte, pentru identificarea noilor posibilităţi de cooperare, în scopul de a prezenta guvernului respectiv recomandări privind punctele menţionate mai sus. +
Articolul 11Părţile contractante se vor strădui sa convină, de asemenea, alte acorduri şi înţelegeri pentru a promova continuu colaborarea economică bilaterala. +
Articolul 12Prezentul acord va intra în vigoare la data comunicării ultimei note confirmand ratificarea, în conformitate cu legislaţia naţionala a fiecăreia dintre cele doua părţi contractante, şi va fi valabil pe o perioadă de 5 ani.Acordul va fi prelungit, în mod tacit, pentru perioade de un an, dacă nici una din părţile contractante nu-l va denunta în scris, cu 3 luni înainte de data expirării sale. +
Articolul 13În cazul în care contractele încheiate în cadrul prezentului acord vor fi în curs de realizare la data expirării acestui acord, dispoziţiile prezentului acord vor fi valabile, pentru contactele menţionate, pînă la data îndeplinirii lor.Încheiat la Bucureşti la 29 august 1975, în doua exemplare originale fiecare în limbile română, turca şi franceza, cele trei texte avînd aceeaşi valabilitate, textul în limba franceza fiind de referinţa.Prim-ministru al guvernuluiRepublicii Socialiste România Manea Manescu Prim-ministru al guvernuluiRepublicii TurciaSuleyman Demirel–––